INTRODUCERE

În orice loc de pe planetă, producătorul de bunuri şi servicii este animat de un unic

scop - acela de a obţine un profit cât mai mare. Dar, el ştie, că îşi poate atinge ţelul, numai
dacă produce bunul sau serviciul cu cheltuieli mai mici decât preţul la care-l poate vinde şi
dacă găseşte clienţi care să-l cumpere.
De aceea, pentru producător este la fel de important, să găsească soluţii pentru a
produce în condiţii de maximă eficienţă şi să cunoască motivele pentru care se cumpără
bunurile şi serviciile lui, să afle: cine, ce, de unde, de ce, când, cum şi cât de mult cumpără şi
cât de des, altfel spus să afle de ce oamenii răspund într-un anume fel la produsele şi serviciile
care le sunt oferite, de ce au o anumită atitudine faţă de ele.
Această conduită a oamenilor în cazul cumpărării şi / sau consumării bunurilor şi
serviciilor se reflectă în comportamentul consumatorului.
Cunoaşterea structurii atitudinale a consumatorilor este un prilej de investigare a
cauzelor care determină acceptarea sau respingerea unui obiect. Cel mai însemnat mijloc
rămâne cercetarea dorinţelor consumatorilor şi transpunerea acestora în atribute ale
produsului oferit. Când consumatorul îşi recunoaşte propriile dorinţe în unele produse se
identifică cu ele şi devine loial acestora.
Allport inca din 1954 descrie un model al factorilor, care influenteaza, sau mai bine
zis au o contributie importanta in decizia de cumparare.
Antecedentele culturale ale indivizilor au un impact semnificativ asupra
comportamentului consumatorului si asupra deciziilor pe care le ia in activitatea de
cumparare. Apartenenta la o clasa sociala, aderenta la un anumit grup de referinta, nivel de
cultura, profesia afecteaza in aceeasi masura modalitatea prin care individul, pe parcursul
vietii sale, asimileaza bunurile materiale.
In literatura de specialitate s-a conturat ideea ca, factorii culturali si sociali contribuie
la dezvoltarea unor patternuri comportamentale.
Acest macrocomportament are influenta asupra microcomportamentului
consumatorului, care este individual si individualizat in grupuri mai mici si care il
subordoneaza. Ne punem intrebarea de ce apare aceasta subordonare?

1
 Deoarece fiecare individ este un produs al structurilor sociale din care provine. Prin
urmare, actiunea umana si interactiunea rational motivatoare in sfera materiala este influentata
de nivelul de cultura si normele sociale pe care le-a mostenit si care pot fi dezvoltate. Aceste
elemente sunt deosebit de importante. Analistii comportamentului consumatorului pe piata
bunurilor si serviciilor, trebuie sa tina seama intotdeauna, in aprecierile si concluziile lor de
cultura, subcultura, traditii, obiceiuri, covingeri, apartenenta consumatorului la o anume arie
geografica, la o natiune, etnie, etc.
Cunoasterea semnificatiilor cultural religioase, este deosebit de importanta si trebuie
sa tinem seama de ele atunci cand se urmareste lansarea pe piata a produselor noi si distributia
acestora. In nici un caz nu vom lansa pe piata un produs pentru eliminarea gandacilor, intr-o
zona tibetana, unde credinta in Reincarnare domina celelalte credinte religioase.
Or, a ucide insectele pentru tibetani, poate insemna uciderea unei persoane care s-a
reincarnat in viata ulterioara, intr-o insecta sau orice alta fiinta vie. De asemenea, nu vom crea
modele vestimentare confectii pentru femei de genul “minijup”, intr-o tara araba, deoarece,
insuccesul este ca si asigurat! In India nu vom importa in cantitati imense produse pentru
bronzat, cand stim ca o femeie din acesta tara este considerata frumoasa, cu cat culoarea pielii
este mai deschisa.
Nu vom crea sariuri cu decolteuri pe umeri cand stim ca, pentru aceasta populatie,
descoperirea umerilor este o blamare. In schimb, putem crea sariuri de o anumita lungime,
care sa scoata in evidenta gleznele femei, lucru considerat elegant. Aceste exemple, ne
determina, sa afirmam ca in elaborarea strategiilor de marketing este necesara cunoasterea
consumatorilor carora ne adresam. Mai mult, suntem intotdeauna constienti de faptul ca
indivizii unei societati variaza in functie de varsta, venit, ocupatie, sex, preferinte si alti
factori. Cercetatorii comportamentului consumatorului trebuie sa inteleaga modul in care o
intreaga metodologie de elaborare a strategiilor de marketing, in practica se transforma in
masurare a reactiilor pe care le manifesta consumatorii, atunci cand achizitioneaza un bun de
larg consum si nu numai. Nu este de ajuns sa vorbim despre impactul pietei asupra indivizilor
deoarece daca nu investigam trasaturile de personalitate si procesul decizional atunci studiul
comportamentului se rezuma la o simpla descriere de fenomene.
Ceea ce face intr-adevar sa captiveze tinerii cercetatori care lucreaza in acest domeniu
este relatia de cauza si efect care exista intre variabilele care rezuma obiectivul cercetarii
comportamentului consumatorului.

2
 CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL
COMPORTAMENTULUI CONSUMATORILOR

1.1.Definirea comportamentului consumatorului

Comportamentul consumatorului reprezintă un sistem de activităţi şi procese
decizionale implicate in alegerea, procurarea şi utilizarea produselor sau serviciilor.1
Se sugerează uneori ca acest comportament al consumatorului este doar în interesul
marketerilor, deoarece ei doresc să îl influenţeze şi să îl schimbe. O asemenea afirmaţie
măreşte invariabil controversa în ceea ce priveşte întrebarea daca marketingul este o profesie
etica. Intuitiv, este greşit ca orice organizaţie să caute să manipuleze comportamentul
oamenilor. Adevărul este că marketingul poate promova un produs sau un serviciu, dar numai
daca oamenii vizaţi percep acel produs sau serviciu ca fiind relevant pentru nevoile lor, atunci
când ei nu 1-au încercat niciodată. În plus, ei vor mai încerca a doua oară produsul sau
serviciul doar daca prima încercare fost pozitivă.
Scopul studierii comportamentului compărătorului este de a preîntâmpina mai bine
cerinţele consumatorilor.2 Numai procedând astfel, marketingul întreprinderii va fi continuu şi
consecvent in întâmpinarea propriilor nevoi.
Întotdeauna aprecierea utilităţii unui produs are un caracter strict subiectiv şi
individual şi depinde de o multitudine de factori de natură foarte complexă care exprimă
obiceiurile, gusturile şi preferinţele fiecăruia. Faţă de produse sau servicii, consumatorul poate
adopta următoarele stări comportamentale:
 nemulţumit, fiind mereu în căutare de noi produse;
instabil, fiind intr-o permanenta schimbare a furnizorilor;
 exigent, fiind posesorul unei capacităţi ridicate de evaluare a produselor;
 curios, chiar şi atunci când nu are intenţia de a cumpăra;

1
Cătoiu, Iacob; Teodorescu, Nicolae – Comportamentul consumatorului. Abordare instrumentală;
EdituraUranus, Bucureşti, 2001
2
Cătoiu, Iacob, Nicolae, Teodorescu – Comportamentul consumatorului, Editura Uranus, Bucureşti 2003.

3
  deschis colaborării, dornic de a se implica în actul vânzării-cumpărării;
 introvertit şi reţinut în aprecieri, uneori având dorinţe pe care nu şi le poate
exprima.
Comportamentul consumatorului se evidenţiază prin totalitatea actelor, atitudinilor şi
deciziilor pe care acesta le ia în utilizarea veniturilor sale pentru cumpărarea de bunuri şi
servicii sau pentru a economisi.3
Abordările conceptuale ale comportamentului consumatorului cunosc o mare varietate,
ce exprimă pe de-o parte complexitatea acestuia, dar şi atenţia de care se bucură din partea
specialiştilor. 4
Psihologul american  Harold Leavit precizează, că trei sunt elementele esenţiale ce
definesc comportamentul uman: stimulul ce reprezintă cauza; nevoia care este dorinţa ce se
poate înfăptui; obiectivul care este scopul acestuia. Cum nevoile se multiplică în proporţie
exponenţială, datorită progresului tehnico-ştiinţific ce conduce la inventarea altora, iar nevoia
satisfăcută duce la apariţia altora, evident comportamentul individului se schimbă şi el.

Fig. 1.1 Comportamentul uman

Prin sistematizarea multitudinilor de încercări in a delimita acest concept se pot puncta

câteva aspecte esenţiale, definitorii pentru comportamentul consumatorului:5
-   comportamentul consumatorului este un sistem complex de manifestări, atitudini,
motivaţii, decizii;
-   dezvoltarea individualităţii omului atât pe cale naturală, cât şi prin educaţie, se
reflectă în comportarea lui prin preferinţe, antipatii, credinţe, atitudini şi valori, poziţie
ocupată în societate, anturajul frecventat, etc.
-    comportamentul consumatorului este dinamic, atât datorită evoluţiei în timp a
generaţiei de consumatori confruntaţi cu schimbările pe care ei le produc, cât şi datorită
apariţiei de noi factori ce influenţează direct comportamentul acestora.

3
Zaiş, Adriana – Elemente de marketing direct; Editura Economică, Bucureşti, 2000
4
CATOIU IACOB, BALAN CARMEN, ORZAN GHEORGHE, POPESCU IOANA CECILIA, BALAURE
VIRGIL "Cercetari De Marketing" - Editura Uranus, Bucuresti, 2002
5
Boier, Rodica A., Comportamentul consumatorului, Editura Gh. Zane, Iasi, 2001

4
 -   comportamentul consumatorilor determină interacţiuni şi de aceea este important de
ştiut “ ce cred consumatorii (percepţie), ce simt (impresie) şi ce fac (conduită), care sunt
lucrurile şi locurile care influenţează “ 6
-   comportamentul consumatorului este reacţia individului la diferite variabile
endogene şi exogene.
-   comportamentul consumatorilor determină schimburi între oameni şi de aceea “ în
cazul relaţiei dintre consumator care dimensionează cererea şi producător, care dimensionează
oferta pe piaţă, cunoaşterea reciprocă este esenţială atât în procesul de cumpărare, cât şi în cel
al producţiei de bunuri şi servicii “.
-   comportamentul consumatorului, implică acţiuni succesive sau concomitente pentru
selectarea unei alternative sau alteia, concretizate în decizii .

1.2. Teoria economică privind comportamentul consumatorului

Teoria economică privind comportamentul consumatorului nu s-a limitat doar la a
propune o schemă simplă de explicare a comportamentului, ci a elaborat un model complet
care s-a constituit într-un punct de plecare pentru teoria economică a cererii. Comportamentul
consumatorului a fost încă de la început analizat ca un comportament de alegere prin
similitudine cu analiza relaţiei resurse-nevoi. În teoria economică, preferinţa devine variabilă
explicativă esenţială, considerându-se că tot ceea ce individul consumă explică în fapt
prioritatea alegerii sale. Având un astfel de punct de plecare, teoria economică s-a construit pe
baza a trei ipoteze care privesc nu atât originea preferinţelor consumatorului, ci mai degrabă
modul în care acestea interacţionează, se corelează, determinând actul de cumpărare.
Ipotezele care stau la baza acestei teorii sunt următoarele:
1. consumatorul este în măsură să-şi cunoască preferinţele pentru toate produsele şi
combinaţiile de produse care pot să-i satisfacă trebuinţele. În alţi termeni, este vorba de
condiţia de transparenţă;
2. preferinţele trebuie să fie tranzitive. De exemplu, în cazul în care dintr-un grup de
trei produse A, B şi C, consumatorul preferă produsul A produsului B, şi produsul B
produsului C, atunci, conform acestei ipoteze, consumatorul va prefera în mod automat A
produsului C;
3. întotdeauna un anumit produs este preferat mai mult sau mai puţin, iar în procesul
de cumpărare indivizii au tendinţa de a specula sau a valorifica abundenţa ofertei în
6
Epuran, Gheorghe, Nichifor, Bogdan – Marketing internaţional, ghidul studentului, Editura Universităţii
Bacău, 2000
5
concordanţă cu propriile interese.
Toate aceste ipoteze referitoare la preferinţe permit înţelegerea a ceea ce oamenii
doresc, dar ele nu sunt suficiente pentru a explica şi ceea ce oamenii vor face. Pe acest fond,
pot intra în discuţie alte două variabile: preţul produselor vizate şi venitul disponibil.
Luarea în considerare în mod simultan a preferinţelor şi a restricţiilor legate de preţ şi
venit conduce la principiul maximizării utilităţii totale. Un consumator îşi distribuie
cumpărările între diferite articole în funcţie de satisfacţia suplimentară obţinută prin consumul
unei unităţi de produs, ţinând cont de preţul său.
Teoria microeconomiştilor privind comportamentul consumatorului a fost supusă mai
multor critici, ceea ce a determinat cercetarea şi analiza unor noi ipoteze.
O primă critică a fost adresată teoriei privind condiţia de transparenţă, respectiv
ipoteza privind cunoaşterea perfectă a nevoilor şi a produselor susceptibile să le satisfacă.
Cercetările realizate au evidenţiat faptul că în general cunoaşterea de către individ a mediului
în care el acţionează e imperfectă şi că există limite importante în ceea ce priveşte capacitatea
de absorbţie a informaţiei. Cu toate acestea, ipoteza privind condiţia de transparenţă este mai
puţin problematică de exemplu pentru pieţele produselor de bază.
Cea de a doua ipoteză, a coerenţei şi tranzitivităţii preferinţelor, a constituit, de
asemenea, obiectul a numeroase discuţii şi cercetări care au demonstrat că individul nu poate
să asigure tranzitivitatea alegerilor sale date fiind capacităţile cognitive, pe de o parte, şi
numărul mare de entităţi pe care trebuie să le clasifice, pe de altă parte.
A treia ipoteză, care vizează maximizarea satisfacţiei, este în bună măsură contrazisă
prin chiar observarea comportamentului curent de cumpărare. Astfel, în cele mai multe
situaţii, consumatorul nu caută să-şi optimizeze comportamentul, ci se mulţumeşte cu un nivel
satisfăcător privind obiectul considerat şi caracteristicile sale aferente (preţ, calitate etc.).
Ipoteza maximizării satisfacţiei devine şi mai puţin realistă în cazul cumpărătorului
profesional şi/sau în cazul cumpărării unui bun de mare importanţă şi implicare.
Alături de aceste critici, literatura de specialitate mai precizează şi altele privind
modelul propus de microeconomiştii clasici:
1abordarea este individuală, unitatea de luare a deciziei fiind redusă la un consumator
izolat, influenţa socială în ceea ce-l priveşte fiind ignorată;
2analiza este statică pentru că comportamentul studiat nu integrează nici memoria,
nici anticipările consumatorului;
1se presupune că individul, în calitate de consumator, nu are nici o influenţă asupra

6
preţului, acesta fiindu-i impus;
1se presupune că satisfacţia este rezultatul consumului direct al produselor consumate.

1.3.Factorii care influenţează comportamentul consumatorului

Maniera în care consumatorii abordează deciziile de cumpărare cunoaşte o mare
diversitate, întrucât reacţiile acestora sunt determinate în foarte mare măsură de problemele
mediului ambiant în care îşi trăiesc viaţa. Factorii care influenţează comportamentul
consumatorilor sunt prezentaţi în figura 1.2.

CULTURALI PSIHOLOGICI PERSONALI

- familie percepţia vârsta

motivaţia sexul
- statut social învăţarea ocupaţia
atitudini stil de viaţă
- clase sociale convingeri personalitate

- grupuri

referenţiale
Procesul de adoptare a
- cultura deciziei
ECONOMICI DEMOGRAFICI

CUMPĂRARE

Fig. 1.2.  Factorii ce influenţează comportamentul consumatorului

Complexitatea deosebită a comportamentului consumatorului după cum reiese şi din
figura 1.2. se explică şi prin multitudinea factorilor care influenţează direct sau indirect în
ultimă instanţă procesul decizional de cumpărare şi de consum.
Toţi specialiştii recunosc, că în fapt, comportamentul consumatorului nu se poate
explica, decât prin cunoaşterea sistemului de factori ce acţionează în strânsă legătură şi
intercondiţionare reciprocă, dar modul în care acţionează şi mai ales locul şi rolul pe care
aceştia le au în sistem, sunt privite în mod diferit şi de aceea întâlnim în literatura de
specialitate diferite clasificări ale acestor factori. 7

7
Balaure, Virgil (coord.) – Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2002.

7
 CAPITOLUL 2. INFLUENŢELE RELIGIEI ASUPRA
COMPORTAMENTULUI CONSUMATORILOR

2.1. Clasa socială

Religia a avut in evolutia sa istorica sensuri diferite, dupa faptele semnificative din
viata societatii. Religia poate insemna principii morale, rituri dar si modul de a gandi si a trai
sacrul, propriu unui grup. Sentimentul religios are un caracter dinamic, fiind specific epocii în
care traim. Asa cum sfera intelectuala, gandirea umana, a evoluat si evolueaza continuu, nici
componenta raţională a sentimentului religios nu ramane statica, la fel ritualurile si modurile
de a le trai.
Caracterul „dinamic” al continutului religiilor si al proceselor psihice determinate nu
este pe deplin inteligibil fara contributia sociologiei si psihologiei.
Religia uneste, construieste si fundamenteaza coeziunea sociala, coeziune care pe
langa componenta religioasa dispune si de aportul limbii, al traditiei istorice si al
atasamentului de un anumit teritoriu.8
Credinta, totodata, nu ramane numai o prezenta psihica interioara, ea se exprima in
actiuni. Pentru ca reprezentarile din constiinta despre supranatural sa se transforme in continut
al credintei, este necesar ca aceasta sa le considere ca existand in mod real. Credinta religioasa
cere sa crezi in ceea ce nu este accesibil, in ce nu poate fi cunoscut. Credinta crestina este un
act psihic interior, este inainte de toate o traire.
Nimănui nu-i place să i se spună că este rob, prizonier, victimă. Orgoliul omului este
de aşa natură încât îl face să se prezinte ca liber chiar şi atunci când nu are cu ce să-şi ascundă
lanţurile sau cătuşele. Şi totuşi, noi toţi suntem prizonieri ai unor sisteme de gândire, ai unor
concepţii care ne-au fost imprimate în minte din copilărie, fără voia noastră. Marxismul a
încercat să ne convingă că baza produce suprastructura , că ideile, concepţiile, legile,
credinţele sunt produse de factori economici şi sociali. Realitatea este, insă, că tocmai ideile,
concepţiile, credinţele care formează concepţia despre lume şi viaţă determină tipul de

8
Bocos Musata, Opris Dorin, Opris Monica, Cercetarea in domeniul educatiei religioase si al educatiei morale,
Ed. Sf. Mina, Iasi, 2006.

8
economie şi felul de societate pe care le creem şi felul de viaţă pe care îl adoptăm ca indivizi.
Ce spune de fapt creştinismul ? Le spune oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu, care le
promite eliberare şi iertare. Prin urmare, el nu are nimic să le spună oamenilor care nu ştiu că
au făcut ceva de care trebuie să se căiască şi care nu simt nevoia de iertare. Dacă individul îşi
dă seama că există o lege morală reală şi o forţă în spatele legii , şi că din momentul în care
acea lege a fost călcată şi s-a făcut duşmanul acelei forţe, din acel moment începe creştinismul
să aibă sens pentru el.
Aşa cum cei bolnavi îşi dau seama, mai devreme sau mai târziu, că au nevoie de
doctor, când cineva înţelege condiţia umană din perspectivă creştină, atunci începe să
înţeleagă despre ce vorbesc creştinii. Ei oferă o explicaţie a modului în care s-a ajuns în starea
actuală, în care oamenii urăsc şi iubesc în acelaşi timp bunătatea. Creştinii spun cum cerinţele
legii despre care am menţionat au fost împlinite în contul omenirii, cum Dumnezeu a devenit
om ca să-l mântuiască pe om de dezaprobarea divină.
Creştinismul este de acord cu dualismul în privinţa faptului că în univers are loc un
război, dar consideră că este un război între forţele divine, ale binelui şi cele ale întunericului,
ale răului. Dumnezeu a creat fiinţe care au voinţă liberă, aceasta însemnând că pot alege
binele sau răul. Voinţa liberă este cea care face posibil răul, dar este şi singura care face
posibilă o dragoste , o bunătate sau o bucurie după care omul tânjeşte. Fericirea pe care
Dumnezeu a conceput-o pentru fiinţele umane, forme superioare de viaţă, este fericirea de a-L
cunoaşte pe El. Omul decide el însuşi dacă ascultă de Dumnezeu sau urmează o cale proprie
făcând abstracţie de Dumnezeu.
Folosirea voinţei independente de Dumnezeu este numită păcat. Orice păcat, oricât de
mic ar putea părea, produce o separare de Dumnezeu şi devine o barieră care face imposibil
accesul omului spre Dumnezeu. Omul nu se poate salva pe sine neputând rezolva problema
separării de Dumnezeu. Din perspectiva creştină, păcatul este o problemă prea gravă pentru ca
el singur să-i poată găsi o rezolvare. Păcatul este o problemă gravă pentru că decizia omului
de a alege să nu-l asculte pe Dumnezeu a acţionat în patru sfere care îi sunt inaccesibile
omului. În primul rând, păcatul omului a afectat justiţia lui Dumnezeu. Dumnezeu decretase
că plata păcatului era moartea şi justiţia sa trebuia aplicată. Dumnezeu, ca judecător drept, ar
avea o fire nedreaptă dacă ar lăsa nepedepsit păcatul.
În al doilea rând, păcatul fiind opţiunea omului de asculta de Satan, metamorfozat
într-un şarpe, Dumnezeu i-a dat acestuia autoritate asupra omului; omul nu-şi mai aparţine lui
însuşi; atâta timp cât omul este sub păcat, el este actul de proprietate al lui Satan. În al treilea

9
rând, păcatul l-a ucis spiritual pe om. Când Dumnezeu i-a zis omului că în ziua în care va
păcătui va muri a spus un adevăr, l-a avertizat de consecinţele actului său : în ziua aceea,
spiritul omului, care avea în el capacitatea de a comunica cu divinul direct, neintermediat, s-a
atrofiat. Omul devine astfel mort din punct de vedere spiritual şi un mort nu se poate ajuta pe
sine. În al patrulea rând, păcatul a pus stăpânire pe om şi l-a făcut rob. Omul nu este liber să
păcătuiască- el este un sclav care execută şi constată că, atunci când vrea să iasă din robie
nemaicomiţând anumite păcate, nu este în măsură să se elibereze pe sine.9
Datorită acestor consecinţe atât de complexe ale păcatului, numai Dumnezeu poate
rezolva această problemă. Rezolvarea a constat în faptul că l-a trimis în această lume pe Fiul
său, care s-a făcut om, s-a identificat cu condiţia umană, a luat asupra sa păcatele omenirii şi a
murit pe cruce pentru ele. Murind încărcat de păcatele oamenilor şi pentru aceste păcate, în
locul oamenilor, a ispăşit astfel pedeapsa decretată de legea lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu
a realizat anularea efectului păcatelor în toate cele patru sfere menţionate : întâi a împlinit
justiţia lui Dumnezeu, murind în locul celor păcătoşi, în al doilea rând a anulat dreptul lui
Satan asupra oamenilor prin anularea păcatelor lor; după aceea, prin învierea sa din morţi, a
dat viaţă nouă celor morţi în păcatele lor şi în al patrulea rând, sângele –simbol al jertfei şi al
ispăşirii la poporul evreu- lui Iisus Hristos vărsat pe cruce dizolvă şi spală păcatele omului,
eliberându-l de robia păcatului.
Creştinismul consideră că Dumnezeu este sursa din care vine toată puterea noastră de
gândire. Se poate ridica cel ce a fost creat mai sus decât creatorul său ? Când îl contrazicem
pe Dumnezeu ne contrazicem însăşi forţa care ne face capabili să ne contrazicem. Dumnezeu,
conform Bibliei, consideră că această stare de război din univers este preţul care merită plătit
pentru voinţa liberă, că merită să creeze o lume vie, nu una formată din marionete, în care
creaturile pot face bine sau rău şi în care se poate investi ceva important.10
Crezul creştin central este că moartea lui Hristos ne-a pus oarecum într-o relaţie bună
cu Dumnezeu şi ne-a dat un nou început. Teoriile cu privire la modul în care a făcut aceasta
ţin de o cu totul altă problematică. Adevărul asupra căruia toţi creştinii sunt de acord este că
moartea lui Hristos este singura eficientă în a rezolve problema păcatului. Ni se spune că
Hristos a fost omorât în locul omului, că moartea lui a spălat păcatele omenirii şi că prin
moartea lui a înfrânt însăşi moartea. Aceasta este formula, acesta este creştinismul. Mântuirea

9
Bocos Musata, Opris Dorin, Opris Monica, Cercetarea in domeniul educatiei religioase si al educatiei morale,
Ed. Sf. Mina, Iasi, 2006
10
BELLU Niculae, “Sensul eticului şi viaţa morală”, Paideia, Bucureşti, 1999
10
de natura păcătoasă se face prin credintă: “ Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi
aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”.11
Când creştinii spun că viaţa lui Hristos este în ei nu se referă doar la ceva mintal sau
moral. Când ei vorbesc de “a fi în Hristos” sau despre faptul că “Hristos este în ei”, aceasta nu
este doar un mod de a spune că ei se gândesc la Hristos sau îl imită, ci că Hristos acţionează
direct prin ei, că toată mulţimea de creştini formează organismul fizic prin care acesta
acţionează.
2.2. Grupuri de referinţă
Grupul de referinţă presupune existenţa unui mecanism de aspiraţie sau de repulsie
care orientează pozitiv sau negativ membrii sau nonmembrii acestora. În cadrul unui astfel de
grup, efectul de interacţiune apare doar in situaţia în care membrii împărtăşesc aceleaşi valori.
Indiferent de modul de constituire, un grup de referinţă îndeplineşte două funcţii care
îi motivează existenţa: o funcţie de identificare şi o funcţie normativă. În legătură cu funcţia
de identificare, se poate afirma că indivizii îşi afirmă identitatea de obicei într-un context de
afiliere socială. Omul, în afara unui organism social, apare doar ca un organism biologic şi
atât. Prin intermediul funcţiei normative, la nivelul grupului se poate impune membrilor un
comportament încadrat în anumite limite.
Funcţia de identificare se exercită sub influenţa a 2 factori: caracterul privat sau public
al consumului şi necesitatea percepută a produsului în cauză. Consumul sau utilizarea unui
produs sunt de cele mai multe ori mai importante decât produsul în sine, iar pentru a valoriza
şi valorifica influenţa socială, o întreprindere poate să acţioneze astfel: să facă produsul vizibil
în exterior şi scoată produsul din starea lui cotidiană. Comparativ cu funcţia de identificare,
cea normativă poate fi mai elevată. Atunci când indivizii îşi exprimă în premieră preferinţele,
acestea sunt, de regulă, distribuite în mod întâmplător. Dacă, dimpotrivă, indivizii trebuie să
facă faţă unor norme create de un grup, ei se vor exprima într-o manieră asemănătoare
(aproape anonimă), ajustându-şi comportamentul în conformitate cu regulile, normele
grupului. În cazul în care indivizii ezită în ceea ce priveşte raportarea la grup, norma
respectivă este anulată, aceştia redobândindu-şi întreaga libertate de alegere. Toate aceste
fenomene se află la baza funcţionării societăţii. Recompensând comportamente conforme şi
„pedepsindu-se” pe cele deviante, grupurile permit unei societăţi să supravieţuiască.
Având în vedere aceste aspecte, se constată că impactul grupului de referinţă asupra
unui individ se exercită pe teritoriul convingerilor şi atitudinilor individului, expunându-i noi
comportamente şi stiluri de viaţă şi chiar obligându-l să se conformeze normelor existente. În
11
Noul Testament, Epistola lui Pavel către Efeseni, 2:8.
11
practica de marketing, abordarea grupului de referinţă în scopul de a gestiona procesele de
influenţare este precedată de studii privind cunoaşterea unei astfel de structuri sociale.
Coordonatele principale ale acestor studii se referă la evaluarea cu aproximaţie:
1 a numărului de membri;
1 a tipurilor de interacţiuni interne şi externe grupului;
1 a stabilităţii, a nivelului de omogenitate sau eterogenitate a grupului;
1 a elementelor comune membrilor grupului;
1 a stabilităţii grupului în timp;
1 a nivelului de conformism specific;
1 a efectelor posibile ale funcţionării grupului referitoare la însuşirea şi
respectarea de către membrii a normelor de comportament etc.
Fiecare din aceste componente ar putea fi detaliat, iar în ansamblu şi în interacţiune ele
conferă aşa-numită personalitate a grupului.
Psihosociologia oferă un sprijin real pentru înţelegerea comportamentelor de
cumpărare şi consum, explicând relaţiile care se instituie între un individ şi ceilalţi membrii ai
grupului. Într-un studiu consacrat acestei probleme a fost evidenţiată influenţa grupului asupra
comportamentului de cumpărare şi consum la nivelul a două tipuri de decizii specifice:
1 impactul generic, exercitat de obicei asupra categorie de produse cumpărate
(de lux, costisitoare, strict necesare, obişnuite, relativ ieftine);
1 impactul specific, exercitat în ceea ce priveşte alegerea unei mărci anume din
ansamblul celor oferite.
În studiul respectiv s-au identificat 4 situaţii specifice, pornindu-se de la doi factori
explicativi existenţi în modelul de consum: a. caracterul intim, particular, puţin vizibil sau,
dimpotrivă, public, vizibil ostentativ al consumului şi b. necesitatea percepută a acestui
consum.
Luând ca exemplu o serie de produse se constată că influenţa grupului asupra modului
în care se consumă sau se utilizează acestea este slabă în cazul articolelor vestimentare,
mobilei, televizoarelor, ceasurilor etc şi puternică pentru automobile, echipamente sportive,
ţigări, bere, echipamente de climatizare etc. în replică, implicarea consumatorului este
puternică pentru îmbrăcăminte, mobilă, televizoare, automobile şi foarte slabă pentru
detergenţi, cafea solubilă, săpunuri etc.
Pentru a dinamiza vânzările prin influenţă, valorificând mecanismelor grupului de
referinţă, o firmă va trebui să imprime produsului pe cât posibil acea distincţie care să-l facă

12
vizibil în public sau cel puţin să-l scoată din statutul să cotidian. Producătorii şi vânzătorii vor
trebui să conceapă strategii promoţionale de natură să ducă la achiziţia prin conformare a
membrilor grupului de referinţă.
Liderii de opinie
În cazul grupului de referinţă o poziţie privilegiată o au liderii de opiniei. Aceştia sunt
persoane care prin trăsături de personalitate şi prin comportament se detaşează faţă de ceilalţi
membrii. În domeniul consumului, influenţa acestora este evidentă. Prin acţiunile de
marketing se încearcă, de exemplu, identificarea liderilor cu scopul de a promova un produs, o
idee, o imagine. Ideea liderului de opinie este cu atât mai solicitată cu cât un produs este mai
complex şi mai scump.
Cele mai importante metode prin care se poate descoperi un lider de opinie sunt:12
1 tehnica autoevaluării ca lider, care constă în reperarea persoanelor în funcţie
de aprecierile proprii asupra numărului membrilor din anturaj care le consultă înaintea
cumpărării unui produs;
1 tehnica informatorului cheie, care permite identificarea liderului pornind de la
sugestiile pe care le oferă o persoană care cunoaşte sistemul de relaţii din grup;
1 metoda sociogramelor, care constă în cererea ca membrii grupului să identifice
persoana care este lider.
Indiferent de metoda prin care se identifică un lider, acesta trebuie să aibă o serie de
caracteristici: profesionalism în domeniul de referinţă, dezinteres în abordarea oricăror
acţiuni de influenţă a membrilor grupului, empatie sau capacitatea de a se transpune în situaţia
interlocutorului, de a se identifica cu problemele şi preocupările acestuia. Trebuie făcută
precizarea că în orice grup este posibil să existe mai multe persoane absolut dezinteresate şi
cu o competenţă reală. Membrii vor recunoaşte drept lider de opinie doar persoana care,
manifestându-şi aceste calităţi, este percepută ca atare.
Cercetările de identificare a liderilor de opinie pun în evidenţă manifestarea acestora
în două ipostaze:
1. utilizatori, reputaţia lor recunoscută făcându-i să se afle sub observaţia
permanentă a nonspecialiştilor;
1. prescriptori, ca specialişti în domeniu sau ca membrii ai unor grupuri de
presiune.
Aceste ipostaze sunt utile firmelor în demersul de marketing, acesta luând, de

12
Cătoiu, Iacob, Nicolae, Teodorescu – Comportamentul consumatorului, Editura Uranus, Bucureşti 2003.

13
exemplu, fie forma unei strategii ofensive de influenţare a consumatorului la locul de muncă
prin stimularea consumatorului pilot, fie la locul consumului prin implicarea liderului în
demonstraţia de funcţionare a produsului.
Familia reprezintă ce mai importantă instituţie socială, exercitând influenţe extrem de
puternice asupra valorilor, atitudinilor, imaginii de sine şi a comportamentului de cumpărare
şi consum. Ea este responsabilă de procesul socializării, facilitând transferul de valori şi
norme de la o generaţie la alta.
Cunoscând aceste aspecte, familia poate fi definită ca un grup relativ permanent, de
persoane având legături de sânge alianţă (căsătorie) sau adopţie, ce locuiesc împreună,
cooperând economic şi în creşterea copiilor.
Profilul unei familii se conturează prin examinarea unor factori de natură socio-
economică: componenţa, vârsta, naţionalitatea, religia, statutul profesional al soţilor, diferenţa
de vârstă dintre ei, aportul lor financiar ş.a. Specificul de organizare şi funcţionare ale familiei
– matriarhal sau patriarhal –, tipul de autoritate – parentală sau filială –, şi alte asemenea
aspecte, vor determina, fiecare în parte, dar şi în diverse combinaţii, un model de consum
familial specific.
Având în vedere dinamica în timp a familiei, studiile de sociologie cu aplicaţii în
activitatea de marketing au definit conceptul “ciclu de viaţă al familiei”, ca avansare a
familiei de la formarea sa şi până la la pensionare, cu menţiunea că această evoluţie reflectă
nu numai vârsta, ci şi venitul şi schimbările în situaţia familială. Pe parcursul acestui traseu,
identificăm unele tipuri distincte de familii, fiecare cu propriul comportament de cumpărare şi
consum.
Asupra numărului de etape ce compun ciclul de viaţă al unei familii nu există consens,
diferiţii autori propunând maniere de segmentare diverse. Una dintre ele clasifică etapele în
următoarele categorii: 1. Tânăr, celibatar, care nu mai locuieşte cu părinţii săi; 2. Familie
tânără, fără copii; 3. Familie tânără, cu copii mai mici de 6 ani; 4. Familie adultă, cu copii
peste 6 ani; 5. Familie în vârstă, cu copii în întreţinere; 6. Familie în vârstă, încă în activitate
şi fără copii în întreţinere; 7. Familie în vârstă, pensionaţi, fără copii în întreţinere; 8.
Supravieţuitor solitar, în activitate; 9. Supravieţuitor solitar, pensionar. Ceea ce diferenţiază
între ele fiecare dintre aceste etape sunt numărul membrilor de familie, vârsta lor, nivelul
venitului global al familiei şi structura acestuia pe surse, nivelul venitului discreţionar, nivelul
cheltuielilor şi structura acestora pe destinaţii.
Pentru practica de marketing, cunoaşterea etapelor din ciclul de viaţă în care se află

14
diferitele familii oferă informaţii utile în identificarea segmentelor de cumpărători şi
adecvarea strategiilor de produs, conceperea mesajelor şi alegerea suporturilor de comunicare,
fundamentarea deciziilor referitoare la localizarea noilor puncte de vânzare, la modalităţile de
distribuţie utilizate etc. Prin urmărirea panelurilor, aplicarea studiilor punctuale asupra unor
eşantioane reprezentative, organismele specializate elaborează şi publică diferite statistici
referitoare la bugetele de familie şi evoluţia structurii acestora, consumul de bunuri şi servicii
în funcţie de tipul familiei şi etapa din ciclul de viaţă în care se află.
Membrii individuali ai unei familii tind să aibă diferite roluri în deciziile de
cumpărare, care în cele mai multe cazuri privesc resursele financiare comune. Unii membrii
joacă rolul de „acumulatori de informaţie”, aceştia ocupându-se cu procurarea de informaţii
în legătură cu produsele şi serviciile căutate. Puterea lor asupra decizie de achiziţie este
puternică, şi aceasta datorită faptului că aceştia pot selecta, pe baza anumitor criterii,
produsele care sunt în concordanţă cu preferinţele lor. Influenţatorul reprezintă un alt rol jucat
de membrii familiei. Membrii familiei cu un astfel de rol nu au puterea de a decide asupra
alternativelor de cumpărare, dar pot influenţa decizia de alegere prin impactul pe care îl au
asupra celorlalţi membrii. Puterea de a transforma resursele familiei în produse sau servicii
aparţine decidentului, acesta având o serie de competenţe recunoscute privind: locul de
achiziţie, produsul ce va fi achiziţionat, marca selectată, momentul şi oportunitatea achiziţiei.
De reţinut este faptul că decidentul nu trebuie confundat cu cumpărătorul efectiv, acesta din
urmă având competenţe diferite. Astfel, diferenţele între decident şi cumpărătorul efectiv se
pot constata în următoarele situaţii:
1 decidentul poate hotărî tipul de produs, dar nu şi marcă ce va fi achiziţionată;
1 cumpărătorul poate fi pus în situaţia de a substitui marca în cazul lipsei
acesteia;
1 cumpărătorul poate ignora voluntar sau involuntar cerinţele decidentului.
Aceste aspecte reprezintă posibile probleme pentru marketeri, cel puţin din
perspectiva demersului comunicaţional. Cunoscând faptul că, de cele mai multe ori,
decidentul deţine ultimul cuvânt, se pune întrebarea dacă, de exemplu, demersul de
promovare la locul vânzării mai este eficient, acest aspect privind situaţiile când decidentul
este diferit de cumpărătorul efectiv.
Este de remarcat faptul că, de multe ori, deciziile de la nivelul familiei pot avea un
caracter conflictual. Acest lucru se datorează în principal faptului că resursele limitate trebuie
pe cerinţe multiple şi potenţial conflictuale. De exemplu, un membru al familiei doreşte a

15
economisi o parte a resurselor financiare ale familiei, în timp ce altul poate dori o investiţie a
acestora în bunuri de folosinţă îndelungată. Literatura de specialitate a evidenţiat prezenţa mai
multor situaţii care presupun fie existenţa unui conflict la nivelul deciziei, fie lipsa acestuia.
Aceste situaţii pot fi următoarele:
1. absenţa conflictului. Această situaţie apare atunci când cei doi soţi fie că iau
decizia în comun, fie au convenit care dintre ei să-şi asume acest rol. Decizia comună, mai
ales pentru bunurile complexe şi scumpe, poate însemna şi o repartizare a celor doi soţi pe
subdecizii aferente. Spre exemplu, dacă soţul va hotărî asupra preţului şi a locului de achiziţie
ale mobilierului, soţia, în schimb, va decide asupra culorii, designului etc.
2. conflict prin exces. Situaţia se manifestă atunci când fiecare dintre soţi speră să
decidă singur asupra aspectului în cauză. Ea apare mai frecvent pentru bunurile aparţinând
unui univers comun ambilor soţi, cum ar fi situaţia în care se pune problema cumpărării unui
CD, dar preferinţele celor doi soţi sunt diferite, între, spre exemplu, muzică clasică şi muzică
populară.
3. conflict prin abandon. Acest tip de conflict se manifestă atunci când cei doi soţi îşi
“pasează” reciproc sarcina deciziei, situaţie ce intervine mai ales atunci când aceasta este
indezirabilă, puţin valorizatoare, fiecare dintre cei doi soţi sperând ca celălalt să cumpere
pâine, să plătească telefonul etc.
4. conflict parţial. Acest tip de conflict apare atunci când unul dintre soţi doreşte ca
decizia să fie individuală, iar celălalt doreşte ca aceasta să fie comună. El poate fi întâlnit în
cazul produselor complexe şi scumpe, când unul dintre soţi se consideră a fi „specialistul”
într-o astfel de decizie.
Tot în cadrul familiei, membrii apelează deseori la modalităţi de rezolvare a
conflictelor. O strategie des utilizată de soţi este cea a negocierii, care presupune ca unul
dintre soţi să cedeze în schimbului obţinerii unui avantaj. De exemplu, soţul va fi de acord ca
soţia să urmeze cursuri de perfecţionare, în condiţiile în care el îşi poate achiziţiona un nou
echipament pentru autoturism. O altă strategie este cea prin care se apelează la raţionament.
Unul dintre soţi, va încerca în această situaţie să îl convingă pe celălalt prin argumente logice
să adopte viziunea proprie. De asemenea, în interiorul familiei sunt utilizate şi o serie de
tactici de manipulare. O asemenea tactică poartă denumirea de management al impresionării
şi constă în încercarea unuia dintre parteneri de a transforma avantajul propriu în avantaj
specific celuilalt. De exemplu, achiziţionarea unui nou televizor poate fi făcută din dorinţa de
a urmări în mod individual un program preferat, însă explicaţia oferită partenerul poate fi

16
legată de avantajul pe care acesta îl oferă altor membrii ai familiei cum ar fi copii. O altă
tactică este cea a autorităţii, care apare în situaţia în care unul dintre membrii invocă un
anumit rol specific familiei: „bărbatul casei”, „mamă a copiilor” etc. De asemenea,
mecanismul emoţional poate juca un rol important în rezolvarea conflictelor. Apelul la
sentimente şi trăiri evidente, plânsul de exemplu, poate fi o cale prin care unul din membrii
familiei reuşeşte să-l convingă pe celalalt.
Cunoaşterea tipului de familie, a conflictelor ce pot apărea şi a modalităţii de
gestionare a acestora permite intervenţia firmei, prin intermediul serviciile oferite, în
orientarea cumpărătorului către o decizie favorabilă. Natura intervenţiei depinde însă de
natura şi caracteristicile produselor oferite. Se recomandă, astfel, ca responsabilii comerciali
să fie pregătiţi pentru a fi moderatori în procesul atenuării eventualelor conflicte.

2.3.Bazele unei imagini de sine sanatoasa

Din multitudinea perspectivelor privind crearea unei imagini de sine sănătoase, se vor
analiza trei aspecte13 pe care le-am considerat importante pentru percepţia de sine a tinerilor:
a) Sensul apartenenţei – se referă la nevoia tânărului de a se simţi iubit, acceptat, în
siguranţă.
Pentru a duce o viaţă nomală, omul are nevoie de siguranţă cel puţin în unele aspecte
ale vieţii sale. El aspiră să fie iubit şi acceptat mai ales de cei din imediata apropiere.
Apartenenţa este ceea ce experimentează fiecare om când ştie că este iubit necondiţionat exact
aşa cum este. Din punct de vedere emoţional, dacă această nevoie rămâne neîmplinită, va
conduce la un sens profund de insatisfacţie pe care mulţi oameni îl descriu ca pe o lipsă de
semnificaţie.
b) Sensul aprecierii - scoate în evidenţă nevoia tânărului de a i se confirma că este
valoros şi important.
Dr. Larry Crabb, autor al numeroaselor cărţi de psihologie, afirmă: “ Oricine trebuie
întâi să ajungă la scopul de a avea o apreciere de sine personală – a privi la el singur ca fiind
demn de apreciere şi important. Până ce acest scop nu este atins, individul nu este liber să
trăiască pentru ceva sau pentru oricine altcineva.”14
Faptul de a fi acceptat de ceilalţi îl ajută pe individ să se accepte el însuşi. Indirect,
ceea ce i se induce poate fi exprimat în felul următor: “Eu merit acceptarea celorlalţi oameni.

13
Grész GÁBOR , David M. ROBINSON, “Youth at the Treshold of Life”, Timothéus Társasàg , Budapesta,
1994, p.61.
14
Larry CRABB, “The Marriage Builder”, BEE International, Vienna, 1991.
17
Eu sunt important pentru ei.” Din nefericire, mulţi oameni trăiesc fără un sens al aprecierii,
deoarece sunt mult prea conştienţi de propriile lor greşeli şi eşecuri. Nu doar propria
conştiinţă le spune acest lucru, ci şi cei din jur le amintesc în mod conştient. Eliberarea de
teama de a eşua şi experimentarea iertării sunt strâns legate de nevoia de a se simţi apreciat. În
cazul contrar, oamenii simt că eşecurile lor sunt dovezi ale lipsei de valoare personală.
c) Sensul semnificaţiei – este important ca tânărul să se autoperceapă ca fiind
încrezător, cu un ţel, competent.
“ Această atitudine optimistă le inspiră indivizilor speranţă şi curaj. A avea un sens al
semnificaţiei este strâns legat de gradul nostru de reuşită în rezolvarea problemelor din
trecut.”15
Multe persoane au o dependenţă totală de părinţii lor, obişnuiţi fiind ca aceştia să le
poarte de grijă tuturor nevoilor lor, ceea ce duce la lipsa unei încrederi de sine.
Indiferent de cauză, oamenii îşi pot pierde curajul şi speranţa şi pot deveni pesimişti în
ceea ce priveşte viaţa în general.
2.4. Comportamentul moral
Religia nu exista fara oameni. Oamenii „reflecta religia”. O reflecta la nivelul
„sentimentului religios”. Se începe cu „ritualul” (copilul merge la biserica, invata rugaciuni,
se închina). Pornind de la comportament, sentimentul religios isi dobandeste si celelalte doua
componente: „obiectul” (divinitatea, valorile cosmogonice) si „trairea”, cea de a treia
componenta; daca omul nu traieste afectiv religia, atunci sentimentul nici nu exista – putem
avea cunostinte religioase si fara sa fim credinciosi, si putem avea comportamente religioase
pur formale.
Religia este credinta in supranatural, sacru sau divin, si codul moral, practicile,
valorile si institutiile asociate cu aceasta credinta. In cursul dezvoltarii sale religia a luat un
imens numar de forme in diverse culturi sau persoane.
Religia si comportamentul religios sunt dimensiuni ale existentei umane. Ele
reprezinta parti componente ale vietii si personalitatii umane. Din toate timpurile omul a
simtit nevoia existentei unei „autoritati” divine, superioare pentru a-si explica anumite fapte
istorice, naturale, biologice.16

15
Josh Mc DOWELL & Bob HOSTETLER, “Manual de consiliere a tinerilor”, Noua Speranţă, Cluj-Napoca,
1999, p.81.
16
Bocos Musata, Opris Dorin, Opris Monica, Cercetarea in domeniul educatiei religioase si al educatiei
morale, Ed. Sf. Mina, Iasi, 2006.

18
 Unii oameni preferă să vorbească despre idealuri morale în loc de reguli morale şi de
idealism moral în loc de supunere morală. Este adevărat, desigur, că perfecţiunea morală este
un ideal, în sensul că nu-l putem atinge. Din această persepectivă, orice gen de perfecţiune
este un ideal pentru oameni : nu putem fi studenţi perfecţi, profesori perfecţi, politicieni
perfecţi şi nici nu putem face lucruri perfecte , ca de exemplu, trasarea unei linii perfect
drepte. Dacă se spune că un om are un “ideal”, acest lucru nu înseamnă că toţi ceilalţi oameni
ar trebui să aibă acelaşi obiectiv. Libertatea ne permite să avem alternative. Este problematic
să se spună despre un om care încearcă să respecte legile morale că este un “om cu idealuri
înalte”, deoarece acest lucru ar puea conduce la ideea că aspiraţia spre perfecţiunea morală
este doar o dorinţă personală şi că ceilalţi oameni nu sunt chemaţi, destinaţi să aibă acelaşi
ideal.
Moralitatea creştină se referă la trei lucruri : la corectitudinea şi armonia între indivizi,
apoi la ceea ce am putea numi armonizarea lucrurilor ce ţin de sfera interioară a individului, şi
, în cele din urmă, la scopul general al vieţii umane luată în ansamblul ei. Sub impactul rutinei
sau , dimpotrivă, al schimbărilor din ce în ce mai profunde ale stilului de viaţă, oamenii
moderni se gândesc aproape întotdeauna la primul aspect şi le uită pe celelalte două. Când
oamenii spun că luptă pentru standarde morale creştine, ei înţeleg de obicei prin aceasta că
trebuie să pledeze pentru corectitudine în relaţiile dintre indivizi, categorii sociale, naţiuni.
Este foarte firesc ca, atunci când ne gândim la moralitate, să se înceapă în acest mod, cu
relaţiile sociale, pentru că rezulatatele moralităţii se răsfrâng direct asupra stării de fapt a unei
societăţi. Aproape toţi oamenii sunt de acord, cel puţin teoretic, că fiinţele umane au nevoie
de o ordine socială care poate fi împlinită tot prin intermediul prezenţelor umane. Dar, deşi
este firesc să începem cu toate acestea, dacă gândirea noastră despre moralitate se opreşte aici,
am putea foarte bine să nu ne gândim la moralitate.
Dacă nu trecem la un nivel superior, la armonizarea lucrurilor ce ţin de interioritatea
umană, nu facem decât să vorbim despre o moralitate aparentă. Ce rost are să formulăm pe
hârtie reguli despre conduita socială, când ştim că pornirile instinctive, vilenţa, aviditatea,
orgoliul ne vor împiedica să le respectăm ? Aceste lucruri nu vor fi decât o iluzie, dacă
altruismul şi curajul indivizilor nu vor face ca orice sistem să funcţioneze într-un mod etic. Nu
îi poţi face pe oameni buni şi oneşti prin lege; şi fără oameni oneşti nu poţi avea o societate
onestă, care să poată oferi siguranţă indivizilor care compun. Acesta este motivul pentru care
este important să ne gândim la moralitatea interioară a individului.

19
 Diferitele credinţe despre univers conduc la comportări diferite. S-ar părea , la prima
vedere, foarte firesc, să ne oprim cu cercetarea când am ajuns în acest punct şi să aplicăm
acele elemente ale moralităţii cu care oamenii sunt în general de acord. Religia creştină
conţine, însă, o serie de afirmaţii despre realităţi văzute din alte perspective faţă de celelalte
religii şi dacă ele sunt adevărate, atunci vor conduce la un set de concluzii cu totul diferite.
Creştinismul afirmă că fiinţa umană va trăi veşnic şi afirmaţia aceasta poate fi
adevărată sau falsă. Există o mulţime de afirmaţii pe care nu ar trebui să le luăm în
considerare dacă am trăi numai şaptezeci de ani, dar care , probabil, vor fi reanalizate dintr-o
perspectivă a veşniciei. Condiţia umană se înrăutăţeşte treptat în decursul a şaptezeci de ani şi
s-ar putea ca ea să devină un iad absolut într-un milion de ani; de fapt, dacă creştinismul este
adevărat, iadul este tocmai termenul tehnic corect pentru ceea ce va fi ea. Nemurirea mai
cauzează o diferenţă, care, tangenţial, are legătură cu diferenţa dintre totalitarism şi
democraţie. Dacă indivizii trăiesc numai o perioadă de aproximativ şaptezeci de ani, atunci un
stat sau o civilizaţie care pot să dureze o mie de ani sunt, din această perspectivă, mai
importante decât individul. Dar dacă creştinismul are dreptate, atunci individul este nu numai
mai important, ci incomparabil mai important pentru că este o entitate veşnică iar viaţa
statului sau a unei civilizaţii este numai o clipă în comparaţie cu cea eternă a individului.
Dacă ne gândim la moralitate, trebuie să luăm în discuţie toate cele trei aspecte:
relaţiile între oameni, lucrurile ce ţin de sfera interioară a fiecărui om şi relaţiile dintre om şi
forţa care l-a creat. Dacă în ceea ce priveşte primul aspect majoritatea oamenilor pot găsi
puncte de congruenţă, diferenţele de păreri încep cu al doilea aspect şi pot deveni grave din
cauza celui de-al treilea. Atunci când ne preocupăm de cel de-al treilea aspect, se pot
identifica diferenţele principale dintre moralitatea creştină şi cea necreştină.
Conform scriitorului creştin C.S. Lewis 17 există şapte virtuţi umane. Patru dintre ele
sunt numite virtuţi cardinale şi sunt: prudenţa, cumpătarea, justiţia, curajul, fiind recunoscute
de majoritatea oamenilor ; celelalte trei le recunosc creştinii şi sunt numite virtuţi teologice:
credinţa, nădejdea, dragostea.
Prudenţa este simţul practic obişnuit, efortul de a gândi ce faci şi care este rezultatul
probabil. Creştinii nu au intenţionat niciodată să spună că omul trebuie să rămână copil în
ceea ce priveşte inteligenţa, dimpotrivă, Biblia spune : “Fiţi blânzi ca porumbeii şi înţelepţi ca
şerpii”18.

17
C.S.Lewis, Creştinismul redus la esenţe, Societatea Misionară Română, Wheaton, 1991.
18
Evanghelia după Matei, 10:16.
20
 Cumpătarea, din nefericire, este unul dintre cuvintele care şi-au schimbat sensul în
timp. Termenul se referă la plăcere în general. El nu înseamnă abstinenţă, ci înseamnă să nu
mergi mai departe decât este potrivit. Un anumit creştin poate să găsească potrivit să renunţe
la lucruri pentru anumite motive speciale, de exemplu la căsătorie, la carne sau alcool, la
anumite obiceiuri ce ţin de cultura timpului său, dar în momentul în care el începe să spună că
acele lucruri sunt rele în ele însele sau când începe să-i desconsidere pe ceilalţi oameni care le
acceptă, el devine intolerabil şi exclusivist.
Justiţia este termenul dat pentru tot ce ar trebui să numim corectitudine sau dreptate;
ea include onestitatea, toleranţa, respectul promisiunilor, etc. Curajul include două forme:
curajul care confruntă pericolul şi cel care rezistă în momente grele, dârzenia fiind un termen
apropiat.19
Dragostea , în sens creştin, nu este o emoţie. Nu este o stare a sentimentelor, ci a
voinţei pe care o avem în mod natural cu privire la noi înşine şi pe care ar trebui să o avem şi
faţă de ceilalţi. Când ne gândim la noi înşine, ne dorim, în mod firesc, binele. În acelaşi sens,
dragostea creştină pentru aproapele este un lucru complet diferit de afecţiune. În general,
oamenii arată afecţiune doar pentru un număr restrâns de alţi oameni. Este important să se ştie
că, în creştinism, această afecţiune nu este considerată nici păcat nici virtute, este doar un fapt.
Desigur, ceea ce putem face cu această atitudine, predispoziţie, poate fi un lucru păcătos sau
virtuos. Diferenţa dintre un creştin şi un necreştin este aceea că al doilea are numai “afecţiuni
“ sau “simpatii”, în timp ce primul are “dragoste”. Creştinul încearcă să trateze pe fiecare într-
o maniera cât mai respectuasă şi plină de dragoste, descoperă că îi simpatizează pe oameni tot
mai mult- inclusiv pe oamenii pe care nu-şi putea imagina i-ar putea accepta. Lucrul cel mai
important este că în creştinism, deşi sentimentele oamenilor fluctuează, dragostea lui
Dumnezeu pentru ei rămâne constantă, neschimbată. Ea nu este micşorată de păcatele omului
sau de indiferenţa acestuia, şi în asta-i constă superioritatea şi autoritatea.
Speranţa sau nădejdea este una dintre virtuţiile teologice. Aceasta înseamnă că o
continuă aşteptare a lumii viitoare nu este o formă de evadare sau o iluzie, ci unul dintre
lucrurile pe care creştinul trebuie să le facă. Atunci când creştinii au încetat în mare măsură să
se mai gândească la lumea de dincolo de aparenţă, numai de atunci au devenit din ce în ce mai
indiferenţi faţă de lume. Credinţa înseamnă a accepta sau a considera adevărate doctrinele
creştinismului. Credinţa este arta de a rămâne în lucrurile pe care raţiunea le-a acceptat
cândva, de a fi statornic, în ciuda emoţiilor schimbătoare. Creştinii au dezbătut de multe ori

19
CUCOŞ C., “Educaţia religioasă-conţinut şi forme”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.

21
dacă ceea ce îl determină pe om să fie creştin sunt faptele bune sau credinţa în Hristos.
Concluzia general acceptată de creştinism este că singurul lucru care asigură mântuirea este
credinţa în Hristos şi din această credinţă se nasc, în mod inevitabil, faptele bune, moralitatea
creştină.

22
 CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ

Încă din cele mai îndepărtate timpuri, omul a încercat să caute adevărul despre sine şi
despre lumea înconjurătoare. Cunoaşterea comună, bazată pe extrapolarea explicaţiilor de la o
situaţie trecută la una prezentă sau viitoare şi pe spontaneitata simţului comun nu conduce
întotdeauna la rezultate veridice.
Au existat mai multe modele teoretice de testare a adevărului 20: modelul autoritarian
( în antichitate, preoţi, regi, preşedinţi sau savanţi se considera că ar avea atributul natural sau
supranatural de a produce adevărul), modelul mistic (în care starea de graţie conferă
profeţilor, prezicătorilor, marilor mistici calitatea cunoaşterii adevărate), modelul logico-
raţional (apelează la deducţie şi rigoare în a urmări corespondenţa cu realitatea ) şi modelul
ştiinţific (îmbină preocuparea pentru aplicarea corectă a metodei de cunoaştere cu observaţia
riguroasă a fenomenelor).
Metoda ştiinţifică asigură desubiectivizarea cunoaşterii, oferindu-se o imagine despre
lumea înconjurătoare aşa cum este ea în realitate, şi nu aşa cum îi apare unui individ la nivelul
simţului comun. Modul ştiinţific reprezintă astăzi principala cale de cunoaştere a
comportamentelor individuale şi de grup, a faptelor, a fenomenelor şi proceselor sociale. În
lucrarea “Le Métier de sociologie”( 1968), Pierre Bourdieu , Jean-Claude Chamboredon şi
Jean-Claude Passeron militau pentru depăşirea familiarităţii cu universul social, ceea ce
reprezintă un obstacol în cunoaşterea obiectivă a societăţii. Nu întotdeauna experienţa trăită
constituie eplicaţia faptelor şi proceselor pe care cercetătorul le analizează. 21
Cunoaşterea ştiinţifică se fondează pe câteva postulate sau enunţuri despre lume, al
căror adevăr este acceptat de majoritatea cercetătorilor din ştiinţele sociale şi
comportamentale22. James W. Vander Zanden (1988) consideră că enunţurile fundamentale pe
care se bazează cunoaşterea ştiinţifică sunt: lumea înconjurătoare există independent de
observaţia noastră, nu este creată de simţurile noastre (principiul realismului); relaţiile din
lumea înconjurătoare sunt organizate în termeni de cauză-efect (principiul determinismului);
lumea înconjurătoare poate fi cunoscută prin observaţii obiective (principiul cognoscibilităţii).
În afara acestor trei principii, în literatura de specialitate mai sunt menţionate şi principiile

20
Sptimiu CHELCEA, “Tehnici de cercetare sociologică”, curs, SNSPA, Bucureşti, 2001, p.11.
21
Sptimiu CHELCEA, Ion CAUC, Ioan MĂRGINEAN, “ Cercetarea sciologică. Metode şi tehnici”, Ed. Destin,
Deva, 1998.
22
Sptimiu CHELCEA, “Tehnici de cercetare sociologică”, curs, SNSPA, Bucureşti, 2001, p.11.

23
raţionalităţii şi regularităţii, potrivit cărora lumea externă poate fi cunoscută pe cale logică şi
fenomenele din lumea înconjurătoare se produc în mod logic (McBurney, 1983, 12).
Cunoaşterea ştiinţifică a proceselor sociale, precum şi a comportamentelor individuale
şi de grup se realizează totdeauna în cadrul oferit de teoriile recunoscute ca adevărate de către
comunitatea cercetărilor, la un moment dat.
Conform profesorului Septimiu Chelcea, desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice în baza
23
unei paradigme este considerată cercetare normală , ea contribuind la rezolvarea
problemelor . Dacă într-o perioadă mai mult sau mai puţin îndelungată nu se acumulează
progrese în rezolvarea problemelor importante, survine o situaţie de criză a cunoaşterii din
respectivul domeniu. Oamenii de ştiinţă care s-au condus după acea paradigmă îşi pierd
încrederea în ea şi caută paradigme noi. Este ceea ce Thomas S. Kuhn (în “Structura
revoluţiilor ştiinţifice”) numea cercetarea extraordinară. Astfel începe o revoluţie ştiinţifică,
ce inaugurează o nouă tradiţie de cercetare. Între paradigmele vechi şi cele noi se desfăşoară o
adevărată competiţie: poate învinge tendinţa conservatoare sau, dimpotrivă, orientarea
revoluţionară. Această competiţie stimulează fără îndoială imaginaţia sociologică. Problema
este de a înţelege că fiecare paradigmă a contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică la
dezvoltarea ştiinţei.
Paradigmele nu diferă numai din punctul de vedere al conceptelor utilizate, dar şi în
funcţie de valorile cărora li se subordonează. Valorile reprezintă relaţia socială prin care
comunităţile umane exprimă concordanţa dintre lucruri, idei, fapte sau procese şi necesităţile
sociale istoriceşte condiţionate de praxis24. Acestea apar ca un rezultat al interacţiunii mai
mult sau mai puţin conflictuale dintre indivizi şi mediul lor de viaţă, ca o realitate
sociocognitivă prin care indivizii determină ceea ce este acceptabil sau inacceptabil, dezirabil
sau indezirabil, bun sau rău pentru ei.
Alegerea unei metode ştiinţifice în tratarea subiectului analizat în această lucrare a
avut drept motivaţie tocmai reliefarea realităţilor, independent de dorinţele şi opţiunile
cercetătorului. Apartenenţa naţională, religioasă, rasială, ca şi opţiunile politice şi morale ale
cercetătotului nu trebuie să influenţeze rezultatele obţinute.
Cercetarea instrumentală a avut ca obiectiv elaborarea, testarea şi validarea
instrumentului de cercetare ales: chestionarul. Acesta a presupus o cercetare de teren vizând
investigarea efectivă a fenomenelor şi apelând la metode de recoltare, grupare şi prelucrare a
informaţiilor.

23
Sptimiu CHELCEA, “Tehnici de cercetare sociologică”, curs, SNSPA, Bucureşti, 2001, p.12.
24
Ibid, P. 12-13.
24
 3.1.Descrierea metodei utilizate
Chestionarul
Chestionarul este un instrument formal de culegere a informaţiilor de la purtătorii lor,
informaţii cu privire la comportament, caracteristici demografice, nivel de cunoştinţe,
atitudini, credinţe şi sentimente. Este frecvent utilizat în ştiinţele socioumane. Pentru a fi un
mijloc eficient, este important să se realizeze comunicarea cu subiectul , să se menţină trează
atenţia acestuia, pentru a se obţine cooperarea lui în vederea furnizării răspunsurilor necesare.
Sarcina operatorului este de a pune întrebările potrivite şi de a înregistra răspunsurile. Ca
noţiune, chestionarul se poate defini25 ca reprezentând o tehnică şi, corespunzător, un
instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini
grafice, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă
sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a
fi înregistrate în scris
Chestionarele au fost utilizate mai întâi de francezi ca instrument de cercetare
( Stanley Hall-1905, G. Heymans şi E.D. Wiersma- 1908), la care se adaugă chestionarele
întocmite de Letourneanu (1882), J. W. Powell (1898), R. F. Kindl (1903), Alfred
Binet(1903), A. G. Keller (1903), Steinmetz şi Thurnwald (1906) R. S. Woodworth (1917-
chestionarul destinat depistării celor inapţi pentru armată). Iniţial, această tehnică a fost
utilizată de către etnografi; rafinarea tehnică a chestionarului reprezintă rodul colaborării
dintre sociologi şi psihologi. În România, tradiţia chestionarelor etnografice urcă până la
Bogan P. Haşdeu, care, în 1878, lansează un chestionar cu 400 de întrebări referitoare la
obiceiurile juridice ale poporului, la viaţa socială din trecut, casă etc., iar în 1886 redactează
un al doilea chestionar vizând probleme lingvistice şi mitologice (206 de întrebări) 26.
Răspunsurile la aceste chestionare difuzate cu ajutorul revizorilor şcolari şi al protopopilor au
fost utilizate de P. B. Haşdeu în lucrările “Obiceiele juridice ale Poporului Român” (1878) şi
“Etymologicum Magnum Romaniae” (1886). În 1895, Nicolae Densuşianu expediază
intelectualităţii satelor un chestionar cu privire la tradiţiile istorice din ţinuturile locuite de
români. La fel procedează Alexandru Odobescu. În 1898, Spiru Haret numeşte o comisie sub
preşedinţia lui Gh. Tocilescu pentru elaborarea unui chestionar folcloristic. Chestionarul a fost
publicat întâia oară în anul 1898. Este revăzut în 1904, iar în 1930 se republică de către C.
Rădulescu Codin.

25
Sptimiu CHELCEA, “Tehnici de cercetare sociologică”, curs, SNSPA, Bucureşti, 2001, p.83-84.
26
Sptimiu CHELCEA, “Tehnici de cercetare sociologică”, curs, SNSPA, Bucureşti, 2001, p.83.

25
 De obicei, această metodă solicită răspunsuri care sunt psihologic condiţionate de mai
mulţi factori. Există patru tipuri de chestionare: cu răspuns dihotmic, închis sau forţat (se
răspunde prin da sau nu); cu răspuns la alegere din câteva alternative; cu răspuns liber sau
deschis; cu scări de evaluare gradate.
În formularea întrebărilor ce urmează a fi adresate subiectului investigat, se vor avea
în vedere tipul întrebărilor utilizate (întrebări închise, întrebări deschise, introductive, întrebări
de date factuale sau de opinie, întrebări de trecere sau tampon, întrebări de control, întrebări
filtru, de identificare, de tipul “de ce “, prin care se solicită sugestii, etc. ) şi de ordinea
întrebărilor (chestionarul poate fi alcătuit după principiul “pâlniei”- se începe cu întrebări
generale şi se merge spre întrebări specifice , sau al “pâlniei răsturnate”), criteriul timpului
(subiectul este pus în situaţia de a răspunde mai întâi despre trecut, apoi despre prezent şi la
urmă despre viitor). La sfârşitul chestionarului se colectează date despre subiect. Scopul
acestor informaţii este de a furniza controlul asupra eşantionului, verificarea eşantionului,
descrierea subgrupurilor din cadrul eşantionului şi categoriile de grupuri folosite în analiză şi,
cel mai important, testarea fezabilităţii ipotezelor, întrebările sau imaginile cuprinse în
chestionar avâd rolul de stimuli declanşatori de comportamente verbale sau nonverbale.
Formularea întrebărilor lasă o mare marjă de libertate operatorului, în aceste cazuri
formularea nejucând un rol prea însemnat. Este foarte important ca cel anchetat să fi înţeles
sensul întrebării, iar operatorul sensul răspunsului.
În cazul de faţă, chestionarul de opinie realizat se referă la datele de ordin imposibil de
observat direct. Se studiază astfel atitudinile, motivaţia şi interesele, dispoziţiile şi înclinaţiile,
cu un cuvânt, tot ceea ce reprezintă psihologia tinerilor, trăirile lor subiective, lăsând , însă, un
loc relativ cunoaşterii obiective a fenomenelor. Prin chestionarele factuale se înregistrează
ceea ce se presupune că subiectul ştie, prin cele de opinie, se înregistrează ceea ce crede
persoana respectivă.
Vulnerabilitatea aplicării acestei metode constă în faptul că se înregistreagă nu faptele
şi comportamentul efectiv al tinerilor, ci ceea ce aceştia declară despre ei. Uneori între
opiniile declarate şi comportamentul efectiv nu există totdeauna o relaţie consistentă. De
multe ori, între intenţiile declarate ale oamenilor şi realizarea lor nu există decât o foarte slabă
legătură. Nu se poate concluzina cu privire la opiniile şi atitudinile oamenilor analizându-se
răspunsurile la o singură întrebare. Totdeauna trebuie prevăzut un sistem de întrebări care să
permită stabilirea poziţiei indivizilor faţă de una sau alta din problemele puse în discuţie.

26
 La sfârşitul chestionarului se colectează date despre subiect (vârsta, ocupaţie, clasa
socio-economică) şi eventual despre familia acestuia (număr de membri, venit, etc.). Scopul
acestor informaţii este de a furniza controlul asupra eşantionului.
Eşantionul reprezintă colectivitatea numerică, restrânsă, aleasă conform unor criterii.
El trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să cuprindă un număr cât mai reprezentativ de
subiecţi, să fie omogen cultural, social, să fie reprezentativ pentru colectivitatea studiată. În
general, eşantionul cuprinde şapte etape: definirea populaţiei eşantionate, specificarea
cadrului eşantionării, specificarea unităţii de eşantionare, specificarea metodei de eşantionare,
determinarea mărimii eşantionului, specificarea planului de eşantionare şi selectarea
eşantionului.
Centralizarea datelor presupune strângerea materialului într-un singur loc în vederea
prelucrării datelor cuprinse în formulare şi însumarea unităţilor de acelaşi tip pentru fiecare
caracteristică.
După centralizarea şi prelucrarea datelor se prezintă concluziile obţinute din
informaţiile culese.

3.2. Cercetarea comportamentului consumatorilor privind morala creştină

Pentru cercetarea comportamentului studenţilor este necesară culegerea informaţiilor
de la sursă, adică de la purtătorii ei. Acest lucru se poate face prin cercetarea directă.
Metodele de cercetare sunt foarte variate. Cercetarea de faţă este una ocazională (după
modul de desfăşurare în timp ), în holul facultăţilor unde studenţii învaţă (după locul de
desfăşurare ) şi ea îmbracă forma unei anchete pentru că informaţia este furnizată de
purtătorul acesteia ( după modul de antrenare a purtătorului de informaţii ).
Cercetarea selectivă oferă avantaje incontestabile, în comparaţie cu cercetările de
masă. Printre acestea pot fi menţionate:

 Obţinerea informaţiilor într-un timp mai scurt şi cu un cost mai redus;

 Posibilitatea utilizării unui personal calificat;
 Generalizarea datelor culese asupra întregii colectivităţi;
 Posibilitatea specificării erorilor statistice asociate generalizărilor respective;
Organizarea unei cercetări selective pentru studierea comportamentului reprezintă un
proces complex.

27
 Buna organizare , desfăşurare şi controlul cercetărilor selective trebuie să aibă la bază
un program bine structurat care să cuprindă următoarele faze:
 Stabilirea obiectivelor, ipotezelor şi variabilelor de cercetare;
 Determinarea colectivităţii cercetate- stabilirea publicului ţintă;
 Stabilirea metodelor de recoltare a informaţiilor;
 Elaborarea chestionarului;
 Stabilirea eşantionului;
 Realizarea anchetei pilot;
 Preluarea informaţiilor (redactarea , codificarea şi tabelarea );
 Analiza rezultatelor;
 Redactarea raportului final.
Lucrarea de faţă îşi propune studierea comportamentului studenţilor din Cluj privind
morala creştină.
Principii metodologice ale cercetării
Scopul general al cercetării:
 Studierea comportamentului studenţilor privind morala creştină.
Obiectivele cercetării:
a) – Determinarea interesului pentru viaţa spirituală în rândul studenţilor din Cluj;
b) – Identificarea influenţelor socio-culturale ( familie, şcoală, biserică, prieteni,
societate ) care se exercită şi s-au exercitat asupra comportamentului studenţilor (din punct de
vedere religios);
c) – Aprecierea de către studenţi a influenţei pe care o exercită asupra lor principiile
creştine;
d) – Identificarea motivelor pentru care studenţii din Cluj frecventează sau nu
frecventează Biserica;
e) – Aprecierea de către studenţi a implicării Bisericii în educarea tineretului şi dacă
există sau nu o încurajare din partea societăţii în a trăi principiile creştine.
Etapa exporatorie
Pentru a testa fezabilitatea ipotezei de început am aplicat mai întâi metode
exploratorii. După consultarea cărţilor care tratau comportamentul tinerilor şi morala creştină
(termeni cheie : « comportament », « morală », « creştinism », « morală creştină », « tânăr »),
am luat în vedere părerea profesorilor şi a consilierilor care se pot pronunţa în acest sens. Am
avut interviuri semidirijate cu o durată medie de 10' -15' şi am pus următoarele întrebări :

28
« Cum am putea descrie comportamentul studenţilor de azi ? » ; « Cunosc studenţii principiile
moralei creştine ? » ; « Se poate vorbi de un impact al creştinismului în comportamentul
studenţilor ? ». În urma acestor interviuri, am stabilit problematica lucrării  şi ipotezele supuse
cercetării.
Ipotezele supuse cercetării:

 Cea mai mare parte a studenţilor născuţi într-un mediu rural sunt interesaţi de viaţa
spirituală;
 Studenţii aparţinând Universităţii manifestă un interes deosebit pentru viaţa
spirituală;
 O pondere importantă din rândul persoanelor intervievate şi-au însuşit bazele
credinţei creştine din familie şi ca urmare a intercţiunii lor cu alţi creştini;
 În general, şcoala a avut un rol nu foarte important în educarea tinerilor din punct
de vedere religios;
 Principiile creştine nu influenţează viaţa persoanelor chestionate, în cea mai mare
parte a lor;
 Motivul pentru care studenţii frecventează Biserica este pentru că acolo (în
biserică) se simt în prezenţa lui Dumnezeu;
 Studenţii născuţi într-un mediu rural frecventează Biserica pentru că acest lucru
reprezintă o tradiţie în familia lor ;
 Cea mai mare parte a studenţilor care fac parte din altă confesiune decât cea
ortodoxă sau catolică frecventează Biserica pentru că vor să crească din punct de vedere
spiritual;
 Într-o mare pondere, studenţii chestionaţi consideră că Biserica a eşuat astăzi în
menirea ei, aceasta fiind accea de a apropia oamenii de Dumnezeu;
 Societatea, în general, încurajează astăzi foarte puţin trăirea după principiile
creştine.
Concepte şi definiţii de bază sau variabilele cercetării
Este necesară definirea variabilelor cu care se va opera în cadrul cercetării. Fiecare
variabilă va fi definită astfel 27:

Dicţionar enciclopedic “Le Petit Larousse en Couleurs”, Larousse, Paris, 1994.

27

Dicţionar enciclopedic, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993-1996.

29
 Creştinism: ansamblul religiilor la baza cărora se află credinţa în persoana şi
învăţăturilor lui Iisus Hristos;
Creştin : adept al creştinismului (botezat în religia creştină );
Credinţă : convingere despre existenţa lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri
prin respectarea prescripţiilor bisericeşti;
Spiritualitate: care aparţine spiritului, ideal, imaterial, sufletesc; intelectual; opus
materialismului;
Cult / Religie / Confesiune : sistem de credinţe (dogme) şi de practici (rituri) privind
sentimentul divinităţii şi care îi uneşte în aceeaşi comunitate spirituală şi morală pe toţi cei
care aderă la acest sistem; totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor corespunzătoare;
Frecvanţă: mărime care arată de câte ori se produce un fenomen într-o unitate de timp;
Menire: misiune, rost , sarcină pe care o are cineva sau ceva;
Educaţie: ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi
dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale
oamenilor, ale societăţii;
Factori formativi: element, condiţie, împrejurare care determină apariţia unui proces, a
unei acţiuni, a unui fenomen şi care se formează prin educaţie;
Moral: etic, conform cu morala, cinstit, bun, moralicesc; care aparţine psihicului,
spiritului, intelectului;
Morală: ansamblul normelor de convieţuire, de comportare, a oamenilor unii faţă de
alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege ci de opinia publică;
etica- norme de comportare ale oamenilor;
Principiu: element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o normă de
conduită, convingere intimă, punct de vedere propriu;
Mediu: ansamblul din care face parte persoana, spaţiul unde locuieşte cineva în mod
statornic;
Sex: totalitatea caracteristicilor morfologice şi fiziologice care deosebesc animalele,
plantele şi oamenii în două categorii distincte: masculin şi feminin;
Facultate: unitate didactică şi administrativă în cadrul unei instituţii de învăţământ
superior condusă de un decan şi cuprinzând un ansamblu de discipline înrudite între ele pentru
pregătirea studenţilor.
Sfera de cuprindere:

30
 Colectivitatea de la care se recoltează informaţiile va constitui cadrul de eşantionare şi
totodată mulţimea, publicul ţintă asupra căruia se vor generaliza rezultatele cercetării.
Numărul tinerilor din România cuprinşi între limitele de vârstă de 20- 24 ani este de
1.821.743 dintre care femei 895.291. Dintre aceştia 971.879 locuiesc în mediul urban
( 499.389 femei ) şi 849.864 locuiesc în mediul rural (395.902 femei ).
Numărul studenţilor din România (cursuri la zi –Stat) este de 336.141. Numărul
studenţilor din Cluj este de 136.344 (aceştia reprezintă cadrul de eşantionare). La aceştia se
adaugă studenţii la seral, la fără frecvenţă, învăţământ deschis de la distanţă.
Unitatea de observare: Unitatea care face obiectul cercetării: studenţii la zi din Cluj.
Unitatea de sondaj: Unitatea de la care se culeg informaţiile- studenţii la zi din
facultăţile din Cluj ( Universitatea Cluj, Academia de Studii Economice, Universitatea
Politehnica Cluj ).

Locul de desfăşurare:
Locul desfăşurării anchetei şi aplicării chestionarului l-a constituit holul facultăţilor.
Am ales facultăţile care deţin o pondere importantă din numărul total al studenţilor din Cluj.
Facultăţile alese :
Universitatea Cluj,
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative,
Academia de Studii Economice,
Universitatea Politehnica Cluj.
Perioada de referinţă şi de înregistrare:
Chestionarul s-a desfăşurat şi aplicat între 7 aprilie- 21 aprilie (14 zile ) , având
perioada de referinţă săptămâna de lucru ( de luni până sâmbătă ), care a precedat-o pe cea în
care s-a făcut înregistrarea.

Metodele de recoltare:
După modul de comunicare cu unitatea cercetată, s-a folosit metoda structurată de
comunicare, având la bază un chestionar ale cărui întrebări au fost prezentate tuturor
subiecţilor în aceeaşi ordine şi cu aceeaşi formulare.
După modul de consemnare a răspunsurilor s-a folosit metoda înregistrării
răspunsurilor de către subiectul intervievat (autoînregistrare).

31
 În această lucrare, metoda de cercetare selectivă este metoda ce antrenează conştient
purtătorii de informaţie în cercetare şi poartă numele de anchetă selectivă de teren; tehnica de
cercetare folosită este pe bază de interviu structurat, iar instrumentul de culegere a
informaţiilor a fost chestionarul scris.
Întocmirea chestionarului :
Chestionarul reprezintă un instrument de culegere a datelor, de care depinde reuşita
cercetării selective. În elaborarea chestionarului s-a acordat atenţie următoarelor aspecte:
 Formularea întrebărilor ce urmează să fie adresate subiectului investigat;
 Asigurarea calităţii întrebărilor: să fie suficient de specifice, să fie redactate într-un
limbaj simplu, să evite ambiguitatea, cuvintele vagi şi tendenţioase, să fie neprezumtive şi
neipotetice, etc. ;
 Dimensionarea corespunzătoare, punerea în pagină şi aspectul estetic general;
 Codificarea şi elaborarea listei de coduri.
Ca principiu de întocmire al chestionarului s-a folosit cel al pâlniei . S-a pornit de la
întrebări generale şi s-a ajuns la întrebări specifice, de identificare a comportamentului
tinerilor privind morala creştină.
Ca tip de întrebări s-au folosit întrebările cu răspunsuri precodoficate (din care cei
chestionaţi au putut să aleagă varianta de răspuns corespunzătoare cu ceea ce gândeau ei),
întrebări cu răspunsuri necodoficate, urmând ca la analiza şi interpretarea informaţiilor
obţinute în urma anchetei să se codifice aceste răspunsuri pentru a fi prelucrate.
Întrebările formulate au fost dihotomice (cu două variante de răspuns ), trihotomice
(cu trei variante de răspuns), cu răspunsuri multiple.
La sfârşitul chestionarului s-au colectat date despre studenţi (facultate, sex, mediul în
care s-au născut şi cel în care trăiesc în momentul desfăşurării cercetării ).

Eşantionul:
Mărimea eşantionului s-a stabilit folosind formula :

t ²  p (1- p)
N =

32
  w²

Unde: t = coeficientul care corespunde probabilităţii cu care se garantează rezultatele;

P= proporţia comportamentelor din eşantion care posedă caracteristica cercetată;
W = eroarea limită acceptată;
- pentru probabilitatea de 95 % cu care se grantează rezultatele, coeficientul t
= 1,96;
- proporţia componentelor din eşantion care posedă caracteristica cercetată p=
0,5;
- eroarea limită acceptată D w =0,025;
- nivelul riscului ca rezultatele să fie eronate este de 5% +/ - 2,5%;
- în urma calculelor s-a stabilit numărul eşantionului la 400 persoane.
Metoda folosită pentru eşantionare este sistematică aleatoare cu intervale egale. Pasul
mecanic folosit în alcătuirea eşantionului s-a stabilit în funcţie de tipul necesar completării
unui chestionar (10 ' ), plus un interval de rezervă de 2 ' . Prin cronometrări prealabile, a fost
intervievată o persoană la 12 minute.
Prin calcul, s-a stabilit perioada de timp necesară completării :
- numărul operatorilor : 1,
- timpul necesar completării unui chestionar : 10 ' ,
- pas mecanic : 12' ,
- număr ore operator : 6 ore ,
- număr chestionare de completat: 400,
- număr necesar de zile pentru anchetă : 14 zile.
Ancheta pilot:
Înainte de realizarea anchetei propriu-zise, s-a efectuat o anchetă pilot pe un număr de
20 persoane în scopul verificării conţinutului întrebărilor, precum şi a ordinii acestora.
S-a constatat că la întrebarea numărul 10, întrebare deschisă, subiecţii au întâmpinat
greutăţi în completarea propoziţiei: “A fi credincios pentru dumneavoastră înseamnă …..”.
Din acest motiv, am transformat-o în întrebare precodificată, adică cu variante de răspuns
pentru a uşura procesul de completare a chestionarului, precum şi procesul de prelucrare. De
asemenea, la întrebarea numărul 6 foarte puţini studenţi au motivat răspunsul dat.
Prelucrarea datelor:

33
 Prelucrarea datelor s-a realizat pe un computer compatibil PC, în programele
Microsoft Word şi Microsoft Excel.

34
 Chestionarul este anonim Număr
formular :

Facultatea :
Răspunsurile dvs. vor fi utilizate
pentru elaborarea unei cercetări universitare Ziua, ora :

Chestionar
Pentru a determina care este atitudinea studenţilor clujeni faţă de morala creştină, vă
rog să aveţi amabilitatea de a răspunde la următoarele întrebări:

1) Sunteţi creştin ?
a) Da.
b) Nu.

2) Sunteţi o persoană pe care o pasionează viaţa spirituală ?

a) Da.
b) Nu.
c) Nu ştiu.

3) Care este cultul (confesiunea) din care faceţi parte ?

a) Ortodox.
b) Catolic.
c) Protestant.
d) Neoprotestant.
e) Altele……………………………………….

4) Cât de des frecventaţi Biserica ?

a) Săptămânal.
b) O dată pe lună.
c) De sărbători (Paşti, Crăciun, etc. ).

35
 d) La evenimente deosebite (nunţi, botezuri, etc. ).
e) Foarte rar.

5) În ce scop frecventaţi Biserica?

a) Tradiţie în familie.
b) Mă ajută să cresc din punct de vedere spiritual.
c) Să mă întâlnesc cu ceilalţi credincioşi.
d) Simt că acolo sunt în prezenţa lui Dumnezeu.
e) Altele………………………………………..

6) Consideraţi că Biserica a eşuat în menirea ei astăzi ?

a) Nu.
b) Da.

7) Cum este după părerea dumneavoastră implicarea Bisericii în educarea tinerilor

astăzi, faţă de trecut ?
a) Mai bună.
b) Bună.
c) La fel ca în trecut.
d) Slabă.
e) Mai slabă.

8) Care sunt, în odinea descrescătoare a importanţei pe care le-o acordaţi, elementele

care v-au ajutat să vă însuşiţi bazele credinţei creştine (până în prezent ) ?
a) Familia.
b) Biserica.
c) Şcoala.
d) Societatea (interacţiunea cu alţi creştini ).
e) Altele…………………………………..

9) Alegeţi unul dintre elementele de mai sus care are o influenţă puternică în viaţa
dumneavoastră astăzi:

36
 …………………………………………………………………………………………
…

10) “ A fi credincios” pentru dumneavoastră înseamnă :

a) A avea o purtare bună.
b) A citi Biblia/ Sfânta Scriptură.
c) A frecventa o Biserică.
d) A te ruga.
e) A avea o relaţie personală cu Dumnezeu.
f)Altele……………………………………
11) Biblia reprezintă pentru dumneavoastră “Cartea Vieţii” ?
a) Da.
b) Nu.
c) Nu ştiu.
12) Consideraţi că este important să trăiţi după morala creştină ?
a) Da.
b) Nu.
c) Nu ştiu.
13) “Principiile creştine” vă influenţează viaţa ?
5-Foarte mult.
4-Mult.
3-Puţin.
2-Mai puţin.
1-Deloc.
14) Consideraţi că societatea în care trăiţi vă încurajează în trăirea principiilor
creştine ?
5-Foarte mult.
4-Mult.
3-Puţin.
2-Mai puţin.
1-Deloc.
15) Pornind de la ipoteza că omul este creat de Dumnezeu, credeţi că Dumnezeu v-
ar împlini viaţa ?

37
 a) Da.
b) Nu.
c) Nu ştiu.

16) V-aţi născut în mediul:

a) Urban.
b) Rural.

17) Domiciliul actual este în mediul :

a) Urban.
b) Rural.
18) Sexul:
a) Bărbătesc.
b) Femeiesc.
19) Sunteţi student la Facultatea: ……………………
Mulţumesc. Răspunsurile dumneavoastră sunt anonime şi vor fi uilizate pentru
elaborarea cercetării lucrării de diplomă.
3.3.Prelucrarea datelor
Numărul total al celor chestionaţi : 400
Numărul celor chestionaţi în funcţie de sex : Masculin Feminin
213 187
Numărul celor intervievaţi pe facultăţi: Universitatea Cluj & Şcoala
Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative : 144

 Academia de Studii Economice: 116

 Universitatea Politehnica : 140
Numărul celor chestionaţi după mediul în care s-au născut: Urban Rural
290 110

Numărul celor intervievaţi în funcţie de domiciliul actual : Urban Rural

345 55
Numărul celor chestionaţi în funcţie de confesiunea căreia îi aparţin:
 Ortodoxă : 357
Catolică : 13
38
 Protestantă : 2
Neoprotestantă : 23
Alte confesiuni creştine : 5
Numărul studenţilor care consideră că este important să se trăiască în funcţie
Nu : 41
Nu ştiu : 69
Numărul studenţilor pentru care Biblia este “Cartea vieţii”: Da: 185
Nu: 90
Nu ştiu : 125.
Răspunsurile la întrebări
Întrebare a) b) c) d) e) f)
1 400 0
2 209 127 64
3 357 13 2 23 5
4 70 48 134 80 68
5 73 132 9 120 66
6 320 80
7 122 75 59 86 58
8 251 43 25 42 38
9 170 47 61 97 25
10 95 3 20 80 166 34
11 185 90 125
12 290 41 69
1328 93 107 130 50 20
1429 9 30 96 145 120
15 238 28 134
16 290 110
17 345 55
18 213 187
19 116 144 140

Întrebarea numărul 1 :
Toate persoanele chestionate sunt creştine (proporţia este de 100% ). Această întrebare
a fost pusă cu scopul de a elimina de la început persoanele care aparţin altor religii decât cea
creştină.
Întrebarea numărul 2 :

28
Rezultatele sunt corespunzătoare scalei 5-4-3-2-1.
29
Ibid. 46.
39
 Sunt pasionati de
64

viata spirituala 1
127

209
2

0 50 100 150 200 250

Numarul de studenti

Din 400 de persoane chestionate, 209 (52% ) sunt pasionate de viaţa spirituală, pe 127
(32%) nu le interesează , iar 64 (16%) au răspuns la întrebare cu “nu ştiu “.
Tabel 1: Numărul de studenţi pe care îi pasionează viaţa spirituală în funcţie de mediul
în care s-au născut:

Da Nu Nu ştiu Total
Urban 147 100 43 290
Rural 62 27 21 110
Total 209 127 64 400

X² calculat = 5,0247 X² teoretic = 5,991 pentru (2-1) (3-1) =2

Grade de libertate şi o probabilitate de 95%
X²calculat = 5,0247< X² teoretic = 5,991

Ipoteza nulă nu se respinge, se acceptă, adică persoanele care sunt pasionate de viaţa
spirituală nu sunt influenţate de mediul în care s-au născut.
Tabel 2: Numărul studenţilor pe care îi pasionează viaţa spirituală în funcţie de
facultate:

Da Nu Nu ştiu Total

ASE 51 49 16 116
Politehnică 78 41 21 140
Univ. B. şi SNSPA 80 37 27 144

40
Total 209 127 64 400

X² calculat =10,3408 X² teoretic =9.488 pentru (3-1) (3-1)=4

Grade de libertate şi o probabilitate de 95%.
X² calculat> X² teoretic
Ipoteza nulă se respinge, adică studenţii aparţinând unor facultăţi diferite au şi opţiuni
diferite. La întrebarea aceasta, studenţii au răspuns diferit în funcţie de facultate. Se poate
concluziona că răspunsul este influenţat de facultatea şi profilul căreia îi aparţin.
Întrebarea numărul 3 :
Din totalul de 400 studenţi chestionaţi, 356 (89% ) sunt ortodocsi, 13 (3,25%) catolici,
2 (0,5% ) protestanţi, 23 (5,75%) neoprotestanţi, iar 5 (1,25%) aparţin altor confesiuni
creştine.
Tabel 3 : Numărul de studenţi aparţinând unor culte creştine diferite în funcţie de
scopul pentru care frecventează biserica:

a) b) c) d) e) Total
a) 68 3 2 0 0 73
b) 107 2 0 23 0 132
c) 7 2 0 0 0 9
d) 114 6 0 0 0 120
e) 61 0 0 0 5 66
Total 357 13 2 23 5 400

Confesiuni (întrebarea 3)
Scopul pentru care merg la biserică (întrebarea 5)
X² calculat = 51.2634 X² teoretic =26.296 pentru (5-1) (5-1)= 16
Grade de libertate şi o probabilitate de 95%.
X² calculat > X² teoretic
Ipoteza nulă se respinge, scopul pentru care studenţii merg la biserică este diferit în
funcţie de confesiunea religioasă.

41
 Întrebarea numărul 4:

R aspunsuri de la a)
5 68
4 80
134
la e)
3
2 48
1 70
0 50 100 150
Frecventa la biserica

La această întrebare 70 (17,5%) studenţi au răspuns că merg săptămânal la biserică, 48

(12%) merg o dată pe lună. Cei mai mulţi merg de sărbători : 134 (34%); la
evenimentedeosebite: 80 (20%); iar 68 (17%) merg foarte rar, un procent aproape egal cu al
celor ce merg săptămânal.
Întrebarea numărul 5 :
Scopul pentru care merg la biserică studenţii din Cluj este:
 tradiţie în familie : 73 (18%),
 îi ajută să crească din punct de vedere spiritual : 132 (18%),
 să se întâlnească cu alţi credincioşi : 9 (2%),
 simt că sunt în prezenţa lui Dumnezeu : 120 (30%),
 din alte motive: “să mă închin lui Dumnezeu”, “să ascult mesajul Evangheliei”,
“din obişnuinţă”, etc.
Tabel 4 : Numărul de studenţi în funcţie de scopul frecventării bisericii şi mediul în
care s-au născut:

a) b) c) d) e) Total
Urban 52 93 9 84 52 290
Rural 21 39 0 36 14 110
Total 73 132 9 120 66 400

X² calculat =6,5110 X² teoretic = 9,488 pentru (2-1) (5-1)= 4

Grade de libertate şi o probabilitate de 95%.
X² calculat < X² teoretic

42
 Ipoteza nulă se acceptă, scopul pentru care studenţii merg la biserică nefiind influenţat
de mediul în care s-au născut şi din care provin.

Întrebarea numărul 6 :
În c e m a s u ra
B is e ric a s i-a

3
în d e p lin it
m is iu n e a

2 80

1 320
0 100 200 300 400
Numarul de raspunsuri

Un foarte mare număr de studenţi au răspuns că Biserica nu a eşuat în menirea ei de

a-i apropia pe credincioşi de Dumnezeu : 320 (80%), iar 80 (20%) au răspuns afirmativ. Mulţi
dintre ei nu au dorit să motiveze răspunsul.
Întrebarea numărul 7 :
de la a) la e)
R aspunsuri

5 58
86
3 59
75
1 122
0 50 100 150
Implicarea Bisericii astazi, fata
de trecut

La această întrebare, 122 (30%) studenţi au răspuns că implicarea Bisericii faţă de

trecut este mai bună, 75 (19%) au apreciat implicarea ca fiind bună, 59 (14,75%) au menţionat
că este la fel, că nu văd diferenţa, 86 (21%) au afirmat că implicarea Bisericii este slabă şi 58
(14,5 %) au apreciat-o ca fiind mai slabă. Dacă se face balanţa se observă că 197 au păreri
pozitive iar 144 negative despre Biserică, diferenţa fiind de 53.
Media calculată este de 3,2925 adică implicarea Bisericii astăzi faţă de trecut este la
fel sau diferă foarte puţin.
43
 Tabel 5: Numărul de studenţi în funcţie de aprecierea pe care o fac în legătură cu
implicarea Bisericii şi în funcţie de sex:

Sex a) b) c) d) e) Total
Bărbătesc 66 29 34 50 34 213
Femeiesc 56 46 25 36 24 187
Total 122 75 59 86 58 400

X² calculat =10.32433 X² teoretic = 9,488 pentru (2-1) (5-1)= 4

Grade de libertate şi o probabilitate de 95%.

X² calculat > X² teoretic

Ipoteza nulă se repinge, adică aprecierea implicării Bisericii faţă de trecut este
influenţată şi de sexul interlocutorului. Părerea studenţilor diferă de cea a studentelor.
Întrebarea numărul 8 :

Însusirea unei baze crestine

5 38
42
3 25
43
1 251
0 100 200 300

Din totalul studenţilor chestionaţi, un număr foarte mare a răspuns că familia a avut un
rol hotărâtor în a-şi însuşi bazele credinţei creştine : 251 (63% ). Biserica a fost doar pentru 43
(11%) pe primul loc, iar şcoala a avut o influenţă mică asupra celor mai mulţi , adică asupra a
25 (6%). Societatea este pe locul doi, ca şi Biserica, dacă se ia în consideraţie numărul celor
care au răspuns că societatea şi interacţiunea cu alţi creştini a avut o influenţă mare asupra lor
atunci când şi-au însuşit bazele credinţei creştine: 43 (11%), iar 38 (9%) au răspuns că în afară
de aceşti factori un rol important (pentru ei cel mai important) l-a avut : Biblia, cărţi şi reviste
creştine, emisiuni TV şi radio, etc.
Dacă se ia în consideraţie şi al doilea element sau factor din înşiruirea în ordine
descrescătoare (de la cel mai important la cel mai puţin important ), se constată că Biserica
44
este şi are un rol important pentru 125 studenţi. Odinea pe care au ales-o ceilalţi care au pus
familia pe primul loc este : a, b, d, c, e- 32 studenţi; a, b, c, d, e,-18 studenţi; a, c, d, b, e- 14
studenţi; a, e- 11 studenţi; doar 18- d, şi 25-e. ( Iniţial : a)Familia; b)Biserica; c)Şcoala; d)
Societatea; e) Altele.)
Tabel 6 : Numărul de studenţi în funcţie de sex şi de factorii ce i-au ajutat să-şi
însuşească bazele credinţei creştine:

Sex Familia Biserica Şcoala Societatea Altele Total

Bărbătesc 146 20 11 20 16 213
Femeiesc 105 23 14 23 22 187
Total 251 43 25 43 38 400

X² calculat= 6,3179 X² teoretic = 9,488 pentru (2-1) (5-1)= 4

Grade de libertate şi o probabilitate de 95%.
X² calculat < X² teoretic
Ipoteza nulă se acceptă, adică factorii care au contribuit la formarea unei baze a
credinţei studenţilor nu sunt influenţaţi de variabila de identificare sex. Nu sunt diferenţe
majore între studenţi şi studente din acest punct de vedere.
Întrebarea numărul 9: ( Iniţial : a)/1Familia; b)/2Biserica; c)/3Şcoala; d)/4
Societatea; e)/5 Altele.)
factorilor de la

25
întrebarea 8

5
D e la a la e,
im portanta

4 97
3 61
2 47
1 170
0 50 100 150 200

În situaţia în care studenţii au fost puşi în faţa posibilităţii de a alege unul dintre
elementele sau factorii de la întrebarea numărul 8, care au o influenţă în prezent asupra vieţii
lor, au răspuns: familia- 170 (42%), Biserica –47 (12%), şcoala- 61 (15%- mai mare decât a
avut înainte, mai mare decât la întrebarea 8 , ceea ce înseamnă că în prezent, pentru studenţi,
rolul şcolii a crescut ). 97 (24 %) studenţi, un număr de asemenea mai mare decât la
întrebarea numărul 8, au răspuns că societatea are în prezent o influenţă mare în viaţa lor, iar
45
25 (7%) au precizat că alţi factori au o influenţă puternică asupra vieţii lor ( Biblia fiind
opţiunea cea mai des întâlnită ).
Întrebarea numărul 10 : (Iniţial- a)/1a avea o purtare bună, b)/2 a citi Biblia/ Sfânta

Ce înseamna pentru studenti a fi

credincios
34
5 166
80
3 20
3
1 95
0 50 100 150 200
Scriptură, c)/3 a frecventa o biserică, d)/4 a te ruga, e)/5 avea o relaţie personală cu
Dumnezeu, f)/6 altele.)
Din 400 studenţi, 95 (24%) au răspuns că pentru ei “a fi credincios” înseamnă a avea o
purtare bună, 3 (1%) a citi Biblia, 20 (5%)consideră că a frecventa o biserică. Un număr de 80
(20 %) apreciază că “a fi credincios” semnifică a te ruga, pentru 166 (41%) credinţa înseamnă
a avea o relaţie personală cu Dumnezeu. 34 (9%) au răspuns altele.
Întrebarea numărul 11 :
Din totalul celor chestionaţi, 185 (46% ) au răspuns afirmativ la această întrebare,
adică pentru ei Biblia este “Cartea Vieţii”, 90 (22%) au răspuns negativ iar 125 (32%) au
menţionat că nu ştiu răspunsul la întrebare.
1-Da.
2-Nu.
3-Nu ştiu.

3 125

2 90

1 185

0 50 100 150 200

Întrebarea numărul 12 :

46
 Un număr foarte mare de studenţi, dintre cei chestionaţi au apreciat că ei consideră că
este important să trăiască în funcţie de principiile moralei creştine : 290 (73%). 41 (10
%) apreciat au răspuns negativ, 69 (17 %) au precizat că nu ştiu dacă este important acest
lucru. Trebuie menţionat faptul că este interesant că 73% dintre studenţi vor să trăiască
apelănd la principiile moralei creştine, însă nu se ştie exact câţi dintre aceşti studenţi respectă
cu adevărat principiile creştine şi dacă acestea reprezintă un punct de pornire în acţiunile lor.
1-Da.
2-Nu.
3-Nu ştiu.

3 69

2 41

1 290

0 100 200 300

Tabel 7 : Numărul de studenţi care consideră că este important să trăiască conform

principiilor creştine în funcţie de facultate:

Întrebarea 12 ASE Politehnică Univ. B &SNSPA Total

Da 86 93 111 290
Nu 11 27 3 41
Nu ştiu 19 20 30 69
Total 116 140 144 400

X² calculat= 24,78 X² teoretic = 9,488 pentru (3-1) (3-1)= 4

Grade de libertate şi o probabilitate de 95%.
X² calculat > X² teoretic
Ipoteza nulă se respinge, aprecierile studenţilor referitoare la importanţa trăirii în
funcţie de morala creştină fiind influenţate de facultatea căreia îi aparţin.

47
 Întrebarea numărul 13: (Iniţial: 5-Foarte mult, 4-Mult, 3-Puţin, 2-Mai puţin, 1-
Deloc)

Influenta principiilor crestine

asupra vietii studentilor
5 20
50
3 130
107
1 93
0 50 100 150

În situaţia în care studenţii sunt puşi în faţa unei autoevaluări în ceea ce priveşte
influenţa principiilor creştine asupra vieţii lor, 93 (23%) răspund că acestea le influenţează
foarte mult viaţa, 107 (27%) au indicat că le influenţează viaţa mult, iar cei mai mulţi au
declarat că aceasta se petrece într-o mică măsură : 130 (33%). 20 afirmă că nu sunt influenţaţi
deloc în felul de a trăi de aceste principii. Dacă se face o medie a răspunsurilor la această
întrebare se obţine 3,507, adică principiile creştine influenţează viaţa studenţilor puţin spre
mult (valoarea de 3,507, care depăşeşte cifra 3 şi ajunge aproape la 4, indicând faptul că
studenţii sunt influenţaţi “potrivit” / mediu de principiile creştine).
Întrebarea numărul 14 : (Iniţial : 5-Foarte mult, 4-Mult, 3-Puţin, 2-Mai puţin, 1-
Deloc)

În ceea ce priveşte sentimentul că societatea încurajează trăirea conform principiilor

creştine, doar 9 (3%) au răspuns că acest lucru e adevărat într-o mare măsură. 30 (7%) au
precizat că aceasta se întâmplă într-o mare măsură, iar în continuare, proporţia începe să
crească: puţin- 96 (24%), mai puţin- 145 (36 %), deloc- 120 (30%). Dacă se face media, se

5 120
4 145
3 96
2 30
1 9
0 50 100 150

obţine o valoare de 2,157, ceea ce denotă că studenţii sunt de părere că societatea îi

încurajează foarte puţin în trăirea principiilor creştine.
48
 Tabel 8: Numărul de studenţi în funcţie de sex şi de părerea faţă de încurajarea pe care
societatea o dă în trăirea principiilor creştine:

Sex foarte mult mult puţin mai puţin deloc Total

Bărbătesc 7 21 47 79 59 213
Femeiesc 2 9 49 66 61 187
Total 9 30 96 145 120 400
X² calculat= 9,8036 X² teoretic = 9,488 pentru (2-1) (5-1)= 4
Grade de libertate şi o probabilitate de 95%.
X² calculat > X² teoretic
Ipoteza nulă se respinge, adică aprecierile fetelor diferă de cele ale băieţilor în ceea ce
priveşte felul şi gradul în care societatea încurajează trăirea principiilor creştine.
Întrebarea numărul 15 :
Din totalul celor chestionaţi, 238 (60%) au răspuns că Dumnezeu le-ar împlini viaţa
şi unii au menţionat că aceasta este o realitate pentru ei zi de zi, 28 (7%) au apreciat că nu
cred acest lucru, iar 134 (33%) declară că nu ştiu dacă este posibil ca numai Dumnezeu să le
împlinească viaţa.

3 134

2 28

1 238
0 50 100 150 200 250

Întrebarea numărul 16:

290 (72,5%) dintre studenţi s-au născut în mediul urban iar 110 (27,5% ) provin din
mediul rural.
Unde locuiesc în prezent: 55-
rural, 345-urban
Locul unde s-au nascut:
rural 110, urban 290 55

110

345
290

Întrebarea numărul 17 :

49
 În prezent, 345 (86%) studenţi locuiesc în mediul urban şi 55 (14%) în cel rural.
Întrebarea numărul 18 :
Din cei 400 studenţi chestionaţi, 213 (53%) sunt băieţi, iar 187 (47%) fete. Nu este o
diferenţă prea mare între numărul băieţilor şi cel al fetelor.
Întrebarea numărul 19 :
Este o întrebare de identificare şi în urma prelucrării datelor a rezultat că 116 (29%)
studenţi aparţin Academiei de Studii Economice, 144 (36 %) Universităţii Cluj şi Şcolii
Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi 140 (35%) Universităţii Politehnica.
Facultati de care apartin
116
140

144

3.4.Analiza şi interpretarea datelor

Persoanele care sunt interesate de viaţa spirituală au răspuns afirmativ la întrebarea
numărul doi. Am considerat că reprezintă un segment important din eşantion şi care merită să
fie urmărit mai îndeaproape în următoarele întrebări. Dacă se ia în discuţie întrebările numărul
doi şi numărul patru (cât de des merg la biserică ), din 209 studenţi interesaţi de viaţa
spirituală, doar 57 merg săptămânal, 34 merg o dată pe lună, 79 de sărbători, 18 merg la
evenimente speciale iar 21 foarte rar. Dacă se corelează întrebările doi şi cinci (în ce scop
merg studenţii la biserică ), 41 menţionează că merg la biserică pentru că este o tradiţie în
familia lor în acest sens, 82 pentru că îi ajută să crească din punct de vedere spiritual, 75 merg
pentru că acolo se simt în prezenţa lui Dumnezeu, doar 2 pentru a se întâlni cu alţi credincioşi
iar 9 din alte motive. Conform corelaţiei cu întrebarea numărul nouă, elementul sau factorul
care îi influenţează cel mai mult în prezent îl constituie familia pentru 63 dintre ei, Biserica
pentru 43, şcoala pentru 34, iar 55 menţionează că societatea îi influenţează sau alţi factori (14
). Punând în legătură întrebările doi şi paisprezece (cât de mult principiile creştine le
influenţează viaţa studenţilor pasionaţi de acestea), se constată că 41 sunt influenţaţi foarte
mult de principiile morale creştine, 82 mult, 2 puţin şi, surprinzător, 75 dintre cei care declară
că sunt interesaţi de principiile creştine precizează că sunt puţin influenţaţi iar 9 nu sunt
influenţaţi deloc. Corelând întrebările numărul 2 şi 16 (dacă Dumnezeu le-ar împlini viaţa
acestor persoane pasionate de viaţa spirituală), se observă că 161 răspund afirmativ, 17
negativ iar 31 nu sunt siguri, nu ştiu. Pe facultăţi, cei pasionaţi de viaţa spirituală aparţin:51
50
Academiei de Studii Economice, 78 Universităţii Cluj şi Şcolii Naţionale de Studii Politice şi
Administrative şi 80 Politehnicii Cluj.
Concluzii generale- chestionar
În general, studenţii care sunt interesaţi de viaţa spirituală nu sunt influenţaţi de
mediul în care s-au născut (se infirmă ipoteza iniţială a cercetării ).
Atunci când se ia în consideraţie variabila de identificare facultate, se observă că
răspunsurile celor de la A.S.E. diferă de ale studenţilor de factură umanistă : Universitate şi
S.N.S.P.A. şi de cele ale politehniştilor. Astfel, 43% dintre studenţii din A.S.E., 55% dintre
cei de la Politehnică şi 55.5% dintre cei dela Universitate şi S.N.S.P.A. sunt interesaţi de viaţa
spirituală.
Foarte mulţi studenţi şi-au însuşit bazele credinţei creştine din familie (63% din 400);
11% au pus pe primul loc Biserica, tot 11% societatea; şcoala a fost pusă pe primul loc, ca
factor principal, doar de 6%. Dacă se corelează cu variabila sex, se constată că opţiunile
fetelor nu diferă mult de cele ale băieţilor .
Studenţii sunt influenaţi, în general, de principiile creştine în proporţie de 50%, un
procent destul de ridicat, însă măsura în care acţionează pe baza lor nu am putut-o determina
exact în această cercetare. Acest lucru, însă, poate constitui un punct de plecare în elaborarea
unei noi cercetări care să surprindă în ce măsură studenţii aplică în viaţa lor principiile
moralei creştine. 73% dintre cei intervievaţi precizează că este important să trăiască conform
moralei creştine iar 10% cred contrariul.
Cei mai mulţi studenţi merg la biserică pentru că aici se simt în prezenţa lui Dumnezeu
(30%), pentru că biserica îi ajută să crească din punct de vedere spiritual (33%). Nu diferă
părerea celor din mediul urban de a celor din mediul rural (întrebarea numărul cinci).
Corelând întrebarea numărul cinci cu întrebarea numărul trei (confesiunea din care fac parte
studenţii ) se constată că sunt diferite motivele celor ce aparţin diferitelor confesiuni
(ortodocsii merg pentru că este o tradiţie, neoprotestanţii pentru că aceasta îi ajută să crească
din punct de vedere spiritual ).
Biserica nu a eşuat în menirea ei, iar implicarea ei în societate nu diferă foarte mult
faţă de trecut, iar societatea, în general, nu încurajează trăirea principiilor morale creştine.
Educaţia nu este autentică dacă ea se reduce la o simplă reluare stereotipă a practicilor,
experienţelor şi mentalităţilor. Ea nu înseamnă conformism ci o lectură activă ce cheamă la
reaşezare, la regândire, la revalorizare. Pedagogia, ca discurs asupra fenomenului educaţional,
trebuie să caute noi temeiuri şi noi fundamente. Este nevoie să se stabilească noi puncte de

51
legătură între educaţie şi credinţa religioasă, să fie subliniate importanţa şi valoarea educaţiei
religioase în contemporaneitate. Departe de a fi un reţetar abstract şi impersonal, dimensiunea
educativ morală a creştinismului permite materializarea ei în actele şi componentele fiinţei
umane, conducând realmente la o viaţă liberă şi desăvârşită. Creştinismul este un instaurator
de sens şi semnificaţie prin însăşi existenţa şi viaţa fiinţei umane.

52
 CONCLUZII

Istoria Bisericii de la instituirea ei ca o comunitate de credincioşi şi până în prezent

este un manual de etică în ceea ce priveşte rolul pe care l-a jucat în viaţa oamenilor şi a
lucrătorilor creştini de-a lungul veacurilor. Principiile etice valoroase au reflectat viaţa
spirituală a numeroşi oameni .
În general, au existat patru modele de standarde etice30:
 Absolutismul ideal : apreciază că standardele pot fi în conflict şi, când se ajunge la
o astfel de situaţie, se alege dintre două rele cel ce pare cel mai puţin rău.
 Ierarhismul : standardele mici cedează celor mari; persoanele sunt mai de preţ decât
lucrurile.
 Absolutismul nonconflictual : standardele universale nu se contrazic; conflictele
aparente denotă prezenţa răului.
 Generalismul: nu apar standardele universale; încălcarea regulilor etice duce la
păcat.
Omul nu vrea să admită că întotdeauna este corect să urmeze un standard care îi
impune o obligaţie. În acest caz, el trebuie să aleagă din două rele pe cel ce pare cel mai
inofensiv. În ierarhism, ori de câte ori standardele sunt în conflict, este corect să încalci un
standard de importanţă mai mică, pentru a-l proteja pe cel superior iar persoanele sunt mai
importante decât lucrurile. În absolutismul nonconflictual, principiul care se aplică este că în
mod ideal, normele universale, indiferent de număr, nu se contrazic. Conflictele dintre
standarde sunt numai în aparenţă, pentru că în realitate nu există. Când apare un conflict între
standarde, răul se întâmplă inevitabil dar este scuzabil.31 Termenul “generalism” se aplică
atunci când aparent nu există standarde universale. În acest caz, omul păzeşte regulile, nu
pentru că este greşit să facă un lucru interzis, ci pentru că încălcarea unei reguli morale duce
la rău, nu la bine.
Orice om matur este capabil să-şi ghideze viaţa urmând anumite standarde ce includ
valori asimilate. Unii oameni trăiesc o viaţă fără conţinut profund, lăsând lucrurile să vină
peste ei şi fiind controlaţi de ceea ce li se întâmplă. Alţii trăiesc după anumite standarde şi

30
Norman GEISLER , “Etica: Subiecte şi alternative”, Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1982, p. 97.
31
Ibid, p.79.
53
conform unor valori . Alegerile pe care le fac şi relaţiile lor sunt construite pe această
convingere lăuntrică. Răspunsul lor la evenimentele neprevăzute din viaţă îi determină să
treacă peste dificulţăţile ce le ies în cale cu demnitate şi cu sentimentul siguranţei. Pot fi
independenţi de părerea altor oameni pentru că se bazează pe un sistem de valori care este
independent de ei, care le dă echilibru 32.
Cercetarea comportamentului studenţilor clujeni evidenţiază faptul că fiecare persoană
priveşte realitatea, viaţa în mod diferit. Discrepanţele dintre răspunsurile sudenţilor
demonstrează diferitele sisteme de valori care rezultă de obicei din educaţia diferită pe care au
primit-o, din impactul social la care sunt expuşi cotidian şi din stilul propriu de
comportamnet. De multe ori, alegerile studenţilor sunt influenţate de modul în care se
raportează la ei înşişi. Sistemul de valori determină acţiunile, morale, imorale sau amorale pe
care aceştia le întreprind. Un standard etic stabil presupune că se pot face comparaţii în raport
cu acesta şi acţiunile proprii se pot evalua pe baza lui.
Evenimentele care au loc în societatea noastră şi chiar pretutindeni în lume
demonstrează lipsa respectării unor standarde etice în multe domenii. Atât crizele personale
cât şi cele sociale dovedesc faptul că societatea noastră trece , de fapt, printr-o criză etică.
Rasa umană nu a avut niciodată o nevoie atât de mare de înţelepciune şi de cunoaştere pentru
luarea deciziilor corecte în sfera politică, socială, în afaceri, în viaţa privată. Personal,
consider că tendinţele sociale arată clar că soluţia pentru o viaţă cu sens, care să aducă
împlinire persoanei umane, este un standard etic independent de noi înşine.
“Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care caută priceperea! Căci
câşigul pe care-l aduce ea este mai bun decât argintul, şi venitul adus de ea este mai de preţ
decât aurul; ea este mai de preţ decât mărgăritarele şi toate comorile tale nu se pot asemăna cu
ea. În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă. Căile ei sunt nişte căi plăcute
şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice. Ea este un pom de viaţă pentru cei care o apucă şi
cei care o au sunt fericiţi.” (Proverbele sau Pildele lui Solomon, 3:13-18)
Regele Solomon a scris această cheie a trăirii cu succes cu peste 2.500 de ani în urmă.
S-ar părea, din această perspectivă, că societatea şi-a pierdut capacitatea de a discerne binele
de rău. Deşi mijloacele tehnice de care dispunem sunt din ce în ce mai sofisticate, valorile
generale care se urmăresc în diferite domenii sunt din ce în ce mai diluate. Oamenii încercă să
contracareze obiceiurile şi practicile discutabile cu forme bune de comportament. În opoziţie
cu acestea, o educaţie morală eficientă încurajează cinstea, serviabilitatea, stăpânirea de sine.

32
Grész GÁBOR , David M. ROBINSON, “Youth at the Treshold of Life”, Timothéus Társasàg , Budapesta,
1994, p.168.
54
Această educaţie morală nu trebuie încărcată structural cu anumite cerinţe, ci, mai degrabă,
formele de comportament şi caracteristicile ei trebuie să facă parte în mod natural din viaţa
oamenilor. În perioada antică, romanii şi grecii au înţeles educaţia în acest mod, doar că în loc
să pună accentul pe obiceiuri, ei au evidenţiat virtutea şi comportamentul eroic. Aristotel
menţiona că asemenea forţei musculare, pe care o poţi păstra doar făcând exerciţii, un om
devine virtuos prin săvârşirea unor acte de virtute; el devine bun practicând virtutea ; devine
brav împlinind fapte de vitejie.
Dacă Aristotel are dreptate, înseamnă că oamenii ar trebui să-şi exerseze diferitele
capacităţi pe care le au, pentru a se putea folosi de ele. Tot astfel stau lucrurile şi în privinţa
capacităţii umane de alegere. Pentru a putea discerne între bine şi rău, trebuie să fie studiat un
mod de alegere şi pe ce bază se fac aceste alegeri. Aceasta nu se întâmplă peste noapte, ci este
rezultatul unui proces de învăţare. Dacă studenţii nu au fost învăţaţi care este diferenţa dintre
bine şi rău din perspectivă creştină, ei nu pot fi capabili să trăiască principiile etice creştine.
Nimeni nu vrea să meargă la un medic fără experienţă sau să zboare cu un avion
condus de un pilot novice, dar, dintr-un oarecare motiv , se ajunge să se creadă că cineva
poate fi bun în lipsa unei instruiri în ceea ce priveşte bunătatea. Nu am rezistat la mitul ce
susţine că moralitatea vine în mod natural. Creştinii consideră că societatea actuală a uitat sau
a ignorat că Dumnezeu este sursa înţelepciunii şi că El dă un sistem de valori pe baza căruia
se pot lua decizii practice zilnice, decizii care duc la stabilitate şi pace. În lipsa acestei
cunoaşteri şi a unei concepţii morale despre lume, este dificil pentru membrii unei comunităţi
să comunice şi să coopereze. Dacă lipsa de cunoaştere se propagă foarte mult, cultura are de
suferit. Pe cât de important este ca o anumită societate să aibă o cultură literară comună, pe
atât este de important să existe şi o cultură morală comună.
Educarea oamenilor în ceea ce priveşte convingerea personală şi reponsabilitatea
reprezintă un lucru la care nu se poate renunţa în cadrul familiei fără a se resimţi consecinţele.
Societatea a încercat prin intermediul instituţiilor să lase responsabilitatea educaţiei etice în
seama şcolii, a sistemului legal, în timp ce părinţii s-au implicat în munca lor. Rezulatul a fost
o generaţie de tineri care au o bază etică din ce în ce mai şubredă, o rată a criminalităţii
juvenile din ce în ce mai ridicată, un procent considerabil de tineri dependenţi de droguri şi
implicaţi în relaţii sexuale ocazionale. Părinţii dau vina pe şcoală pentru această stare de
lucruri iar şcoala pe părinţi. Această polemică aminteşte de problema oului: părinţii sunt cei
care îşi influenţează în primul rând copii, dar şcoala îi modelează pe copii înainte de a deveni
părinţi.

55
 Caracterul moral al oricărui grup sau instituţie socială reflectă caracterele comune ale
membrilor săi. Nu masele sunt cele care dictează fluxul şi refluxul eticii unei naţiuni.
Individul este liber să-şi aleagă propriile valori şi convingeri şi calea pe care vrea să o urmeze.
Fireşte că etica şi valorile instituţiilor au aceleaşi caracteristici ca şi liderii lor. În trecut, cele
mai importante atribute ale personalităţii individuale, ingenuitatea şi convingerile lăuntrice, se
dezvoltau pe baza valorilor văzute acasă. Astăzi, lipsa unor modele adecvate, în special
paterne, duce la un sentiment neclar în ceea ce priveşte identitatea sexuală şi socială.
Prăbuşirea eticii şi a responsabilităţii personale poate reprezenta una dintre cauzele
epidemiilor contemporane, dintre care SIDA este cel mai ades menţionată.
Lipsa eticii individuale lasă un vid distructiv în conducerea tuturor instituţiilor şi acest
lucru cere un preţ mai devreme sau mai târziu.

56
 BIBLIOGRAFIE

1.Cătoiu, Iacob; Teodorescu, Nicolae – Comportamentul consumatorului. Abordare

instrumentală; EdituraUranus, Bucureşti, 2001
2.Cătoiu, Iacob, Nicolae, Teodorescu – Comportamentul consumatorului, Editura Uranus,
Bucureşti 2003.
3.Zaiş, Adriana – Elemente de marketing direct; Editura Economică, Bucureşti, 2000
4.CATOIU IACOB, BALAN CARMEN, ORZAN GHEORGHE, POPESCU IOANA
CECILIA, BALAURE VIRGIL "Cercetari De Marketing" - Editura Uranus, Bucuresti, 2002
5.Boier, Rodica A., Comportamentul consumatorului, Editura Gh. Zane, Iasi, 2001
6.Epuran, Gheorghe, Nichifor, Bogdan – Marketing internaţional, ghidul studentului, Editura
Universităţii Bacău, 2000
7.Balaure, Virgil (coord.) – Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2002
8.Bocos Musata, Opris Dorin, Opris Monica, Cercetarea in domeniul educatiei religioase si
al educatiei morale, Ed. Sf. Mina, Iasi, 2006.
9.BELLU Niculae, “Sensul eticului şi viaţa morală”, Paideia, Bucureşti, 1999
10.Grész GÁBOR , David M. ROBINSON, “Youth at the Treshold of Life”, Timothéus
Társasàg , Budapesta, 1994
11.Larry CRABB, “The Marriage Builder”, BEE International, Vienna, 1991
12.Josh Mc DOWELL & Bob HOSTETLER, “Manual de consiliere a tinerilor”, Noua
Speranţă, Cluj-Napoca, 1999
13.C.S.Lewis, Creştinismul redus la esenţe, Societatea Misionară Română, Wheaton, 1991
14.CUCOŞ C., “Educaţia religioasă-conţinut şi forme”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1995
15.Sptimiu CHELCEA, “Tehnici de cercetare sociologică”, curs, SNSPA, Bucureşti, 2001
16.Sptimiu CHELCEA, Ion CAUC, Ioan MĂRGINEAN, “ Cercetarea sciologică. Metode şi
tehnici”, Ed. Destin, Deva, 1998
17.Sptimiu CHELCEA, “Tehnici de cercetare sociologică”, curs, SNSPA, Bucureşti, 2001
18.Dicţionar enciclopedic “Le Petit Larousse en Couleurs”, Larousse, Paris, 1994.
19.Dicţionar enciclopedic, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993-1996.
20.Norman GEISLER , “Etica: Subiecte şi alternative”, Grand Rapids: Zondervan Publishing
House, 1982
21.Grész GÁBOR , David M. ROBINSON, “Youth at the Treshold of Life”, Timothéus
Társasàg , Budapesta, 1994

57