RELAŢIILE REPUBLICII MOLDOVA

CU UNIUNEA EUROPEANĂ

Victor CHIRILĂ

1. SEMNAREA ACORDULUI DE PARTENERIAT

şI COOPERARE DINTRE REPUBLICA MOLDOVA şI UNIUNEA EUROPEANĂ
Destrămarea Uniunii Sovietice în mai multe entităţi politico-statale independente
decise să-şi afirme, de acum înainte, în mod suveran propria lor identitate politică,
economică şi culturală determină actorii vieţii internaţionale să-şi revizuiască din temelie
atît conţinutul, cît şi forma raporturilor contractuale existente pînă atunci între aceştia şi
URSS.
Uniunea Europeană (UE) nu face o excepţie în acest sens. La acea vreme Uniunea se
afirmase deja ca o mare putere economică, însă, din punct de vedere politic, ea continua
să joace rolul de veşnic secondant al SUA în afacerile internaţionale. Prăbuşirea Uniunii
Sovietice vine să-i ofere, pentru prima dată în istoria postbelică, perspective unice în
sensul revenirii sale ca actor de prim rang pe scena politicii mondiale. De altfel, nu
întîmplător, anume în această perioadă, cînd UE devenise un punct de atracţie pentru
noile state democratice din Europa Centrală şi de Est, statele sale membre decid să
imprime un plus de consistenţă politică uniunii lor, astfel încît UE să vorbească cu o
singură voce în relaţiile cu partenerii săi externi. Urmărind acest obiectiv, reuniţi în
cadrul Consiliului European de la Maastricht, din 9–10 decembrie 1991, şefii de stat şi de
guvern ai celor douăsprezece state membre ale Comunităţii Europene au hotărît să
stabilească o Uniune Europeană bazată pe Comunitatea Europeană şi întregită de noi
forme de cooperare, printre care şi o Uniune Politică, care să cuprindă aşa elemente cum
ar fi politica de securitate şi externă comună, politica comună în domeniul juridic şi al
afacerilor interne etc.
„Declaraţia privind evoluţiile din Uniunea Sovietică“, făcută de şefii de stat şi de
guvern ai Comunităţii Europene cu ocazia reuniunii lor în cadrul Consiliului European
din 9–10 decembrie 1991, demarează procesul de redefinire a strategiei Uniunii Europene
în raport cu spaţiul ex-sovietic [1]. Declaraţia schiţează, de fapt, principiile şi condiţiile
conform cărora Uniunea înţelegea să iniţieze relaţiile sale cu noile state independente, şi
anume: recunoaşterea şi respectarea integrităţii teritoriale şi a inviolabilităţii frontierelor
existente; respectarea angajamentelor luate de fosta URSS; asigurarea controlului unic
asupra armamentului nuclear pe teritoriul lor; respectarea şi implementarea tuturor
articolelor Actului Final de la Helsinki, Cărţii de la Paris şi ale altor prevederi relevante
ale CSCE privind drepturile omului şi drepturile persoanelor ce aparţin minorităţilor
naţionale. Noile state independente erau chemate să întreprindă fără întîrziere măsurile
necesare destinate punerii în practică a acordurilor ce vizează controlul armamentului,
neproliferarea atomică şi securitatea armelor nucleare. De asemenea, acestea erau
solicitate să respecte obligaţiunile ce derivă, pentru fiecare stat în parte, din datoriile
externe contractate de Uniunea Sovietică. În finalul Declaraţiei, şefii de stat şi de guvern
condiţionează deschiderea dialogului privind dezvoltarea relaţiilor reciproce, de
exprimare în mod democratic şi paşnic a dorinţei noilor state independente de a accede la
suveranitatea deplină. Principiile menţionate de către şefii de stat şi de guvern ai statelor
membre ale UE au fost dezvoltate şi structurate în documentul intitulat „Guiding
Principles on the Recognition of New States in Eastern Europe and the Soviet Union,
established by the European Community“, dat publicităţii la 16 decembrie 1991 [2].
În acest context, Consiliul UE invită Comisia Europeană să prezinte o comunicare
despre relaţiile Uniunii cu statele independente din fosta URSS. La 1 ianuarie 1992,
Comisia Europeană dă curs acestei solicitări, prezentînd Consiliului o amplă evaluare a
stadiului prezent al relaţiilor UE cu statele ex-sovietice, precum şi propria viziune asupra
dezvoltării viitoarelor raporturi cu aceste state [3]. După ce enumeră diferite măsuri luate
în trecut vizavi de Uniunea Sovietică, documentul constată că schimbările fundamentale
marcate de dispariţia URSS, anunţul privind crearea Comunităţii Statelor Independente şi
exercitarea efectivă a suveranităţii de către noile state independente cer în mod imperativ
Uniunii Europene să-şi reevalueze poziţia. Comisia Europeană ajunge, astfel, la o serie de
importante concluzii privind evoluţia relaţiilor Comunităţii cu noile state independente.
Mai întîi de toate, Comisia propune ca Acordul de Cooperare şi Comerţ semnat cu
fosta URSS să fie înlocuit cu noi acorduri, pornindu-se de la analiza a două momente
esenţiale: în primul rînd, s-a schimbat identitatea partenerului, fapt considerat de natură
să determine negocierea unor noi legături contractuale, şi, în al doilea rînd, acest tip de
acord necesita o aducere la zi, ţinîndu-se cont de angajamentele luate de către statele
partenere în domeniul implementării reformelor economice şi politice. În plus, Comisia
considera că unele momente ar trebui luate în calcul la conturarea celui mai potrivit cadru
pentru evoluţia viitoarelor relaţii. Astfel, în măsura în care Comunitatea Statelor
Independente era gata să-şi asume responsabilitatea efectivă pentru diferitele aspecte ale
politicii, Uniunea Europeană urma să ia în considerare găsirea mijloacelor
corespunzătoare pentru a coopera cu această nouă entitate politico-economică. De
asemenea, Uniunea Europeană trebuia să promoveze cooperarea regională, să încurajeze
menţinerea ariei economice unice între membrii CSI şi să descurajeze crearea de noi
bariere între ele.
Comisia Europeană recunoaşte, în acest context, că factorul geografic, precum şi
gradul de dezvoltare economică a statelor partenere au jucat întotdeauna un rol esenţial în
modelarea relaţiilor Uniunii cu acestea. Deoarece printre statele succesoare ale fostei
Uniuni Sovietice se numără atît state care au trăsături comune cu cele în curs de
dezvoltare din Asia, precum şi state europene care şi-au exprimat clar interesul în
viitoarea lor asociere la Uniunea Europeană, Comisia propune abordarea diferenţiată a
acestora, astfel încît să fie reflectate capacităţile, nevoile, aşezarea geografică şi interesele
fiecărei ţări vizate şi, bineînţeles, cele ale Uniunii. Comisia constată că „prima generaţie“
de acorduri privind cooperarea şi comerţul fac parte din procesul de normalizare a
relaţiilor şi, prin urmare, în forma lor tradiţională ele sunt insuficiente pentru statele care
sunt angajate pe calea democratizării şi edificării unei economii de piaţă. Pe de altă parte,
Acordurile Europene de felul celor semnate cu Cehoslovacia, Ungaria şi Polonia sunt
bazate pe condiţii economice şi politice pe care statele ex-sovietice nu sunt în măsură să
le satisfacă în totalitate la etapa dată. De aceea, Comisia consideră că extinderea
precipitată a unor astfel de acorduri asupra altor ţări care abia de se află la prima etapă a
unui lung proces de reforme ar dilua din importanţa semnificaţiei lor politice.
 Pornind de la aceste raţionamente, Comisia propune elaborarea unei strategii în raport
cu noile state independente, care să aibă la bază un alt tip de acord. Acesta urma, în
concepţia Comisiei, să fie unul intermediar, situat ca formă şi conţinut între existentele
acorduri de cooperare şi comerţ şi acordurile europene. Noul tip de acord trebuia să
furnizeze cadrul necesar pentru dezvoltarea dialogului politic, să permită o deschidere
largă a pieţelor, să promoveze cooperarea în toate domeniile relevante, punînd un accent
deosebit pe sprijinirea construcţiei instituţionale şi consolidarea societăţii civile. În finalul
documentului, Comisia invită Consiliul Uniunii Europene să ia notă de intenţia sa de a
întreprinde discuţii exploratorii cu autorităţile unor state independente destinate definirii
posibilului conţinut al viitoarelor acorduri de cooperare.
La 20 iulie 1992, în urma convorbirilor avute cu reprezentanţii statelor ex-sovietice,
Comisia Europeană a prezentat în mod formal Consiliului Afacerilor Generale de la
Bruxelles recomandarea sa privind negocierea acordurilor de parteneriat şi cooperare cu
noile state independente din spaţiul ex-sovietic [5]. Consiliul, la rîndul său, ia notă de
recomandarea Comisiei şi însărcinează Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi să
examineze directivele privind negocierea acordurilor menţionate în vederea adoptării lor
în cadrul sesiunii din octombrie al aceluiaşi an, dînd, astfel, undă verde iniţiativei
Comisiei Europene.
Între timp, Republica Moldova se aliniase majorităţii principiilor în virtutea cărora
Uniunea Europeană înţelegea să iniţieze şi să dezvolte relaţiile sale cu statele ex-
sovietice. Parlamentul Republicii Moldova aderase deja, la 23 iulie 1990, la Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, iar la 10 septembrie 1991 a adoptat hotărîrea privind
aderarea Republicii Moldova la instrumentele juridice internaţionale referitoare la
drepturile omului. La 26 februarie 1992, dl Mircea Snegur, preşedintele Republicii
Moldova, a semnat Actul Final de la Helsinki, iar la 2 martie 1992 Moldova a fost
acceptată ca membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite. De asemenea, prin Declaraţia
privind aspecte ale securităţii şi dezarmării, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 10 septembrie 1991, Republica Moldova se declară în favoarea neproliferării armelor
nucleare şi a altor arme de distrugere în masă şi îşi exprimă dorinţa de a semna atît
Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, precum şi celelalte acorduri internaţionale cu
privire la interzicerea şi eliminarea armelor de distrugere în masă [6].
Cît priveşte problema obligaţiunilor financiare internaţionale ale fostei URSS, la 18–
19 noiembrie 1991, dl Valeriu Muravschi, prim-ministrul Republicii Moldova, a semnat
la Moscova Memorandumul elaborat de cele şapte state puternic industrializate, prin care
se stabilea modalitatea de rambursare a datoriilor fostei Uniuni Sovietice către statele
occidentale. Cu această ocazie dl Valeriu Muravschi avea să facă următoarea declaraţie-
constatare relevantă prin mesajul său: „Cu părere de rău, poziţia celor şapte, şi în special
a SUA, este destul de dură, ei încercînd să ne ţină într-o uniune oarecare, nu ştiu din ce
intenţii. Desigur, în aceste condiţii va fi greu să ne integrăm în Occident“.
În ciuda faptului că Moldova realizase progrese vizibile în sensul creării unui teren
favorabil demarării negocierilor privind semnarea unui amplu acord cu Uniunea
Europeană, acestea se vor lăsa aşteptate pînă în primăvara anului 1994. Printre cauzele
care au determinat această lungă expectativă a UE vizavi de Republica Moldova ar putea
fi evidenţiate, în special, lipsa unui dialog politic eficient între părţi, declanşarea
conflictului transnistrean şi fragilitatea situaţiei interne, incertitudinea noului curs politic,
consolidarea insuficientă a suveranităţii, slaba dezvoltare a noilor instituţii ale puterii şi,
în acest context, identificarea dificilă a actorilor interni care dispun de putere şi joacă un
rol decisiv în luarea deciziilor [6].
Situaţia devenea tot mai jenantă pentru Republica Moldova, în condiţiile în care
majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est îşi redefiniseră, către începutul anului
1993, noul cadru politico-juridic al relaţiilor lor contractuale. În scrisoarea sa de la 1
noiembrie 1993, adresată dlui Jacques Delors, Preşedinte al Comisiei Europene, dl
Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, constată cu regret că Republica
Moldova a rămas unica ţară din spaţiul central european ale cărei relaţii cu Uniunea
Europeană n-au depăşit nici măcar faza incipientă a creării cadrului politico-juridic. În
acest context, preşedintele Republicii Moldova solicită concursul dlui Delors în vederea
demarării neîntîrziate a negocierilor privind semnarea unui Acord de Parteneriat şi
Cooperare cu Uniunea Europeană. În viziunea Domniei sale, semnarea acestui Acord ar
însemna un pas real în direcţia integrării europene. Acordul de Parteneriat şi Cooperare
trebuia să creeze condiţiile propice pentru diversificarea relaţiilor economice şi a
schimburilor comerciale pe baza avantajului reciproc, precum şi să faciliteze realizarea
reformelor politice în Moldova. La 28 ianuarie 1994, dl Mircea Snegur va reitera
solicitarea Republicii Moldova printr-o scrisoare adresată concomitent domnilor
Teodoros Pangalos, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului UE, şi Jacques Santer,
Preşedintele Comisiei Europene [7]. De asemenea, problematica relaţiilor noastre
contractuale a fost abordată de către dl Andrei Sangheli, prim-ministru al Republicii
Moldova, în timpul discuţiilor sale cu comisarii europeni Leon Brittan şi Hans Van Den
Broek, în cadrul vizitei la Bruxelles din noiembrie 1993.
Începutul anului 1994 este marcat de o activizare a relaţiilor Republicii Moldova cu
Uniunea Europeană, iar dialogul politic este impulsionat vizibil ca urmare a acreditării, la
28 ianuarie 1994, a dlui Mihai Popov în calitate de Ambasador Extraordinar şi
Plenipotenţiar în Regatul Belgiei şi de şef al Misiunii Republicii Moldova pe lîngă UE.
Urmărind să sensibilizeze Uniunea Europeană vizavi de solicitarea Moldovei, dl Mihai
Popov realizează întrevederi cu dl Jacques Delors, Preşedintele Comisiei Europene, şi cu
dl Joanis Kranidiotis, Secretar General al Consiliului UE. Tot la acest capitol se înscriu şi
multiplele întîlniri ale ambasadorului cu conducerea diviziunilor structurale ale celor trei
instituţii ale Comunităţii, în special cu domnii Gunter Burghardt, Directorul General al
Direcţiei Generale Relaţii Politice Externe a Comisiei Europene, Michael Lake, şeful
Departamentului Relaţii cu Noile State Independente. Pentru a beneficia de sprijinul
statelor membre şi pentru a pregăti terenul pentru o poziţie comună favorabilă în
problema negocierilor asupra Acordului, din iniţiativa Ambasadei au fost organizate un
şir de întrevederi cu ambasadorii statelor membre ale UE.
În acelaşi timp, o delegaţie a Comisiei Europene, în frunte cu dl Fokion Fotiadis, se
deplasează la Chişinău în vederea unor negocieri exploratorii, care aveau ca scop
determinarea disponibilităţii autorităţilor moldoveneşti de a promova reformele politice şi
economice în vederea edificării statutului de drept şi instaurării principiilor economiei de
piaţă. La 24 februarie 1994, în cadrul întrevederii dlui Mihai Popov cu dl Fokion
Fotiadis, conducătorul delegaţiei UE la tratativele cu Moldova privind elaborarea
Acordului de Parteneriat şi Cooperare între Moldova şi UE, acesta din urmă îi comunică
că la 23 februarie 1994 a avut loc şedinţa Consiliului de Miniştri al UE, unde a fost
examinată chestiunea cu privire la oportunitatea începerii negocierilor între UE şi
Moldova. Dl Fotiadis a prezentat miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale UE
un raport detaliat despre situaţia politică şi social-economică din Moldova, în care a
menţionat, printre altele, că autorităţile Republicii Moldova realizaseră în ultimul timp o
serie de măsuri îndreptate spre consolidarea stabilităţii politice şi accelerarea reformelor
economice, aducînd mai multe argumente în susţinerea tezei sale. Accentuînd că la ora
actuală Moldova întruneşte toate condiţiile pentru a fi considerată ţară în tranziţie spre o
societate democratică şi cu o economie de piaţă, dînsul a propus ca negocierile cu privire
la elaborarea acordului-cadru să înceapă fără întîrziere. Conform celor relatate de dl
Fotiadis, majoritatea vorbitorilor la acest subiect au apreciat pozitiv eforturile depuse de
autorităţile Moldovei în sensul construirii unui stat democratic de drept. Au fost citate cu
această ocazie şi aprecierile date situaţiei din Moldova de către Fondul Monetar
Internaţional şi Banca Mondială, conform cărora executivul de la Chişinău a elaborat şi
traduce în viaţă un program economic „bine chibzuit şi destul de curajos“. În urma
dezbaterilor, Consiliul de Miniştri a hotărît iniţierea negocierilor cu Moldova.
Decizia Consiliului a fost tradusă în document oficial doar la începutul lunii martie.
Faptul nu poate fi considerat întîmplător. Uniunea Europeană a preferat să aştepte
rezultatul alegerilor parlamentare din Moldova preconizate pentru 27 februarie 1994,
pentru a se convinge încă o dată de oportunitatea deciziei luate.
Desfăşurarea primelor alegeri generale pe bază de pluripartidism, în conformitate cu
principiile democratice, precum şi angajamentul luat de noul Parlament şi Guvern de a
continua cursul reformelor economice, al democratizării, şi de a soluţiona pe cale paşnică
conflictul transnistrean au determinat UE să demareze, la 21 aprilie 1994, negocierile
oficiale asupra Acordului de Parteneriat şi Cooperare [8]. Iniţial, s-a preconizat ca
negocierile să dureze doar două runde, încheindu-se la 26 iulie 1994 cu parafarea textului
viitorului Acord de Parteneriat şi Cooperare (APC). Deoarece Acordul urma să parcurgă
o lungă perioadă de ratificare de către toate statele membre, în cadrul celei de a doua
runde de negocieri delegaţiile au convenit asupra oportunităţii semnării simultane a unui
Acord Interimar privind comerţul cu mărfuri, care să permită ambelor părţi să aplice
prevederile Acordului de Parteneriat şi Cooperare în materie de comerţ pînă la intrarea sa
în vigoare. Pentru a realiza acest lucru, Acordul Interimar urma să fie supus unei
proceduri simplificate de aprobare, menită să ocolească procedura îndelungată de
ratificare de către parlamentele statelor membre ale UE, evitîndu-se, astfel, crearea unui
eventual vid juridic în reglementarea relaţiilor economico-comerciale dintre Republica
Moldova şi UE.
Decizia finală privind semnarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare cu Moldova va
fi luată de către Uniunea Europeană doar în luna noiembrie 1994. În vederea
monitorizării situaţiei interne din Republica Moldova, în preajma semnării Acordului de
Parteneriat şi Cooperare, la 28 octombrie 1994, Comisia Europeană a decis deplasarea la
Chişinău a unei delegaţii, condusă de către dl Nicolaus Van Der Pas, Şeful Direcţiei
Relaţii Economice cu Noile State Independente. Raportul prezentat de către delegaţie cu
privire la rezultatele vizitei sale la Chişinău a fost de natură să determine Uniunea
Europeană să ia decizia finală în favoarea semnării, la 28 noiembrie 1994, la Bruxelles, a
Acordului de Parteneriat şi Cooperare cu Republica Moldova.
În comunicatul dat publicităţii cu ocazia semnării Acordului de Parteneriat şi
Cooperare, Uniunea Europeană avea să salute evenimentul în cauză ca pe unul ce vine să
consolideze relaţiile dintre ambele părţi şi să ofere o bază solidă pentru dezvoltarea în
continuare a cooperării cu Moldova, în special în domeniile economiei şi comerţului.
Totodată, UE a reiterat sprijinul său pentru independenţa Moldovei şi integritatea sa
teritorială [9].
Desigur, prin semnarea APC se deschidea o nouă etapă în dezvoltarea relaţiilor
Moldovei cu Uniunea Europeană, una fundamentată pe principiile valorilor democratice
şi într-un cadru juridic mult mai avansat decît cel oferit de precedentul Acord de
Cooperare Economico-Comercială încheiat de UE cu fosta URSS. Concepţia politicii
externe a Republicii Moldova interpretează APC ca fiind un prim pas pe calea integrării
graduale a Moldovei în UE. Or, trebuie să recunoaştem că APC a lansat relaţiile noastre
cu UE mai degrabă pe traiectoria cooperării pe orizontală, decît pe cea a integrării
graduale în Uniunea Europeană. Pentru o înţelegere mai amplă a semnificaţiei şi esenţei
APC, vom analiza în continuare avantajele şi dezavantajele sale în raport cu alte două
tipuri de acorduri, şi anume: Acordul de Cooperare Economico-Comercială, semnat de
Comunitatea Europeană cu URSS, şi Acordul European.

2. ANALIZA COMPARATIVĂ A ACORDULUI DE PARTENERIAT

şI COOPERARE SEMNAT DE REPUBLICA MOLDOVA CU UNIUNEA
EUROPEANĂ
2.1. ACORDUL DE PARTENERIAT şI COOPERARE – ACORDUL DE COOPERARE
ECONOMICO-COMERCIALĂ

Semnarea APC vine să consacre Republica Moldova în calitate de partener direct al

Uniunii Europene. Momentul nu trebuie deloc subestimat, el fiind plin de semnificaţii pe
care nu le găsim în Acordul de Cooperare Economico-Comercială cu URSS.
În primul rînd, evenimentul se înscrie în eforturile Moldovei de consolidare a
statalităţii şi independenţei sale încă fragile. Prin APC Moldova a reuşit să imprime
pondere statutului său de actor al vieţii internaţionale şi credibilitate imaginii sale de stat
adept al valorilor democratice. Acceptînd să semneze APC cu Moldova, Uniunea
Europeană a acordat de fapt tînărului stat moldovenesc o notă pozitivă eforturilor sale în
domeniul democratizării.
În al doilea rînd, APC nu trebuie văzut doar prin prisma unui simplu acord ce
stabileşte regulile chemate să guverneze evoluţia de mai departe a unor relaţii bilaterale.
Ar fi cazul de considerat acest acord, mai întîi de toate, drept un angajament încheiat între
cele două Părţi în numele afirmării valorilor democratice. Astfel, prin intermediul
acestuia, UE s-a angajat să susţină eforturile Republicii Moldova orientate spre
consolidarea democraţiei sale şi finalizarea tranziţiei spre economia de piaţă. La rîndul
său, Moldova s-a angajat să respecte valorile democratice, principiile dreptului
internaţional, ale drepturilor omului şi ale economiei de piaţă, toate fiind declarate
elemente esenţiale ale APC. Nerespectarea acestor prevederi este considerată o încălcare
substanţială, pasibilă de suspendarea imediată a drepturilor şi obligaţiunilor incluse în
APC.
În al treilea rînd, APC a imprimat o dimensiune politică cooperării noastre cu UE,
reuşind, astfel, să transcende obiectivele pur economice ale Acordului de Cooperare
Economico-Comercială semnat cu URSS. Pentru a da substanţă cooperării în domeniul
politic, Părţile se angajează să promoveze un dialog politic care ar avea menirea să
consolideze apropierea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, să sprijine
schimbările politice şi economice din Moldova, să contribuie la o mai mare convergenţă a
poziţiilor în probleme internaţionale de interes reciproc, să încurajeze cooperarea lor în
probleme cu privire la respectarea principiilor democratice şi consolidarea stabilităţii şi
securităţii în Europa.
De asemenea, APC instituţionalizează pentru prima oară relaţiile Moldovei cu
Uniunea Europeană. Spre deosebire de Acordul de Cooperare Economico-Comercială,
care prevedea crearea doar a unui Comitet mixt cu responsabilităţi circumscrise
domeniului economic, APC stipulează crearea unei scheme instituţionale ierarhizate în
trei trepte, şi anume: Consiliul de Cooperare, la nivel de miniştri, Comitetul de
Cooperare, la nivel de înalţi funcţionari, şi Comitetul Parlamentar de Cooperare, la nivel
de membri ai Parlamentului european şi celui moldovenesc. Responsabilităţile lor,
bineînţeles, nu se limitează doar la cele de ordin economic. Monitorizarea implementării
Acordului de Parteneriat şi Cooperare în domeniile politic, economic, juridic, financiar,
social şi cultural, precum şi promovarea dialogului politic sunt sarcinile primordiale ale
acestor instituţii.
În domeniul cooperării economice, APC merge şi mai departe decît Acordul de
Cooperare Economico-Comercială. APC preia de la acesta din urmă clauza privind
tratamentul naţiunii celei mai favorizate cu privire la tarifele pentru bunuri şi introduce
concomitent noi elemente de natură să faciliteze şi să impulsioneze schimburile între
Moldova şi Uniunea Europeană. APC consacră între Părţi principiul tranzitului liber
pentru mărfuri, liberalizează circulaţia pentru unele tipuri de capital şi oferă perspectiva
instituirii liberului schimb. În acest din urmă sens, o dată ce Moldova va avansa pe calea
reformelor, Părţile se angajează să negocieze şi să semneze un acord privind crearea
zonei de liber schimb între ele. De asemenea, Părţile au convenit asupra liberalizării
progresive a prestării serviciilor transfrontaliere, aceasta avînd ca scop dezvoltarea unui
sector de servicii orientat spre piaţă. Totodată, APC dezvoltă o nouă componentă a
cooperării, şi anume armonizarea legislaţiei moldoveneşti cu cea comunitară, declarată
esenţială pentru consolidarea legăturilor economice ale Moldovei cu UE. Astfel, prin
articolul 50 Moldova s-a angajat să întreprindă măsurile necesare creşterii compatibilităţii
graduale a legislaţiei sale cu cea a Uniunii Europene.
În fine, obiectivul final al APC depăşeşte înţelesul strict economic al celui urmărit de
către Acordul de Cooperare Economico-Comercială încheiat cu URSS. Altfel spus, în
cazul APC, consolidarea şi diversificarea legăturilor economice şi comerciale nu mai este
un scop în sine, acestea fiind mai degrabă un mijloc pentru a crea o largă simetrie de
dezvoltare în toate domeniile de cooperare între Republica Moldova şi Uniunea
Europeană. Şi acum iată întrebarea ce se impune a fi formulată în continuare şi la care
vom răspunde în cele ce urmează: Această simetrie este sau nu privită de APC prin
prisma integrării graduale a Moldovei în cadrul UE?

2.2. ACORDUL DE PARTENERIAT şI COOPERARE – ACORDUL EUROPEAN

Avînd în vedere structura celor două acorduri, este comod să le analizăm,

comparîndu-le compartiment cu compartiment în tabelul ce urmează.
Domeniu Acordul de Parteneriat şi
Cooperare (APC)
Obiective • să asigure un cadru
corespunzător dialogului
politic dintre Părţi pentru a
permite dezvoltarea relaţiilor
politice;
• să promoveze schimburile,
investiţiile şi relaţiile
armonioase dintre Părţi pentru
a favoriza dezvoltarea lor
economică durabilă;
• să furnizeze o bază pentru
cooperarea în domeniul
juridic, economic, social,
financiar şi cultural;
• să susţină eforturile realizate
de Moldova pentru a • să sprijine eforturile (Ţării)
consolida democraţia sa,
economia şi a finaliza
procesul său de tranziţie spre
o economie de piaţă.
Principii
generale
Respectarea valorilor
democratice, a principiilor
dreptului internaţional şi a
drepturilor omului, aşa cum
sunt definite în actul Final de
la Helsinki şi Carta de la Paris
pentru o Nouă Europă,
precum şi a principiilor
economiei de piaţă, aşa cum
sunt enunţate în documentele
Conferinţei CSCE de la Bonn,
sunt declarate elemente
esenţiale ale APC. Încălcarea
unuia din aceste elemente este
considerată o încălcare
substanţială, care permite
suspendarea imediată a de cinci ani. Prima etapă
Acordul European
(AE)
• să asigure un cadru adecvat
pentru dialogul politic dintre
părţi, care să permită
dezvoltarea unor legături
politice strînse;
• să promoveze dezvoltarea
comerţului, precum şi relaţii
economice armonioase între
părţi, sprijinind astfel
dezvoltarea economică a
ţării;
• să asigure o bază pentru
cooperarea economică,
socială, financiară şi
culturală;
de dezvoltare a economiei,
de desăvîrşire a tranziţiei
într-o economie de piaţă şi
de consolidare a democraţiei;
• să stabilească instituţii
adecvate pentru a face
asocierea efectivă;
• să asigure un cadru
pentru integrarea graduală
(a Ţării) în Comunitate. În
acest scop, (Ţara) va acţiona
pentru îndeplinirea con-
diţiilor necesare.
Respectarea principiilor
democratice şi a drepturilor
omului, stabilite în Actul
final de la Helsinki, şi Carta
de la Paris pentru o nouă
Europă, constituie
elementele esenţiale ale pre-
zentei asocieri (art. 6).
Asocierea include o
perioadă de tranziţie cu o
durată de maximum zece
ani, împărţită în două etape
succesive, fiecare cu o durată
 drepturilor şi obligaţiunilor
incluse în APC, fără a trece
prin procedura normală.
În numele asigurării
prosperităţii şi stabilităţii în
spaţiul ex-sovietic, Uniunea
Europeană se angajează să
sprijine menţinerea şi
dezvoltarea relaţiilor
Moldovei cu Noile State
Independente, în
conformitate cu principiile
Actului final de la Helsinki,
dreptului internaţional şi
relaţiilor de bună vecinătate
(titlul I, art. 3).
În acelaşi timp, Părţile se
angajează să dezvolte, mai
Instituţiile ales atunci cînd Moldova va
APC avansa în procesul reformelor
economice, dispoziţiile APC,
şi în special titlul III şi art. 48
în sensul instituirii unei Zone
de Liber Schimb între ele.
Astfel, APC oferă Moldovei o
alternativă prooccidentală de
diversificare a relaţiilor sale
economice şi comerciale (art.
4).
În plus, în cazul dacă
circumstanţele o impun,
Părţile se angajează să
examineze modificările
necesare ale Acordului (art.
5).
Pentru prima dată dialogul
politic şi relaţiile Moldovei cu
UE sunt instituţionalizate prin
crearea a trei structuri:
Consiliul de Cooperare,
Comitetul de Cooperare şi
Comitetul Parlamentar de
Cooperare.
Consiliul de Cooperare
instituţionalizează dialogul
politic între Părţi la nivel
înalt. Este compus din
începe o dată cu intrarea în
vigoare a Acordului.
Consiliul de Asociere, ţinînd
seama de faptul că principiile
economiei de piaţă şi
sprijinul Comunităţii prin
acest Acord sunt esenţiale
pentru prezenta asociere, va
proceda cu regularitate la
examinarea aplicării acestui
Acord şi la realizarea de
către Ţară a reformelor
economice pe baza
principiilor stabilite în
preambul.
În cursul celor 12 luni care
preced expirarea primei
etape, Consiliul de Asociere
se va întruni pentru a decide
trecerea la a doua etapă, ca şi
posibilele modificări de
adoptat cu privire la
prevederile care regle-
mentează a doua etapă. În
abordarea acestei probleme
vor fi luate în considerare
rezultatele examinării
menţionate în paragraful 2.
Cele două etape menţionate
la paragrafele 1 şi 3 nu se
aplică titlului III.
Găsim aceeaşi schemă
instituţională ierarhizată ca şi
în cazul APC.
Consiliul de Asociere
(CdA) Competenţa: va
supraveghea realizarea
Acordului; va examina orice
probleme importante care au
 membrii Guvernului apărut în cadrul Acordului,
Republicii Moldova, din precum şi orice alte
membrii Consiliului UE şi ai probleme bilaterale sau inter-
Comisiei Europene. naţionale de interes reciproc;
Examinează orice problemă va examina orice diferend
importantă care apare în legat de aplicarea sau
cadrul APC, precum şi toate interpretarea Acordului.
problemele bilaterale sau Componenţa: membri
internaţionale de interes desemnaţi ai Guvernului
comun. Consiliul poate face Ţării asociate, membri ai
recomandări de comun acord Consiliului Comunităţilor
Dialog politic între Părţi (art. 82–83). Europene şi membri ai
Comisiei Comunităţilor
Europene.
Comitetul de Cooperare CdA va fi asistat de un
Membrii Comitetului sunt Comitet
înalţi funcţionari ai Guver- de Asociere (Com.A.)
nului RM, Consiliului UE şi Componenţa: reprezentanţi
Comisiei Europene. Acesta ai Guvernului, iar pe de altă
pregăteşte şi asigură conti- parte, reprezentanţi ai
nuitatea între reuniunile Con- Consiliului Comunităţilor
siliului de Cooperare şi Europene şi ai membrilor
exercită prin delegare o parte Comisiei Comunităţilor
din competenţele sale (art. Europene, de regulă, la nivel
84–85). de funcţionari superiori. CdA
poate delega ComA oricare
din prerogativele sale.
Comitetul Parlamentar
constituie o instanţă de Comitetul Parlamentar
reuniuni şi dialog între de Asociere (CPA)
parlamentarii fiecărei Părţi. Este un for de întîlniri şi
Prin urmare, este compus din schimb de idei.
membri ai Parlamentului Componenţa: membri ai
European şi ai Parlamentului Parlamentului Ţării şi
Moldovei (art. 87–88). membri ai Parlamentului
European.
CPA poate solicita
informaţii cu privire la
aplicarea Acordului; va fi
informat cu privire la
Prin promovarea unui dialog deciziile CdA; poate face
politic consistent, APC tinde: recomandări CdA.
Preşedinţia: pe rînd
AE va facilita integrarea
• să consolideze apropierea deplină a Ţării în
între UE şi Moldova; comunitatea naţiunilor
• să sprijine schimbările democratice şi apropierea
politice şi economice din progresivă între Ţară şi
RM; Comunitate.
• să creeze noi forme de Apropierea economică
 cooperare;
• să contribuie la o mai mare
Schimb convergenţă a poziţiilor în
de mărfuri probleme internaţionale de
interes reciproc;
• să încurajeze Părţile să
coopereze în probleme cu
privire la consolidarea sta-
bilităţii şi securităţii în
Europa, respectarea
principiilor democraţiei etc.
Consiliul de Cooperare,
Comitetul de Cooperare,
Comitetul Parlamentar de
Cooperare sunt instituţiile
consacrate de APC în
promovarea dialogului politic.
În acelaşi timp, APC oferă
Cooperarea legisla- posibilitatea de a identifica şi
tivă dezvolta noi proceduri
destinate permanentizării şi
aprofundării dialogului politic
între UE şi RM, şi anume:
• reuniuni regulate ale
înalţilor funcţionari, care
reprezintă Părţile;
• contacte diplomatice la nivel
bilateral şi multilateral
(ONU, OSCE);
• schimb de informaţii
Cooperarea econo- referitoare la problemele de
mică interes reciproc în ceea ce
priveşte cooperarea politică
în Europa, precum şi alte
mijloace utile (art. 8).
Stipulările inserate în acest
capitol (titlul III) urmăresc să
faciliteze schimburile între
Părţi, pe baza principiilor de
nediscriminare şi de reducere
a restricţiilor la import.
Totuşi, APC prevede
posibilitatea măsurilor de
protecţie comercială. Anumite
prevăzută în acest acord va
conduce la o mai mare
convergenţă politică;
• va conduce la o
convergenţă crescîndă a
poziţiilor în probleme
internaţionale, în special în
cazul celor de natură să
aibă efecte substanţiale
asupra uneia sau alteia
dintre părţi;
• va contribui la apropierea
poziţiilor părţilor în
probleme de securitate şi
stabilitate în întreaga
Europă (titlul I, art. 2);
• va stabili un dialog politic
regulat în probleme
bilaterale şi multilaterale de
interes comun (preambul).
În funcţie de necesităţi, se
vor organiza consultări la cel
mai înalt nivel politic (art.
3.1).
La nivel ministerial, dialogul
politic va avea loc în cadrul
Consiliului de Asociere.
Acesta va avea respon-
sabilitate generală pentru
toate problemele pe care
părţile ar dori să le ridice
(art. 3.2).
Includerea Ţării în grupul
ţărilor care primesc cu regu-
laritate informaţii în
problemele legate de
Cooperarea Politică
Europeană şi efectuarea de
informaţii în scopul atingerii
obiectivelor stabilite în art. 2.
Vor fi folosite orice alte
mijloace care ar contribui la
consolidarea, dezvoltarea şi
accelerarea dialogului.
Pe durata perioadei de
tranziţie (maximum 10 ani)
Ţara şi Comunitatea vor
 sectoare sunt supuse unui
regim specific, altul decît cel
prevăzut de APC.
În vederea facilitării
schimburilor, RM şi UE îşi
oferă una alteia Tratamentul
Naţiunii Celei mai Favo-
rizate (art. 10).
APC consacră principiul
tranzitului liber între RM şi
UE, enunţînd că fiecare Parte
garantează tranzitul fără
restricţii prin teritoriul său al
mărfurilor originare sau cu
destinaţia teritoriului
celeilalte Părţi, în con-
formitate cu regulile GATT în
ceea ce priveşte tranzitul (art.
11).
stabili gradual o zonă de
schimb liber bazată pe
obligaţii reciproce şi
echilibrate, în concordanţă
cu prevederile Acordului şi
în conformitate cu cele ale
GATT (art. 8).
Este stabilit un calendar
exact referitor la abolirea
taxelor vamale la import şi
la export, astfel încît să se
ajungă la abolirea totală a
lor.

Armonizarea legislaţiei
existente şi viitoare a RM cu
cea comunitară este
declarată ca fiind esenţială Armonizarea legislaţiei
pentru consolidarea naţionale cu cea
legăturilor economice ale comunitară este o condiţie
Moldovei cu Uniunea importantă pentru
Europeană. integrarea economică
Cooperarea finan- aŢării în cadrul Comu-
ciară În conformitate cu art. 50, nităţii.
Republica Moldova se
angajează să întreprindă Ţara asociată va depune
măsurile necesare pentru a eforturi în vederea asigurării
asigura creşterea graduală a compatibilităţii graduale a
compatibilităţii legislaţiei sale legislaţiei sale cu cea a
cu legislaţia comunitară. Comunităţii.

Părţile se angajează să
dezvolte cooperarea lor în
acest domeniu pentru a Părţile vor coopera pentru a
contribui la procesul de contribui la consolidarea
reforme, redresare economică legăturilor economice
şi dezvoltare durabilă a existente.
Moldovei. De asemenea,
Cooperarea economică este O atenţie deosebită se va
chemată să consolideze şi să acorda măsurilor capabile
aprofundeze legăturile să dezvolte cooperarea
economice în interesul dintre statele din Europa
ambelor Părţi. Centrală şi de Est,
asigurînd, astfel, o
Structura Totodată, Părţile vor acorda dezvoltare armonioasă a
o atenţie specială măsurilor regiunii în ansamblu (art.
capabile să promoveze 72).
cooperarea între Noile State
Independente în vederea De menţionat că prin
stimulării unei dezvoltări articolul 62 al AE Părţile
armonioase a regiunii (art. sunt obligate să asigure
51). libera circulaţie a
capitalurilor legate de
investiţiile directe făcute de
În domeniul investiţiilor companiile create în
obiectivul cooperării concordanţă cu legile ţării-
economice este de a crea un gazdă, precum şi de
cadru favorabil investiţiilor, investiţiile realizate în
atît naţionale cît şi străine. În concordanţă cu stipulările
acest sens, cooperarea vizează din capitolul II, titlul V al
realizarea celor mai bune AE. După cinci ani de la
condiţii pentru: intrarea în vigoare a AE,
• protecţia investiţiilor; Consiliul de Asociere va
• schimbul de informaţii examina modalităţile ce ar
în materie de investiţii; permite reglementărilor
• transferul capitalurilor. comunitare în domeniul
Cît priveşte transferul de circulaţiei capitalurilor să fie
capital, prin articolul 47, aplicate în totalitatea lor.
pentru unele tipuri de În domeniul standardelor
capitaluri, se consacră agro-industriale şi
principiul circulaţiei libere a evaluării conformităţii.
capitalurilor pentru unele Părţile vor coopera pentru a
categorii de investiţii directe. reduce diferenţele în
În domeniul normelor şi domeniile standardizării şi
evaluarea conformităţii, RM conformităţii procedurilor de
va depune eforturi în vederea evaluare. În acest sens, Ţara
alinierii sale la criteriile, asociată se va conforma
principiile internaţionale cu reglementărilor tehnice ale
privire la evaluarea normelor Comunităţii şi standardelor
şi a conformităţii. Aceasta europene privind calitatea
este considerată de natură să produselor agricole şi
faciliteze recunoaşterea industriale (art.75).
mutuală în domeniul evaluării
conformităţii, precum şi
îmbunătăţirea calităţii pro-
duselor moldave.
În vederea realizării
obiectivelor APC, Uniunea
Europeană se angajează să
acorde RM asistenţă finan- Ţara va beneficia de
ciară temporară, inclusiv asistenţă temporară din
asistenţă tehnică sub formă de partea Comunităţii, sub
donaţii, prin intermediul formă de donaţii şi
împrumuturi, inclusiv
programului Technical împrumuturi de la Banca
Assistance to the Community Europeană de Investiţii,
of the Independent States conform prevederilor art.18
TACIS (art. 78). al Statutului Băncii, pentru
accelerarea transformării
economice şi pentru a ajuta
ca Ţara să facă faţă
consecinţelor economice şi
sociale ale reajustării
structurale (art.100).

Este clar stipulat că asistenţa

financiară va fi acoperită în
cadrul operaţiunii PHARE
prevăzută în Reglementarea
Consiliului CEE
nr. 3906/1989, aşa cum a
fost modificată, pe bază
Are 10 titluri: multianuală sau într-un cadru
T. I – Principii generale; financiar multianual stabilit
T. II – Dialogul politic; de către Comunitate în urma
T. III – Comerţul cu consultărilor cu Ţara;
mărfuri;
T. IV – Prevederi privind Acordul cuprinde 9 titluri:
afacerile şi investiţiile T. I – Dialogul politic;
(Condiţiile de muncă; T. II – Principii generale,
Condiţiile referitoare la din care rezultă că
stabilirea şi funcţionarea respectarea principiilor
societăţilor; Prestarea de democratice şi a drepturilor
servicii transfrontaliere între omului, precum şi a
Comunitate şi RM, Prevederi principiilor economiei de
generale); piaţă, constituie elemente
T. V – Plăţi curente şi esenţiale ale asocierii;
capitaluri; T. III – Libera circulaţie a
T. VI – Concurenţa, mărfurilor (produse
protecţia proprietăţii industriale, produse agricole
intelectuale, industriale şi etc.);
comerciale şi cooperarea în T. IV – Circulaţia
domeniul legislaţiei; lucrătorilor. Dreptul de
T. VII – Cooperarea stabilire. Furnizarea de
Economică; servicii;
T. VIII – Cooperarea T. V – Plăţi, capital,
culturală; concurenţă şi alte
T. IX – Cooperarea prevederi cu un caracter
financiară; economic, armonizarea
T. X – Dispoziţii legislaţiei;
instituţionale, generale şi T. VI – Cooperarea
finale. economică;
T. VII – Cooperarea
culturală;
T. VIII – Cooperarea
 financiară;
T. IX – Prevederi
instituţionale, generale şi
finale.

Prima concluzie care se cere a fi formulată în urma analizei celor două acorduri este că
atît structura, cît şi conţinutul Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) sunt inspirate
întru totul din Acordul European. În acest sens, Acordul de Parteneriat şi Cooperare preia
majoritatea obiectivelor prezente în Acordul European, este fundamentat pe aceleaşi
principii democratice declarate esenţiale pentru implementarea ambelor acorduri,
cuprinde aceleaşi domenii de colaborare şi dezvoltă acelaşi model de instituţionalizare a
dialogului politic etc. De altfel, obiectivele APC se înscriu perfect în tiparul criteriilor de
aderare la UE enunţate de către Consiliul European de la Copenhaga din iunie 1993 [10].
Cu toate acestea, ambele acorduri sunt elemente-cheie a două abordări regionale ale
UE, distincte ca scop final şi spaţiu de aplicare. În ciuda similitudinilor prezentate mai
sus, ele plasează evoluţia de mai departe a relaţiilor între Părţile contractante pe traiectorii
diferite. În timp ce Acordul European oferă statelor din Europa Centrală şi de Est o
perspectivă clară de integrare europeană, Acordul de Parteneriat şi Cooperare consacră
stabilirea unui parteneriat bazat pe o evoluţie pe orizontală a relaţiilor dintre UE şi statele
ex-sovietice, inclusiv Moldova. Cu alte cuvinte, semantica obiectivului final al APC este
cu totul alta decît cea a Acordului European. Acesta din urmă nu se limitează doar la
crearea unui nivel comparabil de dezvoltare în domeniile politic, juridic, economic,
financiar, cultural etc. de natură să favorizeze apropierea graduală a Moldovei de o mai
largă arie de cooperare în Europa, aşa cum se afirmă în APC, ci îşi propune să asigure un
cadru care să faciliteze integrarea graduală a Ţării asociate în Uniunea Europeană. În
acest context, pe lîngă obiectivele prezente şi în APC, dialogul politic iniţiat sub umbrela
Acordului European urmăreşte să promoveze, în primul rînd, apropierea progresivă între
Părţi, iar armonizarea legislaţiei naţionale cu cea Comunitară este declarată ca fiind o
condiţie importantă pentru integrarea economică în UE. Urmărind să stimuleze integrarea
economică între Părţi şi, implicit, pe cea politică, Acordul European stipulează
constituirea graduală a zonei de liber schimb începînd cu momentul intrării sale în
vigoare. De asemenea, asistenţa financiară prevăzută de Acordul European este orientată
spre pregătirea ţării pentru aderarea la UE.
În concluzie putem spune că Acordul de Parteneriat şi Cooperare prezintă două carenţe
majore pentru un stat care declară că integrarea europeană este un obiectiv strategic
major al politicii sale externe şi interne. În primul rînd, APC nu oferă relaţiilor Moldovei
cu UE o finalitate clară în sensul aderării sale treptate la aceasta din urmă. În plus,
Republica Moldova este circumscrisă într-o arie regională faţă de care UE nu este încă
pregătită să abordeze o strategie integraţionistă. Astfel, Acordul de Parteneriat şi
Cooperare prezintă Moldova ca parte componentă a spaţiului ex-sovietic, ceea ce nu
corespunde adevăratei sale identităţi geopolitice, afirmată şi în Concepţia Politicii
Externe a Republicii Moldova, şi anume: cea de stat sud-estic european. Or, aşa cum au
demonstrat-o deja în mod relevant statele baltice, regăsirea şi reafirmarea propriei
identităţi geopolitice poate fi de bun augur în drumul nostru spre Uniunea Europeană.
Procesul de Stabilizare şi Asociere pentru Europa de Sud-Est, propus de Comisia
Europeană la 26 mai 1999, ne oferă o şansă unică în acest sens. Acesta urmăreşte scopul
să îmbunătăţească existenta abordare a UE vizavi de ţările din regiune, propunînd
acestora din urmă stabilirea unui nou tip de relaţii contractuale. Materializarea noului
model de relaţii contractuale se va face prin intermediul unor instrumente juridice
intitulate semnificativ Acorduri de Stabilizare şi Asociere (ASA), destinate să ofere
statelor eligibile din Europa de Sud-Est o perspectivă clară de integrare europeană.

3. IMPLEMENTAREA ACORDULUI DE PARTENERIAT

şI COOPERARE DINTRE REPUBLICA MOLDOVA şI UNIUNEA EUROPEANĂ:
PROGRESE şI DIFICULTĂŢI

3.1. DIALOGUL POLITIC

3.1.1. Rolul Acordului de Parteneriat şi Cooperare în evoluţia dialogului politic
Republica Moldova–Uniunea Europeană
Dialogul politic reprezintă unul din elementele esenţiale ale Acordului de Parteneriat
şi Cooperare dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Noua formă de cooperare
politică este, deopotrivă, expresia interesului UE de a angaja Moldova în asumarea fermă
a responsabilităţii ce-i revine întru conservarea stabilităţii şi securităţii în Europa, precum
şi al interesului Republicii Moldova de a-şi asigura sprijinul UE în consolidarea fragilului
său statut de stat independent şi integrarea sa în comunitatea naţiunilor democratice.
Obiectivele enunţate de dialogul politic sunt edificatoare în această privinţă. În
conformitate cu acestea, Părţile se angajează să contribuie la o mai mare convergenţă a
poziţiilor lor în problemele internaţionale de interes reciproc, să sprijine transformările
politice şi economice ce au loc în Republica Moldova, să încurajeze cooperarea în
chestiuni ce ţin de consolidarea stabilităţii şi securităţii în Europa, respectarea
democraţiei, promovarea drepturilor omului şi ale minorităţilor.
Prin includerea Dialogului politic în APC, cadrul contractual al cooperării cu UE a
fost extins şi asupra problemelor din sfera politicii interne şi externe. Prezentul acord are
meritul de a fi consfinţit juridic acest exerciţiu politic, punînd, astfel, bazele unei etape
distincte, atît din punctul de vedere al formei, cît şi din cel al conţinutului, în evoluţia
cooperării politice cu UE. Astfel, pentru prima oară, cooperarea politică cu UE este
ridicată la rang de parteneriat, instituţionalizat prin crearea celor trei instituţii
responsabile de derularea regulată a dialogului politic şi monitorizarea implementării
APC, şi anume: Consiliul de Cooperare, la nivel de miniştri; Comitetul de Cooperare, la
nivel de înalţi funcţionari ai Guvernului Republicii Moldova, şi Comitetul de Cooperare
Parlamentară, la nivel de parlamentari. În acelaşi timp, APC oferă posibilitatea de a
identifica şi dezvolta noi proceduri destinate permanentizării şi aprofundării dialogului
politic între UE şi Republica Moldova, şi anume: reuniuni regulate ale înalţilor
funcţionari, care reprezintă Părţile; contacte diplomatice la nivel bilateral şi multilateral
(ONU, OSCE); schimb de informaţii referitoare la problemele de interes reciproc în ceea
ce priveşte cooperarea politică în Europa.
3.1.2. Integrarea europeană pe prim plan al dialogului politic Republica Moldova
– Uniunea Europeană
Desfăşurarea primelor reuniuni ale celor trei instituţii consacrate de APC în derularea
dialogului politic au scos în evidenţă nuanţarea discursului proeuropean al autorităţilor de
la Chişinău în vederea integrării graduale a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
În acest sens, merită a fi menţionat mesajul din 13 decembrie 1996 al dlui Petru
Lucinschi, preşedintele Republicii Moldova, adresat dlui Jacques Santer, preşedintele
Comisiei Europene, în care pentru prima dată a fost exprimată oficial ideea asocierii
Republicii Moldova la Uniunea Europeană către anul 2000. Urmărind materializarea
acestui obiectiv, la 27 octombrie 1997 dl Petru Lucinschi adresează o scrisoare dlui
Jacques Santer, solicitînd iniţierea negocierilor privind semnarea unui Acord de Asociere
la UE. Deşi această scrisoare a fost concepută de partea moldovenească ca o cerere
oficială de aderare la UE, nu putem spune că tot astfel a fost primit mesajul de către
partea europeană.
Solicitarea a fost reiterată ulterior de către ministrul Afacerilor Externe al Moldovei
dlui Hans Van Den Broek, Comisar European pentru relaţii externe, în timpul întrevederii
acestora din 3 noiembrie 1997, la Bruxelles. Comisarul European avea să menţioneze,
însă, că negocierile de asociere trebuie să fie precedate de implementarea APC, precum şi
a Acordului Interimar dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, mărturisind că
nu este sigur că statele membre ale UE ar reacţiona favorabil la propunerea Comisiei
Europene de a iniţia negocierile de asociere fără a parcurge etapele prevăzute de
acordurile semnate anterior cu Republica Moldova. În scrisoarea de răspuns adresată la 2
decembrie 1997 dlui Petru Lucinschi, dl Santer accentua ideile şi argumentele expuse de
dl Hans Van Den Broek, subliniind că implementarea APC şi exploatarea la maximum a
posibilităţilor de cooperare oferite de cadrul juridic existent constituie la etapa actuală
interesul prioritar al Comisiei Europene.
Luînd notă de poziţia Comisiei Europene, la 5 decembrie 1997 dl Petru Lucinschi se
adresează tuturor şefilor de state membre ale UE, solicitînd sprijinul acestora în vederea
demarării cît mai curînd posibile a negocierilor destinate semnării Acordului de Asociere
a Republicii Moldova la UE, calificat drept un prim pas în calea aderării definitive la
aceasta din urmă. Răspunsurile primite au scos în evidenţă solidarizarea majorităţii
statelor membre cu poziţia expusă de Comisia Europeană.
În mesajul său de răspuns, adresat dlui Petru Lucinschi la 20 ianuarie 1998,
dl W. Kok, prim-ministrul Olandei, a salutat „ambiţiile“ autorităţilor de la Chişinău de a
iniţia negocierile privind semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi
Comunitatea Europeană. În acelaşi timp, el a calificat ca fiind prematură demararea unor
discuţii la acest subiect, în condiţiile în care APC se află în proces de ratificare de către
statele membre ale UE. La rîndul său, dl Goran Persson, prim-ministrul Suediei, prin
scrisoarea sa din 21 ianuarie 1998, îl informa pe dl Lucinschi că se alătură viziunii expuse
de dl Santer, preşedintele Comisiei Europene. La 9 februarie 1998, ambasadorul
Republicii Moldova la Viena, dl Valentin Ciumac, a avut o întrevedere cu dl Martin
Sajdik, şeful Secţiei III. 4 Extinderea UE din cadrul MAE al Republicii Austria.
Diplomatul austriac a salutat dorinţa Republicii Moldova de a se asocia la UE, afirmînd
că această dorinţă reprezintă un semnal „foarte pozitiv pentru UE“ care denotă că
Moldova „nu intenţionează să rămînă pe veci în CSI“. Totodată, diplomatul a declarat că
Austria se asociază poziţiei exprimate de Comisia Europeană vizavi de subiectul dat.
Aflîndu-se la 4 septembrie 1998 la Chişinău, dl Jacques Chirac, preşedintele Republicii
Franceze, avea să sublinieze că esenţa vizitei sale în Republica Moldova este de a
exprima dorinţa de solidaritate din partea Franţei şi a Uniunii Europene. În plus, Domnia
sa avea să declare că Republica Moldova este o ţară cu vocaţie europeană şi are tot
dreptul să beneficieze de ajutor. De asemenea, prim-ministrul Belgiei, J.L. Dehaene, în
timpul întrevederii sale din 26 ianuarie 1998 cu dl Petru Lucinschi, a admis posibilitatea
demarării negocierilor privind semnarea unui Acord de Asociere, evitînd, totuşi, să se
exprime clar asupra poziţiei ţării sale. El a afirmat, însă, că preşedintele Comisiei
Europene, dl Jacques Santer, ar putea confirma voinţa politică de a iniţia acest proces,
sugerîndu-ne să exploatăm din plin „vocaţia, istoria, cultura şi spiritualitatea europeană“.
Reuniţi la 6 iunie 1998, pe insula Brijuni (Croaţia), miniştrii afacerilor externe ai statelor
Iniţiativei Central Europene, printre care Italia şi Austria, au salutat apropiata intrare în
vigoare a Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Republica Moldova şi UE ca fiind
un pas spre semnarea Acordului European.
Revelatorii în sensul înţelegerii raţiunilor ce au motivat la acel moment poziţia
Comisiei Europene vizavi de solicitarea Moldovei sunt discuţiile purtate la 4 martie 1998
de dl Anatol Arapu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Belgiei, cu dl
Gunter Burghardt, director general al Directoratului General 1-A al Comisiei Europene,
responsabil de relaţiile cu statele Europei Centrale şi de Est şi Noile State Independente.
Întîlnirea a fost calificată de domnul Burghardt ca o încercare a Comisiei Europene de a
identifica mijloacele prin care ar ajuta Moldova să găsească o cale dreaptă în relaţiile cu
UE. El a menţionat că acestea nu trebuie să fie prea ambiţioase. În opinia sa, înaintarea
cererii în vederea stabilirii unor relaţii ce depăşesc cadrul APC trebuie să ia în
considerare două aspecte ce fac această solicitare mai puţin realistă, şi anume: situaţia
geopolitică a Moldovei şi pregătirea insuficientă a premiselor interne necesare pentru
asociere. În acest context, dînsul a remarcat că politicienii ar putea să continue discuţiile
privind aspiraţiile Moldovei de a deveni membru asociat al UE, în timp ce experţii îşi vor
asuma o atitudine realistă faţă de acest demers. Considerînd că relaţiile UE cu Republica
Moldova trebuie să ajungă la maturitate, să evolueze de jos în sus, demnitarul european
avea să declare că numai evoluţia treptată a lucrurilor va putea permite trecerea de la
APC la un Acord European. În opinia sa, aplicarea APC poate să contribuie la procesul
de „unificare a Moldovei“, iar orice decizie prematură în vederea asocierii Republicii
Moldova ar fi nepotrivită şi ar putea complica relaţiile cu Transnistria. În final, Burghardt
a ţinut să menţioneze că UE se confruntă cu probleme majore, cum ar fi extinderea sa
spre Est, reforma instituţională, reforma politicii agricole comune etc., pentru a căror
soluţionare se cer eforturi sporite, fapt ce ar putea crea iluzia că Moldovei i se acordă o
atenţie insuficientă.
Accentul pus de Comisia Europeană şi de Statele membre ale UE pe implementarea de
către Moldova a APC a fost şi este determinat şi de indecizia UE în a trata noile state
independente diferenţiat, în baza propriilor merite. În acest sens, o eventuală satisfacere a
cererii noastre ar fi avut ca efect punerea în discuţie a Acordului de Parteneriat şi
Cooperare şi implicit a întregii strategii comunitare vizavi de statele ex-sovietice,
documente, conform cărora UE înţelege să acorde acestor state un tratament egal. În plus,
este puţin probabil ca răspunsul să fi fost altul, în momentul în care APC se afla în plin
proces de ratificare de către statele membre ale UE. Totuşi, ţinem să remarcăm că nici
Comisia Europeană, nici statele membre ale UE n-au exclus perspectiva unei evoluţii
progresive a relaţiilor lor contractuale cu Republica Moldova, dar nu înainte de a
parcurge etapa APC. Astfel, în cadrul întrevederii sale cu dl Petru Lucinschi, preşedinte
al Republicii Moldova, din 26 ianuarie 1998, dl Jacques Santer, preşedinte al Comisiei
Europene, menţiona că numai avînd experienţa funcţionării APC vom putea vedea cum
să dezvoltăm în continuare relaţiile noastre. Totodată, de Santer a reiterat importanţa
sensibilizării ţărilor membre ale UE vizavi de cererea noastră, deoarece, în ultimă
instanţă, negocierile de asociere pot fi iniţiate după decizia de rigoare a Consiliului de
Miniştri al UE. De asemenea, dl Pierre Moscovici, ministrul francez pentru relaţii
europene, avea să declare cu ocazia întrevederii sale din 15 septembrie 1999 cu dl Ion
Sturza, prim-ministrul Republicii Moldova, că Franţa înţelege aspiraţiile noastre spre
Europa, le încurajează şi le sprijină, dar că această integrare trebuie să treacă prin
implementarea, utilizarea integrală şi completă a Acordului de Parteneriat şi Cooperare.
Impactul crizei financiare ruse din august 1998 a avut efectul unui duş rece pentru
autorităţile moldoveneşti. Aceasta a spulberat multe din iluziile legate de orientarea spre
Răsărit a Republicii Moldova, subliniind o dată în plus importanţa aprofundării relaţiilor
cu UE în sensul integrării graduale în această organizaţie. În acest context, ideea
integrării europene devine tot mai mult percepută de societate ca fiind un element esenţial
pentru asigurarea securităţii, stabilităţii, prosperităţii tînărului stat moldovenesc. În
consecinţă, pentru prima oară programul de activitate pentru anii 1999–2002 al
Guvernului Republicii Moldova intitulat „Supremaţia legii, revitalizare economică,
integrare europeană“ a declarat integrarea europeană ca fiind obiectivul strategic
principal al politicii externe al Republicii Moldova. Această accentuare a vectorului
proeuropean a imprimat un plus de credibilitate şi coerenţă discursului politic al
autorităţilor de la Chişinău chiar în momentul în care Preşedinţia Germaniei la Uniunea
Europeană lansa ideea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, prin care UE se
angaja să ofere statelor din regiune perspectiva integrării depline în structurile
comunitare. Faptul că această perspectivă venea în întîmpinarea obiectivului nostru
strategic de aderare graduală la UE a făcut din noua iniţiativă regională elementul esenţial
al politicii de integrare europeană a Republicii Moldova. În contextul acestor evoluţii
asistăm la activizarea dialogului politic cu UE, concretizată prin iniţierea unor demersuri
diplomatice în principalele capitale europene pentru a le sensibiliza în vederea includerii
Republicii Moldova în calitate de participant cu drepturi depline la Pactul de Stabilitate
pentru Europa de Sud-Est.
În pofida amplului efort diplomatic, Moldova a fost acceptată doar cu statut de
observator, lăsînd, astfel, deschisă pentru moment chestiunea includerii sale cu statut de
participant cu drepturi depline în Pactul de Stabilitate. Cu toate acestea, demersurile
noastre insistente au fost remarcate şi sprijinite de Comisia Europeană şi de Parlamentul
European; tot mai multe state participante la Pactul de Stabilitate, printre care şi cele
membre ale UE, îşi exprimă expres disponibilitatea de a susţine solicitarea noastră. La
Masa Regională de la Salonic din 8 iunie 2000, pentru prima dată s-a reuşit singularizarea
poziţiei Moldovei în raport cu celelalte state observatoare care au solicitat includerea lor
în Pact. În raportul final al Mesei Regionale de la Salonic statele participante au salutat
faptul că Moldova, datorită proximităţii sale geografice şi legăturilor sale strînse cu alte
state din sud-estul Europei, este implicată mai îndeaproape în activităţile, iniţiativele şi
proiectele Pactului de Stabilitate şi au încurajat-o să-şi intensifice prezenţa în Pact. O
demonstraţie evidentă a reuşitei de la Salonic este şi faptul că Moldova a fost unicul stat
observator din cadrul Pactului de Stabilitate invitat să participe la reuniunea
Coordonatorilor Naţionali ai Pactului de Stabilitate pentru Europa de Est din 17–18 iulie
2000.
 Admiterea formală a Japoniei, Canadei, Elveţiei şi Norvegiei în Pactul de Stabilitate,
cu ocazia Mesei Regionale de la Thessaloniki, a confirmat în principiu posibilitatea
admiterii de noi membri, iar recenta includere a Republicii Federative Iugoslavia
demonstrează, o dată în plus, că Pactul de Stabilitate este o iniţiativă de includere şi nu de
excludere, pentru care principiul „uşilor deschise“ este unul fundamental. În acest
context, putem admite că şi Republica Moldova ar putea urma aceeaşi cale. Totodată,
formalizarea statutului nostru ca participant cu drepturi depline la Pact ar putea să se
producă şi prin fuzionarea Iniţiativei de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI), al cărei
membru este Moldova, cu Masa de lucru pentru reconstrucţie economică, cooperare şi
dezvoltare a Pactului de Stabilitate. Totuşi, atitudinea statelor membre ale UE rămîne a fi
factorul principal în luarea deciziei respective. Prin urmare, o atenţie aparte trebuie
acordată şi în continuare sensibilizării capitalelor europene, în special a Parisului şi
Berlinului, vizavi de solicitarea Moldovei de a fi inclusă cu drepturi depline în Pactul de
Stabilitate.
Urmărind acest obiectiv, trebuie să evităm o axare excesivă a mesajului de admitere a
Moldovei la Pactul de Stabilitate pe perspectiva asocierii la UE, fapt ce ar putea trezi
suspiciuni nedorite din partea statelor UE. Cît priveşte problema transnistreană, nu este
oportun să fie invocată în calitate de argument pentru includerea noastră în Pactul de
Stabilitate, deoarece acesta nu poate să-şi asume responsabilităţi ce revin altor instituţii,
în cazul dat OSCE. În eforturile sale de sensibilizare Moldova trebuie să pună accent atît
pe avantajele sale, cît şi pe contribuţia sa practică la afirmarea stabilităţii în regiune, şi
anume:
 Moldova face parte geografic şi politic din spaţiul sud-est european;
 Moldova a sprijinit eforturile comunităţii internaţionale în procesul reglementării
crizei din Kosovo, precum şi lansarea iniţiativei UE privind crearea Pactului de
Stabilitate;
 Moldova este membră a SECI şi a Planului de acţiuni al SUA pentru Europa de Sud-
Est;
 dimensiunea sa mică o avantajează în comparaţie cu alte state din regiune care au
solicitat acelaşi statut în cadrul Pactului;
 comisia Europeană, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Parlamentul
European, ICE şi Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe al Organizaţiei CEMN s-au
declarat favorabile includerii Moldovei cu statutul de participant cu drepturi depline
în Pactul de Stabilitate;
 succesele Moldovei în domeniul democratizării societăţii, afirmării instituţiilor
democratice şi soluţionării problemei minorităţilor naţionale sunt recunoscute de
către organizaţiile internaţionale, în special de Consiliul Europei. Prin urmare,
Moldova poate oferi statelor din sud-estul Europei experienţa sa pozitivă în aceste
domenii;
 Guvernul Republicii Moldova a adoptat Carta pentru Libertatea Mass-mediei a
Pactului de Stabilitate;
 Moldova dezvoltă relaţii de bună vecinătate şi cooperare cu statele vecine;
 Moldova este angajată şi în continuare pe calea reformelor, ale căror priorităţi
coincid cu proiectele de bază ale Pactului, şi anume: ameliorarea cadrului
investiţional, lupta cu corupţia, cu crima organizată, afirmarea statului de drept,
drepturile omului etc.
  Moldova a fost deja invitată să participe la iniţiativele, activităţile şi proiectele
Pactului, precum Buna Guvernare, Campania de promovare a unei societăţi
multietnice (ambele elaborate sub auspiciile Consiliului Europei), Iniţiativa privind
combaterea crimei organizate, Iniţiativa privind combaterea corupţiei, Carta
Investiţională, Dimensiunea Parlamentară de cooperare. De asemenea, Canada a
inclus Republica Moldova în proiectul său privind energia electrică în Europa de
Sud-Est;
Demiterea Guvernului Sturza, care îşi cîştigase faima de cel mai proeuropean guvern
din recenta istorie a Republicii Moldova, a avut efectul unui scurtcircuit în evoluţia
parteneriatului cu Uniunea Europeană. Pusă în faţa unui mesaj confuz şi în condiţiile
instabilităţii politice de la Chişinău, asociată cu dificultatea de a prevedea posibila
configuraţie şi orientare politică a viitorului Guvern, Uniunea Europeană a fost nevoită să
aleagă expectativa în relaţiile sale cu Republica Moldova. Sub impactul noii conjuncturi
politice de la Chişinău, UE a decis să amîne acordarea unui împrumut de 15 mil. Euro
pentru asigurarea balanţei de plăţi a Republicii Moldova. De asemenea, a fost suspendat
dialogul politic cu autorităţile de la Chişinău, fapt tradus prin amînarea, pentru o perioadă
nedeterminată, a reuniunii Consiliului de Cooperare preconizată pentru 16 noiembrie
1999. Lipsa unui dialog activ cu UE în preajma pregătirilor pentru istorica şedinţă a
Consiliului European de la Helsinki a constituit un mare deserviciu pentru politica de
integrare europeană promovată de Republica Moldova, ţara noastră fiind omisă în
concluziile Consiliului European de la Helsinki cu privire la extinderea spre Est a UE.
Continuarea politicii de integrare europeană de către Guvernul Braghiş, deşi cu accente
mai puţin pronunţate decît precedentul guvern, a fost de natură să pună capăt acestei
scurte perioade de „intermezzo“ în relaţiile noastre cu UE.

3.2. PROGRAMUL TACIS ÎN CONTEXTUL APC

Programul TACIS (Asistenţă Tehnică Noilor State Independente) este unul din
principalele instrumente create de UE în vederea dezvoltării unor strînse relaţii
economice şi politice cu Noile State Independente. Deşi conceput iniţial ca un program
chemat să materializeze sprijinul UE pentru desfăşurarea procesului de tranziţie în Noile
State Independente (NSI), evoluţia sa, timp de un deceniu, a marcat caracterul şi
obiectivele sale originare. Astfel, asistenţa furnizată de TACIS nu mai poate fi redusă
doar la conţinutul său tehnic, ea concentrîndu-se în prezent asupra dezvoltării în NSI a
unor economii de piaţă viabile, precum şi a consolidării bazelor lor democratice şi
juridice. O dată cu intrarea în vigoare a Acordurilor de Parteneriat şi Cooperare într-o
serie de state din spaţiul CSI, TACIS devine instrument în procesul de implementare a
acestora. Republica Moldova nu este o excepţie în acest sens. Fiind pe deplin interesată
să contribuie la implementarea exemplară şi integrală a obiectivelor APC, Uniunea
Europeană s-a angajat, în conformitate cu art. 78 din APC, să acorde Moldovei asistenţă
financiară şi tehnică temporară sub formă de donaţii prin intermediul programului TACIS
[11]. Intrarea în vigoare, la 1 iulie 1998, a APC a permis extinderea acţiunilor
programului TACIS în Moldova, cuprinzînd, astfel, toate domeniile prezente în APC, şi
anume: armonizarea legislativă; standarde şi certificare; transport; dezvoltarea sectorului
privat, a micilor întreprinderi, a resurselor umane; promovarea cooperării industriale,
vamale, sociale, în domeniile educaţiei şi instruirii profesionale; consolidarea
instituţională; aderarea Moldovei la Organizaţia Mondială a Comerţului etc. Totodată,
convinsă de faptul că economia poate influenţa în sens pozitiv traiectoria politicii, UE a
decis să imprime o nouă ipostază programului TACIS în Moldova, şi anume: de
promotor al dialogului, cooperării şi încrederii între cele două maluri ale Nistrului prin
identificarea şi realizarea unor proiecte economice comune. Printre acestea se numără şi
cel privind reconstruirea podului de la Gura Bîcului, distrus în timpul operaţiunilor
militare din 1992 şi pentru care UE a preconizat alocarea a 2 milioane Euro.
În contextul de după 1 iulie 1998, TACIS devine un instrument esenţial în
implementarea APC semnat de Uniunea Europeană cu Republica Moldova. Iniţiind în
acest sens un amplu program de asistenţă intitulat „Implementarea APC“, TACIS a reuşit
să aducă contribuţia la consolidarea capacităţilor instituţionale şi perfecţionarea
sistemului de comunicare şi de luare a deciziilor între instituţiile implicate în derularea
consecventă a procesului de materializare a obiectivelor APC. În plus, sub auspiciile sale
au fost elaborate un şir de instrumente de natură să faciliteze eforturile de aliniere a
legislaţiei moldoveneşti la normele şi standardele legislaţiei Uniunii Europene.
Prima etapă a programului TACIS, „Implementarea APC“, a demarat la 23 septembrie
1997, finalizîndu-se în septembrie 1998. Pe parcursul acestei etape s-a dat prioritate
elaborării unor instrumente de lucru care să asiste funcţionarii moldoveni în eforturile lor
de interpretare şi de implementare a APC. Astfel, a fost elaborat un amplu „Ghid pentru
implementarea APC“. Au fost realizate, de asemenea, o serie de analize şi comentarii ale
unor Legi în vigoare sau Proiecte de Lege ce urmau a fi prezentate spre aprobare
Parlamentului Republicii Moldova.
Cea de-a doua etapă a fost iniţiată în februarie 1999 şi a durat 10 luni, obiectivele sale
majore fiind stabilirea capacităţilor structurale şi facilitarea conştientizării de către opinia
publică din Moldova a rolului şi a importanţei implementării APC. Printre realizări pot fi
menţionate crearea bazei de date privind legislaţia Moldovei şi a UE, precum şi crearea
centrului de documentare computerizat; editarea „Buletinului Informativ“ destinat
informării societăţii despre procesul de implementare a APC; acordarea de asistenţă în
pregătirea reuniunilor subcomitetelor UE–Moldova. În domeniul armonizării legislative
au fost elaborate studii comparative, avînd ca subiecte şase sectoare – drept
antreprenorial, concurenţă, sectorul serviciilor, sectorul bancar, impozitarea şi
contabilitatea. Aceste studii explică prevederile APC, analizînd, totodată, situaţia din
Moldova şi Uniunea Europeană în toate cele şase domenii.
La începutul lunii aprilie 2000 a demarat faza a treia a Programului TACIS
„Implementarea APC“, cu o durată de 2,5 ani şi un buget total de 2,5 milioane Euro. De
menţionat că priorităţile sale se înscriu în cadrul schiţat deja de obiectivele generale ale
etapei precedente, asigurîndu-se, astfel, continuitatea şi coerenţa programului [12].
Deşi în contextul prevederilor APC Moldova a avansat mult în liberalizarea
comerţului, investiţiilor, plăţilor curente şi de capital, totuşi, racordarea legislaţiei
moldave la cea a UE se află, încă, în faza incipientă. Un obiectiv primordial în acest
domeniu ar trebui să fie crearea unui mecanism instituţional naţional care ar coordona şi
monitoriza procesul de aliniere la standardele comunitare.
O altă ipostază a TACIS, pe care ţinem s-o evidenţiem, este cea de instrument de
promovare a know-how-ului în sectoarele-cheie ale economiei Republicii Moldova.
Pentru a da conţinut caracteristicii de mai sus, ne vom referi succint doar la trei din aceste
sectoare care constituie, de altfel, direcţiile prioritare ale Programului TACIS în
Moldova, şi anume: agricultura; restructurarea întreprinderilor; dezvoltarea resurselor
umane etc. Asistenţa TACIS în domeniul agriculturii este direcţionată spre
implementarea unor proiecte care să vină în sprijinul procesului de privatizare şi
distribuire a pămîntului [13]. Perfecţionarea mecanismului de formulare şi gestionare a
politicilor agricole la nivel central şi local, dezvoltarea economiei rurale, reformarea
sistemelor de suport agricol, restructurarea marilor ferme agricole şi a întreprinderilor
agroindustriale, promovarea exportului produselor agricole autohtone şi atragerea
investiţiilor sunt direcţiile în care se înscriu obiectivele prioritare ale proiectelor TACIS
în domeniul agricol [14]. Un exemplu relevant este proiectul-pilot implementat în judeţul
Orhei în perioada 1995–1997. Pe parcursul derulării acestui proiect micii fermieri au
beneficiat de sprijin în identificarea şi deschiderea unor linii de credit, în instituirea
federaţiei asociaţiilor de fermieri pentru a le acorda acestora un şir de servicii-cheie,
oferite de furnizorii de utilaj agricol, companiile de depozitare şi transport, agenţii de
import şi export etc. De asemenea, în conformitate cu Programul de Acţiuni TACIS
pentru anul 1999, a fost iniţiat proiectul de consolidare a leasing-ului echipamentului
agricol, a fost creată Organizaţia pentru Promovarea Exportului (MEPO), iar în contextul
dezvoltării resurselor umane a fost lansat un proiect de sprijinire a fermierilor aflaţi la
etapa de postprivatizare [15].
Cît priveşte restructurarea şi privatizarea întreprinderilor, începînd cu anul 1998,
atenţia TACIS a fost orientată preponderent spre restructurarea şi privatizarea marilor
întreprinderi, încurajarea dezvoltării micilor întreprinderi, promovarea exportului şi
investiţiilor [16]. Urmărind realizarea priorităţilor în domeniu, TACIS continuă să acorde
sprijin Agenţiei pentru Restructurarea Întreprinderilor şi Asistenţă (ARIA), care
coordonează efortul de restructurare individuală a întreprinderilor prin întărirea
disciplinei financiare şi creşterea competitivităţii lor. Totodată, TACIS oferă sprijin la
familiarizarea oamenilor de afaceri cu tehnicile managementului de piaţă, la stabilirea
centrelor de informare în domeniul afacerilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, la
elaborarea planurilor de afaceri, a studiilor de fezabilitate, precum şi a celor de piaţă
pentru întreprinderile moldoveneşti; încurajează stabilirea de legături între întreprinderile
mici şi mijlocii din Moldova şi cele din Uniunea Europeană etc.
Proiectele demarate sub egida TACIS în sectorul resurselor umane au ca obiectiv
major sprijinirea eforturilor Moldovei în edificarea unei infrastructuri sociale moderne şi
dezvoltarea potenţialului său de resurse umane. Sprijinul acordat de către TACIS în
domeniul dat este materializat preponderent prin asistenţa oferită agenţiilor şi
ministerului de resort implicate în reformarea şi dezvoltarea noului sistem de protecţie
socială; prin instruirea funcţionarilor responsabili de implementarea APC, prin sprijinirea
instruirii manageriale şi încurajarea antreprenoriatului în Moldova; prin finanţarea
programului TEMPUS care promovează cooperarea între universităţi, precum şi prin
introducerea instruirii profesionale în sistemul educaţional pentru a spori şansele de
angajare a forţei de muncă.
De asemenea, TACIS este un promotor al cooperării transfrontaliere şi a integrării
Moldovei în reţeaua transeuropeană de transport. În condiţiile extinderii Uniunii
Europene spre Est, asigurarea securităţii la frontierele comune UE/CSI, precum şi a celor
dintre statele asociate din Europa Centrală şi de Est, pe de o parte, şi CSI, pe de altă parte,
a devenit o preocupare majoră constantă a Uniunii Europene. Anume în acest context UE
s-a angajat să încurajeze cooperarea transfrontalieră între Republica Moldova şi statele
vecine (România şi Ucraina) prin promovarea unor acţiuni comune concrete destinate să
sporească eficienţa controlului de frontieră, să faciliteze circulaţia transfrontalieră, să
soluţioneze prin eforturi conjugate problemele ecologice în zonele de graniţă. În acest
scop, în 1996, Programul TACIS „Cooperarea Transfrontalieră“ a instituit un buget
special în sumă totală de 30 milioane Euro pe an. Începînd cu acea dată, s-a decis să se
acorde Moldovei suma de peste 9 milioane Euro, alocată în mare parte proiectelor
destinate ocrotirii mediului în regiunile de frontieră şi dezvoltării infrastructurii la
punctele vamale Leuşeni şi Ungheni. Totodată, într-o perspectivă apropiată se
preconizează implementarea unor proiecte transfrontaliere moldo-române care vor pune
accentul pe promovarea dezvoltării economice în zonele de graniţă. În cazul aprobării lor
de către Comisia Europeană, aceste proiecte vor fi finanţate prin efortul conjugat al
programelor TACIS şi PHARE.
Cît priveşte integrarea Moldovei în Reţeaua Transeuropeană de Transport, UE a alocat
în cadrul Programului Interstate 3,38 milioane Euro pentru ameliorarea traficului pe
Coridoarele II (Germania–Rusia) şi IX (Finlanda–Grecia via Kiev, Chişinău şi Bucureşti)
ale reţelei menţionate. Traiectoria Coridorului IX este o dovadă elocventă a interesului
UE de a integra Republica Moldova în Reţeaua Transeuropeană de Transport, care se
întinde de la Marea Baltică pînă la cea Adriatică. În vederea modernizării infrastructurii
Coridorului IX, prin intermediul programului TACIS, au fost iniţiate proiecte vizînd
modernizarea punctelor de trecere a frontierei moldo-române, reabilitarea traseului auto
între România şi Ucraina, precum şi electrificarea căii ferate pe acest sector.

3.3. DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI ECONOMIC DINTRE REPUBLICA MOLDOVA

şI UNIUNEA EUROPEANĂ
După cum ne demonstrează în mod clar experienţa acumulată de către Statele Baltice
în drumul lor spre integrarea deplină în Uniunea Europeană, aprofundarea relaţiilor
economico-comerciale cu statele membre ale UE se poate transforma în cele din urmă
într-un argument convingător pentru un stat care doreşte evoluarea relaţiilor sale politice
cu UE în sensul asocierii la aceasta din urmă. Mai mult decît atît, în cazul Moldovei,
dezvoltarea unui parteneriat comercial solid cu UE ar contribui cu certitudine şi la
consolidarea securităţii economice pusă grav sub semnul întrebării, atît din cauza crizei
financiare ruse din august 1998, cît şi a crizei energetice din primăvara anului 2000. Pare
paradoxal, însă criza financiară rusă a avut şi un efect pozitiv: ea a fost de natură să
stimuleze eforturile Moldovei în identificarea unor oportunităţi noi care să impulsioneze
comerţul său cu UE. Dintre acestea am menţiona: 1) negocierea cu UE a unei liste de
produse agroalimentare care ar putea fi comercializate pe piaţa comunitară prin
intermediul ECHO; 2) obţinerea autorizaţiei Comisiei Europene de a exporta vinuri
produse din două soiuri de viţă de vie, fapt împlinit la 24 ianuarie 2000; 3) obţinerea unor
facilităţi suplimentare în cadrul Sistemului Generalizat de Preferinţe (GSP); 3) extinderea
valabilităţii Acordului privind comerţul cu produse textile semnat cu UE începînd cu 1
ianuarie 2000; 4) demararea proiectului TACIS „Studierea fezabilităţii economice a zonei
de liber schimb între UE şi Moldova“ ca o condiţie indispensabilă pentru iniţierea
negocierilor privind semnarea ALS etc.
Începînd cu anul 1994, comerţul Moldovei cu statele membre ale UE se caracterizează
printr-o tendinţă pozitivă de creştere continuă, dar, totuşi, modestă în comparaţie cu
nivelurile atinse de Ţările Baltice. În perioada 1994–1998 ritmul anual de creştere a
volumului comercial a constituit, în mediu, aproximativ 60%, iar ponderea comerţului cu
statele UE în volumul total al comerţului exterior efectuat de agenţii economici ai
Moldovei a evoluat de la 12,7% în 1995 la 22,0% în 1998. Totuşi, trebuie să menţionăm
că aceasta se datorează, în mare parte, creşterii importurilor din UE. Din cauza acestui
fapt, balanţa de plăţi s-a menţinut în permanenţă negativă, ajungînd de la 28,3 mil. USD
în 1994 pînă la 198,3 mil. USD în 1998. În anul 1999 volumul comerţului Republicii
Moldova cu statele membre ale UE, calculat în baza declaraţiilor vamale ce nu ţin cont de
activitatea agenţilor economici din partea stîngă a Nistrului, a înregistrat suma totală de
254,8 mil. USD, ceea ce denotă o reducere cu 30% a volumului comercial în comparaţie
cu anul 1998 [17]. Această regresie a cifrei de afaceri a fost cauzată în special de
scăderea semnificativă a importurilor de mărfuri din UE care au constituit în 1999 doar
55,6% din volumul înregistrat în 1998. În acelaşi timp, datorită creşterii exporturilor de
mărfuri, ponderea comerţului cu Uniunea Europeană în volumul total al comerţului
exterior efectuat de Republica Moldova în 1999 s-a ridicat la 25%, înregistrînd o creştere
de 3% faţă de anul precedent. În primele şase luni ale anului 2000 volumul comerţului cu
statele membre ale UE a înregistrat suma de 141,1 mil. USD, ceea ce reprezintă 25% din
volumul total al comerţului extern. De menţionat, că, în raport cu aceeaşi perioadă a
anului 1999, volumul comerţului cu UE s-a majorat cu 33,5% ca urmare a creşterii
schimburilor comerciale cu statele membre ale UE. O astfel de evoluţie în crescendo a
relaţiilor noastre comerciale cu Uniunea Europeană, chiar dacă este încă modestă, a fost
posibilă, în primul rînd, datorită instituirii unui cadru juridic care oferă premise reale
pentru dezvoltarea acestora. Astfel, în conformitate cu prevederile Acordului privind
comerţul cu mărfuri textile semnat de Republica Moldova şi UE la 14 mai 1993, exportul
mărfurilor textile moldoveneşti pe piaţa comunitară se efectuează fără restricţii
cantitative. Prezentul acord nu acoperă, însă, taxele vamale, care, în cazul produselor
textile considerate sensibile de UE, sunt reglementate în cadrul Sistemului General de
Preferinţe (GSP). În baza acestui sistem, stabilit în mod unilateral de Uniunea Europeană,
mai multe ţări, inclusiv Moldova, beneficiază de reducerea taxelor vamale la exporturile
lor pe Piaţa Comunitară. În cazul Moldovei acestea variază între 15% şi 30%, în funcţie
de produs. Perspectivele la capitolul GSP sunt încurajatoare pentru Moldova. Începînd cu
data de 1 octombrie 2000, Moldova beneficiază de reduceri tarifare suplimentare, variind
de la 10% pînă la 30%, în funcţie de categoria de sensibilitate a mărfurilor, şi aceasta în
contextul aplicării Regulamentului Comisiei Europene nr. 1649/2000, din 25 iulie 2000,
privind garantarea pentru Republica Moldova a unui regim special în cadrul GSP, care să
promoveze protecţia drepturilor muncitorilor în concordanţă cu standardele stipulate în
Convenţiile 87, 98 şi 138 ale Organizaţiei Mondiale a Muncii. Obţinerea clauzei sociale
GSP este, fără îndoială, un succes în dezvoltarea relaţiilor comerciale ale Moldovei cu
UE. La Bruxelles, însă, acestui gest al Comisiei Europene i se atribuie, în primul rînd, o
semnificaţie politică, fiind considerat un semnal încurajator în vederea accelerării
procesului de reforme, redresării economice şi diversificării partenerilor comerciali ai
ţării. Totuşi, la etapa actuală rolul principal în dezvoltarea parteneriatului economic cu
Uniunea Europeană îi revine APC, printre obiectivele principale ale căruia se numără şi
consolidarea şi aprofundarea legăturilor economice în interesul ambelor Părţi. Anume
în conformitate cu acest acord, urmărind să faciliteze schimburile între ele, Republica
Moldova şi UE şi-au oferit reciproc Tratamentul Naţiunii Celei mai favorizate, a fost
consacrat principiul tranzitului liber pentru mărfurile originare sau cu destinaţia
teritoriului celeilalte Părţi, a fost instituit principiul circulaţiei libere pentru unele tipuri
de capital etc. În acelaşi timp, adevăratul potenţial al APC în domeniul cooperării
economice urmează a fi materializat prin crearea Zonei de Liber Schimb între UE şi
Moldova, precum şi prin racordarea legislaţiei moldoveneşti la standardele şi normele
comunitare.
Prin articolul 4 al APC, Uniunea Europeană şi Republica Moldova s-au angajat să
dezvolte dispoziţiile APC, în special, cele privind „Schimbul de mărfuri“ şi
„Concurenţa“, în sensul stabilirii unei Zone de Liber Schimb. Demararea negocierilor în
acest domeniu este condiţionată, însă, de progresele realizate de Moldova în afirmarea
unei economii de piaţă viabile. În 1999, sub egida Programului TACIS, s-a derulat
proiectul „Studierea fezabilităţii economice a Zonei de Liber Schimb dintre UE şi
Republica Moldova“. În cadrul acestui proiect a fost elaborat un amplu studiu analitic
privind succesele înregistrate de ţara noastră în tranziţia la economia de piaţă, evaluînd,
în acelaşi timp, posibilele implicaţii economice ale viitorului Acord de Liber Schimb
(ALS) dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. La capitolul realizări, studiul
constată că Moldova a obţinut succese substanţiale în reformarea economiei sale, dar că
mai are multe de făcut pentru crearea unui cadru instituţional care ar fi previzibil şi ar
inspira încredere. Conform studiului, principalul obstacol în calea creării în Moldova a
unei economii de piaţă funcţionale şi prospere, (obiectivul fundamental al APC) provine
de la implementarea defectuoasă a legilor şi dispoziţiilor [18]. Totodată, studiul atrage
atenţia asupra faptului că ALS va mări obligaţiile Republicii Moldova în astfel de
domenii cum ar fi politica concurenţială, ajutoarele de stat, achiziţiile de stat, procedurile
vamale şi standardele tehnice. Or, pentru a putea adopta şi implementa în aceste domenii
practici şi norme legislative noi, compatibile cu ale UE, Moldova urmează să dezvolte
capacitatea şi eficienţa sistemelor sale juridic, legislativ şi administrativ. O atare evoluţie
ar fi de natură să creeze un climat favorabil pentru atragerea de noi investiţii şi ar
impulsiona creşterea economică. În opinia experţilor, o eventuală culminare a procesului
reformator din ţara noastră o dată cu semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE ar spori
credibilitatea reformelor şi ar contribui la eficienţa lor prin trimiterea unui semnal
important investitorilor şi partenerilor comerciali străini. Cît priveşte implementarea
APC, succesele Moldovei în adoptarea legislaţiei necesare afirmării economiei de piaţă
sunt calificate, în general, ca fiind importante [19]. Cu toate acestea, Moldova urmează să
realizeze progrese semnificative în sensul satisfacerii angajamentelor formulate în APC.
Astfel, deşi cadrul instituţional destinat să asigure o abordare consistentă şi coerentă în
domeniul reglementării concurenţei a fost creat, actuala legislaţie în materie se impune a
fi perfecţionată. În alte sectoare, cum ar fi de exemplu, impozitarea întreprinderilor,
frecvenţa modificărilor în legislaţie şi lipsa de transparenţă din procesul de luare a
deciziilor generează o considerabilă nesiguranţă în mediul de afaceri. Analiza întreprinsă
la capitolul APC identifică, printre altele, cîteva domenii-cheie în care Moldova urmează
să facă paşi concreţi, şi anume: 1) creşterea eficienţei autorităţii naţionale în domeniul
competiţiei şi schimbarea atitudinilor în sensul respectării regulilor privind concurenţa; 2)
realizarea unor progrese substanţiale în adoptarea standardelor internaţionale şi
eficientizarea aplicării sistemului de certificare; 3) întemeierea companiilor (aplicarea
procedurilor de înregistrare a acestora este în realitate foarte costisitoare şi necesită mult
timp); 4) demararea implementării efective a existentelor reguli şi dispoziţii în domeniul
drepturilor proprietăţii intelectuale; 5) perfecţionarea actualului sistem de impozitare, a
cărui aplicare cauzează considerabile probleme pentru activitatea sectorului privat în
Moldova.
Referindu-se la efectele pe care ar putea să le provoace crearea Zonei de Comerţ Liber
între Moldova şi UE, studiul ajunge la concluzia că este puţin probabil ca ALS să cauzeze
perturbări semnificative în comerţul Republicii Moldova, de vreme ce două treimi din
importurile din UE sunt deja supuse regimului „duty free“. Prin urmare, ALS va avea un
impact direct doar numai asupra unei treimi din produsele importate de pe Piaţa
Comunitară. Aplicarea ALS împreună cu UE ar înlătura relativele preferinţe acordate în
prezent furnizărilor din Rusia sau România, ceea ce ar favoriza o creştere a importurilor
de produse agricole din UE de aproximativ 40%. În cazul produselor industriale, anularea
tarifelor vamale ar putea duce la o creştere a importurilor din UE cu aproximativ 7% în
contextul ALS.
Pentru piaţa UE luată în ansamblu, semnarea Acordului de Liber Schimb cu Republica
Moldova va avea un impact neglijabil. Moldova se prezintă ca un furnizor
nesemnificativ, care deţine o pondere de 0,006% din întregul comerţ comunitar. În
prezent, 40% din exporturile moldoveneşti în UE constituie produse agricole. De aceea,
este extrem de important pentru Moldova ca ALS să includă şi liberalizarea barierelor
comerciale ce stau în calea exporturilor de produse agricole în UE. În caz contrar,
integrarea statelor din Europa Centrală şi de Est în UE va afecta exporturile noastre pe
Piaţa Comunitară, dată fiind similitudinea exporturilor noastre cu ale acestor ţări. De
altfel, cu actuala structură a comerţului, includerea produselor agricole în ALS ar avea
efecte infime asupra pieţei de produse agricole din UE. Privitor la aderarea Republicii
Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), putem afirma că aceasta este o
condiţie esenţială pentru semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE. Aderarea la OMC
i-ar permite Moldovei să participe împreună cu UE la procesul de liberalizare
multilaterală simultan cu liberalizarea preferenţială a comerţului între ele.

CONCLUZII
În contextul extinderii spre Est, Uniunea Europeană se vede decisă să se angajeze tot
mai mult în concretizarea raporturilor sale cu viitorii săi vecini. Astfel, atît în cazul
Rusiei, cît şi al Ucrainei acest lucru s-a materializat deja pe parcursul anului 1999 prin
aprobarea unor aşa-zise strategii generale („Common Strategy“) ale celor cincisprezece
state membre ale UE faţă de aceste două ţări.
Republica Moldova nu este o excepţie în acest sens. Ordinea în care au fost semnate
APC cu statele ex-sovietice se pare că va fi respectată şi de această dată de către UE. Mai
multe semnale primite din partea UE, precum şi vizită la Chişinău a „Troikăi“, ne
demonstrează că elaborarea unei astfel de strategii vizavi de ţara noastră se află în atenţia
UE. În acest sens, este relevant faptul că la 4 decembrie 2000, în ajunul vizitei „Troikăi“,
Consiliul Afacerilor Generale a aprobat aşa-numita poziţie comună (common approach) a
statelor membre ale UE faţă de Republica Moldova. Acest common approach nu este
altceva decît o prefigurare a esenţei viitoarei Strategii Comune a UE vizavi de republica
noastră.
În conformitate cu această poziţie comună, obiectivul urmărit de UE în privinţa
Republicii Moldova este acela de a contribui la menţinerea stabilităţii, consolidarea
democraţiei şi dezvoltarea unei economii de piaţă sănătoase şi prospere, fără, însă, a ne
oferi o perspectivă clară în sensul asocierii la UE. Prin urmare, UE va continua să pună
accentul pe implementarea integrală a APC, angajîndu-se, în acelaşi timp, să intensifice
dialogul său politic cu RM; să nuanţeze prezenţa sa diplomatică în RM prin deschiderea
la Chişinău a Delegaţiei Permanente a Comisiei Europene; să includă Moldova în calitate
de participant cu drepturi depline în Pactul de Stabilitate, dar nu şi în Procesul de
Stabilizare şi Asociere; să abordeze constant retragerea trupelor ruse şi problema
transnistreană în cadrul OSCE, precum şi în timpul dialogului său politic la nivel bilateral
cu Rusia şi Ucraina; să contribuie la reabilitarea postconflictuală prin promovarea unor
proiecte destinate să restabilească relaţiile economice şi să creeze un climat de încredere
între cele două maluri ale Nistrului etc.
În acest context este evident că şi Republica Moldova trebuie să-şi structureze propria
viziune asupra modului în care înţelege să dezvolte într-o perspectivă apropiată relaţiile
sale cu UE. Aceasta ar putea să se materializeze prin adoptarea unui document de
program care ar urma să fie aprobat de către toate cele trei ramuri ale puterii,
imprimîndu-i, astfel, ponderea şi credibilitatea politică necesară.
Acest document-strategie trebuie să afirme clar ideea integrării graduale în UE,
detaliind, în acelaşi timp, căile ce urmează a fi parcurse pentru a atinge în cele din urmă
acest obiectiv. Exploatarea potenţialului oferit de APC constituie, în opinia noastră, una
din aceste căi. Afirmăm aceasta pornind de la constatarea următoarelor realităţi:
 obiectivele APC se înscriu în tiparul criteriilor de aderare la UE enunţate de către
Consiliul European de la Copenhaga din iunie 1993. Astfel, implementarea este de
natură să faciliteze pregătirea Moldovei pentru avansarea graduală a relaţiilor sale cu
UE şi aici ne referim la statutul de asociat şi de membru deplin al UE;
 în mesajele primite din partea UE, avansarea cadrului actual al relaţiilor noastre cu
Comunitatea Europeană este condiţionată de exploatarea integrală a potenţialului
oferit de APC. Inflexibilitatea UE poate fi explicată şi prin faptul că o eventuală
satisfacere a cererii noastre privind semnarea unui acord de asociere ar avea ca efect
punerea în discuţie a întregii strategii comunitare vizavi de statele ex-sovietice, care
are la bază actualele Acorduri de Parteneriat şi Cooperare. Or, conform strategiei
menţionate, UE înţelege să acorde acestor state un tratament egal;
 de asemenea, articolul 5 din APC stipulează clauza de modificare a acestui acord în
caz de schimbare a circumstanţelor, în special în contextul aderării Republicii
Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Totodată, articolul
stipulează că Părţile vor proceda la o primă examinare a APC la 3 ani de la intrarea
sa în vigoare, sau la 1 iulie 2001. În condiţiile în care UE persistă să pună accentul
pe implementarea integrală a APC, articolul menţionat ne oferă şansa de a propune
unele clauze care ne-ar oferi posibilitatea evoluţiei progresive a relaţiilor noastre
contractuale cu UE.
O astfel de clauză poate fi găsită în Acordul de Cooperare semnat de Macedonia cu
UE la 26 aprilie 1997 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Astfel, în Art. 45 al acordului
menţionat se stipulează că „Părţile Contractante vor examina, pe măsura îndeplinirii
condiţiilor, posibilitatea întăririi relaţiilor lor contractuale, ţinînd cont de aspiraţia
FYROM la o relaţie de tip avansat în vederea asocierii cu Comunitatea Europeană“. O
prevedere similară există şi în Acordul privind comerţul şi cooperarea economică semnat
de UE cu Albania în anul 1992, în al cărui preambul este menţionată perspectiva
dezvoltării relaţiilor în vederea încheierii unui Acord de Asociere. În plus, de îndată ce
aderarea la OMC va fi realizată, Republica Moldova ar putea propune ca APC, revizuit,
să prevadă o perioadă de tranziţie necesară creării graduale a Zonei de Liber Schimb cu
UE şi să stabilească un calendar exact privind abolirea taxelor vamale la import şi export,
aşa cum este stipulat în Acordurile Europene.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. Concluziile Consiliului European de la Maastricht, Maastricht, 1991, 9–10
decembrie.
2. Memorandum on the Establishment of the Diplomatic Relations between the
Kingdom of Belgium and the Republic and the Republic of Moldova, 1992, 23 februarie.
3. http://europa.eu.int/rapid, DN: P/92/1, „Community’s Relations with the
Independent States of the Former Soviet Union“.
4. http://europa.eu.int/rapid, DN: PRESS/92/143, 1599-ieme Session du Conseil –
Affaires Generales - Cooperation PolitiqU.E. - Bruxelles, le 20 juillet 1992.
5. Cojocaru Gheorghe, Politica Externă a Republicii Moldova, Editura „Civitas“,
1999, p. 16.
6. http://europa.eu.int/rapid, DN: DOC/92/3, Conclusions of the Presidency, European
Council in Lisbon (26–27 iunie 1992).
7. Buletinul Informativ, elaborat de secretariatul Preşedintelui Republicii Moldova, nr.
1, Chişinău, 1994, p. 46.
8. http://europa.eu.int/rapid, DN:PESC/94/28, Date: 1994-03-24, Communiq U.E. by
EU Presidency on elections in Moldova.
9. http://europa.eu.int/rapid DN:PRES/94/250, Date: 1994-11-28, Partnership and
Cooperation Agreement between the European Communities and the Republic of
Moldova.
10. http://europa.eu.int/comm/enlargement/intro/criteria.htm
11. Republica Moldova şi Uniunea Europeană, Buletinul Informativ APC, Programul
TACIS Implementarea APC, volumul 1, ediţia 1, Chişinău, 1999.
12. Buletin Informativ APC, Programul TACIS – Implementarea APC, volumul 2,
ediţia 1, Chişinău, 2000.
13. „Moldova“, The TACIS Programme Annual Repot 1997, European Commission,
Brussels, 1998, p. 17–19; „Moldova“, The TACIS Programme Annual Repot 1998,
European Commission, Brussels, 1999, p. 21–23.
14. Programul Indicativ 1996–1999 al Programului TACIS pentru Republica
Moldova, Bruxelles, 1996.
15. Asistenţa tehnică pentru implementarea APC, Protocolul comun al celei de a doua
reuniuni a Comitetului de Cooperare RM–UE, Chişinău, 1999, 27 septembrie.
16. The European Union and the Republic of Moldova, Brussels, European
Commission, Directorate General IA, Information Unit – TACIS, 1998, p. 6.
17. UE şi Moldova ca parteneri comerciali, Buletin Informativ APC, Programul
TACIS Implementarea APC, volumul 1, ediţia 1, Chişinău, 1999, mai.
18. Breton, Paul, „Executive Summary“, Study of the Economic Feasibility of an EU–
Moldova Free Trade Area, Brussels, 1999, November, p. 3–5.
 19. Vennon, Thomas, „Implementation of the Partnership and Cooperation Agreement
in Moldova“, Study of the Economic Feasibility of an EU-Moldova Free Trade Area,
Brussels, Centre for European Policy Studies, 1999, November, p. 96–141.