DISCIPLINA:

ISTORIA ŞI REFORMELE CONSTITUŢIEI

TEMA DE CONTROL:
Teoria formelor fără fond în drept
 Teoria formelor fără fond este una dintre cele mai răspândite şi cunoscute teorii din
cultura română. Analizată de figuri reprezentative ale spiritualităţii româneşti, ea s-a bucurat de
un mare număr de comentarii şi analize, însă fără să fi făcut obiectul unui studiu special. Despre
teoria formelor fără fond s-a scris mult, explicabil prin aceea că personalitatea lui Titu Maiorescu
s-a bucurat de studii temeinice. Parcurgerea lor şi a lucrărilor despre curente şi teorii sociale
autohtone lasă impresia că rolul mentorului Junimii în lansarea teoriei formelor fără fond a fost
supralicitat. Chestiunea formelor fără fond, deosebit de complexă, dar tratată, nu de puţine ori, cu
ironie sau dusă spre derizoriu, fiind considerată a fi chiar o temă lipsită de bază ştiinţifică.

Maiorescu porneste de la premisa ca în toate straturile culturii române se poate identifica

viciul "neadevărului", al imitatiei, al superficialitătii, în urma unui elan al occidentalizării. El
oferă exemple atât din domeniul literar sau lingvistic ( Lexiconul de la Buda), cât si din istorie
(lucrarea lui Petru Maior despre latinitatea poporului si a limbii române). Afirma lipsa de
conţinut a unor instituţii din epoca precum şcolile si universităţile lipsite de dascăli competenţi
sau teatrele care funcţioneaza mecanic în absenţa unui repertoriu naţional original si a unor actori
de prestanta. Maiorescu numeste aceste realităţi forme fără fond si refuză preluarea unor modele
occidentale în absenta unui fond autohton solid. Convins ca "forma fără fond este de-a dreptul
stricacioasă" deoarece nimiceste cultura, Maiorescu recomandă îndepartarea mediocrităţilor si
promovarea formelor ce definesc identitatea noastra culturală.
Teoria formelor fără fond reflectă o anumită psihologie, mentalităţi şi poziţii sociale. Ea a
pus, cu toată acuitatea, probleme esenţiale ale evoluţiei societăţii româneşti, deosebit de actuale,
multe dintre ele regăsindu-se şi astăzi în orice societate aflată în tranziţie. Tema dominantă a
teoriei formelor fără fond în gândirea românească rămâne dezbaterea relaţiei dintre instituţiile
moderne şi contextul naţional. Termenii „fond“ şi „formă“ îi întâlnim în numeroase studii şi
articole, dar nu sunt abordaţi sistematic şi ştiinţific, ei fiind reduşi, de regulă, la descrierea lor
destul de vagă de către Maiorescu. Premisa analizei teoriei formelor fără fond stă în diferenţa
dintre concepţia evoluţionistă şi concepţia modernistă. Prima porneşte de la acceptarea
diferenţelor, a inegalităţii dintre naţiuni şi, prin urmare, implică faptul că nu se poate adopta un
sistem instituţional politic şi de guvernământ izvorât din alte realităţi la un popor diferit ca
tradiţie şi istorie decât pe calea dezvoltării organice. Cealaltă viziune concepe societatea după un
model unic, dincolo de timp şi spaţiu, impus prin orice experiment social. Una dintre cele mai
dificile probleme este metodologia de abordare a teoriei formelor fără fond. Se comite o greşeală
de principiu, susţinându-se că această teorie este la rându-i preluată din Occident şi căutându-se
cu obstinaţie sursele şi influenţele. Este adevărat că România a cunoscut influenţe din afară, că s-
a încadrat în curentul larg de modernizare, de europenizare, dar aceste influenţe au avut un
caracter mai mult sau mai puţin întâmplător. Evidenţierea contradicţiei dintre aspiraţia către o
modernizare, cât mai rapidă şi completă, şi nevoia de continuitate într-o tradiţie, într-un fond
istoriceşte constituit, ca dovadă a identităţii proprii este argument fundamental pentru
demonstrarea existenţei naţionale.
Construirea precipitată a unui sistem instituţional identic cu cel din Occident s-a datorat
necesităţii de a înfăptui cele două mari urgenţe naţionale: unirea şi independenţa, indisolubil

2
legate de existenţa unui organism politico-juridic modern. Acest demers s-a făcut în lipsa unui
proiect teoretic, aşa cum se întâmplase, de pildă, în Franţa, unde Marea Revoluţie din 1789 a fost
precedată de o amplă şi adâncă mişcare spirituală şi culturală.
Cultura română a explicat doar efectele produse de un eveniment naţional sau social şi nu
a elaborat un câmp teoretic de prognozare a evoluţiei societăţii româneşti. Ea este orientată
predominant spre trecut şi în foarte mică măsură se concentrează pe gândirea unor scenarii care
să privească evoluţia şi schimbările ce s-ar putea produce. Nici unul dintre marile momente ale
istoriei româneşti moderne, inclusiv revoluţia din decembrie 1989, nu s-a produs în temeiul unui
proiect teoretic. Asupra modalităţilor de dezvoltare modernă s-a formulat o viziune critică şi
analitică – teoria formelor fără fond. Idei care să vizeze asemenea disfuncţionalităţi instituţionale
găsim în cultura română începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar din deceniul patru al
secolului al XIX-lea ele sunt discutate public sau în corespondenţa privată. Pe scurt, teoria
formelor fără fond examinează căile de sincronizare cu Europa ale unei ţări aflate în proces de
modernizare: evoluţia exclusiv pe baza tradiţiilor interne sau adoptarea unui model de civilizaţie
abstract – cel european – şi preluarea unor instituţii din una dintre societăţile europene moderne
– engleză, franceză, germană – considerate ca expresie a modelului clasic de evoluţie. Cel care
oferă o analiză a formelor fără fond ca o teorie a procesului de modernizare românească este Titu
Maiorescu. A demonstra, chiar cu date istorice, că dezvoltarea noastră modernă nu avea altă cale
de urmat decât drumul de la formă la fond sau că influenţele externe nu puteau fi evitate nu
înseamnă rezolvarea chestiunii relaţiei dintre fond şi formă. Teoria formelor fără fond are ca
miez sublinierea şi perpetuarea origianalităţii româneşti. Chestiunea fundamentală era: cum să se
dezvolte românii, pe ce cale să meargă pentru a rămâne ei înşişi în condiţiile unei modernizări
rapide, dată fiind situaţia geopolitică a ţărilor române, între trei mari imperii, fiecare cu tipul său
de civilizaţie, şi, deci, existenţa pericolului de a fi oricând încorporaţi într-unul dintre ele; în plus,
Rusia şi Turcia erau actori europeni care filtrau sau chiar frânau evoluţia civilizaţiei moderne,
capitaliste. De aceea, problema influenţelor, a împrumuturilor trebuie discutată din perspectiva
selectării şi asimilării lor în „produse“ româneşti. Noi am devenit moderni nu doar pentru că am
fost obligaţi de Occident, al cărui model de dezvoltare este ofensiv şi provocator. Grupuri
româneşti au acceptat schimbarea şi au susţinut-o prin cele mai diverse mijloace. Raportarea la
Europa, preluarea unor idei, teze şi principii filosofice şi ideologice sunt mijloace de edificare a
unei căi proprii de modernizare. Fără îndoială că primul contact, nu prin scrieri, ci nemijlocit cu
Apusul a creat pentru români un şoc, o dezorientare. După aceea a intervenit spiritul lucid care
impune noi exigenţe, adică dezvoltarea ţării în sens modern, european, într-un cadru naţional
specific.
Teoria formelor fără fond s-a născut din nevoia de a clarifica formarea civilizaţiei române
moderne. Această teorie a pornit din necesitatea, adânc resimţită de reprezentanţii ei, de a aborda
realitatea românească dintr-o perspectivă care să descifreze procesele de înnoire socială şi
culturală în context naţional. Abordarea edificării civilizaţiei române moderne se axează, în
principal, pe relaţia dintre fond şi formă, discutată corelativ cu raportul intern-extern, naţional-
internaţional, barbarie-civilizaţie, pământean-străin, patriotic-cosmopolit, tradiţie-nou. Analiza
concepţiilor despre formele fără fond este însoţită de studiul planurilor elaborate de susţinătorii
3
teoriei. Căile de analiză a teoriei formelor fără fond sunt studiul textelor, cunoaşterea proceselor
sociale dezbătute în termenii formelor fără fond, producţia de idei din care au rezultat câteva
perspective de studiu în legătură cu teoria formelor fără fond:
1. reflectarea unei situaţii concrete şi specifice a societăţii româneşti;
2. instrument de cunoaştere;
3. mod de conştientizare a unor realităţi particulare;
4. studiu al căilor proprii de evoluţie;
5. direcţie de interpretare a evoluţiei civilizaţiei române moderne;
6. examinare a modalităţilor de înlăturare a unor disfuncţionalităţi;
7. viziune integrală asupra societăţii româneşti în curs de modernizare. Această teorie nu
este una de import, întrucât ea a apărut din nevoia reală şi profundă de a căuta explicaţii pentru
fenomene şi procese sociale şi spirituale din cadrul naţional românesc, neregăsite în paradigmele
sociologice ale secolului al XIX-lea.
Analiza principalelor orientări din cultura română dovedeşte importanţa acordată relaţiei
dintre contextul naţional şi mediul extern, şi relevă stimularea gândirii româneşti în elaborarea
unor teorii despre dezvoltarea societăţii româneşti. De fapt, teoria formelor fără fond a adus în
discuţie aspecte fundamentale ale construirii unei civilizaţii într-o ţară cu un nivel economic mai
scăzut. Această teorie ridică următoarea problemă: în ce măsură este posibil ca elementele
structural-funcţionale şi axiologice preluate din Occident să producă o modernizare reală a
societăţii româneşti? S-au conturat trei direcţii de analiză: prima are în vedere capitalismul ca
proiect social şi gândeşte procesul de modernizare ca fiind realizat prin imitaţie, care ar produce
spontan transformãri profunde în toate componentele societăţii româneşti. A doua vizează modul
de transformare dependentă sau de continuitate istorică. Cu alte cuvinte, noile instituţii trebuie să
derive din instituţiile autohtone existente, şi nu din nevoia de a umple un gol instituţional sau să
fie aduse din import. A treia cale insistă pe necesitatea spiritului critic, adică acceptarea numai a
ceea ce este adecvat fondului intern şi respingerea a ceea ce s-a dovedit caduc în civilizaţia şi
cultura apuseanã. De fapt, teoria formelor fără fond se referă la conflictul dintre formele noi şi
cele vechi, şi nu atât la discrepanþa dintre formele şi fondul vechi. Problema era înlăturarea
treptată a formelor vechi şi construirea celor noi. Societatea românească a devenit, în timp, o
lume complexă a aparenţelor, urmare a unor acte de deformare a modernizãrii care au produs
forme fără fond.
Teoria formelor fără fond exprimă atitudinea critică faţă de modalităţile de constituire a
civilizaţiei române moderne. Critica vizează stări reale ce trebuiau să fie înlăturate, şi este
îndreptată împotriva: a) formelor instituţionale care nu ar fi fost cerute de cadrul naţional; b) a
copierii mecanice a ideilor şi instituţiilor din alte ţări; c) a neadaptării organismului politico-
juridic la fondul intern. Uneori critica era numai negativă, axată pe evidenţierea unor anomalii
din viaţa socială. Oricum, studiul formelor fără fond dă răspuns câtorva probleme care au fost
discutate timp de mai bine de 150 de ani. Această teorie are o bază reală în realitatea istorică
românească, mai exact fapte istorice, sociale, economice şi culturale, dar şi date statistice, care
dovedesc fiinţarea de forme fără fond. Ea este o coordonată a gândirii româneşti de toate
nuanţele, întrucât abordează căile de modernizare, iar judecăţi despre evoluţia capitalistã a ţării
4
regăsim în scrierile tuturor categoriilor de specialişti, de la istorici şi filosofi până la economişti
şi jurişti. În acest sens, este de reţinut rolul activ, catalizator al teoriei în dezbaterea culturală, în
proiectarea soluţiilor asupra perspectivei evoluţiei moderne a ţării.
Teoria formelor fără fond afirmă că nu este posibilă (sau dacă este posibilă, atunci se
poate ajunge la consecinţe grave) copierea de forme, adică sisteme de legi şi instituţii străine care
să modeleze fondul intern (cultura, societatea, mentalitatea) şi să creeze, astfel, acelaşi sistem ca
modelul imitat. Ea a conştientizat particularitatea afirmării unui nou sistem social într-o ţară cum
este România. Se trasa astfel un cadru teoretic pentru cunoaşterea şi interpretarea unor fenomene
româneşti. De asemenea, este transpusă în categorii sociologice şi filosofice o realitate complexă,
categorii nu suficient de elaborate, şi de aici lipsa unor sensuri precise ale noţiunilor de „fond“şi
„formă “. Pentru contextul gândirii româneşti din faza de consolidare a civilizaţiei române, cu
aceste concepte au fost studiate tendinţe proprii în evoluţia ţărilor în curs de modernizare.
Totodată, prin postularea relaţiei dintre formă şi fond, ca ax principal al evoluţiei unui stat,
investigarea fenomenelor sociale este orientatã către înţelegerea deterministă a societăţii.
Dezbaterea pe marginea multitudinii de aspecte ale edificării civilizaţiei a clarificat relaţia dintre
factorii interni şi cei externi în cadrul unui stat situat la un alt nivel de evoluţie decât ţările
occidentale. A fost elaborat un concept propriu de specific naţional. S-au emis sugestii care pot fi
valorificate într-o teorie a evoluţiei ţărilor în curs de dezvoltare. O deosebită importanţă
reprezintă fundamentarea teoretică a independenţei naţionale în condiţiile specifice ale statului
român, ca şi argumentarea legăturii dintre independenţă şi civilizaţie. Elemente preţioase au fost
evaluate în cursul dezbaterilor despre fond şi formă, cu privire la conceptul de „naţiune“.
Practic, teoria formelor fără fond a stat la baza luptei împotriva imitaţiei servile şi
superficiale a unor forme neviabile de civilizaţie, a inflaţiei de mediocrităţi, a falselor valori, a
criteriilor subiective de judecare a adevăratei culturi, de estompare a exaltării naţionale nedublate
de contribuţia reală la progres. Dezvăluirea efectelor negative ale adoptării necritice a formelor
moderne de civilizaţie reprezintă o activitate necesară şi contribuie la evoluţia culturii româneşti.
Este de reţinut că teoria formelor fără fond a pus în discuţie probleme acute ale dezvoltării
noastre moderne, a căror relevanţă se prelungeşte în timp, a căror actualitate va dăinui acolo
unde apar fenomene specifice unui stat cu un nivel mai scăzut de dezvoltare economică şi situat
în interdependenţă de ţări care dispun de o puternică bază economică. Atât timp cât societatea
românească va mai cunoaşte perioade de tranziţie la intervale mici de timp, aşa cum s-a
întâmplat de multe ori în ultimele două secole, formele fără fond sunt un element peren al
evoluţiei noastre sociale şi culturale

Bibliografie
Constantin Schifirneţ, Formele fără fond, un brand românesc, Edit. Comunicare.ro,
Bucureşti,2