INTRODUCERE

O viaţă plină şi liberă

În confuzia care a urmat războiul din Coreea, eu eram printre acele numeroase
persoane care luptau pentru supravieţuire. Sărac dar perseverent, îndeplineam mai multe
funcţii într-o singură zi.
Într-o după amiază, eram ocupat de a da cursuri, când, deodată am simţit ceva
care urcă din interiorul pieptului meu, aveam impresia că gura mea era plină şi că în
curând mă voi sufoca.
Am deschis gura şi un torent de sânge ţâşni din ea. Am încercat să opresc şuvoiul,
dar el ieşea dintr-odată din gură şi din nas. Foarte repede lichidul roşiatic umplu stomacul
şi pieptul meu. Am slăbit din ce în ce mai mult şi am terminat prin a leşina.
Când mi-am revenit în simţire, îmi părea că totul se învârte în jurul meu. Puternic
zdruncinat, m-am întors cu greu acasă.
Aveam 19 ani şi eram muribund.

Întoarce-te acasă, tinere

Speriaţi, părinţii mei au vândut îndată tot ce se putea, pentru a-mi permite să mă
îngrijesc într-un spital renumit. Medicii s-au apucat să mă examineze profund şi au dat
diagnosticul: eram atins de o tuberculoză incurabilă.
Când am auzit concluzia lor, mi-am dat seama cât de mult doream să trăiesc.
Visele mele trebuiau să se evapore înainte de a fi trăit cu adevărat.
Disperat, m-am adresat medicului care pronunţase sinistrul diagnostic: „Doctore,
imploram eu, într-adevăr nu puteţi face nimic pentru mine?”
Răspunsul lui trebuia să rămână gravat în duhul meu. „Nu. Aceste fel de
tuberculoză este foarte rar. El se dezvoltă atât de repede, încât nu este nici un mijloc de a
îl opri. Nu s-a descoperit încă nici un remediu omenesc. Ai trei sau maxim patru luni de
trăit. Întoarce-te acasă, tinere. Mănâncă tot ce vrei şi spune bun rămas amicilor tăi.”
Profund deprimat, am părăsit spitalul. Mă încrucişam pe drum cu sute de refugiaţi, şi mă
simţeam foarte apropiat de ei. Văzându-mă complet singur, făceam parte din cei
disperaţi.
Cu un aer buimăcit, am intrat în casă. Eram gata de a muri. Am atârnat de perete
un calendar trimestrial. Fiind pe atunci budist, mă rugam în fiecare zi lui Buda ca să-mi
vină în ajutor, dar nici o speranţă nu apărea şi starea mea se înrăutăţea.
Simţindu-mi aproape ultimele zile, am încetat a crede în Buda. Am început să
implor numele unui Dumnezeu necunoscut. Pe atunci nu putea să-mi imaginez
importanţa pe care răspunsul Său avea să o aibă în viaţa mea.

Lacrimi înduioşătoare

Câteva zile mai târziu, o tânără de liceu a venit să-mi facă o vizită, pentru a-mi
vorbi de Isus Christos. Ea a vorbit despre naşterea din fecioară, despre moartea Sa pe
cruce, despre învierea Sa şi despre mântuirea Sa prin har. Aceste istorii nu aveau nici un
sens pentru mine. N-am crezut nici un cuvânt şi nu am dat nici o atenţie acestei tinere
ignorante. Plecarea sa a avut un singur efect, de a-mi procura uşurarea.
Dar, a doua zi, ea a revenit. A revenit adeseori. De fiecare dată ea mă deranja cu
istoriile ei despre Omul – Dumnezeu. La capătul unei săptămâni am început să mă agit şi
să o resping fără menajamente.
Ea nu s-a ruşinat şi nu a plecat. Nu s-a mâniat. S-a mulţumit să îngenuncheze şi să
se roage pentru mine. Lacrimi mari au curs pe obrajii săi, descoperindu-mi mila cu totul
străină de filozofia şi de religia mea budistă, bine organizată şi rece.
Văzând lacrimile ei, am fost tulburat. Era ceva deosebit la această fată. Ea nu se
mulţumea să recite istorii religioase, ea trăia ceea ce credea. Lacrimile ei şi dragostea ei
m-au făcut să devin conştient de prezenţa lui Dumnezeu.
„Domnişoară”, am rugat-o eu, „nu plângeţi. Sunt dezolat. Acum ştiu că sunteţi
creştină şi că sunteţi plină de iubire. Pentru că trebuie să mor vreau să devin creştin
pentru dumneavoastră.”
Răspunsul său a fost imediat. Privirea sa se lumina şi ea începu să-l laude pe
Dumnezeu. Îmi strânse mâna şi-mi dădu Biblia ei.
„Cercetaţi Biblia”, mi-a recomandat ea. „Dacă o veţi citi atent, veţi descoperi
cuvintele vieţii.”
Aceasta a fost prima dată când ţineam o Biblie în mâini! Am deschis-o la Cartea
Genezei, continuând să lupt pentru a respira.
Ea a întors paginile la Evanghelia lui Matei şi mi-a zis surâzând: „Domnule,
sunteţi atât de bolnav, încât dacă începeţi cu Geneza nu cred că veţi ajunge la Apocalipsa
înainte de a muri. Însă, dacă citiţi mai întâi Matei, veţi avea timp.” Mă aşteptam să găsesc
acolo învăţături adânci, morale, filozofice şi religioase. Astfel, am fost şocat de ceea ce
am citit acolo: „Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda
şi pe fraţii săi.”
Mă simţeam caraghios. Am închis Biblia şi am zis: „Domnişoară, eu nu citesc
această Biblie. Se vorbeşte aici despre un om care a născut pe altul şi aşa mai departe.
Prefer să citesc despre anuarul telefonic.”
„Domnul”, a răspuns ea, „astăzi aceste nume nu vă spun nimic, dar pe măsură ce
le veţi citi, ele vor căpăta o semnificaţie mai mare pentru dumneavoastră.” Un pic
încurajat, am reluat lectura.

Domnul cel viu

În timpul lecturii mele nu găseam nici o filozofie sistematică, nici un tratat de

medicină şi nici un percept religios. Nu întâlneam aici decât o temă frapantă: Biblia
vorbea mereu despre Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu.
Iminenţa morţii mele m-a făcut să descopăr cu mult mai mult decât o simplă
religie, filozofie, sau chiar o simpatie pentru necazurile proprii existenţei umane. Aveam
nevoie de o persoană care să poată lua parte la luptele mele, la suferinţele mele şi să-mi
permită să reputez victoria.
Citind Biblia, am descoperit că această persoană este Domnul Isus Christos.
Persoana lui Isus Christos nu aducea o religie, un cod etic sau o serie de rituri.
Într-un fel, în acelaşi timp profund şi practic, Isus aducea mântuire umanităţii. Christos
ura păcatul, dar iubea pe păcătoşi, şi primea pe toţi cei care veneau la El. Fiind conştient
că eram păcătos, ştiam că aveam nevoie de iertare.
Christos vindeca bolnavii care au venit la El. Aceasta a făcut să se nască în mine
credinţa. Am crezut că El ar putea de asemeni să mă vindece şi pe mine.
Christos dădea pace celor care aveau inimile tulburate. El încuraja oamenii cu
aceste cuvinte: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Nu vă tulburaţi. Nu aveţi nici un motiv de
frică.” Christos ura frica. El arăta omului că era născut pentru a trăi prin credinţă.
Christos inspira încredere şi aducea credinţă şi pace tuturor celor care cereau ajutorul
Său. Acest mesaj extraordinar făcea să tresalte inima mea.
Christos învia morţii. Eu n-am găsit în toată Biblia o singură relatare care să-l
arate pe Isus Christos celebrând o înmormântare.
El readucea morţii la viaţă, transformând serviciile funebre în măreţe învieri.
Ceea ce m-a frapat mai mult, era mila arătată de Christos faţă de cei demonizaţi.
În timpul războiului din Coreea mulţi oameni şi-au pierdut familiile şi serviciile lor.
Suferind de depresie nervoasă, mulţi au terminat prin a fi complet posedaţi de diavol.
Lipsiţi de adăpost, ei rătăceau fără scop pe străzi. Christos era gata, de asemenea, să
ridice această sfidare. El alunga demonii şi reda viaţa normală celor posedaţi. Dragostea
Lui era puternică. El atingea vieţile şi satisfăcea nevoile tuturor celor care veneau la El.
Convins că Isus Christos era viu şi profund atins de puterea lucrării Sale, am
îngenuncheat. Am cerut lui Christos să vină în inima mea pentru a mă salva, a mă
vindeca şi a mă elibera de moarte.
Îndată bucuria salvării şi pacea pe care o aduce iertarea lui Christos m-au cuprins.
Eu ştiam că sunt salvat, umplut de Duhul Sfânt; m-am ridicat şi am început să strig:
„Slavă Domnului!”
Din această clipă am început să citesc Biblia ca un înfometat care se aruncă
asupra unei bucăţi de pâine; Biblia oferea credinţei mele temelia de care avea nevoie. În
ciuda diagnosticului şi a vechiului sentiment de frică, am înţeles foarte iute că voi trăi. În
loc să mor în trei luni, am fost complet restabilit în şase luni.
Din acea zi nu am încetat să predic Evanghelia puternică a lui Christos. Tânăra
fată al cărei nume nu l-am ştiut nicicând, m-a învăţat să cunosc numele cel mai scump
dintre toate.
În decursul anilor, Dumnezeu m-a ajutat să înţeleg mai multe principii
fundamentale ale credinţei. Acestea sunt principiile din care vă voi face parte în
capitolele ce urmează. Dorinţa mea este ca voi să puteţi trăi o viaţă mai profundă şi mai
bogată.
Christos nu se va schimba, El este acelaşi ieri, azi şi în veci.
Christos vrea să vă poarte poverile. Isus vrea să vă ierte şi să vă vindece. El îl
poate alunga pe satan şi vă poate da încredere, pace şi credinţă.
Christos vrea să vă dea viaţa veşnică şi să facă parte de acum din viaţa voastră
zilnică. Dacă hoţii vin pentru a omorî şi a distruge, Christos vine pentru a vă da o viaţă
bogată şi liberă.
Prin prezenţa Duhului Sfânt, Isus este cu voi de acum. El doreşte să vă vindece şi
să vă elibereze de moarte. El este Domnul nostru. El este viu. Puneţi-vă încrederea în Isus
Christos şi aşteptaţi-vă la o minune chiar astăzi.
 1. INCUBAŢIA:
O LEGE A CREDINŢEI

Dumnezeu nu va îndeplini niciodată una din lucrările Sale fără a trece prin propria
dumneavoastră credinţă. Bineînţeles că voi aveţi credinţă, pentru că Biblia spune că
Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi o oarecare doză de credinţă.
Voi aveţi credinţă, fie că simţiţi, fie că nu.
Puteţi încerca să simţiţi credinţa; oricum, când aveţi nevoie de ea, ea există.
Credinţa este făcută pentru a fi utilizată. Nu este necesar să îmi simt braţele că
atârnă de umeri pentru a şti că sunt acolo.
Există, totuşi, un oarecare număr de feluri prin care credinţa se exercită şi vă
uneşte cu Tatăl ceresc care locuieşte în voi.
Biblia spune că credinţa este siguranţa în lucrurile nădăjduite, o siguranţă care
trece printr-o primă etapă de dezvoltare, numită incubaţie, înainte de a putea fi folosită
într-un mod total şi eficace.
Poate mă veţi întreba: „Dar de ce aş avea nevoie pentru a-mi putea folosi
credinţa?” Există patru etape fundamentale care conduc la procesul de incubaţie.

Reprezentaţi-vă un obiectiv clar

Pentru a vă folosi credinţa, trebuie în primul rând să vă reprezentaţi un obiectiv

clar. Credinţa este o siguranţă în lucrurile care se nădăjduiesc. Dacă nu aveţi o idee vagă
a scopului vostru nu puteţi primi ajutorul Aceluia care vă poate împlini rugăciunea.
Trebuie să-i daţi credinţei un scop clar şi foarte precis. Am avut ocazia de a învăţa
această lecţie într-o situaţia particulară.
Îmi exercitam misiunea de câteva luni, dar era atât de sărac încât nu posedam nici
un lucru material. Nu eram căsătorit şi locuiam într-o cămăruţă. Nu aveam nici birou, nici
scaun, nici pat şi mâncam chiar pe jos.
Într-o zi, citind Biblia, am fost profund impresionat de promisiunile lui
Dumnezeu. Biblia spunea cu adevărat că dacă îmi puneam simplu credinţa în Isus şi mă
rugam în numele Lui puteam primit tot ce doream. Tot ea m-a învăţat că eram fiu al lui
Dumnezeu, copil al Regelui regilor şi al Domnului domnilor.
Atunci am spus: „Tată, de ce un copil al Regelui regilor ar trebui să trăiască fără
birou, fără scaun, fără pat şi să parcurgă kilometri pe jos în fiecare zi? N-ar trebui să am
cel puţin un birou, un simplu scaun pentru a mă aşeza şi o bicicletă pentru a face vizite
oamenilor? Eu simţeam că după Scripturi puteam cere toate aceste lucruri de la Domnul.
Am îngenuncheat şi m-am rugat: „Tată, eu îţi cer acum ca să-mi trimiţi, te rog, un birou,
un scaun şi o bicicletă.” Eu credeam şi lăudam pe Dumnezeu.
Din acel moment, mă aşteptam în fiecare zi să primesc fiecare din lucrurile cerute.
O lună s-a scurs fără răspuns. Apoi, două, trei, patru, cinci, şase luni. Aşteptam mereu,
dar nimic nu sosea. Apoi, într-o zi ploioasă când mă simţeam cu adevărat deprimat,
foamea mă chinuia, şi oboseala punea stăpânire pe mine, am început să mă plâng:
„Doamne, eu ţi-am cerut cu câteva luni în urmă să-mi dai un birou, un scaun şi o
bicicletă, dar Tu nu mi-ai dat nimic. Eu predic Evanghelia la oamenii săraci care locuiesc
în aceste mahalale. Cum vrei Tu ca eu să le cer să-şi exercite credinţa, când eu însumi nu
le dau un exemplu? Cum aş putea să le cer să-şi pună încrederea în Domnul şi să trăiască
într-adevăr din Cuvânt, nu numai cu pâine?”
„Tatăl meu, sunt foarte descurajat. Nu înţeleg ce se petrece, dar ştiu că nu pot
renega Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul trebuie să fie adevărat şi eu sunt sigur că-mi vei
răspunde, dar de data aceasta nu ştiu când sau cum vei face. Dacă Tu trebuie să-mi
împlineşti rugăciunea după moarte, la ce-mi va folosi aceasta? Dacă ai intenţia de a-mi
îndeplini rugăciunea, te rog grăbeşte-te. Te rog.”
Apoi m-am aşezat şi am început să plâng. Deodată am simţit o mare seninătate şi
o mare pace a pus stăpânire pe sufletul meu. De fiecare dată când am o astfel de senzaţie,
am un profund sentiment al prezenţei lui Dumnezeu, El îmi vorbeşte. Atunci L-am
aşteptat. O voce slabă şi liniştită s-a făcut auzită în sufletul meu. Duhul mi-a zis: „Fiul
meu, de mult am auzit rugăciunea ta”.
Atunci, dintr-o dată, am lăsat să-mi scape cuvintele: „Atunci unde îmi sunt biroul,
scaunul şi bicicleta.”
Duhul mi-a răspuns: „Da, aceasta e problema cu tine ca şi cu toţi copiii mei. Ei
mă roagă, îmi prezintă tot felul de cereri, dar le fac în termenii cei mai vagi, astfel că eu
nu le pot îndeplini. Nu ştii tu că există duzine de feluri de birouri, de scaune şi de
biciclete? Tu niciodată nu mi-ai cerut un scaun, un birou sau o bicicletă specială.”
Aceasta a fost o întorsătură hotărâtoare în viaţa mea. Nici un profesor de şcoală
biblică nu m-a învăţat niciodată aceasta. Eu am făcut o greşeală şi această revelaţie mi-a
deschis ochii.
Am zis atunci: „Doamne, tu vrei într-adevăr, ca eu să mă rog atât de precis?”
Atunci Domnul m-a condus spre capitolul 11 al epistolei către Evrei: „Credinţa este o
încredere a lucrurilor”, a lucrurilor precise, „pe care le nădăjduim”.
Am îngenuncheat din nou şi am zis: „Tată, sunt dezolat. Am comis o mare
greşeală. Eu nu te-am înţeles bine. Anulez tot ce am cerut anterior. Vreau să fac o cerere
nouă.”
Astfel, i-am dat dimensiunea biroului, care trebuia să fie din acaju de Filipine.
Doream cea mai bună calitate de scaun, cu un cadru de fier şi rotile ca să mă pot deplasa
după plăcere.
Apoi, am ajuns la bicicletă. Am reflectat mult la această problemă, pentru că
existau numeroase feluri de biciclete: coreene, japoneze, formozane, germane. Dar la
această epocă, bicicletele care se fabricau în Coreea sau Japonia nu erau de bună calitate.
Ceea ce doream eu era o bicicletă robustă. Şi cum cele mai bune biciclete se fabricau în
Statele Unite, am zis: „Tată, aş dori o bicicletă fabricată în Statele Unite, cu schimbător
de viteză într-o parte ca să pot schimba viteza. Am comandat aceste lucruri dând astfel de
precizări ca Dumnezeu să nu poată să se înşele în livrarea lor. Atunci am simţit ţâşnind
credinţa în duhul meu şi m-am bucurat în Domnul. În acea noapte am dormit ca un prunc.
Dar când m-am trezit, la ora patru şi jumătate dimineaţa pentru a mă pregăti
pentru adunarea de dimineaţa, de rugăciune, am descoperit deodată că inima îmi era
goală. Seara, în ajun, aveam toată credinţa din lume, dar în timpul nopţii credinţa şi-a luat
zborul şi m-a părăsit. Nu mai resimţeam nimic în inima mea. Am spus atunci: „Tată,
acest lucru este teribil. Un lucru este a avea credinţa, dar cu totul altceva de a păstra
această credinţă până ce primeşti răspunsul.”
 Această problemă o cunosc toţi creştinii. Ei ascultă un orator şi sunt umpluţi de
credinţă, însă chiar înainte de a păşi pragul casei lor au pierdut totul. Credinţa lor a
zburat.
În acea dimineaţă, în timp ce citeam Biblia şi căutam un pasaj care ar servi de text
de referinţă pentru predica mea, ochii mi-au căzut deodată pe textul din Romani 4:17:
„Dumnezeu a dat viaţă morţilor şi a chemat lucrurile care nu există ca şi cum ar fi.” Inima
mea s-a legat de acest verset care a început a clocoti în mine. Mi-am zis: „Aş putea să
chem aceste lucruri care nu sunt ca şi cum ar fi, şi ca şi cum le-aş poseda deja.” Am
primit răspunsul pe care-l căutam; ştiam cum să păstrez credinţa.
M-am grăbit atunci spre cortul unde oamenii au început deja să se roage şi după
ce au cântat câteva cântări, am început să predic. Am expus textul biblic şi le-am zis:
„Prietenii mei, Dumnezeu m-a binecuvântat şi mi-a dat un birou de acaju de Filipine, un
frumos scaun cu cadru metalic, cu roţi, şi o bicicletă fabricată în Statele Unite, cu
schimbător de viteză. Slavă lui Dumnezeu că am primit toate aceste lucruri.”
Oamenii erau foarte surprinşi pentru că ei ştiau că eu trăiam într-o mare sărăcie.
Eu mă lăudam că posedam aceste lucruri şi lor le venea greu să creadă. Prin credinţă eu
lăudam într-adevăr pe Dumnezeu, făcând realitate numai ceea ce îmi spunea Cuvântul lui
Dumnezeu să fac.
După adunare, am ieşit. Trei tineri m-au urmat şi mi s-au adresat: „Pastore”, mi-
au zis ei, „ne-ar plăcea să vedem aceste lucruri.”
Eram tulburat şi înfricoşat, pentru că într-adevăr nu m-am gândit ca ei să-mi ceară
să le arăt aceste lucruri. Persoanele care mă însoţeau trăiau într-un cartier de magherniţă.
Dacă ajungeau să-şi dea seama că era vorba de o minciună, eu nu voi putea niciodată să
le mai predic Evanghelia. Ei nu vor reveni niciodată la biserică. Mă găseam într-o situaţie
teribilă. De aceea m-am rugat Domnului cu aceste cuvinte: „Doamne, Tu eşti la originea
întregii istorii. Aceasta este ideea Ta de a vorbi astfel. Eu n-am făcut altceva, decât de a
Te asculta şi acum mă aflu în această frumoasă situaţie. Eu am vorbit ca şi cum posedam
aceste lucruri, dar cum să le explic? Trebuie neapărat ca Tu să-mi vii în ajutor.”
Atunci Domnul a venit în ajutorul meu inspirându-mi o idee. Eu am zis: „Veniţi
în camera mea şi veţi vedea.”
Ei au venit cu toţii şi au început s inspecta camera în căutarea bicicletei, a
scaunului şi a biroului. „Nu vă uitaţi în jurul vostru astfel. Am să vi le arăt toate, puţin
mai târziu.”
Am arătat atunci cu degetul spre Domnul Park, care acum este pastor al uneia din
cele mai mari adunări a lui Dumnezeu din Coreea, şi i-am zis: „Vreau să vă pun câteva
întrebări. Dacă puteţi să-mi răspundeţi, atunci vă voi arăta şi eu toate aceste lucruri.”
„Cât timp aţi rămas în pântecele mamei voastre înainte de a veni pe lume?”
El şi-a scărpinat un pic capul, apoi a răspuns: „Ei bine, nouă luni, cred.”
Eu am adăugat: „Şi ce aţi făcut în timpul acestor nouă luni în pântecele mamei
voastre?”
„Oh, eu creşteam.”
„Dar”, am replicat eu, „nimeni nu vă vedea.”
„Nimeni nu mă vedea, pentru că eram în pântecele mamei mele.”
Atunci eu am răspuns: „În pântecele mamei eraţi un prunc, aşa cum eraţi când aţi
venit pe lume. Aţi răspuns foarte bine la întrebarea mea. Ieri seara am îngenuncheat aici
şi m-am rugat Domnului ca să-mi dea un birou, un scaun şi o bicicletă. Prin puterea
Domnului, am conceput acest birou, acest scaun şi această bicicletă. Aceasta este ca şi
cum ele ar fi acum în mine. Ele sunt în creştere. Ele există, astfel că într-o zi acest birou,
acest scaun şi această bicicletă îmi vor fi livrate.
Atunci ei au început a râde, fără sfârşit. Ei au zis: „Aceasta e prima dată când
vedem un bărbat însărcinat cu o bicicletă, cu un scaun şi cu un birou.” Apoi, au ieşit ca o
furtună din camera mea, şi au început a răspândi zvonul că pastorul e însărcinat cu o
bicicletă, cu un scaun şi cu un birou. Cu greu puteam să ies în stradă, pentru că femeile se
întorceau la trecerea mea şi începeau să râdă, glumind pe socoteala mea. Tineri glumeţi
veneau spre mine duminica, îmi atingeau abdomenul şi îmi ziceau: „Pastore,
dumneavoastră într-adevăr creşteţi în greutate.”
Dar, în acest timp, eu ştiam că aceste lucruri creşteau în mine. Aceasta necesită
timp, ca şi pentru o mamă care trebuie să dea naştere copilului său. La fel trebuie timp
pentru a da naştere la obiective clare.
Eu lăudam mereu pe Dumnezeu şi fără umbră de îndoială, am primit fiecare din
aceste lucruri pe care le aşteptam, când le-a sosit ceasul. Am primit exact ceea ce am
cerut: un birou din acaju de Filipine, un scaun fabricat în atelierele japoneze Mitsubishi,
cu rotiţe pentru a mă putea deplasa fără dificultate şi o bicicletă aproape nouă, cu viteze,
care a aparţinut fiului unui misionar american. Am transportat biroul, scaunul şi bicicleta
până la mine şi prin aceasta viaţa mea de rugăciune a fost complet schimbată.
Înainte mă rugam totdeauna în termeni vagi, dar din ziua aceea nu a mai fost
astfel. Dacă Dumnezeu trebuie într-adevăr să împlinească rugăciunile noastre vagi, nu
veţi fi siguri niciodată că El le-a îndeplinit. Voi trebuie să vă exprimaţi într-un mod
definit şi specific.
Domnul nu primeşte niciodată rugăciunile vagi cu bucurie. Când fiul lui Timeu,
orbul Bartimeu a venit fugind către Isus Christos, el striga: „Oh, fiul lui David, ai milă de
mine”. Deşi toată lumea a înţeles că Bartimeu cerea vindecarea ochilor săi, Isus l-a
întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” Bartimeu a răspuns: „Doamne, să-mi capăt vederea.” Isus i-a
zis: „Facă-se după credinţa ta.” Bartimeu a fost vindecat. Vedem aici că Christos nu a
pronunţat vindecarea decât după ce orbul i-a cerut să-i vindece orbirea. Când prezentaţi
cererea voastră Domnului, fiţi foarte precişi. Aveţi un obiectiv bine definit, un scop clar.
Eram odată invitat să predic într-o biserică. Soţia pastorului m-a invitat în biroul
soţului ei. El m-a întrebat: „Cho, aţi dori să vă rugaţi pentru o tânără?”
- Eu i-am zis: „Ce avea ea?”
- Ei bine, ea ar dori să se mărite, dar ea n-a găsit încă un soţ.
- Foarte bine, chemaţi-o să vină.
Ea atunci a intrat. Era o tânără foarte plăcută, care a trecut deja de 30 de ani. Eu
am întrebat-o: „Soră, de cât timp vă rugaţi pentru un soţ?”
- Mai mult de zece ani, mi-a răspuns ea.
- De ce Dumnezeu nu a împlinit încă rugăciunea dumneavoastră de zece ani?
Ce gen de soţ i-aţi cerut?
- Dar aceasta e treaba lui Dumnezeu. El ştie toate. Ea a ridicat din umeri.
- Aici vă înşelaţi. Dumnezeu nu lucrează niciodată singur. El se serveşte de
dumneavoastră. El este izvorul veşnic, dar El nu lucrează decât prin
intermediul cerinţelor dumneavoastră. Doriţi într-adevăr ca eu să mă rog
pentru dumneavoastră?
- Da.
 - Foarte bine. Aduceţi-mi o foaie de hârtie şi un creion şi aşezaţi-vă în faţa mea.
Ea s-a aşezat şi eu i-am zis: „Dacă veţi scrie răspunsurile la întrebările pe care vi
le voi pune, eu voi putea să mă rog pentru dumneavoastră. La început: doriţi cu adevărat
un soţ? Însă ce rasă doriţi: asiatic, caucazian sau negru?
- Caucazian.
- Foarte bine, scrieţi aceasta.
- Doi: doriţi un soţ care să măsoare mai mult de 1,80m sau îl doriţi mai mic?
- Prefer un soţ de talie înaltă.
- Scrieţi şi aceasta.
- Trei: preferaţi ca soţul dumneavoastră să fie slăbuţ, mare şi elegant sau gras?
- Îl prefer mai mult slab.
- Patru: Ce pasiune v-ar plăcea să aibă.
- Ei bine, să zicem muzica.
- Cinci: Ce gen de profesiune v-ar plăcea să exercite?
- Învăţător.
- Foarte bine, scrieţi învăţător.
Am enumerat înaintea ei 10 puncte diferite şi i-am zis:
- Citiţi-mi această listă cu voce tare, vă rog. Ea a citit totul rar, cu voce tare.
Apoi, i-am zis: „Închideţi ochii. Puteţi să vi-l imaginaţi acum pe soţul
dumneavoastră?”
- Da, îl văd foarte clar.
- Foarte bine, vom trece acum la comandă. Vedeţi dumneavoastră, atât timp cât
nu aveţi imaginea clară a soţului, nu puteţi trece la comandă, căci Dumnezeu
nu vă poate răspunde. Trebuie să-l vedeţi clar, chiar înainte de a începe
rugăciunea. Dumnezeu nu răspunde la rugăciuni vagi.
Ea a îngenuncheat deci, şi eu am pus mâinile asupra ei. M-am rugat în aceşti
termeni: „O, Dumnezeule, acum această femeie cunoaşte pe soţul ei. Eu însumi îl
văd. Tu îl cunoşti. Noi trecem comanda aceasta în numele Domnului Isus
Christos.”
- Sora mea, duceţi această foaie de hârtie cu dumneavoastră vă rog şi lipiţi-o de
oglindă. În fiecare seară, înainte de a vă ruga şi în fiecare dimineaţa, când vă
sculaţi, recitiţi această listă. Apoi, lăudaţi-l pe Domnul pentru răspunsul la
rugăciunile dumneavoastră.
A trecut un an. Într-o zi, când mă aflam în regiune, soţia pastorului m-a chemat la
telefon. Ea mi-a zis:
- Pastore, vreţi să dejunaţi cu noi?
- Cu plăcere, i-am răspuns, şi am plecat.
La sosirea mea în local, ea mi-a zis:
- Aşa este. Ea s-a măritat. S-a măritat!
- Dar cine, am întrebat-o.
- Nu vă amintiţi de acea tânără pentru care noi ne-am rugat anul trecut?
Dumneavoastră chiar i-aţi cerut să scrie pe o foaie 10 puncte diferite. Ei bine,
ea s-a măritat!
- A, da, acum îmi amintesc. Deci, ce s-a întâmplat?
- În vara trecută, a venit în biserică un profesor de muzică, cu un operator. Ei au
rămas o săptămână cu noi pentru o misiune care era centrată pe muzică. Era
 celibatar, şi toate fetele tinere din biserică alergau după el. Toate voiau să iasă
cu el, dar el nu părea prea entuziasmat de aceste propuneri. Totuşi, era fascinat
de această fată bătrână. El rămânea mereu aproape de ea, şi înainte de a pleca
a cerut-o în căsătorie. Ea termina prin a accepta, fără prea multă ezitare.
S-au căsătorit chiar în această biserică, şi în ziua acestui mare eveniment, mama
sa a citit faimoasa listă cu cele 10 puncte înainte tuturor invitaţilor şi apoi a rupt-o.
Aceasta pare într-adevăr ca o poveste, dar nu e decât stricta realitate. Îmi place să
vă reamintesc un lucru. Dumnezeu este în voi, în ceea ce priveşte viaţa voastră. El nu
poate lucra decât prin gândurile şi credinţa dumneavoastră, Astfel, de fiecare dată când
doriţi ca El să vă răspundă, trebuie să-i prezentaţi obiective foarte precise.
Să nu ziceţi: „Oh, Dumnezeule, binecuvântează-mă, binecuvântează-mă!
Dumnezeu s-ar putea să vă întrebe: „Pe care din aceste opt mii de binecuvântări o
doreşti?” Deci să fiţi puţin mai precişi. Luaţi-vă caietul şi scrieţi totul într-un mod foarte
precis.
Când eu îi cer lui Dumnezeu ca El să dea o trezire în biserica noastră, menţionez
întotdeauna cifra exactă. În anul 1960 am început să mă rog în aceşti termeni: „O,
Dumnezeule, dă-mi 1000 de membri mai mult în fiecare an”. Şi până în anul 1969, mii de
membri au fost adăugaţi la biserica mea în fiecare an.
Însă, în 1969 am schimbat felul meu de a gândi. Eu am zis: „Dacă Dumnezeu ne
poate da o mie de membri în plus în fiecare an, de ce să nu îţi cer o mie în plus în fiecare
lună?” Astfel, în 1970, am început să mă rog în acest fel: „Tată, dă-ne o mie de membri
în plus în fiecare lună”.
La început, El ne-a dat 600, apoi puţin mai mult de 1000 pe lună. În ultimul an am
primit mai mult de 12.000 în biserica noastră. În acest an, ne-am fixat un ţel mai ridicat:
am vrut să primim mai mult de 15.000 de membri suplimentar. Anul trecut, puteam cu
uşurinţă să cer 20.000. dacă voi prezentaţi o cerere foarte precisă, pe care o vedeţi clar, o
puteţi primi.
Când construiam biserica actuală, care poate primi 10.000 de persoane dintr-o
dată, vedeam prin imaginaţie clădirea cu mult înainte de a fi curs cimentul. Am intrat de
sute de ori în această clădire şi am putut simţi aici minunata prezenţă a Duhului Sfânt.
Eram conştient de măreţia acestei clădiri şi inima mea era impresionată, emoţionată.
Trebuie să vă vedeţi obiectivul într-un fel viu şi real, până la punctul de a fi foarte
emoţionat. Dacă nu aplicaţi această lege a credinţei, nu puteţi obţine niciodată răspuns la
toate rugăciunile voastre.
La cererile mele, mă străduiesc să văd într-un fel deosebit de clar. Eu fac să văd
obiectivul meu aşa de viu, până la punctul de a fi entuziasmat. Astfel, prima condiţie este
împlinită.

Să aveţi o dorinţă arzătoare

În al doilea rând, dacă aveţi o viziune vie, va trebui să aveţi şi o dorinţă arzătoare
de a vedea obiectivele voastre împlinite. Numeroase persoane se roagă la întâmplare:
„Dumnezeule, împlineşte rugăciunea mea.” Apoi, după ce ies din biserică, uită tot ce au
cerut cu o clipă în urmă. Acest fel de atitudine nu va aduce niciodată credinţa şi răspunsul
divin. Trebuie să avem o credinţă fierbinte. Proverbe 10:24 spune: ceea ce doresc cei
drepţi le va fi dat. Ps. 37:4: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte
inima.” Trebuie să aveţi o dorinţă fierbinte pentru obiectivul vostru şi să stăruiţi până ce o
veţi vedea împlinindu-se.
Când a început lucrarea mea în 1958, aveam o dorinţă arzătoare în sufletul meu;
doream cu înfocare să zidesc cea mai mare biserică din Coreea. Această dorinţă ardea atât
de tare în mine, încât trăiam, dormeam şi umblam cu ea. Astăzi, 20 de ani mai târziu, se
zice că biserica mea este cea mai mare din lume.
Trebuie ca o dorinţă să locuiască în inimile voastre. Dacă nu aveţi această dorinţă,
aşteptaţi şi cereţi lui Dumnezeu ca El să pună propria Lui dorinţă în inimile voastre.
Dumnezeu nu iubeşte pe cei căldicei. El nu poate lucra decât cu cei care sunt în clocot.
Deci, dacă aveţi o dorinţă arzătoare, veţi vedea roadele.

Rugaţi-vă să aveţi siguranţa

În al treilea rând, trebuie să aveţi substanţa sau siguranţa. Cuvântul „substanţă”

corespunde cuvântului grecesc „hypostagis”. În franceză se poate traduce prin „titlu de
proprietate” sau „document legal”. Când aveţi un scop precis şi dacă aveţi în inimi o
dorinţă arzătoare, nu vă rămâne decât să îngenuncheaţi şi să vă rugaţi până ce veţi primi
substanţa, asigurarea.
Când predicam la o reuniune din Hawai, o japoneză a venit să mă întrebe cât timp
trebuie să se roage pentru a primi siguranţa. I-am spus că uneori sunt de ajuns câteva
minute pentru a primi pacea şi siguranţa în inimă; dar, i-am spus, aceasta poate să ia două
minute, două ore, două luni sau chiar doi ani, dar, oricum ar fi, trebuie să vă rugaţi până
ce primiţi această substanţă.
Occidentalii se luptă deseori cu problema folosirii timpului. Trebuie întotdeauna
să te grăbeşti, să te grăbeşti, să te grăbeşti. Ei ajung foarte repede să nu mai aibă timp de
petrecut cu prietenii lor, cu propria familie, sau de a rămâne în prezenţa lui Dumnezeu.
Totul trebuie să fie instantaneu, mese dinainte pregătite, reparaţii rapide, totul să fie gata
în cinci minute. Când ei vin la biserică, se roagă: „O, Doamne, răspunde-mi, eu am doar
cinci minute şi dacă nu-mi răspunzi las baltă toată problema, aceasta nu mă mai
interesează.” Ei nu mai rămân în prezenţa lui Dumnezeu.
Americanii au tendinţa de a transforma bisericile lor în centre de distracţie. În
Coreea, noi ne-am debarasat de aceasta. Anunţurile noastre sunt de obicei foarte scurte şi
locul principal este rezervat Cuvântului lui Dumnezeu. După predică, cântăm două sau
trei cântări, apoi adunarea se termină. Totdeauna Cuvântul lui Dumnezeu ocupă primul
loc.
Într-o seară am fost invitat să predic într-o biserică din Alabama, Statele Unite.
Adunarea începea la ora şapte. Anunţurile şi partea muzicală au durat aproape două ore.
Practic, am adormit rămânând în acelaşi loc, iar oamenii păreau de asemenea obosiţi.
Pastorul a venit în fina la mine pentru a-mi spune: „Cho, încercaţi să nu vorbiţi mai mult
de zece minute. Avem un program excelent la televizor în seara aceasta. Aş dori să nu
predicaţi mai mult de zece minute.” Am venit din Coreea la invitaţia sa pentru a nu vorbi
mai mult de zece minute. Este imposibil să primeşti binecuvântarea deplină a Domnului
într-o astfel de biserică. În biserică trebuie să rămâi în prezenţa lui Dumnezeu. A-l lăuda
este la fel cu a predica Cuvântul lui Dumnezeu. În acest fel se întăreşte credinţa. E
necesar să rămâi în prezenţa lui Dumnezeu până primeşti asigurarea.
 În ziua în care am avut nevoie de cinci milioane de dolari pentru construirea
bisericii pentru care deja semnasem contractul, am avut o viziune clară, un scop precis şi
o dorinţă arzătoare de a construi biserica care ar putea primi 10.000 de persoane, dar
inima mea era plină de teamă. Tremuram, îmi era frică, nu aveam nici o siguranţă,
semănam cu un iepure îngrozit. Aceste cinci milioane aveau în ochii mei aspectul
muntelui Everest. Străinii bogaţi gândesc, fără îndoială, că un milion de dolari nu
reprezintă nimic, dar pentru coreeni este cu totul altfel. Deci, am început să mă rog cu
neliniştea unui muribund. Am zis: „Doamne, lucrătorii au început deja munca, dar eu nu
am nici o siguranţă. Nu ştiu deloc unde voi găsi aceşti bani.” Am început să resimt
durerile naşterii. A trecut o lună şi nu aveam pace, nici siguranţă. A două lună s-a scurs şi
eu petreceam o bună parte din noapte în rugăciune. Ieşeam din pat, treceam până într-un
colţ al camerei şi, cu lacrimi şi suspine îmi revărsam inima înaintea lui Dumnezeu. Soţia
mea credea că-mi pierd capul, dar eu eram mental orb. Rămâneam în picioare fără a mă
gândi la ceva, mă nelinişteam pentru aceste cinci milioane de dolari.
După ce m-am rugat fără încetare, aproape trei luni, într-o bună dimineaţă, soţia
m-a chemat: „Dragul meu, micul dejun este gata”. Am ieşit din biroul meu şi mă
pregăteam, să mă aşez la masă, când dintr-o dată cerurile s-au deschis şi Domnul a
răspândit în sufletul meu minunatele Sale binecuvântări. Astfel, acest „titlu de
proprietate”, „substanţa” şi asigurarea au fost date inimii mele. M-am ridicat repede şi am
început să strig: „Eu le am! Le am!” Soţia mea a ieşit din bucătărie şi am putut remarca
obrazul ei foarte palid. Era speriată şi luându-mă de mână îmi zise: „Dragă, dar ce ţi-a
venit? Îţi este bine? Aşează-te o clipă!”
- Le am, i-am răspuns.
- Dar ce ai tu?
- Am cele cinci milioane ale mele, i-am zis cu un aer sigur.
Atunci ea mi-a răspuns: „Dar tu eşti cu adevărat nebun acum, complet nebun!”
- Dar, dragă, aceste cinci milioane le am aici, în inima mea. Ele sunt pe cale de
a ieşi. Da, ele ies, apar. Aceste milioane au devenit nişte pietricele în mâna mea. Mă
rugam cu siguranţă. Credinţa mea lucra şi eu am apucat aceste cinci milioane de dolari.
Ele îmi aparţineau.
Aveam substanţa şi, când aveţi substanţa, titlul de proprietate, documentul legal,
că le vedeţi sau că nu le vedeţi, aceste lucruri trebuie cu orice preţ să vină, pentru că legal
ele vă aparţin. De aceea trebuie să vă rugaţi până veţi poseda această siguranţă.
M-am rugat în prima parte a acestui an şi Dumnezeu mi-a dat siguranţa că biserica
mea va atinge în curând 500.000 de membri. I-am revendicat atunci şi i-am văzut în
inima mea. Aceşti membri, sunt în mine, ei răsar, se predau, şi dacă viziunea ia formă în
mine, acelaşi rezultat se va produce şi în exterior. Iată secretul: rugaţi-vă până posedaţi
substanţa.

Vorbiţi în limbajul Cuvântului

În al patrulea rând, trebuie să daţi probe ale credinţei voastre. Biblia spune că
Dumnezeu a înviat morţii. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a făcut minuni şi a chemat
„lucrurile care nu sunt ca şi cum ele ar exista”.
Avraam era în vârstă de 100 de ani şi Sara de 90. Ei aveau un scop precis: de a
avea un fiu. Aveau dorinţa arzătoare de a avea un fiu şi s-au rugat pentru aceasta 25 de
ani. În sfârşit, Dumnezeu le-a făcut o promisiune şi, din acel moment în care ei au primit
siguranţa, El le-a schimbat numele: „Nu te vei mai chema Avram, ci numele tău va fi
Avraam, căci eu te fac tată al multor neamuri. Tu nu o vei mai numi Sarai pe soţia ta, ci
numele ei va fi Sara.”
Avraam a protestat şi a zis: „Tată, oamenii îşi vor bate joc de noi. Nu avem nici
măcar un câine la casa noastră şi tu vrei într-adevăr să ne schimbăm numele în „Tatăl
unei mari mulţimi de oameni”? Dar toată lumea ne va trata de nebuni.”
Dar Dumnezeu poate i-a zis: „Dacă vrei cu adevărat să lucrezi cu Mine, trebuie să
faci ca Mine. Eu chem lucrurile care nu sunt ca şi cu ar exist, şi dacă tu nu vorbeşti cu
siguranţă ca şi cum ai poseda deja ceea ce nu ai, tu nu eşti unul dintre ai Mei.”
Avraam şi-a schimbat numele. El a mers la soţia sa şi i-a zis: „Soţie, eu vin ca să-
ţi schimb numele; eu nu mă mai numesc Avram, ci Avraam, tatăl unei mari mulţimi de
oameni (neamuri), pentru că Dumnezeu a schimbat numele meu, şi tu nu te vei mai numi
Sarai, ci Sara.”
Seara, Avraam mergea la vale, Sara pregătea cina. La un moment dat ea şi-a
chemat soţul: „Avraame, cina este gata!”. Aceste cuvinte s-au răspândit între locuitorii
împrejurimilor. Ei s-au oprit din lucru şi şi-au zis probabil: „Ascultaţi numai! Sarai îl
numeşte pe bărbatul său Avraam, tatăl unei mulţimi de neamuri! Biata Sara! Atât de mult
a dorit să aibă un copil, că acum, la 90 de ani, îl cheamă pe bărbatul său „tată al unei
mulţimi de oameni”! Şi-a pierdut capul! Ce păcat de ea!”
Şi, deodată, ei au auzit o voce de bariton răspunzând în vale: „Vin, Sara!”
„Cum, şi-au zis oamenii atunci. Sara, prinţesa, mama unei mulţimi de copii? Oh,
şi el e la fel! Au înnebunit amândoi!”
Dar, Avraam şi Sara ignorau cârtelile consătenilor. Ei au continuat să se cheme
„tatăl unei mulţimi de neamuri” şi, respectiv, Sara, „prinţesa”. Şi, conform cu numele lor
pe care l-au adoptat, cu ceea ce au îndrăznit să afirme, ei au avut un magnific fiu, Isaac,
nume care însemna „surâs”. Fraţi şi surori, vă place un surâs? Vă place să vă surâdă
cineva? Vă place să întâlniţi surâsuri la serviciu sau la biserică? Folosiţi legea credinţei.
Veţi vedea atunci naşterea lui Isaac repetându-se în viaţa voastră.
Minunile nu sunt fructul luptelor oarbe. Lumea spirituală are propriile sale legi.
Dispuneţi în inima dumneavoastră de resurse inepuizabile. Dumnezeu locuieşte în voi,
dar El nu poate face nimic în favoarea voastră, fără intra în viaţa voastră. Dumnezeu va
putea colabora atunci cu voi, pentru a îndeplini mari lucrări. Dumnezeu este acelaşi, căci
Iehova nu se schimbă, dar El nu se poate arăta decât acelora care se schimbă mai întâi.
Dumnezeu s-a servit de Moise, de Iosua şi de alţi oameni care erau giganţi ai credinţei.
Toţi au murit şi cei care au supravieţuit lor au început să retrogradeze şi Dumnezeu a
încetat să-şi arate puterea.
Dumnezeu doreşte să se manifeste prin intermediul vostru astăzi, la fel cum s-a
manifestat şi prin intermediul lui Christos acum 2000 de ani. El este la fel de puternic
cum era şi înainte şi El contează pe voi.
Eu pretind că pot construi o biserică de mai mult de 10.000 de membri, foarte
uşor, în Statele Unite, în Germania sau în Japonia, dar viziunea unei biserici nu depinde
de lumea exterioară, ci de ceea ce se găseşte în inima unui om (bărbat) sau a unei femei.
Ceea ce inima voastră produce, ceea ce inima şi inteligenţa voastră produce nu va
întârzia să se manifeste în împrejurările vieţii voastre. Vegheaţi asupra inimii voastre mai
mult decât asupra celorlalte lucruri. Nu încercaţi să găsiţi răspunsul la cineva, altul, căci
el va pătrunde în duhul vostru şi, apoi, se va concretiza în împrejurările voastre.
Revendicaţi şi vorbiţi limbajul siguranţei, căci cuvintele voastre sunt chemate să
creeze. Dumnezeu a vorbit şi întreaga lume a fost creată. Cuvântul vostru este materia de
care Duhul se foloseşte pentru a crea.
Pentru aceasta trebuie să vorbiţi, căci acest lucru este foarte important. Biserica de
astăzi a uitat să dea ordine. Creştinii devin cerşetori permanenţi. Noi nu facem altceva
decât să cerşim. Pe malul Mării Roşii, Moise a cerşit: „O, Dumnezeule, ajută-mă!
Egiptenii ne ajung.” Dumnezeu îl mustră şi ţi zice: „Moise, de ce strigi tu la Mine?
Porunceşte şi marea se va despica.”
Sunt momente când e potrivit să ne rugăm, dar sunt altele când e potrivit să dăm
porunci. Când sunteţi în camera dumneavoastră este potrivit să vă rugaţi, dar când
mergeţi pe câmpul de luptă, trebuie să pronunţaţi cuvinte creatoare. Când se citeşte
povestirea vieţii lui Isus Christos, ne dăm seama că El dădea totdeauna porunci. El se
ruga toată noaptea apoi, mergea pe front şi poruncea oamenilor ca să fie vindecaţi. El
poruncea diavolului să iasă. El poruncea mării să se liniştească.
Cât priveşte ucenicii Lui, ei au făcut exact acelaşi lucru. Petru a poruncit
cerşetorului: „Argint şi aur nu am, dar ce am îţi dau: În numele lui Isus Christos, scoală-te
şi umblă!” Înaintea corpului unei femei care trebuia să moară, Petru a dat acest ordin:
„Tabita, scoală-te!”. Ologului din Listra, Pavel i-a poruncit: „Scoală-te drept în picioare!”
El a exprimat cuvântul creator.
Biblia spune despre vindecarea bolnavilor. În Iacov, ea declară: „Rugăciunea
credinţei va salva pe bolnav”. Dumnezeu ne cere clar de a vindeca bolnavii. Pentru
aceasta. În biserica mea, eu vinde bolnavii, după cum mă conduce Duhul. Eu stau simplu
înaintea lor şi proclam: „Sunteţi vindecaţi! Ridicaţi-vă şi staţi în picioare!” Eu proclam
astfel diferite vindecări şi sute de persoane au fost vindecate.
Câteva luni în urmă, eu prezidam o adunare într-o ţară occidentală. În acea seară
noi aveam un auditoriu de aproape 1.500, înghesuit într-o sală şi înaintea mea era o
femeie aşezată pe un scaun rulant. Ea era atât de strâmbă că eram deprimat văzând-o
astfel. M-am rugat: „Doamne, de ce ai permis Tu ca ea să fie aici, în faţa mea?” Eu nu-mi
mai pot exercita credinţa după ce am văzut o astfel de persoană. Am încercat să evit să o
privesc în timpul predicii. Mă uitam în altă parte, apoi mă întorceam în partea opusă.
Vederea ei îmi producea efectul unui duş rece.
La sfârşitul predicii mele, Duhul Sfânt a început deodată să vorbească inimii
mele: „Coboară-te de pe estradă şi ridic-o!”
Eu am răspuns: „Duhule Sfânt, Tu vrei într-adevăr să zici că eu trebuie să cobor şi
s-o ridic? Dar, ea este toată diformă?. Mă întreb dacă Isus Însuşi ar fi putut-o face să se
ridice. Eu nu pot. Mă tem.”
Dar Duhul Sfânt a spus: „Mergi şi ridic-o!”
Eu am refuzat. Am spus: „Nu, mi-e prea frică.”
Apoi, am început să numesc toate tipurile de boli pe care Duhul Sfânt era pe cale
de a le vindeca, în afară de boala acestei femei. O femeie oarbă a fost mai întâi eliberată.
Ei i-a fost aşa de frică atunci când am chemat-o; ea a scos un ţipăt, ceaţa a dispărut şi ochi
ei au văzut. Apoi, vindecările au început a se opera peste tot în auditoriu. Eu am continuat
să numesc vindecările, dar Duhul Sfânt nu se oprea să-mi spună: „Mergi şi ridic-o”.
Eu am răspuns: „Tată, ea este atât de deformată, şi mie îmi este aşa de frică!”
 Spre sfârşitul adunării, am cedat. Când pastorul a cerut auditoriului să se ridice şi
să cânte ultima cântare, m-a strecurat discret spre femeie şi i-am murmurat la ureche, să
nu mă audă nimeni: „Doamnă, dacă doriţi, puteţi ieşi din acest scaun”. Apoi, m-am
ridicat şi am fugit.
Câteva clipe mai târziu m-am întors: oamenii au început să strige şi să aplaude,
căci femeia se ridică din scaunul ei rulant şi începu să umble în jurul estradei. Eram
încremenit, căci dacă aş fi ascultat de la începutul adunării, aş fi făcut să coboare cerul pe
pământ, dar mi-a fost frică.
Numeroase persoane mă întrebau dacă am darul credinţei sau pe cel al vindecării.
Dar, cercetându-mă serios în inima mea, până în prezent nu am avut convingerea că aş
avea vreun dar. Eu cred că Duhul Sfânt este cel care are nouă roade. El locuieşte în noi şi,
prin urmare, în mine. Duhul Sfânt se arată prin intermediul meu. Eu nu posed nici un dar,
numai duhul Sfânt este în mine. Din partea mea, mă mulţumesc să Îl ascult şi să mă
încred în El.
Ce fel de dar am primit totuşi? Vă voi spune: darul îndrăznelii. Ne putem arunca
înainte cu credinţă atunci când Duhul Sfânt ne împinge din spate. Biblia nu spune
niciodată că semnele de preced: ea declară, din contră, că ele ne urmează. Pentru ca
semnele să vă urmeze, trebuie ca voi să le precedaţi. Trăiţi după legea incubaţiei şi veţi
vedea numeroase semne care se vor arăta în viaţa voastră.
Posedaţi resursele necesare înlăuntrul vostru şi cunoaşteţi elementele incubaţiei
pentru a vă folosi credinţa. Aveţi un scop şi un obiectiv precis. Aveţi o dorinţă arzătoare;
apoi, rugaţi-vă până ce primiţi substanţa, asigurarea. În fine, vorbiţi potrivit cu siguranţa
pe care aţi primit-o.

II. A PATRA DIMENSIUNE

Dacă există etape ce trebuie urmărite pentru ca credinţa noastră să fie incubată
convenabil, există de asemenea un adevăr central care se raportează la domeniul
credinţei. Trebuie să îl cunoaştem. Lecţiile importante pe care le-am învăţat cu privire la
natura împărăţiei credinţei erau roadele a ceea ce a fost la început o experienţă neplăcută.
Pastorii americani nu întâmpină astfel de probleme. Cu totul altfel este în Orient.
Îmi era destul de greu să predic despre puterea miraculoasă a lui Dumnezeu, căci în sânul
budismului chiar călugării împlinesc minuni extraordinare. De curând, în Coreea, o
femeie murea de cancer generalizat, şi nici un medic nu ţi putea face nimic. A fost dusă la
numeroase biserici pentru ca, în final, să eşueze la un călugăr budist. Ea a fost dusă într-o
grotă, unde erau adunate numeroase persoane pentru a se ruga şi a fost acolo complet
vindecată şi curăţită. Orice urmă de cancer a dispărut.
În Coreea, mulţi practică Yoga şi vindecă bolnavii prin meditaţie. În cursul
reuniunilor organizate de Sakagakkai în Japonia au loc multe vindecări: oamenii sunt
vindecaţi de ulcere la stomac, surdo-muţii aud şi vorbesc şi orbii văd. Este normal ca unii
creştini şi îndeosebi penticostalii să fie puşi în încurcătură în explicarea acestor
fenomene. Nu putem rezolva problema mulţumindu-ne să spunem că e vorba de o
manifestare demonică. Dacă diavolul este autorul acestor lucruri, de ce biserica lui Isus
Christos nu le-ar face cu mult mai bine?
Am fost oarecum tulburat într-o zi pentru că creştinii nu par a da prea multă
importanţă minunilor lui Dumnezeu. Ei zic: „Dar cum putem crede în măreţia absolută a
lui Dumnezeu? Cum îl putem chema noi pe Dumnezeu Iehova, singurul Creator, care
locuieşte în ceruri? Vedem minuni şi în budism, în Yoga sau în Sokagakkai. Vedem
numeroase miracole în religiile orientale. De ce ar trebui să pretindem că Dumnezeu
Iehova este singurul Creator al Universului?”
Totuşi, eu ştiu că Dumnezeul nostru este unicul Dumnezeu, singurul Creator al
Universului. Am hotărât deci să-i prezint aceste probleme lui Dumnezeu în rugăciune.
Am postit şi m-am rugat căutând să primesc credinţa Domnului ş răspunsurile Sale.
Atunci mi s-a făcut o descoperire glorioasă şi mi s-a dat o explicaţie clară. Din acea zi am
început să explic aceste lucruri bisericii mele din Coreea. Acum pot răspunde satisfăcător
la aceste întrebări, clar ca lumina soarelui. Permiteţi-mi să o fac în această carte.

Cele patru dimensiuni

În Univers există trei tipuri de duhuri: Duhul lui Dumnezeu, duhul rău şi duhul
uman. Când studiaţi geometria, consideraţi două puncte: unul aici şi unul mai departe.
Dacă trasaţi o linie pentru a le uni, o numiţi dimensiune. Ea constă într-o simplă linie
între cele două puncte. Dar, dacă trasaţi mult mai multe linii, prima dimensiune o creează
pe a doua şi atunci aveţi un plan. Punând un plan peste altul, veţi face uşor un cub. Aveţi
a treia dimensiune. Lumea materială şi ansamblul pământului aparţin celei de a treia
dimensiuni.
Prima dimensiune, linia, este conţinută şi, deci, controlată de a doua, planul. A
doua e conţinută şi controlată de a treia, cubul. Dar cine creează, conţine şi controlează a
treia dimensiune, lumea cubică? Găsiţi răspunsul în Geneza 1:2: „Pământul era pustiu şi
gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra
apelor”.
Dacă studiaţi textul ebraic al acestui verset, veţi descoperi sensul exact: Duhul lui
Dumnezeu incubă, sau acoperă (clocea) deasupra apelor. Această lume haotică aparţinea
celei de a treia dimensiuni, dar Duhul Sfânt care este arătat aici ca acoperind pe deasupra
cea de a treia dimensiune, aparţine acestei a patra dimensiuni. Pentru că lumea spirituală
îmbrăţişa această a treia dimensiune şi o acoperea prin lucrarea acestei incubaţii a celei de
a patra dimensiuni asupra celei a treia, pământul a fost creat din nou. Un ordin s-a născut
din cel precedent şi viaţa a ieşit din moarte, frumuseţea din urâciune, curăţia din
necurăţie, bogăţia din sărăcie. Toate lucrurile au fost create frumoase şi minunate prin
incubaţia celei de a patra dimensiuni. Dumnezeu a vorbit apoi inimii mele: „Fiul meu,
după cum a doua dimensiune o conţine şi controlează pe prima, astfel a patra dimensiune
o conţine şi controlează pe a treia, producând chiar prin aceasta o creaţie ordonată şi
frumoasă. Duhul este această a patra dimensiune. Orice fiinţă omenească este în acelaşi
timp o fiinţă spirituală şi fizică. Ea posedă în inima sa a patra dimensiune, tot atât de bine
precum o posedă şi pe a treia.” Astfel deci, explorând sfera spirituală a celei de a patra
dimensiuni, prin dezvoltarea viziunii şi a viselor, care se concentrează în imaginaţia lor,
oamenii pot acoperi şi incuba a treia dimensiune, o pot influenţa şi transforma.
Deci ar fi cu totul natural pentru adepţii yogii sau a budismului să exploreze şi să
dezvolte a patra lor dimensiune, sfera lor spirituală. Şi ar putea foarte bine să acopere
corpul lor datorită viziunilor precise şi a imaginilor mentale de bună sănătate. În ordine
naturală, a patra dimensiune are autoritate asupra celei de a treia şi duhul uman, cu
anumite limite poate comanda şi crea. Dumnezeu a dat fiinţelor umane puterea de a dirija
lumea materială şi de a o domina; ei îşi pot asuma această autoritate datorită celei de a
patra dimensiuni. Dar, explorând şi dezvoltând fiinţa lor interioară şi spirituală,
necredincioşii pot în acelaşi fel să domine a treia lor dimensiune, ceea ce include bolile
lor psihice.
Duhul Sfânt mi-a spus apoi: „Gândeşte-te un pic la Sokagakkai. Ea aparţine lui
satan. Duhul omenesc al membrilor săi se uneşte cu duhul rău din a patra dimensiune şi
cu aceasta din urmă exercită dominaţia sa asupra corpului şi a împrejurărilor”. Duhul
Sfânt mi-a arătat că în acest fel vrăjitorii din Egipt dominau împrejurările cele mai
diverse la fel cum făcuse Moise.
Dumnezeu mi-a arătat apoi că, din faptul că a patra dimensiune putea să se
unească cu cea a Tatălui – Creatorul Universului – noi putem ca pentru cel mai puternic
motiv să exercităm propria noastră dominaţie asupra împrejurărilor. Glorie lui
Dumnezeu! Putem manifesta puteri creatoare cu mult mai mare şi exercita control şi
putere asupra celei de a treia dimensiuni.
După ce am primit această revelaţie din partea Domnului, am început să explic cu
îndrăzneală fenomenele miraculoase observate în alte religii. Oamenii veneau să îmi
spună ca o sfidare: „Noi putem face aceleaşi miracole”.
Eu le răspundeam: „Da, o ştiu foarte bine. Aceasta se datorează faptului că
posedaţi în duhul vostru a patra dimensiune. Posedaţi această capacitate şi vă puteţi
domina corpul şi împrejurările vieţii. Dar prin aceasta duhul vostru nu este salvat chiar
dacă puteţi îndeplini aceste miracole.
A patra dimensiune cu care sunteţi legaţi este rea. Această a patra dimensiune o
poate domina pe a treia. Voi posedaţi o oarecare putere asupra celei de a treia dimensiuni
şi puteţi în consecinţă să influenţaţi evenimentele vieţii voastre.

Rolul subconştientului

În Statele Unite am văzut un mare număr de cărţi care ajută la dezvoltarea

capacităţilor duhului şi aceasta se răspândeşte din ce în ce mai mult în lume datorită
faptului că se dă o mare importanţă subconştientului. Ce este subconştientul? Nu este
altceva decât duhul vostru. Biblia îl numeşte omul interior, care este ascuns în inimă.
Înainte chiar ca psihologia să fi descoperit subconştientul, apostolul Pavel vorbise
despre acesta, aproape cu 2000 de ani în urmă, pentru că în scrierile lui este menţionat
omul dinlăuntru. De mult timp, Biblia a dezvăluit acest adevăr. Savanţii şi psihologii
insistă astăzi asupra acestei descoperiri, ei se interesează de ideile subconştientului şi se
silesc să-i dirijeze energiile. Dacă este adevărat că subconştientul aparţine celei de a patra
dimensiuni şi chiar prin aceasta posedă o oarecare putere limitată, asta nu înseamnă că
aceşti oameni înşeală deseori publicul.
Am fost uimit venind din America să citesc unele cărţi pe care mi le-au dat
pastorii din această ţară. Aceste lucrări ajungeau practic să facă din subconştient un
Dumnezeu atotputernic. E vorba aici de o mare cursă. Subconştientul are cu mare
siguranţă influenţă, dar el este limitat. El nu poate crea aşa cum face Dumnezeul nostru
atotputernic. Mi-am dat seama că în America biserica unitariană se sileşte să pună
accentul pe subconştient, a patra dimensiune a duhului omenesc şi să îl pună pe acesta în
locul ce ţi revine lui Isus Christos. E vorba, de fapt, de o mare înşelăciune şi de o gravă
primejdie.
 Dacă este adevărat că această învăţătură este imprimată de realitate şi adevăr este,
de asemenea, important a şti de faptul că diavolul a pus mâna pe a patra dimensiune de
natura rea. Dumnezeu este Sfânt, Unic şi Atotputernic. A patra dimensiune creează mereu
şi dă porunci. Ea o domină pe a treia prin incubaţie. În Geneza, Duhul Sfânt acoperea şi
plana deasupra apelor. Era ca o găină ce îşi acoperă ouăle şi îşi aşează împrejur puii. În
acelaşi fel, Duhul Sfânt acoperă a treia dimensiune şi duhul celui rău face la fel.
Mă uitam la ştirile televiziunii din Statele Unite. O mare controversă avea loc într-
o regiune; un om a ajuns să fie asasinat şi avocatul asasinului afirma că acesta din urmă
era intoxicat de violenţa unor programe televizate. Această declaraţie era imprimată de
adevăr căci, după ce a privit unul din aceste programe, tânărul a început să exercite cea de
a treia dimensiune a sa. Într-un fel, şi-a acoperit actele de violenţă şi cu totul natural a
sfârşit prin a face să manifeste un păcat de aceeaşi natură.

Limbajul celei de a patra dimensiuni

Lucrarea mea a revoluţionat prin descoperirea acestui adevăr relativ la a patra

dimensiune. Puteţi trăi aceeaşi experienţă în viaţa voastră. Vă întrebaţi cum poate începe
lucrarea de acoperire în subconştientul său. Noi locuim într-un corp limitat, în timp ce
Duhul Sfânt, în omniprezenţa Sa, poate incuba pământul întreg. Deşi suntem limitaţi în
spaţiu şi în timp, şi nu posedăm decât un singur mijloc de a incuba: prin imaginaţia,
viziunile şi visurile noastre.
Acesta este motivul pentru care Duhul Sfânt vine să coopereze cu noi, pentru a
crea, ajutând pe tineri să posede viziuni şi pe bătrâni să aibă visuri. Prin aceste mijloace
ajungem să dăm înapoi zidurile limitării noastre şi să lucrăm în întregul Univers. Acesta
este motivul pentru care Cuvântul lui Dumnezeu declară: „Când nu sunt vedenii, poporul
piere”. Dacă nu aveţi viziuni nu puteţi crea şi dacă încetaţi să creaţi mergeţi spre pieire.
Vedeniile şi visurile constituie limbajul celei de a patra dimensiuni şi astfel Duhul Sfânt
comunică. Prin mijlocirea unei viziuni sau a unui vis, vă puteţi reprezenta biserici mai
mare şi puteţi visa aceasta. Puteţi să vă imaginaţi un câmp mai vast de misiune; puteţi să
vă reprezentaţi creşterea bisericii voastre. Lucrând astfel puteţi să incubaţi viitorul vostru
şi să daţi naştere la rezultate. Permiteţi-mi să ilustrez aceasta cu exemple biblice.
Ştiţi de ce Adam şi Eva au pierdut harul? Diavolul ştia că viziunile şi visurile în a
patra dimensiune a duhului uman pot crea un rezultat precis. Diavolul pe aceasta premisă
pentru a începe metoda sa de atac. El a invitat-o pe Eva, şi i-a zis: „Eva, vino aici şi
priveşte rodul pomului interzis. Tu ai dreptul să-l priveşti, nu? Atunci vino şi priveşte-l.”
Cum, faptul de a privi fructul acelui pom părea un lucru destul de inofensiv, Eva
s-a dus să privească fructul. A privit mult timp pomul. Biblia declară în Geneza: „Femeia
văzu că pomul era bun de mâncat (...) Ea a luat fructul şi l-a mâncat.” (Geneza 3:6).
Înainte de a mânca fructul, ea a privit pomul şi a văzut fructul în imaginaţia sa. Ea a
contemplat ideea de a mânca fructul şi l-a prezentat la a patra sa dimensiune.
În a patra dimensiune, binele şi răul pot fi create. Eva a făcut să se coboare
imaginea fructului oprit în profunzimile imaginaţiei. Ea a văzut clar fructul. Şi-a imaginat
că fructul ar putea-o face la fel de inteligentă ca Dumnezeu. S-a simţit atrasă de pom ca
de un amant. Apoi, ea a luat fructul şi l-a mâncat şi a dat şi soţului ei. Aceasta l-a făcut să
cadă.
 Dacă vederea nu este atât de importantă, atunci de ce îngerul lui Dumnezeu i-a dat
o judecată atât de severă soţiei lui Lot? În Geneza 19: 17, Biblia spune: „Scapă-ţi viaţa,
nu privi în urma ta (...)”. E vorba de o simplă poruncă: „Să nu te uiţi înapoi”. Dacă citim
Geneza 14:26, vom descoperi că femeia lui Lot a privit înapoi şi a devenit un stâlp de
sare. Ea a suportat această teribilă pedeapsă pentru că a privit înapoi.
Veţi spune poate că judecata a fost prea severă. Totuşi, dacă veţi înţelege această
lege a Duhului, nu este chiar aşa. Căci atunci când a privit, nu a văzut numai cu ochii
fizici. Ceea ce a văzut ea atunci a intrat în fiinţa sa interioară şi a pus stăpânire pe
imaginaţia sa. Dorinţa excesivă după viaţa sa trecută a pus stăpânire pe ea şi Dumnezeu
şi-a exercitat judecata Sa dreaptă asupra ei.
Dumnezeu s-a servit de acest limbaj pentru a schimba numeroase vieţi. Citiţi cu
atenţie Geneza 13:14, 15: „Dumnezeu a zis lui Avraam după ce s-a despărţit Lot de el:
„Ridică-ţi ochii şi din locul în care eşti priveşte spre miază-noapte, spre răsărit şi spre
apus”. El i-a promis că ţi va da lui această ţară, la fel ca şi urmaşilor lui.
Un elicopter i-ar fi fost foarte util în acea zi, căci ar urca şi ar survola toată
regiunea aceasta, Orientul Mijlociu de astăzi, şi astfel ar fi evitat numeroase obstacole ale
trecutului şi ale prezentului. Cum Avraam nu avea nici binoclu, nici elicopter, viziunea sa
era limitată.
A vedea înseamnă a poseda. Avraam a văzut ţara. Apoi, s-a întors la corul său şi
s-a culcat. A visat în acea noapte teritoriul care urma să-i devină patrie. Duhul Sfânt s-a
servit atunci de a patra Sa dimensiune pentru a-i vorbi. A început să-şi exercite
dominaţia.
Este interesant de notat că Avraam a avut un fiu, Isaac, când era în vârstă de o
sută de ani şi, Sara, soţia sa de nouăzeci de ani. Când ei au atins această vârstă înaintată,
Dumnezeu a venit să-i spună lui Avraam că el va deveni tată. Dar când Dumnezeu i-a
spus aceasta, Avraam nu s-a putut opri să râdă. Aceasta înseamnă că Avraam nu a crezut
deloc.
Vedem că Sara a râs în cortul său. Dumnezeu a întrebat atunci: „Sara, de ce ai
râs?” Ea a răspuns: „Da nu, eu nu am râs”. Dar, Dumnezeu a răspuns: Ba da, ai râs”.
Avraam şi Sara au râs. Nici unul, nici altul nu credeau în miracol, dar Dumnezeu
ştia cum să-i convingă. El a folosit pentru aceata limbajul Duhului Sfânt. Într-o seară,
Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Vino afară”. În Orientul Mijlociu umiditatea este foarte
redusă. Nopţile sunt foarte senine şi este uşor să vezi stelele strălucind. Avraam a ieşit şi
Dumnezeu i-a spus: „Avraame, numără stelele”. Atunci Avraam a început să numere.
Savanţii spun că ochiul uman poate număra 6000 de stele. Putem gândi că
Avraam a continuat să numere şi a sfârşit prin a uita numărul la care a ajuns. El i-a zis lui
Dumnezeu: „Tată, nu ajung la nimic”. Tatăl i-a răspuns: „Copiii tăi vor fi tot atât de
numeroşi ca aceste stele”.
Avraam a fost cu siguranţă adânc cutremurat. Lacrimile i-au umplut ochii şi s-a
aşternut un val înaintea ochilor săi. Deodată i s-a părut că-i aude pe toţi strigând: „Tată,
Avraam!” A fost foarte mişcat şi întorcându-se la cortul său tremura din toate mădularele.
Nu putea dormi, când închidea ochii stelele deveneau obrajii copiilor şi strigau toţi:
„Tată, Avraame!”
Aceste imagini i-au revenit deseori în duh şi au devenit propriile sale visuri. Ele
făceau de acum înainte parte integrantă din a patra sa dimensiune într-un limbaj făcut din
viziuni şi visuri spirituale. Aceste viziuni şi visuri au început să-i domine corpul în vârstă
de o sută de ani şi corpul său, puţin câte puţin, s-a transformat într-un corp mai tânăr. Din
acea zi el a început să creadă în Cuvântul lui Dumnezeu şi nu a încetat să îl laude pe
Domnul.
Cine l-ar fi putut schimba pe Avraam până în acest punct? Duhul Sfânt. Căci
Dumnezeu a aplicat legea celei de a patra dimensiuni, limbajul Duhului Sfânt. O viziune
şi un vis l-au schimbat pe Avraam nu numai cu privire la duhul său, ci şi la corpul său.
Nu numai al lui, ci şi al soţiei sale. Amândoi au fost întineriţi. Puţin mai târziu, după
povestirea biblică, regele Abimelec a încercat să facă din Sara concubina sa; această
femeie de 90 de ani a fost considerabil reîntinerită prin legea şi limbajul celei de a patra
dimensiuni.
Noi nu suntem animale. Când Dumnezeu ne-a creat, El ne-a făcut cu a patra
dimensiune, adică înzestraţi cu capacităţi spirituale. Dumnezeu a zis: „Veţi domina a treia
dimensiune”.
Eu nu-mi pot exercita lucrarea de câştigător de suflete, mulţumindu-mă să bat la
porţi, să lupt şi să muncesc până la epuizare. Eu folosesc calea credinţei şi atunci biserica
creşte cu pas gigantic. Dacă astăzi biserica noastră numără mai mult de 40.000 de membri
înscrişi, eu nu am atât de mult de lucru atunci când mă întorc la biroul meu pe cât s-ar
putea gândi. Motivul este simplu: eu sunt canalul credinţei şi eu nu lupt constant în carne
pentru ca aceste lucruri să vină, căci Duhul Sfânt se ocupă de acestea fără dificultate. Eu
am învăţat să intru în a patra dimensiune a Duhului Sfânt chiar dacă exercit lucrarea mea
într-o ţară străină. Eu zic atunci ce ţi este necesar bisericii din Coreea şi ea preia lucrarea.
Eu o chem pe soţia mea la fiecare două zile şi ce îmi comunică ea aduce deseori o bună
lovitură mândriei mele. Credeam că membrii bisericii mele aşteaptă cu nerăbdare
întoarcerea mea. Eram sigur că frecventarea serviciului de dimineaţa se va micşora în
absenţa mea, dar soţia îmi spunea: „Nu te lăuda prea mult. Biserica se poartă minunat
chiar şi atunci când lipseşti”.

A aplica legea celei de a patra dimensiuni

Dacă Dumnezeu l-a putut folosi pe Avraam, aşa încât el să posede ţara prin
miracolul celei de a patra dimensiuni, şi dacă El i-a putut întâneri pe Avraam şi Sara prin
limbajul creat din viziunile şi visurile Duhului Sfânt şi voi puteţi lucra în a patra
dimensiune.
Geneza ne raportează istoria măreaţă a lui Iacov în 30:31,43. Niciodată nu am
apreciat versetele 37 – 39, unde îl vedeam pe Iacov înşelând pentru a se asigura că turma
sa să nască miei seini şi pestriţi.
Am întrebat pe Domnul: „Doamne, de ce permiţi ca o astfel de înşelăciune să
apară în Cuvântul Tău? Pentru aceasta moderniştii critică Biblia spunând că e vorba de o
poveste cu zâne.”
De fiecare dată când ajungeam să nu fie un text biblic nedemn de credinţă. Într-o
zi, citeam Biblia sub ungerea Duhului Sfânt, când am ajuns din nou la aceste versete. Mi-
am zis: „Voi sări peste acest pasaj. Nu e decât o superstiţie”. Dar, Duhul Sfânt mi-a zis:
„Aşteaptă o clipă. Nimic în Biblie nu este superstiţie. În realitate problema e că tu nu
înţelegi nimic. Tu eşti orb, iar eu aplic aici o lege deosebită a creaţiei. Acum deschide
bine ochii.”
 Atunci mi-a fost descoperit adevărul care a adăugat o nouă dimensiune lucrării
mele. Dacă nu folosiţi legile miraculoase ale credinţei nu puteţi spera să adăugaţi la
biserica voastră 1000 de membri pe lună. În afară de a patra dimensiune, eforturile
voastre personale nu vă pot permite să atingeţi acest scop.
În această parte a vieţii sale, Iacov, al cărui nume înseamnă înşelătorul, se găsea la
unchiul său, Laban. El a rămas aici aproape 20 de ani, lucrând ca cioban pentru unchiul
său, Iacov şi Laban înşelându-se reciproc. Ei au făcut deci acelaşi lucru. Când Iacov a
atins vârsta de 40 de ani, el nu avea nici un ban, dar avea două femei şi un mare număr de
copii. Mai mult, el dorea să se întoarcă acasă.
Dumnezeu a avut milă de Iacov. El i-a descoperit deci o parte din secretul celei de
a patra dimensiuni. După ce a primit această revelaţie, Iacov s-a dus la unchiul său. El i-a
zis: „Unchiule, eu voi continua să lucrez pentru tine, dar cu o condiţie: ia tu toate
animalele seine şi pestriţe, iar eu voi paşte numai animalele negre. Dacă aceste animale
negre dau naştere la miei seini şi pestriţi, atunci acesta va fi salariul meu.”
Unchiul lui Iacov a tresărit. El şi-a zis: „Aceste animale de culoare închisă au prea
puţine şanse de a da naştere la miei seini şi pestriţi. Îl voi putea folosi fără a plăti prea
scump.”
Atunci Laban i-a spus lui Iacov: „Da, de acord. E foarte bine, închei afacerea cu
tine.”
El a luat toate animalele seine şi pestriţe şi le-a dat în mâinile fiilor săi. Iacov a
rămas numai cu animalele de culoare închisă. El a plecat spre munţi, a tăiat crengi de
plop, migdal şi de platan şi le-a crestat cu cuţitul. A făcut un mic zid de ramuri pestriţe şi
pătate, şi l-a pus chiar în faţa jgheaburilor de adăpat unde veneau animalele să-şi
potolească setea şi intrau imediat în călduri. Iacov rămânea ziua şi noaptea şi supraveghea
animalele care veneau să se adape înaintea ramurilor pestriţe şi pătate. Biblia spune că,
puţin timp după aceea, aceste animale au dat naştere la miei seini şi pestriţi.
Dumnezeu a pus o viziune şi un vis în duhul lui Iacov. Înainte, subconştientul său
era umplut de sărăcie, de eşecuri şi înşelăciuni; muncise greu, fără o mare recompensă.
Dumnezeu i-a schimbat imaginaţia, servindu-se de aceste ramuri pestriţe şi pătate pentru
a-l ajuta să vadă şi să viseze în subconştientul său.
Iacov a privit atât acest zid, că duhul său a fost impregnat de ceea ce a văzut. El a
adormit şi a văzut în vis turma care dădea naştere la astfel de miei. Imaginaţia omului
joacă un rol considerabil în această a patra dimensiune. Animalele nu pot avea o
imaginaţie ca a noastră, pentru că imaginaţia este opera Duhului.
Când Iacov a început în inima şi duhul său să înţeleagă viziunea turmei seine şi
pestriţe, el a început să înveţe limbajul Duhului Sfânt. Nu se poate conversa cu o
persoană decât într-un limbaj cunoscut. Altfel nu se putea face.
Când el a început să înveţe limbajul Duhului Sfânt, Iacov a şi început imediat să
converseze cu Duhul Sfânt, care s-a pus la lucru. Duhul Sfânt a început astfel să se
sprijine pe mugurii buni şi să producă genele necesare pentru ca turma lui Iacov să dea
naştere la miei pestriţi, bălţaţi şi seini. Astfel, Iacov s-a găsit iute în posesia unei mulţimi
de miei de acest fel şi a devenit chiar prin aceasta unul dintre cei mai bogaţi oameni din
tot Orientul.
Biblia cuprinde mai mult de 8.000 de promisiuni. Fiecare este pentru voi ca o
ramură pestriţă sau bălţată. Nu aveţi nici o nevoie de a merge la munte pentru a tăia acolo
ramuri de migdal, de platan sau plop. Luaţi numai promisiunile din Biblie. Totuşi, aceste
promisiuni sunt diferite: căci ele toate sunt pestriţe şi pătate cu sângele Domnului Isus
Christos. Mult timp după epoca lui Iacov, Dumnezeu a ridicat un alt lemn pestriţ şi pătat.
El l-a plantat de această dată pe Calvar. Acest lemn nu era împestriţat şi pătat cu ajutorul
vreunui cuţit, ci chiar cu sângele Fiului lui Dumnezeu. Orice om poate veni să privească
acest lemn pestriţ şi pătat, să primească o nouă imagine, un nou vis şi o nouă viziune prin
puterea Duhului Sfânt şi să fie schimbat.
Aş vrea să vă povestesc o experienţă personală. Într-o zi, în ajunul Crăciunului,
eram ocupat să pregătesc o predică. Câteva ore mai târziu, la micul dejun, am primit un
telefon urgent. Un om mă chema la Spitalul Naţional din Seul. El m-a întrebat: „Vorbesc
chiar cu pastorul Cho?”
- Un membru din adunarea voastră este pe moarte. A avut un accident. Un taxi
l-a răsturnat, apoi l-a purtat pe scaunul din spate toată noaptea.
În acest timp, în Coreea, dacă un taxi lovea şi omora pe cineva, conducătorul nu
avea decât să plătească 2.500 de dolari şi astfel se găsea eliberat de orice obligaţie
financiară. Totuşi, dacă persoana nu era decât rănită, conducătorul trebuia să plătească
toate grijile şi cheltuielile spitalizării. Dacă un şofer lovea pe cineva şi nu avea nici un
martor, păstra persoana în propria maşină, până acesta murea. Asta îl costa mai puţin
scump.
Acest om, care era membru al bisericii mele mergea să cumpere o pălărie
minunată pentru soţia sa. Era atât de fericit să-i facă acest cadou, că s-a grăbit pe şosea
fără a da atenţie semaforului. Atunci, un taxi l-a doborât. Cum era seara şi nu erau
martori, şoferul l-a purtat în maşina sa toată noaptea. Omul nu era mort. În fine, un agent
de circulaţie a oprit taxiul şi l-a transportat pe nefericit la spital. Lovitura provocase o
gravă rănire la intestine şi stomacul său era umplut de murdărie şi de sânge: s-a declarat o
infecţie a sângelui.
Medicul mă cunoştea, de aceea el m-a chemat pentru a mă întreba: „Doctore Cho,
trebuie să-l operăm? Din punct de vedere medical nu mai exista nici o speranţă. El a
rămas fără îngrijire atât de mult timp, încât suferea acum de o infecţie a sângelui. Nu este
nici un mijloc prin care să-l scăpăm de asta.
Dar eu i-am zis: „Mergeţi. Operaţi-l. Cum termin predica, vin la spital”.
După terminarea serviciului de Crăciun, m-am grăbit la serviciul de urgenţă al
spitalului naţional din Seul. Omul zăcea acolo complet inconştient. Doctorul mi-a repetat
că nu era nici o speranţă.
- Pastore, nu mai speraţi, este muribund. N-am putut face nimic. Când am
deschis abdomenul am găsit trei găuri mari şi în acel lor erau excremente şi
impurităţi. Nu există nici o speranţă.
Eu am răspuns: „Bine, voi face ce voi putea mai bine”.
Când am intrat în cameră, omul se găsea într-o comă profundă. Am îngenuncheat
lângă pat şi am spus: „Doamne, dă-mi numai cinci minute şi eu voi încerca. Fă-l să iasă
din comă”.
În timp ce mă rugam am simţit o mişcare.
Am deschis ochii şi omul i-a deschis atunci pe ai lui.
„Oh, pastore”, mi-a zis el atunci, „eu voi muri.”
Ştiam că aveam cinci minute la dispoziţia mea.
I-am răspuns: „Nu puteţi spune aceasta. Dacă mai continuaţi să spuneţi că veţi
muri, nu voi putea face nimic pentru dumneavoastră. Trebuie să vă schimbaţi modul de a
gândi. Schimbaţi-vă viziunea şi visul pentru că singurul mod de a domina lumea
materială a dimensiunii a treia este de a folosi imaginaţia, viziunile şi visele.
Acum ascultaţi-mă. Reprezentaţi-vă un tânăr. El ţi spune la revedere soţiei sale, el
se bucură de o excelentă sănătate. Se duce la birou şi îşi împlineşte foarte bine munca.
Toată lumea îl respectă şi îl admiră. Vine seara şi îi cumpără soţiei daruri frumoase. Când
soseşte, ea îl întâmpină la uşă, îmbrăţişându-l.
El intră în casă, mănâncă o cină delicioasă şi ei petrec o seară liniştită. Omul
despre care vă vorbesc nu vă este străin. Eu vorbesc despre dumneavoastră. Gândiţi-vă la
acest om. Desenaţi portretul lui în duhul dumneavoastră. Priviţi-l şi spuneţi acum: Acest
om sunt eu.
Nu desenaţi un tablou al unui mort. Nu vă reprezentaţi un cadavru. Continuaţi să
visaţi despre acest am şi în acest timp eu mă voi ruga. Mulţumiţi-vă să desenaţi acest
portret în duhul vostru şi lăsaţi-mă să mă rog. De acord?”
- Da, pastore. Îmi voi schimba visul. Îmi voi schimba gândurile. Voi spune că
eu sunt acest om. Mă voi sili să fac din această viziune şi acest vis o
realitate ... Îl văd deja! A strigat el atunci.
În timp ce noi vorbeam, chirurgul a intrat cu infirmierele. Ei au început să râdă şi
să-şi bată joc de mine, gândind că mi-am pierdut într-adevăr mintea, dar eu eram serios,
căci cunoşteam legea dimensiunii a patra a Duhului Sfânt şi eu ştiam că omul acesta
începuse să vorbească limbajul Duhului Sfânt.
Astfel, că şi un misionar care se găseşte pe un pământ străin şi poate să comunice
bine cu oamenii din ţară, învăţând propria lor limbă, fără a recurge la un interpret, acest
muribund a învăţat să vorbească limbajul profund al Duhului Sfânt.
În momentul când am îngenuncheat pentru a-mi pune mâinile peste patul lui, am
zis: „Duhule Sfânt, acest om vorbeşte acum limbajul Tău, el are o viziune şi un vis.
Pătrunde în corpul lui şi exercită în el propria Ta dominaţie. Eu îi poruncesc acestui om
să se restabilească complet şi să se lase umplut de puterea Ta vindecătoare.”
Deodată, infirmierele, necrezând, au spus: „
„S-a făcut prea cald în această cameră”.
Însă, în realitate, se făcuse foarte frig. Acolo nu era încălzire centrală. Aceasta era
puterea Duhului Sfânt care comunică această căldură în cameră – chirurgul şi infirmierele
simţeau ceva ca un foc – urechile lor erau roşii şi puterea lui Dumnezeu era atât de mare
încât noi am simţit chiar patul tremurând.
Oricât de uimitor s-ar putea să pară, acest om s-a putut ridica şi a putut părăsi
spitalul o săptămână mai târziu. El lucrează acum cu mare succes în industria chimică.
De fiecare dată când îl observ duminica, şezând în balconul bisericii, îmi zic:
„Slavă lui Dumnezeu! Noi am vorbit împreună limba Duhului Sfânt. Noi am creat.”
Lăsaţi-mă să vă povestesc un alt accident.
Într-o zi mă aflam în biroul meu, când o femeie în jur de 50 de ani, a intrat în
birou şi a zis: „Pastore, căminul meu este complet dărâmat”.
- Opriţi plânsul, i-am spus eu. Povestiţi-mi mai bine ce se petrece.
- Ştiţi că noi avem de mai mult timp o fiică, dar ea este o veritabilă hipi. Ea se
culcă cu prietenii soţului meu sau ai fiilor mei, merge dintr-un hotel în altul şi dintr-un
cabaret de noapte în altul. Ea a devenit ruşinea familiei noastre, mi-a spus ea plângând,
soţul meu nu mai poate merge la serviciu, fiii mei sunt foarte încurcaţi, vor toţi să
părăsească locuinţa. Eu am încercat totul. Chiar am cerut Domnului să facă să moară.
Cho, ce aş mai putea face?
- Nu mai gemeţi şi nu mai plângeţi, i-am spus eu. Înţeleg acum de ce Dumnezeu
nu împlineşte rugăciunea dumneavoastră. Aţi prezentat Domnului o imagine mental
negativă. În duhul dumneavoastră nu aţi încetat să-i prezentaţi portretul unei prostituate.
Nu-i aşa?
- Da, e adevărat. Asta este ea, o prostituată.
- Dar, dacă doriţi ca ea să se schimbe, trebuie să-i prezentaţi Domnului o altă
imagine mentală, i-am spus eu. Trebuie să curăţiţi tabloul din imaginaţia dumneavoastră
şi să desemnaţi o imagine nouă.
Dar ea a respins această idee. „Eu nu pot”, zise ea. „Ea este murdară,
dezgustătoare şi mizerabilă.”
- Nu mai vorbiţi astfel. Noi vom desena o altă imagine. Noi vom pune în duhul
dumneavoastră un alt fel de ramuri pestriţe şi pătate. Îngenuncheaţi aici şi eu voi
îngenunchea în faţa dumneavoastră. Mergem la piciorul Calvarului: să ridicăm mâinile şi
să privim la Isus care moare pe cruce, cu corpul învineţit şi acoperit cu sânge.
- De ce este El atârnat acolo? Din cauza fiicei dumneavoastră. Să o punem
acum pe fiica dumneavoastră în spatele lui Isus Christos. Să încercăm să o vedem prin
crucea Sa împestriţată şi pătată. Nu o vedeţi de acum înainte iertată şi curăţită? Născută
din nou şi umplută de Duhul Sfânt? Într-un cuvânt, complet schimbată?
- Reuşiţi să desenaţi acest portret cu ajutorul sângelui Domnului Isus Christos?
- Oh, da, pastore! a răspuns această femeie. Acum le văd pe toate cu un alt ochi.
Prin Christos, pe cruce, eu pot schimba imaginea pe care o am despre fiica mea.
- Minunat! E minunat! Am exclamat eu. Voi desena o nouă imagine a fiicei
dumneavoastră. Păstraţi această imagine precisă, vie şi simplă, în duhul dumneavoastră
ziua şi noaptea. Astfel Duhul Sânt va putea să vă folosească, căci limbajul său este însoţit
de o viziune şi un vis. Noi ştim că am trasat portretul cel bun, pentru că acum suntem la
piciorul crucii.
Am îngenuncheat şi ne-am rugat:
„Oh, Doamne, Tu vezi acest portret. Duhule Sfânt, revarsă-te în această nouă
viziune, în acest nou vis. Schimbă toate lucrurile. Împlineşte miracolul.”
Am lăsat-o pe această mamă de familie să plece. Părăsindu-mă, ea era toată numai
un zâmbet. Nu mai plângea, pentru că imaginea fiicei sale se schimbase.
Câteva luni mai târziu, ea a intrat ca un vârtej în biroul meu însoţită de o
magnifică tânără. „Cine este această tânără?”, am întrebat-o.
- Aceasta este fiica mea, răspunse ea, surâzând.
- Dumnezeu a împlinit rugăciunea dumneavoastră.
- Da, El a făcut-o!, mi-a spus ea.
Apoi, mi-a povestit istoria sa: într-o noapte fiica sa a dormit cu un bărbat într-un
hotel. Dimineaţa, trezindu-se, ea s-a simţit deosebit de murdară şi mizerabilă.
Ea a devenit atunci conştientă de nenorocirea sa şi a început să simtă dorinţa de a
se întoarce la familia sa, dar îi era frică de părinţi şi de fraţii săi. Ea a hotărât, totuşi, să
meargă la risc, zicându-şi: „Voi mai încerca o dată, şi dacă ei mă gonesc, aceasta va fi
ultima dată”.
S-a întors deci la părinţii săi şi a sunat. Mama sa a venit şi a deschis. Văzând-o pe
fiica sa, chipul i se lumină. O întâmpină şi o îmbrăţişa zicând: „Fii binevenită, fiica mea”.
 Fiica era atât de răvăşită de dragostea mamei sale, încât se topi în lacrimi. Mama
sa s-a rugat şi imaginea pe care şi-a făcut-o despre fiica sa s-a schimbat complet prin
aceasta.
Astfel ea a putut s-o întâmpine călduros pe tânăra fată, strângând-o în braţe cu
dragoste.
Mama sa a dus-o la biserică timp de două – trei luni. Ea a ascultat predicile şi şi-a
mărturisit toate păcatele, şi-a dat inima lui Isus Christos şi a primit botezul Duhului Sfânt.
Ea a devenit o creatură în întregime nouă în Christos şi a primit botezul Duhului Sfânt, şi
apoi, a întâlnit un om minunat care a devenit soţul ei.
Această tânără femeie are ea însăşi trei copii şi este una din cele mai bine văzute
responsabile de celule din biserica mea. Este o evanghelistă zeloasă. Toate acestea s-au
întâmplat din momentul în care mama sa şi-a schimbat viziunea şi visul şi a pus în
practică legea celei de a patra dimensiuni. De-a lungul întregii Scripturi, îl vedem pe
Dumnezeu folosind această lege a celei de a patra dimensiuni. Priviţi la Iosif. Chiar
înainte de a fi vândut ca sclav, Dumnezeu deja imprimase în inima sa imagini care
aparţineau celei de a patra dimensiuni. Cu ajutorul mai multor vise, Dumnezeu i-a dat o
viziune precisă. Deşi Iosif a fost dus ca sclav în Egipt, el a exercitat deja o oarecare
dominaţie asupra credinţei sale. La sfârşit, Iosif a devenit prim ministru.
Priviţi la Moise. Înainte de a ridica cortul, el a fost chemat pe muntele Sinai. El a
rămas aici timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, şi a primit reprezentări mentale a cortului.
Apoi, el a coborât pentru a construi, aşa cum văzuse în viziunea şi în visul său.
Dumnezeu a dat, de asemenea, viziuni lui Isaac, lui Ieremia, lui Ezechiel şi lui
Daniel, care au fost toţi mari servitori ai Domnului Dumnezeu. Dumnezeu i-a chemat să
intre în a patra dimensiune şi i-a învăţat limbajul Duhului Sfânt. Apoi, ei s-au rugat cu
rugăciunea credinţei.
Acelaşi lucru a fost adevărat şi cu apostolul Petru. Numele său era la origine
Simon, ceea ce înseamnă „trestie”. Văzându-l pe Petru, pe care-l aducea fratele său,
Andrei, Isus l-a privit în ochi şi i-a zis: „E adevărat, tu eşti Simon. Tu eşti „trestie”.
Caracterul tău este schimbător, flexibil. Într-o clipă eşti mânios şi o clipă după aceasta tu
râzi. Câteodată bei prea mult şi în alte împrejurări poţi face dovada unei mari inteligenţe.
Tu eşti într-adevăr ca o trestie, dar eu vreau să te numesc piatră. Simon – trestia este mort
în lume şi Petru – piatra este viu”.
Petru era un pescar şi cunoştea calităţile de robusteţe şi solidaritate ale unei snci.
În duhul sau, el a început îndată să se vadă ca o stâncă. El contempla valurile agitate ale
Mării Galileii cum lovea o stâncă şi o acoperea cu spumă. Stânca părea a fi învinsă, dar o
clipă după aceasta se putea vedea apa retrăgându-se şi stânca era tot acolo. Petru a repetat
atunci: „Sunt eu cu adevărat ca o stâncă? Oare sunt? Da, este adevărat, eu sunt ca o
stâncă.” Petru a devenit ca o stâncă solidă în biserica primitivă. Dar înainte de a fi astfel
transformat, Isus a văzut pe Petru ca o stâncă şi el a devenit o stâncă.
Dumnezeu a schimbat numele lui Iacov în Israel, ceea ce înseamnă „Prinţul lui
Dumnezeu”.
Iacov era un trişor şi un înşelător, dar el a fost numit prinţ. Aceasta s-a făcut
numai după ce a fost schimbat.
În lumea întreagă necreştinii se dedau la meditaţie transcendentală şi la cultul lui
Buda. Pentru a se putea deda la meditaţie, trebuie un scop şi o viziune clară. În
Sokagakkai, se reprezintă în primul rând, prosperitatea, apoi se repetă anumite fraze
pentru a se încerca dezvoltarea celei de a patra dimensiuni a omului. Aceşti oameni
creează. Creştinismul a fost introdus în Japonia mai mult de aproximativ 100 de ani
înainte, dar creştinii nu reprezintă decât 0,5 procente din populaţie. Sokagakkai numără
de partea sa milioane de discipoli. Această societate a ştiut să aplice legea celei de a patra
dimensiuni şi a făcut minuni. În creştinism, din nenorocire nu se ştie a de vorbi decât
despre teologie şi credinţă.
Oamenii au fost creaşi după chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu este un Dumnezeu
al miracolelor. Pentru aceasta copiii Lui sunt născuţi cu dorinţa de a vedea minuni în
viaţa lor. Dacă ei nu văd asemenea lucruri oamenii nu vor fi niciodată cu adevărat
convinşi că Dumnezeu este Atotputernic.

Responsabilitatea voastră

Vă simţiţi răspunzători de a arăta miracole acestor oameni. Biblia nu aparţine

celei de a treia dimensiuni, ci celei de a patra. Ea ne vorbeşte despre Dumnezeu şi despre
viaţa pe care El ne-o păstrează. Noi putem învăţa aici limbajul Duhului Sfânt. Citind
Scriptura puteţi să vă lărgiţi viziunea şi să vă înfrumuseţaţi visele. Visaţi, aveţi viziuni,
creaţi, lăsaţi să vină Duhul Sfânt şi daţi viaţă textelor din Scriptura pe care le citiţi.
Implantaţi viziuni în inimile tinerilor şi vise în inimile celor bătrâni.
Dacă nu puteţi să vă deplasaţi şi să lucraţi ca misionari, puteţi cel puţin visa în
fotoliile voastre. Iată o activitate puternică. Lăsaţi să vină Duhul Sfânt pentru a vă învăţa
limbajul Lui, care este făcut din vise şi din viziuni. Apoi, păstraţi aceste viziuni şi vise şi
permiteţi-i Duhului Sfânt de a vă folosi prin acest limbaj şi de a crea.
Dumnezeu este gata să dea ceea ce vă doreşte inima. El este gata să vă
împlinească aceste dorinţe. N-a zis oare Biblia: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da
tot ce-ţi doreşte inima” (Ps. 37:4)? El adaugă în Proverbe 10:24: „Ceea ce doresc cei
drepţi le este dat”. Alegeţi mai întâi un scop precis, apoi desenaţi o imagine mentală vie şi
simplă. Fiţi plini de entuziasm şi rugaţi-vă de la început până la sfârşit. Nu vă lăsaţi
înşelaţi de adepţii gândirii pozitive, ai Yogii, ai meditaţiei transcendentale sau ai
Sokagakkai. Tot ce fac ei este dezvoltarea dimensiunii a patra omeneşti. Ei evoluează
deci în partea rea a dimensiunii a patra.
Să ne ridicăm şi să depăşim în putere pe vrăjitorii Egiptului. Egiptenii acestei lumi
sunt plini de vrăjitorii, dar noi putem folosi viziunile şi visurile noastre pentru a-l servi pe
Dumnezeul nostru Sfânt.
Să devenim ca Moise şi să mergem să împlinim cele mai mari miracole.
Miracolele fac parte din viaţa normală şi obişnuită a bisericii noastre. Pentru
aceasta pot afirma că omul este mai mult decât un simplu animal. Voi nu sunteţi o
creatură oarecare; voi posedaţi în inima voastră a patra dimensiune, aceea care domină
asupra celor trei dimensiuni: lumea cubică, lumea plană şi lumea liniară.
Dominând în lumea celei de a patra dimensiuni – Împărăţia credinţei, veţi putea
da porunci împrejurărilor şi situaţiilor în care vă veţi găsi. Veţi putea transforma şi
înfrumuseţa urâciunea şi haosul şi vindeca pe cei care sunt răniţi şi suferă.
Slavă Domnului!

Puterea creatoare a cuvintelor noastre

 Există un număr oarecare de etape care ar trebui urmate pentru o incubare corectă
a credinţei, ca şi un adevăr central care trebuie învăţat cu privire la raza de acţiune a
credinţei. Există, mai mult, un principiu de bază relativ, pe care trebuie să-l înţelegem
bine cu privire la cuvântul exprimat. Pentru aceasta aş dori să vorbesc acum despre
puterea creatoare a Cuvântului şi motivele pentru care folosirea sa este atât de importantă.
Într-o dimineaţă luam micul meu dejun în compania unuia dintre cei mai mari
neurochirurgi din Coreea. El îmi vorbea despre unele descoperiri medicale recente asupra
felului în care lucrează creierul. El m-a întrebat: „Dr. Cho, ştiţi dumneavoastră că sediul
cuvântului, care se află în creier, domneşte asupra tuturor celorlalte zone neuronale?” Eu
am început să râd şi i-am zis: „Ştiu de mult acest lucru”.
- Dar cum îl ştiţi?, m-a întrebat el. E vorba de o descoperire recentă în domeniul
neurologiei.
Eu i-am răspuns, că am învăţat aceasta de la dr. Iacov.
- Dar cine este acest dr. Iacov? m-a întrebat el.
- Acesta era unul dintre cei mai mari doctori din timpurile biblice, de acum vreo
două mii de ani, i-am răspuns. Şi, în cartea sa, la capitolul trei, dr. Iacov explica în
primele versete activitatea şi importanţa limbii şi sediul cuvântului.
Neurochirurgul era complet uluit.
- Oare Biblia învaţă acest gen de lucruri?, m-a întrebat el.
- Da, i-am replicat, limba este cel mai mic dintre mădularele corpului nostru,
dar ea poate să-l controleze în întregime.
- Atunci, neurochirurgul a început să expună descoperirile lor. El mi-a zis, că
centrul nervos al cuvântului avea o asemenea putere asupra întregului corp, că singurul
fapt de a vorbi poate permite unei persoane de a controla corpul său, de a-l manipula în
felul în care ea doreşte. El a spus: „Dacă cineva nu încetează să repete: „Eu slăbesc din ce
în ce mai mult, atunci foarte iute neuronii primesc acest mesaj şi îşi zic: să ne pregătim să
devenim mai slabi, căci am primit instrucţiuni din partea sediului nostru central, după
care noi ar trebui să slăbim”. Este, deci, cu totul natural ca neuronii să adapteze
aptitudinea lor fizică la slăbiciunea cerută.
Dacă cineva zice: „Eu, eu nu am nici o capacitate. Eu nu pot face acest lucru,
îndată toţi neuronii vor începe să declare acelaşi lucru.
Da, vor zice ei, noi am primit de la sistemul nostru nervos central o instrucţiune
care zice că noi nu avem nici o capacitate şi să încetăm lupta pentru a o dobândi. Noi
trebuie să ne pregătim să facem parte din corpul unui incapabil.
Dacă cineva continuă să zică: sunt prea obosit, sunt prea bătrân, nu pot face
nimic, atunci foarte iute centrul de control al limbajului răspunde şi dă instrucţiuni în
consecinţă. Nervii răspund: „Da, noi suntem prea bătrâni. Suntem gata de a coborî în
mormânt. Să ne pregătim pentru a ne dezintegra. Acela care persistă să spună că el este
bătrân, va muri în curând.”
Neurochirurgul a continuat zicând: „Un astfel de om nu ar trebui să iasă niciodată
la pensie. Când un om iese la pensie, el nu încetează să repete: Eu sunt la pensie. Atunci
toţi nervii încep să răspundă la acest mesaj şi-şi pierd activitatea. Ei se pregătesc de o
moarte apropiată.

Cum să reuşim în viaţă

 Această conversaţie a avut o mare semnificaţie pentru mine şi o mare influenţă
asupra propriei mele vieţi. Am înţeles atunci că este importantă folosirea cuvântului
pentru a crea o viaţă reuşită.
Oamenii se adaptează uşor la un limbaj negativ: „Oh, ce sărac sunt eu. Nu pot nici
măcar să dau darul pentru Domnul!” Când se prezintă ocazia de a găsi un serviciu bun,
sistemul nervos va răspunde: „Eu nu sunt capabil să mă îmbogăţesc, căci eu am primit
instrucţiuni noi în acest sens din partea centrului meu de control. Eu sunt oprit să mă
îmbogăţesc, deci nu pot accepta această ofertă. Eu nu pot accepta aceşti bani”. Cine se
aseamănă se adună: dacă vă comportaţi ca un sărac, veţi ajunge la sărăcie. Dacă persistaţi
în această atitudine, veţi rămâne în această stare.
Astăzi este exact cum a zis Biblia acum 2000 de ani. Medicina vine să descopere
acest principiu. Amicul meu, neurochirurgul, mi-a spus că oamenii ar trebui să repete:
„Sunt tânăr. Sunt capabil. Pot lucra ca un tânăr, oricare ar fi vârsta mea”. Neuronii acestei
persoane se vor înviora atunci şi vor primi puterea şi forţa sistemului nervos central.
Biblia afirmă clar că acela care controlează limba, controlează tot corpul. Veţi
obţine ceea ce ziceţi. Dacă voi continuaţi să ziceţi că sunteţi sărac, toate elementele
sistemului vostru nervos se vor simţi atrase de sărăcie şi voi vă veţi simţi bine în această
stare. Veţi prefera să rămâneţi sărac. Dar dacă veţi continua să repetaţi că sunteţi capabil,
că puteţi reuşi, atunci tot corpul vostru va fi condiţionat pentru succes. Veţi fi gata să
înlăturaţi toate sfidările şi să biruiţi. Acesta este motivul pentru care nu ar trebui să vorbiţi
niciodată într-o manieră negativă.
În Coreea, ne servim foarte des de termenii care au legătură cu moartea. Avem
expresii curente ca acestea: „Oh, se face cald de moarte”, „Am mâncat atâta că risc să
mor”, „Sunt fericit până la moarte”, „Am o frică mortală”. Coreenii folosesc foarte des
aceste expresii negative. Acesta este motivul pentru care în decursul celor 5000 de ani ai
istoriei ţării noastre am cunoscut atât de des moartea şi războiul. Generaţia mea nu
cunoaşte pacea în această ţară. Eu m-am născut în timpul celui de-al doilea război
mondial. Am crescut în timpul războiului din Coreea şi trăiesc într-o ţară care este mereu
în prag de război.
Înainte de a vă schimba trebuie mai întâi să vă schimbaţi limbajul. Dacă nu o
faceţi nu vă veţi putea schimba voi înşivă. Dacă doriţi schimbarea copiilor voştri, trebuie
mai întâi să-i invitaţi să se servească bine de limbaj. Dacă doriţi ca tinerii rebeli şi
iresponsabili să devină adulţi responsabili, trebuie să-i învăţaţi acest nou limbaj.
Unde putem noi învăţa acest nou limbaj? În cea mai bună dintre cărţi: Biblia.
Citiţi Biblia de la Geneza până la Apocalipsa. Învăţaţi limbajul Bibliei, vorbiţi cuvântul
credinţei şi hrăniţi sistemul vostru nervos cu un vocabular constructiv, progresiv,
productiv şi victorios. Folosiţi asemenea cuvinte. Repetaţi-le fără încetare, pentru ca ele
să ajungă să controleze corpul vostru. Veţi deveni atunci victorioşi, pentru că veţi fi
complet condiţionaţi de a înfrunta împrejurările şi de a reuşi. Iată, deci, primul motiv
important pentru care trebuie să vă serviţi de cuvânt: pentru a crea puterea necesară
purtării unei vieţi de victorie.

A împlini planurile lui Dumnezeu

 Există al doilea motiv pentru a folosi puterea creatoare a cuvântului: nu numai el
poate să ne aducă succes în viaţa personală, ci Duhul Sfânt are nevoie de el pentru a
îndeplini planurile lui Dumnezeu.
La începutul lucrării mele aveam impresia că lupt mereu, chiar când eram ocupat
de a face o predică. Simţeam nişte obstacole în duhul meu. Se întâmplă atunci ca Duhul
Sfânt să vină în mine şi să am impresia că privesc la televizor. Pe ecranul duhului meu
vedeam tumori dispărând, tuberculoze vindecate, infirmi aruncând cârjele şi începând să
meargă.
Coreea este atât de departe de Statele Unite ale Americii, că am auzit prea puţin
vorbindu-se de acest gen de eliberare şi vindecare. Chiar câţiva misionari care erau în
Coreea în acel timp, nu cunoşteau acest gen de lucrare. Când le-am vorbit despre aceasta,
confuzia mea a crescut.
Am ajuns la concluzia că era vorba aici de un obstacol pe care satana în persoană
l-a ridicat în drumul meu. De fiecare dată când mi se întâmplă, eu ziceam: „Oh, duh care
împiedici, îndepărtează-te de la mine!”
Dar, cu cât porunceam, cu atât viziunea oamenilor vindecaţi devenea mai clară. În
sfârşit, disperarea mea a devenit atât de intensă, că aproape nu mai puteam predica.
Viziunile erau foarte frecvente; am început să postesc şi să mă rog, aşteptând răspunsul
Domnului.
Atunci, în inima mea l-am auzit pe Domnul zicându-mi: „Fiul meu, acest obstacol
nu vine de la satan. Aceasta este chiar dorinţa Duhului Sfânt. Acesta este cuvântul de
înţelepciune şi de cunoştinţă. Dumnezeu vrea să vindeci pe aceşti oameni, dar El nu o
face dacă tu nu vorbeşti.”
„Dar, nu, am replicat eu. Eu nu cred. Dumnezeu poate face foarte bine ceea ce
vrea, fără a fi nevoie ca eu să spun un singur cuvânt.”
Mai târziu, am văzut în primul capitol al Genezei că era scris: „Pământul era
pustiu şi gol şi Duhul Sfânt plutea deasupra apelor”. El incuba, dar nimic nu se producea.
Dumnezeu mi-a descoperit atunci un adevăr important. El mi-a zis: „Prezenţa Duhului
Sfânt cu ungerea sa puternică incuba şi acoperea apele. Dar s-a produs ceva prin
aceasta?”
„Nu, i-am răspuns eu. Nimic nu a avut loc.”
Atunci Dumnezeu mi-a zis: „Tu poţi simţi prezenţa Duhului Sfânt în biserica ta –
prezenţa vie şi pătrunzătoare a Duhului Sfânt – dar nimic nu se va petrece, nimeni nu va
fi salvat, nici un cămin distrus nu se va reface atât timp cât nu vei pronunţa cuvintele
potrivite. Să nu te mulţumeşti să cerşeşti pentru a primi ceea ce ai nevoie. Prezintă
Cuvântul. Dă-mi materialele cu care să pot zidi miracolele. Aşa cum am făcut la crearea
lumii, vorbeşte simplu: „Să fie lumină!” sau „Să fie o întindere!”
Când am luat cunoştinţă de acest adevăr, s-a făcut o întoarcere decisivă în viaţa
mea. A trebuit atunci să cer iertare lui Dumnezeu: „Doamne, i-am spus eu, sunt dezolat.
De acum voi vorbi.”
Dar încă îmi era teamă. Nimeni, într-adevăr, nu m-a învăţat în acest domeniu. Mă
temeam, de asemenea, că nu seva produce nimic când voi vorbi eu. Ce vor zice atunci
oamenii? Atunci am zis Domnului: „Pentru că îmi este frică nu voi începe prin a vorbi
despre vindecare infirmilor sau a tumorilor canceroase care dispar. Tată, eu voi începe cu
durerile de cap.”
 După aceasta, când am început să predic, viziunile de vindecare au năvălit în
duhul meu. Dar, de fiecare dată când vedeam infirmi vindecaţi sau tumori vindecate, le
ignoram. Eu declaram: „Este aici o persoană, în acest auditoriu, care este vindecată chiar
în acest moment de dureri de cap.” Şi, îndată, persoana era vindecată. Eram uluit când
vedeam că este suficient să vestesc vindecarea pentru ca ea să survină.
Puţin câte puţin, am îndrăznit.
Am început să proclam vindecarea sinuzitelor, apoi a surzeniei, şi, în fine, a
tuturor bolilor pe care le vedeam în viziunile mele. Astăzi, în biserica mea, duminica
dimineaţa, sute de persoane primesc vindecarea în acest fel. Dar, din cauza lipsei de timp
şi a marelui număr de servicii, trebuie să le fac repede. În timp ce stau în picioare, la
amvon, Domnul îmi arată vindecările şi eu le numesc. Mă mulţumesc să închid ochii şi să
le vestesc. Dar în clipa când ei ştiu că sunt vindecaţi, oamenii se ridică. Ei fac aceasta
când boala deosebită de care sunt vindecaţi a fost numită. În timpul acestei părţi a
serviciului, numeroase persoane se ridică în tot auditoriul şi vestesc vindecarea lor.
Astfel, am învăţat un secret: înainte de a voi să vorbiţi, Duhul Sfânt nu are
mijloacele necesare pentru a crea. Dacă El dă inimii voastre credinţă pentru a muta un
munte, să nu vă rugaţi sau să nu cerşiţi ca muntele să se mute, ci, mai curând spuneţi:
„Mută-te şi aruncă-te în mare”, şi aceasta se va face. Dacă sesizaţi aceasta şi începeţi să
vorbiţi sub ungerea Duhului Sfânt, cu credinţa că Dumnezeu vă dă, veţi vedea numeroase
miracole producându-se în vieţile voastre.
Desigur, nu este uşor să predici regulat la o asistenţă de 450.000. Noi am instalat
în biserica noastră o staţie de telefon care funcţionează 24 de ore din 24. Ziua şi noaptea
asistenţii mei primesc apeluri şi acordă sfaturile lor. Încerc întotdeauna să fac astfel ca
propriul meu număr să rămână neştiut, dar aceasta nu durează mult. Atunci îmi vin
apeluri telefonice toată noaptea.
Adeseori, noaptea, când sunt culcat confortabil în patul meu, spre ora zece, sună
telefonul: „Pastore, nepotul meu are o febră puternică. Vă rog rugaţi-vă pentru el.”
Atunci, eu mă rog.
Spre ora 23:00, un alt apel: „Soţul meu nu se întoarce întotdeauna de la lucru.
Rugaţi-vă pentru el, vă rog.” Ş eu mă rog.
Spre miezul nopţii, telefonul sună iar şi o femeie înecată de plâns, îmi spune:
„Soţul meu s-a întors acasă şi m-a bătut. Este groaznic. Nu mai vreau să trăiesc.” Şi eu i-
am dat sfaturile mele.”
La ora unu dimineaţa, primesc apelul unui beţiv care îmi zice: „Soţia mea
frecventează biserica dumneavoastră; de ce o învăţaţi să se comporte aşa cum face ea?”
Atunci îi dau explicaţia pe care o cere.
Spre mijlocul dimineţii, sună telefonul. Apelul vine din spital: „Pastore, persoana
cutare este pe cale de a muri. Vreţi să veniţi imediat? Ea ar vrea să vă vadă înainte de a
muri.” Atunci fac aşa încât să merg imediat la spital.
Telefonul continua să sune, până acolo că din timp în timp îl scot din priză.
Atunci exclam: „Nu mai pot continua să trăiesc în acest fel!” Şi mă duc să mă culc.
Atunci Duhul Sfânt vorbeşte inimii mele: „Eşti tu cu adevărat un bun pastor? Un
bun pastor nu-şi lasă niciodată oile să rătăcească.” Atunci mă ridic şi pun din nou
telefonul în priză. Când călătoresc în străinătate pot să mă bucur de o noapte bună de
somn.
 Într-o seară oarecare, în timpul unei ierni deosebit de aspre, eram culcat
confortabil în patul meu. Când mă pregăteam să mă cufund în somn, telefonul sună: omul
care era la capătul celălalt al firului mi-a zis: „Pastore, mă recunoaşteţi?”
- Oh, da, sigur mă recunoaşteţi. Sunt eu, cel pe care l-aţi căsătorit acum doi ani;
nu-i aşa că mă recunoaşteţi? Eu, într-adevăr, am făcut tot ce am putut timp de doi ani, dar
unirea noastră este un eşec, mi-a spus el. În această seară am avut o discuţie teribilă şi am
hotărât să ne despărţim. Am făcut deja împărţirea bunurilor, dar a rămas nefăcut un
singur lucru: noi dorim binecuvântarea dumneavoastră. Ne-am căsătorit cu
binecuvântarea dumneavoastră şi vrem să ne despărţim tot cu ea.”
Ce situaţie grea pentru un pastor, de a binecuvânta oamenii atunci când ei se
unesc, şi de a-i binecuvânta apoi când ei se despart! I-am răspuns: „Puteţi aştepta până
mâine? Este foarte frig şi eu sunt deja în pat. Trebuie să vin chiar acum?”
„Pastore, a reluat el, mâine va fi prea târziu. Noi suntem gata să ne despărţim
chiar în seara asta. Nu dorim, în special, să ne faceţi o predică. Este prea târziu acum, noi
am depăşit punctul de la care ar mai fi fost posibilă o reîntoarcere. Veniţi numai să ne daţi
binecuvântarea dumneavoastră pentru a putea divorţa.”
Am ieşit din pat şi m-am îndreptat spre camera de zi. În inima mea eram foarte
mânios pe satana. M-am gândit: „Cu siguranţă, că aceasta nu este lucrarea Duhului Sfânt.
Aceasta nu poate fi decât lucrarea diavolului.”
De la începutul rugăciunii mele am intrat în a patra dimensiune. Viziunile şi
visurile erau limbajul Duhului Sfânt, datorită lor eu pot să acopăr, din a patra dimensiune
pe cea de a treia şi o corijez. Am îngenuncheat, am închis ochii şi prin crucea lui
Christos, cu ajutorul Duhului Sfânt, am început să văd această familie unită din nou. Mi-
am reprezentat un tablou foarte clar şi m-am rugat în aceşti termeni: „Doamne, fă să fie
astfel!”
Rugându-mă mereu, credinţa mea s-a arătat şi, în numele lui Christos am reuşit să
schimb această situaţie în a patra dimensiune. Cu puterea Sa pozitivă, această situaţie îmi
aparţinea. Atunci m-am dus să văd cuplul în chestiune.
Locuiau într-un apartament de lux incredibil. Tot confortul posibil se găsea acolo.
Dar, când am intrat, am simţit o răceală glacială, care provenea din ura care se găsea între
acest bărbat şi soţia sa. Puteţi poseda toate lucrurile din lume, binecuvântarea Domnului
nu poate să vă aparţină dacă ura domneşte în familia dumneavoastră.
Intrând am găsit soţul în camera de zi. Soţia se găsea în dormitor. După sosirea
mea, soţul a început să o critice aspru. Ea a intrat atunci val-vârtej, zicând: „Nu-l ascultaţi
pe el. Ascultaţi-mă pe mine mai mult.”, dar ea nu a făcut decât să-l vorbească de rău pe
soţul său. Dacă îl ascultam pe soţ, tot ceea ce îmi zicea el îmi părea just. Şi când o
ascultam pe soţia sa, gândeam acelaşi lucru despre ceea ce îmi zicea ea. Fiecare avea
dreptate în ochii săi proprii. Amândoi aveau dreptate şi eu eram prins ca într-un sandwich
între ei doi.
Amândoi pretindeau că legătura lor era un eşec. „Să nu vă rugaţi pentru noi, nu
încetau ei să repete. Rugaţi-vă mai bine pentru divorţul nostru.”
Eu am respins deja această hotărâre luată în dimensiunea a treia, servindu-mă
mental de a patra. Plin de încredere, am luat mâna omului şi pe cea a soţiei lui şi am zis:
„În numele lui Isus Christos, poruncesc lui satana să elibereze acest cuplu din vorbirea sa
plină de ură. Şi în această clipă, poruncesc în numele puternic al lui Isus Christos ca
aceste fiinţa să fie reunite, ca dragostea şi tandreţea lor să renască.”
 Deodată am simţit o picătură de apă caldă pe mâna mea şi când mi-am ridicat
ochii, am văzut că bărbatul plângea.
Am gândit în mine însumi: „Oh, slavă lui Dumnezeu, aceasta a mers.”
Când am privit în ochii femeii, am putut să văd că şi ea plângea. Atunci, am reunit
mâinile lor şi am zis: „Ceea ce Domnul a unit, nici un om şi nici o împrejurare să nu
despartă.”
M-am ridicat şi am zis: „Bine, acum mă duc.”
Amândoi m-au însoţit până la grilaj şi mi-au zis: „La revedere, pastore”.
„Slavă Domnului, am replicat eu. Asta a mers bine.”
În duminica următoare amândoi cântau în cor. După adunare le-am strâns mâna şi
l-am întrebat pe soţ: „Dar, ce s-a mai petrecut?”
„Ei bine, noi nu ştim prea bine, mi-a răspuns ea. Dar când aţi vorbit şi aţi dat acele
porunci puternice, am simţit o zdrobire în inima noastră, ca şi cum un zid a fost sfărâmat.
Am fost puternic scuturaţi.
Deodată am luat cunoştinţă de faptul că ar trebui poate să mai încercăm, dar
amândoi în acelaşi timp. Când aţi plecat, am început să ne despachetăm lucrurile. Aceasta
ne-a luat o parte din noapte. Astăzi, gândindu-ne din nou la aceasta, nu înţelegem de ce
ne-am certat atât, până acolo că doream să ne despărţim. Acum ne iubim încă mai mult
decât înainte.”
Duhul Sfânt are nevoie de cuvântul vostru şi de al meu. Dacă eu aş fi pledat
pentru ei, sau dacă m-aş fi rugat în tăcere, cu siguranţă nu m-aş fi rugat în tăcere, cu
siguranţa nu mi-aş fi atins scopul. Eu am vestit cuvântul şi el a creat. Duhul Sfânt are
nevoie de un cuvânt clar, adică de cuvântul credinţei.
Isus s-a servit de cuvânt pentru a schimba şi a crea. Ucenicii lui Christos au folosit
cuvântul pentru a schimba lucrurile şi a crea. Din nefericire, Biserica lui Christos pare că
a devenit o cerşetoare permanentă. Ea nu încetează să cerşească, căci îi e teamă să
vestească cuvintele autoritare. Noi trebuie să învăţăm arta pierdută de a porunci.

Pentru a arăta prezenţa lui Christos

Există al treilea motiv pentru care trebuie să vă serviţi de puterea cuvântului: prin
el manifestaţi prezenţa lui Isus Christos. Dacă deschideţi Biblia la 10:10, veţi descoperi
că, „crezând din inimă se ajunge la neprihănire şi mărturisind cu gura se ajunge la
mântuire care nu se primeşte decât prin Isus Christos (Căci prin credinţa din inimă se
capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire).
Acest pasaj ne spune că este necesar de a face să coboare Isus Christos din cer pe
pământ, ca El să aducă mântuire. Textul spune că acele cuvinte care produc mântuirea
sunt foarte aproape. Ele sunt în inima şi în gura voastră.
Ce rol are Isus Christos? Care este adresa Sa? Aceasta nu este nici în cer şi nici
sub pământ. Isus se găseşte chiar în cuvântul Său.
Unde se găsesc cuvintele care pot să producă mântuirea noastră? Aceste cuvinte
sunt în inima voastră şi în gura voastră. Isus este legat de ceea ce proclamaţi voi. Aşa
cum puteţi să eliberaţi puterea lui Isus prin cuvântul pe care îl pronunţaţi, la fel puteţi să
creaţi prezenţa lui Christos prin Cuvântul Său. Într-o biserică presbiteriană pastorul nu
vorbeşte decât despre naşterea din nou. El predică puternic asupra experienţei mântuirii.
Nu face decât să elibereze şi să creeze prezenţa lui Isus, care poate aduce oamenilor
experienţa naşterii din nou. Oamenii care intră în biserica lui primesc mântuire, însă
nimic mai mult.
Biserica sfinţirii, care se găseşte aproape, predică ziua şi noaptea despre sfinţire.
„Fiţi sfinţi, fiţi sfinţi”, repetă ei fără încetare; numeroase persoane care vin aici primesc o
adevărată sfinţire. Pastorul care predică nu face decât să creeze prezenţa lui Christos, care
sfinţeşte.
Dar, în biserica mea, eu predic pe Isus care salvează, Christos care sfinţeşte,
Mântuitorul care botează, Fiul binecuvântat de Dumnezeu şi Isus care vindecă. Fiecare
dintre aceste aspecte este manifestat în biserica mea. Eu mă străduiesc să creez toată
prezenţa lui Isus Christos fără a reţine ceva.

Rolul vostru

Cu gura voastră creaţi prezenţa lui Isus. Dacă vorbiţi despre mântuire, Isus care
mântuie îşi va face apariţia. Dacă vorbiţi despre vindecarea divină, faceţi să intre în
biserica voastră Isus care vindecă. Dacă vorbiţi despre Isus care face minuni, prezenţa lui
Isus care face minuni e eliberată. El este legat prin buzele şi cuvintele voastre. Depinde
de voi; dacă voi nu vorbiţi pentru că vă temeţi de satana, cum îşi va arăta Isus Christos
puterea împotriva acestui neam? Pentru aceasta, trebuie să vorbiţi cu îndrăzneală.
Numeroase persoane au serioase probleme în căminul lor pentru că nu au serviciu religios
în familie. Când tatăl menţine un astfel de obicei în familie şi vorbeşte clar despre
prezenţa lui Isus Christos în familie, el poate crea o astfel de prezenţă şi Isus poate
rezolva toate problemele acestei familii. Însă când se neglijează cultul religios în familie,
se omite discuţia despre Isus Christos, şi copiii rămân în ignoranţă faţă de binecuvântările
lui Dumnezeu minunate.
Nu este necesară aşteptarea pentru a primi vreun dar spiritual deosebit. Eu am zis
întotdeauna că darurile spirituale rezidă în Duhul Sfânt. Nu veţi putea poseda, deci,
niciodată un dar spiritual.
Imaginaţi-vă că eu am darul vindecărilor. Asta ar însemna deci ca eu să vindec
fără discriminare pe oricine ar veni la mine ca să capete vindecarea. Dacă eu aş poseda un
astfel de dar, aş vindeca toată lumea. N-aş avea nevoie să fac o probă de discernământ.
Duhul Sfânt vede o nevoie şi permite atunci Duhului Sfânt să se manifeste prin
intermediul unei persoane pentru a satisface această nevoie.
Este important să se reamintească că toate darurile provin de la Duhul Sfânt, căci
El este Cel care rămâne în adunarea voastră şi în voi. Datorită Lui, puteţi avea toate
misiunile: lucrarea de învăţător, slujba de evanghelizare, lucrarea misiunilor, cea de
evanghelizare şi vindecare divină, folosindu-se de voi ca de un canal, Duhul Sfânt se
manifestă El Însuşi. Altfel nu încercaţi să obţineţi unul din aceste daruri.
Fiţi îndrăzneţi. Primiţi darul îndrăznelii, apoi proclamaţi Cuvântul. Proclamaţi cu
îndrăzneală cuvântul şi creaţi prezenţa lui Isus Christos. Eliberaţi această prezenţă
deosebită a lui Isus Christos prin cuvintele pe care le pronunţaţi în adunarea voastră şi
veţi vedea roadele. Când un tată de familie creează prezenţa lui Isus Christos prin
cuvintele pe care le pronunţă, Isus poate atunci să ia în grija sa toată familia aceasta. La
fel, când eu predic un mesaj şi plantez seminţe deosebite mă aştept să recoltez roadele
corespunzătoare. Deseori remarc că americanii comit o mare greşeală în serviciile lor
religioase. Pastorii, în această ţară, predică mesaje extraordinare în adunările lor, dar
predica odată terminată oamenii pleacă. Rugăciunea este terminată. Nu li se dă destul
timp de a aduce roada pe care un astfel de mesaj o produce. Ei primesc toate cuvintele
predicii, dar nu au timp să se roage la acest subiect şi să permită ca ceea ce au spus să se
implanteze în ei, ca să devină o parte integrantă din fiinţa lor.
În Statele Unite, reunirile se termină prea repede. Daţi timp adunării voastre.
Scurtaţi anunţurile şi distracţiile. Predicaţi cuvântul şi daţi ocazia oamenilor de a se ruga
împreună, după predică. Faceţi în aşa fel ca aceste cuvinte să poată fi digerate. Dacă
aceasta se face, lucrarea acestor pastori va purta roade mult mai bogate.
În fine, este necesar de a sublinia că vorba noastră ne fascinează viaţa, căci centrul
cuvântului ne controlează toţi nervii. Pentru aceasta, a vorbi într-o altă limbă este sensul
iniţial al botezului cu Duhul Sfânt. Când Duhul Sfânt ia controlul centrului vorbirii, El
controlează nervii întregului corp. Astfel deci, când vorbim într-o altă limbă suntem
umpluţi cu Duhul Sfânt.
Proclamaţi cuvântul pentru a putea controla şi dirija corpul şi viaţa voastră. Daţi
cuvântul vostru Duhului Sfânt, pentru ca El să se poată servi de limba voastră pentru a
crea. Apoi, eliberaţi prezenţa lui Isus Christos prin intermediul Cuvântului.
Predicaţi Cuvântul. Cuvântul are o mare putere: pentru aceasta, când îl eliberaţi,
El – Cuvântul, şi nu voi, este cel care face minuni.
Dumnezeu nu vă foloseşte pentru că sunteţi complet sfinţi. Căci, atât timp cât va
trăi pe pământ, creştinul va trebui să se lupte cu firea. Dumnezeu vă foloseşte pentru că
aveţi credinţă. Astfel deci, serviţi-vă de cuvânt, pentru ca viaţa voastră să cunoască
succesul, pentru ca Duhul Sfânt să poată crea, şi pentru ca planurile productive ale lui
Dumnezeu şi prezenţa lui Isus Christos să se arate.
Amintiţi-vă că Christos depinde de voi şi de cuvântul vostru pentru a-i elibera
prezenţa. Ce veţi face cu acest Isus care vrea să se folosească de limba voastră? Începeţi
să-l eliberaţi pentru ca El să poată binecuvânta pe alţii sau îl ţineţi legat, închizându-i
astfel gura? Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute să vă hotărâţi să-L eliberaţi.

RHEMA

Cuvântul pe care noi îl exprimăm, are o mare capacitate creatoare. Este deci de o
importanţă vitală pentru creştin să îl folosească cum trebuie dacă el aspiră la o viaţă
biruitoare. Dar, pentru a fi într-adevăr eficace, acest cuvânt trebuie să posede o bază justă.
Principiul care permite descoperirea acestei baze este una din părţile fundamentale ale
adevărului lui Dumnezeu. Aş vrea acum să vă fac parte de câteva gânduri asupra acestui
subiect.

Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu

Într-o zi, a fost adusă la mine o femeie pe o brancardă. Ea era paralizată din cap
până în picioare şi nu putea să-şi mişte măcar degetele. Când au adus-o, am simţit o
stranie senzaţie. Inima mea era tulburată. Audienţa trebuia să semene cu cea care era în
jurul scăldătoarei din Betezda. Ştiam că urma să se petreacă ceva.
M-am apropiat atunci de brancardă. Când am privit-o pe femeie în ochi, am văzut
că ea avea credinţa de a fi vindecată. Credinţa sa nu era moartă, ci foarte vie. Am pus
mâna pe fruntea eu şi i-am zis: „Sora mea, în Numele lui Isus, fii vindecată”.
 Îndată, puterea lui Dumnezeu a coborât asupra ei şi ea a fost vindecată. S-a ridicat
de pe brancarda ei cu totul încântată, în acelaşi timp prinsă de teamă şi de uimire.
Mai târziu, ea a venit să mă vadă, pentru a-mi aduce cadouri. Intrând în biroul
meu, ea m-a întrebat: „Pot să închid uşa, vă rog?”
„Da, i-am răspuns, veniţi aici.” Ea a îngenuncheat îndată înaintea mea, încă mirată
că e vindecată, şi a zis: „Vă rog acum, descoperiţi-mi mie, spuneţi-mi dacă sunteţi al
doilea Isus încarnat!”
Eu am râs: „Dragă soră, i-am răspuns eu, ştiţi prea bine că eu iau trei mese pe zi,
că merg la toaletă şi că dorm toate nopţile. Eu sunt o fiinţă omenească, exact ca şi
dumneavoastră. Şi singurul mijloc pe care îl am pentru a fi salvat este prin Isus Christos.”
Această femeie a fost obiectul unei vindecări atât de miraculoase încât zvonul s-a
răspândit imediat, pretutindeni. Puţin timp după aceasta, o femeie bogată a venit la
biserică, purtată la fel pe o brancardă. Ea era creştină de foarte mult timp şi exercita
diaconatul în biserică. Ea învăţase pe de rost numeroase versete cu privire la vindecare.
„Eu sunt Cel veşnic care te vindecă” (Ex. 15:26); „Prin rănile Lui suntem vindecaţi” (Is.
53:5); „El a luat neputinţele noastre şi s-a împovărat cu bolile noastre” (Mat.8:17); „Iată
semnele care vor însoţi pe cei care vor crede: în Numele Meu vor scoate demoni; vor
vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu-i va
vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor face sănătoşi.” (Marcu
16:17-18).
Eu m-am rugat deci din toate puterile mele, dar nu s-a întâmplat nimic. Am
început atunci să vorbesc mai tare, rugându-mă pentru vindecarea ei. Am citat Cuvântul
lui Dumnezeu, am sărit, dar nimic nu s-a produs. I-am cerut să se ridice prin credinţă.
După mai multe încercări, ea s-a ridicat, dar când îi lăsam mâna ea cădea pe brancardă, ca
un lemn mort. Atunci i-am zis: „Aveţi mai multă credinţă şi ridicaţi-vă”. Ea s-a ridicat
încă o dată, dar pentru a cădea din nou. Ea pretindea de a avea toată credinţa din lume,
dar credinţa sa nu producea nimic.
Am început să mă simt deprimat. La sfârşit, ea a început să plângă. Ea mi-a zis:
„Pastore, dumneavoastră aveţi prejudecăţi. Dacă aţi vindecat-o pe cealaltă femeie, este
pentru că aţi iubit-o mai mult, dar pe mine nu mă iubiţi cu adevărat. Pentru aceasta eu am
rămas mereu bolnavă. Aveţi prejudecăţi.”
- Sora mea, i-am răspuns eu, am făcut tot ce am putut. Aţi văzut singură
aceasta. M-am rugat, am plâns, am sărit, am strigat. Eu am făcut tot ce poate face un
pastor penticostale, dar nimic nu se realizează şi nu înţeleg de ce.
În biserica mea, această problemă supărătoare – vindecarea unei persoane în timp
ce alta nu este vindecată – nu se limitează numai la acest exemplu. Evangheliştii
cunoscuţi în lumea întreagă au venit în biserica mea, pentru a predica aici cu entuziasm,
zicând: „Fiecare din voi va fi vindecat! Fiecare din voi.” Ei au revărsat cuvintele lor de
credinţă şi numeroase persoane au fost vindecate.
Apoi, ei au plecat acoperiţi de glorie, şi eu am rămas pentru a mă ocupa de cei
care n-au fost vindecaţi. Aceste persoane au venit spre mine, descurajate şi demoralizate
şi mi-au zis: „Noi nu suntem niciodată vindecaţi. Dumnezeu ne-a lăsat să cădem; El ne-a
uitat. De ce ar trebui să ne continuăm lupta venind la Isus şi crezând?”
Am început atunci să mă rog cu râvnă, plângând şi zicând: „De ce, Tată, de ce
trebuie să fie aşa? Oh, Dumnezeule, dă-mi răspunsul, te rog. Răspunde-mi clar.” Şi
Dumnezeu a făcut-o. Mi-ar plăcea să vă fac parte din răspunsul Său, atât cât m-a lăsat El
să înţeleg.
Oamenii cred că ei pot să se încreadă în cuvântul lui Dumnezeu. Asta este
adevărat, dar ei uită adeseori să facă diferenţa dintre Cuvântul lui Dumnezeu care dă o
cunoaştere generală a lui Dumnezeu şi Cuvântul pe care Dumnezeu îl foloseşte pentru a
insufla credinţa în inima omului în anumite împrejurări particulare. Această ultimă formă
de credinţă este cea care produce miracolul.
În greacă, termenul „cuvânt” poate fi tradus prin două expresii diferite, „logos” şi
„rhema”. Lumea a fost creată prin cuvântul „logos” al lui Dumnezeu. Logos, acesta este
cuvântul lui Dumnezeu luat în ansamblul său. El începe cu Geneza şi se încheie cu
Apocalipsa. Toate cărţile Bibliei vorbesc direct sau indirect despre Cuvânt, adică despre
Isus Christos. Citind Logos-ul, voi aflaţi tot ce vă trebuie cu privire la Dumnezeu şi la
promisiunile Lui; dar, simplul fapt de a citi nu vă inspiră credinţa. Voi nu faceţi decât a
acumula cunoştinţe şi o oarecare înţelegere a lui Dumnezeu, dar nu puteţi primi credinţa.
Romani 10:17 ne arată că ceea ce întăreşte credinţa, depăşeşte cu mult faptul de a
citi Cuvântul lui Dumnezeu. „Astfel credinţa vine prin auzire şi ceea ce auzi vine din
Cuvântul lui Christos”. În acest text, „cuvânt” nu este termenul „logos” ci „rhema”.
Credinţa vine când se aude „rhema”.
În lexicul său grec, doctorul Ironside a definit termenul „logos” ca semnificând
„cuvântul spus de Dumnezeu” şi „rhema” ca şi „Cuvântul pe care Dumnezeu îl vorbeşte”.
Numeroşi erudiţi identifică această acţiune a cuvântului „rhema” cu faptul că Duhul Sfânt
foloseşte aceste versete ale Scripturii şi le face să trăiască într-o manieră particulară,
pentru o persoană. Eu am definit „rhema” în următorul fel: este vorba de un cuvânt care
se adresează unui individ precis într-o situaţie particulară.
Într-o zi, în Coreea, o femeie cu numele Yun Hae Kyung a prezidat o reuniune
extraordinară de tineret pe muntele Samgak. Această femeie avea o lucrare uimitoare.
Când ea se ridica pentru a chema oamenii să avanseze ca răspuns la apel, cei care se
apropiau cădeau la pământ de puterea Duhului Sfânt. Numeroşi tineri se adunau la aceste
reuniuni. Astfel, în ziua în care ea a organizat o adunare pentru tineri, pe muntele
Samgak, au venit cu miile ca să asiste acolo.
În timpul întregii săptămâni de campanie a plouat torenţial şi toate râurile au ieşit
din albiile lor. Mai mulţi tineri voiau să se întoarcă în oraş trecând pe celălalt mal al
fluviului unde se ţineau reuniunile. Dar când ei au ajuns la mal, râul era deja revărsat.
Mai mult, nu era acolo nici o punte, nici un vas la vedere. Majoritatea acestor tineri erau
descurajaţi de situaţie.
Trei fete tinere s-au gândit şi şi-au zis: „De ce să nu traversăm fluviul? Petru a
mers pe ape şi Dumnezeul lui Petru este şi Dumnezeul nostru. Isus al lui Petru este şi Isus
al nostru şi credinţa lui Petru este şi credinţa noastră, în consecinţă şi noi putem face la
fel. Noi mergem să traversăm acest râu!”
Râul era complet ieşit din albie, dar aceste trei tinere au îngenuncheat şi ţinându-
se de mâini au citit pasajul din Scriptură care povesteşte istoria lui Petru mergând pe ape.
Au afirmat că ele credeau ca şi el. Apoi, sub ochii altor membri ai grupei, ele au strigat şi
s-au aruncat în apă.
Îndată ele au fost măturate de valurile înfuriate şi abia după trei zile cadavrele lor
au fost găsite în plină mare.
 Acest incident tragic a avut un adânc răsunet în toată Coreea. Jurnalele au povestit
istoria cu litere mari în acest fel: „Dumnezeul lor a fost incapabil să salveze! De ce
Dumnezeu n-a împlinit rugăciunea credinţei?” Astfel, necredincioşii au cunoscut ziua lor
de triumf din cauza acestui eveniment în timp ce Biserica Creştină a fost foarte deprimată
neavând nici un răspuns de adus.
O lungă discuţie a urmat în toată ţara şi un mare număr de creştini şi-au pierdut
credinţa în urma acestei drame. Ei ziceau: „Aceste fete au crezut exact cum ne învăţau
pastorii noştri. Ele şi-au exercitat credinţa. De la înălţimea amvonului pastorii îşi împing
mereu ascultătorii să-şi exercite cu curaj credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste trei
tinere au făcut-o. De ce Dumnezeu nu le-a auzit? Dumnezeul Iehova fără îndoială că nu
este Dumnezeul viu. Această religie la care am aparţinut nu este decât o religie de
formă.”
Ce răspuns aţi da voi la asemenea persoane? Aceste tinere au crezut. Ele şi-au
exercitat credinţa bazându-se pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu avea nici un motiv să le susţină credinţa. Petru nu a mers niciodată
pe apă din cauza lui „logos”, care dă o cunoaştere generală despre Dumnezeu. Petru a
auzit cum Isus i-a adresat un cuvânt particular. El i-a zis: „Doamne, dacă eşti Tu Isus,
porunceşte-mi să vin la tine”. Isus i-a răspuns: „Vino”. Cuvântul pe care Christos l-a
adresat lui Petru nu era „logos”, ci „rhema”. El a spus u cuvânt precis: „Vino”, la adresa
unei persoane precise, într-o împrejurare precisă, pe o furtună.
„Rhema” aduce credinţă. Credinţa vine din ceea ce se aude şi ceea ce se aude vine
din „rhema”. Petru nu a mers pe ape din cauza cunoaşterii sale generale despre
Dumnezeu. Petru avea „rhema”.
Dar tinerele fete, cât le priveşte, aveau numai „logos”, cunoaşterea generală a lui
Dumnezeu. Aceasta era lucrarea lui Dumnezeu împlinită la persoana lui Petru. Ele au
exercitat credinţa lor omenească în „logos”: acolo a fost greşeala lor. Pentru aceasta
Dumnezeu nu era obligat să le susţină credinţa. Diferenţa între felul în care aceste fete şi-
au exercitat credinţa şi felul în care a făcut-o Petru este tot atât de mare ca cea care exista
între noapte şi zi. Acum vreo doi ani, doi studenţi ai şcolii biblice au ratat complet
intrarea lor iniţială în lucrare. Aceşti doi tineri erau ucenicii mei. Ei au ascultat
conferinţele mele, au frecventat biserica mea şi au aflat, în teorie, principiile credinţei.
Ei şi-au început prima aventură într-o lucrare cu care puteau apare ca având o
mare credinţă. Ei s-au sprijinit pe texte din Scriptură cum ar fi: „Deschide gura larg şi ţi-o
voi umple” (Ps. 81:11), „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14:14).
Ei s-au dus la o bancă şi au făcut un mare împrumut. Apoi, s-au dus la un bogătaş
şi au făcut un alt împrumut important. Cu aceşti bani au cumpărat un teren şi acolo au
construit o biserică măreaţă, fără să fi avut măcar o adunare. Ei au început să predice,
aşteptându-se ca oamenii să se înghesuie cu sutele în clădire şi ca datoriile lor să fie rapid
rambursate, dar nimic de acest gen nu s-a întâmplat.
Unul din tineri împrumutase în jur de 30.000 de dolari, celălalt, în jur de 50.000
de dolari. Foarte repede creditorii lor au venit să ceară dobânda şi cei doi tineri s-au găsit
într-o situaţie supărătoare. A lipsit puţin pentru ca ei să nu-şi piardă credinţa în
Dumnezeu.
Atunci au venit amândoi să mă vadă. Mi-au zis plângând: „Pastore Cho, de ce
Dumnezeul vostru este altfel decât al nostru? Dumneavoastră aţi început cu 2.500 de
dolari şi aţi ajuns să terminaţi construcţia unei clădiri care costă cinci milioane. Noi am
construit o clădire care nu costă decât 80.000. De ce Dumnezeu nu ne răspunde? Noi am
crezut în acelaşi Dumnezeu şi am exercitat aceeaşi credinţă. Atunci de ce El nu ne
ascultă?”
Apoi, au început să citeze texte din Scriptură care conţineau promisiunile
Vechiului şi Noului Testament, adăugând: „Noi am acţionat exact cum ne-aţi învăţat
dumneavoastră şi am eşuat.”
Atunci le-am răspuns: „Sunt fericit că aţi eşuat după ce aţi auzit cuvintele mele.
Sunteţi cu siguranţă ucenicii mei, dar nu sunteţi ucenicii lui Isus Christos. Aţi înţeles rău
învăţăturile mele. Eu am fondat biserica mea din cauza lui „rhema” şi nu numai datorită
lui „logos”. Dumnezeu a vorbit clar inimii mele şi mi-a zis: „Ridică-te şi construieşte o
biserică aşa de mare ca să poată cuprinde 10.000 de persoane. Dumnezeu mi-a întipărit
atunci credinţa Sa şi eu am văzut minunea. Dar voi aţi plecat numai cu singurul „logos”,
adică numai cu o cunoaştere foarte generală a lui Dumnezeu şi a credinţei Sale. Pentru
aceasta Dumnezeu nu este responsabil să vă susţină, chiar dacă voi doriţi să-L serviţi pe
Domnul Isus Christos.”
Fraţi şi surori, prin „logos” îl puteţi cunoaşte pe Dumnezeu. Puteţi învăţa mai bine
să-L cunoaşteţi şi să-L înţelegeţi, dar „logos” nu devine totdeauna „rhema”.
Imaginaţi-vă un bolnav care ar merge la scăldătoarea Betezda şi ar zice celor care
s-ar afla acolo: „Ce idioţi sunteţi voi să aşteptaţi atât de mult. Aceasta este aceeaşi
scăldătoare, în acelaşi loc, cu aceeaşi apă. De ce aşteptaţi mereu? Eu sar în apă şi mă
spăl.”
El s-ar fi scufundat mai apoi în scăldătoare şi s-ar spăla. Dar ieşind din apă el n-ar
fi deloc vindecat cu aceasta. Căci numai atunci când îngerul Celui veşnic venea şi tulbura
apa, oamenii puteau să se scufunde, să se spele şi să fie vindecaţi. Totuşi, aceasta era
aceeaşi scăldătoare, în acelaşi loc, cu aceeaşi apă, dar miracolul nu putea să se producă
decât atunci când îngerul lui Dumnezeu venea şi tulbura apa.
„Rhema” este ieşită din „logos”. „Logos” este asemenea cu scăldătoarea Betezda.
Puteţi mereu asculta şi studia Cuvântul lui Dumnezeu, dar numai atunci când Duhul Sfânt
vine şi dă viaţă la unul sau mai multe pasaje din Scriptură, le face să ardă în sufletul
vostru şi vă face să înţelegeţi că ele se aplică într-o manieră directă la împrejurările în
care vă găsiţi, atunci „logos-ul” devine „rhema”.
Logosul le este dat tuturor. El le este comun coreenilor, europenilor, africanilor şi
americanilor. Le este dat tuturor pentru ca toţi să Îl cunoască pe Dumnezeu. Dar rhema
nu le este dată tuturor. Rhema este dată, în special, celor care speră în Cel Veşnic, până
ce Domnul să poată veni şi face testul Scripturii viu în inima lor.
Trăim într-o epocă foarte agitată. Oamenii vin la biserică foarte distraţi. Ascultă o
predică relativ scurtă, apoi pleacă fără a avea timp să se încreadă în Cel Veşnic. Ei
primesc logos-ul şi nu rhema. Nu văd deci lucrurile miraculoase ale lui Dumnezeu şi
încep să se îndoiască de puterea Sa.
Oamenii trebuie să vină la biserică şi să asculte atenţi predicatorul şi să se
încreadă în Cel Veşnic. Adeseori, ei nu vin pentru a-l asculta pe predicator într-un duh de
rugăciune, încrezându-se în Cel Veşnic pentru a primi rhema. Astfel, ei nu primesc
credinţa de care au nevoie pentru a-şi rezolva problemele. Cunoaşterea Bibliei creste şi
problemele lor sunt tot mai numeroase. Deşi vin la biserică, nimic nu se produce în viaţa
lor. Încep să se rătăcească şi să îşi piardă credinţa.
 Există o altă problemă pe care o întâlnim adeseori în biserici, faptul că pastorii se
ocupă cu un număr prea mare de lucruri. Ei petrec ore făcând gospodărie, girează
finanţele, pun la cale construirea unei biserici, semnează contracte şi se împrăştie astfel în
direcţii diferite.
Sâmbătă sunt atât de obosiţi încât tatonează în stânga şi în dreapta în căutarea
unui logos asupra căruia ar putea predica bine. Sunt atât de obosiţi încât nu au timp să se
încreadă în Cel Veşnic, nici de a transforma iarba verde în lapte. Adunările lor sunt
constant hrănite cu această iarbă verde şi nu primesc niciodată laptele Cuvântului. Ce
gravă greşeală.
Laicii nu sunt inamicii pastorului şi oamenii săi. După modelul apostolilor,
pastorul ar trebui să se concentreze asupra rugăciunii şi lucrării Cuvântului lui Dumnezeu
şi să se dezlege celelalte lucrări diaconilor săi, diaconeselor şi altor responsabili laici.
Aceasta este regula pe care o aplic în biserica mea. N-aş îndrăzni niciodată să urc
la amvon fără a mă fi încredinţat în Cel Veşnic şi a fi primit rhema pe care Dumnezeu
doreşte să mi-o dea pentru mesaj. Dacă nu primesc această rhema, nu urc la amvon.
Deci, Sâmbătă, eu merg la muntele de rugăciune, mă strecor într-o cămăruţă,
închid uşa şi aştept liniştit până ce Duhul Sfânt îmi dă rhema necesară. Uneori rămân
acolo toată noaptea şi mă rog astfel: „Doamne, mâine oamenii vor veni la biserică cu tot
felul de probleme: boli, neînţelegeri conjugale, dificultăţi la muncă, toate problemele
posibile. Ei nu vin numai pentru a primi o cunoaştere generală despre tine, ci şi pentru a
găsi o soluţie la probleme lor. Dacă nu le oferim o credinţă vie, rhema, se vor întoarce
acasă fără s fi găsit soluţia. Am nevoie de un mesaj particular, pentru persoane
particulare, într-un moment particular.”
Apoi, aştept ca Dumnezeu să-mi dea acest mesaj. A doua zi, urc la amvon ca un
general. Ştiu că mesajul care va fi predicat va fi eliberat sub ungerea Duhului Sfânt.
După predică oamenii vin să mă vadă şi îmi spun: „Pastore, aţi predicat ceea ce
aveam nevoie. Sunt sigur că problema mea va fi rezolvată.” Eu i-am ajutat numai să
primească rhema.
Fraţi şi surori, noi nu vrem să fondăm în biserică un club oarecare, chiar sfânt.
Noi tratăm lucrurile de viaţă sau de moarte. Dacă pastorul nu oferă ascultătorilor săi
rhema, el nu conduce decât un club social sau religios. În lumea socială există un fel de
organizaţii de tipul lui Rotary Club, ai cărei membri plătesc un fel de zeciuială.
Bisericile pe care le fondăm ar trebui să fie locuri unde oamenii primesc de la
Domnul soluţia la problemele lor, sau o minune, după nevoie. N-ar trebui numai să
câştige aici o cunoaştere generală cu privire la Dumnezeu, ci să înveţe să-L cunoască într-
un fel vital şi personal.
Pentru acest scop trebuie neapărat ca pastorul să primească rhema.
Trebuie cu orice preţ să se dea creştinilor timpul de a se ruga Domnului, de a se
încrede în El pentru ca Duhul Sfânt să aibă ocazia de a lucra în vieţile lor şi să-i inspire
prin Scripturi. Duhul Sfânt poate lua Scripturile, „Cuvântul spus” de Dumnezeu pentru a
le aplica în viaţa unei persoane, făcând din acest „Cuvânt spus” „Cuvântul lui Dumnezeu
care vorbeşte”. Logos-ul devine astfel rhema.
Vă pot spune de ce atâtea persoane sunt vindecate. Toate promisiunile sunt
potenţialmente şi nu literalmente la dispoziţia voastră. Să nu alegeţi nici o promisiune din
Cuvântul lui Dumnezeu zicând „Iată, această promisiune este a mea”. NU. Ea este
potenţialmente a voastră, însă nu o puteţi face a voastră într-un fel practic şi real decât
încrezându-vă în Cel Veşnic.
Înainte de a putea face un mesaj din Scriptură viu în faţa unei persoane, Domnul
trebuie să împlinească multe lucruri. El vrea să vă cureţe viaţa şi ca voi să vă abandonaţi
complet în mâinile Sale. Domnul nu face niciodată promisiuni facile. Dacă Domnul
lucrează în viaţa voastră, luaţi-vă timp pentru a-I căuta faţa. Mărturisiţi-vă păcatele şi
predaţi-vă viaţa. Când vor fi împlinite aceste condiţii, puterea lui Dumnezeu va veni.
După modelul scăldătoarei din Betezda, inima voastră va fi agitată de un text deosebit al
Scripturii; veţi şti atunci că această promisiune este pentru voi şi ve-ţi avea credinţa
pentru a primi minunea.

Scopul suprem al lui Dumnezeu

Vindecarea corpului nu este scopul suprem al Duhului Sfânt. Tre 㖢ꀡ亵 亵팢
ꊨ ꊨັ
갠䞵ꐶ﫱䇽㏟鵿 re este prioritatea. Scopul suprem al lui Dumnezeu este vindecarea
sufletelor noastre. Când Dumnezeu acţionează în voi, începe totdeauna prin vindecarea
sufletului. Dacă asta nu este în regulă cu Dumnezeu, nici o rugăciune, nici un strigăt şi
nici o salvare nu vor putea aduce rhema vindecării în voi.
Trebuie mai întâi să vă puneţi în ordine cu Dumnezeu. Mărturisiţi-i păcatele,
puneţi-vă sub sângele lui Isus Christos, fiţi mântuiţi şi primiţi viaţa veşnică şi Duhul
Sfânt va atinge inima voastră cu o promisiune de vindecare divină, vă va inspira şi vă va
da rhema de care aveţi nevoie. Dar pentru a se întâmpla aceasta, trebuie să vă încredeţi în
Cel Veşnic.
Vindecarea divină este în întregime conformă cu voinţa suverană a lui Dumnezeu.
Uneori o persoană este vindecată instantaneu, alteori e nevoie de mai mult timp.
Unul dintre cei mai buni diaconi ai noştri s-a îmbolnăvit. El a dat totul Domnului.
Îl iubea pe Dumnezeu şi lucra minunat pentru El. I s-a spus într-o zi că are o tumoare la
cap şi doctorul voia să îl opereze. Dar, în biserica mea toţi ştiau că el va fi vindecat,
pentru că era un adevărat sfânt, cu o mare credinţă. Astfel judecau creştinii.
M-am rugat pentru vindecarea sa. Cei 40.000 de membri pe care îi număra
adunarea în acel timp, s-au rugat şi literalmente au asediat tronul harului. Însuşi diaconul
a cerut vindecarea.
Dar nimic nu s-a produs. Starea lui se tot înrăutăţea. În fine, a semnat, cum era
necesar, să fie transportat la spital şi operat. Numeroşi membri ai bisericii au început să
se preocupe de el şi să se plângă în aceşti termeni: „Unde e Dumnezeu? De ce îl tratează
aşa?”
Eu însă l-am lăudat pe Dumnezeu pentru că ştiam că El trebuie să fi avut un motiv
deosebit pentru a permite aceasta.
Din momentul sosirii sale la spital, diaconul a început să predice Evanghelia
tuturor celor cu care intra în contact. Foarte repede, întreg spitalul ştia că Isus este viu şi
că exista acolo un reprezentant. Medicii, infirmierele şi toţi bolnavii se întorceau la
Domnul în toate zilele.
Atunci membrii bisericii au început să se bucure şi să spună: „Slavă lui
Dumnezeu, e mult mai bine ca el să fie într-un spital decât să fi fost vindecat miraculos.”
Dumnezeu ne-a arătat că prioritatea Sa era vindecarea veşnică a sufletului şi nu
vindecarea prezentă a corpului.
 Din moment ce vin necazul sau suferinţa, noi ne grăbim să cerem eliberarea, dar
nu trebuie să facem astfel. Dacă suferinţa noastră trebuie să aducă harul răscumpărător
sau să servească ca şi canal spre gloria lui Dumnezeu, acesta este Însuşi Dumnezeu care a
trimis-o. Totuşi, dacă ea ne paralizează şi contribuie la distrugerea noastră, atunci este
opera lui satan şi trebuie să ne rugăm să fi debarasaţi de ea.
Vreau să vă relatez un caz în care Dumnezeu nu a eliberat pe poporul său care
suferea.
Era în timpul războiului din Coreea. Cinci sute de pastori au fost capturaţi şi
executaţi imediat, în timp ce mii de biserici erau distruse. Comuniştii s-au arătat deosebit
de înrăiţi faţă de aceşti pastori. Familia unuia dintre aceştia din urmă, a fost capturată la
Inchon, în Coreea de Sud. Liderii comunişti i-au făcut să suporte ceea ce ei numeau un
„proces popular”. Acuzatorii au zis: „Una din aceste persoane este vinovată de a fi comis
cutare păcat şi pentru păcat trebuie să fie pedepsită.”
Singurul răspuns care s-a putut auzi a fost corul celor prezenţi care a spus într-o
voce: „Da, da”.
Ei au săpat o groapă şi i-au pus înăuntru pe pastor, pe soţia sa şi pe mulţi dintre
copiii săi. Liderul a luat apoi cuvântul: „Domnule, în timpul acestor ani aţi indus oamenii
în eroare prin superstiţia Bibliei. Acum, dacă renegaţi acesta în faţa tuturor martorilor,
dacă vă pocăiţi de purtarea dumneavoastră, atunci împreună cu soţia şi copiii veţi fi
eliberat. Dar dacă persistaţi în a crede în această superstiţie, toată familia va fi îngropată
de vie. Luaţi o hotărâre.”
Copiii au început să strige: „Oh, tată, gândeşte-te la noi! Tată!”
Gândiţi-vă la aceasta. Dacă eraţi în locul său ce făceaţi. Eu însumi sunt tatăl a trei
copiii şi aş prefera aproape să merg în infern decât să îmi văd copiii ucişi.
Acest tată era buimăcit. El a ridicat atunci mâna şi a spus: „Bine, voi renega...”
Dar, înainte de a termina fraza, soţia îi dădu o lovitură de cot şi îi spuse: „Tată,
spune nu”.
„Staţi copii, a adăugat ea. În seara acesta noi vom cina cu Regele Regilor şi cu
Domnul Domnilor.”
Ea i-a condus în cântare: „Oh, ce dulce va fi în curând!”
Soţul şi copiii au cântat cu ea şi comuniştii au început să îi îngroape. Copiii au
dispărut primii, dar ei au cântat sub privirea martorilor până ce pământul le-a ajuns la gât.
Dumnezeu nu i-a eliberat, dar aproape toţi cei care au asistat la execuţia lor au devenit
creştini şi un mare număr frecventează astăzi biserica mea.
Harul răscumpărării a curs datorită suferinţei lor. Dumnezeu a dat pe unicul Său
Fiu pentru ca El să fie răstignit şi lumea să poată fi salvată şi răscumpărată. Iată, scopul
suprem al lui Dumnezeu, răscumpărarea sufletelor.
Când doriţi să primiţi răscumpărarea divină sau un răspuns de sus, să aveţi ochii
aţintiţi asupra scopului suprem, răscumpărarea sufletelor. Dacă înţelegeţi că suferinţa
voastră poate aduce o mai mare răscumpărare decât vindecarea, să vă rugaţi pentru
eliberarea voastră. Cereţi mai curând lui Dumnezeu să vă dea puterea de a rămâne
biruitori.
Pentru a putea deosebi suferinţa pe care o face satan şi de care Dumnezeu vrea să
ne elibereze, de cea pe care Dumnezeu vrea să o folosească pentru ca Harul Său
răscumpărător să se reverse mai mult, mai bogat, este necesară încrederea în Cel Veşnic
şi cunoaşterea voii Lui Dumnezeu. Să nu descurajaţi şi să nu mergeţi de la un evanghelist
celebru la altul, cerându-i să se roage pentru voi. Prin rugăciune, post şi credinţă,
Dumnezeu vă va arăta voia Sa.
Când Duhul Sfânt dă viaţă Logos-ului din Scriptură în inima voastră, aceasta
primeşte o credinţă miraculoasă. Ştiţi atunci că Scriptura nu mai aparţine „Cuvântului
spus de Dumnezeu”, ce devine instantaneu „Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi”. Atunci
trebuie să vă sprijiniţi pe acest Cuvânt, să înaintaţi şi să-l puneţi în practică, chiar dacă nu
vedeţi nimic să se întâmple. Ce nu puteţi atinge nimic cu degetul sau cu viaţa voastră se
aseamănă cu o groapă întunecoasă, puţin importantă. Dacă aţi primit rhema să nu vă
temeţi, mergeţi înainte şi umblaţi pe apă. Veţi ajunge să asistaţi la o minune. Dar
vegheaţi, totuşi, să nu mergeţi înaintea lui Dumnezeu.
Numeroase persoane fac aceasta. Astfel a fost cazul apostolului Pavel care era
foarte grăbit să vestească Evanghelia lui Isus Christos. Domnul ne-a poruncit să mergem
până la marginile pământului pentru ca acolo să predicăm vestea cea bună. Astfel, Pavel a
mers sprijinindu-se pe logos în direcţia Asiei Mici, dar Duhul lui Isus Christos nu i-a
permis să intre acolo.
Atunci Pavel a zis: „Voi merge în Bitinia”; de data aceasta Duhul Domnului a fost
Cel care i-a zis; „Nu”.
Pavel şi însoţitorii lui au coborât apoi la Troa, un oraş pe care nu îl cunoşteau.
Putem să ne închipuim în ce stare de duh se găsea el. În gândurile sale domină confuzia.
Trebuia să îşi zică: „Eu nu fac altceva decât să ascult porunca lui Isus. El Însuşi a zis să
se meargă până la marginile pământului pentru a se predica Evanghelia. De ce am eşuat?”
Dar, în timp ce el se ruga şi spera în Cel Veşnic, a primit rhema. Un macedonian a
apărut într-o vedenie şi i-a spus: „Vino în Macedonia. Ajută-ne.” El a luat deci vasul şi a
pus cap de pod în Europa.
Exemplul lui Pavel ne arată încă o dată diferenţa existentă între logos şi rhema.

Primirea rhemei

Unele persoane mi-au zis: „Pastore, Cho, eu sunt capabil să stărui în rugăciune
sprijinindu-mă pe diferite promisiuni ale Scripturii; şi eu pot aştepta ca Duhul Sfânt să le
dea viaţă şi să le aplice în viaţa mea personală. Dar cum să primesc rhema pentru
alegerea unui soţ? Pot citi toată Scriptura, dar Biblia nu îmi spune dacă trebuie să mă
căsătoresc cu Elisabeta mai curând decât cu Maria sau cu Ioana. Cum să primesc rhema
la aceasta?”
În acelaşi fel, Biblia nu spune că dumneavoastră ar trebui să mergeţi să locuiţi de
preferinţă la Bordeaux, Strassburg sau Perpignen. Cum să facem ca să cunoaştem voia lui
Dumnezeu în acest domeniu?”
Acestea sunt întrebări legitime. Lăsaţi-mă să vă arăt cele cinci etape care îmi
permit de obicei să primesc rhema pentru acest gen de hotărâri.

Punctul mort

Prima etapă constă în a mă pune în punctul mort, nici mergând înainte, nici dând
înapoi, ci cu cel mai deplin calm în inima mea. Apoi, mă încred în Cel Veşnic zicându-
mi: „Doamne, iată-mă. Vreau să ascult vocea Ta. Dacă Tu vei zice da, voi merge, dacă
Tu vei zice nu, nu voi merge. Nu vreau să iau o hotărâre egoistă. Prefer să mă pun la
dispoziţia voii Tale. Oricare vor fi rezultatele, sunt gata să urmez călăuzirea Ta.”
Într-o asemenea atitudine aştept răspunsul Domnului. Foarte des cea mai bună
soluţie este de a posti şi de a sta în rugăciune. Într-adevăr, dacă mâncaţi mult, sunteţi
obosiţi şi incapabili de rugăciune. Apoi, când sunteţi foarte calmi, puteţi trece la a doua
etapă.

Dorinţa lui Dumnezeu

A doua etapă constă în a-L întreba pe Domnul să-mi descopere voia Sa prin
intermediul dorinţei mele. Dumnezeu vine întotdeauna să vi se descopere prin
intermediul dorinţelor voastre, când ele sunt sfinţite. „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi
va da tot ce-ţi doreşte inima” (Ps. 37:4). „Ceea ce doresc cei neprihăniţi le este dat.” (Ps.
10:24) „Tot ce veţi cere în rugăciune credeţi că aţi primit şi veţi vedea îndeplinindu-se.”
(Marcu 11:24)
Dorinţa omului este unul dintre punctele asupra cărora Dumnezeu pune accent.
De altfel, aceasta se vede la Filipeni 2:13, care declară: „Dumnezeu este Cel care produce
în voi voinţa şi înfăptuirea după buna Sa plăcere”.
Prin intermediul Duhului Sfânt, Dumnezeu pune în inima voastră dorinţa de a
face voia Sa. De aceea, rugaţi-vă în aceşti termeni: „Doamne, dă-mi dorinţa care
corespunde voii Tale.”
Perseveraţi şi stăruiţi în rugăciune şi încredeţi-vă în Cel Veşnic până ce vi se va
da o dorinţă divină. În timp ce vă rugaţi, numeroase dorinţe fermecătoare nu vor întârzia
să se reverse în inima voastră. Aveţi, de asemenea, răbdare ca o dorinţă divină să pună
stăpânire pe voi, să o aşteptaţi. Nu vă mulţumiţi să spuneţi: „Oh, am deja tot ce-mi
trebuie”, pentru a vă duce îndată. Aşteptaţi un pic mai mult răspunsul Domnului.
Dorinţele pot veni de la satan, de la propriul vostru duh, sau de la Duhul Sfânt.
Cel mai bun teste este întotdeauna timpul. Dacă veţi da dovadă de răbdare,
dorinţele personale şi cele care vin de la satan îşi vor pierde puţin câte puţin forţa, dar
cele care vin de la Duhul Sfânt vor deveni din ce în ce mai puternice. Pentru aceasta
aşteptaţi până ce veţi primi dorinţa divină.

Examenul Scripturilor

Din moment ce dorinţa mea ia o formă precisă, trec la a treia etapă: compar
această dorinţă cu învăţătura Bibliei.
Într-o zi a venit să mă vadă o femeie. Cu totul agitată, ea mi-a spus: „Oh, pastore
Cho, eu voi susţine lucrarea dumneavoastră dându-vă o mare sumă de bani.”
- Slavă lui Dumnezeu! am exclamat eu. Luaţi loc, vă rog, şi povestiţi-mi.
Atunci ea mi-a explicat. „Eu am o dorinţă formidabilă de a intra în afaceri. Se pregăteşte
o mare afacere şi dacă as accepta să particip, aş putea câştiga mulţi bani.”
- „Ce fel de afacere este aceasta?” am întrebat-o.
Ea mi-a zis: „Am o dorinţă arzătoare de a obţine un monopol asupra vânzării de
ţigări. Tabac, înţelegeţi ce vreau să spun.
- Aţi face mai bine să uitaţi toate acestea, i-am răspuns eu.
- Dar o doresc. Este o dorinţă arzătoare, exact cum aţi spus în mesajul
dumneavoastră.
- Această dorinţă vine din fire, i-am răspuns eu. Nu v-a venit ideea de a
consulta Biblia pentru a vedea dacă ceea ce vreţi este biblic?
- Nu.
- Dorinţa dumneavoastră trebuie să fie supusă examenului Scripturilor, am
sfătuit-o. Biblia spune că voi sunteţi Templul Duhului Sfânt (1 Cor.6:19). Dacă
Dumnezeu ar fi vrut ca copiii Săi să fumeze, El le-ar fi făcut nasurile altfel. Hornurile
trebuiesc întotdeauna dirijate spre cer şi nu în jos. Gândiţi-vă o clipă la nas. El este
îndreptat în jos şi nu în sus. Dumnezeu nu vrea ca oamenii să fumeze pentru că hornurile
noastre sunt îndreptate într-un sens rău. Templul Duhului Sfânt este corpul vostru. Dacă
voi îl poluaţi cu fum, în realitate poluaţi Templul Duhului Sfânt. O asemenea dorinţă nu
este după voia lui Dumnezeu. Ar trebui, deci, mai bine să uitaţi această afacere.
Un bărbat mi-a spus într-o zi: „Pastore, eu m-am împrietenit cu o femeie foarte
frumoasă, o văduvă. Ea este dulce, frumoasă şi fermecătoare, şi când mă rog simt o
dorinţă arzătoare de a mă căsători cu ea. Dar eu am soţie şi copii.
- Ascultaţi, i-am răspuns eu. Uitaţi toate acestea, căci aceasta este lucrarea
diavolului.
- Oh, nu, nu, aceasta nu vine de la diavol, a insistat el. Când mă rog, Duhul
Sfânt vorbeşte inimii mele şi mă face să înţeleg că prima femeie nu este deloc genul de
coastă care mi se potriveşte. Ea este ca un spin în carnea mea. Duhul Sfânt mi-a vorbit şi
mi-a spus că această femeie este exact coasta care îmi lipseşte şi că ea mi se potriveşte de
minune.
Eu i-am spus: „Aceasta nu vine de la Duhul Sfânt. Acesta este duhul celui rău.”
Numeroase persoane comit acest gen de erori. Dacă ele se roagă în dezacord cu
ceea ce zice Dumnezeu în Cuvântul Său, diavolul nu va întârzia să le vorbească. Duhul
Sfânt nu contrazice niciodată Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Acest om nu m-a ascultat.
El a divorţat şi s-a căsătorit cu văduva. Astăzi, el este cel mai nenorocit dintre fiinţele
omeneşti. A descoperit că a doua coastă este cu mult mai rea decât prima.
Astfel deci, toate dorinţele noastre trebuiesc cu grijă examinate în lumina
Scripturilor. Dacă nu aveţi destulă încredere în voi înşivă pentru a o face, mergeţi la
pastorul vostru.

Un semn exterior

După ce am supus dorinţa mea examenului scris, adică învăţăturilor lui

Dumnezeu, sunt gata pentru a patra etapă: să ţi cer lui Dumnezeu un semn exterior,
venind din împrejurările în care mă găsesc. Dacă Dumnezeu a vorbit într-adevăr inimii
voastre, El trebuie să vă dea un semn provenind din lumea exterioară.
Când Ilie s-a rugat de 7 ori pentru a veni ploaia, el a primit un semn provenind din
răsărit: o mică pată, nu mai mare decât palma, un mic nouraş.
Ghedeon ne-a oferit, de asemenea, un exemplu, căci el a cerut un semn de la
Domnul. Dumnezeu totdeauna mi-a dat un semn provenind din împrejurările în care mă
găsesc. Câteodată acest semn este cu totul mic, dar el este acolo.

Ora lui Dumnezeu

 Când am primit semnul, trec la ultima etapă: mă rog până la venirea orei lui
Dumnezeu. Ora lui Dumnezeu este diferită de ora noastră.
Trebuie să vă rugaţi până simţiţi o pace profundă. Pacea este cel mai bun arbitru.
Dacă, după ce vă rugaţi resimţiţi un fel de rău în duhul vostru, aceasta este pentru că ora
nu e încă venită. Lumina este încă roşie. Continuaţi să vă rugaţi şi aşteptaţi. Din moment
ce lumina va trece la verde, pacea va intra în inima voastră. Atunci veţi putea sări şi
pleca. Veţi putea merge cu toată viteza, pentru că sunteţi însoţiţi de binecuvântarea şi de
rhema lui Dumnezeu. Veţi vedea atunci o minune după alta.
De-a lungul lucrării mele, am lucrat şi am condus afacerile urmând cele cinci
etape. Până în ziua de azi, Dumnezeu a confirmat aceasta lucrare prin semne şi minuni.
Asemenea roade arată clar diferenţa dintre logos şi rhema.
Pe viitor nu veţi mai cunoaşte confuzie cu privire la promisiunile lui Dumnezeu.
Nici o revindecare, nici o suferinţă, nici o gesticulare, nici un strigăt strident nu-l vor
convinge. Dumnezeu vă va convinge imprimându-vă propria sa credinţă.
Traducerea franceză a lui Marcu 11:22-23 spune, că voi trebuie să aveţi credinţă
în Dumnezeu şi că astfel veţi putea spune muntelui să se arunce în mare. Totuşi, textul
grec spune că voi ar trebui să aveţi credinţa lui Dumnezeu.
Ce să facem ca să avem credinţa lui Dumnezeu? Când primiţi rhema, credinţa
care vă este dată nu vine de la voi. Aceasta este o credinţă pe care Dumnezeu Însuşi v-o
dă. Din moment ce aţi primit-o, puteţi porunci munţilor să se mute. Dacă nu aţi primit
credinţa lui Dumnezeu, nu o puteţi face.
Chiar fără alt motiv, ar trebui să studiaţi cu grijă Biblia de la Geneza până la
Apocalipsa; oare nu ar fi aceasta pentru a da Duhul Sfânt materiale necesare pentru a
lucra cu voi? Astfel, când vă încredeţi în Cel Veşnic şi căutaţi faşa sa, Duhul Sfânt va fi
în măsură să vă imprime credinţa Sa. Mari miracole vă vor însoţi când vă veţi pune
credinţa în acţiune, în lucrarea şi căminul vostru.
Încredeţi-vă deci în Cel Veşnic. Nu consideraţi aceasta ca o pierdere de timp.
Când Dumnezeu va vorbi inimii voastre, El va putea face într-o secundă mai mult decât
voi într-un an. Încredeţi-vă în Cel Veşnic şi veţi vedea lucrări mari împlinindu-se.

Şcoala lui Andrei

Din moment ce L-aţi acceptat pe Isus Christos ca Salvatorul vostru personal,

duhul vostru renaşte. Aceasta este instantaneu. Îndată, viaţa lui Dumnezeu se răspândeşte
în voi şi fiinţa voastră spirituală primeşte viaţa veşnică. Dar inteligenţa şi gândurile
voastre trebuiesc şi ele reînnoite după duhul vostru născut din nou. Această reînnoire
durează o viaţă întreagă. Ea cere mult timp, energie şi lupte. Această reînnoire este
necesară dacă vrem să primim rhema divină şi să o punem în practică, permiţând puterii
creatoare a Cuvântului să păstreze toată vitalitatea Sa.

A trăi cu o raţiune reînnoită

Numeroase persoane fac experienţa naşterii din nou spirituală, dar ele nu lasă ca
inteligenţa lor să fie reînnoită, pentru a înţelege bine gândurile lui Dumnezeu. Ele nu îşi
aliniază viaţa cu gândurile lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Dumnezeu care este în
gândurile lor, nu poate acţiona liber, servindu-se de raţiunea lor. Lăsaţi-mă să vă ilustrez
aceasta mai clar.
Într-o zi, fiul meu cel mare, care era în acel timp în anul al patrulea al şcolii
primare, a venit să mă caute. Am ghicit imediat că voia să mă întrebe ceva. Ezita să îmi
vorbească. În fine, am fost eu acela care a deschis vorba: „Fiule, ce vrei să mă întrebi?”
El a surâs: „Tată, dacă îţi pun o întrebare bizară, nu te mânii?”
- Oh, nu desigur. Mergi înainte . Pune întrebarea.
- Ei bine, a continuat el, tu poţi spune o minciună înaintea întregii adunări?
- Când am spus o minciună, l-am întrebat eu.
El a început să râdă.
- Te-am auzit de mai multe ori minţind înaintea întregii adunări.
Eram şocat. Dacă fiul meu nu putea avea încredere în mine, cine mai putea?
- Fiule, i-a spus, aşează-te şi explică-mi. Când am minţit?
- Tată, tu ai spus foarte des la adunare că Domnul ţi-a vorbit şi atunci am
devenit curios. În fiecare Sâmbătă m-am aşezat în faşa u-ii biroului tău în timp ce îţi
pregăteai predicile, chiar am deschis uşa. Pentru a vedea dacă tu te întâlneşti acolo cu
Dumnezeu. Dar, nu L-am văzut niciodată în biroul tău şi, totuşi, tu în toate duminicile te
urci la amvon cu îndrăzneală şi afirmi înaintea tuturor că L-ai întâlnit pe Dumnezeu. dar
aceasta este o minciună, nu? Să nu îţi fie frică să îmi spui adevărul, sunt fiul tău doar, nu?
Nu voi spune nimănui, îţi promit.
Era încă foarte tânăr şi ştiam că nu va înţelege dacă îi voi explica în termeni
teologici. I-am spus Domnului: „Oh, Dumnezeule, dă-mi înţelepciunea necesară. Cum i-
aş putea explica acestui copil inteligent felul de relaţii pe care le am cu tine?”
Deodată, un gând extraordinar mi-a străbătut duhul. Mi-am privit fiul şi i-am
spus:
- Fiule, vreau să îţi pun o întrebare. Tu ţi-ai văzut vreodată gândurile?
El a reflectat o clipă. „Niciodată, cred.”
- Atunci tu ai capul gol, i-am răspuns eu. Tu nu ai deci nici un gând.
- Dar nu, tată. Eu le am. Pentru că am gânduri pot vorbi.
- Dar, am protestat eu, eu nu îţi văd gândurile.
- Dar cum poţi să le vezi? A întrebat el. Ele sunt într-o parte a creierului meu.
De asta nu le vezi.
- Ei bine, atunci chiar dacă nu se văd ele există? Am continuat eu.
- Desigur, tata.
- Atunci, i-am explicate eu, eu îl întâlnesc pe Dumnezeu chiar dacă tu nu îl vezi
cu ochii tăi. Dumnezeu este ca şi gândurile tale. Biblia spune că Dumnezeu este
Cuvântul. Fiule, ce este Cuvântul? Nimic altceva decât gândul îmbrăcat în vocabular şi
dacă Dumnezeu este un gând înveşmântat în chineză, chinezii îi pot înţelege gândul lui
Dumnezeu. Când gândurile lui Dumnezeu sunt îmbrăcate în engleză, americanii le pot
înţelege. Şi când gândurile ajung la noi înveşmântate în coreeană, noi, coreenii, le putem
înţelege.
Fiule, eu îl întâlnesc pe Dumnezeu, când citesc Scripturile, Cuvântul lui
Dumnezeu. Gândurile lui Dumnezeu ating gândurile mele într-un regat invizibil, astfel
încât eu vorbesc cu tatăl Ceresc datorită Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu este ca
gândul.”
 Cum a plecat fiul meu, m-am ridicat şi l-am lăudat pe Dumnezeu în aceşti
termeni: „Tată, îmi era teamă ca el să nu înţeleagă. Dar asta a trecut bine, în fine. Totuşi,
ştiu că nu sunt eu, ci Duhul Sfânt care m-a ajutat să găsesc cuvintele necesare pentru a
explica realitatea prezenţei Tale minunate.”
Acum permiteţi-mi să pun o întrebare: Cu cine se aseamănă Dumnezeu? Are El
vreo formă oarecare? Seamănă El cu vreo fiinţă omenească? Cum se poate descrie
prezenţa lui Dumnezeu?
Dumnezeu este ca şi gândul. Dacă nu aveţi nici un gând, Dumnezeu nu are nici un
mijloc de a vă vorbi. Nu îl puteţi atinge cu mâinile şi nu îl puteţi respira cum se respiră
aerul. Dumnezeu nu aparţine lumii simţurilor. Nu îl puteţi întâlni decât în domeniul
gândurilor.
Gândurile lui Dumnezeu sunt transmise prin Cuvântul Său, sau prin Duhul Său
Sfânt. Gândurile Lui intră în contact cu ale noastre şi, prin acest mijloc îl puteţi întâlni.
Deci, dacă nu vă reînnoiţi raţiunea şi gândurile, Dumnezeu nu va putea niciodată să vi se
arate.
Numeroase persoane convertite îşi păstrează vechea lor inteligenţă. Acest mod de
a judeca este foarte limitat. Dumnezeu este deci limitat când se ciocneşte de acest mod de
a gândi, rău. Pentru a umbla în comuniune strânsă cu Dumnezeu trebuie să vă reînnoiţi
gândurile şi raţiunea. Dacă nu faceţi aceasta, Dumnezeu nu poate veni în voi să vă facă să
gustaţi comuniunea cu El. Dumnezeu nu poate locui într-o raţiune poluată. Peştii şi
păsările rămân oare într-un lac ale cărui ape sunt nesănătoase?
Dacă vreţi ca şi credinţa voastră să crească în acelaşi timp cu gândul vostru,
trebuie să o reînnoiţi. Credinţa nu ţâşneşte, pur şi simplu, în duhul vostru. Ea vine în urma
unei cooperări strânse cu gândurile voastre, căci credinţa vine din ceea ce se aude şi ceea
ce se aude este Cuvântul lui Dumnezeu.
La început, trebuie să auziţi. Când auziţi, Cuvântul lui Dumnezeu intră în
gândurile voastre. Prin intermediul gândurilor voastre, gândurile lui Dumnezeu pătrund în
duhul vostru şi nasc credinţa. Pentru aceasta, dacă nu vă reînnoiţi complet raţiunea, nu
sunteţi în măsură să înţelegeţi pe deplin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi fără această reînnoire
a raţiunii şi ascultarea Cuvântului, voi nu puteţi avea credinţă. Credinţa vine din ceea ce
se aude.
Dar ce auziţi voi? Voi auziţi gândurile lui Dumnezeu. Gândul vostru înregistrează
gândurile lui Dumnezeu şi produce credinţa. Gândurile voastre sunt deci foarte
importante. Reînnoirea raţiunii voastre este deci necesară. Există trei etape de urmat
pentru a reînnoi raţiunea. Este absolut necesar să urmaţi aceste trei etape, dacă doriţi să
ajungeţi la ţel.

Schimbarea modului vostru de a gândi

Prima etapă constă în schimbarea modului de a gândi. Se trece de la o atitudine

negativă la una pozitivă. Să îl considerăm, de exemplu, pe Petru, ucenicul lui Isus
Christos.
Ucenicii lui Isus Christos se găseau într-o barcă, pe marea Galileii. Noaptea era
foarte întunecoasă şi marea agitată. Valurile erau deosebit de înalte şi acopereau vasul.
Lupta era parcă pierdută de dinainte şi lor le era teamă că vasul se va scufunda, când le-a
apărut Isus Christos mergând pe ape în direcţia lor. În timpul acesta exista un dicton care
spunea că atunci când un pescar vede o fantomă, asta înseamnă că vasul lui este gata să se
scufunde. Din aceasta, când ucenicii pescari l-au observat pe Isus, au fost cuprinşi de o
frică teribilă, pentru că ei credeau că vasul se va scufunda cu ei.
Dar Isus le-a vorbit: „Eu sunt Christos, să nu vă fie frică.”
Petru a strigat: „Dacă Tu eşti Isus, cere-mi să vin în întâmpinarea Ta.”
Petru vorbea întotdeauna fără să gândească, Era o fiinţă care nu se lăsa dusă de
sentimente, dar era foarte îndrăzneţ şi Dumnezeu s-a servit de el.
Christos i-a spus apoi lui Petru să vină. Când ucenicul a auzit porunca, a acceptat
îndată în duhul său şi gândirea sa a fost imediat reînnoită.
Din punct de vedere uman, Petru nu putea merge pe apă. Dar când el a acceptat
Cuvântul lui Isus Christos, gândirea sa s-a schimbat, s-a reînnoit imediat. Atitudinea sa a
trecut de la negativ la pozitiv. Petru nu credea ca el să meargă pe apă, dar cum a auzit
porunca lui Isus a primit-o şi astfel şi-a schimbat gândurile. El a crezut că nu poate merge
pe apă. Şi-a schimbat modul de a judeca. Omul acţionează întotdeauna în acord cu
propriile sale gânduri.
Astfel, deci, reînnoindu-şi gândurile, Petru a înţeles că putea merge pe apă. A
acţionat în consecinţă şi a ieşit din vas. Era foarte întuneric şi valurile erau foarte înalte.
Dar el şi-a riscat viaţa cu curaj, s-a aruncat prin credinţă şi a mers pe apă. Minunile sunt
proprii unei raţiuni înnoite. Petru a trecut prin această etapă şi a început să meargă pe apă.
El a pus piciorul pe creasta valurilor. Mergea într-adevăr pe apă.
Da, deocamdată, a privit în jurul său. A văzut crestele întunecate pe care le creau
valurile înfuriate şi a început să gândească ca şi înainte. „Priviţi-mă, şi-a zis în sine, oare
nu sunt eu o fiinţă omenească? Eu merg pe apa, dar noi nu suntem socotiţi de a putea face
aceasta. Fiinţele omeneşti nu merg decât pe pământ şi nu pe apă. Eu nu sunt un peşte, dar,
priviţi-mă, eu merg într-adevăr pe apă. Nu se poate. E imposibil. Nu se mai poate
continua aşa!”
El şi-a schimbat din nou modul de a gândi. A crezut că nu poate merge pe apă şi a
început îndată să se scufunde.
Dumnezeu nu intră în contact cu noi decât prin intermediul nostru. Când Petru a
primit de la Christos rhema, el şi-a reînnoit îndată gândul şi a crezut în consecinţă că
putea merge pe apă. A făcut-o. Din momentul în care a încetat să gândească astfel, a
crezut că îi este imposibil să continue să meargă pe apă, şi s-a scufundat.
Acest concept este foarte important, căci omul activează după cum gândeşte.
Dacă voi gândiţi că sunteţi un rege sau o regină, vă veţi comporta ca un rege sau ca o
regină. Dacă gândiţi că sunteţi nedemni şi fără importanţă, vă veţi comporta astfel.
Iată de ce este esenţial de a reînnoi gândurile şi de a adopta un fel de a raţiona
pozitiv. Permiteţi-mi să ilustrez acest punct de vedere cu un exemplu real.
Am cunoscut în trecut un medic care pretindea că este ateu. El mi-a cauzat multe
dificultăţi. Timp îndelungat a fost un inamic al lucrării mele. Îmi dispreţuia credinţa,
ataca cuvintele şi crezurile mele.
Apoi, într-o zi, acest medic a avut un atac şi a rămas paralizat. Puţin câte puţin,
starea lui s-a înrăutăţit până a ajunge la moarte. A venit la biserică şi mi-a cerut să mă rog
pentru vindecarea lui.
Numeroşi oameni se laudă că sunt atei, dar când trec prin zile prea întunecoase şi
trebuie să înfrunte o mare deosebit de învolburată, ateismul lor pierde cea mai mare parte
din rigoarea sa.
 Astfel deci, medicul a venit la biserică şi eu m-am rugat pentru el. A primit bine
rugăciunea credinţei. S-a ridicat de pe scaunul său şi a început să meargă lăsând în urmă
scaunul rulant. Toţi creştinii au aplaudat, au strigat şi l-au lăudat pe Dumnezeu.
Duminica următoare el a revenit la biserică mergând fără ajutorul nimănui. El a
cerut încă o dată ca eu să mă rog pentru el, dar eu eram foarte ocupat, nu am putut-o face.
Când a văzut că nu mă puteam ruga personal pentru el, şi-a schimbat modul de a gândi.
Gândurile sale au făcut un pas înapoi şi şi-a reluat vechea fire. Pentru că nu mă puteam
ruga personal pentru el, a încetat a crede. Când a ieşit din biroul meu, până a ajunge la
maşină, s-a prăbuşit şi soţia sa a trebuit să cheme o ambulanţă pentru a-l transporta la
spital.
El s-a prăbuşit pentru că şi-a schimbat felul de a gândi. Puterea lui Dumnezeu l-a
părăsit. După modelul lui Petru care a început să se îndoiască şi s-a scufundat în Marea
Galileii, astfel medicul s-a predat fricii şi paralizia l-a cuprins din nou.
Gândurile sunt importanta, de aceea noi trebuie să veghem pentru a ne reînnoi
gândirea. Gândiţi întotdeauna în maniera pozitivă. Dumnezeu este lumină şi în El nu este
deloc întuneric, în Dumnezeu totul este pozitiv. Se întâmplă evenimente entuziasmante.
Astfel, deci, pentru a lucra în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să vă reînnoiţi raţiunea şi
să gândiţi pozitiv. Hrăniţi-vă raţiunea cu ajutorul Scripturilor, căci Cuvântul lui
Dumnezeu este în cel mai înalt grad pozitiv.
Mai mult, când vă hrăniţi din Cuvântul lui Dumnezeu, vegheaţi bine să nu vă
închideţi gândul la raţionamente tradiţionale.
Fiţi revoluţionari. Numeroase persoane sunt ca legate, pentru că ele gândesc într-o
manieră tradiţională şi ortodoxă. Dumnezeu este atunci incapabil de a împlini lucruri
mari în viaţa voastră, deşi El ar dori mult să o facă. Însă dacă voi schimbaţi felul de a
gândi, veţi putea împlini lucrări care depăşesc limitele voastre actuale.
Când sunt în Coreea, ţin în fiecare dimineaţă o adunare cu suta mea de asistenţi.
De la ora nouă până la nouă şi jumătate le lansez o provocare şi le cer să-şi revoluţioneze
gândirea.
„Nu gândiţi în maniera tradiţională”. Iată ce le spun. „Să nu începeţi să gândiţi şi
să învăţaţi ca Cho. Urmaţi Cuvântul lui Dumnezeu. Hrăniţi-vă cu El. Revoluţionaţi felul
vostru de a gândi. Daţi gândirii voastre dimensiuni noi, în acord cu Scripturile. Astfel
Dumnezeu va putea avea o libertate deplină şi va putea să se exprime prin intermediul
gândurilor voastre.”
Când aud asemenea cuvinte, asistenţii mei se simt deosebit de motivaţi. Ei
primesc Cuvântul şi dacă un gând cu adevărat revoluţionar vine în duhul lor, ei se pun să
îl execute şi se văd roadele. Eu nu intervin în lucrul lor afară de rarele ocazii când ei
întâmpină dificultăţi.
Odată ce i-am delegat cu autoritatea mea, eu respect această stare de fapt fără a-
mi face nici o grijă. În această manieră pozitivă eu lucrez cu asistenţii mei. Am succes şi
fiecare primeşte responsabilitatea de a se ocupa de o parte din cei 50.000 de membri
adulţi.

Gândiţi în termeni de miracole

 Din moment ce aţi adoptat un nou mod de a gândi, trecând de la negativ la
pozitiv, a doua etapă constă în a vă obişnui de a gândi în termeni de miracole. Aceasta s-a
realizat în viaţa ucenicilor lui Isus Christos.
Într-o zi Isus s-a dus în pustie urmat de aproape 5000 de oameni. În afară de aceşti
bărbaţi erau acolo, fără nici o îndoială, aproape 10.000 de femei cu copiii lor. De fapt,
această mulţime imensă cuprindea, fără îndoială, 20.000 de persoane.
Apropiindu-se seara, aceşti oameni au flămânzit. Se făcea din ce în ce mai
întuneric şi frig şi femeile şi copiii au început să îşi târască picioarele.
Christos l-a chemat pe Filip: „Filipe, am impresia că lor le e foame. Dă-le să
mănânce”.
Filip a primit porunca Domnului de a hrăni această mulţime imensă. Pentru a
traduce scena în termenii actuali, se poate gândi că Filip a reunit îndată un comitet pentru
a studia mijloacele prin care ar putea hrăni o asemenea mulţime. Închipuiţi-l cum recruta
pe membrii comitetului făcând apel la ucenicii cei mai inteligenţi.
Însuşi Filip prezintă reuniunea comitetului şi a deschis şedinţa în aceşti termeni:
„Domnilor, Domnul nostru Isus Christos mi-a poruncit să hrănesc această mulţime de
20.000 de persoane adunate aici în pustie. Comitetul nostru trebuie să găsească mijlocul
de a atinge acest scop. Aveţi vreo idee cu privire la acest subiect?”
Unul dintre ucenici a ridicat mâna. Filip i-a dat cuvântul: „Nu ştiţi voi că suntem
în plin deşert? Noi nu suntem în Ierusalim, în centrul oraşului. Ne este absolut imposibil
de a concepe chiar mijlocul de a hrăni această mulţime.”
„Asta este ceea ce gândesc şi eu”, ar fi putut Filip răspunde.
„Domnule secretar, doriţi să scrieţi aceasta, vă rog.”
O a doua mâna s-a ridicat. „Domnule preşedinte, mi-ar plăcea să vă pun o
întrebare. Avem noi destui bani? Trebuie să socotim în jur de două sute de dolari, cel
puţin, pentru a hrăni o parte din această mulţime. Avem aceşti bani?”
- Nu, a răspuns Filip. Noi nu avem nici o centimă.
- Atunci este o nebunie de a încerca de a-i hrăni, a răspuns omul.
Da, eu sunt de acord. Domnule secretar, consemnaţi aceasta, de asemenea, vă rog.
O a treia mână s-a ridicat.
- Domnule preşedinte, cunoaşteţi vreo brutărie care ar putea găti o asemenea
cantitate deodată?
- Nu, a răspuns Filip, de altfel, nu văd nici măcar o singură brutărie în
împrejurimi.
- Atunci ar trebui săptămâni întregi pentru a hrăni aceşti oameni. Este imposibil.
- Da, sunt de acord, a răspuns Filip. Domnule secretar, scrieţi şi aceasta vă rog.
Atunci un alt ucenic a luat cuvântul. „Aş dori să spun ceva, domnule preşedinte.
Ştiţi că începe să se facă târziu. De ce să nu ne împrăştiem şi să le spunem tuturor că ar
face bine să-şi caute singuri un loc de dormit şi de mâncat?”
Astfel, reuniunea s-a încheiat. Filip a adunat notele, dar erau toate de natură
puternic negativă şi tindeau chiar să respingă învăţăturile lui Isus Christos. Ele se
opuneau direct poruncii Sale.
Filip deci a mers spre Isus pentru a-L informa, dar cum a deschis gura Andrei s-a
prezentat cu cinci bucăţi de pâine şi doi peşti în mână. „Andrei, a exclamat Filip, încerci
să-ţi baţi joc de noi? Cu cinci pâini şi doi peşti tu crezi că într-adevăr poţi hrăni 20.00 de
persoane? Ţi-ai pierdut capul, nu?”
 Dar Andrei nu a răspuns nimic. El s-a mulţumit de a-i prezenta lui Isus cele cinci
pâini şi cei doi peşti.
„Isuse, nu este destul pentru a hrăni o asemenea mulţime, cu toate acestea, eu ţi le
aduc.”
Andrei a auzit porunca lui Isus. Gândirea sa a primit această poruncă. Deşi, poate,
s-a îndoit, el i-a adus lui Isus hrana pe care a găsit-o. Andrei a gândit într-un mod pozitiv,
ceea ce l-a ajutat să înţeleagă viziunea lui Isus Christos.
Apoi Isus a binecuvântat pâinea şi peştii, i-a înmulţit şi această mare mulţime a
fost hrănită.
Toţi creştinii aparţin lui Isus Christos, dar în Christos există două şcoli de gândire:
cea a lui Filip şi cea a lui Andrei. Din nenorocire numeroase biserici aparţin şcolii lui
Filip şi se mulţumesc să vorbească despre imposibil. Ele se plâng mereu că sunt în pustie,
că se face târziu şi că nu pot hrăni oamenii. Ele vorbesc cu puţină credinţă şi nu cunosc
decât imposibilul.
Cărei şcoli îi aparţineţi? Ştiu că mergeţi la universităţi, la diferite licee, dar cărei
şcoli de gândire îi aparţineţi? A lui Filip sau a lui Andrei?
Când Dumnezeu i-a vorbit inimii mele în 1968 şi mi-a zis să construiesc o
biserică care ar putea cuprinde 10.000 de persoane, la început mi-a fost frică. Mă
simţeam ca Filip. Am vorbit cu comitetul meu de bătrâni, şi toţi gândeam ca ucenicii lui
Filip. Toţi mi-au zis că e imposibil.
Când am vorbit cu cei 600 de diaconi, toţi gândeau acelaşi lucru. Astfel, deci, am
adunat de asemenea şcoala lui Filip şi am venit la Isus pentru a-i spune că nu puteam
construi această biserică. Dar, în inima mea, L-am auzit pe Christos dându-mi această
poruncă: „Eu nu ţi-am cerut să vorbeşti cu diaconii, cu bătrânii tăi. Ţi-am spus să
construieşti.”
„Doamne, am răspuns, ştii bine că eu nu am nimic pentru a începe această
construcţie. Ar trebui mult mai mulţi bani, pe care acum nu îi am.”
Apoi, prin Duhul Sfânt, Isus a vorbit inimii mele: „Ce ai putea da tu, personal?”
În inima mea înţelegeam ce îmi cerea, dar am refuzat să continui. Am zis: „Isuse,
nu-mi cere să fac aceasta. M-am căsătorit la 30 de ani şi în decursul timpului am reuşit să
strâng ceva bani pentru a cumpăra într-o zi o casă frumoasă şi a oferi soţiei mele. Nu pot
vinde această casă.”
Dar Domnul a răspuns: „Dă-mi ceea ce ai”.
„Tată, aceasta nu face decât 20.000 de dolari”, am spus eu plângând. Nu se pot
zidi o biserică şi un apartament cu o sumă atât de mică. Trebuiesc cel puţin 5.000.000 de
dolari. Banii pe care i-aş câştiga din vânzarea casei mele nu ar fi îndeajuns niciodată.”
Dar Dumnezeu a zis: „Vinde-mi casa ta şi adu-mi banii cu credinţă.”
„Oh, Dumnezeule, este teribil!, am răspuns. Cum aş putea face un asemenea
lucru?”
„Dacă vrei într-adevăr să crezi Cuvântul meu”, m-a avertizat Domnul, „trebuie
mai întâi să fii gata de a da ceea ce ai, ceea ce posezi.”
Pentru o soţia coreeană, casa reprezintă totul. Acesta este locul unde şi-a crescut
copiii, unde ea îşi zideşte viaţa; este, deci, un loc preţios. Îmi era deci teamă de a-i vorbi
despre aceasta soţiei mele. Am cerut lui Dumnezeu ca soţia mea să accepte uşor să
vindem casa.
 În acea seară i-am adus soţiei cadouri acasă – flori şi o eşarfă. „De ce mi-ai adus
cadouri?”, m-a întrebat ea. „Ţi-e teamă să afli că nu te mai iubesc?” dar, era mulţumită de
aceasta şi s-a dus cu bucurie să prepare cina.
„Oh, slavă lui Dumnezeu!”, am spus eu. „Sunt aşa de fericit că te am de soţie.
Dacă Dumnezeu m-ar lăsa să aleg o soţie astăzi, tot pe tine te-aş alege. Eşti în fiecare zi
mai frumoasă.” La un moment dat am avut impresia că a sosit timpul. I-am zis:
- Dragă, am o mare problemă.
Puţin neliniştită, m-a privit şi a zis:
- Continuă, spune-mi.
- Noi trebuie să construim această mare biserică care să poată cuprinde 10.000 de
persoane, i-am zis. Aceasta va costa 5.000.000 de dolari. Eu m-am rugat cu privire la
acest subiect, când Duhul Sfânt mi-a vorbit şi mi-a zis că dacă doresc să găsesc banii
necesari pentru această construcţie, trebuie să încep prin a da eu însumi. Dumnezeu vrea
ca nou să aducem cele cinci pâini şi cei doi peşti ... şi acestea sunt casa noastră!
Soţia mea a pălit. Ea m-a privit drept în ochi şi mi-a zis: „Această casă îmi
aparţine, nu este a ta. Îmi aparţine mie şi copiilor mei. Nu o poţi da.”
A reacţionat exact aşa cum mă temeam. M-am întors deci spre Domnul,
spunându-i: „Doamne, eu am făcut ce am putut. Acum Tu eşti Cel care va lucra. Trimite-i
Duhul Tău Sfânt şi strânge-i inima pentru ca ea să accepte.”
În acea noapte, în timp ce mă rugam, o puteam vedea pe soţia mea că nu înceta să
se întoarcă pe o parte şi pe alta în somn. Ştiam că Duhul Sfânt era la lucru. I-am zis
Domnului: „Oh, Dumnezeule, continuă să îi vorbeşti.”
Ceea ce Domnul a şi făcut. Ea nu a putut dormi toată săptămâna şi avea ochii
foarte roşii. În fine, m-a căutat şi mi-a spus: „Nu mai pot suporta. Nu mai pot refuza ceea
ce vrea Duhul Sfânt. Poţi vinde casa.” Astfel, ea a adus titlul de proprietate al casei la
biserică şi împreună l-am dat pentru a contribui la construcţia noii zidiri. Eram ca Andrei.
Deşi nu avea decât cinci pâini şi doi peşti în mână, el credea că Isus poate folosi această
mică cantitate de hrană pentru a sătura întreaga mulţime. Noi, de asemenea, aparţinem
şcolii lui Andrei.
Totuşi, într-o zi, am întâmpinat câteva dificultăţi cu privire la terenul pe care am
proiectat construcţia. Guvernul coreean exploata un teren care se numea Insula de Yoida.
Acest teritoriu trebuia să fie construit după modelul insulei Manhattan, din New York.
Se zideau aici birouri pentru administraţie şi se preconiza să nu se autorizeze decât o
biserică. Cererile au curs foarte iute din toată Coreea, din partea presbiterienilor, a
metodiştilor, a baptiştilor, a catolicilor, a budiştilor şi a confucianiştilor. Toate cererile au
fost examinate şi trimise Congresului, în vederea obţinerii unui permis de construire pe
terenul în cauză. Am prezentat şi eu o cerere. Funcţionarul care trebuia să accepte cererea
m-a privit şi m-a întrebat:
- Cărei confesiuni îi aparţineţi?
- Adunările lui Dumnezeu, am răspuns.
- Vreţi să spuneţi, biserica unde se strigă laudă lui Dumnezeu făcând un vacarm
imposibil? Acolo unde se roagă pentru bolnavi şi se roagă în limbi?
- Asta este, am răspuns.
El a scuturat capul: „Ştiţi că biserica în cauză va fi situată chiar în faţa
Parlamentului. Această biserică trebuie să aibă demnitate şi nu e cazul vostru. Nu vă
putem accepta cererea.”
 Era, totuşi, fericit în inima mea, pentru că aveam acum o scuză pentru a nu zidi
biserica. Am început din nou să mă rog. I-am zis Domnului: „Doamne, ai auzit, nu-i aşa?
Nu avem destulă demnitate pentru a ne instala acolo jos.”
Puteţi prezenta toate scuzele pe care le doriţi Domnului, dar Duhul Sfânt are
întotdeauna un răspuns. În acea zi El mi-a răspuns în aceşti termeni: „Când ţi-am cerut să
depui o cerere pentru zidire?”
„De ce?”, am întrebat. „Nu trebuia să o fac?”
- Copilul meu, mi-a zis Domnul, nu urma calea pe care te găseşti acum. Ar
trebui să iei, din contră, calea rugăciunii şi a credinţei.”
Astfel, am început să postesc şi să mă rog. Am primit atunci de la Duhul Sfânt
înţelepciunea necesară; El mi-a zis: „Du-te să te informezi cine este responsabilul acestui
proiect în insula Yoido.”
Am aflat repede că era vorba de primarul adjunct al oraşului. Am început să mă
informez despre el, pentru a descoperi cine era şi unde locuia. Astfel am aflat că mama sa
era membră a unei biserici presbiteriene. I-am făcut o vizită, m-am rugat cu ea şi ea a fost
repede umplută de Duhul Sfânt. Atunci a început să frecventeze biserica mea.
În Coreea, soacra exercita o mare autoritate şi are putere asupra norei sale. Am
cerut ca această femeie să o invite pe nora sa la biserică adăugând: „Trebuie neapărat ca
nora dumneavoastră să fie salvată.”
Ne-am rugat împreună pentru aceasta şi ea şi-a dus nora la biserică. După ce a
ascultat predica, tânăra şi-a dat inima lui Isus Christos şi a fost umplută de Duhul Sfânt.
Am ţinut următorul raţionament: dacă am câştigat soţia, sunt sigur că voi putea
câştiga, de asemenea, şi soţul. Am sfătuit-o, deci, pe soţia sa: „Trebuie numaidecât să-l
aduceţi pe soţul dumneavoastră la biserică”.
- Dar el este prea ocupat, mi-a răspuns ea.
- Dumneavoastră nu doriţi ca el să meargă în infern, nu? Am întrebat-o cu
severitate. Aduceţi-l deci la biserică.
În ziua în care l-a adus am predicat un mesaj deosebit de puternic. Nu l-am privit
drept în ochi, dar am predicat pentru el. Şi o minune! El şi-a predat inima Domnului.
Duminica următoare, a venit să mă vadă în birou. „Pastore, ştiţi că sunt
responsabilul proiectului pentru insula Yoido. Noi nu vom autoriza decât o biserică
coreeană să se instaleze aici jos. Mi-ar plăcea să fac în aşa fel ca aceasta să fie a noastră.”
Aş fi vrut să strig, dar Duhul Sfânt nu m-a lăsat să o fac. Câteodată El lucrează în
mod misterios. În această zi, El mi-a pus pe inimă să zic: NU! Dar, am discutat cu
Domnul. „Nu, am gândit eu. Eu atât am lucrat în această intenţie”, în timp ce inima mea
nu visa decât să zică da, eu am răspuns: „Nu, domnule primar adjunct. Pentru a stabili
biserica noastră în Insula Yoido, ar trebui să adunăm o sumă imensă de bani şi biserica ar
trebui să cuprindă cel puţin un hectar şi jumătate din teren. Aceasta ar costa cel puţin
cinci milioane de dolari.”
„Cred că este imposibil. Şi ceea ce e mai greu, suntem consideraţi ca o biserică
penticostală căreia îi lipseşte demnitatea. Nu se va accepta nici măcar o cerere din partea
noastră.”
El mi-a surâs şi mi-a zis: „Cred că ştiu un mijloc. Rugaţi-vă timp de săptămână şi
apoi voi mai reveni să vă văd. Nu veţi avea atunci decât să-mi daţi răspunsul pentru a
putea acţiona rapid.”
 În timpul acelei săptămâni m-am rugat. Săptămâna următoare a venit să ne vadă:
„Pastore, dacă vă decideţi să vă stabiliţi în insulă, pot aranja să obţineţi cea mai bună
bucată de teren. Mă oblig să fac toate formalităţile şi biroul meu va acoperi toate
cheltuielile. Voi trimite unul din oamenii mei la Congres pentru a obţine autorizaţiile
necesare şi mă voi ocupa personal de toate formalităţile, la acelaşi nivel. Voi face totul
pentru dumneavoastră şi veţi avea terenul. Mai mult, voi obţine un împrumut pentru a
cumpăra terenul în credit şi chiar municipalitatea va fi cea care vă va avansa banii.”
Duhul Sfânt mi-a zis atunci: „Strigă!”
„Domnule adjunct”, am răspuns eu, „sunt de acord”.
Dumnezeu m-a împiedicat să spun „da” timp de o săptămână, şi astfel am obţinut
miraculos terenul şi aceasta m-a scutit de asemenea de a mă ocupa de toate formalităţile
scriptologice.
M-am dus apoi să semnez un contract cu o antrepriză de lucrări publice. Puţin
timp după aceasta am săpat fundaţiile şi am început construirea bisericii şi a clădirii
anexe. Acest adjunct de primar este acum unul dintre bătrânii bisericii mele.
Credinţa voastră va fi cu siguranţă pusă la încercare. Dacă aveţi un mic proiect,
veţi fi pus la încercare proporţional cu el. Dacă proiectul vostru este important, încercarea
voastră va fi tot atâta. Să nu vă puneţi niciodată în cap că credinţa voastră nu va
întâmpina nici o dificultate. Veţi trece prin zone de turbulenţă de care Dumnezeu se va
servi pentru proba credinţei voastre.
Cât priveşte construcţia bisericii, eu aparţin încă şcolii lui Andrei: apropierea
fiecărei probleme mă rog cu o mare credinţă.
Apoi, a venit devalorizarea dolarului. În acea zi antreprenorul a rupt contractul. A
spus că vrea să renegocieze şi a mărit costul devizului. Apoi, a fost rândul petrolului şi
toate băncile şi-au închis uşile. Membrii bisericii au început să-şi piardă serviciile şi cu
aceasta venitul lunar abia ajungea să se plătească dobânzile împrumutului nostru. Nu mai
puteam plăti salariile la toată echipa pastorală şi nu mai primeam nici eu salariul.
Compania de construcţii mi-a intentat atunci un proces pentru că nu puteam plăti
mărirea pe care a hotărât-o. O antrepriză după alta îmi intentau proces: electricitatea,
compania apelor şi antreprenorul. Facturile se adunau mereu pe biroul meu şi nu aveam
bani pentru a-i plăti nimănui. Nu aveam nici măcar bani pentru a angaja un avocat. Mă
aşezam la biroul meu şi, unul după altul, funcţionarii bisericii îşi dădeau demisia pentru
că nu le puteam plăti salariile. Nimănui nu îi plăcea să rămână într-un vas care se
scufunda şi eu eram un vas care se scufunda rapid.
Cum noi vândusem casa şi nu ştiam unde să locuim, mi-am instalat familia într-un
apartament neterminat de la etajul şapte al imobilului de locuit, anexa bisericii. Nu exista
nici apă curentă şi nici încălzire. Era foarte frig.
În fiecare seară mă întorceam în apartamentul nemobilat pentru a tremura toată
noaptea cu familia mea, în frigul glacial. Nu aveam nimic de mâncat şi situaţia era foarte
întunecată. Atingeam fundul mării şi foarte curând am redevenit ucenic al lui Filip. Mi-
am zis atunci: „Ei bine, am comis o greşeală. Nu ar fi trebuit niciodată să cred în
Dumnezeu până în acest punct. Ar fi trebuit să mă conduc într-o manieră mai tradiţională.
Nu ar fi trebuit să încerc să merg pe ape. Toată istoria aceasta a credinţei este o farsă.
Toate vocile pe care le-am auzit în rugăciune trebuie să fi provenit din propria mea
conştiinţă şi nu de la Duhul Sfânt. Am comis o greşeală.” A început să îmi fie milă de
soarta mea. Oamenii au început să părăsească adunarea şi totul era negativ. Chiar şi
familia a început să se îndoiască de mine. Totul părea imposibil, eram obosit şi îmi era
foame. Mi-am zis: „Acesta este sfârşitul. Dacă aceasta este ceea ce se cheamă viaţă prin
credinţă, vreau să termin cu această viaţă.”
„Mă las să cad”, i-am spus Domnului. „Vreau să mor, dar nu vreau să merg în
infern. Am lucrat atât pentru tine în timpul acestor ani încât ar trebui să primesc o
recompensă. Dacă infernul este ceva mai rău decât asta, de ce să merg acolo?”
„Dar nu pot continua să trăiesc aşa, mă sinucid de fapt făcând astfel, dar, te rog,
primeşte-mi sufletul şi ia-mă la cer.”
Impactul rugăciunii a fost mai important decât am crezut la început. În timp ce
pronunţam aceste cuvinte, am auzit o voce care spunea „Tu eşti un laş. Vrei să te las să
mergi şi să devii obiect de batjocură pentru oameni. Vrei să rămâi un laş? Sau eşti într-
adevăr un om de credinţă?”
„Da, am recunoscut, sunt un laş.”
Vocea s-a făcut auzită din nou: „Nu numai tu singur vei merge în infern ci vei
antrena într-acolo un mare număr din membrii bisericii tale care şi-au pus încrederea în
tine. Ai împrumutat bani de la unii bătrâni şi membri ai bisericii tale. Aminteşte-ţi miile
de dolari pe care le-ai împrumutat de la unele surori brave ale bisericii. Ele au avut toată
încrederea în tine. Şi acum laşi totul şi te sinucizi.”
„Tu vei cauza o reacţie în lanţ. Din cauza laşităţii tale, ei îşi vor pierde credinţa.
Căsniciile se vor dărâma şi unii chiar se vor sinucide. Ce repercursiune va avea aceasta în
lumea creştină?”
Aceste cuvinte au răsunat puternic în inima mea. M-am prăbuşit plângând şi am
spus: „Oh, Dumnezeule, dar atunci ce pot face? De ce nu mă laşi să mor?”
Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu poţi muri pentru că trebuie să perseverezi. Trebuie
să veghezi ca toate aceste datorii să fie plătite.”
M-am ridicat şi m-am dus la biroul meu, am îngenuncheat acolo, m-am rugat şi
am plâns. Zvonul despre starea mea a început să se răspândească printre membrii noştri.
Foarte iute, credinţa lor a început să se reînnoiască şi la cei care părăsiseră deja adunarea.
„Să-l salvăm pe pastorul nostru”, strigau ei, „Să-l salvăm pe omul lui Dumnezeu!”.
Atunci Dumnezeu a început să lucreze. Femeile îşi tăiau părul lor lung şi îl
aduceau apoi la piciorul amvonului pentru a face peruci care erau apoi vândute. Într-o zi
am văzut o scenă emoţionantă. O femeie de optzeci de ani, care nu avea nici un copil şi
nici un ajutor material de la conducere a venit în stradă plângând şi tremurând. Ea aducea
un vas vechi pentru orez, o pereche de baghete şi o lingură. A zis cu lacrimi în ochi:
„Pastore, vreau să ieşiţi din această situaţie. Vreau să primiţi ajutor. Lucrarea
dumneavoastră a fost o atât de mare binecuvântare pentru mine în timpul acestor ani,
încât vreau să fac ceva pentru dumneavoastră, dar nu am bani. Tot ce am sunt aceste trei
lucruri: vasul pentru orez, perechea de baghete şi lingura. Vreau să le dau pentru lucrarea
Domnului. Eu pot mânca cu degetele dintr-un carton.”
Inima mea era zdrobită. „Soră, i-am spus, nu pot accepta aceasta. Este tot ce aveţi.
Aveţi nevoie de ele pentru masa dumneavoastră din fiecare zi. Nu le pot accepta.”
Ea, cu ochii înlăcrimaţi, mi-a spus: „Dumnezeu vrea să accepte acest dar din
partea unei femei muribunde? Nu poate să îl primească? Ştiu că nu e mare lucru, dar
vreau să dau ceva.”
Deodată, un om de afaceri s-a ridicat şi a luat cuvântul: „Pastore, voi cumpăra eu
acestea”. A dat aproape 30.000 de dolari pentru vasul de orez, baghete şi lingură.
 Cu aceasta a început o reacţie în lanţ. Oamenii au hotărât să îşi vândă casele şi să
trăiască în mici apartamente; tinere cupluri au hotărât să doneze salariul pe un an bisericii
şi să trăiască prin credinţă.
Această mare mişcare a produs roade şi banii au curs din toate părţile. Foarte
repede am fost în măsură să plătim dobânzile împrumutului. Băncile au început să îmi
deschidă uşile; într-un fel uimitor, a trebuit mai puţin de un an ca totul să se aranjeze. Am
plătit toate datoriile până în 1973. Nu eram în măsură de a plăti numai dobânzile, ci am
reglat cele cinci milioane pentru construcţia bisericii şi a anexelor.
Dumnezeu a arătat încă o dată că şcoala lui Andrei este cu mult mai bună şi că
vrea ca noi să gândim în termeni de miracole.
Deşi oamenii cred că atunci când ai credinţă, totul devine uşor şi nu mai există
probleme, amintiţi-vă că nu e aşa. Priviţi-l pe Avraam. El avea credinţa, dar timp de 25 de
ani nu a cunoscut decât încercări. Iacov le-a îndurat şi el 20 de ani. Iosif 13 ani, Moise 40
de ani şi ucenicii lui Isus au cunoscut încercări şi ispite toată viaţa lor.
Nu descurajaţi deci când treceţi prin câteva săptămâni dificile sau câteva luni de
încercare, nu vă ridicaţi mâinile spre cer plângând cu un aer disperat şi zicând: „Unde
este deci Dumnezeu?”
Dumnezeu este totdeauna aici şi El vă pune la încercare. Câteodată doreşte numai
să îndrepte şi să fortifice coloana voastră vertebrală. Se întâmplă că atunci când face
aceasta aproape vă auziţi oasele cum pârâie. Dar dacă vă sprijiniţi pe Cuvântul lui
Dumnezeu şi aveţi credinţa, Dumnezeu nu vă lasă să cădeţi. Pentru a ilustra acest punct
vreau să vă relatez o altă experienţă personală.
Am semnat odată un cec de 50.000 de dolari care era postdatat la 31 decembrie.
Căutam bani în dreapta şi în stânga, dar nu am putut aduna nici măcar o parte din sumă.
Dacă în ziua convenită nu aveam depuşi banii în contul nostru bancar, ştiam că toate
jurnalele vor scrie cu litere mari că pastorul celei mai mari biserici din ţară a scris un cec
fără acoperire.
Era la amiază în ziua în care trebuia făcută plata. Mă rugam în aceşti termeni:
„Oh, Dumnezeule, am cheltuit toţi banii şi chiar mai mult decât aveam. Am împrumutat
de la numeroase persoane. Tată, unde m-aş putea adresa? Nu pot merge nicăieri.”
Am continuat să mă rog. Ceasul a arătat că era ora unu, apoi două, trei după
amiaza. Soţia m-a chemat. „Dragă, tu ai bani?”
„Nu”, i-am răspuns.
Ea mi-a zis: „Nu ştii că ultimul avion care pleacă din Seul în această după amiază
zboară la ora patru? Este ultima ta şansă să fugi în America.”
„Nu o pot face. Nu pot fugi de responsabilităţile mele, i-am zis. Nu pot fugi. Dacă
aş face asta, numele lui Christos ar fi batjocorit. Mai bine să înfrunt orice situaţie aici în
Coreea decât să fug din ţară.”
Banca se închidea la ora şase. Era ora cinci. Eram disperat. Nu mai puteam sta
jos, nici în picioare. Măsuram camera în lung şi în lat ca un leu în cuşcă. Mă rugam din
nou: „Oh, Dumnezeule, ajută-mă.”
Deodată, Duhul Sfânt mi-a dat o idee. Trebuia să mă duc la Bancă şi să îi cer cu
îndrăzneală directorului să îmi semneze un cec de 50.000 de dolari. „Tată, am spus eu,
trebuie să îmi fi pierdut capul, ordinatorul duhului meu trebuie să fie supraîncălzit,
deraiază complet. Nu am nici o garanţie de depus pentru aceşti bani. Nu am nici un act. Şi
Tu vrei să-i cer să semneze un cec de 50.000 de dolari? Este complet absurd.”
 Duhul Sfânt a insistat: „Da, ceea ce fac depăşeşte complet înţelegerea omenească.
Du-te şi fă-o.”
Mi-am chemat casierul. „Domnule Park, aţi vrea să mă însoţiţi la Bancă? Vreau să
îi cer directorului să semneze un cec de 50.000 de dolari.”
El m-a privit şi mi-a spus râzând: „Dumneavoastră v-aţi pierdut într-adevăr capul.
Suntem în 31 decembrie. Este ora cinci şi nu aveţi nici măcar fixată o audienţă, când eu
ştiu că oamenii stau la coadă ca să-l vadă. Fără a ţine cont de faptul că nu avem nici o
garanţie pentru o asemenea sumă. Nu am completat nici un document. E o nebunie. Nu,
eu prefer să rămân aici. Dacă vreţi să mergeţi, mergeţi, dar eu nu vreau să am aerul unui
caraghios.”
„De acord, i-am răspuns. Mă duc acolo cu gândirea reînnoită, dar dumneavoastră
sunteţi închis într-o stare de spirit tradiţională.”
Am luat maşina şi m-am grăbit la bancă. Parcarea era arhiplină dar am reuşit să
găsesc un loc. Am intrat imediat în bancă.
Vorbind omeneşte, îmi era imposibil să-l întâlnesc pe director. Biroul secretarei,
sala gemea de lume. „Oh, Duhule Sfânt, m-am rugat, eu vin de departe. Dă-mi câteva
instrucţiuni suplimentare, te rog.”
Duhul Sfânt mi-a răspuns: „Fii curajos. Dă dovadă de îndrăzneală. Comportă-te
ca cineva important. Nu da atenţie altora. Intră în biroul directorului.”
M-am îndreptat deci şi am pornit spre biroul directorului. Secretara sa m-a
întrebat: „Domnule, unde mergeţi?” Am privit-o în ochi, fără a spune ceva. M-a întrebat
din nou: „Domnule, cine sunteţi dumneavoastră? Aveţi o întâlnire? Cine sunteţi?”
Deodată, mi-a venit inspiraţia. „Sunt trimis de cea mai înaltă autoritate”, i-am
răspuns. Voiam să vorbesc de Dumnezeu, dar ea s-a gândit că veneam din partea
preşedintelui Coreei de Sud, căci în ţara noastră preşedintele este cea mai înaltă
autoritate. Crezând că sunt un emisar al preşedintelui, şi-a schimbat atitudinea. A devenit
politicoasă şi gata să mă ajute: „Sunteţi trimis de cea mai înaltă autoritate?” , m-a
întrebat.
- Da.
- Puteţi intra.
Apoi, întorcându-se spre cei care aşteptau, a adăugat: „Acest domn trebuie să
treacă primul”.
Ea m-a ajutat să trec înaintea altora şi să intru în biroul directorului băncii.
Intrând, m-am rugat: „Oh, Duhule Sfânt, acum nu mai pot da înapoi. Ce aş putea face?”
Duhul Domnului era asupra mea şi, cum s-a întâmplat cu alţi oameni ai credinţei, el m-a
făcut curajos.
Duhul nu înceta să-mi repete: „Eşti un copil de rege, eşti o persoană importantă.
Continuă să te porţi ca o persoană importantă ce eşti.” Deci, am intrat semeţ şi m-am
aşezat pe sofa într-o poziţie degajată.”
Directorul a intrat câteva clipe mai târziu, m-a salutat surâzând, mi-a întins mâna
întrebându-mă: „Ce gen de afaceri conduceţi? Vă cunosc oare?” Nu am răspuns la
întrebările sale. Am spus simplu. „Domnule, am venit aici cu un proiect extraordinar şi
sunt gata să vă fac o favoare.”
- O favoare? A reluat el, cu un aer îndoielnic.
- Dacă dumneavoastră îmi faceţi o mică favoare, văr ofer 10.000 de conturi noi
în bancă pentru începutul noului an”, i-am spus eu.
 - Zece mii de conturi noi?! A exclamat el.
- Luaţi receptorul şi chemaţi poliţia. Cereţi informaţii cu privire la Yonggi Cho
şi veţi afla că sunt pastorul celei mai mari biserici din Seul. Această adunare are mai mult
de 10.000 de membri şi am autoritate asupra fiecăruia dintre ei ca să-şi transfere contul în
banca dumneavoastră de la începutul acestui nou an. Sunt gata să vă fac această favoare
dacă şi dumneavoastră îmi faceţi un singur serviciu.”
Îndată şi-a chemat secretara pentru ca ea să verifice ceea ce i-am spus. Totul s-a
dovedit exact. El m-a întrebat atunci: „Care este deci această favoare pe care aş putea să
v-o fac?”
- Dumneavoastră îmi puteţi semna un cec în valoare de 50.000 de dolari, i-am
răspuns. Nu am timp să îndeplinesc toate formalităţile, dar dumneavoastră sunteţi un om
de afaceri. Cât despre mine, eu sunt omul de afaceri al Regelui. De multe ori un om de
afaceri se lansează într-o întreprindere importantă fără nimic decât credinţa şi încrederea
sa, pentru a arăta că el este sigur de reuşită. Micile afaceri nu se pot trata fără formalităţi,
dar când se tratează cu părţi importante se evită aceste lucrări şi se arată încredere că
afacerea va reuşi. Dacă sunteţi un om de afaceri important şi eu cred că sunteţi, veţi face
aceasta pentru mine.”
- Directorul l-a chemat apoi pe directorul adjunct care a zis: „Nu se poate face
aceasta. Este o sinucidere. Veţi fi personal responsabil. Nu e vorba de 5.000 de dolari, de
zece ori mai mult. Acest om nu are garanţie, nici acte. Nu se poate.”
- Dacă dumneavoastră nu doriţi să o faceţi, am adăugat eu, cunosc alte locuri
unde să merg. Pot face această favoare de exemplu băncii Cho-Heung.
Omul s-a aşezat şi a clătinat capul, apoi a adăugat: „Domnule, e ciudat. Nu am
avut niciodată în viaţă o astfel de senzaţie. Vă acord încredere. Dacă nu v-aş acorda-o, nu
aş face un asemenea lucru, dar vă iubesc mult. Sunteţi îndrăzneţ şi iubesc acest gen de
credinţă. Îmi voi pune cariera şi viaţa în mâinile dumneavoastră făcând aceasta şi, fără
îndoială, nu o voi mai face niciodată. Dar de data aceasta eu merg la risc. Aduceţi-mi un
cec de 50.000 de dolari a spus el adjunctului. Vă acord încrederea mea.” „Cred că vă veţi
ţine promisiunea”, mi-a zis el, semnând un cec de 50.000 de dolari pe contul său
personal.
Ieşind din biroul directorului cu cecul, aveam impresia că măsor trei metri
înălţime. Încă o dată mă aflam în şcoala lui Andrei. Am depus banii la bancă, exact
înaintea închiderii, la ora şase. Eram salvat.
Adeseori, Dumnezeu aşteaptă ultimul cuvânt. Dacă vă reînnoiţi raţiunea şi
mergeţi cu Dumnezeu trebuie să perseveraţi până la capăt. Să nu vă fie frică niciodată.
Reînnoiţi-vă mereu felul de a gândi.
Să nu vă lăsaţi niciodată închişi în raţionamente tradiţionale. Studiaţi mai curând
Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este manualul care vă permite să vă reînnoiţi raţiunea şi
să vă umpleţi gândurile cu idei pozitive. Veţi învăţa astfel să gândiţi în termeni de
miracole.

Gândiţi-vă mereu la Dumnezeu biruitorul

A treia etapă de străbătut pentru reînnoirea raţiunii voastre constă în a gândi

constant la succes. Trebuie să faceţi să pătrundă în gândul vostru ideea biruinţei şi a
abundenţei. Dumnezeu nu eşuează niciodată. Deci, dacă primiţi gândurile care vin de la
Dumnezeu, veţi cunoaşte întotdeauna succesul.
Dumnezeu nu pierde niciodată lupta, căci El este veşnicul biruitor. Trebuie
totdeauna să fiţi conştienţi de victorie, lui Dumnezeu nu îi lipseşte niciodată nimic.
Obişnuiţi-vă de asemenea să gândiţi în termenii abundenţei.
Această luare de cunoştinţă este importantă. Dacă aveţi complexe de inferioritate
sau dacă aveţi prea multă conştienţă de sărăcia voastră, de boală sau de eşecuri,
Dumnezeu nu va putea nicicând lucra în voi.
Dumnezeu este ajutorul vostru. El este bogăţia voastră şi victoria. Dacă doi
oameni nu se pun de acord, cum pot merge împreună? Pentru a umbla şi a lucra cu
Dumnezeu trebuie deci să gravaţi în duhul vostru felul de a gândi propriu lui Dumnezeu.
Reînnoiţi-vă raţiunea. Gândiţi mereu în termeni de succes, victorie şi abundenţă.
Din moment ce vă reînnoiţi raţiunea, primiţi rhema lui Dumnezeu. Asimilaţi cu
îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu şi îl integraţi în gândirea voastră. Prin rugăciune veţi
da naştere credinţei şi prin credinţă vă veţi putea ridica capul foarte sus.
Să nu priviţi decât la Dumnezeu. Chiar dacă nu resimţiţi nimic, nu atingeţi nimic
sau că viitorul vostru seamănă cu noaptea întunecoasă, puţin contează. Să nu vă fie frică!
Voi trăiţi datorită unei cunoaşteri care vă vine prin revelaţie. Vă hrăniţi cu gânduri noi,
care sunt cele ale lui Dumnezeu, cele ale Cuvântului Său, adică Biblia.
Isus Christos este acelaşi, ieri, azi şi pentru totdeauna. Dumnezeu Iehova nu se
schimbă niciodată şi Cuvântul lui Dumnezeu nu cade niciodată pe pământ fără a se
împlini.
Noi nu putem trăi numai cu pâine, căci avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu.
Suntem copii adevăraţi ai lui Dumnezeu şi trebuie să trăim prin credinţă. În Isus Christos
nu este diferenţă: fie că este alb sau negru, galben sau roşu, aparţine unei unice rase, rasa
lui Isus Christos. Noi trăim în noi înşine potrivit cu gândul Său. Sau, pentru aceasta
trebuie să vă reînnoiţi raţiunea şi să reeducaţi felul vostru de a gândi.
Să vedeţi lucruri mari. Să aveţi obiective mari. Nu aveţi decât o singură viaţă de
trecut pe pământ. Să nu vă târâiţi mereu prin praf, gândindu-vă la eşecurile voastre. Viaţa
voastră este scumpă în ochii Domnului şi voi trebuie să vă duceţi contribuţia în lume. Isus
Christos locuieşte într-un fel glorios în fiecare dintre creştini. Prin urmare, voi posedaţi
resurse inepuizabile.
Christos este la fel de puternic acum 2000 de ani. Vă puteţi reînnoi felul de a
gândi grefând gândurile lui Isus Christos în inima voastră, gândind pozitiv, raţionând în
termeni de miracole şi obişnuindu-vă să credeţi în victorie şi în abundenţă. Acţionând
astfel veţi putea stabili o stabili care vă va putea permite să vă reînnoiţi complet raţiunea
datorită Cuvântului lui Dumnezeu şi mari miracole vă vor aştepta atunci.

Legea gândului şi a cererii

Efeseni 3:20 spune: „Iar a Celui care prin puterea care lucrează în noi, poate să
facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.” Eu numesc acest principiu legea
gândului şi a cererii. Mulţi oameni gândesc că vor primi numai dacă cer. Totuşi, Biblia
spune: „a cere sau a gândi”. Dumnezeu răspunde folosind gândurile voastre, „nespus mai
mult decât cerem sau gândim”.
 Ce gândiţi? Gândiţi în termeni de sărăcie, boală, imposibilitate, eşec sau
negativism? Dacă vă rugaţi în acest fel, Dumnezeu nu are nici un mijloc la dispoziţia Sa
pentru a Se manifesta.
Cu ce se aseamănă felul vostru de a gândi? Îl aveţi reînnoit? Dumnezeu este gata
să facă mult mai mult dacă vă reînnoiţi gândirea.
Trebuie să citiţi Biblia, dar să nu o citiţi pentru motive religioase. Să citiţi Biblia
pentru a găsi noi atitudini legaliste de adoptat. Să nu o citiţi pentru raţiuni pur istorice.
Citiţi-o mai mult pentru a vă întări raţiunea şi a vă reînnoi gândul. Umpleţi-vă duhul cu
Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu va putea astfel pătrunde liber în viaţa voastră şi va
putea îndeplini în voi mari lucrări pentru slava Sa.

ADRESA LUI DUMNEZEU

Când devenim creştini nu avem nevoie de a ne reeduca felul de a gândi, câştigând

obiceiuri pozitive şi raţionând în termeni de miracol şi succes. De asemenea, trebuie să
luăm cunoştinţă despre izvorul puterii şi al capacităţii noastre.

Confuzia

În 1958 am început prima lucrare de pionier în cele mai mizerabile magherniţe ale
oraşului. Totuşi, nu eram nici echipat, nici format pentru acest gen de lucrare. În mai
puţin de trei luni eram la capătul predicilor şi nu mai aveam nimic de predicat.
Puteţi gândi că este relativ uşor de a gândi despre mântuire, dar nu se poate vorbi
numai despre aceasta zi după zi. Pentru a pregăti o predică trebuie să petreci o săptămână
parcurgând Biblia de la Geneza până la Apocalipsa; dispuneam acum de rezumate din
fiecare carte a Bibliei, dar nu aveam totdeauna predici. Aveam impresia că nu eram cu
adevărat chemat în lucrare căci nu mai puteam predica.
Săracii care locuiau în cartierul meu nu păreau interesaţi de cer sau iad. Ei trăiau
de pe o zi pe alta şi nu se gândeau decât la supravieţuire. Nu aveau timp să se gândească
la viitor. Pretutindeni unde mergeam mă întrebau despre orez, haine sau puţini bani
pentru a construi o cabană, dar nu eram mai favorizat de soartă decât ei, căci şi eu trăiam
într-o cabană, nu aveam nimic de mâncat şi nu aveam decât un costum. Nu aveam nimic
de împărţit cu ei.
Eram foarte descurajat. Ştiam totuşi că Dumnezeu posedă toate resursele
necesare, dar pe atunci nu ştiam cum să intru în contact cu El şi să primesc toate bogăţiile
sale. Câteodată aveam impresia de a fi foarte aproape de El, dar a doua zi comunicarea
părea întreruptă.
Adeseori mă găseam într-o confuzie totală şi chiar mă întrebam dacă trăiam cu
adevărat în prezenţa Duhului Sfânt. Mereu ziceam: „Oh, Doamne, ştiu bine că trăiesc în
Isus Christos”. Dar, la sfârşitul unei zile eram foarte obosit şi când încercam să mă rog
aveam impresia că nu pot comunica cu Domnul. Atunci ziceam: Tată, sunt în ceam mai
mare confuzie. Câteodată mă simt cu Tine, apoi departe de Tine, şi mă întreb ce pot face
pentru a Te păstra cu adevărat aproape de mine.” Atunci am început să caut cum să
rămân totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu.
Orientalii cer totdeauna să cunoască adresa Dumnezeului pe care îl adoră. Cea
mai mare parte dintre ei cresc sub influenţa unui cult păgân şi au nevoie să ştie unde se
găseşte dumnezeul lor pentru a-l putea adora. De fiecare dată când doream să mă
întâlnesc cu dumnezeul meu păgân trebuia să mă duc într-un templu, să îngenunchez
înaintea unui oarecare idol, astfel puteam să mă adresez direct lui dumnezeu. În religiile
păgâne, fiecare credincios cunoaşte adresa unuia dintre dumnezeii pe care îi venerează.
Totuşi, când m-m convertit la Christos, nu cunoşteam adresa Dumnezeului nostru.
Aceasta m-a tulburat considerabil. „Tatăl nostru” spunem „Tatăl nostru care eşti în
ceruri”. Mă întrebam: „Unde se găsesc cerurile? Pământul este rotund. Deci, pentru cei
care sunt în vârf cerul este deasupra capului lor şi pentru cei care se găsesc jos, la
antipod, cerul este dedesubtul lor.”
De fiecare dată când se vorbea despre „Tatăl nostru”, eram intrigat: „Tată, unde
eşti?” întrebam. „Eşti acolo jos? Aici? Unde eşti? Tată, te rog, dă-mi adresa Ta.”
Astfel, când ei îl acceptă pe Christos, orientalii au o adevărată luptă de dus pentru
că ei nu ajung să găsească adresa lui Dumnezeu. Mulţi dintre ei vin să-mi spună: „Pastore
Cho, daţi-ne cel puţin o fotografie sau chiar o imagine pentru a ne ajuta. Dumneavoastră
cereţi să credem în Dumnezeu, dar unde este El?”
La începutul lucrării mele aveam obiceiul de a le răspunde: „Vorbiţi simplu
Tatălui Ceresc, eu nu-I cunosc adresa. Nu ştiu unde locuieşte. Câteodată vine la mine,
alteori nu vine.”
Adeseori plângeam înaintea Lui înţelegând că nu mai puteam continua să predic
în acest fel. Aveam nevoie de o adresă precisă. Am început, deci, să o caut.
În gând, m-am adresat mai întâi lui Adam. I-am spus: „Domnule Adam, sunt sigur
că sunteţi strămoşul nostru. Tot astfel, sunt convins că dumneavoastră cunoaşteţi adresa
lui Dumnezeu. Daţi-mi-o, daţi-mi-o mie, vă rog.”
Bucuros, el mi-a răspuns îndată: „Ei bine, El locuieşte în Grădina Edenului. Dacă
mergeţi acolo, Îi găsiţi sigur locuinţa.”
„Dar, când aţi căzut din har”, am continuat, „aţi fost gonit din Grădina Edenului;
unde se găseşte aceasta acum?”
Adam mi-a răspuns imediat: „Nu ştiu exact”.
În imaginaţia mea, m-am dus să-l vizitez pe Avraam. Eram deosebit de descurajat,
dar m-am dus să-l văd şi i-am spus: „Domnule Avraam, sunteţi tatăl credincioşilor şi
deseori l-aţi întâlnit pe Dumnezeu; mi-aţi putea spune, vă rog, adresa Lui?”
Şi Avraam mi-a răspuns: „Ei bine, de fiecare dată când aveam nevoie de
Dumnezeu zideam un altar, omoram un animal şi aşteptam. Uneori El venea să mă vadă,
dar nu întotdeauna. Deci, nu ştiu unde locuieşte El”.
L-am lăsat deci pe Avraam şi m-am dus să-l caut pe Moise pentru a-l întreba unde
locuieşte Dumnezeu. Moise mi-a răspuns: „El locuia întotdeauna în cortul pe care noi l-
am făcut în deşert. În timpul zilei El era stâlpul de nor şi noaptea în cel de foc. Mergi
acolo şi-L vei găsi cu siguranţă. Asta îi este adresa.”
„Dar, i-am spus eu, când israeliţii au intrat în ţara Canaanului, corul a încetat să
existe. Unde este deci El acum?”
„Nu ştiu”, a răspuns Moise.
Mereu descurajat, m-am dus să-l văd pe regele Solomon. I-am spus „Rege
Solomon, aţi construit un măreţ templu din granit colorat. Ştiţi unde locuieşte acum
Dumnezeu?”
 „Desigur, El locuieşte în splendidul templu al lui Solomon, mi-a răspuns el. Când
un blestem sau o plagă se răspândeau în ţară, oamenii veneau să se roage lui Dumnezeu,
care locuia în Templu, şi Dumnezeu îi asculta şi le împlinea rugăciunile.”
„Unde este acest Templu?”, l-am întrebat. El a fost distrus şase sute de ani înainte
de venirea lui Christos, de babilonieni. Noi nu ştim unde se află acum Templul.
„Oh, sunt dezolat, a răspuns Solomon. Dacă Templul a fost distrus, eu nu-I mai
ştiu adresa.”
Atunci m-am dus să-l văd pe Ioan Botezătorul şi i-am zis: „Domnule Ioan
Botezătorul, dumneavoastră cunoaşteţi cu siguranţă adresa lui Dumnezeu?”
„Da, mi-a răspuns el. Priviţi la Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatele lumii,
Isus Christos. El este adresa Dumnezeului nostru.”
Astfel deci, în lungul meu periplu pentru a găsi adresa lui Dumnezeu am ajuns la
Isus. Eram convins că în Isus Îl voi găsi pe Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit prin Isus şi El
a împlinit minuni prin intermediul singurului Său Fiu. Oriunde locuia Christos,
Dumnezeu era cu El.”
Atunci m-am bucurat în inima mea că am găsit adresa lui Dumnezeu, dar, mi-a
venit o întrebare în duh, în acel moment. Isus a murit, a înviat şi apoi S-a înălţat la cer.
Atunci, care este acum adresa lui Isus Christos? Am revenit la punctul meu de plecare.
Deci, am întrebat: „Isuse, unde eşti? Nu îţi cunosc adresa şi sunt incapabil de a o da
membrilor bisericii mele.”

SOLUŢIA

Apoi, mi-a venit răspunsul. Isus a zis: „Eu am murit şi sunt înviat. Eu am trimis
Duhul Sfânt la fiecare din ucenicii Mei. Eu am spus că nu vă voi lăsa orfani. Eu v-am
spus că Îl voi ruga pe Tatăl, care vă va trimite Duhul Sfânt, ca astfel să ştiţi astăzi că Eu
sunt în Tatăl, că Tatăl este în Mine, Eu sunt în voi şi voi sunteţi în Mine.”
Puţin câte puţin, am început să înţeleg că prin Duhul Sfânt, Dumnezeu Tatăl şi
Dumnezeu Fiul locuiesc în mine. Am citit în 2 Corinteni că Dumnezeu ne-a pecetluit şi a
trimis Duhul Sfânt în inimile noastre. Astfel am descoperit adresa lui Dumnezeu. Am
înţeles că adresa Lui era a mea.
Apoi, m-am întors spre membrii bisericii şi am început să predic cu mai multă
îndrăzneală: „Noi putem găsi reşedinţa lui Dumnezeu. I-am descoperit adresa. Adresa Sa
este a mea, pentru că El locuieşte în mine, cu toată puterea şi autoritatea Sa. Prin
intermediul Duhului Sfânt, Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul locuiesc în mine şi mă
însoţesc oriunde aş merge.”
„El locuieşte de asemenea în voi, prin urmare, adresa Lui este şi a voastră. Dacă
rămâneţi acasă, El rămâne cu voi. Dacă mergeţi la lucru, El vă însoţeşte acolo. Dacă
lucraţi în bucătărie, El este cu voi. Dumnezeu rămâne în voi şi resursele Sale sunt cu El.
Fraţi şi surori, am adăugat eu, nu am nici argint, nici aur. Nu am nici hrană, nici
orez, nici haine să vă ofer, dar ceea ce am vă dau: Dumnezeu locuieşte în voi! Şi dacă nu
Îl aveţi în voi, veniţi la Isus Christos, primiţi-L ca salvatorul vostru; El este creatorul
cerului şi al Pământului. El posedă toate lucrurile şi doreşte să rămână în inima voastră.
El este gata să se îngrijească de nevoile voastre.” Ascultând acest mesaj, ei au început să
creadă.
 Acesta a fost adevăratul început al lucrării mele şi prima piatră a lucrării mele ca
predicator. Până atunci îmi petreceam timpul încercând să pun mâna pe Dumnezeu. Când
veneau evanghelişti celebri mergeam să îi ascult, sperând că îl voi găsi în sfârşit pe
Dumnezeu. Câteodată mă căţăram pe vârful unei coline pentru a mă ruga. Uneori mă
duceam într-o vale. Îl căutam pe Dumnezeu pretutindeni, dar în ziua în care am
descoperit acest adevăr, periplul meu a luat sfârşit. Am găsit adresa şi locuinţa lui
Dumnezeu.
Le-am zis membrilor mei: „Dumnezeu nu se găseşte la un milion de kilometri de
noi. El nu este Dumnezeul de acum 2000 de ani. El nu este nici Dumnezeul viitorului.
Dumnezeu locuieşte în voi cu toate bogăţiile Sale. Puterea Sa, autoritatea Sa, adresa Sa,
sunt ale voastre. Deci, puteţi să-i vorbiţi, să vă rugaţi în orice zi, indiferent de moment.
Puteţi să-L atingeţi şi să profitaţi de bogăţiile Lui prin rugăciune şi credinţă. Când
plângeţi, Dumnezeu aude, când şoptiţi, Dumnezeu ascultă, când meditaţi, Dumnezeu
înţelege totul la fel de bine, căci El rămâne în voi şi se poate îngriji de toate nevoile
voastre.”
După război, numeroşi misionari au venit să lucreze în ţara noastră. Am participat
la un mare număr de reuniuni de comitete cu ei. Cei mai mulţi pastori coreeni pregăteau
tot felul de proiecte, ca ziduri de biserici sau de şcoli biblice şi între ei discutau diferitele
maniere de a rezolva toate problemele. Totuşi, când ajungeau la domeniul finanţelor,
spuneau îndată:
„Să facem să vină un misionar şi el să se ocupe de aceasta.” Ei foloseau misionarii
ca oameni de finanţe.
Mă simţeam penibil din cauza acestui lucru şi i-am întrebat: „Dar de ce contaţi voi
întotdeauna pe misionari?”
Atunci ei mi-au răspuns: „Dumnezeu nu îngrijeşte de nevoile noastre decât prin
misionari şi nu prin noi înşine.”
Din partea mea, de când am ieşit din Şcoala Biblică, am hotărât ca Dumnezeu să
fie singura mea resursă de viaţă. Am descoperit că El rămânea în inima mea şi îmi punea
la dispoziţie toate resursele Sale. Am descoperit cum să mi le însuşesc, şi pot spune că în
ultimii 20 de ani, am depins numai de Dumnezeu.
Am traversat Oceanul Pacific de mai mult de 40 de ori pentru a predica în ţări
străine, şi nu am cerut niciodată un singur bani de la vreo biserică. Le exprimam
recunoştinţa pentru că au trimis misionari în Coreea, dar niciodată nu am cerut ajutor
financiar de la vreo biserică străină.
Eu depind întotdeauna de Dumnezeu. În toate împrejurările, El a fost Cel care s-a
îngrijit de nevoile mele: construirea bisericii, trimiterea misionarilor în străinătate din
biserica noastră şi construirea şcolilor biblice.
Astăzi suntem angajaţi în construirea unei noi şcoli biblice a Adunărilor lui
Dumnezeu coreene. Biserica noastră a dăruit o jumătate de milion de dolari la această
lucrare. Dumnezeu s-a îngrijit într-adevăr de toate nevoile noastre.

PROVOCARE

Doresc într-adevăr să insist asupra faptului că voi posedaţi de pe acum resursele

de care aveţi nevoie astăzi, nu mâine sau ieri, ci chiar astăzi. Dumnezeu locuieşte în voi.
Dumnezeu nu doarme în voi. El nu a venit în voi ca să întindă un cort şi să petreacă
agreabil vacanţele. El locuieşte în voi pentru a lucra la salvarea voastră. Dumnezeu nu
lucrează niciodată fără a se manifesta prin felul vostru de a gândi, în viziunea şi credinţa
voastră. Voi sunteţi canalul prin care trece El.
Puteţi spune mereu: „Oh, Dumnezeule, lucrează în felul tău misterios în Univers
şi împlineşte-Ţi toate lucrările”. Dumnezeu vă va răspunde: „Nu, Eu locuiesc în tine, Eu
nu pot veni în lume cu putere fără a trece prin propria ta viaţă.”
Voi sunteţi canalul. Voi sunteţi responsabili. Dacă nu vă lăsaţi credinţa să se
dezvolte pentru a coopera cu Dumnezeu, El nu va putea face nimic. Dumnezeu face tot ce
Îl lăsaţi să facă. El se va limita de asemenea să facă ceea ce îl veţi lăsa pe viitor să facă.
Când un păcătos vine la Dumnezeu zdrobit şi nenorocit, încep prin a-l învăţa că
Dumnezeu locuieşte în el şi că toate bogăţiile sale sunt la dispoziţia sa prin Isus Christos.
Apoi, îl readuc ca el să îşi deschidă inima pentru cooperarea cu Dumnezeu. Una după
alta, fără excepţie, aceste persoane se aruncă cu o credinţă cu totul nouă pentru a duce o
viaţă miraculoasă şi victorioasă.
Dacă aceşti oameni sunt toţi săraci şi nu cunoşteau decât eşecuri înainte, cum se
explică că din 1969 până în 1977 ei au putut da mai mult de 2.000.000 de dolari bisericii
lor? În toţi anii am dus la bun sfârşit proiectele care costau între un milion şi jumătate şi
două milioane de dolari. Dacă aceşti creştini pot da, este pentru că ei au primit şi cunosc
un mare succes, din cauză că ştiu cum să îşi însuşească resursele divine. Ei trebuie, mai
întâi, să fie curăţiţi de orice păcat comis în carne.
Majoritatea creştinilor luptă cu patru păcate ale cărnii, care trebuie neapărat să fie
biruite, pentru ca cei credincioşi să poată lucra activ cu Dumnezeu. Dacă ei nu se
debarasează de aceste păcate, canalul lor va fi astupat şi Dumnezeu nu va putea niciodată
trece pe acolo. Eu am identificat patru păcate în timpul acestor 20 de ani de tratament al
sufletelor.

Primul păcat: ura

Ura, primul păcat despre care trebuie să vorbim, îi face pe oameni să sufere mult.
Dacă păstraţi un astfel de sentiment în inima voastră, Dumnezeu nu vă va putea niciodată
folosi. Această ură, acest refuz de a ierta, va deveni inamicul numărul unu al vieţii
voastre prin credinţă. În Matei 6:14, 15, Isus Christos a remarcat aceasta în termenii
următori: „Dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru Ceresc vă va ierta
greşelile voastre, dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru Ceresc nu vă
va ierta vouă greşelile voastre.”
De obicei, după a patra predică de duminică, refuz să stau de vorbă cu oricine,
pentru că sunt foarte obosit. Dacă o persoană vrea să mă vadă, trebuie să vorbească mai
întâi cu secretarele mele, care îi trec pe toţi prin sită.
Dacă vreodată ele lasă pe cineva, asta este pentru că acea persoană are într-adevăr
probleme serioase.
Într-o zi, după al patrulea serviciu, un om a bătut la uşa biroului meu.
Am deschis uşa şi el a intrat. Văzându-l cum merge clătinându-se, m-am gândit
mai întâi că era beat. S-a aşezat şi îndată a scos ceva din buzunar. Era un pumnal foarte
ascuţit. Mi-am zis: „Dar de ce l-au lăsat să intre? La ce se gândesc ele? Poartă asupra sa
un pumnal şi ele îl lasă să intre.”
 Îmi era, într-adevăr, frică. Cum el strângea arma, m-am pregătit să mă apăr. I-am
zis: „Să nu vă serviţi de acest pumnal. Spuneţi-mi pentru ce aţi venit să mă vedeţi.”
El mi-a răspuns: „Domnule, am intenţia de a mă sinucide. Dar mai întâi trebuie
să-mi omor soţia, socrul, soacra şi pe cei din jurul meu. Prietenul meu m-a sfătuit să asist
la una din reuniunile voastre dinainte de a-mi pune planul în aplicare. Iată de ce am venit
la a patra reuniune din această dimineaţă. Eu am ascultat bine, dar nu am înţeles nici un
cuvânt pentru că aţi vorbit cu un puternic accent dinsus. Nu ajung să vă înţeleg accentul
şi nu am înţeles deci nici un cuvânt. Acum vreau să îmi pun planul în aplicare. Sunt
muribund. Am tuberculoză şi nu mă mai opresc din tuse. Mor.”
- Clamaţi-vă, i-a, zis. Aşezaţi-vă şi povestiţi-mi istoria voastră.
- Oh, a reluat el, spre sfârşitul războiului din Vietnam am plecat ca tehnician şi
conductor de buldozer. Am lucrat pe linia frontului, riscându-mi mereu viaţa pentru a
câştiga mai mulţi bani. Am trimis toţi banii soţiei mele şi când războiul s-a terminat
aveam exact cât îmi trebuia ca să mă întorc din Vietnam.
Am trimis o telegramă din Hong Kong soţiei mele. Când am sosit la aeroportul
din Seul mă aşteptam să o văd cu copiii noştri, dar nu m-a aşteptat absolut nimeni. M-am
gândit că poate nu a primit telegrama mea. M-am grăbit deci spre casă, dar acolo locuiau
nişte străini.
Am aflat că soţia mea fugise cu un tânăr. M-a părăsit luând cu ea toate economiile
mele. Ea trăieşte cu un alt bărbat şi locuieşte acum într-un alt cartier al oraşului. M-am
dus să o văd şi am rugat-o să vină la mine, dar era inflexibilă. Nu a vrut să mă urmeze.
Apoi, m-am dus la socrii mei pentru a protesta. Mi-au dat 40 de dolari şi m-au pus
la uşa casei. În mai puţin de opt zile ura mi-a umplut inima şi am început să vomit sânge.
Acum sunt bolnav de tuberculoză şi starea mea este disperată. Vreau să-i distrug pe toţi şi
apoi să mă sinucid.
- Domnule, i-am spus eu, acesta nu este cel mai bun mod de a vă răzbuna. Cel
mai bun mod de a vă vindeca şi de a găsi un loc de lucru şi apoi a cumpăra o casă
frumoasă şi de a le arăta că le sunteţi superior. Vă veţi putea, într-adevăr, răzbuna astfel,
pe când dacă îi omorâţi pe toţi şi vă sinucideţi, nu veţi mai avea nici o satisfacţie din
aceasta.
- Îi urăsc, a spus el cu lacrimi în ochi.
- Atât timp cât îi veţi urî, nu veţi face decât să vă distrugeţi, i-am spus. Când
urâţi pe cineva vă faceţi mai mult rău dumneavoastră decât altora. De ce nu încercaţi cu
Isus?, l-am întrebat. Când Isus vine în inima unei persoane toată puterea lui Dumnezeu
vine să locuiască în acea persoană. Puterea lui Dumnezeu poate deci lucra în el. Această
putere va atinge, va vindeca şi va restaura. Domnul vă va reconstrui viaţa şi asta va fi
sigur cea mai bună revanşă pe care aţi putea-o lua asupra duşmanilor voştri.
L-am trimis la muntele de rugăciune unde el a primit pe Isus Christos ca
Salvatorul său personal, dar el nu ajungea totdeauna să îşi ierte complet soţia. I-am cerut
să o binecuvânteze. Cel mai bun mod de a o ierta pe soţia dumneavoastră este de a o
binecuvânta, i-am spus eu. Binecuvântaţi-i duhul, sufletul, trupul şi viaţa. Rugaţi-vă ca
Dumnezeu să deschidă peluzele cerului şi să răspândească binecuvântarea Sa asupra ei.
- Nu pot, a exclamat el. Nu vreau să o blestem, dar nu o pot nici binecuvânta.
Eu i-am răspuns: „Dacă binecuvântaţi o persoană, binecuvântările radiază de la
dumneavoastră spre exterior. De fapt, veţi fi binecuvântat mai mult prin propria
dumneavoastră binecuvântare, aşa cum această persoană nu va fi. În Coreea avem un
vechi dicton care spune: „Dacă vrei să acoperi cu noroi obrazul altuia, acoperă mai întâi
mâna ta.” Astfel deci, dacă blestemaţi pe soţia dumneavoastră, blestemul trebuie mai întâi
să iasă prin gura dumneavoastră şi veţi fi blestemat. Dar, dacă o binecuvântaţi pe soţia
dumneavoastră, binecuvântarea va trebui să iasă prin inimă, trecând prin gură, şi, prin
urmare, veţi fi binecuvântat primul. Atunci, binecuvântaţi-o!”
El s-a aşezat şi a început s-o binecuvânteze. La început, a făcut aceasta scrâşnind
din dinţi. El a zis: „Oh, Dumnezeule, eu binecuvântez, ... soţia mea, ... binecuvântez ... pe
ea. Şi, ... îi dau iertare .... oh, Dumnezeule, ... dă-i ... binecuvântarea Ta”.
El a continuat să o binecuvânteze şi în mai puţin de o lună era complet vindecat
de tuberculoză şi transformat. Puterea lui Dumnezeu a început atunci să se manifeste prin
intermediul său. Chipul a început să-i radieze.
L-am întâlnit o lună mai târziu şi mi-a zis:
„Oh, pastore Cho, mă bucur în Domnul. Eu îl laud pentru faptul că o apreciez într-
adevăr pe soţia mea pentru că din cauza plecării ei l-am întâlnit pe Isus. Mă rog pentru ea
în fiecare zi. Mi-am reînnoit permisul de conducător de buldozer şi am găsit de lucru. Mă
instalez într-o casă nouă şi aştept întoarcerea soţiei”.
Acest om îl lauda pe Domnul. Îşi reconstruia viaţa prin puterea lui Dumnezeu care
lucra în el. Era vindecat în corp şi în duh.
Dacă nu vă debarasaţi de ură nu puteţi intra în contact cu Dumnezeu. Dacă serviţi
pe Domnul să îi ajutaţi pe oameni să înţeleagă aceasta.
Într-o zi, o institutoare a venit să mă vadă. Era directoarea şcolii sale şi suferea de
artrită. A consultat un mare număr de spitale fără a găsi vindecare. Am pus mâinile
asupra ei, am gonit boala şi am strigat: am făcut tot ce am putut, dar Dumnezeu nu a
eliberat-o.
Mulţi oameni au primit vindecarea în adunarea mea, dar acum oricât am făcut pe
grozavul, această femeie suferea într-una. Spre sfârşit, am fost tentat să las totul baltă,
dar, într-o zi Duhul Sfânt mi-a zis: „Încetează de a striga, de a te ruga şi de a goni boala.
Nu pot să lucrez în ea pentru că îl urăşte pe fostul ei soţ.”
Ştiam că divorţase cu zece ani în urmă, dar în timp ce stătea la biroul meu, i-am
zis: „Soră, vă rog, divorţaţi de soţul dumneavoastră”.
Ea m-a privit şi mi-a zis: „Pastore, ce vreţi să spuneţi? Trebuie să divorţez de
soţul meu? Dar am făcut-o deja, cu zece ani în urmă.”
- Dumneavoastră nu aţi făcut-o, i-am replicat eu.
- Ba da, este un lucru sigur! a zis ea.
- Da, am spus, evident, aţi făcut-o legal, dar în duhul dumneavoastră nu aţi
făcut-o niciodată. În fiecare dimineaţă îl blestemaţi. În toate zilele îl blestemaţi şi îl urâţi.
În duhul dumneavoastră nu aţi divorţat niciodată de el. Trăiţi încă în tovărăşia lui şi
această ură vă distruge şi vă roade până la os. Din acest motiv nu vă puteţi vindeca de
artrită. Nici un medic nu vă poate vindeca.
Ea mi-a răspuns: „Oh, dar el mi-a făcut atât rău. Când eram căsătoriţi nu a făcut
niciodată un efort de a găsi de lucru. Trăia din veniturile mele. A adus haosul în viaţa
mea, m-a lăsat să cad, pentru a pleca să trăiască cu o altă femeie. Cum aş putea iubi un
astfel de om?”
I-am răspuns: „Dacă îl iubiţi, ori nu e treaba dumneavoastră. Dar dacă nu învăţaţi
să îl iubiţi veţi muri de artrită. Boala dumneavoastră nu poate fi vindecată decât prin
puterea lui Dumnezeu, dar această putere nu va coborî niciodată din cer, ca un meteorit
pentru a vă atinge şi vindeca.
Nu, am continuat. Dumnezeu locuieşte în dumneavoastră şi vrea să vă
restabilească, să vă vindece, dar dumneavoastră puneţi obstacole în acţiunea Sa prin ură.
Începeţi, vă rog, să vă binecuvântaţi soţul. Binecuvântaţi-vă duşmanii şi faceţi-le bine.
Veţi începe să îl iubiţi din nou şi veţi crea un canal prin care Dumnezeu va putea face să
treacă Duhul Său şi vă va atinge.”
Ea dădea aceeaşi luptă ca şi cel care suferea de tuberculoză. A strigat atunci
plângând: „Nu îl pot iubi. Pastore, iertaţi-mă, nu îl voi mai urî, dar nu îl pot iubi”.
Nu vă puteţi opri să îl urâţi dacă nu începeţi să îl iubiţi într-un fel pozitiv, i-am
replicat. Priviţi-vă soţul în imaginaţie, atingeţi-l, spuneţi-i că-l iubiţi şi binecuvântaţi-l.
A luptat încă o dată. M-am rugat pentru ea. A început să plângă şi să strângă
dinţii. În sfârşit, a început să resimtă dragostea pentru el şi s-a rugat cerând ca Dumnezeu
să îl binecuvânteze, să-l salveze şi să-i facă bine. Puterea lui Dumnezeu a început să
lucreze în ea şi a transformat-o. În mai puţin de trei luni artrita sa a dispărut.
Da, Dumnezeu rămâne în voi, dar dacă nu vă debarasaţi de acest prim inamic,
care este ura, puterea lui Dumnezeu nu se va servi de voi.

Al doilea păcat – frica

Numeroase persoane trăiesc în frică. Ca şi creştini, responsabilitatea noastră este

de a ajuta a se debarasa de acest al doilea păcat de pe lista noastră.
În trecut am suferit de tuberculoză. Dacă am contractat această boală este pentru
că mă temeam că aceasta mi se va întâmpla. Când eram la liceu, erau într-o clasă flacoane
umplute cu oase şi părţi de intestine. Vederea acestor sticle mă înfricoşa.
Într-o dimineaţă, profesorul nostru de biologie ne-a vorbit de tuberculoză. În acest
timp, nu exista remediul-minune. Profesorul ne-a zis atunci, că dacă contactăm
tuberculoza starea noastră se degradează rapid şi organele noastre se vor asemăna, până la
sfârşitul vieţii, cu conţinutul acestor flacoane.
El ne-a vorbit despre pericolele tuberculozei şi a încheiat zicând: „Unele persoane
se nasc cu o predispoziţie pentru acest rău. Oamenii care au umerii înguşti şi un gât lung,
par înclinaţi pentru a contacta tuberculoza”.
Toţi elevii au început atunci să îţi ridice capetele ca nişte cocori şi privind în jurul
meu mi-am dat seama că aveam gâtul cel mai lung din toată clasa. Am ştiut imediat că
voi contacta tuberculoza. Frica a pus stăpânire pe mine. Intrând în cameră m-am privit în
oglindă şi m-m uitat la gâtul meu toată după-amiaza. Eram terorizat şi în fiecare clipă mă
gândeam la acest rău teribil.
La 18 ani, am aflat că sufeream într-adevăr de tuberculoză. Spune-mi la ce te
gândeşti şi-ţi voi spune cin eşti. Dacă vă este frică, diavolul are înaintea lui o poartă
deschisă prin care poate intra să vă atingă. Teama este o credinţă negativă. Astfel, am
contactat tuberculoza pentru că mă temeam de ea. În ziua în care am început să vomit
sânge am zis: „Este exact la ce mă aşteptam”.
Am citit într-o revistă coreeană medicală că unii medici afirmă că numeroşi
coreeni mor din greşeala obişnuinţei. M-am gândit atunci: „Dar cum se poate muri din
greşeala obişnuinţei?” Apoi am citit articolul.
 Aceşti medici necreştini explicau rolul important pe care îl joacă teama în viaţa
noastră. Ei citau de exemplu, cazul unui om al cărui bunic a murit de hipertensiune
arterială când avea 50 de ani. Ajuns la 50 de nai, fiul său a murit de aceeaşi boală. Deci,
nepotul trăieşte conştient cu teama de congestie cerebrală. Când va atinge 50 de ani, la
cel mai mic rău sau senzaţie de ameţeală, se va gândi: „Oh, asta este, curând voi avea un
atac. Sunt gata.” Dacă simte o mică durere în piept, va aştepta infarctul şi va trăi zilnic în
această stare de spirit. Teama îl pune într-o asemenea stare sufletească. Nu va întârzia
deci să moară de congestie cerebrală.
Numeroase femei trăiesc într-o continuă teamă de cancer. O femeie ar putea
spune: „Ştiţi, mătuşa mea a murit de cancer, şi mama de asemenea. Probabil că şi eu voi
muri la fel”.
Când ea atinge vârsta la care mama sa şi mătuşa au murit, îi va fi de ajuns să
simtă o mică durere pentru a afirma îndată: „Asta este, am cancer. Acesta este începutul
sfârşitului”. În fiecare zi, ea va aştepta răul şi îşi va zice că va termina prin a avea cancer.
Va repeta fără încetare această idee. Asta au vrut să spună medicii când vorbeau despre
moartea prin obişnuinţă. Când o persoană este obsedată de o teamă deosebită, puterea
distructivă se pune la lucru.
În 1969, când Domnul mi-a cerut să părăsesc a doua adunare, aveam 10.000 de
membri şi 12.000 de persoane asistau la serviciu. Eram fericit, mă simţeam bine şi eram
satisfăcut. Aveam un cămin bun, soţie şi copii minunaţi, o maşină splendidă şi chiar şi un
şofer. Am răspuns Domnului: „Doamne, am de gând să rămân în această clădire până ce
voi albi”.
Dar într-o zi, în timp ce mă rugam în biroul meu, Duhul Sfânt a venit şi mi-a zis:
„Cho, timpul tău este terminat aici”.
„Oh, Doamne, am zis: să plec? Am înfiinţat deja o adunare, aceasta e a doua. Vrei
să înfiinţez o a treia? De ce ar trebui să înfiinţez mereu adunări? Ţi-ai ales o persoană
nepotrivită. Vezi, găseşte-ţi pe altcineva.” Am început să discut cu Dumnezeu.
Nimeni nu ar trebui să discute cu Dumnezeu, căci El are întotdeauna dreptate. În
fine, El m-a convins în aceşti termeni: „Mergi şi fondează o biserică care ar putea
cuprinde 10.000 de persoane şi să trimită cel puţin 500 de misionari”.
„Tată, i-am răspuns, eu nu pot face aceasta. Mi-e frică să construiesc o biserică
atât de mare.”
Dar Dumnezeu a zis: „Nu, ţi-am zis să mergi, fă-o”.
Am cerut unui antreprenor să îmi facă un deviz. El mi-a zis că ar trebui să se
conteze pe două milioane şi jumătate de dolari pentru a se construi aşa o biserică, o altă
jumătate de milion pentru a cumpăra terenul şi două milioane şi jumătate în plus pentru
construcţia unui mare imobil anexă. Trebuie, deci, în total, cinci milioane dolari şi
jumătate”.
Antreprenorul m-a întrebat de ce sumă dispuneam. I-am răspuns: „2.500 de
dolari”. El m-a privit cu un aer deconcentrat, a clătinat capul şi nu a mai comentat.
Am asistat la o reuniune de bătrâni ai adunării noastre şi le-am expus planul. Unul
dintre ei a spus: „Pastore, ce sumă puteţi aduna din America?”
- Nici un cent, i-am răspuns.
Un alt bătrân m-a întrebat: „Ce sumă vă gândiţi să împrumutaţi de la Banca
Americană?”
- Nici un cent, am răspuns încă o dată.
 Ei mi-au zis: „Sunteţi un om bun, un adevărat pastor, dar nu sunteţi deloc un om
de afaceri. Este imposibil să construiţi un imobil mare şi o biserică într-un asemenea
mod”.
Apoi, am chemat 600 de diaconi, le-am expus planul, dar ei s-au comportat îndată
ca nişte iepuri înfricoşaţi, ca şi cum mă pregăteam să le iau un impozit ridicat la salarii.
Începeam să descurajez. Plin de spaimă, m-am prezentat înaintea Domnului
pentru a-i spune: „Doamne, Tu ai auzit ce au zis bătrânii şi diaconii. Sunt toţi de aceeaşi
părere, aşa că ar fi bine să revezi problema”.
Duhul Sfânt mi-a vorbit atunci foarte clar: „Fiul meu, când ţi-am cerut să vorbeşti
cu bătrânii şi cu diaconii?”
„Nu trebuia să o fac?”, am întrebat.
Duhul Sfânt mi-a răspuns: „Ţi-am poruncit să construieşti biserica şi nu să discuţi
proiectul. Iată ce ţi-am poruncit.”
M-am ridicat şi am spus: „Bine, bine, dacă asta îţi este ordinul, voi asculta”.
Am mers la primărie şi am cumpărat pe credit aproape un hectar şi jumătate de
teren deosebit de scump, situat aproape de Palatul Congresului, Parlamentul coreean. De
fapt, era unul dintre cele mai frumoase terenuri din toată ţara. Apoi l-am căutat pe
antreprenor şi am semnat cu el un contract pentru construirea bisericii şi a imobilului
anexă, toate pe credit. M-am gândit: „Va fi uşor de construit biserica. Mă voi mulţumi să
am încredere în Dumnezeu şi să-L privesc cum lucrează”.
După începerea lucrărilor, m-am dus să fac un tur de şantier. Îmi închipuiam că va
fi de ajuns ca ei să sape câţiva metri pentru a zidi clădirea, dar ei săpau cu zeci de
buldozere ca şi cum ar fi vrut să facă acolo un lac.
Am albit de spaimă. Am zis: „Tată, ai auzit cum sapă ei? Şi va trebui să plătesc
toate acestea? Dar nu pot.” Eram într-adevăr înfricoşat. Genunchii îmi tremurau şi în
imaginaţie mă şi vedeam dus într-un furgon al poliţiei. Am îngenuncheat pentru a mă
ruga: „Oh, Dumnezeule, am spus, ce pot face? Pe cine mă pot sprijini? Unde eşti? Ştiu că
eşti izvorul tuturor şi mă încred în Tine.”
Rugându-mă, am început să îmi închipui lucrarea lui Dumnezeu şi teama a
dispărut deodată din inima mea. Dar din clipa în care am deschis ochii din nou şi am
privit situaţia, teama a revenit. De aceea, pe toată durata construcţiei, am avut ochii mai
mult închişi decât deschişi.
Ne putem servi de acelaşi principiu în numeroase situaţii. Dacă priviţi
împrejurările cu ochii voştri naturali, sau dacă trăiţi după simţuri, satan va reuşi să vă
vâneze prin teamă. Dar dacă închideţi ochii şi priviţi numai la Dumnezeu, veţi continua
să credeţi.
Există două căi diferite de cunoaştere: cea care vine prin simţuri şi cea prin
descoperire. Trebuie să trăim întotdeauna după cunoaşterea care vine prin descoperire, de
la Geneza, până la Apocalipsa.
Trebuie să îi convingem pe oameni să renunţe la teama pe care le-o inspiră mediul
şi împrejurările în care trăiesc. Dacă nu o fac, credinţa lor nu se va dezvolta şi Dumnezeu
nu va putea lucra în ei şi prin ei. Cereţi-le să renunţe la temerile lor şi să le încredinţeze
Domnului şi învăţaţi-i să-şi pună credinţa numai în Cuvântul lui Dumnezeu.

Al treilea păcat: complexul de inferioritate

 Mulţi oameni trăiesc în complexe de inferioritate şi se simt mereu frustraţi. Acest
sentiment de inferioritate este o a treia problemă pe care vreau să o discut aici.
Dacă oamenii se gândesc că ei sunt inferiori altora pentru că locuiesc în cocioabe
murdare, nu îi veţi putea scoate de acolo. Se poate ca ei să fi ajuns faliţi şi se se
resemneze, dar atât timp cât ei păstrează o atitudine, nu puteţi face nimic pentru ei.
Trebuie într-adevăr ca ei să renunţe la complexul lor de inferioritate şi să lase dragostea
lui Dumnezeu să îi reconstruiască.
Într-o zi, un băiat de şcoală primară şi-a omorât fratele mai mic cu un cuţit.
Evenimentul a produs mari titluri în ziare. S-a descoperit atunci că părinţii arătaseră
întotdeauna o mai mare afecţiune pentru fratele mai mic, lăsându-l fără încetare în
prezenţa celui mai mare. Puţin câte puţin, acesta s-a simţit inferior faţă de fratele mai mic.
Într-o zi în care părinţii erau plecaţi, fratele mai mare, întorcându-se de la şcoală, l-a
pândit pe cel mai mic şi l-a omorât. Un complex de inferioritate poate fi deosebit de
distrugător.
Mi s-a întâmplat şi mie să sufăr de un asemenea complex. Când am fondat prima
mea biserică, s-a arătat la capătul a doi ani că lucrarea mergea bine, dar era o biserică
zgomotoasă, cu tendinţă penticostală. Oamenii primeau aici botezul cu Duhul Sfânt şi
mulţi erau vindecaţi. Într-o zi, comitetul naţional al confesiunii mele m-a chemat să îmi
vorbească. În acest timp ei se situau între veritabilii penticostali şi austeri presbiterieni.
Ei m-au chestionat în aceşti termeni: „Este adevărat că dumneavoastră vă rugaţi
pentru bolnavi şi că oamenii strigă şi vorbesc în limbi la adunările voastre?”
- Da, am răspuns eu.
- Sunteţi un fanatic, mi-au răspuns ei.
- Nu sunt un fanatic. Lucrez numai după învăţăturile Scripturii, am răspuns eu
pentru a mă apăra.
În urma acestei discuţii ei mi-au retras carnetul de pastor şi m-au dat afară. Eu nu
mai făceam parte din confesiune. Mai târziu, misionarul John Hurston m-a primit din
nou.
Când ei m-au jignit, am simţit un sentiment de inferioritate. Acest complex a
provocat în mine sentimentul distrugerii şi mi-a fost foarte greu să ies din această situaţie.
Totuşi, când ei m-au pus la uşa confesiunii, membrii comitetului naţional nu ştiau
că într-o zi voi deveni preşedintele acestei confesiuni. De altfel, am ocupat acest post
până recent. Când mi-au încredinţat această responsabilitate, confesiunea noastră nu
număra decât două mii de membri. Aplicând legea credinţei şi învăţându-i aceasta pe
pastori, noi am cunoscut o creştere rapidă. În ziua în care am părăsit această înaltă
responsabilitate, aveam un total de trei sute de biserici şi mai mult de două sute de mii de
membri.
Trebuie să îi ajutăm pe cei care cred că nu pot înfrunta viaţa. Trebuie să îi ajutăm
să iasă din depresiunea şi pesimismul lor, zidindu-i în dragostea lui Isus Christos şi
înlocuindu-le credinţa, zicându-le că nimic nu este imposibil pentru cel care crede.
Trebuie să îi vindecăm şi să îi formăm; astfel, puţin câte puţin, vom termina prin a le
birui complexul de inferioritate.
Într-o duminică predicam la al doilea serviciu când am văzut intrând un om pe
care îl ştiam că suferea de tulburări mintale. Mi l-au adus cu mâinile şi picioarele legate.
În ziua aceea membrii făceau promisiuni prin credinţă pentru a cincia etapă a proiectului
nostru de construcţie. Un mare număr de persoane au completat fişe de angajament. Când
acest om a primit o fişă, el a scris cu mâna legată „o sută de dolari”.
Când cineva a venit să adune fişele, soţia acestui om a început să râdă şi a spus:
„Nu-l credeţi, este nebun”.
Dar, după reuniune, când am făcut cunoştinţă cu el, era complet vindecat prin
puterea Duhului Sfânt şi a revenit în toate simţurile lui. El a suferit un teribil complex de
inferioritate. Mi-a explicat aceasta: „Posedam o uzină de îngrăşăminte şi am falimentat.
Am avut datorii mari. Mi-am făcut atâtea griji că mi-am pierdut capul. M-au dus atunci la
un spital unde mi-au făcut tot felul de tratamente pe bază de electroşocuri, dar nimic nu
m-a putut vindeca.
În timp ce ascultam predica dumneavoastră am ieşit dintr-o dată din starea mea de
boală şi am luat cunoştinţă de realitate. Mi-am pierdut prietenii, onoarea şi credibilitatea.
Am un munte de datorii. Nu pot face nimic. De altfel, nici nu mai sunt nimic.”
- Dumneavoastră sunteţi cineva, i-am răspuns eu. Nu sunteţi inferior nimănui. I
aţi dat viaţa lui Isus şi acum toată puterea lui Christos şi toate bogăţiile Sale sunt în
dumneavoastră. Dumnezeu va începe să vă folosească. Nu sunteţi inferior pentru simplul
motiv că sunteţi omul lui Dumnezeu. Credeţi în victorie. Toată puterea şi toate bogăţiile
lui Dumnezeu sunt în dumneavoastră şi nu cer decât să fie folosite.
- Dar ce fel de lucru aş putea găsi? M-a întrebat el.
- Eu nu ştiu, i-am răspuns, dar continuaţi să citiţi Biblia şi să vă rugaţi.
Într-o zi el a revenit foarte entuziasmat. „Pastore, mi-a zis el, am citit acest text din
Scriptură care spune că noi suntem sarea pământului, şi ce ar fi dacă m-aş lansa în
vânzarea sării cu amănuntul?”
„Dacă aveţi încrederea aceasta, i-am zis, porniţi. Lansaţi-vă.”
El a început să vândă sarea la scară mică. A dat zeciuială, şi-a ţinut angajamentul
de a da suta de dolari, şi a continuat să se bucure în Domnul. Dumnezeu l-a binecuvântat
şi afacerea lui a prosperat. În sfârşit, el a construit un mare hangar, lângă râu, unde a
depus sare în valoare de 50.000 de dolari.
Dar, într-o noapte de vară, a plouat cu găleata şi a doua zi când m-am sculat, tot
cartierul era inundat. Hangarul său era de asemenea inundat şi am început să mă tem.
După masa, când ploaia a încetat în fine, m-am grăbit să merg la magazinul lui.
Unele articole puteau supravieţui la inundaţie, dar sarea are o mare afinitate cu
apa. Când am intrat în acea după-amiază în magazin, nu mai era nici urmă de sare. Omul
în cauză, care este acum un bătrân al bisericii mele, era aşezat în mijlocul hangarului şi îl
lăuda pe Dumnezeu. Am intrat încercând să discern dacă era sau nu în stare normală. M-
am apropiat de el şi i-am pus această întrebare: „Vă simţiţi bine, ori v-aţi pierdut capul?”
- Pastore, sunt într-adevăr eu însumi, mi-a răspuns el. Nu vă neliniştiţi. Am
pierdut totul. Dumnezeu a luat înapoi totul, după cum mi-aţi spus întotdeauna, am toate
bogăţiile Lui la dispoziţia mea. Apa a putut luat toată sarea, dar ea nu va putea lua
niciodată resursele nenumărate ale prezenţei lui Dumnezeu, care sunt în mine. Aşteptaţi
puţin. Daţi-mi timp. Îmi voi reface afacerea.
El nu mai suferea de nici un complex de inferioritate. Dimpotrivă, era plin de
încredere. Astăzi el este multimilionar, şi asta datorită vânzării de sare. De asemenea, s-a
lansat şi în fabricarea ceasurilor, şi azi îşi conduce propria companie.
El m-a însoţit la Los Angeles, Vancouver, New York. Recent a plecat în Europa.
 El este un exemplu viu al felului în care noi putem ajuta oamenii să se debaraseze
de sentimentele lor de inferioritate insistând asupra faptului că ei au toate bogăţiile lui
Dumnezeu la dispoziţia lor.

Al patrulea păcat: culpabilitatea (vina)

Mulţi oameni suferă de profunde sentimente de culpabilitate. Această a patra

problemă trebuie să fie învinsă pentru ca orice creştin să poată lucra eficace cu
Dumnezeu. Atât timp cât o persoană suferă de un sentiment, Dumnezeu nu se poate
manifesta pe deplin prin ea. Trebuie să-i ajutăm pe oameni să se debaraseze de
sentimentul lor de vină. Trebuie să le reamintim că dacă se simt nedemni şi vinovaţi e
îndeajuns să vină la Domnul şi El îi va curăţi în întregime.
Într-o zi când mă găseam în biroul meu, un cuplu magnific a intrat la mine.
Bărbatul era foarte bine făcut şi soţia sa era o mare frumuseţe. Ea avea vreo 30 de ani, era
foarte slabă şi îi era greu să ţină ochii deschişi.
Soţul ei mi-a zis: „Pastore, soţia mea moare. Am încercat totul: psihologie,
psihiatrie şi toate tratamentele interne şi externe care se pot imagina. Sunt bogat, am
cheltuit mii şi mii de dolari pentru a o îngriji, dar medicii nu au putut face nimic pentru
ea. Mi-am pierdut orice speranţă. Am auzit că dumneavoastră aţi ajutat cu adevărat
numeroase persoane şi că ele au fost vindecate.”
I-am spus că e adevărat. Am privit la soţia lui, aşteptând discernământul şi
înţelepciunea necesară pentru a o ajuta într-o astfel de situaţie. M-am rugat în linişte:
„Doamne, ea este aici, înaintea mea. Ce aş putea face?”
Îndată vocea dulce şi liniştită a lui Dumnezeu mi-a vorbit: „Ea suferă de o boală
de natură psiho-somatică. Boala ei nu este o boală de natură organică. Este o boală a
duhului”.
I-am cerut soţului să iasă din cameră şi am întrebat-o: „Doamnă, doriţi cu
adevărat să trăiţi? Trebuie să trăiţi chiar dacă aceasta ar fi numai pentru soţul
dumneavoastră. Dacă ar fi trebuit să muriţi, aţi fi făcut-o mai de demult, pentru că acum
aveţi trei copii şi un soţ. Îi ruinaţi viaţa. Deci, în orice fel, trebuie să trăiţi pentru soţul şi
copiii dumneavoastră.”
- Mi-ar plăcea să trăiesc, mi-a spus ea.
- Ei bine, în cazul acesta vă pot ajuta, dar cu o condiţie. Trebuie să îmi vorbiţi
despre trecutul dumneavoastră, i-am spus eu.
Ea s-a îndreptat atunci şi mi-a aruncat o privire indignată adăugând: „Sunt oare la
comisariat? Sunteţi un dictator? Pentru ce o asemenea întrebare? Este acestea un
interogatoriu? Nu vă voi arăta dumneavoastră trecutul meu.”
- În cazul acesta eu nu pot face nimic pentru dumneavoastră, i-am replicat eu.
Dacă persistaţi în această atitudine îi voi cere lui Dumnezeu să îmi descopere direct
problemele relative la trecutul dumneavoastră.
Ea era înfricoşată. A scos o batistă din geantă şi a început să plângă. După un lung
suspin, ea mi-a zis: „Domnule, vă voi vorbi despre trecutul meu. Dar nu cred că aceasta
ar fi cauza bolii mele”.
- Din contră, i-am spus. Tocmai acolo este originea răului dumneavoastră.
- Părinţii mei au murit când eram încă foarte mică. Practic am fost crescută de
sora mea mai mare. Ea a fost ca o mamă pentru mine şi cumnatul meu ca un tată. Au avut
mare grijă de mine şi am locuit la ei în timpul şcolii, din primul an de liceu, până la
universitate.
În timpul celui de al treilea an de universitate, sora mea a mers la spital pentru
naşterea ultimului ei copil. În timpul acesta, am ţinut eu casa şi m-am ocupat de ceilalţi
copii. Fără a ne da seama ce se întâmpla, m-am îndrăgostit de cumnatul meu şi el de
mine.
Nu ştiam ce mi s-a întâmplat, dar noi ne-am angajat într-o legătură imorală. De
atunci a pus stăpânire pe mine un profund sentiment de vină. Mă simţeam literalmente că
mor din cauza greşelii mele. Cumnatul meu continua să mă cheme în biroul său şi ne
întâlneam foarte des în moteluri, hoteluri şi locuri ascunse.
Am mers de mai mult ori la spital pentru a avorta şi chiar în perioadele acestea nu
îi puteam refuza avansurile. Eram îngrijorată la ideea că sora mea va afla adevărul,
cumnatul meu continua să mă intimideze. Puţin câte puţin, situaţia aceasta mă distrugea.
Când am obţinut diploma de absolvire a Universităţii, am hotărât să mă căsătoresc
cu primul bărbat care mă va cere de soţie.
Am găsit un serviciu şi tânărul care este acum soţul meu m-a cerut în căsătorie,
fără a căuta să îmi cunoască trecutul. Am acceptat cu un singur scop, de a scăpa de
cumnatul meu. M-am căsătorit deci cu el şi foarte curând afacerile lui au prosperat. Şi-a
părăsit vechiul serviciu şi s-a lansat cu o companie proprie. Acum este foarte înstărit.
Avem o casă frumoasă, bani mulţi, într-un cuvânt totul.
Dar de la acea legătură cu cumnatul meu sufăr de un foarte puternic sentiment de
vină. De fiecare dată când am o relaţie cu soţul meu am impresia că sunt o prostituată, că
nu am dreptul de a primi dragostea sa, mă simt zdrobită şi plâng. Copiii mei sunt îngeri.
Ei vin să mă îmbrăţişeze. Eu mă urăsc. Ştiu că sunt o prostituată. Nu sunt demnă de a
primi o astfel de dragoste din partea copiilor mei. Sunt incapabilă să mă privesc în
oglindă. Din cauza aceasta nu mă pot îmbrăca într-un mod convenabil. Am pierdut tot
gustul de a trăi şi inima îmi este golită de orice bucurie şi fericire.
- Trebuie să vă iertaţi pe dumneavoastră înşivă, i-am zis. Eu am o veste bună
pentru dumneavoastră. Isus Christos a venit ca să moară pe cruce pentru dumneavoastră
şi pentru păcatele dumneavoastră.
- Isus, El Însuşi, nu mă poate ierta, mi-a răspuns ea plângând. Păcatele mele
sunt prea grave şi prea profunde ca să mă poată ierta. Am făcut de toate. Toţi ceilalţi pot
fi iertaţi, dar eu nu. Mi-am înşelat sora şi nu îi pot mărturisi ce am făcut. Asta i-ar
distruge viaţa.
Am rămas liniştit şi am întrebat:
„Doamne, cum aş putea-o ajuta? Vino în ajutorul meu!” Apoi am ascultat vocea
liniştită care vorbea inimii mele şi o idee mi-a venit în minte.
„Sora mea, închideţi o clipă ochii”, i-am spus. Am făcut la fel. „Noi putem merge
pe malul unui lac foarte calm şi minunat. Suntem acum aşezaţi pe malul acoperit de
pietriş. Eu iau o pietricică în mână şi dumneavoastră una mare. Apoi aruncăm pietrele în
lac.
Mai întâi arunc eu pietricica mea. Aţi auzit zgomotul pe care l-a făcut? S-au
format chiar şi unde la suprafaţa apei. Dar unde este pietricica mea acum?”
Ea a răspuns: „Ei bine, este pe fundul lacului”.
 „E adevărat, am răspuns eu. Acum este rândul dumneavoastră. Mergeţi acolo,
aruncaţi piatra şi dumneavoastră. Da, mergeţi acolo, ... foarte bine, aţi aruncat-o. A făcut
mult zgomot?”
„Da, a făcut mult zgomot şi o mulţime de unde.”
- Şi unde este acum?
- De asemenea, pe fundul apei, a răspuns ea.
- Da, mi se pare că şi piatra dumneavoastră mare şi pietricica mea au mers pe
fundul apei când le-am aruncat. Singura diferenţă între cele două este zgomotul şi undele
pe care le-au făcut la suprafaţa apei. Pietricica a făcut un mic „pluf”, iar piatra mare a
făcut un mare „pluf”. Pietricica mea a făcut mai puţine unde, a dumneavoastră mai multe.
Se poate merge în iad în urma micilor şi marilor păcate, căci Isus Christos nu este
cunoscut. Şi ce diferenţă este între păcatele mici şi cele mari? Unele fac un zgomot mai
mare şi au o influenţă mai mare asupra societăţii. Toate lumea însă are nevoie de iertarea
lui Isus Christos. Sângele Lui curăţă orice păcate, mari sau mici.
Aceste cuvinte i-au deschis sufletul. Ea s-a deschis la adevăr.
- Asta înseamnă că Isus poate ierta toate păcatele mele?
- Desigur, i-am răspuns.
Ea s-a prăbuşit în scaun şi a început să plângă şi să tremure. Am încercat să o
încurajez şi să o reconfortez, dar ea nu se oprea din plâns. Atunci am pus mâna pe ea şi
am făcut-o să repete rugăciunea păcătosului.
Puţin după aceasta ea şi-a ridicat capul: ochii ei străluceau ca stelele şi slava
apărea pe chipul ei. S-a ridicat şi a exclamat: „Sunt salvată. Toate poverile mele sunt
ridicate”.
Am început să cânt şi ea să danseze. Era prima dată că ea dansa de bucurie
înaintea Domnului; în această zi ea a dansat, a sărit şi a făcut mult zgomot. Auzind
vacarmul, soţul ei s-a repezit în biroul meu. Văzându-l ea s-a aruncat în braţele lui şi l-a
îmbrăţişat. Înainte nu făcea niciodată astfel. Soţul m-a privit nedumerit şi m-a întrebat:
„Dar ce i-aţi făcut?”
- Dumnezeu a făcut o minune, i-am spus eu surâzând. Dumneavoastră trebuie
să vă daţi inima în întregime Domnului, i-am spus îndreptându-mă către soţia lui.
Domnul a făcut lucruri mari pentru dumneavoastră.
În curând, ea a fost complet debarasată de sentimentul de vină. Puterea
lui Dumnezeu a coborât asupra ei şi a vindecat-o complet.
Această pereche vine acum cu regularitate la biserica mea şi de fiecare dată când
privesc chipul acestei tinere femei nu mă pot opri să mă gândesc la dragostea lui Isus
Christos. Astăzi toate problemele ei fizice au dispărut şi vindecarea ei se menţine. Nici un
sentiment de vină nu mai locuieşte în ea şi puterea lui Dumnezeu poate trece liberă prin
ea.
Fraţi şi surori în Christos, de acum toată puterea lui Dumnezeu rămâne în voi. O
puteţi folosi pentru cheltuielile voastre de studii, nevoile voastre lunare de hrană şi de
haine, cărţi, sănătatea, lucrul vostru, într-un cuvânt totul. Când predicaţi evanghelia, nu
vestiţi o teorie vagă, un scop neprecis, o filozofie sau o religie omenească. În realitate, îi
învăţaţi pe oameni să se aprovizioneze de la o sursă inepuizabilă. Li-L daţi oamenilor pe
Isus Christos şi în Isus este Dumnezeu, care vine să rămână în inima voastră.