Pătrăucean Vasilica,

Medicină dentară, Seria B, Grupa 14

Odontologie medico-legală: identificarea persoanelor vii cu identitate

necunoscută

Identificarea la persoana vie şi la cea decedată au în comun două principii de bază: Se

urmăreşte iniţial identificarea grupului sau a profilului biologic din care face parte persoana
necunoscută; Ulterior se urmărește identificarea pozitivă sau de certitudine a acesteia.

1. Identificarea grupului sau profilului biologic: Prima etapă selectează din totalitatea persoanelor
dispărute un grup restrâns de persoane cu aceleaşi însuşiri biologice, cum ar fi vârsta, apartenenţa
populaţională, talia, sexul. De exemplu, se ajunge la concluzia că persoana dispărută este de sex
masculin, are vârsta cuprinsă între 40 şi 50 ani şi este de populaţie europeană. Metodele folosite în
această etapă îşi au originea de obicei din antropologia fizică tradiţională (antroposcopia,
antropometria, metode fizice, chimice şi histologice).

2. Identificarea pozitivă: Cea de-a doua etapă urmăreşte individualizarea caracteristicilor constatate,
cu scopul de a găsi o singură persoană din eşantionul stabilit anterior, având un anumit profil biologic.
Se consideră că analiza antropologică a dinţilor reprezintă una dintre cele mai sigure metode de
identificare pozitivă alături de cele genetice.

Întrucât identificarea de certitudine este posibilă doar rareori, în majoritatea cazurilor se poate
realiza doar o identificare cu diferite grade de probabilitate, după cum urmează:

1. Identificare incertă, atunci când analiza dinţilor sau a urmelor lăsate nu poate să ofere nici o
informaţie utilă identificării.
2. Identificare posibilă, când există un grad redus de probabilitate, dat de punerea în evidenţă a
unor caractere frecvent întâlnite în populaţia generală.
3. Identificare probabilă, care are grad crescut de probabilitate, dat de punerea în evidenţă a unor
caractere mai puţin întâlnite în populaţia generală, însă nu foarte rare. În practică, limita dintre
identificarea pozitivă şi cea de probabilitate este dificil de stabilit. După unii autori,
identificarea pozitivă poate fi stabilită atunci când se atinge un anumit nivel acceptabil de
încredere. După Iscan şi Loth, identificarea pozitivă se bazează pe prezenţa factorilor unici de
individualizare.

Identificarea odontologică la persoana vie: Pentru persoana vie, este esenţială utilizarea
metodelor non-invazive şi cu acurateţecrescută, corespunzătoare celor mai actuale standarde medico-
legale. Identificarea odontologică la persoanele în viaţă poate fi utilă pentru: estimarea profilului
biologic din perspectiva vârstei; identificarea unui agresor prin analiza plăgilor muşcate.

Determinarea sexului se face pe baza caracterelor sexuale secundare, iar talia și apartenenţa
populaţională a persoanei fără identitate pe baza caracterelor somatice şi faciale. În ultimele decenii,
solicitările de identificare medico-legală a persoanelor fără documente de identitate sunt frecvente, dat
fiind creşterea migraţiei populaţionale.Alte situaţii legale întâlnite în practica medico-legală privind
necesitatea aprecierii vârstei sunt adopţia, stabilirea pragului de vârstă pentru responsabilitatea
penalăşi a vârstei de pensionare (limita legală de vârstă variind de la o ţară la alta, putând fi de 14, 16,
18 sau 21 ani în privinţa responsabilităţii penaleşi50, 55, 60, 65 ani în cea a vârstei de pensionare).

Estimarea vârstei unui individ prin metoda odontologică are la bază modificările dentare care
au loc în timpul vieţii: în timpul perioadei de creştere: dezvoltarea dentară si la adulţi: uzura şi
remodelarea dentară.

Pentru perioada de creştere, care are loc până la 18-20 ani, când se produce închiderea
suturilor de creştere ale oaselor lungi, seurmăresc două aspecte ale dezvoltării dentare: emergenţa şi
mineralizarea dentară.

1. Emergenţa este o etapă de scurtă durată a erupției dentare. Reprezintă procesul prin care dinţii
se deplasează din profunzimea alveolei dentare până la nivel ocluzal, obiectivată de prezenţa
oricărei părţi a dinţilor la nivelul mucoasei gingivale, fiind observată prin inspecţia clinică a
cavităţii orale.

Constatarea emergenței dentare are avantajul de a fi o metodă simplă şi care nu necesită instrumente
scumpe sau echipament. Această metodă poate fi folosită cu destul de mare acurateţe până la vârsta de
14 ani, întrucât dinţiisunt în continuă formare, iar intervalele dintre stadiile morfologice sunt scurte.
Trebuie luat în considerare faptul că erupţia şi, implicit, emergenţa dentară prezintă anumite limitări
date de:

- factorii locali: lipsa spaţiului pe arcadă, extracţia dinţilor primari sau secundari, existenţa dinţilor
prost implantaţi;
- factori generali, legaţi de nutriţie,care scad şansele acestui proces de predicţie corectă a vârstei;
- în mod practic, se urmăreşte emergenţa dinţilor temporari între 6 luni şi 3 ani, şi a celor definitivi
între 6 şi 19-20 ani (până la 14-15 ani a primilor 7 dinţi definitivi şi apoi doar a molarului III), iar
pentru cazurile la care se constată diferenţe faţă de normalul vârstei, se recomandă utilizarea
ortopantomografiei, pentru a se pune în evidenţă stadiul de maturizare dentară și eventuale
incluziuni dentare.

Fig. 9. Incluzie 13 și 23[40]

2. Mineralizarea constă în dezvoltarea coroanelor dentare, proces care începe în perioada de

gestaţie şi se continuă după naştere, urmată de dezvoltarea rădăcinilor dentiţiei primare şi
dezvoltarea dentiţiei secundare în totalitate care are loc după naştere. Mineralizarea dentară
este un proces care se întinde aproape pe toată durata dezvoltării dentare, putând fi studiată cu
ajutorul examenului radiologic (ortopantomografie) şi clinic al persoanelor vii, care permit
stadializarea sa.

Cea mai frecvent utilizată metodă de stadializare a mineralizării constă în sistemul de scoruri
propus de Demirjian şi colaboratorii săi în 1973 (pentru populaţia canadiană) în funcţie de diferite
 stadii de dezvoltare pentru fiecare tip de dinte. Metoda constă în utilizarea a opt stadii de dezvoltare
dentară (calcificare sau maturizare) de la A la H, ce pot fi identificate prin compararea imaginii
radiologice a dintelui cu imaginile radiologiceale stadiilor de mineralizare propuse. Aceste stadii se
stabilesc pentru fiecare dintre primii şapte dinţi definitivi (fără molarul trei). Fiecare stadiu de
dezvoltare corespunde unui scor ce se selectează în funcţie de sexul copilului.

sexul copilului.

Fig. 10. Stadiilede mineralizare a dinţilor definitivi (propuse de Demirjian) [41]

În ceea ce priveşte scorurile, opiniem pentru utilizarea celor propuse de Willems, care a
adaptat metoda pentru populaţia belgiană, întrucât s-a constatat că utilizarea scorurilor stabilite de
Demirjian duce la supraestimarea vârstei. Scorurile propuse de Willemssunt prezentate în tabelele VI
şi VII. Se sumează apoi valorile obţinute pentru fiecare dinte, rezultând vârsta dentară estimată
exprimată direct în ani.

Tabel VI. Scorurile de maturitate pentru băieţi(modificatdupă Willems et al. 2001)

Tip de dinte A B C D E F G H
Incisiv central 1.68 1.49 1.5 1.86 2.07 2.19
Incisiv lateral 0.55 0.63 0.74 1.08 1.32 1.64
Canin 0.04 0.31 0.47 1.09 1.9
Primul bicuspid 0.15 0.56 0.75 1.11 1.48 2.03 2.43 2.83
Al doilea bicuspid 0.08 0.05 0.12 0.27 0.33 0.45 0.4 1.15
Primul molar 0.69 1.14 1.6 1.95 2.15
Al doilea molar 0.18 0.48 0.71 0.8 1.31 2 2.48 4.17

Tabel VII. Scorurile de maturitate pentru fete (modificat după Willems et al. 2001)
Tip de dinte A B C D E F G H
Incisiv central 1.83 2.19 2.34 2.82 3.19 3.14
Incisiv lateral 0.29 0.32 0.49 0.79 0.7
Canin 0.6 0.54 0.62 1.08 1.72 2
Primul bicuspid -0.95 -0.15 0.16 0.41 0.6 1.27 1.58 2.19
Al doilea bicuspid -0.19 0.01 0.27 0.17 0.35 0.35 0.55 1.51
Primul molar 0.62 0.9 1.56 1.82 2.21
Al doilea molar 0.14 0.11 0.21 0.32 0.66 1.28 2.09 4.04

Pentru vârsta adultă se utilizează: aprecierea gradului de abrazie, considerat foarte relativ,
întrucât depinde de alimentaţie și de tipul de ocluzie dentară; modificarea ariei camerei pulpareprin
apoziția secundară de dentină o dată cu înaintarea în vârstă, studiată de Camerierepe canini, premolari
și incisivi.

Rezultatele studiilor au arătat că primele două tipuri de dinți oferă șanse mai crescute de
predicție corectă a vârstei, incisivii putând fi utilizați doar în absența celorlalte două categorii. Pentru
premolari au fost propuse următoarele formule de regresie utilizând un singur premolar inferior:

Vârsta = 73.53 - 330.99*R34 SE 7.99 Vârsta = 70.27 - 299.96*R35 SE 7.59

Vârsta = 77.0 - 353.90*R44 SE 7.35 Vârsta = 76.29 - 362.57*R45 SE 7.42

Unde:

- R reprezintă raportul dintre aria pulpară/aria dintelui, ariile fiind calculate cu Adobe Photoshop
după marcarea a minim 20 de puncte pe conturul ariei pulpare și a celei dentare;
- SE- deviația standard.

Bibliografie:
1.Pretty IA, Sweet D A look at forensic dentistry--Part 1: The role of teeth in the determination of human identity. Br Dent J
(2001) 190: 359 -366;
2.Goharbabar M, Iqbal S, Jan A Essential Guidelines for forensic dentistry, Pak. Oral Dental J (2007) 27: 79-84;
3. Parks, Connie L., "Oxygen Isotope Analysis of Human Bone and Tooth Enamel: Implications for Forensic Investigations"
(2009) Theses and Dissertations-Anthropology. Paper 15;
4. Sunit B Patel, Vandana S Shah, BS Manjunatha, ROOT RESORPTION OF TEETH AS AN AGE ESTIMATION MARKER- IN VITRO
STUDY, PATEL et al. EJDTR, 2013, 1:1.94-98;