Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești

Facultatea de Științe Economice

Specializarea:Contabilitate și Informatică de Gestiune
Grupa 50480,An III
Student:Gheorghe(Mateescu)Mihaela Iuliana

Tema de control nr. 2

Audit Financiar

1. Ce este pragul de semnificație?

Pragul  de semnificaţie înseamnă statutul informaţiilor în cazul în care se poate

anticipa în mod rezonabil că omiterea sau prezentarea eronată a acestora influenţează deciziile
pe care utilizatorii le adoptă pe baza situaţiilor financiare ale entităţii.
Pragul de semnificaţie al elementelor individuale se evaluează în contextul altor
elemente similare.
Pragul de semnificaţie este un aspect al relevanţei specific unei entităţi bazat pe natura sau
mărimea sau pe ambele a elementelor la care se referă informaţiile raportate de entitate.
Reglementările contabile (O 1802/2014) nu specifică un nivel cantitativ pentru pragul
de semnificaţie şi nu predetermină ce ar putea fi semnificativ într-o anumită situaţie.
Lipsa unui ghid orientativ pentru determinarea concretă a acestui prag de materialitate
generează de multe ori dificultăți în aplicarea practică.
În activitatea firmei se întâlnesc de cele mai multe ori cazuri în care pragul de
semnificație se calculează ca :
 procent din total active : de exemplu 2% in total active;
 procent din profitul brut : de exemplu 5% din media ultimilor 3 ani;
 procent din capital – de exemplu 1% din capital;
 sau un model mai complex: de exemplu 5% din profitul brut dacă acesta este între 0-
150.000 lei, 2% dacă este între 150.000 lei și 300.000 lei și 1 la sută dacă profitul depășește
300.000 lei ;
Indicatorul ales sau poate combinația de indicatori depinde de structura firmei. De
exemplu o firmă de servicii care nu are active prea multe nu ar trebui să ia în calculul pragului
de semnificație un procent din total active ci mai degrabă un procent din cifra de afaceri sau
profitul brut.
Importanța pragului de semnificație
Entitatea se poate abate de la cerinţele cuprinse în reglementările contabile referitoare
la prezentările de informaţii şi publicare, atunci când efectele respectării lor sunt
nesemnificative.
De asemenea, modul de corectare a erorilor contabile depinde de semnificația erorii.
Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești
Facultatea de Științe Economice
Specializarea:Contabilitate și Informatică de Gestiune
Grupa 50480,An III
Student:Gheorghe(Mateescu)Mihaela Iuliana

2. Ce este riscul de control?

Riscul de control (RC) reprezintă riscul ca o denaturare, care ar putea apărea în soldul
unui cont sau într-o categorie de tranzacţii şi care ar putea fi semnificativă în mod individual,
sau atunci când este cumulată cu alte denaturări din alte solduri sau categorii, să nu poată fi
prevenită sau detectată şi corectată la momentul oportun de sistemele de contabilitate şi de
control intern.
După obţinerea înţelegerii sistemelor de contabilitate şi control intern, auditorul
trebuie să facă o evaluare preliminară a riscului de control, la nivelul aserţiunii, pentru fiecare
sold semnificativ de cont sau categorie semnificativă de tranzacţii. Auditorul trebuie să obţină
probe de audit prin teste ale controalelor pentru a putea susţine orice evaluare a riscului de
control care este situat la un nivel mai mic decât ridicat. Cu cât evaluarea riscului de control
este mai redusă, cu atât mai multe probe trebuie să obţină auditorul pentru a susţine faptul că
sistemele de contabilitate şi de control intern sunt proiectate corespunzător şi funcţionează
eficient.
Auditorul trebuie să aducă la cunoştinţa conducerii, cât mai repede posibil şi la un
nivel adecvat de responsabilitate, carenţele semnificative existente în proiectarea sau operarea
sistemelor de contabilitate şi de control intern, care i-au atras atenţia. După evaluarea
sistemului de control intern, auditorul comunică printr-o scrisoare conducerii societăţii sau
comitetului de audit intern carențele descoperite ce pot afecta semnificativ situaţiile financiare
sau pot permite fraude. Evaluarea preliminară a riscului de control reprezintă procesul de
evaluare a eficacităţii sistemelor de contabilitate şi control intern ale entităţii în prevenirea şi
detectarea denaturărilor semnificative.
Întotdeauna vor exista unele riscuri de control datorate limitărilor inerente ale oricărui
sistem de contabilitate şi control intern. În mod normal, auditorul evaluează riscul de control
la un nivel ridicat pentru o parte sau totalitatea aserţiunilor, atunci când:
- înţelegerea obţinută cu privire la sistemele de contabilitate şi de control intern
sau
- evaluarea riscului de control.
Atunci când riscul de control este evaluat la un nivel mai mic decât ridicat, auditorul
trebuie, de asemenea, să documenteze baza pentru concluzii.
Evaluarea preliminară a riscului de control pentru o aserţiune în situaţiile financiare
trebuie să fie ridicată, cu excepţia cazului în care auditorul:
- este capabil să identifice controalele interne relevante pentru aserţiunile ce ar putea preveni
sau detecta şi corecta o denaturare semnificativă
- îşi planifică să efectueze teste ale controlului pentru a susţine evaluarea.
Auditorul trebuie să documenteze în documentele de lucru:
- sistemele de contabilitate şi de control intern nu sunt efective
- evaluarea eficacităţii sistemelor de contabilitate şi control intern nu este eficientă.
Pot fi folosite diferite tehnici pentru documentarea informaţiilor legate de sistemele de
contabilitate şi de control intern. Selecţionarea unei tehnici particulare este o problemă ce ţine
de raţionamentul profesional al auditorului. Tehnicile comune, utilizate singular sau
combinate, sunt reprezentate de descrieri narative, chestionare, liste de verificare şi diagrame
ale fluxurilor de informaţii. Forma şi întinderea acestei documentaţii este influenţată de
mărimea şi complexitatea entităţii, precum şi de natura sistemelor de contabilitate şi de
control intern ale entităţii. În general, cu cât sunt mai complexe sistemele de contabilitate şi de
Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești
Facultatea de Științe Economice
Specializarea:Contabilitate și Informatică de Gestiune
Grupa 50480,An III
Student:Gheorghe(Mateescu)Mihaela Iuliana

control intern ale entităţii, precum şi procedurile de control ale auditorului, cu atât
documentaţia acestuia va trebui să fie mai extinsă. Auditorul trebuie să ia în considerare
nivelurile evaluate ale riscului de control şi ale celui inerent pentru a determina natura, durata
şi întinderea procedurilor de fond cerute pentru reducerea riscului de audit până la un nivel
acceptabil de scăzut.

3. Prezentați câteva proceduri analitice utilizate de un auditor

Probe de audit: orice informații utilizate de auditor în scopul de a determina dacă datele

supuse auditului sunt prezentate în conformitate cu anumite criterii prestabilite.
Procedura de audit: reprezintă un set de instrucțiuni detaliate privind colectarea unui tip de
probe de audit, ce urmează a fi obținute la un anumit moment pe parcursul
auditului. Exemplu de procedură de audit pentru testarea detaliilor soldurilor - se verifică lista
sumelor datorate de părți afiliate sau angajați, soldurile creditoare sau neobișnuite , precum și
efectele de încasat cu scadența mai mare de un an; Investigați orice creștere sau reducere
semnificativă a vânzărilor produse spre sfârșitul anului;
Exemplu: o procedură de audit pentru verificarea plăților constă în obținerea jurnalului de
plăți și se compară numele beneficiarului, suma și data ordinelor de plată cu înregistrările din
jurnalul de plăți. 
Calcularea : un calcul realizat de auditor, independent de client-exemplu: se calculează
viteza de rotație a stocurilor și se compară cu cea din anii precedenți pentru a testa uzura
morală a stocurilor; sau se calculează valoarea adaugată pe număr de persoană angajată și se
compară cu anul precedent pentru a testa rentabilitatea personalului.
Program de audit: lista procedurilor de audit definite pentru un anumit domeniu supus
auditului sau pentru auditul pe ansamblu. El include și dimensiunea eșantioanelor, elementele
de selectat și programarea în timp a testărilor. În mod normal, un program de audit , conținând
mai multe proceduri de audit, pentru fiecare parte componentă a auditului. Exemplu: program
de audit pentru creanțe – clienți ; program de audit pentru vânzari; program de audit pentru
cumparări, etc.
Suficiența probelor : cantitatea de probe ; dimensiunea adecvata a eșantionului selectat de
auditor.
Temeinicia probelor : masura în care probele pot fi considerate plauzibile sau demne de luat
în considerare. Probele sunt temeinice când sunt obținute dintr-o sursă relevantă, indepedentă,
de la un client cu mecanisme de control intern eficace, prin informare directă a auditorului,
din surse de specialitate, cum ar fi băncile , dintr-o sursă obiectivă și la momentul oportun. 
Concludența probelor - masura în care auditorul este convins de faptul că probele justifică
opinia de audit ; concludența este dată de doi factori  : temeinicia probelor de audit și
suficiența probelor.