MIHAI EMINESCU

I. Viaţa şi activitatea literară

a) Date biografice
- născut la Botoşani la 15 ianuarie, 1850 (dată şi locaţie încă discutate)
- al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gh. Eminovici (provenit dintr-o familie de ţărani)
şi al Ralucăi Juraşcu (fiica stolnicului din Joldeşti)
- copilăria petrecută la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi
- 1858-1866 urmează, cu intermitenţe, şcoala la Cernăuţi; perioade de întrerupere în care colindă
prin ţară cu trupa de teatru Tardini- Vlădicescu;
- 1866 – anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu: La mormântul lui Aron Pumnul (M.
Eminoviciu); De-aş avea… (în revista “Familia” din Pesta, condusă de Iosif Vulcan – îi schimbă
numele în Eminescu);
- 1866-1869 – perioada unor călătorii pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti →
contactul direct cu poporul, limba, obiceiurile şi realităţile româneşti;
- contact intens cu lumea teatrului: sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, secretar
în trupa lui Mihai Pascaly, sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti;
- 1869-1872 – student la Viena; “auditor extraordinar” la Facultatea de Filosofie şi Drept;
cunoştinţa cu Slavici şi cu veronica Micle; începe colaborarea la “Convorbiri literare” şi se
integrează în societatea Junimea;
- 1872-1874 – student “ordinar” la Berlin, cu sprijinul Junimii şi al lui T. Maiorescu (obiectivul:
susţinerea doctoratului pentru a obţine o catedră la Universitatea din Iaşi);
- 1874-1877 – deţine la Iaşi mai multe posturi succesiv, cu sprijinul lui T. Maiorescu: director al
Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui (cunoştinţa
cu I. Creangă), redactor la ziarul “Curierul de Iaşi”;
-1877-1883 – stabilit la Bucureşti, lucrează intens ca redactor la ziarul “Timpul” – activitatea de
jurnalist ruinându-i sănătatea;
- 1883 – se declanşează ireversibil boala care-l ţine izolat la sanatoriul doctorului Şuţu
(Bucureşti) şi apoi lângă Viena; are pentru aceasta sprijinul lui Maiorescu şi al junimiştilor;
- în acest an apare singurul volum publicat în timpul vieţii poetului, Poesii, cu o prefaţă şi cu
texte selectate de Maiorescu;
-1883-1889 – ani de boală, cu reveniri şi recăderi dese, care-i afectează activitatea creatoare;
lucrează, însă, la definitivarea unora dintre cele mai valoroase creaţii;
- 15 iunie 1889 – se stinge în casa de sănatate a dr. Şuţu şi e înmormântat la Bellu, în Bucureşti.

b) Creaţia
- opera lirică – antume (aprox. 90 de texte); postume (peste 200)
- ilustrează, pe de-o parte, apartenenţa poetului la romantism (ca ultimul mare reprezentant al
romantismului european), iar pe de altă parte reflectă procesul de maturizare artistică, prin
succesiunea etapelor de creaţie;
- demonstrează originalitatea viziunii artistice, profunzimea ideilor şi expresivitatea limbajului
poetic.
- opera epică – basm cult – Făt-Frumos din lacrimă
- nuvele romantice şi filosofice – Sărmanul Dionis, Cezara, Avatarii faraonului Tla
- roman – Geniu pustiu
- opera dramatică – intenţia realizării unui dodecameron dramatic despre istoria Moldovei, rămas
doar în proiect;
- texte în diferite stadii de finalizare: Mureşanu, Decebal, Alexandru Lăpuşneanul, Bogdan
Dragoş;
- opera publicistică – articole pe teme, mai ales, politice, sociologice, culturale (literare, teatrale)
publicate în “Federaţiunea” (Pesta - 1870), “Curierul de Iaşi” (1876-1877), “Timpul” (Bucureşti
1877-1883), “România liberă” şi “Fântâna Blanduziei” (Bucureşti 1888-1889)

c) Etapele de activitate
- istoricii şi criticii literari au identificat câteva aspecte fundamentale ale liricii eminesciene:
• un timp efectiv de creaţie foarte scurt, de aproximativ 17 ani (1866-1883)
• raportul dintre antume (90 de texte) şi postume (≈ 200 de texte)
• coerenţa şi unitatea operei (în ceea ce priveşte limbajul, temele şi motivele)
• succesiunea celor 3 mari perioade de creaţie reflectă maturizarea artistică

1. poezia de tinereţe – (1866-1870)

- influenţa paşoptiştilor : I. Heliade-Rădulescu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu
- preferinţa pentru odă (La mormântul lui Aron Pumnul, La Heliade)
- tentativa de asimilare a folclorului (De-aş avea…)
- amestecul de elemente clasice şi predispoziţii romantice (O călărire în zori, Misterele
nopţii)
- căutarea unui nou limbaj artistic

2. etapa romantică - (≈ 1870-1878)

- crearea poemelor vaste, de inspiraţie istorică, mitică, filosofică (Călin, Strigoii,
Povestea magului călător în stele, Memento mori)
- crearea idilelor care configurează imaginarul poetic propriu (Lacul, Dorinţa, Floare
albastră, Crăiasa din poveşti)
- predomină teme şi motive romantice: iubirea şi natura, somnul şi visul, timpul,
noaptea , luna etc.
- predilecţie pentru antiteza romantică, prezentă uneori chiar din titlu: Venere şi
Madonă, Ȋmpărat şi proletar, Ȋnger şi demon etc.
- din această perioadă datează majoritatea postumelor

3. etapa “reclasicizării” – (≈ 1878-1883)

- din punct de vedere stilistic se produce “scuturarea podoabelor” (T. Vianu)
- sunt definitivate poeme ample, începute cu ani în urmă (Luceafărul, ciclul
Scrisorilor)
 - sunt numeroase poemele scurte, de tipul elegiilor, în care se combină
profunzimea mesajului cu simplitatea aparentă a limbajului poetic (Despărţire, De câte ori
iubito, Şi dacă…, Mai am un singur dor etc.)
- elegii filosofice, în care se poate identifica modelul folcloric stilizat (Revedere,
Ce te legeni, La mijloc de codru…)
- poeziile cu formă fixă şi cu versificaţie complicată demonstrează virtuozitatea
poetică: Sonete, Glossă, Odă (în metru antic)

d) Teme şi motive lirice

- principalele surse de inspiraţie: folclorul autohton, mitologia, istoria, filosofia;

TIMPUL – supratema operei = tema favorită, prezentă în aproape toate creaţiile

UNIVERSUL / COSMICUL
- elementele componente se constituie în motive lirice: cerul, soarele, luna, luceferii,
stelele, haosul, geneza, extincţia, zborul cosmic etc.

ISTORIA – valorizarea trecutului exemplar şi condamnarea prezentului decăzut

- sentimentul patriotic (Ce-ţi doresc eu ţie…)
- perspectiva panoramică asupra succesiunii civilizaţiilor (Memento mori)
- descrierea critică a societăţii corupte şi condamnarea inechităţilor sociale (Ȋmpărat şi proletar,
Scrisoarea III)

NATURA ŞI IUBIREA – teme asociate în manieră romantică

- natura în ipostaze şi cu funcţii diferite:
• cutie de rezonanţă, care preia şi amplifică sentimentele celor îndrăgostiţi (Dorinţa, Lacul)
• spaţiu securizant, edenic/ paradisiac, în care cuplul caută intimitate (Floare albastră, Sara
pe deal)
• prezenţă fizică, metafizică, la care se raportează fiinţa umană (Revedere, Mai am un singur
dor)
- iubirea surprinsă în variante, ipstaze diferite: speranţă, ideal, dezamăgire (Pe lângă plopii fără
soţ, Te duci, De câte ori iubito)
- ipostaze feminine în antiteză: femeia-înger (blondă, ideal de frumusete, delicată, împărtăşind
sentimentele eului liric); femeia-demon (brunetă, autoritară, rece, distantă) - Ȋnger şi demon;
- misoginismul – Scrisoarea IV, ScrisoareaV
Revedere

- Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Și de când m-am depărtat,
Multă lume am îmblat.

- Ia, eu fac ce fac demult,

Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările
Și gonind cântările;
Și mai fac ce fac demult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Împlându-și cofeile,
Mi-o cântă femeile.

- Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,
Tu din tânăr precum ești
Tot mereu întinerești.

- Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună,
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Și de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea,
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Iar noi locului ne ținem,
Cum am fost așa rămânem:
Marea și cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna și cu soarele,
Codrul cu izvoarele.
(Convorbiri Literare, XIII, 7, 1 octombrie 1879)