Laurentiu Mogoanta Mihaela Cezarina Hincu Teofil Mehedinti Adriana Bold HISTOLOGIE MEDICALA Histologia si histofiziologia organelorAUTORI: Prof. uniy. dr. Laurentiu Mogoanta medic primar Facultatea de Medicina — UMF Craiova Seful Catedrei Histologie Prof. univ, dr, Teofil Mehedinti medic primar Facultatea de Medicina — Universitatea Ovidius“ Constanta Seful Disciplinei Histologic Conf. univ. dr, Adriana Bold medic primar Facultatea de Medicina’ — UMF Craiova Sef lucriri dr. Mihaela Cezarina Hincu medic primar Facultatea de Medicina — Universitatea Ovidius ConstantaN’ TRODUCERE Prezenta lucrare intitulata ,,Histologie medicala — histologia si histofi- ziologia organelor* este destinatd in primul rand studentilor de la facultatile de medicina, fiziokinetoterapie si medicina dentara, precum si rezidentilor, indiferent de specialitate, dar in special celor de anatomie patologica. Progresele spectaculoase obtinute in ultimii ani in cercetarea fundamentala in domeniul histologigi, embriologiei, biochimiei, biologiei celulare si moleculare, aparitia unor noi metode de cercetare (imunohistochimia, hibridizarea in situ, PCR, microsco- pia electronica cu baleiaj, microscopia confocala), au facut ca multe dintre notiunile de histologie clasic& s4 fie reconsiderate. De aceea autorii au considerat necesar elaborarea unei monografii care s& cuprinda principalele notiuni de histologic corela- te cu cele mai recente date din literatura de specialitate in acest domeniu. Sarcina pe care o implica realizarca unei asemenea lucrari a fost foarte difi- cild avand in vedere ritmul extrem de accelerat al dezvoltarii cunoasterii in dome- niul stiinfelor fundamentale, bagajul informational care s-a acumulat in ultimii, De aceca, una din dificultatile care au stat in fata autorilor a fost aceea a selectarii din multitudinea de informatii care au apdrut panda la ora actuala, a acelor notiuni care si explice cat mai bine aspectele microscopice, structurale gi ultrastructurale si sd le coreleze cu notiunile de histofiziologie. Pentru o mai buna infelegere a notiunilor de histologie, lucrarea a fost structura- t pe capitolele histologiei clasice, depagind cu mult nivelul unui curs universitar, in acelasi timp ea reuseste si acopere tematica din curriculum-ul universitar si postu- niversitar, oferind un material suficient de elaborat pentru studenti, rezidenti, medici specialisti. Sperm ca aceasta monografie s4 trezeasca interesul gi altor specialisti (medici, biologi) care doresc sa revada notiunile actualizate de ,anatomie microsco- pic&“ corelate cu notiuni de histofiziologie, biochimie, biologie celulara si moleculara, pentru o mai buna infelegere a aparitiei $i dezvoltarii proceselor patologice. Lucrarea cuprinde 11 capitole care abordeazi toate aparatele si sistemele. Pentru intelegerea structurilor histologice am considerat cA este benefic sé amin- tim unele date de embriologie la fiecare organ sau aparat, cu cat mai mult cu cat unele celule si formatiuni embrionare se regasesc si in structura aparatelor si siste- melor la organismul adult.De asemenea, consideram ci iconografia original, reprezentata de imagini de microscopic optica color, este de un real folos pentru intelegerea notiunilor fun- damentale de histologie a organclor si sistemelor. Fiind constienti de posibilitatea existentei unor deficiente, inerente oricarei lucrari stiintifice, rugdm pe cei care considera ci unele notiuni sunt incomplet ex- plicate sau neactualizate, si ne trimita sugestiile lor, care vor fi, cu certitudine, luate in considerare la alcatuirea unei editii viitoare. Multumim editurii AIUS Craiova care ne-a facilitat realizarea prezentei lucrari.Cuprins SISTEMULNERVOS.... SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNO).. Maduva spinarii Trunchiul cerebral Diencefah Emisferele cerebrale Substanta cenusie Substanta alba .. Plexurile coroide Cerebelul MENINGELE BARIERAHEMATOENCEFALICA SISTEMULNERVOSPERIFERIC .... SISTEMUL ENDOCRIN Hipofiza... Adenohipofiza Relatia hipotalamus-adenohipofizi Sistemul port hipotalamo-hipofizar Neurohipofiz 6 Tiroida Paratiroidele Glandele suprarenal Corticosuprarenala .. Medulosuprarenala Epifiza Pancreasul endocrin Sistemul endocrin difu: ORGANELE SI FORMATIUNILE LIMFOPOIETICE..... Timusul .. Amigdalele Placile PeyerHistologie medicala APARATUL CARDIO-VASCULAR .. Sistemului excitoconductor al inimii . Scheletul fibros al cordului... Vaseularizatia inim Inervatia cordului Vasele sanguine .. Sistemul circulator limfatic APARATUL RESPIRATOR Caiile aeriene superioare. Plimanii Caile respiratorii intrapulmonare Zona schimburilor gazoase. Stroma pulmonara Vascularizarea pulmonar Mecanismele de apirare bronhopulmonara. Functiile non-respiratorii ale pulmonului.... APARATULDIGESTIV.. TUBULDIGESTIV Cavitatea oral Buza ... Dintele sau organut dentar. Faringele. Esofagul Stomacul . Intestinul subtir Intestinul gros Sistemul endocrin difuz al tubului digestiv GLANDELEANEXEALE TUBULUIDIGESTIV Glandele salivare Pancreasul exocr Ficatul si caile biliar APARATULURINAR Rinichii. Structura histologica a rinichiului Nefronul ... Membrana filtranta a urinii primare Aparatul juxtaglomerula Stroma rinichiului ‘Ciile urinare extrarenale .,APARATUL GENITAL MASCULIN Glanda interstitial a testiculului, APARATULGENITAL FEMIN! Dezvoltarea aparatului genital feminin Ovarul Ciclul ovarian Trompele uterin Uterul.. Vaginu Organele genitale externe .. Placenta .. Glanda mamara.. ORGANELE DE SIMT OCHIUL. Globul oculai Anexele globutui ocular URECHEA . Urechea extern’ Urechea mijlocie Urechea interna . Componenta epiteliala .. Organul desimf al STATICII . Organul desimf al GUSTULUI .. Organul desim{ al MIROSULUI PIELEA . Structura histologics a pielii.. Anexele epidermului ...... BIBLIOGRAFIE ..SISTEMUL NERVOS Sistemul nervos este considerat a fi cea mai complexa structuré morfologica din organismu! uman, El este format din peste 100 miliarde de ncuroni care asigura integrarea organismului in mediul extern $i coordonarea functiilor organelor interne. Poate fi considerat un veritabil computer, ce primeste permanent informatii din mediul extern sau intern, analizeaza informatiile primite si elaboreazd cele mai adecvate rispunsuri. Acest computer”, programat genetic, este dotat cu cele mai perfectionate, cele mai complexe, cele mai rapide gi cele mai eficiente retele informationale. Dupi mediul din care primeste informatiile si dupa modalitatile de raspuns, sistemul nervos este impartit. din punct de vedere morfologic gi functional, in: — sistemul nervos somatic sau al vietii de relatie. care primeste informatii extero- si proprioceptive de la receptorii cutanati $i musculo-articulari sau informatii senzoriale (vizuale, auditive, gustative, olfactive sau de echilibru). El este controlat voluntar si principalul organ efector este musculatura striati — sistemul nervos vegetativ care primeste informatii interoceptive de fa osmoreceptorii, baroreceptorii sau chemoreceptorii situati in structura diverselor {esuturi sau organc. El nu poate fi controlat voluntar, iar efectorii lui sunt reprezentati de cord, celulele glandulare endocrine sau exocrine si musculatura netedé din structura organelor interne gi vaselor de sange. Atat sistemul neryos somatic cat gi cel vegetativ prezinté dou’ componente distincte: o componenta centrala (sistemul nervos central) si 0 componenta perifericd (sistemul nervos periferic). Sistemul nervos central (nevraxul) este format din structurile anatomice localizate in cutia craniand (trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul si emisferele cerebrale) si canalul vertebral (maduva spinarii), unde sunt analizate informatiile din mediul extern gi intern gi sunt elaborate raspunsurile efectorii adecvate. Sistemul nervos periferic este format din nervi si ganglioni nervosi conectati cu nevraxul, care au rolul de a conduce influxul nervos de la organele receptoare la nevrax sau de la acesta la organele efectoare. La nivelul sistemului nervos central, intre sistemul nervos somatic gi cel vege- tativ, cxistA multiple interrelatii anatomice gi functionale care permit mentinerea ho- meostaziei organismului si adaptarea lui la conditiile schimbatoare ale mediului ambiant.Histologie medical Ontogenia sistemului nervos Sistemul nervos central se dezvolta in totalitatea sa din ectodermul neural ce se intinde de-o parte si de alta a linici mediane, pe fata dorsala a discului embrionar. Prin multiplicarea celulelor din aceasta zoné, in sptamana a IlI-a de viata intrauterina se produce o ingrosare a ectodermului, formandu-se o structura pluristratificata. denumita placa sau lama neurald. Diferentierea placii neurale din ectoderm este determinata de unii factori inductori produgi de celulele notocordului. Zonele de jonctiune intre placa neural si ectoderm poarté denumirea de jonctiuni neuroectodermale. Din aceste zone se vor dezvolta apai crestele neurale. Placa neurala incepe si se invagineze formAnd santul neural. Marginile acestuia se apropie din ce in ce mai mult si prin fuziunea lor pe linia mediana vor genera, in saptimana a [V-a, tubul neural, Lumenul tubului neural va deveni canalul neural. Lateral $i posterior de tubul neural se vor dispune crestele neurale. Atat tubul neural cat si crestele neurale se vor afunda in mezenchimul subiacent, in timp ce la suprafata acestora se va reface ectodermul. Procesul de transformare al santului neural in tub neural debuteaza fn portiunea centrala a discului embrionar si se extinde progresiv atat cranial cat i caudal, Din portiunea mijlocie si caudala a tubului neural se va dezvolta maduva spinarii, iar din portiunea cranial se va dezvolta encefalul. Celulele din peretele tubului neural se vor diferentia in doua directii: unele vor genera neurohlastii sau celulele nervoase primare din care se vor diferentia toate categoriile de neuroni, jar altele vor genera celulele de sustinere sau spongioblastit din care se vor diferensia astrocitele si oligodendrogliile. Peretele tubului neural se va dezvolta rapid reducénd treptat diametrul canalului neural, astfel c& in saptamana a VI-a de viata intrauterina, tubul neural prezinta mai multe structuri microscopice bine diferentiate: - membrana limitanta interna; ~zona ependimara sau zona proliferativa format din neuroblasti apolari. Cand procesele multiplicative inceteazi celulele ramase vor deveni celule ependimare; zona mijlocie sau zona manta in care migreaza i se diferentiazd neuroblastii produsi in zona cpendimara. Ea va deveni substanta cenusie; —zona marginala format din prelungirile neuroblastilor din zona subiacenta care vor genera tracturile si fasciculele ascendente si descendente. Din ea se va dezvolta substanta alba; — membrana limitanta externa. Procesele de multiplicare si de migrare celular nu se desfasoara cu aceeasi intensitate pe toata grosimea tubului neural. Acest fenomen duce la aparitia: plicii ventrale $i placii dorsale formate din clemente ale zonei marginale; a doua plici bazale dispuse simetric, situate in 1/2 anterioara a tubului neural, sia doua plici alare situate in 1/2 posterioard a tubului neural, de-o parte si de alta 12Sistemul_nervos a planului median, Plicile bazale si alare sunt formate din elemente structurale apartinand zonei manta. Plicile alare vor genera formatiuni senzitive, iar din placile bazale se vor dezvolta formatiuni motorii. Ele sunt alcatuite din insule de neuroni, celule gliale si fibre nervoase amielinice care vor genera substanta cenusie a formatiunilor nervoase. Crestele neurale vor genera uncle elemente ale sistemului nervos periferic: ganglionii spinali si vegetativi, celulele Schwann, celulele satelite perincuronale, celulele satelite din ganglionii vegetativi, fibrele nervoase. Tot din crestele neurale se vor diferentia melanoblastele, odontoblastele, celulele medulosuprarenalei, celulele C din tiroida si celulele sistemului APUD. SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC) Organizarea sistemului nervos central Sistemul nervos este format din parenchim gi stroma. Parenchimul sistemului nervos central este alcatuit din totalitatea celulelor nervoase. Stroma este alcatuita din celule gliale, fibre conjunctive subtiri si vase sanguine. La toate nivelurile nevraxului, parenchimul SNC este intotdeauna limitat in profunzime de epiteliul ependimar, iar superficial de un strat astrocitar marginal. Intre cele doua limite, parenchimul sistemului nervos este organizat in doua structuri tisulare diferite ca aspect morfologic si functional: — substanta cenusie substanta alba Substanta cenusie este dispusa sub forma de coloane (la nivelul maduvei spinarii), de insule (in interiorul trunchiului cerebral si diencefalului) sau se etaleazi intr-un strat continuu (la suprafafa emisferelor cerebrale si cerebeloase). Din punct de vedere histologic substanja cenusie este formata din corpi neuronali, dendrite, portiunea initial nemielinizata a axonilor si din celule nevroglic De asemenea, la nivelul substantei cenusii exist o bogata retea de vase sanguine, mai ales capilare, care permite desfasurarea unui metabolism oxidativ intens, specific neuronilor. Celulele nervoase prezint& prelungiri multiple care se conecteaza intre cle prin diverse sinapse. Aceasta zona din substanta cenusie dispusa intre corpii neuronali, celulele gliale gi capilarele sanguine, format dintr-o retea plexiform’ de pretungiri si sinapse poarti numele de neuropil. Substanta albé este formata preponderent din axoni mielinizati dispusi paralel, grupati in fascicule sau cordoane. Intre axoni exist’ numeroase celule gliale, in special oligodendroglii, care au rol in formarea tecilor de mielina din jurul axonilor. Rolul fundamental al substantei albe este de a conduce influxul nervos, activitate care necesit un consum mai mic de energie, ceea ce face ca numarul de capilare din substan{a alba s fie mult mai mic decat in substanta cenusie. 13Histologie medicald MADUVA SPINARII Maduva spinirii este primul segment al sistemului nervos central care apare in evolutia filogenetica Asezata in canalul vertebral, maduva spinarii are un aspect de cilindru, turtit usor in sens antero-posterior. La adult ea are lungimea de circa 43-45 cm, diametrul transversal de 10-13 mm si diametrul antero-posterior de 8-9 mm. Se intinde de la nivelul giurii occipitale (sau un plan orizontal ce trece pe sub decusatia piramidala) pana la nivelul vertebrei L2, unde se termina sub forma de con (conul medular). in regiunea cervico-dorsala, intre vertebrele C6 — T2 prezinté wmfldtura brahialaé de unde ies trunchiurile nervilor spinali care inerveazi membrele superioare, iar in regiunea toracala inferioara intre vertebrele T9 —T12 prezinti wmfldtura lombard de unde ies trunchiurile nervilor spinali care inerveazi membrele inferioare. Dezvoltarea mai accentuaté a maduvei spinarii in aceste regiuni se datoreaz’ functiilor complexe ale mesmbrelor superioare si inferioare. Examinatd macroscopic, maduva spinarii prezinta: ~ fisura mediana anterioara; ~ santul median posterior; — doua santuri colaterale anterioare, dispuse simetric de-o parte si de altaa planului median, locurile de emergenta a radacinilor anterioare ale nervilor spinali; — doua santuri colaterale posterioare, dispuse de-o parte si de alta a santului median posterior, reprezentand locul de patrundere al rdacinilor posterioare ale nervilor spinali in maduva. Maduva spinarii este formata din substanta cenusie si substanta alba. Substanta cenusie este dispusa in zona centrala, fiind inconjurata de substanta alba. fn sectiune longitudinala se prezint& sub forma unei coloane neintrerupte, pe toaté lungimea maduvei. fn sectiune transversal substanta cenusie este dispusd caracteristic, simetric fati de planul median, sub forma literei ,,H“ sau a doud semilune, unite intre ele printr-o banda de substan{4 cenusie, numitd comisura cenusie. Comisura cenusie este strabatuta pe toata lungimea ei de canalul ependimar, care se continua la nivelul encefalului cu sistemul cavitatilor ventriculare ale acestuia. Pe masura inaintarii in varsta, lumenul canalului ependimar se reduce treptat si chiar se obstrueaza fiind inlocuit de celule nevroglice, incepand din portiunea terminala a maduvei spre regiunea cervicala. Fiecare jumatate simetrica de substan{ai cenusie prezinta: — un corn anterior, mai scurt si cu diametru! transvers mai mare, format dintr-un cap si 0 baz4. El contine neuroni mari, motori, ai céror axoni formeazé radacina anterioard a nervului spinal. — un corn posterior mai ingust si mai lung, format din cap, col si baz&. El contine neuroni mai mici, ovalari, senzitivi sau de asociatie. — un corn lateral sau intermedio-lateral, mai evident la nivelul m&duvei dorso- lombare, intre C7 —L2, dispus intre baza comului anterior gi baza cornului posterior, format din neuroni de talie mic&, sferici, fuziformi sau ovalari, cu functie vegetativa, 14Sistemul nervos Acestia sunt neuroni vegetativi preganglionari simpatici (in regiunea cervico-dorsala a maduvei spinarii) sau parasimpatici (in regiunea sacratd a maduvei). ~ substanqa reticulaté medulard (Deiters) alcatuita din insule mici de substanta cenugie separate de fibre nervoase miclinizate fine, dispusa in unghiul dintre cornul posterior si cornul lateral. Din punct de vedere histologic, substanta cenusie contine neuroni, nevroglii, fibre nervoase amielinice reprezentind prelungirile dendritice sau axonale ale neuronilor, vase sanguine gi o cantitate redus& de tesut conjunctiv perivascular. in coarnele anterioare se gsesc mai multe tipuri de neuroni. Cei mai numerosi sunt neuroni alfa. Acesti neuroni sunt denumiti si neuroni radiculari, datorita faptului cA axonul lor trece in substanta alba, primeste teaca de mielina gi intra in structura radacinii anterioare a nervilor spinali. Ei sunt neuroni stelati, multipolari, de dimensiuni mari, cu diametrul pericarionului cuprins intre 60-120 pm. Dendritele lor sunt rami- ficate, numeroase gi fac sinapsi cu axonii neuronilor cdilor piramidale si extrapira- midale sau cu axonii unor neuroni senzitivi din coarnele posterioare sau chiar din ganglionii spinali. Acesti neuroni inerveaza motor fibrele musculare striate scheletice. Neuronii gamma sunt neuroni multipolari, de dimensiuni mici, cu forme variate, care inerveaz& motor fibrele musculare din interiorul fusurilor neuro- musculare. Ei participa fa mentinerea tonusului musculaturii striate si la initierea contractiei musculare, in coamele posterioare se gasese neuroni senzitivi, polimorfi, ovalari, fuziformi, de dimensiuni variabile, de la 6 la 70 ym, dispusi in mai multe straturi (stratul hui Rolando, zona lui Clarke etc) incomplet delimitate. Dendritele lor realizeazi sinapse in comul posterior cu axonii neuronilor pseudounipolari din ganglionii spinali, iar axonul lor trece in substanta alba, intrand In constitutia unor tracturi ascendente. Alti neuroni din coarnele posterioare sunt neuroni de asociatie, care fac legatura intre neuronii senzitivi si cei motori din coarnele anterioare de Ia acelagi nivel sau de la alte nivele ale nevraxului. in coarnele laterale se gasese neuroni vegetativi: viscerosenzitivi in jumatatea posterioara si visceromotori preganglionari in jumatatea anterioar’. Sunt neuroni ovalari sau fuziformi, cu diametrul de 15-20 jum. Ei fac sinapsi prin dendritele lor cu axonii neuronilor viscerosenzitivi din ganglionii rahidieni. Axonul lor se alatura fibrelor somatomotorii din radacinile anterioare, formand fibrele preganglionare ce se opresc in ganglionii simpatici paravertebrali sau in ganglionii Parasimpatici pelvini. in toata substanta cenusie se gdsesc numerogi neuroni de asociatie care stabilesc conexiuni intre neuronii senzitivi si motori. Neuronii prezenti in structura substantei cenusii a maduvei spinarii sunt, in marea lor majoritate, neuroni multipolari. Dupa lungimea axonului, se deosebese doudi categorii de neuroni: —neuroni cu axon scurt (tip Golgi 1) care nu pardsese substanta cenusie a maduvei spinarii. Ei au functie de asociatie facdnd conexiuni cu alti neuroni din substanta cenusie de la acelagi nivel sau de la alte nivele; 15Histologie medical ~neuroni cu axon lung (tip Golgi 1) al caror axon trece in substanta alba a maduvei spinarii si cel mai adesea depageste structura acesteia. In aceasta categorie de neuroni intra neuronii radiculari \ocalizati in coarnele anterioare $i in jumatatea anterioara a corului lateral (neuroni motori somatici i vegetativi) al caror axon primeste teacd de mielind gi intra in structura radacinii anterioare a nervului spinal, si zeuronii cordonali situati in cornul posterior si in jumatatea posterioara a cornului lateral (neuroni senzitivi somatici si vegetativi) al cdror axon trece in substanta alba a maduvei spinarii gi intra fn structura tracturilor aseendente homolaterale (de aceasi parte) sau heterolaterale (de partea opusa). Din punct de vedere functional neuronii maduvei spinarii se clas’ —neuroni senzitivi (somato- si viscerosenzitivi); ~neuroni motori (somato- si visceroxmotori); —neuroni de asociatie. Prelungirile neuronale (dendrite si axoni) prezente in substanta cenusie sunt lipsite de teaca de mielina si participa la realizarca ncuropilului Celulele nevroglice din substanta cenusie sunt reprezentate de nevroglii parenchimatoase (macroglia fibroasa, macroglia protoplasmatica, microglia, rare oligodendroglii) si nevroglia epiteliala (ependimara) ce strajuieste canalul ependimar. Canalul ependimar este bine dezvoltat la nou-nascut si copilul mic. El stribate aproape toatd lungimea maduvei in mijlocul comisurii cenusii. Nevroglia epiteliala are un aspect cilindric si realizeaz un epiteliu unistratificat cilindric care tapeteazA canalul ependimar gi separ lichidul cefalorahidian de tesutul nervos Aspectul macroscopic si microscopic al maduvei spinarii este diferit de la o regiune anatomica la alta. Astfel, in regiunea cervicala si regiunea lombo-sacraté sunt mai dezvoltate coarnele anterioare datorita inervatiei motorii a membrelor, pe cand in regiunea toracald dezvoltarea acestora este mult mai redusa. Substanta albit Substanta alb& a mAduvei spindrii se dispune la exteriorul substantei cenusii si este organizata in trei perechi de cordoane: —cordoanele anterioare, delimitate medial de linia planului sagital, iar lateral de radacinile anterioare ale nervilor spinali. Cele doua cordoane comunica intre ele prin comisura alba anterioara prin care fac schimburi de prelungiri nervoase; — cordoancle latcrale delimitate de radacinile anterioare si posterioare ale nervilor spinali; ~ cordoanele posterioare dispuse intre radacinile dorsale ale nervilor spinali si santul median posterior, ce se continua cu un rafeu nevroglic median pana la substanta cenusie. Sunstanta alba medulara este formata din fibre nervoase mielinice grupate in fascicule. Aceste fibre sunt fie endogene (au origine medulara) fie exogene (au origine extramedulara). 16Sistemul nervos Fibrele endogene sunt reprezentate de axoni care au pericarionul situat in substanta cenusie a maduvei spinarii fa diferite nivele metamerice. Aceste fibre pot fi — fibre scurte; ~ fibre lungi. Fibrele endogene scurte sunt denumite si fibre spino-spinale deoarece iau nastore in maduva spinarii si merg pana la un anumit etaj medular unde fac sinapsa cu alti neuroni, Acest tip de fibre sunt prezente in toate cordoanele medulare gi formeazé fasciculul fundamental. Fibrele endogene lungi au pericarionul situat in coarnele dorsale ale maduvei, iar axonul mielinizat, trece in cordonul lateral sau anterior si ajunge la nivelul talamusului, cerebelului sau trunchiului cerebral. Aceste fibre formeaza principalele fascicule senzitive, ascendente: fasciculul spino-talamic lateral situat in cordonul lateral, care conduce sensibilitatea termica si dureroasa; fasciculul spino-talamic anterior situat in cordonul anterior, pentru sensibilitatea tactil& grosierd; —fasciculul spino-cerebelos direct (Flechsing) si fasciculul spino- cerebelos incrucigat (Gowers) situate in cordoanele laterale, care conduc sensibilitatea proprioceptiva inconstienta. Fibrele exogene sunt reprezentate de axoni mielinizati care au pericarionul situat in afara mAduvei spindrii. Dupa traiectul lor aceste fibre se clasific: — fibre ascendente; — fibre descendente. Fibrele exogene ascendente au pericarionul situat in ganglionul spinal. Axonul lor intra pe calea radacinii posterioare in maduva, direct in cordonul posterior, de unde urea spre bulb formand fasciculele spino-bulbare (Goll si Burdach). Aceste fascicule sunt senzitive si conduc sensibilitatea tactilA find sau epicritica si sensibilitatea proprioceptiva constienta. Fibrele exogene descendente au originea in etajele superioare ale sistemului ner- vos central (scoarfa cerebral, mezencefal, punte, bulb, cerebel). Cele mai voluminoase tracturi descendente sunt reprezentate de caile piramidale si extrapiramidale, Acestea sunt cdi efectorii, controland motilitatea voluntara gi involuntara. Caile piramidale, denumite si cai cortico-spinale au pericarionul situat in scoarta cerebrala, in neocortexul motor. in traiectul lor descendent, de la nivelul scoartei cerebrale pana la maduv, strabat pedunculii cerebrali, puntea gi bulbul rahidian, trecdnd prin piramidele bulbare. Datorita faptului c& la nivelul piramidelor bulbare unele fibre se incrucisaza (cele mediane) formand decusatia piramidala, iar altele trec prin piramidele bulbare fard a se incrucisa, la nivelul maduvei se gasesc cfte doua fascicule piramidale dispuse simetric fafa de planul median: 17Histologie medicala fasciculele piramidale directe situate in cordoanele anterioare: - fasciculele piramidale incrucisate situate in cordoanele laterale. Caile extrapiramidale au pericarionii situati atat in scoarta cerebrala cat si in diversi nuclei situa{i in mezencefal, punte, bulb, cerebel. Aceste cdi sunt reprezentate de fascicule mai putin voluminoase fat de caile piramidale. Principalele cai extrapiramidale sunt: fasciculul tecto-spinal, rubro-spinal, nigro-spinal, olivo-spinal, vestibulo-spinal, reticulo-spinal ete. Fibrele descendente, atat cele piramidale cat si cele extrapiramidale, fac sinapsa cu neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spindrii Substanta reticulata a maduvei spinarii este format din insule neuronale dispuse intre cornul posterior si cornul lateral i in jurul canalului ependimar. Histofiziologia maduvei spinarii Maduva spinarii indeplineste doua funct — functia de conducere prin tracturile ascendente (conduc spre etajele superioare ale SNC sensibilitatea extero— intero- si proprioceptiva) si tracturile descendente (conduc motilitatea voluntara, involuntara si mentin tonusu! muscular); functia de centru reflex, realizati prin diverse grupri neuronale. La nivelul maduvei spinarii se inchid doua tipuri de arcuri reflexe: somatice si vegetative. Atat reflexele somatice cat si cele vegatative au ca substrat morfologic un are reflex. Arcul reflex somatic prezinta doi sau mai multi neuroni, astfel ca se descriu reflexe monosinaptice (reflexele osteotendinoase) si reflexe polisinaptice (cele mai numeroase reflexe cu functie de ap&rare $i adaptare). Primal neuron (protoneuronul, neuronul senzitiv) al reflexului somatic se gaseste in ganglionul spinal de pe traiectul rdacinii posterioare a nervului spinal. Dendrita acestuia este conectat cu receptorii din piele, muschi, tendoane ete, iar axonul patrunde in substanta cenugie a maduvei. In cazul reflexelor monosinaptice, axonul face sinapsa direct cu neuronul motor din cornul anterior de aceeasi parte. Axonul acestui neuron motor se distribuie musculaturii scheletice homolaterale. Deci, in acest caz, arcul reflex este format din neuronul senzitiv situat in ganglionul spinal si neuronul motor situat in cornul anterior, in cazul reflexelor somatice polisinaptice, intre axonul neuronului senzitiv si neuront! motor, in substanta cenusie a m4duvei spinarii, se interpun unul sau mai multi neuroni de asociatie, care au fie rol excitator, fie rol inhibitor, fie fac sinap si cu alte cireuite neuronale care fac ca excitatia, in functie de intensitatea ei, si difuzeze gi s& antreneze gi alte reflexe somatice sau chiar vegetative. Arcul reflex vegetativ are protoneuronul, reprezentat de un ncuron senzitiv pseudounipolar, situat tot in ganglionul spinal. fntre acest protoneuron si centrul reflexului vegetativ (situat in cornul lateral) se pot interpune unul sau mai multi neuroni intercalari. Eferenta vegetativa, spre deosebire de cea somatica, este formata din doi neuroni: 18Sistemul nervos — neuronul preganglionar situat in coarnele laterale ale maduvei spi — neuronul postganglionar situat intr-un ganglion vegetativ (ganglionii simpatici paravertebrali, ganglionii previscerali, ganglionii intramurali). Lanivelul maduvei se inchid o serie de reflexe vegetative simpatice si parasimpa- tice (sudorale, cardio-acceleratoare, pupilo-dilatatoare, mictiune, defecatie, sexuale etc). TRUNCHIUL CEREBRAL Format din bulbul rahidian, punte $i mezencefal, trunchiul cerebral reprezinta o zona de leg&tura intre maduva spinarii $i emisferele cerebrale. El este strabatut de caile spinotalamice in sens ascendent si de cAile cortico-spinale in sens descendent. $i la nivelul trunchiului cerebral se reg&sese accleasi clemente morfologice: stroma gi parenchimul nervos Stroma este reprezentata de celulele nevroglice si de septuri conjunctive fine, care continua in profunzimea tesutului nervos unele structuri de la nivelul meningelui. Aceste septuri conjunctive contin vase de sange. Parenchimul este reprezentat de neuroni. Datorita faptului ca la nivelul trunchiului cerebral unele fibre nervoase se incrucisaza sau dau multiple colaterale, substanta cenusie nu se mai dispune sub forma unei coloane neintrerupte, ca la nivelul maduvei spinarii, ci este fragmentata in insule de substant’ cenusie, formand nucleii senzitivi, motori, vegetativi sau proprii fiec&rei formatiuni nervoase. La nivelul bulbului rahidian se gasesc urmatorii nuclei somatici gi vegetativi (cu rol senzitiv sau motor): — nucleul nervului hipoglos (XI) este format din neuroni voluminosi ce inerveaz4 motor musculatura limbii; — nucleul nervului accesor (X21) inerveazi motor muschii trapez si sternocleidomastoidian; — nucleul nervului vag (X) inerveazi motor, senzitiv si vegetativ organele inter- ne, El da ramuri care inerveaz4 motor musculatura faringelui, laringelui si esofagului; — nucleul nervului glosofaringian (IX) inerveaz’ musculatura faringelui, laringelui, asigura sensibilitatea gustativa si stimuleazA secretia glandei parotide (prin nucleul salivar inferior); — nucleii vestibulari (VIII) sunt in numar de patru (superior, inferior, lateral gi medial) si se conecteaz4 cu maduva spinarii, talamusul, cerebelul, substanta reticulata gi nucleul nervului oculomotor; - nucleul senzitiv al nervului trigemen (V) este un nucleu alungit, ca o coloana, care se intinde pe toata lungimea trunchiului cerebral, El inerveazi tegumentul fefei, maxilarul si mandibula; ~ nucleii Goll si Burdach sunt statii de releu (contin deutoneuronul caii) pentru sensibilitatea proprioceptiva constientd gi tactilé fina; 19Histologie medicala — nucleul olivar, situat in oliva bulbara, este un nucleu motor ce apartine cailor motorii extrapiramidale; — nuclei vegelativi (inspirator, vasomotori, cardio- inhibitori). in punte se gasesc nucleii somatici si vegetativi (senzitivi si motori): — nucleii cohleari (VHD), in numar de doi, contin deutoneuronul caii auditive; — nucleul nervului facial (VIZ) contine neuroni motori care inerveaza musculatura mimicii, neuroni senzitivi care asigura sensibilitatea limbii si neuroni vegetativi parasimpatici care inerveazA glandele sublinguale, submandibulare si glandele lacrimale; nucleul nervului abducens (V1) contine neuroni motori care inerveaza muschiul drept extern al globului ocular; — nucleul nervului trigemen (V) contine neuroni motori care inerveaz& musgchii maseteri $i neuroni senzitivi care inerveaza tegumentul fetei. — nuclei respiratori $i cardiovasculari (conectati cu cei din bulb) Nucleii mezencefalici sunt mai putini numerosi. Si la acest nivel exista nuclei somatici si vegetativi, senzitivi sau motori. Ei sunt reprezentati de: — nucleul nervului oculomotor comun (I1) contine neuroni ce inerveazé 0 parte din muschii extrinseci ai globului ocular; — nucleul nervului trohlear (IV) inerveazi muschiul oblic superior al globului ocular; = nucleul senzitiv al nervului trigemen (V); — nucleul nervului accesor al oculomotorului cu functic vegetativa, inerveaz& muschii circulari ai irisului si muschii circulari ai corpului ciliar; — substanta neagrd ai cdrei neuroni coordoneazi motilitatea asociati, facdnd parte din tracturile extrapiramidale; — nucleul rosu are rol inhibitor asupra tonusului muscular tot prin tracturile extrapiramidale. La nivelul trunchiului cerebral swbstanga reticulata este mult mai bine dezvoltata decat la nivelul maduvei. Ea este formati din insule de celule nervoase, diferite ca forma, marime si functie, separate de numeroase fibre nervoase, mai mult sau mai putin organizate in fascicule Dupa aspectul histologic al nucleilor din substanta reticulata, s-au descris doud zone: — zona mediana bogata in neuroni: — zona laterald mai sdracd in celule nervoase. Nuclei substanfei reticulate primesc aferenfe direct de la maduva spinirii, de la nucleii bulbari si pontini, de la cerebel, hipotalamus si chiar de la scoarta cerebrala si trimit eferente substantei reticulate spinale, neuronilor vegetativi din trunchiul cerebral, hipotalamusului, talamusului si scoartei cerebrale. in nucleii formatiunii reticulate s-au evidentiat mai multe grupe de neuroni dopaminergici, noradrenergici gi serotoninergici. 20Sistemul nervos DIENCEFALUL Denumit si ,,creier intermediar“, diencefalul este constituit din mai multe formafiuni nervoase: talamusul, hipotalamusul, metatalamusul si epitalamusul Talamusul este o masa voluminoas’ de substanti cenusie situat& in partea dorsala a diencefalului. Structura lui este neomogena datorita divizarii neuronilor in mai multe grupe de nuclei pe calea aferentelor senzitive sau senzoriale specifice. Acesti nuclei contin neuroni de tip Golgi I cu axon lung care se proiecteaza pe scoarta cerebrala si neuroni de tip Golgi II care au axon scurt si au functie de asociatie intre diversele grupe ncuronale. Metatalamusul este format din patru grupari neuronale cunoscute sub numele de corpii geniculati: ~ corpii geniculati mediali— statie de releu pentru caile auditive; — corpii geniculati laterali— statie de releul pentru fibrele optice. Hipotalamusul, situat in plangeul ventricului III, este format din mai multi nuclei: anteriori, mijlocii si posteriori. Fl primeste aferente de la retin’, mucoasa olfactiva, substan{a reticulata si cortexul cerebral si trimite eferente spre hipocamp, substanta reticulata mezencefalica gi la nucleii vegetativi din truchiului cerebral si maduva spinarii. De asemenea, hipotalamusul se conecteaza structural cu neurohipofiza prin nucleii anteriori si controleaz& activitatea secretorie a adenohipofizei prin nucleii mijlocii. Nuclei hipotalamici au si functii vegetative, simpatice gi parasimpatice. EMISFERELE CEREBRALE Emisferele cerebrale reprezint& cel mai dezvoltat segment al SNC, ele ocupand peste 80% din volumul cutiei craniene. $i la nivelul emisferelor cerebrale exista doua tipuri de substant& nervoasa: — substanfa cenusie care este formata din cortexul cerebral cu o grosime de 3-5 mm, dispusa la suprafata emisferelor cerebrale $i corpil striafi, dispusi la baza emisferelor cerebrale; ~ substanta alba dispusa la interiorul emisferelor cerebrale, formata din fibre nervoase mielinice care vin sau pleacd de la scoarfa cerebral sau fac legatura intre diferite zone ale emisferelor cerebrale. A. Substanta cenugie Scoar{a cerebrali reprezinta cea mai mare concentrare de neuroni si sinapse. Se considera ca ea ar contine intre 14 si 26 miliarde de neuroni. Numarul sinapse- lor este imens, unii autori aratnd cd exist circa 10"? sinapse/cm' de cortex cerebral. Suprafata total a cortexului cerebral a fost apreciat la 1924 de cm’. 21Histologie medicala Scoarta cerebral nu are o structura identicd pe toatd intinderea sa. De aceea se poate afirma ca din punct de vedere structural, functional si filogenctic la nivelul scoartei cerebrale existé doud zone: - paleocortexul sau allocortexul, zona cea mai veche din punet de vedere filogenetic care reprezinta 1/12 din suprafata scoartei cerebrale, Ea are o structura celulara formata doar din 2 straturi neuronale si se gaseste situaté in zona hipocampului; = neocortexul sau izocortexul, zona cea mai intinsi (ocupa 11/12 din suprafata scoartei cerebrale) si cea mai complexa din punct de vedere structural Ea este formata din 6 straturi de neuroni Lanivelul scoartei cerebrale, indiferent de zonele filogenetice exist, din punct de vedere histologic, doua structuri — parenchimul, format din totalitatea neuronilor si prelungirilor neuronale; — stroma formata din celulele gliale, vase de sange si fine septuri conjunctive perivasculare Neuronii scoartei cerebrale au forme gi dimensiuni variabile. Exist urmatoarele tipuri de neuroni: — neuroni piramidali;, — neuroni granulari; — neuroni orizontali; — neuroni polimorfi. Neuronii piramidali sunt celulele caracteristice scoartei cerebrale. Pe sectiunile histologice aceste celule au o forma triunghiulara cu varful indreptat spre suprafata cortexului cerebral si baza indreptata spre substanta alba a emisferei cerebrale, Axul lor este cel perpendicular pe suprafata corticala. Dimensiunile neuronilor piramidali variaza de la 5 microni la peste 100 microni. Cei mai mari neuroni piramidali, cunoscuti sub numele de celulele lui Betz se gasesc in cortexul motor din girusul precentral al lobului frontal. Aceste celule au un pericarion ce depaseste 100-120 microni in diametru. ‘Neuronii piramidali sunt neuroni multipolari care prezint& numeroase dendrite ce pornesc din colturile sau de pe fetele laterale ale piramidei. Din varful piramidei porneste o dendrita mai voluminoasa care ajunge pana la suprafaja cortexului. in traiectul sdu ascendent face sinapsd cu neuronii din straturile supraiacente. Dendritele care pornesc din colturile sau fetele laterale ale piramidei fac conexiuni in plan orizontal cu alte celule piramidale sau alti neuroni. Axonul lor coboara spre substanta alba si da numeroase colaterale destinate celulelor piramidale invecinate. Alti neuroni piramidali, prezenti numai in stratul IV al scoartei cerebrale, au pericarionul de mici dimensiuni (12 microni), stelat, cu numeroase dendrite dispuse in toate sensurile. Axonul se indreapti descendent spre substanta alba, dar emite numeroase ramificatii care merg ascendent faicdnd sinapsi cu dendritele altor neuroni piramidali. 22Sistemul_nervos Neuronii piramidali mici prezinta un axon scurt care nu depaseste structura scoartei cerebrale. Axonii neuronilor piramidali mijlocii si mari traverseaza straturile profunde ale scoartei cerebrale, trec in substanta alba unde primesc teacd de mielina si intra in alcdtuirea cailor eferente piramidale si extrapiramidale. Neuronii granulari sunt celule de dimensiuni variate, dar mai mici decat neuronii piramidali. Ei se gsesc in numar mai mare in ariile senzitive ale scoartei cerebrale. {n aceste zone diametrul mediu al neuronilor granulari este de circa 10-20 microni. Se prezintA ca cclule stelate cu prelungiri dendritice numeroase, scurte si ramificate si un axon foarte subtire. Neuroplasma neuronilor granulari este in cantitate micd. Nucleul este mare comparativ cu dimensiunea celulei, rotund, dispus central si mai hipercrom decat al neuronilor piramidali. Se pare ca acest tip de neuroni au proprietati excitatorii asupra celulelor piramidale. Unele celule granulare au axonul cu traiect in ansa, La inceput traiectul este descendent, venind in contact cu dendritele celulelor piramidale din straturile V si VI pentru ca apoi sa devina ascendent si sii fac contact cu dendritele apicale ale neuronilor piramidali. Alte celule au axonul ascendent spre suprafata scoartei cerebrale (celulele Tui Martinotti). Neuronii orizontali sunt neuroni de asociatie, de dimensiuni mici si medii, ovalari sau fuziformi, dispusi cu axul mare paralel cu suprafata scoartei cerebrale, prezenti in partea superficiala a acesteia. Unii dintre neuroni prezinta pericarionul de aspect piriform (celulele piriforme Cajal), cu dendrite numeroase. Neuronii polimorfi sunt celule nervoase cu functie de receptie, de asociatie sau chiar motorie. Sunt celule de talie medie, diametrul pericarionului fiind de 10- 30 microni, cu corpul celular ovalar, fuziform, stelat etc, Se gisesc rispanditi in toata grosimea scoartei cerebrale si in mod deosebit in partea profunda a acesteia. Sunt neuroni multipolari care isi timit dendritele spre suprafata scoarfei cerebrale, in timp ce axonul patrunde fn substanta alba a emisferelor cerebrale. »Neuronii in panier“ prezenti in straturile III-V, sunt o categorie de neuroni particulari caracterizati prin faptul ci axonii lor prezint& brate orizontale ce se termin& sub forma unui cosulet in jurul corpului celulelor piramidale. Acesti axoni par a fi la originea sinapselor axo-somatice inhibitorii. Arborizatiile axonale se intind la o distant de circa 500 microni, Stratificarea cortexului cerebral Repartitia neuronilor la nivelul scoartei cerebrale este extrem de variat, ceea ce a facut ca numerogi autori sa identifice de la 20 la peste 200 de zone corticale diferite din punct de vedere morfologic (variatiile numarului relativ al neuronilor, compozitia si distributia neuronilor i a prelungirilor lor). 23Histologie medicalé Cu toata aceasta mare variabilitate, la nivelul izocortexului se identifica 6 straturi de celule nervoase suprapuse, formand citoarhitectonia scoartei cerebrale. incepand de la suprafata spre profunzimea emisferelor cerebrale, fara a fi net delimitate intre ele, aceste straturi sunt — stratul molecular sau plexiform, situat imediat sub meninge, este sarac in celule nervoase, dar este bogat in prelungiri dendritice si axonice apartinand neuronilor din straturile subiacente. Se gasesc neuroni fuziformi, celule piriforme Cajal si celule Golgi II cu axon scurt. Acest strat are functie de asociatie. — stratul granular extern esie mult mai bogat in neuroni decat stratul supraiacent, Este format din celule granulare mici, in special neuroni tip Golgi Il, celule Martinotti cu axon ascendent gi neuroni piramidali mici si mijlocii. Are functie de asociatie. — stratul piramidal extern este format preponderent din celule piramidale mici si mijlocii si rare celule de tip granular (neuroni de tip Golgi Il si neuroni cu axon ascendent Martinotti). Dendritele celulelor piramidale se indreapt spre suprafata scoartei cerebrale si se ramificd arborescent mai ales in stratul molecular, iar axonul se indreapta spre substanta alba a emisferelor cerebrale. Are functie motorie. — stratul granular intern prezinta o mare densitate de neuroni granulari de dimensiuni medii si putine celule de tip piramidal de talic mica. Are functie receptoare, — stratul piramidal intern contine preponderent celule de aspect piramidal mici, mijlocii si mari (celule Betz). Datorita acestor celule mari, uni autori au numit stratul piramidal intern, patura ganglionara. Printre celulele piramidale se pasesc si neuroni granulari. Are functie motorie — stratul polimorf este format dintr-un amestec de celule variate ca dimensiuni si forme (piramidale mici, celule granulare, celule fuziforme, stelate etc). Are functie de asociatie find bogat in fibre nervoase. Aceste straturi neuronale prezinté, dupa cum am mentionat mai sus, 0 specializare functional, Astfel, straturile granulare (II si IV) au functie receptoare, fiind conectate si primind informatii senzitivo-senzoriale de la talamus, in timp ce straturile piramidale (III si V) au functie motorie sau efectoare, fiind conectate cu neuronii motori din trunchiul cerebral $i maduva spinarii. Neuronii autohtoni ai stratului molecular (1) impreund cu ramifica{iile dendritice si axonice ale neuronilor din straturile subiacente stabilesc conexiuni intre diferitele zone corticale, iar neuronii stratului polimorf (VI) fac legatura intre circumvolutiile cerebrale vecine, intre lobii cerebrali si chiar intre cele doua emisfere cerebrale, Distributia neuniform’ a celulelor nervoase la nivelul izocortexului a determinat impartirea acestuia in: — izocortex homeotipic (care contine toate cele 6 straturi de celule), subimpartit in: . ~ izocortex de tip frontal in care predomina celulele piramidale; — izocortex de tip parietal in care predomina celulele granulare; 24Sistemul nervos — izecortex heterotipic (caracterizat prin absenta aproape totala a unor straturi): izocortex de tip agranular, prezent in zona motorie, prerolandica, caracterizat prin abscnta straturilor granulare si prin prezenta a unui numar mare de celule piramidale; ocortex de tip granular caracterizat prin absenta celulelor piramidale si dezvoltarea accentuata a straturilor granulare. Allocortexul sau arhipalium se caracterizeaza printr-o dezvoltare redusa si prin absenta stratificarii neuronale. In structura allocortexului se identifica numai straturile | si 6 Micleoarhitectonia scoartci ecrebrale este formatié de aranjamentul prelungirilorneuronale. Prelungirile neuronale (dendritele si axonii) de la nivelul scoartei cerebrale sunt reprezentate de fibrele nervoase amielinice, aferente, eferente sau de asociatie. Dupa felul in care se grupeaza si se orienteaz, aceste fibre se clasifica in: = fibre tangentiale; — fibre radiare. Fibrele tangentiale se dispun in grosimea scoartei cerebrale paralel cu suprafata acesteia, motiv pentru care se mai numesc gi fibre orizontale. Sunt fibre de asoviatie, ce realizeazi conexiuni interneuronale, grupate in suse paturi sau strii, Ele pot fi vizualizate la microscopul optic numai prin tehnici de impregnatie argentica, care evidentiazA neurofibrilele din prelungirile neuronale. Aceste strii sunt: — stria superficialé sau plexul tangential al lui Exner situaté in grosimea stratului molecular. Este formata din fibre ce asociaza teritorii corticale vecine; lamina difibrosa situatd in stratul granular extern (putin dezvoltata); = stria Bechterew formata din fibre tangentiale lovalizate in partea superficiala astratului piramidal extern; — stria externa a lui Baillarger situata in grosimea stratului granular intern; — stria interna a lui Baillarger situata in grosimea stratului piramidal inter lama infrastriaté localizaté in grosimea stratului polimorf (mai putin dezvoltata). Fibrele radiare sunt formate in principal din dendrite $i axoni ale ncuronilor ce intr in constituirea cailor corticale aferente si eferente Fibrele aferente ascendenteau origine talamica in cea mai mare parte a lor si reprezintaé segmentul terminal al cdilor senzitive specifice si nespecifice. Ele se termina in stratul granular intern al scoarfei cerebrale. Alte fibre, nespecifice, provin din substanta reticulata gi se termina in toate zonele cortexului cerebral, iar a treia categorie de fibre aferente sunt reprezentate de fibrele comisurale (fibrele ce intra in structura corpului calos) care pleacd din straturile !1V si VI ale unei emisfere cerebrale si se termina in straturile II si IIT ale emisferei de partea opusa. Fibrele eferente sunt axoni ai neuronilor din straturile Il si V care, pornind din substanta cenusie intra in constitutia fasciculelor descendente, piramidale 25Histologie medicala cu neuroni motori din trunchiul cerebral sau si extrapiramidale si fac sinap maduva spinarii. B. Substanta alba ReprezintA componenta cea mai voluminoasi a emisferelor cerebrale. Dispusa sub scoarta cerebral, substanta alba este lipsita de neuroni, fiind formata numai din fibre nervoase invelite de teaca de mielina si celule nevroglice, in structura ei se deosebesc urmatoarele categorii de fibre nervoase: — fibre aferente care intra in componenta cailor senzitivo— senzoriale specifice si nespecifice; — fibre cferente sau motorii care pornese din scoarta cerebral; — fibre de asociatie care, la randul lor pot fi: — fibre de asociatie unilaterala scurte (leagd doua circumvolutii vecine) si lungi (leaga zone mai indepartate din acccasi emisferii cerebra fibre de asociatie bilaterala care trec de la o emisfera la alta gi intra in structura corpului calos, a trigonului cerebral si a comisurilor albe (anterioare si posterioare). Celulele nevroglice ale emisferelor cerebrale sunt reprezentate de: — nevrogliile parenchimatoase; — nevroglia epiteliala. Nevrogliile parenchimatoase sunt prezente atat in substanta cenusie cat si in substanta alba a emisferelor cerebrale. {n substanta cenusic, in mod normal, numiarul lor este de 6 ori mai mare dect numarul neuronilor. Pe masura ce individul inainteaza in varsta, raportul dintre celulcle nevroglice si neuroni creste. Nevrogliile parenchimatoase sunt reprezentate de: — macroglii— prezente in numdr mai mare in substan{a cenusie; — microglii— prezente atat in substanta cenusie cat si in substanta alba; — oligodendroglii — prezente in numar mai mare in substan{a alba unde formeaza tecile de mielina. Nevroglia epitelialé, denumita si nevroglia ependimara, tapeteaz toate cavitatile sistemului nervos central (ventriculii laterali, ventriculii III si IV, apeductul hui Sylvius, canalul ependimar), formand epiteliul ependimar. in ventriculii laterali, epiteliul ependimar se continua cu epiteliul plexurilor coroide, nevroglia epiteliala participand activ la sinteza, secretia si circulatia lichidului cefalo-rahidian. C. Plexurile coroide Plexurile coroide sunt structuri specializate ale sistemului nervos central responsabile de producerea lichidului cefalo-rahidian (LCR). Sunt localizate in antrul ventriculilor laterali, in cornul temporal, la nivelul orificiului Monro, pe tavanul ventricului III, pe tavanul si in recesurile laterale ale ventricului [V; lipsese din 26Sistemul nervos coarnele frontal si occipital al ventriculilor laterali si din apeductul lui Sylviu: Asemenea formatiuni sunt prezente si in spatiul subarahnoidian, in unghiul cerebelo- pontin de unde comunica prin orificiul lui Luschka cu recesurile laterale ale ventriculului FV. Sunt considerate a fi niste proeminent indind foitei piamater, care ptrund in interiorul sistemului ventricular al nevraxului. Din punct de vedere structural, plexurile coroide sunt proeminente conjunctivo-vasculare, formate dintr-o stroma si un epiteliu de acoperire. Stroma contine celule derivate din leptomeninge (celule piale), substanta fundamentala putina si fibre de colagen. fn stroma se gaseste o retea capilara bine dezvoltata. Capilarele sanguine sunt formate dintr-un endoteliu continu, asezat pe o membrand bazala continua. Celulele endoteliale sunt jonctionate strans intre ele si prezinté numerosi pori (fenestratii). Desi este un endoteliu fenestrat, pasajul celor mai multe substante din capilarul sanguin in lichidul cefalo-rahidian se face in mod activ gi nu pasiv. Celulele epiteliale care acopera dispozitivul conjunctivo-vascular reprezinta o diferentiere locala a epiteliului ependimar, cu care de altfel se si continua. Epiteliul plexurilor coroide este un epiteliu simplu cubic, Celulele sale se sprijina cu polul bazal pe membrana bazala. Plasmalema polului bazal nu este neteda ci prezinta numeroase falduri intre care, pe frontul citoplasmatic, se gasesc numeroase mitocondrii, La polul apical celulele prezinta numerogi microvili i uneori cili. Pe fetele laterale ale polului apical existi numeroase dispozitive jonctionale stranse care nu permit trecerea unor substante din LCR in structura plexurilor coroide sau in vasele sanguine subiacente Lichidul cefalo-rahidian format de plexurile coroide contine atat elemente biochimice rezultate din filtrarea plasmei sanguine cat si elemente biochimice rezultate din secretia epiteliului care inveleste aceste structuri. CEREBELUL Cerebelul este situat in etajul postero-inferior al cutiei craniene, inapoia trunchiului cerebral, sub lobul occipital al emisferelor cerebrale. Suprafata sa este brazdata de santuri adAnci, aproximativ paralele care delimiteazi lamele cerebeloase si de santuri superficiale care delimiteaz’ lamelele cerebeloase. Este constituit din: — doua emisfere cerebeloase (neocerebelul); — vermisul (paleocerebelul) o portiune alungité mediand care uneste emisferele cerebeloase. Similar altor organe nervoase ale encefalului, cerebelul este format din substanta cenusie si substanga alba. Substanta cenusie este dispusd la suprafafa cerebelului si formeaz4 scoarta cerebeloasa. Ea are o grosime de circa 1 mm si acopera atét vermisul cat si 27Histologie medicala emisferele cerebeloase. In interiorul maselor cerebeloase se gisesc insule de substanta cenusie care formeazi nucleii cerebelosi (dintat, emboliform, globulos si nucleul fastigial) Substanta alba este localizata la interiorul cerebelului fiind formata din fibre nervoase aferente gi eferente mielinizate. A. Scoarta cercbeloasi Este formata din parenchim gi strom. Parenchimul este alcdtuit din totalitatea celulelor nervoase gia prelungirilor lor, in timp ce stroma este constituita din celule nevroglice, vase sanguine gi septuri fine de fesut conjunctiv. Neuronii prezenti in scoarta cerebeloasa sunt reprezentati de: — celulele Purkinje; ~ celulele granular — celulele stelate; celulele Golgi I si Golgi IL. Celulele Purkinje sunt celule caracteristice scoartei cerebeloase. Sunt neuroni piriformi, multipolari, de dimensiuni mari, avaind diametrul pericarionului de 50-70 microni. Ncuroplasma este bogata in organite citoplasmatice, iar nucleul este mare, hipocrom gi nucleolat. De la polul extern porneste un buchet de dendrite ce se ramificd putemic,,in coarne de cerb" emitand colaterale de ordinul I, II si IIL in stratul molecular, Dendritele se orienteaza intr-un singur plan spre suprafata lamelei cerebeloase, De la polul intern, opus dendritelor, pomeste un axon subtire care strabate stratul granular gi trece in substanta alba devenind fibra nervoasa eferenta. Celulele granulare sunt printre cele mai mici celule din organism. Sunt neuroni multipolari, de forma rotunda sau ovalara, cu diametrul de 4-6 microni, neuroplasma redusa, nucleul mare si hipercrom. Dendritele lor scurte se termina printr-o arborizatie .,in gheara. Axonul lor este lung, cu traiect ascendent spre suprafata cortexului cerebelos, strabate stratul molecular si se termina la suprafata acestuia bifurcdndu-se in ,,T*. Cele doua ramuri terminale merg paralel cu suprafata scoartej cerebeloase si fac sinaps& cu arborizatiile dendritice ale celulelor Purkinje. Celulele stelate sunt celule multipolare, cu diametrul de 15-20 microni prezente mai ales in partea superficial a scoarfei cerebeloase. Ele au functie asociativa. Prezinta dendrite putine, scurte, paralele cu suprafafa scoartei cerebeloase. Axonul este lung gi emite colaterale care se termina in jurul corpului celulelor Purkinje formand cate un cosulet perineuronal, motiv pentru care aceste celule se mai numesc gi ,,celule cu panier terminal. O astfel de celula realizeaz& sinapse cu cel putin 10 celule Purkinje, Aceste sinapse sunt de tip axo-somatice gi axo-axonice, Celulele de tip Golgi I sunt celule cu axon lung, care iese din scoarta cerebeloasa, in timp ce celulele de tip Golgi II prezinta un axon mic care nu depiigeste substanja cenusie a scoartei cerebeloase. Sunt celule cu functie de asociatie. 28Sistemul nervos Scoarta cerebeloasa prezintA o citoarhitectonie mult mai evidentd decat scoarta cerebral. Astfel, pornind de la suprafata sa spre profunzime, se deosebesc 3 straturi diferite, bine delimitate: — stratul molecular sau stratul superficial; stratul celulelor Purkinje sau stratul ganglionar; ~ stratul granular sau stratul profund. + Stratul molecular este bine dezvoltat. Este constituit din putine celule stelate sicelule tip Golgi II cu functic asociativa, dar contine numeroase dendrite provenind de la celulele Purkinje din stratul subiacent si axoni din stratul granular. Aceste fibre sunt orientate atat perpendicular pe suprafata scoartei ccrebeloase cat si parale! cu aceasta. Acest strat contine numeroase sinapse gi are functie de asociatie. Stratul celulelor Purkinje sau stratul ganglionar este format dintr-un singur rand de celule Purkinje. Dendritele acestor celule urca si se arborizeaza puternic in stratul molecular unde fac sinaps4 cu axonii in ,.T™ ai celulelor granulare, iar axonul coboara prin stratul granular in substanta alba si face sinapsa cu neuronii nucleului dintat. La nivelul stratului granular emite colaterale spre axonii celulelor Purkinje vecine realizind sinapse axo-axonale. Corpul celulelor Purkinje face sinapsa cu celulele cu ,,panier terminal prezente in stratul granular si cu fibrele »agatatoare’ aferente, venite de la nucleii pontici Stratul granular este constituit dintr-un numar foarte mare de celule granulare (circa 2 milioane/mm3). Dendritele acestor celule formeazi o sinapsa specialé denumité .glomerul cerebelos*. Glomerulul cerebelos reprezint o aglomerare de sinapse realizate intre dendritele celulelor granulare si axonii celulelor ,muschioase* sau axonii celulelor Golgi, invelite de o capsula gliald. Axonul urea pana in stratul molecular unde se bifurca in ,,T™ gi face sinapsi cu dendritele celulelor Purkinje. B. Substanta alba Contine fibre nervoase mielinizate aferente si eferente. Aceste fibre au origine fie endogeni, fic exogena. Fibrele exogene sunt fibre aferente care au pericarioni la nivelul maduvei spinarii, bulbului rahidian, puntii lui Varolio, sau chiar scoarfei cerebrale. Ele formeazi tracturile spino-cerebeloase, bulbo-cerebeloase, reticulo-cerebeloase, cortico-ponto- cerebeloase. Unele dintre aceste fibre aferente, denumite fibre agatatoare (ghimpante) si respectiv fibre muschioase, realizeazi la nivelul cortexului cerebelos sinapse speciale, Fibrele agazdtoare iau nastere la nivelul olivei bulbare, strabat substanta alba cerebeloasa ca fibre mielinice si patrund in cortexul cerebelos unde pierd teaca de mielina. Dupa ce strabat stratul granular dau numeroase ramificafii care se terminaHistologie medicala agitandu-se ca niste liane in jurul dendritelor sau corpului celulelor Purkinje. Ele au actiune excitatoare directa asupra celulelor Purkinje si celulelor Golgi. Fibrele muychioase sunt groase, ondulate, mult mai usor de evidentiat. Ele provin din numeroase fascicule (spino-, ponto-, vestibulo- si reticulo-cerebeloase) Ajunse la nivelul cortexului cerebelos pierd teaca de mielina si dau numeroase ramificafii (fiecare fibra da circa 40 de ramuri) ce se termina in stratul granular la nivelul glomerulilor cerebelosi, unde fac sinapsa cu dendritele celulelor granulare. Pe traicctul lor prezinté ramificatii scurte gi subtiri cu aspect de ,.tufe de muschi*. Au efect excitator asupra celulelor granulare. Fibrele endogene au originea in scoarta cercbeloasa sau in nucleii cerebelosi. Axonii celulelor Purkinje, strabat stratul granular, capata teaca de mielina si se indreapta spre nucleii cerebelosi unde fac sinaps& cu neuronii acestor structuri nervoase. Axonii acestor neuroni formeaza tracturi care merg spre nucleii vestibulari din bulb, spre substanta reticulata a trunchiului cerebral, spre nucleul rosu sau spre talamus Celulele nevroglice ale cerebelului sunt reprezentate de: —macroglii fibroase si protoplasmatice mai numeroase in cortexul cerebelos: microglii prezente atat in substanta cenusie cat si in substanta alba; ~oligodendroglii prezente in numar mai mare in substanta albii; ~nevroglia Fananas prezenta in stratul ganglionar; ~nevroglia Bergman. MENINGELE Organele sistemului nervos central (nevraxului) sunt invelite de trei membrane conjunctive concentrice care formeazi meningele. Ele au functie de protectie si sustinere mecanica, trofica si de aparare. De la exterior spre interior acestea sunt: — dura mater: ~arahnoida; — pia mater. Pia mater si arahnoida constituie impreund meningele moale sau leptomeningele. Dura mater, membrana externa, formeaza pahimeningele. Este o membrana groasa, dura, inextensibila, formata din {esut conjunctiv dens lamelar, bogat in fibre de colagen, printre care se gasesc fibrocite, terminafii nervoase libere gi vase de sange. Fata sa externa adera in portiunea cefalica de oasele cutiei craniene, iar in portiunea rahidiand este separata de structurile canalului vertebral prin spatial epidural, ocupat de un tesut conjuctiv lax bogat in adipocite. Fata sa interna este tapetata de un epiteliu simplu turtit, endoteliform, dependinta a arahnoidei. intre dura mater si arahnoid’ se giseste spariul subdural 30Sistemul nervos La nivelul encefalului, dura mater patrunde intre emisferele cerebrale formand coasa creierului, iar intre emisferele cerebrale si cerebel formeaza cortul cerebelului. Arahnoida este o foita conjunctiva foarte subtire, ca o panza de paianjen, avasculara, tapetati pe ambele fete de un epiteliu simplu turtit. Arahnoida trimite septuri conjunctive fine spre piamater care septeaza spafiul subarahnoidian prin care circuld lichidul cefalorahidian (LCR). in anumite zone (marginea laterala a sinusului longitudinal superior, canalului vertebral), arahnoida trimite spre dura mater prelungiri vilozitare, denumite vilozitati arahnoidiene sau granulatiile lui Pacchioni. Vilozitatile arahnoidiene sunt constituite din mase de celule leptomeningee si fine fibre de colagen acoperite de un epiteliu continu. Cu varsta, vilozitatile arahnoidiene se hipertrofiaza si pot genera noduli calcificati sau ososi. Arahnoida trece ca o punte peste santurile substantei nervoase att la nivel medular cat si cerebral Pia mater, membrana intern a meningelui, este 0 structuri conjunctivo- vasculara fina care aderd la suprafata organelor nervoase, urméarind toate inflexiunile acestora. Este formata din fibre colagene gi elastice foarte subtiri, rare celule conjunctive (fibroblaste, macrofage, mastocite, celule pigmentare) si vase de sange. Ea insoteste pe o anumita distan{é vasele de sfnge care pitrund fn substanta nervoasi permitind prelungirea spatiului subarahnoidian in interiorul tesutului nervos, dupa care este inlocuita cu 0 teacd nevroglica ce insoteste capilarele sanguine Pe fata interna ca este dublaté de o membrana glial4 formata de prelungirile celulelor nevroglice existente in substanta nervoasa BARIERA HEMATOENCEFALICA Termenul de bariera hematoencefalica sau barieri meningo-cerebrala, intrat in literatura de specialitate inc din secolul trecut, isi are originea in observatiile experimentale facute de P. Ehrilich gi E. Goldmann care au demonstrat ci anumite substante colorante injectate in sange coloreaza unele tesuturi dar nu trec in organele sistemului nervos central. Ulterior s-a constatat cA la nivelul sistemului nervos exista ostructura functional care nu permite anumitor substante chimice, anumitor toxine microbiene sau anumitor antibiotice, sa treaca din vasele sanguine in tesutul nervos. Bariera hematoencefalica are rolul de a mentine constanté compozitia me- diului intern intranevraxial, deoarece sistemul nervos central trebuie ferit de fluctuatiile fiziologice (modificari ale mediului intern dupa masa, de exemplu) sau patologice care apar in alte organe si chiar in sAnge. Mentinerea homeostaziei la nivelul SNC este o conditie indispensabila pentru pastrarea excitabilitatii si conductibilitatii neuronale. Principala structura histologicd care indeplineste functia de bariera este endoteliul capilarelor cerebrale. Endoteliul capilarelor cerebrale este format dinHistologie medicala celule pavimentoase jonctionate intre ele prin zonule ocludens. Ele se sprijina pe o membrana bazala continua. Peretele capilarelor este dublat spre tesutul nervos de numeroase podocite astrocitare care formeazi o teacd pericapilara. Bariera hematoencefalica prezinta o permeabilitate selectivaé. Moleculele lipo- solubile (alcoolul, nicotina, cloramfenicolul) strabat cu usurinta bariera hematoen- noleculele hidrosolubile strabat greu sau deloc aceasta bariera. Uncle mo- lecule hidrosolubile pot strabate peretele endotclial datorité prezentei in membrana celulei endoteliale a unor transportori specifici. Asemenea transportori faciliteazi patrunderea glucozei gi a unor aminoacizi din sdnge in tesutul nervos, molecule ab- solut necesare pentru hranirea celulei nervoase. Unele substante cu greutate mo- leculara mai mare strabat peretele endotelial sub forma unor vezicule de pinocitoza. SISTEMUL NERVOS PERIFERIC Este format din mervi si din grupari neuronale provenite din crestele neurale, numite ganglioni nervosi, Acesti ganglioni, dupa topografie pot fi: spinali, cranieni, paravertebrali, prevertebrali, periviscerali sau intramurali. Nervii periferici sunt formati din fibre nervoase grupate in fascicule. Dup& prezenfa sau absenta tecii de mielina, fibrele nervoase periferice se clasifica in: fibre nervoase cu teacd de mielina; fibre nervoase amielinice. Fibrele nervoase cu mielind sunt formate de axonii neuronilor motori din coarnele anterioare ale maduvei si ai neuronilor motori ai nervilor cranieni, axonii neuronilor vegetativi preganglionari (simpatici si parasimpatici) si prelungirea senzitiva (dendrita) neuronilor pseudounipolari din ganglionii spinali. Aceste prelungiri nu se deosebese intre ele decat prin diametrul lor. in jurul acestor prelungiri nouronale se evidentiaz la microscopul optic prezenta tecii de mielina, cu grosimi variabile, proportionale cu diametrul prelungirii neuronale. fn sectiune longitudinal teaca de mielina formeaza un tub discontinuu in jurul prelungirii axonale pana la 1-2 microni de extremitatea distali a axonului. Acest tub este intrerupt din loc in loc de strangulatiile Ranvier, locul unde axonul poate emite colaterale. Datoriti compozitiei bogate in fosfolipide, teaca de mielina se coloreazi slab in coloratiile uzuale, Celulele Schwann, situate la periferia tecii de mielina, sintetizeazA teaca de mielina, hrinesc prelungirea neuronala si fagociteazi resturile neuronale in cazde degenerescenta. De asemenea, au capacitatea de a sintetiza colagen. Teaca lui Henle este reprezentata de o lama find de tesut conjunctiv dispusi la exteriorul celulelor Schwann. Ea inveleste fird intrerupere prelungirea neuronala. Fibrele nervoase sunt solidarizate intre ele printr-o cantitate mai mare sau mai mica de fesut conjunctiv care formeaza endonervul, perinervul si epinervul. 32Sistemul nervos Epinervul este structura conjunctiva care delimiteaza, ca o capsuld, nervul Ja periferie. El este format din fibre de colagen grosiere, organizate in fascicule orientate longitudinal si oblic in raport cu axul lung al nervului. Printre fibrele de colagen s-au identificat fibre elastice, numeroase fibroblaste, rare mastocite, vase sanguine i limfatice. Perinervul este format din septuri conjunctive care se desprind din epinerv si patrund in interiorul nervului, delimitind fascicule de fibre nervoase. El are dimensiuni mai reduse decat epinervul dar este format din aceleasi elemente structurale. Endonervul este format din fibre de colagen de grosimi diferite dispuse printre fibrele nervoase si in jurul fiecarei fibre nervoase, cu orientare paralela cu a fibrei. in acest fesut conjunctiv se pot gisi fibroblaste, rare mastocite si macrofage, precum si capilare sanguine. Fibrele nervoase amielinice, denumite si ,.fibrele Remack“ sunt formate din axoni ai unor neuroni somatici cu diametrul de circa 0,5-3 microni. Cele mai numeroase fibre nervoase amielinice sunt reprezentate de fibrele vegetative postganglionare simpatice si parasimpatice. Aceste fibre sunt formate dintr-o succesiune de celule Schwann care contin in niste invaginalii ale plasmalemei numeroase prelungiri axonale. Fiecare axon se gaseste intr-o loja sau intr-o invaginatie a celulei Schwann, invelit de un ..mezaxon’ care reprezinta 0 prelungire a membranei celulei Schwann in jurul axonului. Deoarece lipseste teaca de miclina, conducerea undei de depolarizare se face lent, din aproape in aproape. Ganglionii spinali Pe trascul rédacinii posterioare a nervului spinal, in canalul vertebral, inainte ca aceasta si se uneasca cu radacina anterioara pentru a forma nervul spinal, se wiseste cate o formatiune mica, ovalara, care formeazi ganglionul spinal sau ganglionul rahidian. in sectiune longitudinal ganglionii rahidieni prezinta urmatoarele structuri histologic —o capsula conjunctiva fibroasa, la exterior; —o zona corticala; —o zona axiala. Capsuta este o structura conjunctiva, fibroasa, formata din fibre de colagen dispuse in lamele printre care se gasesc rare fibre de reticulina si fibrocite. Din capsula se desprind fine septuri conjunctive care patrund si se ramificd in interiorul ganglionului, fard a compartimenta parenchimul ganglionar, constituind stroma conjunctiva cu rol de suport pentru celulele gi fibrele nervoase. Pe calea acestor travee conjunctive pitrund in ganglion vasele sanguine care asigura nutritia parenchimului. 33Histologie medicala Zona corticald, dispusa imediat sub capsula, este constituita dintr-o aglomerare de neuroni gi celule nevroglice. Aici se gasesc doua tipuri de neuroni: —neuroni pscudounipolari somatosenzit —neuroni pseudounipolari viscerosenzitivi Pericarionii sunt de forma sferica si dimensiuni variabile de la 15 la 70 si chiar 120 microni. Din punct de vedere structural acegti neuroni nu difer& de alte celule nervoase, dar din punct de vedere functional trebuie notat ca aceste celule nervoase nu realizeaza nici o sinapsa pe suprafata corpului neuronal. Cei mai mici neuroni par sa conduca influxu! nervos somestezic dureros, neuronii de talie intermediara conduc influxul nervos termic, iar neuronii de talie mare conduc influxul nervos legat de simtul tactil si proprioceptiv. Din pericarion porneste o singura prelungire celulara amielinica, find neuroni pseudounipolari, Desprinsa din pericarion, prelungirea neuronalé care contine atat dendrita cat gi axonul executd mai multe incolaciri, uncori chiar in jurul pericarionului, realizdnd un aspect de ghem sau glomerul, dupa care se divide in doud brate, in T sau Y. Un brat, axonul, sau prelungirea centrala, patrunde prin radacina posterioar’ in miduva, in timp ce al doilea brat, dendrita sau prelungirea periferica, se indreapti spre periferie, intra in constitutia radacinii posterioare si formeaz& terminatia nervoasi senzitiva, somatica sau vegetativa. Atat corpul neuronal cat si prelungirea unica, nemielinizata sunt invelite deo capsula gliala continua, formata de celulele satelite perineuronale. Aceasta capsulé gliala are rolul de a izola complet pericarionul gi prelungirea neuronal de tesutul conjunctivo-vascular inconjurator si de a-i asigura troficitatea. La nivelul bifurcatiei prelungirii ncuronale, celulele satelite perineuronale sunt inlocuite de celulele nevroglice Schwann care sintetizeazi teuca de mielind, Celulele satelite perineuronale, denumite gi ,,celule capsulare* au originea, ca sicelulcle nevroglice Schwann, in crestele neurale. Sunt celule aplatizate, cu un nucleu alungit situat central si citoplasma abundenta, Prezint4 numeroase prelungiri si se jonctioneaza strans cu alte celule satelite, realizand o structura capsulari continua. Ele prezinta o fata interna care se aplica pe neurolema gi o faté externa care vine in contact cu stroma conjunctivo-vasculard a ganglionului. Intre membrana neuronului si cea a celulelor satelite exista numeroase interdigitatii, uneori destul de accentuate, care au determinat descrierea cronati a unor ,,prelungiri dendritice* ale pericarionului. Zona axialé ocupa partea centrala a ganglionului si este constituita din fibre nervoase aferente si eferente, mielinice si rare insule neuronale. Ganglionii vegetativi sunt formati din grupari de neuroni situati pe traseul nervilor vegetativi. Astfel, de-o parte gi de alta a coloanei vertebrale se gasesc doudi lanturi de ganglioni simpatici paravertebrali; in jurul unor vase de sAnge sau in apropierea unor organe existd plexuri nervoase vegetative (plexul celiac, cardiac, 34Sistemul nervos etc); iar in peretele unor organe interne exista grupari de neuroni vegetativi ce formeaza ganglionii intramurali. Ganglionii vegetativi, indiferent ca sunt simpatici sau parasimpatici, prezinta 0 organizare structural similara, La periferie ganglionul prezinta o capsula fibroasa care trimite in interior septuri conjunctive ce contin capilare sanguine. Corpii neuronali sunt dispusi sub forma unor mici insule printre fasciculele conjunctive si fasciculele de fibre axonale mielinice (preganglionare) si amielinice (postganglionare). Celulele satelite perincuronale invelesc ca o capsula fiecare pericarion si-I izoleazi de tesutul conjunctiv. La nivelul ganglionilor vegetativi fibrele preganglionare fac sinapsd cu corpii sau dendritele neuronilor postganglionari. O parte din fibrele preganglionare mielinice pot si traverseze ganglionul vegetativ si si facd sinapsd intr-un alt ganglion. Neuronii vegetativi sunt neuroni multipolari, cu diametrul variabil de la 15 la 60 de microni. Fi prezinté numeroase dendrite de lungimi variabile si un singur axon care se distribuie organelor efectoare (celule musculare netede, celule glandulare). in ganglionii vegetativi se pot gasi cclule cu functic endocrina, seeretoare de catecolamine (adrenalina si noradrenalina).SISTEMUL ENDOCRIN Majoritatea celulelor organismului prezint’ o activitate de sintezii side excretie eliberdnd in mediul extracelular molecule foarte variate ca structura biochimica si rol fiziologic. Unele dintre aceste molecule intra in compozitia matricei extracelulare, altele intra in compozitia mediului intern, iar altele au rol de ,,mesageri. Celulele care au ca activitate preponderenta secretia gi excretia, poarti numele de celule secretorii sau celule glandulare. Glandele endocrine sunt formate din celule care sintetizeazi ,,mesageri biochimici* denumiti kormoni. Hormonii sunt eliberati in mediul extracelular sau direct in vasele de singe, glandele endocrine fiind lipsite de canal de excretie. in general hormonii actioneazi asupra unor celule sau organe, denumite organe tinté, situate la distanti de locul in care sunt excretati, Celulele acestor organe tintd prezinta la nivclul plasmalemei sau intracelular receptori specifici pe care se ataseaza si actioneaza hormonii. Glandele endocrine, denumite si glande cu secretie interna, functioneaza, in marea lor majoritate, intr-o stransa interdependenta, aledtuind un sistem functional, numit sistemul endocrin. Principala glanda a sistemului endocrin este adenohipofiza care, prin hormonii sai, controleaza activitatea altor glande endocrine, de importanté vitala, din organism: tiroida, suprarenalele, glandele sexuale. Activitatea sistemului endocrin este integrati si corelat cu activitatea sistemului nervos, formand sistemul neuroendocrin. Principala ,,jonctiune* intre sistemul nervos si sistemul endocrin se realizeaza la nivelul axului hipotalamo-hipofizar. Hipotalamusul, principala zond de integrare a aferentelor vegetative, este conectat morfofunctional cu hipocampul si scoarta cerebrala. El elaboreaz& mesageri biochimici care controleazi activitatea adenohipofizei si elaboreaza hormonii retrohipofizari. Sistemu! neuroendocrin, complex ca structura si functii, realizeaza integrarea si adaptarea organismului la conditiile variate ale mediului extern si coordoneazi activitatea organelor interne. Sistemul endocrin, in ansamblul siu, este format di ~glandele endocrine propriu-zise (organe anatomice): epifiza, hipofiza, tiroida, paratiroidele, suprarenalele; 36Sistemul endocrin — grupiri celulare prezente in structura unor organe care au si alte functii: insulele Langerhans din pancreasul endocrin, corpul progestativ si glanda tecala din ovar, glanda interstifiala a testiculului, ~ celule izolate cu functie endoc! diseminate in structura unor organe: celulele,.sistemului endocrin gastro-entero-pancreatic’, celulele secretoare de renina sau eritropoietina din rinichi, celulele secretoare de calcitonina din tiroida, etc, Celulele din aceasta ultima categorie au fost reunite sub denumirea de ,,sistemul endocrin difuz", deoarece aceste celule, in marea lor majoritate cu originea in crestele neurale, sunt gasite in diverse organe. Mai nou, acest sistem a fost denumit ,,sistem neuroendocrin difuz*. Clasificarea glandelor endocrine Dup& modalitatea de aranjare a celulelor secretoare in parenchimul glandular, glandele endocrine se clasifica: ~ glande de tip cordonal sunt glandele ale cdror celule secretoare se dispun sub forma de cordoane, de forme si marimi variate, anastomozate intre ele. Printre cordoane se gaseste putin {esut conjunctiv (stroma glandei) care contine o retea vasculara bine dezvoltata, Exemple: epifiza, adenohipofiza, paratiroidele, suprarenalele; —glande de tip veziculos sau folicular sunt glande ale c&ror celule delimiteaz& cavititi numite vezicule sau foliculi, pline cu produs de secretie. Exemple: tiroida si partial lobul intermediar al hipofizei; —glande de tip difuz sunt reprezentate de celule izolate, prezente in structura unor organe (stomac, duoden, intestin, pancreas, plaman, rinichi, tiroida, sistem nervos central etc.) care elaboreaz diversi hormoni. Aceste celule, al caror numar este in continua crestere, (se cunosc peste 35 de asemenea celule) au fost reunite in ,,sistemul endocrin difuz". GLANDELE ENDOCRINE HIPOFIZA Este o glanda mediana si impara, de forma ovoidala, situata in cutia craniana, la baza creierului, intr-o cavitate a osului sfenoid, numitd saua turcicd. Saua turcicd prezinta dimensiuni reduse, diametrul sau antero-posterior fiind de numai 9-11 mm. Ea este delimitata anterior si posterior de apofizele clinoide anterioare si respectiv, posterioare gi este tapetata de o prelungire a durei mater. Hipofiza are relatii stranse morfofunctionale cu diencefalul. Ea are o greutate medie de circa 600 mg, dar la femei i mai ales in graviditate si lAuzie, greutateA hipofizei poate fi mai mare, ajungand la 1000-1200 mg.Histologie medicata Glanda este invelita la exterior de o capsula conjunctiva fina. Intre dura mater si capsula glandei existA un spatiu ingust ocupat de un tesut conjunctiv bine vascularizat. Hipofiza este formata din doua parti distincte embriologic, morfologie si functional: —hipofiza anterioara sau adenohipofiza, de origine ectoblastica (ia nastere din plafonul faringelui primitiy), cu structura de glanda endocrina coordonal — hipofiza posterioara sau neurohipofiza, care reprezinta o expansiune a planseului diencefalic si constituie in fapto anexa morfofunctionala a hipotalamusului. Atat adenohipofiza cat si neurohipofiza, din punct de vedere histologic, sunt formate din parenchim si stroma. Parenchimul glandular este format din totalitatea celulelor epiteliale si, respectiv nervoase, care sintetizeaza si excreta in mediul intern hormonii hipofizari, in timp ce stroma este formata din elemente conjunctive sau nevroglice cu rol de sustinere si trofic pentru parenchim. Adenohipofiza Este formata din celule epiteliale de talie medie, dispuse in cordoane de marime gi forme foarte variate, Anatomic, adenohipofiza este format din trei unitati morfologice: ~lobul anterior; —lobul tuberal; —lobul intermediar. Lobul anterior constituie masa cea mai dezvoltata a adenohipofizei. Prezint& © structuri epiteliala coordonala, asemanatoare altor glande endocrine. Cordoane celulare, conturnate si anastomozate, sunt limitate de 0 membrana bazala pericordonala, care separa celulele epiteliale de tesutul conjunctiv stromal. fntre cordoanele celulare exist o retea densi de capilare sanguine fenestrate care preiau rapid hormonii elaborati de diversele celule glandulare. Produsii de secretie ai celulelor glandulare pot fi gasiti in trei compartimente: compartimentul celular, compartimentul pericapilar sau capilar. Celulele glandulare ocupa in cordoane doua pozitii: — unele celule, bogate in granule de dimensiuni mari, ocupa cel mai adesea o pozitie marginal in cordon gi au un contact larg cu membrana bazai: ~altele, care contin putine granule sau nu au granule, sunt de regula celule de talie mai mica si ocupa partea centrala a cordonului. Ele prezint& prelungiri de mArime variabila care iau contact cu membrana bazal&. Unele din aceste celule sunt celule cu functie endocrina, iar altele sunt celule stelate sau foliculare. Celulele stelate sunt agranulare gi prezinta multiple prelungiri membrano- ciloplasmatice (de aici si denumirea de celule stelate) voluminoase, orientate in toate directiile. Aceste prelungiri iau contact fic cu lama bazala, fie cu alte celuleSistemul endocrin stelate, stabilind diverse tipuri de jonctiuni. Conectate intre ele, aceste celule realizeaza o retea celular continua in adenohipofiza. Unele din aceste celule formeaza peretele cavititilor foliculare ce apar in parenchimul glandei (de aici si numele de celule foliculare). Rolut lor functional nu este inca stiut, dar este cert ca pot fagocita corpii reziduali ai activitatii lizozomale din celulele secretoare de hormoni Celulele secretoare de hormoni formeaza celulele majoritare ale cordoanelor celulare. Pe baza afinitatilor tinctoriale ale granulelor pe care le contin, a aspectului structural gi ultrastructural si mai ales pe baza proprietatiilor imunohistochimice, in hipofiza anterioara s-au identificat mai multe tipuri de celule secretoare de hormoni. Unele celule secret un singur hormon, altele sunt celulele secretoare plurihormonale (secret& concomitent mai multi hormoni), iar altele sunt celulele nesecretoare de hormoni (celulele foliculo-stelate). Coloratiile histologice clasice au permis descrierea in microscopia fotonica a mai multor tipuri de celule: —celule cromafile, cu doud varictiti: —celule acidofile (celuiele somatotrope, celulele prolactinice); celule bazofile (celulele corticotrope, celulele tireotrope, celulele gonadotrope); — celule cromofobe. Celulele acidofile au in citoplasma granule cu afinitate pentru colorantii acizi (cozina, eritrozina). Ele sunt PAS-negative deoarece nu contin in structura lor glico- proteine. Sunt reprezentate de celulele secretoare de STH gi celulele producatore de prolactina. Celulele bazofile contin granule cu afinitate pentru coloranti bazici (hemato- xilina, albastru de anilina, albastru alcian). Sunt, in marea lor majoritate, PAS-pozitive, hormonii secretati de ele find din punct de vedere biochimic compusi glicoproteici. Sunt reprezentate de celulele secretoare de ACTH, TSH, FSH, LH. Celulele cromofobe sunt celule care nu contin granule de secretie (celulele foliculo-stelate), sau celule care si-au excretat secretia lor gi nu au stocat-o. Celulele acidofile, bazofile si cele cromofobe nu au o repartizare precisa, uniforma in structura adenohipofizei; de aceea, in coloratiile policrome, adenohipofiza are un aspect de mozaic celular. Introducerea tehnicilor de coloratie citochimice PAS (Acidul Periodic Schiff) sicu albastru alcian, au permis evidentierea gi caracterizarea mai exacta a celu- lelor secretante de hormoni glicoproteici si neglicoproteici. {ns& diferentierea precisa a diverselor tipuri celutare s-a fficut prin tehnici de imunohistochimie gi microscopic electronica. 39Histologie medicalé Celulele acidofile 1, Celulcle somatotrope sunt cele mai numeroase celule ale adenchipofizei: ajung sa reprezinte pana la 50% din parenchimul glandular. Se disting prin capacitatea granulelor lor de a se colora intens cu coloranti acizi, in special cu orange G din coloratia policroma Herlant (se numesc si celule oranjofile). Aceste celule se gasesc ‘in numar mai mare in zonele laterale ale lobului anterior. Sunt celule poliedrice cu diametrul de 15-20 microni, ce contin numeroase granule cu diametrul de 300-350 nm. Nucleul este voluminos, nucleolat. Citoplasma contine cantitati mari de reticul endoplasmic rugos (RER) gi cisterne golgicne, organite care participa la sinteza hormonului somatotrop (STH) gi dau nastere granulelor specifice. Numarul de granule somatotrope gi con{inutul lor ramane relativ constant in tot cursul vietii. Celulele somatotrope secreta STH-ul sau hormonul de crestere, o holoproteina (hormon polipeptidic) cu g.m. de circa 20 000 daltoni ce actioneaza asupra tuturor celulelor din organism, regland sintezele proteice. Efectul sau remarcabil este de control al cresterii osoase, prin intermediul factorilor de crestere. Insuficienta STH-ului provoacé nanismul hipofizar, caracterizat printr-o dezvoltare somatica redusa dar armonioasi, fara afectarea dezvoltarii neuropsihice. Excesul de STH determina la copii gigantismul, iar la adult acromegalia. Secretia de STH este controlata de un factor hipotalamic care stimuleaza secretia celulara denumit GRH (Growth Releasing Factor) sau somatoliberina. in ultimii ani s-a identificat existen{a unui factor hipotalamic inhibitor al celulelor somatotrope din adenohipofiza, denumit somatostatina sau GIF. 2. Celulele prolactinice contin in citoplasma granule ce se coloreaza intens in rogu carmin cu eritrozina (celule eritrozinice). Se gasesc in numar mai mare in zonele laterale ale lobului anterior, raspandite difuz printre alte tipuri de celule. La barbat gi la femeia nulipara aceste celule sunt reduse ca numar si contin cantitati mici de granule; de aceea este mai dificil de a le evidentia pe sectiunile histologice la aceste categorii populationale La femeia gravida, si in special dupa a IV-a lund de sarcina, celulele prolactinice cresc atét numeric cat si in dimensiuni. Spre sfarsitul sarcinii ele pot constitui cordoane intregi, cu aspect palisadic. Cresterea hipofizei la femeia la termen (poate ajunge la 1 200 mg) se datoreaza hiperplaziei acestor celule. in timpul sarcinii celulele prolactinice pot deveni chiar mai numeroase decat cele somatotrope. Dupa nastere, celulele au o intensa activitate secretorie, tradusa prin sinteza rapida a granulelor urmata de o degranulare intensa, hipertrofia RER, cresterea cantitatii de ribozomi, de mitocondrii si de vezicule golgiene, care dau o tenta bazofila citoplasmei. Celulele prolactinice sunt bogate in lizozomi care se pare ci degradeazA excesul de granule (proprietate denumita crinofagie) si regleaza secretia de hormon. Nucleul si nucleolii sunt voluminogi la femeia gravida si in lactatie. Prolactina este o holoproteina cu g.m. de 25,000 daltoni, secretaté mai ales post-partum. Ea este continuta in granule cu diametrul variabil, de la 200 la 700 40Sistemul endocrin nm. Prolactina provoaca secretia lactata a glandei mamare, dar contribuie si la stimularea cresterii, in sinergie cu hormonii sexuali si STH-ul. Controlul secretiei de prolactina este inainte de toate inhibitor prin PIF (Prolactin Inhibiting Factor), care este de fapt dopamina. Secretia de prolactina este mentinuta la un anumit nivel de cdtre PIF, dar si de factori stimulatori ca PRE, care a fost asimilat cu TRH care stimuleazA in acelasi timp si secretia de TSH si de VIP (Vasoactif Intestinal Peptide). Celulele bazofile 3. Celulele corticotrope sunt localizate preponderent in cordoanele centrale ale lobulului anterior. Bogate in granule, aceste celule sunt bazofile si se coloreaza intens in albastru cu albastru de anilina. Sunt cclule voluminoase, PAS-pozitive, ceea ce trideaza bogatia in substante glicoproteice. Nucleul este, de asemenea, voluminos, normocrom, nucleolat; RE este foarte dispersat, mitocondriile sunt mici, iar cisternele golgiene si lizozomii suntin cantitati mari. De asemenea, citoplasma contine numeroase filamente de citokeratind situate perinuclear, aspect ultrastructural ce constituie un yeritabil marker imunohistochimic pentru celulele corticotrope. Granulele de secretie din citoplasma prezinta forme variate si dimensiuni de circa 300-500 nm; contin ACTH. ACTH-ul induce secretia de glucocorticoizi in zona fasciculata a corticosuprarenalei, Un exces de cotizol plasmatic va actiona asupra celulelor corticotrope care vor deveni acidofile, sdrace in granule de secretie, cu citoplama hialinizata (celulele Crookes). Cu inaintarea in varsta, celulele corticotrope se incarca cu vacuole de lipide, ceea ce corespunde unui declin al activitatii secretorii. Secretia celulelor corticotrope este stimulata de un factor hipotalamic denumit CRF (Corticotropin Releasing Factor). In afara acestor celule, in adenohipofiza, prin studii de microscopie electronica, imunohistochimic si imunoflorescenta, s-au mai evidentiat si alte celule care produc atat ACTH, cat si MSH; iar altele, pe linga cei doi hormoni, sunt capabile sa sintetizeze si endorfine sau metencefaline. 4. Celulele tireotrope sunt celulele mai putin numeroase ale adenohipofizei, reprezentand circa 5%. Sunt celule bazofile, cu granule de secretie mici, de aproximativ 100-200 nm, PAS-pozitive, colorabile in albastru cobalt cu albastru alcian. Granulele sunt mai rare decat la celelalte tipuri de celule si sunt dispuse la periferie, in ectoplasma. Dispersate in tot lobul anterior, in interiorul cordoanelor, celulele tireotrope au forma usor neregulata, cu expansiuni citoplasmatice. TSH-ul este o glicoproteind cu g. m. de 28 000 daltoni ce controleazd dezvoltarea tiroidei, precum gi sinteza si eliberarea hormonilor tiroidieni. Secretia de TSH este stimulata de un factor hipotalamic, TRF. 41Histologie medicalé 5. Celulele gonadotrope sunt cclule bazofile, PAS pozitive, colorate in albastru- violet. Se dispun de-a lungul membranei bazale care delimiteaz4 cordonul de celule sau se dispun sub forma de gramezi pericapilar. Ca gi celulele tireotrope $i corticotrope, ele sunt mai numeroase in partea median a glandei gi in lobul tuberal. Dimensiunile si bogatia in organite variazi mult in functie de sex si varsta. Granulele de seeretie sunt voluminoase, avand diametrul de circa 300-600 nm, dar exist si o populatie celulara cu granule mici, cu diametrul de 200 nm, prezente mai ales la i masculin, Castrarea indivizilor determina o hipertrofie a celulelor gonadotrope, care se degranuleaza, in timp ce RE se dilata; celulele devin foarte clare si cromofobe. Celulele gonadotrope prezint& un RE mai fragmentat cu numeroase vacuole. Ele secret 2 hormoni: FSH si LH. Ambii hormoni sunt glicoproteine cu gm. de circa 30 000 daltoni. Ei stimuleazi functiile exo- si endocrine ale aparatului genital la cele doua sexe. Prin tehnici de imunohistochimie s-a aratat ci 70% din celulele gonadotrope secret simultan FSH gi LH, restul de 30% fiind monohormonale. Secretia celor doi hormoni este stimulata de doi factori hipotalamici denumiti GnRH (Gonadotropin Releasing Factor). Acestia sunt: ERF (Folliculin Releasing Factor) gi LRF (Lutein Releasing Factor). Modulatia secretiei in favoarea unuia sau a altuia dintre hormonii gonadotropi este la ora actual mai putin cunoscuti. Celulele plurihormonale Prin tehnici de imunohistochimie, utiliz4nd anticorpi antihormoni hipofizari marcati, s-a demonstrat cd unele celule sunt bihormonale (celulele gonadotrope), altele produc simultan prolactina si STH, iar altele sunt plurihormonale (celulele care sintetizeazd ACTH, sintetizeazi mai multi derivati ai acestora denumiti prohormoni). Celulele foliculo-stelate Sunt doua varietiti, ale aceluiasi tip celular. Ele formeazi o retea epiteliala datorita prelungirilor lor ce se anastomozeazi prin complexe jonctionale. Celulele foliculare delimiteazd cavitati mici pline cu substante coloidale, iar cele stelate trimit prelungiri lungi printre celulele adenohipofizei, Cu toate cd sunt considerate celule epiteliale, ele nu se dispun pe o membrana bazala si poseda caractere biochimice si citochimice de celule gliale, in citoplasma contin putine organite de tip secretor, dar sunt inzestrate cu cantitati mari de lizozomi si glicogen. De asemenea contin microfilamente (vizibile numai la microscopul electronic). Funcfiile celulelor foliculo-stelate sunt mai putin cunoscute. Distributia lor este foarte inegala in parenchimul glandei si fi se atribuie un rol de sustinere. Au capacitate de fagocitozi, cea ce le permite sa climine excesul de produsi de secretie a celor glandulare care nu au fost deversati in vasele sanguine, 42Sistemul endocrin Lobul intermediar Este reprezentat de o lama find de tesut glandular, imprecis delimitata, dispusd intre lobul anterior gi cel posterior. Celulele lobului intermediar sunt, in cea mai mare parte, celule bazofile PAS-pozitive. Sunt celule care secret in principal MSH si mai putin ACTH sau ali prohormoni. Lobul intermediar este mai dezvoltat la nastere, dar se reduce progresiv in timpul copilarici cand iau nastere mai multe formatiuni foliculare ce pot fi gasite att in lobul anterior cat gi in lobul posterior, La adult formatiunile foliculare sunt mai numeroase in lobul intermediar. Lobul tuberal Laom lobul tuberal este relativ bine dezvoltat. El inconjoara tija hipofizara ca un manson epitelial fiind mult mai gros pe versantele anterior si laterale, decat in partea posterioar&. Lobul tuberal apare ca un tesut de sustinere al vaselor sangui- ne ce irigd lobul anterior (sistemul port hipofizar). El este constituit din travee celulare lungi, asezate paralel cu tija hipofizara. Intre cordoanele celulare circula venele porte (care sunt foarte dezvoltate la om). Tesutul epitelial este sustinut de un tesut conjunctiv mult mai dezvoltat decat in restul adenohipofizei. Celulele epi- teliale sunt, in mare parte cromofobe, dar sunt si celule care produc ACTH, STH, prolactina, TSH si gonadotrofine. Hormonii elaborati de adenohipofiza sunt clasificati in doud grupe: —hormoni polipeptidici ~ STH-ul (hormonul somatotrop); PRL (prolactina); ~ACTH-ul (hormonii corticotropi); —MSH-ul (hormonul melanotrop), —hormoni glicoproteict: —TSH-ul (hormonul tireotrop); —FSH-ul (hormonul foliculino-stimulant); —LH-ul (hormonul luteinizant). Dup& solubilitate, hormonii se clasifica in, ~hormoni hidrofili — hormonii polipeptidici; —hormoni hidrofobi ~ hormonii sterolici, hormonii derivatii din acizi grasi, hor monii tiroidieni. Actiunea hormonilor asupra celulelor tinti Hormonit hidrofili nu pot traversa bistratul lipidic al plasmalemei celulare. De aceea ej se fixeaz pe receptorii proteici membranari. Actiunea lor este imediata, dar de scurt& durat&. Legatura hormon-receptor declanseaz4 un raspuns care depinde exclusiv de receptor. 4BHistologie medical Cuplul hormon-receptor patrunde in celula prin endocitoza, unde este degradat de lizozomi. Hormonul nu actioneaza direct asupra functionalitatii celulei; receptorul care actioneaza ca un transductor declanseaza un semnal intracelular ce antreneazi © modificare a activitatii enzimatice a citoplasmei. Acest semnal sau mesagerul secundar poate fi AMPe sau ionii de caleiu Ca’. Hormonii hidrofobi waverseaza liber membrana plasmatica a celulei tint’, dupa ce au fost eliberati de proteina de transport. Ei se fixeazd pe receptori intracitoplasmatici si sunt transportati pan la nivelul nucleului, unde trec cu usurinté porii nucleari. Receptorul citoplasmatic modificat prin fixarea hormonului prezinta o inaltd afinitate pentru unele locuri ale ADN-ului nuclear, care se comport ca un receptor nuclear. Legarea receptorului de ADN determina activarea specifica a unor gene sau, mai rar, inhibi transcriptia. Contrar hormonilor hidrofili, care actioneaza direct asupra unor sisteme enzimatice preexistente, hormonii hidrofobi pun in activitate mecanismele de sintezi. proteica; ei au o actiune mai lenta si prelungita. Relatia hipotalamus-adenohipofizi Hormonii elaborati de celulele din adenohipofiza sunt mentinuti in limite constante datorita unui sistem de reglaj si control extrem de complex, in care hipotalamusul joaca un rol primordial Hipotalamusul cste un centru integrator care primeste aferente senzoriale multiple (olfactive, termice, tactile, dureroase, vizuale, etc.). in hipotalmus exista numerosi neuroni care primesc aferente pe calea unor relee neuronale, de la trunchiul cerebral, talamus, rinencefal si cortexul cerebral. Acesti neuroni au capacitatea de a receptiona informatia pe cale sinaptica, de a o analiza si de a elabora anumiti hormoni (pusi in evident& sub forma unor granule de secretie) care sunt transportati prin axoplasma spre ramificatiile terminale. Aceste terminatii butonate vin in contact direct cu capilarele sanguine, granulele de neurosecretie fiind eliberate direct in sdnge. Numarul hormonilor elaborafi de neuronii hipotalamici nu este complet cunoscut nici fa ora actuala. Axonii neuronilor hipotalamici ajung in diverse zone topografice ale nevraxului, la distanta mai mare sau mai micd de hipotalamus. O parte din acestia ajung la nivelul eminentei mediane a hipofizei, terminandu-se in imediata vecinatate a capilarelor primare ale sistemului port hipotalamo-hipofizar. Pericarionii acestor fibre nervoase sunt dispersati in tot hipotalamusul. Acesti ncuroni realizeaz’ o s#land& endocrina* ce elaboreaza hormoni, denumiti Releasing Factors (factori de eliberare) si respectiv, Inhibiting Factors (factori inhibitori), ce controleazi activitatea secretorie a celulelor din adenohipofiza. Cei mai cunoscuti sunt: — Growth Releasing Factor (GRF) — cu efect stimulator asupra celulelor somatotrope; 44Sistemul endocrin Growth Inhibiting Factor (GIF) denumit si somatostatina—cu efect inhibitor asupra secretiei celulelor somatotrope; — Prolactin Releasing Factor (PRF) — cu efect stimulator asupra celulelor prolactinice; Prolactin Inhibiting Factor (PIF) — cu efect inhibitor asupra celulelor prolactinice; ~Thyrotropin Releasing Factor (TRF) - cu efect stimulator asupra celulelor tireotrope; —Corticotropin Releasing Factor (CRF)-cu efect stimulator asupra celulelor corticotrope; ~ Follicle Releasing Factor (FRF) si Lutein Releasing Factor (LRF) — cu efect stimulator asupra celulelor gonadotrope. (Unii autori denumese, pe buna dreptate, factorii de eliberare secretati de neuronii hipotalamici, Aormoni. De aceea in unele articole, monografii etc., in loc de GRF apare GRH sau SRH; in loc de TRF apare TRH 5.2.m.d). Pe de alt& parte, neuronii hipotalamici sunt influentati direct de unii mediatori biochimici prezenti in singe si in primul! rnd de hormoni elaborati de diverse glande, deoarece prezinta la nivelul membranei celulare receptori pentru anumiti hormoni. Astfel, concentratia plasmatica a hormonilor secretati de adenohipofiza, tiroida, corticosuprarenale sau glande gonadice, realizeazi un feed-back negativ sau pozitiv asupra activittii secretorii a ncuronilor hipotalamici. Sistemul port hipotalamo-hipofizar Adenohipofiza prezint& un sistem vascular complex, care isi are originea in cele doud artere hipofizare superioare (ramuri ale arterelor carotide interne). Cele doua artere hipofizare dau numeroase ramuri arteriolare care se capilarizeaza la niyelul eminenfei mediane si parti initiale a tijei hipofizare. Din eminenta mediana, capilarele conflueaz& si genereaz4 mai multe vene care merg descendent prin lobul tuberal dupa care se recapilarizeaza la nivelul intregii adenohipofize, in special lanivelul lobului anterior. Prin acest sistem vascular port hipofizar sunt vehiculati hormonii sintetizati de neuronii hipotalamici (releasing si inhibiting factors) de la nivelul terminatiilor butonate din eminenta mediand, la celulele din adenohipofiza. Sistemul port hipofizar prezinta 2 retele capilare: — reteaua primara situata la nivelul eminenfei mediane, rezultata din capilarizarea arteriolelor hipofizare superioare; —refeaua capilard secundard situata in adenohipofizi rezultatd din capilarizarea venelor porte hipofizare. Lobul anterior al hipofizei nu este irigat numai de reteaua de capilare a sistemului port; el primeste si singe arterial direct din arterele hipofizare superioare. 45Histologie medicaléi Neurohipofiza Are un volum mai mic decat adenohipofiza. Ea reprezinta o expansiune a planseului diencefalului, fiind formata din tesut nervos, respectiv prelungiri neuronale, celule gliale si tesut conjunctiv bine vascularizat. Deci ncurchipofiza nu contine corpi neuronali, ci prelungirile neuronale ale unor neuroni situati in hipotalamus, si anume, in nucleii supraoptici gi paraventriculari. Anatomic, neurohipofiza este constituita din trei portiuni: —eminenta mediana, ~tija hipofizara si — lobul posterior. Limita dintre hipotalamus $i neurohipofiza, (limita dintre diencefal si eminenta mediana) este pur conventionala Lobul posterior este format din prelungirile axonice amielinice ale neuronilor magnocelulari din nucleii supraoptici si paraventriculari ai hipotalamusului, celule gliale si putin tesut conjunctiv bogat in capilare sanguine. Axonii prezinti zone mai dilatate si zone mai inguste. Ei contin mitocondrii, neurofibrile, neurotubuli, reticul endoplasmic neted si granule de secretie ‘inconjurate de o membrana proprie. Granulele de secretie, care se sintetizeaza la nivelul pericarionilor, au dimensiuni de 250-350 nm. si sunt dense la fluxul de electroni in microscopia electronic’. Fle migreazi de-a lungul axonilor pana a nivelul terminatiilor butonate din hipofiza posterioara, unde se acumuleaza. De aici sunt eliberate intermitent, prin exocitoza, in capilarele sanguine ale hipofizei posterioare. De-a lungul axonilor, granulcle se acumuleaza si formeazi ingramadiri de forma rotunda sau ovalara in dilatatiile axonale, cu diametrul de cAtiva microni, vizibile in microscopia fotonica prin coloratia cu hematoxilina cromic’, cunoscute sub numele de corpii lui Herring. Granulele de secretie contin doi hormoni, vasopresina si ocitocina. Ele sunt sintetizate de ctre neuronii din nucleii supraoptici si paraventriculari, impreuna cu alte 2 peptide numite neurofizine: neurofizina I care este legata de ocitocina si neurofizina II legata de vasopresina. Sunt hormoni peptidici formati din cate 9 aminoacizi. Cei doi hormoni sunt sintetizati de neuroni diferiti, dar in acelasi nucleu hipotalamic exist atat neuroni care sintetizeazd ocitocina cat si neuroni care produc vasopresina. In nucleul supraoptic exist ins mai multi neuroni specializati in sinteza de vasopresina, iar in nucleul paraventricular exist mai multi neuroni specializati in sinteza de ocitocina. Cei doi neurohormoni impreund cu neurofizinele corespunzatoare sunt transportati pe cale axonal in lobul posterior al hipofizei, unde axonii prezinti multiple dilatatii terminale care vin in contact direct cu capilarele sanguine. Neurohipofiza are rol de organ de stocare si eliberare a celor doi neurohormoni hipotalamici. 46Sistemul endocrin Celulele gliale din newohipofizé sunt reprezentate de macrogliile fibroase ale ciror prelungiti se dispun in jurul capilarelor sanguine si in jurul axonilor, avand rol de sustinere. Alte celule gliale, in numiir mult mai mare si particulare hipofizei, denumite pituicite, au dimensiuni si forme foarte variate (stelate, rotunde, ovalare, alungite). Prelungirile acestor nevroglii se insinucaza printre fibrele nervoase, iar altele se ancoreaza in structura membranei bazale a capilarelor sanguine. Unele pituicite, de dimensiuni mai mari, prezinté o citoplasma bogatd in mitocondrii, aparat reticular Golgi, lizozomi si incluzii lipidice. Ele au un metabolism activ si par s& intervina in procesele secretorii deoarece se hipertrofiazi cand secretia de hormoni neurohipofizari creste. De asemenea ele au gi capacitatea de a fagocita resturile axonale si neuronale in cazul leziunilor distructive care apar la nivelul hipotalamusului sau tijei hipofizare. Se pare c& pot capta si distruge excesul de hormoni neurohipofizari Rolul pituicitelor in neurosecretie nu este pe deplin elucidat. in cazul unor stimuliri prelungite ale nucleilor hipotalamici, pituicitele se hipertrofiazi, se multiplica si igi sporese cantitatile de organite intracelulare, in special reticulul endoplasmic si aparatul Golgi; de asemenea exist’ observatii experimentale care confirma existenta unui pasaj reciproc de substante intre axoni si pituicite. Tesutul conjunctiv stromal al neurohipofizei este slab reprezentat. E] este format din fine fibre colagene gi de reticulin, putina substanti fundamentala, dispuse perivascular, Vasele sanguine din neurohipofiza sunt bine dezvoltate. Ele provin din arterele hipofizare inferioare care formeazd in parenchimul hipofizar o bogat’ retea capilar’ anastomotica. Capilarele din neurohipofiza sunt capilare de tip fenestrat, cu endoteliu continuu, dispus pe o membran& bazala subtire, continua. La nivelul celulelor endoteliale s-au pus in evident numeroase vezicule de pinocitoza. Pericapilar se a observat ca gaseste un spatiu fin (spatiul pericapilar) in care exist fine fibre de colagen, fibre de reticulina, rare celule conjunctive. Eminenfa mediana formeaza peretele inferior al ventricului al IlJ-lea. Din punct de vedere histologic structura ci este asemanatoare cu cea a lobului posterior, fiind format’ din axoni ai unor neuroni hipotalamici, celule gliale si fesut conjunctiv bogat vascularizat. Axonii din eminenta mediana, dupa caracterele lor ultrastucturale, se clasifica fn trei categorii: ~ axoni ai neuronilor din nuctleii supraoptici numerosi, care transport vasopresind i ocitocina; ~axoni ai neuronilor din nucleii mijlocii ai hipotalamusului care contin vezicule dense Ia fluxul de electroni, cu diametrul de circa 120 nm; ~axoni ai neuronilor din aiti nuclei hipotalamici care contin vezicule clare. Ultimele doua categorii de neuroni formeaza cea mai mare parte din structura eminentei mediane si vehiculeaza diversi neurohormoni hipotalamici care controleazA activitatea adenchipofizei. Tija hipofizara este format din fibrele nervoase ale tractului hipotalamo- hipofizar care au pericarionii in nuclei supraoptici si paraventriculari, Aceste fibre nervoase transporta vasopresina $i ocitocina. i paraventriculari, mai putin 47Histologie medicala Histofiziologie Vasopresina, denumita si hormonul antidiuretic (ADH) actioneaza asupra tubilor contorti distali ai nefronului si tubilor colectori, crescand reabsorbtia tubular: aapei. Absenta hormonului determina diabetul insipid, caracterizat prin eliminari mari de urina cu densitate mi ings unor cantitati de apa corespunzatoare pierderilor. De asemenea, ADH-ul actioneaza si asupra celulelor musculare netede din structura arteriolelor, determinand cresterea presiunii sanguine, de unde gi numele de vasopresina, Ocitocina, hormon cu structuri biochimicd apropiaté de a ADH-ului, este secretat in cantitate mai mare in gestatie, in timpul travaliului gi in lactatie. Ea {ia fibrelor musculare netede ale miometrului contribuind la expulzia fatului din cavitatea uterina, Postnatal se mentine o rata inalta de secretie de ocitocina care determina contractia uterului post-partum sau post-avortum, realiznd oprirea hemoragiilor uterine. Ocitocina determina si contractia celulelor mioepiteliale ce inconjoara acinii glandei mamare, contribuind la expulzia laptelui. TIROIDA Tiroida este o glanda nepereche, situata pe linia mediana a organismului, pe fata anterolaterala a cartilajului tiroid, cricoid si primelor 3 inele cartilaginoase ale traheei. Este cea mai mare glanda endocrina, avand greutatea de circa 25-30 g. Tiroida are origine endodermica. Ea se dezvoltd din plangeul faringelui primitiv, in spt&ména a Ill-a de via intrauterina, in grosimea epiteliului de acoperire al planseului faringelui primitiv se produce o proliferare celular mai intensi si apare mugurele tiroidian sub forma unei proeminente epiteliale ce se infunda in grosimea mezenchimului subjacent. Se formeazi astfel tractul tireo-glos care, pana in siptimanile VIE-VIII de vietd intrauterind mai pistreaza\ legitura cu epiteliul faringian de origine. Extremitatea inferioara a tractului tireoglos va genera istmul ti jan, piramida lui Lalouette si partea mediala a lobilor tiroidieni. Partea laterala a lobilor tiroidieni va lua nastere din doua mase laterale ce se dezvoltA din pungile a 4-a si a 5-a endobranhiale. Din punga a 5-a endobranhiala se vor dezvolta si celulele parafoliculare. in cursul histogenezei se disting 2 stadii: ~ stadiul prefolicular din sAptaména a IIl-a pana in s{ptimana a VIII-a, stadiu in care glanda este formata din celule epiteliale dispuse in gramezi, jonctionate intre ele, inconjurate de o membrana bazala; —stadiul folicular care apare dupa siptimdna a VIII-a de viata intrauterin& si se caracterizeazi prin aparitia foliculilor tiroidieni. Macroscopic, tiroida are forma literei H, fiind format din doi lobi situati pe fata anterolaterala a laringelui si portiunii initiale a traheei, uniti intre ei printr-o portiune transversala numita istm tiroidian. Inconstant, de pe marginea superioara 48Sistemul endocrin a istmului porneste cranial o prelungire glandular in forma de piramida, numita piramida lui Lalouette, corespondent al extremitatii inferioare a tractului tireoglos. La exterior, glanda este delimitata de o capsuld conjunctiva formata din doua straturi: — unul extern, fibros, bogat in fibre de colagen cu dispunere ordonat’; —altul intern, mai lax. Din capsula se desprind prelungiri conjunctive care patrund in parenchimul glandular fir si-l divizeze in lobi. Din punet de vedere histologic, tiroida este formata din dou componente diferite: —parenchim glandular si — stroma. Parenchimul glandular reprezint’ componenta major a glandei si este format din totalitatea structurilor epiteliale: foliculii tiroidieni si celulele interfoliculare. Foliculii tirvidieni constituie forma preponderent& de organizare a paren- chimului tiroidian. Considerati unitatile morfofunctionale ale parenchimului tiroidian, foliculii apar la microscopul optic ca formatiuni sferice, ovalare sau poligonale, cu diametrul de la 0,1 la | mm. Ei sunt formati dintr-un singur rand de celule epiteliale cubice ce delimiteaza o cavitate plina cu o substanta gelatinoas& denumit& coloid tiroidian. Celulele epiteliale se sprijind cu polul bazal pe o membrana bazala continua, subtire, formats din fibre de reticulina i glicozaminoglicani Dimensiunile foliculilor tiroidieni variaz& in functie de varsta individului, de starea functionala a glandei si de pozitia topografica (foliculii de la periferia lobilor au, in general, dimensiuni mai mari decat cei din centrul lobilor). De asemenea, indltimea epiteliului tiroidian variaz&: in hiperfunctie tiroidiand epiteliul devine cilindric, iar in hipofunctie devine aplatizat. Epiteliu! tiroidian este format din doug tipuri de celule: ~celulele foliculare sau tireocitele (denumite si celule principale); — celulele parafoliculare sau celulele C (denumite si celule clare). Cetulele foliculare sunt cele mai numeroase. La microscopul optic ele apar de forma cubic, cu nucleul rotund, normocrom, nucleolat, dispus central. Citoplasma este bazofilé, bogat’ in organite cclulare cu raspandire neuniforma. Sunt celule cu 0 polarizare evident’, prezentand un pol apical in contact cu coloidul tiroidian si un pol bazal in contact cu membrana bazala. La microscopul electronic s-a observat ca plasmalema polului apical prezinta expansiuni digitiforme si numerosi microvili care maresc suprafafa de contact dintre tireocit si coloidul tiroidian. Citoplasma apical contine numeroase vezicule PAS-pozitive pline cu coloid tiroidian cu diametrul variabil de la 0,1 la 2 microni, lizozomi si fagolizozomi, S-a evidentiat, de asemenea, la microscopul electronic, prezenta a numeroase microfilamente si microtubuli Perinuclear ergastoplasma este mult mai dezvoltatd decat la polul apical. Tot aici exist un numar mare de ribozomi, poliribozomi si cisterne aparfinand aparatului reticular Golgi. in hiperactivitate aparatul reticular Golgi prezinté numeroase 49Histologie medicala formatiuni saculare din care iau nastere veziculele apicale si lizozomii. Mitocondriile sunt numeroase si raspandite neuniform in hialoplasma. La polul bazal citoplasma prezinta numeroase mitocondrii si cisterne apartinand reticulului endoplasmic rugos. Plasmalemia polului bazal prezint& numeroase repliuri care maresc suprafata de schimb dintre celula gi vasele sanguine. Polul bazal al tireocitelor se ancoreaza in structura membranei bazale prin hemidesmozomi Membrana bazala este o structura conjunctiva subtire care desparte celulele foliculare de spatiul interfolicular si perivascular. Ea este formata din fibre de reticulina, colagen i substanta fundamentala bogata in glicozaminoglicani ‘Tireocitele prezinta si o activitate enzimaticd intensa. Prin studii de histoenzimologie s-au evidentiat numeroase enzime, dintre care mentionam: peroxidaze, fosfataze, enzime proteolitice, iodaze etc Celulele foliculare asezate intr-un singur rand, joncfionate intre ele prin numeroase complexe jonctionate de tip zonula ocludens, zonula adherens si desmozomi., delimiteazi o cavitate (cavitatea foliculara) plind cu coloid tiroidian, Coloidul tiroidian are un aspect vascos si tinctorialitate variata, putand fi acidofil sau bazofil in functie de starea fiziologic& sau patologica a glandei. El este format din tiroglobulina (care reprezinta circa 70% din structura biochimica a coloidului tiroidian si este responsabila de reactia PAS-pozitiva a coloidului) si din alte proteine iodate si neiodate. Celulele parafoliculare sau celulele C sunt considerate ca velule cu originea in crestele neurale si apartin sistemului endocrin difuz. Sunt celule globuloase, cu citoplasma slab colorata (de aici si denumirea de celule clare sau cromofobe), cu nucleul mai mare gi putin excentric. Celulele parafoliculare se gisese raspandite difuz printre celulele principale ale epiteliului tiroidian, dar ele nu participa la delimitarea lumenului folicular deoarece sunt dispuse intre membrana bazala si celulele foliculare. Dintre organitele celulare aparatul reticular Golgi si reticulul endoplasmic sunt cele mai dezvoltate, in timp ce lizozomii si mitocondriile sunt mai putin numeroase. in citoplasm& se gasesc dispersate granule dense la fluxul de electroni cu diametrul de 100-150 nm, inconjurate de o membrana apartinand complexului golgian. Granulele contin calcitonina (tirocalcitonina) si reprezinta produsul de secretie al celulelor parafoliculare. Aceste granule se gasesc in cantitate mai mare la periferia celulei. Calcitonina este un hormon hipocalcemiant. Ea are actiune antagonic& parathormonului. Cresterea calcemiei duce la degranularea celulelor parafoliculare, ceea ce denoti eliberarea hormonului in mediul intern, in timp ce hipocalcemia determina acumularea de granule tn celulele C prin reducerea eliberdrii lor in sange. Celulele interfoliculare se gisesc dispuse printre foliculii tiroidieni. Sunt celule izolate (celulele Weber) sau grupate sub forma de insule in jurul vaselor sanguine (insulele lui Wélfler). Unele dintre aceste celule au caracter embrionar (celule de rezerva) si la o stimulare puternicd genereaza noi foliculi tiroidieni; altele sunt celule de tip parafolicular. 50Sistemul endocrin Stroma tiroidiana este aloatuita din travee conjunctive care se desprind din capsula glandei si care se ramifica printre foliculii tiroidieni fra a imparti glanda in lobuli. Septurile conjunctive sunt formate din fibre de colagen, fibre de reticulina, fibrocite, rare limfocite, plasmocite si rare macrofage. Pe calea septurilor conjunctive patrund in glanda vasele sanguine, vasele limfatice si filetele nervoase. Arterele tiroidiene dau numeroase ramificatii arteriolare care, la randul lor formeaza o bogata retea capilard anastomotica ce se dispune in jurul foliculilor gi celutelor interfoliculare. Capilarele tiroidiene sunt capilare atipice, sinusoide, cu endoteliul fenestrat Celulele endoteliale formeazA un strat continuu, dispus pe o membrana bazala continua si subtire. Capilarele sanguine se afla in contact direct cu membrana bazalaa foliculului tiroidian. Aceasta structura favorizeaza schimburile rapide dintre celulele foliculare si mediul intern. Vasele limfatice isi au originea in septurile conjunctive interfoliculare unde incep capilarele limfatice cu extremitatea distala in ,.fund de sac*. Histofiziologia tiroidei. Sinteza hormonilor tiroidien Celulele foliculare sintetizeaza si elibereazd in mediul intern doi hormoni tivoidieni: triiodtironina (T3) si tiroxina sau tetraiadtironina (T4). Sinteza gi excretia hormonilor tiroidieni este un proces complex care presupune: —sinteza tiroglobulinei; captarea iodului din plasma sanguina; — legarea iodului in structura tirogiobulinei; —formarea vacuolelor de tiroglobulina si depozitarea ei in coloidul tiroidian; —resorbtia coloidului tiroidian; — formarea hormonilor T3 si T- ~eliberarea lor in capilarele sanguine Tiroglobulina, glicoproteina iodati specifica cu greutatea moleculara de circa 600000 de daltoni, este sintetizata de celulele foliculare la nivelul reticulului endoplasmic rugos (unde se sintctizeazé lantul proteic) si aparatului reticular Golgi (unde se cupleaza, la lantul proteic, componenta glucidica). Ea este depozitata temporar sub forma de vacuole la polul apical al celulelor, timp in care se matureazi, dupa care este eliberata prin exocitoza in cavitatea foliculara. Iodarea tiroglobulinei este un proces complex care presupune captarea iodului din circulatia sanguind si legarea lui in structura tiroglobulinei. Captarea iodului din circulatia sanguina se face in cea mai mare parte printr- un proces activ cu consum de energie (ATP) si mai putin pasiv. lodul patrunde in celula prin polul bazal al acesteia unde exista 0 activitate ATP-azicd intensa. Fixarea iodului de molecula de tiroglobulina este catalizata de peroxidazd specificé. Molecula de iod se fixeaza pe resturile tirosil ale aminoacidului tirozina 51Histologie medicalé din structura tiroglobulinei. Legarea iodului de tirozina se face la polul apical al celulelor principale, unde exist o putemica activitate peroxidazi Dupa iodare, tiroglobulina este excretatd in cavitatea foliculara unde are loc 0 maturare si o rearanjare conformational a moleculei de tiroglobulina. Coloidul tiroidian reprezinta forma de stocaj a tiroglobulinei si a hormonilor tiroidieni T3 si T4. Timpul cat o molecula de tiroglobulina ram&ne jin stoc este variabil in functic de activitatea glandei. in hipertiroidie lumenul cavitatii foliculare este redus $i coloidul tiroidian are un turn-over foarte mare; in hipotiroidie cavitatile foliculare sunt mari si coloidul tiroidian este reimprospatat foarte lent, in condijii de solicitare a organismului (efort fizic, frig, stres, sarcina, tiroglobulina iodata este reabsorbiti din coloidul tiroidian de celula foliculara prin pinocitozi. Uneori aceasta endocitoza a fost denumita ,,fagocitoza de coloid“, deoarece celulele foliculare, puternice stimulate de TSH-ul hipofizar, emit prelungiri membranare spre cavitatea foliculara, inconjoara si endociteaza o picdtura mare de coloid. Cu ajutorul microtubulilor si microfilamentelor de la polul apical al celulei coloidul endocitat este impins spre partea central a celulei. Aici urmeaza hidroliza moleculei de tiroglobuling cu ajutorul enzimelor lizozomale (iodotiroxina dehalogenaza), rezultand monoiodtironina (MIT), diiodtironina (DIT), triiodtironina (T3) sitetraiodtironina (T4), Celulele foliculare secreta in mediul intern tiroxina (T4) si triiodtironina (T3), rezultati din hidroliza tiroglobulinei, in timp ce MIT si DIT sunt deiodati de catre o enzima specifica denumita defodazd. Jodul desfacut din moleculele de MIT este mentinut in celula foliculara si reutilizat pentru o noua sinteza de tiroglobulina De asemenea, aminoacizii rezultati din liza moleculei de tiroglobulina sunt reutilizati pentru noi sinteze proteice. Activitatea celulelor foliculare se desfasoara ciclic, similar altor celule cu caracter excretor. Dupa terminarea unui ciclu secretor, celulele foliculare intra intr-o perioada de repaus secretor, timp in care isi refac rezervele energetice si plastice necesare pentru un nou ciclu. Reglarea activitatii secretorii. Activitatea celulelor foliculare este influentatd de foarte multi factori si in primul rand de axul hipotalamo-hipofizar. TSH-ul hipofizar este cel mai puternic factor stimulator al tiroidei, El determina hipertrofia glandei tiroide prin hiperplazie celulard si cresterea masei tiroidiene ca urmare a activarii mitozelor celulare cu formarea de noi foliculi tiroidieni prin multiplicarea si diferentierea celulelor interfoliculare. Asupra tireocitelor, TSH-ul determina accelerarea captarii iodului plasmatic, accelerarea formarii de tiroglobulin’ si a unor cantitati crescute de hormoni tiroidieni activi (T3 si T4); accelereaz& procesul de captare al coloidului tiroidian din cavitatea foliculara si de proteoliza a tiroglobulinei; stimuleaz sinteza de acizi nucleici (ADN, ARN) si sintezele proteice (proteine de structura, enzime ete.). 52istennuil endocrin La randul lor, hormonii tiroidieni in cantitate mare actioneazd printr-un meca- nism de feed-back negativ asupra celulelor tireotrope din adenohipofiza redueand secrefia de TSH si asupra unor neuroni hipotalamici scdizénd sinteza si eliberarca de TRH. Sistemul nervos vegetativ joaca un rol deosebit in reglarea activi prin stimularea sau inhibarea axului hipotalamo-hipofizar. Prostaglandinele E (PGE), cresterea temperaturii sau a luminii stimuleaza, de asemenea, cresterea activitatii tiroidei. lodul sanguin in concentratie prea mare diminua activitatea secretorie a celulelor foliculare prin blocarea activitatii enzimatice, in special a adenil-ciclazei membranare, inhiband formarea AMP-ului ciclic, Actiune inhibantd asupra activitatii glandei tiroide au si asa numitele substante antitiroidiene de sinteza: tiocianatii, derivatii de uree si de tiouracil etc. (utilizati in tratamentul slrilor de hipertiroidic). tii tiroidiene PARATIROIDELE Glandele paratiroide sunt glande mici, de forma ovalard, situate pe fata posterioara a lobilor tiroidieni, in interiorul fascici care inveleste capsula tiroidei. Aceste raporturi trebuie bine cunoscute de catre chirurgi care in tiroidectomiile parfiale trebuie sa evite ablatia glandelor paratiroide. Sunt in numér de 4 (doua superioare si doua inferioare) avand lungimea de 5 mm, latimea de 4 mm si grosimea de 2 mm. Fiecare glanda cfintareste intre 20 gi 50 mg. Folosind tehnici de imunohistochimie s-au descris si glande paratiroide ectopice situate la nivelul gatului, mediastinului, tiroidei sau timusului. Paratiroidele se formeaza dintr-o mica zona a endoblastului celei de-a Ill-a pungi branhiale (pentru parotidele inferioare) si a [V-a punga branhiala (pentru parotidele superioare), La 6 saptaméni de via{a intrauterind mugurele paratiroidelor se detaseaza de peretele faringelui primitiy. La aceasta data mugurele glandular contine celule clare, distincte, La 15 sAptimani se diferentiaza celulele clare cu fine granulatii eozinofile in citoplasma si celulele intunccate. Glandele paratiroide crese in dimensiuni o dati cu dezvoltarea general a organismului atingand maximum de dezvoltare la va ‘Arsta de 20 de ani. Glandele paratiroide sunt alctuite din parenchim gi stroma. Stroma este sirac, comparativ cu parenchimul. Fiecare glanda este delimitat& Ja exterior de o capsula find formati din tesut conjunctiv, Din capsula se desprind travee conjunctive care patrund in parenchim fara a-l imparti in lobi, Traveele conjunctive, formate in special din fibre de reticulina, realizeaza structura de suport pentru celulele parenchimului si vasele de sAnge. Se mai gasesc fibroblaste/fibrocite, Tare mastocite, plasmocite sau macrofage. Pe calea acestor travee patrund in gland& vasele sanguine, nervii si vasele limfatice. 53Histologie medicala La persoanele varstnice stroma paratiroidelor este mai bine reprezentata prin dezvoltarea fibrelor de colagen si prin aparitia adipocitelor printre fibrele conjunctive. Daca la persoanele tinere in structura glandei predomina parenchimul, la persoanele varstnice domina stroma, care poate si ocupe pana la 60% din volumul glandei. Tot la persoanele varsinice adipocitele pot reprezenta pan’ la 25% din volumul glandei, adipocite care se pot organiza in lobuli adiposi. Capilarele sanguine sunt abundente: ele prezinta un endoteliu fenestrat si realizeaza o bogat refea printre cordoanele de celule epiteliale ale parenchimului Inervatia este vegetativa, simpatica si parasimpatica, cu actiune vasomotorie. Parenchimul glandular este format din cordoane de celule epiteliale de talie mica, poliedrice, anastomozate, dispuse compact, reticulat sau sub forma de insule, inconjurate de o retea densa de capilare sanguine. Parenchimul glandular este format din doug tipuri de celule: —celulele principale, care se prezinta ca: ~celule principale intunecate; ~celule principale clare. celule oxifile. Celulele principale intunecate sunt cele mai numeroase. Sunt celule de talie relativ mica, avand diametrul de circa 10 microni, cu citoplasma bazofild (de aici $i denumirea de celule intunecate) si nucleul rotund, impins spre polul bazal. Studiile de microscopie electronica au aratat ca celulele intunecate prezinta o polaritate certa. Ele prezint un pol vascular ce vine in contact cu capilarul sanguin siun pol bazal fn contact cu membrana bazala (membrani ce delimiteazi la periferie fiecare cordon celular). Celulele se jonctioneaza intre ele prin complexe jonctionale si prin prelungiri citoplasmatice digitiforme. Citoplasma este bogaté in organite celulare si granule de secretic. Organitele celulare sunt dispuse spre polul vascular al celulei, in timp ce nucleul este impins spre polul opus, in apropierea membranei bazale. Reticulul endoplasmic Tugos este bine dezvoltat; el este format dintr-o retea de canaliculi si saci aplatizati la periferia cArora se gasesc numerosi ribozomi $i poliribozomi. Mitocondriile sunt numeroase, dispuse neuniform in celuld, iar aparatul reticular Golgi, dispus perinuclear, este format din cisterne pline cu material de sinteza, dens la fluxul de electroni. in citoplasma se mai gasesc ribozomi liberi, lizozomi, peroxizomi, numeroase microfilamente dispuse in fascicule, microtubuli, granule de glicogen si incluzii de lipide. Granulele de secretie au un diametru mediu de circa 200 nm, au un continut dens la fluxul de electroni si sunt delimitate la periferie de o membrana proprie, cu aceeasi structura ca a ARG. Au forma rotunda, ovalara si sunt mai abundente la periferia celulei, imediat sub plasmalema polului vascular. Ele contin parathormon. Celulele principale clare, denumite si celule cromofobe, sunt mai putin numeroase decat celulele principale intunecate, au forma poliedrica, au organite 54Sistemul endocrin citoplasmatice putine dar contin numeroase vacuole. Celulele clare sunt de fapt celule principale intunecate care si-au clibcrat in mediul intern granulele de secretie. Celulele oxifile sunt cele mai voluminoase celule ale paratiroidelor. Diametrul lor mediu este de circa 20 microni, iar citoplasma apare intens acidofila in coloratiile uzualc, datorita prezentei a numeroase granule mari, acidofile, care in realitate nu sunt altceva decat mitocondrii. inainte de pubertate aceste celule sunt rare, dar pe misurA ce organismal inainteaza in varsta, numarul lor creste fara ins a depasi numéarul celulelor principale intunecate. Celelalte organite celulare sunt reduse, iar granulele de secretie sunt rare. Celulele oxifile nu mai sunt considerate elemente degenerative, ci sunt considerate celule foarte active metabolic, desi nici pana la ora actuala rolul lor nu este precizat. Cercetari de microscopie electronica au ardtat cf exista celule intermediare, cu caractere microscopice de tranzitie intre celulele principale si celulele oxifile, motiv pentru care se crede ca atat celulele principale cat si celulele oxifile apartin aceleiasi linii celulare. Histofiziologia glandelor paratiroide Glandele paratiroide secreta parathormonul, un hormon polipeptidic, hipercalcemiant, format din 84 de aminoacizi. Calcemia este o constanta relativa a homeostaziei mediului intern variind intre 9-10,5 mg/ 100 ml de sange. Scaderea calcemiei (hipocaleemia) determina intensificarea activitatii glandulare caracterizata prin cresterea numarului de celule principale intunecate, cresterea numarului de organite intracelulare, sinteza, si apoi eliberarea in mediul intern a granulelor de secretic. Parathormonul stimuleaza activitatea osteolitica a osteoclastelor, mobilizand calciu din fesutul osos. Daca hipocalcemia persist se constata si o crestere a numarului de osteoclaste care sporesc eliberarea calciului din depozitele osoase. in plus, parathormonul determina reducerea eliminirilor de ioni de calciu pe cale renala si intensificarea absorbfiei intestinale de calciu. Hipercalcemia determina in schimb cresterea numarului de celule clare gi reducerea numarului de celule intunecate in parenchimul glandular. Organitele intracelulare, ca si granulele de secretie sunt reduse prin activitatea lizozomilor care distrug granulele de secretie in interiorul glandei printr-un proces de autofagie. Deci secretia de parathormon este controlata direct de nivelul calciului din | intern. 55Histologie medicala GLANDELE SUPRARENALE Glandele suprarenale, in numar de doua, sunt situate la polul superior al fiecarui rinichi. Avand forma aproximativ triunghiulara, fiecare glanda suprarenala este alcatuité din doua structuri glandulare complet diferite din punct de vedere embriologic, anatomic si functional. La periferie se afl corticosuprarenala (xcprezentand partea cea mai volu- minoasa) de origine mezoblastica, care inconjoara complet medulosuprarenala de origine neuroectoblasticd. Mugurele corticosuprarenalei se dezvolta din epiteliul celomic, in timp ce mugurele medulosuprarenalei se dezvolta din crestele neurale din care se formeazi si ganglionii simpatici paravertebrali; corticosuprarenala secreta hormoni steroizi, in timp ce medulosuprarenala secret amine biogene, adrenalina si noradrenalina. Corticosuprarenala Ca orice glanda endocrina, corticosuprarenala este formata, din punct de vedere histologic, din doua elemente structurale: — stroma conjunctiva; —parenchimul glandular, Stroma glandei este constituiti dintr-o capsula groasd, care delimiteaza glanda la periferie, formata din fibre de colagen dispuse in fascicule, fibrocite, rare mastocite si rare fibre musculare netede. Din capsula se desprind fine septuri conjunctive care pitrund printre cordoanele de celule parenchimatoase, fari insi a lobula glanda. Pe calea acestor septuri paitrund in glanda vasele sanguine si limfatice. Elementele stromale au rol de suport pentru dispozitivul vascular si pentru parenchimul glandular. Parenchimul corticosuprarenalei este format din cordoane de celulele epiteliale rotunde sau poliedrice, dispuse, dinspre capsula spre medulosuprarenali, in trei zone concentrice: —zona externa sau zona glomerulata; —zona mijlocie sau zona fasciculata; zona interna sau zona reticulata. Zona glomerulata, dispusd imediat sub capsula glandular, este foarte subtire. Ea reprezint4 numai 15% din parenchimul glandular. Este formati din celule de talie relativ mica, (10-15 microni), rotunde, dispuse in cordoane arciforme (in arcade) in jurul capilarelor sanguine. Cordoanele celulare sunt separate intre ele de septuri conjunctive fine desprinse din capsula glandci. Celulele din zona glomerulata, spre deosebire de celelalte zone, au citoplasma mai intunecata, datorita bogatiei in or- ganite (reticul endoplasmic neted, ribozomi, lizozomi, mitocondrii, ARG) si prezen- tei unor vacuole de lipide de mici dimensiuni. fn citoplasma s-au mai pus in evi- denta numeroase granule de glicogen. Nucleul este rotund, situat central, nucleolat, bogat in heterocromatina. 56Sistemul endocrin Zona fasciculata reprezintd partea cea mai dezvoltata a glandei, ocupaind circa 60-75% din parenchimul glandei. Aceasta zona este formata din cordoane lungi de celule poliedrice, dispuse perpendicular pe suprafata glandei, paralele sau, uneori, anastomozate, separate intre cle de capilare sanguine orientate dinspre capsul spre zona central a glandei Celulele zonei fasciculate sunt cele mai voluminoase, au diametrul mediu de 25-35 microni, sunt clare, spumoase in coloratiile uzuale. Nucleul este rotund, situat central, mare, hipocrom datorita prezentei eucromatinei in cantitate mare si nucleolat. Aspectul spongios al citoplasmei sc datoreaza prezentei a numeroase vacuole lipidice care, in tehnica histologica clasic& a includerii la parafina, prin pierderea continutului lipidic, dau aspectul clar, spongios. Pentru acest motiv celulele zonei fasciculate au fost denumite ,.spongiocite“. Pentru evidentierea lipidelor din aceste vacuole se utilizeaza tehnica sectionitii la gheatd si colorarea cu Sudan III (lipidele se coloreaza in rosu), Sudan IV sau acidul osmic (lipidele se coloreaza in negru) sau cu Albastru de Nil (lipidele se coloreaza in nuante de albastru). Colorandu-se specific cu Sudan zona fasciculata a mai purtat numele de zond sudanofila. Vacuolele citoplasmatice nu au aceleasi dimensiuni si nu sunt la fel de abundente in toate celulele. Astfel, zona fasciculati a fost subimpartitd in doua zone: ~ zona fasciculati externa in care celulele sunt mai voluminoase si bogate in vacuole lipidice; — zona fasciculata interna in care celulele sunt mai mici si mai sarace in vacuole. Pe langa incluziile lipidice s-au mai evidentiat cantitati mari de vitamina C si granule de glicogen. Organitele celulare sunt bine reprezentate. In afari de lipozomi, se gasesc numeroase mitocondrii, ribozomi, ARG, reticul endoplasmic. Mitocondriile, de talie mare, prezintaé numeroase creste interne bine dezvoltate, uneori bifurcate sau largite de aspect diverticular, ceea ce denota o activitate enzimata intensa. Zona reticulata continua zona fasciculata spre interior pana la medulosuprarenala, cu care se continua fara nici o delimitare. Aceasta zona, reprezenténd cirea 7% din parenchimul suprarenalei, este formata din cordoane de celule mici, dispuse sub forma unei retele anastomotice, separate de capilare sanguine largi. Celulele prezint un nucleu rotund, mic, hipercrom, situat central. Citoplasma este de aspect intunecat, saraca in vacuole de lipide, ceea ce contrasteazd evident cu celulele din zona fasciculata. Bazofilia citoplasmei este data de prezenta in cantitate mare a ribozomilor, poliribozomilor si reticulului endoplasmic rugos, care contin ARN. fn citoplasmi s-au mai pus in evident cantitati mari de lipofuscin’, un pigment de culoare galben-brun, mai ales la persoanele adulte peste 30 de ani. In toate zonele corticosuprarenalei s-au observat celule in mitoza. De asemenea s-au mai evidentiat si celule cu citoplasma clara, cu organite si vacuole putine, ceea ce reprezint& celule care si-au epuizat secrefia, dar si celule cu nucleul mic, deformat, cromofobe care reprezinta celule intrate in apoptoza. 57Histologie medical Histoficiologia corticosuprarenalei. Corticosuprarenala este o glanda esentialé pentru mentinerea homeostaziei interne, Distrugerea corticosuprarenalei antreneaza pierderi masive ale ionului de Nat prin rinichi, deshidratarea organismului i hemoconcentratie. Prin studii de citochimie s-a demonstrat ca celulele din corticosuprarenala contin cantitafi mari de colesterol esterificat, fosfolipide, lecitine si grasimi neutre, mai ales in zona fasciculata si reticulata, iar prin tehnici de histoenzimologie s-au pus in evidenté numeroase enzime: fosfataza alcalind, fosfataza acida, fosforilaze, sulfataze, hidrolaze, dehidrogenaze, desmolaze etc. Aspectul structural si ultrastructural, prezenta abundenté a lipozomilor, a reticulului endoplasmic neted si a mitocondriilor, ca si activitatile enzimatice specifice, caracterizeaza celulele care sintetizeaza hormoni steroizi. Corticosuprarenala sintetizeaza trei grupe de hormoni: hormonii mineralocorticoizi care controleazi echilibrul hidroelectrolitic; —hormonii glucocorticoizi care intervin in metabolismul glucidic; — hormonii androgeni care intervin in dezvoltarea caracterelor sexuale secundare. Toate aceste categorii de hormoni, denumiti hormoni corticosteroizi, sunt sintetizati din colesterol. Colesterolul, endocitat din sange de celulele glandulare, este transformat enzimatic in S-pregnenolon, un intermediar foarte important, din care se sintetizeaza aldosteronul, cortizolul, cortizonul si testosteronul sau estriolul. Celulele glandulare ale suprarenalei nu contin intracitoplasmatic cantitati mari de hormoni, ceea ce demonstraz4 ci pe masura sintezei lor hormonii corticosteroizi sunt eliberati in mediul intern. Vacuolele citoplasmatice contin insa cantitati mari de colesterol si metaboliti intermediari. Lao stimulare puternicd cu ACTH se constaté o intensificare a activitatii de sinteza si excretie a corticosuprarenalei. Mineralocorticoizii (reprezentantul principal = aldosteronul) sunt sintetizati de zona glomerulata. Eliberati in singe, mineralocorticoizii intervin in reglarea echilibrului hidro-mineral prin retentia Nat sieliminarea K+ la nivelul portiunii distale a nefronului. Glucocorticoizii (reprezentantul principal = cortizolul) sunt sintetizati de zona fasciculata a corticosuprarenalei. Eliberat in singe el este cuplat cu 0 alfa-globulina si transportat in toate organele. Ac{iunea principala a cortizolului se exercita asupra metabolismelor glucidic si protidic. El determin’ hiperglicemie prin glicogenolizi hepa- ic, diminua consumul de glucozi in unele tesuturi, creste catabolismul proteinelor si ti glicoproteinelor, mobilizeaza lipidele din depozite determinand hiperlipemie, activeazi. unele enzime. Asupra metabolismului hidro-mineral are actiune sinergica cu aldosteronul dar de intensitate mai mica. Are actiune antiinflamatorie (reduce sinteza de colagen si matrice intercelulara de catre fibroblaste sau alte celule), provoacd eozinopenie si limfopenie (administrati in cantitati mari sau perioade lungi de timp, glucorticoizii provoacd atrofia tesutului limfoid), motive pentru care se utilizeaz’ in practica medical ca substante cu actiune antiinflamatorie puternica. 58Sistemul endocrin Hormonii androgeni (reprezentati de dihidroepiandrosteron, testosteron si estriol) sunt produsi de zona reticulata a corticosuprarenalei. In stari fiziologice importanta lor este redus deoarece hormonii sexuali secretati de glandele sexuale sunt in cantitate mult mai mare. Totusi, hormonii sexoizi suprarenalieni au importan{a in aparitia si dezvoltarea caracterelor sexuale secundare (pilozitatea fetei, axilare si pubiene, modificarea vocii ete.). in stiri patologice, excesul de hormoni sexuali determina aparitia pubertatii precace. Hormonii corticosuprarenalieni sunt degradati in ficat prin diverse reactii enzimatice. Activitatea corticosuprarenalei este stimulata puternic de ACTH-ul hipofizar. Administrarea de ACTH determina stimularea puternic& a zonei fasciculate si mai putin a zonei reticulate, Zona glomerulat nu este stimulata de nici un hormon adenohipofizar, reglarea cantitatii de aldosteron facandu-se prin sistemul renina- angiotensina-aldosteron. Medulosuprarenala Ca si corticosuprarenala, medulosuprarenala este formata din stroma si parenchim. Stroma medulosuprarenalei este constituita din fibre colagene desprinse din capsula glandei care traverseazii corticosuprarenala, fibre de reticulina, rare celule de tip fibroblastic, rare macrofage si mastocite. Pe calea acestor fibre con- junctive ajung in medulosuprarenala vasele sanguine. Medulosuprarenala are vascularizatie sanguin dublé. Pe de-o parte ea primeste sange din capilarele care traverscazi corticosuprarenala gi se continua cu capilarele din medulars, iar pe de alta parte din arteriolele care se desprind direct din arterele suprarenale, traverseaza capsula si toat& corticosuprarenala si se capilarizeazi in medulara. Capilarele sanguine se anastomozeaza si formeazi o retea capilarA sinusoida, foarte bogata. Capilarele care provin din corticosuprarenala aduc sdnge incarcat cu hormoni, in special cortisol, care stimuleaza sinteza de adrenalina, noradrenalina si dopamina de catre celulele din medulosuprarenala, Venele sunt dilatate, cu peretele subtire si calibrul neuniform. Parenchimul este format din cordoane de celule de forme si de dimensiuni variabile, dispuse neordonat, datorita dispozitivului vascular complex care se formeazA in aceasta zona. Sunt celule cu originea in crestele neurale (neuroni) care, in cursul evolutiei ontogenetice, si-au picrdut prelungirile si au capatat proprietati secretorii. Parenchimul medulosuprarenalei este similar cu cel al unui ganglion simpatic. Unele celule sunt rotunde, de dimensiuni mici, cu nucleul rotund situat central; alte celule sunt de dimensiuni mari, poliedrice, cu nucleul excentric. Citoplasma este abundenta, neomogeni, fin granulara si uneori vacuolara. Citoplasma contine organite celulare obignuite: mitocondrii numeroase, ARG-ul dispus perinuclear, ri bozomi liberi si poliribozomi, lizozomi, reticul endoplasmic rugos si neted. fn cito- aHistologie medicald plasma se gisesc numeroase granule cu diametrul de 150-300 nm, delimitate de o membrana proprie, care se coloreaza in galben-brun cu sdrurile de crom (reactie cromafin). Aceste granule contin catecolamine (adrenalina gi noradrenalina), do- pamina, ATP (adenozin-trifosfat), proteine specifice (denumite cromogenine), encefaline, enzime etc. Studii de citochimie au demonstrat cd secretia principala a acestor celule este reprezentat& de adrenaliné si noradrenaliné. Cele doua catecolamine sunt, in conditii fiziologice, secretate de doua tipuri celulare diferite. Prezenta unor celule cu caractere intermediare ca si aparitia unui polimorfism celular in cursul unor stimulari a condus la ideea c& toate celulele medulosuprarenalei pot sintetiza cele doua amine, noradrenalina putand fi metilata si transformata fn adrenalina atunci cAnd organismul este supus unui stres puternic. Celulele medulosuprarenalei primesc terminatii nervoase libere preganglionare de la neuronii simpatici ce compun nervii splahnici. Daca in celulele din corticosuprarenala nu sunt stocati hormonii sintetizati, in medulosuprarenala produsii finali de sinteza sunt stocati la polul vascular al celulelor gi eliberati in sdnge la diferite stimulari. S-a constatat cA aproximativ 80% din granulele stocate in citoplasma contin catecolamine care pot fi eliberate imediat in circulatia sanguina. Histofiziologie Sinteza catecolaminelor (adrenalina $i noradrenalina) se realizeazA pornind de la aminoacidul tirozina sau de la alti precursori (dopa sau dopamina) cu ajutorul sistemelor enzimatice de care dispun celulele medulosuprarenalei. Catecolaminele sunt incorporate in granule alaturi de alte substante (ATP, proteine, lipide) si stocate in citoplasma. Eliberarea catecolaminelor se face prin exocitozi gi se insoteste de eliminarea in circulatia a ATP-ului, proteinelor sau a altor componente granulare. Din sénge catecolaminele se fixeaza in diverse tesuturi, Adrenalina actioneaza asupra metabolismului cclular producand cresterea glicemici prin glicogenolizA hepatica, mobilizarea rezervelor lipidice, cresterea catabolismului cu producere de energie, stimularea puternica a activitafii cardiace in timp ce noradrenalina actioneaza. asupra fibrelor musculare netede din peretii vaselor determinand vasoconstrictie gi cregterea tensiunii arteriale. Metabolizarea catecolaminelor are loc in toate fesuturile, dar mai ales fn ficat sirinichi. Paraganglionii Sunt structuri celulare similare medulosuprarenalei, Termenul de paraganglion a fost utilizat pentru prima data de Kohn (1903) pentru a defini un grup de celule de aspect epitelial asociate ganglionilor simpatici paravertebrali care prezentau reactie cromafina. Ulterior asemenea celule au mai fost identificate peri- sau paraaortic, in corpusculul carotidian, la nivelul plexului aortic si in diverse 60Sistemul endocrin organe (rinichi, ficat, pancreas, gonade). Suntcelule cu originea in crestele neurale ’iti secretorii. in general, structurile paraganglionare sunt care au cpatat propri bine vascularizate prezentand o bogati retea de capilare fenestrate. Structurile paraganglionare sunt mai bine dezvoltate la fat si la copil, apoi ele regreseazi cu inaintarea in varsta si uneori dispar complet. Celulele paraganglionare sintetizeazA catecolamine. EPIFIZA Denumita si glanda pineala, epifiza reprezinta un diverticul neuroepitelial al peretelui postero-superior al diencefalului. Este o gland mediana si nepereche, cu lungimea de circa 6,5 mm si grosimea de 4 mm. Stroma glandei este formata dintr-o capsuld conjunctiva fina, dependinta a meningelui care inveleste glanda la exterior. Din aceasta capsula pornesc septuri conjunctive care patrund in interiorul glandei lobuldnd-o incomplet. Septurile conjunctive se ramified printre celulele parenchimutui glandular, constituind interstitiile conjunctive ale acesteia. in aceste septuri, formate din fine fibre colagene si de reticulind se gisesc rare fibroblaste, rare mastocite si limfocite. Pe aceasta cale patrund in glanda vasele sanguine (care au originea in arterele coroidiene mijlocii) si fibre nervoase simpatice (cu originea in ganglionul simpatic cervical superior), Capilarele sanguine sunt capilare tipice, cu peretele continu format din celule endoteliale jonctionate strans prin zonule ocludens, asezate pe o membrani bazal subfire si continua. Celulele endoteliale formeaza principalul element al barierei hematoencefalice care este prezenta gi la nivelul epifizei. Printre elementele stromale se gasesc si numeroase fibre nervoase amielinice si mielinice. Cu inaintarea in varst&, stroma epifizara devine mai abundenta si contine mici conerefiuni calcare ce formeaza ,,nisipul epifizar'. Aceste concretiuni sunt mai abundente la femeia la menopauza. Parenchimul glandular este constituit din trei tipuri de celule: — pinealocitele ~ celulele glandulare, care ocupa (la tineri) circa 90% din volumul glandei ~celulele interstitiale — astrocite cu rol de sustinere, reprezentand circa 5-7%; — rare celule nervoase (neuroni), izolate sau grupate in mici insule Pinealocitele sunt celule nervoase care au capatat proprietati secretorii. Sunt celule de forma rotunda sau ovalar’, de talie mijlocie, ce trimit una sau doua prelungiri citoplasmatice in directia vaselor de sange. Nucleul pinealocitelor este ovalar sau rotund, dispus central, cu cromatina find, mai condensat& sub membrana nucleara. Citoplasma prezinta afinitati tinctoriale variabile de lao celula la alta. Ea poate fi mai mult sau mai putin bazofila in functie de cantitatea de ribozomi si poliribozomi continuti. Reticulul endoplasmic rugos este mai putin dezvolat, in timp ce reticulul endoplasmic neted este bogat, prezentand dilatatii terminale gi vezicule. Aparatul reticular Golgi este, de asemenea, bine dezvoltat, fiind gasit mai frecvent perinuclear 61Histologie medicala sub forma de vezicule si saci aplatizati. Mitocondriile prezinta creste transversale numeroase si o matrice putin densa la fluxu! de electroni. fn citoplasma s-au mai evidentiat numeroase microfilamente si microtubuli dispusi in retea, incluzii de glicogen, vacuole mici de lipide, pigment lipofuscinic si melanina, vezicule cu adrenalin si noradrenalina. Prelungirile citoplasmatice sunt mai bogate in vezicule de amine biogene (adrenalin si noradrenalina). Pinealocitele se jonctioneaza intre ele prin desmozomi si jonctiuni de tip ,.gap*, formand adevarate insule celulare. Celulele interstitiale sunt reprezentate de o varietate de astrocite fibroase. Ele prezinta citoplasma si nucleul mai intunecate decat pinealocitele. Citoplasma este bogat’ in ribozomi, reticul endoplasmic granulos, gliofilamente, corpi densi fagocitati. Prelungirile celulelor interstitiale inconjoara insulele de pinealocite, inclusiv prelungirile acestora $i formeazi o tcaci continua pericapilara. Histofiziologie Epifiza este o glanda endocrin& care sintetizeazA serotonind si melatonind. Pinealocitele prezinta un ritm circardian bine definit: in timpul zile ele elaboreaz4 serotonin pe care o transforma noaptea in melatonina si o excreta in mediul intern. Melatonina are o actiune inhibitorie asupra celulelor pigmentare si creste concentratia plasmatica de prolactina. Date actuale arata ca melatonina joaca un rol esential in controlului ritmului biologic al organismului De asemenea, epifiza elaboreazi numerosi factori hormonali care actioneazA asupra hipotalamusului, hipofizei, tiroidei, medulo-si corticosuprareanalei i glandelor genitale. in ansamblu, epifiza are rol frenator asupra cresterii si secretiei glandelor genitale. Stimularea activitatii glandulare este realizata de cresterea concentratiei de adrenalina si noradrenalina in plasma sau de stimularea ganglionului simpatic cervical superior. PANCREASUL ENDOCRIN Pancreasul este o glanda anexa a tubului digestiv, situat in cavitatea abdomi- nala, reteroperitoneal. El are o dubla secretie: — secretia exocrina asigurata de acinii serosi care elaboreaza sucul pancrea- tic bogat in enzime digestive. Acest suc este eliberat in timpul digestiei in duoden prin intermediul canalelor Wirsung si Santorini si participa la realizarea fazei intes- tinale a digestiei alimentelor; — secretia endocrina reprezentata in principal de inswlind si glucagon, ela- borat de insulele lui Langerhans, adevarate glande coordonale in miniatura. Insulele Langerhans au forma sferica sau ovalar si diametrul de circa 100-400 microni. Ele sunt rispandite fara nici o ordine in tot organul, fiind mai numeroase la nivelul capului si corpului pancreasului. S-a apreciat cA la om numarul de insule 62Sistemul endocrin Langerhans variaza de la 200 000 la 1 800 000, masa lor totala reprezentand circa 1% din masa organului. Insulele Langerhans sunt delimitate la periferie de o tramé fina de fibre de reticulina si colagen, fara ca acestea si le formeze o capsula. Ca orice glanda coordonala, insulele Langerhans sunt structurate in cordoane celulare cu dispunere neordonata, printre care exista o bogata retea de capilare sanguine. Pe preparatele histologice colorate cu hematoxilina-eozina sau tricromic, in- sulele se disting de acinii serosi datorit& aranjamentului coordonal al celulelor, colo- rabilitatii mai reduse a celulelor insulare fata de celulele acinare. Tehnicile histolo- gice clasice au relevat faptul ca in structura unei insule exist doua tipuri de celule: unele contin granulatii acidofile gi au fost numite celule A, iar altele contin granula- tii bazofile si au denumite cefule B. Studii de microscopie electronica si imunohis- tochimie au demonstrat ca insulele Langerhans contin 4 populatii celulare: ~ celulele A (sau alfa) reprezinta circa 20% din populatia celulara a insulei, contin granule acidofile, rezistente la tratamentul cu alcool, dense la fluxul de elec- troni (in microscopia electronicd), cu diametrul mediu de circa 230 nm. Aceste celule sunt raspandite mai frecvent Ia periferia insulei; secreta glucagon; ~ celulele B (sau beta) sunt cele mai numeroase. Reprezinta circa 70-75% din populatia celular a insulei, contin granule cu diametrul medit: de 270 nm si sunt mai numeroase in partea centrala a insulei; secretd insulind; —celulele D (sau delta) reprezint& circa 5%. Ele sunt dispersate mai frec- vent la periferia insulei, contin granule heterogene cu diametrul mediu de 330 nm; secreti somatostatind pancreatic’. —celulele PP sunt foarte rare, fiind mai numeroase la periferia insulei. Ele sunt mai freevente in insulele de la nivelul capului pancreatic. Contin granule cu diametrul mediu de 150 nm, dense la fluxul de electroni; secret polipeptidul pan- creatic vasoactiv. Histofiziologie Pancreasul endocrin secret, in principal, doi hormoni cu actiune antagonica asupra metabolismului glucidic: insulina si glucagonul. Insulina este un hormon polipeptidic, format din 51 de aminoacizi, hipoglice- miant, cu greutatea moleculara de 6000 daltoni. El favorizeaza penetrarea glucozei siarderea ci in toate celulele din organism si in mod deosebit in hepatocite, fibrele musculare, celulele adipoase. De asemenea, favorizeazi sinteza glicogenului sia lipidelor din glucoza. Lipsa insulinei sau hiposecretia de insulina determina diabetul zaharat caracterizat prin hiperglicemie, glicozurie, hiperfagie si poliurie. Glucagonul este un hormon polipeptidic hiperglicemiant prin activare proceselor de glicogenoliza hepatica. 63Histologie medicala Somatostatina este un hormon produs de celulele D, dar si de unii neuroni hipotalamici. Somatostatina are un efect opus hormonului somatotrop (STH), diminua secretia de STH si reduce secrefia de insulina si glucagon. Polipeptidul pancreatic vasoactiv (VPP) stimuleaza secretia gastrica si glico- genoliza hepatica. SISTEMUL ENDOCRIN DIFUZ in organism existi numeroase celule izolate, raspandite in diverse organe gi aparate, care au proprictati secretorii, fri a fi organizate in glande (organe anatomice). Ele sunt apropiate structural celulelor nervoase neurosecretorii si claboreaza fie peptide, fie amine biogene. Sistemul endocrin difuz (SED) cuprinde: celulele sistemului APUD, celulele sistemului neuroendocrin, alte celule. Celulele sistemului APUD (termen propus in 1966 de Pearse) cuprinde nume- roase celule care au mai multe caractere ultrastructurale, histochimice si histofi- ziologice asemaniitoare: — au capacitatea de a incorpora precursorii unor amine biogene; prezinta o enzima specifica: amino-acid-decarboxilaza; — scereti hormoni polipeptidici; in cadrul acestui sistem sunt cuprinse celulele medulosuprarenalei, celulele C din tiroida, celulele din pancreasul endocrin, unele celule endocrine din tubul digestiy, din arborele bronsic etc. Celulele sistemului neuroendocrin cuprinde numeroase celule situate in struc- tura unor epitelii de acoperire sau in structura unor organe. in acest sistem sunt cuprinse celulele sistemului gastro-entro-pancreatic (celulele secretoare de: secretina, serotonina, gastrina, colecistochinina, enterogastrond, enteroglucagon etc.), celulele arborelui bronsic, celulele Merkel din epiteliile malpighiene (epiderm, epiteliu eso- fagian, canal anal, col uterin), celulele paraganglionare, celulele Leydig din testicul. Celulele sistemului neuroendocrin prezinta urmatoarele caractere comune: —sunt argirofile; —contin vezicule dense la fluxul de electroni in microscopia electronica; — prezinta markeri imunohistochimici comuni: enolaza neuron-specifica (NES); ~ contin citokeratine; — prezinta markeri imunohistochimici specifici pentru produsii de sinteza. Alte celule ce apartin sistemului endocrin difuz: —celulele miocardului atrial — produc factorul natriuretic atrial (cardionatrina); ~celulele aparatului juxtaglomerular din rinichi—secreta renina, eritropoietina. 64ORGANELE SI FORMATIUNILE LIMFOPOIETICE Organele hemolimfopoietice sunt organele la nivelul carora se formeazi elementele figurate ale sAngelui (hematopoieza: haima= sAnge; poicsis=formare). Aceste organe contin fesut mieloid (maduva osoasé rosie) sau tesut limfoid (splina, timusul, ganglionii limfatici ete.) Toate organele hemolimfopoietice prezinta analogii structurale, toate produc celule mobile care formeaza sistemul imunitar al organismului. Cu exceptia miduvei osoase rogii care contine tesut micloid gi nu constituie un organ anatomic, ea fiind raspandit& in structura osului, restul organelor, denumite organe limfoide, contin tesut limfoid si formeazi organe anatomice (splina, timusul, ganglionii limfatici etc.). In afara organclor limfoide, tesutul limfoid se gaseste si in structuri histologice denumite formatiuni limfoide. Aceste formatiuni limfoide se gasesc in peretele organelor tubului digestiv, in peretele organclor aparatului respirator, genital etc. Tesutul limfoid este varietatea de tesut hematopoietic in care se formes limfocitele. Acest tesut formeazi parenchimul organelor si structurilor limfoide. Organele limfoide se impart in doua categori — organe limfoide primare sau centrale care produc inainte de nastere celule suse (imunoblaste) si asiguré diferenticrea si multiplicarea limfocitelor independent de contactul cu antigenele. Sunt reprezentate de maduva osoasi rosie si timus. Organele limfoide primare sunt primele structuri cu caracter limfoid care apar in evolutia ontogenetica in organismul uman. Ele sunt colonizate cu celule sanguine primordiale care se diferentiazi din mezenchimul extraembrionar. Din aceste celule primordiale se vor diferentia primele limfoblaste antigen independente. in m&duva osoasa rosie se vor diferentia limfocitele B, iar in timus limfocitele T, —organe limfoide secundare sau periferice. in aceste organe, multiplicarea si diferentierea limfocitelor se face in urma contactului cu antigenele. Organele limfoide secundare sunt populate cu limfoblaste pe cale sanguina din organele limfoide primare inca din viafa intrauterina. Postnatal, populatia acestora se mentine prin self-replicare, fn.urma contactului cu un antigen, in organele limfoide A 65Histologie medicalé periferice iau nastere doua tipuri de celule care coopereaza in elaborarea raspunsului imun: unele sunt implicate in rspunsul imun celular, iaraltele in rispunsul imun umoral. Organele limfoide periferice se gasesc la principalele porti de patrundere a antigenelor in organism sau pe traseele pe care acestea ar putea fi vehiculate. Astfel, splina blocheaz& antigenele care ar circula pe cale sanguina, ganglionii limfatici filtreaza limfa de antigene, iar formatiunile limfoide de !a nivelul tubului digestiv si aparatului respirator neutralizeaz4 antigenele patrunse pe aceste cai din mediul ambiant. Organele limfoide periferice contin atét zone timodependente (in care, in urma unui contact antigenic, se diferentiaza limfocite T) cat si zone bursodependente (in care se diferentiaza limfocite B). Structurile limfoide timodependente sunt: —zona paracorticala din limfoganglionii limfatici; —mansoanele limfoide periarteriale din pulpa alba a splinci; —infiltratul limfoid difuz de la nivelul amigdalelor, placilor Peyer, apendicelui sau formatiunilor limfoide din peretele tubului digestiv sau arborclui trahcobronsic. Structurile timoindependente (bursodependente) sunt reprezentate de foliculii limfatici din ganglionii limfatici, splina, amigdale, apendice etc. in sange gi in diverse organe exist atat limfocite T cat si limfocite B, provenite atat din organele limfoide centrale cat si din organele limfoide periferice. Limfocitele T si B derivate din organele limfoide periferice sunt limfocite reactiv-dependente; ele vor actiona specific impotriva unui antigen. Structurile limfoide contin o cantitate mai redusa de tesutul limfoid. Ele sunt reprezentate de: infiltratul limfoid, punctul limfoid sau foliculul limfoid Infiltratul limfoid este format dintr-o acumulare locala de limfocite, in tesutul conjunctiv al unor mucoase sau organe, in urma pétrunderii unui antigen. Disparitia antigenului poate fi urmati de disparitia infiltratului limfoid. in infectii cronice, pe langa limfocite pot aparea si plasmocite, formand un infiltrat limfoplasmocitar difuz. Asemenea infiltrate limfoide se intalnesc freevent in corionul mucoasei tubului digestiv si mucoasei respiratorii. Punctul limfoid este format dintr-o aglomerare de limfocite concentratd intr-o zona restrins&, delimitata net de fesutul conjunctiv inconjurator. fn stroma acestei formatiuni limfoide apare o trama find de fibre de reticulina cu rol de suport pentru limfocite. Foliculul limfoid reprezinta forma cea mai evoluata de organizare a tesutului limfoid. Foliculii limfoizi se gasesc in structura organelor limfoide periferice, dar pot fi intalniti si izolat in peretele organelor tubului digestiv sau arborelui traheobronsic. De forma rotunda sau ovalara, foliculii timfoizi au un diametru de circa 1 mm. Ei sunt formati dintr-o aglomerare masiva de limfocite dispuse intr-o stroma specifica citofibrilara. Stroma este format din fibre de reticulina dispuse intr-o refea plexiforma tridimensionala (responsabila de forma sferica a foliculilor), fibre de 66Organele $i formatiunile limfopoietice colagen, celule reticulare, celule dendritice, fibroblaste, vase sanguine. in ochiurile retelei stromale se gaseste tesutul limfoid al foliculului. Se disting doud tipuri de foliculi limfoizi: = foliculi limfoizi primari; —foliculi limfoizi secundari. Foliculii limfoizi primari sunt primii foliculi care apar in cursul dezvoltarii embrionare in primordiile organelor limfoide periferice. Ei sunt formati din limfocite i dispuse in insule dense, compacte, omogene. Postnatal, asemenea foliculi nu se mai gasesc decit la nou nascut, deoarece prin stimulare antigenica ei se vor transforma in foliculi secundari. Foliculii limfoizi secundari prezinta: —un centru clar germinativ; —corticala sau coroana foliculara. Centrul clar germinatiy, denumit si centru reactiv sau centrul clar Fleming apare pe preparatele histologice mai clar, mai putin incarcat cu celule. in realitate centrul foliculului secundar este ocupat de numeroase limfoblaste, celule tinere, de dimensiuni mai mari decat limfocitele mature, cu nucleul mare si hipocrom (datorita dispunerii laxe a cromatinei). Multe limfoblaste pot fi surprinse in mitozA (de aici si numele de centru germinativ). Printre limfoblaste se gasesc prolimfocite, rare limfocite mature, macrofage, plasmocite si numeroase celule dendritice. Limfoblastele din centrul foliculului denumite gi ,,centroblaste“ sunt limfoblaste B stimulate de un antigen (limfoblaste reactive), Prin multiplicarea lor se formeazit limfocite B antigen dependente care vor elabora anticorpi specifici pentru antigenul care le-a stimulat. Corticata sau coroana foliculului este formata dintr-o populatie densa de limfocite B mature care, datorita nucleului hipercrom, dau un aspect intunecat acestei zone. PrintRe limfocite se gasesc rare limfoblaste (unele chiar in mitoza), macrofage si celule dendritice. Foliculii secundari apar ca un rispuns lao stimulare antigenic& prelungita; in absenta stimularii antigenice foliculii secundari pot regresa in foliculi primari Foliculul limfoid nu este delimitat la periferie de o structura conjunctiva (capsula) proprie, moti pentru care periferia corticalei nu poate fi delimitat cu exactitate. Ei sunt alcatuiti din limfocite B care iau nastere in centrul clar germinativ sise maturizeaza functional in corticala. Totusi, la un pol al foliculului si in infiltratul limfocitar perifolicular, se gasesc si limfocite T. Foliculii limfoizi pot fi izolati, asa cum sunt in corionul mucoasei digestive si mucoasei respiratorii, sau pot fi agminati (alaturafi prin corticalele lor) asa cum sunt in corticala ganglionilor limfatici, placile Peyer, apendicele cecal, amigdale ete. 67Histologie medicalé TIMUSUL Timusul este un organ limfoepitelial situat in mediastinul superior, inapoia sternului. La nou nascut el cAntareste circa 15-20 g, la pubertate circa 35-40 g, iar la adult sufera un proces de atrofie parenchimatoasa si involutie adipoasi, avand circa 14-15 g. Totusi nici la varste foarte inaintate activitatea sa nu este complet suprimata. EI ocupa un loc particular in sistemul limfoid atat prin structura cat si prin rolul sau, deoarece timusul, spre deosebire de alte organe limfoide nu contine in parenchim foliculi limfoizi, iar stroma sa nu este conjunctiva ci epiteliald, Eljoaca un rol esential in imunitate, colonizand cu limfocite T alte organe si structuri limfoide. Timusul este alcdtuit din doi lobi de forma piramidala sau ovoidala, unifi in partea lor inferioara prin fata median. Fiecare lob este delimitat la exterior de 0 capsula conjunctivo-vasculara care trimite in interiorul organului septuri conjunctive care impart parenchimul in lobuli. Lobulii timici au forma neregulatd, poligonala si dimensiuni variabile de la 0,5 la 2 mm. Lobulii pot fi complet delimitati de septurile conjunctive sau pot fi uniti mai multi printr-o medulara comuna, Structura lobulului timic Lobulul timic este considerat unitatea structurala si functional a timusului Fiecare lobul timic este delimitat la exterior de o structura conjunctiva reprezentata de capsula gi septuri conjunctive care se desprind din capsula. Atat capsula timica cat si septurile conjunctive desprinse din ea prezinti o structuri fibroasa, bogata in fibre de colagen, putine fibre elastice si de reticulina, fibrocite, mastocite si vase sanguine. in unele septuri interlobulare mai voluminoase se giisese si adipocite, chiar si la copil. Numarul adipocitelor stromale creste pe masura ce se inainteaza in varsta. Septurile conjunctive contin numeroase vase sanguine (arteriole, venule, capilare) si vase limfatice. Din septurile conjunctive perilobulare se desprind septuri fine care p&trund in interiorul lobulului si insotesc vasele sanguine intralobulare. La adulti, in septurile interlobulare au fost gasiti noduli limfoizi formati din limfocite B, cu centru clar germinativ evident. Pe preparatele histologice, in colorafiile uzuale (hematoxilina-eozina, tricromice), in fiecare lobul timic se disting doua zone: — 0 zona periferica de aspect mai intunecat, bogata in celule mici cu nucleul hipercrom numita corticala lobulului; ~ o zona mai clara ce ocupa partea central a lobulului numiti medulara. Histologic, lobulul timic este format din doud componente: stoma si parenchim. Stroma lobulului timic, prezenta atat in corticala cat si in medulara timica, este o stroma particulara, specifica, fiind format din celule epiteliale cu prelungiri, 68Organele si formatiunile limfopoietice jonctionate intre ele prin desmozomi, care creeazi o retea tridimensionala in ochiurile careia se gasesc elementele parenchimului timic. Aceasta stroma, spre deosebire de alte organe limfoide, nu contine fibre de reticulina, fiind un citoreticul stromal, Datorita prelungirilor pe care le prezinta, celulele epiteliale stromale mai sunt cunoscute ca ,,celule dendritice* sau ca ,,celule reticulare epiteliale*. Prezinta un nucleu mare de circa 10 microni, rotund, asezat central, hipocrom si nucleolat. in citoplasma lor s-au evidentiat organite celulare comune, granule si vacuole, precum gi tonofilamente, elemente ultrastructurale specifice celulelor epiteliale. Unele celule stromale aplatizate invelesc traveele conjunctive perivasculare sau se dispun ca o teacd (teaca epitcliala) in jurul membranei bazale a capilarelor sanguine, Acest ansamblu celular stromal participa al formarea barierei timice care izoleaza celulele parenchimului timic de circulatia sanguin prin care se vehiculeazi substante antigenice. Se asigura astfel proliferarea si maturarea antigen — independenta a timocitelor (limfocitelor timice) si este impiedicata implicarea timusului in reactiile imunitare. Numeroase studii ultrastructurale si de imunohistochimie au demonstrat ci celulele epiteliale stromale reprezinta locul in care sunt elaborati hormonii timici: timozina, factorul umoral timic, factorul timic stimulator al limfopoiezei. Timozina stimuleaza exprimarea pe suprafata limfocitelor tinere a markcrilor specifici, iar factorul umoral timic stimuleaz& diferentierea limfocitelor CD8. Actiunea hormonilor timici asupra diferitelor tesuturi si organe este putin cunoscuti. in medulara timica exist& unul sau mai multi corpusculi Hassall (formatiuni histologice specifice timusului), la formarea carora participa numai celulele stromale, Corpusculii Hassall sunt formatiuni rotunde sau ovalare, cu diametrul variabil de la 20 la 200 de microni, cu structura policromatica, neomogena. La periferia lor exist cateva straturi de celule epiteliale aplatizate, acidofile, dispuse concentric, intricandu-se unele in altele (ca foile unui bulb de ceapa). Partea centrala a corpusculului Hassall apare uneori chistica, alteori este formata din lamele citoplasmatice hialinizate, resturi nucleare si celulare. Studi de microscopie electronica au demonstrat ca acesti corpusculi reprezinta locul de degenerescenta a celulelor reticulare epiteliale. Celulele periferice ale corpusculului Hassall pe masura ce evolueaza spre centrul acestuia isi intensified sinteza de granule de keratohialina (conferind zonei centrale a corpusculului un aspect bazofil), tonofilamentele devin mai dense si mai groase si formeazi o retea neregulata la suprafata c&reia ader& materialul format de granulele de keratohialind, Celulele care patrund in centrul corpusculului isi elimina nucleul si se transforma in lamele keratinizate, groase, omogene, similar celulelor din stratul cornos al epidermului. Corpusculii Hassall cresc numeric in raport cu varsta. Parenchimul timic este format preponderent din limfocite T sau timocite, Dispunerea limfocitelor in parenchimul timic nu este omogena, ceea ce determina aparitia a doua zone in cadrul lobulului: 69Histologie medicalé —zona corticala— situata la periferia lobulului; — zona medulara ~ situata in centrul lobulului. Corticala timica incepe imediat sub capsula sau sub traveele conjunctive care delimiteaza lobulul. Are o grosime variabila (este mai groas4 la nou nascut si copilul mic si mai redusa al adolescent si adult) gi se continua fara nici o delimitare neta cu zona medulara. Limfocitele T sunt mult mai numeroase in corticala lobulului timic decat in medulara. in corticala, limfocitele au o dispozitie radiara de la periferia lobulului spre zona medulard. Cea mai mare parte din limfocite au deja pe membrani antigene specifice limfocitelor T. Limfocitele T prezinta un nucleu mare, de 5-6 microni, hipercrom, care ocupa cea mai mare parte a cclulei. Citoplasma este intens bazofild si apare ca un lizereu la periferia nucleului. Toate aceste aspecte microscopice sunt raspunzatoare de aspectul mai intunecat al corticalei care apare in colorafiile uzuale. Sub capsula timic& se gisesc numeroase celule tinere, limfoblaste, in mitoza. Printre limfocite s-au pus in evidenta numeroase celule epiteliale reticulare, cu rol de sustinere, dar si numeroase macrofage care au rolul de a fagocita resturile celulare rezultate din involutia timocitelor. Medutara timicé contine o populatie celulara mai heterogend: limfocitele T sunt mai putine decat in corticala, celulele epiteliale stromale si macrofagele sunt mai numeroase. Foarte rar se gasesc gi granulocite neutrofile, acidofile sau mastocite. Caracteristic medularei timice este prozenta corpusculilor Hassall. Vascularizatia timusului. Bariera singe — timus. Vascularizatia timusului este asigurati de ramuri arteriale care provin din arterele tiroidiene inferioare si arterele mamare interne, Ele traverseaz& capsula organului si patrund in septurile conjunctive interlobulare. De aici, pe calea traveelor conjunctive intralobulare, p&trund in lobul si se anastomozeaz& formand un cere arteriolar la limita dintre corticala si medulara. Din acest cerc arteriolar se desprind capilare care merg radiar atat in cortical cat si in medulara. Capilarele din cortical sunt mult mai numeroase decat cele din medulara. _ Capilarele sanguine, atat din medulara cat si din corticala, se incurbeazA in ans, revin la limita medular&-cortical& si dreneaz& sangele in venule postcapilare situate la acest nivel. Aceste venule prezinta un endoteliu inalt, de aspect cubic si permit trecerea limfocitelor T in circulatia sanguind. Venulele postcapilare se indreapta spre septurile interlobulare si conflueazd in venule interlobulare care dreneaza sangele in venele tirodiene inferioare si venele mamare interne. Capilarele lobulului timic sunt formate dintr-un endoteliu continuu, celulele endoteliale jonctionandu-se intre ele prin zonule ocludens, iar sub ele se gaseste o membrana bazala, de asemenea continua. In jurul capilarelor exist o tramé find 70Organele si formatiunile limfopoietice de fesut conjunctiv format din fibre de colagen, macrofage, fibroblaste si putin substanta fundamental. Capilarele sanguine gi tesutul conjunctiv pericapilar sunt invelite de un mangon celular continuu format din celule stromale, reticulo-epiteliale, astfel ca limfocitele timice sunt izolate de antigenele circulante. Aceasta structura, cunoscuta sub numele de baricra timica sau bariera timus-sange este formata din urmitoarele clemente: —endoteliul capilar continuu; membrana bazal& subendoteliala; — fesutul conjunctiv pericapilar care confine macrofage ce pot neutraliza eventualele antigene care au trecut peretele capilar; —celulele reticulo-epiteliale stromale Histofiziologia timusului Timusul este un organ limfoid central unde se diferentiaz’ si se matureazi limfocitele T. El regleaz4 reactiile imunitare si in special imunitatea celular’. Actiunea timusului asupra procesului de limfopoieza si implicit asupra imunititii are loc in special in perioadele prenatala si postnatala precoce. Timectomia experimentald la animalele nou-nascute determina aplazia organelor limfoide periferice, limfopenie sanguin, perturbarea imunitatii celulare si grave tulburari trofice. Limfocitele T iau nastere in zona externa a corticalei lobulului timic, Aici ele igi exprima markeri de suprafaté CD4 si CD8. Aceste timocite migreaz& spre zonele profunde ale corticalei si se multiplica activ. Limfocitele CD4 sunt limfocite »-inductoare“, pe cdnd limfocitele CD8 sunt limfocite citotoxice si supresoare. in timpul procesului de diferentiere, timocitele isi exprima pe suprafata plasmalemei moleculele complexului major de histocompatibilitate (MHC) prin care ele sunt capabile si recunoasca structurile proprii organismului de structurile antigenice, deci si diferentieze structurile self de cele non-self: Diferentierea limfocitelor si maturarea lor functionala este controlata de celulele epiteliale stromale care elimina limfocitele ,,defecte*. Limfocitele T care patrund in circulatia sanguina vor colonize organele limfoide periferice formand ,,zonele timodependente* din splina, ganglioni limfatici, apendice etc. Ele au o viata scurta, de la cdteva ore la cateva zile (,,limfocite cu memorie“), dar pot deveni si limfocite cu viata lunga in urma contactului cu un antigen. Involugia timusului Dup4 pubertate timusul incepe s4 involueze. Fenomenele de involutie se manifest prin reducerea progresiva a parenchimului limfoid, stergerea diferentelor dintre corticala si medulara lobulului timic, cresterea numarului de macrofage intralobulare, sporirea numérului si volumului corpusculilor Hassall, dezvoltarea stromei perilobulare si aparitia unei cantitayi mari de adipocite in septurile conjunctive interlobulare sau la nivelul capsulei. 71Histologie medicala SPLINA Este un organ limfoid periferic, situat in hipocondrul stang, intre stom: rinichiul stang. Ea are o forma ovalara, aplatizata, prezentand o fata externa convex in raport cu peretele toraco-abdominal, o fata internd usor concavai si doi poli: polul superior si polul inferior. Pe fata interna, in zona centrala prezinta hilul splenic, fooul prin care patrunde in organ artera splenica si nervii splenici gi ies vena splenic& si vasele limfatice eferente (splina nu are vase limfatice aferente), Greutatea medie a splinei este de circa 200 g. La periferie splina este delimitata de o capsula conjunctiva cu grosimea de cAtiva mm. Capsula splenica este formata din fibre de colagen dispuse ordonat, rare fibre elastice, fibroblaste gi cateva fibre musculare netede (in partea profunda a capsulci). Din capsula se desprind trabecule conjunctive care patrund in organ gi se anastomozeaza delimitand spatii areolare de forma si dimensiuni variate. La nivelul hilului splenic tesutul conjunctiv este mult mai bine reprezentat. Capsula gi trabeculele conjunctive formeaza ,,scheletul* conjunctiv al splinei care ofera suport pentru stroma specifica si pentru parenchimul splenic. in sectiune, splina prezinté macroscopic doua tipuri de structuri: — pulpa rogie formata dintr-un fesut imbibat cu cantitafi mari de singe, = pulpa alba format din insule albicioase cu diametrul de 1-3 microni (corpusculii Malpighi) diseminate relatiy omogen in structura pulpei rogii. Stroma splenici este o stroma specifica, fiind formata din tesut reticular spongios si celule reticulare. Fibrele de reticulind formeaza o rejea plexiforma in ochiurile careia exista celulele parenchimului limfoid. Celulele reticulare sunt celule stelate cu prelungiri foarte lungi care se insera pe fibrele de reticulina. Aceasta stroma este prezenta att la nivelul pulpei albe cat si la nivelul pulpei rosii. Stroma specifici se inser pe capsula organului, pe septurile (travecle, trabeculele) conjunctive care se desprind din capsula si pe tesutul conjunctiv perivascular. Ea alcituieste o retea fibrilara fina, putin rezistenta, ceea ce explica fragilitatea gi friabilitatea splinei la traumatisme. (Splina este frecvent interesaté in traumatismele abdominale. Ruptura splinei este insotita de hemoragie interna grav ccca ce impune interventia chirurgicala si extirparea organului). Parenchimul splenic este format din pulpa alba si pulpa rosie. Arhitectura parenchimului splenic este determinata in mare parte de dispunerea vaselor sanguine. Artera splenic, ramur a trunchiului celiac, se divide la nivelul hilului si da mai multe ramuri care patrund in trabeculele conjunctive ce se desprind din capsula. La randul lor, arterele trabeculare dau ramuri care patrund in septurile conjunctive ce se desprind din trabecule. Din aceste ultime ramificafii se desprind artere cu diametrul de circa 0,2 mm care patrund in parenchimul splenic. Aceste artere numite ,,arterele centrale“, sunt inconjurate de 0 teac& continua de tesut limfoid formand ,,mangoanele limfoide periarteriale*. Mansoanele limfoide sunt formate din limfocite mici si rare eclule reticulare. Din loc in loc, de-a Jungul 72Organele si formatiunile limfopoietice mangoanelor limfoide periarteriale, apar excentric foliculii limfoi Malpighi). Foliculii limfoizi pot fi primari sau secundari. Mansoanele limfoide (structuri timo-dependente) si corpusculii Malpighi (structuri burso-dependente) formeaza pulpa alba. Pulpa rosie este formata din cordoanele Billroth si capilarele sinusoide. Cordoanele Billroth sunt formate din {esut limfoid care umple spatiile dintre capilarele sinusoide, Se gasesc aici numeroase celule reticulare care trimit prelungiri pana in lumenul capilarelor sinusoide, numeroase macrofage care prezinta in citoplasma resturi de hematii endocitate, hematii intregi sau un pigment brun de hemosiderina rezultat din fagocitoza hematiilor, plasmocite izolate sau grupate in insule de 5-6 celule, rare limfocite mici, rare hematii si plachete sanguine, Stroma este formata din fibre de reticulina care se inser pe membrana bazalaa capilarelor sinusoide. Capilarele sinusoide formeazi o retea vasculara imensa. Sunt capilare cu peretele discontinuu, cu lumen neregulat, cu diametrul de la 30 la 100 microni. Peretele capilar este format din celule endoteliale alungite, cu axul mare in lungul capilarului, care lasa spatii largi intre ele de circa 10-40 microni. Celulele prezinti un nucleu turtit, agezat central; citoplasma contine organite citoplasmatice comune, numerosi microtubuli $i microfilamente, vezicule de pinocitoza. Celulele endoteliale J intre ele prin fine punti citoplasmatice laterale si se sprijind pe o membrana bazald discontinua. Reteaua de fibre de reticulina se dispune in jurul capilarelor sub forma de inele, la intervale regulate, perpendiculare pe axul vasului, ca. ,cercurile in jurul butoiului* (inelele lui Henle). Printre discontinuitatile capilarclor, celulele reticulare si macrofagele isi trimit prelungirile pana in lumenul capilarului de unde capteaza antigenele. Zona marginali este reprezentata de o lama de tesut limfoid care se interpune intre pulpa alba si pulpa rosie. Aceast& structura confine numeroase celule reticulare, numeroase capilare sinusoide dilatate, macrofage, limfocite, plasmocite, monocite, hematii, plachete sanguine, resturi celulare. Vascularizafia pulpei rogii. Arteriolele pulpei rosii provin din arteriolele centrale. Unele din aceste arteriole se capilarizeaza rapid in mansoanele limfoide periarteriale, altele se capilarizeaza in zona marginala, iar altele patrund in pulpa rosie unde dau ramificatii arteriolare scurte si drepte, neanastomozate, denumite arteriole penicilinate. Fiecare arteriola penicilinaté da 2-3 arteriole situaté in cordoanele Billroth. Aceste arteriole pierd elementele elastice si fibrele musculare din tunica medie, peretele lor fiind inconjurat de numeroase macrofage si celule reticulare care realizeaza o formajiune elipsoidé denumitd , ,husa Sweigger-Seide!*. Capilarele rezultate din artetiole se deschid fie in jesutul limfoid al cordoanelor - Billroth realiznd ,,circulatia deschisa*, fie in sinusoidele splenice, realizAnd ,,circulatia inchis&*. Prin cordoanele Billroth circulatia sangelui se realizeaz& incet, pe cand prin capilarele sinusoide circulatia este mai rapida. (corpuscu 73Histologie medicala Capilarele sinusoide se vars in venele pulpare care conduc sangele in venele trabeculare, iar de aici in vena splenic&. Sangele venos splenic este bogat in lim- focite, plasmocite si macrofage care sunt retinute la nivelul ficatului sau pulmonului. Fiecare capilar sinusoid este prevazut cu un sfincter precapilar si un sfincter posteapilar care regleazi circulatia sangelui in , sistem inchis“ (rapid) sau ,,sistem deschis* (lent). Reglarea circulatiei sanguine in capilarele sinusoide splenice este ‘inca insuficient cunoscuta. Circulatia limfaticd a splinei este, de asemenea, mai putin cunoscut. Ea incepe prin capilare limfatice la nivelul pulpei albe si in zona marginal. Aceste capilare conflueaza in vase limfatice eferente care insotesc venele splenice si se varsa in ganglionii hilari sau din vecinatatea splinei. Histofiziologia splinei Splina prezinti numeroase functii. Ea este un adevarat filiru biologic al sangelui datorité prezentei a numeroase macrofage si a ,,arhitecturii* microcir- culatiei sanguine. Aici sunt refinute si distruse numeroase antigene care au patruns in sistemul vascular sanguin. La nivelul splinci circulatia in sectorul capilar este mult incetinita, ceea ce permite un contact mult mai prelungit al macrofagelor cu masa sanguina, Deschiderea $i inchiderea sfincterelor pre— gi postcapilare determina dirijarea sangelui fie prin capilarele sinusoide (circulatie inchisa), fie prin structura cordoanelor Billroth (circulatie deschis&). Trebuie notat, de asemenea, ci macrofagele splenice prezint 0 capacitate de fagocitozA superioara altor macrofage prezente in maduva osoasi, ficat, pulmon ete. Ca organ limfoid periferic splina produce limfocite T (in zonele timodependente) si limfocite B (in zonele busodependente). Producerea limfocitelor este urmarea participarii splinei la rispunsul imun umoral si celular, Prezenta unui antigen in snge determina declangarea unui raspuns imun de tip umoral care antreneaza cooperarea a numeroase categorii de celule. Antigenul este initial captat de macrofagele splenice (care prezinta pe suprafata plasmalemei receptori specifici) dupa care este prezentat limfocitelor T helper“ care, la randul lor stimuleaza transformarea limfocitclor B in imunoblaste, iar apoi in plasmocite. Acestea produc anticorpi specifici care neutralizeazA antigenul. O alta functie a splinei este functia de eritroclacie. Macrofagele splenice au capacitatea de a recunoaste, de a retine si distruge hematiile imbatranite, anormale sau partial lezate. Cu ajutorul enzimelor lizozomale, macrofagele au capacitatea de a denatura partea proteici a hematiilor pind la aminoacizi (care sunt eliberati in sdnge) si de a separa fierul (Fe2+) de nucleul tetrapirolic din structura hemului. Ficrul este conjugat cu o protcina plasmatica (transferina) si transportat spre maduva osoasa rosie unde este reutilizat in procesut de eritropoieza, in timp ce restul hemului se transforma in pigmenti biliari care ajung pe calea venci porte la ficat de unde sunt eliminati prin bila. 74Organele si formatiunile limfopoietice Functia de rezervor sanguin este mai putin semnificativa la om. Totusi in cazul unor eforturi fizice prelungite, prin contractia fibrelor musculare netede din structura traveelor conjunctive si capsulei splenice, se mobilizeaza o cantitate de sdnge in vasele sanguine. Unele celule din parenchimul splenic (macrofagele si limfocitele) prezinta fenomenul de recirculare sanguind. Monocitete san, ie tree din capilare in structura cordoanelor Billroth sau zonei marginale, devin macrofage, dupa care pot reintra in vasele de sfnge ajungand la ficat sau la nivelul pulmonului. Limfocitele prezinta un proces de recirculare si mai accentuat. S-a constatat cA circa 50% din limfocitele pulpei albe sunt recirculate. Functia hematopoieticé este intensa in viata fetala. La nivelul splinei, in aceasta perioada se produc toate elementele figurate sanguine. Dupa luna a VII-a de viata intra uterind, la nivelul splinei dispare tesutul micloid, astfel c& dupa nastere splina va produce toata viata numai limfocite. in cazuri patologice (leucemii, anemii severe) splina sufera o ,,metaplazie mieloida* si produce aceleasi elemente figurate ca $i maduva osoasa rosie, datorita conservarii potentialului hematopoietic fetal. GANGLIONII LIMFATICL Ganglionii sau nodulii limfatici sunt mici organe limfoide efectoare, periferice, ce se dezvolta la confluenta vaselor limfatice. Ei detin o pozitie ideala pentru a capta si fagocita antigenele patrunse in organism, care sunt vehiculate pe cale limfatica. Numarul lor variaza de la 500 la 1000, iar masa lor total este de circa 500-800 g. in organism, ganglionii limfatici se gisesc raspanditi neuniform, find mai numerosi in axilA, laterocervical, inghinal, mediastinal, periaortic etc. Ganglionii limfatici au forma de bob de fasole sau de rinichi, fiind delimitati la periferie de o capsula conjunctiva strabatut de numeroase vase limfatice aferente. Diametrul lor variaza de la cativa mm la 1,5-2 cm, dar in situatii patologice (adenopatii), in urma p&trunderii unor stimuli antigenici puternici (germeni sau toxine microbiene, celule tumorale ete.) in structura lor, diametrul ganglionilor creste considerabil ajungand sa se dubleze sau si se tripleze. Ganglionii prezinté 0 margine convexd prin care patrund vasele limfatice aferente si o margine concava la nivelul cdreia se gaseste hilul organului. in hil exist vasele limfatice eferente, vasele de sAnge (arteriole, venule), filete nervoase vegetative gi tesut adipos. Histologic, in sectiune longitudinal, pornind de la marginea externa spre hilul organului, ganglionul limfatic prezinta trei regiuni distincte: — regiunea cortical situata la periferie, imediat sub capsuld, formaté din foliculi limfoizi primari si secundari; — regiunea paracorticala sau corticala profunda, reprezentaté de o masa de fesut limfoid fara limite exacte, interpus& intre foliculii limfoizi din corticala si cordoanele medulare; 15Histologie medicalé —regiunea medulard situati spre hilul organului, formata din cordoanele si sinusurile medulare.s Arhitectura ganglionului limfatic este conditionaté de trei structuri histologice: — scheletul conjunctiv reprezentat de capsula si traveele fibroase care se desprind din ea; — vasele limfatice care realizeazd o retea complex $i anfractuoasa dispusa intre capsula si hilul organului; — formatiunile limfoide: foliculii limfoizi, paracorticala si cordoanele medulare. Din punct de vedere histologic si histofiziologic, in structura ganglionului exist doua elemente structurale distincte: stroma si parenchimul. Stroma ganglionului limfatic are dou componente: stroma nespecifica si stroma specifica. Stroma nespecifica este formata de capsula organului si traveele conjunctive care se desprind din ea si patrund in ganglion. Capsula ganglionului este formata din fesut conjunctiv dens bogat in fibre de colagen cu dispunere ordonata. Printre fibrele de colagen se gisesc rare fibre elastice, rare fibre de reticulina, fibrocite si putind substanta fundamentala. Capsula este strabatuta de vasele limfatice aferente care patrund in ganglion sub un unghi ascutit. La locul de deschidere al vaselor limfatice aferente, in structura capsulei ganglionilor de dimensiuni mai mari pot exista cdteva fibre musculare netede. Grosimea capsulei este variabild de Ja un ganglion la altul. Din capsula se desprind travee conjunctive fine, mai numeroase in regiunea hilara, care patrund in interiorul organului fara sa-1 lobuleze. Stroma conjunctiva nespecifica formeaza un ,,schelet* de sustinere pentru stroma specifica si pentru elementele vasculare. Stroma specific’ a fost pus& in evident prin metode de impregnatie argentica. Ea este constituiti din fibre de reticulin’ organizate intr-o refea anastomoticd complexé ce se insera pe fata interna a capsulei si pe traveele conjunctive care se desprind din ea. Printre fibrele de reticulina se gasesc celule reticulare (celule de forma stelata cu multiple prelungiri) care, pe de-o parte se ancoreazA de stroma fibrilara reticulinicd, iar pe de alta parte se jonctioneaza intre ele prin desmozomi. Aceasti stroma citofibrilara este specifica organelor hemolimfopoietice. in ochiurile refelei stromale se gasesc celulele parenchimului limfoid. Parenchimul gangltionului limfatic este reprezentat de fesutul limfoid. in zona cortical fesutul limfoid este organizat sub forma de foliculi limfatici primari sau secundari, agminati prin corticalele lor. De obicei foliculii limfoizi se dispun intr-un singur rand. Foliculii primari sunt formati din numerose limfocite mici, celule reticulare si rare macrofage. Nu contin plasmocite. Foliculii limfatici secundari sau reactivi sunt de dimensiuni mai mari decat cei primari; uneori, in urma stimuldrilor imunitare intense acesti foliculi suferi un proces de hipertrofie, prezentand dimensiuni foarte mari. Ei prezinta un centru germinativ de formd ovalara cu aspect mai clar datorita prezentei a 76Organele si formafiunile limfopoietice numeroase limfoblaste (celulele tinere ale seriei limfocitare) care prezintA un nucleu mare, voluminos, hipocrom si nucleolat, citoplasma bogati si de aspect bazofil. Centrul germinativ mai contine macrofage, plasmocite si celule reticulare (denumite gi celule dendritice), Foliculii secundari stimulati intens contin in centrul germinativ numeroase limfoblaste, limfocite si plasmocite, in timp ce macrofagele sunt mai reduse numeric. Foliculii secundari, pe cale de involutie, se recunosc prin prezenta in centrul germinativ a unui numér mare de macrofage si de limfocite degenerate. Corticala foliculilor limfoizi este formata din limfocite mici, mature, numeroase, cu nucleul mare hipercrom, cu citoplasma putind, intens bazofila. Printre limfocite se gisesc macrofage, plasmocite si celule reticulare. Limfocitele din corticala limfoganglionului sunt, in marea lor majoritate, de tip B. Ele iau nastere in centrul clar germinativ, in urma stimularii antigenice. Se gisesc si rare limfocite T inductoare sau T supresoare. Imediat sub capsula ganglionului se giseste sinusul subcapsular, iar intre foliculii limfoizi se gasesc sinusurile interfoliculare. La nivelul acestor structuri zona corticala confine tesut limfoid mai sarac in celule (tesut limfoid lax). Aici se gasese celule reticulare, macrofage, limfocite, plasmocite si mastocite. Zona paracorticala denumita si corticala profunda, este dispusa intre zona corticala propriu-zisa si cordoanele medulare. Este formata din numeroase limfocite mici, celule reticulare, rare macrofage si rare plasmocite. Un alt clement caracteristic este absenta foliculilor limfoizi. Accasta zona se continua fara nici o delimitare cu regiunea medulara. Zona paracorticala este formata preponderent din limfocite T. Zona medulara este formata din cordoane medulare care se ramifica si se anastomozeaza intre ele, separate de capilare sinusoide. Cordoanele medulare sunt formate preponderent din limfocite mici, macrofage si plasmocite. Limfocitele din medulara sunt de tip B. Uneori se gasesc rare granulocite neutrofile, eozinofile, mastocite $i chiar hematii. Vasele limfatice ale ganglionului Ganglionii limfatici se gasesc dispusi pe traiectul vaselor limfatice, Ei primesc limfa dintr-un anumit teritoriu al organismului prin vasele limfatice aferente. Aceste vase sunt prevazute cu valvule care imprima directia de circulatie a limfei. Vasele limfatice aferente abordeaza ganglionul prin partea sa convex, traverseaz capsula si se deschid in sinusul subcapsular (denumit si sinus marginal). Acest vas limfatic se gaseste imediat sub capsula ganglionului. El este tapetat spre capsula de un rand de celule endoteliale aplatizate; spre cortical, peretele sinusului subcapsular este mai greu de evidentiat datorita faptului c& endoteliul prezinta multiple discontinuitafi prin care ptrund celule din parenchimul limfoid. Sinusul subcapsular se continua in profunzimea ganglionului cu sinusurile perifoliculare. De aici limfa 7Histologie medical strabate zona paracorticala si se acumuleaza in sinusurile medulare. in apropierea hilului, sinusurile medulare conflueazi si genereazi 1-2 vase limfatice eferente care pirasesc ganglionul prin hil. Sinusurile limfatice sunt capilare limfatice cu lumenul neregulat, anfractuos, de dimensiuni variate si cu peretele discontinuu. Endoteliul care delimiteaza sinusurile limfatice este format din celule aplatizate asezate pe o membrané bazala discontinua. Vascularizatia sanguina Ganglionul limfatic primeste la nivelul hilului 1-2 artere. Acestea se divid in mai multe artere care strabat medulara prin septurile conjunctive fibroase intercordonale, apoi strabat zona paracorticala si zona cortical. fn apropierea capsulei ele se termina prin formarea a numeroase arcade vasculare subcapsulare. Pe tot parcursul lor, arterele dau colaterale numeroase care vascularizeaza teritorii variate ca dimensiuni in medulara, paracorticala si cortical’. Reteaua de capilare format din arteriole este mai sarac& la nivelul corticalei si mult mai densa la nivelul meditlarei. Capilarele fuzioneaza formand venule postcapilare. Venulele converg spre hilul organului unde formeazi 1-2 vene care parasesc ganglionul. in zona paracorticala, venulele postcapilare prezinti un endoteliu inalt, de forma cubicd, cu numeroase limfocite care traverseazi peretele vasului. Acest pasaj limfocitar este activ si selectiy si reprezint& locul de recirculare al limfocitelor din snge spre parenchimul ganglionar. Histofiziologia ganglionului Ganglionii limfatici sunt adevarate filtre biologice interpuse de-a lungul vaselor limfatice. Antigenele vehiculate pe cale limfaticd ajung la nivelul ganglionului. Aici sunt recunoscute de celulele imunocompetente ca structuri ,,non-self*, sunt extrase din limf& de citre macrofage si celulele dendritice si prezentate limfocitelor imunocompetente care declanseazA un raspuns imun celular sau umoral. Daca rispunsul imun este de tip umoral se constati o proliferare a celulelor din centrul germinativ al foliculilor limfoizi cu aparitia a numeroase limfocite B. Unele dintre aceste limfocite se transforma in plasmocite, celule producatoare de anticorpi. Daca raspunsul imun este de tip celular se constatd o hiperplazie a zonei parafoliculare datorita formarii de clone de limfocite T efectoare. Prezen{a unor antigene la nivelul ganglionului determina hipertrofia acestuia (adenopatie). 78Organele si formatiunile limfopoietice Alte formatiuni limfoide La nivelul mucoasei tubului digestiv exist numeroase formatiuni limfoide care au rolul de a capta i neutraliza antigencle patrunse in organism pe aceasti cale. Structuri limfoide similare, mai putin organizate, se gisesc gi la nivelul mucoaselor respiratorii si urinare. Aceste mucoase contin in corionul lor un tesut limfoid lax, cu numerosi foliculi limfoizi, care formeaza o barierd imunitar’ continua. Formatiunile limfoide prezente in aceste mucoase secreta numeroase imunoglobuline (Ig.G, Ig.A) care strabat grosimea epiteliului de suprafata si formeaza un strat continuu la polul apical al celulelor epiteliale. in plus, in grosimea epiteliului de acoperire exist celule capabile de a capta antigenele si de a reveni in corion, la nivelul structurilor limfoide unde este stimulata producerea de anticorpi specifici. AMIGDALELE La nivelul istmului buco-faringian exist mai multe structuri limfoide denumite amigdale (amigdala palatina, tubara, lingual, faringiana). Ele sunt conectate prin vase limfatice si formeaza o structuri morfofunctionald cunoscutd sub numele de ,cercul limfatic Waldeyer™. Toate amigdalele prezinta o structura histologica asemanatoare. Structurile limfoide amigdaliene sunt acoperite la suprafati de epiteliul de acoperire care este de tip malpighian fara keratinizare pentru amigdalele palatine, tubare si linguale si de tip respirator pentru amigdala faringiana. Epiteliul de acoperire trimite in profunzimea corionului prelungiri denumite cripte amigdaliene. Aceste cripte sunt inguste si profunde Ja nivelul amigdalei palatine si faringiene gi mai largi si superficiale la nivelul amigdalei linguale si tubare. in lumenul criptelor se gasesc limfocite, antigenc, detritusuri celulare, mucus. in criptele i inguste secretiile pot persista si bacteriile se pot multiplica rapid daca capacitatea imunitara scade. Se produce astfel inflamatia amigdalelor (amigdalit4), Criptele largi permit evacuarea continutului cu usurinfa, de aceea ele se inflameaza mult mai greu. Structura histologic& a epiteliului de acoperire este greu de observat datorita unor ,panze“ de limfocite ce strabat epiteliul de suprafa(d si cad in lumenul organului, in plus, in structura epiteliului de acoperire exist celule Langerhans (celule dendritice) care capteazd antigenele de la suprafata epiteliului sau criptei amigdaliene si apoi migreaza in corion prezentind antigenele captate celulelor imunocompetente $i astfel se initiaza raspunsul imun. Corionul mucoasei prezinti numerogi foliculi limfoizi secundari, agminati prin corticalele lor, in imediata vecinatate a criptelor sau sub epiteliul de suprafata. O cripta amigdaliand impreund cu foliculii limfoizi din jur constituie un lobul amigda- lian. fn urma unor stimulari antigenice repetate, centrul clar germinativ al foliculilor se poate hipertrofia. Foliculii limfoizi contin limfocite B care iau nastere din limfo- blastele centrului germinativ, Numeroase limfocite B se transforma in imunoblaste 79