Învierea Domnului1

Hristos a înviat!
În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaþi ºi dreptmãritori creºtini ai Sfintei Biserici a Domnului
nostru
Iisus Hristos,

A vem acest cuvânt dumnezeiesc, “Hristos a înviat!”, ºi

primul imn al Învierii: “Paºtile Domnului, Paºtile, ziua
Învierii, sã ne luminãm, popoare! Paºtile Domnului, Paºtile; cã din
moarte la viaþã ºi de pe pãmânt la cer, Hristos Dumnezeu ne-a
trecut pe noi...” ªi mai avem un imn al sãrbãtorii care spune: “Astãzi,
acum, toate s-au umplut de luminã. ªi cerul ºi pãmântul ºi cele de
dedesubt”. ªi, odatã cu toate, mai ales inimile noastre, iubiþilor,
trupul nostru însuºi, numit templu, bisericã a Dumnezeului celui viu,
întreaga noastrã fãpturã umanã o simþim plinã de luminã astãzi. O,
iubiþilor, când zorile se ivesc ºi deodatã parcã se risipeºte
întunericul, atunci fãptura toatã e scãldatã în luminã. În acea luminã
vezi ºi fãpturile dar simþi cã, prin razele soarelui, urci în luminã ºi
cãtre inima soarelui însuºi; vezi ºi ceva din soare. Atunci, cu atât mai
mult trãim astãzi acest simþãmânt, în aceastã luminã a Învierii,
lumina cea fãrã de ani, lumina cea pururea fiitoare, lumina veºniciei,
care pleacã de la Soarele Dreptãþii, Hristos, Care, cum spune altã
cântare, ca o luminã rãsãrind în cãmarã lumineazã fãptura. Dar ce
înseamnã lumina, iubiþilor? – În luminã vezi, în luminã înþelegi.
Zilele acestea, începând mai ales de joi seara, am ascultat cele
douãsprezece Evanghelii, cuprinzând în ele plinãtatea Veºtii celei
Bune a lui Hristos. Ne-am umplut de lumina veºnicã a Evangheliei.
Pentru cã a zis Mântuitorul: “Cerul ºi pãmântul vor trece dar
cuvintele Mele nu vor trece”. Iar apostolii au simþit aceasta. Când
119 aprilie 1998. Duminica Învierii – Sfintele Paºti.
2

unii dintre ucenici au plecat, iar Iisus a întrebat: “Voi nu vreþi sã vã

duceþi?”, Petru a rãspuns: “Doamne, de la Tine la cine ne vom duce?
Tu ai cuvintele vieþii veºnice”. Aºadar, joi seara ne-am umplut de
cuvintele vieþii veºnice, ale Evangheliilor.
Apoi am scos Sfânta Cruce în inima bisericii: Crucea care
rãstigneºte rãul, pãcatul; Crucea în cele douã înþelesuri ale ei: întâi,
rãstigneºte pãcatul, rãul din noi dar, totodatã, rãstigneºte ºi o lume
veche. E renunþarea la o lume veche, precum în zilele Creaþiei,
când, în fiecare dimineaþã, apãrea o lume nouã. Înþelegem acum
taina Crucii, care e o rãstignire, o jertfire a unei lumi, pentru a-i
aºterne drum de luminã spre o altã lume, a înnoirii. În aceastã luminã
a Crucii, iubiþilor, am trãit taina Spovedaniei, a mãrturisirii pãcatelor
noastre. O, Doamne, cum au venit – precum zice iarãºi cântarea
pascalã, “au venit cu picioare vesele” – creºtinii! Îi priveam cum
inundã biserica, lãcaºul lui Dumnezeu. Aºa citim în cartea pascalã
acum: “Cât este de sfântã ºi cu adevãrat întru totul prãznuitã
aceastã noapte de mântuire, ºi strãlucitã, vestitoarea Purtãtorului de
luminã a Învierii, întru care lumina cea fãrã de ani, din mormânt cu
trupul, tuturor a rãsãrit! (ªi aºa simþeam cum creºtinii, fraþii noºtri,
se îndreaptã cãtre luminã.) Cãci milostivirea Ta cea nemãsuratã
vãzând-o cei þinuþi în legãturile iadului, spre luminã se grãbeau,
Hristoase, cu picioare vesele”.
Au venit creºtinii, dezlegându-ºi pãcatele, lepãdând umbra
aceasta care ne întunecã sufletul, chipul dumnezeiesc din noi. Am
trãit în lumina mãrturisirii sfinte, ne-am dezbrãcat de toatã ceaþa,
pâcla ce întunecã privirea adâncã a sufletului cãtre Hristos. Am
dobândit dezlegarea prin Taina Mãrturisirii, la care, repet, au venit
creºtinii “cu picioare vesele” ºi cu nãdejdea izbãvirii de tot rãul. Apoi,
la Sfânta Împãrtãºanie, cu Trupul ºi Sângele Mântuitorului, am primit,
odatã cu lumina cãinþei, a mãrturisirii, ºi lumina Trupului ºi Sângelui
Lui, aºa cum zice iarãºi cântarea pascalã: “Veniþi sã bem bãuturã
nouã, nu din piatrã, sãvârºitã cu minune, ci din Izvorul
nestricãciunii”. Sau cum zice altã cântare a sfintei sãrbãtori de
astãzi: “Veniþi sã ne hrãnim din rodul cel nou al viþei, al
dumnezeieºtii veselii, în ziua cea vestitã a Învierii, a împãrãþiei lui
Hristos sã ne împãrtãºim, lãudându-L pe Dânsul ca pe Dumnezeu
întru toþi vecii”.
O, iubiþilor, sã trãim cu adevãrat toate aceste daruri ºi cuvântul
Evangheliei, mãrturisirea pãcatelor ºi Împãrtãºania, sã simþim cã ne
împãrtãºim din luminã, cã fãptura noastrã, trupul nostru slãbãnog ºi
neputincios se umple de daruri dumnezeieºti.
Simþeam atâta durere când, deunãzi, un suflet mãrturisea: “Nu
pot, pãrinte, toate gândurile negre din viaþa mea mã chinuiesc, nu
pot scãpa de ele. Mi-aduc aminte ºi de una ºi de alta, cu ce am
supãrat pe Dumnezeu, pe soþ, pe copil, pe oameni, ºi nu pot scãpa”.
O, ne-am rugat! ªi am dat acestui suflet dezlegare ºi binecuvântarea
 3

Domnului, ºi s-a scuturat. Gândiþi-vã: mintea noastrã e plinã de

trecut pãcãtos. Inima noastrã, de asemenea. Dar ne hrãnim cu
lumina lui Hristos, cu lumina Învierii, iubiþilor, ºi cu Evangheliile (cele
douãsprezece, dupã numãrul celor doisprezece apostoli) ºi ne
umplem de lumina cãinþei, ºi a iertãrii, ºi a iluminãrii noastre prin
har. Ne hrãnim din lumina Împãrtãºaniei, din lumina credinþei în
Înviere, a iubirii lui Hristos. Cum spunea un om smerit, credincios:
omule, devii ceea ce iubeºti: iubeºti pãmântul, devii pãmânt; iubeºti
pe Dumnezeu, devii dumnezeu; iubeºti Învierea, devii Înviere. O,
iubiþilor, noi mãrturisim Învierea, Învierea lui Hristos!
Nu altfel gândea un om al veacului: omul devine ceea ce
mãnâncã. Dar noi mâncãm pe Hristos în Împãrtãºanie, bem Sângele
Lui, mâncãm cuvântul Evangheliei, cum ne învaþã Mântuitorul: “Nu
numai cu pâine va trãi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui
Dumnezeu” (Matei 4, 4). Ne hrãnim cu aceste daruri sfinte, ne
hrãnim cu Învierea!
ªi adaugã, atât de frumos, un Pãrinte al Bisericii: dacã tu,
omule, tu, creºtinule, oriunde te vei afla, dacã tu te-ai fãcut vas al
harului, al luminii, dacã te-ai fãcut tron al lui Dumnezeu, dacã te
conduce Stãpânul cel înviat, cel ceresc, El te cãlãuzeºte prin toate,
prin cuvântul Evangheliei, prin mãrturisirea pãcatelor ºi dezlegare,
prin împãrtãºania cu Trupul ºi Sângele Lui, prin Învierea Lui ºi, dacã
sufletul tãu a devenit atunci, în întregime, ochi duhovnicesc ºi
luminã, dacã te-ai hrãnit cu acea hranã a Duhului Sfânt, dacã te-ai
adãpat din apa cea vie, dacã ai îmbrãcat hainele luminoase, haina
Învierii, dacã le-ai dobândit pe toate acestea din belºug, iatã, ai
dobândit încã de acum viaþa cea veºnicã. Iatã cã de acum sufletul
tãu e împreunã cu Domnul cel înviat. Iatã, ai primit toate acestea de
la Domnul ca sã trãieºti viaþa cea adevãratã.
Trãim, iubiþilor, trãim Învierea. Trãind Învierea, purtãm în noi
darul, de neºters, de nedistrus, al lui Dumnezeu. Cãci El nu ia înapoi
nici darul nici chemarea. Trãim în noi cuvântul Evangheliei, iertarea,
trãim în noi Trupul ºi Sângele Lui. Avem arvuna Învierii. Noi plecãm
de aici, din aceastã lume, atunci când vine vremea fiecãruia, cu
aceastã moºtenire ºi arvunã a Învierii. Sã simþim, sã trãim, sã ne
bucurãm pentru toate acestea. Toþi suntem fii ai luminii, fii ai Învierii,
iubiþilor. Purtãm în noi credinþa ºi cuvântul, lumina Învierii. Atunci cu
adevãrat simþim cã Hristos a înviat ºi ne-a umplut ºi pe noi de
Învierea Lui.
Atunci cu adevãrat suntem martori. ªi de aceea mãrturisim:
“Hristos a înviat din morþi cu moartea pe moarte cãlcând ºi celor din
morminte viaþã dãruindu-le”. Trãim astãzi realitatea Învierii, noi, cei
care am petrecut în mormântul nesimþirii. ªi Ioan Scãrarul pe bunã
dreptate spune: “Nesimþirea e moartea sufletului înainte de moartea
trupului”. Dar Hristos a omorât moartea, cum afirmã cuvântul
pascal: “Prãznuim omorârea morþii, sfãrâmarea iadului ºi începutul
4

unei alte vieþi, veºnice”. Acest început îl avem acum în noi, cu

Hristos cel înviat, Care trãieºte în noi cu Învierea Lui. De aceea
mãrturisim cu atâta putere:

Hristos a înviat!

ªi nouã viaþã veºnicã ne-a dãruit. Sã ne închinãm sfintei Învierii

Lui celei de a treia zi, Învierii Lui ºi a noastrã cu El. Amin.