Sunteți pe pagina 1din 178

INDRUMAR SPIRITUAL

Sculandu-te dis de dimineata spala-ti fata sau fa un dus rece si asezandu-te la rugaciune
vei citi:
1. Rugaciunea diminetii din ceaslov;
2. Trei catisme din psaltirea lui David;
3. Psalmul 50 si 142 apoi metani pana ce ostenesti.
Vei citi acestea cu atentie in gand sau in soapta dupa care te vei aseza pe un scaunel sau
pe marginea patului si vei zice concentrat cu mintea adusa in inima rugaciunea
Imparateasca a Sf. Nostri Parinti isihasti: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe mine pacatosul(pacatoasa), cam 15-20 de minute. O luna 7,9, un an, doi
trei, cu rabdare, si statornicie pana ce se va arata in inima ta Iisus si te va binecuvanta si
vei ajunge, cum spune Sf. Iisihie Sinaitul sa praznuiesti in fiecare clipa in tine o
sarabatoare a bucuriei. Si te va scapa Iisus Domnul nostru de pofte si patimi si va calauzi
cugetul tau spre descoperirea tainelor duhovnicesti. Dupa cele 15-20 de minute de
chemare mergi cu pace la lucrul tau zicand in gand chemarea. Se cade apoi a sti ca cel
putin de 4 ori in an sa te spovedesti si sa te impartasesti.
Nu uita a da si mintii cel putin o ora de lectura si zi de zi sa nu te lipsesti de citirea cu
masura a Noului Testament.
Citirea se face rar, cu mintea neimprastiata si cu multa meditatie la cele citite spre a
intelege bine cuvantul Scripturii.
Si apoi te va calauzi ce sa faci gandul propriu cel induhovnicit.
Seara:
Inainte de a te aseza in pat zi mai intai rugaciunea de seara din ceaslov si apoi inca 15-
20 de minute de rugaciunea lui Iisus dupa care te vei culca adormind in chemarea
dulcelui nume de lumina a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos!

Cu dragoste si adanca smerenie, GEORGE, ucenic


al ieroschimonahului Daniil staretul schitului Rarau,
ce de mult a trecut in lumea celor drepti inchis fiind in puscarie.
Însemnări asupra
armonizării umane
O călătorie în cultura spirituală

consemnate de Adrian Şcheul

CUPRINS

p
a
g
i
n
a
CAPITOLUL I - REFLECŢII
Credo
4
Introducere
5
Începutul Evangheliei după Apostolul Ioan
6
O succintă analiză asupra unor revelaţii ale ultimelor decenii
7
Aflarea lui Dumnezeu
10
Laudă ţie – boală prietenă
12
O viziune asupra bolii
14
O viziune asupra vindecării
15
O lecţie de viaţă
17
Scrisoare către fiul meu Alec
18
Scurt extras din codul deontologic spiritual
19
Contribuţii la gîndirea arhetipală
20
Noi contribuţii la gîndirea arhetipală
21
Deschideţi ochii !
22
Deschideţi inima !
24
Despre ascultare
25
Despre dragoste şi iubire
27
Despre rezonanţă
28
Din înţelepciunea chinezească
37
Draga mea !
38
Dumnezeu este Iubire
39
Cu înţelegere, despre lene
41
Luarea deciziilor
42
Şapte moduri de a căpăta mai multă încredere în tine, de a te optimiza
44
Trăieşte ca şi cînd Paradisul ar fi pe pămînt
46
Psalmul 91, tîlcuit pentru Ionel, prietenul meu
47
Radio RAI
49
Recunoştinţă înaintaşilor
50
Hai să fim subiectivi
51
Să gîndim folositor !
52
Să ne iertăm !
54
Stagnarea
55
Să-i iubim pe handicapaţi
56
Scrisoare deschisă către fratele meu
57
Tîlcuirea Psalmului 36 (fragmente)
58
Versus Caragiale & Co. – Sunt bogat !
60
Vestea cea bună
61
Viaţa nu e complicată
63
CAPITOLUL II - ARMONIZAREA UMANĂ
Numerologia
65
Construcţia umană
66
Puncte de vedere
67
Scara raiului, de Ioan Scărarul – Cuvînt înainte
68
Test 2001
69
Test de personalitate, cules de pe Internet
70
Avertisment – În atenţia celor care beneficiază de puteri menite să aline
Suferinţele oamenilor
71
Jurămîntul lui MAIMONIDE şi Despre timp
72
Imn în cinstea dragostei
73
Diverse rugăciuni
74
Psalmul 117 (fragment)
76
Dacă – de Rudvard Kipling
76
Învaţă – după Boris Pasternak
77
Decalogul tăcerii
78

CAPITOLUL III – FORUM


Mesajul Arhanghelului Poporului Român către oamenii de vază
79
Iubesc ROMÂNIA !
79
Despre originea şi tradiţiile creştine ale poporului român
81
Note de lectură
82
Mesajul lui Dalai Lama pentru Mileniul III
83
Scrisoare către Preafericitul Teoctist şi Înalt-Prea-Sfinţitul Ioan Robu
85
Scrisoare către Ion Iliescu
87
Scrisoare către Papa
88
Cuvînt de încheiere
90
Bibliografie
91

Motto: “Sfînt este templul lui Dumnezeu,


care sunteţi voi”(1 Corinteni,3,17)

CREDO
OMUL este suprema creaţie a lui
DUMNEZEU şi – ca atare – perfect, ca
alcătuire. Nimic nu lipseşte, nimic nu
prisoseşte.

Fiecare om are rolul şi locul său.


Necunoaşterea sau nerespectarea acestora
conduc la cele mai mari tragedii.

OMULE ! Cunoaşte-te – ca să te respecţi !


Respectă-te – ca să-l respecţi şi pe
celălalt, de lîngă tine !
Respectă-l pe celălalt, ca să-L
respecţi pe DUMNEZEU !

De aici – începe IUBIREA !

NIMIC NU-I MAI MULT SAU MAI PUŢIN DECÎT


A FI OM !

Introducere

Scăpat de viciul fumatului, după peste 30 de ani de subjugare şi sute


de tentative de eliberare, am constatat o rapidă deschidere către domeniul
spiritual, o “foame” de literatură religioasă, filosofică, “paranormală”, pe un
fond religios stabil, în măsura în care – începînd cu noaptea de 22/23
decembrie 1989 – îmi restabilisem raporturile fireşti cu Divinitatea şi eram
un creştin (romano-catolic, după bunica poloneză) practicant.
Interesul se menţine pînă astăzi, ceea ce m-a făcut ca – în aceşti 11 ani
– să acumulez un volum destul de important de informaţii. Preocuparea
pentru cunoaşterea şi armonizarea (perfecţionarea) umană m-au condus către
Numerologie, o ştiinţă care se ocupă de evaluarea personalităţii umane şi
care îmi pune la dispoziţie o serie de criterii şi tipologii – pe care le aplic
oamenilor cu care vin în contact şi pe care doresc să-i ajut în cunoaşterea şi
desăvîrşirea de sine.
De cîteva luni, favorizat de accesul la un computer personal, am
început să aştern pe hîrtie Tablouri numerologice complexe – pentru
prieteni, cunoştinţe şi “clienţi”; mai mult de atît, am început să-mi
consemnez părerile, atitudinile, impresiile asupra unor lecturi, asupra unor
probleme concrete de viaţă, grupate în jurul subiectului OM. La sugestia şi
cu ajutorul “tehnic” al unui prieten, am conceput şi, ulterior, realizat un site
pe Internet, dedicat armonizării umane, constituit din 3 componente: 1.
Reflecţii, un capitol în care am grupat aceste însemnări care, la cîteva zile,
erau completate cu noi şi noi teme; 2. Armonizarea umană, un capitol care
prezintă Numerologia – ca o componentă a cunoaşterii şi desăvîrşirii umane
-, inclusiv oferta unor consultaţii şi consultanţe de profil, o serie de citate,
poeme şi rugăciuni legate de Om, de construcţia şi armonizarea lui;
3.Forum, un capitol de epistole şi însemnări de atitudine creştină şi
românească. Acelaşi prieten, văzînd că demersul meu prinde contur şi
substanţă, mi-a sugerat că materialul prezentat, cu foarte puţine intervenţii,
poate constitui “substanţa” unei cărţi, ce poate fi publicată în format digital
şi, ulterior, clasic, pe hîrtie, în funcţie de găsirea mijloacelor adecvate.
Mărturisind aici contribuţia infimă atît la alegerea citatelor, cît şi la
redactarea însemnărilor – activităţi la care am fost permanent asistat din
planul subtil -, trebuie să mulţumesc celor care, sub forma inspiraţiei, mi-au
călăuzit ochii, mintea şi mîna !. Le sunt profund recunoscător şi îi asigur că
sunt gata să continuăm colaborarea…
Sper ca stilul meu - cam încîlcit şi greoi –să nu împiedice înţelegerea
temelor propuse, pentru că demersul meu vizează o mai bună înţelegere, o
mai bună cunoaştere de sine, ca premisă pentru evoluţia spuirituală, pentru
Armonizare. Dacă voi fi reuşit să contribui la aceasta, chiar şi pentru un
singur om, pentru un singur frate, nu am trăit degeaba, nu am muncit
degeaba… Dacă, urmare lecturii, veţi rămîne cu impresia că aş putea să vă
ajut în demersul cunoaşterii şi afirmării voastre, vă rog nu ezitaţi să mă
căutaţi. Cu dragoste, cu răbdare, cu speranţă, vă stau la dispoziţie !
7 aprilie 2003 - Adrian.

Începutul Evangheliei după Apostolul Ioan


La început era Cuvîntul
şi Cuvîntul era la Dumnezeu
şi Cuvîntul era Dumnezeu.
Acesta era la început la Dumnezeu.
Toate lucrurile au fost create prin El
şi nimic din ceea ce a fost creat
nu a fost creat fără El.
În El era viaţa şi viaţa era lumina
oamenilor.
Lumina luminează în întuneric
şi întunericul nu a cuprins-o.
A fost un om trimis de Dumnezeu
şi numele lui era Ioan.
El a venit ca martor,
ca să dea mărturie despre Lumină,
pentru ca toţi să creadă prin el.
Nu era el Lumina,
ci el a venit ca să dea mărturie despre
Lumină.
Cuvîntul era adevărata Lumină,
care luminează pe tot omul care vine
în lume.
Era în lume şi lumea a fost creată
prin El,
dar lumea nu L-a cunoscut.
A venit la ai Săi
şi ai Săi nu L-au primit.
Dar tuturor celor care L-au primit,
celor care cred în numele Lui,
le-a dat putere
să devină copii ai lui Dumnezeu,
copii născuţi nu din sînge,
nici din dorinţă trupească,
nici din voinţă omenească,
dar născuţi din Dumnezeu.
Şi Cuvîntul s-a făcut trup
şi a locuit între noi,
iar noi am văzut slava Lui,
slava Unicului- Născut de la Tatăl,
plin de har şi de adevăr. Amin.

REVELAŢIE – Fenomen prin care


Dumnezeu Îşi
dezvăluie natura şi voinţa
Sa anumitor persoane
(co
nform DEX)

O succintă analiză asupra unor


revelaţii ale ultimelor decenii

Literatura ultimilor decenii, aparţinînd domeniilor religios, filosofic şi


paranormal consemnează o serie întreagă de revelaţii, pe care – autorii – le
prezintă ca atare sau, pur şi simplu, ca păreri proprii.
Înainte de orice, doresc să subliniez că – din punctul meu de vedere şi
nu numai al meu – toate gîndurile, toate ideile noastre, ale oamenilor, sunt
influenţate de “factori exteriori”, pe care cei mai mulţi îi conştientizează, dar
nu toţi. O seamă de cunoscuţi autori – fie muzicieni, poeţi, oameni de ştiinţă
– au recunoscut şi declarat că au fost inspiraţi, în opera lor. Am spus “factori
exteriori”, în sensul că aceste inspiraţii au provenit dintr-o sursă exterioară,
deşi percepţia majoritară se referă la o voce interioară. Justa aşezare a
lucrurilor cere să acceptăm că Toate gîndurile ne sunt influenţate, într-un fel
sau altul, chiar dacă senzaţia este că suntem Noi cei care gîndim. Citez, în
acest sens, din Pierre Teilhard de Chardin, preluat de George Văsîi în cartea
sa în Cercetări în lumea nevăzută – vol.II, pag.109: <<Trebuie să ştiţi că
oamenii pămînteni sunt întocmai ca nişte prize, care primesc contactul, fie
cu oamenii care introduc prin fire lumină, fie cu cei care introduc curenţi ce-
ţi ard aparatele şi te aruncă în întuneric. NU EXISTĂ SĂ NU FII PRIZA
CUIVA !. Depinde cui te-ai făcut priză…>>. Corelînd cu afirmaţia lui
Emanuel Swedenborg că Omul se poate afla în două ipostaze în raportul său
cu Divinitatea – cu faţa, primind Informaţia (Iubirea) divină, sau cu spatele,
întrerupînd contactul [ceea ce el defineşte ca fiind “păcatul”] – obţinem un
tablou complet.
Referindu-mă, în speţă, la Revelaţii în accepţiunea particulară reluată
în motto din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, o serie întreagă de
autori ne prezintă în scrierile lor o complexitate de informaţii privind Lumea
nevăzută, precum şi Mesaje ale unor entităţi spirituale, începînd cu
Dumnezeu Însuşi, Isus Cristos, Duhul Sfînt, Sfînta Fecioară. Interesant este
că majoritatea vizionarilor – ca să-i descriem cu un termen generic – nu
aparţin lumii religioase, ba, chiar mulţi dintre ei, fiind “necredincioşi”, dacă
nu atei !. Ceea ce-i uneşte pe toţi este Convertirea, în sensul deschiderii
totale spre Divinitate, şi Iubirea, ca atitudine generală faţă de Dumnezeu, de
Oameni, de Creaţie (Natură). Dacă din scrierile de acum un secol ale lui
Rudolf Steiner – vizînd prezentarea Lumii spirituale – transpare un aer rece,
ştiinţific, cele de dată mai recentă sunt mult mai vii, mai emoţionale, mai
sentimentale, mai pline de Iubire, aşa cum afirmam.
Deşi marea majoritate a scrierilor lansează severe avertismente
privind soarta – viitorul umanităţii, corelate cu decăderea naturii umane, nu
puţine sunt cele care aduc balsamul unei încurajări, privind susţinerea
Omului de către Fiinţele spirituale, de către Divinitate, în demersul său
pămîntean. Rezumînd, tabloul se prezintă astfel: trăim într-un mediu ostil,
deteriorat de noi înşine şi de înaintaşii noştri, datorat în principal neascultării
noastre, nerespectării Legilor divine – care funcţionează şi acţionează, care
nasc consecinţe, efecte, karmă; şansa noastră, a fiecăruia şi a tuturor, este să
ne trezim, să ne convertim, să renaştem (să ne naştem din nou); “oferta”
lui Dumnezeu este, în continuare, valabilă, El ne iubeşte şi ne doreşte.
În ce priveşte aspectul şi compoziţia acestei Lumi nevăzute descrierile
sunt foarte variate, mult diferite şi, de multe ori, contradictorii. Situaţia este
paradoxală, dacă ne raportăm doar la dualitatea revelată de Pierre Teilhard
de Chardin sau de Emanuel Swedwnborg. În ce mă priveşte, îmi explic
aceste relatări atît de diferite pe două căi: în primul rînd, prin personalitatea
unică a fiecărui om, incluzînd aici şi modul diferit de percepţie a uneia şi
aceeaşi “realităţi”, iar, în al doilea rînd, prin complexitatea-diversitatea
infinită a Realităţii, la care ne racordăm - oricum – parţial. Iată de ce,
personal, nu consider aceste relatări contradictorii şi, cu atît mai puţin,
“simple plăsmuiri”.
Dacă psihologii şi, mai ales, psihiatrii fac dese referiri la “lumi ireale”,
creaţii ale unor “minţi bolnave”, eu cred că trebuie să ne reconsiderăm
punctul de vedere, în sensul de a lărgi gama “lumilor posibile”, înţelegînd că
Existenţa, Lumea, este infinită şi, în consecinţă, cuprinde Toate “lumile”,
inclusiv cele plăsmuite. Oricît de ciudate, de stranii ar fi aceste lumi, ele
există, iar contacul cu ele se face prin intermediul unor entităţi “ciudate” şi
“stranii”, care se aciuează pe lîngă bolnavii mintali, pe principiul afinităţii,
pentru că – nu-i aşa ? – “NU EXISTĂ SĂ NU FII PRIZA CUIVA !”. Eu nu
sunt atras de astfel de “lumi” şi nu recomand nimănui să le contacteze, dar
aceasta nu înseamnă că ele nu există !.
Am citit mai multe cărţi care prezintă relatări ale Lumii nevăzute, pe
unele am să vi le recomand, dar înainte de aceasta vă împărtăşesc o
concluzie, care mi s-a întărit, cu fiecare carte citită: Omul nu este rezultatul
unui hazard, al unei “întîmplări evolutive”, şi nu este singur; el aparţine unei
Lumi minunate, o lume guvernată de Lege şi condusă de un Guvernator,
care este Drept – fiind primul care respectă Legea -, dar, mai ales, Bun,
Iubitor – bunătate şi iubire care se răsfrînge asupra noastră, a tuturor
oamenilor !. Aceasta este soarta noastră, karma noastră; ceea ce facem cu
ea depinde NUMAI DE NOI !.
Înainte de a vă prezenta cîteva dintre cărţile de “revelaţii”, ţin să vă
împărtăşesc o CHEIE de abordare a acestui gen de literatură: Citiţi, recitiţi,
aprofundaţi studiul Bibliei, această carte a cărţilor ; citiţi, recitiţi şi
aprofundaţi scrierile Sfinţilor părinţi, Filocalia, Patericul, Imitaţiunea
(Urmarea) lui Cristos de Thomas a Kempis; citiţi, recitiţi şi aprofundaţi
scrierile despre viaţa şi opera Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare,
Efrem Sirul, Maxim Mărturisitorul, Augustin, Francisc de Assisi, Tereza de
Lisieux, Tereza de Avila, Anton de Padova, Ioan Scărarul şi mulţi alţii; citiţi,
recitiţi şi aprofundaţi cărţile sacre ale celorlalte religii ale lumii – Vedele,
Upanişadele, Legea lui Manu, Ramayana, Bhagavad Gita, Gatele,
Lankavatara Sutra, Filosofia lui Confucius, Cartea despre TAO şi TE,
Talmudul, Cabala, Coranul – acestea şi altele aparţinînd Tezaurului sacru al
religiilor lumii. Toate acestea şi alte asemenea lor vă vor pregăti drumul
cunoaşterii !.
Pentru că, oricum, suntem personalităţi distincte şi avem – fiecare –
percepţia noastră proprie, care “nu se potriveşte” celorlalţi, am să mă rezum
să vă prezint cîteva dintre cărţile pe care le-am citit şi vi le recomand,
subliniind că – pentru mine – cele mai potrivite, cele mai încurajatoare, mi s-
au părut cele apropiate de religie, în speţă de creştinism, dar – în toate – am
găsit o reverberaţie a Lumii divine, aşa cum am perceput-o din Biblie şi din
celelalte scrieri religioase clasice, pe care vi le-am recomandat deja.
Aşadar, vă recomand următoarele scrieri:
Glasul cerului deschis şi celelalte scrieri care consemnează Apariţiile şi
Mesajele Preacuratei (Fecioarei Maria) de la Medjugorje, apariţii şi
comunicări care se fac, începînd din 1985, prin intermediul unor copii din
Bosnia şi Herţegovina;
Către Preoţi – fiii preaiubiţi ai Sfintei Fecioare – o lucrare a Mişcării
sacerdotale mariane iniţiate de don Stefano Gobbi;
Cercetări în lumea nevăzută – volumele 1-3, de George Vasîi – cuprinzînd
informaţiile culese de autor, cu ajutorul vizionarei Veronica;
Adevărata viaţă în Dumnezeu – vol 1-3 de Vassula Ryden; un roman de
dragoste suprafirească, în care luăm contact cu Isus Cristos, cel de azi, dar şi
cu mama Sa, Sfînta Fecioară;
Forţă contra forţă de Cristian Gănescu, revelaţii obţinute de vizionarul
Eugen;
Cuvîntul lui Dumnezeu – prezentat de mişcarea Noul Ierusalim, de la
Pucioasa, un Cuvînt care se revelează astăzi, aici, pentru noi românii;
Îngerul meu Aleh şi celelalte scrieri ale doamnei Melfior Ra;
Moartea morţii şi desăvîrşirea de Ilie Cioară, precum şi întreaga serie de
scrieri care ne prezintă revelaţiile sale privind lumea de dincolo;
Shambala şi celelalte cărţi ale Contelui Incapuciato;
Dumnezeu ne vorbeşte; Isus din voi; Voi şi îngerii voştri şi celelalte scrieri
ale Feliciei Munteanu (Alida Avram) obţinute prin dictare celestă;
Să fie lumină ! şi celalte scrieri ale lui Tanea Cuţov;
Profeţiile de la Celestine şi A zecea viziune de James Redfield;
Duhul Sfînt – asociatul meu de D.Y.Cho;
În zarea nemuririi de Prentice Mulford;
Transformarea – calea bucuriei de Dr.W.B.Joy;
Medicina corpului energetic şi celelalte scrieri ale Dr.Janine Fontaine;
Karma pură şi întreg serialul lui S.N. Lazarev;
Conversaţii cu Dumnezeu şi celelalte scrieri ale lui Neale Donald Wasch;
Izvorul vindecării e Iubirea de Bruce şi Genny Wright Davis;
Matei, vorbeşte-mi despre Rai şi Revelaţii pentru o nouă eră de Suzanne
Ward, precum şi celelalte minunate cărţi apărute în Editura For You.
Adaug, la această listă, scrierile mai vechi cum sunt Sic cogito a lui
Bogdan Petriceicu Haşdeu, Împărăţia misterioasă a spiritelor de J.Loerber,
dar mai ales Înţelepciunea iubirii conjugale şi Raiul şi iadul, ca şi alte scrieri
ale lui Emanuel Swedenborg şi închei cu un citat din K.G.Dürckeim: Omul
contemporan, atingînd limitele înţelepciunii sale raţionaliste, obosit de
satisfacţiile mediocre şi revoltat împotriva unei căutări exclusive a reuşitei
şi eficienţei, aspiră la cu totul altceva. Şi are nevoie să-l găsească. El este
în sfîrşit pregătit să primească experienţa eliberatoare a EU-ului său
Esenţial, să nu mai trateze cu superficialitate întîlnirea cu transcendenţa
sa, ci să recunoască în Ea o forţă care, eliberîndu-l de neliniştea
existenţei, creează pentru el, pe un alt plan, o misiune şi o promisiune. Cu
speranţa de vă fi fost un ghid onest şi util pe calea întîlnirii cu transcendenţa,
vă urez succes !.
Nu pot să închei fără a mulţumi tuturor fiinţelor importante din viaţa
mea, începînd cu părinţii şi celelalte rude, continuînd cu ghizii mei spirituali,
dar şi profesionali, cu prietenii şi neprietenii – deopotrivă. Toţi mi-au fost de
mare ajutor şi le rămîn recunoscător !.

Aflarea lui Dumnezeu

Mă întreabă prietenul meu Ion: “L-ai căutat pe Dumnezeu ?!” şi “L-ai


găsit ?!”. Primul lucru care îmi vine în minte este îndemnul de la Delphi:
“Omule, cunoaşte-te şi vei stăpîni lumea”, adică ÎL VEI CUNOAŞTE PE
DUMNEZEU !, după înţelegerea mea. Da, Ioane, mi se pare că primul, cel
mai simplu – dar şi cel mai complicat – demers al nostru este să ne cercetăm,
să ne cunoaştem. Este simplu pentru că nu necesită aparate sofisticate,
fonduri de cercetare, condiţii speciale… Este, în acelaşi timp, complicat
pentru că subiectul şi, totodată, obiectul cercetării este deosebit de complex
– dacă vrei – cel mai complex. Şi totuşi dacă vrei să cunoşti lumea, viaţa – şi
dacă nu vrei – trebuie să începi şi, chiar, să sfărşeşti prin a-ţi sonda propriul
eu. Într-o formă sau alta asta facem, cu toţii. Suntem circa 6 miliarde de
cercetători activi. Au mai fost alte miliarde şi vor mai veni, probabil şi mai
mulţi. Fiecare, în parte, cu toţii cercetăm – zi de zi, ceas de ceas şi, chiar,
secundă de secundă – “ce e cu noi”. Toate aceste studii sunt valoroase,
pentru că fiecare cercetează “un caz unic”. Iată de unde vine chemarea de a
nu judeca, de a nu condamna pe nimeni. Dimpotrivă, spun eu, se impune
admiraţie pentru munca fiecăruia, pentru că aceasta îmbogăţeşte patrimoniul
cunoaşterii şi, chiar mai mult, patrimoniul experienţelor umane. Avem la
îndemînă un volum imens de informaţii, dar este opţiunea noastră asupra
modului de folosire al acestora. Aparţine liberului nostru arbitru atît decizia
de orientare a acestor cercetări, cît şi aprofundarea şi utilizarea experienţei
semenilor noştri. Beţivul, excrocul, criminalul, ca şi toţi ceilalţi, au liberul
lor arbitru şi aceasta “se vede” din însăşi existenţa şi “activitatea” acestora.
Ei fac cercetări “de specialitate”, pe care – să fim sinceri – noi nu le-am
face !. Sigur că societatea, noi doi – în speţă – condamnăm astfel de
atitudini, dar NU avem voie nici să judecăm şi nici să condamnăm oamenii
cu aceste atitudini. Punctez aici greşita orientare a sistemului nostru (uman)
judiciar, care NU contribuie la reorientarea “cercetărilor” acestor oameni, ci
se mulţumeşte să-i condamne şi să-i izoleze, ceea ce – de multe ori – duce la
perfecţionarea “cercetărilor” lor. Aşazisa lor izolare duce, în fapt, la
formarea unor “colective de cercetare” cu rezultate, vai, dezastroase !
Dar să revenim la cercetările noastre, nu pentru că ar fi mai valoroase,
ci pentru că “ne privesc” şi ne interesează. Pot să-ţi împărtăşesc că sunt ani
buni de cînd, printr-o fericită “schimbare de direcţie” mă pasionează
cunoaşterea omului. Dacă începutul l-a constituit religia, ca instrument şi
tehnică de legare a omului de Divinitate [utilizînd aici o accepţiune întîlnită
la mulţi autori], cercetările mele s-au axat pe studierea “componentelor
caracterului uman”, pe baza Numerologiei, a aspectelor “paranormale” ale
cunoaşterii şi activităţii umane., precum şi a experienţelor “suprafireşti”
legate de contactarea “lumii de dincolo”. Lecturile – integrale sau doar
parţiale – ale unora din cărţile prezentate în bibliografia selectivă pe care ţi-o
anexez, ca şi contactele şi dialogurile cu numeroşi maeştrii spirituali [cărora
le sunt profund recunoscător] mi-au îmbogăţit permanent bagajul de
informaţii, astfel încît – pot afirma, cu deplină sinceritate – că am ajuns să
ştiu că ştiu enorm de puţin !. Asta nu mă face nici să mă descurajez, nici să
abandonez, nici să mă ambiţionez. Pur şi simplu sunt fericit că ştiu astăzi
mai mult decît ieri, că am dobîndit – în fiecare clipă – o nouă experienţă,
care mă îmbogăţeşte şi, mai ales ştiu că viaţa este un proces continuu de
cunoaştere şi experimentare, divers şi complex, dar mai ales fără sfîrşit. Mai
presus decît acestea, eu fiind o Fecioară, apreciez în mod deosebit
RÎNDUIALA lumii, domnia Legii, existenţa unui Dumnezeu minunat, care
este cel dintîi care respectă această Lege. Şi, atunci, ştiu că – dintre toate
atributele divine – DREPTATEA este cea dintîi sau, dacă vrei, cea mai
sigură. Sincer să fiu, sub apăsarea păcatelor mele, a greşelilor numeroase –
pe care ŞTIU că nu le pot desfiinţa – doresc ca BUNUL DUMNEZEU să nu
fie doar o metaforă !. La fel de sincer, incertiudinea aceasta este cea “care
mă struneşte”, pentru că mie “frica” nu-mi inspiră (prea mult) respect, în
măsura în care – inspirat de seria de cărţi Conversaţii cu Dumnezeu a lui
Neale D. Walsch – percep frica drept alternativă a iubirii. Dacă am ceva, în
mod constant, pe toată durata vieţii, aceasta e iubirea. Şi, de fapt, nici nu o
am ci o trăiesc, o experimentez. Am “descoperit” – în aceşti ani – şi m-am
străduit să transmit aceasta în însemnările mele că Iubirea este o energie,
este ENERGIA PRIMARĂ care susţine Lumea. Dacă Dumnezeu probabil că
nu este Atoatecreator, cu siguranţă este ATOATEŢIITOR şi acesta o face
prin intermediul acestei energii a Iubirii, din care toate formele de energie
provin, se extrag. Interesant mi se pare să înţelegem că frica, pe care am
definit-o drept alternativă a iubirii, este blocarea acestei energii şi iată cum
explic eu o chestiune îndeobşte cunoscută şi anume că “frica paralizează” !.
Revenind la căutarea şi, mai ales, găsirea lui Dumnezeu, trebuie să
recunosc că, mai degrabă, El m-a căutat pe mine, El este Cel care “a bătut la
geamul meu”, aşa cum, de altfel, Noul Testament ne face cunoscut !.
Ajungînd aici, trebuie – deasemenea – să-ţi mărturisesc că am dobîndit
obişnuinţa, de o bună bucată de timp, de a citi zilnic, sistematic – pe baza
recomandărilor Calendarului liturgic – din Biblie, această CARTE A
CĂRŢILOR, care este o sursă inepuizabilă de cunoaştere şi, mai ales, de
înţelegere a ceea ce experimentez zi de zi, a ceea ce sunt eu, a ceea ce
trăiesc. Iată de ce am început, din ianuarie, să consemnez în scris aceste
“citiri”, pe care intenţionez să le pun la dispoziţia tuturor, pe calea SITE-ului
meu de pe Internet, care – la nivelul posibilităţilor şi a nivelului meu – se
ocupă de Armonizarea umană, pentru că, dacă tot experimentăm – conştient
sau inconştient, intenţionat sau nu – cred că este bine să armonizăm aceste
experimente, în final să ne armonizăm cu toţii şi, atunci, vor dispare…
beţivul, excrocul, criminalul. Apostolul Pavel spune că “toate sunt pentru
om, dar nu toate îi sunt folositoare”. În acest sens înţeleg necesitatea
“desfiinţării” experienţelor acestor, totuşi, fraţi ai noştri.
În mod direct şi tranşant îţi răspund: Da, L-am căutat şi L-am găsit pe
Dumnezeu, realmente “în toate cele ce sunt”, începînd cu mine şi continuînd
cu toate cele din jur, pentru că de “încheiere” NU poate fi vorba !. El este
minunat, este imens, este de necuprins şi atunci ştiu că am găsit doar o mică
parte din El, ceea ce mă îndeamnă să caut în continuare !. Acest ultim
îndemn l-am întîlnit în multe părţi, la mulţi autori, dar nu cantitatea şi
acurateţea informaţiilor mă determină în demersul meu. Suntem subiectivi,
ceea ce pentru mine este un izvor de bucurie, apreciind atît unicitatea mea,
cît şi a – tuturor – celorlalţi. Iată de ce “aflarea” mea nu rezolvă nici căutarea
ta şi nici a celorlalţi ! Ceea ce, însă, vă pot transmite, asemenea unuia dintre
patronii mei spirituali –Apostolul Andrei–: “l-am aflat pe Domnul !”. Ceea
ce, sper, vă va fi de folos, ţie – în primul rînd !.

Laudă ţie – boală, prietenă !

Poate vă sună ciudat, dar sper că-mi veţi da dreptate, după ce-mi
veţi asculta argumentele !
Boala – în accepţiunea pe care vi-o propun – este un semnal;
semnalul că ceva anume determină proasta funcţionare a organismului
(trupului) nostru. Formele de manifestare se întind de la simpla indis-poziţie
– de orice fel -, oboseala de toate felurile şi pînă la bolile grave – care ne
imobilizează la pat ,pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Gravitatea
şi respectiv periculozitatea acestor forme -care, la majoritatea bolilor sunt
graduale, cu evoluţie în timp – vă propun să nu le legaţi nici de amploarea
facto-rului “răspunzător” de boală (gravitatea accidentului; întîrzierea în
prezentarea la medic; agresivitatea “microbului”,etc. ) , nici de robusteţea
propriului corp şi nici de talentul şi inspiraţia medicului – tămă-duitorului.
Pentru că, totuşi, trebuie să le legăm de “ceva”, vă sugerez să vă gîndiţi la
boală ca la un semnal (vezi mai sus !), ceea ce ne conduce la o altă
interpretare a gradelor diferite de gravitate-pericu-lozitate; şi anume în
funcţie de gravitatea pericolului pe care semnalul vrea să-l prevină şi de
iminenţa acestuia, în timp şi în spaţiu !
Să abordăm acum cauzele bolilor, sursa lor reală, precum şi
pericolele- riscurile care trebuiesc înlăturate pentru a redobîndi starea de
sănătate, pentru a ne vindeca.
Cauze spirituale. Sunt cele mai profunde, cele mai ample, cu o
manifestare în plan material în termen de pînă la 20 de ani; ele vizează o
greşită înţelegere a condiţiei umane, respectiv o greşită atitudine faţă de
Creator şi faţă de creaţia sa. Pericolul este mare – acela de a rata această
viaţă şi – ca atare – neînlăturarea cauzei poate conduce chiar la moarte, la
trecerea într-un alt plan, deîndată ce acesta este ratat !;
Cauze sufleteşti. Sunt mai puţin profunde şi se manifestă în plan
material într-un interval de circa 20 de luni; ele vizează o greşită percepţie,
abordare şi atitudine în plan sentimental, în planul caracterului (astralului)
nostru. Pericolul este mai mic, el vizînd o greşită utilizare a “tandemului”
corp-suflet, ceea ce tot ratare este, deci…!
Cauze materiale. Sunt cauze superficiale, uşor detectabile şi care
vizează un greşit tratament aplicat organismului – în ceea ce priveşte
respiraţia, alimentaţia sau “programul” său (odihnă, sexualitate, vicii etc).
Pericolul este mai mic; caracterul (sufletul) şi chiar spiritul se pot dezvolta
pe un fond trupesc labil, care uneori este chiar preferat-căutat, ceea ce poate
conduce la ideea unei justificări (carmice?!) a comportamentelor inadecvate
de respiraţie, alimentaţie, regim de viaţă. Sigur că evoluţia spiritual-
sufletească a individului sau liberul său arbitru îi permit să-şi dorească o
stare de sănătate şi astfel el va înlătura aceste cauze – care, într-o anumită
etapă, iau fost de ajutor în drumul evoluţiei.
Ceea ce doresc să reţinem din enumerarea acestor cauze este
independenţa lor de factorii de risc de îmbolnăvire, care sunt studiaţi de
medicină şi care se referă la factori genetici, factori patogeni şi acci-dente.
Aceşti factori, din păcate, sunt confundaţi cu cauzele bolii, astfel încît, pe
lîngă tratarea efectelor (de cele mai multe ori), avem tratarea falselor
(aparentelor) cauze ale bolilor. Iată CAUZA pentru care marea majoritate a
tratamentelor- fie alopate, fie alternative- nu vindecă în adevăratul sens al
cuvîntului ! De multe ori se obţin aşa-zise vindecări, manifestate prin
dispariţia totală a simptomelor prezentate iniţial de bolnav; dar, vai, după un
timp relativ scurt , boala (avînd cauzele prezentate la punctele 1-3) reapare,
uneori în altă parte, dar de cele mai multe ori mult mai virulentă-agresivă.
Iată un motiv serios de reflecţie pentru toţi medicii, pentru toţi
tămăduitorii şi, în fond, pentru toţi oamenii ! Deontologia spirituală, din care
diversele variante (inclusiv Hipocrate) se inspiră, cere ca – în numele Iubirii,
al iubirii de aproape – să nu-i faci nici un rău semenului tău.Ori ignorarea
cauzei reale a bolii, abordarea factorilor de risc drept cauze ale bolilor duc la
tratamente superficiale (ale efectelor)- cu consecinţe negative multiple,
dintre care enumăr: ratarea ocaziei de autocunoaştere; acordarea încrederii
proprii unor “mijloace ilegale”, respectiv medicamentelor, doctorilor,
tămăduitorilor; prelungirea sufe-rinţelor prin neînlăturarea în sine a cauzei;
pierderea încrederii şi a speranţei, odată cu reapariţia bolii.
Dacă bolnavul înţelege cauza reală a bolilor sale, a problemelor
lui – în general – şi doreşte îmbunătăţirea stării sale, nu are altceva de făcut
decît de înlăturat CAUZA, ceea ce s-ar traduce printr-o schimbare generală
de atitudine, cu efect rapid şi uneori miraculos, fără mari cheltuieli. Evident
că, în măsura în care boala s-a manifestat pe o perioadă mai lungă de timp şi
a atras modificări morfologice sau energetice, acestea vor trebui înlăturate,
cu ajutorul factorilor competenţi (medici de specialitate, nutriţionişti,
energeticieni).
Şansa mare pe care am întîlnit-o pe drumul cunoaşterii şi
desăvîrşirii de sine, de a afla mai multe despre CINE ŞI CUM SUNT mi-a
dat-o Boala, drept pentru care îi mulţumesc prietenei mele, ca şi tuturor
celorlalţi mulţi prieteni care m-au ajutat pe acest greu, dar superb drum ! Vă
îndemn şi pe voi, prieteni necunoscuţi, să-mi cunoaşteţi prietena şi - de-o fi
s-o întîlniţi - să vă bucuraţi de prietenia ei, de sfatul ei. N-o ignoraţi şi n-o
dispreţuiţi, Vă rog !

O VIZIUNE ASUPRA BOLII*


Noi, oamenii, apărem ca entităţi materiale, din carne şi sînge, dar
suntem atomi !. Energie pură !. Ştiinţa a dovedit acest lucru. Cu cît privim
mai atent atomul, observăm particulele, iar la nivel şi mai fin, particulele
dispar în nişte încrengături energetice ordonate, care vibrează la nivele foarte
înalte [quarci - nota mea]. Dacă te gîndeşti la hrană, din această perspectivă,
ceea ce introduci în sistemul tău afectează starea de vibraţie. Unele alimente
ridică nivelul energetic, altele îl scad. Adevărul este foarte simplu. Boala
este rezultatul scăderii vibraţiei energetice. Cînd energia scade sub un
anumit nivel, forţele naturale ale naturii îşi asumă sarcina de a dezintegra
corpul nostru. Atunci cînd un om moare, celulele corpului îşi pierd imediat
vibraţia şi, chimic, devin foarte acide. Această stare acidă este semnalul
pentru microbi, viruşi, bacterii şi ciuperci că este momentul să se apuce să
descompună aceste ţesuturi. În universul fizic, acesasta este treaba lor. Întorc
corpul înapoi în pămînt.
Atunci cînd energia din trup scade din cauza hranei pe care o
consumăm, suntem predispuşi la boală. Priviţi ce se întîmplă: cînd mănînci,
hrana este metabolizată şi lasă în trup un fel de cenuşă. Această cenuşă poate
avea natură acidă sau alcalină, depinde de hrană. Dacă este alcalină, va fi
uşor extrasă din corp, cu puţină energie. Dacă este acidă, este foarte greu ca
sistemul circulator şi sistemul limfatic să o elimine şi rămîne în organe şi
ţesuturi ca materie solidă - forme cristalizate de joasă vibraţie, care crează
blocaje sau disfuncţii la nivelul celulelor. Cu cît mai multe produse
secundare acide se adună, cu atît mai acide vor deveni ţesuturile în sine şi un
microb sau un virus care tocmai trece pe acolo îşi va spune: "Iată un ţesut pe
care trebuie să îl descopmpun".
Noi, oamenii, suntem într-o stare energetică alcalină, adică înaltă, sau
acidă, în care microbii există în noi sau vin din afară şi încep să ne
descopună. Boala este literalmente o putrezire specifică unei părţi din corpul
nostru, din cauza microbilor pe care noi înşine i-am atras, dîndu-le semnalul
că suntem morţi.
Mîncarea hotăreşte aproape în întregime starea în care ne aflăm. În
general, alimentele care lasă resturi acide în corp sunt grele, prea prelucrate,
prea sintetizate şi dulci: carnea de tot felul, pîinea, patiseria, alcoolul,
cafeaua, fructele zaharisite. Alimentele alcaline [hrana vie - nota mea] sunt
verzi, proaspete şi vii: zarzavaturile şi sucurile lor, legumele, fructele, cum
ar fi avocado, roşiile, grapefruit, lamîi,etc.
* Material preluat integral din James Redfield - Secretul
SHAMBALEI, editura MIX Braşov, 2002, pag. 70-72
O VIZIUNE ASUPRA VINDECĂRII

Un prieten, să-i spunem James, pleacă în căutarea unei prietene de-a


lui, Charlene, dispărută în condiţii misterioase, care a lăsat, totuşi – ca reper
– o hartă, care-l ajută pe James să localizeze zona în care ar putea-o găsi.
Zona respectivă, o Vale, la rîndul ei misterioasă, este populată de personaje
şi întîmplări ciudate. La un moment dat, James suferă un accident – o luxaţie
a gleznei – un bun “prilej” de a o întîni şi cunoaşte pe Maya, un medic
[terapeut] care-l îndrumă pe James pe Calea vindecării.
În primul rînd, Maya îl îndeamnă pe James să se oprească şi să facă o
analiză privind gravitatea accidentării, pentru că “perioada de refacere
depinde de ceea ce crezi tu [pacient] şi nu de ceea ce îţi voi spune eu [medic,
terapeut]”.
În al doilea rînd, vine o întrebare cu care noi, bolnavii, nu suntem
obişnuiţi: “Ai idee de ce ţi s-a întîmplat acest accident ?”, iar, la nedumerirea
lui James asupra importanţei acestui aspect, vine clarificarea: “atitudinea
legată de cauza unui accident sau a unei boli va afecta perioada de
recuperare”. Şi pentru că James nu înţelege felul acesta de tratament, vine
explicaţia: “Dă-mi voie să-ţi povestesc despre medicina pe care o practic, a
spus ea [Maya]. Medicina este pe cale de a se schimba şi acest lucru se
petrece cu rapiditate. Nu mai privim corpul omenesc doar ca pe un
mecanism, ale cărui piese se uzează şi trebuie reparate sau înlocuite. Am
început să înţelegem că sănătatea trupului este determinată în mare măsură
de procesele mentale, de ceea ce credem despre viaţă şi mai ales despre noi
înşine, atît la nivel conştient, cît şi în subconştient. Acest lucru reprezintă o
schimbare fundamentală. Înainte, doctorul era expertul şi vindecătorul, iar
pacientul era un receptor pasiv, care spera că medicul are răspuns la toate.
Acum însă, este cunoscut că atitudinea interioară a pacientului e de o
importanţă crucială. Un factor cheie îl reprezintă modul cum tratăm teama şi
stresul. Cîteodată conştientizăm frica, însă, de cele mai multe ori, ea se află
reprimată în interiorul nostru. O atitudinea vitează este aceea prin care
problemele sunt negate, date la o parte, sub pretextul că avem de îndeplinit
nişte planuri măreţe. Dacă vom adopta această poziţie, atunci frica va
continua să ne macine, fără ca noi să ne dăm seama. Adoptarea unui punct
de vedere pozitiv este foarte importantă în menţinerea sănătăţii, însă pentru
ca această atitudine să fie eficientă, trebuie să fim pe deplin conştienţi, să
acţionăm cu iubire, fără teribilisme. Părerea mea este că frica nemărturisită
dă naştere unor blocaje în fluxul nostru energetic, blocaje care, în cele din
urmă, cauzează probleme. Frica se va manifesta din ce în ce mai puternic,
dacă nu ne hotărîm să o înfruntăm. Problemele de ordin fizic reprezintă de
fapt nişte consecinţe. Ideal ar fi ca blocajele să fie tratate din timp, preventiv,
înainte ca boala să se declanşeze”.
După această punere în temă şi după ce James primeşte confirmarea
că şi “efectele unor accidente…sunt tot o boală”, urmează tratamentul.
Prima etapă este “să-ţi aminteşti ce anume a provocat problema ta de
sănătate. … Pentru a putea primi aceste informaţii, va trebui să-ţi calmezi
mintea”. Informaţiile vor parveni “cu ajutorul intuiţiei, al rugăciunii”, după
caz. Vindecarea noastră este posibilă pentru că “suntem dotaţi cu abilitatea –
neştiută încă – de a ne influenţa viitorul, inclusiv starea sănătăţii;…puterea
se află în mîinile fiecărui individ;…Corpul nostru are posibilităţi
miraculoase de regenerare. Părţile trupului – văzute în trecut ca simple
forme – sunt privite acum ca fiind sisteme energetice în transformare
(sublinierea mea – AS). Ai citit despre ultimele cercetări referitoare la
rugăciune ?. Dovedirea ştiinţifică a faptului că acest gen de vizualizare
spirituală dă rezultate a compromis total vechea concepţie materialistă
despre vindecare”.
A doua etapă începe cu …“primul pas pe care va trebui să-l facem în
acest proces, constă în a identifica, a ajunge la acea teamă, care este
întotdeauna legată de problemele medicale. În felul ăsta am debloca în mod
conştient energia corpului, făcînd posibilă vindecarea. Următorul pas ar fi să
adunăm cît mai multă energie şi să o direcţionăm spre locul care a suferit
blocajul”.
James ne împărtăşeşte: “Lăsîndu-mă condus de ea, am început să
observ frumuseţea din jurul meu şi să mă conectez spiritual la ea. Am simţit
cum creşte în mine un sentiment de iubire. Culorile deveneau din ce în ce
mai vii şi eram tot mai conştient de ce se petrece în jur. Puteam spune că şi
energia Mayei crescuse odată cu a mea. Cînd am simţit că atinsesem cea mai
înaltă vibraţie, m-am uitat la ea: îmi zîmbea.
- Foarte bine. Acum concentrează-ţi energia în zona afectată de blocaj.
- Cum să fac asta ? am întrebat
- Foloseşte-te de senzaţia de durere. Ea există tocmai pentru a te ajuta să te
concentrezi asupra ei…
În afară de faptul că ne avertizează despre ceva care nu este în regulă,
durerea mai are şi un alt rol: ne arată cu exactitate locul unde sunt
problemele, astfel încît să putem merge în interiorul corpului, pe urmele
acestui semnal şi să ne concentrăm atenţia şi energia chiar în acel loc…
Desigur că pentru a potoli durerile severe – în cazul în care concentrarea nu
mai dă rezultate – se vor folosi anestezicele, deşi eu cred că e mai bine ca
durerea să nu fie îndepărtată cu totul, pentru a mai avea totuşi un semnal ce
ar putea fi folosit la nevoie…
Mai departe, cu ajutorul durerii, va trebui ca, în mod conştient, să
canalizăm energia divină superioară spre locul identificat şi, folosindu-ne de
iubire, să repunem celulele de acolo într-o perfectă stare de funcţionare…
…imaginează-ţi cum energia plină de iubire se îndreaptă spre locul
critic, făcînd ca atomii din acel loc să aibă o vibraţie înaltă. Observă cum
particulele fac salturi şi pătrund pe acest nivel energetic superior, pur, care
reprezintă modul optim de existenţă. Pe măsură ce vibraţia lor creşte, vei
simţi furnicături în acel loc…
Acum rămîi mai departe concentrat pe locul dureros şi începe să simţi
cum energia, furnicătura, se ridică spre picioare…spre şolduri…pătrunde în
abdomen şi în piept… şi, în cele din urmă, se îndreaptă spre ceafă şi spre
cap. Simte cum fiecare organ funcţionează cu maximum de eficienţă”.

Împărtăşindu-vă că această Viziune a fost preluată integral din cartea


A zecea viziune a lui James Redfield, apărută în editura MIX din Braşov, în
anul 2001, vă îndemn să vi-o însuşiţi cu iubire şi încredere, în corelaţie cu
celelalte însemnări ale acestei cărţi.

O LECŢIE DE VIAŢĂ

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barba alba stînd în faţa
casei.
Nu-i cunoştea dar vazîndu-i supăraţi îi invită în casa sa mănînce ceva.
- “Soţul tău este acasă?” - întreabă ei.
- “Nu , este ieşit”.
- “Atunci nu putem intra” - replică ei.
Seara, cînd soţul se întoarce acasă, ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi..
- “Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înauntru “ Femeia se
duce si îi invită.
- “Nu putem intra toţi în casă” replică ei.
- “Cum asa?” întreabă ea.
Unul dintre mopşnegi îi explică. Eu sunt BUNĂSTARE , el este SUCCES
iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi
să vină în casă. Femeia intră în casă şi îi spune soţului,care se bucură.
- “Ce bine!, în acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa
cu bunăstare!”
Soţia nu a fost de acord.
- “De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”
Nora îi asculta dintr-un colţ al casei.
- “N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastra ar fi atunci
plină de iubire!” - a sugerat nora.
- “Hai sa ne ghidăm după sfatul norei” îi zice soţul soţiei. “Du-te afara
si invita-l pe IUBIRE să ne fie oaspete.”
Femeia iese afară şi întreabă:
- “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete”
IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el, se pornesc în urma lui şi
ceilalţi doi. Surprinsă, femeia întreabă :
- “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”
Cei trei moşnegi replicară:
- “Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar
fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde
merge el, mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNASTARE
şi SUCCES!!!!!!”

Dorinţa mea pentru tine....


Unde este durere, îţi doresc pace şi fericire. Unde sunt îndoieli
personale, îţi doresc reînnoirea încrederii în abilitatea ta de-a trece peste
greutăţi. Unde este oboseală sau blazare, îţi doresc întelegere, răbdare şi
puteri reînnoite. Unde este frică , îţi doresc iubire şi curaj.
Ai de ales din două variante: 1. Să citeşti acest mesaj. 2. Să inviţi la
iubire împartăşind acest mesaj cu toţi cei care îţi sunt dragi Sper că vei alege
varianta doua. Eu am facut-o !.
[mesaj preluat de pe Internet]

Scrisoare către fiul meu Alec

Dragule,
Mult mă bucur şi-I mulţumesc lui Dumnezeu că exişti !
Multe sunt cele ce le aflu în tine cu bucurie, îndeobşte dintre cele ce
mie-mi lipsesc. Nu le înşir aici, dar menţionez doza mare de stabilitate, de
echilibru, venite – desigur – dintr-o maturitate spirituală superioară.
Sunt, însă, unele care mă întristează şi despre acestea vreau să-ţi scriu.
Ar fi, în primul rînd catastrofismul (dacă îngădui) reacţiilor tale, în
faţa diverselor încercări prin care treci, încercări pe care ar trebui să le
percepi drept modalităţi de perfecţionare, de elevare spirituală, emoţională şi
intelectuală (de cunoaştere), încercări prin care trecem toţi şi pentru care e
bine să-I mulţumim lui Dumnezeu. Spre deosebire de o viaţă liniară, fără
evenimente relevante, o viaţă presărată cu încercări ne asigură dezvoltarea
de care avem atîta nevoie !. Modalitatea de percepere şi abordare a acestor
încercări este cea care face diferenţa. Iată de ce, înţelegerea lor, corecta lor
abordare şi rezolvare este calea cea bună, iar nu descurajarea şi tratarea lor
catastrofică. Ele (încercările) trebuiesc luate în piept, analizate şi rezolvate,
prin parcurgerea lor senină, prin desprinderea învăţămintelor – evident
necesare în viitor. Aceasta este cheia rezolvării lor, cea care ne fereşte de
repetarea lor, repetare menită să ne înveţe – totuşi – lecţia !.
Ar fi, în al doilea rînd, lipsa accidentală a încrederii în sine, lipsă care,
deasemenea, te privează de buna depăşire a aceloraşi încercări (sau
altora…). Încrederea în sine, despre care se vorbeşte în anexă, e o chestiune
de opţiune. Depinde de tine şi numai de tine, dacă o ai sau nu !. Optează
pentru ea şi-o vei avea !. Cu o singură precizare: este vorba de încredere şi
nu “prea mare încredere”, care NU e bună !.
În cel de-al treilea rînd, legat de precedentul, este aparenta absenţă a
controlului asupra propriilor fapte, senzaţia că te laşi condus de forţe
exterioare, pe care nu le aprobi, dar nici nu le poţi evita. Şi asta depinde tot
numai de tine; aceste forţe, tentaţii, provocări există, dar TU eşti singurul
care decizi, ele neputînd să-ţi forţeze decizia. Ignoră-le şi înţelege că tu şi
numai tu eşti cel care conduce propria maşină pe drumurile vieţii. Tu şi
numai tu hotărăşti pe care drum mergi, tu şi numai tu ai volanul şi toate
celelalte comenzi. Trebuie să recunoşti că e foarte plăcut să conduci, că ştii
bine să conduci, aşa că “drum bun!”, pe traseele pe care le doreşti, cu
încrederea că posezi o maşină trăznet, care-ţi permite aproape orice, cu
condiţia să-ţi cunoşti şi respecţi interesul. Eu îţi sugerez doar importanţa
atingerii, în bune condiţii, a ţintei, a ţelului – care ne aşteaptă pe toţi, la
finalul călătoriei. Ai, anexat, o prezentare succintă a performanţelor maşinii
pe care o conducem, pe drumul vieţii, cu intenţia de a-ţi spori încrederea în
sine !
Cu speranţa că-ţi vor fi utile aceste rînduri, te îmbrăţişez cu dragoste !
Tata.

SCURT EXTRAS DIN CODUL DEONTOLOGIC


SPIRITUAL

Omul este încununarea creaţiei lui Dumnezeu. El a creat întregul


Univers din Iubire, cu Iubire şi pentru Iubire. Iubirea este sursa, sensul şi
ţelul (destinaţia) creaţiei.
Umanitatea este o UNITATE în diversitate. „Noi toţi UNA suntem”.
Fiecare OM are rolul şi locul său în Univers; nimeni nu lipseşte,
nimeni nu prisoseşte.
Corpul fizic (pămîntean) al omului este doar o componentă a sa. Acest
corp se subordonează legilor fizice (ale materiei), evoluînd într-o lume
spaţio-temporală cu 4 dimensiuni.
Acest corp dispune de o conştienţă (o minte) adecvată, care
funcţionează (raţionează) în conformitate cu legile materiei qatro-
dimensionale şi, deci, limitat la acestea.. „Acum cunoaştem în parte”
(parţial).
Componentele superioare ale omului – sufletul şi spiritul – aparţin
unei lumi superioare, cu n dimensiuni, cu alte legi.
Cunoaşterea superioară (spirituală) – de fapt adevărata
CUNOAŞTERE este infinită şi include cunoaşterea „pămînteană”..
Accesul omului, în întruparea sa pămînteană, la CUNOAŞTERE este
limitat, în măsura în care conştienţa (mintea) lui operează în doar 4
dimensiuni, din cele n. Insăşi metoda sa de acces, prin ‘cercetare’ nu-I
permite accesul. Dictonul „crede şi nu cerceta” este o cheie pentru
înţelegerea problemei. Prin aceasta nu ni se interzice cercetarea (în general
NU ni se interzice nimic, cel puţin nu din partea Divinităţii); ni se sugerează,
însă, calea accesului la CUNOAŞTERE, respectiv credinţa. Credinţa – aici,
dar nu numai – este atitudinea omului de „a se încredinţa” , de a se deschide
către ceva sau cineva fără rezerve (fără frică, frica fiind după cum bine se
ştie un inhibitor, o blocare – opusul deschiderii!). Odată canalul deschis este
de aşteptat un aflux de informaţii (de cunoaştere), cu menţiunea că factorul
timp – acum, peste o oră, o zi, etc – nu are nici o relevanţă în plan spiritual,
ceea ce înseamnă că afluxul vine ATUNCI cînd trebuie (un trebuie tot
spiritual, deci – deasemenea – greu de asimilat în plan pămîntean, în 4
dimensiuni – cele cu care operăm firesc , cu mintea noastră).
CUNOASTEREA , fiind infinită, este evident atemporală şi nu suferă
evoluţii, modificări. Ceea ce oamenii „descoperă”, „inventează” , în
principal pe calea cercetării, îmbogăţeşte DOAR „cunoaşterea pămînteană”,
fiind în fond un transfer de informaţii (de cunoaştere) dinspre
CUNOAŞTERE – „ATUNCI cînd trebuie”.
Deontologia ‘cunoaşterii pămîntene’ impune o serie de reguli, dintre
care enumăr:
-cunoaşterea mea nu o exclude-contrazice pe a ta; ele sunt complementare:
-cunoaşterea mea este a noastră, a tuturor, pentru că „UNA suntem”;
-cunoaşterea noastră este doar o parte infimă a CUNOAŞTERII;
-cunoaşterea noastră e bine să sporească, deci şi a mea şi a ta;
-cunoaşterea noastră sporeşte pe calea cercetării, dar accesul la
CUNOAŞTERE se face pe calea credinţei; nu ignora şi nu împiedica aceasta
!;
-nu uita că IUBIREA este sursa şi ţelul vieţii; cunoaşterea fără Iubire nu are
sens !
O serie de factori înconjurători, dar şi cunoaşterea „noastră” ne
informează că lumea noastră pămînteană (şi nu numai) are o serie de legi,
reguli de alcătuire, valabile atît în micro cît şi în macro-univers. Există,
pentru cine vrea să vadă, o serie de „modele”, arhetipuri – a căror cunoaştere
(înţelegere) poate să ajute mult la creşterea înţelepciunii (nivelul elevat al
cunoaşterii); dintre acestea se cunosc ramificaţia, oul, spirala ş.a., - dar
evident nu toate, pentru că „doar în parte cunoaştem”. Aceste arhetipuri
rînduiesc alcătuirea şi funcţionarea materiei (şi nu numai!); e foarte bine să
cunoaştem cît mai multe dintre ele, să ne bucurăm cînd descoperim altele,
dar să înţelegem că ele TOATE acţionează, cu sau fără cunoaşterea noastră
(limitată); arhetipul descoperit de mine nu este mai bun decît al tău, nu-l
înlocuieşte ci ele coexistă şi acţionează împreună. Spune-mi ce ai descoperit
şi-ţi spun şi eu şi să fim convinşi că este MEREU ceva în plus de descoperit;
împreună ne va fi mai uşor şi mai bine !
Extrasul este realizat de mine, de-a lungul anilor de studiu în
domeniu.

Contribuţii la gîndirea arhetipală

Motto: “Toate sunt pentru om, dar nu


toate îi sunt folositioare”
Apostolul Pavel
De folos îi este omului cunoaşterea ! Aceasta îl ajută să înţeleagă cine
este şi cum este. O contribuţie importantă la deschiderea orizontului
cunoaşterii o aduce gîndirea arhetipală, adică cunoaşterea arhetipurilor, a
tiparelor alcătuirii universului – a macro şi a micro-universului.
Un prim domeniu abordat, de la Jung încoace este lumea arhetipurilor
materiei, care studiază arhetipurilor din natură – cum ar fi ramificaţia, linia
şi cercul, oul, crucea şi altele. Introducere în gîndirea arhetipală a doamnei
arh.Elena Iliescu, carte apărută în Editura Mirabilis este o cale minunată de
“intrare in tematică”.
Continuînd pe acest drum, către esenţă, vom descoperi arhetipuri, încă
mai minuna-
te – arhetipurile energetice. Ştiind că materia este – în fond – energie
condensată sau, altfel spus, o formă de manifestare a energiei, vom înţelege
că arhetipurile materiale – mai sus enumerate, dar şi toate celelalte – sunt
“condensări” sau forme de manifestare ale arhetipurilor energetice. Iată deci
că vom putea cunoaşte arhetipul ramificaţiei, dar şi arhetipul energiei de
ramificare; la fel arhetipul energiei pozitive (masculine) şi respectiv negative
(feminine) [nu sunt misogin !-nota mea], arhetipul energiei de multiplicare
(reproducere) şi aşa mai departe. Această abordare ne va permite un avans
considerabil pe drumul cunoaşterii şi înţelegerii universului şi a noastră.
O cărare minunată ni se deschide spre abordarea arhetipurilor
energetice “necondensate”, nematerializate. Enumăr doar cîteva: arhetipul
energiei de deschidere, de curgere, de primenire (omonime, dar cu
“condensări” diferite)[blocarea acestei energiei duce la fenomenul de
stagnare, la cloacă, cu tot ceea ce decurge de aici]; arhetipul energiei de
creştere/evoluţie [ceea ce nu creşte – descreşte, ş.a.m.d.]; practic toate
formele de manifestare ale energiei/forţei sunt arhetipale, avînd deci
arhetipul magnetismului, al electricităţii, al vibraţiilor (la modul general şi
particular), al gîndului.
Iată cît de departe am ajuns şi nu ne mai mirăm că din acest loc se vede
un lucru măreţ: ARHETIPUL IUBIRII, adică al energiei originare, din care
toate, dar absolut toate energiile provin sau, altfel spus, ale cărei forme sunt.
Evident că vorbind de Iubire, de Origine/Sursă am ajuns la Divinitate,
la Dumnezeu care – iată – este şi Destinaţia oricărui demers. Şi iată că
drumul nostru ni l-a scos în cale pe Isus Cristos, manifestarea iubirii divine
(forma supremă de manifestare a iubirii este jertfa, sacrificiul !). Iar în acest
domeniu, vă recomand din nou s-o cunoaşteţi şi s-o ascultaţi pe doamna
Elena Iliescu, care – în cadrul expoziţiei de icoane MODELUL HRISTIC, de
la Sala Radio – a susţinut, în seara de 7 octombrie a.c., o conferinţă cu tema
“Arhetipul în icoană şi poezie”, în colaborare cu poeta dr. Elena Chiţimia-
Armenescu.
Noi contribuţii la gîndirea arhetipală

Motto: "Nu există practic nimic în Universul


material care să încorporeze altceva decît
cele 5 solide.”
Cristina Nicoleta Sprînceană – Ştiinţa pierdută a
lui Zalmoxis

Pornind de la informaţia citată în motto, propun continuarea analizei


privind arhetipurile care stau la baza lumii noastre materiale, cu scopul
cunoaşterii formelor şi forţelor care ne determină existenţa, cel puţin în plan
material.
Dacă nu am reuşit încă să definim ştiinţific cele 5 elemente constitutive
ale lumii materiale – focul, aerul, pămîntul, apa şi eterul (prana), avem, de la
Platon încoace, cel puţin reprezentarea geometrică a acestor elemente. E
foarte posibil ca, studiind comportamentul energetic al acestor corpuri să
descoperim esenţa fenomenelor, dar mai ales efectele benefice, care ne pot
schimba radical modul de viaţă, acum, cînd am intrat în noul ciclu planetar,
în noua eră a Vărsătorului.
Este evident că întreaga noastră existenţă materială este limitată de o
serie de paradigme, pe care va trebui să le abandonăm, începînd cu
accepţiunea actuală a legii valorii, cu modul de producţie consumatorist
care, iată – ne conduc către stagnare, către o criză mondială ce pare fără
ieşire ! Încrederea în perfecţiunea Planului divin, care nu este catastrofic, mă
face să întrevăd radicale răsturnări în percepţia şi abordarea Prezentului, a
Realităţii într-o perspectivă foarte apropiată. Un rol important în acest sens îl
are, după părerea mea, concentrarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul
energetic, al energiilor arhetipale, care stau la baza lumii noastre materiale.
Cu ocazia celui de-al VIII-lea Simpozion naţional de terapii naturale
alternative şi complementare, ţinut la Bucureşti, în zilele de 15-17 noiembrie
a.c, sub patronajul Academiei Dacoromâne şi a Fundaţiei Mirabilis, m-a
bucurat foarte mult să iau cunoştinţă de cercetările care se fac la Iaşi, în
domeniul biofotonicii şi la Bucureşti, în cadrul Centrului de studii complexe,
alături de alte numeroase comunicări. Rezultatele prezentate în cadrul
simpozionului sunt fascinante şi-mi întăresc încrederea în contribuţia
Românească. Continuarea cercetărilor inter şi trans-disciplinare vor aduce,
foarte curînd rezultate spectaculoase, care vor sta la baza schimbării de
paradigmă, despre care am afirmat.
Revenind la cele 5 corpuri (solide) ale lui Platon, studierea forţelor-
energiilor care se manifestă în interiorul acestora va aduce informaţii
uluitoare, mult mai ample şi mai folositoare umanităţii, în completarea celor
obţinute de doamna prof.univ. Marioara Godeanu, părintele Piramidei de la
Piteşti. Este vremea să cunoaştem şi să stăpînim forţele primare ale materiei;
dar, de data aceasta, să fim nişte stăpîni adevăraţi, nişte buni stăpîni, aşa cum
ne îndeamnă Biblia, pentru a nu repeta dramatica experienţă a strămoşilor
atlanţi ! Natura, Universul are nişte forţe colosale, dar nu oarbe. Ea poate şi
trebuie să fie stăpînită, dar cu iubire şi nu cu dispreţ, pentru a nu se întoarce
împotriva stăpînului, ştiut fiind că orice opresiune naşte revoltă ! Privirea
iubitoare a stăpînului face să crească “recolta”. Este ceea ce ne dorim, este
ceea ce căutăm, pentru a ieşi din criză. În criză se află mentalitatea noastră
paradigmatică; nu există o criză a suprapopulării şi nici una a subproducţiei,
a limitării mijloacelor de subzistenţă ! Aşezarea noastră corectă în ecuaţia
Om – Univers – Divinitate, abordarea corectă a relaţiilor noastre cu
Divinitatea şi cu Universul ne vor permite ieşirea din aşa-zisa criză. Ne stau
la îndemînă mijloace de trai inepuizabile, în măsura în care ieşim din iluzia
separării (căci noi toţi “Una suntem” !). Dezvoltarea durabilă, în respect faţă
de Natură, ne permite o existenţă decentă, îndestulătoare, fără periclitarea
urmaşilor ! Cunoaşterea şi folosirea forţelor arhetipale ale universului
material ne vor permite o existenţă demnă, fără pericole şi fără crize, pentru
că Pămînt, Apă, Aer. Foc şi Eter există din abundenţă, dintr-un izvor care nu
seacă niciodată.
Nimic nu este mai puţin şi nici mai mult decît a fi Om pe Pămînt, aici
unde toate ne-au fost puse la dispoziţie, să le stăpînim, repet, ca nişte buni
stăpîni. Fie binecuvîntat Dumnezeu !

Deschideţi ochii !

“Vă pomenesc în rugăciunile mele, ca


Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos,
Părintele măririi, să vă dea un spirit de
înţelepciune, care să vă dezvăluie
cunoaşterea Lui, ca, luminîndu-vi-se ochii
minţii, să ştiţi care este nădejdea chemării
Sale, care este bogăţia de mărire a moştenirii
Sale printre cei sfinţi şi care este întinderea
fără margini a puterii Sale faţă de noi,
credincioşii.”. (Efeseni 1,17-18).
Nu este – acesta – un îndemn repetat al celebrului “cască ochii, să vezi
unde calci!”, deşi consider că nu este îndeajuns de respectat; şi aceasta… se
vede !.
Vă propun să vă deschideţi ochii minţii, cu care aveţi posibilitatea să
vedeţi cît de frumoasă este lumea, în completarea celor ce le vedeţi cu
privirea naturală.
Am afirmat, de multe ori, că avem un corp minunat alcătuit, care include şi
această minune – ochii. Ei sunt cei care ne permit să ne vedem, în primul
rînd mama, apoi tata şi ceilalţi oameni şi – în sfîrşit – această minunată
Natură, care ne încojoară. Cu toate cercetările realizate, savanţii mai au
multe de descoperit cu privire la perfecţiunea alcătuirii şi funcţionării
ochilor.
Din păcate, pozitivismul şi materialismul ştiinţific ne-au făcut un mare
deserviciu. Ne-au incumbat ideea că (doar) ceea ce se vede există ! Cu toate
acestea, (tot) oamenii de ştiinţă au descoperit şi ne-au transmis un lucru
senzaţional: materia este energie condensată. Această descoperire – şi eu,
prin descoperire înţeleg, la modul propriu, devoalare, adică “înlăturarea unui
voal care ascunde ceva” – ar fi trebuit să genereze, la nivel general,
înţelegerea faptului că – de fapt – vederea noastră naturală este iluzorie,
părelnică, parţială. Noi, efectiv, vedem doar formele condensate de energie,
care sunt doar o parte a “cîmpului energetic” ce ne înconjoară, fără a realiza
că suntem noi înşine o entitate energetică, din care trupul nostru reprezintă
doar partea condensată – cea care ne dă o identitate, dar numai parţială.
Dacă afirmam că ochiul nostru este o minune, trebuie să recunosc că-
mi lipsesc mijloacele pentru a defini mintea noastră, o entitate energetico-
informaţională mult superioară (chiar) ochiului. Cu ajutorul ei, cu ajutorul
“ochilor minţii”, pe care vă propun să-i deschideţi, putem înţelege, putem
chiar “vedea”, această structură uluitoare, care este Universul. Atunci şi
numai atunci, cînd ne vom folosi ochii minţii, vom înţelege că Acesta este
mult mai mult decît ceea ce percepem cu ochii, urechile şi celelalte organe
de simţ – minunate, de altfel -, dar care, vai, percep doar o parte a Realităţii.
Atunci şi numai atunci, vom înţelege că, aşa cum credem că există curentul
electric – pentru că îi vedem (simţim) efectele – va trebui (nu în sens de
constrîngere !) să credem că există multe alte forme de energie, care produc
efecte, unele sesizate şi unele, din păcate, nesesizate.
Vă propun, pentru începutul acestui drum – al înţelegerii superioare a
realităţii – să luaţi contact cu “gîndirea arhetipală”, un domeniu care
identifică – în întraga natură înconjurătoare – arhetipurile, tiparele, care stau
la baza alcătuirii (a arhitecturii) universului vizibil. Veţi înţelege atunci
Ordinea care domneşte în această alcătuire şi veţi înţelege, mai presus de
orice, că există un Creator – care, din haosul primordial a alcătuit o lume atît
de perfectă. Veţi înţelege şi vă veţi bucura că nu suntem singuri, că
aparţinem unei Lumi minunate, din care universul vizibil (perceptibil) este
doar o parte. Veţi înţelege şi veţi respecta Toate Legile care guvernează
această lume, dintre care Legea Iubirii este cea dintîi, este cea care stă la
baza Creaţiei şi nu este ceea ce – îndeobşte – definim prin iubire, adică un
sentiment (frumos şi nobil, dealtfel !) ci O ENERGIE, O FORŢĂ, din care
toate celelalte energii provin, atît cele condensate, pe care le percepem, cît şi
cele subtile, formînd UN ÎNTREG !
Atunci şi numai atunci - cînd veţi deschide ochii minţii şi veţi vedea
toate acestea – veţi fi fericiţi, pentru că veţi ÎNŢELEGE ! Aceasta vă va
conduce paşii spre (re)citirea Bibliei - o CARTE A CĂRŢILOR, aşa cum a
fost numită –, ceea ce vă va permite o “deschidere a orizontului
<<vizibil>>” ce nici nu poate fi descrisă. De aceea, vă rog, DESCHIDEŢI
OCHII ! Vă mulţumesc !

Deschideţi inima !

Vă îndemnam, mai înainte, să vă deschideţi ochii – şi mă refeream la


“ochii minţii”. Acum şi aici, vă fac un alt îndemn, sigur, mai însemnat:
deschideţi-vă inima, fraţi ai mei !. Dacă, aşa cum spuneam, deschiderea
ochilor minţii vă va permite perceperea Realităţii, deschiderea inimii vă va
aduce un beneficiu şi mai însemnat: vă va racorda la Sursa primară
energetică – care este IUBIREA !. Ori acest lucru, spuneam – este şi mai
însemnat – pentru că, odată “energizaţi”, veţi putea Totul, inclusiv să vă
deschideţi ochii minţii, ceea ce – pentru unii dintre noi – nu este aşa de
simplu.
Cînd vă îndemn să vă deschideţi inima, mă refer la toate aspectele, la toate
modalităţile. Nu vă fie teamă: inima voastră nu vă va conduce la nimic rău,
la nimic riscant, atîta timp cît din ea va izvorî Iubire: iubire pentru părinţi,
iubire pentru partener, iubire pentru prieteni, iubire pentru natură, iubire
pentru Dumnezeu, care este deasupra tuturor acestora, deasupra - nu ca
amplasament, ca locaţie – ci ca importanţă, El fiind Cel care a creat Totul –
pe părinţii, partenerii şi prietenii noştri şi întreaga natură.
Dumnezeu le-a făcut pe toate din Iubire, cu Iubire şi pentru Iubire, adică: le-
a făcut dintr-un imbold de Iubire pentru întreaga Sa creaţie; le-a făcut cu
ajutorul energiei primare a Iubirii, din care provin Toate energiile; şi, în
sfîrşit, le-a făcut pentru ca această energie a Iubirii “să curgă”, “să
funcţioneze”, “să dea viaţă”, “să lege Totul Întruna”. Trebuie să recunoaşteţi
că – astfel definită – Iubirea este mult mai mult decît credeaţi. Da, AŞA este
Iubirea şi DE ACEEA este ea minunată !. Apropiaţi-vă, cu inima deschisă,
de ea, îmbrăcaţi-vă cu ea şi veţi avea nişte trăiri minunate, care vor schimba
radical modul vostru de a percepe Realitatea, Viaţa, ceea ce vă va apropia de
Dumnezeu - Cel care este IUBIRE.
Altfel (decît pînă acum) veţi înţelege Cuvîntul lui Dumnezeu, care “e scris”
în Biblie (şi în celelalte Cărţi Sfinte), altfel veţi înţelege religia, oricare ar fi
ea, altfel veţi “înţelege” filosofia şi toate celelalte. TOATE au un alt înţeles,
dacă vă apropiaţi de ele cu Iubire, cu inima deschisă !. Veţi constata că
oamenii au mai multe calităţi, decît defecte, viaţa voastră cuprinde multe
întîmplări fericite, iar celelalte întîmplări au – totuşi – un rost, un scop, un
înţeles, care probabil pînă acum vi-au scăpat !. Veţi înţelege că nu aveţi de
aşteptat “un viitor mai luminos”, pentru că noi trăim în prezent, într-un
prezent luminos, pentru că trăim cu Iubire, din Iubire şi pentru Iubire, iar
Iubirea are două componente: Lumina cunoaşterii şi Căldura iubirii. Nu este
nici o inadvertenţă, nici o contradicţie în cele afirmate: deschideţi-vă inima
şi veţi înţelege ! Veţi înţelege de ce Lumina orbeşte şi de ce Căldura arde, de
ce Gagarin “nu l-a văzut pe Dumnezeu în cosmos”; veţi înţelege “de ce
iubim viaţa”, “de ce iubim libertatea” şi – de fapt – CUM e bine să le
iubim !. Eu vă spun că e bine să înţelegem că Toate Una sunt, că nu există
contradicţii, decît într-o abordare unilaterală, dar doresc ca voi să înţelegeţi,
cu propriile voastre fiinţe, cu inima deschisă, toate acestea şi Toate, în
general. Nu e nici greu, nici complicat, nu aveţi nevoie de nimic, decît SĂ
VĂ DESCHIDEŢI INIMA ! Sesizaţi, vă rog, că am spus – peste tot –
inima şi nu inimile, pentru că - eu am înţeles - că “Toate Una sunt” !.
După ce vă deschideţi inima şi ochii minţii veţi “vedea” cît de minunată
este Lumea, cu tot ce conţine ea, veţi înţelege că nu mai aveţi nevoie de
îndemnuri, nici măcar de acela de a iubi, pentru că Iubirea e totul; veţi
înţelege că îndemnul creştinesc de a vă iubi duşmanii nu este ciudat: pur şi
simplu altfel nu se poate !. Veţi înţelege de ce Isus Cristos a spus că în Iubire
este cuprinsă toată Legea şi toţi Profeţii şi că în Iubire sunt cuprinse toate
Poruncile lui Dumnezeu (Decalogul lui Moise). Veţi înţelege că “toate sunt
pentru om, dar nu toate îi sunt de folos” (aşa cum se exprimă Apostolul
Pavel) şi - atunci – veţi înţelege că Legile, Poruncile lui Dumnezeu nu sunt
restricţii ci îndrumări, menite a ne călăuzi viaţa şi atunci veţi iubi Viaţa, aşa
cum este, pentru că este frumoasă, este minunată şi merită a fi trăită. Veţi
înţelege şi veţi aprecia de ce, Sfînta Fecioară, a adresat acele cuvinte
minunate lui Dumnezeu: “Preamăreşte suflete al meu pe Domnul !”. Veţi
înţelege Psalmii lui David şi toate Imnele de laudă.
Cu speranţa că veţi trăi toate aceste revelaţii minunate, vă îndemn:
deschideţi inima !. Şi nu uitaţi: Dumnezeu a creat Totul din Iubire, adică cu
Inima deschisă !

Despre ascultare

Motto: “Căci nu este discipol


care să-şi depăşească
maestrul…”

După îndelunga răbdare, ascultarea este o altă virtute, care ne asigură


evoluţia spirituală. Din păcate, ascultarea este foarte puţin cultivată de omul
zilelor noastre. Nu-L ascultăm pe Dumnezeu, nu ne ascultăm părinţii, nu ne
ascultăm conducătorii şi şefii, dar ne mirăm că lucrurile NU merg bine…
Cred că şi în cazul ascultării, eroarea provine dintr-o paradigmă
greşită, dar aproape generalizată: Ne naştem şi trăim ca să învăţăm. De aici
rezultă probleme de comunicare între indivizi: eu am învăţat mai mult, ştiu
mai multe şi, atunci, cum să-mi ascult părinţii, şefii, semenii ?! Întrebare
logică, dar o logică de circumstanţă, în cadrul paradigmei de care este vorba.
Dacă ieşim din acestă paradigmă şi înţelegem că Ne naştem şi trăim
ca să experimentăm, bazîndu-ne pe o cunoaştere preexistentă, lucrurile se
schimbă şi au o altă logică. Trăim într-o altfel de lume decît cea pe care ne-
am închipuit-o, într-o lume reală, creată de DUMNEZEU, o lume perfectă,
cu legi imuabile (fără excepţii- care să întărească regula). DUMNEZEU este
Omnipotent şi Omniscient şi nu are nevoie de cercetările noastre, care să
descopere legi, teoreme, structuri, substanţe, etc. Ele, toate, există şi noi nu
facem altceva decît să luăm cunoştinţă despre existenţa lor, să le
redescoperim … Da, este nevoie de cercetare, de învăţătură, de cunoaştere –
dar toate acestea spre a redescoperi minunata lume, pe care Dumnezeu a
creat-o pentru noi; această lume, cu legile sale perfecte, suntem chemaţi s-o
experimentăm în plan material. Este bucuria şi aşteptarea lui DUMNEZEU !
EL ne-a acordat liberul arbitru, libertatea de a experimenta orice în cadrul
acestei lumi. Dar, precum ne avertiza Apostolul Pavel, toate sunt pentru om,
dar nu toate îi sunt de folosinţă.
O primă lege a Lumii este cea a cauzalităţii, astfel încît orice cauză
atrage un efect. Cunoscînd şi respectînd această lege, vom şti că toate
evenimentele prin care trecem de-a lungul vieţii, pe care le experimentăm,
au o cauză, deci nu sunt hazardate, haotice; ele sunt conjuncturale, dar o
conjunctură logică, cauzală. Justa apreciere a tuturor acestor evenimente ţine
de discernerea Cauzei. Pe de altă parte suntem “emiţători”, surse de multiple
cauze – care produc efecte. Fiecare gînd, cuvînt, atitudine, sentiment, faptă a
noastră este o Cauză, care va produce un efect, în consecinţă. De aici –
responsabilitatea noastră pentru tot ceea ce “emitem”.
Revenind la experimentare, trebuie să înţelegem că tot, absolut tot
ceea ce trăim – de-a lungul vieţii este Experienţă şi nu doar marile
evenimente, marile întîlniri, marile revelaţii etc. Experimentăm cu toţii,
împreună, această minunată lume. Experienţa mea nu este nici mai presus şi
nici mai prejos de cea a apropiatului meu; ele sunt complementare şi
sinergice pentru că “dacă doi dintre voi pe pămînt se vor uni să ceară orice
lucru, le va fi dat de Tatăl meu, care este în ceruri”. Această lege, pe care
este bine s-o cunoaştem şi s-o aplicăm are o interpretare interesantă, atunci
cînd analizăm valoarea numerologică a capitolului şi versetului în care
apare, la Matei 18,19: 18 are valoarea 9, însemnînd însumarea, iar 19 are
valoarea 1, însemnînd începutul. Strămoşii noştri ne-au lăsat multe vorbe de
folosinţă, printre care şi aceea că unde-s doi puterea creşte !.
Baza ascultării o constituie împărtăşirea experienţei, implicit a
cunoaşterii pe care ea se bazează. Indiferent cine este persoana cu care
venim în contact, orice vîrstă, sex, pregătire, nivel intelectual are, ea este
purtătoarea unei experienţe, diferită de a noastră. Ascultarea ei ne permite
însuşirea unor valoroase cunoştinţe, care au stat la baza experienţei sale de
viaţă, indiferent de capacitatea persoanei de a discerne cauzele primare ale
diverselor sale experienţe. Dacă persoana respectivă ne este favorabilă, ne
simpatizează sau are nevoie de implicarea noastră, va fi cu atît mai mult
dispusă să ne împărtăşească experienţa sa, cunoştinţele sale. Este cazul lui
DUMNEZEU, care ne iubeşte, care ne-a creat din iubire, cu iubire şi pentru
iubire şi care este Omniscient. Este cazul părinţilor care ne iubesc şi ne-au
dat viaţă din iubire. Este şi cazul şefilor, care au nevoie de colaborarea
noastră. Dacă înţelegem că toate întîlnirile noastre NU sunt întîmplătoare,
deci au o cauză, dar şi un rost, vom face efortul de a-i asculta pe
interlocutorii noştri, pentru a ne îmbogăţi experienţa şi, implicit cunoaşterea,
pe seama lor. Este în interesul nostru, al fiecăruia şi al tuturor. Să ascultăm!
Despre dragoste şi iubire

Iată doi termeni sinonimi şi nu chiar !. Verbalizînd, se spune că "eşti


îndrăgostit", "faci dragoste" şi respectiv "iubeşti", acţiuni - totuşi - diferite.
Să le luăm pe rînd. A fi îndrăgostit este un lucru minunat, care te face
să te simţi minunat, "de pe altă planetă", niţel cam "aerian". În general, eşti
îndrăgostit de o persoană, de cele mai multe ori de sex opus. Subiectul
dragostei are - din punctul tău de vedere - nişte calităţi potrivite gustului tău,
iar defectele eşti dispus să nu le iei în seamă, fie ignorîndu-le, fie - chiar -
justificîndu-le. Se spune, de multe ori - deasemenea - că eşti îndrăgostit de
natură (în general) sau de o componentă a ei - un peisaj, o floare, un animal
etc. Firesc ar fi să spui că-ţi place natura, o floare, un animal. Oricum, a fi
îndrăgostit este un sentiment înălţător şi totuşi doar un sentiment. El este o
reacţie a fiinţei, o percepţie a "realităţii" care produce plăcere, bucurie,
înălţare sufletească.
A face dragoste este altceva. Este o acţiune, o exprimare, o
transpunere a sentimentului de "a fi îndrăgostit". La rîndul său, această
acţiune produce plăcere, bucurie, înălţare sufletească.
A iubi este Altceva !. Iubirea este necondiţionată - în primul rînd !. Ea
este foarte bine descrisă în Biblie, în Scrisoarea Apostolului Pavel către
Corinteni, capitolul 13, versetele 1-13, deşi în traduceri apare cu termenul
"dragoste". E bine să (re)citiţi acest paragraf pentru a înţelege
caracteristicile, virtuţile iubirii. Iubirea este treapta de sus a unei scări, care
mai cuprinde nădejdea şi credinţa, pe care le incumbă. Nădejdea sau
speranţa, despre care, de altfel, se spune că "moare ultima" se "naşte"
prima !. Şi ea este necondiţionată. Sperăm (nădăjduim) dincolo de orice
"temeiuri". Credinţa sau încrederea este, la rîndul ei, necondiţionată. "Fericit
este cel ce crede fără să <<vadă>>" - îi spune Isus apostolului Toma.
Într-o lume duală, în care trăim, înţelegem toate lucrurile prin antiteze,
antonime. Nu există - pentru noi - sus fără jos, bun fără rău şi aşa mai
departe. Nici iubirea n-o vom înţelege fără antonimul ei - frica !. Da, opusul
iubirii, absenţa ei este cel mai bine definită prin frică şi nu prin ură, aşa cum
deseori se crede. Toate manifestările specifice absenţei iubirii, cum sunt
gelozia, dorinţa de posedare, dorinţa de control îşi au izvorul în frică. Frica
este, la rîndul ei, necondiţionată, neîndrituită, nefundamentată - decît pe
absenţa iubirii !.
Iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui - baza Legilor divinităţii în
aproape toate religiile lumii, este, pînă la urmă, acţiunea conştientă de
racordare a individului la energia universală a iubirii, cea care "mută
munţii" sau, mai complet, creează Universul. Un om care nu iubeşte, care se
hrăneşte cu frică, în loc de iubire, moare - mai devreme sau mai tîrziu -
pentru că se izolează de Sursa vieţii, Iubirea.
Aceasta este iubirea necondiţionată: cunoaşterea de sine, ca şi a
"celorlalţi", a lui Dumnezeu Creatorul, dorinţa de bine, frumos, adevăr,
cunoaştere, comunicare, părtăşie. Frica de a nu accede la toate acestea vine
din izolarea noastră faţă de Sursă. Ieşirea din izolare, deschiderea către
iubire este un act conştient, pe care putem şi e bine să-l facem spre folosul
nostru. Avem libertatea să alegem !. Depinde numai de noi !.

Despre rezonanţă
Elemente de programare neurolingvistică

Pornind de la informaţiile cuprinse în pliantul de prezentare a


unui seminar ce se organizează în judeţul Cluj şi care are menirea de a-şi
aduce aportul la dezvoltarea autocunoaşterii, încerc să prezint modul în care
percep eu problematica propusă, urmînd să abordez, pe rînd, subiectele
abordate de organizatori, în materialul de prezentare a seminarului, după
cum urmează:
• înţelegerea modelelor de gîndire şi de exprimare ale celorlalţi;
• utilizarea efectivă a modelelor lingvistice şi a tehnicii formulării
întrebărilor
• rezolvarea activă şi competentă a conflictelor
• fixarea şi structurarea unor scopuri semnificative
• conştientizarea strategiilor individuale
• transformarea comportamentelor şi sentimentelor negative în unele
pozitive
• dezvoltarea flexibilităţii şi creativităţii comportamentale
• îmbunătăţirea încrederii şi înţelegerii în relaţiile profesionale şi
personale.

1.Înţelegerea modelelor de gîndire şi de exprimare ale celorlalţi


este foarte importantă atît pentru extinderea capacităţii noastre de gîndire şi
de exprimare, cît şi pentru asigurarea comunicării cu cei din jurul nostru -
odată ce am înţeles necesitatea comunicării. Suntem o unitate în diversitate
sau - altfel spus - suntem diferiţi, dar împreună ceea ce impune să ne
cunoaştem, pe noi înşine, dar şi pe cei din jurul nostru. Autocunoaşterea, ca
mijloc de evoluţie, de armonizare, începe cu noi înşine şi continuă cu noi
toţi, într-un proces continuu, succesiv şi alternativ, cu efect sinergic -
cunoaşterea mea îmi permite cunoaşterea celor din jurul meu, iar
cunoaşterea acestora îmi completează şi potenţează propria cunoaştere.
Avem, fiecare dintre noi propriul model, propria schemă de gîndire şi
de exprimare, rod al mai multor factori care ţin de moştenirea karmică şi
genetică, de educaţia primită, de instruirea şcolară şi profesională, de
experienţa de viaţă. Deşi există atît de mulţi factori, rezultatul este relativ
unitar şi compact. El nu este imuabil, dar nici nu suferă vizibile transformări,
ci suferă o serie de completări-modificări care - din păcate - de foarte puţine
ori provoacă "schimbări de curs". Mai degrabă experienţele dramatice, la
limită, cu consecinţe corporale sau sentimentale, sunt cele care marchează
aceste modificări sesizabile, în ceea ce priveşte modelul de gîndire şi de
exprimare. În ceea ce priveşte influenţele pe care contactul cu cei din jur l-ar
putea provoca, acestea sunt minime - şi aceasta pentru că, în marea noastră
majoritate, NU ştim să ascultăm, NU înţelegem şi NU credem că modelele
de gîndire şi de exprimare ale celorlalţi ar putea avea vreo relevanţă şi, cu
atît mai puţin, vreo valoare sau influenţă asupra propriilor noastre modele.
Se vorbeşte - de mult - de un "dialog al surzilor". Este - printre altele - una
din cauzele alienării societăţii omeneşti, începînd cu cuplul şi continuînd cu
familia, colectivitatea, naţiunea şi societatea, în ansamblu. Suntem - pe orice
nivel - o sumă de entităţi, în loc să constituim o entitate integratoare. De aici
iluzia "interesului propriu", diferit şi - de cele mai multe ori - diferit de
"interesul general". Suma vectorilor intereselor proprii ESTE un vector al
interesului general, dar care tinde către 0, atît timp cît interesele proprii sunt
disjuncte. Redefinirea interesului propriu drept componentă şi rezultantă a
Interesului general este singura cale de emancipare din stagnarea-blocajul
actual, care - în dinamica vieţii - conduce la decădere, pentru că - nu-i aşa ? -
Cine nu creşte - descreşte.
Pentru cei ce înţeleg aceste lucruri şi îşi doresc evoluţia-armonizarea
este, deci, importantă cunoaşterea modelelor de gîndire şi exprimare ale
celor cu care vin în contact. Întrucît suntem identităţi de o diversitate infinită
NU este posibil să definim fiecare dintre aceste modele. Ceea ce este
important atunci cînd intrăm în relaţii - de orice fel - cu cei din jur este să
înţelegem şi să acceptăm că fiecare dintre aceştia are UN MODEL
PROPRIU. Evident că vom întîlni, de fiecare dată, componente comune,
alături de unele diferite. Cheia succesului (comunicării) este acceptarea,
îngăduinţa reciprocă, identificarea corespondenţelor şi realizarea unor
"înţelegeri" - bazate pe acest fond comun, renunţînd - prin reciprocitate - la
impunerea unor clauze inacceptabile uneia dintre părţi. Evident că acest
"fond comun" scade în măsura în care sunt implicaţi din ce în ce mai mulţi
oameni, dar întotdeauna EL există !. Succesul asocierilor, de orice fel, este
dat de identificarea fondului comun şi de ignorarea - cu bună ştiinţă - a
"specificităţilor". Cîştigul este întotdeauna mai mare decît pierderea, în acest
caz. Iată ceea ce ar trebui să urmărim de fiecare dată. Din păcate orgoliul -
care întunecă dreapta judecată - este cel care face ca această schemă să nu
funcţioneze. Iată efectul de bumerang !. Orgoliul, care se bazează pe dorinţa
apărării propriului interes, conduce la lovirea acestui interes. Altfel spus
fiecare pasăre pe limba ei piere !.
Cu titlu de exemplu, la nivel minimal, unii oameni au o gîndire
analitică, alţii sintetică, alţii - diferite combinaţii; unii sunt introvertiţi, alţii
extrovertiţi; unii sunt profunzi, alţii superficiali; unii sunt rapizi, alţii lenţi.
Enumerarea ar putea continua pe multe pagini, iar dacă avem în vedere
combinaţiile în care pot intra aceste componente, grevate şi de alte
componente genetice, karmice, educaţionale şi mai ales conjuncturale,
obţinem - aşa cum arătam - o diversitate infinită. Aceasta NU este însă un
impediment în calea comunicării, dacă înţelegem UNITATEA căreia îi
aparţinem şi care creează premisa fondului comun.
Comunicarea este necesară şi este posibilă. Numai cine nu vrea nu
poate !. Iar cine vrea, va ţine cont de existenţa acestei infinităţi de modele de
gîndire şi de comunicare. Contactul cu tot mai multe persoane, cu tot mai
multe modele ne îmbogăţeşte cunoaşterea, dar şi şansele vieţii, pentru că - se
ştie - numai împreună vom reuşi !. Doar o parte dintre noi au ca temă
principală a vieţii cooperarea-colaborarea, dar - cu toţii - ştim că unde-s doi
- puterea creşte !.Expresia în sine, dar şi experienţa noastră de viaţă, ne spun
că este vorba despre doi , despre 1+1 şi nu despre 1 alături de 1 !.
Aritmetica ne învaţă despre "cel mai mare divizor comun". Acesta este
fondul comun - care există, pe care trebuie să-l găsim şi pe care trebuie să-l
folosim. Spre binele nostru, al fiecărui 1 !.
2. Utilizarea efectivă a modelelor lingvistice şi a tehnicii
formulării întrebărilor.
Aceasta este o temă tehnică, asupra căreia este bine de consultat
specialiştii în domeniu.
Din punctul meu de vedere, ca nespecialist, folosirea unor modele
lingvistice adecvate, adaptate atît domeniului, cît, mai ales, auditoriului este
deosebit de importantă, atunci cînd urmărim maximizarea efectelor
demersului nostru. Pentru că - pe de altă parte - o supertehnicizare este,
deasemenea, riscantă, sunt de părere că - la nivelul cunoştinţelor comune -
este recomandabil să folosim modele lingvistice accesibile, clare,
nesofisticate. Adecvarea acestor modele, dictată de bunul simţ, de buna
măsură, ne va ajuta să ne exprimăm limpede ideile, aşteptările şi să obţinem,
din partea colaboratorilor, măcar buna înţelegere a problematicii.
În ceea ce priveşte tehnica formulării întrebărilor, este bine să
înţelegem că răspunsurile de care avem nevoie depind - în acurateţe,
precizie, calitate - de modul de formulare al întrebărilor. Iată de ce va trebui
să acordăm o atenţie sporită modului de formulare, îmbinînd două aspecte -
aparent contradictorii -: să lăsăm respondentului o totală libertate de analiză,
dar să-i limităm, pe cît posibil, posibilităţile de divagaţie, care ne pot deruta,
încurca, bloca. De accea, vom îmbina întrebările libere, deschise, cu
răspunsuri multiple şi detailate, cu întrebările închise, cu răspuns alternativ
(cu doar 2 variante). Vom face aceasta cu discreţie, cu delicateţe, fără să-i
sugerăm vreo presiune, vreo închistare a dreptului său de exprimare. Evident
că rezultatele vor creşte odată cu experienţa, cu abilităţile dobîndite, dar
acestea vor apare - pur şi simplu - "făcînd", sau cum zice americanul "just do
it". Fiecare experienţă de viaţă, de dialog, de convorbire va fi un prilej de
exersare, de perfecţionare. Tot o problemă de dualism, de aparenţă
contradicţie, este îmbinarea între a te aştepta şi a nu te aştepta la un anumit
răspuns, la întrebarea pe care eşti gata s-o formulezi. Verificarea încrucişată
a răspunsurilor, care se va face, deasemenea, cu discreţie, este menită să
consolideze rezultatele obţinute, în vederea continuării demersului.
Sporirea permanentă a bagajului de cunoştinţe, de informaţii, atît pe
baza lecturii - de toate tipurile -, cît şi a celorlalte mijloace, este cheia
succesului. Iată de ce timpul, această mare comoară aflată la îndemînă (la
care însă NU e bine "să ne închinăm" !), va fi folosit pentru permanenta
dobîndire de noi şi noi cunoştinţe, informaţii, abilităţi. Din acest punct de
vedere şi nu numai, nu trebuie să existe timpi morţi !. Averea - zestrea -
noastră se îmbogăţeşte sau nu, în funcţie de utilizarea timpului aflat la
dispoziţie, care însumează, conform convenţiei general acceptate, 24 de ore
pe zi, 7 zile pe săptămînă, 365 (uneori 366) de zile pe an. Exerciţiile,
experimentările permanente, fie că suntem într-o companie, fie că suntem
singuri sunt menite să ne perfecţioneze, aşa cum neamţul spune "uebung
macht der meister" (exerciţiul te ajută să devii maestru), ceea ce este de
dorit, pentru fiecare dintre noi. Abordarea diverselor modele lingvistice şi
exersarea diverselor tehnici de formulare a întrebărilor, inclusiv într-o
"autoconvorbire" au menirea de a ne perfecţiona !.
3. Rezolvarea activă şi competentă a conflictelor.
Da, rezolvarea activă şi competentă a conflictelor este o cale sigură de
succes !.
Conflictele, confruntarea violentă a două sau mai multe părţi implicate
au o parte bună, în sensul decelării diferenţelor existente, dar, vai !, mult mai
multe părţi rele… De aceea, permanenta, activa şi competenta rezolvare a lor
este o preocupare de bază a celui care-şi doreşte armonia, liniştea, pacea !.
Rezolvarea oricărui conflict porneşte de la cît mai completa înţelegere
a situaţiei, a premiselor şi conţinutului acestuia.
În general, premisele unui conflict ţin de existenţa unor diferenţe şi
divergenţe de idei, opinii, atitudini, dar şi de incapacitatea (din păcate
aproape generalizată) a acceptării existenţei acestor diferenţe. Da, deşi noi
toţi una suntem, fiecare dintre noi este altfel. Nici n-ar avea sens şi nici n-
ar fi plăcut să fim toţi la fel !. Diversitatea în unitate este o caracteristică de
bază a Universului. De aici provin diferenţele de opinii, de percepţii şi
concepţii. În ceea ce priveşte diferenţele de interese, aici lucrurile stau însă
altfel. NU avem, pînă la urmă, interese diferite, disjuncte, dacă înţelegem că
"una suntem". Oricît de egoişti, egocentrici, am fi, însuşi propriul egoism ar
trebui să ne spună că interesul propriu este parte a întregului şi, reciproc, că
interesul general este parte a propriului interes. Iată de ce divergenţele de
interese nu-şi au locul şi nici rostul !.
Conţinutul unui conflict este determinat de cauza şi scopul apariţiei
sale. În general, cauza este menţionata incapacitate de acceptare a unor idei,
păreri, atitudini diferite iar scopul este impunerea propriei viziuni, a uneia
sau alteia sau tuturor părţilor implicate.
Permanenta rezolvare a conflictelor se referă la atenţia pe care e bine
s-o atribuim fiecărui şi tuturor conflictelor ce ne implică - direct sau indirect
- indiferent în ce stadiu s-ar afla, cu atît mai bine şi mai eficient, cu cît ele s-
ar afla în stadiu incipient. Ignorarea existenţei lor, negarea sau
desxconsiderarea lor, nu are menirea a ne aduce foloase. Mai devreme sau
mai tîrziu ele vor naşte consecinţe care, într-un fel sau altul, direct sau
indirect ne vor afecta !.
Rezolvarea conflictelor trebuie să fie activă, prin implicarea noastră în
dezamorsarea, în soluţionarea lor. Activ nu înseamnă - nici aici ! - agresiv.
Implicarea noastră are menirea înţelegerii cauzelor şi scopului conflictului
şi, pe această cale a găsirii căilor de rezolvare.
Competenţa noastră, atît de dorită în orice domeniu, se referă atît la
abordarea conflictului, cît, mai ales, în soluţionarea lui. Competenţa,
dobîndită pe căile cunoscute ale cunoaşterii, ale experienţei de viaţă, ne va
ajuta în corecta implicare, care să nu accentueze premisele, da,r mai ales, în
oferirea soluţiei corecte.
Soluţia corectă, calea de rezolvare a oricărui conflict este tocmai
revelarea interesului comun, al tuturor părţilor implicate. Acest interes
comun, care implică îmbogăţirea propriului patrimoniu, ca parte a
patrimoniului general, cu ideile, părerile, atitudinile celorlalţi, odată reliefat
şi acceptat de părţi, dezamorsează conflictul, făcîndu-l caduc. Atunci cînd
fiecare parte implicată îşi înţelege locul şi menirea, va fi, mai degrabă,
interesată în colaborare şi nu în confruntare. Unirea face puterea, spun
Înţelepţii…
4. Fixarea şi structurarea unor scopuri semnificative.
Este evident că succesul oricărui demers uman este determinat de
subordanarea acestuia unui scop. Acţiunile aleatorii, hazardate, dezordonate,
chiar încununate de succes, nu pot aduce beneficii reale, patrimoniale - în
sensul larg al cuvîntului. Risipirea energiei pentru scopuri nesemnificative
are menirea secătuirii de resurse, în măsura în care rezultatele unor astfel de
acţiuni revendică noi consumuri energetice, pentru anihilarea sau
neutralizarea lor.
Scopurile semnificative ale omului, dacă vreţi Scopul, sunt legate de
definirea menirii sale. Diversele sisteme filosofice şi religioase propun
abordări diferite, multiple, dar, în general, acestea se încadrează în două
paradigme:
A. Omul se naşte şi trăieşte pentru a învăţa
B. Omul se naşte şi trăieşte pentru a experimenta (existenţa în
plan material)
Pentru că, personal, sunt adeptul celei de-a doua paradigme, care
presupune o cunoaştere preexistentă (naşterii), voi aborda tema din această
perspectivă.
Menirea omului fiind aceea de a experimenta, este evident că scopul
său primordial, semnificativ, va fi să îşi îmbogăţească permanent experienţa
de viaţă. Pornind de la recomandarea Apostolului Pavel, de a ne orienta către
"cele folositoare", opţiunile - respectiv deciziile - noastre se vor îndrepta
către aspectele, evenimentele, fenomenele utile ale vieţii. Forţînd puţin
lucrurile, vom fi de acord că - pe de-o parte, nu decelăm întotdeauna corect
utilitatea unor opţiuni, iar, pe de altă parte, că acumulăm o experienţă utilă
chiar şi din lucruri, evenimente, întîmplări inutile, dacă nu chiar păgubitoare,
degradante. Iată de ce, dincolo de orientarea opţiunilor şi, respectiv,
deciziilor noastre către variantele utile, folositoare, fiecare împrejurare a
vieţii, fiecare trăire îşi are rostul, utilitatea sa. Nu întîmplător se spune că
"omul învaţă (mai bine) din greşeli", eu preferînd totuşi să spun
"experimentează" - în loc de învaţă, sau - apropiind puţin cele două
paradigme - "îşi aminteşte".
Acest aspect fiind - din punctul meu de vedere - lămurit, să trecem la
alte scopuri semnificative. Evoluţia fiind o caracteristică evidentă a materiei,
a naturii - chiar dacă ea nu fundamentează - în accepţiunea general spirituală
- Existenţa materială, scopurile evolutive, pe toate planurile, sunt şi pot
deveni scopuri semnificative ale devenirii umane. O evoluţie în plan
material, în plan social, profesional, cultural, intelectual, religios, dar mai
ales spiritual fiind de dorit şi fiind utilă - fixarea ei drept scop semnificativ
sau, după caz, drept scopuri semnificative, este benefică, împlinind şi
desăvîrşind fiinţa umană. Segmentarea acestor scopuri, împletirea,
combinarea şi complementarea lor ţine de firea şi caracterul fiecărui individ,
de zestrea sa complexă, spirituală, sufletească, genetică, culturală,
educaţională, profesională şi de experienţa personală acumulată.
Cunoaşterea de sine, introspecţia şi evaluarea permanentă a sinelui pot şi
trebuie să stea la baza fixării acestor scopuri, în diversele etape ale vieţii,
astfel încît bilanţul relativ - al oricărui moment - să aducă satisfacţii
individului, fără - însă - a uita apartenenţa sa la Întreg, la Unitate, faţă de
care are o dublă responsabilitate, individuală şi colectivă.

5. Conştientizarea strategiilor individuale.


Această conştientizare este inclusă tot de cunoaşterea de sine, cheie a
devenirii de sine.
Odată de am luat cunoştinţă şi ne-am însuşit scopurile noastre
semnificative, este firesc să adoptăm nişte strategii adecvate, individuale -
dar nu individualiste, în măsura în care am înţeles apartenenţa noastră la
Întreg, la Unitate.
Strategia - un termen preluat din arta militară - conform DEX-ului, "se
ocupă de problemele pregătirii, planificării şi ducerii [desfăşurării]
războiului şi operaţiilor militare". În cazul nostru, este vorba de pregătirea,
planificarea şi desfăşurarea acţiunilor menite să ne îndeplinească scopurile,
ţintele.
O bună pregătire presupune cunoaşterea cît mai amănunţită a acestor
scopuri şi ţinte, a modalităţilor de atingere a lor, precum şi a legilor şi
mecanismelor de funcţionare a vieţii, în general. Această cunoaştere este un
deziderat permanent, un scop în sine, o ţintă, care presupune o deschidere cît
mai mare către tot ceea ce ne înconjoară. Este bine ca niciodată să nu
considerăm încheiat acest proces, pentru că - aşa cum se zice - "omul cît
trăieşte - învaţă". Simt nevoia să adaug "şi aplică", în sensul că, doar odată
cu experimentarea, cu aplicarea în viaţă a cunoştinţelor, a informaţiilor îşi
împlineşte omul menirea, aşa cum am mai arătat.
Planificarea oricărei acţiuni, care porneşte de la buna cunoaştere, este
- în acelaşi timp - o tehnică, dar şi o artă. Este, în primul rînd, o tehnică
pentru că presupune folosirea unor mijloace tehnice. Proiectul este - în
general - o schiţă care anticipează "obiectul" ce urmează a fi realizat. Acesta
trebuie "închipuit", "prefigurat" - în toate componentele şi detaliile sale, ceea
ce ţine - în mare măsură - de pregătirea "tehnică" a proiectantului. Este, în al
doilea rînd, o artă - pentru că presupune şi incumbă creativitate,
inventivitate, talent, în general. Deşi convenţia spune că talentul este o
caracteristică nativă, practica, experienţa umană arată că diferenţierile dintre
indivizi - şi sub acest aspect - NU sunt absolute. O doză suficientă de
cunoaştere şi încredere în sine pot surmonta relativul handicap. Ştiinţa
spirituală afirmă că "dacă un om poate ceva - toţi oamenii pot acel ceva".
Evident că este nevoie de o cantitate suplimentară de efort, de concentrare,
dar…se poate !. Nici nu realizăm ce rezervor nesecat de inspiraţie ne
aşteaptă !. Să îndrăznim doar !.
Desfăşurarea acţiunilor este partea plăcută, în care avem doar să
observăm concretizarea, materializarea proiectelor noastre, în măsura în care
"ne-am făcut bine lecţiile". Nu doar pentru că "viaţa-i complicată", dar este
nevoie uneori de intervenţia noastră pentru corectarea, corijarea "defectelor
de proiectare". Nu vă speriaţi şi nu dezarmaţi !. Perfecţiunea este doar un
deziderat, un proces, care necesită numeroase intervenţii şi corecţii. Acestea
au, însă, menirea de "a ne ţine în priză" şi "a ne face mîna", pentru că - nu-i
aşa - "exerciţiul aduce desăvîrşirea". Fiţi, deci, pregătiţi pentru permanenta
implicare în desfăşurarea acţiunilor voastre, oricît de bine le-aţi fi proiectat
şi chiar cu atît mai mult !. Aceasta-i viaţa noastră - o transpunere, o
materializare conştientă a "proiectelor" noastre !. Succes !.

6. Transformarea comportamentelor şi sentimentelor negative în


unele pozitive.
Se pare că avem de-a face aici cu o banalitate, cu un panseu sau -
dimpotrivă - cu o imposibilitate. În ambele cazuri, problema sună cam aşa:
se pot transforma comportamentele şi sentimentele ?!.
Înainte de a aborda această problemă, să analizăm cele două mari
categorii umane - optimiştii şi pesimiştii - care, desigur, au răspunsuri opuse
la întrebarea de mai sus. Deşi sunt un optimist incurabil, eu îi admir pe
pesimişti. Din punctul meu de vedere ei dispun de două calităţi: capacitatea
de analiză şi tenacitatea. Capacitatea lor de analiză le permite "să vadă
partea goală a paharului". Din păcate, dezvoltarea acestei capacităţi de
analiză îi privează de capacitatea de sinteză, de capacitatea de "a vedea
întregul". Numai aşa se explică de ce ei nu sesizează că partea goală nu
există şi nu are rost fără partea plină şi, cu atît mai puţin…fără pahar!. Cu
adevărat pahare goale, în accepţiunea de mai sus, nu există !. Asta o ştiu şi
optimiştii şi pesimiştii. Deosebirea dintre ei este că optimiştii, ştiu -
conştient sau nu -, intuiesc că există o Sursă a apei. Dacă apă este şi a fost,
ea va mai fi !. Şi atunci optimismul lor este întemeiat !. Şi pesimismul este,
din păcate, întemeiat !. Oricînd şi oriunde vei putea găsi "partea goală a
paharului", pentru că, nu-i aşa ?, într-o lume duală, cea în care trăim, nu
există plin fără gol, bun fără rău, sus fără jos, etc. Depinde ce cauţi în această
viaţă, ce-ţi doreşti. Şi optimiştii şi pesimiştii găsesc ceea ce caută !. Este o
chestiune de opţiune, de alegere, iar noi - oamenii - avem deplinul liber
arbitru !. Depinde, repet, ce alegem !.
Odată lămurit acest aspect, e clar - pentru mine, cel puţin - că depinde
doar de noi ca să ne schimbăm comportamentele şi sentimentele, dacă
aceasta este dorinţa, alegerea noastră. Existenţa comportamentelor şi
sentimentelor negative este chiar îndreptăţită, este un reper pentru alegere.
Altfel, n-am avea ce alege !. Şi nici n-am şti de ce să ne ferim !. Pentru că
sunt adeptul paradigmei folositor - nefolositor, alegerea mea se raportează la
acest tip de ecuaţie, alegînd, optînd pentru ceea ce-mi este folositor. Printre
altele, îmi este folositor să cunosc comportamentele şi sentimentele
negative, pentru a alege, pentru mine ca şi pentru ceilalţi, comportamente şi
sentimente pozitive. Transformarea primelor în celelalte vizează atît
comportamentul meu cît şi al celorlalţi, cu care vin în contact. De îndată ce
iau contact cu manifestări negative, mă străduiesc să mă conving şi să-i
conving pe ceilalţi asupra caracterului lor dăunător, nefolositor. Nu este
întotdeauna uşor să-i conving pe cei din jur, mai ales pentru că - în fond -
fiecare are dreptul la propria viziune, la propria opţiune. Iată de ce, este
necesar să aduc în discuţie interesul comun, care - odată cunoscut, înţeles şi
acceptat - ne permite alegerea variantei optime. Cunoscînd aspectul
subiectiv al tuturor percepţiilor şi, în consecinţă, al judecăţilor noastre, este
posibil ca, uneori, ceea ce mie mi se părea nefolositor, negativ, să se
transforme în contrariul său, în măsura în care argumentele noastre, ale mele
şi ale celorlalţi - subsumate interesului comun - conduc către o asemenea
concluzie. Acesta este sensul corect de abordare a comportamentelor şi
sentimentelor noastre şi aşa trebuie să aibă loc transformarea lor din negative
în pozitive. Ele sunt negative sau pozitive doar raportîndu-le la întreg - la
interesul comun - şi pot fi transformate ca rezultat al alegerii noastre.

7. Dezvoltarea flexibilităţii şi creativităţii comportamentale.


Comportamentul nostru, care reprezintă concretizarea atitudinilor faţă
de cei din jur, are - ca orice altă acţiune - o dublă semnificaţie. În primul
rînd, el are menirea de a transmite celor cărora ne adresăm, celor cu care
venim în contact, un mesaj - mai mult sau mai puţin clar - asupra ideilor şi
concepţiilor noastre, precum şi asupra intenţiilor noastre. În al doilea rînd, el
provoacă reacţia celorlalţi, menită să ne aducă informaţii privind poziţia lor
faţă de ideile, concepţiile şi intenţiile noastre, precum şi privind ideile,
concepţiile şi intenţiile lor. Iată de ce avem tot interesul ca acest schimb de
informaţii să fie cît mai clar, cît mai corect şi cît mai complet.
Întrucît comportamentul - al nostru dar şi al celor din jur - este
influenţat de personalitatea fiecăruia, personalitate atît de complexă şi atît de
individualizată, este necesar să înţelegem că există o multitudine de factori şi
aspecte, care influenţează percepţia individuală. De aceea, va trebui să ne
concentrăm asupra a două aspecte.
Primul vizează propriul comportament şi se referă la justa sa
gestionare. Asigurarea unui grad înalt de flexibilitate şi crativitate, adecvat
atît scopurilor noastre, cît - mai ales - persoanelor cărora ne adresăm, are
menirea de a ne asigura succesul demersului. Flexibilitatea
comportamentului nostru, care are menirea de a asigura un maximum de
comunicativitate, trebuie să conducă la manifestarea şi transmiterea acelor
componente ale personalităţii noastre care să rezoneze cu cele ale
conlocutorilor noştri, pentru a obţine disponibilitatea maximă spre dialog,
spre colaborare. Creativitatea vizează găsirea cît mai multor punţi de
legătură şi exprimarea lor în mod atractiv, invitînd la dialog, la colaborare.
Al doilea aspect vizează concentrarea asupra personalităţii celorlalţi,
care va porni de la certitudinea existenţei unor componente valoroase şi
valabile ale caracterului celorlalţi, consonante cu propriul nostru caracter, la
identificarea şi promovarea acestor ca bază a dialogului şi colaborării. Şi în
acest sens este nevoie de flexibilitate şi creativitate.
Baza de la care va trebui să pornim este binecunoscuta afirmaţie că
(întotdeauna) sunt mai numeroase aspectele care ne apropie, decît cele care
ne despart. Dacă la aceasta adaugăm existenţa unui interes comun, parte a
interesului general, vom fi în măsură să intrăm "în relaţie" cu (aproape)
oricine.
O componentă importantă a comportamentului nostru este
sinceritatea, chiar dacă uneori aceasta pare a ne atrage neplăceri. Este bine să
înţelegem că un comportament sincer are menirea să ne asigure succesul pe
termen lung. Afirmaţiile "minciuna are picioare scurte" şi "s-ar putea ca 99
de minciuni să te ajute, dar a suta te va înfunda" sunt pline de conţinut şi ne
îndeamnă spre un comportament corect !. Adevărul iese întotdeauna la
iveală !. De aceea, nici măcar "o mică minciună folositoare" n-ar trebui să
facă parte din arsenalul nostru !.
8. Îmbunătăţirea încrederii şi înţelegerii în relaţiile profesionale şi
personale
Aceste două aspecte ale relaţiilor interumane, încrederea şi
înţelegerea, acţionează complementar, sinergic.
Încrederea este în general greşit înţeleasă. Ea este - de cele mai multe
ori - confundată cu certitudinea. Se spune "acesta este un om de încredere",
în sensul că respectivul a confirmat că "se poate avea încredere în el". A
avea încredere în cineva înseamnă - totuşi, mai degrabă - a te încredinţa fără
rezerve cuiva. Este evident că te poţi încredinţa, fără rezerve, unei persoane
care a confirmat, dar încrederea nu se rezumă la aceasta. Nu e bine şi nu
putem să avem relaţii doar cu persoanele care au confirmat, care s-au arătat a
fi de încredere, care - să fim sinceri - sunt puţini !. Pentru a înţelege
mecanismul încrederii, este interesant de studiat comportamentul cîinilor.
Astfel, o persoană care intră în teritoriul unui cîine fără a avea frică nu va fi
atacată de acesta !. Dacă vreţi, acea persoană a avut încredere, s-a încredinţat
fără rezerve (fără frică). Cîinii percep foarte bine frica - care, potrivit
cercetărilor, produce modificări chimice în organism (ştiinţa spirituală se
referă la vibraţii joase, "negative"). Aceste modificări sunt un semnal de
alarmă privind intenţiile respectivei persoane, ceea ce pune în gardă
animalul. Un om echilibrat, lipsit de resentimente, nu are modificări chimice
(respectiv vibraţii joase) şi nu reprezintă nici un pericol. De aceea, el este
agreat, acceptat de animal.
Înţelegerea este o deschidere a circuitului de relaţii interpersonale,
stabilirea unei punţi de legătură între indivizi. Ea se bazează pe acceptarea
de sine, ca şi a celorlalţi - aşa cum fiecare este (cu bune şi rele), ca şi a
necesităţii intercomunicării, interrelaţionării.
Stabilirea şi desfăşurarea unor bune relaţii profesionale şi personale
este condiţionată de îmbunătăţirea încrederii şi a înţelegerii - bazată pe
cunoaştere şi recunoaştere, a sinelui şi a celorlalţi, a apartenenţei comune.
Iubirea, această energie primordială creatoare, avînd caracteristicile
atît de bine prezentate de Apostolul Pavel, în Prima scrisoare către Corinteni
- capitolul 13, versetele 1-13, stă la baza oricăror raporturi fireşti
interumane. Succesul acestor relaţii este asigurat de prezenţa iubirii, care
este opusul fricii - în sensul său general. Un om care iubeşte, în sensul cel
mai larg, este nu doar disponibil, deschis relaţiilor interumane, ci chiar
interesat de stabilirea unor astfel de relaţii, menite să asigure implicarea sa în
binele celorlalţi, pentru că acesta este sensul esenţial al iubirii - binele
celorlalţi !. De aici provine caracterul complementar şi sinergic, fiecare
dintre noi fiind o componentă a întregului, care funcţionează sinergic, prin
colaborarea componentelor.

În finalul acestei prezentări vreau să atrag atenţia asupra riscului


programării umane. Este adevărat că interesul nostru comun (acel interes
general) - la care am făcut referire - este ca fiecare componentă să
"funcţioneze" cît mai bine. Aceasta presupune - evident - cunoaşterea de
sine, care implică apartenenţa la Unitate, la Întreg, ca şi a modului de
funcţionare a acestui întreg. Perfecţionarea permanentă a acestei cunoaşteri
are menirea de a asigura perfecţionarea sistemului. Programarea acestei
permanente perfecţionări pare - de accea - perfect îndreptăţită. Cu toate
acestea, consider că ea - programarea - este periculoasă şi neavenită.
Suntem, fiecare dintre noi, o entitate unică, complexă şi avem un drept
inalienabil - liberul arbitru, libertatea totală a deciziilor noastre. Intervenţia
din afară, chiar dacă este dictată de buna intenţie a perfecţionării individului
şi a contribuţiei sale la interesul general, NU este de acceptat, în măsura în
care afectează propria voinţă, propria libertate. Oricît de bine intenţionaţi ar
fi profesorii, maeştrii, ei nu fac altceva decît să caute impunerea propriei
viziuni, concepţii, asupra diferitelor componente ale vieţii. Dacă se rezumă
la prezentarea acestor viziuni şi concepţii, lăsînd elevilor libertatea de
decizie, ei fac o muncă utilă, de perfecţionare a cunoaşterii. Însă impunerea
acestor viziuni şi concepţii, prin metode mai mult sau mai puţin subtile, este
un atentat la libertatea individului - care este un drept inalienabil, cum
arătam mai devreme.
În concluzie, autocunoaşterea este un deziderat valabil pentru fiecare
dintre noi. Ea presupune o atenţie sporită acordată tuturor oportunităţilor
întîlnite de-a lungul vieţii. Rezonanţa - o caracteristică a relaţiilor
interumane şi care face obiectul de studiu al seminarului menţionat este bine
a fi cunoscută şi folosită. Iată motivul prezentei abordări, cu menţiunea de
mai sus, de a lăsa fiecărui om libertatea de a alege preferinţele sale, modul
său de abordare şi de comportament - în relaţiile cu ceilalţi.

Din înţelepciunea chinezească

Poţi cumpăra o casă…, dar nu un cămin !.

Poţi cumpăra un pat…, dar nu şi somnul !.

Poţi cumpăra un ceas…, dar nu şi timpul !.


Poţi cumpăra o carte…, dar nu şi cunoaşterea !.

Poţi cumpăra un post…, dar nu şi respectul !.

Poţi cumpăra un doctor…, dar nu şi sănătatea !.

Poţi cumpăra sufletul…, dar nu şi viaţa !.

Poţi cumpăra sexul…, dar nu şi iubirea !.

[culese de pe Internet]

Draga mea !

Am avut, azi dimineaţă, o destul de lungă “interpelare la Şefu”, la


Doamne, Doamne – în care mă plîngeam că nu înţeleg de ce “se întîmplă” ca
95% dintre oameni să fie “aşa ca tine”, după cum afirmi, în sensul de a nu-i
prea interesa componenta lor spirituală, ceea ce – evident -, din punctul meu
de vedere, duce la ratarea vieţii. Accept că înţelegerea mea poate să fie
parţială, deci greşită, şi, pînă la urmă, “schema generală” sau Planul lui
Dumnezeu, cum se mai spune, să fie altfel. Pînă voi înţelege mai mult, mai
bine, îţi transmit aşa cum văd eu. Şi asta pentru că am primit un fel de
răspuns, care zicea “de ce te interesează ceilalţi, de ce vrei să te ocupi de
ceilalţi, dacă nu eşti în stare să te ocupi de cei de lîngă tine ?!”. Trebuie să
recunosc că întrebarea aceasta am rostit-o “împreună”, pentru că şi eu
constat că “nu sunt în stare” !. Problema mea, dilema mea, este cum s-o fac,
totuşi, pentru că, vei fi de acord, nu doar odată am încercat… Ştiu foarte
bine că nu-i poţi spune unui “nebun” că e nebun, iar, în cazul tău, nu-i poţi
spune unui adormit că doarme…Bine, bine şi atunci CUM să fac ?!. Pentru
că altfel nu-mi vine nici o idee, nici o soluţie, am să-ţi scriu…
Am să-ţi scriu…despre mine şi, sper că asta nu te deranjează ! Ştii
foarte bine şi, chiar, îţi place s-o afirmi, de cîte ori ai ocazia, că întotdeauna
am făcut ce-am vrut. Accept, evident, că ai dreptate, dar tu – şi voi toţi,
ceilalţi – nu faceţi ce vreţi ?!. Ba da, dar – mai mult ca sigur – nu vă daţi
seama !. Iată un prim aspect pe care vreau să-l lămuresc, pentru tine, pentru
toţi !. Avem sau nu liberul arbitru, putem face ce vrem, ce putem – de fapt
– să facem ?. Aşa cum, sunt sigur, ai reţinut din însemnările mele, existenţa
liberului arbitru este o Realitate. Sunt de acord că nu toţi o “observă”, nu toţi
o “cred”, dar, dă-mi voie să-ţi spun, asta nu depinde decît de tine, de fiecare
în parte. Nici Dumnezeu, nici eu, nici oricine altcineva nu poate “să te
convingă”. Dacă ai să faci efortul - da de asta e nevoie, de un efort de
înţelegere – de a-ţi analiza propria viaţă, propriile experienţe, mai apropiate
sau mai îndepărtate, ai să constaţi că de foarte multe ori ai făcut ce ai vrut,
cum ai vrut. Ceea ce – desigur – te derutează, te face să nu înţelegi, de fapt,
este că (tot) de foarte multe ori ai fost împiedicată, într-un fel sau altul, să
faci ce vrei, după cum, tot de foarte multe ori nu ai reuşit să faci ce vrei .
Asta te conduce, pe tine şi pe mulţi alţii, să conchideţi că “nu prea poţi face
ce vrei”. Hai să vorbim puţin despre libertate, căci libertatea o percepem
drept manifestarea “liberă” a propriei voinţe. Ne-au învăţat la şcoală că
“libertatea este necesitatea înţeleasă”, aşa după cum afirma un cunoscut
filosof (de care nu-mi amintesc şi-mi cer scuze - lui, profesorilor, dar şi ţie);
bineînţeles că asta suna bine în urechile comuniştilor, care vegheau să
“învăţăm ce trebuie”!. Dacă, însă, am să completez “formula”, spunînd că
LIBERATATEA ESTE NECESITATEA ÎNŢELEASĂ A RESPECTĂRII
LEGILOR, completare care nu-mi aparţine neapărat, o să ajungem la ceva
despre care am mai scris: LUMEA ESTE GUVERNATĂ DE LEGE, cu tot
ceea ce decurge de aici. Şi atunci, nici eu, nici tu, nici ceilalţi, nu avem a ne
plănge că “nu avem deplină libertate”, în măsura în care nu avem voie să
facem anumite lucruri !. În fond, la drept vorbind, voie avem – dar Legea,
odată încălcată prin acţiunile noastre contrare, îşi va manifesta, la rîndul ei,
acţiunea, sau – dacă vrei – reacţiunea. Şi asta pentru că Legea cuprinde şi
“legea cauzalităţii” – care “spune” că orice cauză produce un efect sau, după
cum spuneau strămoşii, după faptă şi răsplată. Nu am, nu ai, nu avem de ce
să ne plîngem !. O lume fără Lege este un haos şi, cred eu şi nu numai eu,
NU asta trebuie să ne dorim. Sper să fi fost destul de clar în exprimare
pentru a fi transmis un prim mesaj: SUNTEM LIBERI !. Ne rămîne doar “să
înţelegem pe ce lume trăim”, ori – pentru asta – trebuie să ne trezim, în
primul rînd !. Odată treziţi – în sensul de mai sus – vom face paşii următori:
vom fi curioşi să cunoaştem şi să înţelegem tot mai bine această lume, în
care trăim, să ne cunoaştem pe noi, pe ceilalţi, din jurul nostru. Ori, dacă ne
vom cunoaşte, cel puţin pe noi înşine, "vom stăpîni lumea”, aşa cum – pe
drept cuvînt – ne asigură Oracolul de la Delphi !.
Un alt aspect, foarte pe scurt, se referă la “ce ne dorim ?”. Din nou am
să mă refer la mine. Eu îmi doresc fericire, pentru că – în momentele de
fericire – am avut nişte trăiri superbe, pe care le doresc multiplicate,
prelungite, generalizate. Eu îmi doresc pace, pentru că războiul, confruntarea
de orice fel, îmi strică echilibrul şi dacă n-am echilibru, dacă nu sunt
echilibrat NU SUNT. Eu îmi doresc voie bună, pentru că nu pot comunica cu
“morocănoşii”, nu se poate comunica cu ei şi dacă comunicare nu e… Eu
îmi doresc bună înţelegere pentru că, dacă nu ne înţelegem nu suntem
împreună şi dacă nu suntem împreună NU SUNTEM, pentru că NOI TOŢI
UNA SUNTEM, aşa cum am învăţat de la Isus Cristos. Eu îmi doresc multe
altele, dar, ca să rezum, îmi doresc LUMINĂ ŞI IUBIRE şi, pentru că una
o implică pe cealată, îmi doresc IUBIRE, pentru că DACĂ IUBIRE NU E,
NIMIC NU E, după cum spunea (şi) Marin Preda, Dumnezeu să-l odihnească
!.
Aşa că, hai să ne iubim, cu toţii, şi atunci vom fi şi liberi şi fericiţi şi
oricum altfel şi altceva ne vom dori !
Cu iubire, Adrian.

Dumnezeu este Iubire

Iată o afirmaţie în general cunoscută şi acceptată, dar prea puţin


înţeleasă !.
Am făcut de mai multe ori trimitere la descierea pe care Apostolul
Pavel o face în Întîia scrisoare către Corinteni cap.13, versetele 1-13, Iubirii,
Dragostei, categorii perfect sinonime în acest context. Este o bună cale de a
înţelege CUM este Dumnezeu.
Din păcate, o bună parte a celor care cred în Dumnezeu se bazează pe
o altă percepţie şi concepţie, personală, dar profund greşită !. Cu deosebirile
inerente, de la individ la individ, această concepţie proiectează un
Dumnezeu de tipul Super-om, cu calităţile şi defectele Sale. Calităţile Sale
sunt îndeobşte cele super-umane, amplificate şi sublimate. Defectele, în
schimb, ar fi că îngăduie răul, nedreptatea, inechitatea şi nu pedepseşte pe
cei "vizibil" incorecţi, motiv pentru care apar şi reţinerile, îndoielile şi,
uneori, chiar revolta !. Această categorie de oameni, destul de numeroasă,
are o caracteristică comună: sunt închişi, izolaţi faţă de Lume şi, implicit,
faţă de Dumnezeu, Creatorul ei. În forumul lor, aceşti oameni, bine
intenţionaţi - de altfel -, analizează lumea înconjurătoare pe baza propriilor
criterii, constatînd existenţa a numeroase "defecte" ale Creaţiei, îndeosebi
ale semenilor lor. Criteriul lor principal de analiză separă oamenii şi
evenimentele în două categorii - "bun" şi "rău", înregistrînd, pe de-o parte,
predominanţa răului iar, pe de altă parte, inechitatea consecinţelor - respectiv
lipsa de noroc a celor buni şi inexistenţa sau insuficienţa "pedepselor" pentru
faptele rele, respectiv pentru oamenii răi. În mod firesc aceste constatări îi
tulbură, îi derutează, îi uimeşte. Aşa este normal să arate Creaţia lui
Dumnezeu ?, se întreabă ei - pe bun temei. Raţiunea lor le spune că ceva nu
este în regulă, dar nu reuşesc să desluşească ce anume.
Cu totul altfel analizează şi raţionează un om care se deschide către
Lume şi către Dumnezeu !. Această deschidere, care - în fond - semnifică
racordarea la fluxul general de energie, de iubire, le permite să cunoască şi
să înţeleagă altfel lucrurile, lumea. Dumnezeu a creat Lumea din iubire, cu
iubire şi pentru iubire, ceea ce exclude - din start - posibilitatea unor
"rateuri". Această creaţie înseamnă transformarea Haosului în Lege (în
Organizare). Ceea ce este minunat, dar şi dificil, este că El a înzestrat Omul
cu liberul arbitru, ceea ce înseamnă capacitatea de a alege orice, oricum, fără
ca aceasta să anihileze funcţionarea Legii. Una din principalele legi este cea
a cauzalităţii (a karmei - în accepţiunea orientală) - care produce efecte,
consecinţe. Odată instaurată Legea în Univers, nu mai este nevoie de
intervenţia lui Dumnezeu, pentru a judeca, a răsplăti, a pedepsi sau a premia.
Funcţionarea integrală şi permanentă a legii cauzalităţii asigură echitatea,
corectitudinea. Doar judecata noastră strîmtă, parţială, deci incorectă, ne
poate face să credem că există inechitate, nedreptate - şi aceasta în principal
din cauza factorului timp, care pentru noi are atît de multă relevanţă, dar
care, vai, nu este decît o convenţie, o iluzie !. Aşa cum tot iluzie este faptul
că Dumnezeu aşteaptă ceva de la noi, că are nevoie de ceva de la noi (de
exemplu recunoştinţă), că se supără pe noi, că ne pedepseşte şi multe altele,
din păcate…
NU !. Dumnezeu este (doar?!) Iubire !. El - pur şi simplu - ne iubeşte !. Nu
pentru că suntem buni, nu pentru că suntem ascultători, nu pentru că suntem
recunoscători, nu pentru că suntem corecţi, perfecţi sau oricum altfel. El ne
iubeşte aşa cum suntem, aşa cum El ne-a creat. Avem totala libertate de a ne
trăi aşa cum vrem propria noastră viaţă, dar e bine - folositor - pentru noi să
înţelegem CUM funcţionează Lumea şi, în primul rînd, că aceasta este
reglementată de Lege, inclusiv de legea cauzalităţii. "După faptă şi răsplată"
şi "Cum îţi aşterni aşa dormi" - ne învaţă înţelepciunea populară. Dacă ţinem
cont de aceasta nu avem a ne mira, nici a ne teme. Putem însă să ne bazăm
pe Iubirea lui Dumnezeu !. El revarsă continuu asupra noastră Iubirea Sa,
Harul Său. Aceasta este sursa - unica Sursă - a existenţei noastre, dar şi a
vindecării noastre, oricare ar fi "boala" noastră, trupească, sufletească,
spirituală. Dacă acum ne dorim Sănătatea, Binele, Frumosul, Curatul,
Adevărul nu avem altceva de făcut decît să ne deschidem către Iubire, către
Dumnezeu. Indiferent cît de bolnavi am fi, Vindecarea se va revărsa asupra
noastră, pentru că "Dragostea este răbdătoare; dragostea este binevoitoare;
nu invidiază, nu este lăudăroasă, nu se umflă în pene; nu este necuviincioasă,
nu umblă după ale sale, nu se supără, nu ţine socoteală de rău; nu se bucură
de nedreptate, ci se desfată de adevăr. Ea toate le acoperă, toate le crede;
toate le nădăjduieşte, toate le îndură" - aşa cum scrie Apostolul Pavel, în
pasajul citat anterior.
Odată vindecat, omul se înţelege pe sine şi pe cel de alături, nu mai
doreşte să judece, nu mai caută pedeapsa, ci "toate le acoperă". El îl va
înţelege altfel şi pe Dumnezeu, care nu este un Super-om, ci mult mai mult,
infinit mai mult !. Într-un cuvînt, Dumnezeu este Iubire, ceea ce nu poate
fi descris de om decît parţial.
Încununarea Creaţiei - Omul - este perfect, dar nu în accepţiunea
noastră curentă !. El este şi poate fi sfînt, în acestă viaţă, în măsura în care se
dechide către Sfinţenie, către Dumnezeu. Este ceea ce "aşteaptă" Dumnezeu
de la noi. Am pus ghilimelele pentru că - în fod - Dumnezeu nu aşteaptă, nu
speră, nu vrea nimic. El doar oferă, creează !. Noi suntem cei care decidem
ce dorim: să fim sfinţi sau nu, cu consecinţele de rigoare, pe care Legea le
atrage.
Atunci şi numai atunci cînd facem alegerea potrivită - folositoare nouă
- avem a aştepta consecinţele potrivite, folositoare. Dacă alegem Iubirea,
atunci vom trăi în iubire, cu tot ceea ce iubirea incumbă. Dacă nu, atunci - e
bine să înţelegem - am ales frica, opusul iubirii, cu tot ceea ce aceasta, la
rîndul său, atrage după sine. E posibil ca uneori să fi făcut o alegere greşită -
pentru noi. Nu ne rămîne decît să corectăm această alegere !. Iubirea - sursa
vindecării, cum spuneam - este disponibilă, oricînd, oriunde, pentru oricine.
Viaţa noastră este o succesiune de alegeri, de decizii - care definesc Cine
suntem şi Cine vrem, cu adevărat, să fim !. Important este ce decidem, ce
alegem acum. Dacă decidem să fim sfinţi - adică deschişi către Iubire, către
Dumnezeu - suntem sfinţi, indiferent ce alegeri am făcut în trecut. Asta nu
înseamnă nici că suntem perfecţi, în accepţiunea noastră curentă, şi nici că
alegerile noastre trecute greşite nu mai produc consecinţe. Ceea ce atrage
decizia noastră de a fi sfinţi este "scăldarea" noastră în Iubire, ceea ce
conduce la purificarea noastră, astfel încît tentaţiile, ispitele (despre care
vorbeşte religia) să nu mai aibă putere asupra noastră. Astfel, alegerile
noastre viitoare nu vor mai fi ameninţate de tendinţe dăunătoare nouă !.
Să ne deschidem spre Iubire, spre Dumnezeu, să optăm pentru
sfinţenie !. Iată singura cale de a atrage Fericirea mult dorită şi căutată !. E la
îndemîna noastră !.

Cu înţelegere, despre lene

“Dacă ar şti omul ce-l aşteaptă…”. Da, aşa se spune !. Pe de altă parte,
să fim sinceri, într-o formă sau alta, ni se spune mereu… Problema noastră
NU este că nu ştim, deşi – cu siguranţă - nu prea ştim, ci că nu credem,
indiferent CE ni se spune !. Şi totuşi, eu afirm că nu asta e problema.
Problema, din punctul meu de vedere (şi nu numai al meu) este LENEA.
Despre lene ni se spune că “este mare cucuoană” şi că “este izvorul tuturor
păcatelor”, ceea ce bine ar fi să credem !. Înainte de orice aş vrea să fiţi de
acord să definim păcatul drept “sincopă energetică” sau, altfel spus,
întreruperea comunicării cu Divinitatea – comunicarea fiind, evident,
“închiderea unui circuit energetic”. Definiţia am adaptat-o după
Swedenborg, căruia îi datorez multe !. Este evident că orice entitate, orice
structură, orice fiinţă, în absenţa energiei… moare. Păcatul, în accepţiune
religioasă, este “întreruperea comunicării cu Dumnezeu”, datorită
nerespectării poruncilor (legilor) Lui. E bine să înţelegem că aceste porunci,
aceste legi – care, vezi Doamne, ne provoacă atîtea probleme – NU sunt
capricii, nu sunt piedici, nu sunt capcane. Legile sunt cele care “orînduiesc”
Lumea. Fără legi, totul ar fi un haos. De altfel, Cărţile sfinte ale tuturor
religiilor şi culturilor afirmă, într-o formă sau alta, că Lumea este creată din
nimic, din haos şi că Divinitatea a impus Legea în locul haosului. Această
Lege are multe componente, multe forme de manifestare, dar putem s-o
percepem – prin reducere – ca o “energie formatoare”. Revenind, abaterea
de la Lege, care este o separare faţă de Sistem, atrage moartea, excluderea
din sistem. Aici intervine o chestiune de opţiune: LIBERUL ARBITRU !.
Da, omul are liberul arbitru, el poate să hotărască, complet liber, dacă vrea
“să facă parte din sistem”. Numai că, să fie foarte clar, în afara sistemului e
haos, e nimic şi nu altceva, nu un alt sistem. Avem deplina libertate a
opţiunilor noastre, care se subsumează UNEI opţiuni cardinale, dar e bine să
înţelegem clar CE ALEGEM ?!?. Iar, dacă am ales să facem parte din
sistem, e la fel de bine să înţelegem CUM funcţionează acesta. Ni se spune
şi trebuie să înţelegem că aici domneşte LEGEA. Iată singura constrîngere.
Dacă, cumva, vă imaginaţi un alt fel de sistem vă asumaţi riscul opţiunii
pentru…nimic, pentru haos. E dreptul vostru, e liberul vostru arbitru !.
Pentru cei care “acceptă constrîngerea” de a face parte din sistem, e bine să
cunoască Legea, pentru că – nu-i aşa ? – “necunoaşterea legii nu te absolvă
de obligativitatea respectării ei”. Iar, dacă înţegem şi credem ceea ce a
afirmat ISUS CRISTOS că “toată Legea şi toţi Profeţii se cuprind în LEGEA
IUBIRII” ne va fi mult mai uşor să ne gestionăm apartenenţa la sistem. Vă
recomand “cel mai frumos poem de iubire al tuturor timpurilor”, scris de
Apostolul Pavel, în Prima scrisoare către Corinteni, capitolul 13, versetele 1-
13. Repet, dacă aţi ales să faceţi parte din sistem şi înţelegeţi că este necesar
să cunoaşteţi Legea, citiţi, vă rog, cît mai des, acest poem !. Veţi înţelege, ca
şi mine, că – totuşi – nu este atît de greu, că VIAŢA ESTE FRUMOASĂ ŞI
MERITĂ A FI TRĂITĂ !. Şi atunci veţi înţelege ce mare păcat e Lenea,
pentru că ea ne privează de energia necesară trăirii, bucuriei, fericirii ! Hai
să nu mai fim leneşi !.

Luarea deciziilor

Pentru că eficienţa vieţii noastre este strîns legată de valoarea


deciziilor noastre şi pentru că – nu-i aşa ? – viaţa noastră este o succesiune
continuă de procese decizionale am să vă împărtăşesc cum iau eu deciziile,
învăţat fiind de un prieten american, al cărui nume l-am uitat (fapt pentru
care îi cer iertare !) şi care a scris o carte numită Calea leneşului de a se
îmbogăţi.
Nu cred că este nevoie să vă spun de ce am ajuns să citesc această
carte… Ba da, am să vă spun: ştiu că sunt leneş şi – atunci – mă interesează
căile de “gestionare” a vieţii, recomandate acestei categorii; pe de altă parte,
vreau să mă îmbogăţesc, dar NU în accepţiunea pur materialistă… De la
început vă mărturisesc că (şi) această carte… m-a îmbogăţit !.
Iată deci ce m-a învăţat acest prieten: luarea unei bune decizii, care –
evident – va atrage consecinţe benefice asupra mersului evenimentelor vieţii,
presupune trei paliere, respectiv etape succesive.
Prima etapă constă în definirea corectă a problemei pe care vrem s-o
soluţionăm, printr-o bună decizie. Chiar dacă pare formal şi formalist,
aceasta înseamnă s-o scriem, pur şi simplu, pe hărtie. Acest “proces” ne
permite, în foarte multe cazuri (prietenul meu crede că ponderea acestora se
apropie de 80%), să găsim soluţia, respectiv varianta optimă decizională. Se
întîmplă, realmente, să abordăm superficial şi fugitiv problemele care ne
apar în faţă şi, de aceea, definirea lor (pe calea redactării) ne ajută să
pătrundem esenţa lor şi, astfel, să le găsim soluţionarea.
A doua etapă este una a analizei comparative a variantelor de
soluţionare şi se referă doar la acele probleme a căror rezolvare nu am găsit-
o în prima etapă. Şi aceasta o vom face “în scris”, adică înşirînd pe coloane
avantajele şi dezavantajele fiecărei variante. Interesul nostru de a lua o
decizie optimă, aferentă variantei optime, trebuie să ne determine la o
concentrare asupra problematicii şi la o sinceritate totală, care nu înseamnă
“o obiectivare” a avantajelor şi dezavantajelor, ci la identificarea tuturor
consecinţelor viitoarei decizii. Dacă o consecinţă este “obiectiv” un avantaj,
dar “subiectiv” un dezavantaj, o vom înscrie la categoria dezavantaje, pentru
că este importantă poziţia noastră faţă de respectiva consecinţă. Sigur că
interesul nostru este ca actele noastre să nu ne atragă “pedepse” şi atunci
avantajos este să luăm decizii corecte, ceea ce, pentru mulţi înseamnă
“obiectiv”. În acest sens se impune justa definire a avantajelor şi
dezavantajelor viitoarei decizii sau, dacă vreţi, obiectivarea lor. Această
analiză comparativă, spune prietenul meu, va ajuta la desprinderea variantei
optime, a celei care aduce cele mai multe avantaje şi cele mai puţine
dezavantaje, pentru cele mai multe dintre problemele noastre (din nou, după
părerea lui, cca 80%).
A treia etapă, menită să ne ajute (doar) în cazurile dificile, în care
analiza comparativă NU poate evidenţia varianta optimă, vizează o tehnică
ceva mai greu de abordat, apelarea la “serviciile” unui computer
superperformant, pe care prietenul meu îl denumeşte computerul
inconştient, referindu-se la inconştientul sau – dacă vreţi – subconştientul
nostru. Eu, făcînd parte din categoria celor uşor de lămurit şi de convins, am
să vă descriu “tehnologia” acestei operaţiuni, cu speranţa ca (măcar) unii
dintre voi să apeleze la ea. Şi am s-o fac în mod simplu şi direct, precum o
face şi prietenul meu, în cartea de care vi-am amintit, pentru că nici unul,
nici celălalt NU suntem specialişti în domeniu. NOI am constatat că această
tehnologie funcţionează, pur şi simplu. Ştim şi preţuim faptul că suntem
“dotaţi” cu un instrument de mare valoare, o adevărată comoară, pe care,
vai, o folosim aşa de puţin… Este vorba de acest inconştient sau – dacă vreţi
– de un creer ultraperformant, care depăşeşte cu mult TOATE computerele
“realizate” vreodată de om. Ceea ce noi vă propunem, este să apelaţi la el,
pentru fundamentarea deciziilor, repet, atunci cînd aţi epuizat – fără succes,
adică fără desprinderea variantei optime de decizie - cele două etape
preliminare. “Tehnologia”, simplă şi directă, după cum spuneam, constă în
transmiterea “sarcinii” de rezolvare a problemei, respectiv de identificare a
variantei optime de decizie, către creerul vostru. Aceasta se poate face într-o
stare adecvată de relaxare, pe care o obţineţi prin izolarea de toţi factorii
perturbatori exteriori şi regresul stării de “conştienţă” către nivelul de 20%,
care poate fi obţinută prin numărătoarea inversă de la 100 spre 20 (sau prin
oricare alte mijloace proprii fiecărui individ). Odată ajunşi în această stare
de detaşare, veţi transmite - mental sau oral – “sarcina”: “Trebuie [am
nevoie] ca pînă…[atunci] dimineaţă să decid care este varianta optimă de
decizie în … [problema]”. Fiind un domeniu sensibil se recomandă (doar)
încredere, corectitudine şi sinceritate, în sensul de nu apela la această
“tehnică” cu scepticism, “de probă”, cu termene de soluţionare prea scurte
(atunci cînd aceasta nu se impune, realmente).
Pentru că, bănuiesc, vor fi unii dintre voi, cel puţin sceptici, ţin să
repet: Noi ştim că această tehnică funcţionează şi vi-am prezentat-o din
dorinţa sinceră de a vă pune la dispoziţie un instrument complementar pentru
luarea deciziilor. Ştim, la fel de bine, că fiecare om este o individualitate, că
Nu suntem toţi la fel, dar avem convingerea că metoda funcţionează în
TOATE cazurile, în forme diferite, de la individ la individ. Aceasta
înseamnă (şi) că răspunsul la problemă va parveni pe căi diferite, în moduri
diferite. Principial, “soluţia” va fi percepută drept “o inspiraţie”, fie la
trezirea din dimineaţa “sorocului”, fie printr-o sugestie exterioară. Bine ar fi
să credeţi că tehnica funcţionează, că soluţia este valabilă şi, atunci, precis
că va deveni o obişnuinţă să apelaţi la… această mare comoară, la
subconştientul, la inconştientul, la creerul vostru, pentru soluţionarea
TUTUROR problemelor voastre, pentru luarea TUTUROR deciziilor
voastre. Atunci, veţi fi făcut un mare pas în CUNOAŞTEREA DE SINE şi
– pe această cale – în CUCERIREA LUMII, aşa cum “promite” Oracolul de
la Delphi.

Şapte moduri de a căpăta mai multă încredere în tine,


de a te optimiza *

Toţi căutăm succesul. Toţi vrem recunoaştere – de la oamenii cu care


lucrăm şi trăim şi, cel mai important, de la noi înşine. Psihologul Amy I.
Flowers este de părere că “încrederea în sine vine din două surse:
îndeplinirea ţelurilor propuse – chiar şi a celor minore – şi feedback pozitiv
de la ceilalţi”. Iată 7 moduri care conduc tocmai la asta.:
Cunoaşte-te cît mai mult şi, implicit, cît mai bine. Foloseşte toate
prilejurile, căile şi modurile de a dobîndi şi înţelege Cine şi cum eşti. Citeşte,
ascultă, priveşte ! Toate prilejurile sunt bune pentru a dobîndi (noi)
informaţii asupra “universului uman”. Nu dispreţui şi nu ignora ! Din orice
“întîmplare”, eveniment, întîlnire poţi desprinde noi aspecte asupra
personalităţii umane, a celor din jur şi, implicit – da, implicit – a ta, pentru
că, într-o măsură mai mică sau mai mare, toţi suntem la fel, dar nu în acelaşi
fel !. Optează pentru cunoaştere şi nu pentru judecată (“vai, dar cum poate să
fie aşa…?!” sau “eu nu sunt aşa…!” etc.). Înţelege că ceea ce “este” un om,
ceea ce poate un om, este şi poate fi oricare altul, chiar şi tu !. Ceea ce ne
diferenţează sunt “dozajele”, dar – mai ales – utilizarea componentelor
caracterului nostru. Dacă “vedem” ceva inacceptabil la un om – trebuie să
înţelegem că acel “ceva” e şi în noi; dacă, în loc să negăm, acceptăm – avem
puterea (venită din cunoaştere) de a-l face “să stea acolo”, să nu se manifeste
şi atunci vom fi îndreptăţiţi să spunem “eu nu sunt aşa…!”. Invers, dacă
“vedem” ceva acceptabil, ceva ce ne dorim şi nu ne credem în stare, e bine
să înţelegem că – pur şi simplu – putem şi noi !. Asta ţine de cunoaştere,
încredere şi stăruinţă, muncă, efort … Succes !
Fă-ţi un dosar cu victoriile tale. Umple o cutie sau un album cu
dovezi ale realizărilor tale: scrisori, bileţele sau vederi de la prieteni, o
apreciere de la şeful tău, chitanţa de la prima chestie serioasă pe care ţi-ai
cumpărat-o din banii tăi, o fotografie a copilului tău cînd era mic, etc. Toate
acestea te vor ajuta să-ţi aminteşti că eşti iubit şi respectat şi îţi vor ridica
moralul cînd eşti deprimat.
Spală-ţi creierul. “De cîte ori mă simt deprimat, încerc să vorbesc cu
mine şi să mă încurajez singur”. Foarte bine, spune psihologul. Dialogul cu
sine chiar are efecte asupra felului cum te simţi. Dacă ai obiceiul să-ţi spui
lucruri urîte (cum ar fi: “De ce am mîncat toată îngheţata aia ? Sunt o scroafă
grasă”), înlocuieşte-le cu încurajări, care să nu fie însă exagerate, pe care să
le poţi crede.
Stabileşte-ţi ţeluri provocatoare. Fă-ţi zilnic lista cu ceea ce ai de
făcut şi liste mult mai ample, cu ţeluri pe termen lung. Asigură-te că nu tot
ceea ce îţi propui să faci este foarte dificil sau neplăcut. Propune-ţi însă şi
sarcini care implică asumarea unor riscuri, de genul să-i ceri şefului tău
responsabilităţi noi sau chiar o mărire de salariu. Un om nu poate evolua fără
să-şi asume anumite riscuri.
Petrece-ţi cît mai mult timp cu oameni evoluaţi. Găseşte oameni
optimişti şi care să te sprijine şi petrece-ţi timpul liber cu ei, mai degrabă
decît cu nefericiţi, plini de complexe şi care te trag după ei.
Prefă-te. Dacă te porţi ca şi cum ţi-ar plăcea persoana ta – te uiţi în
ochii oamenilor, ai o atitudine dreaptă şi mîndră şi te comporţi ca un
învingător – în cele din urmă, vei începe să te crezi şi tu şi toţi ceilalţi.
“Şmecheria este să exersezi mental faptul de a fi mîndru de tine pînă cînd
aceasta devine o realitate”- spune Flowers. De fapt nici nu este o şmecherie;
împăcarea cu sine, venită din cunoaştere şi acceptare este singura cale de
progres uman.
Asumă-ţi responsabilitatea acţiunilor tale. Trebuie să ai tot timpul
în minte că ceea ce se întîmplă în jurul tău, împreună cu răspunsul tău,
determină rezultatul final al unei situaţii. “Sunt lucruri pe care nu le putem
schimba în viaţă, dar suntem întotdeauna responsabili de felul cum
reacţionăm la ele” – spune psihologul. Odată ce începi să-ţi dai seama cît de
mult poţi influenţa viaţa, începi să te simţi mai puternic. Marele talent, care
atrage succesul, este să transformi neîmplinirile în împliniri, defectele în
calităţi; asta se realizează în primul rînd prin înţelegerea “mecanismelor de
funcţionare” şi în al doilea, prin folosirea lor sau –altfel spus – înţelegerea
greşelilor şi evitarea lor. Încă odată – succes !

* Preluat şi completat, după Libertatea din 30 ianuarie 2003, pag 8-9.

Trăieşte ca şi cînd Paradisul ar fi pe pămînt !

Dacă populaţia din întreaga lume ar putea să se reducă la un sat de


100 de persoane, menţinînd proporţiile tuturor popoarelor existente pe
pămînt, acest sat ar fi compus în felul următor:
57 de asiatici
21 de europeni
14 americani (din nord, centru şi sud)
8 africani
52 ar fi femei
48 bărbaţi
70 alte rase
30 albi
70 alte religii şi credinţe
30 creştini
89 heterosexuali
11 homosexuali
6 persoane din Statele Unite ar deţine 59% din bogăţiile lumii
80 ar sta în case de nelocuit
70 ar fi analfabeţi
50 ar suferi de malnutriţie
1 ar fi pe moarte
1 ar fi pe punctul de a se naşte
1 ar avea computer
1 ar avea diplomă de studii
Şi mai gîndeşte-te la următoarele:
Dacă te-ai trezit azi dimineaţă mai mult sănătos decît bolnav,
înseamnă că ai mai mult noroc decît milioane de persoane care nu vor apuca
să trăiască.
Dacă nu ai trăi pericolul unei lupte, singurătatea unei închisori, agonia
torturii sau chinurile foamei – eşti înaintea altor 500 de milioane de oameni
de pe lume.
Dacă poţi să intri în biserică fără teama că vei fi ameninţat, arestat,
torturat sau omorît – eşti mai norocos decît 3 miliarde de oameni.
Dacă ai mîncare în frigider, haine cu care să te îmbraci, un loc unde să
dormi şi o casă în care să stai – eşti mai bogat decît 75% din populaţia lumii.
Dacă ai bani în bancă, în portofel şi cîteva monede într-o puşculiţă –
eşti printre cele 8 procente ale persoanelor care trăiesc bine.
Dacă părinţii tăi sunt încă în viaţă şi încă împreună – eşti, într-adevăr,
o persoană rară, chiar şi în Statele Unite şi Canada.
Dacă poţi să citeşti acest mesaj, eşti de două ori binecuvîntat: pentru
că cineva s-a gîndit la tine şi pentru că nu te numeri printre cele 2 miliarde
de analfabeţi.
Cineva a zis odată:
Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani;
Iubeşte ca şi cînd nimeni nu te-a făcut vreodată să suferi;
Dansează ca şi cînd nimeni nu te vede;
Cîntă de parcă nu te-ar auzi nimeni;
Trăieşte ca şi cînd Paradisul ar fi pe pămînt !!!(după Sorela-Adelina
Erwin).

Psalmul 91 *, tîlcuit pentru Ionel, prietenul meu

Cel ce stă sub ocrotirea Domnului Cel Prea Înalt


Şi s-a aşezat la masa Celui Mare Împărat,
Zice despre Domnul firii: “El este scăparea mea,
Dumnezeul meu în care mă încred, mă va salva”
Aceasta este ţinta noastră, scopul “demersurilor” noastre pămîntene,
ceea ce ne aşteaptă la capătul drumului. De-am şti asta cu toţii, de-am fi
siguri, Toate ni s-ar părea mult mai simple… Din păcate, însă, de cele mai
multe ori, noi alegem calea mai grea, a căutărilor “fără ţintă”, a frămîntărilor
zadarnice, a poticnirilor, a căderilor, a renunţărilor. Şansa noastră, karma
noastră, destinul nostru nu ţine cont – spre fericirea noastră – de greşitele
noastre orientări, opţiuni, decizii… şi ne pregăteşte O ÎNTÎLNIRE – cînd, în
sfîrşit, Ioane, şi tu şi eu şi fratele nostru VOM VEDEA că “El este scăparea
mea…”.

Da, El este-acela care te fereşte de-orice boală


Şi de răii care-ntr-una către tine dau năvală.
Sub aripile-I te-ascunde căci e scut şi apărare
Şi a Lui credincioşie ţine-n vremi de strîmtorare.
Iată cine conduce “sistemul nostru imunitar”, la propriu şi la figurat !
Dacă înţelegem asta, dacă ne pătrundem de “credincioşia Lui ce ţine-n vremi
de strîmtorare” lucrurile se simplifică mult, chiar se schematizează – un
motiv de bucurie şi desfătare pentru mintea noastră raţională, care operează
cu scheme.
*schema 1. Dumnezeu e credincios întotdeauna
*schema 2. Dumnezeu are puterea să ne apere de orice boală,
de orice atac
*schema 3. Dacă totuşi intervine vreo boală, vreun atac, vreo
cădere se
recitesc schemele 1 şi 2 şi se trece la schema 4
*schema 4. Care este raportul meu cu Dumnezeu ?
BUN – atunci voi înţelege că boala, atacul, căderea sunt spre binele
meu, pe care-l voi înţelege, mai repede sau mai tîrziu; mai mult de atît, prin
detaşarea, încrederea şi Iubirea mea, provenite din schemele 1 şi 2, boala,
atacul, căderea vor dispare de la sine, fără efortul meu conştient.
Rău. (tot ce nu e BUN – e rău !) – atunci voi înţelege că boala, atacul,
căderea au apărut ca un semnal de slăbiciune a mea, care se înlătură prin
dobîndirea unor forţe suplimentare, capabile să blocheze boala şi celelalte
ameninţări. Schemele 1 şi 2 îmi vorbesc limpede de singura forţă capabilă
să-mi asigure apărarea, DUMNEZEU !!!
Urmează prezentarea “capabilităţilor” forţei de care ne vom bucura şi
a beneficiilor de care ne vom bucura, alegînd varianta a. din schema 4 de
mai sus:

Nu va trebui să tremuri de a nopţii mare groază,


Nici de-acea săgeată care zboară-n plină zi de-amiază.
Nici de hoţul ce pîndeşte la potecă pe-nserate,
Nici de molima ce-atacă pe tot omul: mic şi mare.

Dacă-ar fi să cadă-n gloată zece mii la dreapta ta,


De tine nu s-o atinge nici o boală ori dambla,
Căci tu vei vedea cu ochii pedepsirea celor răi,
Care mişună prin lume, rătăcind pe strîmbe căi.

Fiindcă tu îmi spui într-una: “Domnul este-a mea scăpare”


Şi-ţi faci din Cel Prea Înalt – turnul tău de apărare,
Peste-al tău sălaş ori casă în veci nu se va abate
Nici urgia, nici dezmăţul, nici un fel de răutate.

Prezentarea “schemei de apărare”, a “tehnologiei apărării” şi a


“beneficiilor apelării la Dumnezeu, ca protector” continuă:

Căci atunci porunci va da îngerilor, spre-aţi veni


Grabnic în ajutorare, care te vor sprijini,
Pe-a lor braţe te vor duce, ca să nu-ţi scrînteşti piciorul
De vreun bolovan ori piatră şi la mers să ai tot sporul.

Vei păşi peste balauri, peste şerpi şi peste lei,


Fără a te-nspăimînta, ori să ai teamă de ei.
Domnul spune încă-odată: “Fiindcă mă iubeşte dînsul,
Îl voi ajuta în toate, să nu mai cunoască plînsul.

Cînd Mă va chema vreodată, grabnic Eu îi voi răspunde


Şi în toate-a lui necazuri îl voi ajuta oriunde.
Îl voi sătura cu-o viaţă lungă şi îi voi mai da
Tot belşugul, fericirea, dragostea, Iubirea Mea !. Amin

Închei, amintind că mulţi exegeţi afirmă că aceste ultime 3 strofe se


referă la Isus Cristos. Eu spun că, fără doar şi poate, El fiind Cel dintîiul, a
“beneficiat de ofertă”. Dar, să nu uităm, tocmai Isus ne spune “Îndrăzniţi !
Eu am învins…” – ceea ce înseamnă că şi noi putem învinge !. Schemele
1 – 4 de mai sus, dar mai ales acest Psalm ne spun CUM ! Eu am ales
varianta a, din schema 4 şi, te asigur: funcţionează !

* traducerea aparţine Fr.Ioan Bălan, Editura Caritas 1998.


RADIO RAI

Deşi îmi place italiana, nu vă propun un post de radio italian, aşa cum
pare…
Dacă-i spun “pe lung” Radio din Rai, veţi înţelege la ce mă refer, dar
– probabil – veţi fi şi mai derutaţi !. Am să încerc să vă fiu ghid, pentru că –
nu-i aşa ? – multe lucruri devin clare, limpezi, atunci cînd avem un ghid.
Radio RAI emite, din totdeauna şi pentru totdeauna, 24 de ore pe zi –
sau, dacă vreţi – continuu. Este VOCEA LUI DUMNEZEU, despre care nu se
poate să nu fi auzit !.
“La început era Cuvîntul” – spune Evanghelia după Ioan, chiar în
deschidere; mai apoi, ne explică chiar că “toate prin El s-au făcut”, adică
prin Cuvînt. Iată ce putere are acest Cuvînt. Veţi fi, sper, de acord cu mine,
că e bine să cunoaştem acest Cuvînt, să-l ascultăm, măcar din cînd în cînd.
Este motivul pentru care încerc să vă ghidez către El.
Aţi auzit, deasemenea, de “muzica sferelor” – care, vă asigur, este o
componentă a “vocii lui Dumnezeu”, este una din “emisiunile” şi “emisiile”
postului de radio despre care vă povestesc.
În sfîrşit, aţi auzit desigur despre “vocea interioară” – cea care
“vorbeşte, dar numai atunci cînd noi tăcem !”. Recunosc că nu este uşor să
taci, dar dacă reuşeşti…ai ocazia “să prinzi” RADIO RAI.
Dacă am reuşit să vă lămuresc despre ce este vorba şi să vă fac să
înţelegeţi cît de important este să ascultăm, măcar din cînd în cînd (cum
spuneam) RADIO RAI, să mergem mai departe, la aspectele tehnice:
Aparatul de radio – capabil să recepţioneze RADIO RAI – este “încorporat”
în noi, deci nu va trebui să faceţi nici un efort pentru procurarea lui. Unde
este el amplasat nu se prea ştie; sunt mai multe păreri, dar eu unul sunt
mulţumit să ştiu că există şi funcţionează şi nu sunt curios să ştiu cu precizie
dacă el este amplsat în cap, în subconştient, în inimă, în aură, dacă chiar este
“amplasat” pe undeva. Se pare că unii, căutîndu-i o viaţă întreagă
amplasamentul, nu au ajuns să-l asculte. Ceea ce eu nu vă recomand…
Antena, pentru că – evident – e nevoie de una, nu este nici din ferită, nici din
cupru, aluminiu, vanadiu sau altele asemenea; nu e nici dipol, nici lungă de
nu ştiu cîţi metri. E mult mai simplă ! Unii îi spun rugăciune, alţii meditaţie,
alţii relaxare. Toţi au dreptate, dar eu îi spun TĂCERE. Da, tăcerea este cea
care ne acordează şi ne racordează la acest post de radio. Spuneam, mai sus,
că nu este uşor ! Dar merită !!!.
Emisiunile sunt foarte diverse, infinit de diverse şi se adresează fiecăruia
dintre noi. Noi suntem cei care alegem, pentru că TOATE emisiunile se
difuzează “la cererea” ascultătorilor, a fiecăruia dintre noi. Evident că
emisiunea mea preferată poate să nu fie şi a ta; şi invers !. Aţi înţeles, sper,
că fiecare dintre ascultători recepţionează propria emisiune preferată.

Recunoştinţă înaintaşilor

Dacă ei nu erau… Dar, nu numai pentru aceasta le sunt recunoscător !.


Ei fac parte din patrimoniul meu, cu TOT ceea ce au fost, cu TOT ceea ce au
făcut – bune şi rele. Prin toate acestea, ei mi-au făcut un mare bine, pe care
eu, cel puţin, îl conştientizez. Înţeleg, astfel, că NU sunt singur, că fac parte
dintr-o comunitate. Înţeleg, deasemenea, că suntem – cu toţii – legaţi printr-
o multitudine de fire, de relaţii. Mi-e uşor să înţeleg că “firul roşu” – de
legătură – este IUBIREA. Dacă am înţeles că Iubirea există, sunt un om
salvat! Salvat de la izolare, pentru că, dacă există o mare ameninţare, un
mare risc al omului, acestea sunt reprezentate de izolare…Întruparea lui Isus
Cristos, Salvatorul nostru, a avut menirea de a ne “trezi”, de a ne face să
înţelegem că NU suntem singuri. Mai mult de atît, El ne transmite că TOŢI
UNA SUNTEM.
Înaintaşii mei, dar şi ai tăi, ai lui, ai ei, sunt minunaţi. Ei au trăit o
bogată experienţă de viaţă, pe care – în mod direct, prin gene, dar şi indirect,
prin cultură şi civilizaţie, prin educaţie, ne-au transmis-o, îmbogăţindu-ne.
Le mulţumesc şi le sunt recunoscător, în numele meu, al tău, al lui, al ei…
Pentru mine esenţial a fost momentul cînd am înţeles diferenţa dintre
parte şi întreg, cînd am înţeles DE CE nu este bine să judecăm: pentru că NU
cunoaştem Întregul şi, ca atare, judecata noastră este trunchiată. De mare
folos, în acest sens, mi-a fost informaţia privind “patrimoniul” lui Ştefan cel
Mare şi Sfînt. De unde, pînă atunci, reţinusem că El fusese un mare
conducător, un viteaz apărător, un mare ctitor de biserici şi mînăstiri, dar şi
un “degrabă vărsătoriu de sînge nevinovat” şi un celebru aventurier
sentimental. Informaţia – primită prin lecturarea cărţilor lui George Văsîi
Cercetări în lumea nevăzută – m-a lămurit DE CE Ştefan este un mare sfînt
al poporului român: pentru că “patrimoniul” lui conţine TOATE gîndurile,
cuvintele şi faptele sale, despre care eu, noi, avem doar parţial cunoştinţă,
astfel încît “abaterile” lui, despre care ne cam face plăcere să ne amintim,
reprezintă doar o parte a întregului, o parte de neşters, dar insignifiantă faţă
de ÎNTREG !. Iartă-mă, Măria Ta, pentru ignoranţa cu care te judecam şi, în
consecinţă, te apreciam !.
Odată iniţiat în acest domeniu, NU mai fac greşeala de “a-mi da cu
părerea” asupra fraţilor mei, oricare ar fi aceştia, ştiind că “nu ştiu nimic !”.
Pe acest temei se bazează aprecierea şi recunoştinţa mea la adresa
înaintaşilor. Un loc prioritar, un loc fundamental în această “galerie”, îl
ocupă MAMA MEA, dar şi a ta, a lui, a ei, persoanele de contact cu toţi
ceilalţi !. Sărut-mîna, Mamă !. Şi, te rog să mă ierţi pentru numeroasele
ocazii în care am uitat acest lucru !.
A fost o perioadă a vieţii în care, din teribilism, eram foarte mîndru,
împreună cu un bun prieten – Dumnezeu să te odihnească, Mircea ! – de
liberalismul nostru în a ne critica părinţii… Şi, pentru că El nu mai este, dar
– cu siguranţă ŞTIE ceea ce şi eu ştiu -cer eu iertare, în numele ambilor,
dragilor, iubiţilor noştri părinţi !. Vă îndemn şi pe voi, iubiţi fraţi, să vă iubiţi
ÎNAINTAŞII, începînd cu mamele voastre !. Ei sunt cei cărora le datorăm
existenţa noastră, experienţa noastră şi conştinţa că NU SUNTEM SINGURI
!

Hai să fim subiectivi !

Poate aţi sesizat, deja, din însemnările mele, o anumită aplecare spre
nonconformism, spre provocări. De astă dată … vă provoc să fim subiectivi,
deşi – probabil – multă lume, multe scrieri, v-au îndemnat spre obiectivitate.
Să mă şi să vă explic: obiectivitatea, din punctul meu de vedere aparţine,
inclusiv semantic, obiectelor, lucrurilor. Un aparat, un instrument, creat de
om spre a culege informaţii, înregistrează OBIECTIV ceea ce “observă”. El
nu are sentimente, nervi sau alte “stări” care să-i influenţeze funcţionarea şi,
atunci, ni se pare că el este obiectiv. La rigoare, însă, dacă avem în vedere
modul lui de proiectare şi de realizare, el înregistrează şi redă ceea ce a fost
programat să detecteze. Corect ar fi să spunem că el înregistrează corect şi
nu obiectiv. Este tot mai evident pentru mulţi dintre noi că suntem
înconjuraţi de o realitate complexă, multiplă, din care suntem apţi să
recepţionăm doar o anumită parte – să-i spunem perceptibilă. Bazat pe
aceste aşteptări şi certitudini ale noastre asupra “realităţii” s-a proiectat şi
realizat oricare dintre aparate. Iată de ce înregistrările lui se vor referi
exclusiv la aceste aşteptări şi certitudini. Marea noastră greşeală este de a
considera aceasta Realitatea, obiectiv reflectată şi comensurată de aparatele
noastre “obiective”.
Este de notorietate, pentru cei ce au aprofundat aspectele moderne ale
ştiinţei că, dincolo de “unicitatea” oricărui lucru, oricărei entităţi, acestea vor
fi percepute diferit de fiecare observator. NU există două percepţii identice,
aşa cum nu există doi indivizi identici. Sigur că necesitatea comunicării şi,
mai ales, a înţelegerii între oameni, impune stabilirea unor repere şi criterii
comune de apreciere. De aceea suntem învăţaţi, de mici, să distingem un măr
de un ou, pe mama de tata şi toate celelalte. Acesta, însă, vă rog să mă
credeţi, NU constituie un proces de obiectivare, ci de identificare, de
individualizare, pentru că – sinceri să fim – nici măcar mama nu-i aceeaşi
pentru toţi copiii săi şi asta nu pentru că îi tratează în mod distinct !. Pur şi
simplu, aşa cum o “văd” eu pe mama nu o “vede” nimeni. Iată de ce expresia
“una-i mama” are un conţinut mai bogat decît socotim îndeobşte. Trecînd
peste acest proces de individualizare, de identificare – necesar comunicării şi
înţelegerii între oameni – obiectivarea, care presupune eliminarea
subiectivismului, ne anihilează personalitatea, cu rezultate dezastroase
asupra dezvoltării individului, care este îndemnat să-şi cenzureze propriile
percepţii, ceea ce tinde spre alienare.
Iată de ce, vă invit să fiţi subiectivi, să înţelegeţi că nu este o ruşine să
percepeţi realitatea “altfel” decît cei din jurul vostru. Dimpotrivă, este firesc
să aveţi propriul vostru punct de vedere asupra a tot ce vă înconjoară. Ceea
ce se impune este să fiţi de acord că acest drept, al propriei percepţii,
aparţine fiecărui individ, tuturor indivizilor şi, pînă la urmă, nici nu este un
drept – ci este o realitate. De pe această poziţie, veţi înţelege stupiditatea
impunerii unui punct “obiectiv” de vedere, veţi înţelege necesitatea
comunicării şi înţelegerii dintre oameni subiectivi, care – cu toţii – aparţin
unei realităţi complexe, percepute diferit de fiecare individ.
Să fim subiectivi, respectînd subiectivismul tuturor fraţilor noştri. De
aici începe înţelegerea şi, mai ales, Iubirea, fără de care nimic nu are sens !

Să gîndim folositor

"Toate sunt pentru om, dar nu toate îi sunt folositoare"


Apost
olul Pavel

Doresc să vă împărtăşesc cîteva gînduri şi idei - folositoare, spun eu -


privind posibilităţile nebănuite şi nefolosite ale omului.
Se cunoaşte îndeobşte recomandarea "gîndirii pozitive", dar - ca să
fim sinceri - ea este tratată fie cu indiferenţă, fie cu o oarecare îngăduinţă, ca
să nu ne referim la cei de-a dreptul ostili. Ceea ce este ciudat este că dintre
cei ce - de bine de rău - îi dau un oarecare credit, încadrînd-o de cele mai
multe ori în autosugestie, sunt foarte puţini care o folosesc. Aceasta se
încadrează în tema generală "Ce vrea - de fapt - omul ?", pe care am s-o
abordez cu altă ocazie.
Pentru că sunt adeptul relativităţii termenilor de "bun" şi "rău" prefer
folosirea paradigmei "folositor - nefolositor" în locul celei "bun - rău" şi
atunci, la îndemnul Apostolului Pavel, mă interesează ceea ce îmi şi ne este
folositor. Îmi doresc - pentru mine şi toţi ai mei - o experienţă de viaţă utilă,
folositoare. Înţeleg - în mare - mecanismele de funcţionare ale acestei lumi şi
ştiu că ea este guvernată de Lege. Am învăţat despre Legea cauzalităţii -
legea "acţiunii şi reacţiunii" în dinamică, respectiv în fizică şi "a karmei" în
domeniul spiritual -, ştiu că ea funcţionează şi, deci, produce efecte şi atunci
nu mai sunt chiar atît de mirat de unele componente, evenimente, ale vieţii
mele şi a altora. Am învăţat şi ştiu că orice gînd este o energie, o vibraţie -
care, odată emis, "intră în ecuaţie". Desigur nu sunt perfect, îmi "scapă" şi
mie gînduri nefolositoare, necontrolate - care ştiu că vor genera efecte
nefolositoare, nepotrivite, care mă vor afecta şi, tocmai de aceea, le evit cît
pot !.Sunt însă şi alte gînduri care mă afectează, ale celor din jururl meu. Pe
acestea nu le pot nici controla şi nici evita. De aceea încerc să-i conştientizez
pe apropiaţii mei asupra responsabilităţii lor în acest domeniu. Gîndirea
folositoare sau nefolositoare, respectiv "pozitivă sau negativă", în
accepţiunea psihologilor, ne afectează pe fiecare în parte şi pe toţi în general.
Nimeni nu rămîne "în afara schemei", chiar dacă cei mai afectaţi sunt
emitentul şi adresantul. Dacă despre imoralitatea gîndurilor "rele"
(nefolositoare le consider eu) la adresa celor din jur - şi pentru care NU
există nici o justificare, nici o motivare - nu este nevoie de nici un
comentariu, în ceea ce priveşte "gîndirea pentru sine" de tip sceptic, realist -
aceasta este o mare problemă, cu consecinţe vizibile. Ceea ce mă intrigă este
mulţumirea de sine a celor sceptici, pesimişti, realişti - care, într-o
împrejurare sau alta, constată împlinirea prognozei lor sceptice, pesimiste,
realiste. Dacă aceştia ar fi realişti întradevăr, ar realiza valabilitatea
expresiei cum îţi aşterni aşa dormi . Dacă înţelegem "puterea gîndului" -
care se referă la capacitatea sa de materializare - n-ar mai trebui să ne
apreciem puterea de anticipare, de evaluare, a unor evenimente, bazată pe
aşa-zisul realism, ci pe aceea de fundamentare a acestor evenimente care "au
ieşit aşa cum le-am gîndit". Concret, pesimiştii întîlnesc evenimente
"pesimiste", iar optimiştii "optimiste". E absolut aceeaşi ecuaţie !. Desigur
că evenimentele vieţii fiecăruia NU sunt doar rodul gîndirii proprii, ele fiind
influenţate de o serie de alţi factori "exteriori", dar orice gînd stă "la baza"
unui evenimet - cele optimiste la baza evenimentelor "optimiste", iar cele
pesimiste la baza celor "pesimiste". Iată de ce este importantă "gîndirea
folositoare", pentru sine şi pentru cei din jur !. E banal să afirmăm că "orice
om îşi doreşte binele" şi, cu toate acestea, experienţa ne arată că există atît
de mulţi realişti…Efectul dezastruos, la nivel global, este că realismul lor
naşte consecinţe, pentru ei şi pentru ceilalţi !. Cu cît mai repede, şi cu cît mai
mulţi vom înţelege puterea gîndurilor noastre, necesitatea "îndreptării" lor
către ceea ce este folositor, nouă şi altora, cu atît mai repede şi mai mult
Realitatea ne va fi mai folositoare. Fie şi dacă considerăm "gîndirea
pozitivă" doar ca o autosugestie, este de dorit să ne "autosugestionăm" către
ceva plăcut, folositor !.
Mulţi dintre oameni se consideră slabi, firavi, labili în faţa
evenimentelor vieţii, neînţelegînd trei lucruri esenţiale: 1. Viaţa NU este
creată pentru suferinţă; 2. Suferinţa Nu este "un dat", o întîmplare obiectivă,
de neevitat, ci este o consecinţă, un efect al unei cauze; 3. Viaţa este o
combinaţie de cauze şi efecte, dintre care foarte multe NE aparţin !. Gîndirea
noastră folositoare NU este şi nu trebuie să fie un efect al unei cauze, cum ar
fi starea de bine, ci este şi trebuie să fie cauza unui efect folositor, cum este
starea de bine !. Transformarea gîndirii noastre din efect în cauză este calea
prin care putem transforma Viaţa noastră şi pe noi înşine. De fapt, nici Nu
este vorba despre o transformare !. Gîndirea noastră ESTE cauză şi nu
efect !. O cauză folositoare va produce un efect folositor sau, dacă vreţi, o
gîndire pozitivă va crea efecte pozitive, chiar dacă e vorba doar de
autosugestie !. Să gîndim "pozitiv", să gîndim folositor - pentru noi şi ceilalţi
- şi atunci vom avea experienţe de viaţă folositoare. Dacă considerăm
plăcutul ca fiind folositor, să gîndim plăcut şi vom avea experienţe de viaţă
plăcute !. Dacă nu, atunci să nu ne mirăm şi - mai ales - să nu dăm vina pe
alţii, pe soartă, pe ghinion …
"Ţi-e uşor să vorbeşti, dar să te văd în locul meu…" vor spune,
probabil, unii dintre voi şi - cu toate acestea - vă asigur că ecuaţia
funcţionează AŞA, în toate cazurile. Cu cît mai mult experienţele noastre de
viaţă sunt mai descurajante, cu atît mai mult suntem îndreptăţiţi "să
schimbăm ceva". Dacă vom continua să "ne bazăm" pe realismul nostru,
care ne spune că "nimic nu e de făcut !", evenimentele vieţii ne vor da
"dreptate", ne vor confirma că "nu e prea grizav !", dar - dacă vom înţelege
că o gîndire folositoare stă la baza unor evenimente folositoare - viaţa
noastră va lua un alt curs, pe care noi înşine l-am ales. Pînă la urmă, la fel cu
toate împrejurările de viaţă, este vorba despre o alegere, o opţiune. Liberul
nostru arbitru, libertatea noastră de a alege ORICE, stă la baza trăirilor
noastre, a evenimentelor (în sens general) pe care le trăim. O bună alegere,
o bună gîndire, o gîndire folositoare va determina o viaţă folositoare,
utilă, plăcută !.
Să învăţăm să alegem, să învăţăm să gîndim, pentru noi şi pentru
TOŢI ai noştri şi atunci ne va fi bine, plăcut, folositor - nouă şi alor noştri !.
IUBIREA - cauza primară a vieţii - care înseamnă că ne pasă de noi şi de
ceilalţi, ne îndeamnă s-o facem !. Să gîndim folositor !.

Să ne iertăm !

Vă invit – acum – la iertare, dar nu la iertarea aproapelui –foarte


importantă (şi) ea- ci la iertarea de sine. Aceasta nu înseamnă indiferenţă
sau, mai rău, îngăduinţă faţă de propriile greşeli !.
Greşelile, abaterile noastre, deşi fireşti – prin firea noastră omenească
– ne pot conduce, vai, pe căi nedorite, neplăcute şi, de aceea, ele trebuiesc
corijate, îndreptate – în propriul interes. Aceasta presupune cunoaşterea,
identificarea lor, printr-o frecventă autoanaliză. Iată rostul „introspecţiei de
seară” care ne este recomandată de religie şi nu numai de ea. Analiza tuturor
acţiunilor, atitudinilor, deciziilor luate în cursul zilei pe care tocmai am
încheiat-o are menirea de a desprinde – cu detaşarea dobîndită prin
îndepărtarea de momentele şi, mai ales, de stările emoţionale în care
respectivele decizii au fost luate – a plusurilor şi minusurilor respectivelor
decizii, într-o manieră evident subiectivă, dar lipsită de presiunea
conjuncturală respectivă. Suntem relativ aceeaşi – în cursul zilei, atunci şi
acolo unde luăm deciziile, şi seara, atunci cînd rememorăm parcursul – şi
totuşi diferiţi. Acum şi aici – seara, înainte de culcare – ne-am îndepărtat, în
timp şi spaţiu, două repere relevante ale experienţei noastre, de „tumultul”
vieţii. Suntem – probabil – mult mai obosiţi, dar nu mai suntem presaţi de
„împrejurări”, ceea ce ne conferă capacitatea de analiză „la rece”. Să
folosim aceste momente pentru a derula filmul zilei, cu detaşarea
spectatorului care vizionează un film „de gata”, asupra căruia are propria
viziune regizorală, pe care el l-ar face altfel, începînd cu scenariul, cu
rolurile actorilor, cu interpretarea lor şi, totuşi, el rămîne un simplu
spectator. Poate mîine va face şi el un film – aproximativ la fel -, poate va fi
chemat să joace un anumit rol. Desigur, va putea să fie mult mai bun !. Pînă
atunci însă, este chemat să vizioneze acest film, să facă o critică
„constructivă”, să desprindă învăţămintele care-l vor face mai bun, mai
competitiv, mai mulţumit. Oricum, a doua zi, va fi actorul principal al unui
nou episod al acestui serial perpetuu, atîta timp cît este distribuit în rolul
vieţii sale.
Să revenim, însă, la iertare !. Odată vizionat filmul, care poate
cuprinde şi episoade mai vechi, avem în faţă două alternative: să ne iertăm
sau nu greşelile făcute !. Prima alternativă – pe care vi-o recomand –
presupune „încheierea procesului”, respectiv sentinţa. Da, am greşit, sunt
conştient de aceasta şi înţeleg consecinţele. Dacă aş mai fi pus în faţa
respectivei conjuncturi aş decide altfel, dar, pentru că timpul nu poate fi dat
înapoi, singurul lucru pe care-l pot face este să mă iert. Aceasta mă ajută să
rup firele care mă leagă de respectiva decizie, pentru a redeveni liber.
Evident că, atunci cînd aceasta este posibil, voi îndrepta greşala, pentru a
anula consecinţele ei, dar voi face aceasta din poziţia de om liber, eliberat
(achitat) de greşelile comise. A doua alternativă – de a nu putea sau a nu dori
să ne iertăm – deşi pare a aparţine unui om corect, intransigent cu propriile
greşeli, nu face altceva decît să ne menţină sclavii propriilor greşeli, iar un
sclav nu este şi nu poate fi răspunzător de actele şi faptele sale.
Iată sensul real al iertării – acela de a ne elibera, de a ne face liberi !.
Acelaşi lucru este valabil în ceea ce priveşte raporturile noastre cu cei din
jur. A-i ţine sclavii greşelilor pe cei care ni le-au făcut nu este în interesul
nostru pentru că „un sclav nu este şi nu poate fi răspunzător de actele şi
faptele sale”, ceea ce-l va împiedica inclusiv în acţiunea de a îndrepta
greşala pe care a comis-o faţă de noi. Să ne iertăm şi să iertăm !.

Stagnarea

Motto: Cine nu creşte, descreşte, decade !

Îmi propusesem, deja, să scriu despre stagnare, dar am primit un


imbold suplimentar din partea vărului meu, Doru, care-mi recomandă o carte
deosebită, din care el a înţeles că trebuie (suntem, într-un fel, nevoiţi) “să
cădem”, înainte de a începe “urcuşul spiritual”. Pentru că ASTA nu-mi sună
bine – revin asupra temei stagnării.
Spuneam în motto că “cine nu creşte, descreşte, decade” şi aceasta
pentru că mi se pare o bună definiţie a stagnării. Pentru generalizare, putem
folosi şi alţi termeni – “a curge”, “a trăi”, “a exista”. Da, o apă care nu curge
– bălteşte, stagnează… Lipsa primenirii, întreruperea contactului “cu
mediul”, conduce la formarea unei bălţi, care – în timp – se transformă în
cloacă. Aici, după cum ştim, “se dezvoltă” un mediu specific, cu o floră şi o
faună specifică, sulfuroasă, murdară, “împuţită”, respingătoare. Cam acelaşi
lucru se întîmplă cu toate “mediile stagnante”.
În ceea ce ne priveşte pe noi, oamenii, lipsa preocupărilor pentru
evoluţia noastră spirituală, pretextată de lipsa de timp, de alte preocupări
(prioritare) care ne acaparează, conduce la acelaşi fenomen al stagnării.
Această stagnare nu este, însă, o simplă oprire, o aşteptare a unui timp
prielnic, ci conduce spre …decădere. Iată de ce, de multe ori, ni se pare că
este foarte dificil, aproape imposibil, “să creştem”, să evoluăm pe plan
spiritual. A amîna “momentul adevărului”, din păcate, conduce la o amînare
sine die, pentru că, dacă astăzi îmi este greu “să încep”, cu atît mai greu îmi
va fi mîine !. Şi aceasta din două motive: în primul rînd pentru că “mîine va
fi întotdeauna mîine”- adică niciodată, iar, în al doilea rînd, pentru că astăzi,
neîncepînd “lucrul cu sinele”, m-am îndepărtat şi mai mult, m-am “afundat”
şi mai mult, ceea ce mă face să fiu şi mai descurajat, şi mai incapabil…Nu
mai lipseşte decît “un prieten”, care să-mi spună că “ASTA E, n-ai ce-i face,
toţi trebuie să cădem, ca să putem creşte, ulterior…”. Observaţi un nou
termen, o nouă amînare sine die: ulterior !.
Nu, eu nu cred că sunt predestinat…căderii !. Sunt pur şi simplu leneş,
căci – nu-i aşa ? – din lene se trag toate… Tot din lene amîn, tot din lene mi
se par altele mai importante, mai stringente !. Şi, atunci, există o singură
soluţie: să mă apuc ACUM !!! (de altfel oricare acţiune a noastră se
desfăşoară doar în prezent !). Orice amînare, orice scuză găsită nu fac decît
să-mi pericliteze grav propria evoluţie spirituală, scopul scopului vieţii,
dacă-mi permiteţi şi acceptaţi. Nu este uşor, dar CE am obţinut vreodată, cu
adevărat valoros, uşor ?!?. Iată de ce mă şi vă previn: să începem acum !.
Altădată NU se poate, altădată NU EXISTĂ !.

SĂ-I IUBIM PE HANDICAPAŢI !


Din experienţa trăită sesizăm două categorii pregnante de “nenorociţi”
(deci oameni fără noroc): handicapaţii, de toate felurile, şi “decăzuţii” (deci
oameni căzuţi din statul de om). Percepţia noastră – superficială – este că
ambele categorii ar reprezenta cam acelaşi lucru. Fals !. Handicapaţii
experimentează – de cele mai multe ori, fără să aibă o vină clară, cunoscută
şi recunoscută ! – forme de viaţă specifice, îngrădite, “nelibere”. Fără să
dispunem de suficiente informaţii asupra “sursei” handicapului, care, însă,
poate fi definită drept karmă (plată), este bine să înţelegem că “nu sunt toţi la
fel” !. Şi aici, ca şi în toate celelalte forme de “vieţuire”, mai importantă este
atitudinea faţă de Viaţă, ceea ce generează două tipuri distincte, din nou
general valabile, unii care “se îmbogăţesc”, care cresc, care evoluează şi alţi
care “sărăcesc”, care descresc, care involuează – pentru că stagnare nu
există: CINE NU CREŞTE – DESCREŞTE !!!. Evident că nu e o fericire să
fii handicapat şi, cu toate acestea, NU handicapul este cel care blochează
evoluţia general umană, ci ATITUDINEA. Din acest punct de vedere
HANDICAPUL REAL este cel al involuţiei, ceea ce mă face să afirm că…
alţii sunt handicapaţii şi că, de fapt, NU există un handicap absolut, extern,
care să marcheze insolubil viaţa unui om. În ceea ce îi priveşte pe decăzuţi,
care – într-un fel sau altul – sunt nişte… handicapaţi, handicapul referindu-
se la incapacitatea de a se desprinde de “condiţia umană” dobîndită, ei au o
situaţie mult mai dificilă decît ceilalţi, pentru gradul lor de libertate – în ceea
priveşte ATITUDINEA – este mult restrîns, chiar blocat de multe ori, de un
factor – sau chiar o multitudine de factori – externi, cum ar fi dependenţa (de
alcool, sau de oricare alt drog), inadaptabilitatea socială, căderea psihică. În
aceste cazuri, capacitatea personală de desprindere, de evadare din starea
dobîndită, este minimală, revenindu-i societăţii rolul de “salvator”, un lucru
în general greu înţeles şi, mai ales, greu asumat. Superficialitatea percepţiilor
noastre, atitudinile de judecare şi condamnare, sunt cele care blochează acest
demers. Iluzia separării ne face să nu înţelegem responsabilitatea pe care o
avem faţă de fiecare membru al societăţii, cu atît mai mare cu cît acesta este
mai lipsit, mai handicapat; iar un decăzut este, cu adevărat, - aşa cum am
arătat – un handicapat !. Necunoaşterea Legii Iubirii, care guvernează
Lumea noastră, necunoaştere care nu ne absolvă de vină, ne face să nu
percepem nici modalitatea de a ne achita de această responsabilitate. Nu
vom putea, cu toţii, să ne ocupăm de handicapaţi, în accepţiunea largă, de
mai sus; pentru aceasta s-au înfiinţat fundaţii, asociaţii, autorităţi naţionale –
care, din păcate, nu-şi prea îndeplinesc misiunea. Rămîne, însă, de datoria
noastră să contribuim la “recuperarea” acestor fraţi şi aceasta o putem face
chiar dacă “nu avem bani, nu avem timp, nu suntem în stare”, aşa cum ni se
pare (iată alte, multe, iluzii !). Pentru că ceea ce întradevăr îi poate face
recuperabili este IUBIREA. Iată ceva, care avem “în cantităţi nelimitate”.
Iubirea noastră, compasiunea, gîndul cel bun poate recupera oricare
handicapat. Iar “handicapaţi de iubire” suntem cu toţii, inclusiv eu – Adrian
-, care vă chem la “recuperare”, la IUBIRE !.

Scrisoare deschisă către fratele meu

Dragă frate,
Vreau să-ţi vorbesc despre păcat, aşa cum înţeleg eu*.
Mă îndeamnă Apostolul Petru ca, dacă sesizez că tu eşti în păcat, să-ţi
atrag atenţia !.
Aşadar, am să-ţi spun cum înţeleg eu păcatul, după cele dobîndite – cel puţin
pînă acum.
Înţeleg, din scrierile lui E.Swedenborg şi nu numai, că păcatul – în esenţă –
este o întrerupere a comunicării cu Dumnezeu, o întoarcere cu spatele la
divinitate – care conduce la o răsturnare a raportului dintre cunoaştere şi
manifestare (voinţă); respectiv, în loc a folosi cunoaşterea ce-mi parvine de
la Divinitate, deîndată ce mă aflu în comunicare (comuniune cu Ea) - pentru
a-mi fundamenta deciziile, respectiv manifestarea-voinţa , păcatul, în sensul
întreruperii legăturii, mă determină să iau decizii şi să mă manifest în
absenţa unicei Surse a justei cunoaşteri şi, pe cale de consecinţă, într-un mod
eronat. Înţeleg, deasemenea, că aceasta îmi dăunează mie, interesului meu –
iară nu Divinităţii, care este intangibilă, imuabilă. Interesul meu, evident,
este să iau în fiecare caz cea mai bună decizie, ca manifestare a liberului
meu arbitru – ori aceasta are loc doar în situaţia în care îmi voi fundamenta
decizia pe toate informaţiile, ceea ce se va întîmpla doar în cazul în care NU
blochez accesul acestora !
Înţeleg, totodată, că, tot spre interesul meu, este să cunosc toate
“reglementările” care mă privesc şi care au menirea să-mi fie de ajutor,
astfel percepînd eu “poruncile” pe care Dumnezeu mi le transmite, de-a
lungul vremii şi nu ca limitări ale liberului meu arbitru, pretenţii sau
solicitări ale Divinităţii, Care, repet nu aşteaptă şi nu necesită nimic din
parte-mi ! Dacă folosesc “metoda” gîndirii arhetipale, înţeleg chiar rostul
acestor “reglementări”, modul lor de funcţionare şi consecinţele.
Prin această prismă, apreciez îndemnul susţinut al Apostolului Pavel de
a ne împăca cu Dumnezeu (IICorinteni 5,20) şi ţi-l adresez, cu dragoste !
Vreau să-ţi mai spun că înţeleg, deasemenea, că această întrerupere a
comunicării- comuniunii cu Dumnezeu conduce la intrarea într-o lume a
iluziilor, despre care îţi voi vorbi pe larg altădată. Acum mă refer doar la una
dintre iluzii, iluzia separării, care naşte, vai !, atîtea probleme în ziua de azi !
Mă doare mult dacă tu, ca şi mulţi alţi fraţi de-ai noştri te laşi sedus de
această iluzie ! Nu, frate, noi nu suntem separaţi, noi toţi “una suntem”; iată
de ce nu trebuie să te mire preocuparea mea de a te şti “împăcat cu
Dumnezeu”. Iată de ce te îndemn să fii cu băgare de seamă cînd foloseşti
verbele aşa-zis personale a fi, a face, a avea – pentru că Împreună suntem,
Împreună facem, Împreună avem ! Nu suntem separaţi ! Aşa înţeleg de ce
libertatea mea, la care ţin foarte mult, nu trebuie să afecteze libertatea ta sau
a celorlalţi. Tot aşa înţeleg de ce nu pot să te iubesc pe tine, fără să-i iubesc
pe toţi ceilalţi. Tare mult m-aş bucura să înţelegem toţi aşa, pentru că cei
care gîndesc altfel sunt dintr-o altă lume, a iluziei. Evident că le respect
dreptul de a gîndi altfel, de a se manifesta altfel, ştiut fiind că suntem o
unitate în diversitate, dar dacă acest altfel înseamnă separaţi nu mai
aparţinem aceleiaşi lumi şi asta îţi spuneam că mă doare ! Sper ca tu să nu fii
dintre aceia !
În rest, te asigur de dragostea mea, pe care te rog să contezi !

* Înţeleg şi accept că poţi avea un alt punct de vedere, pe care vreau să-l
cunosc !

Tîlcuirea Psalmului 36 (fragmente)

Tu încrede-te în Domnul [în ceea ce El este cu adevărat], binele să-l


săvîrşeşti, ca în tihnă, fără grijă, pe pămînt să vieţuieşti.
-Legea cauzalităţii, a karmei – care, ca toate legile din Univers
funcţionează, produce efecte – “răsplăteşte” faptele tale, faptele bune – cu
urmări bune, cum e tihna-pacea, lipsa de griji, iar faptele rele – cu urmări
rele, în consecinţă.

Desfătarea ta să fie Domnul şi-a Lui Sfîntă Lege, căci, rugîndu-L, va


dispune să ai tot ce-ţi vei alege.
-Respectarea tuturor legilor ne fereşte de “probleme”. Deşi Dumnezeu
este “Atotţiitorul”, El nu este deasupra legilor, în afara legilor; El este Cel
dintîi care le respectă. Speranţele şi “intervenţiile” noastre în sensul anulării
legilor, inclusiv a consecinţelor lor sunt naive, lipsite de respect – pentru
Lege şi pentru Dumnezeu, Cel care este primul care le respectă -, lipsite de
“şansă”. Adevăratele legi NU au excepţii, nu au favorizaţi, pile, nepoţi… şi
nici chiar “credincioşi” – cel ce are credinţă în Dumnezeu, are credinţă în
Ordine, în Lege, în Ierarhie.
-A-L ruga pe Dumnezeu pentru “oarece” este destul de riscant, în
măsura în care, încă, nu ne-am lămurit “cum stau lucrurile”. Psalmistul ne
atrage atenţia că “vei avea tot ce-ţi alegi”, dar ştim noi, cu adevărat, ce ne
alegem ?. Şi mai ceva: ştim noi ce consecinţe atrage alegerea noastră ?.
Conform “principiului al 4-lea” – prezentat de N.D.Walsch în cartea CEI CE
ADUC LUMINA – rezultă că “imediat ce tu decizi cine şi ce eşti, tot ceea ce
nu eşti va apare în viaţa ta”, principiu pe care eu îl înţeleg şi-l confirm, dar
ştiu, la fel de bine, că foarte puţini dintre voi îl cunoaşteţi şi, mai ales, “îl
gestionaţi”, ceea ce atrage – de foarte multe ori – probleme în înţelegerea
vieţii, a raporturilor cu Dumnezeu. De aceea, vă recomand, citiţi cartea citată
!.

Domnul Sfînt [respectiv ordinea lucrurilor, legile care acţionează în


Univers] le dăruieşte celor drepţi zile senine şi-a lor mare moştenire numai
de la Dînsul vine. Chiar şi-n zile de restrişte, nu rămîn ei de ruşine, iar în
ţară – cînd e foame – ei nu duc lipsă de pîine.
-Consecvent celor afirmate mai sus, respectiv absenţei favoritismelor
în aplicarea tuturor legilor, atrag atenţia că “vremurile de restrişte”, ca şi
“foamea (foametea)” NU sunt consecinţe ale unor legi globale, la nivel
global şi sunt, în orice caz, nişte aspecte relative, la nivel de individ. Ceea ce
“îi favorizează” pe aleşi este percepţia lor asupra vieţii, asupra aşa-zisei
realităţi. Cunoaşterea Realităţii, de către “cel drept”, îl face să nu perceapă la
modul dramatic şi definitiv nici măcar “nevoile biologice”, detaşare care îl
face să supravieţuiască cu “un coltuc de pîine” – ceea ce pentru un altul este
insuficient şi produce chiar moartea !. Cunoaşterea Realităţii – spuneam –,
care poate să fie conştientă sau, doar intuitivă, lămureşte lucrurile: corpul
nostru fizic “se alimentează” cu informaţii, în general 70% provenind pe
calea alimentelor, dar “nu se moare aşa uşor de foame”. Dacă avem în
vedere că “cel drept”, cel care “respectă dreptatea”, cel care “respectă
Legea”, cel care “Îl respectă pe Dumnezeu – Izvorul a Toate”, are raporturi –
în special pe calea rugăciunii – cu Dumnezeu, ceea ce îi aduce un aport
însemnat de informaţii, atunci înţelegem că el NU este la fel de flămînd şi,
deasemenea, înţelegem de ce supravieţuieşte cu “un coltuc de pîine”. Nu e
nimic magic, misterios – dar, dacă nu cunoaştem Realitatea, supravieţuirea
“celui drept”, ca şi “cuvintele psalmistului” ne pot apare drept “basme de
adormit copiii”…
Depărtează-te de rele şi fă binele cît poţi şi-ţi vor merge toate bine,
ţie şi-a lor tăi nepoţi !
-Acestea nu sunt porunci; Dumnezeu NU ne-a transmis, în general,
porunci ci sfaturi, recomandări – provenite din cunoaşterea “funcţionării”
Legilor, din Iubirea ce ne-o poartă, din dorinţa de a ne feri de consecinţele
negative ale încălcării legilor, care – negreşit – vor apare !. Şi aici apare o
iluzie, în care – din păcate – “ne scăldăm”. Pentru noi oamenii, care suntem
foarte legaţi de factorul timp, este destul de dificil să percepem, să înţelegem
şi “să credem” în Legea cauzalităţii, a karmei, cea care “funcţionează”
negreşit, dar nu neapărat în “termenii” noştri de timp. Se ştie, se spune, că
“păcatele părinţilor atrag pedeapsa copiilor”, dar nu se prea înţelege că
aceasta este, din punctul nostru de vedere, o “defazare” temporală, care –
tocmai – confirmă valabilitatea legii, imuabilitatea ei, respectiv a
consecinţelor ei, într-un sens sau altul (“în bine” sau “în rău”)

Căci Domnul nu părăseşte pe cei credincioşi ai Săi, însă El îi


nimiceşte pe cei mincinoşi şi răi. Nimiciţi, cu mic cu mare, vor fi cei
fărădelege, căci de-osîndă şi pierzare nimeni nu o să-i dezlege.
-Este vorba despre aceeaşi aplicare a Legii cauzalităţii, după caz !.
Aici nu
apare o intervenţie Divină, nici într-un sens, nici în celălalt, ci este doar
Legea – care acţionează, care funcţionează, pur şi simplu. Dumnezeu nu
intervine, nu a intervenit şi nu va interveni !. Aceasta NU pentru că El “nu
poate”, dintr-un motiv sau altul, ci pentru că El respectă Legea, respectă
Ordinea, respectă Ierarhia şi ne îndeamnă şi pe noi s-o facem, tocmai pentru
a nu “beneficia” de încălcările legilor… În ceea ce priveşte Ierarhia, vezi
Evanghelia după Marcu 9, 33-37, pentru a înţelege “ce spune Legea”, un
fapt nerespectat de “fiii întunericului” şi “plătit” de aceştia, aşa cum “TOŢI
PLĂTIM”. De altfel, psalmistul avertizează că “nimeni nu o să-i dezlege” !

Mîntuirea celor drepţi vine de la Dumnezeu, căci El li-i ocrotitorul, la


necaz şi-n orice greu.
-Evident că respectarea legilor atrage “mîntuirea” şi “ocrotirea” şi nu
vreo “pilă”, vreun favoritism oarecare !. Şi-atunci, Oameni Dumnevoastră,
vă îndemn, străduiţi-vă să cunoaşteţi şi să respectaţi toate legile; astfel, Îl
veţi cunoaşte, respecta şi iubi pe Dumnezeu şi - atunci – “vă veţi mîntui”, ca
efect al strădaniei voastre şi nu – cum probabil aţi fost tentaţi – vreunei
“intervenţii”, de orice fel !. Dumnezeu ne iubeşte enorm, ne doreşte enorm
“în împărăţia Lui”, dar… pe calea strădaniei, a respectării Ordinii, a Legilor,
a Ierarhiei ! Deci, să ne străduim !.

Versus Caragiale & Co.


Sunt bogat !

M-am născut la volan… Probabil de aceea conduc destul de bine. Asta


nu înseamnă că n-am avut şi accidente!. Dar, precum vă spuneam, conduc
binişor. Şi, mai ales, sunt bogat ! Da, pentru că am maşină ! Şi nu orice fel
de maşină, ci una grozavă, mai grozavă decît ultimele prototipuri prezentate
la saloane. Are computer de bord, mai grozav decît oricare alt computer
existent ! Nu e nici Mercedes, nici Ferari, nici B.M.W…. Nu vă chinuiţi !
Nu despre un autoturism, dintre cele cunoscute, vreau să vă povestesc ! Este
vorba despre trupul meu ! Staţi uşor, nu despre masculul din mine e vorba !
Vreau să vă împărtăşesc revelaţia mea asupra a ceea ce, inconştient,
posedăm şi, din păcate, nu preţuim… Avem, am primit, prin naştere, o mare
avere. Acesta este trupul (corpul) nostru, o mare avere, pe care o cam
ignorăm, dar – mai ales – n-o folosim, aşa cum trebuie. Ba, mai rău, îl
batjocorim !
S-o luăm cu începutul. Trupul nostru este perfect, o perfecţiune pe
care nici una din “maşinăriile” noastre n-o atinge. El este dotat cu toate
accesoriile necesare bunei funcţionări. E adevărat că, faţă de autoturismele
pe care le avem şi le conducem, NU are marşalier. El merge înainte sau …
stă! Nu poate şi nu trebuie să meargă înapoi, pentru că “înapoi” nu există !.
Dacă suntem puţin receptivi, înţelegem că misiunea noastră este “să
circulăm”, să experimentăm VIAŢA. Nu ne obligă nimeni să mergem, dar –
stînd pe loc – consumăm oricum combustibil, fără a cunoaşte (noi) locuri,
oameni, întîmplări – aşadar facem risipă. Să nu înţelegem că ar fi penurie de
… combustibil. Nu, nu este penurie, dar “ardem gazul de pomană”… De cît
combustibil dispunem sau, altfel spus, “cîtă aţă avem pe mosor” nu ştim, nu
ni se spune şi cred că e chiar mai bine aşa ! Problema este ce facem cu el:
mergem sau stăm ?!. Este întradevăr problema noastră, nimeni nu ne
forţează, într-un fel sau altul şi nici eu nu mă bag ! Eu însumi optez pentru
“deplasare”. Îmi plac locurile, oamenii, întîmplările – mai vechi, dar, mai
ales, mai noi ! Ştiu că dispun de o maşină grozavă, am aflat că Sursa de
combustibil este inepuizabilă, dar mă gîndesc că va trebui să dau – într-un
fel – socoteală de modul cum am folosit, atît maşina, cît şi combustibilul.
Asta mă face atent la modul cum conduc, ca să nu (prea) fac accidente. Vi-
am mărturisit că am deja unele, la activ (sau, mă rog, la pasiv). Aşa că sunt
mult mai atent.
Am aflat cîteva lucruri şi despre “computerul de bord”: e
nemaipomenit !. Pentru cei ce încă n-au aflat, el se numeşte subconştient
(alţii îi spun altfel, dar asta este o altă poveste). Vă spuneam că e
nemaipomenit. Am învăţat cîte ceva despre modul de a-l folosi conştient, că
– de funcţionat, el oricum funcţionează: el este cel care dirijează toate
procesele “dinăuntru” şi – ceea ce este şi mai spectaculos – ne cam
pregăteşte traseul; astfel, nu e nimic întîmplător din ceea ce ni se întîmplă,
din ceea şi ce întîlnim pe traseul vieţii noastre. Eu simt deja că, în măsura în
care sunt mult mai atent la volan şi evit să încalc “regulile de circulaţie”,
luînd de bune indicaţiile computerului (unii îi spun “vocea interioară”),
traseul pe care “mă plimb” în viaţă (da, pentru mine este o plimbare şi nu
aveţi, niciunul dintre voi, motive s-o luaţi altfel) este mult mai plăcut, mult
mai uşor, deşi, să nu credeţi că nu am (multe) trasee pe care mi le doresc şi
la care nu ajung. Înţeleg, însă, că nu sunt pregătit pentru acele trasee sau –
pur şi simplu – ele nu sunt bune pentru mine. Şi, pînă la urmă, tot mulţumit
sunt, simţindu-mă protejat (ferit) de “trasee periculoase”. Nu e grozav ?!.
Ceea ce am mai aflat şi vreau să vă împărtăşesc este modul de alimentare al
acestui computer, precum şi sursa de alimentare. Mulţi îi spun rugăciune,
alţii meditaţie, unii chiar relaxare; indiferent de denumire, ea constă în
accesarea (dacă îmi permiteţi) Sursei. Eu, personal, o fac prin rugăciune şi,
vă asigur, computerul meu de bord merge ZEISS.
Vi-aş mai spune doar un lucru: “Codul rutier”, care reglementează
circulaţia pe acest traseu este, deasemenea, minunat şi se numeşte Biblia;
acolo găsim toate informaţiile de care avem nevoie, pentru ca întreaga
călătorie să fie plăcută şi utilă, să nu rătăcim traseele, să nu ne întoarcem pe
trasee “desfundate”, pentru ca viaţa noastră să fie o plăcută, perpetuă
plimbare, cunoscînd locuri, oameni şi întîmplări minunate…
Da, suntem bogaţi, avem maşini grozave, pentru a ne plimba pe trasee
minunate şi pentru asta Îi mulţumim lui Dumnezeu. Cel puţin eu, unul, asta
fac. Amin.

VESTEA CEA BUNĂ

Da, am o veste bună, chiar foarte bună pentru voi, dragi prieteni !
În atmosfera aceasta -atît de apăsătoare pentru cei mai mulţi dintre
voi- am o veste minunată ! Nu sunt singurul care am aflat despre ea, dar mă
grăbesc să vi-o împărtăşesc şi eu: Suntem salvaţi !Oricare ar fi problemele
care ne preocupă, care ne blochează, care ne fac să ne simţim descurajaţi
avem soluţii care să ne ajute să le rezolvăm ! Cei mai optimişti, mai
încrezători ştiu deja că “o problemă care nu se rezolvă de la sine NU poate fi
rezolvată” ! Este îndeobşte “acoperirea” leneşilor, a pasivilor, dar ea
acţionează, funcţionează !
Da, o problemă se defineşte ca fiind o ”chestiune importantă care
constituie o sarcină, o preocupare (majoră) şi care cere o soluţionare
(imediată)” [DEX, definiţia 2]. Poate că abordînd astfel chestiunea o să
înţelegem, cu toţii, că “ne cam facem probleme” – acolo unde, de fapt ele
pur şi simplu nu există !. Spun aceasta referin- du-mă la “chestiunile
importante” care sunt, într-adevăr sarcinile noastre şi care ar trebui să fie, de
fapt, preo- cupările noastre majore şi nu acelea care, îndeobşte, ne creează
aşa zisele noastre probleme cotidiene – care ne dau atîta bătaie de cap ! Dacă
ne vom studia şi cunoaşte bine rolul şi locul nostru în acestă viaţă, vom
constata că – întradevăr – “ne cam facem probleme”.
Să le luăm pe rînd ! Rolul nostru, ca oameni, nu poate fi bine înţeles
înainte de a înţelege lumea, în ansamblul ei. Vă propun acceptarea
paradigmei “trăim ca să experimentăm viaţa pe pămînt, viaţa în ma- terie”,
viaţă care este o particularizare a Vieţii în ansamblu - care include şi alte
forme de vieţuire, puţin stu- diate şi, deci, puţin cunoscute. Inserţia vieţii
pămîntene într-un ansamblu mai amplu ne permite ieşirea de sub apăsarea
dramatică a posibilităţii ratării, a eşecului, care – să fim cinstiţi – ne
marchează de multe ori, iar pe unii în mod permanent. Dacă viaţa aceasta
NU este singura, unica, definitiva viaţă a mea nu mai am motive de paralizie
la simplul gînd că aş putea s-o ratez ! Şi nici nu-mi mai asum rolul fals de a
face tot posibilul ca să evit acestă ratare ! Nu, nu acesta este rolul meu ! Mai
degrabă ROLUL meu este să experimentez această viaţă şi să mă bucur de
aceste experienţe, pe care le trăiesc, cu bune şi cu rele şi să încerc să le
înţeleg, să înţeleg legităţile şi mecanismele care se manifestă de-a lungul
acestor experienţe. Evident că voi fi călăuzit de un simţ moral (toţi îl
avem !), a cărui “ascultare” îmi va permite evitarea unor experienţe
neplăcute, rezul- tat al încălcărilor de norme – pentru că, spuneam mai
devreme, există legităţi şi mecanisme, printre care – poate cea dintîi – este
Legea cauzalităţii, legea cauzei şi a efectului. La fel de evident este că am
un rol propriu, unic, pentru că fiecare îşi are propriile experienţe, legate –
prin fire văzute şi nevăzute – de ceilalţi oameni, de toţi oamenii.
În ceea ce priveşte locul nostru, lucrurile par şi mai simple: locul
propriu, al meu şi numai al meu, este chiar cel pe care îl ocup, acela de a fi
“un om între oameni”, un om între toţi oamenii, legat – prin fire văzute şi
nevăzute – de toţi oamenii, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi, mai simpatici
sau mai antipatici, mai serviabili sau mai puţin, mai cooperanţi sau mai
puţini, dar CU TOŢII UTILI – acolo unde le este locul !
Fiecare dintre noi are aşadar rolul şi locul său, nimeni nu este în plus,
nimeni nu lipseşte ! Nu avem nici a ne căuta un loc sau un rol şi nici a ni le
apăra ! Iată baza stupidităţii conflictelor de orice fel, care pro- vin din iluzia
separării (Noi, de fapt suntem UNA, suntem legaţi “prin fire văzute şi
nevăzute”), ca şi din alte 9 iluzii, pe care le voi aborda separat.
Vestea bună, pe care sper că am reuşit să vi-o transmit şi pe care sper
s-o folosiţi, în propriile voastre experienţe de viaţă, am dobîndit-o din Biblie,
al cărui Nou Testament chiar aşa se mai numeşte - VESTEA CEA BUNĂ,
pentru că suntem chemaţi la viaţă, prin Isus Cristos – Cel care a făcut posibil
ca noi, fiecare om să aibă un rol şi un loc propriu în acestă viaţă, restaurată
prin Viaţa şi Opera Sa. Vă îndemn s-o citiţi şi sunt convins că Ea va reuşi
mult mai bine să vă lămurească ! Da, acolo veţi găsi rezolvări tuturor
problemelor voastre, reale sau imaginare, tuturor căutărilor voastre, mai mult
sau mai puţin importante sau interesante. Avînd propriul vostru rol şi loc în
această lume, în care sunteţi chemaţi să experimentaţi tot ceea ce doriţi, a-
vînd liberul vostru arbitru, fără restricţii, dar cu atenţionare asupra
legităţilor şi mecanismelor, aveţi deci dreptul de “a vă face orice probleme”,
chiar de a vi le creea – cu menţiunea că vă stă doar vouă în putere să le
soluţionaţi, ţinînd cont – din nou – de legităţi şi mecanisme, fără de care NU
ar funcţiona nici o lume, nici asta, nici altele.

Viaţa nu e complicată
Motto: "Îţi mulţumesc, Doamne, că mă ajuţi să înţeleg că
această problemă a fost deja rezolvată pentru mine"

Nu, viaţa nu e complicată !. Din păcate, însă, noi suntem cei care o
complicăm !. Este o formă de masochism, de care nu ne dăm seama, dar
care, vai !, produce consecinţe!. Motto-ul, preluat din Întrebări şi răspunsuri
la CONVERSAŢII CU DUMNEZEU de N.D.Walsch, este o cheie, o cale de
ieşire din blocajul în care, de multe ori, fără să ştim, ne situăm. Blocajul
acesta, de tipul "n-am ce face, asta e !", ne paralizează atît gîndirea, cît mai
ales acţiunea !. Ni se pare, de foarte multe ori, că nu există soluţii la
problemele pe care viaţa ni le scoate în cale. Ştim, ni se spune, că avem
resurse nelimitate, că putem rezolva orice problemă, dar - de multe ori - nu
suntem deloc convinşi de "funcţionarea" în practică a acestei "teorii". Ce,
parcă noi n-am dori…?!. Este, dacă vreţi, o problemă care - la modul general
- se referă la raportul nostru cu Divinitatea. Sigur, înţelegem, Dumnezeu
există - într-o formă sau alta, ne spunem noi -, am vrea să credem, să avem
încredere în El, dar…parcă ceva nu este în regulă !. Parcă ceva lipseşte, sau
nu ştim noi, sau nu înţelegem, altfel - cum să ne explicăm anumite lucruri,
anumite întîmplări, să le zicem ciudate, de neînţeles, de neexplicat şi, chiar,
de neacceptat ?!. De ce mor copii nevinovaţi, de ce lichelele prosperă, de ce
vinovaţii nu sunt pedepsiţi, de ce oamenii buni nu au noroc, etc. Iată
întrebări la care nu găsim răspuns şi care ne pun pe gînduri, ne fac să avem
îndoieli… Şi totuşi, iată un citat lămuritor:
Ce n-ai putea accepta, dacă ai şti că tot ce se întîmplă, toate
evenimentele, trecute, prezente şi viitoare, sunt plănuite cu blîndeţe de către
Unul al Cărui singur scop este binele tău ?. Poate că I-ai înţeles greşit
planul, căci El nu ţi-ar oferi niciodată durerea. Dar mecanismele tale
defensive nu te-au lăsat să vezi binecuvîntarea Sa iubitoare strălucind la
fiecare pas pe care l-ai făcut vreodată. În timp ce făceai planuri pentru
moarte, El te-a condus, cu gingăşie, către viaţa eternă. [Citatul este preluat
din cartea Un curs în miracole de către B.Davis şi G.W.Davis în cartea lor
Izvorul vindecării e Iubirea apărută la Editura For you].
Sigur că, doar astfel abordînd problemele noastre, vom reuşi să ieşim
din blocajul de care aminteam. Deschiderea noastră către Divinitate este o
atitudine ce ne aparţine în totalitate, este parte a liberului nostru arbitru. Dar,
înţelegînd Care este Izvorul vindecării, al vieţii - în general - şi înţelegînd
scopul şi modul Lui de acţiune, expus în citatul de mai sus, nu avem motive
de ezitare, de reţinere, nu avem motive să nu ne încredinţăm unui astfel de
Ghid. Ori, tocmai aceasta este credinţa - o încredinţare totală, lipsită de
temeri, de reţineri. Iar dacă avem credinţă, măcar cît un grăunte de muştar…
Odată cu credinţa, vine şi nădejdea, speranţa, astfel încît nimic nu ni se va
părea imposibil, nici o problemă nu va fi de nerezolvat. Iar după nădejde,
vine iubirea - izvor al tuturor vindecărilor, izvor de rezolvare a tuturor
problemelor noastre, rezolvări gata pregătite după cum ni se spune. Să
îndrăznim, să credem, să sperăm, să iubim. Iată CALEA, iată-L pe Isus
Cristos, Cel care bate la geamul nostru, al fiecăruia, şi aşteaptă să fie
primit !. Să-I deschidem, pentru că El ne aduce rezolvările problemelor
noastre. Astfel, viaţa nu e complicată !.
Adevărul doare ?!?
Pornind de la această expresie (paradigmă ?) uzuală, despre care,
personal, am o altă părere, îţi scriu - Ioane - pentru a încerca să-mi şi să-ţi
explic cum văd eu lucrurile; este o viziune care aparţine Adevărului, fără a
pretinde - sau măcar a crede - că este unicul adevăr. O fac din convingerea
că Iubirea incumbă obligaţia de a pune în evidenţă eroarea, tocmai pentru ca
aceasta să fie corectată, corijată - obligaţie pe care mi-o asum, la
recomandarea unuia din mentorii mei - Sfîntul Francisc de Assisi.
Aşadar, iată "cum văd eu lucrurile..." !.
Te consider - Ioane - un frate care reprezintă un depozitar al unor
valoroase concepţii şi - chiar - iniţiative. Rezumînd, într-o îndelungată
activitate de cercetare-conceptualizare, ţi-ai cristalizat o serie de modele
sociale, economice, culturale chiar, vizînd direcţiile de dezvoltare ale
societăţii umane, la nivel micro şi macro. În multe puncte, aceste modele se
îngemînează, se intersectează cu ideile altora, mai celebri sau mai puţin...,
influenţele fiind reciproce - direct sau indirect !. O mare eroare - "poate
singura" - pe care o constat şi pe care mă simt obligat s-o subliniez, este
separarea de Întreg, care transpare, cel puţin parţial, din gîndirea şi
atitudinea multora din cei ce "ară acest ogor...", incluzîndu-te şi pe tine aici.
Fără necesara, fireasca racordare la Întreg - toate modelele, toate iniţiativele,
rămîn valabile doar la nivel virtual, pur teoretic. Ele îşi păstrează valoarea şi
valabilitatea doar pe acest palier - pur intelectul, sau speculativ, dacă vrei -
şi, ca atare, nu reprezintă realmente alternative, variante, programe sau
proiecte care ar putea fi "luate în calcul", la modul pragmatic, practic. Ceea
ce am întîlnit în lucrările lui Walsch şi consider că trebuie evidenţiat, este că
"ceea ce este se defineşte în raport cu ceea ce nu este" (citat aproximativ).
Pe de altă parte, am înţeles din Apocalipsă un lucru foarte interesant, aparent
paradoxal, şi anume că se (auto)exclud din sistem nu forţele antagonice,
potrivnice, negative, ci cele "indiferente", sau căldicele (nici fierbinţi, nici
reci - vezi Apocalipsa 3,14-22) şi asta pentru că, spre deosebire de forţele
negative - cu rol determinat în ansamblu, celelalte "nu-şi au rostul...".
Subliniez, suplimentar, versetul 22 de mai sus, în speranţa că-i vei da curs !.
În ceea ce mă priveşte, reiterez intenţia şi oferta mea (te rog să revezi,
în acest sens, precedenta mea "scrisoare de intenţie" pe care ţi-am adresat
anterior). Îmi doresc să aparţin unei structuri care să promoveze toate
iniţiativele tale valabile. Aşa cum ţi-am mai declarat-o, mă motivează
Iubirea pentru DUMNEZEU, pentru Creaţia Lui, căreia îi aparţinem şi pe
care o percep ca fiind minunată şi care presupune, incumbă, implicarea
noastră, a fiecăruia dintre cei care o doresc, în Evoluţie. La această evoluţie
eşti şi tu chemat să-ţi aduci aportul şi, chiar îţi aduci aportul. Ai şi tu, ca noi
toţi, o misiune, eşti liber să ţi-o defineşti aşa cum doreşti, ţinînd însă cont de
ceea ce este (Legea, Ordinea - prin care DUMNEZEU a transformat
Haosul), în măsura în care optezi pentru ceea ce este şi nu pentru ceea ce nu
este.
În măsura în care structura despre care menţionam este reală şi nu
virtuală, îmi ofer implicarea, contribuţia - fără să condiţionez aceasta de
"pragmatismul" demersului...Pe mine nu mă interesează cui "aparţine"
această structură, pentru că - simţind firele care ne leagă pe toţi - o consider
ca fiind a noastră, în sens larg. În acest sens, sunt de acord că o finanţare
modică, pentru început, te poate pune în situaţia de a deveni Preşedintele -
îndreptăţit - al acestei structuri. Condiţia, însă - din punctul meu de vedere -
este să depăşeşti actuala abordare "sectorială", ruptă de Context, de
Ansamblu, de Întreg. Cred, în acest sens, că succesul demersului tău de a
obţine această finanţare ţine tocmai de "schimbarea paradigmei" (idee dragă
ţie), în cazul acesta tocmai în ceea ce te priveşte. Continuînd în aceeaşi cheie
- tocmai tu eşti cel chemat să te încrezi în valabilitatea iniţiativelor tale,
odată ce le-ai subsumat Întregului, iar "celelalte" vor veni de la sine.
Preluînd o altă "formulă" dragă ţie, primul duşman al Proiectelor tale eşti tu
însuţi...Dacă - şi numai dacă - vei urma îndemnul lui ISUS, de a-ţi iubi
duşmanii, am o mare şansă de mă integra unei structuri reale care urmează
să promoveze multe din frumoasele şi valabilele tale iniţiative. Altfel....
Cu speranţa de a mă fi făcut înţeles, rămîn în aşteptare, cu bucuria de
a şti că sunt foarte aproape de un om deosebit, cu iniţiative deosebite, multe
- încă - de neînţeles, pentru unii dintre noi... Al tău, Adrian.

Ce avem de făcut ?!
- scurtă analiză pe texte franciscane -

Două sunt poeziile Sfîntului Francisc de Assisi pe care le voi folosi,


pentru a răspunde la problematica umană perpetuă.
În prima dintre ele - "Rugăciune în faţa crucifixului" - Sfîntul Francisc
cere, în nume propriu, dar şi al nostru, al fiecăruia, "o credinţă dreaptă, o
speranţă neclintită şi o iubire desăvîrşită", iar CHEIA SUCCESULUI
este reprezentată de "priceperea şi înţelepciunea de a împlini poruncile
sfinte şi drepte" ale lui DUMNEZEU.
Dacă despre credinţă, speranţă şi iubire Apostolul Pavel, în Prima
scrisoare către Corinteni cap.13, versetul 13, ne spune că sunt "cele trei
care rămîn", la care aş adăuga că sunt aspecte legate de propria atitudine,
despre pricepere şi înţelepciune, ştiinţa spirituală afirmă că este vorba
despre cele două simţuri umane estompate - pînă la anihilare -, prin
cufundarea în materialitate şi care sunt coordonate de cele două glande
superioare amplasate în cap - pineala şi pituitara sau, după ştiinţa medicală,
hipofiza şi hiperfiza. Interesantă este, în context, abordarea lui Emanuel
Swedenborg, care, referindu-se la creierul mare - ca un centru de prelucrare
de informaţii (priceperea în cazul nostru), iar la creierul mic - ca la un
centru de decizie (înţelepciunea), interpretează păcatul drept "o întoarcere
cu spatele la DUMNEZEU", caz în care ierarhia se răstoarnă, creierul mic
luînd decizii fără a beneficia de racordarea informatică a creierului mare la
DUMNEZEU (Cunoaşterea Universală), spre deosebire de situaţia corectă,
în care - stînd "cu faţa la DUMNEZEU" - şi beneficiind, ca atare, prin
intermediul creierului mare, de Cunoaştere decizia luată - de creierul mic -
va fi cea corectă. A se vedea, deasemenea, corelaţia cu îndemnul Sfîntului
Augustin - "iubeşte şi fă ce vrei", unde atitudinea de a iubi este tocmai
racordarea la DUMNEZEU, la Cunoaşterea Universală, la "poruncile sfinte
şi drepte ale lui DUMNEZEU" din poezia franciscană analizată.
Dacă premisele pentru o justă abordare a tuturor împrejurărilor vieţii
ne sunt clare, să trecem la atitudinea concretă, de fiecare zi, recomandată de
Sfîntul Francisc, în cea de-a doua poezie "Rugăciune pentru pacea socială".
El îi cere lui DUMNEZEU, îşi propune şi ne propune "să iubim - acolo
unde este ură; să iertăm - acolo unde se jigneşte; să unim - acolo unde
este dezbinare; să spunem adevărul - acolo unde domneşte eroarea; să
aducem credinţă - acolo unde este îndoială (sugestiv antonim al
credinţei !); să trezim speranţă - acolo unde chinuie deznădejdea; să
aprindem o lumină - acolo unde locuieşte întristarea (alt antonim fericit
găsit)". Iar, în cea de-a doua strofă, aşează explicit lucrurile "la locul lor",
dorindu-şi "nu atît să fie mîngîiat - cît să mîngîie; nu atît să fie iubit - cît
să iubească; nu atît să fie înţeles - cît să înţeleagă", explicîndu-ne că "cel
ce dă - primeşte; cel ce se uită pe sine - se regăseşte; cel ce iartă - va fi
iertat", iar, în final, defineşte explicit condiţia umană, afirmînd că "cel ce
moare - se trezeşte la Viaţa veşnică" înlocuind, în mod strălucit,
adormirea cu trezirea. Pentru mine, cel puţin, e foarte clar Ce avem de
făcut !!!.
Cîteva considerente asupra liberului arbitru

Liberul arbitru, libertatea de a alege, este un atribut al omului şi doar


al omului şi a constituit - conform ştiinţei spirituale - motivul căderii unei
părţi a Îngerilor, care nu au înţeles şi nu au fost de acord ca entităţi inferioare
lor să dispună de el. Această cădere a fost posibilă datorită neascultării.
Neascultarea - care are două aspecte, acela de a recepta informaţia şi acela
de a o aplica, de a o "urma", de a fi "ascultător" - conduce, în toate cazurile,
la "cădere", la autoexcludere. Iată deci premisa esenţială a exercitării
liberului arbitru. Problema alegerii, care ne produce atîta apăsare şi care, de
foarte multe ori, ne conduce pe "căi greşite" - printr-o greşită alegere - are,
aşadar, o rezolvare foarte simplă - ascultarea. Iată sensul îndemnului
augustin - Iubeşte şi fă ce vrei. A iubi înseamnă a fi în rezonanţă cu
Divinitatea, a fi pe aceeaşi lungime de undă, implicit a asculta. Odată ce ne
plasăm în această postură alegerile noastre, deciziile noastre nu mai sunt o
problemă, nu mai sunt bune sau rele, ci doar alternative sau variante
preferate, de fiecare dintre noi, în funcţie de propria fire, propria
personalitate. Sigur că alegerile noastre vor conduce la consecinţe şi
desfăşurări ulterioare diferite, dar în afara ecuaţiei bun-rău, corect-greşit.
Interesant este, tot din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, că raportarea
noastră la Divinitate, inclusiv la Entităţile divine, "aşezarea noastră cu faţa
spre DUMNEZEU" (după exprimarea lui Emanuel Swedenborg) ne asigură
exercitarea liberului arbitru, în timp ce poziţia opusă - "cu spatele" - ne
acordează cu "entităţile întunericului", suspendîndu-ne liberul arbitru, fără
ca măcar să sesizăm acest fapt.
Revenind la Îngeri, este deci de reţinut că ei nu posedă liberul arbitru
şi - ca atare - nu aleg să facă un lucru sau altul, bun sau rău. Îngerii Luminii,
cei care nu au "căzut", care continuă să fie "în ascultare", fac "fapte de
Lumină", a căror beneficiari suntem noi, oamenii, în timp ce Îngerii
Întunericului, cei care nu sunt "în ascultare", fac "fapte de Întuneric", fără ca
să aleagă, să dorească acest lucru, ci pur şi simplu pentru că nefiind "în
ascultare", "în Lumină", sunt "în Întuneric". Iată cum trebuie înţeleasă
afirmaţia nou-testamentară a lui Iisus Cristos "cine nu este cu noi este
împotriva noastră" şi nu ca pe o atitudine exclusivistă. Îngerii Întunericului
NU au fost "daţi afară" pentru că erau "împotrivă", ci s-au autoexclus prin
neascultare, prin ieşirea din Lumină, respectiv din IUBIRE, energia din care,
cu care şi pentru care DUMNEZEU a creat Lumea.
Creaţia este de o frumuseţe, splendoare şi complexitate greu de
cuprins. Un aspect de o subtilitate excepţională este acela privind
modalitatea de "recuperare" a Îngerilor căzuţi, care se face prin Om - tocmai
cauza, dar şi "beneficiarul" acestei căderi. Este un plan subtil, dar şi sublim,
un motiv în plus de a-l iubi şi admira pe DUMNEZEU, de a fi "în ascultare",
cale pe care vom contribui, fiecare în felul său, la "iertarea" Îngerilor căzuţi -
aspect evocat, de altfel, în Apocalipsa după Ioan.
Să-L ascultăm pe DUMNEZEU şi pe aproapele nostru (să iubim,
după exprimarea Sfîntului Augustin) şi atunci exercitarea liberului nostru
arbitru va deveni o fericire, o contribuţie la Creaţie, realizînd rolul nostru de
co-creatori.

Capitolul II - Armonizarea umană

Numerologia

Numerologia este un instrument al cunoaşterii de sine – ca primă


etapă a devenirii de sine. Întrebarea americană “de ce nu eşti bogat, dacă eşti
deştept ?” – trebuie să ne-o punem toţi, înţelegînd bogăţia în sens larg şi
atunci un corolar ar suna aşa: “spune-mi ce ai acumulat – ca să-ţi spun cine
eşti”, ceea ce înseamnă că ESTE treaba noastră, în această viaţă, să
acumulăm bogăţii. Dacă bogăţiile noastre sunt materiale, profitul nostru
este…material; dacă bogăţiile noastre sunt imorale, profitul nostru este
imoral ş.a.m.d. Pînă la urmă, “Judecata” nu se referă la CÎT AI AVUT, ci la
CE AI FĂCUT CU CEEA CE AI AVUT. Adormirea noastră, dar, mai
ales, lenea noastră ne fac, pe de-o parte, să nu realizăm CÎT AVEM, iar, pe
de alta, să nu valorificăm CEEA CE AVEM. Chiar dacă avem zeci, sute,
poate mii de ocazii de a realiza, de a conştientiza aceasta, acestea nu vor
avea loc în mod automat, din afară, pentru că NIMENI NU POATE S-O
FACĂ ÎN LOCUL NOSTRU !!!. Am învăţat să producem roboţi care să
facă ce vrem noi – în locul nostru -, dar pentru DEVENIREA DE SINE nu
putem, nu este bine să apelăm la roboţi. Trebuie, pur şi simplu, s-o facem
noi !
Analiza numerologică, bazată pe data naşterii şi numele purtat, constă
în întocmirea unor tablouri numerologice, din care rezultă, printre altele, o
“scară a fericirii”. Această scară conţine toate componentele, cu care operăm
pe drumul desăvîrşirii noastre. Ele sunt aceleaşi – pentru toţi oamenii -, dar
aşezate şi corelate în mod diferit. Această scară se parcurge, în mod sigur
inconştient, dar – pentru “beneficiul” nostru e bine s-o cunoaştem, s-o
înţelegem şi să lucrăm pentru “armonizarea” noastră, pentru împlinirea şi
desăvîrşirea noastră. Analiza acestei “scări”, ca şi a întregului tablou
numerologic, este bine s-o facem la momentele de bilanţ (care ar trebui să
aibă un loc important în “activitatea” noastră), la stabilirea unor priorităţi, la
declanşarea şi evaluarea unor proiecte importante, ori de cîte ori apar
probleme deosebite, de “construcţie” umană, în viaţa noastră.
Nu este importantă valoarea cantitativă a diverselor componente
(trepte), ci doar ierarhizarea şi corelarea lor (precedentul stă la baza
dezvoltării precedatului, care – odată dezvoltat – contribuie la ridicarea
precedentului, ş.a.m.d.). Elementele de aceeaşi valoare, din această scară
acţionează complementar şi sinergic ; cunoaşterea şi folosirea acestui lucru
ne poate ajuta mult în “demersul” nostru uman; componentele cu valoare 0
funcţionează PERFECT, automat, 0 însemnînd aici infinitul (sau Totul, dacă
vreţi…). Cu cît dispunem de mai multe sisteme sinergice, cu atît avem mai
multe instrumente de perfecţionare, dar şi o mai mare responsabilitate –
pentru că, aşa cum afirmam, la Judecată va trebui să prezentăm Bilanţul a
ceea ce am făcut cu ceea ce am avut. Judecata o vom face noi înşine şi,
credeţi-mă !, nu există un judecător mai aspru, mai corect…
Iată de ce, vă invit să vă cunoaşteţi, inclusiv pe seama Numerologiei,
pentru că scuza “N-am ştiut!” nu funcţionează !. Consultînd site-ul
www.apex.com.ro/adrian scheul , aveţi ocazia de a dobîndi informaţii
suplimentare privind cunoaşterea şi devenirea de sine, inclusiv adresa la care
puteţi obţine o analiză numerologică.
Motto: Înţelepciunea este
strălucitoare; cei care o iubesc o
meditează cu plăcere; cei care o caută
o găsesc. Ea vine în întîmpinarea
celor care o doresc pentru a li se face
cunoscută. Cine se scoală dis-de-
dimineaţă nu va obosi căutînd-o, căci
o va găsi şezînd la poarta lui.(Cartea
Înţelepciunii 6,12-14).

CONSTRUCŢIA UMANĂ
CONSTRUCŢIA ( CASA ) UMANĂ este formată din:
Bază (fundament, temelie) şi
Suprastructură(casa propriu-zisă – pereţi, tavane, acoperiş)

BAZA este alcătuită din :


Scop (scopuri)- Cunoaşterea şi desăvîrşirea propriei
persoane
Acţiune – Urmărirea permanentă-zilnică a scopului.
Plan - Efort permanent, muncă continuă pentru
atingerea scopului
Resurse - Forţa voinţei .

SUPRASTRUCTURA este formată din propria persoană şi


relaţiile cu cei din jur. Buna funcţionare a suprastructuri - în fond a
întregului edificiu – este determinată de justa amplasare a elementelor de
suprastructură, adică o justă stabilire a priorităţilor. Ierarhizarea acestor
elemente- priorităţi este îndeobşte greşit întocmită, cu consecinţe, evident,
negative. Cele cinci elemente ce trebuiesc judicios aşezate (ierarhizate) sunt:
eu; vocaţia; părinţii; copiii; perechea(soţia,soţul). Încercaţi să vă definiţi
priorităţile…

*
* *

“Fiecare este liber să treacă în revistă, în acelaş spirit, diferitele părţi


emblematice ale corpului omenesc, să le perceapă dintr-o perspectivă sacră,
simbolică – în stare să-l conecteze la originile sale divine, să-l regenereze
total. Astfel, rupîndu-o cu artificialul, sordidul, viaţa vegetativă, prin luarea
de măsuri elementare care se impun, ‘trupul’ nu va mai fi identificat cu
‘carnea’, ci reintegrat în coordonatele sale sacre, raportat la incoruptibilitatea
sa originară, divină. (Jean Bies –“Iluminări pentru vremurile de pe urmă”,
Editura Mirabilis 2001).

*
* *

Cele 5 virtuţi care caracterizează omul perfect : Adevărul; Iubirea;


Înţelepciunea; Dreptatea; Bunătatea.
Puncte de vedere
CORPUL OMENESC este alcătuirea cea mai minunată dintre toate
creaţiunile lui Dumnezeu; fiecare părticică se potriveşte cu altă părticică,
fiecare membru contribuie la unitatea armonioasă şi miraculoasă a
întregului. Intreg exteriorul şi interiorul omului intonează acelaş cîntec :
Toate din mine şi eu însumi slăvesc numele DOMNULUI.
Această ordine, această armonie ce se cheamă sănătate, se strică prin
apariţia unor tulburări, pe care le numim boli. Bolile interne, suferinţele
externe, iată pâinea de toate zilele pe care biata omenire o mestecă mereu,
fără voia ei.
Părintele Sebastian
Kneipp

Omule ! Nu uita să priveşti Cerul ! Nu uita Rugăciunea, scara care te


ridică în sferele sublime ale vieţii veşnice ! Rugăciunea este antena pe care o
întinzi spre infinit, pe care se vor coborî fluidele divine ce te vor întări şi
ferici !
Părintele
Cleopa

Iubirea lui Dumnezeu aprinsă în inima lumii de iubirea crucificată a


Fiului său ISUS CRISTOS, înviat din morţi, prin puterea credinţei - trezită
în inima ta de Duhul Sfînt - este darul cel mai de preţ al vieţii pe pămînt.
Ioan Alexandru

Climatul nostru [spiritual] anulează însingurarea raţiunii şi tendinţele


ei de a explora rece, logic şi analitic problemele care, de fapt, nu se pot
cunoaşte decît prin contemplaţie, adică – mai curînd – printr-un spirit de
sinteză, de cuprindere amplă, complexă a fenomenelor privite în
ansamblu şi în strînsă cprelaţie şi nu privite singular, dintr-un singur punct
de vedere. (Leonardo da Vinci în Cercetări în lumea nevăzută – vol.II,
pag.74 de George Văsîi)
Trebuie să ştiţi că oamenii pămînteni sunt întocmai ca nişte prize, care
primesc contactul, fie cu oamenii care introduc prin fire lumină, fie cu cei
care introduc curenţi ce-ţi ard aparatele şi te aruncă în întuneric. NU
EXISTĂ SĂ NU FII PRIZA CUIVA !. Depinde cui te-ai făcut priză…
(Pierre Teilhard de Chardin în Cercetări în lumea nevăzută – vol.II,
pag.109 de George Văsîi).

SCARA RAIULUI, de Ioan Scărarul


Cuvînt înainte

Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele
în cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei, vor fi
povăţuiţi de către dînsa, fără de rătăcire şi în mod desăvîrşit îi va ridica de la
cele pămînteşti, spre cele sfinte, arătînd pe Dumnezeu celui pe care l-a
ridicat pînă sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob, cel ce a îndepărtat
patimile, cînd se odihnea pe patul lui cel pustnicesc.
Vă îndemn, dar, să urcăm şi noi, cu sîrguinţă şi cu credinţă, această
gîndită şi ducătoare la cer scară, ale cărei trepte ne învaţă, cu multă
înţelepciune:
Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă;
Despre neîmpătimire sau neîntristare;
Despre înstrăinare şi despre cele din visurile tinerilor;
Despre mucenicia bărbăteştii ascultări;
Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre închisoarea cea bine plăcută lui
Dumnezeu, a celor pedepsiţi;
Despre aducerea-aminte de moarte;
Despre plînsul care curăţă;
Despre liniştitoarea nemîniere;
Despre ţinerea de minte a răului (nutrirea unui gînd de răzbunare);
Despre grăirea de rău (bîrfeală);
Despre tăcere;
Despre minciună;
Despre trîndăvie;
Despre lăcomie;
Despre desfrînare şi despre curăţenie;
Despre iubirea de arginţi;
Despre sărăcie;
Despre insensibilitate (indolenţă)
Despre cîntarea de psalmi în adunări;
Despre diferite privegheri;
Despre temere;
Despre slava deşartă;
Despre mîndrie şi despre necuratele gînduri;
Despre simplitate, bunătate, inocenţă şi viciu;
Despre umilinţă;
Despre discernămînt, în care voi descoperi bogăţie;
Despre pustnicie (linişte) şi singurătate;
Despre rugăciunea pură şi despre răbdare;
Despre nepătimire (apatie);
Despre iubire, speranţă, credinţă şi luminare şi în ce fel este posibilă
teologia.
Cu adevărat bine a cugetat (Ioan), cel care ne-a orînduit suire
întocmai, numărată cu vărsta ce după trup a Domnului. Că ne-a făcut nouă o
scară, în mod simbolic, cu treizeci de trepte, după cei desăvîrşiţi treizeci de
ani ai Lui. La a Cărui vîrstă matură ajungînd şi noi, ne vom afla drepţi şi
neabătuţi spre cădere. Iar cel ce n-a ajuns la această vîrstă este încă prunc şi,
cu toată mărturia inimii, nu se va afla plăcut Domnului.
Iar noi, am socotit ca pe un lucru necesar a aşeza aici viaţa
preaînţeleptului acestuia ca, văzîndu-I osteneala, să credem celor ce le
descrie.

[Cuvîntul înainte este preluat din Ioan Scărarul - Scara raiului,


Editura Amarcord, Timişoara, 1998, pag.139-141]

TEST 2001

TEST 2001 este denumirea unui curs intensiv (cu o durată de 7 zile, în
regimul marţi-luni) finalizat cu un TEST complex, avînd rolul de a
determina principalii parametri ai personalităţii cursanţilor şi, pe această
bază, de a recomanda direcţiile orientării socio-profesionale pentru elevi,
studenţi, şomeri şi nu numai.
TEST 2001 este un sistem complementar tuturor sistemelor
educaţionale şi profesionale existente El îşi propune să ofere – într-o
ŞCOALĂ FĂRĂ PIX - în forme variate, de la clasic la modern, de la simplu
la complex, de la util la plăcut, un întreg GHIOZDAN DE CUNOŞTINŢE
ŞI DEPRINDERI strict necesare pentru intrarea în MILENIUL III .
Folosind, alături de metodele clasice, metode de învăţare şi testare
asistate de calculator, TEST 2001 urmează să determine – cît mai obiectiv –
VALOAREA FIECARUIA, ca înmănunchiere a unor calităţi şi defecte,
recomandînd DIRECŢIILE FAVORIZANTE DE DEZVOLTARE
SOCIALĂ, PROFESIONALĂ ŞI UMANĂ.
TEST 2001 se bazează pe principiul “FIECARE OM ARE ROLUL ŞI
LOCUL SĂU PE PĂMÎNT” ca o componentă a SISTEMULUI UMANIST
INTEGRAL /I.H.S. – Integral Human Society (aflat în fază de
conceptualizare*). TEST 2001 – obiect al unui PROIECT INTEGRAL, care
prevede mai multe stadii, etape şi planuri de dezvoltare, urmează a fi
prezentat în mod public în ziua de 14 septembrie anul curent*.

Articol publicat în revista OPINIA, ARAD, Nr.18, săptămîna 10-16


iulie 1992.

TEST DE PERSONALITATE

Acest test este recomandat de Dalai Lama, pentru a te verifica, pentru


a verifica în ce măsură ţi se potriveşte. Este deosebit de intreresant. Sunt
doar 4 întrebări, al căror răspuns te va surprinde. Nu trişa ! Mintea este
asemenea unei paraşute: funcţionează cel mai bine atunci cînd se deschide.
Testul este amuzant, pe parcursul completării sale; nu-ţi rămîne decît să
urmezi instrucţiunile. Din nou, nu trişa !
Puneţi o dorinţă, înainte de a începe ! Răspunde la întrebări, succesiv,
fără a citi întrebările ce urmează, pentru a nu fi influenţat !(citirea cu
anticipaţie a următoarelor întrebări influenţează negativ Coboară cu privirea
încet, oprindu-te la întrebarea curentă, fără a o percepe pe următoarea.
Ia-ţi creion şi hîrtie şi notează-ţi răspunsurile, pe măsură ce parcurgi
întrebările testului. Vei avea nevoie de răspunsuri la final, pentru evaluare.
Acest chestionar îţi va dezvălui mai multe aspecte ale personalităţii
tale !
- Aranjează următoarele 5 animale, în ordinea preferinţelor tale:
Vaca; b. Tigrul; c Oaia; d. Calul; e. Porcul
- Descrie, într-un singur cuvînt, următoarele:
Cîine; b. Pisică; c. Şobolan; d. Cafea; e. Mare (întindere de apă)
- Gîndeşte-te la persoanele importante din viaţa ta şi pe care le asociezi
cu una din următoarele culori (o singură persoană asociată unei
culori !) :
Galben; b. Oranj; c. Roşu; d. Alb; e. Verde
- Numărul tău preferat şi ziua săptămînii preferată.

Interpretare
După ce te asiguri de corectitudinea răspunsurilor, reaminteşte-ţi
dorinţa pe care ţi-ai pus-o, înainte de a răspunde la întrebările testului şi
urmăreşte interpretarea răspunsurilor:
Răspunsurile la această primă întrebare exprimă priorităţile tale în
această viaţă, astfel:
Vaca semnifică cariera; tigrul – mîndria proprie; oaia – dragostea;
calul – familia; porcul – banii.
Descrierea cîinelui sugerează propria personalitate; a pisicii –
personalitatea partenerului; a şobolanului – personalitatea duşmanilor; a
cafelei – modul de percepere a actului sexual; decrierea mării – propria ta
viată.
Culoarea galben : cineva pe care nu-l vei uita niciodată;
Oranj : cineva pe care-l consideri adevăratul prieten;
Roşu : cineva pe care-l iubeşti cu adevărat;
Alb : sufletul tău pereche;
Verde : cineva de care-ţi vei aminti tot restul vieţii.

Ca mulţumire pentru aflarea unor aspecte interesante ale propriei


personalităţi şi din solidaritate cu ceilalţi oameni, ţi se recomandă
răspîndirea acestui test către un număr de cunoştinţe egal cu numărul tău
preferat (vezi întrebarea 4), pentru a ţi se împlini dorinţa pe care ţi-ai pus-o,
la începutul testului – în ziua săptămînii pe care o preferi.
Rezervă-ţi cîteva minute, în fiecare zi, pentru a reciti testul şi a medita
la interpretarea răspun-surilor, aşa cum recomandă Dalai Lama. Nu pune
deoparte acest test !; mantra îşi va face efectul în următoarele 96 de ore,
chiar dacă nu eşti o persoană superstiţioasă !
Transmite acest test-mantră la cel puţin 5 persoane şi viaţa ta (şi a lor)
se va îmbunătăţi !
Dacă trimiţi la 5 – 9 persoane – se va îmbunătăţi conform dorinţelor
tale.
Dacă transmiţi la 9 – 14 persoane – vei avea cel puţin 5 surprize, în
următoarele trei săptămîni !

[Test cules de pe Internet]

AVERTISMENT
În atenţia celor care beneficiază de puteri menite să aline suferinţele
oamenilor

Feriţi-vă să faceţi preziceri, chiar dacă acestea par iminente !


În locul prezicerilor, daţi oamenilor puterea de a se îndrepta către
Dumnezeu. Ei nu se vor îndoi de Domnul şi de puterea Lui, dacă voi, cei
hărăziţi să vindecaţi şi să alinaţi, sunteţi puternici în credinţa voastră şi în
puterile date de Domnul.
În felul acesta, puterile voastre vor creşte şi pornirile voastre vor ceda
în faţa Domnului, ele fiind ocolite de destinul nefavorabil.
De veţi continua să preziceţi viitorul, în neputinţa voastră de
înţelegere şi în orgoliul vostru de favorizaţi, prin puterile voastre, vă
închideţi tot mai mult în plasele destinului vostru de oameni şi puterile vă
vor fi luate, mai întîi de către neîncrederea celor în nevoi şi apoi de către
Dumnezeu Însuşi.
Iată Înţelepciunea Divină: daţi oamenilor ceea ce se aşteaptă de la voi
şi nu-I întristaţi, închizînd destinele lor în faţa Domnului, căci, prin
curiozitatea lor, aceştia păcătuiesc amarnic şi pe voi vă ispitesc să călcaţi
poruncile Domnului.
Şi voi, cu puterile voastre, vă încredeţi mai mult în acestea decît în
Domnul şi orgoliul vostru sporeşte fără voia voastră, împotriva sufletului
vostru, pentru trupul şi nimicnicia din care vreţi să ieşiţi.
Iată adevărul, iată ştiinţa voastră şi puterea voastră ! Toate acestea
sunt date tuturor, voi sunteţi privilegeaţi prin destinul vostru – dat de suflet
şi venit de la Domnul. Nu-i îndepărtaţi pe oameni de credinţă, căci drumul
lor cel drept va fi atunci cînd gîndul lor va fi drept, prin credinţă şi iubire
neclintită.
Astfel îi ajutaţi să se ajute singuri şi să străbată ochiurile destinului
hărăzit de Suspuşii cereşti şi Domnul îi va îndrepta pe drumul lor, iertînd
păcatele lor şi acoperind datoriile lor prin credinţă sau prin suferinţă, după
cum aceştia ştiu să se ajute.
Voi – vindecători, magi, clarvăzători – nu vă orbiţi puterile prin
destăinuirile voastre, că ceea ce vedeţi adevăr este şi “din adevăr – adevăr se
naşte”. Dar voi nu vedeţi TOT adevărul, iar destinul prezis de voi se
dovedeşte opera voastră de oameni obişnuiţi, incapabili de a înţelege
Adevărul şi resemnaţi în faţa minunilor săvîrşite de Domnul. Unde sunt
minunile atunci cînd omul ştie ce-l aşteaptă şi se supune destinului
trupesc ?!. Unde sunt minunile cînd îl orbiţi, fără voia voastră şi a lui ?!
Atunci cînd voi credeţi în prezicerile voastre, mai mult decît în minunile
Domnului şi, fără să simţiţi, vă îndoiţi – în felul acesta – de Domnul, căzînd
în ispită şi făcînd jocul umbrelor şi întunericului.
Aceasta am avut a vă spune şi eu, împreună cu Domnul; mă închin în
faţa Atotputernicului nostru Dumnezeu ! Amin !
[Avertisment prezentat în cadrul unui Simpozion A.N.A.T.E.C.O.R. –
la Arad].

JURĂMÎNTUL LUI MAIMONIDE

Sunt gata să-mi încep îndeletnicirea. Vino-mi în ajutor, Dumnezeul


meu, ca să-mi pot îndeplini munca aşa cum se cuvine ! Pune în inima mea
iubirea de ştiinţă şi de adevăr şi iubirea de făpturile tale. Îndepărtează de
mine iubirea de necuvenite cîştiguri şi iubirea de faimă, căci asemenea
înclinaţii sunt contrare iubirii de adevăr şi iubirii de făpturile tale. Fă ca
trupul şi sufletul meu să fie dîrze şi dă-le puteri ca să poată oricînd să fie de
folos celui sărman şi bogatului, omului bun şi celui rău, prietenului şi
duşmanului. Fă, Doamne, ca-n cel atins de boală să nu văd altceva decît
omul…
Fă-mă să ţin seama, în faţa celor din breasla mea, de sfaturile celor
ştiutori cu adevărat şi ale celor dornici să mă înveţe să înţeleg, căci mare şi
de necuprins este întinderea ştiinţei !

DESPRE TIMP
Dar cea mai sigură sacralizare a timpului este de a trăi oricare moment
cu intensitatea cu care trăim coincidenţele magice ale unei sincronicităţi, de
a-l trăi aşadar din plin, aşa cum e el, excluzîndu-l pe oricare altul,
descoperin-du-i unicitatea şi specificitatea care îl diferenţează. Trebuie să ne
facem prezentul cît mai plin posibil, nicidecum în sensul epicurean al unei
plăceri senzuale gata să “profite la maximum”, ci prin realism filosofic;
numai acest moment există acum, el nu se va întoarce; cred că aceasta e de
ajuns pentru a-i stabili preţul. În secolul al XII-lea, Pere de Caussade scria în
Abandon a la divine Providence că “unicul lucru necesar pentru suflet se
găseşte totdeauna în prezent”; şi adăuga: “Dumnezeu este realitatea fiecărui
moment”. Meister Eckhart scrisese deja despre Dumnezeu că era
“Dumnezeul prezentului”. Numai prezentul poate dezvălui Prezenţa. Ziua
mîntuirii este chiar cea de azi. Chiar astăzi trebuie să fii drept, credincios,
iubitor. William Blake voia “să (cu)prindă eternitatea în ora care trece”. Un
sufi, adică un ascet al Islamului, este “fiul clipei” la care participă, alunecînd
de la prima la următoarea, aşa cum printre degete se scurg boabele de
mătănii – şirag neîntrerupt de clipe asigurînd continuitatea unei Creaţii din
care, dacă una singură ar lipsi, întreaga creaţie ar dispărea. În final, pentru
Diogen “există numai această zi şi această oră”.
Text de Jean Bies - Iluminări pentru vremurile de pe urmă

IMN în cinstea dragostei

Chiar de aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu am


dragostea – nu sunt decît o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor,
Chiar de aş avea darul profeţiei şi aş cunoaşte toate misterele şi toată
ştiinţa şi aş avea o credinţă desăvîrşită, încît să strămut munţii, dacă nu am
dragostea – nimic nu sunt.
Dacă întreaga mea avuţie aş da-o în pomeni şi corpul meu l-aş da pe foc,
să ard, dacă nu am dragostea – nu-mi foloseşte la nimic.
Dragostea este răbdătoare; dragostea este binevoitoare; nu invidiază, nu
este lăudăroasă, nu se umflă în pene; nu este necuviincioasă, nu umblă după
ale sale, nu se supără, nu ţine socoteală de rău; nu se bucură de nedreptate, ci
se desfată de adevăr. Ea toate le acoperă, toate le crede; toate le
nădăjduieşte, toate le îndură.
Dragostea nicicînd nu încetează.
Fie profeţiile, se vor spulbera; fie limbile, vor amuţi; fie ştiinţa, va
dispărea.
Ţărmurită doar ne este ştiinţa şi mărginită ne este profeţia. Dar cînd va
veni desăvîrşirea, ceea ce este nedesăvîrşit va dispărea.
Pe cînd eram copil, ca un copil vorbeam, ca un copil cugetam, ca un
copil judecam. Cînd însă am devenit om, m-am lăsat de cele copilăreşti.
Acum vedem într-o oglindă, nelămurit; dar atunci va fi faţă în faţă.
Acum cunosc în parte; atunci însă voi cunoaşte limpede, aşa cum limpede
sunt cunoscut.
În prezent durează acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea.
Dar cea mai presus dintre ele este dragostea.

1 Corinteni 13, 1-
13

Rugăciune către Sfînta Fecioară

Regina lumii – minunata apărătoare a oamenilor şi nădejdea


celor care ne refugiem la tine – fii nouă milostivă ! Amin. (se recită cu
mîinile în cruce, pe piept).

Rugăciune - de Mihai Eminescu

Crăiasă alegîndu-te Noi ce din mila Sfîntului


Îngenunchiem rugîndu-te Umbră facem pămîntului
Înalţă-ne, ne mîntuie Rugămu-ne-ndurărilor
Din valul ce ne bîntuie; Luceafărului mărilor;
Fii scut de întărire Ascultă-a noastre plîngeri
Şi zid de mîntuire; Regină peste îngeri;
Privirea-ţi adorată Din negură te arată
Asupră-ne coboară, Lumină dulce, clară
O, Maică prea-curată O Maică prea-curată
Şi pururea Fecioară, Şi pururea Fecioară
Marie ! Marie !

Rugăciune în faţa Crucifixului

Atotstăpînitorule, slăvite DUMNEZEULE,


Luminează întunericul inimii mele,
Dă-mi o credinţă dreaptă,
O speranţă neclintită,
O iubire desăvîrşită,
Priceperea şi înţelepciunea, Doamne,
De a împlini Legile Tale sfinte şi vrednice
de crezare ! Amin ! [Sfîntul Francisc de Assisi]

O rugăciune a Sfîntului Francisc de Assisi

Doamne, te implor, fă ca forţa fierbinte şi blîndă a Iubirii Tale să


dezlipească ochii mei de tot ceea ce este sub cer, ca să mor din iubire pentru
Iubirea Ta, aşa cum Tu ai binevoit să mori din iubire pentru iubirea mea !
Amin.
Rugăciunea Sfîntului Francisc de Assisi
pentru pacea socială

O, Doamne,
Fă din mine un instrument al Păcii Tale :
Ca să iubesc – acolo unde este ură;
Să iert – acolo unde se jigneşte;
Să unesc – acolo unde este dezbinare;
Să spun adevărul – acolo unde domneşte eroarea;
Să aduc credinţă – acolo unde este îndoială;
Să trezesc speranţă – acolo unde chinuie deznădejdea;
Să aprind o Lumină – acolo unde locuieşte întristarea !
O, Doamne,
Ajută-mă să năzuiesc:
Nu atît să fiu mîngîiat, cît să mîngîi;
Nu atît să fiu iubit, cît să iubesc;
Nu atît să fiu înţeles, cît să înţeleg !
Căci cel ce dă – primeşte;
Cel ce se uită pe sine – se regăseşte;
Celui ce iartă – i se va ierta;
Iar cel ce moare – se trezeşte la Viaţa Veşnică ! Amin !

Meditaţie

Sunt pătruns de Lumina Duhului Sfînt pînă în adîncurile mele.


Această energie luminoasă naşte în mine
un nou elan, cu rădăcinile înfipte
adînc în propria-mi fiinţă,
pentru ca – acum – să pot simţi cum răsare
din mine o sămînţă a vieţii.
Sunt activ, puternic, curajos şi creator
şi conştient de aceste proprii valori.
Trăiesc clipa în toată plenitudinea ei,
cu tot ceea ce mă entuziasmează cel mai mult.
Sunt exprimat de Masculinul din mine. Amin !

Psalmul 117 (fragment)

Lăudaţi pe Domnul că este bun,


Că în veac este mila Lui.
Să zică dar, toţi cei ce-L iubesc pe Domnul,
Că este bun, că în veac este mila Lui.
Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii,
Aceasta s-a pus în capul unghiului.
De la Domnul s-a făcut aceasta
Şi minunată este în ochii noştri.
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
Să ne bucurăm şi să ne veselim în ea !
O, Doamne, mîntuieşte ! O, Doamne, sporeşte !
Binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului;
Binecuvîntatu-v-am pe voi, din casa Domnului.
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat ! Amin !

DACĂ
de Rudvard Kipling

De poţi să nu-ţi pierzi capul, cînd toţi în jurul tău


şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
de poţi, atunci cînd toţi te cred nedemn şi rău
să nu-ţi pierzi nici o clipă încrederea în tine;
de poţi s-aştepţi oricît, fără să-ţi pierzi răbdarea,
de rabzi să fi minţit fără ca tu să minţi,
sau cînd, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării,


de poţi gîndi, dar fără să-ţi faci din asta ţel,
de poţi să nu cazi pradă nicicînd dezesperării,
succesul şi dezastrul primindu-le la fel;
de rabzi s-auzi cuvîntul rostit cîndva de tine,
răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;
de poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine
să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut;

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere


şi tot ce-ai strîns o viaţă să pierzi într-un minut,
şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;
şi dacă corpul tău uzat şi obosit
îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă,
numai cu străşnicia Voinţei tale şi-astfel
să steie peste vreme aşa precum o stîncă;
De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă
te poţi plimba cu regii făr-a te îngîmfa,
de nici amici, nici duşmani nu pot vreun rău să-ţi facă
pentru că doar dreptatea e călăuza ta;
şi dacă poţi să umbli minuta trecătoare
să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom,
al tău va fi Pămîntul, cu bunurile-i toate
şi, ceea ce-i mai mult chiar, să ştii, vei fi un OM !
[traducere de Elena Herovanu]

ÎNVAŢĂ… !

Învaţă de la apă să ai statornic drum,


Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi,
Învaţă de la stîncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cît trebuie să spui.
Învaţă de la vîntul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat !
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea !


Învaţă de la stîncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti !
Învaţă de la greier – cînd singur eşti – să cînţi !
Învaţă de la lună să nu te înspăimînţi.
Învaţă de la vulturi cînd umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei !
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blîndeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor,
Învaţă de la toate că totu-i trecător !
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci,
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci !

[după Boris Pasternak]

DECALOGUL TĂCERII

Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros!


Taci, atunci cînd ai vorbit destul!
Taci, pînă cînd îţi vine rândul să vorbeşti!
Taci, atunci cînd eşti provocat!
Taci, cînd eşti nervos şi iritabil!
Taci, cînd intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi!
Taci, cînd pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima
în tine cele ce le-ai auzit!
Taci, cînd eşti ispitit să bîrfeşti!
Taci, cînd eşti ispitit să critici!
Taci, cît să ai timp să gîndeşti, înainte să vorbeşti!

Capitolul III – Forum


Mesajul Arhanghelului Poporului Român
către oamenii de vază
Spune la domnii voştri aşa:
Trăieşte în pace cu vecinii tăi, dar apără ce-i al tău, căci nu-i preţ şi
nici lege, nici în ceruri, nici pe pămînt, nici sub pămînt dacă faci cum îţi zic.
Şi înăuntrul obcinei tale, nu pune gard să zici aici e al meu, aici e al
tău. Căci gol vii şi gol pleci. Şi, domnule, de mine pus şi hotărît ,(să) aibi
grijă ca să nu se aştearnă negura şi să rămînă burţi goale. Căci eu, care te
cinstesc, voi lua cununa cinstei de la tine şi o voi pune la altul. Iar tu vei
cade ca un om de rînd, vei sfîrşi ca un om obişnuit.
[ Extras din cartea Forţă contra forţă – Mărturiile unui paranormal
consemnate şi comentate de CRISTIAN GĂNESCU, Editura Alaya 2001]

Legea întrajutorării, cultul prieteniei căruia îi era asociat respectul


pentru familie, supunerea faţă de legi – cînd erau drepte - şi cultul eroilor
făceau parte din etica pitagoreică*.
Ritualul pitagoreic* impunea o curăţenie minuţioasă a corpului şi a
veşmintelor (togă din in alb), cuprindea examenul zilnic de conştiinţă,
folosirea parfumurilor (şi a unei tămîi speciale) şi a muzicii, pentru a pune în
armonie ritmurile sufletului cu cele ale corpului, cina comună, unde era
consumată numai carnea albă a animalelor admise pentru jertfele rituale:
cocoşi albi, purcei şi iezi de lapte.
* Pitagora a fost iniţiat (şi) în Tracia, ceea ce ne face să credem că este
vorba de etica şi ritualurile zalmoxiene (n.n.).
[Extras din Matila C. Ghyka – Filosofia şi mistica numărului]

IUBESC ROMÂNIA !

“România e o ţară foarte


frumoasă şi mi-au plăcut
românii foarte mult.Sunt
oameni deschişi şi o companie
foarte plăcută (Excelenţa Sa
Quinton Mark Quayle,
amsadadorul Marii Britanii la
Bucureşti –Eenimentul .zile -
11.11.2002).

Sunt român şi iubesc România ! M-am născut, am crescut şi m-am


dezvoltat aici, m-am căsătorit şi am doi copii grozavi; cu toţii simţim, trăim
şi iubim româneşte şi creştineşte, aşa cum am fost educaţi, formaţi, învăţaţi.
Am vizitat şi alte ţări – Polonia, Germania, Elveţia, Danemarca, Statele
Unite şi altele; mi-au plăcut toate şi fiecare în parte, dar mult mai mult îmi
place România, ţara mea – pe care o cunosc bine (din păcate nu atît cît îmi
doresc !). Ştiu destul de multe despre tradiţia noastră, despre strămoşii
noştri, mai apropiaţi şi mai puţin apropiaţi. Simt, în sinea mea că “ne
tragem” de departe sau – mai corect – de demult ! Mă simt un pic
hiperborean, destul de mult atlant (am avut un vis oniric care ‘mi-a amintit’
că am fost pe Atlantida, chiar atunci cînd se scufunda !), un pic pelasg, mai
mult traco-get, evident dac, tranzitoriu vlah, dar cel mai mult Român (bine,
dacă vreţi, ardelean, cu rădăcini ample bucovinene !). Simt că am fraţi de
neam mulţi, în toată lumea, unii (mult prea mulţi) chiar în apropierea
hotarelor ţării – din păcate, de cealaltă parte ! Pe toţi îi iubesc şi le doresc tot
binele, deopotrivă celor de acasă, ca şi celor înstrăinaţi. Nădăjduiesc că, cei
mai mulţi dintre ei, simt asemenea mie şi, de aceea, îi aştept oricînd acasă;
avem pentru toţi loc, chiar dacă din vatra noastră strămoşească lipsesc părţi
importante. Decizia este, însă, a lor şi le-o respect ! Sunt de părere că trebuie
să facem mai mult pentru fraţii noştri, unde-ar fi ei, mai ales pentru cei în
necaz (şi nu cred că este necaz mai mare – pentru ei – decît Dorul de casă !),
dar ‘nicăieri nu-i ca acasă’, drept pentru care “îi aştept oricînd acasă”(vezi
mai sus).
Mi-e dragă ROMÂNIA şi-am aflat de curînd şi “de ce”: pentru că este
anagrama de la ARMONIA (fie binecuvîntat francezul Jean Bies, de la care
am aflat !). Da, România este armonioasă în toate: în istorie (altfel n-ar fi
răzbit !), în cadrul natural, în tradiţie, în cultură, ştiinţă şi altele, dar -mai
ales- în Oameni. Vă conjur s-o cercetaţi, s-o cunoaşteţi şi să vă convingeţi.
Urmaţi sfatul lui Dalai Lama de a merge în fiecare an într-un loc unde n-aţi
mai fost!. Veţi fi uluiţi ! Din nord-vestul ţării, unde o să vedeţi armonia
dintre oşeni şi moroşeni -şi nu numai- şi pînă în sud-estul ţării, unde veţi
întîlni armonia dintre cei mai vechi munţi ai Europei şi cel mai nou pămînt
al ei (Delta) – toată ţara este o Armonie ! De la subsolul bogat în zăcăminte,
la solul fertil al cîmpiilor, dar şi al păşunilor alpine – toată ţara este o
Armonie ! De la medicina holistică a lui Zalmoxis, la medicina românească
de astăzi (deopotrivă alopată şi alternativă), la “aurul gri”(inteligenţa, în
domenii de vîrf) românesc de astăzi – toată ţara, tot neamul, tot poporul este
în Armonie. De la cultul (religia) Zalmoxiană de odinioară s-a trecut la
creştinismul de azi – tot prin Armonie ! (a se vedea “Moşul din Carpaţi” de
păr.Ghelasie Gheorghe !). Trăim, deci, într-o ţară armonioasă, într-o ţară
minunată, într-o ţară bogată – care are, în armonie, trei mari bogăţii
inepuizabile: Oamenii, Pămîntul (pentru exploatare agricolă), Frumuseţile
naturale (pentru exploatare turistică). Nu ne rămîne decît să edificăm – prin
muncă – o dezvoltare durabilă, în respect pentru Dumnezeu – care ne-a
dăruit Totul -, pentru Om – care este scopul Creaţiei şi pentru Natură - care
este Sursa noastră !. Iubesc ROMÂNIA şi sunt sigur că ea va propăşi !.

Despre originea şi tradiţiile creştine ale poporului român.

Întrucît au apărut unele luări de poziţie, care propun revenirea la


“religia tradiţională zalmoxiană” a poporului român, “religie naţională
menită să redea poporului nostru şansa supravieţuirii”, ţin să-mi prezint
poziţia.
Sunt creştin român, profund mîndru de originea mea şi a poporului
meu şi conştient de misiunea sa; aceasta mă face să nu fiu – de la început –
de acord cu atitudinile defetiste privind soarta noastră, a românilor. Sunt
conştient de dificultăţile perioadei actuale, chiar şi de pericolele uneltirilor
neprietenilor noştri, dar am o mare încredere în capacitatea noastră de a
depăşi toate obstacolele, aşa cum istoria - mai nouă şi mai veche - o arată.
Cunosc, din surse demne de încredere, consonante, o serie de aspecte
ale istoriei noastre vechi. O serie de informaţii, parvenite atît pe căi
palpabile, documentare, arheologice, cît şi pe căi neconvenţionale, inclusiv
religios-tradiţionale*, fac referire la Zalmoxis şi la religia zalmoxiană a
dacilor. Se cunoaşte că era o religie monoteistă, solară, de mare valoare
filosofică şi morală şi de mare impact asupra strămoşilor noştri. Ceea ce se
cunoaşte mai puţin, dar mai ales se omite, este confluenţa dintre această
religie - generalizată la poporul dac – şi religia creştină, ajunsă pe plaiurile
Daciei prin intermediul (recunoscut) al apostolului Andrei. Conjunctura
(care nu este niciodată întîmplătoare !) a făcut ca unul dintre ucenicii
apostolului să fie tocmai Marele preot zalmoxian, ultimul de altfel !. Acesta,
fiind iniţiat – ca toţi marii preoţi – asupra întrupării Divinităţii, a primit cu
multă uşurinţă şi înţelegere evanghelizarea Apostolului, care a avut menirea
să-l iniţieze – la modul concret – asupra vieţii şi operei Mîntuitorului
omenirii, Isus Cristos. Odată iniţiat şi botezat, primind numele de Andrei,
după naşul său, a făcut ceea ce Noul Testament - prin Evanghelia după
Marcu 16,15 – consemnează a fi misiunea oricărui ucenic al lui Isus Cristos:
“Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată făptura. Cine va
crede şi va fi botezat, se va mîntui, iar cine nu va crede, va fi condamnat”.
Aşadar, Marele preot, care devenise ucenicul şi preotul Andrei i-a predicat
noua Evanghelie, în primul rînd, ucenicului său, care – conform tradiţiei
zalmoxiene – urma să-i ia locul după moarte, botezîndu-l cu numele Andrei.
După aceasta, s-a adresat poporului dac, pe care-l păstorea. Habotnicia şi
cerbicia recunoscută a dacilor a făcut ca aceştia să primească cu îndoială şi
reţinere predica Marelui preot, pe care l-au bănuit de trădare, mai ales în
contextul trădării Regelui Decebal, care a condus la cotropirea (parţială) a
Daciei de către romani. Conform tradiţiei, poporul i-a cerut Marelui preot să
se supună Judecăţii Divine, pentru a proba valabilitatea (adevărul) predicii
sale asupra întrupării Mîntuitorului şi învăţăturilor noii religii. Înaintea
consumării acestei judecăţi, pe care Marele preot Andrei a acceptat-o, i s-a
solicitat respectarea tradiţiei, prin desemnarea înlocuitorului. Marele preot
Andrei l-a desemnat drept succesor pe ucenicul său Andrei, acceptat fără
tăgadă de popor, după care s-a supus judecăţii, prin aruncarea sa rituală în
cele 3 suliţe. Moartea Marelui preot Andrei, care – astfel – devine primul
martir creştin român, a confirmat justeţea predicii sale, ceea ce a condus la
acceptarea noii religii, propovăduite de fostul Mare preot zalmoxian şi
continuată de noul Mare preot creştin Andrei şi – în consecinţă – la
creştinarea poporului dac. Evident că, la aceasta a contribuit – pe lîngă
aspectele formale prezentate – consonanţa filosofico-morală a noii religiin
creştine cu religia tradiţională zalmoxiană. Unele probleme de adaptare au
apărut în legătură cu puternica remanenţă a sărbătorilor şi tradiţiilor
populare, ceea ce a şi condus la unele “suprapuneri”, bine sesizate de
cercetători, îndeosebi cu referire la Crăciun, Bobotează, Sînziene etc.
Vreau să cred că expunerea de mai sus, bazată pe informaţii de
sorginte tradiţională (tradiţie păstrată şi transmisă, din generaţie în generaţie,
în special în mediul schimnicilor din munţii Apuseni, nealterată de nici o
influenţă exterioară), desfiinţează dihotomia religie zalmoxiană – religie
creştină şi, ca atare, “stringenta necesitate” a înlocuirii uneia cu cealaltă.
Personal, mă simt cu atît mai îndreptăţit să mă declar creştin român, cu cît
îmi recunosc şi preţuiesc rădăcinile dacice şi, implicit, zalmoxiene !
* Vezi Moşul din Carpaţi de păr.Ghelasie Gheorghe.

NOTE DE LECTURĂ

Iată, tocmai am terminat de citit, la recomandarea entuziastă a unui


prieten, lucrarea ŞOCUL PREISTORIC, a domnului Genu Boris Copăceanu.
Este un studiu interesant şi incitant, rod al unei munci aprige şi tenace,
menite să descifreze şi să pună în evidenţă “Semnătura de Autor” relevată de
“Geometria sacră”. Toată admiraţia pentru efortul depus şi pentru
informaţiile transmise, rod al EXTRATERESTROLOGIEI şi, respectiv al
ZALMOXANALIZEI, fondate de autor.
Ceea ce simt nevoia să consemnez sunt cîteva note critice, menite să
“corecteze” considerentele domnului Genu.
În primul rînd, am simţit o vehemenţă şi virulenţă nestăpînite, care –
pentru un cercetător – sunt piedici evidente în raţionala abordare, dar, mai
ales, în concluziile pe care le trasează, mai ales atunci cînd abordează un
domeniu atît de important.
În al doilea rînd, constat o abordare limitată şi limitativă a realităţii
“cosmice”, respectiv una pur materială şi materialistă, ceea ce-l conduce la
concluzii – evident – limitate. Sunt de-a dreptul surprins că domnia sa,
abordînd geometria sacră şi condus fiind la concluzia existenţei paradisului,
ignoră SPIRITUALITATEA “Autorului” – a cărui semnătură o regăseşte, în
“toate cele ce sunt” ! O abordare holistică, integrală a subiectului i-ar fi
permis să-l înţeleagă mai bine pe Autor şi mai ales opera Acestuia. Ca prin
minune, percepţia unor conflicte apocaliptice, încrîncenate s-ar fi
transformat într-o percepţie blîndă, iubitoare a acestei lumi – IUBIRE care,
evident, stă la bază şi justifică Creaţia – al cărei “autorat” domnul Genu, în
mod atît de stenic, îl identifică peste tot.
Personal, sunt încîntat de “descoperirile” autorului. Sunt un Român la
fel de mîndru de originea sa, conştient şi fericit de valabilitatea tezei
primordialităţii româneşti, dar asta nu-mi dă dreptul (şi nici domnului Genu)
de a vedea în celelalte rase şi popoare duşmani – pe care să trebuiască, dintr-
o firească datorie patriotică, să-i distrug ! Sunt un mîndru şi fericit Român,
conştient de Misiunea spirituală superbă a poporului meu, precursor al
civilaţiei actuale, dar văd – în ceilalţi oameni -fraţi de ai mei, pe care am
datoria de onoare să-i trezesc, să-i recuperez prin IUBIRE ! Eu asta înţeleg
că aşteaptă Autorul de la mine şi de la ai mei ! Iar ACASĂ sunt peste tot – şi
AICI şi ACOLO unde Autorul mă va trimite. Dacă în mine şi în ai mei El a
pus o “sacră genetică”, sunt convins că a făcut-o pentru că aşteaptă de la noi
Lucrări importante şi acestea nu pot fi decît lucrări ale IUBIRII
NECONDIŢIONATE – singura, de altfel -, lucrări care n-au nimic de-a face
cu eugenia!
Sunt de acord (fără a-mi aroga prin aceasta vreun merit !) cu
“fabuloasa tezauristică a Parcului Sacru Carpatic”, m-am împlinit ori de cîte
ori am luat contact cu ea, din Bucegi la Tîrgu Jiu şi din Bucovina la
Sarmisegetuza, sunt –din nou- de acord că merită să-ţi dai viaţa pentru a o
apăra, dar de impus – se impune de la sine, prin “Semnătura de Autor”, în
care eu văd IUBIRE, o iubire care construieşte, care alină şi mîngîie, care
împlineşte prin complementaritate – pentru că REALITATEA (LUMEA)
este O UNITATE ÎN DIVERSITATE şi nu o adversitate. Avînd acest tezaur,
simt că Lumea ar trebui să-şi dorească “să intre” în România şi nu viceversa;
de aceea mi se par umilitoare numeroasele condiţionări pentru “admiterea”
României, dar şi acest aspect îl tratez cu Iubire, cu înţelegere şi răbdare,
pentru că Iubirea este îndelung răbdătoare şi înţelegătoare. Dacă fratele meu
Genu nu ar fi atît de înverşunat, poate s-ar fi apropiat în alt mod de
creştinism, care, din sursele tradiţionale spirituale româneşti, a fost prevestit-
proorocit de Zalmoxe însuşi ! Atunci şi numai atunci ar fi înţeles cu adevărat
sensul “Semnăturii de Autor”, Iubirea din care, cu care şi pentru care El a
creat Lumea ! Atunci şi numai atunci ochii i se vor deschide şi va vedea
Minunăţiile Lumii, în care domnia sa a descifrat Semnătura şi va înţelege cu
adevărat CINE şi CUM suntem noi, ROMÂNII !!!. Aştept cu speranţă şi
răbdare acea zi, pentru că şi fratele meu Genu este un Om minunat, care şi-a
adus contribuţia la identificare şi evidenţierea fabulosului Parc Sacru
Carpatic !

Mesajul lui Dalai Lama pentru Mileniul III

Ce a spus Dalai Lama la începutul mileniului III, care a început la


01.01.2001.
Îţi ia cîteva secunde să-l citeşti şi să cugeţi. Nu păstra mesajul doar
pentru tine !
Trebuie (e bine!) să plece de la tine în 96 de ore. O să ai o surpriză plăcută.
Este adevărat chiar dacă nu eşti superstiţios sau credincios !

Învăţăturile vieţii în noul mileniu de la DALAI LAMA.


Marea dragoste şi marile realizări implică un mare risc.
Cînd pierzi să-ţi fie învăţătură !
Urmează cei trei R: respect pentru tine, respect pentru alţii, responsabilitate
pentru toate acţiunile tale.
Aminteşte-ţi că, atunci cînd nu obţii ceea ce vrei, este uneori o minunată
lovitură de noroc!
Învaţă regulile astfel încît să ştii cum să le calci cum se cuvine!
Nu lăsa ca o dispută nesemnificativă să rupă o mare prietenie!
Atunci cînd realizezi că ai greşit, imediat ia măsuri să le corectezi!
În fiecare zi să petreci cîtva timp pentru tine!
Deschide braţele spre schimbare, dar nu-ţi pierde din valorile tale!
Ţine minte că tăcerea este uneori cel mai bun răspuns.
Trăieşte o viaţă onorabilă! Atunci cînd îmbătrîneşti şi te gîndeşti în urmă,
vei putea să te bucuri a doua oară de ea.
O atmosferă plăcută în casă este baza vieţii tale.
În neînţelegerile cu cei dragi ia seama numai de situaţia curentă. Nu invoca
trecutul !
Împărtăşeşte ştiinţa ta ! Este o cale de a atinge imortalitatea.
Fii gentil cu pămîntul !
O dată pe an, pleacă undeva unde nu ai fost niciodară !
Ţine minte: cea mai bună relaţie este cea în care iubirea recuprocă depăşeşte
nevoia fiecăruia.
Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunţi ca să-l poţi obţine.
Îmbină iubirea şi gătitul cu renunţarea !

Nu păstra acest mesaj doar pentru tine. Mantra trebuie să plece de la


tine în 96 de ore. Vei avea o plăcută surpriză (este adevărat chiar dacă nu
eşti superstiţios sau credincios!).

Dacă trimiţi la:


0-4 persoane – viaţa ta se va îmbunătăţi uşor;
5-9 persoane – viaţa ta se va îmbunătăţi aşa cum ai vrea;
9-14 persoane – vei avea cel puţin 5 surprize în următoarele 3 săptămîni.
15 persoane şi peste – viaţa ta se va îmbunătăţi drastic şi visele vor deveni
realitate !.

“Nădejde neclintită, Tu ne vei păstra pacea


noastră,
că întru Tine ne punem nădejdea” Isaia
26,3

Scrisoare către Prea-Fericitul Teoctist şi Înalt-Prea-Sfinţitul


Ioan Robu,

+ Lăudat să fie Domnul nostru Isus Cristos !

Excelenţele Voastre,

Mă adresez Dumneavostră, în această perioadă, în care ne pregătim să


întîmpi-
năm celebrarea Naşterii Mîntuitorului nostru, cu rugămintea a Vă apleca
asupra propu- nerilor pe care Vi le prezint în contiuare.
Am avut privilegiul să mă aflu, de mai multe ori în preajma fiecăruia
dintre Dumneavoastră, Vi-am simţit vibraţia sufletelor Voastre nobile şi sunt
sigur că aveţi aceleaşi sentimente de iubire faţă de poporul nostru. Ştiu,
deasemenea, că Vă preocupă în aceiaşi măsură soarta lui şi Vă îngrijorează
situaţia actuală.
În ceea ce mă priveşte, sunt un optimist şi cred cu tărie în soarta bună
şi în misiu- nea creştină a poporului meu. Iată de ce, am redactat o scrisoare
către Preşedintele ţării, pe care o anexez, în speranţa că Veţi fi de acord cu
demersul meu şi îl veţi susţine, promovîndu-l la Preşedenţie.
Vin, deasemenea, la Dumneavoastră cu rugămintea de a promova – în
cadrul Sfintelor slujbe duminicale, în Bisericile pe care – cu onoare – le
păstoriţi, a două rugăciuni pentru Binele poporului român, adaptate după
cunoscutele rugăciuni ale Sfîntului Ciprian, respectiv ale Sfîntului Francisc
de Assisi – pe care le anexez. Aceste rugăciuni ar putea constitui o temă
comună, în cadrul Octavei din luna ianuarie şi – deasemenea canoane zilnice
pentru Mănăstirile româneşti, din cadrul Bisericilor Voastre.
Fie ca Sărbătorile pe care, prin post şi rugăciune, le aşteptăm cu multă
speranţă, să Vă aducă, Excelenţelor Voastre, multă fericire şi sănătate,
putere şi inspiraţie divină, în greaua misiune pe care Vi-aţi asumat-o !
Dumnezeu să Vă aibe în paza Sa !

Rugăciunea Sfîntului Ciprian

Domnului să ne rugăm !
Stăpîne Doamne, Isuse Cristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi
Chivernisitorule a toate, Sfînt şi Slăvit eşti; Împăratul împăraţilor şi Domnul
domnilor, slavă Ţie, Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi
neapropiată, pentru rugăciunea noastră, a smeriţilor şi nevrednicilor robilor
Tăi români; depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă
ploaie la bună vreme peste tot pămîntul românesc şi pămîntul să-şi dea
roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor, femeile să fie dezlegate
şi eliberate de nerodirea pîntecului; acestea şi toată lumea mai întîi fiind
dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti.
Aşa Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, slujitorii Tăi şi robii Tăi
români, cu toţi ai casei lor şi dezleagă poporul nostru de demonul de amiază,
de toată boala şi de tot blestemul, de toată mînia, nenorocirea, clevetirea
invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, nepuntinţa, prostia,
neînţelepciunea, mîndria, trufia, cruzimea, nedrep-tatea şi de toate greşelile
ştiute şi neştiute, pentru Sfînt Numele Tău, că binecuvîntat eşti în veci.
Amin !.

Rugăciunea Sfîntului Francisc de Assisi

O, Doamne,
Fă din mine un instrument al Păcii Tale :
Ca să iubesc – acolo unde este ură;
Să iert – acolo unde se jigneşte;
Să unesc – acolo unde este dezbinare;
Să spun adevărul – acolo unde domneşte eroarea;
Să aduc credinţă – acolo unde este îndoială;
Să trezesc speranţă – acolo unde chinuie deznădejdea;
Să aprind o Lumină – acolo unde locuieşte întristarea !
O, Doamne,
Ajută-mă să năzuiesc:
Nu atît să fiu mîngîiat, cît să mîngîi;
Nu atît să fiu iubit, cît să iubesc;
Nu atît să fiu înţeles, cît să înţeleg !
Căci cel ce dă – primeşte;
Cel ce se uită pe sine – se regăseşte;
Celui ce iartă – i se va ierta;
Iar cel ce moare – se trezeşte la Viaţa Veşnică ! Amin !

“God bless
Romania !”
“Dumnezeu ne
zîmbeşte astăzi !”
George
W.Bush, Bucureşti

Domnului Preşedinte al României

Stimate domnule Ion Iliescu,

Sunt foarte fericit şi mulţumit, zilele acestea ! Desigur că o contribuţie


importantă Vă aparţine, drept pentru care Vă mulţumesc, în numele meu şi
al familiei mele !
Ceea ce mă îndeamnă să Vă scriu este dorinţa fierbinte de a vedea
materializate, cît mai curînd, minunatele şanse pe care le avem. Da, avem
şanse minunate: avem o ţară minunată, România; avem un popor minunat,
cu o frumoasă tradiţie multimilenară (cca 12 milenii – pentru cunoscători !);
avem o conjunctură internaţională favorabilă; avem conducători minunaţi
(pe care, din păcate, nu prea ştim să-i apreciem), într-un cuvînt avem
TOTUL. Sigur că, aceste şanse nefiind “de ultimă oră”, ne întrebăm ce ne
lipseşte, totuşi ?! Pentru că – evident – ceva ne lipseşte, din moment ce Nu
putem fructifica aceste şanse, cel puţin pînă acum ! Dacă aveţi bunăvoinţa să
priviţi motto-ul scrisorii mele, veţi constata că oaspetele Dumneavoastră şi
al nostru L-a invocat pe Dumnezeu, ca sursă a BINECUVÎNTĂRII şi a
BUNĂVOINŢEI, două aspecte care, veţi fi de acord, noi –Românii- nu le
abordăm, nici în Constituţia noastră şi nici în discursul public, deşi suntem
în covărşitoare majoritate credincioşi şi, mai mult, creştini, cu o tradiţie de
aproape 2 milenii !
Apreciez, în cuvîntările Dumneavoastră, preocuparea faţă de corupţie
şi birocraţie (şi nu numai), tare morale care afectează grav corpul naţiunii !
Deasemenea, intenţia declarată de a le ataca frontal, pe căi constituţionale,
legale şi instituţionale. Iată de ce, cred că este foarte importantă revenirea
României la statutul de ţară creştină (nu religioasă !), prin inserarea în
Constituţie, aflată oricum în stadiu de modificare, a prevederii referitoare la
conştiinţa poporului român (“Noi credem în Dumnezeu !”) şi în ridicarea la
rang de sărbătoare naţională a zilei de 30 noiembrie (prăznuirea Sfîntului
Andrei, patronul spiritual şi apostolul nostru), prin adiţiune la ziua de 1
Decembrie. Vă rog, domnule Preşedinte, să Vă îndepliniţi integral misiunea
pe care o aveţi, în fruntea poporului român, redîndu-i statutul spiritual care i
se cuvine şi i se potriveşte. Nimic altceva nu lipseşte ! Veţi constata rapid că
lupta cu corupţia şi alte abateri morale va deveni caducă, energiile populare
vor fi eliberate şi bunăstarea materială socială, care Vă produce atîta
supărare, va deveni o realitate – bazată pe munca noastră şi nu pe “tranşe”,
investiţii străine, credite, ajutoare, care vor fi doar complementare !
Domnule Preşedinte, mi-am permis să vă întocmesc tabloul energetic
numerologic, găsind acolo numeroase explicaţii asupra preferinţelor şi
atitudinilor Dumneavoastră, mai vechi şi mai noi. Remarc că aveţi o
spiritualitate foarte ridicată, de nivel maxim (după unele păreri), la fel cu
preşedintele G.W.Bush, avînd deasemenea o personalitate aparte, care de
multe ori îmi produce admiraţie, prin lipsa de conformism, prin
spontaneitate şi comunicativitate, aspecte care s-au văzut şi plăcut inclusiv la
întîlnirea cu preşedintele american. În mod sincer şi deschis recunosc că nu
am fost un admirator şi nici susţinător al Dumneavoastră, fiind -asemenea
multor conaţionali- dispus să Vă sesizez mai degrabă defectele şi scăpările,
drept pentru care îmi cer scuze ! Sunt acum în poziţia de a-mi pune mari
speranţe în Dumneavoastră, bazat – pe lîngă aspectele numerologice
menţionate – pe sinceritatea şi buna Dumneavoastră intenţie, pe care le
cunosc, în particular, de circa 10 ani. Vă rog, faceţi efortul de a Vă depăşi
blocajele religioase educaţionale, pentru Dumneavoastră şi pentru Poporul
Român !
Regret un singur lucru, în legătură cu Adunarea din 23 noiembrie :
Cred că era un prilej potrivit pentru a-l invoca pe J.F.Kennedy, la 39 de ani
de la asasinare, pentru a transmite poporului nostru chemarea de a se
preocupa de ceea ce fiecare are de oferit ţării sale ! Aferim !
Urîndu-Vă multă sănătate şi fericire, mă rog ca Dumnezeu să Vă
întărească în misiunea Dumneavostră!
Al Dumneavoastră, cu sinceritate,Adrian Şcheul

SCRISOARE CĂTRE PAPA


Laudetur Jesus Christus !

Sanctitatea Voastră,

Sunt un creştin catolic român, care a avut fericirea să Vă întîlnească de 2 ori,


odată în august 1991 la Censtohowa, în Polonia şi odată – la mine acasă, la
Bucureşti, cu ocazia istoricei Voastre vizite în România. Vă mulţumesc că
existaţi !
Vă anexez o “scurtă scrisoare către evrei”, pe care am simţit nevoia să o
scriu şi pe care Vi-o încredinţez cu conştiinţa că, dacă ea reprezintă o
contribuţie valabilă, veţi ştii care-i este locul. Vă mulţumesc pentru interes !
Vă urez multă fericire şi împlinirea misiunii pe care în mod atît de strălucit o
desfăşuraţi. Dumnezeu să Vă binecuvînteze !

Al Dumneavoastră smerit,
Adrian Şcheul

Scurtă scrisoare către evrei


Dragii mei,
Simt în sufletul meu un mare regret pentru faptul că nu suntem
împreună ! Din cîte înţeleg eu, ar fi vremea unei reconsiderări din partea
învăţaţilor şi preoţilor voştri, despre a căror cunoaştere- înţelepciune sunt
încredinţat.
Se împlinesc – iată – circa 2000 de ani de cînd profeţiile Profeţilor
voştri s-au împlinit – Mesia s-a întrupat, de la Duhul Sfînt, din Maria
Fecioară, la Bethleem.
Înţeleg că strămoşii voştri nu au înţeles şi nu au acceptat ACEASTA !
A greşi este omeneşte şi deci ni se întîmplă tuturor. A persevera, însă, NU !
Logica istorică a ultimilor 3000 de ani ne spune – în mod obiectiv –
că, în urmă cu mulţi ani înainte de anul 1, era profeţit (anticipat) şi aşteptat
în mijlocul poporului evreu - un evenimet epocal iminent - venirea
Mîntuitorului.
Naşterea, viaţa, opera, moartea şi învierea lui Isus Cristos nu au fost
recepţionate de strămoşii voştri, din motive care, astăzi, nu mai au
importanţă ! Astăzi, însă, după ce următorii 2000 de ani, NU au confirmat
profeţiile-aşteptările voastre (repet, iminente la vremea respectivă !), cred că
a venit TIMPUL RECONSIDERĂRII ! Dar dacă strămoşii voştri au greşit şi
nu au avut ‘ochi să vadă şi urechi să audă’ ?!. Noi, creştinii, considerăm că
profeţiile voastre s-au împlinit şi VI S-A NĂSCUT MÎNTUITOR !
“Vă rog, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” a rostit un mare frate de-al
vostru, pe care noi îl cinstim drept CEL MAI IUBIT UCENIC AL
MÎNTUITORULUI, Apostolul Ioan şi la fel vă rog şi eu!.

Cu frăţească iubire, Adrian – un creştin din Romania.

N.B. Pentru documentare, vă rog să citiţi scrisoarea adresată vouă de Saul


sau Paul Apostolul, cum îi spunem noi, pentru că la teologie el se pricepe cel
mai bine ! Mulţumesc !.
Cuvînt de încheiere

În speranţa că v-am putut fi de ajutor în demersul vostru de cunoaştere


şi desăvîrşire de sine, în măsura în care sunteţi de acord cu primordialitatea
acestor preocupări umane, vă redau mai jos cîteva explicaţii şi indicaţii
privind Biblia, această Carte a cărţilor – aşa cum este ea definită – primite
din partea unei doamne, ce doreşte a-şi păstra pentru moment anonimatul,
aflată într-o misiune de mare însemnătate, atît pentru contemporaneitate, cît
şi pentru istoria umanităţii, şi care are acces la Cunoaştere. Le însoţesc de
îndemnul meu, repetat în mai multe însemnări de a citi, a reciti şi a
aprofunda Biblia şi toate celelalte scrieri ce aparţin Tezaurului sacru al
religiilor, al umanităţii.

<<BIBLIA este un cod astral, la fel cu celalte Texte sacre date altor
populaţii de pe pămînt şi cuprinde o multitudine de porunci – care sunt
LEGI ce guvernează universul de lumină – şi sunt date, de multe ori,
diverşilor prooroci şi profeţi, într-un mod diferit, tocmai pentru a ne ajuta pe
noi să aplicăm corect LEGILE LUI DUMNEZEU care sunt LEGILE
UNIVERSULUI.

Biblia conţine profeţii ale mai multor profeţi, prooroci, iniţiaţi; unele
dintre aceste profeţii par asemănătoare, dar de la fiecare avem cîte un cuvînt
de învăţătură. Ele descriu lucruri profeţite şi întîmplate, obţinute prin
claraudiţie şi clarvedere. Singura profeţie neîmplinită în totalitate este
Apocalipsa, ultima carte a Bibliei.

Deci, cu răbdare, trebuie să ne aplecăm asupra Bibliei, astfel: Stînd la


o masă, cu un creion în mînă, vom citi un capitol, însemnînd cu semnul
întrebării (?) ceea ce nu înţelegem încă şi cu o bară (sau oricare alt semn
propriu) poruncile – pe care trebuie să le cunoască orice om. >>

Mulţumesc acestei doamne, un adevărat maestru spiritual, pentru


îndrumările date pentru restructurarea şi modificările materialului cărţii de
faţă.
Vouă, iubiţi fraţi – care aţi parcurs, cu răbdare şi înţelegere aceste
însemnări – vă mulţumesc şi vă aştept pe Calea lungă a desăvîrşirii. E foarte
posibil să ne întîlnim…

Cu dragoste, Adrian Şcheul

Motto: “Desconsideră studiul lui Dumnezeu şi vei fi


condamnat să bîjbîi şi să te poticneşti umblînd prin viaţă legat
la ochi,fără simţ de orientare şi fără înţelegerea lucrurilor ce te
înconjoară. În felul acesta îţi iroseşti viaţa şi îţi pierzi sufletul”
[J.I.Packer- Op.citată la pct.86]

Bibliografie
1. Noul testament 26.Două testamente – William Riley
2. Vechiul Testament 27.Izvoarele luminii – Tomaš Špidlik S.J.
3. Filocalia - vol. 1 - 7 28.Cercetaţi scripturile – W.A.Henrichsen
4. Imitaţiunea (Urmarea) lui Cristos – 29. Slujiri sacerdotale şi harisme în
de Thomas a Kempis Biserica ortodoxă –Prea Sfinţitul Stephanos
5. Darurile filocaliei de Ignatie Monahul 30.Calea,adevărul şi viaţa – Nicolae Balotă
6. Istoria unui suflet – SfîntaTereza a 31.După chipul şi asemănarea lui
Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe Dumnezeu – Vladimir Lassky
7. Evanghelia după Toma – A.Marinescu 32.Viaţa lui Isus – Ernest Renan
8. Tîlcuire duhovnicească la psalmi – 33.Fericirea de a cunoaşte calea
Sfîntul Vasile cel Mare Arhimandritul Sofonie
9.Patru sute de cugetări creştine – 34.Fericiţii nebuni pentru Hristos
Sfîntul Maxim Mărturisitorul Ioan Kovalevsky
10.Cuvinte sfătuitoare –Sf.Efrem Sirul 35.Ortodoxie şi catolicism –Pr.D.Popescu
11.Isus – destinul nostru – Wilhelm Busch 36.Forja – Jose Escriva de Balaguer
12.PATERICUL SINAITIC –D.G.Tsamis 37.Confesiuni – Sfîntul Augustin
13.Cuvinte de har – rugăciuni din literatura 38.Voinţa lui Dumnezeu pentru tine
universală Kenneth şi Gloria Copeland
14.Ultimele mărturii –Ms.Vladimir Ghika 39.Legenda de aur – Jaques de Voragine
15.Vederea lui Dumnezeu – V.Lossky 40.Tiuprile experienţei religioase-W.James
16.Hristos şi karma – François Brune 41.Să înţelegem Biblia – John Stott
17.Abecedar al credinţei –Chr.Yannaras 42.Viaţa Sfîntului Francisc-Sf.Bonaventura
18.Biruitori prin credinţă – H.Legiehn 43.Toma D´Aquino – M.D.Chenu
19.Breviar de religie modernă- R.Stanzel 44.Cuvinte despre nevoinţă - Sf.Isaac Sirul
20.Învăţături biblice – B.A.Ramsbottom 45.Călăuză creştină – P.I.David
21.Să citim Vechiul Testament – 46.Viaţa Maicii Domnului –
Etienne Charpentier Sfîntul Maxim Mărturisitorul
22.Să citim Noul Testament - idem 47.Întîlnire cu creştinismul –Tomka Ferenc
23.Manual biblic – Henry H. Halley 48.Cartea lui Enoh – apocrif
24.ENCICLOPEDIA BIBLIEI – 49.Cuvinte de lumină şi iubire –
Editor – Pat Alexander Sfîntul Ioan al Crucii
25.Sfintele amintiri – sinaxar 50.Armonia universală – V.V. Moisescu

51.Dumnezeu este un drept al omului – 79. 322 de vorbe memorabile ale lui Petre
Gerald Leroy Ţuţea
52.Mica filocalie a rugăciunii inimii – 80. Omul – Tratat de antropologie creştină
Jean Gouillard – vol 1 şi 2 – Petre Ţuţea
53.Apariţiile Fecioarei Maria la Lourdes - 81.Primejdia mărturisirii – N.Steihardt în
R.Laurentin şi A.Hoppe dialog cu Ioan Pintea
54.Naşterea din nou – Pierre Oddon 82.Dăruind vei dobîndi – N.Steinhardt
55.Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia 83.Monahul de la Rohia – N.Steihardt
cezarului – Nicolai Berdiaev răspunde la 365 de întrebări–Z.Sângeorzan
56.Adevăr şi revelaţie – N.Berdiaev 84.O turmă şi un păstor–Arhim.Bonteanu
57.Spirit şi libertate – N. Brediaev 85.Drumul către isihie – N.Steihardt
58 Întemeierile – Sf.Tereza de Avila 86.Jurnalul fericirii – N.Steinhardt
59.Drumul perfecţiunii –Sf.Tereza de Avila 87.Să-l cunoaştem pe Dumnezeu-J.I.Packer
60-Castelul interior – Sf.Tereza de Avila 88.Darurile Filocaliei – Ignatie Monahul
61.Anton de Padova – Fernand Lequenne 89.Cercetări în lumea nevăzută –G.Văsîi
62.Scrierile Sfîntului Francisc de Assisi 90.Din tainele universului spiritual – idem
63.Fratele Francisc – Julien Green 91.Cei trei munţi – George Văsîi
64.Scrieri – Sfîntul Francisc din Assisi 92.Nunţile necesare – George Văsîi
65.Dascălul pocăinţei-Sf.Ioan Gură de Aur 93.Forţă contra forţă – Cristian Gănescu
66.Predici – Sfîntul Ioan Gură de Aur 94.Comuniune cu Dumnezeu –N.D.Walsch
67.Omilii la Epistola către Filipeni a Sf. 95.Conversaţii cu Dumnezeu vol. 1-3 –
Apostol Pavel – Sf. Ioan Gură de Aur N.D. Walsch
68.Comentar la Evanghelia de la Ioan – 96.Enigma vieţii şi a morţii –
Sfîntul Ioan Gură de Aur Dr.Aurel Popescu-Bălceşti
69.Vieţile sfinţilor – vol I şi II 97.Destinul omului- Dr.A.P. Bălceşti
70.De ce permite Dumnezeu toate acestea – 98.Energia spirituală – cheia universului –
Richard Steinpach Dr.Aurel Popescu Bălceşti
71.Despre Dumnezeu – Baruch Spinoza 99.Marii iniţiaţi – Edouard Schure
72.Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de 100..MOŞUL din Carpaţi (NEOFIT
creştinism şi ortodoxie – Pr.D.Stăniloae pustnicul) – ierom.Ghelasie Gheorghe
73.Sfînta Treime sau La început a fost 101.Omul, HOTARUL de Taină –
iubirea – Pr.Acad.Prof,Dr.D.Stăniloae Ierom..Ghelasie Gheorghe
74.Viaţa şi învăţătura Sfîntului Grigorie 102.ISIHASM – Ritualul Liturghiei Hristice
Palama – Pr.Dr. Dumitru Stăniloae Ierom. Ghelasie Gheorghe
75.Teologia dogmatică ortodoxă vol.1 – 3 103.Pentru o nouă spiritualitate filosofică
Pr.Dr. Dumitru Stăniloae Mircea Vulcănescu
76.Iisus Hristos – lumina lumii şi 104.Către fiinţa spiritualităţii româneşti
îndumnezeitorul omului – Pr.D.Stăniloae Mircea Vulcănescu
77.Rugăciunea lui Iisus şi experienţa 105.Cartea despre DAO şi PUTERE –
Duhului Sfînt – Pr.Dr. Dumitru Stăniloae (Dao De Jing) - Lao zi
78.Manuscrisele de la Marea moartă – 106.Iluminări pentru vremurile de pe urmă
I.D.Amusin Jean Biès
†FIAT LUX!

Error: Reference source not found

CASA TACERII

VERONICA GURAU

APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN

CAP. I.
1. Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu - ca sã arate robilor sãi cele
ce trebuie sã se petreacã în curând, - iar El, prin trimiterea îngerului sãu a destãinuit-o
robului sãu Ioan.

2. Care a mãrturisit cuvântul lui Dumnezeu si mãrturia lui Iisus Hristos toate câte a vãzut.

3. Fericit este cel ce citeste si cei ce ascultã cuvântul acestei proorocii si pãstreazã cele
scrise în aceasta! Cãci vremea este aproape.

4. Ioan celor sapte Biserici care sunt în Asia: har vouã si pace de la Cel ce este si Cel ce
era si Cel ce vine si de la cele sapte duhuri, care sunt înaintea scaunului lui.

5. SI DE LA IISUS HRISTOS, MARTORUL CEL CREDINCIOS, CEL INTÂI


NÃSCUT DIN MORTI SI DOMNUL IMPARATILOR PAMÂNTULUI. LUI, CARE
NE IUBESTE SI NE-A DEZLEGAT PE NOI DIN PÃCATELE NOASTRE, PRIN
SÂNGELE SÃU,

6. SI NE-A FÃCUT PE NOI ÎMPÃRÃTIE - PREOTII LUI DUMNEZEU SI TATALUI


SÃU - LUI FIE SLAVA SI PUTEREA ÎN VECII VECILOR. AMIN!

7. Iatã, El vine cu norii si ORICE OCHI ÎL VA VEDEA SI-L VOR VEDEA SI CEI CE
L-AU ÎMPUNS SI SE VOR JELI DIN PRICINA LUI, TOATE SEMETIILE
PAMÂNTULUI. ASA, AMIN!

8. Eu sunt alfa si omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, cel ce era si Cel ce vine,
Atottiitorul. 16. In mâna Lui cea dreaptã avea sapte stele; si din gura lui iesea o sabie
ascutitã cu douã tãisuri, iar fata Lui era ca soarele, când strãluceste în puterea lui.

17. Si când L-am vãzut am cãzut la picioarele Lui ca un mort. Si El a pus mâna dreaptã
peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi si Cel de pe urmã,

18. Si Cel ce sunt viu. Am fost mort, iatã sunt viu în vecii vecilor si am cheile mortii si
ale iadului,

19. Scrie deci, cele ce ai vãzut si cele ce sunt si cele ce au sã fie dupã acestea,

20. TAINA CELOR SAPTE STELE, pe care le-ai vãzut în drepta Mea si a celor sapte
sfesnice de aur: CELE SAPTE STELE SUNT ÎNGERII CELOR SAPTE BISERICI iar
sfesnicele cele sapte sunt sapte biserici.

CAP. II

27. Si le voi pãstori pe ele cu toiag de fier si ca pe vasele olarului le voi sfãrâma, precum
si Eu am luat putere de la Tatãl Meu,

28. Si îi voi da lui steaua cea de dimineatã,


29. Cine are urechi sã audã ceea ce zice duhul Bisericilor.

CAP. III

3. Drept aceea, adu-ti aminte cum ai primit si ai auzit si pãstreazã si te pocãieste.

Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un FUR si NU VEI STI ÎN CARE CEAS VOI VENI
ASUPRA TA.

5. Cel ce biruieste va fi astfel îmbrãcat în vesminte albe si nu voi sterge deloc numele lui
din cartea vietii si voi mãrturisi numele lui înaintea Pãrintelui Meu si înaintea Îngerilor
lui.

10. Pentru cã ai pãzit cuvântul rãbdãrii Mele si Eu te voi pãzi pe tine de ceasul ispitei ce
va sã vinã peste toatã lumea ca sã încerce pe cei ce locuiesc pe pãmânt.

11. Vin curând; tine ce ai, ca nimeni sã nu ia cununa ta,

12. Pe cel ce biruieste îl voi face stâlp în templu Dumnezeului Meu si afarã nu va mai iesi
si voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu si numele cetãtii Dumnezeului Meu al noului
Ierusalim (gândire), care se pogoarã din Cer, de la Dumnezeul Meu si numele Meu Cel
nou.

18. Te sfãtuiesc sã cumperi de la Mine aur lãmurit în foc, ca sã te îmbogãtesti si vesminte


albe ca sã te îmbraci si sã nu dea pe fatã rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi ca sãti
ungi ochii si sã vezi.

19. Eu pe câti îi iubesc îi mustru si-i pedepsesc; sârguieste dar si te pocãieste.

20. Iatã stau la usã si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el
si voi cina cu el si el cu Mine.

21. Celui ce biruieste îi voi da sã sadã cu Mine în scaunul Meu, precum si Eu am biruit si
am sezut cu Tatãl Meu în scaunul Lui.

22. Cine are urechi sã audã ceea ce Duhul zice Bisericilor.

CAP. X.

1. Si am vãzut alt înger puternic pogorându-se din Cer, învãluit într-un nor si pe capul lui
era curcubeul iar fata lui strãlucea ca soarele si picioarele lui erau ca stâlpi de foc.

2. Si în mânã avea o carte micã deschisã. Si a pus piciorul Lui cel drept pe mare iar pe cel
stâng pe pãmânt,

3. Si a strigat cu glas puternic, precum rãcneste leul. IAR CIND A STRIGAT, CELE
SAPTE TUNETE AU SLOBOZIT GLASURILE LOR,

4. Si când au vorbit cele sapte tunete, voiam sã scriu, dar am auzit o voce care zicea din
Cer: Pecetluieste cele ce au spus cele sapte tunete si nu le scrie,

8. Iar glasul din Cer pe care îl auzisem, iarãsi a vorbit cu mine si a zis: Mergi de ia cartea
cea deschisã din mâna îngerului care stã pe mare si pe pãmânt.

10. Atunci am luat cartea din mâna îngerului si am mâncat-o (prin tot ce se scrie în
pagina Maicii Domnului de pe internet vi se redã aceastã carte); si era în gura mea dulce
ca mierea dar, dupã ce-am mâncat-o pântecele meu s-a amãrât.

11. Si apoi mi-a zis: TU TREBUIE SÃ PROOROCESTI ÎNCÃ ODATÃ LA POPOARE


SI LA NEAMURI SI LA LIMBI SI LA MULTI ÎMPÃRATI.

18. Si pãgânii s-au mâniat, dar a venit mânia Ta si vremea celor morti ca sã fie judecati si
sã rãsplãtesti pe robii Tãi, pe prooroci si pe sfinti si pe cei ce se tem de numele Tãu si pe
cei mici si pe cei mari, si sã prãpãdesti pe cei ce prãpãdesc pãmântul,

19. Si s-a deschis templul lui Dumnezeu, Cel din Cer si s-a vãzut în templu chivotul
legãmântului Sãu si au fost fulgere si vuiete si tunete si cutremur si grindinã mare.

CAP. XII.

1. Si s-a arãtat în Cer un semn mare: o femeie învesmântatã cu soarele si luna era sub
picioarele ei si pe cap purta cununã din 12 stele (scaunul de Judecatã
VLADIMIRESTIUL),

2. Si era însãrcinatã si striga, chinuindu-se si muncindu-se ca sã nascã,

5. Si a nãscut un copil de parte bãrbãteascã si el avea sã pãstoreascã toate neamurile cu


toiag de fier. Si copilul ei fu rãpit la Dumnezeu si la tronul Lui,

6. Iar femeia a fugit în pustie unde are loc gãtit de Dumnezeu (România, localitatea
Tudor Vladimirescu) ca s-o hrãneascã pe ea acolo 1260 de zile.

7. Si s-a fãcut rãzboi în Cer: Mihail si îngerii lui au pornit rãzboi cu balaurul. Iar balaurul
si îngerii lui au stat în luptã,

8. Dar acestia n-au izbutit nici nu s-a mai gãsit pentru ei loc în Cer.

9. Si aruncat a fost balaurul cel mare, sarpele cel de demult (ateismul, necredinta,
fariseismul si minciuna), cel ce însealã toatã lumea aruncat a fost pe pãmânt si îngerii lui
aruncati au fost cu el,

10. Si am auzit glas mare în Cer zicând: ACUM S-A FÃCUT MÂNTUIREA si puterea si
împãrãtia Dumnezeului nostru si stãpânirea Hristosului Sãu, cãci aruncat a fost pârâsul
fratilor nostri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua si noaptea.

11. Si ei l-au biruit prin sângele Mielului si prin cuvântul mârturiei lor si nu si-au iubit
viata lor pânã la moarte,

12. Pentru aceasta, bucurati-vã ceruri si cei ce locuiti în acestea. Vai însã pãmântule si
mare, fiindcã diavolul a coborât având mânie mare, CÃ STIE CÃ TIMPUL LUI E
SCURT,

13. Iar când a vãzut balaurul cã a fost aruncat pe pãmânt, a prigonit pe femeia care
nãscuse pruncul,

14. Dar femeii i s-a dat cele douã aripi ale marelui vultur (întelepciunea) ca sã zboare în
pustie la locul ei (Vladimiresti) unde e hrãnitã acolo o vreme si vremuri si jumãtate de
vreme, departe de fata sarpelui,

15. Atunci sarpele a aruncat din gura lui, dupã femeie apa (învãtãtura lui satanicã) ca un
râu ca s-o ia râul,

16. Si pãmântul ia venit femeii într-ajutor, cãci pãmântul si-a deschis gura sa si a înghitit
râul pe care îl aruncase balaurul din gurã,

17. Si balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii si s-a pornit sã facã rãzboi cu ceilalti
(cei care înteleg si sustin învãtãtura si întelepciunea ei) din semetia ei care pãzesc
poruncile lui Dumnezeu si tin mãrturia lui Iisus.

18. Si a stat pe nisipul mãrii.

CASA TÃCERII

INTRODUCERE

Tot ce voi arãta acum, nu-i altceva decât ceea ce am citit pe fila lãuntricã a eului meu
si ceea ce am cules pe parcursul cãlãtoriei din viata mea, din momentele intuitive din
cercurile intime familiare si din preajma amicilor mei.

Nu mã voi cruta, nici lãuda si sper sã nu se simtã nimeni jignit de mine.

De fapt numai cel atins si îmbrãcat în haina trufiei, poate sã se simtã tulburat de vre-o
expresie potrivitã lui.

Eu din tot sufletul doresc tuturor folos si zbor usor.


Veronica

Bucuresti 1982

Din casa tãcerii, biserica lãuntricã din inima noastrã, auzim în nenumãrate rînduri soapte
minunate, dacã nu-i închidem usa si hoinãrim departe de ea.

În tãcerea ei nu-i tristete ci complectare spre frumos, spre mai bine. Acest templu
minunat detine forte bazate pe sublime principii si, cel mai înalt este perfectiunea în toate
domeniile.

Ca sã locuim în aceasta trebuie sã fim încãrcati cu forte necesare ale perfectiunii, prin
prezenta baie a înlãntuirii spirituale, prin care ne încãrcãm cu o energie necesarã potrivit
nivelului templului.

În Casa Tãcerii implorãm forta infinitãtii si primim luciditate si gînduri folositoare pentru
noi si cei ce le vor citi pe cele lãsate prin noi.

Dacã ne unim mai multi în Casa Tãcerii si emitem toti acelasi curent iluminat din
atmosfera superioarã divinã, ne încãrcãm cu acelasi fluid (har) care actioneazã si
acumuleazã energie ca un acumulator, dacã toate ne punem aceleasi scopuri sincere.

Dacã nu simtim toti în fiinta noastrã vibrînd lumina fortei infinitã, întunecãm aura Casei
Tãcerii, ceea ce ne daunã nouã si celor din jur.

În dulcea singurãtate lãuntricã te concentrezi si în umbra dorintelor eliberezi dorinta din


cãtusele gîndurilor care norii lor grei le buimãcesc.

Stãruinta prin perfectiune este singura cale prin care primesti puteri si inspiratii promte.
Innobileazã si transformã viata într-o bucurie a realizãrilor ce ne depãsesc.

Fiecare primeste din Casa Tãcerii în raport cu cît poate da el altora, fãcîndu-l fericit.
Constiinta purificã, transmite desãvîrsirea darurilor spre nemãrginitul bine.

Forta împletitã cu modestie este însotitã de dorinta ca întelepciunea supremã sã dea darul
desãvîrsirii. Toate actiunile noastre actioneazã dacã sînt fãcute cu toatã fiinta iubirii si
însoteste prin manifestãri faptele.

Faptele fãcute vibreazã si contribuie la temelia Casei Tãcerii al cãrui climat îl cunoaste
lucrãtorul.

Toate izvorãsc si se înmultesc transformîndu-se în dorinta faptelor bune, prin care te


reprezintã în Casa Tãcerii.
ALEGETI PRIETENII

Este bine a nu avea relatii cu oameni care trãiesc fãrã nici un tel, deoarece curentii lor
mentali negativi ne izoleazã de tot cei frumos si înãltãtor. Sã iubim pe toti oamenii dar sã
acordãm încredere cu prudentã.

Obiceiurile urîte se dezrãdãcineazã cu greu .

Cel mai dãunãtor, pentru a spori în cele bune este sã locuiesti cu un om cu o dezvoltare
mentalã inferioarã .

Ti-l faci cel mai aprig dusman, pentru cã neîntelegîndu-te din invidie se dezvoltã urîtenia,
care ne supune indispozitiilor si devenim bolnavi deabinelea.

Voia bunã si veselia cuminte te înfloreste si-ti dã aripi cã ai tot zbura fãrã oprire.

Aura ce o avem stabileste climatul fiecãruia în viatã si societate. Nu vorbele sau tãcerea
trezesc pe cei din jurul nostru ci ceea ce gîndim ne facem simpatici sau antipatici.

Trebuie sã ne cercetãm cauza antipatiei noastre fatã de cineva, cã aceasta este cauza unei
forte nefavorabile (negative) care urãste zidurile si temelia binelui.

Cine trãieste în adevãr aduce în cel mai scurt timp rezultate benefice ce revarsã peste tot
fericirea.

Existã forte negative dinafarã care prin ura lor ridicã ziduri si munti de urã pe temelia
binelui.

Ura îti macinã sufletul si sãnãtatea precum rugina fierul si te scoate din rîndul oamenilor
slujindu-te.

Oamenii care sînt animati de dorinti nobile îsi tin viata în mãnusi de aur.

Mîinile lor sînt conduse de o minte dinamicã, ce sãlãsluieste în lumina care dirijeazã totul
fãrã gres. Numai prin efort cinstit distrugem falsul din conceptia noastrã si trãim pentru
altii cãpãtând aripi de vultur.

Viata ascunde multe posibilitãti; de aceea trebuie sã fim mereu pregãtiti pentru a
receptiona undele din sferele înalte ce ne învatã sã cunoastem adevãratele valori, sã ne
dãm mereu silinta de a fi veseli cãci astfel nu lãsãm sã pãtrundã în suflet si în trup otrava,
transmitând-o si amicilor din jur.

Veselia transformã pe oameni într-o sferã de care toti avem nevoie.


Mânia si ura ne urâtesc si actioneazã asupra noastrã, strecurându-ne otrava în sânge si ne
înrãutãteste viata.

Microbul geloziei ne opreste respiratia pânã la sufocare si ne împinge chiar pânã la crimã.
Câte nenorociri sau putut vedea de la aceastã boalã care se cuibãreste aproape în toti
oamenii...

RELATII INTUITIVE

Asa cum nu ne cunoastem comorile pãmântului ce le detine în pântecele sãu, iar


dibãcia noastrã neputând pãtrunde rãmânem sãraci, tot asa si cu noi, necunoscându-ne
rãmânem singuri, ne închidem cãrãrile ce duc spre sublim.

Am observat cã ceea ce visãm ziua cu gândul sau noaptea în somn se transformã în


realitate cu usurintã dacã participãm cu fiinta noastrã.

Ce miracol mai este si creerul care ascunde nebãnuite secrete si forte în laboratorul sãu.
Prin visarte ne pregãtim un viitor fericit sau un dezastru. Puterea gândului poate actiona
la sute si mii de kilometri.

Fãrã a mã trufi, mie mi s-a întâmplat sã fiu o unealtã nemaipomenitã în sensibilitate, ce


reprezintã femeia evoluatã pe a cãrei disc se poate imprima vibratiile din oceanul
gîndurilor. Ea receptioneazã datoritã organizãrii sale sufletesti. Intuitia acestei femei nu o
poate întelege decât persoanele ce se aflã pe aceeasi treaptã cu ea.

Bãrbatul întelept prin iluminare întelege lipsa intelectului superior si înfãptuieste cu


încredere intuitia femeii inspirate si în astfel de umbre se zidesc succese.

Astfel de femei stau învãluite în haina modestiei insuflând inconstient darul fortei
bãrbãtesti, iar aceasta o foloseste cu posibilitatea ce o posedã ca dar al naturii. Aicea se
citeste cum nobletea cedeazã în fata fortei. Femeia nu-i slabã ci e sublimã si se
multumeste sã fie folositã ca o busolã, instrument delicat, iar eu cred cã meritã o atentie
deosebitã.

Cine ignoreazã intuitia femeii, nu numai cã nu se foloseste, dar îi sugrumã legãturile cu


gândurile creatoare si se târãsc inconstient într-o groaznicã prãpastie, din care se naste o
pierdere comunã. Se aseamãnã cu moasele ce omoarã pruncii abia conceputi, de care n-au
habar ce ar fi putut sã ajungã în viatã. Nu toate femeile au acelasi nivel de intuitie dar
toate absolut au o sensibilitate de a pãtrunde (a cunoaste), de a absoarbe din sferele înalte
si cele mai sublime forte. Unele din ele sunt aproape de neânteles, li se spun dinamice, cã
au mâini de aur sau de fier.

De acestea dacã se apropie capacitãti bãrbãtesti, reusind sã ucidã invidia, pot realiza
împreunã în diferite forme creatii nemuritoare.
De ce nu creeazã femeia? De ce sã fie furnizoarea ideilor?

AICI ESTE SECRETUL. CINE A CREAT TOTUL? "BÃRBATUL?"

CE A FÃCUT FEMEIA?

A ADUS PACE SI A DESÃVÂRSIT CREATIA, CEA MAI MARE OPERÃ.

De ce femeia a fost mai dotatã prin firea ei miloasã, gîndindu-se la altul mai slab cãruia îi
transmite energie, fortã si curaj?

Se stie cã de câte ori îi dai cuiva aur, primesti înapoi fier, sau îi dai o floare, primesti un
spin. De aici se vede cã fiecare dãruieste ce are, însã marea bucurie de partea cui este?

Se pierde oare totul fãrã nici un folos?

Nu cred!

Curiosul îmbrãcat în prostie, cautã sã vadã, sã cunoascã si sã audã totul, fãrã sã-si dea
seama cã ceea ce face el, de la sine se împlineste prin silintã si sporeste fortele lãuntrice
prin care vede miracolul.

ÎNCREDEREA

Cine si-a dezvãluit gândurile orisicui numai necazuri a avut.

Ne cunoastem amicul în preajma cãruia se creeazã un climat de liniste si de înãltare spre


o atmosferã prielnicã. De fapt intuitia ne atrage semnalul de alarmã, numai noi dacã avem
capacitate de receptie, prin care putem citi pericolul. În cazul în care intuitia noastrã
doarme, atunci s-o ascultãm pe aceea a cãruia este treazã si vom întelege fãrã gres
catastrofele amicului chiar fãrã sã-l vedem.

Prietenia ne sileste sã alergãm pe cãile devotamentului, dar de suntem pe calea adevãrului


putem citi viclesugul ce zace în sângele falsului prieten si cu toatã masca lui începi sã
vezi urâtenia sufletului sãu.

Viclenia si interesul falsului amic îmbracã multe haine ca sã nu fie descoperitã. Tot ce
este necinstit în preocuparea sa se retine în constiintã si se reflectã asupra preocupãrii
noastre.

Invidia si gelozia provoacã urã pentru toti pe care-i crede mai dotati, iar cel bolnav, fãrã
sã-si dea seama îsi otrãveste si corpul prin mânie si îsi distruge interiorul sãu lãuntric
neexistent.
Clipele de întelepciune aduc puterea fortei lãuntrice, prin care realizezi planul de viatã
prin forte invizibile.

Ce mãret este sã ne privim sincer pe noi însine si sã recunoastem ce citim acolo.

Prin rezultatul acesta putem spune amicului fals: chinurile îti strivesc pacea spiritualã.

Refugiul în singurãtatea noastrã sau în mijlocul naturii sãlbatice ne sopteste cu disperare


calamitãti ascunse ce ne pândesc. Intocmai ca unui împãrat care se întoarce biruitor dintr-
o luptã este acel om care sugrumã tot ce este în el nedemn.

Inteligenta fiind o facultate activã dã rezultate când este liberã si persistã în a da succese
comune, pentru cã avalansa cascadelor spirituale mereu o ambaleazã si curãtindu-o în
luminã ca un robot duce la împlinirea înfãptuirii dorintelor care depãsesc fortele umane.

ATENTIE

Fii cu luare aminte sã nu se ascundã în inima ta cugetãri rele, care îti distrug fortele si-
ti risipesc sinceritatea si puterea de a pãtrunde ca sã-ti cunosti boala.

Invidia este marele cãlãu, care-ti sufocã inima si nu-ti dã voie sã-ti descoperi rana moralã
atât de necinstitã si ca un monstru îti sfâsie tot ce poate fi bun în tine. Un astfel de sclav
nu vede nimic frumos din manifestãrile altcuiva, nu are bunãtatea care îndulceste
amãrãciunea lui si altora. Din aceastã sclavie se naste ura, mânia, care sluteste caracterul
si fizicul. CÂND URÃSTI PE CINEVA ÎL LAUZI, BA CHIAR ZICI CÃ-I SFÂNT CA
SÃ-I ADUCI CÂT MAI MULTÃ BÂRFÃ.

Frumusetea faptelor se pot vedea dupã moartea omului.

Lauda sfintilor glorificã pe Dumnezeu pentru care iubire a dorit sã moarã de mai multe
ori pentru EL.

Invidiosul este îmbrãcat în ruginã, care miroase urât si conturbã climatul în jurul lui, nu-si
vede defectele, e mândru si prost. Haina lui de sãrbãtoare este ura ce-l desparte de tot ce-i
atrãgãtor. Se simte bine când poate lovi cu falnicã minciunã. Dojana altuia îl iritã pânã la
nebunie, se crede atotstiutor purtând coiful trufiei pe cap.

Cel întelept îi vede pe toti mai evoluati si îsi pãstreazã secretele tainice în inima sa. În
conduita lui gãsesti o sfântã ordine în proportie corespunzãtoare pe mãsura eforturilor
prin care capãtã luminã din marele ocean de luminã, si-i dã o înfãtisare luminoasã
unindu-se cu lumina ce o vede mai strãlucitoare la altul decît la el.-

Într-un astfel de om troneazã iubirea fãrã hotar, frumusetile divine, chipul din jurul lui,
pentru cã pizma a fost sufocatã cu iubirea ce a sãdit-o în sufletul lui pentru orice om,
indiferent de darurile sau scãderile lui omenesti.

Dragostea lui pentru oricine îi planteazã si sinceritatea în sufletul care se comportã ca un


magnet nepãtimas cu o putere de atractie venitã din altã lume.

Primeste descoperiri temeinice, le pãstreazã în visteriile lãuntrice, iar la timpul lor


strãlucesc fãrã greutate ajutându-l sã descifreze lumina ce o posedã.

Temelia cuvântului este viziunea initiatoare care dã posibilitate de a pune în comuniune


cu cel ce dirijeazã lãuntricul sãu. Se lasã condus, creind prin comportare perfectiunea
simturilor ce-l face extrem de fericit chiar în necazuri. Pe acest fond se îmbrãtiseazã
binele cu frumosul, dând forme si culori strãlucitoare lucrãrilor si înfãptuirilor lor. Se
simte mistuit în întregime de o bucurie puternicã ce oferã alte tãrâmuri din Lumea Tãcerii
si simtãminte al cãrui parfum muzical apartine lumii ce a trãit în luminã.

Rãutatea si dispretuirea aproapelui nu stau în acelasi loc cu bunãtatea si dragostea.

Cine ponegreste pe semenul sãu este un sãlbatic, care mãnâncã carnea fratelui si se
rãzvrãteste pe tatãl sãu pentru darurile mai numeroase donate fratelui sãu.

SOMNUL

Multi oameni au necaz pe somn cã dorm prea mult. Altii se tânguiesc cã n-au somn.
Cum o fi mai bine?

Cei care au somn se aseamãnã pãmântului, plantelor si arborilor care iarna dorm si se
odihnesc, dându-ti impresia cã nu mai au viatã. Prin aceastã odihnã se capãtã regenerarea
si forte creatoare, iar prin rãdãcinã trãiesc si-si manifestã existenta în timpul când dulcele
si caldele raze ale soarelui de primãvarã încep sã trezeascã bogãtiile ce pãreau moarte.

Si noi oamenii putem dormi dar într-un somn de altã naturã decât cel fizic al cãror legi
ascunse ne pregãtesc contopirea si ne duc la suprema armonie care nu doarme niciodatã si
înlocuieste moartea cu viata, înzestrând-o cu elemente tot mai sublime.

Abia atunci ne dãm seama cã sunt totusi niste legi care permanent lucreazã într-o armonie
greu de citit.

În lumea naturii falnicii brazi nu dorm deloc.

Foarte putine plante cu o tentã ruginie mai dormiteazã.

Printre oameni se nasc la sute de ani câte unul din ei încârcat cu forte din ei ce las în urma
lui fapte nemuritoare prin a cãrui activitate si prin arta tãcerii mereu învatã pe cei care au
înteles rostul legilor.
Ce mãret lucru este sã ne controlãm gândurile si sã refuzãm a mai gândi sau a ne
complace cu acele gânduri ce ne tulburã linistea lãuntricã.

Existã oameni în preajma cãrora simti un viscol lãuntric, altii de la distante mari îti
tulburã linistea numai dacã-ti îndrepti gândul spre ei.

Undele superioare la astfel de oameni sunt la poli opusi.

TINERETEA

Omul care cautã sã facã în activitatea lui mai mult bine si fericit pe semenul sãu, nu
numai cã nu-si ruineazã trupul fizic, dar mereu îl reânnoieste prin bucurii pozitive, ce îl
face sã arate mereu tânãr si dinamic, pentru cã detine fortele binelui.

S'au vãzut fiinte omenesti care prin facerea de bine si prin iubirea acordatã tuturor ca
pentru ei însãsi, au rãmas cu trupul fizic nesupus stricãciunii. Avem exemple prin sfintele
moaste de pretutindenea, care desi aparent cu trupul dorm, din laboratorul dragostei sfinte
împrãstie parfum alcãtuit din florile binelui împlinirii cu folos celor ce aleargã si cer.

Faptele binelui dau nemurirea fizicului ce seamãnã mereu binele, pentru cã întelegerea
bucuriilor dau valori nemuritoare si transformã cu usurintã un instrument ce reflectã
adevãrul.

Astfel de procedee sunt transformate de valorile binelui, care regenereazã fiinta


superioarã în întregime.

Omul cât trãieste pe pãmânt se îmbibã si se încarcã de curenti vesnici prin contopirea cu
sublimul ce are harul sã dezvolte intuitia cu noi idei.

Un astfel de om este permanent pe câmpul de bãtãlie, întâi cu cele douã fiinte ale lui:
trupul cu plãcerile lui, sufletul cu dorintele din altã lume ce le detine în mijlocul celui mai
scump diamant: gândirea spre frumosul vesnic ce n'a fost si nici nu v'a fi pipãit vreodatã.
Si cei din jur de multe ori n-au puterea de a întelege un astfel de om. Ba de multe ori se
declarã adevãrate rãzboaie. Din aceastã luptã se alege cu suferintã din care se naste
biruinta, iar învechitele rãtãciri se înlãturã, statornicindu-se seninãtatea care deschide
orizonturi luminoaese, dând la ivealã fenomene neasteptate. Prin cãldura stelei
cãlãuzitoare clocoteste în omul binelui râvna asupra unui nou adevãr si-l va obtine cu
plinãtate, împlinindu-se ceea ce i se pare imposibil si biruind se descãtuseazã de rãu. In
acest scop omul trebuie sã-si îndrepte însusirile în scopuri bune. Orice minune izvorâtã
din scopuri josnice dã omului înfãtisare hidoasã, priviri de hot, glas ce tulburã si stare de
agitatie pentru cei din jur.

Cei ancorati în temelia binelui ating forte supreme ce nu se pot pipãi, creeazã si
inventeazã cu usurintã în dorinta arzãtoare de a face binele. Astfel de oameni sunt
condusi de forte ce au fost cultivate în sinea lor a face descoperiri cât mai înãltãtoare a
cãror viatã este vesnicã. Individul si sclavul rãului aruncã cu tot ce poate în darurile
fratelui sãu si este constient cã nu-i în stare de nimic. In el a murit sublima întelepciune.
El se hrãneste cu alimente vãtãmãtoare: ura. Intelectul lui este cârmuit de legi care îl
conduce la distrugere. Eul lui îi ordonã numai planuri dezastruoase.

Forta linistitã, naturalã tâsneste din omul bun si transformã tot ce-l înconjoarã într-o
primãvarã.

Este normal ca individul care usucã totul si transfor mã în pustiu sã loveascã în frumos.

In marele univers nu se cuprind decât legi ale binelui, de unde radiazã numai fericirea si
armonia.

PRETUIREA

Dacã am putea vedea pe semenii nostri mai buni ca noi, mai dotati si mai evoluati în
gânduri superioare, ne-am trezi într-o splendidã casã, unde soarele ar strãluci fãrã nori
înflorind minunatele flori, din parfumul cãrora ne-am încãrca cu forte care ne-ar dãrui o
dulce odihnã si o contemplatie de un nespus farmec. Intr-un astfel de climat simtim cã
trãim într-o sublimã atmosferã si cu usurintã putem lua legãtura cu regiunile superioare
cãpãtând facultãti cu mãrete idei.

Inselãtoriile tâsnesc dintr-un izvor inferior. Astfel de rezervoare detin noroi puturos care
ne cufundã în ignorantã, paralizându-ne vointa sfârsind urât în dorintã grosolanã. Astfel
de elemente sunt vãtãmãtoare lor si altora.

Cine zãmisleste o gândire purã produce influente constructive, legând cu pasiune prin
lanturi solide, respingând fluxul dãunãtor ale amicului cu emanatii nesãnãtoase.

Inteligenta se purificã prin actiuni de binefaceri, din care se nasc idei si planuri minunate
în toate actiunile noastre, având ca îndrumãtor cinstea.

Curentii inferiori ne buimãcesc si ne pun în sclavie, provocând sentimentele de


descurajare si urã ce se revarsã asupra altora.

Sã cercetãm adevãrul dacã acesta este univesal, pentru cã acesta îmbunãtãteste energia si
stimuleazã ceea ce ne este folositor în planurile vietii active.

Discretia este de aur, bãtutã cu pietre scumpe, dar, dacã mereu s-ar tãcea, tinând în
sertarele tainice ce simtim, ar dispare punctul de contact între noi si fortele binelui.

Din noi se transmit forte de agitatie asupra aproapelui nostru, când posedãm gânduri
iritante, urã si tristete nemotivatã, care distruge fiinta noastrã si a aceluia spre care le
îndreptãm, ruinând prin aceasta pacea lãuntricã si provocând boala fizicului nostru.

Tot gândurile sunt acelea care ne imprimã trãsãturile corpului, care pot fi urâte sau
plãcute, de atractie sau de respingere, cizelate sau grosolane.

Temelia acestor gânduri fiind invidia mama tuturor rãutãtilor. O gândire nesãnãtoasã si
pãtimasã este ca o otravã care distruge viata prin pulsurile ei dusmãnoase. Printre privirile
posomorâte se citeste neâncrederea si te poti astepta la surprize neplãcute la orice pas.

Vigoarea blândã si înteleaptã cu dibãcie respinge fortele rãului si cu grijã planteazã


gânduri constructive, care fortificã fizicul prin iubire.

Gândurile rele si egoiste ne tortureazã ca cel mai aprig dusman, ne îndepãrteazã prietenii
si ne blocheazã fortele binelui.

Pentru a ne repauza spiritul si a ne împrospãta fortele, trebuie sã ne alungãm gândurile ce


ne risipesc si oamenii ce se învârt ca o moarã de vânt. Omul cinstit, emanã fãrã încetare
curenti mintali ce influenteazã simpatii si ne dã posibilitatea de a vorbi liber în cercurile
noastre scotându-ne din timiditatea în care ne gãsim.

Si mie mi s-a întâmplat ca în preajma unor oameni sã am un debit bogat de vorbire cu


fraze alese de mã miram de unde le stiu. Sau cu altii sã devin mutã, chiar prostitã în
conversatie asteptând cu nerãbdare sã rãmân singurã.

Prin surâs prietenesc întronezi împãrãtia pãcii. Tinerea în inimã a oricãrei nedreptãti
provocate de cineva te oboseste, te slãbeste si îti sãcãtuieste fiinta lãuntricã.

Aceastã obsesie vrãjmasã dã lovituri ce vin de la fortele invizibile rele ca sã distrugã.

Dacã nu intervine lupta vointei murim pe veci.

Ce minunat lucru ar fi sã ne uitãm dusmanii si dusmãnia si sã le transmitem gânduri bune


inundîndu-i cu iubire. Ura produce tulburare si mânie, care schimonoseste înfãtisarea
fizicã, paralizeazã facultãtile de a gîndi si te face robul gândurilor iritante.

Un astfel de om este josnic si grosolan fãrã jenã de oameni si teamã de Dumnezeu.

VIATA LUNGÃ

Inteligentele active trãiesc ani multi pentru cã se hrãnesc din bucuriile din tot ce
fãptuiesc. Existã si inteligente uscate care nu construiesc nimic, clãdesc în aspiratiile lor
vise de neîmplinit pentru cã lenea si invidia îi ospãteazã cu neâncrederea în ei.

Cine crede în Eternitate este izvor nesecat si are un orizont nou si îi vine mereu idei
proaspete.

Fãrã greutate gãsesti fericirea în turnul gândurilor creatoare si mereu primesti putere prin
care reusesti a te elibera de persoane dragi, de mâncãruri alese, de stimulente, de lux si
onoruri si de tot ce amãgeste - tentatiile vietii - abia dupã toate acestea te poti considera
eliberat din închisoarea materiei.

Poate fi foarte bogat si totusi foarte detasat de tot ce are, pentru cã bogãtia spiritualã îl
face sã vadã comorile fãrã pret în fatã.

Cei care sunt mereu veseli, fac parte din domeniile superioare, încrezãtori mereu în
succese si prin fericire se ridicã pînâ la legile supreme.

Credinta în reusita gândurilor bune transformã actiunile în victorie si în rezultate fericite.


Gândurile bune fac bine, dau forte si puteri din care se nasc reusitele.

În acest mod viata e frumoasã, când omul e vesel si are succese triumfãtoare care sunt
silite sã alunge orice invidie si orice gând necurat. Ridicarea sufletului la starea
superioarã împiedicã privirile ciudate, citeste în ochii ipocritului intentiile meschine si-l
ocoleste ca sã-si poatã manifesta, sãdi gândurile în liniste.

Toate operele sunt rezultatele gândirii care filtrând inteligenta s-a profilat minunea.
Trebuie mereu atentie acordatã pentru a nu împiedica libertatea gândurilor si a nu lãsa
curentii nefavorabili care vin de la invidiosi. Invidiosul nu poate vedea pe altul mergând
înainte, chiar dacã oferã bucurie semenului sau face bucurie altora.

Din lumina ce se reflecteazã din ochii oricãrui om recunosti în slujba cui este.

Egoismul e rãu si lenes, cautã mereu sã împrumute de la altii, nu recunoaste nicodatã cã a


furat gândul cuiva, pentru cã sãrãcia lui de idei îl face neputincios, trezindu-i ura ce-i
striveste puterea de gândire. Desi vede bunuri trecute pe numele lui, însã în zadar, cã nu-l
fac fericit, cã nu-i munca lui. Se luptã sã pozeze ca inventator dar degeaba cã cineva din
constientul lui îi sopteste mereu: "esti datornic". E glasul constiintei, neadormitul
judecãtor care slãbeste trufia oricui, fie el oricine ar fi.

Cel cu echilibru armonios, prin scopuri curate si altruiste, se simte bine între oamenii de
toate nivelele si cautã sã-i facã fericiti, dezinteresul îl sileste ca ideile lui sã fie altoite pe
ale altora, pentru a crea fericirea si pentru a duce cu totii o viatã cât mai frumoasã si mai
lungã în iubire trecând fiecare în eternitate, strãlucind pe fatã lumina bucuriei cã nu a trãit
în zadar pe acest pãmânt.

Dacã fiecare din noi face ceva bun pentru urmasii lui, la nivelul sãu, desi se mutã,
(dincolo) totusi el trãieste prin ceea ce lasã în urma sa.
FURIA

Mânia nu e oare emanatia unei indispozitii iritante? Desigur, pentru cã este alimentatã
de curenti care iritã si care actioneazã asupra noastrã. Acestia dau nãvalã si fãrã sã-i
putem pipãi, intrã pe unde gãsesc deschis, tulburã linistea noastrã si a altora. Dacã trecem
gândirea prin filtrul inteligentei spiritului, observãm elemente bune sau rele care se
produc din vîrtejul furiei.

Spiritele superioare observã în gândurile rãvãsite de furie, cã devin voalate de curenti


negativi ce distrug tot ce întâlnesc în cale.

Binefacerile trezesc în noi interese comune ce ne îndeamnã spre ceva mai bun.

In timp ce mânia revarsã forte de distrugere, discutiile linistite construiesc totul solid.
Gândurile bune au puterea de atractie asupra elementelor ce sunt în concordantã cu noi.

Putem gresi când fortãm împlinirea unor dorinte pe care noi le vedem în folosul nostru. Si
când încercãm lucrul sau convietuirea cu cel dorit, observãm cã ne-am înselat.

Cea mai perfidã artã este opera gândirii si dacã este dirijatã prin conducerea invizibilã cea
bunã si cum nu ne place nouã, ci cum stie Cîrmaciul cã-i mai bine, pentru noi si tot ce ne
înconjoarã e perfect.

Dupã ce am dar gres e greu sã mai îndreptãm, ne trebuie timp si dibãcie. Executareaa
gîndurilor este o realitate curatã dar numai când este fãcutã sincer si fãrã interese
personale. In acest fel ne simtim cu putere si curaj în actiunile noastre.

Secarea izvoarelor gîndirii apare când dormitãm în risipirea imaginatiilor meschine.

Ne vom cunoaste pe noi însine când ne vom îndrepta spre idealuri înalte, fãcând
antrenament mintal, în felul acesta substanta gîndirii va lucra cu forte în noi.

Sã ne îndreptãm spre punctul de unde simtim cã ne vine forta ideilor - o persoanã care are
curenti ce iritã, stã pe un loc ce detine mesaje nefavorabile, trebuie sã ne adunãm fortele
ca sã scãpãm onorabil de necaz.

Manifestarea va fi bogatã si cu rezultate bune, dacã com cãuta sã zdrobim adversarul


nostru cu forta iubirii.

Virtutea misterioasã a legii curate de atractie dã fiecãruia puteri dupã dorintele sale.

Trebuie sã fim mereu treji ca sã cercetãm atractiile noastre pentru care trebuie sã veghem
pe cine primim înlãuntrul linistei.

Dacã facultãtile mintale sunt treze, pricepem de unde vine hotul linistii noastre numai sã
nu ne complacem în compania lui.
Cineva dintre noi trage semnalul de alarmã dar cel ce a intrat pe furis cautã sã ne bruieze.
Crestere continuã si durabilã duce la succese dacã stãpînim absolut si ne rezervã bucuria
rezultatului.

Sã instalãm paravanul iubirii ca sã oprim furia mâniei.

DORINTA

Dacã se trezeste în mintea noastrã executarea unui lucru si persistã, ne sileste prin
imaginatia sa puternicã de a-l înfãptui.

Sã-l începem pentru cã sigur va fi mai perfect decât ne-am închipuit.

Dorinta realã de a face ceva ce vedem imaginar, se suprapune cu intelectul si dã nasterea


copilului nostru - creatia - , fie ea în orice domeniu. Important este sã dãm libertate
intuitiei ca inspiratia sã-si urmeze regulile stabilite. Linistea sufleteascã atrage climatul
prielnic prin care se cultivã punctul eforturilor noastre de care se pot înfrupta si altii nu
numai noi.

Calmul tinut în perfectã stare ne dã putere de repaus mintal si putem executa fãrã gres
manifestarea conceptiei.

Exercitiul de a primi si transmite idei, ne ajutã sã intrãm în legãturã cu intelectul sublim


primind cunostinte inspirate.

În acest mod intelectul nostru devine o oglindã curatã prin care se reflecteazã lucrãrile
transmise prin noi. Dacã ne vom apleca sã învãtãm din inspiratiile amicilor nostri, de la
naturã si tot ce vin si se manifestã în fel si chip, luãm crema lãsatã de Creatorul
Universului întreg care ne dã posibilitatea sã citim ca într-o carte sentimentele ce au fost
asternute pe propria fatã.

Cunoasterea oamenilor, a naturii si a tot ce ne înconjoarã este de o mare valoare, pentru


cã poti sã-ti alegi fiintele si locul cu podoaba respectivã, ce te ajutã sã-ti pui gândurile la
locul potrivit. Marele maestru interior ne prezintã ce sã înfãptuim si de ce sã ne ferim. Nu
sîntem scutiti nici de gîndurile rele cu ajutorul cãrora defaimãm pe semenul nostru,
aruncîndu-i cu nerusinare pe capul lui fapte ce nici prin minte nu i-a trecut si astfel fãrã a
ne da seama ne servim singuri otrava pe care o bem cu satisfactie pe motivul cã am lovit
pe acel care ni se pãrea cã a luat-o înainte cu ceva.

Catastrofa este urâtenia invidiei care ne împinge sã distrugem pe aproapele nostru.


Grosolãnia invidiei se manifestã de la tãran pânã la printi si regi, fãrã rusine si scrupule
purtând vesmintele ipocriziei.

Bunãtatea îmbrãcatã în calm desfãsoarã cele mai frumoase descoperiri si cu seninãtate si


cu blândete primeste inspiratie. Ochiul pizmasului nu va zãri niciodatã drumul pãcii
creatoare, pentru cã inconstienta întunecatã acoperã cu norii urii drumul spre progresele
luminoase. Numai facultãtile spiritualizate aplicã metode de admiratie pentru oricine,
inclusiv pentru dusmani. Cauzele superioare sunt recunoscute din forme si culori, forte ce
servesc întotdeauna pe altii mai întîi fãrã cãutare la fatã sau la rang, apoi pentru sine si-l
înaripeazã în bucurii comune. Concentrarea fortelor în bine ne contopeste si trezeste
interiorul nostru sincer, activ si constructiv, mereu vesel, paralizând pasiunile care ne-ar
tulbura bunul mers spre sublim. În felul acesta ne simtim împãcati cu toatã lumea, cu noi
însine si ne-am uitat chiar dusmanii. Chiar dacã steaua vietii noastre a luat sfârsit, drumul
cu luminã ne ajutã sã pãsim cu încredere si fãrã fricã, pentru cã rãufãcãtorii care ne-ar
produce groazã, nu au acces pe acest drum la capãtul cãruia stã SOARELE CEL MARE,
prin a Cãrui fatã pe unii îi îmbracã în lumina adevãrului, pe altii îi miluieste, iar pe cei
mai multi îi trimite în locurile de asteptare sau în chinul ce l-au cãpãtat prin neâncrederea
în viata dusã fãrã control, crezând cã totul ia sfârsit aici.

INFINITUL

Când am reusit sã evadãm din temnita strâmtã a mentalului si sã zburãm spre infinit,
ne-am gãsit Creatorul, ne-am gãsit pe noi însine, ne-am încãrcat intelectul spiritual care
ne ajutã sã descifrãm necunoscutul. Ne trezeste simtãminte ce dormeau în noi, fãcându-ne
capabili sã cunoastem în spatiul spiritual lucruri nebãnuite si greu de explicat. Se
desfãsoarã o cercetare de care suntem acaparati si prin care gãsim adevãrul.

Ni se aratã de unde vine viata, inteligenta, forta si toate treptele evolutiei si unde ne
ducem, ce gãsim la capãtul drumului si cine ne primeste. Cineva trebuie sã fie care ne
asteaptã. Prin linistea mintii si detasarea a tot ce ne poate bara drumul spre cunoastere
gãsim pe cel dorit care cu generozitate ne oferã paradisul iubirii sale.

Infinitul nu se poate detecta cu nici un aparat decât cu linistea mintii. Multi se exprimã cã
portile infinitului divin se manifestã într-o minte simplã, neobositã si curatã. Eu nu stiu
cât este de adevãrat, se poate sã gresim pentru cã o fiintã slabã si ignorantã nu poate
manifesta la înãltimea sa cele dorite.

Numai o minte agerã, curatã si linistitã poate receptiona si înregistra cele nemaiauzite si
nemaiîntâlnite forte. Aceasta poate sã încarce si sã perfectioneze instrumentul sãu, sunt
de acord, dar asta se întâmplã când este silit de eforturile celui care doreste sã ajungã la o
treaptã superioarã a pãcii scãldatã în luminã, prin care se conecteazã la forta infinitului,
izvorul ce înconjoarã universul în mijlocul cãruia se gãseste gigantica rãdãcinã, prin care
toate s-au desfãsurat si s-au predat.

Infinitul a creat rãdãcina sau rãdãcina infinitul?

Cine-i Creatorul?
Cine a provocat vîrtejul creatiei, oare rãdãcina sau una din alta, prin activitate a luat
forme si viatã.

Vai, ce îndrãzneatã gândire pentru cel de nepãtruns!

Energia infinitului din care toate s-au desfãsurat, ne ia graiul si ne pironeste privirea în
necunoscut, pentru cã nu poate cuprinde imensitatea fãrã nume.

Aceastã fortã, aceastã putere infinitã, cuprinde totul si pe noi prin iubire si contopire
totalã.

Toate acestea nu le vedem în spatiu, ci prin lãuntrul nostru care ne asigurã cã existã o
fortã, o luminã si un infinit mai perfect decât acest adevãr în care ne simtim împliniti si
condusi.

Când ne lãsãm uniti cu aceastã fortã a adevãrului, inima si mintea noastrã se contopesc
într-o luminã odihnitoare prin care se încarcã cu energie si face totul în jur sã nu mai aibã
nici o valoare. Aceastã stare nu e o transã ci o trezire dintr-un somn.

Dacã ne pregãtim, încercãm sã intrãm direct în prizã, forta curentului arde siguranta cea
prea îndrãzneatã si ne putem trezi aruncati în forme inferioare de stare ca boli, etc.

Toti misticii si trãitorii de viatã sfântã au rezistat în lumina chemãrii pânã la adânci
bãtrâneti pentru cã permanent erau în adoratie si trãire cu ce simteau în tainele chemãrii
lãuntrice prin care primeau energie.

Putini, au fost cei favorizati ai soartei, care încã din fragedã pruncie s-au scãldat în baia
de luminã a Cerului, fiind folositi ca instrumente în mîinile marelui Maestru. Scufundarea
în luminã este cea mai mare realizare însã meritul nu-i al celui scufundat, ci a celui care-l
scufundã. In oceanul de luminã oricine poate intra cu râvnã de a primi pace, întelegere,
fericire si liniste pe veci.

Cel chemat ascultã si executã cele primite în luminã. Cercetãtorii sau curiosii pot fi
încercati de sentimentul înselãrii, dezechilibrãrii sau dezamãgirii, cã nu au descoperit
ceea ce au bãnuit.

Cînd energia infinitului doreste sã-si manifeste dorinta, atrage constiinta celui chemat în
supraconstiinta sa si o cãlãuzeste pentru scopul ce-l are de îndeplinit, atât cât trebuie sã
realizeze.

Cine crede despre el cã este un geniu se însealã. Numai asa ne ducem la adevãrul absolut
când ne credem instrumente sau slugi cu putine merite. Inceputul are si sfârsit si sã
cãutãm a ne topi în realizãrile bune si luminoase.

Conceptia despre infinit ne înlesneste s-o gãsim oriunde, potrivit stadiului în care ne
gãsim.
Dispare ce este inferior si ne armonizeazã cu lumina iubirii, ne unificãm si cunoastem
contopirea în forta secretã care se face posibilã sã stea si în lumina noastrã. Din acest
moment, universala iubire ne este cunoscutã si ne dã puteri sã privim totul în jurul nostru
în mod familiart, pentru cã suntem creati de aceeasi fortã fãrã vârstã.

CONTROLUL

Bine este sã ai un îndrumãtor cu viatã sporitã prin care sã-ti verifici gândurile si
actiunile tale. Acest filtru sincer si duhovnicesc, poate sã-ti dea prin devotament din
propriile secrete ce le tine ascunse în tainicile visterii ale fiintei sale spirituale.

Gãsirea adevãrului în noi este suprema operã iar controlul prin îndrumãtor este sigiliul
dezvoltãrii.

Adevãrul nu-l auzim dacã dormim în imensul nostru laborator care detine nemaipomenite
bogãtii spirituale.

In ascunzisul celor mai intime sentimente ne asteaptã ca singuri sã întelegem, cu ajutorul


iubirii noastre fatã de el.

In linistea singurãtãtii îl adorãm si prin umilintã ne încãrcãm cu lumina si energie care ne


uneste cu bãtrâna fortã. Umilinta ne învesmânteazã pentru a rezista în fata marii lumini si
ne înaltã spre Divinul Tron.

Pe acest tãrâm al iubirii, manifestãrile sunt numai în adoratie uitând de noi si de unde am
venit, contopindu-ne în aceastã atmosferã de extaz al fericirii neînserate. Aici ajung cei
care s-au strãduit sã fie conducta lucrãtoare pe fond linistit, radiind în jurul lor pace si
voie bunã. Iubind cu milã mai mult pe dusmani decât pe cei ce ne fac bine si ca un
credincios rob executã cele transmise în mintea si fiinta spiritualã. In astfel de momente
simti cum te învãluie mantia nesfîrsitei iubiri, dând senzatia de plutire si zbor. Ai dori sã
nu se mai termine si sã nu te mai pãrãseascã. Oare cine mânuieste aceastã stare? Si dacã
vine de la cel ce o dirijeazã, oare nu-i chiar El, Cel ce conduce întregul Univers? Care-i
secretul sau scopul acestei interventii? Desigur, curãtirea si purificarea, prin care sã
vedem cã nu se pot urca treptele care duc acolo unde totul se topeste în lumina dreptãtii si
cã ne trebuie o detasare completã de bolile ce ne sfâsie haina fiintei noastre spirituale. Nu
de boala trupului este vorba ci de acele boli care ucid trupul si sufletul, despãrtindu-l de
frumusetile vesnice.

Nu-i greu sã descoperi monstruoasa boalã care se luptã sã scoatã dinlãuntrul nostru pacea,
înlocuind-o cu vrajba, iubirea cu ura, dãruirea pentru aproapele cu invidia - mama tuturor
rãutãtilor. Orice manifestare a dragostei fatã de cineva dacã-i fãrã îndrumãtor, se naste
din deserturile trufiei, nu au duratã si din ea izvorãste nelinistea în jur care împrãstie
sentimentele si simtirile linistite.
Adoratia pentru cel gãsit înlãuntrul nostru trebuie fãcutã în sublimã tãcere, pãstrînd-o în
secret ca pe ceva de mare pret. Adevãrata esentã a unirii cu cel gãsit este dãruindu-te lui
în totalitate.

Actiunea prin propria-i fire asupra celui ce se dãruieste, se cunoaste prin atitudinea ce o
manifestã în jurul sãu. Nasterea prin esenta vie înzestreazã pe cel nãscut din nou, cu
gândire bogatã cât natura trupeascã admite aceste activitãti.

SINGURÃTATEA

"Singurãtate" dispretuitã de oameni, ce dulce mi-ai fost mereu si ce bine m-am simtit
lângã tine! Imi dai idealuri înalte pe care numai cel ce s-a înrudit cu tine le întelege. In
copilãrie si în adolescentã umilã, pe culmile gloriei înconjuratã de semenii mei cu gesturi
de osanale pe tine te simteam mai aproape si prin tine întelegeam si-mi vedeam micimea.

In dusmãnia temnitei umane alãturi de tine simteam bucurie si pace.-

Ce daruri porti de dai liniste celor care te iubesc? Climatul tãu înaltã fiinta spiritului meu.
Mã ajuti sã vãd de unde am venit, ce trebuie sã fac si unde trebuie sã ajung. Si acum ca
întotdeauna mã simt bine lângã tine.

Pe pânza vietii când am avut popasuri neplãcute ce bine mi-ai prins! Ai fost singura care
nu m-ai pãrãsit si de aceea te iubesc mult. Prietenia cu tine m-a ajutat sã sfidez cruda
vijelie ce mã lovea.

Tu, în loc de biciuire mi-ai dat mângâiere; în loc sã mã condamni, mi-ai arãtat calea
zborului. In ceata neaîntelegerilor mi-ai deschis lumina. Lasã-mã sã cred cã esti din altã
lume. Eu si toti ca mine semãnãm urã, falsitate si ipocrizie. In ce versi dulceata iubirii,
strecurând prin ferestrele darurilor tale balsamul divin? In dai posibilitatea sã-mi vãd
trecutul, prezentul si viitorul. Numele tãu dã melancolie iar darurile tale înaltã. Lângã tine
începem sã ne cunoastem si se trezeste în noi ceva ce doarme de milenii. Rãmîi te rog cu
mine, pânã mã voi întoarce în lumea ta. Învãluie, te rog, în linistea ta, pe toti cei care se
mai simt bine lângã tine si învatã-i sã citeascã secretele tãcerii. O, câte comori porti! Dã,
te rog cheia cunoasterii celor ce te iubesc , sã-ti deschidã visteriile pentru cã stiu cã nu le
tii pentru tine si abia astepti sã le dai celor care-si cautã originea prin tine. Pe cât esti de
tainicã, pe atât de darnicã. Cum as vrea sã mã topesc în cazanul dragostei tale!

Cine urmãreste rezultatul unui ideal sublim, devine plin de succese, gratie legilor divine
omul este superior si baza lumii de unde s-a desprins un timp. Tot ce-i simplu e pretios
pentru cã primeste ca un copil totul în luminã si armonie cu Universul dezvoltând
cunoasterea si rostul pe pãmânt.
15 oct. 1969

CINE O FI ?

Da, aud! Cine bate la usa cunoasterii mele. Teamã nu am pentru cã-i chiar fiinta mea
care vrea sã-si cunoascã armonia sau dezordinea. Aceastã bãtaie nu îngheatã cursul viatii
si îmbie la o solemnitate învãluindu-te în linistea mantiei ce lanseazã parfumul pentru a te
ajuta sã pãtrunzi spatii ascunse si fãrã nume. Secretul stã în dorinta de a rãzbi prin
nemãrginita imensitate lãsându-te condus de perfecta armonie. Puterea si frumusetea ce
se acapareazã parcã te topeste în cele ascunse si-ti cuprinde totul. Vezi marea glorie care
tace si infinita statornicie mãreatã a eternitãtii ce nu se deplaseazã din lumea sa, privirea
fortei pãtrunde totul. Si totusi în imensa putere îl vezi respectând niste legi, ce sunt în
permanentã miscare. Ai vrea acest necunoscut sã te înghitã pe veci. Uriasul snop de foc,
iradiazã asupra universului o vie si mãreatã iubire pe care o va desãvîrsi în perfectã
ordine când va socoti cã a sosit momentul.

In aceastã armonie se stabileste ordinea, iar cel ce a gãsit-o are siguranta unui împãrat
puternic ce se bucurã de onoruri.

Privirile lãuntrice te fac modest, iar pãtrunderea sublimului îti dã puterea, fãcându-ti un
climat sãrbãtoresc.

Cine pãstreazã anonimatul devine glorios si poate atinge perfectiunea.

Fericirea cu frumusetea sunt surori gemene. Te îmbrãtiseazã si-ti aratã ordinea si


mãiestria ce nu pot fi descrise de aceea i se spune mister. Doamne, ce micute celule sînt
tãrile de pe planeta noastrã dar ce mici sântem noi oamenii si ce bogãtii prãfuite detine
creierul unui om! Ce bine ar fi sã pãrãsim aceste celule în ceasul din urmã cu bucuria
ostenilor biruitori ce sunt vrednici de rãsplata conducãtorului lor.

Viata dusã în lasitate si iesiri rusinoase dã fricã de Conducãtorul Suprem pe cînd


sinceritatea si curãtenia te face ca un noul-nãscut care vede libertatea în toate si totul
posibil.

Omul rãvãsit împrãstie urã si tulburare, iar cel calculat în gândire se lasã mistuit în
oceanul iubirii. Intelepciunea modestã te face sã devii servitor glorios pentru tine si
semenii ce te înconjoarã, dându-ti bucurii ce te înaltã. De câte ori am ascultat glasul
lãuntric nu am dat gres si când nu l-am ascultat am avut rezultate monstruoase. Deci,
când vrem ceva, sã vedem ce ne spune cel din inimã.

UNIVERSUL NEMURIRII

Planurile astrale superioare sunt incomparabil mai frumoase, mai clare, mai ordonate si
mai pure care pulseazã viata! Clima este constantã fiindcã emanã din aceeasi sursã de
energie ordonatã si binefãcãtoare; lumina are o radiatie blîndã. Nu toate planurile astrale
contin privelisti încântãtoare. In cele inferioare persistã o atmosferã rece si întunecoasã;
este regatul fiintelor cãzute.

Omul care a gândit nobil, consacrându-si dezinteresat viata binelui si iubirii fatã de
aproapele, este liber sã se ducã oriunde îi place.

Omul care pentru satisfacerea instinctelor josnice si a plãcerilor inferioare si-a dedicat
viata, nu poate locui decât în compania fiintelor grosolane, înghetate, josnice.

In zonele superioare totul este strãlucitor si minunat!

Orice fiintã este manifestatã prin viata Mântuitorului. Frigul, foamea sau setea nu au loc
aici. Corpul nostru fizic pãmântean are cinci simturi, pe când în cel astral se transmite în
mod constant caracteristicile câstigate în viata pãmântului.

Toate fiintele astrale sunt frumoase si se materializeazã în formele pe care cel iubit
ajunge sã înteleagã delicatetea vibratiilor exprimate cu dragoste infinitã si duiosie
nemãrginitã. Sub aspectul gratios al Divinei Mame apare Cel Mic -IISUS - care pluteste
prin simpla putere a vointei.

Sentimentele superioare de iubire, atasare si dãruire creeazã legãturi ce nu pot fi distruse.


Atunci când firul vietii a luat sfârsit, entitãtile dreptãtii recunosc pe cei iubiti dupã
îmbrãcãminte.

Scopul vietii pãmântene este evolutia omului prin auto-efort nelimitat în constiinta
divinã.

Unitatea cu Cel care stabileste templele individuale în inimile oamenilor si descoperã


completa armonie a unitãtii crestinismului ca pe o învãtãturã demonstreazã superioritatea
mintii, arãtându-ti sã învingi rãul prin bine, suferinta prin fericire, cruzimea prin
bunãtatea, invidia prin dãruire si ignoranta prin întelepciune. Când citesti pe fila
constiintei si gãsesti cã nu te acuzã cu nimic din cele arãtate, îti primesti cu bucurie
plecarea în vesnicie.

SÃ NE CUNOASTEM PE NOI

Spre cine sã ne îndreptãm privirea sã ne înãltãm inima si mintea si sã aducem


multumiri pentru cã ne-am gãsit cãrarea cu atâtea secrete care ne ajutã la realizarea
absolutului ascuns în labirintul lãuntric. De felul cum mergem pe cãrare si cum ne
exprimãm se poate citi caracterul ce tâsneste din noi.
Indrumãtorul crestinismului cât a stat între oameni iar dupã aceea pãstrându-se traditia
nemuritoarelor povete: "binecuvântati pe cei ce vã blestemã", "rugati-vã pentru cei ce vã
jignesc" si altele care sã vã fie îndreptare. Numai trãind în linistea realizatã putem atinge
izvorul nostru sfânt din tezaurul lãuntric si devenim îndeplinãtori ai sfatului lãsat de
Marele Invãtãtor Divin. Altfel, trãia viata animalelor, numai cã ele nu sunt rãspunzãtoare
de nimic pentru cã n-au ratiune ca noi, oamenii.

Iisus a spus:

"Împãrãtia Cerurilor este în voi si cel ce se cunoaste pe sine a gãsit-o!" Acestea nu sunt
fantezii, ei sfaturi libere, lãsînd ca singuri sã alegem drumul spre infinit. In felul acesta,
totul ce se petrece în jurul nostru, sã nu luãm în seamã fãcîndu-ne ca cei cãzuti în transã,
care nu aud, nu vãd si nu vorbesc decât ceea ce primesc din lumea în care sunt
transportati. Ce bine ar fi sã fie asa, dar la orice jignire ne aprindem de mânie si în furtuna
nesocotintei curge ploaia insultelor. Cel ce stã în permanentã cu Stãpânul, nu se schimbã
nici la fatã nici la expresii, cine are puternicã temperaturã lãuntricã si dãruire intensã,
totul în jurul sãu tace, sensibilitatea fiindu-i purã. Ratiunea se bucurã de cea mai mare
stimã în fata adevãrului, care învesmânteazã cu pace cea mai frumoasã hainã.

Dacã nu trãim în mod constient nu putem cultiva linistea si nici nu o putem da, pentru cã
nu o avem. Când ne simtim bine lângã cineva, acela detine linistea lãuntricã, pe când altii
îti transmit tulburare si tristete, pentru cã sãrãcia nu poate da viatã si voie bunã.

În ochii Creatorului orice fiintã umanã are valoare, dar se cere si din partea noastrã un
efort ca sã nu ne întoarcem la Pãrintele nostru numai cu ceea ce ne-a dat El.

Îi vom face oare bucurie minunatã Întelepciunii pline de supremã bunãtate, dacã revenim
sãraci?

Înselãtorul si dusmanul de veacuri, poate cã ne sopteste din spate: "Dumnezeu este bogat,
nu are nevoie de nimic, ba îti va da si tie!"

Da, E bogat, E bun dar E si drept. Ne dã întreit fatã de ce am cultivat noi, dar pe merit.
Când ghemul vietii a luat sfârsit, iar nepipãitul, adicã noi însine, zburãm, lãsând cortul în
care ne-am adãpostit sã se dea tãrânii, ne unim cu Cel pe care L-am iubit si ne-a întretinut
cu Harurile Sale bogate. In viata pãmântului de la an la an ne schimbãm formele
exterioare iar exploziile provocate de supãrãri ne împing la actiuni grave si dacã nu ne
abtinem putin regretãm toatã viata. În astfel de stãri nu mai suntem noi cei ce pretindem
cã am descoperit adevãrul în care ne-am regãsit. Toate sentimentele se schimbã în noi,
ne4 amãgesc cu tot felul de tentatii, dar totul este sã nu lãsãm convertiti si sã sfidãm cu
îndârjire sã nu schimbãm aurul cu metalul inferior.

Ceea ce trebuie sã nu se steargã din constiinta noastrã este iubirea cãtre Creatorul nostru
prin care ne vine cunoasterea temeinicã a realizãrilor care ne ajutã sã ne descotorosim de
gânduri si se manifestã prin ochii nostri ce privesc totul si ne traduce lumea exterioarã
ridicându-ne sã-l cunoastem. Desi gândurile noastre cãlãtoresc destul de mult, câteodatã
se întorc ca albinele cu desagiile încãrcate cu polen si cautã sã-si bucure regina stupului.

Regina din noi, scânteia divinã, duce sã adape pe ostenitor din misterioasele izvoare de
unde s-au nãscut si le face posibilã urcarea treptelor superioare, trezeste si mentine
vigilenta interioarã abandonând orice apetit care ar întrerupe drumul spre luminã.

PLÃCEREA SI DUREREA

Plãcerea si durerea sunt surori gemene care se tin de noi, muritorii.

Plãcerea ne prezintã iluzii din care ne învãluie durerea si minciuna.

Unde îsi au rãdãcina si mama lor?

Din ce se nasc oare?

Eu cred cã din iluzii desarte si minciunã pentru cã ne prezintã mii de forme ce dispar ca
roua în fata soarelui în lumina adevãrului.

Constiinta si caracterul oare nu sunt un mister? Unde ne conduc actiunile zilnice? Ne


folosim de ecranul interior, iar interiorizându-ne ca sã ajungem la originea perfectã, ce ne
spune constiinta noastrã care vede în imagini perfectiunea? In timpul somnului ce face
ratiunea si cine ne conduce în asa zisele vise ce le avem cu diverse pesoane? Oare fiinta
noastrã spiritualã prin eliberare nu aleargã în lumea ei, unde se simte bine? Eliberarea
învelisurilor dã posibilitatea de a lua contact cu sublimul nemuritor, iar gãsirea adevãrului
ne dã puterea de a întelege adevãratul scop.

Cine-i cãlãuza noastrã si scoaterea din prizonierat? Cum pãtrundem necunoscut aspiratiile
vesnice? Inspãimântãtoarea ignoratie ne învãluie în mantia ei, ne orbeste si atrofiazã
simturile, aducându-ne la nivelul animalelor inferioare, bâjbâind în infernul întunecos. In
acest fel se observã cã o noapte întunecoasã s-a lãsat peste noi, gândirea ne este
împrãstiatã, iar înlãuntrul nostru e prezent haosul, pe care nu-l întelegem si ne facem
zilele grele, transmitând acest groaznic climat si la cei din jurul nostru. Cîteodatã se
manifestã în gen de apostolat acest haos cu aer diabolic, îmrãstiind neliniste si
destrãmare.

Cine observã când astfel de manifestãri se strâng în cãmara lãuntricã numai suferinte si
apãsare, sã strige dupã ajutor cãtre pacea din noi însine, cea mai mare avere. Pacea
interioarã transmite pacea între oameni si tãri.

Universul spiritual lãuntric ne rãspunde numai dacã insistentele noastre sunt cinstite si
nepãtimase.
Aspiratiile fierbinti pentru a cunoaste lumina adevãrului, prin eforturi si popasuri
miraculoase, ne deschide legea necunoscutului prin care ne contopim cu fericirea.

Tainele împãrãtiei adevãrului, ajutã pe toti acei care nu au disperat în nãdejdea rãbdãrii si
a dragostei arzãtoare de a pãtrunde cu usurintã pe tãrâmul dorit. Adevãrul ce transmite
lumina si linistea, ne dã posibilitatea de a gãsi cheia cunoasterii de a întelege sensul vietii:
de ce am venit si pentru ce ne întoarcem si unde ajungem?

Dacã în noi licãreste scânteia adevãrului vesnic dând fiecãruia la nivelul sãu de a
întelege, prin strãdanii mintale, fãrã îndoieli sau iscodiri eliberându-ne de tot ce ne
prezintã iluzii false si amenintãtoare de a ne cunoaste pe noi, asa vom ajunge sã
descoperim rãspunsul cãutat. Dorinta dupã adevãr ajutã sã ne reântoarcem la starea de
întâi, ce a fost îngropatã de plãceri si tentatii ani si ani. Dupã ce am gãsit pacea în lumina
adevãrului, putem spune cã avem vesnicia ce înlãturã orice tentatie, trãind chiar din
aceastã viatã în fericire, pânã ce ne vom muta în paradisul adevãrului fãrã mari greutãti,
neoprindu-ne nimic pe loc si zburând cu încredere acolo de unde am venit. Mutarea nu-i
moarte si nici refugiu, ci schimbarea de loc si oameni. Nu prin abandonarea lumii gãsim
adevãrul si pacea, ci prin renuntarea tentatiilor luptând cu biruintã.

Când am reusit sã nu mai fim prizonieri obiectelor ce ne înconjoarã, biruinta e din partea
noastrã. Viata pe pãmânt poate sã se depene usor si nesimtind cã trecem ca si când facem
parte din ea. Ceea ce numea Iisus Domnul cã Impãrãtia Cerurilor este în noi, înseamnã
trãirea în pacea si adevãrul luminii Sale. Toate interpretãrile diferite au adus la
neîntelegeri si destrãmarea adevãrului.

Absolutul e unul nu cum l-am fãrâmitat, dându-le diferite denumiri oamenii încuiati la
minte. Toate luptele din toate timpurile au avut loc pentru cã nu au cunoscut adevãrul
vietii în luminã. Numai când atingem adevãrul, cunoastem universul suprem.

Cei care au dobândit aceastã iluminare au cunoscut adevãrul si niciodatã nu mai


argumenateazã "necuprinsul" gãsind inutilã orice strãdanie. Intelegerea adevãrului nu-i
greu de gãsit pentru cã este chiar în noi, nu ne este strãinã, pentru cã face parte din esenta
butucului din care ne-am desprins si la care ne vom reântoarce.

Fortele Inaltului existã în noi, când ne-am contopit cu ele ne ajutã, dar se cere si din
partea noastrã efort, pentru a ne ridica nivelul ce-l dorim, astfel nu gustãm dulceata
iubitoare a adevãrului. Când iesim din temnita trupului pãmântean, toti care au trãit în
lumina adevãrului si s-au mutat la locul crezut ne întâmpinã cu mare bucurie, fãcându-ne
calea necunoscutã, usoarã si veselã, cãlãuzindu-ne, dându-ne sigurantã pentru cã am
gustat dulceata si am cunoscut frumosul adevãrului silindu-ne sã fim curati si sã avem
gustul miresmelor ce hrãnesc pe cei care s-au lãsat învãluiti cu pace.

Adevãrul Testamentului cel Nou, lãsat de Domnul Iisus, lumineazã viata în persistenta
propriilor noastre eforturi si de a ne debarasa de cãtusele care, în aparentã se prezintã
dulci si-n realitate sunt amare, ce ne distrug viata si zborul spre tãrâmul luminos.
Sã-ti zic Impãrãteasã, dar podoabele Tale pun în umbrã orice Impãrãteasã, pentru cã
împodobirea Ta este din esenta fiintei Tale Divine, de aceea nu ai asemãnare si mi se
sfâsie sufletul cã nu-i gãsesc nume. Sã Te numesc Mamã dulce si bunã sau Mamã fãrã
nume pentru cã toate mi se par cã sunt neputincioase si nu ajung la nivelul Tãu. Toti cei
care alergãm la Tine, bem din dulceata harului ce l-ai primit de la Cel ce L-ai purtat pe
bratele Tale. Oh, Mamã umilã si preamãreatã, cei care nu pot trãi fãrã a-ti pomeni sfântul
Nume, Tu le mângîi sufletul cu roua dragostei Tale! Cu ce gurã sã-ti cântãm, cã sãraci
mai suntem si nepriceputi! Vistieria mea fãrã pret, nimeni nu mi te poate fura! Iartã-mã
cã te rog, sã-ti scuturi haina si sã ne dai ploaia întelepciunii ca sã încapã în mintea noastrã
sublimã ce ne îndreaptã spre Tine! Numai o lacrimã de-a Ta îndulceste oceanele si mãrile
si fac pestii si toate plantele sã aibã viatã. Pestii lãudându-te prin salturi si prin tot felul de
figuri, iar plantele cântându-ti prin gratioasele onduleuri într-o permanentã adorare ca
vietãtile apelor. La cine sã alergãm sã fim ajutati si îndreptati spre Tine, Poartã de Aur ce
stai vesnic deschisã? Esti mila întruchipatã stiu, dar deasupra Ta stã DREPTATEA! Am
sã alerg la Stãpîniile, Scaunele, Serafimii, Heruvimii, Domniile, Incepãtoriile, Divinii
Ingeri, Arhanghelii, Cãpeteniile, Proorocii, Mucenicii, Ierarehii, Apostolii si Cuviosii si
la toti plãcutii care se bucurã de privirea voastrã, prin care ne fortificãm puterile si sã
aflãm iertare si milã.

Tu esti pacea, mângâierea, si-ti vom cânta cu toatã fiinta noastrã, topindu-ne în Tine!

DIN TOATE ZILELE

Am observat cã cel care vorbeste mult se aseamãnã cu cel care seamãnã, iar cel ce tace,
dar mediteazã la cele semãnate de amicul lui, este într-o permanentã recoltã. El vede cã
timpul pierdut nu se mai întoarce, nu îl mai foloseste cu mare scumpãtate. Totdeauna a
fost fericit de alti oameni ce s-au numit "genii", dar cel mai dotat om este acela ce poate
rãbda biciuirile vietii si sã le alegi directia ca sã poti lupta cu curentii zilnici ce vin din
toate pãrtile. Cinstea si modestia topeste furia vremii si a oamenilor rãi brutalitatea. Cine
se închinã binelui se aseamãnã cu Fiul de Impãrãat. Cel care crede cã are darul de a misca
lumea si a o schimba, dar pe el nu se schimbã, amarnic se însealã. Cine se ocupã de
schimbarea sa în bine, capãtã forte si poate ajuta sã schimbe natiuni întregi. Nobletea
creeazã ordine în firea omului si-l încoroneazã cu gloriile nemuritoare.

Cinstea tine loc de rang, dã echilibru si un pret inegalabil. Un astfel de om nu are invidie
si nici rãutate asupra nimãnui. Firea omului, cu caracter controlat, pãtrunde cu usurintã
adâncuri nebãnuite si descoperã înalte culmi ce duc spre idealuri neînserate.

CUVÂNT ÎNAINTE

TELEFONUL
Într-una din zilele anului 1970, nu mai retin precis anotimpul, am primit un telefon de
la un bãrbat care îmi comunicã cã este doctorul Pâslaru, fiul pãrintelui Pâslaru din
Bucuresti si cã în prezent este directorul preventoriului de copii din fosta Mânãstire
Tudor Vladimirescu si cã doreste sã mã cunoascã.

I-am rãspuns sã pofteascã.

Când s-a prezentat, chiar în aceeasi zi, ne-am privit unul pe altul si a urmat un moment de
tãcere. Am intrat în bibliotecã si dupã un oftat, doctorul mã întreabã:

- Dumneavoastrã sunteti întemeietoarea fostei Mânãstiri Vladimiresti?

- Da!

- Mã minunez cum o fiintã asa micutã la trup si cu ani în urmã când erati un copil, ati
putut construi si conduce un asezãmânt, unde ati locuit peste 300 de maici si surori, preoti
slujitori si alte persoane de serviciu si gospodãresti. Ca fiu de preot n-ar fi trebuit sã pun
aceastã întrebaree, dar ca om sunt depãsit.

- Domnule doctor, eu n-am fost nimic si cât am crezut fãrã sovãire în dorinta Divinitãtii si
ca o slugã credincioasã, am pornit la drum alãturi de comitetul de constructie, format din
crestini alesi, având în frunte pe pãrintele paroh al comunei Tudor Vladimirescu, Dumitru
Gheorghe ca presedinte, care fusese aprobat de sfânta Episcopie a Romanului, de care
apartineam, dupã ce sfântul Sinod dãduse aprobare sã ia fiintã mânãstirea "Adormirea
Maicii Domnului" pe locul meu pãrintesc. In jurul meu s-au adunat surori din judetul
nostru si alte judete din tara noastrã scumpã.

Cine a poruncit sã ia fiintã si acest asezãmânt, pe lângã multe altele ce împodobesc tara
cu frumusetile lor, pentru cã primii ctitori nu au fost domnitori de tarã sau boieri cu carte
multã, ci niste fete simple de tarã, care pe lângã cã si-au dat fiecare zestrea pãrinteascã ca
si mine prin donatia sfintei Episcopii din Roman, am lucrat salahoria toatã pentru întreaga
mânãstire, pentru chilii etc., pentru cã Marele Arhitect Divin dãdea fiecãrei în minte ceea
ce trebuia pãentru a duce lucru la bun sfârsit.

Eu mergeam prin tarã însotitã de câte o sorã ca sã adun fonduri, iar surorile cãrau cu
spatele, cu samarul cãrãmizi, dând la mânã zidarilor, iar cu mânutele îsi împleteau
ciorapii sau plovere pentru iarna ce venea. Aproape toate erau sub vârsta de 20 de ani,
fãrã experientã si culturã ce se cerea unei lucrãri de mânãstire.

De aceea a fost format si Comitetul care a fost alãturi de noi.

Primul îndrumãtor atât pe tãrâm cãlugãresc cât si gospodãresc i-o datorãm pãrintelui
Clement Cucu, primul stîlp ce l-am avut ca preot slujitor, duhovnic si mamã, care la
nevoie punea mâna si pe fãcãlet sã se îndrepte copiii zburdalnici, care în timpul liber îsi
trãiau copilãria.
Începutul parcã a fost un joc, dar odatã cu vârsta noastrã a luat fiintã si mânãstirea. Când
a fost totul gata si ar fi trebuit sã ne bucurãm de rezultatele muncii noastre, am zburat
fiecare spre casele pãrintesti, sau cum a hãrãzit Cel care a lovit stupul, ca albinele s-o ia
care si pe unde li s-a deschis drumul.

Mi-ati putea pune întrebarea de ce a dorit sã ia fiintã aceastã stupinã, din care toti cei ce
au au cunoscut-o s-au îndulcit cu faguri si miere iar dupã scurt timp în care bucuriile au
fost doar realizãrile pe tãrâm de constructie si zidiri sufletesti a miilor de români si
românce care veneau sã-si vadã lãstarii rupti din copacul familiilor lor si sã se încãlzeascã
sufleteste la vatra caldã unde contribuiserã cu bãnutii lor?!

Din anul 1939 pânã în anul 1955, în fiecare an a fost ceva de fãcut pentru împodobirea
GRÃDINII MAICII DOMNULUI. Dupã cum stiti, nu aveam frumusetile celorlalte
mânãstiri, cu munti si pãduri, dar câmpia cu bogatele ei recolte si dragostea tãranilor de
unde ne trãgeam si mai aproape toate, ne fãceau fericite. Toate ne simteam ca la o casã de
împãrat, ce simteam un parfum îmbãtãtor. Secretul loviturii stupinei este asa de ascuns,
cã mã face sã tac.

Cã noi am gresit nu-i de mirare, dar de ce nu am fost iertate?!

Domnul ne spune cã nici un fir de pãr din capul nostru nu se pierde fãrã voia Lui, oare
este mai de pret un fir de pãr la Dumnezeu decât cele 300 de fete maici si surori, care
plutesc ca frunzele pe valul unei ape? Noroc cã vântul e prielnic si valurile nu numai cã
nu le-a dus la fund, dar parcã le uneste laolaltã si cresc, hrãnindu-se cu amintiri.

Adevãratele slugi sunt devotate tot timpul, nu numai când sunt în gratiile Stãpânului sãu.

Dacã slujirea a fost devotatã, Stãpânul nu le va uita si când nici nu se asteaptã, primeste
telefon asa cum am primit eu de la dumneavoastrã.

- Vãd vã dupã toate loviturile ai rãmas aceeasi si pentru acest fapt eu vã ofer o
recompensã care sper cã o sã vã bucure.

Locuiesc în chilia d-strã, în stãretie. Intr-o zi dintr-o simplã curiozitate m-am urcat în
podul stãretiei.

Printre altele aruncate la repezealã mi-a atras atentia acest pachet cu scrisori adresate
dumneavoastrã de la diverse persoane si un dosar prin a cãror hârtii rãsfoind, am
constatat cã sunt procese verbale între Episcopia Buzãului care preda predã, prin delegati,
mânãstirea delegatiei Sectiei de Sãnãtate a regiunii Galati.

Toate procesele verbale sunt în original cu semnãturile pe ambele pãrti. Dupã ce-l veti
studia eu cred cã veti simti nevoia sã faceti o plimbare la Parcul Trandafirilor.

M-am mirat cu câtã usurintã au predat preotii, munca si zestrea unor fiinte cinstite.
Eu mã retrag si sunt fericit cã v-am cunoscut.

-Sãrut-mâna!

Si a plecat voinicul doctor, care dupã aprecierea mea atingea doi metri înãltime. În acest
fizic perfect, am constatat cã avea si un caracter de omenie. Primul lucru ce l-am fãcut a
fost dorinta de rãsfoire a dosarului cu procese verbale ce au fost întocmite în ziua de 10
iunie 1956 de cãtre delegatii Sfintei Episcopii din Buzãu, cu nr. 6689-127-1956, prin care
se predã delegatiilor Sectiei de Sãnãtate a Regiunii Galati cu delegatia nr. 35411-1956.

Deci, prin contractul de închiriere a Episcopiei Buzãului si Sfatului Popular a Regiunii


Galati prin care se predã bunurile mobile si imobile situate în fosta Mânãstire "Adormirea
Maicii Domnului" de pe lângã comuna Tudor Vladimirescu raion Liesti, reg. Galati, a
fost întocmit la data de 28 iunie 1956.

Detaliile vor fi pe scurt, pentru cã nu-i cazul sã le redãm decât în mare:

I. Terenurile din jurul Mânãstirii si din afara Mânãstirii;

II. Clãdiri, clopotnita, stãretia, cãminul preotesc si cele 44 chilii care închid incinta
Mânãstirii în formã de cetate: chiliile noi în formã de salvare pentru surorile noi, ce erau
sub supravegherea unor maici, sala de mese, bucãtãria si brutãria cu injectoare, casa de
oaspeti "Arhondaricul", casa de la stupi cu toate utilajele necesare pentru o stupinã de
peste 80 de stupi, infirmeria cu 12 paturi cu punctul farmaceutic, douã clãdiri mari în
afara parametrului Mânãstirii din care una cu mai multe saloane unde lucrau 60 de maici
cu surori la covoare pentru export, 20 de covoare pentru uz intern, 20 de persoane lucrau
la flori artificiale pentru magazinele din Galati si Bucuresti, 8 persoane pictau, 2 sculptau
si 2 executau traduceri din limba greacã. Cancelaria Mânãstirii unde lucra secretara,
contabila, dactilografa si casiera, precum si o camerã pentru primirea oficialitãtilor.

În holul de la intrarea primei clãdiri aveam vitrine în oglinzi pe cei doi mari pereti, unde
erau expuse produsele celor care lucrau în atelierele unificate.

În a doua clãdire din holul mare se intra la stânga în douã saloane dotate cu 35 masini de
cusut unde activau cca 40 de surori croitorese, sefã fiind maica Sãvescu Iustina-
Singlitichia si maica Radu Vasilica- Marionela. Una din ele lucra cu o grupã de surori la
haine preotesti si alta cu o altã grupã de surori, care lucrau pentru cooperativele de
consum de la sate si judete si anume: trusouri pentru botez, etc.

În salonul din dreapta aveam rãzboaie manuale pentru presuri si stofe pentru
îmbrãcãmintea obstei, pentru maici si surori.

Uzina era dotatã cu douã motoare de 80 kw.

Mai erau în dotare o moarã, o spãlãtorie, grajduri, crescãtorie de porci si pãsãri, un staul
pentru 300 de oi, etc.
Numai biserica mare si biserica de iarnã "paraclisul" nu au fost trecute în contract, ci au
fost sigilate, iar cheile au fost predate preotului paroh al comunei Tudor Vladimirescu.
Asta ar fi culmea rusinii din partea Episcopiei de Buzãu, sã facã din ambele biserici
magazii sau nu stiu ce altceva.

Dupã rãsfoirea acestui dosar pe care-l pãstrez, nu am mai fost în stare sã desfac pachetul
cu scrisori si le-am pus bine.

Dupã un timp am desfãcut si pachetul cu scrisori ce le primisem de la diverse persoane


prin credinta lor, în urma rugãciunilor fãcute în sfânta Mânãstire.

Tot în acest pachet am gãsit niste însemnãri creionate de mine, de care si uitasem, asa ca
de scrisorile ce le strînsesem spre pãstrare si de care nu-mi închipuiam cã mai existã.

Printre hîrtiile volante se aflau niste dictãri ce s-au desfãsurat timp de trei zile în biroul
meu, dictate de cãtre pãrintele Nil Dorobantu, ce venea destul de des la noi, slujea sfânta
Liturghie cu preotii nostri si apoi dispãrea, nu stiai de unde vine si unde se duce. Când
venea ne saluta: "Hristos a înviat!" Il întrebam: "De unde veniti?" Si-mi rãspundea scurt:
"Din Cer!" Iar la plecare îl întrebam: "Si acum unde pleci, pãrinte?" "Tot în Cer!"

Dictarea fãcutã, în aparentã, în cele trei zile, de pãrintele Nil, s-a dovedit în a treia zi cã
nu a fost pãrintele Nil, ci sfântul Ioan Evanghelistul.

Redau întocmai dictarea în acest caiet, pe care abia am descifrat-o din acele hîrtii
îngãlbenite, cãci au trecut ceva ani din 1952 pânã în anul 1970.

Celelalte scrisori le-am încredintat sorei Gherman Marioara, fosta contabilã în Mânãstirea
noastrã si la cooperativa de productie ce a functionat aproape 5 ani în Mânãstirea noastrã.

În prezent locuieste în Brãila si este salariatã la protoieria din Brãila.

- Gurãu Veronica -

MÃNÃSTIREA VLADIMIRESTI,

Vara anului 1952

PRIMA ZI DE CONVERSATIE

Era varã.

Lucram la biroul stãretiei diverse. Usa era deschisã. Nepoata mea Ivan Heruvima, care
îmi era si ucenicã, mã face atentã de a privi pe geam cum se plimbã prin fata Stãretiei
pãrintele Nil Dorobantu. Ii spun nepoatei mele sã îl invite în biroul meu.

Apare în dulamã si cu capul gol cu vesnicul salut:


- "Hristos a înviat!" sora mea.

I-am rãspuns:

- "Adevãrat a înviat!" fratele meu. Dar de unde vii, frãtioare?

- Din Cer, surioarã! Vrei sãti spun ceva? Am citit o carte neamipomenitã si dacã cãdem la
învoialã , eu as dori ca tot ce voi povesti sã le si scrii, cã vorbelezboarã ca fulgii în aer.

- Da pãrinte, sunt chiar fericitã sã am în casa asta bucuriile si mãrgãritarele aduse de


sfintia ta.

Scot din biroul meu hîrtie si iau creionul în mânã, fãcând o glumã:

- Gata, roaba Domnului ascultã, dar când îmi vine ceva în minte sau nu înteleg, pot sã-ti
pun ceva întrebãri? Nu te derutez, cã, cred cã multe cãrti ai mai citit. Pãcat cã nu stai într-
un loc.

Se plimbã cu mâinile la spate în fata biroului meu. Era foarte vesel.

Îl întreb:

- Pãrinte, de ce când visãm în somn pe cei dragi, plecati de la noi în vesnicie, îi vedem ca
si noi, în trup si conversãm? Cum se face asta? Oare noi plecãm la ei sau ei vin la noi?

- Trupul nostru fizic stã în pat si doarme si totusi acest contact se face foarte usor cã te
bucurã nespus. Da, sã-ti spun din ce stiu eu, din cele citite de mine. Existã o miopie care
împiedicã întelegerea vietii vesnice si unii cred cã totul se terminã aici dupã ce omul a
murit. Nu-i adevãrat, corpul fizic merge de unde a fost luat, la maica lui - pãmântul, iar
sufletul - fiinta spiritualã, merge sau se întoarce la Creatorul sãu, se închinã, i se face
Judecata individualã de propria lui constiintã; în momentul când se deruleazã toatã viata
lui de pe pãmânt, apoi se retrage la locul ce si l-a dobândit prin efort sincer în viata
pãmânteanã.

Dacã vedem câtã armonie existã în întregul Univers, ne este destul sã întelegem cã
Cineva, o Fortã neînteleasã conduce totul.

Omul este superior prin esenta din care s-a rupt si poate pãtrunde în întelepciunea
supremã strãbãtând cu usurintã si energia fulgerului, dacã-i perfect, adicã elementii din
care a fost construit corpul fizic nu au fost dezechilibrati prin trãirea ce a dus-o pe
pãmânt. Spre eternitate cãlãtoria este usoarã, dacã esti împãcat cu tine si cu cei ce te
înconjoarã.

Omul spiritual se deosebeste de tot ce-l înconjoarã, nu poate fi pipãit si-l poate vedea
numai anumiti ochi, chiar de la mari distante, când pãrãseste pãmântul pentru totdeauna.
Datoritã acestei cunoasteri el poate învãta pe altii cã omul spiritual este imaterial,
strãbãtând cu propria sa fire si este însotit de binele si de rãul ce l-a fãcut în viata
pãmânteanã pânã ajunge la Creatorul sãu.

- Pãrinte, cum este Dumnezeu prezent în orice din naturã?

- Foarte simplu! Intelepciunea Creatorului se manifestã în întregul Univers si este


prezentã în toate fiintele, cãrora le-a dat viatã. Ii mai zicem esentã nemuritoare. Dupã ce
corpul uman devine neînsufletit, unii pot vedea dacã cel plecat a avut viatã nobilã sau a
fost o brutã, care, ca un porc s-a tãvãlit în toate murdãriile...

- Constat pãrinte, cã de noi depinde, în legãturã cu vesnicia la bine sau la rãu. De ce taci,
pãrinte?

- Pentru cã ai dreptate! Unii oameni socot moartea ca o iesire din închisoare si nu gresesc,
altii mai evoluati, o reîntoarcere în patria sa. Aceastã trecere de la o stare la alta n-o pot
întelege decât cei care stiu si cred în existenta vesniciei si cã exilul a luat sfârsit. Cine se
complace în exil, nu poate întelege!

- Pãrinte, oare nu-i o lasitate cã îngrijim trupul fizic? De ce nu ne lãsãm sã evadãm la


prima loviturã?

- Aici e secretul! Eul nostru, adicã scânteia divinã, simte cã nu si-a terminat lucrul pe
ogorul vietii si te împinge sã îti vezi drumul încã lung. Pânã nu ajungi la capãtul firului,
ghemul se tot rostogoleste.

E de-ajuns pentru azi, plec!

- Unde, pãrinte?

- În Cer!

Si vesel a pãrãsit camera mea de lucru.

Gurãu Veronica -

Bucuresti, 1952

A DOUA CONVERSATIE

Dupã ce s-a terminat sfânta Liturghie, am trecut în camera de lucru, asezându-mã pe


scaunul de la birou cu usa deschisã, asteptând nãzdrãvana figurã a pãrintelui Nil
Dorobantu.

Cum mergea ca o balerinã, apare în prag cu salutul:

- "Hristos a înviat!"
Dupã rãspunsul meu, tot plimbându-se prin fata biroului, i-am zis:

- Stai pãrinte pe un scaun!

Dar îmi rãspunde:

- Când vorbesti de întâmplãri frumoase, simti nevoia sã te misti de colo colo, asa cã te
rog nu da importantã stãrii mele. Sã legãm firul conversatiei noastre cã o sã-ti prindã bine
când le vei reciti rãnitã de singurãtate.

- Ce vrei sã spui cu asta, pãrinte?

- Ah, nimic important! M-a luat gura pe dinainte. De fapt n-ai sã spui din anvon cele
dictate de mine.

- Mai stii, pãrinte, mã cunosti, nu tin numai pentru mine ce cred cã-i de folos sufletesc.
Dar sã începem lucrul!

- Da, da! Evoluatii care iubesc pe semenii lor ca pe ei însusi, nu mor ci merg învãluiti în
lumina iubirii ce au obtinut-o în viata fizicã, mutându-se în adevãrata si luminata iubire
pe veci. Cine a asistat la evenimente precise în lumina iubirii, moartea îi este dragã si este
fericit cã se mutã într-o pace si frumusete incomparabilã cu ceea ce a pãrãsit în adevãrata
viata, asa zisã moarte.

Armonia Universului topeste rãutatea care nu-si gãseste niciunde în lumea sãrbãtoreascã,
iar omul care ajunge în tainele fericirii, uitã ce a lãsat în urmã, numai dacã ajunge pe
treptele fericitilor. Cei din treptele miluitilor, asteaptã praznicul aceleiasi sãrbãtori cu
rãbdare, dupã ce-i ajutã dragostea celor rãmasi în urma lor. Numai cei ce curmã viata
cuiva sau a lui pribegesc în haos pânã la a II-a Venire.

Unii chiar de pe pãmânt, au drumul deschis, vãd înainte viitorul ca prezentul, povestind
ca orice întâmplare moralã si nu i se pare strãinã pentru cã o trãieste de aici. Cei care
doresc sã pipãie, sunt acei care se îndoiesc a crede în frumosul vesnic.

Ceea ce-ti spun eu, le mai stii din cele auzite din bogãtiile Bisericii, dar cred cã nu-ti cade
greu.

- Oh, pãrinte, cum sã-mi cadã greu, cã de fiecare datã tot ce auzim în Bisericã este nou.
Dar spune-mi, despre cei care pleacã de pe pãmânt, bãtrâni, uscati si urâti, în vesnicie, ce
scrie în cartea pe care-ai citit-o?

- Am sã-ti spun ce am gãsit scris.

In vesnicie omul are trupul spiritualizat si se prezintã la vârsta evolutiei. Nenorocirile ce


le-a avut trupul pe pãmânt nu se imprimã pe suflet, adicã pe persoana spiritualã, decât
faptele cele bune cã cele rele le tine acuzatia, pricepi?
- Nu prea.

Dar la a II-a Judecatã cu ce trup venim, cu cel din pãmânt care n-o sã mai fie sau cu cel
spiritual?

- Cam multe vrei sã stii! Dar am sã-ti rãspund: când ai visat pe mama care-i moartã sau
pe altcineva care-i plecat de pe pãmânt, cum l-ai vãzut în vis, cu trup sau în abur, mai
tânãr sau mai frumos decât îl stiai?

- Da, e adevãrat, dar am vrut sã mai stiu, cã am prilejul fericit acum.

- Bine! In legãturã cu Judecata de Apoi sunt mai multe variante, dar toate sunt bîjbîite.
Adevãrul il cunoaste numai Dreptul Judecãtor.

- Pãrinte, poate cã-i mai bine sã nu stiu prea multe si sã cred cum simt eu.

- Ba nu, dogma despre Inviere a fost atacatã de multe ori de cei ce n-au cercetat tainele si
n-au pãtruns adevãrul în camerele cele mai ascunse ale tainei.

Si nu le vor cunoaste niciodatã, împiedicându-i orgoliul pãtimas. Cine a crezut ce a


simtit, dar sincer, nu mai are nevoie de cuvinte, asa cum singurã ai afirmat. Scopul despre
Inviere este cã omul are ceva în el din Creator. Bãtrânetea în ascultarea Creatorului sãu
este frumoasã ca o hainã ce nu-si pierde farmecul splendorii si mereu este admiratã de
altii. Sã ascultãm pe Apostolul care sustine taina Invierii astfel: "Firea omului este
pregãtitã pentru o stare mãreatã, dar pentru cã se seamãnã întru slãbiciune si înviazã întru
slavã, se seamãnã în trup firesc si înviazã în trup duhovnicesc..."

- Ce rãu îmi pare pãrinte, cã nu am fãcut si eu teologia! As fi stiut si eu câte stii sfintia ta!

- Poate cã-i mai bine cã nu ai fãcut-o pentru cã multi teologi s-au încurcat în firele
neîntelese ale nesfârsitului Divin si al Invierii. Fericirea odrãslitã dintr-o trãire curatã si
nepãtimasã ne duce la starea originii.

- Sã ne oprim aici, cã eu trebuie sã plec. Vom continua mâine.

- Nu rãmâi la masã, pãrinte?

- Nu, cã nu mi-e foame. Pe mâine!

Si a fugit ca o pasãre.

-GURÃU VERONICA-

Bucuresti
CONVORBIREA TOT DIN A DOUA ZI

dupã vecernie, 1952

In aceastã zi, dupã vecernie am intrat în chilia mea de lucru, am scos din sertar cele
scrise de mine cu pãrintele Nil dimineata înaintea mesei de prânz si le citeam. Cineva
bãtu la usã. Era tot pãrintele Nil. Dupã salutul lui, îmi zise:

- Sora mea, nu te superi cã m-am întors... Stiu cã mãnânci mai târziu, cã-i vineri. Ia sã
vedem unde am rãmas cu discutia... Sora mea, as dori sã-ti dictez despre altceva, esti de
acord?

- Da, pãrinte, cum vrei sfintia ta!

- Cam asa am gãsit eu scris în cartea cititã. Dupã ce corpul a luat fiintã în pântecele
mamei, imediat intrã în legãturã cu sufletul, adicã cu scânteia sau cu esenta divinã care dã
viatã. Am mai vorbit noi de asa ceva, dar nu e rãu sã le repetãm.

- Doamne, câte mai stii, pãrinte!

- Ei, lasã laudele, cã ceea ce spun, nu spun din desteptãciunea mea.

- Pãrinte, eu o sã-ti mai pun o întrebare, te superi?

- Deloc!

- Dacã sufletul are strânsã legãturã cu trupul, de ce ni-l lasã sã aibã miros urât dupã ce se
retrage de unde a venit?

- Iatã de ce, sora mea! Elementele din care este compus corpul intrã în dezagregare si este
atras de partea din care a fost compus. Trupurile care nu se dau stricãciunii înseamnã cã
au fost la acelasi nivel cu sufletul, în curãtenie si înaltã smerenie nefãtarnicã. In
conducerea sa rationalã are fiecare absolut cale liberã. Nu a încãput dusmãnia, ura, bârfa,
invidia si judecata aproapelui. Dacã rãmân fãrã viatã, trupurile lor dau parfum si ajutã pe
semenii sãi, pentru cã între ele si partea superioarã ce a zburat este o strânsã concordantã,
primind aceleasi forte ca întregul corp spiritual, pentru cã trupul rãmas este încãrcat cu
energie divinã. Din evlavie crestinii împart fãrâmiturile sau mici bucãtele, fie în Bisericã
sau în casele celor râvnitori în ogorul Domnului. Dar pentru cã sufletul în lumea lui de
luminã primeste atâta energie cã dã în fiecare particulã ca în tot trupul, iar evlaviosii
primesc dupã credinta lor fortã.

La întâmpinarea Dreptului Judecãtor forta sufletului care a îngãduit sã fie luatã din
mãdularele lui, atrage toate particulele ori de unde ar fi ele, se alcãtuiesc în totul ca sã
arate supunere în fata Fortei Divine care printr-o privire va face Judecata de obste.

Sufletul distruge cu usurintã elementele ce îi apartin si nimic strãin nu se apropie,


neavând locul potrivit. Pentru greseala primului om pe care majoritatea o crede poveste,
Creatorul a împãrtit viata în douã, adicã în trup pãmântean cu necazurile lui si cea vesnicã
dupã întoarcerea trupului activ de pe pãmânt, numai cã lungimea lor nu-i la fel.

Deplina libertate ce o are omul pe pãmânt, îi dã posibilitatea de a-si aduna bagajul, bun
sau rãu, pentru nesfârsitele veacuri, prin activitatea ce o duce pe pãmânt.

Cine în viata pãmântului si-a consumat simturile în rãu si n-a ascultat de comenzile
înteleptului lãuntric, nu se poate topi în cazanele bucuriilor si nici în starea fericitilor.

Cei care au navigat în viatã virtuosi, cãlcând ademenirile trupesti, sunt în lumea miluitilor
sau a fericitilor. Deci, în vesnicie sunt douã categorii pãrintesti: nu numai la miluiti ci si
la fericiti sunt mai multe trepte, dupã evolutia lor.

- Vai de mine, pãrinte, dar cine o sã stea în categoria fericitilor?

- Ei, lasã-mã cã Dumnezeu nu-I tiran ca noi!

- M-am îngrozit!

- Te cred, dar asa e, cum spun eu.

Alcãtuirea omului este perfectã dacã trãieste în armonie cu Stãpânul sãu care-l asteaptã
chiar pânã la ultima clipã, când poate descifra cartea vietii lor si sã ardã tot ce a fost rãu
în trecutul lui.

- Cum, sã ardã?

- Prin spovedanie sincerã si sã nu mai repete cele trecute pe fiinta vietii lui

- Pãrinte, spune în sfânta Evanghelie cã bogatii nu intrã în Impãrãtia Cerurilor, dar câti
sãraci nu sunt rãi! Eu nu mai înteleg!

Pãrintele râde cu haz.

Îmi spune:

- Poti sã fii bogat dar sã fii asa de detasat de tot ce te înconjoarã, ca si cum nimic nu ti-ar
apartine; la fel si cu cel sãrac, care din cauza lipsei dã cu barda în Dumnezeu, adicî
reprosându-I, nu se roagã, multumindu-I, cã poate sunt altii mai sãraci ca el. E clar? Si la
bogat, cît si la cel sãrac, mãsura rãmâne cheia bucuriilor si se socoteste mereu cã o sã
soseascã vremea când va da socotealã de toate; astfel de oameni trãiesc un timp în care
reusesc sã dezlege legãturile vietii prin virtuti, fiecare dupã nivelul sãu de evolutie.
Cântarul dreptãtii nu însealã pe nimeni. Ispitele vietii nu-i trag în jos. Cel ce este legat de
tot ce-l înconjoarã, fie orice, despãrtirea sa de trup este grea pentru cã toate fericirile sale
desarte s-au împreunat puternic si-l fac nefericit. La fel este si cu suferintele trupesti;
suferi cu bucurie sau blestemi pe Cel ce ti-a dat suferintã spre fericire sau încununare. Cel
legat de materie sau cel mândru, care se laudã cã nimeni nu trece prin ceea ce trece el si
se crede martir, pierde totul iar zãbovirea lui în suferintã se preface în fum. Cel care nu se
bucurã de tot ce-i vine în viatã, bune sau rele, înseamnã cã nu e înrudit cu fericirea
vesnicã, iar dupã moarte pribegeste prin locurile ce le-au lãsat cei dragi ai lui si pe care
nu-i ajutã cu nimic. Cutreierã cu dor si jale locurile si persoanele ce-l fãceau fericit pe
pãmânt.

- Pãrinte, Dumnezeu este prin natura Sa bunãtate. Omul nu e înrudit cu El pentru cã l-a
creat? De ce unii sunt perfecti iar altii vai si amar de ei?

- Înrudirea, sora mea, e valabilã numai dacã se respectã toate legile Creatorului. Cine este
cãlãuzitor de bunãtate si nu preia locul Dreptului Judecãtor, judecându-se numai pe el, el
trãieste aici numai în luminã, obtine virtuti cu usurintã si asteaptã cu dor a sa patrie si
pentru cã nãdãjduia în binele absolut, i se imprimã în memoria sa voia Creatorului. Pentru
un astfel de om amintirile trecutului nu sunt o rusine, îi vine în ajutor esenta binelui, se
îndreaptã cu încredere spre Cel pe care si-L imagineazã cã-L asteaptã (adicã existenta
absolutã) dând unora posibilitatea sã-L si vadã, fie în eu-l sãu sau în alte forme.

Ce zic proorocii în Biblie: "te-ai fãcut asemenea lui Dumnezeu..." si altele.

Omul posedã ceea ce a crezut si a nãdãjduit, având la îndemânã bunãtãti neânchipuite si


trãind chiar de pe pãmânt viata ce-l asteaptã, pentru cã firea lui este asemãnatã cu
Sublimul dorit.

Iubirea topeste totul si uneste pe om cu Dumnezeu, îl face sã nu mai aibe nici o dorintã,
grija lui este mereu treazã de a face tot ce-I place Stãpânului sãu, întâi de a-L iubi si la fel
sã-si iubeascã semenii sãi.

El stie din sfânta Bisericã cã iubirea niciodatã nu cade, prin iubirea lui Dumnezeu, omul
iubeste tot ce-i curat.

- Pãrinte, nãdejdea si credinta nu sunt la acelasi nivel cu iubirea?

- Nu, credinta este sprijinul si încrederea spre care nãdãjduia. Chiar dacã celelalte
înceteazã, dacã iubirea este lucrãtoare omul biruie, pentru cã este consideratã prima
virtute din legea Creatorului. Când cele douã sunt implinite triumfã iubirea.

- Pãrinte, ce-mi spui! Lasã-mã sã zic cã vii din altã lume!

- Dacã asa crezi, fie! Vãd cã-ti merge la inimã!

- La inimã putin spus, ci simt cã mã topesc în cele ce-mi dictezi! Strasnicã carte ai
cãpãtat!

- Asa te vreau! Dacã nu te-as fi cunoscut, nu mi-as fi pierdut timpul, stiam cã ce vom
depãna nu o sã te încurce si sã te fi silit sã le arunci la cosul cu gunoi.

- Si ce zici de asta, cã esti înainte-vãzãtor, nu?

Si am râs amândoi.

- Lasã-le pe toate si hai sã le mai depãnãm, pentru cã adevãrul binelui nu te saturã


niciodatã, cãci trãirea iubirii te leagã de Cel ce este iubirea, care este nelimitatã si-ti face
usoarã calea cãtre El. Oamenii care cred cã totul se terminã pe pãmânt, se terminã cu
trupurile care sunt sub puterea fortei de comprimare si sunt sfâsiati de cel mai greu chin.
Acesta este iadul de care se vorbeste. Creatorul nu-i urãste pentru viciile lor, pentru cã El
este izvorul milei, dar în acelasi timp si al dreptãtii. Durerea singuri si-au creat-o, omul
singur îsi semneazã sentinta. Iisus Domnul suferã când omul nu se opreste din pãcate si
îsi aprinde singur focul suferintelor printr-o trãire dezordonatã. Firea omului este atrasã în
toate de ce-i pãtimas si rãu si dacã nu se trezeste la timp, se face "despãrtirea totalã" si
plata se face dupã mãsura datoriilor.

- Pãrinte, eu tare as dori sã-mi plãtesc datoriile în aceastã viatã!...

- Bine, sã fie asa cum vrei tu pentru cã Cel ce face dreptate te aude. El stie si cunoaste
prostia omului ce aleargã spre plãceri desarte, de aceea iartã când se opreste. Oprirea de
la desertãciune, dã îndrãznealã si libertate asemãnãtoare cu aceea ce a avut primii
oameni. Spãlarea în izvorul eliberãrii face sã devii transparent pentru vesnicie.

- Pãrinte, pe mine mã chinuie ideea copiilor care vin nedoriti si cei nelegitimi. Cum o mai
fi asta în legile iubirii? Cu ce scop îngãduie Creatorul asa ceva?

Pãrintele zâmbeste si mã priveste lung.

- Ce zici, sunt nesocotitã, nu?

- Îmi cad bine frãmântãrile tale si sper sã-ti rãspund la toate ca un scolar ce-si cunoaste
lectia. Primul lucru este scânteia divinã care intrã în sînul mamei unde se plãmãdeste;
prin nutritia de la mamã creste trupul, precum orice sãmântã aruncatã pe pãmânt nu se
pierde ci încolteste, creste si intrã în viatã. La om intervine ratiunea, care se dezvoltã
odatã cu cresterea. Firea inteligibilã ajunge prin ce-i impur la o imperfectiune - ceva - ce
semãnãm aceea culegem - la o perfectiune, asa cã nimeni nu poate învinui creatia - pentru
anumite infirmitãti, astfel cã cel venit plãteste niste datorii ale lui sau ale pãrintilor sãi.

Viata pãmântului constã în nastere si moarte. Numai viata viitoare este stabilã si
nemuritoare. In mãsura în care creste trupul, puterea sufletului se dezvoltã si dacã în jurul
sãu are grãdinari credinciosi, ajunge la o recoltã bogatã ce încarcã hambarul din care se
hrãnesc secole de-a rândul.

Ingerii, numai unii aduc pãmântenilor câte o veste. Legãtura cu pãmântenii o tin plãcutii
Creatorului, pentru cã vin în numele Lui, îi vede ca pe Dumnezeu, pentru cã-L reprezintã
si este încãrcat cu forte si aproape toti vãzãtorii nu-i poate numi decât cã au vãzut pe
Dumnezeu, asa de mari îi vãd.

- Dar porunca primitã este dupã voia lui Dumnezeu, nu?

- Sora mea, în lumea vesniciei nu e anarhie, ci ordine perfectã. Toate legile Universului
Divin si planetare sunt întocmite de Creatorul Cel fãrã Nume si necunoscut în vîrstã si
prin care toate se desfãsoarã. Dar mai întâi El le respectã.

- Pãrinte, Cel fãr Nume, nu-i Dumnezeu?

- Eu îi zic fãrã nume pentru cã totul mi se pare nepotrivit mãretiei Sale!

- Ce mult Îl iubesti, pãrinte!

Si eu am sã-I zic asa! Dar ia sã-mi rãspunzi, în legãturã cu legile planetare, sunt si alte
planete?

- Ei, sigur cã da, dar acum e târziu si e timpul sã plec.

- Unde?

- Ce, nu stii? În Cer!

Si a plecat râzând, parcã zbura.

CONVERSATIA DIN A TREIA ZI

- anul 1952 -

Si în aceastã zi pãrintele Nil a intrat în camera mea de lucru cu vesnicul salut "Hristos
a inviat!"

Începem dictarea:

- Sora mea, stii cã sunt un mare pãcãtos! Toate pãcatele le-am fãcut!

- Pãrinte, cã sunteti drept sau pãcãtos, nu mã intereseazã, pentru cã si eu sunt la fel cum ai
spus sfintia ta. Dar hai spune-mi, ce-ai gãsit în Cerul de unde vii?

- Am citit ceva nemaipomenit de interesant, dar te sfãtuiesc sã nu arãti nimãnui, cã ne vor


face pe amândoi nebuni.
- Ce spui, pãrinte?!

Si am râs cu lacrimi.

- Hai la lucru!

Poate vrei sã stii titlul cãrtii din care ti-am dictat câte ceva. Cartea se numeste "Razele
Divinitãtii", pentru cã în ea am gãsit foarte, foarte importante raze ce vindecã oamenii de
pe pãmânt, cu boli trupesti si sufletesti, ce le capãtã prin credintã asemãnãtoare cu
disperarea.

Existã sapte raze ce se realizeazã prin intermediul chemãrii:

- prima razã este purpurie si este de cel mai mare ajutor,

- raza a doua este verde,

- a treia razã este aurie,

- a patra razã este albastrã,

- a cincea razã este violet,

- a sasea razã este de culoarea perlei,

- a saptea razã este rosie.

Efectul radiatiilor se face simtit la anumite lungimi de undã, în proportie cu gradul de


evolutie al bolnavului, precum si al celui prin intermediul cãruia se face interventia.

Prin intermediul razei de culoare albã, au loc vindecãri magnetice care seamãnã cu un nor
care trec prin fata soarelui. Natura ei fiind pãmânteanã, nu-i de duratã lungã, durata
eclipsei este scurtã, usureazã suferintele, dar nu vindecã ca razele divine.

Cele sapte raze divine nu se folosesc toate odatã, ci dupã capacitatea si puterea corpului
bolnavului. Vindecarea în mare mãsurã depinde de râvna celui bolnav. Dacã pacientul nu
se ridicã la nivelul razelor prin care a primit vindecarea, contactul va dilua si rãmâne doar
efectul razei albe, adicã o vindecare scurtã.

Ce-a zis Iisus: "Crezi? Eu pot sã te vindec!"

Deci, si de pacient depinde în mare mãsurã atractia razei specifice bolii si durata
vindecãrii lui.

- Pãrinte, la noi vin foarte multi bolnavi de nervi. Cu ce razã se pot vindeca?
- Bolile de nervi apar la persoanele sensibile si care cad fãrã sã-si dea seama, pradã pe
drumul vietii.

- Cum pot sã-i ajut, pãrinte?

- Scrie în carte cã poti goni întâi rãul din "aura" lui ca sã poatã deveni instrumentul
hãrãzit.

- Dar ce-i cu aura?

- Oricare din muritori, datoritã esentei sale spirituale are în jurul corpului fizic un fel de
aureolã ca o protectie, numai cã si aceastã protectie poate fi mai puternicã sau cât un fir
de atã în jurul corpului, depinde de gradul lui de evolutie.

- Aaa, stii pãrinte cã eu l-am vãzut pe Petrache Lupu de la Maglavit pe când predica la
lume pe acel modest amvon, cã era înconjurat de o luminã albã-argintie, iar el pãrea ca o
umbrã în ea, numai cã acea luminã ce se afla în jurul lui era latã cam de vreo cinci palme
iar spre picioare se îngusta. Oare aceasta era aura sa?!

- Da, fãrã îndoialã! Ai mai vãzut si la altcineva?

- Nu-mi aduc aminte. Si cum e cu bolnavii mintali? Nu as vrea sã uit...

Se pot ajuta cu raza albastrã bunã? Dar existã si raza albastrã rea?

- Da, existã "raza desfrâului".

- Dar cum o putem deosebi una de alta?

- Eh, ele nu pot sta laolaltã, pentru cã cea bunã vine prin rugãciune, iar cel care i-o aplicã
trebuie sã-l domine pe bolnav cu multã dragoste. In felul acesta îl stãpâneste si îl ajutã cu
rãbdare si încredere.

- Care rugãciune este mai puternicã alãturi de raza albastrã bunã?

- Aceea în care mintea ajunge mai presus de rugãciunile obisnuite; un fel de extaz sau
contopire cu Dumnezeu Creatorul. Aceastã stare îsi are izvorul si bucuriile în rãdãcina
Marelui Gânditor din care porneste efectul razei potrivit bolii sufletesti si trupesti. Cel
care intervine trebuie sã se contopeascã în luminã.

- Dumnezeule, ce-ai mai gãsit în aceastã carte?

- Mai scria cã omul trebuie sã se foloseascã de tot ce-l înconjoarã, dar sã fie asa de
detasat de ele, ca si când în orice clipã ar pãrãsi tot, fãcând din tot ce-i oferã viata un joc
minunat. In acest fel el de-aici poate vedea slava nemuririi si prin bucuriile jocului
pluteste într-un nepãtruns si minunat mister.
Iubirea într-adevãr atrage pe cel ce cautã sã descifreze formele si culorile iubirii cu suavul
si delicatul parfum ce nu are asemãnare, care dã si completeazã toate cele necesare,
pentru cã-i din altã lume.

Mai scria cã, cine va cãuta sã smulgã existenta Creatorului din pãmântul omenirii, va
zgudui planeta pãmântului si o va transforma în cenusã.

- Pãrinte, poate nu s-a nãscut acel om...

- Ba s-a nãscut, este în fasã, este dintr-o mamã evreicã si dintr-un preot crestin.
Intelepciunea lui îi va întrece pe toti de pânã acum, numai cã va fi pentru distrugere, cu
ochi de leu, cãruia nu-i place pacea. Mult timp o sã curgã sânge, nu din ordinul lui, ci din
neamul lui.

- Te rog pãrinte, de poti sã-mi spui în ce tarã o fi fiara asta...

- Prin Orientul Mijlociu.

- Unde vine?

- Eh, prin Asia.

- O faci pe plictisitul, nu esti sincer...

- Ei, dar mai pleacã omul... iar ne-am întins la vorbã...

- Pãrinte, în numele Domnului Iisus Hristos îti poruncesc sã rãmâi la noi la masã, cãci
niciodatã nu ai mâncat la noi. I-auzi, sunã toaca de masã! Mergem si noi la trapezã dupã
ce se strâng toate maicile din ascultãri, nu-i asa?

- Pentru cã m-ai rugat în numele Domnului nostru Iisus Hristos si am terminat


conversatia sau dictarea, cum vrei sã-i spunem, hai sã mã dezbrac de Nil Dorobantu de
care m-am folosit, cã altfel n-am fi fost lejeri în discutiile noastre...

La un gest cu mâinile lui am vãzut un voal alb foarte fin deasupra celui care se dãduse
drept pãrintele Nil, rãmânând o persoanã ca transparentã, îmbrãcat ca un roman, care mi-
a vorbit:

- Eu sunt Apostolul Iubirii! Fii binecuvântatã si sã rãmâi în iubirea Domnului nostru Iisus
Hristos!

Apostolul iubirii avea o înfãtisare luminoasã, blând si bun... hainele-i albe pãreau a fi de
mãtase.

Am uitat de masã, pentru cã simteam în gurã un gust deosebit.


Intr-un târziu aud toaca de masã. Nu mai întelegeam ce poate fi! Acum era adevãrata
toacã pentru masã, prima fusese provocatã de Apostolul Iubirii.

Am mers la masã, dar nu am putut mânca; eram prea sãtulã de altceva...

Gurãu Vasilica.

LA GALATI ÎN ANUL 1963, CÎND LOCUIAM

LA SORA MEA, IVAN MARIA

Era într-o dupã amiazã. In adnotãrile mele de atunci n-am notat ziua si luna. Eram
singurã în camerã. Cineva vorbea lângã mine, nu vedeam pe nimeni, dar auzeam asa: "Ia
aminte, candelele simbolizeazã o jertfã plãcutã lui Dumnezeu, pentru cã ea reprezintã o
permanentã rugãciune. Apoi scrie ce-ti comunic eu!"

Am luat mai multã hârtie si un creion si stam pe scaun la masa mea de lucru. Regret cã nu
am pe nimeni, dar auzeam lângã masa mea de lucru cum respira cineva. Nu-mi inspira
nici un fel de teamã, ba din contrã, simteam o energie si multã pace. Incepu sã-mi
vorbeascã iar eu trecui în grabã pe aceastã hârtie din care acum le trec pe caiet pentru a
nu se pierde.

Vorbea rar... era vorbã de bãrbat.

Începu:

"În lumea biruitoare, la miluiti, cât si la fericiti se vorbeste o singurã limbã pentru toate
popoarele ce au venit de pe pãmânt; este limba ce s-a vorbit înainte de "Turnul Babel" ,
limba universalã.

Cei cãrora le-a fost hãrãzit de Pãrintele Luminilor sã comunice cu fiintele din lumea ce a
biruit moartea, înteleg limbajul care se transmite fãrã sã-si dea seama cã cele auzite fac
parte din limba divinã obsteascã. Fãrã nici un efort se întelege, iar transmiterea mesajelor
verbale pãtrund în constiinta clarviziunii pentru cã este obisnuitã sã asculte vocile
prietenilor sãi. Nu existã o comparatie fizicã, doar atât cã deschiderea "drumului
luminos" confirmã mesajul. Tu transmiti mesajul fãrã nici o obosealã, ba te simti aerisitã
sufleteste si bine dispusã. Nu esti decât o verigã dintre cele douã lumi. Rareori poti
comunica cele transmise când esti singurã, pentru cã te simti ca plutind pe o apã
binefãcãtoarte ce spalã constiinta, dând un sentiment de bucurie si sete dupã aer si chiar
plimbare. Te simti exceptional în aer liber în timpul comunicãrilor, asa cum ai fost în
câmpia Gurguetei în porumb, în primul contact, nu?

- Da.
- Toate comunicãrile s-au fãcut prin dedublare, chemare sau mergând pe cale fãrã sã-ti
dai seama cã asa ti-a fost hãrãzit.

- Bunul meu sfãtuitor, ce este dedublarea?

- Dedublãrile nu sunt toate la fel, depinde de ghidul ce-l ai si misiunea ta. Participi la cele
ce se petrec, esti constientã dar te ferim de a-ti încãrca mintea cu tot ce vezi si auzi, ca sã
nu te obosim. Tu nu ai numai un ghid, sau cum îi spui, sfãtuitor. Pãrintele Luminilor,
Marele Guvernator al Universului, trimite persoana potrivitã mesajului si toti din lumea
noastrã ti-au prezentat clarviziunea fãrã obosealã, iar tu ai luat totul, orisicând, ca din
gura adevãratului Dumnezeu, ce ti s-a pãrut foarte normal. Intre lumea noastrã si a
voastrã convorbirea se face prin proectie, prin întelegerea gândirii rationale care dã
comandã vorbirii. Acceptarea pãmânteanului se face prin mandatul primit, hãrãzit cu
nasterea pe pãmânt. Toti cei cu misiuni spirituale sau stiintifice, trimisi pe pãmânt sunt
instrumente spre binele tuturor din iubirea Pãrintelui nostru si al vostru.

Deci, ai înteles cã ceea ce se comunicã din lumea nevãzutã pãmântenilor din toate
timpurile, n-a folosit nici un mesaj vorbit, ci au fost transmise prin "proiectie".

- Da.

- Toate proorocirile din Biblie din toate timpurile s-au fãcut prin "proiectie", cu misiunea
de a le lãsa iubirea Creatorului oamenilor, de-a lungul secolelor. Tot omul are al treilea
ochi, dar la putini le este treaz, majoritatea îl adoarme zicând indiferenti cã este o
coincidentã. Niciodatã sã nu cauti a sti ce-ti aduce ziua de mâine pentru cã în curiozitate
s-ar putea strecura vagabonzii, dusmanii încrederii în Cel ce nu doarme, pentru binele
omenirii sã fii mereu atentã cum închizi sau cum deschizi usa mintii tale, cã trecând prin
ploaia vietii sã nu te uzi. Ceea ce îti spun tie e valabil pentru orisicine. Increderea în
nemurire dupã pãrãsirea pãmântului te lumineazã, te încãlzeste si înaltã sufletul uman iar
drumul îl parcurgi fericit spre perfectiunea eternã. In cine trãieste Iisus, acela poate fi
sigur chiar de pe pãmânt cã ocupã locul printre fericiti. Pentru el moartea este "o iubitã"
cã numai prin ea se poate muta, primind îmbrãcãmintea perfectiunii."

Simteam vibratii foarte puternice si receptionam cu usurintã cele comunicate de forta


binelui, pe care-l simteam cum nu stiu sã redau prin vorbe.

Continuãm:

"Omul nu moare. ci se mutã acolo unde si-a pregãtit locul prin evolutia comenzilor
interioare.

Dacã întelegi actiunile esti în armonie perfectã cu Creatorul. Implinirea legilor


însãnãtoseazã ratiunea, care devine Judecãtorul a ceea ce ti-ai agonisit în ultima cãlãtorie
în prezenta Dreptului Judecãtor în fata Cãruia se deruleazã trecutul.

Omul este regele tuturor fãpturilor din apã si pe pãmânt, dar nimeni nu-l jigneste precum
face omul.

Cine vede în orice creatie pe Gloriosul Divin, se înrudeste cu toate si-L respectã ca pe un
Stãpân.

- Luminatã fiintã, cuvintele tale îmi umple inima de o pace, dar de ce nu te pot vedea?

- De unde vin eu, tu nu poti rezista a mã vedea.

- Dar cum te cheamã?

Mi-a spus un nume foarte frumos, foarte greu de retinut si a continuat:

- Prin "dragostea de aproapele" atârnã zborul vostru si dobânditi forte nemuritoare, având
mereu bucurii sãrbãtoresti. Astfel de oameni împrãstie în jurul lor pace si bucurie. Tu ce
simti acum?

- O dulceatã neasemuitã cu nimic din bunãtãtile noastre. Inghit si parcã nu se terminã.


Cum as dori sã o am mereu!

- De tine depinde nealteratã hranã ce o simti.

- Vreau sã-ti spun ceva... Maica Preacuratã strãluceste cu o negrãitã frumusete si se lasã
vãzutã de oameni mici si pãcãtosi.

- Vrei sã spui cã eu nu-ti îngãdui a mã vedea... Dar ai fi putut rezista lungimii timpului în
discutiile noastre?

Când ai vãzut-O pe Doamna Luminii a fost o fracturã de secundã pe care tu o socoti


secole, pentru cã încãrcarea cu energie a Preacuratei ce ti-o revarsã din iubire, te face sã
nu-ti mai dai seama de timp si te întretine pentru scopurile ce le doresti sã fie implinite.

Ideile binelui suprem vin din izvorul ratiunii Creatorului, ele sunt perle de mare pret iar
scoaterea lor face pe cel ce le detine sã-si ducã în armonie si înãltare, chiar dacã el nu
aratã, dar se simte de cei sinceri ce stau în preajma lui.

Ogorul suprem trebuie sã fie cultivat si sã staio pitulit, astfel poti deveni un creator în
orice domeniu.

Fii binecuvântatã de forta Tronului de Luminã!

Mi-a lãsat în camerã un parfum nemaipomenit.

Gurãu Veronica

ZBORUL NOAPTEA LÂNGÃ MAMA MEA


Cîti ani sã fi avut, nu stiu, decât cã-i spuneam mamei mele cã în fiecare noapte mã
despart în douã. Mama îmi spuse sã-i descriu cum. Eu îi explic cum cã sunt alcãtuitã din
douã fiinte, întrucât noaptea când mã culc lângã matale,vine cineva în haine de mãtase
albã, tare frumos la înfãtisare, îmi face semn si merg cu el si într-o clipã eu mã despart în
douã fiinte: una rãmasã în pat prinsã cu mâinile de gâtul mamei, iar a doua, care sunt tot
eu, într-o cãmãsutã albã ca a aceluia care mã ia de mânã si mã plimbã prin frumusetile pe
care nu stiu sã le descriu, cãci nu seamãnã cu nimic din satul nostru. Mã uit în urma mea
si vãd un fir de borangic ce mi se pãrea cã leagã cele douã fiinte care sunt eu.

Sãrmana mama mã întreabã dacã mi-e fricã când îl vãd si când plec cu el.

La care îi rãspundeam: "Abia astept sã vinã noaptea ca sã zbor într-.o lume de bucurii
care nu are asemãnare cu nici o joacã de pe pãmânt, din lumea în care stau ziua, cã acolo
nu e noapte, totul lumineazã mai mult decât soarele noastru; lumea parcã e mai bunã si
este tare frumos îmbrãcatã, sunt frumoase grãdini cu pomi si flori cu fructe de aur si
multe jucãrii ce nu sunt la noi în sat".

Mã întreabã mama, pe unde ies din casã când vine sã mã ia si i-am spus cã de la patul de
unde rãmânea ea cu mine, se face un drum luminos, nu stiu de la ce soare, ce trece prin
casã, când vine ziua si lumina soarelui prin geam în camera noastrã. Când plec sunt
fericitã iar când mã întorc, tare nu pot mirosi mirosul de pucioasã si mangan. Odatã am
vrut sã mã ascund în haina celui ce mã lua, rugându-l sã mã opreascã cu el, dar mi-a zis
cã trebuie sã vin acasã cã o sã am treabã multã. M-a linistit si mi-a spus cã acel miros urât
vine din lumea urâtilor care fac pe oameni sã fie rãi. Mi-a mai spus cã eu sã fiu cuminte si
bunã si sã ascult de el cã o sã fie bine. Mama mi-a zis cã de ce nu-l întreb cum îl cheamã.
Ei îi rãspund mamei: "Cum sã-l întreb, dacã din cauza fericirii uit de mine si de cei de
lângã care am plecat!?"

Totusi mama îngrijoratã, m-a dus la preotul din sat, Dumitru Gheorghe, care nu era încã
preotit, însã urma sã fie si cãruyia i-a spus cele auzite de la mine.

Pãrintele cu rãbdare m-a întrebat, cum e cu despãrtirea mea în douã în fiecare noapte,
dacã acolo aud clopote si dacã acolo sunt preoti. I-am rãspuns cã parcã totul cântã mai
frumos decât multe clopote, nu stiu sã le explic cã n-am auzit în lumea noastrã si nu se
aseamãnã cele de acolo cu nimic din ce ne înconjoarã.

În prima zi, pãrintele, la rugãmintea mamei mele, a rugat pe socrul sãu, pãrintele
Costache, care era foarte bãtrân sã-mi citeascã moliftele sfântului Vasile. M-a dus mama
si a doua zi la pãrintele pentru rugãciune.

Cum ne-a vãzut pãrintele m-a întrebat, dacã în noaptea ce a trecut am mai zburat în lumea
aceea si frumoasã. I-am rãspuns cã eram aproape treazã când am vãzut drumul luminos si
persoana aceea frumoasã si dulce care m-a condus.

Trei zile la rând mi-a fãcut mos pãrintele moliftele Sf. Vasile cel Mare si dacã a auzit cã
zborul meu se face mai usor a sfãtuit pe mama sã-mi dea pace.
Dar mos pãrintele nu m-a uitat si din când în când mã chema si-mi punea întrebãri. Nu
mai stiu cum, dar mã chema iar la plecare mã binecuvânta si mã sãruta pe frunte. Stiu cã
eram tare fericitã dupã conversatiile cu mos pãrinte, numai cã a durat putin pentru cã într-
o noapte rãufãcãtorii l-au omorât, au intrat în casã peste mama preoteasã, chinuindu-o sã
le dea banii fetei ce urma sã se cãsãtoreascã cu viitorul ginere si preotul Dumitru
Gheorghe, care mã ascultase în prima zi. Jale mare a fost în toatã comuna noastrã pentru
mos pãrinte Costache; si eu îmi aduc aminte cã am plâns mult.

Fiinta Luminoasã mi-a zis cã nu va trece 40 de zile si cel care a tãiat capul pãrintelui
Costache cu toporul, singur în chinuri în urma unui cutit al unui necunoscut, va mãrturisi
înainte de a-si da duhul, adicã de a muri si o sã spunã pe toti care-au fost cu el.

Eu stiu cã i-am spus mamei, dar mama, pentru cã era vãduvã, m-a amenintat cu bãtaia sã
nu spun nimãnui, ca sã nu avem necazuri de la cei ce-au fãptuit crima.

Nu au trecut 40 de zile si cele spuse de Fiinta Luminoasã s-au împlinit întocmai, iar biata
mamã era uluitã si dorind sã stie cine-mi spune mie cele ce-i spuneam în legãturã cu
crima, a alergat la o bãtrânã, care se ocupa cu turnatul cositorului si a rugat-o sã-mi
toarnã si mie ca sã stie cine se ocupã de mine, sau sunt bolnavã.

Tusa Ileana m-a asezat pe scaun, mi-a pus un cearsaf, acoperindu-mã toatã. I-a dat mamei
un castron cu apã sã-l tinã pe capul meu. Prin cearsaf eu vedeam cum topea pe foc într-un
vas cositorul, iar din gurã zicea ceva. Când si-a isprãvit descântecul, vine la mine cu
vasul si ce avea topit, adicã cositorul, îl toarnã în castronul cu apã, bolborosind din gurã.

Eu, sã lesin sub cearsaf de râs.

Aud pe tusa Ileana cã-i zice mamei:

- - Uite, Tudoro ce a apãrut în castron, o pãpusã cu aripi. Sã stii cã fata este condusã de
un înger, nu-i bolnavã.

Am iesit veselã de sub cearsaf si am rugat-o pe tusa Ileana sã-mi dea pãpusa formatã din
cositor s-o am printre jucãriile mele si mi-a dat-o.

Am mângâiat-o pe mama, spunându-i cã sunt sãnãtoasã, voi cãuta sã fiu cuminte, bunã si
veselã, cã asa mã vrea Fiinta Luminoasã.

Gurãu Veronica

VISUL CU MILOSTENIA

În anul 1940 pe când locuiam toate surorile într-un bordei, am visat o tânãrã atât de
frumoasã, cã nu stiam de-i zânã, înger sau Preacurata, Maica Domnului nostru. Ne
priveam si parcã ne topeam într-un fel de iubire. O întreb cine este si ea îmi zâmbi
dumnezeeste si-mi spuse:

- Îti voi spune, dacã faci un târg cu mine.

- Ce târg?

- Un legãmânt!

- Cum sã fac un legãmânt dacã nu-mi spui ce anume si nici nu-mi spui cine esti?

- Bine, hai sã-ti spun. Eu sunt fiica cea mare a Impãratului Ceresc.

- Cum poti sã spui cã esti fiica Impãratului si încã cea mai mare?! Cea mai mare este
Mãicuta Domnului, nu tu!

- Mãicuta Domnului nu-I fiica Impãratului, e chiar Impãrãteasa. Eu sunt asa cum ti-am
spus: fiica Impãratului cea mai mare. Faci legãmânt cu mine? Vreau sã-ti fiu sorã!

- Sorã?

- Da, sorã!

- Sunt prea fericitã de o asa propunere, dar nu mi-ai spus cum te cheamã!

- Mã numesc MILOSTENIA si te vreau sora mea.

- Aoleu, dar eu sunt sãracã si sã mai stii cã eu fac milostenii din ce capãt de la altii; când
voi avea, fii sigurã cã nu te voi face de rusine. Hai, dã-mi mâna sã ne legãm pe veci!

- Si în veci sã fim legate. Nu pentru cã numai aici se cere milostenie; siti mai spun ceva:
milostenia nu constã numai în bani si alte obiecte, ci mai valoroasã e s-o ai cãtre cei
bolnavi, cei cãzuti în deznãdejde, ajutându-i cu un cuvânt de încurajare, pe cei
necredinciosi fãcându-i sã creadã în nemurire si copiilor sãdindu-le focul iubirii
nemuritoare în grãdina lãuntricã, ajutându-i sã se cultive încetul cu încetul pânã la deplina
maturizare si singuri vor merge pe drumul ce-l cunosc. Cine face acest legãmânt se
înrudeste cu Impãratul, iar la mutarea în vesnicie eu îl prezint Impãratului.

Gradul de rudenie cu Impãratul este dupã mãsura milosteniei.

Cei ce au fãcut acest legãmânt cu mine trebuie sã lucreze mereu cu instrumentul


milosteniei. Roagã-te ca sã ai viatã bunã, laudã neîncetat pe Impãratul ca sã risipesti aer
curat si iubeste mai mult ca orice pe Preacurata Maica lui Iisus, ca sã fii mereu veselã si
sã ai bucurii. Eu si toti ca mine care se bucurã de lumina Impãratului se numesc în lumea
noastrã "mâinile" Impãratului prin care se sãvârsesc minunile Sale prin noi.
Creatorul vietii pune în miscare voia Sa unde doreste si cu cine vrea.

- Între voi si Domnul nostru Iisus Hristos cine-I mai mare?

- Unii din noi, ca mine, nu am avut trup muritor pentru cã nu ne-am despãrtit de Impãrat,
Creatorul vietii planetelor. Tu ce stii? Cã nu s-a nãscut un alt om mai mare ca Iisus!
Nimeni din noi nu suntem în mãrime cu El: Iisus este Iubirea, dar si Judecãtor drept, dând
fiecãrui posibilitatea sã-si aplice sentinta la momentul Judecãtii individuale.

- Dar când se face Judecata Individualã?

- În momentul când omul a scãpat din închisoare trupeascã si pricepe purul si Divinul
Absolut. Scrie cele spuse de mine cã-ti vor fi de folos.

M-am trezit si frumoasa tânãrã sta în aer lângã patul meu în bordei. Am încercat prin
strigãte sã scol fetele (surorile) dar în zadar, ea a dispãrut.

-GURÃU VERONICA-

- 22 octombrie 1960 -

Doar o lunã si o zi aveam de când mã eliberasem din puscãrie. În acest timp mã


gãseam la sora mea Ivan Maria de la care primisem o camerã unde urma sã locuiesc.

Într-o dupã-amiazã de 22 octombrie 1960 mã gãseam singurã în camerã, în genunchi în


fata icoanelor, fãcându-mi pravila de searã. Sã fi fost orele 17, când citeam paraclisul
Maicii Domnului. Aud cã cineva bate la usã. Nu m-am sculat din genunchi dar am
rãspuns sã intre. S-a deschis usa si vai, minune! Intrã în camerã Prea Sfintitul Nicolae
Popovici, fost episcop al Oradei Mari. Era îmbrãcat în maron, cu un fes mov de mãtase
pe cap. Am vrut sã mã scol din genunchi dar sfintia sa mi-a fãcut semn cu mâna sã stau în
genunchi si sã citesc mai departe.

Bucuria cã mã viziteazã în umila mea camerã un vlãdic care fusese de multe ori la
mânãstirea noastrã din Vladimiresti, a fost namaipomenit de mare.

Dupã ce am început mai departe sã citesc paraclisul, Prea Sfintitul Nicolae sta în picioare
lângã mine, în fata mesei pe care mã sprijineam la citit, cu mâinile la piept. Din când în
când ziceam dupã fiecare cântare: "Prea Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu miluieste-ne pre
noi" îl furam cu ochii si nu-mi venea sã cred cã-i lângã mine. Se închina rar, cu o cruce
dreaptã.

Când am isprãvit de citit rugãciunea cãtre Maica Domnului: "Nepãtatã, neântinatã... " am
zis: "Slavã Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh, Doamne miluieste, Preasfintite Stãpâne
blagosloveste" si l-am privit în ochi, asteptând sã-mi dea binecuvântarea, dar a dispãrut
prin usa închisã

N-am înteles ce poate fi, cã doar bãtuse la usã, deschisese usa si a închis-o. A stat tot
timpul lângã mine, în picioare si deodatã sã disparã cum nu mai stiu.

Am stat mult pe gânduri si nu-mi puteam da seama cum a fost.

Am recapitulat toatã întâmplarea dar de dezlegat mi-a fost imposibil.

Dupã vreo douã luni m-a vizitat un cetãtean pe care nu l-am cunoscut pe moment, dar
dupã ce mi-a spus cã-i inginer din Brasov si se numeste Mircea, mi-a spus cã a fost
chemat de o sorã de-a Preasfintieie Sale Nicolae Popovici, care-i preoteasã în satul natal
al Preasfintiei Sale Nicolae Popovici si care l-a rugat urmãtoarele: înainte de a-si da
sufletul în mâna lui Dumnezeu, Preasfintia Sa Nicolae i-a dat un medalion de argint de
mãrimea unui ceas de buzunar cu rugãmintea sã-mi fie predat prin inginerul din Brasov.
L-am întrebat când a murit Preasfintitul Nicolae si mi-a spus cã în dupã amiaza zilei de
22 octombrie 1960, deci când si-a pãrãsit corpul a trecut si pe la mine, stând la rugãciune.

Mare mi-a fost mirarea, fiind fãrã cuvinte minunãtiile lui Dumnezeu, cum face cu plãcutii
si fericitii Sãi, tot ce doresc când ajung sau mai bine zis când se transformã în esenta
Creatorului de unde venise si acum unde se reântoarce.

Stiu cã a fost o clipã în rugãciune când am strigat sã fie mijlocitor si pentru toti aceia pe
care i-a cunoscut si l-a iubit sincer.

În medalion era urmã de cearã în care se vedea amprentele unor moaste sfinte, dar nu
scria ale cui sunt.

Bunul Dumnezeu sã ne facã parte la toti cei care l-am cunoscut si iubit, sã fim, dacã nu
sunt prea îndrãzneatã, întru acelasi loc cu Prea Sfintitul Nicolae Popovici!

-GURÃU VERONICA-

CAMIONUL

scris în anul 1954

Aceste întrebãri si rãspunsuri nu sunt asa cum mi-au dat maicile noastre dupã
eliberarea mea, exact cele notate de mine din vremurile când le gãseam în pachetul cu
scrisori aduse de cãtre doctorul Pâslaru, fost director la preventoriu Mânãstirii noastre,
unde erau copii bolnavi.

Lucram în biroul meu, când deodatã simt o prezentã care dorea sã-mi atragã atentia, sã-
mi comunice ceva si i-am ascultat soapta. Ca sã provoc conversatia, pentru cã nu vedeam
pe nimeni, decât simteam prezenta unei persoane de la care radia o pace si o bunã
dispozitie, am început:

- Mi se pare cã viata noastrã este ca o excursie pe pãmânt. Asa este?

Si aud o voce caldã si bunã de bãrbat, care-mi rãspunde cu glasul foarte aproape de mine:

- Da, asa este.

- Dacã arsita si praful drumului îi vca produce sete, ce sã facã?...

- Pentru a putea rezista, sã nu ridice capul sã priveascã în urmã, pentru cã trecutul, rareori
poate fi bun.

- Celor mai frumoase flori si celor mai bogate plante pe gunoiul gras le merge bine,
dându-ti frumusetea si recolte nemaipomenit de bogate. Cum mai este?

- Clar! Cine cultivã cu nostalgie si plãcere si ascultã frumosul divin, sublim, curat, sincer
si cu încredere în tãrâmul nemuririi, culege si stãpâneste ceea ce nu si-a închipuit
vreodatã, cã dintr-un gunoi cu miros greu poate cãpãta o asa bogatã mostenire de mare
pret.

- Urâtorul binelui si al pãcii, îngerul trufiei poate sã ne însele cu aparitia si cu sfaturile


lui?

- Da, el se poate înfãtisa oricui unde are scopuri pentru distrugere, numai cã lumina lui
este rosiaticã, nu albã sau aurie ca la îngerii trimisi cu anunturi ziditoare sau semnale de
alarmã, iar sfaturile lui sunt de laudã sau de distrugere în familie sau între popoare.

- Putem ajuta pe semenii nostri cu rugãciuni si fapte de milostenie?

- Tu stii bine, rugãciunile si faptele de milostenie ce dar au, dar vrei sã stii si de la mine...
Numai rugãciunile ajutã soferul în excursie pe cei cãzuti în tristete în disperãri si boli, cei
cuprinsi de amãrãciunea excursiei, de apãsarea remuscãrilor drumului care nu au curajul
învingerii, cei ce rãtãcesc pe cãi rusinoase sunt depãsiti de vointa treazã, pentru cei
plecati dintre voi si scufundati în adîncul asteptãrilor mai ales, care n-au fost treji la ora
chemãrii, la orice vârstã, pentru cei mici, sã stii cã ei poartã povara pãrintilor rãmasi pe
drumuri cu tot felul de tentatii.

- Oh, fii milostiv si spune-mi, dreptatea Divinã prin iubire iartã orice gresealã fãcutã în
excursie?

- Nimeni sã nu cadã pradã neîncrederii. Sunt greseli fãcute la furie care se aseamãnã cu o
furtunã care-ti smulge chiar acoperisul casei, pe care pânã seara l-ai reparat, adicã nu
persistã în gresealã. In persistentã intervine premeditarea, adicã trecerea la pãcate si dacã
prin trezire îmbracã haian efortului ce a primit-o prin baia dezlegãrii lãsatã de Marele
Preot Iisus Hristos, n-a continuat în cele trecute si spãlate, poate fãrã rusine sã se prezinte
în ultima zi în fata Celui drept unde se deruleazã banda vietii cu absolut toate cele bune si
cele rele, iar cei pusi sã culeagã cât mai mult în dreptul lui sunt înlãturati de ratiunea -
esenta Dreptului Judecãtor ce o are cel în cauzã. Bunãtatea Divinã este în mãsurã egalã cu
Dreptatea. Aici ori te încununezi cu milã sau fericire, ori te descompui în rusine,
aruncându-te propria ta ratiune pe care n-ai ascultat-o sai ai sufocat-o în haosul pe care l-
ai trãit în viata pãmânteanã, cu bucurii ce lasã amar în gurã, dar nu pricepe cã-i învãluit în
întunericul provocat de propriul lui somn.

Oh, doar sti cã de la om pânã la dobitoc se sfâsie si-si curmã viata. Se fac rãzboaie crunte,
popoare puternice împileazã pe cei mici, lãsându-i fãrã adãpost, flãmânzi si goi. Toate
suferintele pe pãmânt vin pentru cã cei ce conduc popoarele trãiesc numai pentru ei,
abandonând izvorul binelui ce se cuvine oamenilor. Ceea ce se petrece între oameni si
animalele pãmântului sunt atrase prin ratiunea conducãtorului, sufocând libertatea,
hrãnindu-se cu pofta sã sugrume si sã stãpâneascã tot ce-i în calea lui. Conducãtorul de
popoare care iubeste pacea trãieste multi ani, conducând în liniste si moare iubit de toti.
Este o lege pe care voi nu o cunoasteti ce se aplicã de la om pânã la cea mai micã gâzã si
se transmite prin radiatii atât cele benefice cât si cele nefavorabile. Cei evoluati simt si le
este foarte greu sã locuiascã în preajma fiarelor ce stau pregãtiti sã-si înghitã prada. De
aceea au loc dese ciocniri, dupã care urmeazã jaful.

- De ce câteodatã ne copleseste tristetea fãrã motiv, dispretuind totul din jurul nostru? Am
dori sã fugim undeva pentru a cunoaste sursa, dar pe cel necunoscut nu-l putem descifra.
Cum se face asta?

- Din tot ce se miscã pe pãmânt, omul este compus din douã substante: prima, cea
spiritualã, înzestratã cu ratiune si cea de-a doua, cea pãmânteanã.

Cea spiritualã lumineazã ca luceafãrul în ochii tuturor. Tot ce se miscã pe pãmânt, desi
unele animale sunt vrãjmase omului, majoritatea îl stimeazã pe stãpân si i se supun. Omul
mai este înzestrat cu o întelepciune mai dezvoltatã si pentru cã este desprins din Marele
Gânditor al Uiversului, are momente de nostalgie, aducând împãcare prin a cãrei luminã
devii fiintã eternã împreunã cu forta dreptãtii, desprinzându-se de tot ce este întristare, iar
luminãtorul aratã fiecare cine lucreazã cinstit pentru el si semenii sãi, cine se strãduieste a
aduce bucurii în locurile întristate si cine iubeste pe cei ce-l urãsc, ajungând la Cel ce a
cunoscut durerea singurãtãtii, umilinta trãdãrii, chiar si suferinta, rãbdând toate si sorbind
paharul pânã la fund, Acela care este Iisus Hristos. El a fost hãrãzit prin propria Sa voie
sã salveze pe cei care-L loveau si-L biciuiau, iar El privind mereu la acei din jur, îi
mângâia cu calda si blânda privire scãldatã în sânge.

Am început sã plâng în hohote si prin sughituri l-am întrebat:

- Înteleptule sfânt, bunul meu frate si prieten, cine esti? Te rog, spune-mi cã vorbele tale
sunt dulci ca mierea!

- Sora mea si a noastrã, eu sunt de alt neam si religie si dacã ti-as spune, toti te-ar tãi ar
crede cã esti rãtãcitã, când te vei maturiza si vei fi eliberatã de forme... am sã-ti spun,
pânã atunci primeste-mã asa cum îmi place mie sã vin si sã-ti încarc fiinta spiritualã cu
energii din lumea Marelui Tron de Luminã de unde si eu mã încarc, mã bucur si îmi
completez totul.

- Dar dacã nu esti român, de unde stii sã vorbesti româneste?

L-am auzit râzând:

- Da, asa cum ti-am spus cã sunt de alt neam si religie, doar sîntem copii ai Aceluiasi
Pãrinte, care nu se uitã decât pe banda vietii tale si-ti dãruieste locul meritat si dreptul de
a primi puteri mari, iuti ca ale fulgerului si posibilitatea de a vorbi limba universalã a
Creatorului pe care L-ai iubit si slujit.

- Dar pe Mãicuta Domnului Iisus, ai iubit-o?

- Chiar de nu as fi cunoscut-O, ar fi trebuit sã-mi închipui cã existã o mãreatã mamã, care


îmblânzeste dreptatea Tatãlui ce trebuie sã-si îndrepte pe copiii Sãi cu ceartã sau bãtaie.
Pe Sfânta Fecioarã am cunoscut-O în Egipt, ea fiind foarte tânãrã cu Pruncul iar eu fiind
foarte bãtrân, om întelept, religios al timpului aceluia.

Fii binecuvântatã!"

Iatã cã abia în anul 1964 mi-a venit într-o dimineatã dupã ce mi-am terminat rugãciunile
mele, sã mã rog fãrã carte, Tronului de Luminã al Prea Sfintei Treimi sã mi se deschidã
"drumul de luminã" ce l-am vãzut pe când eram în închisoarea Jilava, la capãtul cãruia
am vãzut un Tron de miliarde de fiinte a cãror energie, as putea spune atomicã, pe care
sta un nemaipomenit Arhiereu cu podoabe ce nu pot fi descrise, pentru cã pe pãmânt nu
am vãzut la nici un arhiereu.

Deschiderea acestui "drum de luminã" ce mi se desfãsoarã în fiecare dimineatã mi-a fost


dãruit în al doilea mandat de mila Divinitãtii spre a primi energie pentru ziua ce o încep si
câteodatã apare pe acest drum de luminã persoane pe care vointa Creatorului meu o
doreste sã-mi comunice mie nevrednica. Asa mi-a apãrut pe "drumul de luminã" bãtrânul
si înteleptul egiptean care mi-a fãcut cunoscut cã el este persoana care mi-a dictat
conversatia pe care eu am denumit-o "CAMIONUL" în anul 1954.

Când îmi apare îl vãd înalt cam de 1,60 m. Cum se face apropierea mea sau a lui, nu stiu
sã descriu, stiu cã ne vedem foarte bine si clar, aud perfect cã-mi vorbeste si înteleg totul
în perfectã cunostintã de cauzã pentru cã aud totodatã dacã sunã telefonul sau cineva la
usã, în timp ce eu mã simt coplesitã de o înaltã bucurie si orice zgomot nu mã poate
deranja sau sã mã întrerupã de la mãreata conversatie.

Când trimisul si-a terminat misiunea, mã binecuvinteazã în numele Marelui Guvernator al


Universului pe care noi Il numim Pãrinte si Dumnezeu întreit.
A început sã-mi vorbeascã:

- Stii cã ti-am spus cã în viata pãmânteanã am fãcut parte din cercul bãtrânilor întelepti
egipteni pe tãrâm religiossi pe când îmi fãceam rugãciunile individual, îmi apãru o
persoanã luminoasã. Odatã mi-a spus cã printr-o fecioarã purã, care-i bunãtatea si mila
întruchipatã, va veni pe pãmânt o mare fortã a Treimii ca sã împace neamurile si sã
zdrobeascã ura.

Eu mã numesc Calemnis - si atunci tot asa mã numeam. Am rugat persoana luminoasã sã


nu mor pînã nu va veni Acel mare Trimis pe pãmânt de care mereu întrebam dacã e sosit
între noi pe pãmânt.

A sosit si fericita zi când m-a anuntat sã-L pot vedea, numai cã se ascundea în voalul
Sfintei Fecioare Maria, în bratele cãreia S-a fãcut încãput.

Regret foarte mult cã nu am mãrturisit în cercul meu de bãtrâni si întelepti egipteni ce


stiam de la persoana luminatã despre Iisus si mama ce-L purta pe bratele ei.

De aceea, acum cer Stãpânului ce se odihneste pe Tronul de Heruvimi si Serafimi, Tronul


de Puteri, Stãpînii si Domnii, care nu se deplaseazã spre muritorii de pe pãmânt, sã aducã
bunele vestiri ca Arhanghelii si Ingerii.

Sunt tare fericit când privirea Divinului se îndreaptã spre mine, prin care înteleg unde
trebuie sã merg si ce sã fac.

Am sã mai cobor spre tine, cã mã simt bine vãzându-ti setea de a cunoaste încã mult. Mai
am sã-ti spun din viata mea, dar altãdatã. Sã ai lângã tine un caiet si sã-ti notezi cele
auzite de la mine. Acum trebuie sã merg la un tânãr din California.

Eu l-am întrebat:

- Bunul meu pãrinte si întelept, cât timp îti trebuie sã ajungi acolo?

A zîmbit si mi-a rãspuns:

- Cei cu misiuni, Cel pe care-L servim, Creatorul Atoate ne încarcã cu energii mult mai
mari decât ale fulgerului, cel pe care îl vedeti voi când plouã; asa cã, într-o clipã sunt în
California unde vorbesc cu Robert, care are o foarte mare misiune de dus pe pãmânt.

- Robert e crestin, bunul meu prieten?

- Robert e o slugã mare pe pãmânt, fiind si bãrbat înzestrat cu mari posibilitãti, face tot
ce-i transmit de la Stãpânul Luminilor.

- El stie cine esti si cum te cheamã?


- Niciodatã n-a fost curios sã stie ca tine, dar a ascultat cele transmise, le-a luat ca primite
din gura Creatorului si le duce la bun sfârsit.

Fii binecuvântatã de Cel pe care-L servesc!

- Te-ai supãrat pe mine? Asa sunt eu curioasã, dar sã te stii cã te iubesc. Am sã te ascult
în tãcere, numai cã eu nu sunt bogatã ca sã-L bucur pe Stãpânul meu Iisus.

- Bogãtia ta este sã strecori în fiecare fiintã raze de luminã, bucurii de nespus si nãdejde
în vesnicie? Prin aceasta ai împlinit voia Stãpânului pe care-L prezentãm si-I aducem
mesajul fiecare în felul lui.

Mentineti la orice vârstã credinta si curiozitatea copilãreascã, pentru cã în acest fel îti va
pune în miscare lucrarea faptelor bune fatã de cei ce te înconjoarã. Prin aceasta vei
împlini legea Marelui Guvernator al Universului."

Am rãmas cu privirea dusã spre un orizont nesfârsit, dar cu o pace provenitã dintr-o altã
lume, ce nu mi-o pot explica.

MINUNATA GAZDÃ DIN APARTAMENTUL MEU

26 DECEMBRIE 1980

În anul 1980 rãmãsesem singurã în apartamentul meu; în ziua de 27 decembrie au


sunat la usã doi bãrbati tineri care mi-au arãtat legitimatia. Erau de la militia economicã.
I-am invitat în casã si i-am întrebat care-i motivul deplasãrii lor. Mi-au spus cã au aflat cã
am rãmas singurã si sã am grijã a nu deschide usa persoanelor necunoscute cã misunã
foarte multi hoti si întrucât am o colectie de icoane vechi, as putea fi în atentia lor.

Eu ca sã îmi fac curaj, le-am rãspuns cã hotii umblã dupã bani si bijuterii. Dacã i-au zece
icoane se face un balot mare si pot fi usor descoperiti.

Cei doi tineri, ca oameni cu experientã, ce vãzuserã multe din activitatea lor, îmi
spuseserã:

- Noi ne-am fãcut datoria. Dumneavoastrã luati singurã mãsuri.

Am intrat putin în grijã si mi-am zis cã nu trebuie sã fiu nepãsãtoare. Dar dacã cineva din
altã lume, care priveste viitorul i-a trimis, gândindu-mã si cugetând în sinea mea, în
interiorul secret în care se aflã Scânteia Creatorului ce ne dirijeazã si conduce totul. Am
început sã-mi îndrept privirea spre fiecare icoanã din cele 185 si sã le vorbesc:

- Nu mã adresez lemnului vechi, ci vouã ce reprezentati pe cei dragi, cîte ati auzit de la
cei care în decursul secolelor si-au plecat genunchii, si-au îndreptat privirile spre voi,
depãnând prin cuvinte cereri, multumiri si laudã. Oare pe mine nu o sã mã auziti dacã vã
rog sã-mi pãziti camera mea, voi cei care m-ati pãzit încî de la vârsta de 9 ani. Nu vã
implor, ci vã poruncesc la unul din voi care ati purtat trup ca si mine, numai cã prin jertfã
si înflãcãratã dragoste oferitã lui Iisus ati cãpãtat energii si misiuni deosebite. Asa cã,
trebuie sã ajuti pe cei rãmasi în aceastã lume pestritã de unde ai zburat, luându-mã în
sfânta ta pazã!

Din clipa când am fost cam îndrãzneatã, dar stiu cã trebuie sã te ridici cu cerere la nivelul
disperãrii si sã bati la usa iubirii celui solicitat, cu îndrãznealã, sã-l obligi, fapt de care
multi se bucurã, din câte stiu.

Câte zile au trecut dupã cele arãtate mai sus nu mai stiu, dar într-o searã pe la orele 21,
stând în sufragerie pe recamier, cu o cãtelusã de rasã pichinezã ce dormea lângã mine, în
timp ce priveam la televizor, eram cam pe la jumãtatea filmului, candela ardea parcã mai
frumos ca niciodatã iar parfumul de smirnã ce-l plimbasem prin tot apartamentul încã mai
persista, aud cum dinspre dormitor vine cineva. Dupã cãldura ce o emana, pãrea cã e un
bãrbat foarte voinic; când fãcea pasi scârtia parchetul. De la dormitor a pornit, a trecut
prin fata camerei mele de lucru si s-a apropiat de sufragerie, s-a oprit în holul din fata
sufrageriei.

Nu mi-a fost fricã deloc.

Intr-o perfectã pace, fãrã sã mã misc din locul unde mã gãseam, dupã ce m-am închinat,
cãtelusa Richeta care pânã în acel moment dormise, s-a trezit, s-a uitat spre hol, apoi spre
mine. A repetat de trei ori aceastã miscare, apoi s-a culcat, dormind mai departe.

Apoi am zis cu glas tare:

- Vãd cã-mi dai liniste si sigurantã, buna mea pazã! Iti multumesc tie si Celui ce te-a
trimis, fãcând sã simtã si micuta fiintã ce face parte din lumea animalelor. Mã închin
Celui ce te-a trimis si tie care ai acceptat sã rãspunzi, cã v-am trezit prin marea mea
îndrâznealã "iubirea voastrã"! Cum sã vã multumesc, în ce chip sã vã laud nu mã pricep?!
Slugã micã si nevrednicã, mã las în grija voastrã, luminati-mi mintea si dati-mi un strop
din bunãtatea si energia voastrã. Nu vreau sã te vãd, cã nu merit! Mi-e destul cã ti-am
auzit mersul de om viteaz! Sub picioarele tale parchetul s-a simtit fericit, dându-ti glas de
laudã.

Doamne, câtã putere ai sã dai simtire lucrurilor si animalelor!

Dã-mi si mie te rog credinta copilãreascã vie si pune-mã în miscare cât voi trâi pe aceastã
pânzã, în lucrarea faptelor bune!

Oh, Mãicutã a Mîntuitorului meu, chipul Tãu de pe sfânta icoanã si pomenirea Ta îmi
este bucuria tuturor lucrurilor mele! Arde cu iubirea Ta tot ce-i în mine rãu si care te-a
întristat! Impãrãteasa mea cea bunã si Doamnã, tot ce am Tie îti ofer!
BICIUIRI NEVÃZUTE

Din aceastã zi pânã în ziua de vineri 20 noiembrie 1982 m-am simtit ca biciuitã de
cineva. Nu vedeam nimic, dar niste umbre din spate mã loveau urât, lovituri pe care nu le
pot explica.

Retrãgându-mã în dormitorul meu, m-am concentrat ca sã mã pot ruga.

Îngenunchiatã în fata sfintelor icoane, mi s-a deschis "drumul de luminã", dispãrând


peretele din fatã si pe acest drum luminos, mai strãlucitor decât soarele nostru, a apãrut
un print luminos si un urias ciudat.

Dupã obisnuita binecuvântare, printul luminos îmi spuse:

- Îl vezi? Cu acesta te vei lupta o vreme? Fã-ti curaj si intrã în luptã cu încredere cã eu te
voi ajuta si nu voi permite sã te doboare!

Luminatul print a scos de sub hainã o coronitã pe care am avut impresia cã ar fi dorit sã o
aseze pe capul meu, dar repede a bãgat-o sub haina de unde o scosese, precizând:

- O alta mai frumoasã te asteaptã, dacã ar fi sã te lupti cu cel care mereu este în asalt cu
tine! Sã nu te sperie furia lui! Luptã-te cu vitejie! Sã nu te îngrozeascã înfãtisarea lui, cãci
eu te voi ajuta si-l vei doborî de fiecare datã!

Dupã aceastã convorbire "drumul luminos" a luat sfârsit, iar eu am înteles cã viata este o
continuã luptã cu cel rãu si cu cei care se fac slugile lui.

Anii copilãriei m-au pregãtit, dar cu toate acestea mã simt slabã si mereu voi cere ajutor
la Maica Milei si la semenii cu duh bun.

În dimineata zilei de 21 noiembrie 1981, simteam pe uriasul asa de aproape, cã am dat


telefon fratelui meu Vãsii George si i-am spus sã vinã de urgentã la mine. A venit speriat
întrebându-mã ce s-a întâmplat. L-am linistit fãcându-i o limonadã ca sã mã aflu în
treabã. Cineva sunã la usã. L-am trimis pe el sã vadã cine e. Vãzându-l cã întârzie, am
închis ochii si într-o fracturã de secundã l-am vãzut pe urias, care cu un rânjet hidos îmi
anunata începerea luptei.

Ei, si tot prin gând i-am rãspuns cã "luminatul print" este cu mine si am iesit sã vãd de ce
întârzie George.

La usã, George citea o hârtie, în timp ce pe dinafarã se aflau doi bãrbati cu serviete în
mânã. I-am întrebat cine sunt si ce doresc, la care mi-au rãspuns cã sunt de la Judecãtoria
sectorului de unde fac si eu parte si cã trebuie sã îmi inventarieze tot ce am în casã.
I-am poftit în casã si i-am întrebat:

- Existã un decret privitor la asa ceva?

Unul din ei îmi rãspunse:

- Nu, sunteti datã la ilicit!

- Ce-i acela ilicit? am întrebat eu.

- Legea 18! mi-a rãspuns el.

- Dar ce prevede legea 18? l-am întrebat.

Mi-a spus cã la aceastã lege intrã toti acei care detin lucruri sau bunuri furate, adicã
nemuncite de el.

Abia acum mi-am dat seama cã prin rânjetul uriasului începe lupta, dar îmi dãdeam curaj,
bazîndu-mã pe promisiunea "printului luminos" si la nemaipomenita agerime ce-mi va fi
transmisã, ca atunci când voi cãdea, sã-mi dea putere si curaj. Simteam cã nu va fi nevoie
sã-l oblig si contam pe promisiunea sa cã mã va ajuta.

"În toate Te voi lãuda si preamãri pânã la sfârsitul acestei lupte! Nu se poate ca El sã nu
biruiascã!"

Pe câmpul de bãtãlie am cãzut de nenumãrate ori, ce slab e bietul trup când mintea se
blocheazã în mijloocul furtunilor provocate de slobodul urias.

Însã razele "divinului soare" au împrãstiat hidosul climat prin propria sa interventie.

O, Doamne! Câteva clipe de durere în luptã ne dau cheia cu care putem pãtrunde în
misterul de durere si iubire al Marelui print Iisus Hristos.

A te oferi pe veci Lui si în orisice împrejurare, trebuie sã te mentii puternicei pasiuni a


credintei nemuritoare, cerându-i de se poate sã te sanctioneze pe tine în locul altuia, dar
sã-ti dea si puteri totdeauna.

În acest mod îti întinzi singur bratele pe propria ta cruce, oferindu-i jertfa ta omeneascã în
unire cu a Mântuitorului tãu, sfântã si dumnezeeascã.

De câte ori uriasul si-a arãtat coltii printr-o neasteptatã surprizã, a reusit sã-mi usuce gura,
dar razele "Mãretului Print" a îndepãrtat toatã panica din sufletul meu, restabilindu-mi
pacea si ordinea.

Pe câmpul de bãtãlie, dacã nu te lupti, nu te numesti viteaz.


Pe drumul trasat de prostãnacul urias, fãrã a mã trufi, pentru cã tot "luminosul Print" l-a
condus si numai Lui i se cuvine toatã lauda, am cules si eu buchete de flori chiar dacã au
fost stropite cu lacrimi.

Zi de zi am avut lângã mine douã fiinte umane: Gherman Maria si Vãsii George, care mai
mult sau mai putin, au bãut din acelasi pahar cu mine, bãuturi, când amare, când mai
îndulcite, prin actiunile ce le desãvârsea "Luminatul Print".

Când s-a declarat biruinta pentru cã adevãrul mereu iese deasupra ca si untdelemnul, toti
cei care ne-au înconjurat pe lângã cei doi mai sus mentionati, s-au bucurat, iar steagul
biruintei l-am asternut la picioarele "Marelui Print".

Gurãu Veronica,

26 ianuarie 1985.