Terorismul.

Terorismul nu a apărut recent. El este foarte vechi – a precedat strategia terorii exercitată
de legiunile romane asupra populaţiilor din zonele ocupate, supravieţuind acesteia – şi, de-a
lungul timpurilor, s-a manifestat sub toate formele posibile, de la terorismul peşterii la
ciberterorism, în funcţie de treapta de civilizaţie pe care a ajuns omenirea, deci de mijloacele la
dispoziţie şi aproape peste tot în lume. Mijloacele au fost mereu altele, esenţa a rămas însă
aceeaşi: înfricoşare, distrugere, ucidere. Din păcate, şi terorismul, ca şi războiul, face parte, într-
un fel, din arsenalul prin care lumea se neagă pe sine, se urăşte şi se autodistruge, crezând că se
purifică.
Terorismul este acelaşi de veacuri. Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra
Statelor Unite ale Americii, prin imaginea terifiant ă transmisă în direct (ca şi cea a revoluţiei
române din decembrie 1989), n-a făcut altceva decât să schimbe percepţia omenirii şi a fiecăruia
în parte, să-i aducă aminte că, undeva, nu departe de el, de omul planetei, poate chiar lângă el,
poate chiar în el, se află un monstru care-l poate ucide oricând şi oricum. Acesta a fost, probabil,
şi obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea unui coşmar universal, lumea să afle
şi să nu uite că poate fi lovită şi ucisă oricând, oriunde şi prin orice mijloace.
Terorismul nu este doar răul care se abate asupra planetei, ci este chiar răul din lume,
adică răul nostru, partea fanatică dintre noi şi, adesea, din noi, fanatismul obsesiv al puterii, al
răzbunării, el egocentrismului, al pedepsirii cu orice preţ, al purificării prin ucidere şi prin
distrugere. De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman (doar fiinţa umană are plăcerea
sadică de a teroriza) trebuie investigat şi analizat aşa cum este, de pe poziţii cât se poate de
obiective, pentru a-i decela sensurile şi mecanismele, pentru a-i afla izvoarele şi, în consecinţă,
pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele şi a-i tăia rădăcinile.
Terorismul este o ameninţare asimetrică, din umbră. Evoluţia lui, de la o seamă sau o
sumă de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii şi violenţei, adică la un
război terorist, şi el asimetric şi pervers, este de natură să genereze reacţia corespunzătoare a
omenirii, să declanşeze adică războiul antiterorist.
Terorismul se prezintă ca un fenomen social extrem de complex, constând din
manifestarea spectaculoasă a violenţei, cu scopul de a atrage atenţia, a înspăimânta, a chinui şi
a impune un anumit tip de comportament, uneori, pur şi simplu pentru a teroriza, printr-o
gamă foarte diversificată de acţiuni-limită, în care omul este deopotrivă armă şi victimă, călău şi
condamnat.

Terorismul are cauze şi efecte. El se prezintă ca un aisberg, care ameninţă nu numai cu

ceea ce se vede, ci mai ales cu ceea ce nu se vede. Poate avea explicaţii, nu însă şi justificări sau
raţiuni suficiente. Terorismul frizează iraţionalul. El nu este înfruntare sau confruntare, ci
anormalitate, ură, patologie socială, inteligenţă criminală, mârşăvie.
 CONCLUZII
1. Cu cât civilizaţia progresează, cu atât terorismul devine mai abject şi mai înfricoşător.
Terorismul nu este pur şi simplu o trecere la limită, nici un exces al notei de nemulţumire şi
al spiritului protestatar. El se prezintă ca o patologie gravă, ca o boală cronică a omenirii,
care se accentuează şi se complică din ce în ce mai mult. De aceea, lupta împotriva lui nu
este şi nu poate fi uşoară. Şi aceasta nu neapărat pentru că teroriştii ar fi foarte puternici, ci
pentru că ei sunt lipsiţi de orice logică şi de orice filozofie. Combaterea terorismului nu
poate ieşi însă din legile şi obiceiurile războiului şi ale luptei armate şi, de aceea,
dificultăţile unei astfel de confruntări vor fi totdeauna foarte mari.

2. Organizaţiile internaţionale de securitate promovează dialogul de securitate şi

gestionarea crizelor, creează sisteme de cooperare militară bazate pe constrângeri reciproce
sau pe capacităţi comune pentru misiuni de pace, aplică standarde democratice şi respectă
drepturile omului, promovează securitatea prin mecanisme economice şi nu numai, dar şi
prin abordări cooperative ale riscurilor şi provocărilor, inclusiv terorismul şi proliferarea
armelor de distrugere în masă.

3. Ca organizaţie internaţională de securitate principală, ONU a construit o nouă gamă de

instrumente pentru prevenirea conflictelor, a susţinut şi susţine dezvoltarea economică şi
socială a statelor lumii, se implică în protecţia drepturilor omului, încearcă să răspundă la
dezastrele naturale sau produse de om, să reducă vulnerabilitatea ţărilor la dezastre.
Eficientizarea viitoare a ONU ţine de profunzimea reformării structurilor şi acţiunilor sale,
de perspectiva nouă pe care va şti să şi-o traseze în construcţia păcii, cu accentul pe
prevenirea conflictelor, lupta cu sărăcia şi inegalităţile sociale, apărarea drepturilor
individuale şi colective, optimizarea capacităţilor statelor de a respecta şi promova
dezvoltarea, securitatea şi drepturile omului, democraţia şi statul de drept.

4. Axată mai activ pe problematica cooperării, managementului crizelor şi a prevenirii

conflictelor, NATO desfăşoară azi misiuni out of area, se preocupă de acţiuni non-Art.5,
sprijină alte organizaţii internaţionale (ONU, UE) în misiuni de pace şi stabilitate, dar şi
suportă o transformare şi adaptare continuă la exigenţele noului mediu de securitate.
Viitorul organizaţiei depinde decisiv de conservarea, prin transformare, a capacităţii sale de
a îndeplini un evantai complet de misiuni şi afirmarea ca instanţă a schimbului de vederi
asupra ameninţărilor şi provocărilor viitoare şi mai puţin ca instrument de constituire a
forţelor.

5. Dezvoltându-şi capacitatea de a acţiona autonom, UE se implică în managementul

instituţional al crizelor, în prevenirea conflictelor, reconstrucţie şi stabilizare. Perspectiva
sa pozitivă contează pe capacitatea de a creşte numărul şi importanţa misiunilor de
securitate, de a realiza o integrare europeană pe niveluri diferenţiate, a lansa o nouă politică
de vecinătate cu vecinii răsăriteni, a-şi asigura securitatea energetică şi a adopta Constituţia
europeană.

6. OSCE acţionează pentru consolidarea valorilor comune şi asistarea statelor membre în

edificarea unor societăţi democratice bazate pe statul de drept, prevenirea conflictelor,
restaurarea păcii în zona de tensiune, eliminarea unor deficite de securitate şi evitarea
creării de noi diviziuni politice, economice sau sociale, prin promovarea unui sistem de
securitate prin cooperare. OSCE are un viitor real în implicarea sa activă în sistemul
multilateral de structuri de securitate, în optimizarea cooperării, ameliorarea funcţionalităţii
şi sporirea eficacităţii structurilor sale, în echilibrarea mai eficientă a dimensiunilor
politico-militare, economice şi umane, adecvarea cadrului normativ la realităţi, prin
sporirea legitimităţii sale bazate pe asumarea de noi responsabilităţi