AVERTISMENT!

Personajele şi întîmplările relatate cu decenţă şi

cuminţenie nu au nici cea mai mică legătură cu realitatea
noastră neliniştită. Asemănările cu indivizi şi fapte
concrete sînt regretate şi repudiate cu sinceritate de
autorul acestui roman erotic. Ne aflăm în întregime pe
ogorul ficţiunii artistice! Acestea au fost zise, pentru a se
depăna povestea cu sufletul împăcat!!

2
COSTEL PRICOPIE

roman erotic

Editura ……………
Botoşani, România
2003

3
 Costel Pricopie - dramaturg,
fabulist şi romancier

Scriitorul Costel Pricopie s-a născut la 26 ianuarie

1953 în oraşul Panciu din judeţul Vrancea. A absolvit în
anul 1976 Facultatea de Filozofie-Pedagogie-Limba
română a Universităţii din Bucureşti. În prezent este
profesor de liceu în municipiul Botoşani.
A publicat construcţia dramaturgică “Tetralogia
reîntoarcerilor permanente” alcătuită din “Trilogia
română” ce conţine piesele de inspiraţie istorică: “Zidul
de cenuşă” (1991), “Stîlpul de ceară” (1993) şi
“Testamentul de piatră” (1992), şi din comedia satirică
şi pamfletară “Opriţi defilarea cortegiului academic!
sau Minunata aritmetică imbecilă” (1995). Tot în
domeniul dramaturgiei, a tipărit în anul 1996 comedia
pentru copii “Pragul de lumină”.
În ultimul timp a scris mai ales fabule în proză
publicate în volumele: “Leac din limbă de şarpe”
(1997; 42 texte), “Otrăvuri pentru capcanele rîsului”
(1998; 40 texte), “Leul cu ochelari de argint” (1999;
48 texte), “Permanenta eclipsă” (1999; 1 text),
“Ademenirile păianjenului cu cruce” (2000; 44 texte),
“Neliniştea florilor de nuc” (2001; 210 texte), “Păstorii
binecuvîntatelor obiceiuri” (2002; 71 texte), “Satana-
în-sutană” (2003; 85 texte). Scriitorul Costel Pricopie
a adunat în cele 8 cărţi suma de 541 fabule.
Şi acum, Costel Pricopie abordează cu
îndrăzneală calculată romanul de mici dimensiuni. Se

4
poate bănui că romanul erotic "Cuvioasa Lindia" a avut
destule surse de inspiraţie în conjunctura favorabilă
oferită de isprăvile uriaş de creştineşti ale unor feţe
bisericeşti extrem de ortodoxe. Probabil că mitropolitul
Daniel al Moldovei l-a entuziasmat literar pînă la extaz
pe Costel Pricopie prin decizia duhovnicească de a-i
răzui în anul 1995 pe Mihai Eminescu, Nicolae Iorga,
Gerge Enescu şi Ştefan Luchian, după ce au fost pictaţi
începînd cu anul 1991 pe pereţii interiori ai bisericii
Uspenia din Botoşani. Unul dintre ei, un oarecare Mihai
Eminescu, a şi fost botezat în biserica Uspenia. Cei patru
indivizi necunoscuţi şi aproape analfabeţi au fost răzuiţi
din ordinul cucernic al mitropolitului Daniel pe motiv că
nu ar fi destul de canonici. Cei trei magnifici rămaşi
nerăzuiţi (mitropolitul Daniel, patriarhul Teoctist şi
episcopul Calinic) sînt cu certitudine enorm de canonici.
Dumnealor au adus pe deasupra şi o sublimă contribuţie
la dezvoltarea spiritualităţii romîneşti. Se înţelege cu
bătaie la cîntar că măreaţa acţiune apostolească a
mitropolitului Daniel s-a revărsat şi din superba grijă ca
Eminescu, stînd pictat cot la cot cu numitul Daniel, să nu
încerce cumva un sentiment de jenă, de umilire, chiar de
ură mocnită. Şi atunci, în modul cel mai dumnezeieşte
posibil, menţionatul Daniel a emanat porunca aceea
crîncen de înţeleaptă să fie scutit de a mai privi ca ultimul
derbedeu complexat şi psihopat către statura copleşitoare
de sfînt al tuturor românilor... O, dar cine să fie
despovărat de răscolirea bătăturilor sufleteşti? Evident, că
despre Eminescu îmi este vorba în gîndirea înalt
novatoare şi profund iubitoare de oameni şi de sine a
mitropolitului Daniel!!

5
 Partea I
Din casa noastră vom alunga necazurile şi bănuielile
neîntemeiate

Capitolul 1
Pacea, bunătatea şi iubirea vor dom ni veşnic sub Soare

În m ijlocul cam erei sale de oaspeţi, preotul G ligore D raconu şi-a

cuprins cu dragoste ginerele de după um eri:

6
 - Spune, dragul meu, spune ce tristeţi te încearcă de cîteva zile
bune?
- M ai nim ic, tată-socrule…
- O are eşti am ărît că nu izbutesc m ai repede să-l alung pe
bouleanul ăla de H ucilan M eonte şi să m ă caţăr iar în scaunul de
protopop, de unde am fost răsturnat acum m ai bine de treisprezece
ani? A ud?!
- M ă prezint puţin cam obosit…
- Ia, scuteşte-m ă cu tocatul snoavelor! D oar ştii că sînt coclit în
viclenii şi fărădelegi. B elisarion, fiule, descarcă-ţi sufletul!
Tînărul preot B elisarion Silvan Vezenteu şi-a lăsat tatăl, preot
cucernic şi el, să fie pe m ai departe m îna dreaptă a m itropolitului
D ariel din tîrgul B ahluiaş. Iar el s-a lipit cu credinţă m ultă şi cu
iubire oarbă de fata acestui sfios şi cum secade preot care este
G ligore D raconu.
- Fata dum itale a plecat din nou într-o staţiune de odihnă…
- C a să se trateze, m ăi ginerică… Şi să vină m ai proaspătă şi m ai
plină de viaţă. N u pune la inim ă toate nim icurile! Priveşte la m ine
ce bine rezist pe baricade cu pofta şi nerăbdarea în gît după scaunul
de protopop de D ondoşani. D um nezeu e m are şi ne va îndeplini
voia. Voia m ea este protopopiatul. Voia ta este să ţi se întoarcă
nevasta acasă. Iar fiica m ea se va întoarce cu siguranţă, fiindcă te
iubeşte şi te respectă. A re o frică de D um nezeu, ceva de groază, ca
şi noi… Fie num ele Tatălui slăvit, ca şi al Fiului şi al Sfîntului D uh,
acum şi pururea, în vecii vecilor, am in.
Tînărul preot Vezenteu s-a aşternut pe sm iorcăit:
- M -a făcut neputincios…
- C ă nu m ă poţi ajuta să-l trim item la toţi dracii pe m ăm ăligoiul
de H ucilan M eonte? O ! N u te pierde cu firea, băiete!
- C ă n-aş fi destul de vrednic…
- M ăi, să fie, cît de tare ţine fiică-m ea la m ine! A m ştiut eu ce
săm înţă arunc în brazdă… A ici se pare că a lucrat şi m îna lui

7
D um nezeu. A h, cît de m ult rîvneşte şi bucăţica de fiică-m ea să m ă
vadă protopop!
- C ică nici nu apuc bine să m ă urc, că m ă şi cobor repejor cu
răsuflarea sugrum ată…
- Fericiţi sînt cei ce-şi iubesc părinţii şi le doresc traiul în glorie,
că vor avea parte de răsplată îm belşugată din partea acestora.
D oam ne-ajută! În tine, D um nezeule m are, ne punem întreaga
speranţă pentru repararea răului ce m i l-au făcut preoţii făţarnici
azvîrlindu-m ă din protopopiat ca pe ultim ul cîine jigărit şi
netrebnic. Avea-vom grijă de acele făpturi drăcoase pentru a le
răsplăti din greu faptele creştineşti. O r să dea de dracul gol, pentru
că eu m i-s tatăl lor!
- N evastă-m ea m anifestă o atitudine cam aspră faţă de cocoşelul
m eu… C ică după ce că nu stă prea m ult treaz, m ai este şi m ic, şi
pricăjit, şi strîm b, şi zbîrcit, şi închircit… C e m ă fac, tată-socrule?
- C a să-m i reuşească lucrătura, m ă gudur şi eu pe lîngă alte
jigodii ca să m i se ofere o m înă de ajutor! Procedează întocm ai şi
tu! Pune-ţi prietenii la treabă! D e-o pildă, taică-tu, Vezenteu, să-şi
scoată la bătaie relaţiile, că e vrednic bărbat. C red că este o sculă
bună pe lîngă m itropolitul Dariel. D acă este pentru m itropolit,
înseam nă că-ţi este de folos şi ţie. Să nu ne fie ruşine să apelăm la
uneltele altora ca să se facă vrerea lui D um nezeu. A , am uitat să te
întreb, cum mai m erg treburile cu tînăra ta nevastă? Să ştii că fiică-
m ea este îndrăgostită foc de tine. Arde toată de dragul tău. N -o lăsa
prea m ult să te obosească. D ă-o şi altora să aibă grijă de ea! A cum
sînt puţin cam grăbit… Te las cu bine, băiete! D iseară găseşte-ţi o
paţachină şi înfige-ţi tem einic pironul răscolitor în portiţa um edă a
raiului! Fiică-m ea este o lacom ă, ce să-i faci, îm i seam ănă ca două
picături de agheazm ă. D um nezeu să te aibă în paza lui, dragul m eu.
Şi preotul desăvîrşit G ligore D raconu l-a îm brăţişat cu
fierbinţeală creştinească pe ginerele său cum incior ca o fecioară
neştiutoare. A h, că multe fapte cucernice m ai avea de pus la cale

8
G ligore pentru a-l m ulţum i pe D umnezeu, care dorea cu dinadinsul
ca acest rob al său să ajungă din nou protopop!

Capitolul 2
D ragostea se află la îndem îna oricui

R ăm as singur-cuc, tînărul preot B elisarion Silvan Vezenteu

suspina scărpinîndu-şi barba.
- O f, ce păcate am de ispăşit, bietul de m ine, de-am nim erit peste
o aşa fem eie arzoaie
?! D um nezeule m are, dă-m i tărie undeva ca să
m ă pot achita de datorii!
A intrat în odaie ca o vijelie dulcea preoteasă Lindia Vezenteu.
Şi-a aruncat genţile pe duşum ea.
- M -am întors, iubiţel! N u te bucuri?! U ite ce surpriză ţi-am
procurat! H ai să te sărut repede, că-m i crapă buzele toate după tine.
Şi Lindia l-a cuprins cu destoinicie pe B elisarion m îngîindu-l şi
sărutîndu-l cu înfocare.
- D raga m ea...
- Ştiu ce vrei să-m i spui! Crezi că eu nu am ars de dorul tău?!
D ar de ce nu se învîrtoşează m ititelul?
- C înd m ă iei repede... m ă intim idez... şi... şi... nu m i se...
- C unoaştem povestea... Şezi frum os pe scaun... ca să-ţi um plu
gura cu sfîrcurile m ele.
- Să nu ne prindă careva...
- O , de abia aştept. Îm i place să mă dau în spectacol. Şi apoi ce
avem de ascuns?! N e iubim sub ochiul înţelept al lui D umnezeu.
A şa, iubitule, strînge-m ă de ţîţe, ca să sim t că m ă doreşti.
- A m vrut să vin în staţiune după tine...

9
 - C a să m ă deranjezi de la odihnă şi tratam ent?!... R ăutăciosule
m ic, bine că ai rezistat ispitei, că altfel aveai ce vedea... de la
m ine... Pe am îndoi sînii! Pe amîndoi, ca să nu fie nici unul supărat
că nu-i acorzi atenţie...
- C ît m -am rugat la bunul D umnezeu ca să te aducă m ai devrem e
acasă?!...
- Vezi, iubitule, cu evlavia ta l-ai înduplecat pe A totputernicul
D um nezeu. C e chef am să rupem patul cu dragostea noastră!
- M ai tîrziu... ca să iau nişte întăritoare... am făcut rost de la o
farm acie...
- Eu vreau acum să m ă penetrezi! M -ai auzit?! D ar, ia, să
verificăm cum stă situaţia cu instrum entul copulator!
Lindia îi ridică tînărului preot B elisarion Silvan Vezenteu sutana
pînă la brîu şi se aşternu voiniceşte pe cotrobăit după ouă.
- B ă om ule, sim ţesc că fuduliile, m înca-le-ar m am a pre ele, sînt
la locul lor. D ar ce m i-ai făcut, bărbăţele scum p, cu pulicuţa?! A i
tăiat-o şi-ai aruncat-o la raţe şi lebede?! Eu la ce m ai cînt în seara
asta?! H ai, nu te necăji, nepreţuitule! A m glum it un picuţ, ce dracu’,
D oam ne-iartă-m ă!
- Iartă-m ă, Lindia...
- N u aşa!... C um m ă alinţi tu... uneori?...
- A m uitat...
- Nu şopteşti... cu evlavie... Lindicuţa m ea... sau Lindicelul
m eu...
- O , cît aş vrea să răspund solicitărilor tale...
- Vreau să pătrunzi în m ine! A cum !! Lindicelul m eu... al tău... te
aşteaptă... A rd să fiu a ta în întregime... Eşti bărbat... ai atîtea
posibilităţi să intri în m ine... Foloseşte-ţi darurile de la D um nezeu.
D e-o pildă, degetele!
Şi drăgălaşa preoteasă Lindia Vezenteu i s-a aşezat lui B elisarion
în braţe, pe-o coastă, ca m îna bărbatului ei să aibă teren de m anevră
şi m anipulare.

10
 - A şa, bărbăţele... îm i sim ţi fesele cum zvîcnesc de nerăbdare?!
Scum pu-scum pu... nu te ruşina... iubi-iubi... ridică-m i fusta în cap...
dragule... aşa... m îngîie-m i genunchii... m ai sus... iubiţel... m ai
sus... ah... ai ajuns la chiloţi... coboară-i încet... încet... ca să gustăm
îm preună intim itatea dăruită de Tatăl C eresc... nu de tot... num ai pe
sfert... că aşa sînt eu... o puldică şi jum ătate... poate chiar şi m ai
m ult... doar ştii că-mi place să um blu prin casă cu chiloţii coborîţi...
ca să iau puţin aer... că sînt fierbinte şi focoasă ca o leoaică! Şi
acum , băiete, vîră-ţi m îna în chiloţii m ei... peste ce ai dat?... Peste
flocuşorii mei... care aşteaptă să le întinzi creţurile... cu dinţii... M ai
adînc intră cu m îna în chiloţi... îm i îndepărtez şi eu m ai tare
picioarele... deşi aş fi vrut ca tu să m ă desfaci... D ar m ai ai ceva de
desfăcut... O ... A ... C e deget gingaş a intrat în m ine!... E bine... Şi
încă un deget... H ai, şi pe al treilea... Îm pinge cu putere degetele
înauntru!! A cum !! A runcă-te în m ine cu forţă şi elan!! Vai, ce
orgasm plăcut m i-ai oferit! Te sărut plină de recunoştinţă, izditule.
Şi Lindia s-a ridicat de pe genunchii lui B elisarion, şi-a pus în
ordine rufele de pe ea şi cu glas ferm astfel a grăit:
- D e-acum poţi să te retragi, scumpici, ca să despachetez în linişte
şi să-m i trag sufletul după lungile reprize de tratam ent pe care le-
am înghiţit în neştire, zi şi noapte, în staţiune!
Şi tînărul preot B elisarion Silvan Vezenteu s-a conform at
poruncilor arzătoarei sale soţii. A lăsat sutana să-i cadă pe vîrful
pantofilor. A m ai lăsat să-i cadă pe jum ătate o buză lată pe piept.
A poi s-a dus în drum ul încrederii nestrămutate în iubirea lui
D um nezeu.
În urmă, Lindia a zîm bit cu sfioşenie:
- Înţeleg, D um nezeule m are, că toţi sîntem la m îna ta. C onsider
că este prea de ajuns. D e aceea te rog frum os să m ă ierţi că nu pot
să m ai fiu şi la m îna lui B elisarion... fiindcă m ie îm i crapă buzele
după ceva cu m ult m ai lung şi mai gros decît un sărm an deget.

11
 Capitolul 3
Plăcerea este tratam entul cel m ai întăritor pentru o inim ă
sănătoasă

Lindia şi-a scos din poşetă o oglindă, ca să aibă în ce să-şi

privească obrazul peste care s-au pogorît hectare de sărutări
înfocate şi de alte plăceri drăcoase.

12
 S-a strecurat în cam eră Săndica D raconu, m am a iubitoare a
cucernicei Lindia.
- Fetiţa m ea, aşa cu graba te-ai întors de la staţiune?!
- D acă am ras ce trebuia, ce m ai era de zăbovit?!
- Vino să te îmbrăţişez! Şi ce spuneai că ai ras?
- Tot ce avea păr m ai m ult sau m ai puţin cîrlionţat.
- Vai, copila m ea, cum te exprimi! Se vede că nu ai stat degeaba
cu degetul în gură!
- H ai-hai, nu-m i cere să m ă spovedesc! C ă o să-m i iasă pe gură ce
m i s-a dus pe gît la vale. Iartă-m ă, D oam ne, că dispun de-o clanţă
spartă şi păcătoasă. U nii chiar m i-au spus că fac m inuni de vitejie
cu dantura m ea. D acă o întreţin şi o spăl de cîteva ori pe zi...
- M ăi oam eni buni, tu, fiica m ea, doctorii aceia s-au purtat
cuviincios cu tine?
- D ar şi eu am fost o cum pătată. N u am trecut la asistente. Încă!
- Spune, spune, te ascult.
- C ă de cînd e lum ea făcută de bunul D umnezeu, tratam entul
începe cu o consultaţie. Iar o consultaţie este bună atunci cînd îi
arăţi m edicului tot. O ho! U ite-aşa stăteam de crăcănată ca să m ă
poată privi pînă în fundul suferinţelor m ele.
- Taci, fata m ea, că nu te m ai pot asculta!
- Fugi d-aci, la vîrsta dum itale te exciţi aşa de repede?! B ravo,
m ăm icuţo dragă! C e-ţi închipui, că medicul, îi luam pe rînd, eu
fiind o fată bine crescută, nu înghit colectivism ul, că m edicul nu
m i-o arăta şi el ca să i-o adm ir pînă în vîrf?! H ai, m ămuţo, că-m i
este vorba de m eseria de vindecător, ce m am a dracilor.
- Să nu-i povesteşti lui taică-tu aventurile tale, ca să nu i se scoale
şi lui de vreo idee la slujbă în biserică!
- A m priceput, m am aie! Secretul să fie păstrat între noi, fem eile.
C ă num ai noi ştim să m inţim cu drăgălăşenie ca să ne ierte
A totputernicul D um nezeu.
- D upă cîte observ, ţi-a m ers destul de m ulţum itor tratam entul.

13
 - R ăsm ulţum ită. D upă consultaţie se poate bănui că lucrarea ce
m i se făcea îm i satisfăcea toate exigenţele m ele de sănătate
duhovnicească. D ar şi eu, domniţă, cu m ilă şi dragoste faţă de
bărbatul din m ine... Îl scoteam pe uşă afară num ai cu vreo cîteva
clipe de a-şi da duhul în braţele m ele. Şi-i mai roteam cu m ultă
chibzuială ştiinţifică, pentru a le da răgaz m edicilor m ei să se
încarce, ca să aibă ce-m i turna medicam entaţie plină de vitam ine.
- M -am încălzit... Sim t că m ă furnică undeva... R elatează-m i cu
lux de am ănunte un episod m ai deosebit.
- A , da, cel m ai neobişnuit episod a fost că într-o noapte am
dorm it singură. O adevărată nenorocire, m ăm ico. Să aţipesc fără să
fiu înfiptă tem einic în ceva?! Să m ă vîr în pat îm brăcată?! C a şi
cum m -ar fi îm piedicat cineva să-m i arunc rufele de pe m ine şi s-o
fac de una singură?! D ar a fost bine, în sensul că a doua zi m -am
trezit proaspătă şi dornică să iau tratam entele de la capăt ca să nu
m ai răm înă un strop de scos din ele. Ah, ce m -am distrat! A cum pot
să m erg cu sufletul îm păcat la biserica "C uviosul Paraschiv" ca să-
m i adm ir soţiorul cum trăncăneşte despre iertarea lui D um nezeu
către cei care se căiesc. Şi m ă căiesc, şi m ă căiesc, de sar creierii
din cap, ca la raţe... m ă căiesc... m ă căiesc... D oam ne sfinte, ce tare
m ă căiesc!... C e avem astăzi de m încare? Vreau să înlocuiesc pentru
cîteva ore înghiţitul vitam inelor cu o frigăruie cum inte de fudulii.
D acă m ai reţin cu aproxim aţie, şi tatălui m eu prea-cucernic, cineva
i-a recom andat să-şi înfulece fuduliile pe post de anafură. M ăm uţo,
tătuţa m ai are fuduliile la locul lor? Să verifici cu m inuţiozitate cum
stă situaţia diseară cu plapum a în cap. C ă eşti uneori o puldică,
m ăicuţa m ea dragă, încît dacă aş fi bărbat aş răm îne cu ea zbîrcită
ca un hrib. Te las, trage-ţi sufletul puţin. M ă duc să despachetez.
D iseară fă-i cîteva feluri bietului m eu tată. Pe curînd, m am ă
născătoare de Lindia.

14
 Capitolul 4
Înălţătoare m ai este încrederea în iubirea aproapelui

Săndica D raconu a căzut în genunchi în faţa icoanei M aicii

D om nului.
- Îţi m ulţum esc, Sfîntă Fecioară, că m i-ai dăruit o fiică iubitoare.
C a m ine, o proastă de dau în gropi?! Să nu-m i dau blăniţa la
scuturat decît cu m are fereală şi cu m ustrări de conştiinţă?! Să m ă
m ulţum esc atîţia ani cu ce m ă serveşte beţivanul de G ligore...
seara... spre dim ineaţă... cu grohăiturile de rigoare?!... Fiică-m ea
m ă unge la suflet cu lăcom ia ei după bărbaţi tineri, frum oşi şi
viguroşi.
D ă buzna în cam eră fără să fie anunţat protopopul H ucilan
M eonte, care este cunoscut în îm prejurim i printr-o uriaşă
deşteptăciune şi printr-un enorm bun sim ţ.
- Te rogi, creştina lui D um nezeu?
Săndica D raconu a ţîşnit în picioare cu harţag.
- D upă cum prea bine se observă, protopop de m ăm ăligă! C u alt
făcăleţ învîrtea bărbatul meu afacerile din protopopiat. Eram
m îndră de el! C um de îndrăzneşti să ne ino... ino... inoportunezi cu
vizita asta neanunţată telefonic, jigodie de protopop?!...
- Să avem iertăciune, încă de ieri am aranjat cu G ligore să ne
întrevedem la locuinţa voastră.
- A tunci se schim bă povestea. Fii binevenit pe la noi, H ucilane
băiete! Ia loc, M eonte, bătrîne! M ă reped într-o fugă să ţi-l aduc pe
G ligore al m eu, bucăţică ruptă din Soare, şi nim ic altceva.
- Te im plor să renunţi pentru cîteva clipe la privirea asta aspră.
- C e s-a întîm plat, iubitule?
- A h, ce frum os ai glăsuit!
- ... iubitul nostru protopop...

15
 - A tît... iubitule... m i-ai dat foc la sutana de pe m ine. Îm i crapă
m ăseaua după tine...
- M ă uim eşti...
- Îmi scapără călcîiele de dragul tău...
- D e cînd, scum pule?
- D e cînd nu eram protopop. Pentru a nu te am ărî, nu am vrut zile
în şir să-i succed... da, parcă succed se spune, lui G ligore.
- C e sentim ente nobile!...
- M ăcar ştii că nu am făcut parte din bisericuţa, m ă rog, din
gaşca, hoarda de popi căpiaţi care l-au răsturnat pe G ligore în m iez
fierbinte de iarnă.
- A sta o ştiu... D ar cu ce m ă încălzeşte?
- N u m ă considera duşm anul fam iliei tale, şi m ai ales al tău.
- Să înţeleg, iubiţel, că într-o con... con... conjunctură favorabilă
ai renunţa la scaunul de protopop, ca G ligore să şi-l ia în prim ire
fără opoziţia ta?
- M ă bucur că faptele m ele încep să-ţi devină lim pezi. Tu, draga
m ea, să cîntăreşti şi să decizi cînd va sosi mom entul să m ă retrag
din protopopiat. A ştept porunca ta, draga m ea.
- O voi lansa în curînd, nu avea grijă tu. Şi ce-m i ceri în schim bul
renunţării la scaunul m oale de protopop?
- Să te privesc...
- A tît?
- Să-m i zîm beşti...
- A ltceva?
- Să te sărut.
- E bine.
- Să te dezbrac la pielea goală.
- D in ce în ce m ai palpitant.
- Să te penetrez pe toate părţile şi în toate poziţiile.
- Voi analiza, dragul m eu, opo... opo... oportunităţile şi voi decide
după cum va fi m ai bine pentru toată lum ea, aşa cum ne cere bunul

16
D um nezeu... să ne iubim aproapele şi... protopopul. A cum,
scum pule, te rog să te îndepărtezi, că m -am udat semni... sem ni...
sem nificativ... şi-m i vine să mă urc pe tine ca o iapă în călduri...
D om nul să-ţi călăuzească paşii cucernici, craiule!
- A h, D um nezeu e m are!
Protopopul H ucilan M eonte a prins a păşi de-andăratelea pînă a
nim erit uşa prin care s-a revărsat cu întreaga lui credinţă şi iubire.
Preoteasa Săndica D raconu iar a căzut plină de evlavie în faţa
icoanei M aicii D om nului.
- Prea-sfîntă Fecioară M aria, cred că prostanul de protopop a
căpiat de-a binelea. C e frum os ar fi să m ă tăvălesc în paie cu
nespălatul acesta!! C red că m-aş scăpa pe m ine de atîta rîs. M are-i
grădina ta, D oam ne! Să am atîta m inte ca să pot întinde cu gingăşie
elasticul... de la chiloţi... dar fără să se rupă coarda... adică să nu m ă
cordesc cu m inunea de protopop. Să-m i trăiască peticul, ca să-i
zboare fulgii cu scaun cu tot lui H ucilan M eonte. H ai, că m ă dor
genunchii... Să m ă scol, că s-au cam trecut vrem urile cînd sufereai
ca boul pentru credinţă.

17
 Capitolul 5
C a o furtună te răscolesc adînc parfum urile am intirilor

Veselă şi chiar zglobie m ai era preoteasa Săndica D raconu.

D um nezeu din ceruri o învrednicise ca la vîrsta asta cucernică să se
joace puţin cu dragostea după deget.
S-a întors în cam eră într-un capot aproape transparent cuvioasa
Lindia.
- A h, m am ă, num ai buna creştere ce m i-ai dat-o m ă împiedică să
um blu com plet despuiată şi cu ţîţele în vînt! G rea pedeapsă este pe
capul m eu să m ă apese o rufă cît de subţirică în loc de un m ascul
m ai gros la dotarea lui! O are ar fi indecent şi necreştineşte să-m i
lepăd chiloţii? M i s-ar zări iarba răvăşită şi greu încercată de cei ce
au arat-o şi-au însămînţat-o? O , parcă eşti m ai optimistă! Şi ochii
strălucesc de pofte perverse! Sper că nu te m odernizezi prea tare.
Pentru noi, fem eile, se cuvine să avem la m are cinste, preţuire şi
repetată întrebuinţare ce are bărbatul şi nu avem noi. D ar şi cînd ne
cade în m înă, nu m ai ştim ce să facem cu ea, şi o vîrîm prin toate
crăpăturile şi ungherele. Pentru că aşa le-a orînduit în m area sa

18
înţelepciune D um nezeu Tatăl dim preună cu D umnezeu Fiul şi
Sfîntul D uh, acum şi pururea, în vecii vecilor, am in.
- Îţi toacă în draci guriţa.
- Păi, dacă nu este ocupată cu altceva, cum ar fi, de-o pildă,
înghiţitul a două borcane m ici, rotunde şi pline cu sm întînă. C red că
nu te deranjează prea tare că m ă exprim pe ocolite.
- Vai, fetiţa m ea, vai, nu e frum os ce-ţi m ărturisesc, dar te adm ir.
A i curajul să te bucuri de plăcerile vieţii. Sînt fericită că m ă prezint
în faţa lui D um nezeu drept m am a ta. Zic să-ţi scoţi şi chiloţii ca să
vedem cum se com portă m usafirii la o eventuală cină de taină.
Lindia, copilă cum incioară şi ascultătoare, s-a răsturnat cu
picioarele, evident, în sus, pe o canapea, ca să-i vină m ai uşor în
operaţia îngerească de lepădare de la sine a unor chiloţi, care şi aşa
erau mici şi neajutoraţi de sforicica aceea care de ruşine îi intrase în
poponeţ bietei fetiţe. Apoi cu chiloţii învîrtiţi pe deget, ridicatu-s-a
cuvioasa Lindia pentru a-şi aranja m ai lipit de trupul ei golaş
capotul care făcea o concurenţă acerbă pînzei de păianjen.
- A cesta îm i este chilotul! Să poftească a intra om ul!
Şi om ul a intrat. Dar nu orice om . C i chiar m itropolitul D ariel din
m arele tîrg B ahluiaş.
- D om nul cu voi, fiicele m ele! Să vă aibă în paza lui veşnică! M -
am gîndit să-i ard o vizită neanunţată lui G ligore, prietenul m eu, că-
m i stă în coaste cu m ierosul de cuscru. Este pe acasă?
Săndica D raconu s-a încum etat să ciripească drăgălaş:
- B ine aţi venit în sînul fam iliei noastre!
M itropolitul D ariel i-a întins cam de prin norii religiei o m înă
divină, pe care creştina Săndica a sărutat-o cu evlavie nesfîrşită,
întocm ai cît credinţa ei nestrăm utată în cele sfinte.
- O , la, la, ce dor m i-era să depun un pupic m ic-m ic pe această
m înă de înalt-prea-sfînt m itropolit-lit-lit!

19
 - Se cade ca domnia m ea să se îndrepte sprea această gingaşă
floare a fam iliei D raconu. Prim eşte, fetiţă dragă, această m înă a
m ea spre sărutare duhovnicească.
D e m îna întinsă a m itropolitului, cuvioasa Lindia cu sfiiciune şi
gingăşie şi-a atîrnat chiloţii ei albi. M itropolitul D ariel nu şi-a
pierdut cumpătul, ba putem spune că i-a făcut o discretă şi
drăcească plăcere situaţia ivită pe neaşteptate.
- C u ce m -ai dăruit pe ziua de astăzi, ca toate zilele, şi aceasta
fiind binecuvîntată de D um nezeu?
- Este un obiect foarte intim la care ţin foarte m ult, că le întăreşte
prietenilor m ei respectul faţă de sufletul m eu.
- Şi anum e, fiica m ea?! Fii puţin m ai desluşită, te rog frum os.
- C a să nu m ai trag degeaba m îţa de m ustăţi pe rogojină, este
vorba de o batistă specială, cu o croială specială şi care se
întrebuinţează în m od special.
- C a să m ă lăm uresc pînă la capăt, cu această batistă minunată te-
ai şters la năsuc?
- Eu, nu...
- D e ce?
- N u-m i m ai vine rîndul... N u încap de doritori.
- O , aş fi în al nouălea cer dacă m i-ai îngădui să m ă folosesc şi eu
de această batistă...
- Pentru aceasta se află în m îna dum neavoastră...
- A şa-i... aşa-i... Să ducem batista la nas şi să-i adulm ecăm
parfum urile, care şi ele tot de la D um nezeu provin.
M itropolitul D ariel a amuşinat cu evlavie şi abnegaţie chiloţii
cuvioasei Lindia.
- N ici Soarele, care a topit ultim ele petice de zăpadă, nu a izbutit
să sm ulgă păm întului atîtea m irosuri am eţitoare precum reuşeşti tu,
fem eie. N ici vîntul, ce se zbate prin ram uri de iasom ie, de gutui şi
de liliac, nu s-a învrednicit să adune atîtea adieri ispititoare ca tine,
fem eie. N ici norii, ce îm prospătează cu ploi dom oale natura, nu au

20
ridicat vreodată spre nările cerului un parfum m ai delicat şi m ai
provocator ca tine, fem eie.
Lindia a suspinat întristată:
- Iertare vă cer, înalt-prea-sfinte...
- C u ce m i-ai greşit, ca să te um ileşti cerîndu-ţi iertare?
- B atista... nu e... decît...
- Taci, fiica m ea... Lasă-m ă, fiica mea, să-m i îndepărtez din
am intire gîndurile şi sim ţurile duioase pe care le-am avut din
tinereţe... D e ce nu m -ai lăsat, D um nezeule m are, să fiu sim plu şi
direct cu fetiţa aceea?...
M itropolitul D ariel i-a înapoiat Lindiei chiloţii. A poi s-a prăbuşit
epuizat pe canapea, dar nu cu picioarele în sus.
- D oam nele m ele, vă cerşesc un scurt răgaz pentru a-m i trage
sufletul... Poate voi găsi liniştea după care tînjesc atîta... Să m ă
îm pac cu soarta m ea... Şi să cred că aşa a vrut Dumnezeu ca să m ă
pună la încercare.
C ele două fem ei au ieşit din cam eră fără să m ai rostească o vorbă.
A r fi fost de prisos orice glum ă, de vrem e ce D um nezeu a stabilit ca
m itropolitul D ariel să rămînă cîteva m om ente singur în faţa golului
său sufletesc.

Capitolul 6
G lum a ocroteşte iubirile neînţelese

21
 M itropolitul D ariel era plecat să-şi m ai regăsească din gîndurile
rătăcite. D um nezeu s-a îndurat de suferinţele robului său şi i l-a
trim is în sprijin pe preotul G ligore D raconu, care m ai întîi a intrat
în cam eră cu o figură ursuză, ca m ai apoi să se însenineze brusc.
- Îîî, Înaltule, bine aţi venit pe la nevrednicul de m ine! C u tot ce
m i-a dăruit Dumnezeu, m ă prezint um il dinaintea înalt-prea-sfinţiei
voastre.
D ariel îi întinde lui G ligore m îna spre smerită sărutare, ceea ce
G ligore o şi face cu nesfîrşită dragoste şi cu nem ărginit respect.
- D ragul m eu G ligore, m are este iubirea ce ne-o poartă
D um nezeu.
- A şa-i, Înaltule, aşa-i!
- D um nezeu ne povăţuieşte să ne iubim pînă şi vrăjm aşii.
- Întocm ai aşa am procedat m ereu, chiar dacă duşm an îmi era un
sim plu bugetar. A h, ce m ă ia în coarnele satirei bugetarul ăla!
- Ştii, G ligore, în ce văd eu m area iubire a lui D um nazeu faţă de
lum ea asta?!
- V ă ascult, înălţimea voastră!
- Iubirea lui D um nezeu se vede lim pede în faptul că s-a gîndit să
facă lum ea asta. M ă-nţelegi?
- Sigur că da. A făcut-o, că dacă n-o făcea, nu m ai avea ce iubi.
- N u aşa, fiule. Treburile se prezintă m ult m ai subtil în planurile
divinităţii. D um nezeu ştia că îi stă în putere să plăm ădească lum ea
întreagă, cu stele, cu planete, cu oam eni, cu anim ale, cu plante.
- D a... da... ştia... nu-m i încape îndoială că ştia...
- Şi în loc să-şi iubească ideea de creaţie, s-a angajat cu toată
fiinţa sa să-şi iubească creaţia împlinită.
- Înţelepciunea lui D um nezeu e m are rău de tot... asta e...
- Şi nesfîrşită ca şi existenţa lui care nu are început. Poate a fost
un fel de început, ca ipoteză o arunc în discuţia noastră
duhovnicească, apostolească, profund creştinrească... un fel de

22
început... cînd D um nezeu s-a întrecut pe sine creîndu-se pe sine...
dum nezeiască ispravă... chiar din nim ic... N ici eu nu-m i dau seam a
cum de-a avut D um nezeu atîta putere să se zăm islească singur...
B iblia nu suflă un cuvînt în această direcţie... şi bine face...
- N u vezi tu, G ligore, că lum ea întreagă e clădită pe iubire, pe
iubirea lui D um nezeu... Iar noi sîntem purtătorii iubirii cereşti... şi-i
îndem năm pe alţii să procedeze ca în natura necuvîntătoare, unde
fluturiţa, parcă fluturiţă am zis, i se dăruieşte fluturelului care i-a
fost hărăzit de D um nezeu...
- O ho, aţi grăit doar adevărul
- D ar şi neam ul om enesc tot din iubire divină s-a ivit...
D um nezeu l-a creat pe om după chipul şi asem ănarea lui...
- B a alb, ba negru, ba galben, după cum îi bătea lum ina în faţă...
S-am iertare, Înaltule, m ai glumim şi noi.
D ar m itropolitul D ariel era prea ocupat cu torsul ideilor îngereşti
ca să m ai înregistreze ironiile religioase ale unui preot atît de drag
lui, că l-ar fi băgat în sîn cu noianul de corniţe şi copite...
- D e la prim ul bărbat s-a înmulţit năm olul de om enire. Iată
dragostea lui D um nezeu şi a lui A dam la capitolul "coastă".
D um nezeu a decis că iubirea cere sacrificii şi astfel i-a sm uls lui
A dam o coastă. Toată suflarea a fost în cîştig. Lui A dam i-a crescut
coasta la loc.
- Şi s-a căpătuit cu o muiere de care să se folosească prin
boscheţi, prin scaieţi... A dam a intrat în rînd cu celelalte dobitoace
care deja aveau fem elele lor. Dumnezeu e m are de tot. D um nezeu
fiind singur şi-a im aginat că A dam nu are nevoie de fem eie. C a să
nu m ai urm ărească încrucişat şi cu jind cum se îm perecheau alte
anim ale, D um nezeu a exclam at: "La toţi dracii, dacă nu sînt prost
grăm adă! L-am creat pe om după chipul şi asem ănarea m ea... m ă
rog... asta aşa, ca să-i zăpăcesc la creieri pe oam enii credincioşi
care cred c-ar fi ceva de capul lor... dar eu fiind singur-cuc... şi
tăind degeaba frunză la cîini... uite, bre, că nu m ă pot ţine de snoava

23
m ai sus-m enţionată... şi e m usai să-i trim it lui A dam pe cap o
fem eie... ca să aibă şi el ca om ul ce penetra cu... vorba bună... cu
degetul... cu lim ba... cu nasul... şi cu încă ceva... dar m i-este tare
ruşine să spun... ca să nu-m i fac pofte singur... ca să nu ţîşnească
din m ine vreo nouă C ale Lactee." La care A dam de pe Păm înt îl ia
la trei-păzeşte pe D um nezeu din ceruri: "Ia, m ai du-te dracului,
D oam ne-iartă-m ă, D um nezeule mare, şi grăbeşte-te cu zăm islirea
Evei din coasta m ea, c-am prins bătături în palm ă în aşteptarea
m uierei m ele... ca să nu pierd antrenam entul..."
- M ă întreb cîteodată de unde i-o fi venit lui D um nezeu ideea cu
fem eia. M i-am dat un răspuns provizoriu: pentru că şi D umnezeu se
sim ţea dum nezeieşte să nu fie singur, adică să fie trei D um nezei
reuniţi în Sfînta Treim e, care e de la sine înţeles că a existat înainte
de a începe să curgă tim pul. D um nezeu Tatăl s-a asociat la dom nie
cu Sfîntul D uh, dar şi cu D umnezeu Fiul, cu dom nul nostru Iisus
H ristos, care a existat chiar înainte de a se naşte.
- N u are nici cea m ai mică im portanţă, de vreme ce D umnezeu a
hotărît că aşa trebuie să fie...
- O h, G ligore băiete, ce fericită ar fi lum ea dacă am lua exem plul
lui D um nezeu cît de elegant a procedat ca să ivească pe Iisus
H ristos! A apelat la Sfîntul D uh care a prins un porum bel alb de o
aripă pe care l-a trim is îmbibat cu săm înţă divină. A ceastă săm înţă
a ajuns în Fecioara M aria care a răm as gravidă cu Iisus H ristos,
pruncul sfînt. M inunat de la un capăt la altul! C înd a răm as gravidă
cu D um nezeu-Fiul era virgină, deşi născuse deja doi băieţi
cărora le-a pus acelaşi num e... Iacob... m ă rog, pe unul îl chem a
Iacob cel B ătrîn, iar pe celălalt Iacob cel Tînăr. C hiar şi după ce l-a
născut pe D um nezeu-Fiul a răm as tot fată m are, m înca-o-ar tata
de fetiţă cum inte. A fost m inunat, a fost divin. Sfînta Treim e, cea
de-o fiinţă cu D umnzeu Tatăl în capul m esei a făcut-o pe Fecioara
M aria soţia D umnezeilor, ca apoi aceeaşi Fecioară M aria să devină
m am a D umnezeilor.

24
 Preotul G ligore dădea sem ne vădite de nerăbdare şi plictiseală.
- Să lăsăm , Înaltule, snoavele astea tîm pite! Sîntem între noi, ce
dracu'! A tîta vrem e cît prostim ea dă crezare acestor basme
năstruşnice, noi degeaba ne străduim prin faptele noastre hrăpăreţe
să distrugem biserica.
- B ine le zici, bre G ligore. D e aceea te iubesc ca pe un frate,
cucernice preot ce-m i eşti.
- N u aţi vrea, Înaltule, să vă descreţiţi puţintel fruntea?! A rătaţi
destul de am ărît, şi nu se cade ca o persoană ca dum neavoastră să
aibă sufletul înlăcrim at.
- A ici sîntem în siguranţă, nu ne aude nim eni?
- C a doi vechi securişti, facem doar schim b de inform aţii. A m
înregistrat tot. şi cînd m i-a venit la îndem înă, i-am băgat tem einic în
scăfîrlie acestui slugoi desăvîrşit care este inspectorul general
D indache N ăm olache, că, ăhă, s-au scris dulci porcărele despre
putinţa lui de arm ăsar, îndem nat fiind de o iepuşoară în călduri spre
repetate călăriri... D e unde, frate, atîta vrednicie la pat?!
- C e-m i m ai face stim atul doctor în m ătasea broaştei, care se
frichineşte şi prin C onsiliul m eu Eparhial?!
- C um îm i m ai tăiaţi, Înaltule, din elanul povestirii?!...
- A jută-m ă să zîm besc m ăcar, frate G ligore, şi răsplată m ultă te
aşteaptă în ceruri, ca şi pe Păm înt.
- S-a îm barcat acum două decenii acest intoxicat de propria
im portanţă şi prestanţă cu douăzeci de căm ăşi şi treizeci de cravate
după el la Şatra B ornei. D esigur că a luat-o şi pe Sm uncica sa.
Sacul şi peticul, tusea şi junghiul... D eşi nu le ardea să se
îm perecheze, se sforţau să-şi arate unul altuia ardoarea inim ii... C a
să n-o m ai lungesc... într-o zi călduţă, cei doi hulubaşi s-au înfundat
în pădure... Scopurile erau clare... U rm a o partidă de am or în draci.
Sm uncica şi-a ridicat fusta în cap şi şi-a scos ruşinoasă chiloţii.
A poi l-a ispitit pe bărbăţel cu astfel de ciripituri: "D indache
scum pule, hai să ne puţulim puţin. Eu am răm as în puţulica goală...

25
C oboară-ţi nădragii pînă la glezne, că aşa îm i place să-ţi adm ir
puţuloiul." C e să facă bietul D indache? S-a conform at poruncilor
soţioarei. Şi tot îşi frăm înta hribul cu intenţia nobilă de a-l
transform a într-o ciupercă de cal. Sm uncica era cu spatele lipită de
un copac: "H ai, D indache, puţuleşte-m ă, că m ă pierd de dragul
tău!" Şi nu-i trece prin cap o aşa idee frum oasă, că şi D um nezeu ar
fi fost gelos că nu i-a trecut lui m ai întîi prin tigvă. "D indache, te
rog eu frum os, izbeşte-m ă cu genunchiul în puţulică!"
- H a, ha, cum , m ăi G ligore, ai avut tu aşa antene perform ante?!
C u genunchiul dorea Sm uncica să fie excitată? H a, ha. Foarte
frum os din partea ei!
- D ar şi D indache era un băiat subţire, finuţ, drăguţ, un dom n, ce
m ai, a ridicat piciorul, dar s-a îm piedicat în nădragii căzuţi pînă la
glezne, s-a prăbuşit la păm înt, s-a rostogolit prin zm euriş şi s-a
înfipt cu nasul şi obrazul într-o baligă de vacă. Îngrăşăm înt natural
pentru chelia lui, Înaltule... C red că de atunci se spală pe faţă...
- H ă, hă. M -ai înveselit, G ligore... M ulţum esc frum os, prietene...
- Şi altă dată, Înaltule. A m traista plină cu snoave cuviincioase.
- C ondu-m ă pînă la m aşină, ca să iau drum ul B ahluiaşului...
Frum oasă fată ai, m ăi G ligore, m i-a răm as gîndul la ea... răm îi cu
bine, frăţioare.
Şi m itropoilitul D ariel l-a îm brăţişat cu căldură şi dragoste pe
preotul G ligore. D acă D um nezeu a hotărît astfel, ce puteau cei doi
să facă? Să se urască în acest ocean de iubire dum nezeiască şi
dezinteresată? Ptiu, drace, nici pom eneală!

26
27
 Partea a II-a
Să învăţăm a fi buni şi drepţi cu semenii noştri

Capitolul 1
Prietenii se adună cu evlavie în jurul ouălor înroşite

28
 M ultă dragoste se revărsa din priviri şi din m işcări cînd fostul
protopop G ligore D raconu se întîlnea cu actualul protopop H ucilan
M eonte.
C u temenele şi ploconeli protopopul H ucilan M eonte a fost
poftit să slujească, să vorbească, să sfinţească, să boscorodească şi
el la o duhovnicească expoziţie de ouă vopsite găzduită de
Sem inarul teologic "Sfîntul G hiţişor" al preotului absolut G ligore
D raconu. A ceastă m anifestare de suflet şi de bucurie a cărnii a fost
aranjată întru cinstirea celui ce cu m ulte veacuri în urm ă s-a urcat
pe cruce, ca să fie coborît de pe cruce şi să se ridice apoi la ceruri
pentru a şedea cu slavă şi făloşenie de-a dreapta Tatălui, de unde se
pare că a şi coborît înainte de a se naşte.
În astfel de îm prejurări nu încăpea loc de ceartă. A sta nu
însem na că pe dinăuntru cei doi preoţi nu puteau simţi şi judeca
după pofta inim ii lor cuvioase şi prea-im aculate.
S-a aşternut pe cusut cuvinte înălţătoare în urechile profesorilor
şi elevilor m ai întîi protopopul Hucilan M eonte:
- D ragii mei dascăli şi învăţăcei, num ai bunul D um nezeu a
orînduit ca astăzi să fim împreună în jurul acestor ouă atît de
frum os vopsite şi pictate.
Fiindcă om ul este liber m ai m ult pe dinăuntru decît pe dinafară,
G ligore D raconu zburda cu drăgălăşenie prin tigva personală. C ă
doar n-o să-şi înregistreze singur gîndurile, ca apoi să se pîrască la
organele statului:
- C e frum os trăncăneşte m ămăliga asta de protopop! Să stau cu o
jum ătate de pas m ai departe ca să nu m ă îm proaşte cu balele lui. C e
l-aş strînge de gît cu şireturile de la bocanci!
D upă ce şi-a rotit ochii aceia bulbucaţi după vreo copiliţă
prospeţică, m îndrul protopop Hucilan M eonte a m ai turnat cîteva
snoave sim ţite:
- Iisus H ristos, unicul Fiu al lui D um nezeu, a înroşit pentru
prim a dată ouăle cu sîngele său divin, fie-i num ele binecuvîntat în

29
veci. Pentru aducerea în actualitate a acestei m inuni cereşti, aceşti
m inunaţi elevi şi aceste m inunate profesoare s-au gîndit să ia în
m îinile lor ouăle, să le spele, să le şteargă, să le usuce, să le
introducă în tot felul de vopsele, să le lustruiască, ca apoi să iasă cu
ele în lum e şi să vestească m inunea: „Veniţi de ne priviţi ouăle!
Pus-am m îna pe ouăle curate de găină, de raţă, de curcă, de gîscă,
de bibilică, şi cu ele în cuiburile acestea de coşuleţe ne prezentăm
cu toată dragostea în căutare de alte ouă cu care să se întîlnească la
drum de seară şi de taină, cînd D um nezeu va revărsa o lum ină
discretă în odaia de ciocnire a ouălor de diverse părţi ale credinţei
noastre străm oşeşti.”
În căpăţîna preotului G ligore D raconu m usteau părerile
năstruşnice:
- C e m ai clăm păneşte protopopul dracului! D upă cum le zice,
parcă ar fi castrat, dacă şi-a umplut gura cu ouă. Tare i le-aş îndesa
în gît pe ale m ele ca să se sature jigodia de ouă sfinţite. E prost
grăm adă, fiindcă habar nu are că adevărata înroşire a ouălor se face
cu sîngele de la fecioare.
Protopopul H ucilan M eonte s-a întors cu dulceaţă, cu m iere, cu
zîm bete, cu iubire, către nepreţuitul preot G ligore D raconu:
- Prea-cucernice părinte G ligore, poate doreşti m ata să le cînţi
acestor frum oase fecioare să aibă parte pînă la adînci bătrîneţi
num ai de ouă după gustul lor…
Preotul G ligore D raconu nu s-a lăsat prea greu invitat la vorbire:
- M ulţum esc frum os, părinte protopop. N e leagă aceeaşi credinţă
dreaptă… Pot chiar zice că totul ni se trage de la ouă. C înd ouăle
sînt sănătoase, şi cheful de a te juca creşte. Şi aş m ai face o referire
la un proverb popular: cînd ai un singur ou, atunci vai de capul
bărbatului şi fem eii lui! C um să îm parţi un ou la două guri? D ar
unde sînt două ouă, şi avîntul credinţei se întăreşte, şi lucrurile
m erg unse ca pe pîine, şi toată lum ea este m ulţum ită că are ce lua în
gură, pe lîngă udătura cea de obşte. Şi uite-aşa, şi copiii noştri să

30
afle de unde li se trage ivirea lor pe lum e, acum şi pururea, să aveţi
grijă, fetelor, de ouăle care aşteaptă să fie preluate spre mîngîiere,
ca şi D um nezeu să-şi coboare privirea şi bunăvoinţa asupra
creştetului, inim ii şi pîntecului vostru, să învăţaţi cu sîrguinţă, şi să
ascultaţi de părinţii, de profesorii voştri, fiindcă vă vor tot binele
din lum e, ca şi m ine, care nu am gîndit să fac nici un rău nimănui.
A m in şi poftă m are!
Protopopul H ucilan M eonte cugeta în ungherul sincerităţii sale:
- M ă, dar ăsta nu se lasă pînă nu-m i întoarce m aţele pe dos cu
aiurelile lui. Îmi vine să-l pocnesc peste gură cu lopata ca să-şi
înghită deodată şi m ăselele, şi lim ba, şi veninul.
Preotul G ligore D raconu, cu ochii um ezi de credinţă şi iubire, s-
a îndreptat spre protopopul H ucilan M eonte:
- Să ne îm brăţişăm , părinte protopop, ca prin exem plul nostru
să-i îndem năm pe aceşti destoinici şcolari să se înţeleagă, să nu se
certe, să-l slujească pe bunul D um nezeu.
- D ragul m eu preot G ligore, aşa cum nimic urît nu ai gîndit şi nu
ai sim ţit despre m ine, aşa şi eu, de faţă cu aceşti copii ai D om nului,
îţi m ărturisesc dragostea m ea fără sfîrşit. A şa să ne ajute puternicul
D um nezeu.
Protopopul H ucilan M eonte şi preotul G ligore Draconu s-au
îm brăţişat, s-au sărutat cu adîncă evlavie creştinească şi cu frică de
D um nezeu, care pe toate le vede, le cîntăreşte şi le răsplăteşte cu
înţelepciune părintească.
D e m are folos a fost vorbirea cum inte a celor două feţe
bisericeşti, fiindcă este la m intea cocoşului că, fără intenţia de a
sfinţi expoziţia de ouă vopsite găzduită de Sem inarul teologic
"Sfîntul G hiţişor" al lui G ligore D raconu, nu ar fi izbutit nim eni
nici m ăcar să se joace cu ouăle, dar să le m ai şi înroşească, adică să
le pună la lucru creştinesc...

31
 Capitolul 2
U n zvon îşi desăvîrşea lucrarea sa încurajatoare

C ei care au asistat la acest m om ent adînc creştinesc s-au retras

dincolo de porţile Sem inarului teologic " Sfîntul G hiţişor", adică şi-
au luat tălpăşiţa, fiindcă unele treburi încă nerezolvate îi aşteptau pe
acasă. A u rămas în m ijlocul expoziţiei ca să adm ire ouăle vopsite
doar fostul şi actualul protopop.
C a să evite aprinderea unor dispute diavoleşti între cele două
cinstite feţe bisericeşti, prea bunul D um nezeu a îndem nat-o pe
Săndica să se prezinte în pas alergăreţ lîngă cei doi preoţi. A şadar,
cocoana Săndica s-a sim ţit obligată să gîngurească dulce către
actualul protopop.
- M u... m u... mulţum im tare frumos, părinte protopop, că ne-ai
onorat cu prezenţa dum itale. Sper din tot sufletul că vom avea în
curînd ocazia să-ţi întoarcem vizita. C ă um blă nişte zvonuri,
D oam ne-D oam ne... ce de zvonuri...
G ligore D raconu i-a întins o m înă de ajutor scum pei sale soţii,
m ai ales că au învăţat îm preună această nobilă meserie a
m îngîierilor sufleteşti.

32
 - Lasă, draga m ea, nu-l m ai am ărî degeaba... Sîntem cu toţii în
m îna lui D um nezeu... M ai bine ne-am gîndi la lucruri frum oase,
cum ar fi îm preunarea trupească a bărbatului cu fem eia sa. Fie, m ă
sacrific, şi-ţi povestesc, prietene H ucilan, cum îmi călăresc
preoteasa.
- Protopopul M eonte avea sub frunte şi pe limbă un singur gînd, o
singură vorbă:
- C e zvon, doam nă?...
- A , m ai nim ic, H ucilane...
- C e se relatează despre m ine, frăţioare G ligore?
- N u le da crezare... sînt răutăţi m incinoase... sau m inciuni
răutăcioase... C are să fie expresia cea m ai nim erită, părinte
protopop? M -am luat cu vorba şi am uitat de povestea prom isă. M ie
cel m ai adesea îm i vine chef de tăvălit cu m uierea m ea după ce m ă
îm băt ca un porc. N u pot să-l jignesc pe om ul care m ă cinsteşte cu
un pahar de vin. A m jurat cu m îna pe ghim pii m întuitorului ca
niciodată să nu beau deodată din două pahare... Zău că nu pricep
cum pot unele fem ei să se îndulcească în acelaşi tim p din două...
- G ligore, ce prim ejdie m ă paşte?
- C eva în legătură cu scaunul!
- C e scaun?...
- C um vin ca ultim ul derbedeu şi boschetar, încă din pragul uşii îi
strig preotesei cu voce ferm ă, bărbătească: "La toţi dracii, com oara
m ea, am de gînd să rup patul cu tine... pregăteşte-te sufleteşte, că de
trupul tău durduliu are grijă un bărbat chipeş, deştept şi bine văzut
în crem a societăţii".
- D espre ce scaun se zvoneşte în lum e, doam nă Săndica?
Săndica are şi ea destule lim ite, aşa că a izbucnit cu năduf:
- D ar cîte scaune, ai bre om ule?!
- U nul pe zi, dar fără prea m ulte screm ături. Se întîmplă uneori să
m ă constip şi cîte o săptăm înă, şi atunci m ă ajut cu degetul ca să-i
dau drum ul...

33
 - M ăi scîrbosule, nu despre scaunul acela este vorba în
propoziţie!
- D ar despre care?...
- D espre scaunul de protopop.
- A h, m or!
- Încă nu! N u ai aflat încă nim ic!
G ligore D raconu şi-a reluat netulburat istorisirea îm preunării cu
preoteasa inim ii lui.
- "N u pune m îna pe nim ic, păcătoaso! Vrei să ţi-o faci singură,
antihristo?! Lasă-mă pe m ine să te dezbum b, adică să te deschei la
bluziţă care şade m ai jos de o anum e buziţă. A şa, fetiţo, ţi-am scos
bluziţa, ţi-am despachetat ţîţoancele din pungile lor... A cum voiesc
să mă ocup de partea ce se află sub buric. D ar dacă stau în genunchi
pentru operaţiunea de dezangajare vestim entară, s-ar putea să-ţi
regulez nişte D um nezei, că pe tine nici vorbă... A , am găsit, urcă-te
în pat, nu culcată, fă, drept în sus, fă, m înuţele spre tavan,
picioarele uşor desfăcute... M ai departe... Fusta jos... Şi chiloţii...
jos şi ei... Ei, dară dacă te-ai cocoţat ca o curcă beată pe m aldărul
de găteje, atunci procedează erotic, creştina lui D um nezeu...
întoarce-te cu poponeţul tău divin la m ine... îngenunchează cu
evlavie... lipeşte-ţi fruntea de patul conjugal neîntinat... că eu voi
scăpa repejor de sutana asta şi de alte rufe înnegrite... şi m ă voi
afunda îndată în tunelul tău... ca să cotrobăi după nişte plăceri pe
care D um nezeu ni le-a dăruit în această seară". D ar ce ai, bre
M eonte? Eşti palid ca o oaie bleagă! Să te ducem la un doctor?
Vino-ţi în fire! Te-am excitat chiar aşa de rău cu povestirea despre
zburdălniciile noastre? R ăm îi cu bine, prietene, te las pe m îna
nevesti-m ii ca să scoată untul din tine! C uraj, frate!

34
Capitolul 3

35
 Se caută un um ăr de sprijinire a scaunelor

Protopopul H ucilan M eonte a răm as să-şi clătească privirea şi

sim ţirea cu preoteasa Săndica D raconu.
- D oamnă...
- C e e, băiete?
- N u m ă m ai părpăli, că m ă sfarojesc tot!
- C e ţi-am făcut, prietene?
- Lăm ureşte-m ă ce e cu zvonul acela răutăcios şi m incinos la
adresa m ea?!
- M ai nim ic, iubitule!
- Te im plor, scumpa m ea!
- D acă tot veni vorba de scaunul tău de protopop care se cam
clatină...
- A oleu, Săndico m am ă...
- Eşti pe ducă, tinere...
- C e m ă fac, oam eni buni?!...
- Zic să şezi cum inte pe acest scaun...
- Pe acesta?
- D a, H ucilane...
- E bine aşa?...
- A proape de perfecţiune, M eonte...
- Şi ce-ţi doreşti, iubiţel, cel m ai m ult şi m ai m ult în aceste
m om ente de intim itate?...
- Să nu m ă părăsească D um nezeu.
- C înd sînt lîngă tine, înseam nă că şi D um nezeu este prin preajm ă
ca să ne supravegheze dragostea noastră nevinovată. Ori ai uitat că
m ă iubeşti?!
- D oar la tine îmi zboară gîndul, chiar şi în tim pul slujbei de la
B iserica "Sfîntul Iliuţă B ubuitorul". Să m ă fulgere D umnezeu dacă
te m int!
- Pe cuvinţelul tău de onoare?

36
 - Să-m i sară ochii din cap! M artoră îm i este Fecioara M aria cea
născătoare de D um nezeu.
- E bine... N u ştiu cum se face, dragul m eu H ucilan, că în
prezenţa ta m ă sim t din nou fecioară. A i o putere de per... de per...
de convingere, ceva care m -a copleşit, nene. D eşi îm i doresc din tot
sufletul să m ă îm preunez cu tine, m ă blochez, băiete, m ă încui în
m ine, m ă constip psihic... psihiceşte... A jută-m ă să trec peste acest
prag al spaim ei m ele de veşnică fecioară.
- N u ştiu... îm i pare bine... nu mă pricep... oare cum să te încep...
să te desfund... să-ţi penetrez iubirea...
- Ia-m ă uşurel, că sînt o fată cum plit de m are!...
- Ţi-aş propune să lăsăm pe altă dată spovedania dragostei şi
fericirii noastre.
- N im ic, H ucilane! A rd! M ă topesc pe picioare! Şi la intersecţia
picioarelor m ele se află ceva dulce pentru tine... A h, cît să m ai
aştept pînă să-ţi ofer pe tavă fem initatea m ea gingaşă! Tandră!
D uioasă! Şi... puţin zvăpăiată! Stai drept pe scaun, H ucilane! A h, ce
um ăr viguros ai, m asculule! Pe acest um ăr ispititor îm i voi depune
în aceste clipe divine com oara mea m ustind de dragul tău.
Şi preoteasa Săndica D raconu a trecut de la vorbe la fapte, adică
s-a lipit cu respectiva parte a corpului ei lăbărţat de um ărul de
nădejde al protopopului H ucilan M eonte.
- O h, iubitule...
- N u, iubito...
- B a da, scum pici.
- M ă trec toţi fiorii, Săndico fato!...
- Pe m ine, dracii adunaţi în regimente com pacte şi disciplinate m ă
m ănîncă, mă devorează, m ă hăcuie, m ă chinuiesc, m ă pedepsesc că
am pus o lespede grea de marm ură neagră pe dragostea noastră...
D ar, gata, am dat deoparte pietroiul din calea iubirii m ele
dezlănţuite.

37
 Şi preoteasa Săndica D raconu a început să se frece cu
m enţionatul petic de um ărul protopopului H ucilan M eonte.
- Sînt al tău în întregim e, coană Săndica! Fă din m ine tot ce-ţi
trece prin cap...
- M ulte aş pofti eu de la tine, dar nu ştiu dacă te duce m intea...
- Se scoală ea... că altfel o iau la palm e...
- M intea, dragule.
- A , m intea... da, m intea... cu m intea... ce e cu m intea?...
- N -ai vrea s-o pui?...
- B a da...
- ... S-o pui la treabă...
- C um să nu...
- C um stai cu im aginaţia?
- Prost de tot... ba nu, bine, foarte bine...
- A şadar, unde ne aflăm noi acuşica?
- În Sem inarul teologic "Sfîntul G hiţişor" din D ondoşani... A m
răspuns bine la întrebare?...
- B ănuiesc că m ădularul tău dă sem ne de trezire...
- D e m ult, iubiţico...
- D ar închipuirea ta este încă somnoroasă... U nde ai vrea să
hălăduim fără grijă, num ai noi doi şi dragostea noastră infinită?
- O riunde... chiar şi pe Lună.
- D upă cîte am fost inform ată, pe Lună nu se află picătură de apă
şi strop de aer... D e copaci şi de umbra lor înm iresm ată nici vorbă...
A şa că, iubitule, Luna nu reprezintă un cadru prielnic pentru
jocurile desfătătoare ale dragostei.
- Sînt perfect de acord cu tine!
- Şi atunci, nepreţuitule?...
- C ondu-m i tu im aginaţia...
- Sîntem , prin urm are, pe cărările înguste ale codrului.
- C e răcoros adie vîntul printre ramuri...
- Şi am ajuns pe m alul unui rîu...

38
 - Iubita m ea, apleacă-te puţin peste unda rîului ca să prind curaj
să te privesc în faţă...
- Iubitule, rîul păşeşte sfios printre pietre... R amurile bătrînilor
copaci ne şoptesc să fim cum inţi...
- Iar la cotul rîului înfloreşte în faţa noastră o discretă poiană cu
iarbă înaltă, cu flori m ulte, cu fluturi îndrăgostiţi...
- H ai să ne întindem în m ijlocul poienii, iubitule... A m ajuns,
dragule... hai să ne dezbrăcăm la pielea goală... să nu păstrăm nici o
rufă pe noi... N im ic... nim ic... nim ic... Te-ai dezbrăcat, scum pule?...
- În totalitate...
- Eu, acum îmi scot din urechi cerceii ca să nu te zgîrii cum va...
Şi m ă întind în iarbă cu faţa în sus... Vino deasupra m ea...
- N u... Să ne oprim ...
- D ă-m i, iubitule gura să ţi-o sărut... m uşcă-m i lim ba...
- A h, nu vreau...
- Ia-m i sînii la frăm întat şi la strîns!
- Te rog... nu m ai vorbi...
- A cum eşti cu obrazul lipit de buricul m eu...
- N u... nu... nu...
- D a... ba da... M ai jos... Sînt udă toată... G ustă-m ă...
- A h... O h... Iha... N u m ai pot... A m ... Se apropie... A m ... Îm i dau
drum ul... A m term inat... Pe m ine... În nădragi...
- C e neatent ai fost, dragul m eu H ucilan, eu am beneficiat de la
întîlnirea noastră de un şirag de plăceri... A ltă dată, să-ţi foloseşti
degetul drept contor de plăceri...
- M -aş cam duce...
- Sătulule... H ai, du-te şi spală-te iute... Şi dacă m ai poţi, fă-ţi-o
încă o dată şi singur...
Şi protopopul H ucilan M eonte s-a grăbit să-şi ia uşa-n cap de
team ă să nu se lipească din nou cu gîndul de scaun.

39
 Capitolul 4
Să aflăm cum inţenia lum ii într-o ceaşcă în m iresm ată
de ceai

Preoteasa Săndica D raconu nu a răm as prea m ultă vrem e singură

ca să-şi admire faptele trecutului recent încheiat. În cam era cu ouă
vopsite au m ai intrat încă două... persoane. D oar nu ne-om gîndi că
ar fi sosit de prin văzduh nişte balauri ori niscaiva gîngănii?! Erau
şi ei oam eni cu păcatele lor. D ar cine-m i sînt noii veniţi? Tot cei
vechi: preotul G ligore D raconu şi tînăra preoteasă Lindia Vezenteu.

40
Să le urăm călătorie spornică în continuare pe ogorul credinţei
străm oşeşti.
Iată-l pe G ligore D raconu cum îşi îm brăţişează cu gingăşie soţia:
- D raga m ea, ce i-ai făcut lui M eonte-măm ăligoiul, de mergea
cam crăcănat? L-ai izbit rău în vîrful capului cu dragostea noastră
după inform aţii proaspete? Parcă bietul om se scurgea pe picioare.
D ar să-l lăsăm dracului de protopop tîm pit!
- Precum zici tu, bărbăţele.
- Îngăduie-m i, dragă nevastă, să ţi-o prezint pe fiica noastră cea
atît de cum inte, atît de ascultătoare, atît de ruşinoasă...
- N u-m i cunosc eu m arfa, scum pule?! D oar amîndoi am crescut-
o.
- Sînt m îndru de tine, fetiţa tatii!
- Şi eu de voi, tăticuţule.
- A i văzut, nevastă, că abia a îndrăznit să deschidă gura de pudică
ce-i?! Pudilica ' lu
tata!...
Lindia s-a em oţionat de la un capăt la celălalt.
- N u m ai vorbiţi aşa, stim aţii m ei părinţi, că m ă pornesc să bocesc
ca proasta cu ştiuletele în gură.
- N ici aşa, draga m am ii, cum să lăcrimezi, cînt tu ai fost croită ca
să aduci fericire şi veselie pe chipurile oam enilor?!...
- V ă purtaţi aşa de frum os cu m ine, Lindicuţa voastră, încît vă
răm în datoare cu tot respectul din lume. N -o să vă ies niciodată din
cuvînt! Porunceşte, tată!
- Fetiţă scum pă, nu ne place com portam entul tău cam reţinut.
C înd o fem eie este reţinută, pluteşte prim ejdia să fie respinsă de
crem a societăţii. Trebuie să fie în perm anenţă cu glum a şi cam atît
în gură.
- C u ce a spus tata, m ăi m am ă, să fiu în gură?
- D a, cu glum a...
- C um, eu nu ştiu să relatez bancuri deşuchiate? Voi sînteţi de
vină că nu am auzit în casa noastră nici o necuviinţă!

41
 - A şa e, draga tatii, nu te-am pregătit duhovniceşte în suficientă
m ăsură să dai piept cu parşiva asta de viaţă. Iartă-m ă, Lindia!
- Şi să nu m ai fii năzuroasă ca să-ţi ascunzi tim iditatea! D acă nu
poţi altfel, suspină cu sm erenie şi ispiteşte cu decenţă. Şi lum ea
întreagă va fi la picioarele tale, m ăi fato m ăi!
Preotul G ligore D raconu îşi sărută fiica pe frunte. Preoteasa
Săndica îşi sărută fata pe obraji. Lindia le sărută părinţilor m îna.
Toţi trei au lacrim i de dragoste în ochi şi în suflet.
- D ragile m ele, perm iteţi-m i să vă istorisesc, parcă din B iblie, o
întîm plare din care se desprind cîteva învăţăm inte folositoare.
- Sînt num ai urechi, tăticuţule.
- Era odată un inspector general pe num ele lui de D indache
N ăm olache, cică şi doctor în m ătasea broaştei. C u ajutorul lui
D um nezeu, şi eu analfabetul îmi voi tranşa doctoratul în teologie.
C e, num ai nătăfleţul de H ucilan M eonte să fie doctor?! C înd am
aflat că protopopul şi-a luat doctoratul, îm i venea să m or de ciudă.
M i-am izbit fesul de duşum ea că altfel îl m încam pînă la ultim a
scam ă. Şi conul D indache N ămolache avea o nevastă, Sm uncica,
foarte echilibrată la psihicul ei. Se smunceau vracii din C apitală s-o
zdruncine, dar ea, nim ic, m ergea dreaptă cu scîrţîitul uşilor şi
duşum elelor în m iez de noapte. M ă rog, ţinea m orţiş să aducă pe
lum e o groază de copii... D ar să revenim cu picioarele şi cu
m icrofoanele în cuibuşorul de plăceri erotice al fam iliei D indache şi
Sm uncica N ăm olache. "O , m ăi D indache, nu-i aşa că în seara asta
ne puţulim?!... H ai, că te aştept în dorm itor desfăcută în întregim e.
A h, puţulica m ea te doreşte! Să treci pragul în puţuloiul gol!" Şi se
înfăţişa D indache întocmai aşa cum au sunat indicaţiile preţioase
ale scum pei, drăgălaşei şi echilibratei sale soţii. Venea, m ăre, venea
conul D indache spre patul conjugal avînd-m ădularul-în-
avînt ca tot bărbatul doritor să lase victorios în urmă o lungă
perioadă de postire. Încerca D indache să se urce pe Smuncica sa.
D ar dum neaei de colo: "A m o m igrenă între coasta a treia şi

42
genunchiul stîng." Era şi glumeaţă duduia... "H ai, D indache, nu te
supăra, prepară-m i un ceiuc pentru doam ne bolînde!" Se ducea
D indache, cătinel, cătinel, ca s-o pună de-un ceai de cătină, m ac,
m ac, avînd-şi-m ădularul-în-avînt. Se întorcea lipa-lipa cu ceaşca
aburindă, mai avînd-şi-m ădularul-în-vînt. Şi sufla D indache în
ceiuc ca să se răcorească m ai degrabă. Iar cînd ceiucul se răcorea,
glasul nevestei lui cea întreagă la sim ţuri m i se auzea: "Vai,
D indache, vai, ai uitat, scumpule, să pui zahăr! Să nu te speli la
puţuloi, m ăi Futulache m ăi, pentru că vreau să te verific prin
adulm ecare dacă m ergi la femei, m ăi puţulache, în tim p ce îm i
prepari ceiucul. S-a înţeles, coane D izdache?!" Şi D indache iar îm i
pornea, praguri călărea, şi m i se-ntorcea cu zaharniţa în m înă
şi cu m ădularul bălăngănind în vînt. Şi în tim p ce S muncica în
linişte ceiucul îşi sorbea, D indache în pijamale m i se îmbrăca, de
toţi sfinţii şi dracii în gînd că înjura, şi apoi lîngă draga şi sănătoasa
lui nevastă că mi se întindea, ca la un som n dulce să se dedea, că-şi
m erita odihna, de vrem e ce şi-a alergat m ădularul prin tot
apartam entul ca să-l înece în cana cu ceiuc. Vezi, fetiţa m ea, de
trage de aici concluziile cele m ai potrivite, ca să te potriveşti cu
persoanele iubitoare în vorbe, în m işcări şi în jocuri cuviincioase.
N oi te lăsăm să-ţi tragi puţin sufletul. Şi îndepărtează de la sine
m îţîielile, fîţîielile, codelile, fandoselile, sclifoselile, hachiţele! Îţi
ţinem pum nii, fetiţa noastră cea cum inte şi ascultătoare. Îţi stăm
prin prejmă.
C ei doi părinţi m ărinim oşi, preotul G ligore şi preoteasa Săndica,
au îm brăţişat-o cu iubire creştinească pe Lindia lor cea frum oasă şi
isteaţă. A poi s-au strecurat pe uşă, ca să aibă răgaz fiica lor să
m editeze asupra nepreţuitelor sfaturi pe care le-a prim it cu inim ă
largă. Fiindcă este ştiut că părinţii doresc fericirea copiilor şi a
lum ii întregi. D oam ne-ajută.

43
 Capitolul 5
D egustarea frum useţii la o m argine de m asă

Şi a răm as biata Lindia singură să se pregătească sufleteşte pentru

a lua în piept cu supuşenie creştinească greutăţile vieţii.
- O f, m ăiculiţă-m am ă dragă, tare-s m ică şi neajutorată! D ar
D um nezeu din ceruri, ce priveghează asupra m ea cu un ochi blînd
şi înţelegător, îm i va trim ite la vreme gîndul cel bun după care să-
m i îndrum paşii m ei neştiutori de cele scîrbavnice.
A intrat în odaia ouălor m itropolitul D ariel. Avea chipul zugrăvit
ca într-o icoană zîm bind cu evlavie şi cu m ultă iubire către
D um nezeu.
- D oam ne-ajută, fetiţo! N um ai atotputernicul D um nezeu m i-a
călăuzit paşii ca să-ţi zăresc ochii şi să-ţi aud glasul îngeresc.
M ulţum escu-ţi ţie, D oam ne, pentru privilegiul acordat!
Lindia era şi ea o icoană din care s-a prelins o lacrim ă şi a scîrţîit
un suspin:
- O , vai...
- D om niţă dragă, sufletul m eu a căzut într-un greu păcat...
- O h, nu...

44
 - D iavolul a ieşit învingător la trîntă haiducească, vijelioasă cu
D um nezeu.
- A h, ce nenorocire!...
- Simt că m ă aflu în întregim e la porunca D iavolului...
- O , la, la, la, ce tragedie pe neam ul nostru de drept-credincioşi.
- D ar în cazul m eu, diavolul a luat chip de fem eie...
- D iavoliţa dracului!...
- Şi are un obraz de heruvim , să m uşti din el, nu altceva...
- Şi cine v-ar îm piedica?...
- D iavoliţa, fata m oşului...
- A m ceva îndoieli, Înaltule...
- Eu m ă hrănesc doar cu iubirea către D um nezeu!! A jută-m ă să-
m i alung din m ine ispitele cărnii!!! A lungă-mă din faţa ta!!! C a să-i
facem pe plac...
- C ui, Înaltule???...
- D iavolului...
- C um?...
- Păi, dacă m -a dus în ispită... şi acum răm în cu buza um flată... nu
înseam nă că D iavolul rîde în barbă de zbucium ul m eu?...
- A sta, cam aşa se prezintă problem a...
- D ar...
- D ar, Înaltule?
- D ar dacă fata nu m ă respinge, ar fi că l-am pus am îndoi cu botul
pe labe pe Satana... Iar cînd Satana este învins, şi D umnezeu se
bucură... A m greşit cu ceva în raţionamentele m ele profund
creştineşti?
- C u nim ic, Înaltule.
- Te ascult, fem eie frum oasă, isteaţă şi cum ine!
- C e doriţi să auziţi, Înaltule?
- G îndul care nu-m i dă pace de atîţia ani...

45
 - Eu sînt o creştină prea sfioasă... D e aceea v-aş recita urm ătoarea
propoziţie feciorelnică: D e-abia aştept, Înaltule, să-l slujim am îndoi
cu credinţă m ultă pe bunul D umnezeu.
- O , m -ai ferm ecat cu aceste vorbe divine! Lasă-m ă să depun
cîteva sărutări duhovniceşti pe aceste degete care exprim ă căldura
inim ii tale!
M itropolitul D ariel sărută cu înfocare fiecare deget şi unghie,
deocam dată de la m îinile cuvioasei Lindia.
- M ă sim t onorată, Înaltule, de aceste sărutări prea-sfinte!
- Ţi-aş propune...
- O rice, Înaltule...
- Să facem puţină ordine pe această m argine de m asă.
- D e acord, Înaltule...
Şi cei doi drept-credincioşi au îndepărtat de pe acea parte a m esei
obiectele care le-ar fi stat în calea rugăm inţilor către înaltul cerului.
- D raga m ea, aş îndrăzni a te ruga să şezi cu spatele la m asă...
- A şa, sfinţite?...
- E bine... O , cîtă fem initate în sprijinirea ta evlavioasă de
m arginea m esei! N u găsesc altceva de făcut decît să-ţi cad în
genunchi... Te iubesc, Lindia dragă! Te ador cu toată credinţa m ea
nestrăm utată în D um nezeu şi în scaunul de patriarh!
- Sînt atît de fericită că D um nezeu m -a învrednicit să vă cad cu
tronc!
M itropolitul D ariel o pipăie flăm înd pe Lindia care gem e de
recunoştinţă.
- Lindia, scum pă m i-ai răscolit sim ţurile.
- Îţi m ulţum esc, D um nezeule m are, că pot fi de folos credinţei
străm oşeşti!
- Puţin... puţin îm i perm iţi să-ţi ridic poalele fustei?...
- C hiar puţin m ai m ult... Îm i trem ură genunchii de em oţie...
- Să ţi-i m îngîi...
- M ai cu pasiune, Înaltule... A ceşti genunchi vă aparţin...

46
 M itropolitul D ariel îi sărută Lindiei genunchii... şi avansează... şi
avansează cu sărutările, m îngîierile, m uşcăturile... avansează...
- Să m ă opresc, Lindia m ea?
- N u sînt eu în m ăsură să-i poruncesc lui D um nezeu... Sînteţi pe
calea cea dreaptă, oricum , Înaltule...
- A cum observ că ţi-ai pus alţi chiloţi pe tine. A ceştia parcă sînt şi
m ai incitanţi... A h, ce parfum !... Sînt atît de îndrăgostit de tine!...
C e elegant stai cînd eu îţi sărut chiloţii!...
- M ă sim t obligată să recurg la o spovedanie pe loc. C u aceşti
chiloţi am vizitat mînăstirea Zbucium , unde năm olul de lum e s-a
adunat ca să se delecteze cu discursul dum neavoastră. Pe atunci îi
purtam în poşetă, că era o zăpuşeală... şi-o fum ăraie se întindea...
şi-o înghesuială se lăţea... şi-o îmbrînceală ca la bîlci se răscolea...
nu altceva... că-ţi venea să dai dracului şi credinţă... şi bună
cuviinţă... şi să te dezbraci la poponeţul gol... şi să te arunci în
prim a tufă de urzici... M ă rog... să revenim ... C ontinuaţi să vă
extaziaţi dinaintea chiloţilor m ei. Ei, haideţi odată daţi-m i chiloţii
jos. C u gura, că m ă gîdilă grozav barba dum neavoastră.
M itropolitul D ariel, flăcăiandru săritor la rugăm inţile fetei, s-a
aşternut harnic pe m uşcat chiloţii de elastic, de m argini, de colţuri,
de franjuri, şi cu ei în clonţ a coborît cu nasul la gleznele Lindiei.
- O făcurăm şi pe asta, scumpa m ea. C e m ai urm ează să
întreprindem în secundele viitoare?
- E foarte sim plu, Înaltule. Eu îm i voi depune funduleţul pe
m arginea m esei... C ineva... nu ghicesc nici de-al dracului cine poate
fi... cineva o să-m i desfacă picioarele ca să-şi facă loc pentru buzele
lui către buziţele m ele. Pe ele, Înaltule!!
Şi desigur că, avînd aprobarea lui D um nezeu, m itropolitul D ariel
i-a făcut Lindiei cele de cuviinţă... pînă aproape de capătul
plăcerilor... Pentru că m itropolitul se pregătea să term ine, aşa că a
zbughit-o repejor pe uşă, ca să ajungă într-un loc discret, unde
m îinile să isprăvească lucrarea începută...

47
 - M ă rog frum os, facă-se voia ta, m itropolitule... dar nu e deloc
creştineşte să m ă laşi excitată ca proasta în lanul de cucuruz... C a să
m ă adie aerul, nu voi îm brăca chiloţii, ci îi voi depune între ţîţe, sub
bluză... C e fierbinte m i-s, că îm i vine să m uşc din prim ul ştiulete
care intră pe uşă... Sper să nu fie tata ca să nu intru în rivalitate cu
m am a...

48
 Capitolul 6
În galop soseşte clipa de zburdălnicie

Sînt m om ente în viaţă, cînd femeiei nu-i trebuie nim ic altceva

decît un bărbat...
A şa era şi cuvioasa Lindia în căutare grabnică de bărbat. N u avea
nici cea m ai m ică im portanţă dacă era bătrîn sau tînăr, voinic sau
schilod. B ărbat să fie! Fiindcă era o fem eie sănătoasă, cu o educaţie
aleasă, cu o m orală ferm ă, nu i-a trecut prin cap şi sim ţuri să se
îm perecheze cu o fem eie. Încă...
Şi D um nezeu din ceruri a citit în inim a Lindiei curăţenia ei de
creştină şi i l-a vîrît pe uşă pe Belisarion, soţul ei iubit, luat cu acte
în regulă... m ai puţin cu...
- Se poate, Lindia, să te întreb dacă m ergi cu m ine acasă?
Lindia era rug şi flacără, cascadă spum egîndă şi fiară
neîm blînzită:
- Închide uşa!!
- C e să fac, dragă?
- Să închizi uşa! C ă m ă trage curentul!!
- M ergi acasă?
- D ar aici nu-i casa noastră?! U nde sînt eu, se află şi casa noastră.
C e te freci ca tem belul în sutană, parcă s-au năpustit peste tine m ii
de purici?!
- G ata, m i-am aranjat-o...
- C e?...
- Sutana, iubito...
- Ţi-am spus eu să-ţi îndrepţi bulendrele de pe tine?! N u! Scoate-
ţi sutana! C ă altfel te deznod ca să am ce înnoda!
- C u ce te deranjează astăzi sutana?
- M ai vrei şi explicaţii, nerodule?!

49
 Şi Lindia s-a repezit la sărm anul preot B elisarion Silvan
Vezenteu, ca să-l vadă pe bunul D um nezeu, i-a apucat sutana de
poale cu intenţia nobilă de a i-o pune în cap.
- A stîm pără-te, Lindia, nu m ă despuia!...
- C um ?! Eu em it o poruncă, iar tu te încontrezi cu m ine,
nenorocitule?! Jos m îinile de pe sutană, B elisarioane!!
- N u...
- Poftim două palm e ca încurajare pentru ascultare de nevastă
iubitoare!
D ar Lindia, fem eie darnică, i-a cărăbănit vreo cinci-şase, ca
educaţia ei să fie însuşită m ai tem einic. Întrucît bărbăţelul ei nu
dădea sem ne că ar ceda sub presiunea pum nilor, Lindia a fost
nevoită să-i şuiere şerpeşte în faţă:
- D acă nu-ţi lepezi sutana, neputinciosule, te zgîrii ca o pisică
turbată... Şi-ţi fac ferfeniţă sutana cu m îinile astea care nu cunosc
m ilă, iubiţoiule!!! M îinile sus, nepricopsitule!!
C e era să facă evlaviosul preot B elisarion Vezenteu? A ridicat
cum inte m îinile către D om nul, ca doam na Lindia să-i sm ulgă
sutana cu turbare. Lindia i-a aruncat sutana cu scîrbă într-un colţ de
cam eră.
- M ă, dar costeliv te mai înfăţişezi!... D acă ai fi în întregim e doar
o singură... o singură... ceva cu p... ar m ai m erge... dar aşa... H ai,
vino, iubitule, la nevestica ta tandră, gingaşă, doritoare de
intim itate!
- N u vin... Să m ergem acasă...
- Pînă acasă m i se răcoreşte sîngele dintre... din picioare... eu
îndată, dar îndată, te vreau... şi te voi avea orice s-ar întîm pla!!
Lindia l-a prins de curaua pantalonilor pe vrednicul său soţ.
-N u, Lindia, nu...
- A h, ce-m i place cînd te opui... continuă cu negaţiile, ca să m ă
provoci... Ia labele de pe m îinile m ele, jigodie castrată!

50
 C a să fie m ai convingătoare, Lindia i-a ars lui B elisarion cîţiva
pum ni în coaste.
- A şa, bărbăţele, gem i de plăcere ori de durere?!
Lindia i-a desfăcut cureaua şi l-a descheieat la pantaloni. În
disperare, B elisarion s-a lăsat pe vine strîngînd cu putere genunchii
la gură. Lindia l-a îm brîncit de la spate, de a venit B eliasarion al ei
cu nasul, fruntea şi obrajii de duşum ea.
- A oleu, ce te-a apucat, Lindia dragă?! Era să-m i julesc...
- C e păcat că nu ai ce lăsa fără piele!...
Lindia i-a înfipt un pantof în ceafă, de i s-a fracturat lui
B elisarion respiraţia sub călcîiul nevestei şi al sorţii duşm ănoase. S-
a pornit B elisarion pe sm iorcăit:
- V ăleu, îm i rupi gîtul!
- D răguţule, num ai de tine depinde dacă te m ai canonesc mult. Îţi
propun un tîrg, eu îm i iau piciorul de pe gîtul tău, iar tu îţi întinzi
picioarele de sub tine, ca să nu m ai stai ţuguiat ca un boboc de gîscă
la păscut troscot.
B elisarion s-a dezdoit adică s-a lungit pe duşum ea cît era el de
scurt.
- E bine aşa, iubito?
- C a tacîmul să fie com plet, tu să-ţi desfăşori pe m ai departe
activitatea de frecare a frunţii în căutare de D um nezeu! C u
am îndouă m îinile!! S-a înţeles, nefericitule?!!
B elisarion şi-a sprijinit palm ele pe duşum ea şi fruntea pe palm e şi
aştepta resem nat desfăşurarea evenim entelor. Lindia s-a îndreptat
frem ătîndă spre picioarele căzăturii de bărbatu-său. S-a aplecat
flăm îndă, şi din cîteva m işcări hotărîte i-a sm uls lui B elisarion şi
nădragii, şi chiloţii, îngrăm ădindu-i spre genunchi. C uvioasa Lindia
i-a frăgezit lui B elisarion fesele plesnindu-le cu delicateţe. Tot cu
drăgălăşenie l-a m uşcat de o bucă aşa de pătim aş, încît nici
B elisarion nu a m ai avut nimic de obiectat. A poi Lindia şi-a
suflecat fusta şi cu picioarele desfăcute s-a trîntit peste fundul

51
dezvelit al lui B elisarion. Precum o călăreaţă nesatisfăcută pe un
arm ăsar neştiutor de poftele om eneşti, Lindia a galopat, a îm pins, s-
a frecat, s-a răsucit, s-a zvîrcolit deasupra poponeţului legiuitului
său soţ. B elisarion nu m ai crîcnea, prentru că prea era închingat şi
cu şaua pusă. M ai lipsea doar biciul. D ar Lindia, la şoapta lui
D um nazeu, a rem ediat neajunsul călăriei. Şi-a scos dintre sîni
chiloţii şi cu entuziasm ul apropierii de culm ile plăcerii îl croia peste
cap pe B elisarion cu am intitul obiect de îm brăcăm inte.
- D ii, căluţule, nu m ă lăsa în baltă! A h, ce drag îm i eşti,
B elisarioane băiete! A cum , îm i vine... o, îm i vine... ce bun eşti,
D um nezeule m are, cu o roabă credincioasă ca m ine!... M ulţum esc
frum os de tot, izditule... A i văzut ce sim plu şi drăgălaş a fost!... H ai
să ne punem ordine în hainele răvăşite de dragostea noastră sinceră.
Întocm ai aşa au procedat cu bulendrele, fiindcă este ştiut că rufa
îl face pe om , de vrem e ce-i ascunde atîtea unghere ruşinoase spre
care se îndreaptă lum ea bună cu priviri sfielnice şi pofte cum inţi...
Lindia şi B elisarinul ei, de m înuţă, s-au îndreptat spre uşă,
dincolo de care îi aşteptau numai indivizi cu frică dezinteresată faţă
de D um nezeu. A şa să-i ajute C el-de-Sus pe fiecare după faptele
săvîrşite. Şi Lindia ştia aceste învăţăm inte, şi nici prin cap nu-i
trecea să încalce poveţele creştineşti.

Partea a III-a
Să ne aplecăm privirea smerită asupra iubirii faţă de
aproapele nostru

52
 Capitolul 1
Salvarea se pogoară din inim a ce-şi iartă singură păcatele

În m ăreaţa clădire a m itropoliei din B ahluiaş a sosit cu treburi

urgente şi im portante protopopul H ucilan M eonte. C um a fost
prim it în cabinet de către m itropolitul D ariel, protopopul H ucilan
M eonte şi-a îm preunat m îinile într-o disperată rugăciune către m ai
m arele său în dreaptă credinţă.
- Înalt-prea-sfinţitule, scoteţi-m ă din m laştină! Javra de G ligore
D raconu m ă sapă pretutindeni.Pe lîngă Înălţim ea-voastră este ajutat

53
din gros şi de cuscrul său, Vezenteu, haida-de, cică este profesor
universitar, pe ce, nenicule, că ăsta nu a term inat de învăţat nici
abecedarul.
M itropolitul D ariel, negru la barbă şi în cerul gurii, şi-a ridicat
ochii spre tavan, deci în direcţia lui D um nezeu, ca şi cum num itul
D um nezeu nu s-ar putea găsi pe partea cealaltă a Păm întului.
- Prietene H ucilan, cu toţii sîntem în grija şi în paza lui
D um nezeu cel A totputernic. D acă credinţa ta este nepătată, vei ieşi
fără îndoială deasupra necazurilor, iar duşm anii tăi vor fi îm prăştiaţi
ca pleava de furtuna iscată din senin.
- D ar o vorbă cum secade puteţi să gîndiţi în sprijinul m eu cînd
vă retrageţi la reculegere tainică pe la m înăstirea Zbucium ?!
- C hiar şi două, creştine. Nu m ă doare m intea să cuget. C ăci în
voinţa mea stă să gîndesc şi să scot vorbe cum pănite din gura m ea
deschisă... că de intrat prin urechile, gurile şi găurile altora... cum o
vrea bunul D um nezeu... să m ă canonească... să m ă pună la probă...
cu iubirea faţă de aproapele m eu m ai de jos... D ar şi tu să-l iubeşti
pe G ligore ca pe tine însuţi!
- Im posibil! Pe ticălosul ăsta nici dracul nu-l poate înghiţi!
- Înseam nă, fiule, că nu respecţi poruncile lui D um nezeu!
C el-de-Sus, prin m ine, ţi-a ordonat să nu-l urăşti pe G ligore!
- A şa cum m ă iubeşte el pe mine?!
- Să nu ceri, H ucilane, răsplată de la iubirea pe care o acorzi!
D um nezeu nu îngăduie ca iubirea să fie răsplătită. D oar n-o vinzi!
C e, ţi-e greu să declari că-l iubeşti pe banditul de G ligore
D raconu?!
- A , cu declaraţii de astea s-a rezolvat...
- D ar, băiete, las-o mai încet cu ispita sexului!
- C u ce, Înaltule?
- C u îm preunarea trupească...
- Jur că nu am călcat în străchini niciodată. N u mi-am înşelat
vreodată nevasta. N u ţin m inte. M artor m i-e D um nezeu.

54
 - C e spui, frate?! A i respectat întocm ai indicaţiile preţioase ale
lui D umnezeu?! V ăd că m i-l aduci drept m artor la judecata m ea!...
Ia, spune-m i, craiule, toţi copiii tăi au fost zăm isliţi după B iblie?
A ud?!
- C hiar şi atunci cînd m ă degustam trupeşte cu nevastă-m ea, tot
la D um nezeu îm i era gîndul.
- M ă, m incinosule!! C u m ine te pui la înşirat basm e tîm pite?!
A m lista cu fetele şi băieţii tăi! Nemernicule, ţi-ai lepădat săm înţa
în nevastă-ta în postul Paştelui şi în postul C răciunului! Sper că nu
ai neobrăzarea să m ă contrazici, că te bărbieresc cu mîna m ea!
Protopopul H ucilan M eonte, înfricoşat de flăcările Iadului care îl
aşteaptă ca să-l pîrjolească pentru păcatele şi crimele sale, a căzut
în genunchi în faţa m itropolitului D ariel.
- Iertaţi-m ă, Înaltule! G reşelile trupului! A h, că tare m ă căiesc!
În sat, unde am fost un brav oştean al D om nului, m ai m ergeam la o
cinzeacă, la un şpriţulache repetat, pe la cîrcium ă cu golanii, şi m ă
întorceam pe trei cărări pînă nim eream şanţul în care cădeam ca să
m ă odihnesc şi să grohăi după chef. Şi m ă tîrau ţăranii pînă acasă.
Şi mă lepădau aşa înnoroit cum eram în pat. Iar coana preoteasă m ă
dezbrăca, m ă alinta, m ă giugiulea. Şi atunci beat criţă fiind, tot m i
se scula din m orţi pironul, şi porneam la atac, că nu suportam ca
nevastă-m ea să fie supărată. Şi pînă dim ineaţă rupeam patul ca să
m ă ierte că m -am purtat ca un porc răpănos turnînd în m ine
sticloanţă după sticloanţă. A sta-i, Înaltule, din bunătate şi din
dragoste pentru sufletul nevestei m ele introduceam pironul
răscolitor în portiţa R aiului. A şa să m ă ajute D um nezeu, ce dracu’!
- B ine, fiule, D um nezeu este prea m are ca să nu aibă puterea să
te ierte. M ai vrei să-m i spui ceva?
- Să-i înfigeţi gheara în gît nem ernicului de G ligore D raconu!!
V ă rog frum os să nu m ă uitaţi, dragă Înaltule!
- R evino peste cîteva ore la sfatul nostru de taină!
- A m înţeles, Înaltule.

55
 Şi protopopul H ucilan M eonte i-a prins m îna m itropolitului
D ariel pe care a sărutat-o cu um ilinţă şi înfocare pe am bele feţe. Şi
asta num ai din dragoste dum nezeiască pentru scaunul de protopop,
de unde putea să-l slujească smerit şi cu m are credinţă pe am intitul
D um nezeu. A poi s-a retras de-a-ndăratelea, ca să nu se întoarcă de
pe acum cu spatele către m itropolitul D ariel.

56
 Capitolul 2
U nele personaje visează să-şi schim be periodic pielea

În salonul de aşteptare, protopopul Hucilan M eonte, care a ieşit

de la audienţa acordată de mitropolitul D ariel, a dat nas în nas cu
preotul G ligore D raconu, care se pregătea să intre la acelaşi D ariel.
C ele două feţe bisericeşti s-au lum inat brusc ca şi cum ar fi trecut
pe dinaintea lor un fulg de porum bel trim is de Sfîntul D uh.
- D oamne-ajută, prietene G ligore!
- Să ne poarte la am îndoi noroc întîlnirea de astăzi!
- Să te audă D um nezeu, G ligore.
- Eşti cam îngîndurat, H ucilane taică?!
- M ai nim ic, afacerile curente ale protopopiatului.
- C unosc... cunosc... că şi eu pe vremuri... tot cu învîrtelile
curente... D ar şi ochiul îm i era aţintit spre viitor... C are m ai este
viitorul tău, protopopule?... B ănuiesc că stai excelent... M ă înşel
cum va?
- D eloc, părinte G ligore. D um nezeu îi iubeşte pe oam enii
cinstiţi...
- Şi pe preoţii deştepţi ca tine...
- Să ştii că tam an aşa se prezintă situaţia.
- D ar alianţa noastră stă în picioare, H ucilane?
- Funcţionează, G ligore, funcţionează destul de bine.
- Te-ai m ai întîlnit cu slugoiul nostru, inspectorul general
D indache N ăm olache?
- M -a sfătuit să-l înfundăm urît de tot pe scriitorul nostru satiric.
D eja am depus o reclam aţie în trei locuri, la Poliţie, la Procuratură

57
şi la Inspectoratul Şcolar. Pînă aici i-a fost scriitorului! D acă am
intrat eu în joc, e ca şi term inat. B iserica şi-a luat mîna de pe el.
N ici de o înm orm întare creştinească n-o să beneficieze. Se joacă în
draci cu noi?! U nde se trezeşte?
- A m o presim ţire neagră, bre H ucilane. O m fi noi trei reuniţi ca
Sfînta Treim e, dar satiricul acesta va ieşi iar învingător. Şi va m ai
scrie încă o carte plină de otrăvuri la adresa noastră!
- Şi eu voi fi în cartea ateistului?
- Păi, dacă te-a m încat undeva şi nu l-ai ascultat să nu ieşi cu ceva
scris îm potriva lui?! A cum , citeşte m ai departe ce scrie despre
cinstitele noastre feţe bisericeşti!
- A u, numai scot un cuvînt!
- Eu, protopopule, cam da, ca să m ă răzbun pe D indache
N ăm olache, că nu a fost destul de eficient în lupta noastră com ună
îm potriva proştilor şi fricoşilor.
- A ici, te răzbuni pe D indache? Îl torni la m itropolit?
- N u, frate H ucilan. M ai povestesc cîte ceva despre viaţa lui
am oroasă. C a să se consem neze şi să se simtă bine om ul cînd le-o
citi. A scultă num ai ce a m ai făcut!
- G ligore, eu sînt cam grăbit, nu am tim p de stat la poveşti. N u
vreau să-m i încarc cugetul.
- M ăi protopopule, nu te prosti!
- Plec...
- C a şi cum eu, răm as singur nu pot să povestesc la pereţi despre
potlogăriile tale!... D e-o pildă, pot să istorisesc că te-ai dat în
dragoste cu o capră...
- C u ce?!...
- Zoofilule!
- N u-i adevărat!
- D acă povestesc eu în carte, înseam nă că e adevărat...
- Te rog frum os, G ligore, nu fă acest păcat cu m ine!
- D ar cu cine?

58
 - C u oricine... nu m ai cu m ine... nu...
- Şi cu D indache N ăm olache?...
- A i m înă liberă din partea m ea.
- Să-ţi povestesc cum a făcut-o cu o capră?...
- Sînt m inciuni neruşinate!
- Poţi să pui m îna în foc?
- Te rog, G ligore, relatează şi tu ceva m ai paşnic. C ă se supără
D indache pe noi!
- Pe noi, H ucilane? D ar cine sîntem noi?
- N u m ă deruta, prietene... eu sînt H ucilan M eonte... protopop de
D ondoşani... iar tu... G ligore D raconu...
- Spune mai departe... nu te opri... am fost răsturnat de jegoşii de
popi din protopopiat acum treisprezece-paisprezece ani... şi totuşi
cine sîntem noi acum ?...
- N u înţeleg...
- Păi dacă nu te taie m intea... cum să pricepi o boabă din arta
înaltă?!... Şi noi doi sîntem nişte biete personaje dintr-o carte... C a
personaje trăncănim după cum vrea autorul... A şa că orice am spune
nu pe noi se vor supăra slugile de teapa lui D indache N ăm olache...
ci pe scriitor... Te-ai dum irit, personajule H ucilan M eonte?
- N u încă...
- A tunci, ia o gură de aer, adică pleacă de aici! A cum eşti
personajul H ucilan M eonte care părăseşte această ilustră încăpere.
- C hiar aşa aveam de gînd să procedez... C um vine totuşi
tărăşenia că sînt doar un personaj?...
- Iar eu, G ligore, după ce tu îţi iei tălpăşiţa, voi ciocăni respectuos
la uşa m itropolitului...
- Tot ca personaj?...
- D acă ne trăim cu intensitate interesele înseam nă că sîntem vii,
deci oam eni în carne şi oase, şi care m erită să fie considerate
personaje de rom an... H ai, că te-am încurcat rău de tot... Să-l iertăm

59
de data asta pe D indache... Şi să ne facem de rîs în faţa lum ii pe
barba noastră. Pe curînd, protopopule...
- R ăm îi cu bine, G ligore...
Protopopul H ucilan M eonte, cu m inţile zornăind de atîtea
întrebări fără leac de răspuns, a părăsit salonul de aşteptare din
m itropolie... Prea nu se hotărîse ce să fie: personaj sau individ?!...
G ligore D raconu, frecat de toate răutăţile Iadului, ştia că om ul
poate trăi fără sentim ente şi fără nici o lege morală călăuzitoare. D e
aceea i-a convenit ca toată viaţa să fie un personaj care să se
slujească de alte personaje... să umilească personaje... A dică
oam eni pe care el să le um ple pieptul şi tigva cu idei şi sentim ente
prielnice huzurului său de popă cu frică de D um nezeu... Iar
D um nazeu pentru G ligore poartă un nume precis: G ligore D raconu!

Capitolul 3
Taina scurtelor ploi albe la vrem e fierbinte de seară

În cabinetul său, m itropolitul D ariel se pregătea să-i ardă o

rugăciune evlavioasă. D in cui a desprins o cruce m are aurită pe care
a întins-o cu nesfîrşită preţuire pe covorul de pe duşum ea. A poi a
îngenuncheat şi şi-a lipit fruntea de cruce.
- Doam ne D um nezeule m are, îţi m ulţum esc cu smerenie că şi
astăzi lucrurile m i-au mers cu spor la îm puşcatul gologanilor. Ştii
prea bine că strînsul banilor este pentru slava ta. B a un portret de-al
m eu într-o biserică, ba un portret de-al m eu într-o m înăstire, ba un

60
portret de-al m eu într-o şcoală... N im ic nu am întreprins pentru
folos personal, ci num ai pentru tine, D oam ne! M ulţum esc m ult
pentru sprijinul acordat ca să te slujesc cu credinţă frum oasă,
dreaptă şi dezinteresată.
U şa de la cabinetul m itropolitului s-a deschis cu sfiiciune. În
prag s-a ivit preotul G ligore D raconu.
- Să am parte de iertare, Înaltule, că vă tulbur din rugăciune.
- N u-i nim ic, fiule, noi să fim sănătoşi şi să respingem ispitele de
orice fel. C e vînt m i te aduce în preajm a m ea, bre G ligore?
- Prom isiunea pe care m i-aţi făcut-o, Înaltule D ariel. Îm i crapă
m ăseaua după scaunul de protopop. C înd m i-l alungaţi pe
m ăm ăligoiul de H ucilan M eonte?
- C înd va sosi vrem ea. C ă şi întoarcerea ta la protopopiat trebuie
făcută cu dichis şi fără grabă, ca să evităm zarva şi alte lucruri de
ocară. Poftim de îngenunchează în spatele m eu, prea-cucernice
părinte G ligore D raconu.
Preotul G ligore a executat porunca lui D um nezeu prim ită din
gura Înaltului D ariel.
- A jută-m ă, bre G ligore, să-mi rostesc rugăciunea m ai cu sim ţire.
Tatăl nostru care stăpîneşti cerurile, stelele, planetele şi cometele,
fiindcă pe toate le-ai făcut din m are bunăvoinţa ta, coboară-ţi
privirea asupra păcătoşilor de noi. G ligore, fiule, scarpină-m ă puţin
pe spate, că un duşm an de purice se înfruptă din pielea şi din
sîngele m eu de creştin îm pătim it. N u aşa, băiete, fă-o pe sub
căm aşă!
G ligore i-a suflecat m itropolitului D ariel sutana, căm aşa şi alte
dedesubturi pînă în gît.
- E bine, Înaltule?
- M erge, D raconule. A i dat de purice?
- A zburat, Înaltule.

61
 - V ăd că nu te orientezi deloc, prietene. Tot eu să-ţi povestesc
unde se poate afla m încărim ea unui m itropolit?! În nădragi, copile!
Treci la treabă spornică!
G ligore i-a tras m itropolitului de pe el pantalonii şi ce se m ai
găsea pe acolo pînă la genunchi.
- Vai, Înaltule, ce dor m i-era să vă adm ir fundam entul! Voi
depune cu dragoste creştinească nevinovată cîte un sărut pe cele
două dealuri ale fundam entului.
- O h, aşa te vreau, G ligore, nu te opri!
G ligore îi m îngîia şi-i săruta m itropolitului D ariel fundam entul
credinţei lui nestrăm utate. Fiindcă m ai jos de fundam ent se legănau
alene două biluţe atîrnătoare, G ligore le-a prins cu tandreţe cu o
m înă, pentru că următoarea m înă îi îndepărta m itropolitului
dealurile fundam entului. Şi astfel rozeta ascunsă în văgăuna dintre
dealuri a putut fi atinsă de buzele m oi şi îm păroşate ale lui G ligore.
- A h, băieţică, pune-ţi la lucru, acum , acum, repede, repede,
vorbitorul dezm ierdător de rozete! A şa, creştinule, m eserie de aur
ţi-a hărăzit D um nezeu.
În tim p ce-i descînta m itropolitului rozeta, m îna lui G ligore a
abandonat frăm întatul biluţelor atîrnătoare pentru a prinde cu
nădejde pironul răscolitor. L-a dezbrăcat cu gingăşie de haina de
piele de pe cap, ca să scoată la lum ina credinţei şi smereniei o
ciupercuţă cu creştetul ascuţit şi spart. G oliciunea trebuia grabnic
acoperită la loc pentru a avea ce descoperi. C u ciupercuţă... fără
ciupercuţă... m ă rog... mitropolitul D ariel în marea lui evlavie şi-a
îm pins crucea aurită sub burtă, ca, la m om entul de cutrem ur al
plăcerii, să-şi ofere smîntîna ţîşnitoare bunului D umnezeu, care
înghite orice de la cinstitele feţe bisericeşti, chiar şi stropitul la
vrem e de seară tainică şi de o divină curăţenie sufletească şi
trupească.
C a să nu-l tulbure pe m itropolitul D ariel din rugăciune, după
ducerea la bun sfîrşit a lucrului plăcut lui D um nezeu, preotul

62
G ligore D raconu s-a ridicat repejor de la locul faptei şi s-a topit pe
uşa cabinetului. D oar nu i-o fi fost team ă că mitropolitul D ariel îl
va pune să-i sărute crucea aurită?!... Şi dacă ar fi fost aşa, ce m are
năpastă s-ar fi petrecut?! D im potrivă, legătura cu D um nezeu s-ar fi
întărit cu încă o îm părtăşanie... Poate, preotul G ligore era grăbit, ca
s-o lase pe soţia lui dragă şi scum pă care de-abia aştepta să-i ia
locul în cabinetul m itropolitului D ariel...
A h, şi aici se vede cît de înţelept este D um nezeu şi cum le
potriveşte el pe toate ca să fie bine pentru fiecare!...

63
 Capitolul 4
Porum belul întotdeauna a adus îm păcarea şi buna dispoziţie
între oam eni

D e cîtva tim p preotul G ligore D raconu îl părăsise pe m itropolitul

D ariel. În biroul neoval din falnica m itropolie, D ariel privea în
adîncul gîndurilor şi sim ţurilor sale creştineşti. Prea se afla în
graţiile lui D um nezeu ca să nu socotească pe cinstite că toate i se
cuvin. S-a rugat îndelung de Dumnezeu şi de un rob de-al său să-i
fie trim isă preoteasa Săndica D raconu spre spovedire şi
îm părtăşirea unor trebuinţe duhovniceşti. D e cîte ori se întîlnea cu
preoteasa Săndica, i se părea că ar fi destul de ispititoare în
m işcările şi în vorbele ei calm e. C e-ar fi s-o m ărturisească puţin ca
legătura cu bărbatul ei să fie m ai trainică?!
Preoteasa Săndica D raconu s-a înfăţişat cu supuşenie şi
drăgălăşenie în uşa de la biroul neoval.
- M i s-a părut că m -aţi chem at, Înaltule...
- A şa a orînduit bunul D um nezeu, doam na m ea... C u sănătatea
cum o m ai duci?... C u vorbele de la drepţii noştri credincioşi cum
m ai stai?
- M ulţum esc frum os de întrebare. Tocm ai am sosit de la
D ondoşani... N u ştiu pe unde a um blat G ligore al meu astăzi... Tare
vrednic mi se pare a fi G ligore al m eu să devină din nou protopop...

64
Să-l urcaţi, Înaltule, în funcţie, că m erită. V ă este devotat trup şi
suflet.
- D ar cu H ucilan M eonte cum răm îne? Îi crapă m ăseaua să
răm înă protopop încă un veac. D ar şi cuscrul vostru, Vezenteu,
num ai de asta îm i povesteşte întreaga zi. C red că în curînd îi voi da
un bobîrnac lui M eonte ca să-i facă loc lui G ligore al tău.
- O, da, ar fi o faptă m ăreaţă să-l înscăunaţi ca protopop pe soţul
m eu drag. Eu vă sfătuiesc să vă cam grăbiţi. Fierul trebuie bătut cît
e fierbinte...
- B ine-bine. Să nu pierdem vrem ea şi să-ţi deşir un vis frum os
pe care l-am avut astă noapte. Eu, chiar şi cînd sforăi, tot la
D um nezeu îm i zboară gîndul. Se făcea că Sfîntul D uh m -a
transform at într-un porumbel alb care s-o vestească pe Fecioara
M aria că a răm as însărcinată cu pruncul divin. N u doar s-o
vestească... chiar s-o lase... m ă-nţelegi... că aşa spune la B iblie... că
porum belul ar fi... ca un fel de purtător de sămînţă dum nezeiască...
pentru nevinovata M aria... ca din pîntecul ei binecuvîntat să se
ivească salvatorul om enirii, D om nul nostru Iisus H ristos... m ă-
nţelegi...
- C e vis înălţător aţi avut, Înaltule! Înseam nă că D um nezeu vi l-a
trim is.
- A şa am chibzuit şi eu. Ţi-aş propune, sper că nu îndrăzneşti să
m ă refuzi, o colaborare pentru a pune pe picioare acest vis ceresc.
- M ai lăm urit oleacă, Înaltule...
- Să fii în aceste m om ente solem ne Fecioara M aria.
- C um ?!!
- D acă te revolţi, îl trim it pe G ligore al tău la vreo m înăstire ca
pe ultim ul călugăr răpciugos.
- D ar, Înaltule, am jurat pe la icoane că nu voi proceda niciodată
astfel...

65
 - Jurăm intele tale nu se referă şi la m ine, m itropolitul D ariel, de
care G ligore al tău depinde pînă şi dacă îl las să respire. A m fost
desluşit, coană preoteasă Săndica?!
- A cum, dacă tot m ă hotărăsc să vă intru în voie, ex... ex...
expuneţi-m i cum să procedez ca să m ă conform ez exigenţelor şi
stan... stan... standardelor m ondiale!...
- A şa te vreau, supusă ca Fecioara M aria cea născătoare de
D um nezeu. R ogu-te, aşează-te în genunchi în faţa m ea, ca Sfîntul
D uh prin porum belul său să-şi coboare privirea blîndă asupra
creştetului tău.
Preoteasa Săndica D raconu a îngenuncheat cu seninătate şi
inim ă largă.
- M urm ură, coană m are, o rugăciune, ca să avem am îndoi spor la
fapta cucernică la care ne vom deda cu dragoste creştinească.
- D oam ne D um nezeule m are, ajută-i pe păcătoşii tăi să treacă şi
prin aceste încercări tare plăcute ale vieţii lor!
Şi preoteasa Săndica a răm as cu gura larg deschisă în aşteptare...
M itropolitul D ariel a scos, de sub odăjdiile scum pe şi sfinţite de
atîtea valuri nesfîrşite de slujbe, un porum bel cu creştetul chel, pe
care l-a introdus în gura preotesei Săndica. Şi Săndica a dezm ierdat
capul şi gîtul porum belului trim is de Sfîntul D uh, ba cu buzele, ba
cu dinţii, ba cu lim ba, pînă ce porum belul s-a îndurat să-şi lepede
în gîtlejul fem eii o divină şi lăptoasă licoare, sem n că această faptă
s-a săvîrşit cu acordul şi binecuvîntarea lui D um nezeu-Tatăl în
persoană.
M ai răm îne nelăm urirea dacă acest porum bel va înclina balanţa
în favoarea lui G ligore sau a lui M eonte. Fără îndoială că, în clipele
ce vin, porum belul se va sfătui în taină cu m itropolitul D ariel
asupra dreptei alegeri.
Şi blînda preoteasă Săndica D raconu s-a retras ca atunci cînd a
sosit în cabinetul m itropolitului cu sfiiciune şi cu bună credinţă
străm oşească... Şi aşa se cuvine să se poarte o destoinică şi

66
neam biţioasă creştină în prezenţa celor care au legături m ai intense
cu Sfînta Treim e...

Capitolul 5
Satisfacţia de a-ţi unge cu folos suferinţele trupeşti

67
 În aceeaşi seară, m itropolitul D ariel a avut inspiraţia divină să-l
m ai chem e încă o dată pe protopopul H ucilan M eonte.
Şi M eonte a intrat în cabinetul m itropolitului. Şi linişte era în jur
ca la un schit din creierul m unţilor. Şi parcă se făcuse în cabinet o
vrem e însorită, caldă şi cucernică. Şi D ariel l-a poftit din priviri la o
duioasă plimbare pe potecile lum inoase ale credinţei străm oşeşti în
căutare de tihnă şi de popas duhovnicesc. C u închipuirea vor ajunge
într-un loc cu brazi tineri şi deşi, care erau înconjuraţi de crengi
înalte şi încurcate de zm euriş. Dar bunul D umnezeu a îngăduit ca în
m ijlocul acestui hăţiş să fie un m ic otrocol, în care oam eni evlavioşi
au m eşterit o m asă din crengi pentru călătorii însetaţi de reculegere
departe de lum e şi de ispită.
D înd cu mare atenţie în lături crengile, spinii şi alte obstacole pe
care D iavolul în răutatea lui le-a scos în cale, D ariel şi M eonte au
ajuns la m asa cea de taină.
M itropolitul D ariel l-a privit cu asprime pe protopopul H ucilan
M eonte:
- Şi chiar nu vrei să te dezlipeşti de scaunul de protopop?!
- M i s-a înfipt în suflet, Înaltule.
- Îl huleşti pe D umnezeu cu aceste fapte nesăbuite!
N enorocitule!!
- Să avem iertare pentru o aşa vorbă groasă, dar toţi preoţii care
au ceva funcţii sînt nişte păcătoşi?!
M itropolitul D ariel s-a prefăcut într-un tigru cu aripi de hultan:
- Îndrăzneşti, scîrnăvie, să baţi şaua ca să pricep eu?!
N em ernicule!!
Şi m itropolitul D ariel l-a înşfăcat de piept pe protopopul H ucilan
M eonte.
- Te învăţ eu m inte să te arunci cu vorbe porcoase la obrazul
m eu subţire! Îţi rup sutana de pe tine, Satană ce eşti! O să te întorci
la tine în D ondoşani în zdrenţe ca un cerşetor! D ar ce vină are

68
haina?! A runc-o îndată de pe tine, că eşti nevrednic de ea. A i
spurcat-o, antihristule!
Protopopul M eonte cu um ilinţă şi-a aruncat în iarbă şi fesul
popesc şi sutana lui cea de toate zilele şi necazurile.
D ariel a urlat ca un descreierat:
- A tît, nesim ţitule?! C elelalte bulendre de pe tine încă m ai stau la
locul lor?! Şi căm aşa, şi m aieul, şi nădragii, şi chiloţii, încă nu au
fost lepădate la porunca m ea?! Vrei să ţi le sm ulg eu,
nepricopsitule?!
Protopopul H ucilan M eonte s-a dezbrăcat com plet şi aştepta
resem nat pedeapsa divină.
- Îţi voi arde o chelfăneală, H ucilane, de-o să m ă pom eneşti! C u
crucea asta de la gît o să te pocnesc peste poponeţul tău de protopop
neascultător! R ăstigneşte-te pe m asă, rogu-te, pentru a primi fără
crîcnire cele de cuviinţă.
Protopopul H ucilan M eonte s-a aplecat pe m asă, lipindu-se cu
pieptul de crengile noduroase din închipuirea celor doi bărbaţi. C u
m îinile date în lături ca o cruce a prins în palm e capetele m esei.
- Prietene H ucilan, acum ce m ai ai de dorit şi de povestit?!
- A ş îndrăzni să vă rog, Înaltule, ca de data asta să folosiţi m ai
m ultă alifie.
- Se face, băieţică.
M itropolitul avea deja alifia pregătită. Şi m ai avea la îndem înă şi
instrum entul acela de îm pins alifia pînă în străfundul suferinţelor
um ane, care au fost trim ise şi ele pe Păm înt cu m are dragoste de
către D um nezeu cel A totputernic şi A toateştiutor. B a chiar şi
iertător cu poftele lui H ucilan M eonte de a-şi păstra scaunul
neatins. D esigur, că despre scaunul de protopop este vorba.

69
 Capitolul 6
Preţuire nelim itată pentru creaţia celorlalţi

Iarăşi m itropolitul D ariel a răm as singur ca să cadă pe gîndurile

lui creştineşti şi pe dorinţele lui foarte duhovniceşti. Înainte de a se
urca în pat, a poftit să-i vadă pe cei doi Vezenteu, Lindia cu
B elisarionul ei. D acă m itropolitul D ariel îi aştepta, înseam nă că ei
trebuiau să sosească. A sta, pentru că nim eni nu se putea opune
voinţei lui D um nezeu...
Lindia şi B elisarion, ţinîndu-se drăgăstos de m înă, au năvălit
zglobii în cabinetul m itropolitului. Lindia a gîngurit fericită:
- A m întîrziat cum va, Înaltule?
- Vai, copiii m ei, aţi căzut tocmai la vreme.
B elisarion s-a prosternat în faţa m itropolitului:
- Să ne trăiţi m ulţi ani fericiţi, Înalt-prea-sfinţitule!
- Şi voi, dragii m ei, ca să m ă pot bucura în voie de iubirea voastră
creştinească.
Lindia a şoptit cu ruşine destulă:
- C u ce vă putem fi de folos, Înaltule?
- M ai că-m i vine să spun că am uitat...
- O , şi-am bătut atîta drum !...
- D ar D um nezeu din ceruri îm i va reîm prospăta m em oria...

70
 - D oamne-ajută...
B elisarion a îngăim at cîteva cuvinte ca să se afle în treabă:
- D um nezeu în m area lui bunătate va orîndui cele de cuviinţă
pentru seara asta...
- Precum spui, băiete... A , mi-am am intit, dragă Lindia... Îm i este
puţin dor de începutul om enirii... U nde nu se cuibărea ura...
- O ho, alte vrem uri, alte m oravuri, alte învîrteli...
- Şi m -am gîndit eu, m itropolitul vostru, să-i aducem în faţa
ochilor, în carne şi oase, pe primii oam eni... pe A dam şi pe Eva
lui... Aveţi ceva îm potrivă, dragilor?
B elisarion s-a grăbit să-şi arate slugărnicia:
- Se poate, Înaltule?! Porunciţi! Şi noi vom fi ca doi copii
ascultători.
- A m chibzuit eu îndelung ca voi să jucaţi puţin teatru, adică să
fiţi pentru cîteva m inute bune A dam şi Eva... A m greşit cu ceva,
Lindia dragă?!
- N u am auzit pe nim eni că ar îndrăzni să vă reproşeze ceva. Eu
cu atît m ai m ult.
- A şadar, cine m ai lipseşte din acest joc apostolesc?...
- N u am prins tîlcul acestei întrebări... Şi doar m ă consider o
fem eie isteaţă.
- N ici eu... Şi doar m ă...
- M ă rog, tot eu să vă răspund, scumpii m ei. Lipseşte din m ica
noastră piesă D umnezeu... C e propuneţi... ca să com pletăm afişul...
haideţi... scorm oniţi în m intea voastră... ei... un om... care să-l
interpreteze... care să se dea drept D um nezeu... eu l-am găsit... sînt
chiar eu...
- B ravo, Înaltule, îm i stătea pe vîrful lim bii...
- Şi m ie... da, şi m ie...
- A tunci, copii, să purcedem la treabă... Eu, D um nezeu cel
A totputernic, am hotărît că degeaba am creat lum ea cu stelele şi
planetele, dacă nu este o făptură care să-m i poată adm ira lucrarea

71
divină. Şi-am decis, am luat această hotărîre neapărat şi înţeleaptă
pînă la al nouălea cer să fabric o arătare, m ă rog, o fiinţă care să fie
după chipul şi asem ănarea m ea. C e frum os sună! C a oam enii să se
burice, şi să creadă că ar fi în ei o bucăţică de divinitate... N u au
decît să înghită asem enea gogoşi sfarojite... U nde răm ăsesem ?... Şi
uite-aşa, eu, D um nezeu, l-am plăm ădit pe A dam din lut, dacă nu m -
a lăsat m em oria. E rîndul tău, Belisarioane, să-ţi joci rolul...
- C e rol, Înaltule?...
- R olul lui A dam , flăcăneaţă.
- Şi ce trebuie să zic?...
- Să-i aduci m ulţumiri fierbinţi lui D um nezeu, care a fost creştin,
chiar dacă pînă la creştinism au fost născocite şi alte religii.
- Înaltule, D um nezeule m are, vă rog să prim iţi recunoştinţa m ea
veşnică şi neclintită pentru faptul că m -aţi zăm islit din bunăvoinţa
dum neavoastră...
- A m ers destul de... A m ers...
- R ăspunde-m i, B elisarioane, oare ce haine purta pe el A dam şi de
la care m agazine privatizate şi le procura?
- Era gol puşcă, Înaltule... D um nezeule... O , nu...
- Iar eu zic că da...
- Vai, nu...
- Vai, da, A dam e... A ltfel te trim it în Iad... În Iadul de pe Păm înt...
Executarea, A dam e! D ezbrăcarea! U nu, doi! U nu, doi! Încă nu am
hotărît că trebuie s-o nasc pe Eva, aşa că nu are cine să te ajute la
scos bulendrele...
A intervenit cu ferm itate şi cu zîm betul îngeresc preoteasa Lindia:
- D ragul m eu bărbăţel, hai, răm îi în p... în p... în pielea goală, m ai
ales că nu ai ce p... ce p... ce să arăţi.
Preotul B elisarion Silvan Vezenteu s-a dezangajat vestim entar cu
fereală şi pudoare... Şi-a stivuit boarfele pe un scaun...
- A şa e bine, Înaltule... D um nezeule A totputernic?...
Lindia s-a dezlănţuit într-un rîs gîlgîitor...

72
 - O , că nu te-am văzut de m ultă vreme chiar în întregim e golaş...
D acă aşa se prezenta A dam dinaintea sălbăticiunilor fioroase...
acum îm i explic de ce nu a binevoit nici un tigru să-l m ănînce... Să-
i răm înă m ădularul lui A dam în gît!...
- G îndiţi-vă puţin, copii... C e-i lipsea lui A dam ?...
Lindia m edita adînc:
- Lui A dam ?... A , lui A dam?... N u lui B elisarion... În cazul lui
B elisarion, lucrurile sînt lim pezi... Îi lipseşte ceea ce îm i este de
trebuinţă m ie cel m ai mult... D ar lui A dam ?... Ei, drăcie,
D um nezeule, lui Adam îi lipsea o fem eie... M ii de trăsnete, toate
jivinele au fem elele lor, num ai A dam să nu aibă decît două m îini,
care şi acelea obosesc repede... A ltă treabă... o fem eie vine la casa
bărbatului cu două mîini harnice, cu două picioare neastîm părate,
cu două fese jucăuşe, cu doi sîni săltăreţi, cu doi ochi învăpăiaţi... o,
vai, doar cu o singură gură... cu care să vorbească... cu care să
m ănînce... cu care...
- Eu, D um nezeu A toatefăcătorul, am constatat că A dam nu are
m uiere... Şi i-am făcut-o... Pentru că am găsit şi soluţia... A m sm uls
o coastă... care s-a refăcut la loc... şi din coasta lui A dam am croit-o
pe Eva... care şi ea este după chipul şi asem ănarea m ea, m ai puţin
sexul... Iată, A dam e, îţi îngădui să-ţi alegi nevasta... A i şi de unde
acum ... D acă te hotărăşti greu pe care s-o alegi, ţi-aş propune-o pe
asta... Eva să-ţi fie nevastă credincioasă şi să nu te înşele cu alt
bărbat. A sta m i-i porunca divină... A m zis-o! C e m ai aştepţi,
A dam e?! Ia-o în prim ire!
- C e să fac, Înaltule, D um nezeule?!...
- S-o adm iri... s-o m îngîi... să-i vorbeşti frum os... s-o dezbraci...
că nici Eva nu purta veşm inte... C uraj, A dam e...
Lindia s-a apropiat de B elisarionul ei:
- Iubitule, ştiu că-ţi sînt dragă... de aceea imaginează-ţi că sîntem
singuri... ca la începutul om enirii... că D um nezeu ne binecuvîntează
dragostea... Iar tu plesneşti de fericire...

73
 - N u pot, Lindia...
- Fă-o pentru m ine...
- N u pot să te strig "Eva"...
- D e ce?
- Pentru că nu ştiu decît num ele tău. N u găsesc alt nume de
fem eie prin m intea m ea...
- C heam ă-m ă cu... cu "fem eie"... Sînt femeia ta, A dam e...
- N u-m i spune "A dam "!
- D ar cum ?
- "B ărbate"...
- B ine, bărbate... nu te opri... A dm iră-m ă... m îngîie-m ă...
dezbracă-m ă...
Privind ca la o icoană, B elisarion şi-a ridicat m îinile nesigure spre
fruntea Lindiei. G lasul lui stins de-abia îşi făcea loc spre colţul
buzelor:
- D e-ai şti, fem eie, cît te-am căutat prin singurătăţile m ele!... În
zadar, Soarele încălzeşte ziua de la răsărit la asfinţit, dacă nu-ţi pot
atinge fruntea cu degetele... şi dacă nu-ţi pot adulm eca părul... Luna
poate să-m i coboare pe pervazul ferestrei, că eu nu-m i voi dezlipi
privirea de ochii tăi... Ţi-am furat cu sufletul îndrăgostit şi
seninătatea ochior, şi m înia lor m ocnită... A m fost un culegător de
gene... fără să m ă observi... ca să nu-ţi tulbur gîndurile... ca să nu-ţi
încurc sim ţurile... O chiul tău a adunat şi a risipit cu m ărinim ie
frum useţea şi cum inţenia lum ii. Eu, nevrednicul, am profitat...
C hiar dacă îm i vorbeşti cu asprim e sau în batjocură, din gura ta se
revarsă dezm ierdare şi vindecare... B uzele tale m i-au spus că sînt
fericit că te-am întîlnit... D inţii tăi m -au prins ca să m ă ţină strîns
de tine... Lim ba ta picături de m iere frăm întă... C îtă blîndeţe... cîtă
gingăşie tăcută... cînd eu îţi desfac nasturii de la bluză... cînd îţi
scot sutienul... ca să slobozesc ca acum... ca şi cum am fi la
începutul lum ii... să salte în lum ină sau pe întuneric sînii tăi... pe
care îi sărut... îi adulm ec... îi strîng în palm e... mă pierd între ei...

74
M inune dincolo de vreme sînt sînii tăi... M ă îndepărtez de ei de
team ă să nu te plictisesc... În genunchi îţi cad... ca să fiu m ai
aproape de m ijlocul tău, de coapsele tale... Te dezgolesc... îţi scot
fusta... îţi scot... ca tu să fii fem eie în ochii m ei, în braţelel m ele...
A cum com plet goală, îm i apari şi m ai îm brăcată cu florile şi
parfum urile unei cîm pii după o ploaie călduţă de vară... N u m erit
nici gleznele... nici tălpile să ţi le sărut... aşa eşti de frum oasă... şi
cum secade... şi gingaşă... şi duioasă... Iubito, te iubesc cu toată
iubirea m ea... num ai pe tine te-am iubit de la facerea lum ii... Şi te
voi iubi pînă la sfîrşitul lum ii... num ai pentru tine trăiesc... ca să te
privesc... să te adm ir... să te m îngîi... să m ă cuprind de tine... de tot
ce e al tău... A m uitat cum m ă cheam ă, fem eie... Şopteşte-m i la
ureche num ele m eu, ca să m ă obişnuiesc cu m ine... ca să ştiu că eu
te iubesc... că încă nu sînt în întregim e, cum aş dori să fiu, în trupul
şi în sufletul tău. Plîng şi îţi sărut gleznele... Şi-ţi mulţumesc că
exişti... ca şi eu să pot trăi...Şi nim ic nu ai făcut rău pînă acum , şi
nici de acum înainte care să m ă întristeze şi să m ă îndepărteze de
tine. Fem eie, iartă-m ă că te iubesc atît de m ult!
Şi B elisarion s-a ridicat ştergîndu-şi lacrim ile. A început să se
îm brace cu m işcări domoale, nepăsător la cele din jur. Lindia, în
tăcere şi înduioşată, şi-a acoperit goliciunea.
B elisaron şi Lindia, com plet echipaţi, s-au retras fără o vorbă de
răm as bun.
Liniştea de început de lum e s-a pogorît în cabinetul m itropolitului
D ariel. A poi D ariel s-a dezlănţuit cu toate neîm plinirile,
coşm arurile şi bătăturile lui de slujitor al m inciunii găunoase:
- Fie că vreţi, fie că nu vreţi, eu m i-s D um nezeul vostru în acest
colţ de lum e!! Şi o să vă joc pe degete pînă o crăpa rînza în voi,
guguştiucilor! M i se rupe în cot de sentim entele voastre nobile!!
B elisarioane, poţi s-o adori pe Lindia, ea tot o tîrfă răm îne! Şi m ă
voi tăvăli cu ea de cîte ori voi pofti! N u există frumuseţe! N u se
află pe nicăieri bunătate! Pînă şi cerul a fost părăsit de către

75
D um nezeu! Şi-l um plu eu, copii! C u am biţiile m ele! C u plăcerea
m ea de a subjuga oam enii! C u durerea de a strîm ba destine! D e a
schim onosi gîndurile altora! D e a călca pe sentim entele prostim ii!
Toată suflarea să se închine la m ine! La frum useţea m ea! La
deşteptăciunea m ea! La cultura m ea! La puterea m ea de creaţie! O,
cît de curînd voi fi prim it cu onoruri m ilitare în sem eaţa şi
troglodita A cadem ie şi atunci voi lupta cu înverşunare sporită de
partea m onum entalei şi im becilei scrieri cu Î din A şi Sunt! Precum
D um nezeu am procedat cu m ine! D in nim ic m -am ridiccat
m itropolit! Eu sînt creaţia m ea! Şi pe unde m ă preum blu eu, ceilalţi
să dispară, pentru că nu reprezintă nim ic faţă de m ine! A uzi,
D um nezeule m are, la ce s-au gîndit am ărîţii din D ondoşani?! Să-l
picteze pe Em inesco al lor în biserica unde a fost botezat?! În
D ispenia?! D acă am fost pictat eu în toată m ăreţia şi sm erenia m ea,
cum să m ai încapă lîngă m ine Eminesco? A fost o blasfem ie la
adresa m ea! Şi am îndreptat-o în grabă! A m dat ordin să fie ras
Em inesco de pe pereţii bisericii D ispenia! Şi toţi au făcut în nădragi
de frica mea! Şi episcopul Calindic, cel înalt ca bradul, alb ca
varul... şi m olîu ca o... m olie... Şi protopopul H ucilan M eonte, care
s-a trezit să bîibîie că nu este o pictură canonică... Şi prim arul... şi
prefectul... Pe toţi îi am la degetul cel m ic... Le dau o palm ă peste
botic de cîte ori vreau eu... Şi la toată urm a, cine-m i este
Em inesco?! U nii zic că ar fi cel m ai m are poet... Poet pe m ă-sa pe
gheaţă! N işte m îzgîlituri... Şi s-au găsit nişte proşti să le adm ire...
Poezii de doi bani găuriţi de te apucă greaţa cînd le citeşti. N u era
de suportat să îm part peretele bisericii D ispenia cu un am ărît ca
Em inesco?! Şi indivizii aceia fără m inte... care nici nu au avut
curajul şi obrazul să-l apere pe Em inesco de m înia mea de
răzuitor... zic că îl aniversează pe acest poeţel fără valoare de două
ori pe an... Şi m ă invită cu ploconel pînă în păm înt şi pe m ine... Şi
m ă duc... N um ai de-al dracului... Şi chiar ţin o cuvîntare avîntată
despre Em inesco în biserica D ispenia... unde a fost botezat

76
individul ăsta... Şi sim t o aşa de mare satisfacţie să mă întorc şi să
m ă expun ca ultimul criminal la locul faptei lui scîrboase, m îrşave
şi laşe... Fiindcă D um nezeu, chiar dacă nu există, a fost înlocuit de
m ine... Şi lui D um nezeu îi sînt îngăduite toate fărădelegile, pentru
că el face şi desface legea... Îl urăsc pe Em inesco!! M ă striveşte
Em inesco!! M ă sufocă!! D ar eu, ca D um nezeu, le-am arătat tuturor
prostovanilor că nu-m i pasă de Em inesco!! Şi m i-o arăt şi m ie de
cîte ori sim t nevoia.
Şi m itropolitul D ariel a scos din sertar o carte de poezii scrise de
Em inesco. A sprijinit-o în batjocură pe m asă de o cruce de aur
bătută cu pietre scum pe. Şi-a suflecat sutana pînă la brîu. S-a
descheiat la pantaloni, de unde şi-a scos m ădularul în bună
dispoziţie. Şi a început să-l frece în faţa cărţii lui Em inesco.
- N a, Em inesco! Poet de valoare, hai?! Eşti un fir de nisip în
com paraţie cu m ine! Eu pot să fac de toate... în afară să scriu
poezii!... Priveşte-m i organul!... Vreau să te scuip cu el direct între
ochi, ca să te învăţ m inte să m ai scrii poezii!...
Şi m itropolitul D ariel s-a ţinut de cuvînt. I-a stropit lui Em inesco
chipul de pe cartea lui de poezii. D esigur că stropitul a fost executat
cu săm înţa lui divină de m itropolit.
- D ar ce crezi tu, bă Em inesco?! Că m eriţi săm înţa mea?! N ici pe
asta n-o m eriţi, hoţom ane! Şi atunci ce voi face?! N u ai ghicit,
şarlatane, ce-m i ştirbeşti gloria şi m ăreţia! D a! Îmi voi linge şi-m i
voi înghiţi săm înţa! C a să crăpi tu de necaz! Em inesco!... N im ic nu-
ţi las, jigodie de poet!...
Şi m itropolitul D ariel a ras cu dinţii, cu limba, cu buzele, cu
barba şuvoiul de săm înţă de pe cartea lui Em inesco.
Poftă mare, m itropolitule D ariel! Se vede cu prisosinţă că nu
există nici un D um nazeu prin cer! A ltfel te-ai fi înecat în săm înţa
ta, A ntihristule!!

77
 Partea a IV-a
Nimic necuviincios nu am găsit în sufletele şi în faptele
noastre

78
 Capitolul 1
C e uşor îşi taie raţiunea cale îm prejurul legendelor
adorm itoare!

În biserica de pe U liţa D ezbinării cu num ele de adîncă evlavie

"C uviosul Paraschiv", sfînta slujbă de dum inică s-a spart de cîtva
tim p. D rept-credincioşii s-au împrăştiat ca potîrnichile pe la casele
lor pentru îndestularea trupului, fiindcă sufletul le-a fost hrănit cu
prisosinţă de cuvîntările avîntate, de gesturile cucernice şi de ochii
blînzi şi m iloşi ai preotului G ligore D raconu.

79
 A u rămas în tot otrocolul bisericii num ai cei ai casei: G ligore,
Săndica, Lindia şi B elisarion. Erau surîzători şi satisfăcuţi că
prostim ea iar le-a cum părat m inciunile răsuflate.
G ligore şi-a îm preunat m îinile pe piept în smerită reculegere:
- C um vin bieţii oam eni să se roage cu bănuţul în dinţi!... Se
roagă fără să ştie dacă cineva le înregistreză vorbele aşa cum m -am
obişnuit eu de cîteva decenii bune.
B elisarion încă nu s-a obişnuit să înjure în biserică:
- Păcătuieşti, tată-socrule, că te îndoieşti de existenţa Sfintei
Treim i...
- N um ai proştii şi zărghiţii m ai cred astăzi în D um nezeu.
- D ar noi pe cine slujim ?
- Pe D um nezeul nostru...
- Vezi, tată-socrule, că există D umnezeu...
- B a chiar şi Sfînta Treim e, băiete. Poate vrei să ştii care este
pentru preoţi Sfînta Treim e?
- B ănuiesc că aceeaşi pentru toată lum ea.
- Tu care nu bănuieşti pe nim eni... îţi dai cu bănuielile... A flă,
ţîncule, că pentru tagm a noastră preoţească, Sfînta Treime este
alcătuită din: Averea, Puterea şi M uierea. D esigur că este vorba de
m uierea altora, că de a noastră ne-am săturat ca şi cum am fi păscut
o săptăm înă încheiată num ai troscot.
- Sst, să nu te audă m am a-soacră!
- U ite, fleoşc! În problem e de dreaptă credinţă străm oşească, nu
am nici un ascunziş cu acritura de nevastă-m ea.
C oana preoteasă Săndica a zîm bit înţelegătoare:
- A şa e bărbatul m eu spurcat la gură... ca un fund de vacă... D ar
încolo... e tot aşa... A scultă-l, ginerică, ascultă-l, că ai m ulte lucruri
folositoare de învăţat pentru viaţa asta a noastră cea amărîtă şi plină
de griji!... O f, m ăiculiţă!...
Lindia a tăcut pînă acum fiindcă a oprit-o buna cuviinţă:

80
 - Tăticuţule, nu-m i speria bărbatul! El chiar crede în existenţa lui
D um nezeu... Fericitul...
- Tot ce scrie în B iblie este sfînt şi adevărat pentru m ine...
G ligore rînjea în barbă:
- Şi de ce m ă rog frum os nu aplici toate poruncile lui Dumnezeu
din B iblie?
- Le-am îndeplinit pe toate...
- O ho, înseam nă că nu ai citit B iblia... A i frunzărit-o... ca m ine...
dar m ie nu-m i este de nici un folos... pentru că am B iblia vieţii în
cap. Ia, răspunde-m i, flăcăneaţă, eşti tăiat îm prejur?
- N u, pentru că în dreapta noastră credinţă nu se obişnuieşte.
- D acă nu practicăm tăiatul îm prejur care este poruncit de către
D um nezeu, înseam nă că nu beneficiem de o credinţă dreaptă...
Lindia, ruşinoasă, a ridicat două degete:
- D ragi părinţi, m ă interesează problem a. Vreau clarificări. C e
înseam nă să fii tăiat îm prejur? Eu pînă acum am înţeles că în jurul
unui om se sapă un şanţ cu hîrleţul.
G ligore a dat sem ne de nervozitate:
- Fetiţa m ea, nu fă de zor pe proasta în m ohor!
- Eu sînt liberă să fac pe proasta, aşa cum dum neata, scum pul
m eu părinte, eşti liber să faci pe deşteptul... cu m ine... nu ştiu dacă
o să ţină aţa... dar asta-i altă poveste... D oresc urgent precizări
suplim entare în legătură cu tăiatul îm prejur... Se aude, tataie?!...
Vreau să m ă lăm uresc dacă eu sînt tăiată îm prejur...
- M ăi Săndico, fata asta a noastră m ă scoate din ciubote! Explică-
i tu ce înseam nă tăierea îm prejur!
- A i căpiat, G ligore?! D e faţă cu ginerele nostru care este m ai
sfios ca o fată m are?! Să-i explice el, dacă-i dă m îna! C hiar aşa,
B elisarioane, instruieşte-ţi nevasta! Poţi să foloseşti şi m aterial
didactic, că eu m ă întorc cu spatele.
B elisarion s-a înroşit pînă în vîrful unghiilor:
- Lindia, te rog frum os... nu aici... îţi explic acasă...

81
 - D acă tăierea îm prejur este poruncită de D um nezeu... atunci
locul cel m ai potrivit ca să m ă lum inez este în biserică... D ă-i
drum ul...
- Pe scurt... bărbatul are un organ...
- N um ai unul? C e păcat! C e e acela organ?
- O rgan... organ... da... da... organul bărbătesc...
- La ce foloseşte?... E bun de m încare?...
- D upă ce se trage pielea dincolo de capăt, se taie...
- C e se taie, iubitule?
- Pielea... Se num eşte prepuţ...
- C um , bărbăţele?... Prepuţ?!... A dică înainte de a cădea în puţ cu
puţă cu tot?!... D acă am înţeles eu bine după ce-ţi tai prepuţul, răm îi
cu prepuţul în m înă...
- N u, că ţi-l taie altul... în cadrul unui ritual religios...
- Tot un drac, Doamne-iartă-m ă, individul cu tăiatul răm îne cu
prepuţul în m înă... Şi ce face cu el?...
- Se depunea pe vrem uri ca ofrandă către D um nezeu...
- A dică îl hrănea pe D um nezeu cu prepuţul... Vai, ce gusturi m ai
are şi D um nazeu ăsta!... Iubiţel, vino să-ţi şoptesc o întrebare la
ureche, să nu audă heruvim ii de pe pereţi. D ar Iisus H ristos a fost
tăiat îm prejur?!!
- M -ai asurzit, Lindia dragă... D a, a fost tăiat îm prejur...
- B ravo lui... D ar ce s-a făcut cu prepuţul lui Iisus H ristos?...
- Se păstrază în racle aurite în şapte biserici şi m înăstiri...
- D oamne sfinte, H ristos a avut şapte pre... puţe?! M înca-l-ar
m am a de Fiu al lui D um nezeu-Tatăl! A şa dotare dum nezeiască m ai
zic şi eu!... O , ce de amoruri de rîsul dracilor cred că încingea Iisus
H ristos!... G ata, vreau să m ă întîlnesc cu H ristos în R ai, în Iad... nu
are im portanţă locul... O , la, la, şapte pre... puţe!... N u am eu atîtea
găuri disponibile... O să fie o îngrăm ădeală de pre... puţe la fundul
m eu!... D ar, m ă rog frum os, voi, bărbaţi ticăloşi, de ce nu v-aţi tăiat
îm prejur după exem plul lui Hristos?!! M ă angajez să duc la bun

82
sfîrşit porunca lui D um nazeu. Vin cu un cuţitoi de la m ăcelărie, şi
tai îm prejur întreaga fam ilie. Şi pe tata, şi pe bărbatul m eu, şi pe
m am a, şi pe soră-m ea Floxana, şi chiar şi pe m ine... fir-ar m ama
dracului de credinţă divină pe care n-o respectaţi voi, boaite
creştine nespălate!...
Preotul G ligore şi preoteasa Săndica chicoteau fericiţi că ginerele
lor avea obrazul cu toate culorile curcubeului pe el.
Capitolul 2
Palm a frăţească întăreşte încrederea în izbînda îndelung
aşteptată

C înd veselia era în toi, lui G logore i-a îngheţat zîm betul într-un
colţ de gură.
- V ă las pentru cîteva clipe, copii, doresc să m ă reculeg îm preună
cu un oaspete foarte drag.
O ftînd de m ulţumire, preotul G ligore, după ce a m ai aruncat o
privire evlavioasă către icoane, s-a retras în altar. Fiindcă dorea să
fie cu inim a curată, G ligore îşi adăpostea într-un colţ de altar o
sticlă cu agheazm ă, din care m ai degusta ca tot om ul încălzit de
credinţa cea adevărată în D um nezeu.
D ar uşile îm părăteşti de la altar au fost izbite cu voinicie, şi în
prag a apărut cu ochii bulbucaţi ca de broscoi îndrăgostit chiar
protopopul H ucilan M eonte.
- D omnul cu tine, jigodie de popă îm puţit! N ici în altar nu
renunţi la îndeletnicirea diavolească a suptului?! Eşti un nem ernic
şi jum ătate!!
Preotul G ligore D raconu era prea hîrşit prin tot felul de
potlogării, ca să m ai fie im presionat de o înjurătură popească.
- D oar un nem ernic şi jum ătate m ă prezint, prea-cuvioase
protopoape?! O , şi eu care credeam că m ă înfăţişez dinaintea ta ca o
şleahtă de draci. H ai, trage şi tu o înghiţitură din vinişorul acesta
adus din ţări străine!

83
 - C ît o să m ă m ai sapi, porcane, pe lîngă m itropolitul D ariel?!
- Scum pel protopopel, răspunsul este la m intea oricărui cocoş
nătîng, dar nu şi a ta. Te lucrez pe toate părţile pînă te alung din
scaunul de protopop, ca să răm înă liber pentru poponeţul m eu.
C hiar nu vrei să sugi o picătură din sticloanţa asta? A tunci să-m i...
Protopopul M eonte, scos din ciubote, din papuci, din ţîţîni, a
lăsat deoparte orice diplom aţie subţire, şi l-a izbit cu genunchiul pe
G ligore în biluţele atîrnătoare. G ligore a strîns din dinţi şi a şuierat:
- H ristos a înviat! M i le izbişi, frate, cu sete, de era să ţi le ofer
pe tavă ca scrob.
Şi G ligore l-a pocnit pe M eonte cu pum nul în acelaşi loc de
facere de bine pentru atîtea femei dornice de gium buşleli şi
închinăciuni repetate.
- A devărat a înviat! Frate G ligore, dar ai o m înă grea şi voinică,
nim ic de zis. Ţi-aş m ai arde vreo două, dar ce e prea m ult strică.
- Şi m ai există şi prim ejdia, frate M eonte, să ne şi placă. Şi
atunci s-a terminat cu lupta pentru scaunul de protopop, noi fiind
ocupaţi cu ciocnitul ouălor. N u ar fi vreo încălcare a poruncilor lui
D um nezeu, dar din prea m are dragoste către acelaşi D um nezeu nu
ne-am putea ţine gura şi s-ar afla prin tîrgul nostru. A şa că îţi urez
să ai dantură tare şi spate m oale, ca să nu-ţi scape scaunul printre
degete.
- G ligore nesuferitule, îţi doresc să-ţi crape fierea în tine, că m -
am săturat de şopîrlelile tale!
- D acă ai avea puţină m inte, m ăm ăligă ce eşti, te-ai da singur
deoparte din calea m ea, ca să nu fiu nevoit să te aranjez urît pe toate
părţile. Îm i cazi tu în m înă, cîrpă de şters bocancii voi face din tine!
H ai, acum , du-te întru D om nul, că nim ic bun nu se întrevede pentru
soarta ce ţi-o chem i în ajutor cu nerozia ta de popă zăpăcit!
- R ăm îi cu D om nul, drac îm pieliţat şi bandit ordinar!
Protopopul a pleacat furios, pe cînd G ligore şi-a înecat ultim ele
înjurături în agheazm a personală din altar. A poi a traversat cu paşi

84
m ăsuraţi biserica ieşind în prag în căutare de cer senin deasupra
capului şi de viitoare fărădelegi ce colcăie în inim a lui de cîine
turbat.
D um nezeu era tare mulţum it că slujitorii săi se înţeleg m inunat
şi nu-şi crapă capul cu toporul în altar. D eşi ar fi dorit-o din tot
sufletul lor de creştini adevăraţi ce se închină la Iisus H ristos, care
se ştie prea bine că este D um nezeu adevărat din D um nezeu
adevărat.

Capitolul 3
Poveştile m inunate se preling din cer cu dezlănţuită voioşie

Şi se foiau fără nici o treabă prin biserică trei suflete cucernice:

preotul B elisarion Silvan Vezenteu, soacră-sa Săndica D raconu şi
scum pa sa soţie Lindia. Se aflau în aşteptarea revenirii m arelui
preot, părinte şi soţ G ligore D raconu.
Lindia nu a m ai suportat prelungirea clipelor de reculegere şi a
susurat cu m ultă cum inţenie:
- C e-ar fi să nu m ai pierdem vrem ea ca nerozii şi să m ai ardem o
rugăciune înfocată către Sfînta Pătrim e...

85
 Preotul B elisarion Silvan Vezenteu s-a oprit brusc din sărutările
către icoanele de pe pereţi:
- C e-ai zis, draga m ea?...
- A m zis şi eu, ca păcătoasa, vai, ce exigentă sînt cu m ine, am zis
să pream ărim Sfînta Pătrim e.
- Te rog, Lindia, nu m ai începe iar cu blestem ăţiile tale!...
- Trăiască Sfînta Pătrim e! Ei, na, s-a dărîm at biserica pe m ine...
Te pom eneşti, iubitule, că ai dat şi tu în doaga ateism ului şi nu m ai
crezi în Sfînta Pătrim e! O , dacă e p-aşa, să ştii că iau m ăsuri severe
ca să nu se răspîndească m icrobul deşteptăciunii şi prin capul tău...
- Există o Sfîntă Treim e!
- Ian-auzi, frate?! Şi din ce este alcătuită Sfînta asta Treim e?
- Parcă n-ai şti...
- Eu acum habar nu am de nim ic. Inform ează-m ă tu! N u te codi!
- Păi... după cum se cunoaşte... Sfînta Treim e... este alcătuită din
D um nezeu-Tatăl, D umnazeu-Fiul şi Sfîntul D uh...
- D ar unde este Fecioara M aria în com binaţia divină?
C oana preoteasă Săndica, deşi mustăcea de plăcere privind la
isteţim ea Lindiei, nu dorea să se întindă coarda în biserică de team ă
să nu i se rupă elasticul de la chiloţi de atîta voie bună.
- A stîm pără-te, Lindia, nu-l necăji pe Silvan! A şa sînt unii preoţi,
chiar cred cu sinceritate şi prostie în existenţa lui D um nezeu.
- Lasă-mi-l, m am ă, pe m îna m ea, că am un chef grozav să-i frec
ridichea, ca să nu m ai sărute ca ultim a babă cloanţă icoanele
afum ate. Silvane, de ce Fecioara M aria a fost alungată de
D um nezeu-Tatăl şi nu a hotărît să facă şi ea parte din Sfînta
Treim e... Pătrim e... tot un drac?!... Şi D um nezeu privea fem eia cu
dispreţ şi nu-i îngăduia ca şi astăzi să păşească în altar, ca fiind un
obiect spurcat... e vorba de femeie...
Preotul B elisarion Silvan Vezenteu a căzut în genunchi dinaintea
icoanei ce o înfăţişa pe Fecioara M aria ţinînd în braţe pruncul sfînt.
- Iart-o, M aică Prea-curată, pe nevastă-m ea că nu ştie ce spune!

86
 - Silvane, vinovat eşti tu pentru rătăcirile m ele eretice... era să zic
erotice... dar, m ă rog, gura păcătosului num ai adevăr grăieşte...
Învaţă-m ă, iubitule, şi-ţi prom it că nu voi m ai greşi în veci faţă de
dreapta noastră credinţă... Te ascult, scum pule, cu sufletul în
dantură... U ite, explică-m i cum s-a dat D um nezeu-Tatăl în dragoste
cu Fecioara M aria ca să-l zăm islească am îndoi pe Iisus H ristos!...
U nei femei să nu-i bagi niciodată pum nul în gură! D acă te consideri
bărbat, bagă-i altceva! Şi astfel, veţi fi am îndoi destul de
satisfăcuţi!
- Te im plor, m am ă-soacră, opreşte-o pe Lindia să m ai
vorbească!... A junge cu siguranţă în Iad...
- D ragul m eu ginerică, nu-i aşa că nici acolo nu vrei să te desparţi
de Lindia m ea?...
- N u în Iad, m am ă-soacră...
- D ar unde, Silvane băiete?...
- În R ai... D e aceea am trudit atîta ca să devin preot... Vreau să
ajung în R ai... şi să trăiesc o veşnicie lîngă soţia m ea... O să m ă rog
cîte trei ore în plus în fiecare zi de bunul D um nezeu ca să-i ierte
vorbele şi faptele... A h, D umnezeule m are, ascultă-m i ruga
fierbinte...
- M ăm icuţă dragă, ştii cum îm i im aginez eu întîlnirea lui
D um nezeu cu Fecioara M aria?!...
Preotul B elisarion Silvan Vezenteu a început să lăcrim eze
- N u m ai pot să te ascult... Îm i astup urechile cu palm ele...
- M ami, m am i, uite ce poveste frum oasă m i-am im aginat! Şi nu te
superi pe m ine?! N u-i aşa? C ă sînt o fetiţă cum inte... Şi nu-ţi vei
astupa urechile... M am i, m am i, num ai ce-m i închipui cum s-a dat în
dragoste D um nezeu cu Fecioara M aria, că m ă şi ud toată...
- Lindia, sfîrşeşte îndată cu joaca asta de copii nerozi!...
- Şi cum vă povesteam, dragii m ătuşii, lui D um nezeu cel
A totputernic i s-a făcut de hîrjoană cu o fem eie arzoaie...
- Parcă au intrat dracii în tine...

87
 - Şi s-a schim bat într-un flăcău voinic... Era pe înserate... C red că
era blond din pricina razelor ce-i înconjurau chipul divin... Şi a zărit
într-o cameră o femeie singură ce privea gînditoare stelele. Şi a
intrat D um nezeu în conversaţie cu dom niţa... "C e faci, m îndră
fem eie?" Fecioara M aria l-a m ăturat cu privirile şi i-a cîntărit
bărbăţia. "Îmi vine să m ă regulez şi în urechi, dar nu am cu cine...
chiar dacă sînt frîntă de ostenită... de-abia am izbutit să-i adorm pe
cei doi băieţi ai m ei." "O , fem eie, ai doi fii, să-ţi trăiască! C um îl
cheam ă pe prim ul născut?" "Iacob." "D ar pe al doilea?" "Iacob."
"Fir-ar al dracului, tot Iacob?!" "U nii m ă com entează că nu m -a
tăiat mintea să le pun num e diferite, dar eu am procedat cu
vicleşug... D acă, D oam ne-ajută, îmbrăţişează unul sau am îndoi,
sper că am îndoi, m eseria rentabilă de hoţ... şi este bănuit... celălalt
aduce m artori gîrlă... că nici nu a călcat pe la locul operaţiunii de
procurare a m aterialelor." "Şi pe tine cum te cheam ă, fem eie
frum oasă ca Luna şi ispititoare ca un m ăr pîrguit?" "A , înţeleg,
trecătorule, că ţie îţi place preludiul m ai îndelungat... În loc să te
arunci pe m ine şi să mă regulezi în toate găurile... Fie... M ă cheam ă
M aria..." "Perm ite-m i, dragă M aria, să m ă recom and... Sînt
D um nezeu din cer... A totputernic... A toateştiutor... A toatecreator...
Eu am făcut lum ea..." "H ai sictir, ţîcnitule!! D acă ai făcut lumea,
înseam nă că m -ai făcut şi pe m ine... şi atunci nu poţi s-o pui cu
m ine că înseam nă că-ţi sînt fiică... Valea... D u-te de la patul m eu,
nebunule!... Înţeleg preludiul poetic, dar cu anum ite lim ite... I-aţi
tălpăşiţa, străine!" D um nezeu era încurcat, nu ştia pe unde să-şi
scoată căm aşa... A oftat D um nezeu din toţi plăm înii de s-a stîrnit o
furtună de nisip în D eşertul Sahara. A dat D um nezeu să plece de la
fereastra M ariei... D ar M ariei prea îi ardea de tăvăleală ca să-i
scape o aşa bucăţică bună de bărbat... "D rum eţule, sper că nu eşti
violent... C ă nu m ă m uşti ca să răm îi cu peticul m eu întreg în gură...
C ă nu m ă baţi... C ă nu m ă legi cu picioarele în sus de grinda casei...
Ei, dacă nu eşti violent... putem relua dialogul nostru constructiv...

88
Te ascult, bărbate... C ine spuneai că-m i eşti?..." "D upă cum am avut
plăcerea să m ă prezint... sînt D um nezeu..." "E bine, e bine... C e să-i
faci... C ăldurile de afară cînd se com bină cu cele din interior
provoacă nişte păreri de te apucă deranjam entul... E bine... e bine...
Să continuăm... că tare m ă încinge la pitulice..." "D in m om entul
acesta, din divina m ea decizie, nu mai eşti simplu M aria... Eşti
Fecioara M aria..." "Fecioara M aria cea lărgită... D ă-i înainte... N u
contează că am înghiţit cîm pii întregi de scule răsculate... D ă-i
înainte..." "Şi tu îl vei naşte pe Fiul m eu... pe D um nezeu-Fiul..."
"Începe să-m i placă... Tot am răm as borţoasă... A m ieşit nopţile
trecute la o plim bărică printre tufani cu trei băietani... m ă-nţelegi...
să culegem ... da, ce să culegem noaptea cu Luna în nori... da, să
culegem clipe de plăcere... şi m -au călărit vreo treizeci... m ă rog...
am cîştigat şi eu un ban acolo... oh, ce bine a fost... m -am simţit şi
eu fem eie peste tot... B ravo, Dumnezeule, m i-ai oferit o idee... nu
ştiam pe cine să dau vina că este tatăl copilului... s-a rezolvat... Va
fi de rîsul lum ii... Tatăl copilului răpănoasei şi tîrfei M aria este
D um nezeu din ceruri... M ă bazez, ca şi tine, pe prostia oam enilor...
H ai, nu m i-o tragi odată?!! C um o ai? Scoate-o la vedere!"
D um nezeu a păşit pe fereastră ca pe un snop de raze şi a aterizat în
faţa M ariei. D um nezeu şi-a scos căm aşa şi nădragii... m i se pare că
um bla desculţ... de unde opinci... costau o avere pe vrem ea aceea...
"A flă, neprihănită M aria, că acest m ădular al m eu se num eşte
Sfîntul D uh." "B ucuroasă de cunoştinţă... În toate chipurile şi
poziţiile l-am luat, l-am frecat, l-am m uşcat, l-am alintat... i-am
vorbit... dar Sfîntul D uh niciodată nu l-am num it... O, e chiar
drăguţ... C e m ai faci, Sfîntule D uh?... O , aici sînt... cu toate
găurile... A le tale sînt, Sfîntule D uh... Voinicule, viteazule, vino la
m aica să te m ănînce de drag..." "D in acest m ădular divin... pe care
l-am botezat Sfîntul D uh... din el... din m ine... că sîntem de-o
fiinţă... norm al... eu şi cu m ădularul m eu sîntem îm preună... ba încă
şi cu Fiul m eu care nu s-a născut... dar care există în m ine de la

89
începutul veacurilor..." "Şezi binişor, să-m i notez... că prea sună a
nebunie care o să placă proştilor..." "N u avea grijă tu, Fecioară
M aria, evangheliştii vor transcrie boabă cu boabă cuvîntul
D om nului, adică al m eu... şi aceste învăţături vor cuprinde lum ea
întreagă... pentru a o ferici... Ca să nu rătăcesc ghem ul povestirii...
sînt cam obosit... am bătut o groază de drum ... D in m ine... din
m ădularul m eu... S fîntul D uh... va ieşi săm înţă dum nezeiască... care
va lua chipul unui porum bel alb... şi acest porum bel alb va intra în
tine ca să te lase gravidă cu Fiul m eu..." "Labagiu nenorocit! M ă ţii
de vorbă o noapte întreagă doar ca să m ă stropeşti?!! B un şi
stropitul ăsta, dar num ai atunci cînd m i-s toate găurile ocupate!" Şi
Fecioara M aria nu a m ai aşteptat alte explicaţii, m i l-a răsturnat pe
D um nezeu cu Sfîntul D uh în sus... Şi în noaptea aceea i-a tras
Tatălui ceresc cîteva num ere îndesate... de a suspinat biata Fecioară
M aria m ai spre dim ineaţă... cînd se crăcăna de ziuă... "D a, există
D um nezeu... pentru că m -am regulat cu el dumnezeieşte... Să-l m ai
prind pe vreunul că m ă tratează ca pe o tîrfă ca pînă acum , că îi
crap capul pe loc! C e e de colea să m i-o tragă D um nezeu?!... Şi
strică să m ă distrez şi eu puţin cu prostim ea, dîndu-mă drept
născătoare de D um nezeu... fir-ar m ama dracului de poveste tîm pită
pentru copii idioţi!"
C oana preoteasă Săndica se ţinea de burtă de atîta rîs descătuşat...
Poate îşi im agina că şi ea a rămas însărcinată... şi nu-i aşa... pruncul
trebuia ţinut de pe acum cu am îndouă m îinile...
- Silvane... izditule... am term inat povestea... m are păcat ai
săvîrşit dinaintea lui D umnezeu... C înd o să te întrebe D um nezeu ce
necuviinţe m i-au ieşit pe gură, tu habar n-o să ai... Treaba ta... treba
ta... I-aţi m îinile de la urechi că te cîrpesc!!!
Şi cele două preotese vesele l-au ridicat de pe jos pe evlaviosul
preot Silvan, l-au m îngîiat şi l-au sărutat cu mare dragoste
creştinească.

90
 Capitolul 4
B ucuria de a cuvînta despre iubirea despovărată de ispite
ascunse

U şile m ari ale bisericii "C uviosul Paraschiv" s-au dat singure în
lături. Şi pe ele a intrat cu fală grozavă dar şi cu destulă sm erenie
m itropolitul D ariel care îl ţinea drăgăstos de braţ pe slăvitul preot
G ligore D raconu.
C ele două preotese au încetat rîsul lor diavolesc şi s-au înghiesuit
să-i sărute deocam dată numai m îna m itropolitului D ariel.
Feciorelnicul preot B elisarion Silvan Vezenteu, fiind sub porunca
aspră a lui D umnezeu, s-a cuprins pe loc de adm iraţie în faţa staturii
im punătoare a m itropolitului D ariel. A m urm urat ceva ce sem ăna a

91
bun venit pe Păm înt din cerurile îndepărtate. O ricum , m itropolitul
D ariel nu se auzea decît pe sine, adică pe D um nezeu.
- C opii, m ă bucur că vă regăsesc sănătoşi la trup şi curaţi la
suflet.
Preotul G ligore pocnea de fericire:
- D acă aşa ne învaţă Sfînta Scriptură... Şi cum noi nu ne abatem
de la litera ei...
- D ragii m ei, niciodată parcă nu-l sim t pe Dumnezeu m ai aproape
decît atunci cînd m ă întîlnesc cu voi la sfat de taină. A şa cum se
spune pe bună dreptate în popor, acum parcă D um nezeu m i-a aşezat
palm a pe creştet. D esigur, cu mare iubire faţă de m ine, şi prin m ine
faţă de cei prezenţi. Să vă iubească şi să vă aibă în paza lui bunul
D um nezeu!...
C oana preoteasă Săndica a gîngurit cu dulceaţă:
- Şi pentru noi D um nezeu este m ai aproape cînd Înalt-prea-sfinţia
voastră îşi rupe din tim pul preţios ca să ne calce pragul...
M ulţum im frum os de aşa favoruri...
- C înd sînt în m ijlocul familiei voastre uit de necazurile cele
m ulte ale adm inistrării m itropoliei. N ici nu vă închipuiţi voi ce
dragi îmi sînteţi cu toţii!...
Lindia a ciripit cu drăgălăşenie:
- Şi cum se m anifestă în inim a dum nevoastră, Înaltule, această
iubire pentru nevrednicele noastre făpturi?...
- C a o... C a... o... Exact aşa cum ne porunceşte D um nezeu. V ă
iubesc ca pe m ine însum i... D a... D a... C a pe m ine însum i...
- Şi vă provoacă mare plăcere, Înaltule, iubirea faţă de
am ărăştenii de noi?
- Foarte... D estul... D ar aşa cum ne povăţuieşte D umnezeu, să ne
bucurăm sufletul cu semenii noştri... pentru că fiecare este croit
după chipul şi asem ănarea Tatălui C eresc...
- D ar cu plăcerea cum răm îne?...

92
 - Plăcerea... plăcerea... da... plăcerea trebuie alungată departe de
noi... fiindcă nu-i face... nu-i face... m ă rog... plăcere lui
D um nezeu... D acă am iubi de plăcere... ar însem na că urm ărim
plăcerea şi nu iubirea...
- Să înţelegem că ne iubiţi fără să vă facă plăcere?...
G ligore s-a încruntat ca de o m are prim ejdie:
- Fetiţo, nu m ai insista, ca să nu-l plictiseşti pe Înaltul!
M itropolitul a rîs cu subţirim e:
- N u, prietene G ligore, oricît s-ar strădui, Lindia nu m ă
plictiseşte... Ea doar mă tachinează puţin... C ît priveşte plăcerea, ea
este foarte dăunătoare... N e subordonează... ne transform ă
sentim entele nobile în sim ţiri m eschine... C oboară gîndurile
avîntate în socoteli m ărunte... A sta e cu plăcerea...
- D ar în dragoste, Înaltule?...
- Pînă acum nu am vorbit de dragostea om ului pentru ceilalţi?...
- N u, Înaltule, dragostea bărbatului cu femeia cum trebuie să se
înfăptuiască?...
- O , aici, poruncile lui D um nazeu sînt lim pezi ca lum ina
Soarelui... B ărbatul trebuie să se îm preuneze cu femeia doar ca să
zăm islească niscaiva copii care să fie dăruiţi lui D um nezeu...
- C ît de des s-o facă?...
- Foarte rar, şi num ai atunci cînd şi-au pus în cap să m ai
trîntească un plod.
- R ar... rar... Şi cînd o face, fem eia are perm isiunea să gîfîie şi să
geam ă de plăcere?
- N ici pom eneală! N u încape discuţie... A ctul sexual trebuie să se
petreacă în grabă, ca m intea noastră să nu-l uite pe D um nezeu în
flăcările plăcerilor...
G ligore a răsuflat uşor:
- N u ne m ai săturăm să vă ascultăm , Înălţim ea voastră...
Preoteasa Săndica a sărit vioaie de la locul ei:

93
 - N e-am luat cu tainele din Sfînta Scriptură şi am uitat că dis...
dis... dispunem de un trup care ne cere să-l hrănim ... A m pregătit
nişte friptane late cît icoana M aicii D om nului cu Pruncul!...
H aideţi, Înaltule, onoraţi-ne cu prezenţa dum neavoastră şi la
m odesta noastră căsuţă... C îte m iliarde ne-a costat, nu am tim p să
vă povestesc...
- N u pot să ocolesc această poftire la îndesulare cu decenţă a
stom acului. D ar înainte de a părăsi acest sfînt locaş, aş vrea s-o
spovedesc pe tînăra noastră preoteasă Lindia, pentru că m i s-a părut
că ar avea unele întrebări de pus... Şi n-ar fi oare m ai bine... să le
punem împreună... ca tot împreună să găsim şi dezlegările
creştineşti de rigoare... N im eresc şi singur drum ul către locuinţa
voastră... Domnul să vă aibă în paza lui. A şa să ne ajute D um nezeu
după gîndul şi faptele fiecăruia! N u m ai zăboviţi!
G ligore şi-a prins preoteasa de o aripă şi pe ginerică de după
um eri. A poi toţi trei au părăsit biserica lăsînd-o pe Lindia pe m îna
m itropolitului D ariel, adică pe m îna lui D um nezeu.

94
 Capitolul 5
Şi nu a fost altceva decît iubire

M itropolitul D ariel a răm as cu Lindia singuri în toată biserica.

D esigur că m ucenicul şi cuviosul Paraschiv de la locul lui din cer
le-a şi dat binecuvîntarea creştinească, fiindcă faptele ce se anunţau
vor fi din cale-afară de duhovniceşti şi cum inţi.
M itropolitul D ariel i-a luat Lindiei, între palm ele lui bătătorite de
cruci, de m ătănii şi de alte instrum ente de dus la buze cu dragoste
dum nezeiască, mîinile acelea drăgăstoase care se desfac ca o floare
şi se închid ca un gînd nerostit.
- Pe aceste degete voi depune cîte un sărut care să-ţi dovedească
uriaşa m ea iubire faţă de tine, dragă Lindia.
Lindia era în aşteptare, pregătită fiind pînă în m ăduva oaselor să-l
prim ească pe m itropolitul D ariel cu tot sufletul şi trupul ei tînăr şi
m ustind de sănătate, de voie bună, de călduri...
- Vai, nepreţuitule m itropolit, nu se cade ca Înalt-prea-sfinţia
voastră să-m i sărute m ie unghiile...
- D ar de ce, fiica m ea?...
- Pentru că dumneavoastră sînteţi sus de tot, iar eu, jos com plet...
- Te prinde şi te avantajează atîta m odestie, dar pe m ine m ă
stînjeneşte puţin.
- O , bănuiam că o să calc prin străchini... Instruiţi-m ă, ca în
clipele următoare să m ă ocolească greşeala involuntară... M ă las în
întregim e în voia şi în m îinile dum neavoastră... D oar sînteţi

95
stăpînul m eu, ce dracu'... Şi al familiei m ele... după cum pot să-mi
dau seam a...
- N u-i chiar aşa... Stăpînul tău... al fam iliei tale... şi al meu... este
prea-bunul D um nezeu... şi el hotărăşte asupra faptelor noastre...
- A tunci, Înaltule, m ă sim t obligată să reform ulez oferta... M ă
abandonez cu totul în voia şi în m îinile lui D um nezeu... A cum e
m ai corect exprim at?...
- C hiar nu poţi, Lindia dragă, să renunţi la m icile tale răutăţi?...
- B a da... orice pot să fac... D oriţi să fiu o proastă jegoasă?...
- N ici pom eneală... Fie cum vrei tu...
- D oam ne-ajută, Înaltule! C am ce-ar vrea în clipa de faţă
D um nezeu din cer de la o păcătoasă ca m ine?
- Să ne retragem îm preună în altar...
- D ar nu este canonic, Înaltule! Credinţa noastră străm oşească nu
îngăduie ca fem eia, fiinţă nedem nă, să spurce prin prezenţa ei
sfîntul altar.
- Lindia, eu de ce sînt aici? C a să îndrept această m ică scăpare...
C um să fii tu, Lindia, o făptură pe care D um nezeu s-o izgonească
departe de sfîntul altar? D im potrivă, D um nezeu te cheam ă, ca prin
tine, toate fem eile să se bucure că au fost prim ite în altar... Şi
altarul, prin prezenţa ta, Lindia, să fie um plut cu viaţa ta, cu
drăgălăşenia ta, cu frum useţea ta...
- M -aţi convins, Înaltule!... H aidem în altar!...
- D upă tine, scum pa m ea...
- U rm aţi-m ă, Înaltule...
Şi cei doi drept-credincioşi au deschis poarta altarului... pentru a
intra în altar... Lindia a aplaudat entuziasm ată:
- C e loc drăguţ a am enajat tata!... A ltarul are de toate... în afară de
o pajişte verde cu flori roşii...
- Tatăl C eresc i-a dat gîndul cel bun destoinicului tău părinte. Iar
în privinţa pajiştei, prin voinţa noastră o vom am enaja cu grăbire.
Eşti de acord, iubito să ne sim ţim ca în R ai?...

96
 - D e cînd am visat să ajung într-un colţ de R ai!...
- Tu ai adus raiul cu tine, Lindia m ea...
- O , ce fericită sînt!...
- Şi ştii tu cum trăiesc oam enii în R ai?
- A şa cum ne spun poveştile acelea pentru copii, oam enii ajung în
R ai doar cu sufletul...
- Adică fără trup, Lindia... Iar noi, dacă bunul D um nezeu ne lasă
încă trupurile, cum ne vom sim ţi ca în R ai în aceste m om ente?...
- H ai, că-m i este o cumplită ruşine!... N u-m i vine să rostesc nici
un cuvînt indecent...
- Fă un efort... şi vorbeşte... îm i place să-ţi ascult glum ele şi
gem etele provocatoare...
- Înaltule... În R aiul nostru vom păşi... vom m erge... vom
hălădui... cu trupurile... cu trupurile... fără... fără... da... fără suflet...
- C um vine asta, Lindia?...
- A dică ne vom ţine respiraţia... acolo... cîteva secunde...
- Şugubeaţă m ică... Şăgalnico...
- C red că nu am nim erit-o... M ai încerc altă variantă... Fără...
fără... A m găsit... V ă rog, Înaltule, începeţi dum neavoastră
dezbrăcatul... C a eu să pot trage cu ochiul spre ceva foarte dulce şi
neastîm părat atunci cînd îm i voi arunca rufele de pe m ine una cîte
una... C e m ai aşteptaţi, dragul m eu m itropolit?...
- A ştept să răm în m ai întîi cu num ele m eu sim plu dinaintea
ochilor tăi...
- S-a făcut, băiete! D ariele, dezbrăcarea! D eja m -am încălzit peste
punctul de fierbere.
Şi D ariel sub ochii flăm înzi ai Lindiei şi-a scos cu gesturi largi şi
cum pănite hainele preoţeşti şi le-a întins pe toate pe jos, ca să fie
de-o pajişte m olcuţă... Şi nu şi-a păstrat D ariel nici ciorapii, nici
m aieul... nici... m ă rog... a răm as în pielicica goală...
- Ei, Lindia, corespund exigenţelor tale erotice?...

97
 - M ulţum itor... m ai ales că nu s-a trezit încă... Trage-ţi un scaun
sub fund!
D ariel a executat ordinul. Iar Lindia s-a aşezat pe hainele
preoţeşti cu genunchii la gură...
- Iubitule, parcă nu m -aş dezbrăca...
- D e ce, Lindia? A dat ruşinea peste tine? O ri vrei să te dezbrac
eu?
- D acă m ă dezbrac degeaba?... D oar ca să am ce îm brăca la loc...
Poate m ai şi răcesc...
- H a, ha... B unul D um nezeu m ă ajută în astfel de îm prejurări...
- Să-l vedem la lucru...
- C e propui, Lindia?
- Să tragi cu ochiul pe sub fusta m ea ridicată... şi să m ă dezbraci
încet cu închipuirea... Iar eu nu-m i voi dezlipi ochiul de m ădularul
tău... Îm i place să-l văd cum creşte şi m ă doreşte...
Şi D ariel nu am m ai zăbovit m ult cu dezbrăcatul în im aginaţie al
Lindiei... B a încă şi m ădularul său privea cu speranţă voinică spre
D um nezeu şi începuse chiar să se dezbrace şi el puţintel... Şi atunci,
Lindia s-a ridicat de pe jos... şi-a aruncat la repezeală toate
bulendrele prin colţurile altarului... s-a îndreptat cu hotărîre spre
D ariel... şi-a desfăcut picioarele... a luat cu o m înă ferm ă pironul
răsculat al bărbatului... l-a potrivit în fem initatea ei um ezită... ca să
se înfigă deodată cu întreaga forţă tinerească în bărbat... sau
bărbatul în ea... Fiindcă nu era lămurită nici ea... şi-a luat într-o
m înă un sîn şi i-a vîrît lui D ariel sfîrcul întărit în gură. Şi astfel au
rom as încleştaţi cîteva clipe veşnice.
- Îngăduie-m i, D ariele, să ghicesc ce vrei să-m i spui. N u-i aşa că
nu cuvinte drăgăstoase?...
- A i ghicit...
- Să m işc din poponeţ ca să aflu ce vrei să-m i spui?...
- O , nu, nu te m işca!...

98
 - A m bănuit... şi s-a adeverit... Eşti excitat rău... şi nu vrei să te
term in degrabă...
- A şa, iubito...
- N ici eu nu vreau să term inăm prea repede... C e-i de făcut în
afară să am răbdare cu tine?
- O rice... orice... dar să stai... să nu te m işti... stai... stai...
Lindia l-a m îngîiat cu tandreţe pe frunte, şi brusc i-a dat lui D ariel
capul pe spate. Şi ca şi cum ar fi vrut să-i ia aerul din plăm îni l-a
sărutat cu sălbăticie pe gură... D ariel a alunecat cu obrazul pe lîngă
urechea Lindiei:
- N u, fetiţo... nu m ă săruta aşa... Sim t că nu m ă mai pot stăpîni...
A cum nu m ai ştiu de nim ic... Sînt fericit că eşti iubita m ea... că sînt
iubitul tău... nu m ai există nim ic în jurul nostru... N u te m işca... şi
nu m ă săruta... Iartă-m ă că te chinuiesc...
- D acă te excită să m ă priveşti... închide puţin ochii... că vreau să
m ă ridic de pe tine şi să m ă întorc cu spatele...
- C um aş putea să pierd asem enea im agini îngereşti?...
Lindia, după ce s-a ridicat în picioare şi s-a întors cu spatele la
D ariel, se pregătea să se aşeze din nou pe cele două ouă prinse de
un m ăreţ cotor de m ătură...
- Încă nu, Lindia m ea...
- D acă nu te ajuţi singur, ţi-o fac eu!
Lindia a prins vîrful cotorului în pum ni şi l-a strîns cu ferm itate.
- A h, Lindia!
- Te doare?...
- Puţin...
- D acă tot am scăzut elanul term inator... să-l îndreptăm pe
m ititelul nostru spre cărarea plăcerilor.
D upă ce m ădularul lui D ariel a intrat temeinic pînă în stom acul
Lindiei, tînăra preoteasă a chibzuit că este nim erit să se salte
zvăpăiată pe picioarele bărbatului.
- A cum da, D ariele, pot să-m i dau drum ul la călărit pe deşelate.

99
 D ariel i-a cuprins am îndoi sînii în palm e răsucind între degete
sfîrcurile.
- Ţi-ai dat seam a, iubitule, că sînt o răzgîiată... D e aceea aş vrea
să m ă conduci către prim a voluptate ca şi cum m -ai legăna.
Lindia nu a m ai aşteptat aprobarea lui D ariel. S-a răsucit cu
picioarele spre dreapta, lăsîndu-le să atîrne m olatic pe duşum ea. S-a
balansat uşor pe spate, agăţîndu-se cu tandreţe de gîtul bărbatului.
- Iubitule, întinde-m i m îna ca să-i şoptesc ce să facă.
D ariel şi-a depus în palm a stîngă a Lindiei m îna lui dreaptă.
Lindia i-a lipit lui D ariel degetele desfăcute de buricul ei... A poi,
încet, că nu se grăbea, i-a îm pins deget cu deget m îna între
picioarele ei strînse. Iar cînd al treilea deget al m îinii lui D ariel i-a
atins m ugurele plăcerilor, s-a oprit din conducerea m îinii bărbatului
lăsînd pe seam a lui D ariel rotocoalele dezm ierdătoare... L-a cuprins
de după gît şi cu m îna care şi-a îndeplinit m isiunea. U nduind alene
din şolduri, ridicînd şi coborînd tălpile, îm pingînd cu sferturi de sîn
pieptul bărbatului, Lindia părea un leagăn ce se îndrepta spre o
binem eritată odihnă... care este şi o culm e a străduinţelor de a
ajunge la bucuria vieţii.
- Ah, D ariel... acum... nu m ă apăsa chiar aşa de tare cu degetul...
m ai cu delicateţe... leagănă-te şi tu... ah... vine... o... oho... ce plăcut
e...
Lindia s-a cutrem urat de plăcere m uşcîndu-l pe D ariel de um ăr.
A poi i-a şoptit ţinînd ochii închişi:
- Iubitule, a fost m inunat... Sper să urm eze şi alte voluptăţi... N u
scapi atît de repede de m ine... Vino să ne odihnim puţin... Eu în
braţele tale... Tu în m ine...
Lindia s-a ridicat de pe picioarele lui D ariel, a păşit pe hainele
preoţeşti şi s-a întins peste ele pe o coastă. D ariel a urm at-o şi s-a
aşezat la spatele Lindiei. Fiindcă trecuse un veac de cînd au părăsit
scaunul, D ariel s-a lipit de fundul Lindiei şi pe sub fesele ei liniştite

100
şi-a alunecat m ădularul ca să ajungă în întregim e din nou în
interiorul cald şi um ed al fem eii.
Lindia tăcea, fiindcă încă îşi m ai savura voluptatea trecută cu
gîndul la voluptatea urm ătoare.
- G răbitule, nu te opri... Eu stau nem işcată... pentru că mi se pare
că dorm ... Som n uşor, dragul m eu...
- D orm i în pace, fem eie... Eu îţi voi veghea visele... Se vor
îm plini visele tale, pentru că eşti frum oasă... eşti gingaşă... eşti
iubitoare...
D ariel îi m îngîia Lindiei părul de pe ceafă... Îi adulm eca
parfum ul... Îi săruta perişorii firavi...
Lindia s-a răsucit pe jum ătate spre D ariel:
- A , bună dim ineaţa, iubitule... D orm de m ult?...
Lindia şi-a ridicat un picior peste picioarele bărbatului. D ariel i-a
prins Lindiei piciorul de gleznă ca să-i m îngîie talpa...
- R ăule! Să nu m ă gîdili! C ă m ă pornesc să m ă hlizesc ca
proasta... Şi m ă ţine rîsul pînă m ă apucă sughiţul.
Lindia s-a întors com plet cu faţa în sus. A ridicat şi celălalt picior.
C u am îndouă picioarele a cuprins şoldurile lui D ariel. Şi îm pingînd
cu m îinile în pieptul bărbatului, şi-a şerpuit trupul ca să ajungă
perpendicular pe cel al iubitului.
- Ia, uite, scum pule, aşa pe lîngă am or odihnitor, m ai putem citi şi
cîte o carte de rugăciuni... tu într-un cot, iar eu cu privirea în
tavan... Parcă vrei să m ă rogi ceva?...
- D ouă lucruri aş dori să-m i oferi...
- Primul... Te ascult...
- Să-m i dăruieşti un deget pe care să ţi-l m ănînc...
- Se face, dragule... Şi al doilea?...
- Încă o m ică voluptate să obţii... Prea stăm frum os unul lîngă
celălalt...
- U nul în celălalt... poate vrei să spui... Eu nu m ă m ulţum esc cu
una m ică... ci rîvnesc la una mare... Este vorba de voluptate... Ia-l

101
repede pe degeţelul acesta!... C e m ic e!... Şi neajutorat... Şi ar vrea
şi el, sărm ănelul, să se adăpostească între dinţii tăi...
D ariel i-a luat Lindiei degetul oferit între dinţi, pentru a-l m uşca,
pentru a-l gusta...
Lindia, după ce a căutat o poziţie m ai adîncă şi m ai plăcută, l-a
strîns, apoi l-a slăbit şi iar l-a strîns şi tot aşa... cu călcîiele pe
D ariel... D ariel, îm pins de la spate, îşi trim itea arm ăsarul să-şi vîre
adînc creştetul în crăpătura din lanul cu fire răsucite... Fiindcă
Lindia era pricepută foc să-şi conducă herghielia de plăceri, nici
voluptatea nu a întîrziat să-i cuprindă trupul şi sufletul...
- N u ştiu de ce, iubitule, m i-e ruşine să gem de bucurie... A ş vrea
să urlu de fericire... să se spargă geam urile şi să ne cadă tavanul în
cap... A fost foarte dulce şi voluptatea recent încheiată... Iar cu
răgetul de fericire m ai studiem cazul...
Şi fără să-l m ai avertizeze asupra m işcărilor plănuite, Lindia a
plecat din m ădularul lui D ariel, ori D ariel s-a extras din Lindia...
m ă rog... e o problem ă de interpretare... A poi Lindia s-a îndreptat
cum inte spre o canapea îngustă. S-a lungit dreaptă cu faţa în jos şi
cu bărbia sprijinită în braţele încrucişate.
- C e faci, iubitule?... A i răm as cu ghioaga-n vînt şi nu ştii că m ai
trebuie folosită?!...
D ariel s-a tîrît în patru labe pînă la canapea... A ici şi-a lipit
privirile şi palm ele de fundul Lindiei. Îi m îngîia Lindiei funduleţul
fără grabă, cu gingăşie, ca pe o sculptură vie căreia trebuie să-i
descopere armoniile ascunse... Parcă uitase că organul său
bărbătesc îşi cerea încă o porţie de activitate... Şi m îna lui D ariel a
alunecat spre coapsele fem eii. Întrucît femeia îşi îndepărtase puţin
ca din nebăgare de seam ă picioarele, palm a lui D ariel a prins cu
nădejde triunghiul acela protejat de perişori negri şi cîrlionţaţi.
Lindia a ţipat... D ariel şi-a făcut loc prin pajiştea de iarbă ca să
îm pingă trei degete adînc în păm întul proaspăt plouat şi încălzit de
Soarele iubirii... Lindia nu ţipa, nu gem ea... D oar trupul ei se

102
încorda de pofte... şi se destindea tot în căutare de pofte... D ariel,
după ce şi-a eliberat m îna din despicătură, s-a urcat pe Lindia cu
m are grijă să nu-i prindă vreun colţ de trup pe care să-l
învineţească... D eşi canapeaua era îngustă şi deşi Lindia nu avea
picioarele desfăcute îndestul, dragostea şi bunăvoinţa celor doi, ca
şi colaborarea spornică a m îinilor îndrăgostite... ei, da... ce să o mai
ocolim ... au făcut ca organul lui D ariel să penetreze în condiţii
optim e organul Lindiei, spre satisfacţia lum ii întregi, care în acele
m om ente era alcătuită numai din trupurile şi sufletele lor. Lui
D ariel îi convenea grozăvie m are această călărie... D ar Lindiei i s-a
deschis gustul şi la altceva... A ispitit-o frecarea şi izbirea celor
două biluţe de picioarele ei. Şi atunci ca să le sim tă şi m ai intens şi-
a îndoit un picior pînă la piept, ca iubitul ei să-i ia între picioarele
lui singurul picior pe care... nu-i aşa... acele biluţe m ai sus am intite
să se lipească, să se izbească, să se frece fără nici cea mai m ică
oprelişte. D ar şi pe D ariel l-a atras subsuoara strînsă şi ascunsă a
Lindiei. S-a năpustit asupra subsuorii fem eii ca şi cum ar fi fost un
organ necrescut de fetiţă...
Izbucnirea tandră a lui D ariel a întărîtat-o pe Lindia:
- Jos de pe m ine, că m -ai strivit destul!!
D ariel a coborît de pe Lindia. Lindia a coborît de pe canapea...
D ar nu pentru m ultă vrem e. A revenit cu am îndoi genunchii pe
canapeaua de curînd părăsită. Şi-a lipit obrazul de speteaza
canapelei. Iar D ariel... sigur că da... păi nu... dar m ai înainte să... a
m ai zărit o scobitură... un fel de subsuoară mai m are... la îndoitura
coapselor... le-a sărutat cu înfocare... două şolduri... două
îndoituri... două regim ente de sărutări... de m uşcături... Şi apoi... i-a
dat m ădularului să are după voie prin Lindia care ar fi behăit de
entuziasm ... dar s-a abţinut... pentru că nu-i convenea deloc cum
este num ită această poziţie pătim aşă de năm olul de m uieret... Şi
cum Lindia era o dam ă fină atît la vorbă cît şi la conduită... s-a
îm pins voinică în D ariel, s-a săltat destoinică în D ariel, s-a frecat şi

103
agitat în D ariel... pînă ce dorita voluptate şi-a pogorît gheruţele în
pîntecul fem eii... pentru a-l lua la scuturat...
- D ariel, sînt tare supărăţică pe tine... C înd ai de gînd să m ă înveţi
cum să gem şi să urlu de fericire?!
Şi iar s-a extras din D ariel... ori... chestie de interpretare...
desigur... şi s-a ridicat m înioasă în picioare... m înioasă?... teribil de
m înioasă... tigroaică... nu altceva...
D ariel a întins o m înă spre capul Lindiei... da... spre capul
Lindiei... Lindia s-a dat un pas îndărăt... cum plit de mînioasă...
D ariel s-a dus după ea... Ea s-a retras din faţa lui D ariel... crîncen
de m înioasă... şi tot aşa pînă ce Lindia s-a izbit cu funduleţul de
perete... dar era superb de m înioasă... Şi fiindcă D ariel parcă se
lipise prea brutal de ea... şi-a tras o şuviţă de păr şi a vîrît-o în gura
bărbatului... ca să-i aducă am inte... de ce să-i aducă am inte?... de
ceva... de ce anum e?... de ea... care ea... hai să m ai term inăm cu
întrebările că dumnealor au de prăşit şi de coasă... D a... Lindia s-a
încolăcit cu braţele de gîtul lui D ariel... Şi cu ce se m ai putea
încolăci?... Întrebare fără rost acum. Lindia şi-a încolăcit de m ult
picioarele peste m ijlocul lui D ariel... Şi fără întrebări prea m ulte...
cine?... cum?...după cît timp?... m em brul lui D ariel era deja între
m em brele... ei, între m em brele?... păi, picioarele erau destul de
sus... m em brul lui D ariel era înfipt acolo... acolo... cum se
num eşte?... cum se cheam ă?...
- Iubitule, am uitat cum m ă cheamă...
- Iubito, şi eu nu-m i aduc am inte cum m ă num esc...
- C e ne facem , iubitule?
- C um scoatem căm aşa, iubito?
- C ăm aşa este scoasă de m ultă vrem e...
- C um, noi doi sîntem în pielea goală?
- Şi vîrîţi unul în celălalt, iubitule...
- N u ştiu despre ce povesteşti...
- Iubiţelule, strînge-m ă tare de fund!

104
 - S-a făcut, iubiţico...
Lindia şi-a descolăcit braţele de pe grum azul bărbatului. L-a
îm pins pe D ariel jum ătate de pas, ca ea să se poată lăsa pe spate şi
să sprijine cu om oplaţii de zid... D a... şi picioarele Lindiei s-au
dezdoit pentru a atîrna pe lîngă cele ale lui D ariel. Lindia părea un
arc în care D ariel nu se hotăra ce să facă... s-o introducă... s-o
scoată... m are ezitare era cu săgeata... lancea... suliţa lui D ariel...
Im portant era că arcul se arăta mulţum it... că-şi găsise suliţa cu care
să plece îm preună la luptă... Şi suliţa era pe deplin... nu-i aşa...
înfiptă la locul rîvnit... Şi nu-i de m irare că bărbatul cu suliţa...
adică D ariel... de atîta vijelie războinică, în tim p ce-i săruta arcului
gîtul, îi venea s-o m uşte şi să-i sugă fem eii sîngele... fem eii cu
arcul...
D ar arcul aceasta se poate dezdoi şi îndoi altfel. L india... a ieşit...
chestie de interpretare... Lindia s-a răsucit cu faţa la perete... Şi ca
să privească... peretele... m ai intim, şi-a lipit năsucul de el. Întrucît
era la aproape un pas distanţă de zid, Lindia a fost nevoită să se
aplece, adică să se îndoaie... adică să fie obligat D ariel să o ia în
suliţa lui pe la spate... Şi învîrteşte D ariel suliţa... Şi-şi leagănă
Lindia fesele... Şi dă asalturi D ariel... Şi respinge Lindia asalturile
dînd şi ea cu asaltul... Şi D ariel izbeşte cu vigoare... Şi Lindia o
prim eşte cu m ultă... m ultă duioşie... şi m urm ure încurajatoare:
- D ă-i tare! A dînc! M ai vreau! Încă! N u te opri!
C opleşit de rugăm inţile fem eii, D ariel şi-a înfipt colţii în
om oplaţii ei.
- A u! M ă doare!
Şi în acelaşi timp, voluptatea a înşfăcat-o de inim ă, de pîntec...
de... Şi durerea nu numai că s-a şters, dar a pus şi ea un um ăr... un
om oplat de nădejde la fericirea fem eii.
- N u te tem e, bărbate, încă nu am term inat! Să ne tragem puţin
sufletul...

105
 Şi ca respiraţia să fie m ai lejeră şi ca aerul să intre m ai com od în
păm înt, Lindia a ochit o m asă, pe care s-a urcat ca să se culce pe o
coastă. Picioarele, ca să nu atîrne urm ăreau m arginea mesei. C a din
neglijenţă, piciorul de deasupra a alunecat după genunchiul de
dedesubt. Fiindcă era obosită, Lindia nu şi-a ridicat piciorul la loc.
Întrucît era foarte nelăm urit cum stă afacerea cu genunchii femeii,
D ariel a declanşat o cercetare amănunţită a picioarelor cu palm ele...
fiindcă privirile îi erau intrate tem einic în alte lăcaşuri de ispită...
D ariel a urm ărit cu degetele şi cu podul palm ei piciorul de
deasupra, prom iţîndu-şi în gînd ca pe viitor cel de dedesubt să fie
luat şi el în seam ă... chiar pe umăr.
C entim etru cu centim etru, m îna lui Dariel călătorea şi se oprea,
apăsa şi strîngea, m îngîia şi plesnea încetişor piciorul fem eii. C înd
s-a apropiat de îm binarea copselor, D ariel şi-a pus la grea încercare
răbdarea. Şi-a luat mîna de pe funduleţul fem eii... dar nici pe
m ădularul său nu a pus vreun deget. Şi s-a îm pins de cîteva ori cu
m anivela învîrtoşată către locul de bucurie şi dulceaţă al fem eii.
Încrederea în organul său i-a fost răsplătită în scurt tim p. O rganul s-
a dovedit vrednic şi la înălţime... Fără ochi şi fără m inte citită,
organul a nim erit portiţa... pe care a deschis-o... şi prin care s-a
strecurat cu toată fala, lungim ea şi grosim ea sa. U nii ar putea zice
că a sărit în ajutor o m înă divină... N u e de insistat pe poveşti, cînd
D ariel are un funduleţ rotunjor de îndemant să facă valuri către
buricul său de bărbat şi cînd are o mică peşteră de um plut cu o
bucată bună din trupul său.
Lindia a hotărît că a sosit m om entul cu ieşitul din... chestie de
interpretare... S-a aşezat cu genunchii am îndoi pe m asă. Şi-a lipit
sînii de genunchi... C a astfel fundul să depăşească m arginea
m esei... să nu m ai aibă nim ic de ascuns... să se prezinte cu toată
adîncim ea ca un m are organ fem eiesc tînăr şi desfăcut. U n bărbat
sănătos apreciază im aginea, dar îşi face drum cu m ădularul m ai jos,
unde este otrocol m ai m are, mai larg, m ai uns, m ai... de toate...

106
D ariel s-a aplecat peste Lindia, i-a dezm ierdat puţin um erii, i-a
desfăcut braţele de pe genunchi, i-a întins fem eii m îinile pe lîngă
trup, i-a prins în pum ni palm ele. Şi num ai atunci şi-a înfipt pironul
cu putere în brazda reavănă cînd a sm uncit-o pe Lindia de m îini de
a icnit biata fem eie. D ar ce m ai contează puţin nas turtit pe m asă, o
coloană încovoiată ceva m ai m ult, cînd plăcerea cărnii covîrşea
aceste m ici neajunsuri. Intrarea în ea cu forţă şi m îinile ei
transform ate în hăţuri pentru iepe nărăvaşe în călduri o copleşeau
pe Lindia, o toropeau, o răscoleau, o dom oleau, o aprindeau, o
excitau. Poftea să fie posedată dezlănţuit... să fie ruptă în două, ca
între cele două jum ătăţi să încapă în întregim e bărbatul.
Lindia s-a sm uls din m îinile bărbatului, a ieşit... chestie de
interpretare... cunoaştem deja... s-a izbit cu spatele şi ceafa de
scîndura m esei, şi-a ridicat picioarele pe um erii lui D ariel, l-a prins
pe bărbat cu o m înă... de m ădular, pe care l-a tras şi l-a vîrît cu
brutalitate în ogorul ei, căruia avusese grijă să-i îndepărteze cu
cealaltă m înă buziţele. A poi m îinile Lindiei au luat în prim ire
pentru dureroasă frăm întare ouşoarele bărbăteşti.
- Îm i vine să ţi le sm ulg... să ţi le tai... ca să ţi le... N u scînci, că
nu m ă im presionezi! Stai!! Vreau să-ţi bag corcoiţele în m ine!!
Şi Lindia se străduia să-şi vîre înăuntru aceste ouşoare cumplit de
neînţelegătoare cu poftele ei nevinovate. N ici D ariel nu era scutit de
dorinţe de sălbăticiune scăpată din capcana ruşinii. S-a prăbuşit
peste Lindia apăsîndu-i picioarele pe coaste. I-a prins sînii pe care
i-a strîns cu cruzim e. I-a lipit unul de altul. Şi le-a ronţăit sfîrcurile.
Şi astfel înghiesuită, Lindia s-a ghem uit şi s-a desfăcut într-o nouă
voluptate... pe care a prim it-o ca pe o eliberare din chinga unor
dorinţe prea intense şi nelalocul lor. În clipele de zvîrcolire a cărnii
m istuite de voluptate, Lindia şi-a înfipt dinţii în bărbia lui D ariel. Şi
atunci D ariel s-a smuls din braţele Lindiei şi desigur şi din...
chestia aceea cu interpretarea... D ariel îi privea Lindiei chipul

107
răvăşit de patim ă cu un ochi de războinic victorios şi cu altul de
sfios flăcăiandru ce nu m ai ştie ce se întîm plă în jur.
Lindia a coborît de pe m asă şi s-a izbit în pat pe spate. Şi-a ridicat
un picior drept în sus. D ariel s-a aruncat asupra fem eii fără să se
m ai întrebe dacă nu-i prea dureroasă izbitura. D acă astfel a hotărît
capul m ădularului să se procedeze... Era şi m ădularul grăbit să-şi
regăsească iubita... M ădularul trebăluia cu avînt. Lindia îl încuraja
cu piciorul ridicat care acum coborîse peste picioarele lui D ariel pe
care le freca... le alinta... le plesnea...
- Iubitule, ridică-te cu pieptul de pe m ine! Sprijină-te în m îini!
Îm pinge-ţi genunchii pe sub picioarele m ele!
D ariel gîfîia şi transpira pe... Lindia... Era cu genunchii
îndepărtaţi, ca să fie cît m ai contopit cu fem eia de sub el. Lindia şi-
a ridicat din nou piciorul, şi-a prins talpa cu o m înă, iar cu cealaltă
l-a înşfăcat de chică pe D ariel, şi fără ezitare i-a vîrît în gură
bărbatului toate degetele piciorului. Şi D ariel i-a m uşcat Lindiei
degetele ca şi cum ar fi vrut să le m ănînce.
- Să ne întindem am îndoi picioarele, ca să nu ne amorţească
încheieturile...
C ei doi îndrăgostiţi şi-au dezdoit genunchii şi gleznele. Lindia s-a
lipit cu gura de urechea lui D ariel:
- A ş vrea să m i-o tragi cu îm punsături dese şi adînci...
- Îndată, iubito..
D ariel s-a aşternut pe treabă, de i se zgîlţîiau Lindiei picioarele,
sînii, dinţii în gură. C a să le oprească dinţilor clănţănitul, Lindia a
prins cu buzele un lob de ureche pe care l-a supt încet, ca D ariel să
nu fie deranjat din treburile sale paşnice... C înd a fost răscolită de o
nouă voluptate, Lindia şi-a înfipt unghiile în ceafa lui D ariel.
- Tot nu m -ai învăţat cum să gem frum os!... Te pedepsesc cu
asprim e pentru această neglijenţă... R idică-te de pe m ine, şi aşează-
te cu... cu faţa în sus pe băncuţa aceea îngustă!

108
 D upă ce s-au decuplat, Lindia l-a condus pe D ariel la locul de
refacere a cuplării pentru o nouă izbîndă drăgălaşă a iubirii.
Şi s-a întins D ariel pe scîndura băncuţei. Trupul, cînd a dat de
netezim ea şi de răcoarea lem nului, s-a dăruit bucuriilor sim ple şi
directe. Trunchiul de copac îi aducea linişte şi seninătate. Prin
copac D ariel cobora spre adîncurile păm întului, dar se şi ridica spre
norii rari de pe cer. Parcă nici nu a băgat de seam ă cînd Lindia,
stînd dreaptă în faţa lui, l-a păşit ca să-l ia între picioare... Şi nu ştia
cum a ajuns m ădularul lui, sau al copacului, să se înfigă în trupul
fem eii. Lindia făcea cercuri m ici şi dom oale cu fem initatea ei pe
bărbăţia lui. D ariel era uim it, Lindia îl zgîria pe piept şi pe coaste,
şi el nu sim ţea durere... I se părea că Lindia doreşte să-i desfacă
pieptul pentru a intra în întregim e în trupul lui. Şi acum Lindia se
îndepărtează. A ajuns la tălpile lui. Îi ridică picioarele. I le desface.
I le sprijină şi i le încolăceşte după m ijlocul ei. Se apropie de
organul lui. C um o fi pătruns în trupul Lindiei cînd fem eia are
picioarele strînse şi întinse pe scîndura băncii? C red că i-a întins o
m înă de ajutor lui D ariel... Lindia îl m îngîia pe piept cu sînii care
au încins o horă m ăruntă. I-a cerut sau i-a scos cu degetele lim ba
din gură lui D ariel? Îl m uşca de lim bă cu atîta drăgălăşenie ca şi
cum s-ar îndulci cu o felie de portocală. Şi din nou D ariel este
întins din cap pînă la călcîie pe scîndura băncuţei. Tot Lindia l-o fi
întins?... Şi Lindia s-a urcat pe D ariel, cu sînii pe pieptul lui, cu
picioarele desfăcute, întinse şi sprijinite cu vîrful degetelor de
podea. Şi D ariel s-a trezit că în gură are două lim bi. Pe una a
început s-o sugă... N u mai ştie pe care... A h, copacul din fiecare
om ! C um a supt el seva din adînc?! C um a supt el seva Soarelui?!
Şi copacul de pe copacul cu num ele D ariel?! Îl hrăneşte cu alte
seve?! D a, asta înseam nă că un copac-fem eie a venit peste el,
copac-bărbat, ca să-i dea sevă proaspătă. Şi cînd stăvilarele s-au dat
deoparte ca să curgă în valuri voluptatea şi sevele copacului-
fem eie, şi în copacul D ariel s-a rupt şi s-a sm uls din rădăcini şi din

109
ram uri seva pentru a se aduna într-un şuvoi alb pe care să-l
dăruiască florii din copacul Lindia. Şi D ariel a urlat strivit fiind de
toată dragostea lum ii:
- N u m erit, Sfîntă Fecioară, atîta iubire! A h, nim ic nu este m ai
plăcut şi m ai frum os ca o oră de dragoste. O , durere a cărnii, cum
m -ai făcut tu să uit de toate?! Oh, bucurie a trupului, cum m ă faci tu
să m ă întristez gîndind la zădărnicia şi chinul sufletului ce trăieşte
fără iubirea fem eii?!
A poi liniştea a înfăşurat trupurile şi sufletele celor doi
îndrăgostiţi. Pentru că linişte a fost şi atunci cînd m olecule fără
viaţă s-au chemat, s-au găsit şi s-au contopit pentru a ivi sub Soare
viaţa. Viaţa care nu este altceva decît dragoste... şi iar dragoste... şi
num ai dragoste... Şi preţuim dragostea în num ele vieţii... pentru că
şi noi trăim ...
Şi nim ic să nu m ai povestim dacă tot ce trebuia să se întîm ple s-a
înfăptuit. Să nu m ai întrebăm iubirea de ce iubeşte!...

Capitolul 6
D evotam entul faţă de sine este tem elia pentru fericirea lum ii
întregi

B iserica "C uviosul Paraschiv" a rămas pentru cîteva ore goală.

D upă îm părtăşanie şi chef, preoţii G ligore D raconu şi B elisarion
Silvan Vezenteu s-au întors în biserică pentru a o închide. G ligore
atrăgea m ereu atenţia că "a închide" nu înseam nă "a îngropa"
biserica în trecutul vesel al om enirii. Pentru că s-au dovedit
zadarnice eforturile de veacuri ale preoţilor de a distruge biserica...
B iserica este susţinută cu tărie de prostia m ulţim ii.

110
 Preotul G ligore D raconu, în m ijlocul bisericii lui, îşi freca m îinile
de bucuria ce o sim ţea că vine spre el în galop.
- Silvanul m am ii, om m ă fac în curînd. D rum ul spre scaunul de
protopop a ajuns la capăt.
G ligore a scos o sticlă şi două pahare de sub sutană, pe care le-a
izbit cu dragoste dinaintea icoanei M aicii D om nului.
- H ai, toarnă, dragul m eu!
G inerică se execută cu grăbire, um plîndu-i lui G ligore paharul
cu agheazm ă.
- D ragul tatii băiat, am zăcut destul departe de locul ce m i se
cuvenea pentru serviciile aduse patriei, ba cu m icrofonul, ba cu
clanţa spartă, ba cu banul, cu ce am crezut eu de cuviinţă că este
m ai bine şi aşa cum m -a îndrum at D um nezeu din ceruri. D ar ce e
cu paharul acesta gol din faţa m ea?
- Îndată, tată-socrule!
- Poţi să-m i spui de pe acum : „Părinte protopop, să trăiţi frum os,
dom nu’ m aior, colonel”... N u ştiu dacă m -au avansat între tim p pe
linie de serviciu de tras cu urechea. S-a înţeles, ginerică?
- D a, tată-socrule.
- A oleu, cum ne-a fost vorba m ai înainte? U iţi de la m înă pînă la
gură. Trebuie să-ţi m eargă m intea brici să te tai în ea, să fii cu ochii
în patru cam ere de luat vederi şi cu urechile în paişpe m icrofoane.
Lasă, că te învaţă taica m eserie căutată de orice stăpînire.
- Să-ţi m ai um plu un pahar, tată-socrule?
- O f, de cînd ai învăţat să adresezi întrebări inutile? Îţi fac eu un
sem n cu ochiul stîng sau din urechea dreaptă cînd îm i voi depăşi
capacitatea de sugere. Fii băiat deştept şi nu m ă sîcîi cu întrebări
neroade! Şi cum îţi povesteam , după treişpe-paişpe ani de aşteptări,
m ă întorc de unde am fost alungat ca un cîine turbat de către preoţii
aceia jegoşi şi invidioşi pe faptele m ele cinstite, corecte, cuminţi,
drepte, înţelepte, creştineşti, sfinte, cucernice, evlavioase, îngereşti,
om eneşti. N u căsca gura la m ine, toarnă, toarnă, îţi spun, că altfel te

111
trim it la toţi dracii, şi pe tine, şi pe tac-tu, şi pe m ă-ta, că tare molîi
v-aţi dovedit, de aceea fiică-mea m ai pleca de-acasă după cotoare
de m ătură ceva m ai tari şi m ai groase.
- N u m ă necăji şi dum neata!...
- C e, bă, nu-m i perm iţi să glăsuiesc?! Agheazma şi anafura cui
te-a adus pe lume! N enorocitule, toarnă! M ă blegom ane, să nu-m i
satisfaci fata în poftele ei feciorelnice?! M are pacoste pe capul
m eu! D ar şi binecuvîntare...
- A m plecat...
- A dică vrei să spui că te revoltă adevărul?! H alal creştin! Tîmpit
ginere! Tu pleci de la m ine din biserică atunci cînd pofteşti?! U nde
te trezeşti, bă năpîrstocule?!
- Să nu m ai pomenim de nevastă-m ea!
- D e ce? C ă aşa vrea m intea aia isteaţă cît o nucă de sub fruntea
încruntată?! M ă, tu să nu faci pe orgoliosul cu m ine, că te stîlcesc în
bătaie! Şi nu vreau... pricepi... acum sînt bine dispus... izbînda este
aproape... scaunul de protopop... sim t... hîc... că deja m i-a intrat în
şezut... dar hîc... nu ştiu de ce dracu’... m itropolitul... jigodie
îm puţită şi el... şi peşcheşom an... de a băgat groaza în B ahluiaş...
ezită... frate... ezită... că-m i vine să-l izbesc cu o cărăm idă în cap...
o să m ă sfătuiesc şi cu fiică-m ea... şi o s-o trim it m ai des la
m itropolit... ca s-o spovedească... scaunul iartă picioarele
desfăcute... oi face-o şi pe asta... pentru binele fam iliei... al m eu în
prim ul rînd ... dar şi al tău, prostovane... fiindcă te las în locul
m eu... hîc... director la Sem inarul teologic „Sfîntul G hiţişor”... oho,
ce-o să-i m ai jucăm pe toţi pe degete... de la prim ar pînă la prefect...
îi voi pune pe fiecare să-m i pupe... să-m i pupe... iaca... am uitat ce
m i-am propus să-m i pupe... dar ştiu ei prea bine ce trebuie să-i pupe
unui tartor ca m ine... că şi eu... da... şi eu voi fi inim ă largă şi m înă
spartă cu slugile m ele preaplecate... A m in, D um nezeu cu m ine, ce
m am a dracilor...

112
 Şi preotul G ligore D raconu a dorit să-şi toarne singur în pahar
dar s-a îm piedicat şi s-a prăbuşit sub m asă cu întreaga lui credinţă
im aculată în atotputernicia lui Dum nezeu.
O are lui Dumnezeu, cînd zăreşte asem enea fapte scîrboase pe la
slujitorii săi, nu-i vine să spună cu glas tunător că nu prea m ai
există, ca lum ea să alunge cu voioşie descătuşată hoardele căpiate
de preoţi lacom i şi jecm ănitori?! Să-i stea lui Dumnezeu în nas
puterea lui nem ărginită care nu-i bună decît să-i ghiftuiască pe
preoţii ce nu au nici o frică de cele sfinte!!

CUPRINS
Costel Pricopie - dramaturg,
fabulist şi
romancier ................................................................5
Partea I
Din casa noastră vom alunga necazurile şi bănuielile
neîntemeiate ....................................................................
6
Capitolul 1

113
Pacea, bunătatea şi iubirea vor domni veşnic sub
Soare ..................................................................................
........7
Capitolul 2
Dragostea se află la îndemîna
oricui .......................................9
Capitolul 3
Plăcerea este tratamentul cel mai întăritor pentru o inimă
sănătoasă .........................................................................1
2
Capitolul 4
Înălţătoare mai este încrederea în iubirea
aproapelui .........................................................................
14
Capitolul 5
Ca o furtună te răscolesc adînc parfumurile
amintirilor .........................................................................
17
Capitolul 6
Gluma ocroteşte iubirile
neînţelese .......................................20
Partea a II-a
Să învăţăm a fi buni şi drepţi cu semenii
noştri ..............................................................................2
5
Capitolul 1
Prietenii se adună cu evlavie în jurul ouălor
înroşite .............................................................................2
6
Capitolul 2

114
Un zvon îşi desăvîrşea lucrarea sa
încurajatoare .....................................................................
29
Capitolul 3
Se caută un umăr de sprijinire a
scaunelor ............................32
Capitolul 4
Să aflăm cuminţenia lumii într-o ceaşcă înmiresmată de
ceai ...........................................................36
Capitolul 5
Degustarea frumuseţii la o margine de
masă .........................39
Capitolul 6
În galop soseşte clipa de
zburdălnicie ...................................43
Partea a III-a
Să ne aplecăm privirea smerită asupra iubirii faţă de
aproapele nostru
.............................................................46
Capitolul 1
Salvarea se pogoară din inima ce-şi iartă singură păcatele
........................................................................................47
Capitolul 2
Unele personaje visează să-şi schimbe periodic
pielea ...............................................................................5
0
Capitolul 3
Taina scurtelor ploi albe la vreme fierbinte de
seară ...................................................................................
.....53
Capitolul 4

115
Porumbelul întotdeauna a adus împăcarea şi buna
dispoziţie între
oameni .............................................................................5
6
Capitolul 5
Satisfacţia de a-ţi unge cu folos suferinţele
trupeşti ............................................................................5
9
Capitolul 6
Preţuire nelimitată pentru creaţia
celorlalţi ............................61
Partea a IV-a
Nimic necuviincios nu am găsit în sufletele
şi în faptele noastre
........................................................68
Capitolul 1
Ce uşor îşi taie raţiunea cale împrejurul legendelor
adormitoare! .....................................................................
69
Capitolul 2
Palma frăţească întăreşte încrederea în izbînda îndelung
aşteptată ..........................................................................7
2
Capitolul 3
Poveştile minunate se preling din cer cu dezlănţuită
voioşie .............................................................74
Capitolul 4
Bucuria de a cuvînta despre iubirea despovărată de ispite
ascunse ...............................................................79
Capitolul 5
Şi nu a fost altceva decît
iubire ............................................82

116
Capitolul 6
Devotamentul faţă de sine este temelia pentru fericirea
lumii
întregi ..............................................................................9
5

117