Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
KENNETH MCALL 1
creºtin care ºi-a dãruit viaþa slujirii lui Dumnezeu, nu numai în þara sa, ci ºi în Orientul
Îndepãrtat. Este vorba de doctorul Kenneth McAll, cetãþean al Marii Britanii, credincios în
Biserica Anglicanã, ºi care, prin anii 1939-1940 se afla medic în China. A fost luat prizonier
de trupele japoneze. Doresc sã facã mãrturia aceasta ºi fratele nostru, doctorul Iosif.
Dr. Iosif: - Domnul doctor Kenneth McAll este englez, s-a nãscut în anul 1910; a fãcut studii
medicale în Anglia ºi dupã aceea, urmând tradiþia familiei sale, s-a dus medic misionar creºtin în
China de nord. Aceastã lucrare a fost începutã de bunicul sãu la 1880, continuatã de tatãl domniei
Acolo a practicat chirurgia la început, având un spital de optzeci de paturi ºi un teritoriu foarte
întins, pe care îl slujea cu foarte mult devotament, concomitent propovãduirii cuvântului lui
Dumnezeu. ªi acolo a avut fericirea sã aibã arãtarea Domnului nostru Iisus Hristos, într-o împrejurare
tragicã, anume: Era rãzboiul chino-japonez. Japonezii invadaserã acea parte a Chinei ºi cucereau ºi
fãceau fel de fel de acte - inerente rãzboiului - de cruzime. La un moment dat, domnia sa, ducându-
se pe jos la un sat unde era nevoie de asistenþã chirurgicalã, pe drum i se aratã un personaj, pe care el
nu-l cunoºtea, care-i vorbeºte în englezeºte ºi-l întreabã: “Unde te duci?” Dânsul spune: “Mã duc în
cutare loc”. Personajul respectiv îi spune: “Nu acolo sã te duci.” - ºi îi indicã numele altei localitãþi.
16 aprilie 1997
2Aceeaºi temã la Duminica a zecea dupã Rusalii (Mat. 17, 14-23: Vindecarea lunaticului; nr. 37 -
24.08.1997).
Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU SF.IOAN SCÃRARUL; DR. KENNETH MCALL 2
Dânsul a fost contrariat de lucrul acesta, dar a urmat sfatul. A ajuns în localitatea respectivã ºi a
intrat (era un sat). Personajul a dispãrut (S-a fãcut nevãzut 3). Sãtenii l-au întrebat: “De ce ai venit la
noi?” Zice: “M-a adus Cineva; pentru cã mi-a spus cã aici e nevoie de asistenþã chirurgicalã”. ªi
într-adevãr aºa era - satul unde trebuia sã se ducã dânsul fusese invadat de japonezi ºi aici erau rãniþii
care îi aºteptau ajutorul. Atunci dânsul ºi-a dat seama cã era Domnul Iisus Hristos, Cel Care i S-a
Dupã aceea a fost luat prizonier de japonezi ºi a stat într-un lagãr japonez cinci ani. Acolo a
avut al doilea experiment duhovnicesc, în sensul cã prizonierii de acolo nu erau dispuºi la o viaþã
prea religioasã ºi umanã. Adicã se certau între ei, ca într-un lagãr; ºi dânsul a iniþiat un mic cerc de
rugãciune, ºi se retrãgeau într-un colþ, în fiecare dimineaþã, ºi se rugau; ºi prin mijlocirea rugãciunii
au reuºit sã aducã o bunã înþelegere între prizonierii din lagãr, ºi viaþa sã le fie mai acceptabilã.
- Numai cã acolo aveau voie sã se roage - într-un lagãr japonez; puteau sã se roage. Nu ºtiu
- Dupã aceea este prezent la executarea unei paciente care era îndiavolitã, îndrãcitã. Potrivit
metodelor tradiþionale chinezeºti, dacã un astfel de bolnav nu se vindeca prin leacurile lor de acolo,
atunci era condamnat la moarte prin uciderea cu pietre. ªi s-a întâmplat un astfel de caz, ºi în
momentul când acela trebuia sã fie executat, a apãrut o femeie care a îngenunchiat în faþa
condamnatului, a spus Tatãl nostru ºi, ca prin minune, acela a cãzut, s-a liniºtit ºi s-a vindecat.
Scãpând din lagãr împreunã cu soþia dânsului, s-au întors în Anglia ºi a fost în permanenþã
preocupat de aceste lucruri, ceea ce i-a schimbat viaþa. A pãrãsit chirurgia, a fãcut specialitatea de
neuropsihiatrie ºi s-a dedicat acestei practici a medicinei, corelatã cu religia creºtinã ºi, fundamental,
cu Sfânta Împãrtãºanie.
Concluzia unei vieþi de cincizeci de ani de astfel de activitate este aceastã primã carte, pe care
ne-am învredincit s-o traducem în româneºte: VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC; pentru cã domnia
sa a bãgat de seamã legãtura - din punct de vedere patologic - dintre generaþiile de oameni. Adicã
bolile nu vin numai din vina celui care se îmbolnãveºte, ci sunt implicaþi ºi strãmoºii, viaþa
religioasã a strãmoºilor acestui bolnav Dezvoltând aceastã doctrinã, a avut multe prilejuri de
ªi a iniþiat acolo un cerc de rugãciuni, cu care ocazie a avut vindecãri miraculoase, care sunt relatate
în aceastã carte ºi în a doua carte, pe care urmeazã sã o traduc acum ºi sã fie tipãritã; ºi în care se
vede importanþa extraordinarã (care pentru noi, creºtinii, nu e de îndoialã, dar mai ales pentru lumea
care s-a depãrtat de Dumnezeu) pe care o are rugãciunea ºi Sfânta Împãrtãºanie pentru vindecarea
bolnavilor; aceasta - pentru strãmoºi ºi implicit pentru bolnavi. Se cerceteazã arborele genealogic
pentru a vedea vreunul dintre strãmoºi care nu a avut viaþã creºtineascã ºi a murit neîmpãcat cu
Dumnezeu. În cadrul acestor preocupãri a fost de mare importanþã (ºi pãrintele Galeriu a sesizat
acest fenomen, ºi în introducerea fãcutã la aceastã carte a adâncit problema) problema aceasta, a
avorturilor; care este o plagã nu a unei generaþii, ci este o plagã a arborelui genealogic. Adicã se
- ªi acum domnia sa ne-a fãcut deosebita cinste ca la vârsta de optzeci ºi ºapte de ani sã se oboseascã
sã vinã pânã în România pentru ca sã-ºi îndeplineascã în felul acesta misiunea apostolicã cu care a
Pãrintele Galeriu: Acum, preaiubiþilor, dupã aceastã înfãþiºare, noi vom citi textul
Sfintei Evanghelii de astãzi, care se aflã într-o bunã, proniatoare legãturã cu prezenþa
“În vremea aceea, coborând Iisus de pe muntele Taborului, la poalele muntelui s-a
apropiat din mulþime tatãl unui copil, care I-a zis: Învãþãtorule! L-am adus la Tine pe fiul
meu care are duh mut. ªi oriunde îl apucã, îl aruncã la pãmânt ºi face spume la gurã ºi
scrâºneºte din dinþi ºi înþepeneºte. ªi le-am spus ucenicilor Tãi sã-l alunge , dar ei n-au
putut.
Iar El, rãspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, pânã când voi fi cu voi? Pânã
ªi au adus copilul la El. ªi vãzându-L pe Iisus, duhul îndatã a zguduit pe copil, ºi,
cãzând la pãmânt ºi zvârcolindu-se, spumegând (n-avea liniºte în el, duhul din el)...(Marcu
9,17-20)”.
O, iubiþilor! Sã înþelegem aici adânc: sufletul nostru purtând pecetea chipului lui
Dumnezeu, dar, prin ispitã despãrþindu-se de harul lui Dumnezeu - o, Doamne! - ºoapta
demonului îi prinde urechea duhului lui. ªi atunci… totdeauna când simþi lupta în tine între
bine ºi rãu, între rãbdare ºi nerãbdare, între liniºte ºi neliniºte, ºi mânie (mânia ºtim de unde
vine).
Noi ºtim cã originea noastrã este în Dumnezeu; în “Da” al lui Dumnezeu, când a zis:
“Sã fie”; “Sã facem om...” - ºi am primit suflare dumnezeiascã. Originea e în Dumnezeu.
Originea rãului e în demon. Dar, Doamne, aºa cum eu sunt pãrtaº dumnezeirii, când mã
împãrtãºesc zic: “Cinei Tale celei de tainã, Fiule al lui Dumnezeu, astãzi pãrtaº mã
primeºte...” - din nefericire mã pot face pãrtaº ºi demonului; ºi atunci demonul urlã în mine.
Aºa a strigat atunci demonul, l-a zguduit pe copil, ºi l-a aruncat la pãmânt, ºi se
zvârcolea spumegând.
“ªi l-a întrebat pe tatã: Câtã vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a rãspuns:
Din pruncie”. Cuvântul este revelator. Îl vom tâlcui împreunã cu doctorul Kenneth.
“...De multe ori l-a aruncat în foc ºi în apã ca sã-l piardã”. Ne aducem aminte, din
prietenul lui, pentru bani… Alþii pentru o bucatã de pãmânt, alþii pentru o femeie sau un
bãrbat… din feluritele “bunuri”; propriu-zis, cu adevãrat bunãtãþi ale lui Dumnezeu, dar
transformate egoist în pofte ale tale. Observaþi legãtura: “Îl aruncã în foc ºi în apã”.
Bãieþandrul acela pe prietenul lui îl lovea, de o parte ºi de alta, de pereþi. Apoi - la vanã -
acolo unde curgea apã, la aruncat în apã. Parcã aidoma se petrec aceste stãri, în care, fie cã
cineva îl loveºte pe altul, fie înstãpânindu-se în cel demonizat, sãrmanul, el însuºi se aruncã,
Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU SF.IOAN SCÃRARUL; DR. KENNETH MCALL 5
nefiinþã la fiinþã, la viaþã, demonul vrea sã ne arunce înapoi. Dacã vreþi, ºi e o legãturã…
Sã mã ierte Dumnezeu cã o fac: Când se scrie în ziare, când cineva a rãposat, spune cã a
trecut în nefiinþã. E de la demon acest cuvânt. El vrea sã ne ducã la nefiinþã. Cum spun
dumnezeieºtii Pãrinþi: Rãul e din neant (Sfântul Atanasie cel Mare). ªi atunci, demonul, care
trezeascã; sã nu aibã parte atunci de demon ºi de nefiinþã, când rostesc acest cuvânt. E
înspãimântãtor, dar trebuie sã-l mãrturisim, ºi sã mãrturisim totodatã: Demonul urzeºte rãul;
dar noi putem sã ne facem pãrtaºi lui sau nu; aºa e cu toate care sunt ale demonului; cã rãul
De aceea a zis Sfântul Ioan Scãrarul, pe care-l pomenim azi: “Cel ce a biruit trupul -
poftele, patimile lui - a biruit firea”. ªi, negreºit, cel ce a biruit, s-a înãlþat mai presus de fire.
ªi, în adâncul firii, mai ales douã sunt patimile, potrivit afectelor (se zice cu un grai mai
teologic, adicã potrivit tinderilor ºi nevoilor noastre): plãcerea ºi durerea; pofta ºi iuþimea.
ªi au fost medici - un Freud, un Adler - care au vrut sã facã din poftã, din plãcere,
principiul nostru de existenþã. Sau Adler, ca ºi Nietzsche - din iuþime, din mânie, sã facã
iarãºi un principiu al existenþei noastre. Asta þine de ceea ce s-a numit psihologia abisalã.
a adevãrului din om. Spune acest mare psihiatru: “Adevãrul omlui e în cãutarea înãlþimilor
cereºti”. ªi numai când omul a pierdut sensul existenþei… Iar sensul e unic - e Iisus Hristos,
aºa cum Îl mãrturiseºte Evanghelia ºi Iisus Hristos, cum am spus de atâtea ori: Nu frustrãrile
rezistat toþi dreptcredincioºii timp de patruzeci ºi cinci de ani; în Rusia ºaptezeci de ani; în
timpul primilor martiri, timp de trei sute de ani. Cum au supravieþuit? Tocmai prin aceastã
chemare a lui Dumnezeu, a lui Hristos. Gândiþi-vã numai la Sfântul Gheorghe, atunci când
se urzea edictul de prigoanã din anii 303; el, care era general al armatei! ªi a strigat: Cum, pe
cei mai buni oameni pe care îi cunoaºtem, voi îi prigoniþi ºi îi daþi morþii? ªi când a întrebat
adjunctul lui Diocleþian (Diocleþian, împãratul, nu mai putea rãspunde): Cine þi-a dat
dã nãvalã peste noi; dar adâncul din noi e de nedistrus; e pecetea chipului lui Dumnezeu; ºi
în el ne aflãm sensul existenþei. Cum spune acest doctor, repet: nu plãcerea, nu durerea, nu
golul, vidul spiritual, lipsa sensului existenþei. Omul doreºte altceva decât este el însuºi; ºi
pe Altcineva decât el. Or, acest unic altceva, decât suntem noi înºine în prezent, este
ªi atunci, Hristos, când a vãzut cã mulþimea dã nãvalã, l-a întrebat pe tatã: “De când
suferã? - Din pruncie. ªi a zis tatãl din nou: De poþi ceva, Te rog ajutã-ne! Iar Iisus i-a
spus: De poþi crede, toate sunt cu putinþã celui care crede. ªi îndatã strigând tatãl copilului,
a zis: Cred Doamne, ajutã necredinþei mele!” E strigãtul nostru, al tuturor: Cred Doamne,
dar crediþa mea îºi are tãria în Tine. Ajutã necredinþei mele! “ªi atunci, a poruncit Iisus
lucreazã. Dar Mântuitorul vedea cu ochii Duhului Lui, dumnezeieºti “...Duh mut ºi surd, ieºi
din copil!” ªi a ieºit; l-a scuturat, copilul a cãzut ca mort; lumea credea cã a murit.
Mântuitorul l-a luat, l-a ridicat de mânã, l-a dãruit tatãlui sãu. ªi au întrebat ucenicii: “De ce
n-am putut Doamne, sã-l vindecãm noi?” ªi a spus Mântuitorul: “Pentru puþina voastrã
Avem o pildã în Noul Testament, la Efes: ªapte fii ai arhiereului Scheva, care, la fel, se
luptau sã scoatã duhurile rele. ªi spuneau aceºti fii ai arhiereului Scheva: “În numele lui Iisus
ºi al lui Pavel care cheamã pe Iisus, ieºiþi afarã din acest demonizat!” ªi atunci, duhul rãu,
prin glasul demonizatului, a strigat: “Pe Iisus Îl cunosc; ºtiu ºi de Pavel; dar voi cine
sunteþi?” ªi atunci s-a ridicat el… ºi cu forþa lui (cã un om demonizat, toatã puterea lui e
concentratã în el) ºi i-a luat, i-a lovit, le-a sfâºiat ºi hainele ºi au fugit (Fapte 19, 13-16).
Gândiþi-vã: O pildã pentru unii fraþi ai noºtri, care ºi ei înceacã sã scoatã duhurile
necurate, dar cu ce putere? Dacã eºti unit cu Hristos! Taina aceasta s-a dat Bisericii,
ceea ce s-a petrecut cu fiii lui Scheva, sau uneori ºi mai grav; ºi pentru cel care vrea sã
primeascã acest ajutor, ca nu cumva sã se transmitã duhul rãu din cel care încearcã sã se
domnul doctor Kenneth McAll sã rãspundã mai întâi la întrebarea: Cum din pruncie...?
Noi nu suntem oameni veniþi aici pentru o experienþã spiritualã, dar suntem fiinþe spirituale
ale cãror suflete s-au aflat mai întâi în mâna lui Dumnezeu, ºi am venit aici tocmai pentru aceastã
experienþã duhovniceascã. La Ieremia 1,5 se spune: “Te-am cunoscut înainte de a te fi zãmislit din
Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU SF.IOAN SCÃRARUL; DR. KENNETH MCALL 8
pântecele mamei tale”. Deci noi suntem fiinþe duhovniceºti încã de la zãmislire. De aceea nu avem
dreptul sã lepãdãm pruncii. Pruncii sunt fiinþe duhovniceºti încã de la concepþie, de la zãmislire.
Acelaºi lucru este spus ºi în psalmul 139 5: “Cã Tu ai zidit rãrunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcãtuit în
pântecele maicii mele”. Iar în Evanghelia de astãzi, Iisus Hristos S-a adresat unuia dintre pãrinþii
acelui copil posedat. Deci, în acest caz, nu bãiatul însuºi fãcuse ceva rãu, ci pãrinþii lui trebuiau sã ia
o decizie duhovniceascã.
Desigur, în Evanghelia de astãzi Iisus Hristos nu înviase, deci ei nu aveau la dispoziþie Sfânta
Împãrtãºanie. Noi avem acum avantajul Împãrtãºaniei, avem slujba Litrughiei ºi putem folosi aceasta
Ori de câte ori moare o persoanã într-un accident, în mod dramatic, pe neaºteptate, fãrã sã i se
facã slujba de înmormântare, trebuie sã ne ducem sã i se facã Sfânta Liturghie. De aceea noi avem
credinþa noastrã - nu e altceva decât credinþa lui Iisus Hristos. Credinþa noastrã este asemenea
credinþei pe care Hristos a avut-o în Tatãl. Tot aºa cum Moise, care a ridicat ºarpele de aramã în
pustie, ºi cei care l-au vãzut atunci, s-au tãmãduit. Tot aºa ºi noi, astãzi, când credem ºi venim la
Ori de câte ori astãzi þinem Sfânta Liturghie într-un loc unde au murit mulþi oameni, în locul
unei tragedii, îi ajutãm pe cei care au murit acolo sã se împace cu Dumnezeu ºi sã ajungã la
Mântuitorul Hristos.
Atunci când vine la mine un bolnav care vrea sã fie vindecat, studiez, îi fac arborele
genealogic, ca sã vãd cine anume în familia lui a suferit o asemenea moarte violentã, sau dacã a avut
un avort sau o sinucidere, ca sã pot sã mã rog pentru aceia. Noi venim aici la Liturghie pentru cã ori
de câte ori se sãvârºeºte Sfânta Împãrtãºanie ne amintim vorbele lui Hristos: “Faceþi aceasta întru
pomenirea Mea”. Ne rugãm pentru ca aceºti oameni sã fie miluiþi ºi sã fie dãruiþi lui Dumnezeu.
Iisus Hristos a fost reîntregit; acest sacrificiu, aceastã jertfã înseamnã reîntregirea lui Hristos , ºi noi,
De exemplu cazul unei persoane care suferã de anorexie; deci care nu mai are poftã sã
mãnânce. Din experienþa doctorului Kenneth - se datora unor fraþi sau surori mai mici care fuseserã
avortaþi. Duhul acestor copii mici care au fost avortaþi, se aflã într-un fel de purgatoriu, undeva
Alte asemenea boli sunt: diabetul, schizofrenia, epilepsia. Multe astfel de boli nu au nevoie de
alungãm pe Satan. Prin rugãciunea ºi prin dragostea pe care o dãm acestora, numindu-i ºi dãruindu-i
Domnul a spus: Întreabã ºi þi se va rãspunde; cautã ºi vei gãsi; bate ºi þi se va deschide. Asta
înseamnã cã atunci când întrebãm, trebuie sã ascultãm rãspunsul; ºi atunci când cãutãm trebuie sã
În timpul rugãciunilor de la Sfânta Litrughie, de multe ori am vãzut… Cei care veneau la mine
îmi spuneau: Am avut un avort. Iar eu în timpul rugãciunii de la Liturghie vedeam opt. Am vãzut de
exemplu opt copii care stãteau acolo ºi aºteptau; astfel încât, dupã ce am sãvârºit Sfânta Liturghie,
Mântuitorul, spune: Bate ºi þi se va deschide. Asta înseamnã sã þii uºa deschisã, ca El sã poatã
intra.
Este uneori de ajuns participarea la Sfânta Liturghie ºi ca cel care vine sã-ºi exprime durerea
lui, sã se pocãiascã, sã-i parã rãu de ce s-a întâmplat, sã dea nume acestor copii ºi sã-i dãruiascã lui
De multe ori am fãcut aceasta, ºi pentru budiºti, ºi pentru evrei, pentru confucianiºti, oameni
care aparþineau multor altor religii. ªi ei toþi au vãzut pe Hristos þinând pe braþe aceºti copii care
deja crescuserã cu numãrul de ani care trecuserã de atunci, încredinþându-i îngerilor pentru a-i duce
la cer.
De multe ori oamenii s-au vindecat în clipa când s-a sãvârºit Liturghia pentru cei morþi, iar
uneori chiar ºi numai atunci când am fixat ziua ºi ora când vom þine aceastã Liturghie. S-au vindecat
cheme preotul ºi sã facã Litrughia pentru a-ºi vindeca bolnavii? Rãspunsul este: Pentru cã asta este o
De aceea, Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, Te rugãm sã ai milã de noi ºi sã îi ierþi
aºa a încheiat, cu rugãciune. Am simþit toþi ºi accentul principal pus de dânsul pe Sfânta
Poate unii spun cã dureazã prea mult, dar e în adevãr în duhul Evangheliei ºi al
Tradiþiei adevãrate, sfinte, ca sã-i pomenim la Sfânta Liturghie - cum face pãrintele Nicolae
pentru felurite cereri, ºi noi toþi participãm. Adãugãm la aceasta Sfântul Maslu, tainã
specificã pentru cei bolnavi, ºi în care preoþii se roagã, dar împreunã cu biserica întreagã.
ªi, iubiþilor, în mãsura în care noi suntem mai curaþi, mai râvnitori, ºi mai uniþi cu
Hristos Mântuitorul, aºa se deschide uºa inimii noastre, ca sã pãtrundã harul, cum a subliniat
atât de frumos ºi adânc: “Cereþi ºi vi se va da; cãutaþi ºi veþi afla (ºi sã simþim cã am aflat;
pãtrunde harul)”.
Aici e taina. Aºa cum s-a rugat tatãl copilului: “Cred Doamne, ajutã necredinþei
mele!” Eu cred cã în veci va rãmâne acest cuvânt, pentru cã în veci - nu singuri vom
O, Doamne, Când am citit mai zilele trecute în ziar despre un suflet pe care-l cunosc
de aproape patruzeci de ani. Om mare, deºtept, învãþat - doctor. L-a întrebat: La bisericã
mergeþi? - Nu, niciodatã. Întâi cã eu ºtiu cã a fost la bisericã; a fost chiar la biserica unde
slujeam eu, în alt oraº. ªi zice: Am Biserica în mine. În tine? În noi toþi, noi toþi alcãtuim
Biserica. În cer nu e Unul singur, un însigurat, ci o Treime. ªi dupã chipul Treimii, chipul
celor din cer suntem ºi noi, cei mulþi. ...Vai celui singur!
Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU SF.IOAN SCÃRARUL; DR. KENNETH MCALL 11
famile o fetiþã - Ioana; ºi, pe la cinci ani ºi ceva… la grãdiniþã se miºca normal, ca ceilalþi.
Deodatã…
[B]
...În capul sãlii unde consulta doctorul, o apropie, o aºazã pe genunchi, mângâind-o
pãrinteºte ºi o întreabã: Ai fraþi, surori? ªi atunci ea spune: Da, am trei surori. Bine, dar
mama ta a spus cã ai douã. Nu! O vezi pe femeia aceea, care stã acolo? - a þipat arãtând
cãtre mama ei - e o criminalã! A aruncat-o pe sora mea, a aruncat-o într-un loc negrãit de
murdar: în WC - sã-i spun pe nume. Sora mea e prietena mea; eu o cunosc; o cheamã Melisa.
Mama acuzatã, izbucneºte în lacrimi ºi strigã: Atenþie, va avea o crizã. Dar doctorul face
semn de binecuvântare pe capul ei: ªi am þinut-o strâns pe Ioana ºi am zis: Hai sã ne rugãm,
nevralgic. Mama ei mãrturiseºte: Din pricina unor neglijenþe, nepriceperi din partea unor
medici lepãdase copilul; nu din voia ei. Pentru cã mama spusese: Nu vreau ca trupul meu sã
ªi într-adevãr te îngrozeºti: când trupul tãu devine casã mortuarã; atunci când ai ucis
în trupul tãu. ªi a mãrturisit; a mers la preot împreunã cu soþul, care nu fusese acasã în
perioada în care se sãvârºise întreruperea. S-au liniºtit ºi n-a mai fost boalã în casa aceea.
O, iubiþilor! Toate aceste mãrturii sã simþim cum ne înalþã, cum ne vindecã. Nu-i
nici un pãcat neiertat, decât cel nepocãit. Nu-i nici o stare, de cãdere oricât de adâncã…
Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU SF.IOAN SCÃRARUL; DR. KENNETH MCALL 12
ªi atunci simþim cum prin credinþa noastrã sfântã, prin tainele noastre sfinte, ne
Îngãduiþi sã închei cu acest cuvânt al lui Ioan Scãrarul: Ce e postul: “Postul e o silire
a firii, o tãiere împrejur a dulceþii gâtlejului; curmare a aprinderii, alungarea gândurilor rele,
eliberarea de visãri (mai ales vise urâte), curãþia rugãciunii, luminãtorul sufletului; paza
minþii, înmuierea învârtoºãrii; uºa strãpungerii inimii; suspinul smerit, zdrobirea veselã
(auziþi: zdrobire veselã!), încetarea multei vorbiri, începutul liniºtirii, strãjerul ascultãrii,