Q CARTEA DESPRE

s
HO
CARTEA DESPRE SEX
De la sex la supraconştiinţă

OSHO
CARTEA DESPRE
SEX
De la sex la supraconştiinţă

OSHO

Traducere: Cristian Hanu

Culegere: Cristian Hanu Tehnoredactare şi copertă: Elena David
Consilier editorial: Florin Zamfir
Coperta: reproducere după „Sărutul“ de Rodin
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
OSHO
Cartea despre sex: de la sex la supraconştiinţă / Osho; trad.:
Cristian Hanu; ed.: Florin Zamfir - Braşov: Mix, 2006
ISBN 973-8471-39-7
I. Hanu, Cristian (trad)
II. Zamfir, Florin (ed.)
613.88 _________________________________________________

Copyright © 2002 OSHO INTERNATIONAL FOUNDATION, Switzerland,

www.osho.com.
All rights reserved.
Originally English title: SEX MATTERS - From Sex to Supcrconsciousness.
OSHo is a registered trademark of Osho International Foundation, used with permission/license.
This book is a new and extended edition of an original discourse series FROM SEX TO
SUPERCONSCIOUSNESS by Osho given to a live audience. All of the Osho discourses have
been published in full as books, and are also availabe as original audio recordings. Audio
recordings and the complete text archive can be found via the online OSHO Library at
www.osho.com
© Editura MIX 2006
Toate drepturile asupra prezentei ediţii în limba română aparţin în exclusivitate editurii MIX.
Pentru informaţii actuale şi comenzi vizitaţi site-ul nostru www.edituramix.ro sau contactaţi-ne la:
tel.: 0368 101044; 0727 200609; 0722 370057
fax: 0368 101044
e-mail: contact@edituramix.ro
ISBN 973-8471-39-7
Tiparul executat la s.c. TIPOGRAF s.r.l.
Sf. Gheorghe, str. Constructorilor, nr. 3 • tel./fax: 0267 310214
e-mail: tipo-graf@artelecom. ro
 CUPRINS

NOTA EDITORULUI ....................................................................... 11

PARTEA I. DE LA SEX LA SUPRACONŞTIINŢĂ PROLOG ...... 15

IN căutarea iubirii .............................................................................. 19

ATRACŢIA FUNDAMENTALĂ..................................................... 53

O NOUĂ POARTĂ .......................................................................... 87

NAŞTEREA UNEI NOI UMANITĂŢI ............................................ 119

DE LA CĂRBUNE LA DIAMANT ............................................................ 147

PARTEA A II-A. SPIRITUALITATEA SEXULUI

ANIHILAREA CONDIŢIONĂRII SEXUALE ................................ 189

MORALITATE Şl IMORALITATE ................................................ 201

Care este viitorul moralităţii sexului?............................... ............... 201

De ce se împotrivesc toate religiile sexului?

Şi de ce nu se împotrivesc oamenii? .................................................. 203
Nu crezi că oamenii se tem de excese, în condiţiile
în care nu există nici un fel de reprimare? ....................................... 208
Ce este pornografia şi de ce îi atrage ea atât de
mult pe oameni? ................................................................................ 209
Ce tip de societate pot crea oamenii a căror minte
subconştientă devine pragmatică şi care se pot
dispensa cu uşurinţă de ea? .............................................................. 216
După ce au mâncat fructul din pomul cunoaşterii, Adam şi Eva au devenit pentru prima
oară conştienţi de goliciunea lor şi s-au ruşinat. Care este semnificaţia profundă care se
ascunde în spatele acestui sentiment?
Pe de altă parte, se afirmă că fructul interzis al
cunoaşterii se referă la cunoaşterea sexului. Care este

4
părerea ta în legătură cu această afirmaţie? ................................... 232

ILUZII SI REALITĂTI .................................................................... 255

?»

Occidentalii par să fie obsedaţi de sex. Indivizii sunt bombardaţi cu tot felul de tehnici şi
imagini pornografice.
Cum se explică atunci că ei sunt atât de blocaţi, fiind incapabili să adopte o abordare
mai apropiată de viziunea
tantrică asupra sexualităţii? ............................................................. 255
Sunt toate dorinţele la fel? De ce îmi doresc atât
de mult iubirea? ................................................................................ 260
Care este abordarea zenului faţă de sex? Adepţii zen
par să aibă un gen neutru, un fel de aură asexuală............. 272
Wilhelm Reich afirmă că „Toţi pacienţii suferă de tulburări genitale. Ei trebuie
să se vindece în acest plan. De aceea, noi trebuie să descoperim şi să distrugem
orice atitudine patologică ce împiedică
împlinirea potenţialului orgasmic“. Este reală această afirmaţie şi poate fi folosită
ea ca fundament pe care să poţi construi o terapie (atât din perspectiva terapeutului
cât şi din aceea a pacientului)? ........................................................ 279
De ce este asociat întotdeauna sexul cu mânia, gelozia, cruzimea, lăcomia,
posesivitatea, violenţa, şi niciodată cu bucuria, amuzamentul, iubirea, prietenia şi
celelalte calităţi sublime cu care obişnuieşti să îl asociezi tu? ....... 282
Care este relaţia, dintre sex şi moarte? ........................................... 287
De ce devin oamenii atât de contractaţi şi de stânjeniţi în faţa contactelor fizice, oricât
de simple ar fi acestea (cum ar fi, de pildă, îmbrăţişarea)? ............ 292
Ce ne poţi spune despre SIDA? ........................................................ 302

PARTEA A III-A: NICI PĂCAT, NICI ORIGINAR

APLICAREA TEORIEI ÎN PRACTICĂ ......................................... 309

Este atât de uşor să te îndrăgosteşti. Atunci, de ce este

5
atât de greu să ieşi dintr-o relaţie amoroasă? Sunt atât
de multe discuţii, certuri, lacrimi, angoase... Eu nu doresc
să rănesc persoana cu care am fost intr-o asemenea
relaţie, căci continui să am sentimente puternice faţă
de ea. Sunt atât de încurcat. Ce îmi poţi spune în
legătură cu acest subiect? ................................................................ 309
Gelozia pare să fie o problemă atât de mare într-o relaţie amoroasă - atât în cazul meu, cât
şi în acela al tuturor celor pe care îi cunosc. Ce ne poţi spune despre ea?
De unde provine ea? ........................................................................ 316
Ce vrei să spui atunci când afirmi: „Meditaţi asupra problemelor cu care vă confruntaţi“? Oferă-
mi o explicaţie direct legată de problema geloziei, cu care mă confrunt 324
De ce mă tem atât de tare atunci când cineva încearcă
să se apropie de mine? ..................................................................... 328

6
De ce fac femeile atâtea eforturi pentru a fi atrăgătoare în
faţa bărbaţilor, deşi pe de altă parte resping în mod
atât de categoric dorinţele sexuale ale acestora? .............................. 334
Soţul meu mă iubeşte atât de mult încât nu s-a gândii
niciodată la o altă femeie, deşi trăim împreună de
aproape 25 de ani. Aproape că nu-mi vine să cred, dar
este adevărat. Ce poţi să-mi spui în legătură
cu acest lucru? ................................................................................... 340

Ieri ne-ai vorbit de homosexualitate şi ne-ai Jăcut să râdem la gândul că toţi bărbaţii ar
putea merge plimbându se de mână pe străzi şi spunându-şi „iubitule”. Sunt de acord cu
râsul, dar uneori pare să semene cu o bătaie de joc. h'ihu.1 eu însumi homosexual, m-am
simţit foarte afectat.
Explică-ne cum trebuie să reacţionăm în faţa unor
asemenea hohote de râs dacă suntem homosexuali, negri,
evrei, sau dacă aparţinem oricărei alte minorităţi? 346

îmi iubesc foarte mult iubitul, iar relaţia noastră este minunată atunci când suntem
împreună, dar ori de cate ori văd că este interesat de o altă femeie, chiar dacă nu
face altceva decât să vorbească cu ea, devin incredibil de geloasă. Nu doresc să îi las
impresia că mt-i acord libertatea de care are nevoie, dar îmi este extrem de greu să
îmi ascund acest sentiment de gelozie.
Ce mă sfătuieşti? ................................................................................... 353

Nu-mi place prea mult sexul, iar iubitul meu pare destul de afectat de acest lucru.
Reflectând asupra acestei probleme, am descoperit că nu m-am simţit niciodată absolut
sigură în relaţiile pe care le-am avut. Cred că m-am folosit întotdeauna de sex numai
pentru a-mi păstra
partenerul, limitându-m.ă să pretind că îmi face plăcere ... 357
Cu siguranţă, nu am reuşit să transcend sexul Cum se explică atunci că ori de câte ori fac
dragoste, mi se pare că ceva este în neregulă? ................................ 364

Deşi te-am auzit deseori spunându-ne să ne bucurăm

atunci când facem dragoste, de cele mai multe ori mă

7
simt extrem de serios în asemenea momente, ca şi cum aş
fi amorţit. Parcă mi-ar fi teamă să mă bucur. Nu
înţeleg ce se întâmplă? Poţi să-mi explici? ...................................... 387

Aş dori să avansez mai mult în relaţia pe care o am cu

iubita mea. Din păcate, orgasmele mele sunt foarte
reduse în intensitate şi se petrec întotdeauna prematur ................... 396

Mă simt absolut blocată în ceea ce priveşte relaţiile mele cu bărbaţii. Există atâtea certuri şi
atâtea tensiuni între noi încât nu reuşesc aproape niciodată să ajung la orgasm.
Nu mai ştiu cum să procedez .................... ........................................ 403

După ce am divorţat de prima mea soţie, am simţit un mare dezgust faţă de sex. De atunci, nu am
mai reuşit să am vreodată un orgasm, cu excepţia cazului în care fumez marijuana. La fel se
petrec lucrurile şi astăzi, deşi sunt cu adevărat îndrăgostit de partenera mea actuală 405

Cât timp o să continuăm să fim obsedaţi de această

stupidă problemă a sexului? Eu mă apropii de 6G de
ani şi tot nu reuşesc să scap de această obsesie ....................... ....... 411

îmbătrânesc şi îmi pierd interesul faţă de femei.

Ce pot să fac? .................................................................................... 417
Trebuie oare sa le spunem copiilor adevărul în
chestiunile legate de sex, indiferent de vârsta lor? .......................... 424

EPILOG: ÎN CĂUTAREA TOTALITĂŢII .................................... 427

8
 MOTA EDITORULUI

Osho este un vorbitor, el nu a scris nici o carte. Cărţile apăivte sub semnătura lui
sunt de fapt discursuri (sau fragmente de discursuri) înregistrate şi transcrise de
discipolii lui.
Este necesar să aveţi în vedere acest fapt şi să nu luaţi ad literam sfaturile date de
Osho, deoarece toate afirmaţiile lui au sens în contextul în care au fost spuse, iar
rolul acestor afírmatii este, în primul rând, acela de a trezi conştiinţele celor ce îi
receptează mesajul.
Partea I
DE LA SEX LA
SUPRACONSTIINTÁ
? 9
PROLOG
I: De ce se simt oamenii atât de deranjaţi în faţa acestui
subiect al sexului? De ce reprezintă el un tabu atât de mare?
R: Explicaţia este cât se poate de simplă: pentru că, de
secole, oamenii au dus o viaţă sexuală reprimată. Toţi profeţii şi
mântuitorii lumii le-au spus dintotdeauna că sexul reprezintă un
păcat.
După părerea mea, sexul nu reprezintă altceva decât
energie pură, energia vieţii. Ce fac oamenii cu el depinde de
înţelegerea fiecăruia. El poate deveni un păcat, dar îi poate
conduce şi pe culmile conştiinţei. Totul depinde de felul în care
folosesc ei această energie.
Nu cu mult timp în urmă, umanitatea nu cunoştea

ii
 Mai departe, sexul ar trebui să fie asociat cu meditaţia.
electricitatea. Aceasta a existat însă dintotdeauna în natură,
/V

omorându-i uneori pe oameni. La ora actuală, ea a devenit

slujitoarea noastră. Face tot ce ne dorim. Sexul nu este altceva
decât o formă de bioelectricitate. Problema este cum îl folosim.
Mai întâi de toate, el nu trebuie condamnat. Atunci când
condamni ceva, nu îl mai poţi folosi.
Sexul ar trebui să fie acceptat ca ceva normal, fiind la fel
de natural ca şi somnul, foamea, sau orice alt element al vieţii.
*

începând din acel moment, calitatea sa se va schimba radical.

Fără meditaţie, sexul nu poate conduce la altceva decât la
procreaţie, la naşterea unei noi fiinţe umane. Asociat cu
meditaţia, ei poate conduce la o adevărată renaştere spirituală,
vă poate transforma într-o fiinţă cu totul nouă.
A

I: Poţi să faci dragoste atunci când meditezi ?

R: Da, deşi mai corect ar fi să spunem invers: poţi să
meditezi atunci când faci dragoste. O schimbare atât de mică
poate produce o diferenţă atât dc mare...
/\

Doi călugări de la o mănăstire discutau. In fiecare seară li

se permitea să mediteze şi să se plimbe timp de o oră sau două.
Cei doi discutau dacă ar putea să fumeze, căci fumatul nu
fusese interzis în mănăstire. Temându-se totuşi să nu încalce
vreo regulă, s-au decis să îl întrebe pe stareţ.
A doua zi, unuî dintre călugări a rămas foarte tulburat să îl
vadă pe celălalt fumând. Nu îşi putea crede ochilor.
- Ce faci? l-a întrebat el. L-am întrebat pe stareţ dacă
putem fuma în timp ce medităm şi mi-a răspuns mânios că nu.
Văd că tu totuşi fumezi! Nu ai vorbit cu el?
- Ba da, i-a răspuns celălalt călugăr, dar eu i-am pus altfel

16
 Mai departe, sexul ar trebui să fie asociat cu meditaţia.
întrebarea: „Pot medita în timp ce fumez?“ Mi-a răspuns:
/V

„Sigur. Mi se pare o idee grozavă. De ce mai aştepţi? Dacă poţi

medita în timp ce fumezi, e o mare realizare. Treci imediat la
treabă!“

Cam acelaşi lucru vi l-aş spune şi eu: nu trebuie să faceţi

dragoste în timp ce meditaţi, dar puteţi foarte bine

17
 să meditaţi în timp ce faceţi dragoste. Actul amoros aduce
cu sine o stare dintre cele mai sublime, mai armonioase, mai
pline de pace. De aceea, meditaţia devine foarte uşoară în
timpul lui. Când omul se apropie de starea de orgasm, mintea
lui tace, iar el se transformă într-un fel de energie care curge
liber. Acesta este momentul ideal pentru a deveni conştient de
ceea ce se întâmplă, de acel apogeu care se apropie. Ştiţi că
există un punct dincolo de care nu mai există întoarcere.
Contemplaţi acest proces, căci este momentul cel mai intim şi
cel mai secret, pe care puţini oameni reuşesc să-l remarce. Dacă
veţi putea contempla acest fenomen, veţi putea observa orice
alt proces al vieţii, căci sexul reprezintă experienţa cea mai
intimă şi cea mai apropiată de noi.
Am scris cândva o cărticică intitulată De la sex la
supraconştiinţă, dar nimeni nu a părut foarte interesat de partea
cu supraconştiinţa. Toată lumea dorea să afle ce e cu sexul.
Culmea este că au citit-o o grămadă de călugări, aparţinând
tuturor religiilor care există la ora actuală.
Am scris nu mai puţin de 400 de cărţi legate de tot felul de
subiecte de o mare importanţă pentru cei aflaţi în căutarea
adevărului, precum aceşti călugări, dar ei continuă să sufere, iar
această suferinţă îşi are sorgintea în sexualitatea lor reprimată.
/V

I: Spuneai la început să dacă nu este dublat de meditaţie, sexul nu

poate conduce la altceva decât la procreaţie, la naşterea unor noi copii.
Ce poate genera el atunci când este susţinut de meditaţie?
R: Poate genera o nouă fiinţă. Dacă veţi dubla sexul cu
meditaţia, veţi descoperi că aşa cum sunteţi, nu sunteţi
complet. Există nivele superioare de inteligenţă, de conştiinţă.
Dacă veţi accede ia aceste nivele superioare, veţi rămâne
surprins să constataţi că interesul dumneavoastră pentru sex se
va diminua, căci el va genera acum ceva mai presus decât
viaţa: va genera conştiinţă. Viaţa este ceva inferior; conştiinţa
reprezintă octava ei superioară. Dacă veţi deveni capabil să
generaţi conştiinţă, nu va mai exista nici o barieră care să vă
împiedice să faceţi dragoste, dar veţi constata că actul amoros
nu vă va mai atrage. Nu vă va mai oferi bucurie, vi se va părea
o simplă pierdere de energie. Veţi prefera să folosiţi mai
degrabă energia de care dispuneţi pentru a crea noi şi noi
piramide ale conştiinţei, din ce în ce mai înalte, până când veţi
ajunge
la culmea supremă, pe care eu o numesc iluminare.
/\

I: Deci tot ce nu este dublat de conştiinţă reprezintă un păcat? Asta

vrei să spui?
R: De fapt, la origini cuvântul păcat însemna „uitare“.
Merită să reţineţi această semnificaţie, căci este foarte
frumoasă.
Conştiinţa înseamnă aducere aminte, luciditate, iar păcatul
înseamnă uitare, inconştienţă.
Eu prefer însă să nu folosesc cuvântul păcat, căci a fost
contaminat prea puternic de religii. Prefer să îi spun uitare, sau
inconştienţă, care a fost semnificaţia originală a cuvântului.
/V

I: Şi atunci, ce este virtutea?

R: Conştiinţă, mai multă luciditate.
/V /\

I: In legătură cu orice?
s\

R: In legătură cu orice. Atunci când eşti pe deplin lucid,

întreaga viaţă devine o virtute. Tot ce faci capătă atunci
parfumul purităţii, mireasma divinităţii.

19
 ÎN CĂUTAREA IUBIRII

Ce este iubirea?
Pe cât de uşor este să o trăieşti şi să o cunoşti, pe atât de
greu este să o exprimi în cuvinte. Este ca şi cum ai întreba un
peşte: „Ce este marea?“ Peştele îţi va răspunde: „Aceasta este
marea. Te înconjoară de pretutindeni“. Dacă vei insista: „Te rog
să îmi defineşti marea, nu doar să mi--o arăţi“, peştele va fi pus
într-o mare dificultate.
La fel se petrec lucrurile şi în viaţa oamenilor: tot ce este
frumos, bun şi adevărat nu poate fi decât trăit, cunoscut direct.
Omul poate fi una cu aceste aspecte, dar îi este foarte dificil să
le definească, să vorbească despre ele. Drama este că de circa
5-600 de ani, oamenii se limitează să vorbească întruna despre
ceva despre care nu trebuie să discuţi, ceva care nu poate fi
decât trăit. Ei discută întruna despre iubire, compun sonete,
cântă cântece de iubire sau imnuri devoţionale, dar iubirea nu
mai are loc în viaţa lor.
Dacă vom analiza în profunzime fiinţa umană, vom
constata că nici un alt cuvânt folosit de oameni nu este mai fals
decât „iubirea“. Culmea este că ei au ajuns că creadă că cei care
au falsificat iubirea, care au blocat curgerea ei liberă, sunt chiar
cei care au creat-o. Religia vorbeşte despre iubire, dar aşa cum
este înţeleasă aceasta, ea nu face decât
să le închidă oamenilor toate porţile către adevărata iubire a vieţii.
Din această perspectivă nu există nici o diferenţă între
Occident şi Orient, între America şi îndia. Iubirea nu se manifestă
plenar pe pământ, iar noi îi condamnăm chiar pe oameni pentru
acest lucru, sau condamnăm mintea lor. Spunem că oamenii sunt
răi, sau că mintea este otrăvită, dar tocmai de aceea nu curge liber

20
iubirea pe pământ. Mintea nu este otrăvită. Cei care au otrăvit
iubirea, nepermiţân- du-i să se nască, sunt chiar cei care afirmă
acest lucru. Nimic din ceea ce există în această lume nu este otrăvit.
Tot ceea ce face parte integrantă din existenţă este sinonim cu
nectarul. Cei care au transformat acest nectar în otravă sunt chiar
oamenii, iar principalii vinovaţi sunt aşa-zişii lor învăţători, cei pe
care ei îi consideră sfinţi -- oamenii religioşi.
Este important să înţelegem foarte clar acest lucru. în caz
contrar, iubirea nu se va putea naşte vreodată pe planeta noastră.
La fel ca în trecut, noi continuăm să aplicăm aceleaşi principii
care au împiedicat iubirea să se nască. Repetăm mereu şi mereu
aceleaşi prostii, incapabili să vedem în ce constă greşeala tocmai
din cauza acestei repetiţii. Mai mult, noi îi învinovăţim pe oameni
tocmai pentru că nu pot să aplice aceste principii.
Omul modern este produsul unei culturi veche de 5-6.000,
poate 10.000 de ani. Din păcate, nu această cultură este considerată
vinovată, ci omul însuşi. Omul este condamnat, în timp ce cultura
este ridicată în slăvi. „Marea noastră civilizaţie, marea noastră
religie“ - totul este „mare“. Uităm însă că omul modern este
rezultatul acestei culturi!
. Această viziune este greşită, dar, din fericire, omul se poate
schimba. Nimeni nu îndrăzneşte însă să se ridice şi să pună deschis
întrebarea dacă nu cumva cultura şi religia care nu au reuşit să
aducă iubirea în viaţa omului sunt ele însele greşite. Dacă iubirea nu
a evoluat cu nimic în ultimii 10.000 de ani, ce probabilitate credeţi
că există ca această iubire să umple vreodată viaţa omului în viitorul
mai mult sau mai puţin apropiat? Este puţin probabil ca ceva ce nu a
putut fi atins în 10.000 de ani să poată fi realizat în următorii 10.000
de ani. Omul de mâine va arăta la fel ca cel de astăzi. Oamenii au
arătat întotdeauna la fel şi vor rămâne neschimbaţi, ceea ce nu ne
împiedică să continuăm să ridicăm în slăvi cultura şi religia noastră,
ca să nu mai vorbim de sfinţi. Nimănui nu pare să-i treacă prin
minte că civilizaţia şi religia ar putea fi greşite.
Ei bine, eu afirm cu tărie acest lucru, iar cea mai bună dovadă

21
a mea este chiar omul modern. Ce altă dovadă ar mai fi necesară?
Dacă semănăm o plantă iar fructele ei se dovedesc otrăvite şi amare,
ce înseamnă acest lucru9 înseamnă că seminţele însele au fost
otrăvite şi amare. Evident, este greu să prezici dinainte că o anumită
sămânţă va da mai târziu fructe otrăvite şi amare. Oricât te-ai uita la
ea, oricât ai analiza-o, nu vei şti dacă fructele ei vor fi bune sau rele.
Ca să afli acest lucru, trebuie mai întâi să o semeni, să îngrijeşti
planta care răsare din ea. iar când copacul va creşte cu ramurile
până la cer, ele vor genera fructe - şi abia atunci vei putea afla dacă
sămânţa pe care ai semănat-o cu ani în urmă a fost bună sau nu.
Omul modern este fructul seminţelor cultivate de această
civilizaţie şi de această religie încă de acum 10.000 de ani. Copacul
a crescut falnic, dar fructele sale sunt amare, pline de conflicte şi de
ură. Şi totuşi, noi continuăm să lăudăm seminţele pe care le-am
plantat cândva, convinşi că odată şi odată, din ele se va naşte
iubirea.
Afirm cu tărie că acest lucru nu se va întâmpla, căci potenţialul
fundamental care ar fi putut conduce la naşterea iubirii a fost ucis de
religii. Ele au otrăvit acest potenţial. Este mai uşor să recunoşti
iubirea la plante şi animale, care nu au nici un fel de religie şi de
civilizaţie, decât la oameni. Veţi descoperi mai multă iubire la
oamenii care trăiesc în junglă - care nu şi-au dezvoltat nici un fel de
civilizaţie sau de religie - decât la omul modern, sofisticat şi
progresiv de astăzi.
De ce manifestă oamenii din ce în ce mai puţină iubire cu cât
devin mai civilizaţi, mai impregnaţi de religie, cu cât se roagă mai
mult în bisericile şi în templele lor? Cu siguranţă, trebuie să existe
motive, iar eu doresc să mă refer la două dintre ele. Dacă veţi
înţelege aceste explicaţii, fluxul iubirii se va debloca şi va curge din
nou liber în viata voastră.
*

Iubirea există înlăuntrul oricărui om. Ea nu trebuie adusă de

undeva de afară, nu trebuie căutată altundeva. Se află deja aici, fiind
sinonimă cu impulsul vieţii. Din păcate, ea a ajuns înconjurată de
ziduri înalte, care îi taie calea de pretutindeni, fiindu-i imposibil să

22
se manifeste. Pârâul este înconjurat de stânci uriaşe, şi de aceea nu
poate curge liber.
Disciplina iubirii, căutarea acesteia nu poate fi învăţată într-o
scoală. ♦

Se spune că un sculptor lucra odată asupra unui bloc de

marmură. Un vizitator venit să vadă cum se naşte o statuie a privit
munca artistului, dar nu a văzut decât un bloc de piatră din care
săreau aşchii.
- Ce faci? l-a întrebat el. Nu sculptezi o statuie? Am venit să
văd cum se face o statuie, dar nu observ decât că ciopârţeşti
marmura.
- Statuia se află deja ascunsă înăuntru, i-a răspuns sculptorul.
Nu am nevoie să o „fac“. Tot ce trebuie să fac este să înlătur masa
inutilă de marmură care o ascunde, iar statuia va ieşi la iveală. O
statuie nu poate fi creată, ci doar descoperită, scoasă la lumină.

Iubirea este ascunsă înlăuntrul oamenilor; ea trebuie doar

scoasă la lumină. De aceea, este greşit să ne punem problema cum o
putem genera, ci doar cum o putem elibera. Există un zid cu care
ne-am înconjurat şi care o împiedică să iasă la iveală.
A

întrebaţi un medic ce înseamnă starea de sănătate. Pare ciudat,

dar nici un doctor din lume nu vă va putea spune ce este sănătatea!
întreaga ştiinţă medicală este preocupată de sănătate, dar nimeni nu
poate spune ce este ea. Dacă îi veţi întreba pe medici, aceştia vă vor
răspunde: „Nu îţi pot spune decât ce este o boală şi care sunt
simptomele ei. Cunosc termenii tehnici care descriu orice boală, dar
despre sănătate nu pot spune nimic. Tot ce pot afirma este că dacă
nu există nici o boală, ceea ce rămâne este starea de sănătate“.
Sănătatea este ascunsă în interiorul fiinţei umane. Ea poate fi scoasă
la iveală, dar nu poate fi definită.
Boala vine din exterior; de aceea, poate fi definită. Sănătatea
vine din interior, şi deci nu poate fi definită. Tot ce putem spune
despre ea este că reprezintă absenţa bolii, dar aceasta nu poate fi o

23
definiţie a sănătăţii, căci nu ne-am
referit direct la ea. Realitatea este că sănătatea nu poate fi creată.
Ea este fie ascunsă de boală, fie revelată, atunci când boala
dispare sau este vindecată. Sănătatea se află în interiorul nostru.
Ea reprezintă natura noastră intrinsecă.
La fel stau lucrurile şi cu iubirea. Ea reprezintă natura
noastră intrinsecă. De aceea, este fundamental greşit să le ceri
oamenilor să cultive iubirea. Problema nu este legată de cultivarea
iubirii, ci de investigarea cauzelor pentru care
# /S
iubirea nu se poate manifesta. In ce constau obstacolele,
dificultăţile, barierele?
Dacă nu există nici un fel de bariere, iubirea se va manifesta
în mod natural. Ea nu trebuie predată sau explicată. Dacă nu ar
exista barierele impuse de cultura în care s-a născut,
condiţionările ia care a fost supus, orice om ar fi plin de iubire.
Acest lucru este inevitabil; nimeni nu poate evita iubirea. Ea
reprezintă natura noastră intrinsecă.
Gangele curge începând din Himalaya. Curgerea lui este cât
se poate de firească. Este un fluviu viu, iar apa lui are tendinţa să
se verse în ocean. Pentru aceasta, ea nu are nevoie să întrebe un
poliţist sau un preot unde se află oceanul. Aţi văzut vreodată un
râu stând la o intersecţie şi întrebând un poliţist încotro se află
oceanul? Nu, căutarea oceanului face parte integrantă din însăşi
fiinţa sa. De aceea, energia sa va sfărâma orice piatră aflată în
cale, croindu-şi drum prin munţi şi prin câmpii, până când va
ajunge la ocean. Oricât de departe ar fi oceanul, oricât de bine
ascuns, râul îl va găsi cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu.
El nu are nevoie de o hartă pentru acest lucru...
Ce se întâmplă însă dacă în calea lui sunt construite mai multe
baraje, cu ziduri înalte şi rezistente? Râul reuşeşte A să treacă de
barierele naturale, dar dacă în calea lui sunt

24
ridicate obstacole artificiale create de om este posibil ca el să nu
mai ajungă îa ocean.
Este important să înţelegem această diferenţă. Nici o barieră
impusă de natură nu reprezintă cu adevărat o barieră; aşa se explică
de ce râul ajunge cu uşurinţă la ocean, croindu-şi drum printre
stânci, oricât de dure ar fi acestea. Dacă oamenii inventează însă
bariere şi obstacole, acestea pot opri râul să ajungă la ocean.
In natură există o unitate fundamentală, o armonie.
Obstacolele naturale sunt mai degrabă aparente, un fel de provocări
pentru a stimula şi mai tare energia, pentru a trezi ceea ce este latent
în interiorul fiinţei. Dacă semănăm o sămânţă, stratul de pământ pe
care îl aşezăm deasupra ei pare să o sufoce, să îi împiedice
creşterea. In realitate, aceasta este doar o iluzie. Dacă stratul de
pământ nu ar exista, sămânţa nu ar putea germina. Din exterior, s-ar
părea că stratul de pământ apasă asupra seminţei, dar în realitate
această apăsare determină dezintegrarea ei şi răsărirea lăstarului.
Aparent, pământul reprezintă un obstacol în calea creşterii plantei,
dar în realitate este prietenul ei, care o ajută să crească.
Natura este ca o simfonie ritmică, este armonioasă. Invenţiile
artificiale ale oamenilor, toate acele aparate mecanice pe care le-au
aruncat în fluxul vieţii, au devenit adevărate obstacole în calea
acestuia. Curgerea râurilor a fost oprită, după care oamenii au
aruncat vina pe râuri. Dacă o sămânţă nu germinează, ne gândim
imediat că solul nu este bun, că nu a avut suficientă apă sau
suficientă căldură; în nici un caz nu învinovăţim sămânţa. în
schimb, dacă iubirea nu înfloreşte în viaţa cuiva spunem: „Tu eşti
responsabil pentru acest lucru“. Nimeni nu se gândeşte că ar putea
fi vorba de un sol nepotrivit, de o lipsă de apă sau de căldură.
Eu vreau să vă spun că principalele obstacole în calea iubirii
sunt create de om. Dacă acestea nu ar exista, râul iubirii ar curge
liber şi ar ajunge cu siguranţă la marele ocean al vieţii. Oamenii se
află aici tocmai pentru a învăţa să îşi lase iubirea să curgă liber,
ajungând la starea de divinitate.
Care sunt aceste obstacole, inventate de oameni? Primul se
referă la faptul că până acum, întreaga cultură a omului s-a
împotrivit sexului, pasiunii libere. Această opoziţie, această negare
a distrus încă de la bun început posibilitatea naşterii iubirii în
oameni.
Adevărul este că sexul reprezintă punctul de plecare în orice
călătorie către iubire. Sursa oricărei călătorii de acest fel, Gangotri a
iubirii, este sexul. Şi totuşi, toţi i se împotrivesc cu tărie: toate
culturile, toate religiile, toţi guru-şii, toţi sfinţii. Există un atac
colectiv asupra sursei, asupra lui Gangotri, iar curgerea râului este
blocată de la bun început: „Sexul reprezintă un păcat,.. Sexul este
împotriva religiei... Sexul este otrăvit“. Nimeni nu pare să priceapă
că energia sexuală este cea care sfârşeşte mai devreme sau mai
târziu prin a fi transmutată în iubire.
Evoluţia iubirii nu este altceva decât energia transmutată a
sexului. Dacă priveşti o bucată de cărbune, nici nu-ţi trece prin cap
că aceasta s-ar putea transforma vreodată într-un diamant. Si totuşi,
între un diamant si o bucată de cărbune nu există nici o diferenţă
fundamentală. Elementele din care sunt alcătuite cele două sunt
aceleaşi. Cărbunele trece printr-un proces care poate dura mii de
ani, în urma căruia se transformă într-un diamant.
A

In sine, cărbunele nu este considerat deloc valoros. Este păstrat în

A
depozite, în spatele casei, şi este ascuns de
privirea oaspeţilor. In schimb, diamantele sunt puse la vedere, direct
A
pe piele, pentru ca toată lumea să le poată
vedea. In esenţă, ele sunt identice cu cărbunele, chiar dacă între ele
pare să nu existe nici un fel de relaţie de rudenie. Nimeni nu îşi dă
seama că ele reprezintă două puncte diferite ale unei călătorii
parcurse de acelaşi element. Dacă te împotriveşti cărbunelui - lucru
previzibil, căci la prima vedere nu are nimic de oferit - posibilitatea
ca el să se transforme vreodată într-un diamant este blocată de la
bun început.
Energia sexuală este sursa iubirii, dar toată lumea i se
împotriveşte. Oamenii pe care voi îi numiţi „buni“ sunt împotriva ei.
Din cauza acestei opoziţii, sămânţa nu a apucat încă să încolţească.

26
Palatul iubirii a fost distrus chiar din temelie, de la primul pas.
Cărbunele nu se va transforma niciodată într-un diamant, căci a fost
privat de acceptarea necesară evoluţiei sale, procesului său de
transformare. Cum s-ar putea transforma ceva faţă de care ne-am
opus dintotdeauna, pe care l-am blocat şi cu care ne-am luptat în
permanenţă?
Oamenii au fost învrăjbiţi împotriva propriei lor energii. Ei au
fost stârniţi să lupte împotriva acesteia. La suprafaţă, ei sunt învăţaţi
să se împotrivească tuturor conflictelor, războaielor şi luptelor, dar
în profunzime li se spune să lupte: „Mintea este otrăvită; de aceea,
trebuie să lupţi împotriva ei. Trebuie să te opui otrăvii. Sexul este un
păcat; de aceea, trebuie să lupţi împotriva lui“. Iar la suprafaţă ni se
cere să ne împotrivim războiului! Aceeaşi învăţătură care stă la baza
conflictului interior al omului îi cere să renunţe la conflictele
exterioare! Pe de o parte, oamenii sunt conduşi la nebunie, iar pe de
altă parte sunt create aziluri pentru a-i trata, Pe de o parte, germenii
bolii sunt împrăştiaţi în mod conştient, iar pe de altă parte sunt
create spitale pentru a vindeca aceste boli.
Este extrem de important să înţelegem că oamenii nu pot fi
separaţi niciodată de sexualitate. Sexul reprezintă însăşi sursa vieţii
lor; toată lumea se naşte ca urmare a unui act sexual. Existenţa a
acceptat energia sexului ca fiind punctul de plecare ai creaţiei, dar
aşa-zişii voştri sfinţi nu contenesc să numească această energie un
păcat! Nimic din ceea ce face existenţa nu poate fi considerat un
păcat. Dacă îl considerăm pe Dumnezeu ca fiind Creatorul şi dacă
ne gândim că sexul reprezintă un păcat, nimeni nu poate fi un
păcătos mai mare decât Dumnezeu în întregul univers.
V-aţi gândit vreodată că rapprirea unei flori este un act
pasional, un act sexual? Ce-1 se întâmplă atunci când înfloreşte o
floare? Pe ea se aşază fluturii, care transportă apoi polenul ei către o
altă floare. Păunii dansează cu coada larg desfăcută, poeţii îi cântă
cântece, chiar şi sfinţii voştri se bucură de această imagine. Dar nu-
şi dau ei oare seama că dansul este o expresie a pasiunii, un act
sexual? Păunul dansează pentru a-şi seduce iubita. Păsările ciripesc,

27
păunii dansează, băieţii se transformă în adolescenţi, fetele în femei
frumoase - toate acestea sunt expresii ale energiei sexuale. Ele nu
sunt altceva decât manifestări diferite ale energiei amoroase. Orice
expresie a vieţii, orice act de înflorire, reprezintă în esenţă o energie
sexuală. Aceasta este energia împotriva căreia se înverşunează toate
religiile lumii, toate culturile, otrăvind mintea oamenilor, încercând
să-i învrăjbească împotriva ei. Ele i-au atras pe oameni într-o luptă
cu propria lor energie elementară. Aşa se explică de ce umanitatea a
devenit falsă, patetică, lipsită de iubire şi de viaţă.
Oamenii nu ar trebui să se lupte împotriva energiei sexuale, ci
să se împrietenească cu ea, ridicând-o pe înălţimile constiintei.
■> i j

Unul din înţelepţii Upanishadelor a binecuvântat odată un

cuplu proaspăt căsătorit şi i-a spus miresei: „Iţi doresc să devii
mama a zece copii minunaţi, iar în final, soţul tău să devină cel de-al
unsprezecelea copil al tău“. Dacă reuşeşte să îşi transforme
pasiunea, soţia devine mamă; dacă reuşiţi să vă transformaţi
impulsul amoros, sexuî devine iubire. Energia sexuală este singura
care poate înflori, devenind energia iubirii.
Oamenii se împotrivesc însă sexului, ceea ce explică de ce
iubirea nu a înflorit niciodată în ei, căci iubirea reprezintă o evoluţie
dincolo de energia sexuală şi nu se poate naşte decât dacă aceasta
din urmă este acceptată. Din cauza acestei opoziţii faţă de
sexualitate, minţile oamenilor au devenit din ce în ce mai sexuale.
Toate cântecele, toate poeziile, întreaga artă a umanităţii, toate
templele şi toate statuile din ele reflectă mai mult sau mai puţin
această obsesie faţă de sex. Minţile noastre se învârtesc în jurul
acestui unic subiect al sexului. Nici un animal nu este atât de
obsedat de sex ca şi omul. Oamenii sunt preocupaţi tot timpul de
sex, indiferent dacă sunt treji sau dorm, dacă stau sau se plimbă;
pentru ei, sexul este totul. Din cauza acestei reprimări, a acestei
duşmănii faţă de sex, acesta a devenit un fel de ulcer care le roade
fiinţa.
Omul nu se poate elibera de însăşi rădăcina vieţii sale. Datorită

28
acestui conflict interior constant, viaţa sa se poate

29
 însă îmbolnăvi - iar acest lucru s-a şi întâmplat. Aşa-zisele
voastre religii şi culturi sunt principalele responsabile pentru această
obsesie excesivă faţă de sexualitate. Nu „oamenii răi“ sunt
responsabili pentru această dramă, ci sfinţii voştri, aşa-zişii „oameni
buni“. Până când rasa umană nu se va elibera de această greşeală a
liderilor săi religioşi, iubirea nu se va putea naşte.

Mi-am amintit o poveste:

A

Intr-o zi, un aşa-zis sfânt a plecat de acasă, cu gândul să îşi

viziteze un prieten. Nu a ajuns însă bine la poartă, că s-a întâlnit cu
un alt prieten din copilărie, care venise să îl viziteze. Sfântul i-a
spus:
- Bine ai venit! Unde ai dispărut în toţi aceşti ani? Intră, te
rog! Ascultă, le-am promis unor prieteni că le voi face o vizită, aşa
că nu mai pot da înapoi. Te rog însă să rămâi în casa mea şi să te
odihneşti. Mă voi întoarce într-o oră sau două, şi vom sta de
poveşti. Sunt ani de când îmi doresc să te revăd.
Prietenul i-a răspuns:
- O, nu, nu crezi că ar fi mai bine dacă aş veni şi eu cu tine?
Hainele mele sunt foarte murdare, dar dacă îmi dai nişte haine
curate, mă schimb imediat şi vin cu tine.
Nu cu mult timp în urmă, un om bogat i-a dăruit sfântului nişte
haine de gală, iar acesta le-a păstrat cu grijă, în aşteptarea unei
ocazii speciale. Fericit, el le-a adus imediat. Prietenul său s-a
îmbrăcat cu haina de gală, cu turbanul nou şi cu pantofii de lux.
Arăta exact ca un rege! Privindu-şi prietenul, sfântul s-a simţit
oarecum gelos. Prin comparaţie, el arăta exact ca un servitor. S-a
întrebat dacă nu cumva a făcut o greşeală renunţând la hainele sale
cele mai bune si s-a simtit inferior. Acum, atentia tuturor se va
îndrepta către prietenul său, s-a gândit el, iar el va arăta ca un
slujitor al acestuia. Deşi prietenul său purta propriile sale haine, el
va arăta ca un cerşetor.
A încercat să îşi calmeze mintea, gândindu-se că este un om al
lui Dumnezeu, care vorbeşte tot timpul de cele sfinte, de suflet şi de
30
4
toate acele principii minunate. La urma urmei, ce importanţă putea
avea o haină scumpă şi un turban? Dar cu cât încerca să se convingă
mai tare de lipsa lor de importanţă, cu atât mai obsedată devenea
mintea sa de acestea.
Fără să arate nimic din ceea ce simţea, a încercat să converseze
cu prietenul său despre diferite subiecte, dar în interior nu-şi putea
scoate din minte haina şi turbanul. Chiar şi pe stradă, trecătorii îl
priveau pe amicul său, nu pe el. Sfântul se simţea din ce în ce mai
deprimat.
Au ajuns în sfârşit la casa în care fusese invitat, şi el şi-a
prezentat prietenul:
- Acesta este Jamaal, un prieten din copilărie. Este un om
foarte drăguţ.
După care nu s-a mai putut stăpâni şi a urlat:
- Cât despre haine, acestea sunt ale mele!
Prietenul său a rămas uluit. Gazdele, aşişderea. Ce
însemna acest comportament nebunesc? Sfântul şi-a dat şi el seama
că remarca sa fusese nelalocul ei, dar era deja prea târziu. Şi-a
regretat izbucnirea, şi din cauza ei şi-a reprimat şi mai puternic
mintea.
Când au ajuns acasă, el şi-a cerut iertare de la prietenul său.
Acesta i-a spus:
- Am rămas trăsnit. Cum ai putut să spui aşa ceva?

31
 Sfântul i-a răspuns:
- Scuză-mă. A fost doar o scăpare.
Dar nu fusese o simplă scăpare. Uneori, cuvintele par să iasă
singure pe gură, dar chiar şi atunci ele nu reflectă altceva decât ceea
ce există în mintea omului. De una singură, limba nu poate avea
scăpări.
- lartă-mă, a insistat el. A fost o greşeală din partea mea. Nici
nu-mi dau seama cum am putut să spun aşa ceva.
Dar ştia foarte bine cum s-au petrecut lucrurile: cuvintele
ieşiseră la suprafaţă din mintea sa.
S-au îndreptat apoi către casa unui alt prieten. De data aceasta,
sfântul şi-a repetat într-una că nu mai trebuie să pomenească nimic
despre haine. Şi-a obligat mintea să accepte cu forţa acest lucru.
Când au ajuns la poarta prietenului comun, s-a jurat că nu va
pomeni nimic de faptul că hainele îi aparţineau.
Bietul om nu-şi dădea seama că cu cât se încăpăţâna mai tare
să nu spună nimic, cu atât mai puternică devenea frustrarea
interioară, sentimentul că hainele îi aparţineau lui, şi nu celuilalt. La
urma urmei, la ce folosesc asemenea jurăminte? Când cineva face
un jurământ de castitate, spre exemplu, singurul lucru pe care îl
afirmă este că sexualitatea sa face presiuni mari asupra lui,
încercând să devină manifestă. Altminteri, la ce i-ar folosi
jurământul? Dacă cineva face un legământ să mănânce mai puţin,
sau să ţină post, acest lucru nu înseamnă altceva decât că simte o
dorinţă profundă de a mânca mai mult. Asemenea eforturi nu
conduc A

decât la un conflict interior. In realitate, noi dorim să ne luptăm cu

propriile noastre slăbiciuni. Rezultatul natural este însă conflictul
interior.
Ocupat cu lupta sa lăuntrică, sfântul nostru a intrat în casa
celor pe care îi vizita. Cenzurându-se, a început să spună foarte
atent:
- Acesta este prietenul m e u . d a r a observat imediat că

32
nimeni nu îl asculta.
Toată lumea era cu ochii pe amicul său, admirându-i
hainele. Era pe punctul de a striga: „Aceasta este haina mea!“,
dar a reuşit să se controleze, reamintindu-şi că nu trebuie să
vorbească despre acest subiect. „La urma urmei, toată lumea
trebuie să poarte ceva. Este o chestiune trivială,■
/V

întreaga lume este maya, o iluzie“, şi-a spus el, dar hainele
continuau să-i joace prin faţa ochilor.
Şi-a încheiat astfel introducerea:
- Acesta este prietenul meu din copilărie. Este un adevărat
gentleman. Cât despre haine... acestea sunt ale lui, nu ale mele.
Oamenii au rămas cu gura căscată. Nu mai auziseră
niciodată o asemenea prezentare: „Hainele sunt ale lui, nu ale
mele“!
Când cei doi au plecat, sfântul nostru şi-a cerut din nou
scuze:
- Am făcut o mare gafa, a admis el, nemaiştiind ce trebuie
să facă si ce nu. Nu ar fi trebuit să fiu atât de
y

obsedat de haine. O, Doamne, ce se întâmplă cu mine?

Bietul om nu ştia că strategia pe care a folosit-o era greşită
şi oricine ar fi căzut în capcana ei. Indignat la culme, prietenul
său i-a spus că nu mai doreşte să meargă cu el într-o altă vizită.
Omul lui Dumnezeu l-a prins însă de braţ şi l-a .implorat:
-- Te rog. Aş rămâne nefericit pentru tot restul vieţii, ştiind că
m~am comportat aşa cu un prieten. Jur să nu mai fac nici o referire
la haine. Jur în faţa lui Dumnezeu.
Omul ar trebui să fie însă prudent cu jurămintele sale, căci este
evident că în profunzimile fiinţei sale există ceva mai puternic decât
orice jurământ. Un legământ este făcut doar la suprafaţă, în planul
exterior al minţii. Cel care îl face este planul conştient al minţii. El
luptă însă cu ceva din interior, cu labirinturile minţii subconştiente.
Planul conştient nu reprezintă decât o zecime din totalul minţii.
Celelalte nouă zecimi "se vor lupta cu legământul făcut de această
33
zecime. Spre exemplu, un legământ de castitate este făcut doar de o
zecime a minţii, în timp ce celelalte nouă zecimi se vor împotrivi
din răsputeri, cerând ajutor de ia existenţă, cea care a implantat în
fiinţa umană impulsul sexual.
Aşadar, cei doi s-au dus în vizită ia un al treilea prieten. De
data aceasta, sfântul s-a ţinut mai în spate, autocen- zurându-se
riguros şi controlându-şi mintea cu ajutorul respiraţiei. Oamenii
care se autocontrolează sunt foarte periculoşi, căci înlăuntrul lor
fierbe un vulcan, iar rigiditatea lor nu se manifestă decât în exterior.
Reţineţi, orice aspect controlat necesită un efort şi o energie
atât de mare încât nu va putea fi controlat în permanenţă. Mintea
simte nevoia să se relaxeze din când în când. Cât timp vă puteţi ţine
un pumn încleştat? 24 de ore? Cu cât îl încleştezi mai tare, cu atât
mai obosit devine el şi cu atât mai rapid va trebui să-l deschideţi.
Tot ceea ce necesită un efort oboseşte, solicitând aspectul opus.
Mâna poate rămâne deschisă tot timpul, dar nu poate sta încleştată
în permanenţă. Orice energie care necesită un efort pentru a fi
menţinută nu poate fi naturală, nu poate fi spontană. Efortul atrage
după sine relaxarea., Aşa se petrec lucrurile şi în cazul sfinţilor: cu
cât se autocontrolează mai bine, cu atât mai periculoşi devin, căci
nevoia de a relaxa constrângerea se apropie. După 24 de ore de
control ei trebuie să se relaxeze timp de o oră sau două, iar în acest
interval „păcatelek‘ reprimate ies 1a suprafaţă cu o putere atât de
mare încât ei se trezesc drept în mijlocul iadului.
Aşadar, sfântul nostru s-a autocenzurat puternic, impunându-şi
să nu mai pomenească nimic de haine. Imaginaţi-vă starea în care se
afla! Dacă sunteţi o persoană religioasă, vă va fi uşor să vă
imaginaţi această state, căci aţi trecut cu siguranţă prin ea. Dacă aţi
jurat vreodată să nu faceţi ceva sau aţi făcut un legământ, ori dacă v-
aţi controlat în vreun fel sau în altui, ştiţi prin ce stări jalnice trec
asemenea persoane în sinea lor.
Cei doi au intrat în casă. Sfântul transpira abundent, căci
fierbea pur şi simplu. Prietenul său era şi el îngrijorat, văzând
tensiunea în care se afla acesta.

34
 Omul lui Dumnezeu a rostit lent, cu cea mai mare atenţie,
cuvintele de prezentare:
- Vi-1 prezint pe prietenul meu din copilărie, un om minunat...
A avut apoi un moment de ezitare, ca şi cum ar fi fost luat de
un vai uriaş, măturând din cale tot autocontrolul său.
- Şi hainele? Scuzaţi-mă, dar nu voi vorbi despre ele, căci am
jurat să nu o fac!

Ceea ce i s-a întâmplat acestui om s-a petrecut inclusiv cu

întreaga umanitate în ceea ce priveşte sexul. Fiind un aspect
condamnat, el a devenit o obsesie, o boală, o rană. A fost otrăvit.
încă de ia o vârstă fragedă, copiii sunt învăţaţi că sexul
reprezintă un păcat. Ei cresc, devin adolescenţi, apoi tineri adulţi, se
căsătoresc şi încep o călătorie în lumea sexului, păstrând
convingerea fermă că acesta reprezintă un păcat. In India, fetelor ii
se spune că bărbatul cu care se căsătoresc este un zeu. Cum pot
adora însă ele o divinitate care le atrage în păcat? Băieţilor li se
spune: „Iată, aceasta este soţia ta, tovarăşa ta de viaţă, jumătatea ta
ideală“, dar această jumătate îi atrage către iad, căci scripturile
afirmă că femeia este poarta iadului. „Această poartă a iadului este
tovarăşa mea de viaţă, jumătatea mea ideală?“ se gândesc ei. Cum s-
ar putea bucura ei de o stare de armonie cu această jumătate
orientată către păcat, care îi atrage către iad?
Asemenea învăţături au distrus viaţa de cuplu în întreaga lume,
nemaiiăsând nici o posibilitate pentru înflorirea iubirii. Şi dacă nici
măcar un bărbat şi o femeie nu se pot iubi liber - deşi atracţia dintre
ei este cât se poate de spontană şi de naturală - unde altundeva am
mai putea întâlni iubirea? Pe de altă parte, această iubire dintre soţi
ar putea deveni atât de sublimă şi atât de înălţătoare, încât i-ar putea
atrage pe aceştia către dimensiuni de conştiinţă nebănuite de omul
de rând. Da, este posibil. Dacă iubirea este înăbuşită însă din faşă,
otrăvită, sugrumată, este evident că din ea nu va creste nimic.

Se spune că marele mistic Ramanuja a ajuns odată într-un sat.

35
Un om a venit la el şi i-a spus că doreşte să îl experimenteze pe
Dumnezeu. Ramanuja l-a întrebat.
- Ai fost vreodată îndrăgostit de cineva?
- Nu, i-a răspuns omul, nu am fost niciodată preocupat de
asemenea chestiuni lumeşti. Nu mă interesează aceste trăiri
inferioare. Eu doresc să îl cunosc pe Dumnezeu.
Ramanuja a insistat:
- Şi nu te-a atras deloc iubirea?
Omul i-a răspuns de-a dreptul emfatic:
- Spun adevărul.
Bietul om spunea ce credea el că este mai bine. în vremea lui
Ramanuja, învăţăturile religioase descalificau complet iubirea dintre
oameni. Omul nostru era convins că dacă i-ar fi spus sfântului că a
fost îndrăgostit de cineva, acesta i-ar fi cerut pe loc să renunţe la
dragostea sa, la ataşamentul său faţă de o altă persoană, la emoţiile
sale lumeşti, dacă dorea să primească o învăţătura superioară. De
aceea, chiar dacă iubise cândva pe cineva, el i-a spus lui Ramanuja
că nu a făcut niciodată acest lucru.
Dar cine nu a iubit niciodată, măcar un pic? Ramanuja l-a
întrebat pentru a treia oară:
- Gândeşte-te bine. Nu ai iubit pe nimeni, nici măcar un pic?
Măcar o singură persoană?
Aspirantul i-a răspuns:
- Te rog să mă ierţi, dar de ce insişti cu această întrebare? Nu
m-am apropiat nici o clipă de iubire, nici măcar de departe. Eu
doresc să-l experimentez pe Dumnezeu.
Atunci, Ramanuja i-a răspuns:
A

- In cazul acesta, te rog să mă scuzi. Du-te la altcineva.

Experienţa m-a învăţat că dacă ai cunoscut iubirea într-o măsură cât
de mică, dacă ai iubit câtuşi de puţin pe cineva, atunci această iubire
poate fi amplificată, ajungând până la Dumnezeu. Dacă nu ai iubit
însă niciodată, atunci în tine nu există nimic care să poată creşte. Nu
există sămânţa care să poată încolţi, pentru a deveni mai târziu un
copac. Du-te aşadar la un alt maestru.
36
 Dacă între soţ şi soţie nu există iubire, este greşit să credeţi că
cei doi îşi vor iubi copiii. Mama nu îşi poate iubi copilul într-o
măsură mai mare decât a reuşit să-şi iubească soţul, căci pentru ea,
copilul este reflectarea bărbatului ei. Dacă nu şi-a iubit soţul, cum
şi-ar putea iubi copilul? Pe de altă parte, dacă acesta creşte fără
iubire - asigurarea traiului şi răsfăţul nu înseamnă automat iubire -
cum şi-ar putea iubi el părinţii? Această celulă a vieţii care este
„familia“ a fost otrăvită încă din start prin condamnarea sexualităţii
şi prin etichetarea ei ca fiind un păcat. Lumea nu este altceva decât
o formă lărgită a familiei. De ce ne mai plângem atunci că iubirea
nu există nicăieri? IJnde am putea descoperi iubirea, în aceste
condiţii?
Toţi spun că iubesc: mamele, soţiile, taţii, fraţii, surorile,
prietenii, dar dacă privim viaţa în ansamblul ei, la nivelul
colectivităţii, nu vom descoperi nicăieri iubirea. Dacă atât de mulţi
oameni iubesc, lumea în care trăim ar trebui să mustească de iubire.
Florile iubirii ar trebui să ne înconjoare de pretutindeni. Dacă în
fiecare cămin ar fi aprinsă o lampă a iubirii, întreaga lume ar fi
scăldată în lumină. Tot ce vedem în jur este însă o atmosferă de ură,
de conflicte, de războaie. Nu există nici măcar o singură rază de
iubire în lumea în care trăim.
Este o minciună să afirmi că toată lumea iubeşte. Atât timp cât
vom continua să credem în această minciună, nu vom putea începe
călătoria către iubire. Pe această planetă, nimeni nu iubeşte pe
nimeni, iar până când sexualitatea nu va fi acceptată în mod natural
acest lucru nu se va putea petrece vreodată.
Eu afirm cu totul altceva: sexul este ceva divin. Energia
sexuală este o energie dumnezeiască. Aşa se explică de ce ea poate
crea o viaţă nouă. Este forţa cea mai mare, cea mai misterioasă
dintre toate.
Renunţaţi să vă mai opuneţi sexului. Dacă doriţi ca iubirea să
se reverse în viaţa dumneavoastră, renunţaţi la acest conflict cu
sexualitatea. Acceptaţi sexul cu recunoştinţă. Bucuraţi-vă plenar de
el. Recunoaşteţi-i sacralitatea. Pătrundeţi din ce în ce mai adânc în

37
interiorul
lui si veţi rămâne uimiţi să constatati că cu cât îi veţi
■>•> 1 ? ?

recunoaşte mai profund sacralitatea. cu atât mai divin va deveni el.

invers, cu cât vă veţi afla într-un conflict mai puternic cu el, ca şi
cum ar fi ceva murdar, un păcat, cu atât mai murdar şi mai păcătos
va deveni.
Când un bărbat se apropie de soţia sa el ar trebui să trăiască un
sentiment sacru, ca şi cum s-ar apropia de un templu. Când o femeie
se apropie de soţul ei ar trebui să aibă acelaşi sentiment de
sacralitate, ca şi cum s-ar apropia de un zeu. Când doi îndrăgostiţi
fuzionează în momentul actului amoros, ei trăiesc cu adevărat o
stare divină, ca şi cum s-ar afla într-un templu. Forţa care îi uneşte
este chiar forţa creatoare a existenţei, puterea lui Dumnezeu.
/'V

In viziunea mea. omul a cunoscut primele momente de trezire,

de meditaţie, atunci când făcea dragoste. Numai în asemenea
momente a putut realiza el pentru prima oară cât de mare poate
deveni beatitudinea. Cei care au meditat asupra acestui adevăr, care
au reflectat profund asupra fenomenului sexului, al actului amoros,
şi-au dat seama că în momentul orgasmului mintea devine golită de
gânduri.
Pentru o clipă, orice gând dispare din minte, iar acest vid mental,
această absenţă a gândurilor, aduce cu sine o revărsare a
beatitudinii. Aşa au descoperit ei secretul.
Au mai descoperit de asemenea un alt secret: că dacă mintea
poate fi golită de gânduri prin alte mijloace decât sexul, ei pot trăi
aceeaşi beatitudine. Aşa au apărut sistemele yoga şi cele de
cultivare a stării non-mentale, care au dat naştere meditatiei. La
rădăcina meditaţiei se află actul sexual.
' y •>

Oamenii au învăţat astfel că mintea poate fi liniştită, eliberată de

gânduri, chiar şi fără să facă dragoste, atingând aceeaşi stare de
beatitudine.
Mai mult, ei şi-au dat seama că actul amoros nu poate dura
foarte mult timp, căci reprezintă o eliberare de energie. Experienţa

38
meditaţiei poate fi menţinută însă constant.
Doresc să vă spun că cel care trăieşte o stare de meditaţie
experimentează aceeaşi beatitudine ca şi un cuplu aflat în stare de
orgasm. Nu există nici o diferenţă fundamentală între cele două
tipuri de experienţe. înţeleptul care a afirmat că vishayanand şi
brahmanand - beatitudinea care se naşte din cultivarea simţurilor si
cea care se naşte din fuziunea cu sacrul - sunt fraţi gemeni, a avut
întru totul dreptate, intr-adevăr, cele două stări se nasc din acelaşi
pântec, din aceeaşi experienţă. Omul a avut dreptate.
De aceea, primul indiciu pe care doresc să vi-1 ofer este
acesta: dacă doriţi să înţelegeţi fenomenul iubirii, primul lucru pe
care trebuie să-l faceţi este să acceptaţi plenar, din toată inima,
divinitatea sexului, sacralitatea sa. Veţi rămâne uimiţi să constataţi
că cu cât vă veţi accepta mai plenar sexualitatea, cu atât mai
eliberaţi veţi deveni de ea. Cu cât
o veţi accepta mai puţin, cu atât mai mult vă va înlănţui, la fel ca în
cazul sfântului care a devenit sclavul hainelor sale. Cu cât
acceptarea este mai mare, cu atât mai mare devine libertatea. In
viziunea mea, adevărata religiozitate este acceptarea plenară a
vieţii, a tuturor fenomenelor care sunt inerente acesteia. Această
religiozitate este capabilă să elibereze orice om.
După părerea mea, nereligioşi sunt doar cei care contestă
fenomenele naturale ale vieţii. „Această atitudine este malefică,
păcătoasă, otrăvită: nu fă cutare, nu fă cutare“. Orice om care
vorbeşte de renunţare este un om lipsit de religiozitate.
Acceptaţi viaţa aşa cum este, în toată naturaleţea ei, şi trăiţi-o
cât mai plenar. Această acceptare şi această totalitate vă vor înălţa
treptat, pas cu pas. Veţi cunoaşte astfel înălţimi în care veţi putea
experimenta o beatitudine complet asexuală. Sexul este precum
cărbunele. Mai devreme sau mai târziu, din el se va naşte diamantul
iubirii. Acesta este primul secret.
Un al doilea principiu despre care doresc să vă vorbesc se
referă la un aspect pe care l-au cultivat în permanenţă civilizaţia,

39
cultura şi religia. Primul principiu este capabil să vă transforme
energia sexuală într-o energie a iubirii, dar acest lucru rm este
suficient, căci există un zid care blochează această energie,
nepermiţându-i să curgă liber. Acesta este egoul, sentimentul că „eu
sunt“.
Acest sentiment este manifestat de oamenii nereligioşi, dar
încă şi mai mult este manifestat de cei aşa-zişi religioşi, de oamenii
pe care voi îi numiţi „buni“. Evident, în cazul acestora din urmă el
ia o formă diferită. Ei spun: „Doresc s;i ajung în cer, să ating
mântuirea, eliberarea. Doresc cutare şi cutare lucru“ - tocmai pentru
că acest „eu“ se află prezent m interiorul lor.
Cu cât „eul“ unei persoane este mai puternic, cu atât mai mică
este capacitatea sa de a deveni una cu altcineva. „Eul“ este zidul
care se interpune între ei. El afirmă în permanenţă: „Tu eşti tu şi eu
sunt eu. între noi doi există
o distanţă. De aceea, oricât de mult te-aş iubi „eu“, oricât de
puternic te-aş îmbrăţişa, vom rămâne întotdeauna doi. Oricât de
apropiaţi am deveni, între noi va exista întotdeauna
o prăpastie - eu voi rămâne eu şi tu vei rămâne tu“. De aceea, nici
chiar cele mai intime experienţe nu reuşesc să îi apropie cu adevărat
pe oameni. Corpurile lor se apropie, dar persoanele din spatele lor
rămân departe una de cealaltă. Atât timp cât va exista „eul“ interior,
sentimentul că „celălalt este altcineva“ nu va putea fi dizolvat.
Sartre a făcut o afirmaţie minunată: „Celălalt înseamnă iadul“,
dar nu a reuşit să explice de ce. Celălalt este „celălalt“ pentru că eu
sunt „eu“. Atât timp cât eu voi rămâne „eu“, lumea din jur va fi tot
timpul „celălalt“, separată de mine. iar atât timp cât va exista acest
simţ al separării iubirea nu va putea fi experimentată.
iubirea înseamnă experienţa unităţii, a fuziunii. Iubirea
înseamnă experienţa prăbuşirii zidului şi a fuziunii celor două
energii, care devin una. Ea înseamnă experienţa în care zidurile
dintre două persoane se prăbuşesc şi în care fiinţele celor doi se
întâlnesc. Când doi indivizi trăiesc această experienţă, ei cunosc
starea de iubire. Când această experienţă se petrece între un individ
şi totalitatea din jur, el trăieşte starea de divinitate.
40
 Dacă trăiţi această experienţă alături de un alt individ, dacă
toate barierele dintre voi se topesc, iar voi deveniţi una pe un nivel
foarte profund, o singură melodie, o singură curgere, o singură
fiinţă, - putem vorbi de iubire. Dacă trăiţi această experienţă în
raport cu întreaga totalitate, dizolvându~vă în ea, putem vorbi de
divinitate. Constatăm aşadar că iubirea este doar o treaptă, în timp
ce destinaţia finală a călătoriei este starea de divinitate.
Cum ar putea dispărea „celălalt“ atât timp cât „eul“ nu dispare,
atât timp cât „eu“ nu reuşesc să mă dizolv? „Celălalt“ este creaţia ca
un ecou a „eului“ meu. Cu cât strig mai tare „eu“, cu atât mai
puternic revine ecoul: „celălalt“.
Dar ce înseamnă acest „eu“? V-aţi pus vreodată această
întrebare? Este el una cu picioarele dumneavoastră, cu mâinile, cu
capul sau cu inima dumneavoastră? Ce este „eul“? Dacă vă veţi
aşeza în tăcere, căutând acest „eu“, veţi rămâne uimiţi să constataţi
că nu îl veţi putea găsi nicăieri, oricât de mult l-aţi căuta. Cu cât
căutaţi mai profund în interior, cu atât mai adânci devin vidul şi
tăcerea. Cât despre „eu“, acesta nu se află nicăieri.

împăratul Milind l-a chemat Ia curte pe călugărul Nagsen.

Mesagerul s-a apropiat de Nagsen şi i-a spus:
- Nagsen, împăratul doreşte să te vadă. Am venit să te invit la
curte.
Nagsen i-a răspuns:
- Dacă aşa doreşte, voi veni, dar scuză-mă, nu există nici o
persoană care să fie una cu Nagsen. Acesta nu este decât un nume, o
etichetă funcţională.
Curierul s-a întors ia împărat şi i-a raportat că Nagsen este un
om foarte ciudat: i-a răspuns că va veni, dar că nu A

există nici o.persoană care să fie una cu Nagsen. împăratul a spus:

41
 - Hm! Intr-adevăr, ciudat! Dar dacă a spus că va veni, va
veni cu siguranţă.
Nagsen a sosit la timp, în trăsura regală, iar împăratul l-a
primit ia porţile palatului.
- Bhikshu Nagsen, fii binevenit! i-a spus el.
Auzind aceste cuvinte, călugărul a început să râdă:
A

- Iţi accept ospitalitatea în calitate de Nagsen, dar te rog să nu

uiţi că nu există nici un Nagsen aici.
A

împăratul i-a spus:

- Vorbeşti în enigme. Dacă nu eşti aici, cine este cel care se
află în faţa mea şi îmi acceptă salutul de bun venit? Cine vorbeşte
cu mine? y

Nagsen a privit în spate, apoi a întrebat:

- Oare nu este aceasta trăsura în care am venit, maiestate?
- Ba da.
- Te rog să dispui eliberarea cailor.
După ce caii au fost eliberaţi, Nagsen a arătat către ei si a
întrebat:
*

- Este aceasta trăsura?

- Cum ar putea fi numiţi caii trăsură? a întrebat împăratul.
La un semn al călugărului, caii au fost conduşi în grajd.
Nagsen a arătat către frâie şi a întrebat:
- Este aceasta trăsura?
- Evident că nu. Acestea sunt frâiele.
Au fost desfăcute şi frâiele, iar Nagsen a întrebat:
- Sunt aceste roti trăsura?
*

- Nu, sunt doar roţile ei, nu trăsura în sine, a răspuns

împăratul.
Călugărul a continuat, ordonând desfacerea treptată a părţilor
trăsurii, dar la fiecare întrebare a sa, împăratul a fost nevoit să
răspundă: „Aceasta nu este trăsura“.
A

42
 In final, nu a mai rămas nimic. Călugărul a întrebat:
- Ei bine, unde este trăsura? La fiecare parte componentă, te-
am întrebat: „Este aceasta trăsura?“, iar tu mi-ai răspuns că nu.
Spune-mi, unde este trăsura?
Revelaţia l-a uluit pe împărat. Trăsura nu mai exista, dar când
fusese dezmembrată, a fost nevoit să răspundă că nici una din părţile
componente nu era una cu ea.
Călugărul a continuat:
A

- înţelegi? Trăsura nu era altceva decât o asamblare a mai

multor părţi componente. Ea nu are o existenţă în sine, un ego. O
trăsură este doar o combinaţie.
Căutaţi în interior: unde este egoul? Unde este „eul“
dumneavoastră? Nu veţi găsi acest „eu“ nicăieri. El nu este altceva
decât o combinaţie între mai multe energii; asta-i tot. Oricât de mult
îl veţi căuta, tot ce veţi găsi va fi vidul.
Iubirea se naşte din acest vid. căci el nu este una cu eul, ci cu
divinitatea.
iubirea nu se poate naşte decât din vid, căci numai vidul este
capabil să fuzioneze cu alt vid; numai un vid poate deveni una cu un
alt vid. Două persoane nu pot deveni una, dar două viduri pot, căci
între ele nu mai există nici o barieră. Orice alt aspect în afara vidului
este înconjurat de ziduri.
De aceea, al doilea principiu pe care trebuie să-l reţineţi este
acela că atunci când personalitatea dispare, „eul“ nu mai poate fi
găsit. Unicul lucru care rămâne este totalitatea. Atunci când se
petrece acest lucru, toate zidurile se prăbuşesc, toate barierele
dispar, iar fluviul iubirii zăvorât până atunci în interior poate irupe.
La urma urmei, a fost întotdeauna pregătit, aşteptându-vă să
deveniţi un vid pentru a-i permite să curgă.
Atunci când săpăm un puţ, apa se află deja în interior; ea nu
trebuie adusă de nicăieri. Tot ce trebuie să facem este să înlăturăm
pământul şi pietrele care îi blocau ieşirea. De fapt, ce facem atunci
când săpăm o fântână? Nu facem altceva decât să creăm un gol,
astfel încât apa ascunsă dedesubt să poată ieşi în afară, să poată

43
curge. Ea se află în permanenţă în interior, dar are nevoie de spaţiu
pentru a se manifesta. Este disperată să obţină acest spaţiu, dar nu îl
găseşte nicăieri. Atunci când săpăm puţul, noi eliminăm pietrele şi
nisipul care îi stau în cale, şi apa poate să iasă
liber la suprafaţă.
/\

In mod similar, iubirea se află întotdeauna în interiorul fiinţei

umane; unicul lucru de care are ea nevoie este spaţiul, vidul care să
îi permită să curgă liber, să iasă la suprafaţă. Noi suntem însă plini
de „eul“ nostru. Toată lumea se laudă cu propriul „eu“, dar nu
uitaţi: atât timp cât veţi striga „eu“, fiinţa dumneavoastră va fi plină
de nisip şi de pietre, iar iubirea nu va putea curge liber prin ea.

Am citit o poveste frumoasă scrisă de Shel Silverstein şi

intitulată Arborele care dăruieşte. Se spune că a existat odată un
arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când
înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi
dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate
veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe
vânjoase. Era minunat.
Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi,
iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l

44
 iubească. Ceea ce esie mare şi bătrân se poate îndrăgosti de
ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el
este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a
îndrăgostit de băiat. Egoui încearcă întotdeauna să iubească ceea ce
este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă
mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.
Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în
fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el
şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată aiinge pentru a-i mângâia
florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să
se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego,
acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât sa nu--1
poţi atinge. ('cea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce
nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi
mare.
Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca
ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac ■ c simţea
cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea < .ic întotdeauna
fericită atunci când poate dărui ceva; egoul mi este fericit decât
atunci când poate lua ceva de la a li cineva.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi
mânca fructele, sau purta o coroană împletită din
i li II ile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei.
I Ionic iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în imi|> ce
ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând mu băiatul
poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, «*V

i i
»1 •acul se simţea fericit. II aproba cu ramurile sale; cânta
i halaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început

45
să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori
se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna
fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este
fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează.
Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte
îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îsi treacă examenele, să îşi
facă prieteni... De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la
copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare,
strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept“.
Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este
altceva decât o continuă aşteptare. Când băiatul nu venea, copacul
se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de
a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci
când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la
copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea
ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire.
Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce
copac? De ce ar trebui să-l vizitez?“
A

Intr-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat:

„Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine“.
Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd?
Eu îmi doresc bani“. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi
oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva
de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o“. Egoul are întotdeauna
un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa
răsplată.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni
/\
decât dacă îti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am“.
> ?

Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea
se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o
invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem
A

bani. In schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori,

46
apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate
vântul, dansăm si cântăm. Desi nu avem » ~ - ? bani, păsărelele se
cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica
şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi
ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să
ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de
predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de
bani“.
Băiatul i-a spus: „Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să
merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani“. Egoul
cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este
cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult., după care a
A
spus: „Atunci,
culege-mi fructele şi vinde-le. In felul acesta, vei obţine bani“.
Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate
A
fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte.
In graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a
simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este
lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când
obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.
Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească
arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs
atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru
a obţine bani în schimbul lor.
Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era
foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A.
uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o
mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. întreaga
sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-1 strânge la piept şi a
se uşura. Cam la fel tânjea
/s

şi copacul nostru. întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la
copac.
47
 Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă“.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea
lucruri pe vremea când eram un copil fără minte“.
Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie
copilărească.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu
mine“.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă!
Acum doresc să-mi construiesc o casă. îmi poţi oferi o casă?“
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau
într-o casă“.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte
creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în
care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul, ei.
„Noi. nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia
crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor“.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat
crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el
era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt
tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască.
Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.
Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în
urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din
nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a
continuat să-l aştepte. Ai: fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri
şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau
să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort
suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino,
vino, iubitul meu“.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin
apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat:
„Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult
timp“.
48
 Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să
ajung într--o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru
asta, am nevoie de o barcă“.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din
el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi
astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar,
te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a
pururi întoarcerea ta“.
Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut
o barcă din el şi a plecat.
Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a
continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat
mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate
că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât
acolo unde are ceva de câştigai.
Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un
prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi
înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea
îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât rni-aş
dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce
mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit.
Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai
ara nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj“.
Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte
limbajul dăruirii.

Nu mai. am nimic de adăugat. Dacă viaţa noastră ar semăna cu

acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere
umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în
faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. Nu există definiţii, scripturi
sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică
iubirii.
Când mă îndreptam către această sală de conferinţă, mă
întrebam ce v-aş putea spune despre iubire. Iubirea este atât de
49
dificil de descris. Tot ce puteam face - mă gândeam
- era să stau liniştit, în speranţa că veţi surprinde în privirea mea
ceva, sau poate în gesturile mele, ceva care să vă facă să spuneţi:
aceasta este iubirea.
Dar ce este la urma urmei iubirea? Dacă nu o puteţi vedea în
privirea mea, dacă nu o puteţi simţi în gesturile mele, cu siguranţă
nu veţi putea înţelege ce este ea din cuvintele mele.
Vă sunt recunoscător că m-aţi ascultat cu atâta iubire, în tăcere.
Iar acum. în final, mă înclin în faţa divinităţii care îşi are sălaşul în
fiecare dintre voi. Vă rog să-mi acceptaţi această ofrandă de respect
şi recunoştinţă.
ATRACTIA FUNDAMENTALĂ
9

într-o dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, un pescar s-a dus

Ia râu. Văzând ceva pe jos, s-a aplecat şi a găsit un săculeţ cu pietre.
A luat sacul şi, lăsându-şi plasa de pescuit deoparte, s-a aşezat şi a
aşteptat răsăritul soarelui, pentru a-şi putea începe activitatea pe
lumină. Plictisit, a luat o pietricică şi a aruncat-o în râu. A luat apoi
o a doua pietricică, apoi o a treia, bucurându-se de pleoscăitul pe
care le făceau când le arunca în apă în tăcerea profundă a dimineţii.
A continuat astfel până când săculeţul s-a golit.
Treptat, soarele a început să răsară, in săculeţ nu mai rămăsese
decât o singură pietricică. Văzând la lumina soarelui ce ţinea în
palmă, inima lui aproape că a încetat să mai bată. Era un diamant!
Aruncase în apă un săculeţ de diamante. Nu îi mai rămăsese decât
unul. A strigat, a început să plângă, dar era în zadar. Dăduse
accidental peste o bogăţie atât de mare încât nu i-ar fi ajuns o viaţă
întreagă ca să o cheltuiască, dar din cauza întunericului a aruncat-o.
într-un fel, putem spune că pescarul nostru a fost norocos -
doar îi mai rămăsese un diamant. Din fericire pentru el, lumina
soarelui a apărut înainte ca el să apuce să-l arunce şi pe acesta. Cei
mai mulţi oameni nu au nici măcar acest dram de noroc. Viaţa trece

50
pe lângă ei, iar soarele nu răsare niciodată, dimineaţa nu. pătrunde
niciodată în vieţile lor. Trăind în întuneric, ei aruncă toate
diamantele vieţii, convinşi că sunt pietricele.
Viaţa este o imensă comoară, dar noi nu facem altceva decât
să o risipim, să o aruncăm ca pe ceva inutil. Chiar înainte de a sti ce
înseamnă ea, noi renunţăm la viată, o risipim fără să fi experimentat
ce anume se ascunde în ea
- ce secrete, ce mistere, ce paradis, ce fericire, ce eliberare.
Aş dori să vă spun câteva lucruri despre comorile vieţii, dar va
fi foarte dificil pentru cei care le-au aruncat deja ca pe nişte
pietricele să îşi deschidă ochii şi să vadă că era vorba de diamante.
Cât despre cei care şi-au risipit întreaga viaţă aruncându-ie, aceştia
nu vor accepta decât cu greu convingerea că era vorba de diamante.
Mai mult, se vor înfuria pe tine, chiar dacă ceea ce spui este
adevărat, pentru simplul motiv că ai scos la iveală nebunia lor,
reamintindu-le la ce comoară au renunţat.
Dar oricât de multe comori s-ar fi pierdut, dacă a rămas o
singură trăire autentică, ceva mai poate fi încă salvat. Ceva mai
poate fi încă cunoscut, ceva mai poate fi încă realizat. In procesul
de căutare a vieţii nu este niciodată prea târziu; de aceea, nu trebuie
să vă simţiţi niciodată disperaţi.
Din păcate, în ignoranţa sa, în întunericul în care trăieşte, omul
a ajuns la concluzia că viaţa nu îi oferă nimic altceva decât
pietricele. Cei care îşi bazează viaţa pe această presupunere acceptă
înfrângerea înainte de a face chiar şi cel mai mic efort.
Primul lucru pe care doresc să-l afirm în legătură cu această
disperare, cu această înfrângere asumată, este tocmai faptul că viaţa
nu reprezintă un morman de noroi sau de pietricele. Ea înseamnă
mult mai 'mult decât atât, iar în acest noroi şi printre aceste
pietricele se ascund multe lucruri valoroase. Cine are ochi de văzut
poate descoperi în viaţă calea care duce către divinitate.
în acest corp alcătuit din carne şi oase se află ascuns un

56
principiu care transcende corpul. In acest corp care se naşte astăzi şi
moare mâine, întorcându-se în ţărâna din care a provenit, se află
ascuns un principiu nemuritor, care A

nu se naşte si nu moare niciodată. In interiorul formei se

9 •
/\

află ascuns un principiu lipsit de formă. In interiorul A

aspectului vizibil se află ascuns un principiu invizibil. In interiorul

fumului morţii se află ascunsă flacăra nemuririi, lumina care nu
moare niciodată. Din păcate, noi vedem fumul, ne întoarcem si nu
mai vedem flacăra de dincolo de el. Chiar şj, cei puţin mai curajoşi
caută puţin, dar se rătăcesc prin fum şi nu mai ajung la flacără.
Cum putem face această călătorie către flacăra de dincolo de
fum, către şinele de dincolo de corp, către divinitatea ascunsă în
natura noastră? Cum putem realiza acest lucru?
Mai întâi de toate, trebuie să precizăm că însuşi punctul nostru
de vedere legat de viaţă, înseşi ideile pe care le avem, filozofia
noastră de viaţă - ne împiedică să vedem adevărul vieţii. Am ajuns
deja la o concluzie în privinţa vieţii, fără a mai căuta şi fără să
cunoaştem vreo realizare personală. Tot ce înţelegem în legătură cu
viaţa sunt nişte idei preconcepute, pe care le-am acceptat de-a gata.
Mii de ani la rând am fost învăţaţi un singur lucru, care ni s-a

57
 repetat la infinit, la fel ca o mantra: că viaţa este lipsită de
semnificaţie, inutilă, că ea înseamnă suferinţă, că merită să
renunţăm la ea. Auzind în permanenţă acest discurs, el s-a instalat
adânc în fiinţa noastră, devenind 1a fel de solid ca o stâncă. Din
cauza acestei prejudecăţi, viaţa a devenit cu adevărat o suferinţă,
ceva inutil, pierzându-şi întreaga bucurie, întreaga frumuseţe. A
devenit golită de iubire. Omul a devenit o fiinţă urâtă, o rană vie.
Dacă am acceptat deja că viaţa este lipsită de semnificaţie şi
inutilă, nu este deloc surprinzător că am încetat orice eforturi de a-i
găsi un sens. Dacă am acceptat deja că viaţa este urâtă, ce rost ar
mai avea să îi căutăm frumuseţea? Dacă suntem convinşi cu tărie că
merită să renunţăm la viaţă, ce sens mai are să încercăm să o
purificăm, să o elevăm, să o înfrumuseţăm?
Atitudinea noastră faţă de viaţă seamănă cu atitudinea celor
care aşteaptă într-o gară. Ei ştiu că nu rămân acolo decât pentru
puţin timp, după care vor pleca mai departe. Ce îi interesează pe ei
sala de aşteptare a gării? De aceea, ei scuipă pe jos, aruncă tot felul
de mizerii; nu le pasă. La urma urmei, vor pleca în curând de acolo.
La fel ne purtăm noi cu viaţa noastră, de parcă ne-am afla într-
o reşedinţă temporară. Ce rost mai are să căutăm, să încercăm să
aducem frumuseţea şi adevărul în această viaţă?
Doresc să vă spun că deşi ne vom despărţi cu toţii de această
viaţă, este imposibil să ne despărţim vreodată cu adevărat de viaţă.
Vom părăsi acest adăpost, vom pleca din acest loc, dar esenţa vieţii
va rămâne cu noi, căci suntem una cu ea. Locul se va schimba, casa
se va schimba, dar na putem spune acelaşi lucru şi în legătură cu
viaţa. Aceasta ne va însoţi în permanenţă. Este imposibil să scăpăm
vreodată de ea.
Problema nu se limitează doar la faptul că am fi. putut să
înfrumuseţăm locul în care am stat, că am fi putut crea un mediu
plăcut, un cămin în care am fi putut cânta de bucurie, ci că acest

58
cântec de bucurie ne-ar fi deschis posibilitatea de a ne bucura şi mai
mult, de a descoperi bucuria în sine. Cel care îşi înfrumuseţează
casa descoperă frumuseţea însăşi. Cel care se bucură chiar şi numai
pentru câteva clipe de iubire în sala de aşteptare îşi câştigă dreptul la
o iubire şi mai mare. /A

Noi suntem ceea ce facem. In ultimă instanţă, suntem creaţi de

acţiunile noastre. încetul cu încetul, acestea ne modelează sufletul şi
viaţa. Acţiunile noastre ne ajută să ne creăm pe noi înşine.
Comportamentul nostru stabileşte direcţia în care vom călători în
continuare, calea pe care o vom apuca, noile lumi pe care le vom
explora.
Dacă am deveni conştienţi de faptul că acţiunile noastre ne
modelează fiinţa, viaţa nu ni s-ar mai părea inutilă şi lipsită de sens.
Ideea că viaţa înseamnă suferinţă ni s-ar părea dintr-o dată greşită.
Atitudinea care se împotriveşte vieţii ne-ar apărea ca fiind lipsită de
religiozitate. Până acum, tot ce am făcut, a fost să negăm viaţa, şi
asta în numele religiei. Până acum, religiile noastre au fost orientate
mai degrabă către moarte decât către viaţă. Ele au fost preocupate
mai degrabă de viaţa de după moarte decât de viaţa de dinaintea
morţii. Până acum. religiile noastre s-au înclinat mai degrabă în faţa
morţii decât în faţa vieţii. Este greu să găseşti astăzi pe planeta
noastră vreo formă de respect faţă de florile vieţii; în schimb, toţi se
înclină în faţa florilor moarte, ofilite pe mormânt.
Până acum, toate religiile au fost preocupate de ceea ce se va
petrece după moarte, de cer, de mântuire, de nirvana, ca şi cum
ceea ce se petrece înaintea morţii nu ar conta deloc. Doresc să vă
spun cu tărie că dacă nu veţi reuşi să înţelegeţi ce se petrece înainte
de moarte, nu veţi reuşi să înţelegeţi nici ceea ce se va petrece după
moarte. Dacă veţi considera lipsită de sens această viaţă, nu veţi
descoperi vreun sens nici în viaţa de după moarte. Adevărata
pregătire pentru moarte se realizează aici, în această viaţă. Dacă
există într-adevăr o altă lume în care vom pătrunde după moarte, nu

59
vom găsi acolo decât ceea ce am creat şi am trăit în această viaţă,
pe pământ. Din păcate, până acum ni s-a spus un singur lucru: cum
să ignorăm, cum să călcăm în picioare această viaţă.
Vreau să vă mai spun un lucru: nu există alt Dumnezeu decât
viaţa. Ar fi imposibil să existe. Doresc să adaug că efortul pentru
perfecţionarea acestei vieţi este sinonim cu efortul pentru atingerea
perfecţiunii în arta religiozităţii. Experimentarea adevărului suprem
în această viaţă este primul pas către realizarea absolutului. Cine
ratează această viaţă va rata cu siguranţă orice altceva.
Din păcate, până acum viziunea oamenilor a fost exact pe dos.
Ea le cere să renunţe la viaţă, la această lume, nu să înveţe arta de a
trăi. Ea nu le spune nimic de faptul că viziunea asupra vieţii
determină calitatea ei. Dacă vouă vi se pare viaţa atât de grea şi de
mizerabilă, acest lucru se datorează felului greşit în care o trăiţi.
Aceeaşi viaţă poate deveni o fericire constantă, dacă vă veţi
schimba perspectiva asupra ei.
După părerea mea, religia este arta de a trăi. Adevărata religie
nu înseamnă renunţarea la viaţă, ci o scară care ne ajută să coborâm
în profunzimile ei. Adevărata religie nu înseamnă să-i întorci spatele
vieţii, ci să-ţi deschizi ochii în faţa ei. Ea nu înseamnă să fugi de
viaţă, ci să o îmbrăţişezi cu toată fiinţa ta. Religia este fuziunea cu
viaţa.
Tocmai din cauza acestei înţelegeri greşite, majoritatea celor
cu adevărat interesaţi de religie sunt oamenii în vârstă. Dacă intri
într-un templu, într-o biserică, într-o gurudwarci, nu vei găsi decât
oameni bătrâni - nici un tânăr. De ce? Nu poate exista decât o
singură explicaţie: până acum, religiile noastre au fost religii pentru
bătrâni, pentru cei care se
A

apropie de moarte. înspăimântaţi de această apropiere, ei doresc să

afle mai multe în legătură cu viaţa de după moarte.
Cum ar putea influenţa o religie bazată pe o filozofie a morţii
viaţa în ansamblul ei? Cum ar putea ea să facă din această lume o
lume religioasă? Este imposibil. Chiar şi după 5.000 de ani de
învăţături religioase, lumea continuă să se scufunde într-o lipsă din

60
ce în ce mai mare de religiozitate. Deşi întâlneşti la tot pasul câte un
templu, o biserică, o moschee, un preot, un învăţător sau un ascet,
locuitorii acestei planete nu au reuşit încă să devină religioşi. Şi nici
nu vor reuşi vreodată, căci însuşi fundamentul religiei
este greşit. Religia şi-a ales drept fundament moartea, în
/\

locul vieţii, in locul florilor proaspete, ea le preferă pe cele ofilite de

pe morminte. Nu este deloc surprinzător că o asemenea religie nu
reuşeşte să aprindă flacăra vieţii în inimile oamenilor.
Cine este responsabil pentru această stare de lucruri?
/\

In zilele care vor urma, doresc să discutăm despre religia vieţii.

Pentru aceasta, va trebui să înţelegem mai multe în ceea ce priveşte
principiile elementare.

61
 Până acum, s-au făcut toate eforturile pentru a ascunde, pentru
a suprima, pentru a uita complet adevărurile fundamentale ale vieţii,
în ioc ca acestea să fie explorate şi înţelese. Din păcate, efectele
acestei atitudini greşite s-au răspândit în întreaga lume.
Care este elementul central al unei vieţi normale a omului?
Dumnezeu? Sufletul? Adevărul? Nu. Ce anume sc află la temelia
fiinţei umane, în profunzimile inimii sale, dacă ne referim la un om
care nu a întreprins niciodată o călătorie spirituală? Rugăciunea?
Devoţiunea? Nici vorbă. Dacă privim esenţa energiei vieţii în cazul
unui om obişnuit, dacă ne privim propria noastră foiţă a vieţii, nu îl
vom găsi aici nici pe Dumnezeu, nici rugăciunea sau devoţiunea,
nici adoraţia sau meditaţia. Vom găsi cu totul altceva, ceva ce a fost
suprimat şi ocultat. nu revelat şi înţeles.
Ce anume vom găsi aşadar dacă vom căuta în esenţa fiinţei
umane, sau chiar a unui animai? Ce vom descoperi dacă investigăm
activitatea unei plante? Ce face, în esenţă,
A

o plantă? întreaga sa energie este direcţională către producerea de

noi seminţe. întreaga sa fiinţă este preocupată de formarea unor noi
seminţe, pentru a putea da naştere unei noi vieţi.
Ce face o pasăre? Dar un animal? Dacă privim cu atenţie în
profunzimea naturii, vom descoperi un singur proces în jurul căruia
este centrată întreaga viaţă, un proces de creaţie continuă, de
procreaţie, de continuare a vieţii în noi şi noi forme. Florile produc
fructe; fructele produc seminţe. Şi ce se întâmplă cu aceste seminţe?
Ele se transformă în noi plante, care produc noi flori şi noi fracte...
Dacă privim cu atenţie, viaţa ne apare ca un proces infinit de
procreaţie. Viaţa este o energie angrenată intr-un proces continuu de
procreaţie.
La fel se petrec lucrurile şi în căzu] fiinţei umane, unde acest
proces se numeşte „sex“. Această etichetă a dat energiei vieţii un

62
renume trist, ca un fel de sentinţă. Chiar şi aşa însă, oamenii sunt
angrenaţi în acelaşi proces continuu de procreaţie. Dar ce înseamnă
această energie sexuală?
încă din cele mai vechi timpuri, valurile oceanului s-au spart
de maluri. Ele vin la ţărm, se sparg şi se întorc înapoi. Revin din
nou, se sparg şi se întorc în mare. La fel procedează şi viaţa. De mii
de ani, ea ia foima unor valuri nesfârşite, care încearcă să se ridice
la o anumită înălţime, dar nu reuşesc decât să se spargă de mal şi să
fie distruse. Se ridică apoi alte valuri, dar şi acestea trec prin aceiaşi
proces. Oceanul vieţii îşi continuă existenţa de miliarde de ani,
luptându-se, ridicându-se şi prăbuşindu-se de fiecare dată. Care este
însă scopul său? Cu siguranţă, putem vorbi de un efort ca viaţa să se
ridice către înălţimi din ce în ce
A

mai mari. In procesul necontenit al vieţii, putem vorbi de un efort

pentru a da naştere unei vieţi superioare.
Oamenii au apărut pe pământ cu destui de puţin timp
/\

în urmă, acum numai câteva sute de mii de ani. înainte, nu

existau pe planeta noastră decât animale Nici chiar acestea
/\

nu au apărut cu prea mult timp în urmă. înaintea lor, pe pământ nu

existau decât plante. A existat şi o vreme când pe planetă nu existau
nici măcar plante. Doar pietre, munţi, râuri si oceane.
După ce tânjeau aceste pietre, aceşti munţi, aceste râuri şi
aceste oceane? După o formă de viaţă superioară. Şi treptat, din ele
s-au născut plantele. Energia vieţii s-a manifestat într-o formă nouă.
Pământul a fost acoperit astfel de verdeaţă. Florile au înflorit.
Plantele nu au fost însă nici ele multumite de ele însele.
Tânjeau la rândul lor după o formă de viaţă superioară. Treptat, din
ele s-au. născut animalele şi păsările. Acestea au acoperit pământul
milioane de ani. fără ca omul să apară. Şi totuşi, oamenii se aflau
deja aici, ascunşi în interiorul animalelor, dornici să străpungă
bariera şi să se nască.
/V

63
Intr-adevăr, la momentul potrivit, ei au apărat.
Către ce aspiră acum fiinţa umană? Către o nouă formă de
viaţă. Noi. am numit această tendinţă „sex“, pasiune sexuală,
„dorinţă“. Dar care este, în esenţa ei, semnificaţia acestei dorinţe?
Semnificaţia ei fundamentală este una singură: că oamenii nu
doresc ca evoluţia să se termine cu ei; ei doresc să. genereze o nouă
viaţă. De ce? Nu cumva sufletul uman doreşte să dea naştere unei
fiinţe umane mai bune, mai înalte, unei fiinţe supraumane? Cu
siguranţă. De la Nietzsche la Aurobindo, de la Patanjali la Bertrand
Russell, această aspiraţie, de a da naştere unei fiinţe umane
superioare, a plutit întotdeauna pe deasupra oamenilor, ca un vis.
Cum s-ar putea naşte însă o fiinţă umană superioară, în
condiţiile în care noi am condamnat de mii de ani impulsul
A

procreaţiei? In loc să privim sexul cu respect, noi i-am dat tot felul
de porecle. Ne este frică până şi să vorbim de el. încercăm să
pretindem că nu există, ca şi cum semnificaţia A

sa în viaţa noastră ar fi lipsită de importanţă. In realitate, nu există

nimic mai important decât acest impuls, dar noi l-am condamnat şi
l-am suprimat. Oamenii nu au reuşit însă să se elibereze de sex
numai prin suprimarea lui.
Dimpotrivă, au devenit din ce în ce mai obsedaţi de el. Reprimarea
conduce întotdeauna la rezultatul opus.
Unii dintre voi au auzit poate de legea omului de ştiinţă
francez Emil Coue: Legea Efectului Invers. Există un mod de a
acţiona care conduce la rezultate opuse celor scontate. Să spunem că
învăţăm să mergem pe bicicletă. Drumul este lat şi liber, doar o
mică pietricică zace pe marginea lui. Ne temem să nu nimerim în ea,
deşi probabilitatea este de 1:100. Chiar şi un orb ar reuşi să o evite,
dar din cauza fricii, noi ne îndreptăm glonţ către ea. Din cauza
atenţiei excesive pe care i-o acordăm, piatra pare să devină uriaşă în
mintea noastră, iar restul drumului dispare. Suntem hipnotizaţi de

64
pietricică, atraşi către ea, şi în cele din urmă nimerim drept în ea. Ne
împiedicăm astfel chiar de lucrul pe care ne doream cel mai mult să
îl evităm.
Drumul era cât se poate de liber, şi totuşi noi suferim un
accident. Cum a fost posibil?
Coue afirmă că mintea noastră este guvernată de Legea
Efectului Invers. Ne izbim exact de lucrul pe care am încercat cel
mai tare să-l evităm pentru că mintea noastră devine obsedată de el.
în ultimii 5.000 de ani, oamenii au încercat să scape de sex.
Rezultatul este că pretutindeni, oriunde s-ar afla, ei se confruntă
numai cu sexul. Legea Efectului Invers a pus stăpânire pe sufletele
oamenilor.
Nu aţi remarcat niciodată că mintea dumneavoastră este atrasă
tocmai de lucrul pe care încercaţi cel mai tare să-l evitaţi? Cei
responsabili de această obsesie colectivă faţă de sex sunt chiar cei
care i-au învăţat pe oameni că trebuie să se opună sexului.
Preocuparea excesivă faţă de sexualitate care predomină astăzi este
rezultatul acestei învăţături greşite.
La ora actuală, oamenii se tem să vorbească despre sex. De
ce? De teamă că ar putea deveni încă şi mai obsedaţi de el decât
sunt. Doresc să vă spun că această teamă este nefondată; mai mult,
este complet greşită. Lumea în care trăim nu se va putea elibera de
sex decât atunci când oamenii vor deveni capabili să poarte un
dialog normal despre el.
Noi nu vom putea transcende sexul decât atunci când vom fi
capabili să îl înţelegem plenar. Celibatul nu este o prostie. Oamenii
vor putea transcende sexul, dar numai după ce îl vor înţelege plenar,
după ce se vor familiariza pe deplin cu el. Ei se vor putea elibera de
această forţă numai după ce îi vor cunoaşte semnificaţia, modul de
acţiune şi structura. Nu te poţi elibera de o problemă închizând
ochii
în fata ei, ca strutul. Numai un nebun crede că duşmanul
* ' i •>

65
din faţa sa va dispărea dacă va închide ochii. Aşa procedează
struţul. Acesta îşi îngroapă capul în nisip, convins că dacă nu îşi
mai vede duşmanul, acesta dispare. în cazul struţului, această logică
este scuzabilă, dar în cazul oamenilor nu este.
Oamenii s-au raportat la sex la fel cum procedează struţul cu
duşmanii săi. Ei cred că dacă îşi închid ochii în faţa lui, dacă îl
ignoră, sexul va dispărea. Dacă lucrurile ar dispărea numai
închizând ochii, viaţa ar fi cu adevărat uşoară. Din păcate, nimic nu
dispare numai prin închiderea ochilor. Dimpotrivă, acest gest nu
reprezintă decât o dovadă că ne temem de ceva, că suntem mai slabi
decât acesta, că nu reuşim să îl controlăm. Simţindu-ne incapabili să
îl cucerim, preferăm să închidem ochii în faţa lui.

66
 Această închidere a ochilor reprezintă un semn de slăbiciune.
Iar în ceea ce priveşte sexul, întreaga umanitate a închis ochii. Mai
mult decât atât, a intrat în tot felul de conflicte cu el. Rezultatele
devastatoare ale acestei atitudini ne sunt cunoscute tuturor: 98%
dintre bolile psihice de care suferă bărbaţii sunt datorate suprimării
sexualităţii; 99% dintre isteriile si bolile asociate cu acestea de care
suferă
*

femeile sunt datorate aceluiaşi motiv. Dacă oamenii sunt agitaţi,

incapabili să se relaxeze, nefericiţi şi suferinzi, acest lucru se
datorează tocmai faptului că şi-au întors spatele energiei
atotputernice a vieţii, fără a încerca să o înţeleagă. Rezultatul a fost
opus intenţiei lor.
Dacă un extraterestru ar coborî din ceruri şi ar analiza literatura
oamenilor, dacă le-ar citi cărţile şi poeziile, dacă
/V

le-ar privi picturile, ar rămâne uimit. întreaga artă a umanităţii este

centrată în jurul sexului. De ce sunt saturate de sex toate poemele,
nuvelele şi romanele oamenilor? De ce trebuie să existe o femeie
goală pe coperta oricărei reviste? De ce nu poate fi conceput un film
de succes fără puţină goliciune? Extraterestrul nostru ar rămâne
uimit: de ce nu se pot gândi oamenii la altceva decât la sex0
Dacă s-ar întâlni cu un om şi ar vorbi cu el, el ar rămâne încă si
mai uimit, căci acesta nu i-ar vorbi decât de suflet, de Dumnezeu, de
cer şi de mântuire, fără să pomenească nici un cuvinţel despre sex -
deşi întreaga sa personalitate şi mediul în care trăieşte dau pe-afară
de atâta sexualitate. Extraterestrul s-ar minuna, întrebându-se de ce
face omul atâtea eforturi pentru a-şi satisface o nevoie despre care
nu vorbeşte niciodată.
Omul a devenit o fiinţă perversă, iar asta în numele religiei.
Vorbim de celibat, dar nu facem nici un efort pentru a înţelege mai
întâi energia sexuală, pentru a o transforma.

67
 Fără a înţelege mai întâi această energie fundamentală a vieţii,
eforturile noastre de a o suprima şi de a o disciplina nu pot conduce
decât la nebunie, la boală, la nevroză. Noi nu părem însă să
observăm acest lucru. Niciodată până acum nu au fost oamenii atât
de bolnavi, de nevrotici, de nefericiţi si de otrăviti.
» y »

Este suficient să privim primul om care ne iese în cale pentru a

ne da seama de acest lucru. Umanitatea a acumulat atât de multă
otravă, principalul motiv fiind acela că nu şi-a acceptat niciodată
natura. Oamenii au încercat să îşi suprime şi să îşi blocheze natura.
Nimeni nu face nici un efort pentru a rafina această natură, pentru a
transforma această energie. Am aşezat cu toţii un capac deasupra ei,
iar acum ea fierbe în interiorul nostru ca un vulcan. Presiunea este
uriaşă şi poate izbucni în afară oricând. Şi cum credeţi că se va
manifesta ea?
Să presupunem că se prăbuşeşte un avion. Vă aflaţi în
apropiere şi vă grăbiţi să vedeţi ce s-a întâmplat. Care este prima
întrebare care vă trece prin minte atunci când vedeţi un corp? „Este
acest om musulman sau creştin?“ Nu. „Este
A
%

acest om chinez sau indian?“ Nu. Intr-o fracţiune de secundă,

primul lucru pe care îl sesizaţi este dacă aveţi în faţă un bărbat sau o
femeie.
De ce credeţi că acesta este primul lucru care vă trece prin
minte? Din cauza sexului reprimat. Acesta este motivul pentru care
primul lucru care vă trece prin minte este că aveţi în faţă un bărbat
sau o femeie. Poţi uita un nume, o faţă sau o naţionalitate, casta,
vârsta, statutul social al cuiva, dar nu îi poţi uita niciodată sexul.
De ce? De ce poţi uita orice amănunt în legătură cu cineva, în
afara sexului său? Datorită prezenţei atât de acute a sexului în
minte. Sexul este întotdeauna prezent, întotdeauna activ.
Planeta noastră nu va putea fi niciodată sănătoasă atât timp cât
va exista această distincţie între bărbaţi şi femei, iar această lume nu
va cunoaşte pacea atât timp cât focul A

68
interior ne va măcina în vreme ce noi îl reprimăm. In fiecare clipă a
zilei, noi suntem nevoiţi să îl reprimăm, iar focul continuă să ardă,
transformându-ne viaţa în cenuşă. Dar nici chiar în aceste condiţii
noi nu suntem pregătiţi să examinăm ce se petrece cu acest foc.
Doresc să vă spun că dacă veţi ajunge să înţelegeţi acest foc,
veti constata că el nu vă este deloc duşman. Dimpotrivă, vă este
prieten. Dacă veţi înţelege acest foc, veţi constata că el nu vă arde.
Mai mult, vă poate încălzi casa iarna, vă poate găti mâncarea, vă
poate fi de ajutor şi poate deveni prietenul dumneavoastră în viaţă.
Electricitatea a existat în natură de milioane de ani. Uneori a
ucis oameni, sub forma trăsnetelor, dar nimeni nu a crezut vreodată
că ea va ajunge să ne lumineze casele, astfel încât să nu mai putem
trăi fără ea. Nimeni nu şi-ar fi imaginat asemenea lucruri în trecut.
Şi totuşi, astăzi electricitatea a devenit prietena noastră. Cum s-a
întâmplat acest lucru? Dacă am fi închis ochii în faţa ei, nu i-am fi
descoperit niciodată utilizările; ar lî rămas duşmanca noastră. Noi
am adoptat însă o atitudine prietenească faţă de electricitate. Am
încercat să o înţelegem, să o cunoaştem,

69
 şi treptat, între noi şi ea s-a legat o adevărată prietenie. Astăzi
ar fi greu să ne mai descurcăm fără ea.
Energia sexuală a oamenilor este chiar mai mare decât
electricitatea, ba chiar şi decât energia atomică, dar cine a încercat
vreodată să transforme această energie? Un mic atom de materie a
anihilat un întreg oraş, cu o populaţie de o sută de mii de oameni:
Hiroshima. Un singur atom de energie sexuală poate crea însă o
viaţă nouă, o nouă persoană! Iar această persoană poate fi un
Mahatma Gandhi, un Mahavira, un Gautama Buddha, un Christos,
un Einstein sau un Newton. Un atom infinit de mic de energie
sexuală poate ascunde în el energia covârşitoare a unui Mahatma
Gandhi.
Dar noi nu suntem pregătiţi să înţelegem sexul. Nu avem nici
măcar atâta curaj încât să vorbim despre el. De ce suntem afectaţi
de această teamă, care ne sufocă viaţa, făcându-ne incapabili să
înţelegem energia din care se naşte viaţa? De unde provine această
stânjeneală?
Când am ţinut conferinţa aici, în Bombay, am simţit în public
o mare stânjeneală. Am primit numeroase bileţele care îmi spuneau:
„Te rugăm, nu vorbi despre un asemenea subiect, pur şi simplu nu
trebuie să vorbeşti“. Am rămas uimit - de ce să nu vorbesc despre
acest subiect? De vreme ce această energie ne este inerentă, de ce să
nu vorbim despre ea? De ce să nu o putem cunoaşte? Fără a o
cunoaşte, fără a-i înţelege comportamentul, cum am putea spera să
o ridicăm pe un plan superior? La fel ca orice altă energie, ea nu
poate fi cucerită, transformată, decât prin cunoaşterea ei. Până când
vom reuşi să o cunoaştem, vom rămâne prinşi în ghearele ei şi nu ne
vom putea elibera de ea.
Principala grijă a unei religii adevărate este tocmai
transformarea energiei sexuale. O religie autentică nu doreşte
altceva decât să scoată la lumină şi să reveleze plenar latura ascunsă
a individualităţii umane. Ea doreşte ca viaţa omului să devină un

70
pelerinaj dinspre aspectele inferioare către cele superioare, de la
materie la divinitate.
Această dorinţă nu poate fi împlinită însă decât prin înţelegere.
Este important să înţelegem nu destinaţia, ci punctul de plecare, căci
aici ne aflăm la începutul călătoriei. Sexul este o realitate. Nimeni
nu poate face abstracţie de cl. Ce putem spune însă despre
Dumnezeu? Dumnezeu este departe. Nu putem atinge adevărul lui
Dumnezeu decât începând prin a înţelege locui în care ne aflăm la
ora actuală; în caz contrar, nu vom reuşi să avansăm nici măcar cu
un milimetru. Tot ce vom face va fi să ne rotim în cerc, ca un bou
prins în jug.
A-

In timpul conferinţei mele de ieri am siiTiţit că nu sunteţi

pregătiţi să înţelegeţi nici măcar aceste fapte simple ale vieţii. Ce
altceva doriţi să înţelegeţi atunci? Ce altceva mai este de înţeles?
Toate aceste conversaţii despre Dumnezeu şi despre suflet nu
reprezintă decât o palidă consolare, o discuţie falsă, atât timp cât nu
înţelegem adevărurile simple ale vieţii, oricât de urâte ni s-ar părea
la prima vedere.
Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegem este acela că orice
om se naşte dintr-un act sexual. întreaga fiziologie /s

a omului este alcătuită din atonii de energie sexuală. întreaga liinţă

umană este susţinută de energia sexuală. De altfel, însăşi energia
vieţii nu este altceva decât energia sexuală.
Ce este, aşadar, această energie sexuală? De ce are ea un
impact atât de puternic asupra vieţilor noastre? De ce ne
influenţează într-o măsură atât de mare? De ce se învârt vieţile
noastre în jurul sexului, până la moarte? în ce constă atracţia sa? De
mii de ani, înţelepţii şi clarvăzătorii voştri v-au interzis să vă referiţi
la sex, dar se pare că această interdicţie nu v-a influenţat prea mult.
De mii de ani, înţelepţii şi clarvăzătorii au predicat că trebuie să ne
ferim de sex, că trebuie să izgonim orice gând şi orice dorinţă
sexuală, că trebuie să scăpăm de aceste fantasme - dar ele au refuzat
să ne părăsească.

71
 Nu mică mi-a fost uimirea când am întâlnit chiar si >

prostituate care refuză să accepte o discuţie despre sex. Tot ce m-au

întrebat ele a fost despre suflet şi despre Dumnezeu. Am întâlnit
numeroşi asceţi, călugări şi oameni sfinţi. Aici, lucrurile stau
invers: când rămâneam singuri, unicul lucru despre care mă
întrebau era sexul. Am rămas uimit să constat că asceţii şi aşa-zişii
voştri sannyasin-i - care predică într-una împotriva sexului - sunt la
fel de obsedaţi de el ca şi orice
A

om de rând. In public, ei ţin predici despre suflet şi despre

Dumnezeu, dar în interior au aceeaşi problemă ca şi restul
oamenilor.
Lucrurile acestea sunt cât se poate de naturale, căci noi nu am
încercat niciodată să înţelegem în ce constă această problemă. Nu
am încercat niciodată să cunoaştem baza acestei energii şi nu ne-am
întrebat niciodată de ce suntem atât de atraşi de ea.
Unde se învaţă despre sex? întreaga lume tună şi fulgeră,
susţinând că celor mici nu trebuie să li se vorbească de sex. Părinţii
încearcă să ie ascundă copiilor existenţa acestei probleme; la fel şi
profesorii lor, ba chiar şi scripturile. Nu există nici o şcoală, nici o
universitate în care profesorii să predea despre sex, şi totuşi, tinerii
se trezesc într-o bună zi că întreaga lor fiinţă este plină de această
energie, care dă pe-afară. Cura este posibil să se întâmple acest
lucru? Copiilor li se predă despre adevăr, despre iubire, dar nu
reuşesc să găsească nicăieri aceste lucruri. De unde provine, aşadar,
această atracţie atotputernică faţă de sex?
Există cu siguranţă un mister legat de această energie, şi este
cu adevărat esenţial să îl înţelegem. Poate că atunci vom reuşi să o
transcendem.
Prima precizare pe care trebuie să o facem este că atracţia
sexuală pe care o simt oamenii nu este cu adevărat
A

o atracţie faţă de sex. In esenţa ei, dorinţa sexuală este cu totul

altceva. Aşa se explică de ce, după fiecare act sexual, oamenii se
simt vinovaţi, plini de remuşcări, nefericiţi, deprimaţi. Ei se gândesc

72
cum să scape de această energie deoarece nu găsesc nimic bun în ea.
Poate că explicaţia acestei atracţii rezidă altundeva. Poate că
această atracţie are o profundă semnificaţie religioasă. Iată o nouă
perspectivă asupra lucrurilor: în viaţa lor de zi cu zi, oamenii nu
reuşesc să stabilească un contact cu latura profundă a fiinţei lor.
Unica experienţă în care reusesc să stabilească acest contact este cea
sexuală. Altminteri, ei trăiesc o întreagă varietate de experienţe - la
magazin, la lucru, câştigându-şi traiul, cucerind faima - dar nici una
dintre acestea nu reuşeşte să îi pună în contact cu latura profundă a
fiinţei lor. Singura care poate face acest
A
lucru este energia sexuală. In timpul unei experienţe amoroase, în
profunzimile fiinţei se petrec două lucruri.
Pe de o parte, în momentul orgasmului egoul dispare, fiind
înlocuit de o stare non-egotică. Pentru o clipă, omul iese din starea
de „eu sunt“. Ştiaţi că experienţa religioasă
supremă conduce la aceeaşi dizolvare a egoului, care este înlocuit cu
o stare de vid beatific? în timpul actului sexual, egoul dispare
temporar. Omul uită că există, că este una cu „eulu său.
Cel de-al doilea fenomen care se petrece în timpul actului
sexual este dispariţia timpului. în momentul extazului, omul trăieşte o
stare de nemurire. lisus Christos spunea despre iluminare: „Nu va mai
exista timp“. Intr-adevăr, în experienţa iluminării timpul dispare.
Ceea ce rămâne este o stare care transceride timpul. Nu mai există
trecut şi viitor. Singurul care rămâne este prezentul. Acesta este cel
de-al doilea fenomen care se petrece în timpul actului amoros:
dispariţia timpului pentru o clipă.
Acestea sunt cele două elemente fundamentale ale oricărei
experienţe religioase autentice: starea de trans- cendere a egoului şi
ieşirea în afara timpului. Ele explică inclusiv această goană nebună a
omului după sex. Dorinţa sexuală nu se referă la corpul unui bărbat
sau al unei femei, ci la aceste două elemente, pentru a gusta, fie şi

73
numai pentru o clipă cât de scurtă, din extazul stării non-egotice şi al
ieşirii în afara timpului. De ce apare totuşi această dorinţă? Pentru că
sufletul nu poate fi revelat decât atunci când egoul şi timpul dispar;
numai atunci poate cunoaşte omul starea de divinitate. Aceasta este
esenţa oricărei experienţe religioase, şi ea stă la baza dorinţei sexuale
a omului. Dacă nu vom deveni conştienţi de această
? y

experienţă, nu vom putea transcende niciodată sexul. Vom trăi şi vom

muri ca fiinţe sexuale.
A

>\
In schimb, dacă vorn înţelege această experienţă...
întunericul nopţii va fi străbătut de un fulger. Dacă vom observa acest
fulger şi îl vom înţelege, vom putea spulbera pentru totdeauna
întunericul nopţii. Dacă pornim însă de la premisa că fulgerul este
generat chiar de întunericul nopţii, singurul lucru care ne rămâne de
făcut este să încercăm să facem întunericul nopţii încă şi mai dens,
pentru ca din el să se nască noi şi noi fulgere. Fulgerul de care
vorbesc apare în timpul actului sexual, dar se naşte dintr-o altă lume,
care transcende sexul. Dacă putem păstra această experienţă, ne vom
putea ridica deasupra sexului. Altminteri, nu vom reuşi niciodată
acest lucru.
Cei care se opun orbeşte sexului nu pot trăi niciodată experienţa
transcendenţei. Ei nu pot analiza şi nu pot înţelege în ce constă
această dorinţă insaţiabilă care îi macină.
Doresc să subliniez faptul că această atracţie atotputernică faţă
de sex se datorează unei experienţe de o clipă a stării de sarnadhi, a
stării non-mentale, a supraconştiinţei. Omul nu se va putea elibera de
sex decât începând din clipa în care va putea trăi experienţa stării de
samadhi, a supraconştiinţei, în afara actului amoros.
A

începând din acel moment, el va deveni eliberat de sex.

Dacă unui om care trăieşte în mic o experienţă extatică, plătind
un preţ foarte mare pentru ea, i se arată un loc în care poate trăi la
liber şi în permanenţă experienţa respectivă, ar fi nebun să prefere
primul loc, în care este nevoit să plătească preţui cel mare şi în care
74
durata experienţei este limitată. Dacă va descoperi că experienţa trăită
în timpul actului amoros poate fi atinsă prin alte mijloace, omul va
înceta automat să mai alerge după sex, orientându-se în noua direcţie.
Eu afirm cu tărie că prima experienţă de samadhi sau de
supraconştiinţă pe care au cunoscut-o vreodată oamenii a fost
experienţa sexuală. Această experienţă este însă foarte
A

costisitoare. In plus, ea nu durează mai mult de o clipă. După un flash

efemer, omul revine la starea sa de dinainte. Pentru o clipă el se ridică
într-un plan superior, atinge o profunzime unică, o experienţă
extatică, o stare de apogeu. Nici nu apucă însă să o conştientizeze că
revine la starea sa iniţială. Este ca un val care se înalţă către cer, dar
înainte de a-1 fi atins, când de-abia a apucat să poarte un dialog cu
vântul, reîncepe să cadă. Aceasta este experienţa orgasmului sexual.
Din nou şi din nou, experienţa se acumulează şi omul încearcă din
nou să atingă cerul, dar de-abia apucă să cunoască o lume superioară
că se prăbuşeşte, simţindu-se pierdut. El revine la starea sa iniţială,
dar cu o energie mai mică.
Dacă valul ar putea îngheţa ia fel ca o stalagmită, el nu ar mai fi
nevoit să cadă. Atât timp cât mintea omului se va scălda în energia
sexuală lichidă, ea va continua să se înalţe şi să cadă, la fel ca un val,
timp de o viaţă întreagă. Explicaţia acestei atracţii atât de intense este
experienţa stării non-egotice: „îmi doresc ca egoul să dispară, pentru
A

a-mi cunoaşte în sfârşit sufletul. îmi doresc ca timpul să dispară,

pentru a cunoaşte în sfârşit nemurirea, eternitatea, ceea ce se află
dincolo de timp, fără început şi fără sfârşit“. Din cauza acestei dorinţe
elementare, întreaga lume se învârte în jurul sexului.
Ce se întâmplă însă dacă ne opunem în permanenţă acestui
fenomen? Vom atinge noi oare experienţa supremă? Nici vorbă. Dacă
ne opunem sexului, acesta devine pentru noi o obsesie. Nu numai că
nu ne putem elibera de el, dar suntem chiar înlănţuiţi pentru
totdeauna, conform Legii Efectului Invers. Oricât de mult am încerca
să fugim de sex, nu vom reuşi decât să fim prinşi şi mai tare în
capcana sa.
Un om s-a îmbolnăvit. Boala sa consta în faptul că se simţea tot
timpul flămând. Citise mai multe cărţi care contestau mâncarea, care
75
susţineau că postul este ceva religios, în timp ce alimentaţia reprezintă
un păcat. Citise de asemenea că actul hrănirii presupune o anumită
violenţă. De aceea, el a început să îşi reprime foamea. Cu cât şi-o
reprima însă mai tare, cu atât mai puternică devenea aceasta. Reuşea
să postească timp de 3-4 zile, după care mânca tot ce nimerea în faţa
ochilor, ca un maniac. După ce mânca suferea intens, căci îşi călcase
legământul, ca să nu mai vorbim de consecinţele naturale ale
supraalimentaţiei. Pentru a se revanşa, ţinea din nou câteva zile de
post. După care, întregul proces se repeta.
în cele din urmă, s-a gândit că nu va reuşi niciodată să îşi
îndeplinească scopul atât timp cât va continua să trăiască în casa sa.
De aceea, s-a decis să se mute în munţi. Ceilalţi membri ai familiei se
saturaseră de acest coşmar, aşa că au fost de acord. Omul nostru a
plecat la o cabană şi a închiriat o cameră. După o vreme, soţia sa s-a
gândit că omul şi-a depăşit problema cu foamea, aşa că i-a trimis un
buchet de flori si un bilet în care îi dorea însănătoşire *

grabnică si să se întoarcă acasă.

Bărbatul i-a răspuns printr-o telegramă: „Mulţumesc pentru flori.
Au fost delicioase“. Bietul de el mâncase florile! Dacă vi se pare greu
de crezut că un om poate mânca nişte flori, înseamnă că nu aţi trecut
printr-un efort atât de mare de a renunţa la hrană...

Cam la fel s-au petrecut lucrurile cu sexualitatea. Oamenii au

început să i se împotrivească, iar perversiunile la care a condus acest
lucru sunt practic nenumărate. Cu cât

76
 o societate este mai civilizată, cu atât mai mare este numărul de
prostituate care trăiesc în ea. V-aţi gândit vreodată cum a apărut
această instituţie a prostituţiei? Aţi văzut vreodată prostituate la
popoarele tribale? Nici vorbă. Aceste popoare nu-şi pot imagina cum
şi-ar putea vinde o femeie trupul şi onoarea, comercializându-si sexul
în schimbul banilor. Cu cât civilizaţia devine însă mai avansată, cu
atât mai mult creşte numărul prostituatelor. De ce? Este acelaşi proces
ca si în cazul celui care a mâncat florile. Iar dacă ati vedea
y ?

întreaga listă a perversiunilor care s-au născut din cauza sa, ati
rămâne ui.mi ti.
Cine este responsabil pentru această stare de lucruri?
Responsabilitatea le revine ceîor care i-au învăţat pe oameni să îşi
reprime sexul, să se lupte cu el, în loc să încerce să-l înţeleagă. Din
cauza acestei reprimări, energia sexuală a omului curge pe canale
greşite. Din acest motiv, întreaga societate suferă şi este bolnavă.
Pentru ca ea să poată fi transformată, va trebui să acceptăm energia
sexuală şi să admitem că atracţia faţă de sex este un proces natural.
De ce există această atracţie faţă de sex? Dacă vom putea
înţelege temelia atracţiei sexuale, oamenii se vor putea ridica mai
presus de lumea sexului. Lumea lui Rama (lumea divinităţii) nu
începe decât atunci când omul transcende lumea lui kama (lumea
sexului).
Am fost odată la Khajuraho, în India, împreună cu un grup de
prieteni, pentru a vizita templele de acolo. Pereţii exteriori ai acestora
(periferia lor) sunt sculptaţi şi decoraţi cu scene erotice, cu diferite
posturi amoroase. Prietenii m-au întrebat cum se face că un templu
este decorat cu asemenea posturi indecente!
Le-am răspuns că cei care au creat aceste temple deţineau o mare
cunoaştere. Ei ştiau că sexul există la circumferinţa vieţii, iar cei care
continuă să fie prinşi în capcana sa nu au dreptul să intre în templu.
/N

l-am rugat apoi să intre în interior. Intr-adevăr, în temple nu

existau asemenea sculpturi. Prietenii mei au rămas surprinşi să
Le-am explicat că sexul nu poate exista decât în
constate acest lucru. 77
exterior, la periferia vieţii, în timp ce în interiorul fiinţei se află
templul lui Dumnezeu. Cei care sunt încă atraşi de pasiune şi de sex
nu sunt îndreptăţiţi să pătrundă în sanctuarul sacru al acestui templu
interior. Ei sunt nevoiţi să rătăcească în afara sa, să îi viziteze doar
zidurile exterioare.
Creatorii acestor temple au fost nişte oameni înţelepţi. Ei le
spuneau adepţilor lor să înceapă prin a medita asupra sexului, asupra
scenelor erotice ilustrate pe pereţii exteriori ai templului. Abia când
vor fi înţeles în profunzime aceste scene, eiiberându-şi mintea de ele,
vor putea pătrunde în interior. Numai atunci vor putea ei să cunoască
divinitatea din interior.
Din păcate, noi am distrus - tocmai în numele religiei
- posibilitatea de a înţelege sexul. Mai mult, am creat o stare de
duşmănie împotriva acestuia: „Nu aveţi ce să înţelegeţi în ceea ce
priveşte sexul; tot ce trebuie să faceţi este să închideţi ochii, să
pretindeţi că el nu există şi să intraţi în templu cu ochii închişi“. Dar
cine poate intra în templul lui Dumnezeu cu ochii închişi? Chiar dacă
aţi face-o, nu l-aţi putea vedea pe Dumnezeu! Nu aţi vedea decât
lucrul de care aţi fugit atâta vreme, trezindu-vă înlănţuiţi mai mult ca
oricând de acesta.
Ascultându-mă, unii ar putea crede că fac propagandă sexului.
Dacă vă întâlniţi cu asemenea oameni, spuneţi-le că nu au auzit nimic
din ce am spus eu.
La ora actuală, este greu să găsiţi pe această planetă un duşman
mai mare al sexului decât mine, căci dacă ceea ce spun eu va fi
înţeles, oamenii vor transcende această problemă. Pseudo-predicatorii
despre care aţi crezut până acum că sunt duşmani ai sexului sunt în
realitate cei mai y

buni prieteni ai acestuia. Ei au creat o obsesie colectivă faţă de sex,

nu o eliberare faţă de el; opoziţia lor atât de vehementă nu a condus
decât la o atractie si mai sălbatică.
Odată, cineva mi-a spus că nu poate exista bucurie decât dacă
faci ceva interzis sau dezaprobat. Ştim cu toţii că fructul furat este
întotdeauna mai dulce 78decât cel cumpărat de la piaţă. Aşa se explică -
printre altele - de ce propria dumneavoastră soţie nu vi se pare la fel
de atrăgătoare ca soţia vecinului. Cealaltă reprezintă fructul interzis.
Cam aşa stau lucrurile şi cu sexul. Noi l-am acoperit cu asemenea
minciuni, am ridicat în jurul lui ziduri atât de înalte, încât a devenit
cea mai mare atracţie între toate.
Bertrand Russell a scris că în epoca victoriană, pe vremea când
era copil, picioarele doamnelor nu puteau fi văzute niciodată în
public. Rochiile pe care le purtau trebuiau să atingă pământul,
acoperindu-le complet picioarele. Se considera că simpla vedere a
unui picior de femeie era suficientă pentru a trezi dorinţa sexuală a
unui bărbat.
Russell continuă spunând că femeile din ziua de astăzi se plimbă
pe jumătate goale, cu picioarele complet vizibile, fără ca acest lucru
să îi afecteze într-o măsură atât de mare pe bărbaţi. Acest lucru
dovedeşte, afirmă el, că cu cât ascundem mai mult un lucru, cu atât
mai perversă devine atracţia pe care o generează el.
Pentru ca această lume să poată fi eliberată de sexualitate,
copiilor ar trebui să li se permită să stea cât mai mult timp goi în casă.
Atât timp cât este posibil, este recomandabil ca ei să se joace goi unii
cu alţii, băieţei şi fetiţe, astfel încât să se familiarizeze cât mai bine cu
trupurile lor. în acest fel, ei nu vor mai fi nevoiţi mai târziu să facă
eforturi perverse pentru a-şi atinge „din greşeală“ corpurile în
mijlocul mulţimii. Nu vor mai fi nevoiţi să caute poze cu trupuri goale
prin reviste. Vor fi atât de familiarizaţi cu trupurile de sex opus încât
orice atracţie perversă faţă de trup va dispărea.
Din păcate, oamenii moderni procedează exact invers. Ei nu-şi
dau seama că cei care au creat această atracţie obsesivă faţă de sex
sunt chiar cei care le-au impus ideea stupidă de a-şi ascunde trupul.
Copiii ar trebui să rămână şi să se joace goi cât mai mult timp,
astfel încât fetele şi băieţii să îşi vadă reciproc
/V

nuditatea. In acest fel, această boală absurdă nu îi va mai afecta pentru

tot restul vieţii.
Din păcate, nimeni nu face nimic pentru a vindeca această boală.
Mai mult, noi inventăm noi şi noi mijloace pentru a o perpetua.
Astăzi, se publică liber 79 literatură obscenă. Oamenii o citesc,
ascunzându-şi canea sub coperţile Bhagavad-gita-ei sau ale Bibliei.
Aceasta este o literatură pornografică. Pe de altă parte, tot noi venim
şi cerem ca literatura pornografică să fie interzisă, fără să ne gândim
că oamenii care o citesc au fost învăţaţi să se poarte astfel. Protestăm
împotriva pozelor cu nuditate, dar nu ne întrebăm cine sunt aceia care
doresc să le vadă. Este vorba de bărbaţii care nu au avut ocazia până
acum să vadă un trup de femeie.
/V

In mintea lor s-a născut un fel de curiozitate bolnavă de a cunoaşte

acest trup.
Vreau să vă spun că trupul unei femei nu este atât de frumos
cum pare din cauza hainelor moderne. în loc să-l ascundă, hainele au
fost concepute astfel încât să atragă mai degrabă atenţia asupra lui.
Modul nostru de a gândi a condus la rezultate opuse.
Mintea noastră nu va putea transcende sexul decât dacă va
înţelege corect trei lucruri: ce este el, în ce constă rădăcina atracţiei
sale şi motivul pentru care a fost pervertit. Eforturile de a te ridica
deasupra sexului pe orice altă cale au condus la obţinerea unor
rezultate greşite, căci au creat un conflict cu acesta. Oamenii au
devenit duşmanii sexului, nu prietenii săi. Ei l-au reprimat, dar nu l-au
înţeles.
Oamenii au nevoie de înţelegere, nu de reprimare. Cu cât
înţelegerea este mai profundă, cu atât mai sus se poate înălţa fiinţa
umană. Cu cât înţelegerea este mai slabă, cu atât mai mult va încerca
ea să reprime aspectul pe care nu îl înţelege. Reprimarea nu poate
conduce niciodată la succes si la sănătate.
Sexul este cea mai puternică energie pe care o manifestă viaţa,
dar omul nu ar trebui să se oprească aici. Energia sexuală poate fi
transmutată în supraconştiinţă. Pentru ca celibatul să devină posibil,
sexul trebuie mai întâi înţeles. Cunoaşterea sa echivalează cu
eliberarea de el, cu transcenderea lui. Din păcate, chiar şi după o viaţă
întreagă de experienţe sexuale, oamenii nu fac nici un efort pentru a
înţelege că actul amoros le permite accesul trecător la o experienţă de
samcidhi, că reprezintă o fereastră către supraconştiinţă. Aceasta este
explicaţia fascinaţiei sexului.
80
 /
Această experienţă care ne atrage atât de puternic poate fi
înţeleasă prin meditaţie, prin luciditate. Vom descoperi apoi că există
căi mai uşoare pentru a retrăi experienţa - meditaţia, conştientizarea,
practicile yoga etc. Este esenţial însă mai întâi să înţelegem că
această experienţă este cea care ne atrase.
Cineva mi-a scris pentru a-mi spune că se simte foarte stânjenit
de acest subiect al conferinţelor mele. M-a rugat să mă gândesc cât de
ciudat trebuie să se simtă o mamă care stă în auditoriu împreună cu
fiul ei, sau un tată care stă alături de fiica sa. A adăugat că asemenea
lucruri nu ar trebui discutate deschis. I-am răspuns că este extrem de
naiv. O mamă cu adevărat sensibilă ar trebui să îşi împărtăşească
experienţele amoroase cu fiica ei, chiar înainte ca aceasta să pătrundă
în lumea sexului. înainte ca ea să se rătăcească pe cărările greşite ale
sexualităţii, din cauza lipsei de informaţii şi a înţelegerii greşite. Un
tată inteligent ar trebui să procedeze la fel cu fiii săi, pentru ca aceştia
să nu apuce pe căi greşite.
Ironia sorţii face însă ca nici taţii şi nici mamele din ziua de azi
să nu aibă o experienţă suficient de profundă în acest domeniu. Nici
unul dintre ei nu a reuşit să se ridice deasupra sexului. De aceea, ei se
tem că dacă vor auzi prea multe despre sex, copiii lor ar putea cădea
la rândul lor în capcană! Ori de câte ori am prilejul să discut cu
asemenea părinţi despre acest subiect, eu îi întreb: voi pe cine aţi
ascultat? Nu cumva aţi căzut singuri în capcană? Dacă nu vor avea
posibilitatea să cunoască mai multe despre acest subiect, copiii voştri
vor proceda exact la fel ca voi. Ei nu vor avea şansa de a-şi conserva
şi de a-şi transforma energia.
Oricc om a văzut cum arală cărbunele. Oamenii de ştiinţă afirmă
că pe parcursul câtorva mii de ani, acesta se poate transforma într-un
diamant. Ei spun că între cărbune şi diamant nu există nici o diferenţă
chimică sau de structură. Un diamant este manifestarea transformată a
unei bucăţi de cărbune.
Din perspectiva mea, sexul reprezintă cărbunele, iar celibatul
diamantul, starea transformată
81 a cărbunelui. între diamant şi cărbune
nu există o opoziţie. Primul este doar o stare transformată a celui de-
al doilea, este o călătorie a A

cărbunelui într-o altă dimensiune. In mod similar, celibatul nu se află

în opoziţie cu sexul, ci reprezintă o stare transformată a acestuia. Un
duşman al sexului nu va putea practica niciodată celibatul.
Pentru a intra în dimensiunea celibatului... iar acest lucru este
necesar, căci la urma urmei, ce înseamnă celibatul? Celibatul
înseamnă o experienţă prin care comportamentul şi acţiunile tale sunt
comparabile cu cele ale unui zeu, în
A
• care viaţa pe care o duci devine viaţa
«

unui zeu. înseamnă să atingi o stare de divinitate. Această stare poate

fi atinsă prin transformarea energiilor, care devine posibilă numai
prin înţelegere.
/V

In zilele care vor urma, intenţionez să vă vorbesc despre maniera

în care poate fi transformată energia sexuală, astfel încât să puteţi
atinge starea de supraconştiinţă. Sper că mă veţi asculta cu atenţie,
pentru a nu avea parte de neînţelegeri în ceea ce mă priveşte. Vă rog
să îmi puneţi toate întrebările care vă trec prin minte, oricare ar fi
acestea. Trimiteţi-mi-le în scris, iar eu voi răspunde la ele în
următoarele două zile. Nu trebuie să ascundeţi nici o nelămurire pe
care o aveţi. Nu încercaţi să fugiţi de realitate. Adevărul rămâne
adevăr,
indiferent dacă ţinem ochii închişi în fata lui sau îi
■> ■> * deschidem. După părerea mea, singura
persoană cu adevărat religioasă este aceea care are curajul de a privi
în faţă adevărurile vieţii. Oamenii slabi, laşi şi neputincioşi, care nu
îşi asumă curajul de a privi în faţă adevărurile vieţii, nu au nici o
speranţă de a deveni vreodată religioşi.
Vă invit aşadar să ascultaţi cu atenţie subiectul pe care îl voi
trata în continuare, căci înţelepţii şi clarvăzătorii voştri nu au vorbit
niciodată despre el. Probabil că nici voi nu aţi mai auzit vreodată pe
cineva vorbindu-vă despre acest subiect. Poate că mintea voastră se va
înspăimânta. Sper totuşi să mă ascultaţi cu atenţie în zilele care vor
urma, căci nu este exclus ca înţelegerea problemei sexului să vă
conducă în templul supraconştiinţei. Aceasta este speranţa mea. Fie ca
82
existenţa să mi-o împlinească.
 O NOUĂ POARTĂ

Aş dori să încep cu o istorioară.

A existat odată un pictor, care a trăit acum câteva secole.
Dorinţa lui era să realizeze un portret cu adevărat sublim, din
care să emane divinitatea, din ochii căruia să iradieze pacea
infinită. De aceea, artistul nostru a început să caute pe cineva a
cărui faţă să exprime ceva din lumea de dincolo, din lumea
transcendentă.
El a călătorit pretutindeni în ţară, mergând din sat în sat, din
pădure în pădure. în căutarea unei asemenea persoane. După
multă vreme, a întâlnit un păstor din munţi a cărui privire era
plină de inocenţă şi de lumină. Faţa şi trăsăturile sale comunicau
într-adevăr promisiunea unui cămin celest. Era suficient să-l
priveşti o singură dată pentru a te convinge că Dumnezeu
sălăşluieşte în fiinţa umană.
Artistul i-a făcut portretul tânărului păstor. Succesul său a
fost atât de mare încât milioane de copii ale tabloului său s-au
vândut în întreaga lume, chiar şi în cele mai îndepărtate ţări.
Oamenii se simţeau binecuvântaţi numai atârnând portretul în
casele lor.
După circa 20 de ani, când artistul nostru a mai îmbătrânit,
prin minte i-a trecut o altă idee. Experienţa vieţii l-a învăţat că nu
toţi oamenii sunt nişte zei; tot în ei sălăşluieşte şi diavolul. De
aceea, i-a venit ideea să picteze un portret care să reflecte
principiul demoniac din om, gândindu-se că cele două tablouri se
vor completa reciproc, alcătuind împreună o fiinţă umană
adevărată.
A pornit aşadar la drum, căutând un om care să fie un
adevărat demon. A intrat în crâşme şi în cazinouri, în spitalele de
nebuni şi în bordeluri, căutând portretul ideal care să reflecte
focul iadului, cu trăsături cu adevărat malefice, urâte şi sadice -
imaginea perfectă a păcatului. Pictase deja imaginea divinităţii;
dorea să portretizeze acum
87 imaginea răului încarnat.
 După o îndelungă căutare, artistul nostru a întâlnit în sfârşit
un prizonier într-o închisoare. Omul comisese şapte
# A

crime şi urma să fie spânzurat în câteva zile. In ochii săi ardea cu

adevărat focul iadului. Părea o încarnare desăvârşită a urii. Faţa
sa era cea mai urâtă pe care o văzuse vreodată. Fără să mai stea
pe gânduri, artistul a început pe loc să-l picteze.
Când portretul a fost gata, el a adus primul său tablou, cel
care prezenta o faţă divină, şi l-a aşezat alături, pentru a realiza
contrastul. Din punct de vedere artistic, era greu de decis care
dintre ele era mai reuşit decât celălalt; ambele erau nişte
capodopere. Pictorul a rămas multă vreme contemplându-le.
Atunci, a auzit un geamăt. S-a întors şi l-a văzut pe prizonier
plângând.
- De ce plângi prietene? l-a întrebat el cu blândeţe. Această
imagine te tulbură?
Puşcăriaşul i-a răspuns:
A

- In tot acest timp mi-am propus să ascund un anumit lucru

de tine, dar acum nu mai pot. Este evident că nu-ţi dai seama că
primul tablou este tot al meu. Ambele portrete sunt ale mele. Eu
sunt păstorul pe care l-ai întâlnit cu 20 de ani în urmă. Cum să
nu-mi deplâng decăderea? Am căzut din rai în iad, din starea de
divinitate la starea de demon.
, Nu ştiu cât de adevărată este această poveste. Cert este că
orice om are două laturi: una divină şi alta demoniacă, în orice
om există posibilitatea raiului şi cea a iadului. Florile beatitudinii
pot creşte în oricine, dar tot el poate cădea şi în mlaştinile
urâţeniei. Oamenii oscilează în permanenţă între aceste două
extreme. Ei le pot atinge pe amândouă, dar marea majoritate
sfârşesc prin a eşua pe malul iadului. Foarte puţini sunt cei
fericiţi care ştiu să îşi transforme viaţa într-un paradis.
Ce putem face pentru a deveni la fel ca portretul omului
care iradia divinitate? Aş dori să-mi încep conferinţa de astăzi cu
această întrebare. Cum poate deveni viaţa omului un paradis, o
armonie, un parfum?88Cum pot cunoaşte oamenii nemurirea?
Cum pot pătrunde ei în templul divinităţii?
De regulă, viaţa noastră pare să o ia în direcţia opusă, în
copilărie ne aflăm cu toţii în paradis, dar pe măsură ce creştem
ne afundăm din ce în ce mai tare în iad. Aparent, începând din
copilărie noi intrăm într-o spirală descendentă. Lumea copilăriei
este plină de inocenţă şi de puritate, dar, treptat, noi o apucam pe
calea ipocriziei şi a vicleniei. La vârsta bătrâneţii, noi suntem
deja epuizaţi, nu numai din punct de vedere fizic, ci şi spiritual.
Nu numai corpul nostru devine slab şi infirm, ci şi sufletul
nostru. Considerăm însă că acesta este procesul firesc al vieţii şi
mergem mai departe.
Religia pune la îndoială această stare de lucruri. Ea afirmă
că greşim undeva, de vreme ce ajungem din rai în iad. Lucrurile
ar trebui să stea chiar pe dos. Călătoria noastră ar trebui să ne
conducă de la suferinţă la fericire, de la întuneric la lumină, de la
mortalitate la nemurire. Aceasta este unica aspiraţie reală şi
profundă a fiinţei: aceea de a atinge nemurirea, de a trece din
întuneric în lumină, din neadevăr în adevăr.
Pentru a putea face această călătorie către adevăr avem însă
nevoie de un rezervor de energie. Este necesar să ne conservăm
energia, să acumulăm suficient combustibil pentru a ne putea
înălţa cât mai mult. Paradisul nu este pentru cei slabi. Adevărul
vieţii nu poate fi cunoscut de cei care îşi risipesc energia,
devenind lipsiţi de putere. Oamenii lipsiţi de energie nu pot face
această mare călătorie. Este nevoie de multă energie pentru a
escalada aceste înălţimi.
Cheia călătoriei spirituale este conservarea energiei. Cel
care doreşte să cunoască marile înălţimi spirituale trebuie să
dispună de foarte multă energie. Din păcate, noi suntem slabi, o
generaţie bolnavă, care îşi risipeşte continuu energia. Devenim
din ce în ce mai slabi, până când în interiorul nostru nu mai
rămâne decât un mare gol.
Cum ne pierdem această energie?
Principalul canal89prin care se pierde energia este sexul. Şi
cine doreşte să îşi piardă energia? Nimeni, dar actul sexual
aduce cu sine o anumită împlinire, iar fascinaţia acesteia este
atât de mare încât omul este dispus să îşi
A

piardă energia. In momentnl orgasmului se produce o anumită

experienţă, de dragul căreia omul este dispus să plătească orice
preţ.
Dacă am putea trăi această experienţă prin alte mijloace,
mai puţin costisitoare, noi nu am fi dispuşi să ne pierdem
niciodată energia prin intermediul sexului. Există însă vreo altă
cale prin care putem atinge această experienţă, prin care să
putem pătrunde în profunzimile ultime ale fiinţei noastre, prin
care să atingem apogeul vieţii, prin care să ne putem bucura, fie
şi numai pentru o singură clipă, de pacea şi beatitudinea supremă
a sinelui nostru?
Dacă vom descoperi o asemenea cale, ea va produce
o adevărată revoluţie în viata noastră. Oamenii îsi vor
> >i
întoarce atunci spatele în faţa sexului şi vor sta cu faţa direct
către supraconştiinţă. Odată cu această revoluţie, în faţa lor se
vor deschide noi porţi.
Dacă nu vom fi capabili să le arătăm oamenilor o nouă
poartă, ei vor continua să se mişte în acelaşi cerc repetitiv,
distrugându-se singuri. Aşa cum este înţeles sexul la ora actuală,
el nu permite deschiderea unei alte porţi. Dimpotrivă, a condus
omul la un adevărat dezastru. Natura i-a înzestrat pe oameni cu o
poartă: sexul, dar învăţăturile care cu circulat de-a lungul
secolelor au închis această /V

poartă, fără a deschide alta în schimb. In absenţa unei noi porţi,

energia omului este nevoită să se învârtească într-un cerc închis.
Neavând pe unde să iasă, ea se sufocă, conducând omul la
nebunie. El încearcă să redeschidă cu lorţa poarta naturală a
energiei sexuale; mai mult, din cauza presiunii excesive, aceasta
spulberă în calea ei toate zidurile cu care a fost înconjurată,
curgând prin prima spărtură
90 pe care o întâlneşte în cale. Ea
ajunge să curgă astfel de multe ori pe căi nenaturale. Acesta este
unul din marile blesteme care apasă asupra umanităţii: în faţa ei
nu a fost deschisă
o nouă poartă, iar cea veche a fost închisă.
Aşa se explică de ce m-am opus dintotdeauna învăţăturilor
care propagă duşmănia faţă de sex şi suprimarea acestuia, care
au făcut mult rău umanităţii. Din cauza lor, sexualitatea nu
numai că s-a acumulat excesiv în fiinţa umană, dar a apucat-o pe
căi perverse. Care este însă remediul? Poate fi deschisă o altă
poartă?
Am afirmat mai devreme că experienţa trăită în momentul
orgasmului este alcătuită din două elemente: ieşirea în afara
timpului şi starea de dincolo de ego. Timpul dispare şi egoul se
dizolvă. In absenţa egoului şi a timpului, omul trăieşte o scurtă
revelaţie a sinelui său real. Acest moment glorios nu durează
însă prea mult timp, după care omul cade din nou în starea sa
obişnuită. Din păcate, în timpul acestui proces el pierde foarte
multă energie bioelectrică.
Mintea tânjeşte după această experienţă. Ar vrea să o
retrăiască din nou şi din nou. Pe de altă parte, momentul este atât
de efemer încât de-abia îl trăim că şi dispare, fără să lase în urma
sa o amintire clară a experienţei trăite. Tot ce rămâne în urma lui
este o obsesie, un impuls, o dorinţă de a retrăi experienţa, iar
oamenii cad pradă acestei dorinţe, pe care o urmăresc întreaga
lor viaţă. Din păcate, ei nu pot trăi această stare mai mult de o
singură clipă.
Aceeaşi stare poate fi atinsă însă şi prin meditaţie.
Există două modalităţi prin care omul poate avea acces la
starea de conştiinţă supremă: sexul şi meditaţia. Sexul este calea
naturii - îl experimentează inclusiv animalele şi plantele, nu
numai oamenii. Atât timp cât ne limităm să urmăm calea naturii,
nu suntem mai presus de animale. Adevărata umanitate începe în
ziua în care deschidem cea de-a doua poartă. Până atunci, cu
91
greu ne putem numi fiinţe umane. Nu suntem oameni decât cel
mult cu numele. Până atunci, centrul vieţii noastre coincide cu
centrul vieţii animalelor, al naturii. Până când nu vom reuşi să ne
ridicăm ? deasupra acestuia, până când nu vom reuşi să-l
■>

transcendem, vom trăi la fel ca animalele. Deşi ne îmbrăcăm ca

oamenii, deşi vorbim un limbaj şi avem aparenţa exterioară a
unor oameni, pe nivelele profunde ale minţii noastre noi nu
suntem nimic mai mult decât nişte animale.
Aşa se explică de ce, la cea mai mică ocazie de a se
manifesta, animalul din noi iese la suprafaţă. Când India şi
Pakistanul s-au separat am putut vedea cu ochii liberi animalul
care zace în oameni. Am putut vedea de ce sunt capabili oamenii
care se roagă în moschei şi care recită CJita în temple. Ei pot
face crime, violuri, pot incendia, nimic nu pare să le mai stea în
cale. Aceiaşi oameni care se roagă în moschei şi în temple
violează acum femei. Ce s-a întâmplat cu ei?
Dacă aici, în această sală, ar avea loc o revoltă, oamenii si
ar părăsi imediat aparenţa umană şi animalul din ei ar ieşi la
iveală. Animalul din interiorul omului este oricând
/N

j’.ata să fie eliberat din cuşcă. In mijlocul mulţimii, al revoltelor

colective, omul găseşte cea mai bună ocazie de
.1 renunţa la haina strâmtă a umanităţii sale şi de a uita de
/\

.inc. In mijlocul mulţimii, el capătă curajul de a-şi dezlănţui

animalul interior, pe care a reuşit până atunci să îl menţină intr-o
oarecare măsură sub control. De aceea, cele mai hidoase crime
care s-au petrecut vreodată pe suprafaţa pământului sunt cele
făcute de mulţimi, nu cele individuale. ('and este singur, omul se
teme să nu fie văzut, să nu fie etichetat drept un animal, dar în
mijlocul mulţimii el îşi pierde identitatea. Acum face parte
integrantă dintr-o masă. Nu mai există o persoană cu un nume, ci
doar o mare mulţime. Acum, tot ce face omul face în numele
mulţimii.
Şi ce fac asemenea oameni? Ei incendiază, violează, ucid.
Făcând parte integrantă92 din mulţime, ei au ocazia să îşi
dezlănţuie animalul interior. Aşa se explică de ce, la fiecare 5-10
ani, oamenii simt nevoia să pornească un nou război, o nouă
revoltă. Dacă este vorba de un conflict între musulmani şi
hinduşi, e foarte bine. Dacă nu, poate fi şi un conflict între
gujarathi şi marathi, sau, de ce nu, între vorbitorii şi ne vorbitorii
de limba hindusă. Orice pretext este la fel de bun pentru a
dezlănţui animalul interior.
Animalul din om se sufocă dacă este închis prea mult timp
în cuşcă. El rage, sperând să i se dea drumul. Iar acest animal din
interiorul omului nu poate fi învins, nu poate fi transcens decât
atunci când omul se ridică deasupra porţii cu care l-a înzestrat
natura.
La ora actuală, energia vieţii nu are decât un singur
canal prin care poate ieşi, iar acesta este canalul natural,
/\

animalic. închiderea sa generează probleme uriaşe. De aceea,

este esenţial ca înainte de închiderea acestui canal să fie deschis
altul, astfel încât energia să poată curge într-o direcţie diferită.
Acest lucru este posibil. Până acum nu l-au aplicat prea mulţi
oameni deoarece reprimarea pare întotdeauna mai comodă.
Transformarea este mult mai dificilă. Este mult mai uşor să
ascunzi un lucru decât să-l transformi. Pentru transformare este
nevoie de o metodă, de disciplină şi efort. De aceea, omul a ales
calea reprimării energiei sexuale.
El a uitat însă că nimic nu poate fi distrus prin reprimare.
Dimpotrivă, energia respectivă nu face decât să devină şi mai
puternică. El a uitat că reprimarea nu face decât să îi sporească
atracţia faţă de aspectul respectiv. Tot ceea ce reprimăm
pătrunde în nivelele profunde ale
conştiinţei noastre. Chiar dacă reuşim să reprimăm un anumit aspect
în timpul orelor de veghe, noaptea el va ieşi la iveală in visele
noastre. El aşteaptă în interior, gata să iasă la lumină cu prima
ocazie.
Reprimarea nu ne93eliberează niciodată; dimpotrivă, rădăcinile ei
pătrund şi mai adânc în subconştientul nostru, iar noi cădem pradă şi
mai puternic aspectului reprimat. Umanitatea a devenit captiva
sexului tocmai din cauza iTortului ei de a-1 reprima.
Aşa se explică de ce oamenii nu au o perioadă de rut, la fel ca
animalele. Nu există nici un animal care să simtă non-stop impulsul
sexual, 365 de zile din 365. Animalele au o perioadă specifică, un
anotimp al sexualităţii, care vine şi trece. Priviţi însă ce se întâmplă
cu oamenii. Ei au devenit captivii energiei pe care au încercat să o
reprime •a care a pus complet stăpânire pe ei, obsedându-i în
permanenţă.
V-aţi gândit vreodată la faptul că nici un animal nu iinte tot
timpul impulsul sexual, în orice situaţie - cu excepţia omului?
Sexualitatea mocneşte în interiorul oamenilor, ca şi cum sexul ar fi
tot ce contează în viaţa lor. (iun s-a petrecut acest lucru? De ce s-a
petrecut numai în eazul oamenilor, nu şi în cel al animalelor? Există
o singură explicaţie: oamenii au încercat să reprime sexul, care s-a
laspândit în viaţa lor la fel ca o otravă.
Dar ce anume a făcut omul pentru a-şi reprima sexualitatea? El
a condamnat-o, a adoptat o atitudine insultătoare împotriva ei, a
degradat-o, a abuzat-o în fel şi eliip. A numit-o poarta iadului. A
proclamat sexul un păcat. A afirmat că tot ceea ce este legat de sex
trebuie dispreţuit. A inventat tot felul de nume degradante pentru sex,
pentru a-şi justifica astfel reprimarea. Omul nu şi-a dat seama că
viaţa sa s-a umplut de otravă tocmai din cauza acestor abuzuri şi a
acestei atitudini de condamnare.
Nietzsche a făcut odată o afirmaţie extrem de relevantă. El a
spus că religiile au încercat să ucidă sexul otrăvindu-1; deşi nu a
murit, sexul a devenit otrăvit. Ar fi fost mai bine dacă ar fi murit de-
a binelea! Dar nu a fost să fie, iar lucrurile s-au înrăutăţit şi mai tare.
El continuă să trăiască, dar otrăvit.
Sexul otrăvit a devenit „sexualitate“. Sexul există şi 1a.
animale, dar în cazul lor el este sinonim cu energia vieţii.
„Sexualitatea“ nu există
94 însă decât în cazul oamenilor. Animalele nu
au o sexualitate. Priviţi în ochii animalelor; nu veţi găsi în ei nici o
urmă de sexualitate. Dacă veţi privi însă în ochii unui om, veţi găsi
în ei licărul dorinţei, al sexualităţii. Animalele nu şi-au pierdut
frumuseţea primordială. Din cauza reprimării, omul s-a acoperit însă
de urâţenie.
Am afirmat de mai multe ori că dacă dorim ca lumea în care
trăim să fie eliberată de sexualitate, ar trebui să-i lăsăm pe copiii
noştri să se joace împreună, să îşi cunoască trupurile goale. Ei ar
trebui să se familiarizeze cu sexul opus încă înainte ca energia
sexuală să se maturizeze în ei, înainte de vârsta de 14 ani, pentru ca
această dorinţă de cunoaştere să dispară.
Oamenii au procedat însă exact pe dos: ei au încercat chiar să
îmbrace animalele, să le acopere goliciunea, tocmai pentru a nu
corupe copiii! Da, au existat moralişti care au încercat să impună
interzicerea circulaţiei animalelor goale pe străzi!

95
 Vedeţi la câte lucruri se pretează aşa-zişii voştri salvatori,
pentru a salva rasa umană? Ei nu-şi dau seama că sunt chiar cei care
au distrus umanitatea. Nu aţi remarcat niciodată cât de frumoase sunt
animalele, în nuditatea lor? Ele sunt inocente, simple şi directe. Este
aproape imposibil să te gândeşti că un animal este gol. Trebuie să ai
o spaimă nebună de nuditate pentru a-ţi trece un asemenea gând prin
cap. Cei care se tem de goliciune vor face însă orice pentru a
compensa această spaimă. Din păcate, din cauza unor asemenea idei,
umanitatea decade pe zi ce trece.
în realitate, oamenii au nevoie de cu totul altceva: ei ar trebui să
devină atât de simpli, atât de inocenţi încât să poată stea goi fără să se
ruşineze de nuditatea lor, la fel ca Mahavira, maestrul jainist care s-a
decis să renunţe la haine. Oamenii afirmă că prin renunţarea la haine,
el şi-a expus goliciunea. Personal, nu sunt de acord. Eu aş spune
altceva: că mintea sa, conştiinţa sa a devenit atât de curată, de
inocentă, de pură, la fel ca aceea a unui copil, încât nu a mai simţit
nevoia să poarte haine. Când nu ai nimic de ascuns, poţi rămâne gol
fără să te ruşinezi. Dacă ai ceva de ascuns, simţi nevoia să te acoperi.
Dacă nu ai nimic de ascuns, necesitatea hainelor dispare.
Noi avem nevoie să creăm o lume în care indivizii să fie atât de
puri, atât de inocenţi şi atât de lipsiţi de vinovăţie încât să renunţe în
mod natural la haine. De ce ar trebui să ne fie ruşine să stăm goi? în
ziua de azi, oamenii se simt atât de vinovaţi încât nu reuşesc să scape
de acest sentiment nici chiar acoperiţi de haine. De altfel, acestea nu
reuşesc să le acopere goliciunea interioară. Invers, au existat oameni
care nu au fost goi, deşi şi-au expus nuditatea. Nuditatea este o stare
de spirit. Când mintea este pură şi inocentă, chiar şi nuditatea devine
sublimă, căpătând o semnificaţie şi o frumuseţe aparte.
Din păcate, până acum noi am fost hrăniţi cu otravă, iar aceasta
s-a răspândit în întreaga noastră viaţă, impregnându-ne întreaga
existenţă.
în India, femeilor li se cere să îşi transfigureze bărbaţii, să se
gândească la ei ca îa nişte zei. Pe de altă parte, încă din copilărie li se
96
spune că sexul este un păcat, poarta care duce către iad. Cum îşi mai
pot respecta ele bărbaţii, care le silesc să comită acte sexuale,
atrăgându-le astfel către iad? Pe de o parte îi spui unei femei că
bărbatul ei este un zeu, iar pe de altă parte acesta o târăşte în iad,
silind-o să comită un „păcat“.
Când am ţinut o conferinţă pe tema acestui subiect în Bombay,
o femeie a venit la mine şi mi-a spus: „Sunt foarte supărată pe tine.
Sexul este un subiect dezgustător. Sexul este sinonim cu păcatul. De
ce ai vorbit atât de mult despre el? Eu dispreţuiesc sexul“.
Femeia este măritată şi are copii, dar dispreţuieşte sexul. Cum
şi-ar putea iubi ea bărbatul, cel care o sileşte să comită ceva ce
dispreţuieşte? Cum şi-ar putea iubi copiii născuţi dintr-un act sexual?
Iubirea sa va rămâne de-a pururi otrăvită. Oricât de mult ar iubi, în
iubirea ei se va ascunde întotdeauna otrava. Va exista întotdeauna un
zid între această femeie şi bărbatul ei, între ea şi copiii ei, tocmai din
cauza acestei atitudini de condamnare a sexualităţii. Pentru ea, copiii
sunt roade ale păcatului; relaţia dintre ea şi soţul ei este una
păcătoasă. Cum poţi fi prietenul unei persoane cu care întreţii o
relaţie păcătoasă? Cum poţi trăi în armonie cu păcatul?
Cei care condamnă sexul au distrus viaţa de cuplu a oamenilor.
Rezultatul acestei acţiuni nu a fost însă în nici un caz transcenderea
sexului. Bărbatul care se izbeşte de un zid ori de câte ori are de-a
face cu soţia lui nu va putea fi niciodată mulţumit de ea. El se va
duce la alte femei, va (•¿iuta o prostituată. Cea care îl obligă să facă
acest lucru este însăşi soţia lui! Dacă ar fi fost pe deplin mulţumit
acasă, toate celelalte femei din lume i s-ar fi părut cel mult nişte
surori sau nişte mame. Din cauza insatisfacţiei pe care
o trăieşte acasă, el le priveşte însă ca pe nişte soţii potenţiale, ca pe
nişte partenere de cuplu. Este un proces natural, căci acolo unde ar fi
trebuit să descopere fericire şi satisfacţie mi a descoperit decât
nefericire, otravă, repulsie şi discuţii despre păcat. De aceea, el este
silit să îşi caute satisfacţia m altă parte.
Ce este mai rău este că sursa naturală a iubirii a fost otrăvită.
Când între soţ şi soţie apare un sentiment de ■tfmjeneală, de
97
vinovăţie, de păcat, posibilitatea de a creşte ■a de a se transforma
împreună este tăiată de la rădăcină.
Dacă bărbatul şi femeia se bucură de sex într-o manieră
armonioasă, încercând să îl aprofundeze, scufundându-se în iubire
unul faţă de celălalt, fără să condamne în nici un fel actul amoros,
relaţia dintre ei tinde să devină pe zi ce trece
A

din ce în ce mai elevată, mai rafinată. In final, femeia va .laisi prin a-

şi privi bărbatul la fel ca o mamă.
în anul 1930, Gandhi a făcut o vizită la Ceylon, însoţit dc soţia
sa Kasturba. Gazdele lui Gandhi au crezut că acesta a venit însoţit de
mama sa, căci obişnuia să îi spună Kasturbei tna, mamă. în discursul
de bun venit, gazda a declarat că este extrem de onorată de prezenţa
mamei lui
< iandhi, care îl însoţea pe acesta în călătorie şi care era

98
aşezată alături de el. Secretarul lui Gandhi a devenit subit foarte
nervos. Greşeala îi aparţinea; ar fi trebuit să îi prezinte pe membrii
delegaţiei organizatorilor. Era însă prea târziu. Gandhi se îndrepta
deja spre microfon şi se pregătea să vorbească. Secretarul era
îngrijorat de reproşurile pe care urma să i le facă şeful său după
terminarea recepţiei. Nici prin cap nu-i trecea că Gandhi nu era deloc
supărat pe el; dimpotrivă, căci nu există prea mulţi bărbaţi în această
lume care să fi reuşit să îşi transforme soţiile în mame.
A

In discursul său, Gandhi a spus: „Printr-o fericită coincidenţă,

prietenul care a făcut introducerea a rostit v\

adevărul, chiar dacă a făcut o greşeală. In ultimii ani, Kasturba a

devenit cu adevărat mama mea. Cândva, mi-a fost soţie, dar acum
mi-a devenit o mamă“.
Acest lucru este întru totul posibil. Dacă soţul şi soţia fac
efortul de a înţelege ce înseamnă sexul, ei devin prieteni şi tovarăşi
de viaţă, odată cu transformarea sexualităţii lor.
✓s

In momentul în care ei reuşesc să îşi transforme energia sexuală,

între ei se naşte un sentiment copleşitor de
/V

recunoştinţă. înaintea acestui moment, între soţi nu poate

A

exista decât animozitate si o mânie subtilă. înainte de

»

transformare nu poate exista decât o luptă constantă, nicidecum

prietenie.
Prietenia se naşte începând din clipa în care cei doi devin
tovarăşi, vehicule reciproce de transformare a energiilor lor
amoroase. Acesta este momentul în care între cei doi soţi se naşte un
sentiment de recunoştinţă profundă. Bărbatul se umple de respect
pentru soţia sa, deoarece l-a ajutat să se elibereze de dorinţa sexuală.
Femeia se umple de recunoştinţă faţă de soţul ei, deoarece a ajutat-o
să scape de pasiune. începând din acel moment, cei doi încep să
trăiască o frumoasă poveste de prietenie, de iubire, nu doar
o simplă relaţie amoroasă.
99
Acesta este începutul călătoriei prin care
bărbatul devine un zeu pentru soţia sa şi femeia devine o zeiţă pentru
soţul ei. Din păcate, această posibilitate a fost otrăvită chiar de la
sursă.
De aceea spuneam că este foarte greu să găseşti un duşman mai
mare al sexului decât mine. Duşmănia mea nu are însă nimic de-a
face cu condamnarea sexului; tot ce fac cu este să vă indic direcţia în
care trebuie să mergeţi pentru a vă transforma energia sexuală şi
pentru a o putea transcende. Eu sunt duşmanul sexului în sensul că
pregătesc transformarea cărbunelui în diamant. Unica mea dorinţă
este să transform sexul.
Cum poate fi realizat acest lucru? Care este metoda? Pentru a
transforma sexul, trebuie deschisă o altă poartă.
Sexul nu apare odată cu naşterea copilului, ci după un anumit
interval de timp. Corpul acumulează energie, celulele cresc, iar la
momentul oportun, când corpul este pregătit, apare sexul. Energia se
acumulează lent, iar când devine suficient de puternică, deschide
poarta care i-a fost închisă timp de 14 ani. Acesta este începutul
lumii sexuale pentru copil.
După deschiderea acestei porţi este foarte greu să mai deschizi
cea de a doua poartă, căci natura energiei face ca odată găsit un canal
prin care să treacă să se cramponeze de acel canal, fără a mai căuta o
altă cale de ieşire. După ce Gangele şi-a stabilit albia, el continuă să
curgă prin ea, nu îşi caută un curs nou în fiecare zi. Deşi este
alimentat continuu cu apă primită de la diferite râuri, el nu îşi mai

100
 schimbă albia, in mod similar, energia omului îşi stabileşte un
anumit curs, după care continuă să curgă prin el.
Dacă un om doreşte să se elibereze de sexualitate, el trebuie să
deschidă o poartă nouă înainte de deschiderea porţii energiei sexuale.
Această poartă nouă este meditaţia. Copiii ar trebui să primească
lecţii de meditaţie încă de la cea mai fragedă vârstă. Din păcate, tot
ce îi învaţă părinţii şi profesorii este conflictul cu energia sexuală,
ceea ce reprezintă o prostie absolută. Copiii nu ar trebui să fie
învăţaţi să intre în conflict. învăţătura lor ar trebui să tie una pozitivă,
aşa cum este meditaţia. De altfel, copiilor le este mult mai uşor să
înţeleagă ce înseamnă aceasta, căci poarta energiei sexuale nu s-a
deschis încă în cazul lor. Această poartă este închisă; energia lor este
perfect conservată şi poate bate la orice poartă, deschizând-o. Mai
târziu, aceşti copii vor fi deja prea bătrâni şi le va fi mult mai greu să
înţeleagă ce este meditaţia. O plantă tânără şi fragedă se apleacă uşor
în orice direcţie, dar pe măsură ce îmbătrâneşte, devine din ce în ce
mai rigidă. Dacă încerci să o îndoi, se poate rupe.
Predarea meditaţiei numai după ce omul devine matur
reprezintă o abordare greşită. Ea ar trebui predată înainte de toate
copiilor. Din păcate, aşa cum sunt construiţi, oamenii nu încep să
manifeste un interes pentru meditaţie decât când se apropie de finalul
vieţii. Abia atunci încep ei să-şi pună întrebări legate de meditaţie, de
disciplinele spirituale, de metodele prin care pot obţine pacea
interioară. Când nu mai au nici un pic de energie, când toate
posibilităţile lor de a progresa s-au epuizat, când trupul lor s-a
rigidizat şi şi-a pierdut supleţea, când schimbarea devine extrem de
dificilă - ei încearcă să se transforme. Oameni tu un picior în groapă
vin şi se interesează în ce constă meditaţia. După părerea mea, este o
nebunie! Această planetă nu va cunoaşte niciodată pacea şi meditaţia
până când nu vom reuşi să asociem aceste concepte cu noii născuţi.
Este .ibsurd să predai meditaţia unor oameni aflaţi în amurgul vieţii.
Efortul de a atinge pacea interioară devine uriaş şi mutil în această
perioadă a vieţii, când
101
totul ar fi putut fi extrem de simplu dacă s-ar
fi realizat 1a o vârstă mult mai liagedă.
 Aşadar, primul pas către transformarea sexului constă in
predarea meditaţiei copiilor mici, în iniţierea lor în arta Iueii, a non-
mintii, a tăcerii. Oricum, după standardele omului adult, copiii sunt
deja tăcuţi şi împăcaţi sufleteşte. Dacă sunt direcţionaţi într-o măsură
cât de mică şi dacă unt învăţaţi să păstreze tăcerea şi să se relaxeze în
fiecare . i câte puţin, la vârsta de 14 ani, când vor atinge maturitatea •
xuală, noua poartă va fi deja deschisă în cazul lor. Ajunsă la
maturitate, energia va începe să curgă în mod natural pi iu această
poartă. Ei vor fi deja familiarizaţi cu experienţa parii, a beatitudinii, a
ieşirii în afara timpului şi a stării
• j-otice, cu mult timp înainte de a experimenta sexul. Această ■
unoaştere îi va împiedica să îşi canalizeze energia pe căi (•ieşite,
orientând-o pe calea cea bună.
/S • • A
t t

fn loc să le predăm liniştea meditaţiei, noi îi învăţăm pe copii să

condamne sexul. „Sexul este un păcat, sexul e:;te murdar“. Le
spunem că este ceva urât, ceva rău, că cei
• are îl practică ajung în iad. Toate aceste afirmaţii nu îi fac pe copii
decât să devină şi mai curioşi. Ei vor să afle mai multe despre acest
iad, despre acest lucru rău şi murdar
i .iu* îi înspăimântă atât de tare pe părinţii lor.
/\

In scurt timp. copiii află că părinţii lor practică ceea ce le

interzic lor să cunoască. Din acest moment, respectul şi încrederea
lor în părinţi dispar. Nu educaţia modernă este responsabilă pentru
diminuarea respectului faţă de părinţi, aşa cum se pretinde, ci părinţii
înşişi. Copiii află în scurt timp că părinţii lor sunt plenar angrenaţi în
activitatea despre care le spun lor că este murdară, că viaţa lor de zi
este complet diferită de cea de noapte, că între ceea ce spun şi ceea
ce fac există o mare deosebire.
Copiii sunt nişte observatori foarte buni. Ei sunt foarte atenţi la
ceea ce se petrece în casă. Ei văd imediat că ceea ce tata numeşte „o
treabă murdară“ şi mama „un păcat“ se petrece chiar acasă la ei.
Respectul lor faţă de părinţi
102
se evaporă, căci îşi dau seama că aceştia
sunt nişte ipocriţi, nişte mincinoşi. Una spun şi alta fac. Şi toată
această decepţie este centrată în jurul sexului.
Nu vă învăţaţi copiii că sexul este un păcat. Spuneţi-le că acesta
face parte integrantă din viaţă, că reprezintă viaţa
A

însăşi. In acest fel, ei vor înţelege mult mai corect comportamentul

vostru. Când vor mai creşte şi vor înţelege mai bine ce se întâmplă,
respectul lor faţă de sinceritatea dumneavoastră se va amplifica.
Nimic nu-i va ajuta mai mult în viaţă să devină religioşi decât
descoperirea faptului că părinţii lor sunt oameni cinstiţi şi oneşti. Din
păcate, majoritatea copiilor află că părinţii lor sunt nişte mincinoşi şi
nişte ipocriţi. Reprimarea sexului a creat o prăpastie între soţi şi soţii,
dar şi între părinţi şi copii.
Umanitatea nu are nevoie de acest conflict cu sexul, de această
condamnare a energiei amoroase. Ea are nevoie de o educaţie
sexuală corectă. De îndată ce copiii devin suficient de maturi pentru
a pune întrebări, spuneţi-le tot ce este esenţial să cunoască, tot ce pot
înţelege ei la vârsta respectivă, astfel încât să nu devină excesiv de
curioşi faţă de sex, să nu fie atraşi de acesta până la obsesie,
încercând să afle ce-i cu el pe căi greşite. Copiii vor afla oricum ceea
ce îi interesează, dar dacă cei care îi vor informa vor fi oameni
nepotriviţi, dacă vor primi această cunoaştere pe canale greşite, vor
suporta durerea pentru tot restul vieţii lor. Intre ei şi părinţii lor se va
crea un zid al tăcerii şi al secretului, ca şi cum nici unii dintre ei nu ar
şti nimic despre sex.
Copiii trebuie să primească o educaţie sexuală corectă.
în al doilea rând, ei trebuie să fie învăţaţi să mediteze, să
rămână calmi, senini, tăcuţi, să atingă starea non-mentală. Copiii pot
învăţa foarte uşor acest lucru dacă li se creează condiţii să rămână
liniştiţi timp de o oră sau două în fiecare zi. în mod evident, acest
lucru nu va fi posibil decât dacă veţi medita alături de ei. O oră
petrecută zilnic în tăcere ar trebui să fie o obligaţie în fiecare casă.
Dacă dintr-un motiv sau altul, sunteţi nevoiţi să săriţi peste o masă,
acest lucru poate fi tolerat, dar nimic nu ar trebui să vă împiedice să
103
practicaţi ora zilnică de meditaţie. O casă în care nu este practicată
zilnic meditaţia nu poate fi numită un „cămin“.
Dacă va practica o oră de meditaţie în fiecare zi, la vârsta de 14
ani poarta spirituală va fi deja deschisă pentru copil. El va şti să
experimenteze ieşirea în afara timpului şi transcenderea egoului, va
începe să-şi cunoască sufletul, iar sexul i se va părea ceva
nesemnificativ prin comparaţie. De aceea, copilul nu va mai alerga
ca un nebun în goana după sex, căci energia lui va curge deja pe un
alt canal.

104
 Acesta este primul pas. Meditaţia este primul pas în disciplina
celibatului, a transcenderii energiei sexuale, a transformării acesteia.
Cel de-al doilea pas este iubirea. Copiii ar trebui să fie învăţaţi
să iubească încă de ia cea mai fragedă vârstă. Până acum, s-a
considerat că predarea iubirii nu îi poate conduce pe copii decât către
trezirea sexualităţii. Această teamă este însă lipsită de temei.
învăţătura legată de sex poate conduce (eventual) la iubire, dar cea
legată de iubire nu va conduce niciodată pe cineva către trezirea
sexualităţii. Dimpotrivă. Cu cât iubirea creşte mai mult, cu atât mai
puternică devine sublimarea energiei sexuale în iubire. Cu cât iubirea
este mai redusă, cu atât mai orientată va fi fiinţa către sexualitate,
către ură, către dizarmonie, gelozie, competitivitate, îngrijorare şi
nefericire. Energiile sale vor stagna şi singura cale de ieşire pe care o
vor găsi va fi canalul sexual.
Iubirea este o supapă pentru energie. Ea este creatoare şi
permite curgerea continuă a energiei, aducând cu sine o stare de
satisfacţie. Această satisfacţie este mult mai plenară şi mai valoroasă
decât cea produsă de sex. Cel care va cunoaşte această satisfacţie nu
va mai căuta niciodată un substitut pentru ea, la fel cum o persoană
care primeşte nestemate nu va mai căuta niciodată să adune
pietricele.
Un om plin de ură nu va cunoaşte niciodată satisfacţia. Ura
divide, distruge lucrurile, iar distrugerea nu atrage niciodată după
sine satisfacţia. Satisfacţia nu se poate naşte decât în urma unui
proces creator. Gelozia este o luptă interioară, iar aceasta nu poate
atrage niciodată satisfacţia.
Satisfacţia nu poate apărea decât ca urmare a dăruirii, a
împărtăşirii, niciodată ca urmare a acumulării. Un om aflat în
conflict încearcă să acumuleze tot timpul, dar acumularea nu atrage
după sine satisfacţia. Un om ambiţios aleargă dintr-o funcţie în alta,
dar nu va cunoaşte niciodată pacea.
105
Pacea nu coboară decât asupra celor care pornesc în călătoria
iubirii, care se duc în pelerinaj de la o persoană iubită la alta. Ea nu
coboară niciodată asupra celor care pornesc în călătoria puterii. Cu
cât un om este mai plin de iubire, cu atât mai mare este satisfacţia sa,
mulţumirea, fericirea, sentimentul împlinirii de sine. Faţa unui
asemenea om va exprima lumina fericirii sale interioare. El nu va fi
atras de dimensiunea sexului. Nu va fi nevoit să facă eforturi
deosebite pentru a nu fi atras în această dimensiune. O va evita cu
uşurinţă, căci iubirea îi va permite să experimenteze non-stop
satisfacţia trăită pentru o clipă prin sex.
Aşadar, pasul următor este cultivarea iubirii. Pentru a fi iniţiaţi
în iubire, nu este necesar să iubim numai fiinţele umane. Important
este să iubim, să emanăm o stare de iubire, fără un obiect anumit.
Poţi să ridici o piatră ca şi cum ai ridica de jos un prieten şi poţi
da mâna cu cineva ca şi cum ai da mâna cu duşmanul. Poţi să te porţi
cu un obiect ca şi cum te-ai purta cu o fiinţă şi poţi să tratezi fiinţele
umane mai rău decât ai face-o cu un obiect. Un om plin de ură îi va
trata pe oameni la fel ca pe nişte obiecte. Unul plin de iubire va
transfera ceva din personalitatea sa vie chiar şi obiectelor.
Se spune că un călător german s-a dus odată la un mistic
celebru. Dintr-un motiv sau altul, omul nostru era plin de mânie. El
şi-a dezlegat furios şireturile, şi-a aruncat pantofii într-un colţ şi a
apăsat cu putere pe clanţă, mai să
o scoată din şuruburi.
Atunci când este furios, omul poate face chiar şi asemenea
operaţiuni simple, cum ar fi scoaterea pantofilor din picioare, ca şi
cum ar avea de-a face cu un duşman. El va deschide uşa ca şi cum
aceasta l-ar trata cu ostilitate.
Aşadar, omul nostru a deschis uşa, a intrat şi s-a înclinat în faţa
gazdei.
Misticul i-a spus:
- Nu, nu-ţi pot accepta încă salutul. Mai întâi trebuie să le ceri
iertare pantofilor şi uşii.
- Eşti nebun? i-a răspuns omul. Cum să cer iertare unei perechi
de pantofi şi unei uşi? 106
Ce, sunt vii?
 - Atunci când ţi-ai revărsat furia asupra acestor obiecte
neanimate nu păreai să te gândeşti la acest lucru. Ţi-ai aruncat
pantofii ca şi cum ar fi fost nişte fiinţe vii vinovate de ceva, şi ai
deschis uşa cu o agresiune atât de mare de parcă ţi-ar fi fost duşman.
De vreme ce le-ai recunoscut personalitatea revărsându-ţi furia
asupra lor, cred că ar trebui să-ţi ceri scuze faţă de ele. Abia atunci
voi putea vorbi cu tine, altminteri nu.
Călătorul nostru s-a gândit ce drum lung a făcut din Germania
până aici ca să-l cunoască pe acest om şi şi-a dat seama că ar fi
regretabil să rateze întâlnirea pentru un motiv atât de trivial. De
aceea, el s-a îndreptat către pantofi, şi-a împreunat palmele şi le-a
spus: „Prieteni, vă cer iertare pentru comportamentul meu“. S-a
îndreptat apoi către uşă
/N

şi i-a spus: ,,Imi pare rău. Am greşit atunci când te-am împins cu
atâta furie“.
Povestea este reală, iar călătorul si-a scris mai târziu
7
» memoriile. El spune că la început s-a
simţit ridicol, dar când a terminat a simţit o stare de pace pe care nu
o mai
cunoscuse de multă vreme. Starea pe care o simţea depăşea orice
imaginaţie şi a atins-o numai cerându-şi iertare de la
0 pereche de pantofi şi de la o uşă.
După ce a făcut acest gest, el s-a aşezat alături de mistic, care a
început să râdă şi i-a spus:
- Acum e în regulă. Putem vorbi în sfârşit. Ai demonstrat că
poţi să iubeşti, să stabileşti o stare de comuniune cu cineva. Acum
poţi înţelege, căci eşti liniştit şi fericit.
Aşadar, nu este necesar să dovediţi iubire numai faţă de fiinţele
umane. Important este să fiţi plini de iubire.
Să spui că cineva are datoria să îşi iubească mama este greşit.
Dacă o mamă îi cere copilului ei să o iubească numai pentru că îi este
mamă, această învăţătură este eronată. Iubirea care are o justificare
107
este falsă. Să-i ceri copilului să te iubească pentru că eşti tatăl lui este
greşit, căci îi impune acestuia o motivaţie.
Iubirea este necondiţionată; ea nu depinde niciodată <lc o
motivaţie. Dacă o mamă îi spune copilului ei: „Te-am îngrijit atâta
vreme, te-am crescut; de aceea, ai datoria să mă iubeşti“, ea îi oferă
acestuia o justificare pentru iubirea lui; acesta este sfârşitul iubirii,
chiar dacă, forţat, copilul va pretinde că o iubeşte pentru că este
mama lui.
/V

învăţătura referitoare la iubire nu înseamnă să oferiţi motivaţii

iubirii, ci doar să creaţi un mediu propice în care copilul să se umple
de iubire.
O mamă care îi spune copilului ei: „lubeşte-mă pentru
1 ă sunt mama ta“ nu îl învaţă pe acesta să iubească. Ea ar trebui să-i
spună cu totul altceva: „Iubirea priveşte viaţa ta, viitorul tău, fericirea
de care te vei bucura. Trebuie să îi

108
iubeşti pe toţi cei care îţi ies în cale, indiferent dacă este vorba de o
piatră, de o floare, de un animal sau de o fiinţă umană. Nu obiectul
iubirii contează, ci starea de iubire în general. Viitorul tău depinde de
această stare. Fericirea de care te vei bucura în viaţă depinde de
iubirea pe care vei fi capabil să o manifeşti“.
Dacă doresc să se elibereze de sexualitate, oamenii au nevoie
de o asemenea educaţie. Din păcate, noi nu îi educăm în sensul
cultivării iubirii. Mai mult, atunci când vorbim de iubire, noi suntem
falşi şi ridicoli.
Credeţi că este posibil să iubeşti pe cineva şi să urăşti pe
altcineva? Nu, nu este. Un om plin de iubire este un om plin de
iubire; procesul nu are nimic de-a face cu individualitatea. Chiar şi
atunci când este singur, acest om va fi plin de iubire. Iubirea face
parte integrantă din natura omului; ea nu are nimic de-a face cu
relaţia pe care o are el cu altcineva.
Un om mânios va fi mânios chiar şi atunci când este singur. îţi
poţi da seama de acest lucru cu uşurinţă, chiar
/V

dacă nu are pe cine să îşi verse furia. întreaga sa personalitate este

aceea a unui om mânios. Invers, dacă vezi o persoană plină de iubire,
îţi poţi da seama de acest lucru, chiar dacă
este singură.
Florile care cresc în solitudinea junglei înfloresc şi îşi revarsă
parfumul indiferent dacă lângă ele este cineva care să le aprecieze
frumuseţea sau nu. Parfumul reprezintă natura lor. Nu vă faceţi iluzii
crezând că o floare emană un anumit parfum numai de dragul
dumneavoastră!
Iubirea ar trebui să devină însăşi starea dumneavoastră
existenţială; ea nu ar trebui să depindă de „cineva“.

no
îndrăgostiţii doresc ca fiinţa iubită să îi iubească numai pe ei. Ei nu-şi
dau seama că nu poţi iubi pe nimeni până când nu devii capabil să
iubeşti pe toată lumea. Soţia îi spune soţului să o iubească numai pe
ea; fluxul iubirii sale ar trebui să curgă numai către ea. Din păcate, ea
nu-şi dă seama că această iubire este falsă, iar cauza acestei falsităţi
este chiar ea. Cum ar putea un soţ care nu este tot timpul plin de
iubire pentru toţi cei din jur să o iubească sincer?
Iubirea trebuie să devină însăşi natura vieţii, 24 de ore ilin 24.
Nu poţi fi plin de iubire faţă de cineva şi lipsit de iubire faţa de restul
lumii. Până acum. foarte puţini oameni şi-au dat seama de acest
adevăr simplu. Tatăl îi cere copilului să îî iubească pe el, nu şi pe
bătrânul servitor al casei. Ce nevoie ar avea? Nu este decât un biet
servitor. Dar acest servitor este şi el tatăl cuiva... Iar bărbatul care îi
cere
l i ului său să îl iubească numai pe el, nu şi pe bătrânul servitor, nu îşi
dă seama că va îmbătrâni şi el cândva, plângându-se că fiul său nu îl
mai iubeşte. Dacă l-ar fi invătat să îsi cultive iubirea fată de toată
lumea, fiul său ar
l i continuat să-l iubească.
Iubirea este legată de natura interioară, nu de o relaţie sau alta.
Ea reprezintă o stare existenţială, o componentă
/s

interioară a individualităţii. învăţătura, pe care le-o dăm copiilor ar

trebui să reflecte acest lucru. Dacă un copil aruncă o simplă carte
dovedind lipsă de respect, lui ar trebui să i se atragă atenţia: „Nu este
frumos să arunci aşa cartea,
l e-ai purtat urât faţă de ea. Asta arată că nu ştii să te porţi“.
îmi aduc aminte de o poveste legată de un mistic care
A

(raia într-o colibă mică. Intr-o noapte, misticul şi soţia sa

110
dormeau profund, în timp ce afară ploua cu găleata. La uşă a bătut
cineva, care dorea adăpost.
Misticul i-a spus soţiei sale:
- E cineva la uşă, un călător, un prieten necunoscut. Te rog,
deschide uşa.
- Vezi bine că nu avem loc, i-a răspuns soţia sa. Abia reuşim
să ne înghesuim noi doi în acest spaţiu strâmt. Cum am mai putea
primi pe cineva?
/\
- Draga mea, i-a spus misticul, nu trăim într-un palat.
Intr-un palat nu găseşti niciodată suficient spaţiu, dar în coliba unui
om sărman mai poate intra întotdeauna cineva.
- Ce legătură are sărăcia şi bogăţia cu discuţia noastră? l-a
întrebat soţia. Realitatea este că trăim într-o colibă foarte, foarte
mică!
- Dacă ai suficient loc în inimă, i-a răspuns misticul, chiar şi o
mică colibă poate deveni un palat. Dacă inima ta e strâmtă, chiar şi
un palat ţi se va părea prea mic pentru a primi un oaspete. De aceea,
deschide, te rog, uşa. Cum am putea refuza un om care ne bate la
uşă? Până acum, am reuşit să stăm întinşi. Când vom fi trei, poate că
nu vom mai reuşi să stăm întinşi, dar ne vom putea înghesui într-o
poziţie şezând. Trei persoane care stau în această poziţie pot încăpea
în casa noastră.
Soţia misticului a fost nevoită să deschidă uşa. în colibă a intrat
un străin cu hainele ude. Cei trei s-au aşezat şi au început să discute.
După o vreme, au mai venit doi oameni si au bătut la usă.
> y

Misticul a spus:
- Se pare că au mai sosit nişte oameni, şi i-a cerut străinului,
care era mai aproape de uşă, să o deschidă.
Omul a spus:
- Să deschid uşa? Bine, dar nu mai este ioc.
Acest om primise el însuşi adăpost în colibă cu câteva
minute mai devreme, dar a uitat că nu iubirea misticului pentru el i-a
creat acest loc, ci faptul
111 că misticul era plin <le iubire. Acum alţi
oameni aveau nevoie de adăpost, iar iubirea misticului dorea să-i
primească.
Aşadar, străinul a spus:
- Nu mai avem loc. Nu vezi cât de înghesuiţi stăm?
Misticul a râs şi i-a răspuns:
- Dragul meu, oare nu tot eu ţi-am făcut loc şi ţie? Ai putut
intra în coliba noastră numai datorită iubirii care există in ea. Această
iubire nu a dispărut, nu s-a terminal: cu tine. Te rog, deschide uşa.
Acum stăm încă iară să ne atingem. Dacă ne vom înghesui unii în
alţii, vom încăpea cu toţii. Putem crea astfel destul spaţiu. De altfel,
noaptea este friguroasă, aşa că ne vom putea încălzi mai bine dacă ne
vom apropia ceva mai mult unii de ceilalţi.
Omul a deschis uşa şi în colibă au intrat încă doi străini. Aceştia
s-au înghesuit lângă cei trei şi au început să discute cu aceştia.
5

Subit, un măgar a deschis uşa cu capul. Era ud şi dorea şi el să

se adăpostească. Misticul le-a cerut ultimilor doi oaspeţi să îi
deschidă complet uşa şi să îl lase să intre.
- A mai sosit un prieten necunoscut, a spus el.
Revoltaţi, cei doi au spus:
- Acesta nu este un prieten. Este doar un măgar. Nu •■sic
necesar să mai deschidem uşa, cu atât mai mult cu cât suntem deja
foarte înghesuiţi.
Misticul le-a răspuns:
- Poate nu ştiţi, dar la uşile celor bogaţi, oamenii sunt dataţi
precum animalele. Aceasta nu este însă decât coliba

112
 unui om sărman, iar noi suntem obişnuiţi să tratăm chiar şi
animalele ca pe nişte fiinţe umane. Vă rog, deschideţi uşa.
La unison, cei doi au strigat:
- Bine, dar cu spaţiul ce facem?
A

- Există încă destul spaţiu. In loc să stăm şezând, vom

/\

sta în picioare. In acest fel, vom avea cu toţii loc. De altfel, nu vă

faceţi griji, dacă nu vom încăpea, sunt dispus să ies eu afară...
Până acolo poate merge iubirea!
Unicul lucru necesar este să creaţi o atitudine plină de iubire, o
inimă iubitoare. Aceasta va atrage după sine o stare de satisfacţie, de
fericire.
Nu aţi remarcat niciodată că atunci când manifestaţi o iubire
cât de mică faţă de altcineva, întreaga dumneavoastră fiinţă este
invadată de un val uriaş de căldură, de mulţumire? Nu v-aţi dat
seama până acum că cele mai profunde momente de fericire sunt cele
trăite în clipele în care vă dăruiţi iubirea necondiţionată? Chiar dacă
nu sunteţi lângă fiinţa iubită, nu aţi remarcat ce stare de pace coboară
asupra dumneavoastră atunci când ie zâmbiţi pur şi simplu celor din
jur, chiar dacă nu îi cunoaşteţi? Nu aţi trăit bucuria pe care o simte
inima atunci când ridicaţi de jos o persoană căzută, când daţi o mână
de ajutor cuiva care are nevoie de ea, când oferiţi o floare unui om
bolnav? Nu vorbesc acum de tatăl sau de mama dumneavoastră, ci de
o persoană complet străină. Simplul act al dăruirii reprezintă o mare
răsplată, căci atrage după sine o stare de fericire profundă.
Cultivaţi iubirea - iubirea pentru plante, pentru animale, pentru
oameni, pentru străini, pentru fiinţele care trăiesc în altă parte, poate
pe alte planete, pe lună şi pe stele. Cultivaţi în permanenţă această
stare de iubire.
Pe măsură ce iubirea se amplifică, dorinţa de a face
/\

sex se diminuează. împreună cu meditaţia, iubirea deschide poarta

către divinitate. Când
113 cele două fuzionează, omul atinge starea
supremă. Rezultatul acestei realizări este celibatul. Acum, întreaga
energie a vieţii curge printr-un nou canal. Nici o picătură din ea nu se
mai risipeşte. Ea curge prin canalul interior central, iar mişcarea ei
este ascendentă.
în clipa de faţă, mişcarea energiei este mai degrabă
descendentă. Ea nu reuşeşte să se ridice decât pe nivelele inferioare
ale fiinţei. Activitatea sexuală reprezintă curgerea descendentă a
energiei, în timp ce celibatul reprezintă curgerea ei ascendentă.
Secretele celibatului sunt iubirea şi meditaţia.
Vă propun să vorbim acum despre realizările care pot
l i atinse cu ajutorul celibatului. Ce anume ne aduce în plus acesta?
Ce avem de câştigat de pe urma lui? Am vorbit până acum de iubire
şi de meditaţie. Am afirmat că predarea celor două stări trebuie
începută încă din copilărie. Asta nu înseamnă că dacă nu mai sunteţi
copii, nu mai este nimic de făcut în cazul dumneavoastră. Nu vă
grăbiţi să trageţi această concluzie şi să plecaţi, in acest caz, efortul
meu de până acum ar fi în zadar. Indiferent de vârsta pe care o aveţi,
efortul pe care trebuie să-l faceţi începe astăzi. Deşi devine din ce în
ce mai dificil odată cu maturizarea, el poate fi făcut la orice vârstă.
Cazul cel mai fericit este ca omul să înceapă munca spirituală în
copilărie, dar ea poate
l i începută în orice etapă a vieţii. Puteţi începe foarte bine chiar
astăzi. Cei pregătiţi să înveţe sunt încă nişte copii, chiar dacă vârsta
lor este înaintată. Dacă mai au încă deschidere faţă de învăţătură,
dacă nu s-au cramponat de ideea că ştiu deja totul, că au realizat deja
toate experienţele, călătoria lor poate începe ia fel de uşor ca în cazul
unui copil.
Se spune că Gautama Buddha l-a întrebat într-o zi pe un
bhikshu pe care îl iniţiase cu ani în urmă:
- Bhikshu, ce vârstă ai?
- Cinci ani, i-a răspuns bhikshu.
Buddha a rămas 114surprins.
 - Cinci ani? Arăţi de parcă ai avea 70. Ce fel de răspuns este
acesta?
- Vreau să spun că raza meditaţiei nu a pătruns în viaţa mea
decât acum cinci ani, iar iubirea nu a înflorit în fiinţa mea decât în
ultimii cinci ani. înainte, viaţa mea a fost mai degrabă un vis.
Existam, dar dormeam. De aceea, atunci când mă gândesc la vârsta
pe care o am, nu ţin cont şi de acei ani. Cum aş putea-o face? Viaţa
mea reală a început abia acum cinci ani. De aceea, aceasta este vârsta
mea.
Buddha le-a cerut tuturor discipolilor să mediteze la răspunsul
bătrânului:
- La fel ar trebui să vă calculaţi cu toţii vârsta, căci numai
aceasta este vârsta corectă.
Dacă iubirea şi meditaţia nu s-au născut încă în fiinţa
dumneavoastră, viaţa pe care aţi trăit-o până acum a fost inutilă.
Puteţi spune că nu v-aţi născut încă, dar nu este niciodată prea târziu
să vă naşteţi.
De aceea, nu vă grăbiţi să trageţi concluzia că dacă aţi trecut de
vârsta copilăriei nu mai puteţi face nimic. Nimeni ii ii a ajuns
vreodată atât de departe încât să nu se mai poată întoarce acasă.
Nimeni nu a avansat vreodată atât de muit pe calea greşită încât să nu
mai poată găsi calea cea dreaptă. ('hiar dacă aţi trăit în întuneric mii
de ani, asta nu înseamnă că dacă veţi aprinde lumina, întunericul vă
va spune: „Vârsta mea este de câteva mii de ani, aşa că nu am de
gând să plec“.
Oricât de mult ar fi domnit, întunericul dispare
A

instantaneu în clipa în care se aprinde lumina. In copilărie, acest

proces este mult mai uşor. Ulterior, el devine ceva mai dificil, dar nu
imposibil. Ceva mai dificil înseamnă doar ceva mai mult efort, ceva
mai multă hotărâre interioară, o intenţie ceva mai fermă; înseamnă că
trebuie să spargeţi ii parele personalităţii dumneavoastră cu ceva mai
multă lorţă, pentru a deschide astfel noi canale.
115
Oricât de palide vor fi primele raze de lumină pe care Ir veţi
primi pe noua cale, vă asigur că ele vi se vor părea o răsplată imensă
şi nemeritată prin comparaţie cu efortul lacut. Chiar de la prima rază
a adevărului care vi se va ic vela, veţi simţi că aţi realizat ceva
uluitor, fără să fi făcut aproape nimic pentru a atinge această
realizare, căci adevărul este nepreţuit, iar prin comparaţie cu el
eforturile omului par minore şi nesemnificative. De aceea, vă rog, nu
mă înţelegeţi greşit. Aceasta este rugămintea mea.
NAŞTEREA UNEI NOI UMANITĂTI
5 9

într-un sătuc din India, profesorul povestea a mia oară

Ramayana, legenda Iui Rama. Aproape toţi copiii moţăiau. Nu este
deloc de mirare ca cei mici să adoarmă atunci când li se spune
aceeaşi poveste de mai multe ori; nici chiar adulţii nu reuşesc
întotdeauna să se menţină treji în asemenea ocazii. O poveste
repetată de prea multe ori îşi pierde complet interesul şi este greu să
o mai asculţi păstrându-ţi luciditatea.
Profesorul recita mecanic, fără să privească măcar
< artea deschisă din faţa lui, căci îşi amintea pe de rost povestea.
Chiar şi un om netrezit şi-ar fi dat seama că predă într-o stare de
transă, de parcă dormea. Recita episoadele legendei la fel ca un
papagal, aproape inconştient.
Subit, în clasă s-a produs un murmur: se pare că sosise i»
inspecţie. Inspectorul a intrat în clasă, copiii au devenit atenţi, iar
profesorul a început să predea şi el într-o stare mult mai conştientă.
Inspectorul a spus:
- Mă bucur să constat că le predai copiilor legenda
Kainayanei. Aş dori să le pun câteva întrebări în legătură
• această poveste.
ii

Pornind de la convingerea că cei mici îşi amintesc întotdeauna

cu uşurinţă poveştile legate de distrugeri, cu tot felul de lupte şi de
eroi, el le-a pus o întrebare simplă:
- Spuneţi-mi, copii, cine a rapt săgeata lui Shiva?
116
Unul dintre copii a ridicat mâna şi a spus:
 - Vă jur, domnule, nu am fost eu. Am lipsit timp de 15 zile de
la scoală. Si nici nu stiu cine a fost cel care a
> } * rupt-o. Doresc să clarific aceste lucruri, căci
ori de câte ori se strică ceva în această şcoală, eu sunt primul tras la
răspundere.
Inspectorul a rămas uimit. Era un răspuns pe care nu şi l-ar fi
imaginat în o mie de ani. S-a întors către profesor, care era pe
punctul de a-1 lovi pe copil cu nuiaua şi care a spus:
- Sigur el a făcut-o. Este cel mai obraznic dintre toţi.
După care a strigat la copil:
- Dacă nu ai fost tu, atunci de ce te-ai ridicat imediat, spunând
că nu ai făcut-o tu?
S-a adresat apoi inspectorului:
- Nu vă lăsaţi păcălit de inocenţa sa aparentă. 99% din
stricăciunile produse în această şcoală i se datorează.
Inspectorul a rămas fără grai. Tot ce a mai putut face a fost să
iasă din clasă şi să meargă la director, căruia i-a povestit totul. I-a
cerut acestuia să-i spună ce măsuri intenţionează să ia.
Directorul 1-a implorai pe inspector să nu continue cu
investigaţia sa. I-a explicat că în aceste vremuri, era periculos să
spui ceva împotriva elevilor.
- Indiferent cine a fost cel care a rupt săgeata, a spus el, vă
rog, lăsaţi lucrurile aşa cum sunt. Nu am mai avut probleme cu
elevii de cel puţin două luni. De-a lungul timpului, aceştia au stricat
incredibil de multe lucruri, au dat foc mobilei şi au distrus aproape
complet clădirea şcolii. Cel mai bine este să nu reacţionăm. Dacă le
spui ceva, nu faci decât să îţi baţi singur cuie în talpă. Altminteri,
cine ştie... Ar putea intra în grevă, sau s-ar putea găsi cineva care să
postească până la moarte!
Inspectorul a rămas trăsnit; nu-i venea să-şi creadă urechilor.
De aceea, s-a dus la preşedintele comitetului şcolar si i-a spus
120
întreaga poveste - curn a intrat într-o clasă în care se preda
Ramayana, cum s-a ridicat un băiat care a spus că nu el a fost cel
care a rupt săgeata lui Shiva, cum profesorul a reacţionat, acuzându-
1 pe băiat că el a fost autorul acestei mârşăvii, cum directorul şcolii
l-a rugat, să nu dea curs acestei poveşti, indiferent cine era
vinovatul, considerând că ar ii fost lipsit de înţelepciune şi temându-
se de greve şi de tot felul de nenorociri. Ei l-a întrebat pe preşedinte:
- Ce aveţi de spus în legătura cu această stare de Incruri?
Preşedintele i-a răspuns că directorul avea dreptate.
- De aceea, a adăugat ei, te rog să renunţi la căutarea
vinovatului. Indiferent cine a fost cel care a rupt săgeata, comitetul
şcolii o va repara. Este mult mai bine aşa, decât să cercetăm prea
atenţi cine a fost autorul faptei.
Ce ne spune această poveste? Nimic nou. Ea nu face decât să
ilustreze una din slăbiciunile cele mai comune ale oamenilor.
Aceştia doresc întotdeauna să demonstreze că si iu despre ce este
vorba, chiar dacă nu au nici cea mai mică idee ce se petrece! Nici
unul dintre cei implicaţi în poveste nu ştia cine a fost cel care a rupt
săgeata lui Shiva şi care era semnificaţia acestei fapte. Oare nu ar fi
fost mai

¡121
 bine să recunoască şi să-şi accepte deschis ignoranţa? Dar
nimeni nu se simte vreodată pregătit pentru acest lucru.
Aceasta a fost cea mai mare nenorocire din istoria umanităţii.
Nimeni nu are curajul să spună: „Nu ştiu“ atunci când vine vorba de
viaţă. Această lipsă de curaj este sinucigaşă, căci distruge întreaga
viaţă a omului. Din cauza falsei presupuneri că ştim totul,
răspunsurile pe care le dăm sunt de multe ori ridicole, la fel ca cele
date în povestea noastră de elev, profesor, director şi preşedintele
şcolii. Răspunsul dat în necunoştinţă de cauză nu face altceva decât
să ne arunce în ridicol.
Unii vor spune că nu are prea mare importanţă dacă ştim cine
a fost cel care a rupt săgeata lui Shiva. O fi, dar noi procedăm la fel
şi în ceea ce priveşte întrebările fundamentale, care ne influenţează
direct viaţa, de care depind direcţia pe care o dăm vieţii şi evoluţia
acesteia. Răspunsurile noastre nu fac decât să scoată la iveală
ignoranţa în care ne complăcem. Pe oricine am analiza, viaţa sa ne
demonstrează că acesta nu cunoaşte nimic despre lucrurile
importante. Altminteri, cum ar putea fi explicate toate aceste
eşecuri, întreaga disperare şi anxietate care există în lume?
Aceasta este esenţa mesajului meu despre sex: noi nu ştim
nimic în legătură cu el. Văd că unii dintre voi sunt contrariaţi,
spunându-şi: „Poate că nu ştim nimic despre suflet, despre
Dumnezeu, dar cum poate să spună că nu ştim nimic în legătură cu
sexul? Doar avem soţii şi copii... Cum poate să spună că nu ştim
nimic despre sex?“
Doresc totuşi să insist, deşi mulţi dintre dumneavoastră nu vor
fi de acord cu mine. Eu afirm că deşi aţi trecut prin experienţa
sexului, nu ştiţi mai multe despre ea decât un copilaş. Atât şi nimic
mai mult. Simpla experimentare a unui lucru nu este suficientă
pentru a-1 cunoaşte.
Dacă cineva a condus o maşină o sută de mii de kilometri nu
înseamnă că ştie ceva despre mecanismul interior de funcţionare al
122
acesteia, despre motorul din interiorul maşinii sale. Mulţi şoferi se
vor grăbi să mă contrazică, spunându-mi că au condus peste o sută
de mii de kilometri, dar eu continui să susţin că ei nu ştiu nimic
despre maşina lor. Să conduci o maşină este un lucru superficial; să
îi înţelegi mecanismul interior este cu totul altceva.
Este suficient să apeşi pe un întrerupător pentru ca lumina să se
aprindă. Dacă afirmi însă că ştii totul despre electricitate pentru că ai
aprins lumina de o sută de mii de ori, nu faci decât să îţi dovedeşti
prostia, căci până şi un copil poate aprinde lumina. Acest gest nu
presupune cunoaşterea electricităţii.
Oricine poate face copii. Acest proces nu are nimic de-a face
cu cunoaşterea sexului. Oricine se poate căsători. Până şi animalele
fac pui, dar ele nu îşi fac iluzia că ştiu ceva despre sex.
Adevărul este că sexualitatea nu a fost studiată ştiinţific. La ora
actuală nu există o ştiinţă sau o filozofie a sexului, tocmai din cauza
faptului că toată lumea porneşte de la premisa că ştie despre ce este
vorba. Nimeni nu realizează că umanitatea are nevoie de o scriptură
a sexului, de o ştiinţă a acestuia. Aceasta a fost una din marile
nenorociri care au apăsat asupra umanităţii.
Din clipa în care va apărea o asemenea scriptură a sexului, o
asemenea stiintă, un sistem de idei coerent si
' > y 7
:

integrat referitor la sex, pe pământ se va naşte o nouă rasă

123
umană. Copiii care se vor naşte atunci nu vor mai fi urâţi şi schilozi,
trişti, slabi, proşti şi bolnavi. Ei nu vor mai fi apăsaţi de povara
vinovăţiei şi a păcatului. Din păcate, acesta rămâne deocamdată un
ideal. La ora actuală, oamenii se limitează să aprindă şi să stingă
lumina, convinşi că ştiu totul despre electricitate. Chiar şi la apusul
vieţii, tot ce ştiu ei despre sex este felul în care pot apăsa pe
întrerupător. Această convingere că ştiu totul este chiar cea care îi
împiedică să facă cercetări, să descopere, să reflecteze asupra
sexului.
Ce nevoie ar mai avea ei să cerceteze acest subiect, de vreme
ce ştiu deja totul în legătură cu el? Nimeni nu discută cu altcineva
despre acest subiect. Nimeni nu se gândeşte măcar la el. Iar eu vă
spun: între fenomenele vieţii nu există un mister mai profund, un
secret mai bine ascuns ca sexul.
Umanitatea a aflat despre existenţa atomului doar de puţin
timp, iar schimbările care s-au produs de atunci au
/s

fost covârşitoare. In ziua în care va afla de existenta atomului

» y

sexual, rasa umană va intra într-o nouă eră a înţelepciunii. Este

imposibil să prezici impactul pe care îl va avea această revoluţie,
măreţia pe care o va atinge cunoaşterea umană atunci când omul va
ajunge să înţeleagă în ce constă procesul si tehnica de creare a
constiintei. Putem afirma totuşi un lucru în deplină siguranţă:
energia sexuală şi felul în care se manifestă ea reprezintă cel mai
misterios, cel mai profund şi cel mai preţios lucru care există 111
această lume. Din păcate, noi preferăm să păstrăm tăcerea asupra lui.
Cel mai preţios lucru de care dispunem rămâne un tabu. Oamenii
continuă să practice sexul, iar la sfârşitul vieţii rămân la fel de
ignoranţi în ceea ce îl priveşte.

¡24
 De aceea, atunci când v-am spus că prin sex, omul poate
experimenta ieşirea în afara timpului şi transcenderea egoului, mulţi
nu in-au crezut, convinşi că aşa ceva este imposibil. Au existat însă
şi oameni care mi-au spus: „Nu m-am. gândit niciodată la ceea ce
ne-ai spus, dar acest lucru s-a întâmplat într-adevăr“. O femeie a
venit şi mi-a spus: „Până acum nu mi-am dat seama, dar după ce ne-
ai vorbit despre acest subiect, mi-am dat seama că aşa stau lucrurile:
în timpul orgasmului mintea se linişteşte. Totuşi, nu am
experimentat niciodată transcenderea egoului sau alte experienţe
extrem de profunde de acest fel“. Afirmaţia mea a stârnit numeroase
nedumeriri. De aceea, este necesar să oferim mai multe detalii.
Mai întâi de toate, trebuie să precizăm că foarte puţini oameni
ştiu ceva despre arta complexă a sexului. Poate că sunt câţiva care
îşi amintesc de experienţele vieţilor anterioare, înţelegând astfel mai
plenar arta, procesul şi ştiinţa sexului. Aceşti oameni ajung să
practice celibatul real, căci atunci când afli totul despre sex, acestea
îşi pierde orice atracţie pentru tine. Trebuie totuşi să facem câteva
precizări.
Un aspect asupra căruia nu voi obosi să insist este acela că
trebuie să renunţaţi ia iluzia că prin simplul fapt că v-aţi născut ştiţi
deja totul în legătură cu sexul. Nu, nu ştiţi. Din cauza acestei lipse
de cunoaştere, viata voastră rămâne înlănţuită, iar voi nu vă puteţi
desprinde de sex până în momentul morţii. Spuneam mai devreme
că animalele au o perioadă determinată în care fac sex, în timp ce
oamenii nu au. De ce? Poate tocmai din cauza faptului că animalele
pot pătrunde mai adânc în interiorul sexului, în timp ce oamenii nu
reuşesc acest lucru.
Cei care au făcut cercetări asupra sexului, care au aprofundat
acest fenomen şi au acumulat numeroase experienţe de viaţă, au
ajuns la concluzia că dacă orgasmul durează un singur minut, omul
va simţi din nou dorinţa de a face sex a doua zi. Dacă orgasmul
poate fi prelungit la numai trei minute, omul nu se va mai gândi la
125
sex timp de o săptămână. Ei au constatat că dacă această stare
orgasmică, această ieşire în afara timpului şi această transcendere a
egoului poate fi prelungită până la şapte minute, omul nu va mai fi
preocupat de sex timp de trei luni, iar dacă perioada este prelungită
la trei ore, el va fi eliberat complet de sex, pe durata întregii sale
vieţi. Omul care şi-a prelungit orgasmul ia trei ore nu va mai simţi
niciodată nevoia de a face sex.
Din păcate, în cazul majorităţii oamenilor această experienţă
nu durează mai mult de câteva clipe. Este greu chiar şi să-ţi
imaginezi că ar putea dura trei ore. Dar eu vă spun că dacă cineva
reuşeşte să rămână în starea de orgasm timp de trei ore, un singur act
amoros este suficient pentru a-1 elibera de sex pentru tot restul vieţii
sale. Beatitudinea şi luciditatea pe care le atinge el sunt atât de
profunde încât îi ajung pentru tot restul vieţii. După acest unic act
amoros, omul poate atinge adevărata stare de celibat.
Majoritatea oamenilor nu ating însă această stare nici după o
viaţă întreagă de experienţe sexuale. Ei îmbătrânesc, se apropie de
finalul vieţii, dar nu scapă de dorinţa sexuală. De ce? Deoarece nu
înţeleg arta şi ştiinţa sexului. Nimeni nu le-a explicat vreodată în ce
constau această artă şi această ştiinţă, iar ei nu au reflectat niciodată
foarte profund asupra lor. Nici un om cu experienţă nu s-a angajat
vreodată într-un dialog cu ei pe această temă, astfel încât la sfârşitul
vieţii ajung chiar mai rău decât animalele.
Mulţi dintre dumneavoastră sunt sceptici auzindu-mă că o
experienţă care durează de regulă câteva clipe ar putea dura vreodată
trei ore. De aceea, vă voi oferi câteva chei. Dacă le veţi respecta, ele
vă vor uşura considerabil drumul către celibat.
Cu cât respiraţi mai rapid in timpul actului amoros, cu atât mai
scurtă este durata acestuia. Cu cât respiraţi mai calm şi mai relaxat,
cu atât mai mult va dura el. Dacă puteţi respira înti-o stare de
relaxare totală, actul sexul poate dura la infinit. Pe de altă parte, cu
126
cât durata sa se va prelungi, cu atât mai plenar veţi începe să simţiţi
elementele supraconştiinţei de care vă vorbeam: ieşirea în afara
timpului si transcenderea egoului. Pentru aceasta, respiraţia trebuie
să fie extrem de relaxată. Cu cât vă veţi relaxa mai mult, cu atât mai
profunde vor fi realizările dumneavoastră sexuale.
A

In al doilea rând, durata unui act amoros poate fi prelungită la

trei ore dacă vă veţi focaliza atenţia în zona din mijlocul frunţii,
acolo unde yoghinii afirmă că se află cel de-al treilea ochi. O singură
experienţă amoroasă în care aţi reuşit să prelungiţi starea de orgasm
la trei ore este suficientă pentru a vă ancora în celibat nu doar pe
durata actualei vieţi, ci şi a celei următoare.
O femeie mi-a scris: „Tu nu eşti căsătorit. Eşti un
A

celibatar înnăscut. înseamnă asta că nu ai trăit niciodată experienţa

supraconştiinţei?“
Dacă femeia se află în sală, doresc să-i spun că nici cu şi
nimeni altcineva nu ar putea realiza vreodată starea de celibat fără a
trece prin experienţa amoroasă. Doresc să adaug de asemenea că
această experienţă poate proveni inclusiv dintr-o viaţă anterioară.
Celibatul înnăscut nu poate
ii atins decât printr-o unică experienţă: aceea a unei stări de fuziune
amoroasă extrem de profundă trăită într-o viaţă anterioară. Nu există
nici o altă cale. Dacă cineva trăieşte o experienţă sexuală extrem de
profundă, în viaţa următoare el se va naşte eliberat de sex. Acesta nu
îi va tulbura niciodată imaginaţia. Dimpotrivă, el va rămâne surprins
văzând cum reacţionează ceilalţi oameni în ceea ce priveşte sexul,
cât de preocupaţi sunt ei în legătură cu acest subiect. Cât despre el,
va trebui să facă un veritabil efort pentru a face chiar şi distincţia
între bărbaţi şi femei.
Dacă cineva crede că te poţi naşte ca un celibatar perfect fără a
fi trăit vreodată o experienţă sexuală profundă, se înşeală. Un
asemenea om se va îmbolnăvi, dar nu va ajunge niciodată un
celibatar. Celibatul nu poate fi impus; el nu poate apărea decât ca
127
urmare a experienţei sexuale, dar a unei experienţe sexuale extrem
de profunde. O singură asemenea experienţă este suficientă pentru
ca persoana să fíe eliberată de sex pentru tot restul vieţilor sale.
Am vorbit până acum de doi factori care facilitează experienţa
amoroasă profundă: relaxarea respiraţiei (ca şi cum aceasta nu ar
mai exista deloc) şi focalizarea atenţiei în ccl dc-al treilea ochi, în
punctul central dintre sprâncene. Cu cât conştiinţa este mai bine
focalizată în acest punct, cu A

atât mai profund va deveni actul amoros. In plus, durata

acestuia va fi cu atât mai prelungită cu cât respiraţia va
/\

deveni mai relaxată. In această stare, veţi putea realiza mult mai
uşor că atracţia pe care o simţiţi nu se referă la actul sexual propriu-
zis, ci la iluminare, la supraconştiinţă. Este suficientă o recunoaştere
de o clipă a acestui adevăr, a căii

128
 ascunse până atunci în întuneric, pentru a putea continua apoi cu
uşurinţă pe această cale.
Să spunem că un om stă într-o cameră murdară, cu mirosuri
stătute, cu pereţii decojiţi şi crăpaţi. El se poate ridica oricând şi
poate deschide fereastra. De acolo, el poate vedea frumuseţea
cerului, lumina soarelui şi păsările care zboară libere. Odată ce a
aflat de toate aceste lucruri, de prospeţimea naturii şi de mireasma
florilor, el nu mai poate rămâne mult timp în camera sa murdară şi
urât mirositoare. Dorinţa sa va fi să iasă afară, sub cerul senin.
In mod similar, dacă veţi trăi măcar o dată experienţa stării de
samadhi, a stării de supraconştiinţă într-un act amoros, zidurile care
înconjoară această experienţă nu vă vor mai atrage şi veţi simţi
dorinţa să evadaţi. Este important să înţelegeţi că orice om se poate
naşte într-o casă murdară si întunecată, dar el poate şi trebuie să
experimenteze ceea ce se află în afara acesteia. Odată trăită această
experienţă, cl poate părăsi casa în care s-a născut, ieşind în aer liber.
Cel care nu deschide însă fereastra, care se limitează să rămână iu
colţul său întunecat, spunând: „Nu vreau să aflu nimic în legătură cu
această casă întunecată“, nu va putea schimba niciodată această
stare de lucruri. Indiferent dacă acceptă sau iui acest lucru, el va
continua să zacă în casa sa murdară.
Aşa-zişii voştri celibatari, cei care şi-au impus cu forţa această
stare, sunt la fel de întemniţaţi în această casă ca si ceilalţi oameni.
Singura diferenţă între dumneavoastră şi aceşti oameni este că
dumneavoastră aveţi ochii deschişi, in timp ce ei preferă să stea în
casa lor întunecată cu ochii închişi. Ceea ce dumneavoastră faceţi în
mod deschis, ei fac pe ascuns. Ceea ce dumneavoastră faceţi în plan
fizic, ei fac în plan mental. Altminteri, nu există nici o diferenţă.
Dc aceea vă încurajez eu să renunţaţi la opoziţia faţă de sex şi să
încercaţi să îl înţelegeţi cu adevărat, să faceţi experimente cu el şi să îi
acceptaţi locul sacru pe care îl are în viaţa dumneavoastră.
Am vorbit până acum de două secrete. Un al treilea se referă la
starea de spirit în care abordaţi actul amoros. Acesta trebuie abordat ca

¡129
şi cum v-aţi apropia de un altar, căci nici un alt moment existenţial nu
vă apropie la fel de mult de esenţă. Existenţa nu poate crea şi nu poate
da naştere unei noi vieţi decât printr-un act sexual. De aceea, sexul ne
permite cea mai mare apropiere de Creatorul nostru.
A

In asemenea momente, noi devenim un canal prin care pe pământ se

poate naşte o viaţă nouă. Altfel spus, devenim născători de viaţă. Cum
este posibil acest lucru? Simplu: pentru că această stare, de extaz
amoros, este cea mai apropiată între toate de esenţa actului de creaţie.
Dacă abordăm sexul cu o atitudine de sacralitate, într-o stare de
rugăciune, putem trăi cu uşurinţă un crâmpei de divinitate.
Din păcate, voi abordaţi sexul cu o stare de ură, de ostilitate, cu o
atitudine de condamnare, care creează un zid între voi şi divinitate.
Abordaţi sexul ca şi cum v-aţi apropia de un templu, de un altar sacru.
Gândiţi-vă la soţia dumneavoastră ca la o zeiţă. Gândiţi-vă la soţul
dumneavoastră ca la un zeu. Nu faceţi niciodată sex atunci când sunteţi
mânioşi, geloşi, iritaţi, speriaţi sau îngrijoraţi.
Din păcate, lucrurile se petrec exact invers. Oamenii fac dragoste
chiar atunci când trăiesc asemenea stări negative de conştiinţă, ceea ce
explică de ce simt nevoia de a le repeta mereu şi mereu. Un om fericit
nu aleargă după sex. Doar un om disperat face acest lucru, văzând în
actul amoros
o şansă de a scăpa de durerea sa. Reţineţi însă: dacă abordaţi

130
actul sexual într-o stare de tristeţe, de disperare, de amărăciune, de
iritare şi de conflict, nu veţi putea trăi niciodată experienţa beatifică
după care tânjeşte sufletul dumneavoastră. Nu veţi cunoaşte starea de
supraconştiinţă.
Invitaţia mea este să nu faceţi dragoste decât atunci când sunteţi
deja într-o stare de fericire, de iubire, de veselie, chiar de rugăciune;
atunci când inima dumneavoastră este plină de pace şi recunoştinţă.
Numai cel care abordează sexul în acest fel poate experimenta
supraconştiinţa, starea de samadhi. Dacă veţi trăi această stare măcar o
singură dată în timpul unui act amoros, veţi fi eliberaţi pentru
totdeauna de sex şi veţi începe să evoluaţi către supraconştiinţă.
Fuziunea dintre un bărbat şi o femeie are o semnificaţie extrem de
profundă. Ea reprezintă primul moment în care supremaţia egoului
personal este pusă la îndoială şi în care vă puteţi întâlni pentru prima
dată cu adevăratul dumneavoastră eu.
Atunci când părăseşte pântecul matern, copilul se află
intr-o stare de profundă suferinţă; se simte ca un copac
/\

dezrădăcinat din sol. întreaga sa fiinţă tânjeşte după fuziunea cu solul

din care a provenit, care a însemnat până atunci viaţa sa, sursa sa de
hrană, de vitalitate. A fost dezrădăcinat si tânjeşte să se întoarcă înapoi,
pentru a-şi redobândi viaţa. Atunci când se naşte, copilului i se taie
rădăcinile. într-un Ici, se poate spune că el este separat de viaţă, de
existenţă.
I )e aceea, dorinţa sa cea mai puternică rămâne aceea de a sc reuni cu
viaţa, cu această existenţă. Aceasta este explicaţia setei de iubire. Ce
altceva am putea înţelege prin iubire?
Orice om doreşte să iubească şi să fie iubit. Care este msă
semnificaţia acestei dorinţe? Ea nu poate fi decât una singură: „Am
devenit izolat, deconectat; doresc să mă unesc clin nou cu viaţa“. Una
dintre cele mai profunde experienţe care permite această reunificare
este fuziunea dintre un bărbat şi o femeie prin sex. Sexul este prima
experienţă a acestei reuniuni.
Cel care înţelege în ce constă această experienţă, această dorinţă
131
de a iubi şi a se reuni astfel cu viaţa, capătă astfel acces către o altă
experienţă. Cei care meditează, căutătorii spirituali, misticii, iluminaţii
- cu toţii trăiesc o stare de fuziune. La fel se întâmplă şi în cazul
bărbatului care se uneşte cu o femeie. Prin actul amoros, doi indivizi se
unesc şi devin una. Prin starea de samadhi sau de iluminare, individul
se uneşte cu totalitatea, devenind una cu ea. Actul amoros este o
întâlnire între doi indivizi. Iluminarea este
A

o întâlnire a individualităţii cu totalitatea infinită. In mod firesc, o

întâlnire între doi indivizi nu poate dura decât câteva momente, dar
întâlnirea dintre un individ şi totalitate durează veşnic.
Doi indivizi sunt fiinţe finite. De aceea, fuziunea lor nu poate fi
infinită, nu poate dura veşnic. Aşa se explică întreaga suferinţă pe care
o provoacă orice relaţie de cuplu, orice căsnicie, orice relaţie de iubire:
noi nu ne putem uni de-a pururi cu persoana iubită. Fuzionăm pentru
câteva clipe, după care suntem nevoiţi din nou să ne distanţăm de ea.
A

Intre noi reapare decalajul. Această distanţă generează o

stare de durere, iar îndrăgostiţii par într-o stare continuă de
/\

disperare. încetul cu încetul, în subconştientul lor pătrunde ideea că

vinovat de această distanţă este partenerul lor, şi astfel se naşte starea
de furie, de iritare faţă de acesta.
Un înţelept ar spune că doi oameni sunt şi vor rămâne de-a pururi
doi indivizi separaţi. Ei pot forţa o întâlnire de moment, dar nu se pot
întâlni de-a pururi. In urma acestei stări de durere se naşte un conflict
constant între cei doi
A

îndrăgostiţi, între fiecare individ şi persoana iubită. Intre ei apar

tensiuni, un sentiment de aversiune, căci li se pare că imposibilitatea
fuziunii depline i se datorează celuilalt. Nici un individ nu poate fi însă
învinovăţit pentru acest lucru. Doi indivizi nu se pot întâlni niciodată
„pentru veşnicie“. Iii nu pot fuziona decât temporar, din cauza limitării
lor. Fuziunea eternă nu se poate produce decât cu divinitatea, cu
existenţa în ansamblul ei.
Cei care pătrund adânc în profunzimile sexului realizează că dacă
un singur moment de 132fuziune poate oferi
o asemenea beatitudine, fericirea atinsă prin fuziunea eternă trebuie să
depăşească orice închipuire. Dacă o fuziune de
o singură clipă conduce la o experienţă atât de uluitoare, cât de
fantastică trebuie să fie fuziunea eternă?
Este ca si cum ai sta în fata unei lumânări încercând
1 ■>

să-ţi imaginezi câte lumânări sunt egale cu lumina soarelui.

< >rice comparaţie de acest fel este lipsită de speranţă. Lumina nnei
lumânări este atât de minusculă, iar cea a soarelui atât de uriaşă! Deşi
se află la o distanţă de 93 de milioane de mile de noi, el ne încălzeşte şi
ne luminează planeta. Cum am putea estima atunci diferenţa dintre
lumina unei lumânări şi cea a soarelui?
Oricât de dificil ar părea, această comparaţie este totuşi posibilă,
căci atât lumânarea cât şi soarele sunt limitate. ('ifra obţinută poate
părea incredibilă, dar comparaţia poate li făcută. Este însă imposibil să
masori diferenţa dintre beatitudinea oferită de starea de orgasm şi cea
oferită de starea de samadhi. Sexul reprezintă starea de fuziune între
doi indivizi limitaţi. El nu poate dura decât o singură clipă.
Supraconştiinţa sau starea de samadhi reprezintă însă fuziunea dintre
picătura de apă şi marele ocean. Cele două stări nu pot fi comparate,
căci nu există nici o unitate de măsură pentru cea din urmă.
De aceea, atunci când omul atinge această fuziune eternă, ce mai
poate însemna pentru el sexul, dorinţa
A

amoroasă, plăcerea de moment? In această etapă, plăcerea limitată pare

mai degrabă un fel de suferinţă, un fel de nebunie, o risipă de energie.
Starea de celibat se naşte în mod spontan într-o asemenea persoană.
Există însă o punte de legătură între sex şi supraconştiinţă.
Supraconştiinţa reprezintă ultima treaptă, cea celestă, a scării evoluţiei.
Sexul reprezintă prima treaptă a aceleiaşi scări. Cei care refuză să urce
prima treaptă nu vor putea urca deloc. Ei nu vor avea acces nici măcar
la a doua treaptă... ce să mai vorbim de ultima!
Urcarea pe prima treaptă trebuie să se facă însă într-un mod
conştient, cu înţelegere şi luciditate. Nu vă cramponaţi de această
treaptă. Păşiţi pe ea, dar numai cu unicul scop de a urca mai departe.
Din păcate, cu rasa umană s-a produs un accident. Aşa cum
spuneam mai devreme, ea a intrat în conflict cu prima treaptă; şi totuşi,
doreşte să atingă ultima treaptă. Oamenii doresc să cunoască
splendoarea luminii solare fără a experimenta prima treaptă, lumina
lumânării. Acest lucru este imposibil. Pentru a putea aspira cu adevărat
către lumina atotputernică a soarelui este necesar mai întâi să ne
obişnuim cu lumina palidă a lumânării, care nu durează mai mult de
o clipă înainte de a fi stinsă de vânt. Abia apoi poate începe adevărata
călătorie către soare. Mai întâi trebuie să simţim setea, nemulţumirea,
pentru a tânji cu adevărat către adevăr.
Nu poţi atinge experienţa supremă a muzicii sferelor Iară a începe
mai întâi cu experimentarea muzicii obişnuite. Nu poţi cunoaşte lumina
infinită fără a fi cunoscut mai întâi lumina fizică. Nu poţi cunoaşte
marele ocean fără a l i cunoscut mai întâi o picătură de apă.
Cunoaşterea minusculului atom ne-a permis să aflăm cât de mare este
134
energia existentă în materie. Deşi natura ne-a înzestrat însă cu atomi
sexuali, noi nu am făcut nici un efort să cunoaştem energia acestora.
Preferăm să trăim cu ochii închişi, cu spatele la această energie. Inimile
noastre refuză să accepte plenar această energie, ca şi cum ar fi ceva
ruşinos. De aceea, nu am descoperit alchimia profundă care ne permite
\;i pătrundem adânc în interiorul ei, cu recunoştinţă şi într-o si are de
fericire. Aşa cum spuneam mai devreme, în ziua in care umanitatea va
învăţa această alchimie, din ea se va naşte o nouă umanitate.
Doresc să vă spun în acest context că bărbatul şi femeia •.unt doi
poli diferiţi: polul pozitiv şi cel negativ al energiei, întâlnirea corectă a
celor doi poli închide un circuit, icalizând o stare de armonie, o
melodie. Doresc să vă mai •pini că dacă actul amoros poate fi menţinut
suficient de mult timp, într-o stare de focalizare perfectă, dacă bărbatul
M femeia pot rămâne împreunaţi timp de o jumătate de oră, m jurul lor

se creează un halou de lumină. Când circuitul electric al celor două

corpuri se închide, în jurul cuplului I" >ate fi observată în întuneric o
strălucire luminoasă. Există
< crcetători care au studiat acest fenomen, făcând chiar (olografii.
Cuplurile care realizează experienţa acestui halou luminos transcend
pentru totdeauna sexul.
Atât timp cât nu veţi experimenta personal această
• xperienţă, afirmaţiile mele vi se vor părea curioase. După părerea
mea, nu ar trebui să le priviţi cu atâta neîncredere, ci să vă reexaminaţi
viaţa, cel puţin cea sexuală, reaşezând-o de la A la Z.
In. viziunea mea, naşterea unui Mahavira, a unui Buddha sau a
unui Christos nu este niciodată accidentală. Ea este rezultatul fuziunii
depline între două persoane. Cu cât fuziunea acestora este mai
profundă, cu atât mai reuşită este progenitura. Cu cât fuziunea este mai
superficială, mai incompletă, cu atât mai imperfect va fi produsul ei
final. Calitatea oamenilor din lumea modernă pare să coboare cu
fiecare an care trece. Unii dau vina pe deteriorarea standardelor
morale, alţii pe „epoca întunericului''', dar toate acestea sunt prostii.
Există o singură135explicaţie pentru această deteriorare a speciei
umane: reducerea calităţii actului sexual. Sexul şi-a pierdut
sacralitatea, simplitatea şi naturaleţea, degenerând într-un obicei forţat,
într-un coşmar. A luat o turnură aproape violentă. Nu mai este un act
de iubire, un ritual sacru, un gest de meditaţie, iar din acest motiv,
umanitatea a decăzut.
Dacă un sculptor face o statuie într-o stare de beţie, ce operă de
artă ar putea crea el? Dacă un dansator este furios, agitat sau îngrijorat,
ce performanţă artistică ar mai putea avea el? Calitatea tuturor
acţiunilor noastre depinde de starea de spirit în care ne aflăm. Din
această perspectivă, poate cea mai neglijată activitate a fost
dintotdeauna sexul. Şi culmea este că de acest act depinde însăşi
procreaţia vieţii, poarta prin care noile suflete, copiii noştri, pătrund în
acest plan fizic.
Sexul nu creează decât ocazia care îi permite sufletului să
coboare pe pământ. Nu voi sunteţi cei care daţi naştere unui copil. Voi
nu faceţi decât să îi creaţi un mediu necesar pentru ca el să coboare în
pântecul matern. Calitatea sufletului va depinde în mod firesc de
calitatea condiţiilor pe care i le oferiţi. Dacă îi oferiţi un mediu
impropriu, dacă în momentul procreaţiei aţi fost furioşi, aţi trăit o stare
de vinovăţie sau de angoasă, sufletul care va coborî în pântecul matern
va avea un nivel de conştiinţă comparabil. El nu va putea coborî dintr-
o lume elevată.
Dacă doriţi să invitaţi un suflet superior, va trebui să ii oferiţi
circumstanţe de calitate. Numai aşa se va putea
A

naşte el. In ultimă instanţă, numai aşa se va putea eleva inclusiv nivelul
1
de constiintă al umanitătii. De aceea susţin
9 î *

cu că începând din ziua în care umanitatea va descoperi profunzimea

sexului, predând această ştiinţă celor tineri (dar şi celor bătrâni), din ea
se va naşte o nouă umanitate.
Această nouă lume poate fi creată! De altfel, până
*and nu o vom crea, în lumea în care trăim nu va fi pace. Ka/.boaiele,
136
ura, imoralitatea, corupţia şi neruşinarea nu vor I >utea fi eradicate de
pe planeta noastră, iar întunericul actual ui care ne complăcem cu toţii
nu va putea fi eliminat până
■ and nu vom crea această umanitate nouă.
Chiar dacă politicienii ar striga un milion de sloganuri, i a/boaiele nu
vor înceta să existe, iar tensiunile, conflictele,
y\

v iolenţa şi gelozia nu vor dispărea. In ultimii 10.000 de ,iiii, atâţia

Mesia, profeţi şi sfinţi au predicat împotriva i a/boiului, a violenţei, a
mâniei, dar nimeni nu i-a ascultat.
I »împotrivă, oamenii i-au crucificat chiar pe cei care le-au piopovăduit
iubirea, non-violenţa şi compasiunea. Acesta a lost rezultatul
învăţăturilor lor. Gandhi i-a învăţat pe oameni .i practice non-violenţa,
să fie plini de iubire, să trăiască in pace împreună, iar ei l-au răsplătit
cu un glonţ. Acesta i lost rezultatul învăţăturilor sale.
Toţi marii oameni ai umanităţii au dat greş. Acest lucru este cât
se poate de clar. Aceste suflete nobile au eşuat în demersul lor. Nici
unul din idealurile si valorile promovate de ei nu a ajuns să prevaleze
pe pământ. Dimpotrivă, au fost călcate în picioare. Profeţii au fost
învinşi (unii dintre ei chiar ucişi), iar oamenii au continuat să se
scufunde tot mai adânc în întuneric, în iadul lor mizerabil. Oare nu
înseamnă acest lucru că învătătura lor a fost undeva greşită?
Oamenii sunt agitaţi pentru că părinţii lor erau agitaţi atunci când
i-au conceput. Ei poartă în ei din naştere
t A

germenul agitaţiei, ascuns în profunzimile fiinţei lor. încă din primele

zile ale existenţei pe acest pământ, sufletul
A

poartă în el germenul suferinţei, al durerii. întreaga hartă

a vieţii sale se formează în aceste prime momente ale
/\

concepţiei. In faţa unor asemenea oameni, mesajul unui Buddha, al

unui Mahavira, al unui Christos, al unui Krishna, nu poate avea succes.
Aşa se şi explică de ce aceştia au eşuat.
Chiar dacă nu o spunem deschis, din politeţe, din sfială, aceasta
este realitatea: toţi aceşti mari oameni divini au eşuat. Rasa umană a
137
devenit din ce în ce mai inumană. în pofida tuturor acestor învăţături
legate de non-violenţă, iubire şi pace, singurul progres pe care l-a
realizat umanitatea este că a trecut de la pumnal la bomba cu hidrogen.
Vi se pare acesta un semn că învăţăturile referitoare la non-violenţă au
avut succes?
A

In timpul Primului Război Mondial au fost ucişi 30 de milioane

de oameni. După o scurtă perioadă de acalmie, au fost ucişi circa 75 de
milioane, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De la Bertrand
Russell şi până la Mahatma
Gandhi, toată lumea vorbeşte astăzi de non-violenţă, dar cu (oate
acestea ne pregătim asiduu pentru cel de-al treilea Război Mondial,
prin comparaţie cu care cele două războaie anterioare ar putea părea un
joc de copii.
Cineva l-a întrebat odată pe Einstein ce s-ar putea întâmpla în
timpul acestui al treilea Război Mondial. Einstein a răspuns că nu
poate afirma nimic în legătură cu acest război, dar poate spune ceva
absolut sigur despre cel de-al patrulea Război Mondial. Uimit,
interlocutorul l-a întrebat cum poate prezice ceva în legătură cu un al
patrulea război dacă nu poate spune nimic în legătură cu cel de
dinaintea lui. Einstein i-a răspuns că un al patrulea război mondial nu
mai poate avea loc, pentru simplul motiv că nimeni nu ar supravieţui
celui de-al treilea.
Acesta este rezultatul învăţăturilor morale şi religioase ale
umanităţii.
Mesajul meu este următorul: cauza acestei decăderi este legată de
sex, nu de moralitate. Până când oamenii nu vor ajunge să înţeleagă în
profunzime sexul, făcând din el nu act spiritual, o poartă către
supraconştiinţă, pe planeta noastră nu se va putea naşte o umanitate
mai bună.
I )impotrivă, ea va decădea din ce în ce mai jos, căci copiii de astăzi
vor deveni adulţi şi vor procrea la rândul lor copii, chiar mai răi decât
sunt ei la ora actuală. Calitatea liecărei noi generaţii va fi din ce în ce
mai inferioară, iar arest lucru poate fi profeţit cu siguranţă. De altfel,
138
am atins deja un nivel atât de jos încât cu greu mai poate fi imaginat i
cva inferior lui. Lumea în care trăim a devenit un fel de azil de nebuni.
Asezati-vă din când în când într-un colt liniştit al casei
? y > *

i examinaţi starea în care vă aflaţi. Veti rămâne uimiţi cât de mare este
nebunia ascunsă în interiorul fiinţei dumneavoastră. Chiar dacă o
controlaţi, chiar dacă o reprimaţi, este suficient un mic impuls pentru
ca mulţi dintre voi să înnebunească de tot.
Putem presupune fără a exagera că în decurs de un secol,
umanitatea va deveni un imens azil de nebuni. Evident, vor fi şi
avantaje: nu vom mai avea nevoie de tratament pentru nebunie, de
psihiatri care să trateze nevrozele. Nimeni nu-şi va mai da seama că
ceilalţi sunt nebuni, căci primul simptom al nebuniei este chiar acela de
a nu-ti da seama că esti nebun. Incidenţa acestei boli se află
într-o creştere continuă. Până când sexul nu-si va redobândi
» » > 1 *

dimensiunea spirituală, un nou statut, umanitatea nu va putea renaşte.

Sufletul omului este dornic să se înalţe până la cer, să fie iluminat
la fel ca şi stelele şi luna, să înflorească la fel ca şi florile. El este
însetat de muzică, de dans, dar omul continuă să se plimbe în acelaşi
cerc îngust, la fel ca un bou înhămat la o moară rotativă, fiind incapabil
să iasă vreodată din el. Care este cauza acestui fenomen?
Există o singură cauză, şi ea se referă la absurditatea procesului
de procreaţie aşa cum este înţeles el la ora actuală. Starea în care
procreează oamenii este una de nebunie. Aşa se explică de ce nu
reuşesc ei să transforme sexul într-o poartă către supraconştiinţă. Sexul
la oameni poate deveni
A

o poartă către supraconştiinţă. In ultimele zile unicul subiect despre

care v-am vorbit a fost acesta.
Pentru a încheia conferinţa de astăzi, doresc să repet un lucru.
Doresc să subliniez încă o dată că toţi cei care evită marile
adevăruri ale vieţii sunt nişte duşmani ai umanitătii.
Dacă cineva vă spune: „Nici măcar să nu discuţi despre sex“, acesta
este un duşman al umanităţii. Din cauza acestor duşmani, oamenii nu s-
au gândit niciodată la acest subiect. Altminteri, cum s-ar putea explica
faptul că ei nu au reuşit
139 să îsi dezvolte o atitudine stiintifică fată de
sex? * * }?

Dacă cineva vă spune că sexul nu are nici o legătură cu

religiozitatea, puteţi afirma că greşeşte 100%, căci cea care pătrunde
(într-o stare sublimată şi rafinată) in lumile A

i nalte ale religiei este energia sexuală. înălţarea acestei energii ne poate
conduce în lumi a căror existenţă nici măcar nu o bănuim: în lumi în
care nu există moarte, în care nu există tristeţe, în care nu există altceva
decât beatitudine.
Dar unde se află această energie? Cine mai dispune astăzi de ea?
Noi am risipit această energie. Suntem ca nişte găleţi cu fundul găurit
în care încercăm să extragem apa din fântână. Auzim pleoscăitul găleţii
în apa fântânii, auzim că se umple, dar pe măsură ce încercăm să o
scoatem, auzim cum se scurge apa din ea, semn clar că a fost cândva
I>lină. Din păcate, când ajunge la suprafaţă, găleata este la Ici de goală
ca atunci când am aruncat-o în fântână. La fel, putem spune că suntem
ca nişte vase pe care navigam, dar » are au fundul găurit. Nu reuşim
decât să ne scufundăm cu de. Nu ajungem niciodată la ţărm.
Toate aceste găuri se datorează risipirii energiei în tot Ir Iul de direcţii
greşite. Cei responsabili pentru aceste
• liversiuni ale direcţiei energiei noastre nu sunt cei care publică
fotografii goale, care scriu cărţi obscene şi care fac li line deocheate.
Responsabilitatea pentru pervertirea '.c.uialităţii umane le revine în
principal celor care au aşezat bariere în calea înţelegerii adevărului
sexual. Din cauza lor este atât de mare cererea de fotografii care
prezintă nuditate, de cărţi obscene şi de filme pornografice, din cauza
lor se inventează atâtea cluburi, care mai de care mai ciudat, care
prezintă noi şi noi absurdităţi şi perversiuni sexuale. Şi cine sunt aceşti
vinovaţi? Ei sunt aşa-zişii voştri sfinţi. Ei au stat la baza creării acestei
pieţe imense. Dacă veţi analiza cu atenţie această problemă, vă veţi da
seama că ei sunt cei mai buni agenţi de publicitate a pornografiei.

în încheiere, am140
să vă spun o mică poveste.
 Un preot se ducea la biserică. Era încă destul de departe, aşa că a
fost nevoit să alerge pentru a ajunge la timp la slujbă. Trecând peste
un câmp, el a văzut un om înjunghiat căzut pe o movilă. Avea înfipt în
piept un cuţit şi sângera abundent. Preotul s-a gândit o clipă să-i dea o
mâna de ajutor, dar şi-a dat seama că acest lucru l-ar putea întârzia şi
mai tare. Tocmai alesese „Iubirea“ ca temă pentru predica din acea zi,
urmând să detalieze celebra maximă a lui Christos: „Dumnezeu este
iubire“. Continuându-şi în grabă drumul, el a început să îşi
pregătească mental discursul, în urma sa, omul rănit şi-a deschis ochii
şi i-a strigat:
- Părinte, ştiu că te duci la biserică pentru a le ţine enoriaşilor o
predică despre iubire. Doream să particip eu însumi la slujbă, când un
tâlhar m-a înjunghiat şi m-a aruncat aici. Ascultă, dacă voi supravieţui
le voi spune oamenilor că în timp ce stăteam aici, aproape mort, m-ai
abandonat şi ai fugit să îţi ţii predica ta despre iubire. Te avertizez, nu
mă lăsa aşa.
Această ameninţare l-a îngrijorat pe preot. El şi-a dat seama că
dacă omul va supravieţui şi le va spune oamenilor ce s-a întâmplat,
sătenii vor considera că predica sa despre

141
 iubire a fost alcătuită din vorbe goale. El nu-şi făcea probleme în
legătură cu omul care murea lângă el, ci cu opinia publică. De aceea,
vrând-nevrând, s-a apropiat de rănit. Faţa acestuia i se părea familiară,
l-a spus:
- Parcă te-am mai văzut undeva.
Rănitul i-a răspuns:
- Si eu cred că m-ai văzut. Sunt Satana si am relaţii Foarte
strânse cu preoţii şi cu liderii religioşi. Dacă pe mine nu mă cunoşti...
Atunci, preotul şi l-a amintit cu claritate. Avea într-adevăr
o pictură a lui în biserică. S-a tras înapoi, spunându-i:
- Nu te pot salva. Este mai bine să mori. Tu eşti
A

Satana. întotdeauna ţi-am dorit moartea. De ce aş încerca să te salvez?

Ar fi un păcat chiar şi să te ating. Mai bine îmi văd de drum.
Satana a început să râdă şi i-a spus batjocoritor:
- Ascultă, în clipa când voi muri vei rămâne pe drumuri. Tu nu
poţi exista fără mine. Eşti ceea ce eşti locmai din cauza mea. Eu sunt
fundamentul profesiei voastre. De aceea, mai bine salvează-mă, căci
dacă voi 1 1 1 uri toţi preoţii vor rămâne şomeri. Rasa voastră va
dispărea. Lumea va deveni un loc mai bun şi nu va mai avea nevoie de
voi.
Preotului nu i-a luat mult ca să-şi dea seama că diavolul avea
perfectă dreptate. De aceea, el s-a grăbit să îl ridice in spinare,
spunându-i:
- Nu-ţi face griji, dragul meu Satan. Te voi duce imediat la spital
şi vei primi îngrijiri. Te vei reface rapid. Te implor, nu muri. Ai
perfectă dreptate. Dacă vei muri, noi vom rămâne şomeri.
Poate nu v-aţi gândit până acum că Satana este esenţa oricărei
profesiuni preoţeşti, ba mai mult, că preoţii sunt cei care desăvârşesc
opera lui Satana, exploatând cu sălbăticie sexul în întreaga lume. La
baza tuturor lucrurilor care există în această lume se află exploatarea
sexuală. Nu este însă foarte uşor să ne dăm seama că cei care se ascund
în spatele acestei exploatări sunt preoţii, că sexul a devenit din ce în ce
mai atrăgător tocmai din cauza interdicţiei pe care au impus-o ei, că
¡142
oamenii au devenit din ce în ce mai desfrânaţi tocmai din cauza
condamnării şi reprimării sexului cerute de preoţi. Cu cât sexul a fost
interzis mai tare, cu cât preoţii le-au impus mai ferm oamenilor să nu
se gândească la sex, cu atât mai misterios a devenit acesta. Bieţii
oameni sunt neajutoraţi: ei nu au cum să nu se gândească tot timpul la
sex.
Dimpotrivă, noi ar trebui să aflăm totul despre sex. Cunoaşterea
înseamnă putere, iar cunoaşterea referitoare la sex reprezintă o mare
putere. Nu este bine să trăieşti în ignoranţă, iar în ceea ce priveşte
ignoranţa sexuală, aceasta devine un păcat capital.
Putem foarte bine să nu ne ducem pe lună. Umanitatea nu are
nimic de câştigat de pe urma acestui proces. Putem la fel de bine să nu
mai explorăm adâncimile oceanului, acolo unde lumina nu poate
pătrunde. Faptul că ajungem sau nu pe lună sau pe fundul oceanului nu
va ajuta cu nimic majoritatea oamenilor. Nu este deloc necesar să
divizăm şi să cunoaştem atomul. Un singur lucru este cu adevărat
necesar, mai presus de orice altceva, iar acesta se referă la cunoaşterea
şi la înţelegerea sexului, pentru ca astfel să se poată naşte o nouă
umanitate.

¡143
 Am dorit să vă spun toate aceste lucruri. Mâine, voi asculta
întrebările voastre. Notaţi în scris şi trimiteţi-mi întrebări serioase, căci
nu mai discutăm acum despre suflet şi despre Dumnezeu, ci despre
viaţă, şi nu vom reuşi să explorăm profunzimile adânci ale acestui
subiect decât dacă vom elucida ceea ce vă preocupă cu adevărat în
legătură cu el.
DE LA CĂRBUNE LA DIAMANT

Mi s-au pus multe întrebări.

întrebarea 1:
De ce ai ales sexul ca subiect al acestor conferinţe?
Pentru că am dorit să vă vorbesc despre adevăr. Pentru a vorbi
însă despre adevăr, trebuie mai întâi să distrugem minciunile care au
ajuns să treacă drept adevăruri. Până când aceste minciuni nu vor fi
distruse, nu vom putea avansa nici măcar cu un pas în direcţia
adevărului.
La prima mea conferinţă pe care am ţinut-o la Bombay mi s-a
cerut să vorbesc despre iubire. Mi-am dat însă seama că atât timp cât
veţi continua să aveţi idei greşite despre sex, nu veţi putea înţelege
nimic despre iubire. Atât timp cât convingerile despre sex sunt
eronate, tot ce vom discuta despre iubire va fi incomplet, fals,
neadevărat. De aceea, ani preferat să încep cu câteva cuvinte despre
sex, afirmând că cea care stă la baza iubirii este energia sexuală,
aflată intr-o stare transformată.
Dacă un om adună bălegar direct pe stradă, în faţa casei sale,
nimeni nu va mai putea trece prin apropiere din cauza mirosului.
Dacă el ar împrăştia îngrăşământul în l’iădina sa, seminţele florilor
sale ar creşte mai rapid, iar când acestea ar ajunge la maturitate,
parfumul lor se va răspândi în întreaga regiune. Trecătorii vor fi
încântaţi. Probabil că nu v-aţi gândit până acum la acest lucru, dar
acelaşi miros fetid al bălegarului este cel care s-a transformat în
mireasma sublimă a florilor, trecând printr-un proces de sublimare şi
rafinare, prin sămânţă, apoi prin plantă, până la apariţia florii. în mod
similar, sexul poate fi 144
transformat în iubire.
 Cum ar putea face însă acest lucru cineva care se împotriveşte
energiei sexuale? Cum ar putea un duşman al sexului să îşi rafineze
această energie? De aceea, mai întâi trebuie să înţelegem ce este
sexul şi cum poate fi transformată energia sa.
Când mi-am terminat conferinţa în acea zi, am rămas surprins
să constat că liderii şi figurile publice, adică organizatorii principali,
au dispărut ca prin farmec! La plecare nu am mai văzut nici măcar
unul singur dintre ei. Nici un organizator nu a mai venit să îmi
mulţumească. Fugiseră cu toţii.
Liderii sunt oameni foarte slabi. Ei o iau la fugă înaintea
adepţilor lor.
Au fost totuşi câţiva oameni curajoşi care au rămas: câteva
fete, câţiva băieţi, oameni mai tineri sau mai bătrâni. Aceştia mi-au
spus: „Am aflat de la tine lucruri despre care nu am ştiut nimic până
acum. Ne-ai deschis ochii, ne simţim iluminaţi“. De aceea, m-am
gândit că nu ar strica să elaborez subiectul mai profund. Aşa se face
că am ales acelaşi subiect pentru conferinţele care au urmat. Unul
dintre motive a fost şi acela că aşa mi-au cerut atunci oamenii. Mi-
am dat seama că ei erau cu adevărat interesaţi de această chestiune
de viaţă şi că doreau să afle totul în legătură cu ea.

148
 Un alt motiv a fost legat de cealaltă categorie, de cei care au
fugit în prima zi şi care au răspândit zvonul stupid că din cauza
cuvintelor mele religia va fi distrusă, iar oamenii vor deveni lipsiţi
de religiozitate! Am considerat că merită să le dau un răspuns pe
această cale, clarificând că lucrurile stau exact pe dos şi
demonstrându-le că oamenii nu numai că nu devin lipsiţi de
religiozitate dacă înţeleg mai multe în ceea ce priveşte sexul, ci
dimpotrivă, lipsa lor dc religiozitate se datorează în întregime
neînţelegerii acestei probleme.
Ignoranţa îi poate face pe oameni nereligioşi; cunoaşterea nu
poate face acest lucru. Chiar dacă ar face-o, personal sunt de părere
că ea ar fi oricum preferabilă ignoranţei, chiar dacă aceasta i-ar face
pe oameni religioşi. <) religie bazată pe ignoranţă nu poate valora
mare lucru! Religia nu poate fi autentică decât dacă are la bază
cunoaşterea. De altfel, eu nu cred că cunoaşterea poate face rău
cuiva, indiferent în ce fel. Singurul lucru rău este ignoranţa,
întunericul.
Dacă umanitatea a devenit dezechilibrată, dacă interesul ei
pentru sex a devenit pervers şi nesănătos, acest lucru nu se datorează
în nici un caz celor care meditează şi reflectează asupra sexului.
Responsabilitatea nu le aparţine celor care au cultivat cunoaşterea
energiei sexuale, ci moraliştilor, oamenilor pseudo-religioşi, sfinţilor
şi clerului, care de mii de ani au încercat să menţină omul în
ignoranţă. Umanitatea ar fi putut fi eliberată încă cu mult timp în
urmă de obsesia ci pentru sex. Acest lucru nu s-a produs însă, iar
asta din cauza celor care au cultivat ignoranţa oamenilor în privinţa
acestui subiect.
Din toate aceste motive, am considerat că dacă o singură rază
de lumină adusă asupra acestui adevăr a creat printre ascultătorii
mei o asemenea agitaţie, merita să discutăm mai mult despre el,
clarificând inclusiv chestiunea legăturii dintre religiozitate şi
149
cunoaştere. Aşa se explică de ce am ales ca subiect pentru acest
ciclu de conferinţe sexul.
Probabil că dacă nu s-ar fi produs această succesiune de
evenimente nu m-aş fi gândit să aleg acest subiect ca tema pentru
conferinţele mele. De aceea, ar trebui să le mulţumiţi acelor oameni
pentru că mi-au dat prilejul să vorbesc despre sex. Dacă doriţi să
mulţumiţi cuiva pentru această cunoaştere, nu mie trebuie să-mi
mulţumiţi, ci acelor oameni. Ei sunt cei care m-au făcut să aleg acest
subiect. Altminteri, nu aş fi avut nici o intenţie.

întrebarea 2:
Afirmi că energia sexuală este cea care se transformă în
iubire. Vrei să spui cu asta că iubirea mamei pentru copilul ei este
tot energie sexuală?
Nu este singura întrebare de acest fel pe care am primit-o. De
aceea, este util să răspund la ea.
Dacă m-aţi ascultat cu atenţie, vă mai aduceţi desigur aminte
că am vorbit de o profunzime aparte a experienţei sexuale,
profunzime pe care omul obişnuit nu reuşeşte să
o cunoască. Există trei nivele ale experienţei sexuale, şi aş dori să
vorbesc acum despre ele.
Un prim nivel este cel fizic, exclusiv fiziologic. De pildă, dacă
un bărbat se duce la o prostituată, el nu poate trăi o altfel de
experienţă decât una pe acest nivel. O prostituată îşi poate vinde
trupul, dar nu şi sufletul. La fel

150
 se petrec lucrurile în cazul unui viol. Corpul fizic poate fi
violat, dar sufletul nu.
Primul nivel al experienţei sexuale este cel fizic, iar cei care se
opresc la acest nivel nu vor cunoaşte niciodată profunzimile ultime
ale acestei experienţe. Aceşti oameni nu vor putea înţelege niciodată
despre ce vorbesc eu. Din păcate, marea majoritate a oamenilor se
opresc la acest nivel.
Din această perspectivă, este important să vă spun că în ţările în
care căsătoria este impusă (nefiind susţinută de iubire), sexul
stagnează de regulă la acest prim nivel. El nu poate progresa mai
departe de nivelul fizic. Căsătoria nu se poate produce decât între
două trupuri, nu între două suflete.
I ntre două suflete nu poate exista decât iubirea. De aceea, dacă o
căsnicie are la bază iubirea, sexul celor doi parteneri poate evolua pe
nivele mai profunde. Dacă ea este însă o căsătorie aranjată,
rezultatul calculelor făcute de preoţi şi astrologi, ca să nu mai
vorbim de considerentele de castă, crez sau de aranjamentele
financiare, sexul nu poate depăşi nivelul fizic.
Chiar şi aceste căsătorii au un anumit avantaj. întrucât
< oi pul este mai stabil decât mintea. De aceea, în societăţile n i
care fundamentul căsătoriei este corpul fizic, căsniciile dintre
oameni sunt mai stabile. Ele durează de cele mai multe ori o viaţă
întreagă. Corpul fizic este un obiect stabil, •ai schimbările sale sunt
de cele mai multe ori lente, aproape imperceptibile.
Corpul există pe nivelul material. Societăţile care au
• onsiderat că instituţia căsătoriei trebuie să fie cât mai labilă, care
insistă asupra monogamiei, asupra absenţei •chimbării, au fost
nevoite să renunţe la iubire, căci aceasta
derivă din inimă, iar inima este ceva instabil. In societăţile în care la
baza căsătoriei stă iubirea, divorţurile sunt inevitabile. Căsniciile vor
fi foarte nesigure. Este imposibil ca o asemenea căsnicie să fie
stabilă, căci iubirea are o fluiditate a ei. Spre deosebire de corp,
inima este instabilă.
151
 /V

Dacă aveţi în curte o piatră, o veţi găsi şi seara în acelaşi loc în

care se afla dimineaţa. O floare înfloreşte însă
5 7

dimineaţa şi până seara moare. Acesta este apanajul vieţii: ea se

naşte, trăieşte şi moare. Piatra este un obiect neanimat; acolo unde se
afla dimineaţa va fi şi seara. Piatra este extrem de stabilă.
O căsătorie aranjată este la fel ca o piatră. O căsătorie bazată
pe nivelul fizic va aduce cu sine stabilitate. Acest lucru este în
interesul societăţii, dar în detrimentul individului, căci stabilitatea se
produce numai la nivel fizic, prin evitarea iubirii.
Aşa se explică de ce, în aceste căsătorii, sexul dintre soţ şi
soţie nu poate depăşi de regulă nivelul fizic, neajungând pe nivelele
mai profunde. El devine o simplă rutină mecanică. Viaţa sexuală a
celor doi soţi este limitată,
o simplă repetiţie a aceluiaşi obicei, până când acesta îşi pierde
orice atractivitate.
Nu există practic nici o diferenţă între a merge la o prostituată
şi a avea o căsnicie care nu are la bază iubirea între cei doi parteneri.
Fie cumperi o prostituată pentru o noapte, fie o soţie pentru o viaţă,
este acelaşi lucru. Acolo unde nu există iubire căsătoria devine un
act mercantil, indiferent dacă închiriezi o femeie pentru o noapte sau
o cumperi pentru o viaţă. Evident, din cauza traiului zilnic, între cei
doi parteneri apare treptat un fel de relaţie, pe care oamenii o
confundă de multe ori cu dragostea. Nu este dragoste. Aceasta este
cu totul altceva. Din cauză că aceste căsătorii se derulează exclusiv
la nivel fizic, ele nu conduc la iubire. Nici unul din manualele şi
scripturile carc au fost scrise vreodată despre sex, de la Vatsayana
până la Kama Sutra, nu merg mai profund de nivelul fizic.
Cel de-al doilea nivel al sexului este cel psihologic,
A

fel mental, cel al inimii. In cazul cuplurilor care încep prin . 1 se

îndrăgosti, după care se căsătoresc, experienţa sexului merge ceva

152
mai departe de nivelul fizic. Ea atinge nivelul mimii, o anumită
profunzime psihologică. Din cauza i(“petiţiei, chiar şi aceasta cade
treptat pe nivelul fizic, k-venind mecanică.
instituţia căsătoriei care s-a dezvoltat în ultimele două ccole în
Occident are la bază nivelul psihologic al sexului. Aşa se explică de
ce societăţile occidentale trăiesc într-un haos atât de mare. Pe minte
nu te poţi baza. Astăzi îşi doreşte una, mâine cu totul altceva.
Dimineaţa vrea ceva, cara altceva. Ceea ce simte acum este cu totul
diferit de
• cea ce simţea acum câteva clipe.
Probabil aţi auzit de Lord Byron. Până să se
< .isătorească, a avut relaţii intime cu cel puţin 60-70 de l- mei.
Chiar şi în ziua nunţii, în timp ce ieşea la braţul

lumânările încă mai ardeau, iar prietenii care luaseră parte la <
eremonia nupţială erau încă de faţă, el a văzut o femeie Inimoasă
trecând pe lângă el. Fermecat de frumuseţea ei, Hvron a uitat pentru
o clipă de noua sa soţie. A uitat că in. mai făcuse un legământ de
fidelitate în faţa acesteia. Era ui.a mi om cinstit, căci i-a spus soţiei
sale de la bun început: Ai observat? S-a petrecut un lucru ciudat.
Până ieri, înainte
• ,i iu* căsătorim, singura mea obsesie era să obţin acceptul

153
tău. Erai singura femeie care mă preocupa. Acum, că ne-am
căsătorit, te-am şi uitat pentru o clipă, când am văzut o femeie
frumoasă trecând pe stradă. Mintea mea a început deja să alerge
după o altă femeie. Prin ea a trecut următorul gând: ’Mi-aş dori să o
cunosc mai bine!’“.
Mintea este extrem de instabilă. De aceea, liderii care şi-au
dorit societăţi stabile şi ordonate nu au permis niciodată sexului să
atingă nivelul psihologic. Ei au făcut toate eforturile pentru a bloca
experienţa sexuală pe nivelul fizic. Le-au spus oamenilor: „Ceea ce
contează este căsătoria, nu iubirea. Dacă iubirea apare după
căsătorie, foarte bine. Dacă nu. lăsaţi lucrurile asa cum sunt“.
' y 1

Stabilitatea nu este posibilă cu uşurinţă decât pe nivelul

A

fizic. Pe nivelul psihologic devine foarte dificilă. In schimb,

experienţa sexuală este mai profundă pe nivelul psihologic. De
aceea, experienţele amoroase ale occidentalilor au atins nivele mult
mai. profunde decât cele ale orientalilor. Tot ce au scris marii
psihologi occidentali despre sex, de la Freud la Jung, a avut la bază
acest nivel al sexului.
Sexul despre care vorbesc eu se petrece însă pe un al treilea
nivel, pe care nici occidentalii şi nici orientalii nu l-au cunoscut până
acum. Este vorba de nivelul spiritual.
Pe nivelul fizic avem de-a face cu o anumită stabilitate din
cauza corpului material. Pe nivelul spiritual avem de-a face de
asemenea cu o stabilitate, dar de un alt tip, căci spiritul este la rândul
lui imuabil (nesupus transformării).
A

Aici, totul este calm. Totul durează o eternitate. Intre cele două
extreme se află nivelul minţii, pe care se petrec majoritatea
schimbărilor. Mintea este la fel de instabilă ca şi mercurul. Ea trece
instantaneu de la una la alta.
154
 Occidentalii au făcut experimente pe acest al doilea nivel, ceea
ce explică de ce familiile lor se destramă atât de uşor. O căsnicie
născută pe nivelul psihologic nu poate fi stabilă. Statisticile afirmă
că, în medie, divorţurile se petrec la circa doi ani de la căsătorie.
Rata lor ar putea deveni însă şi mai rapidă, căci mintea are
capacitatea de a-şi schimba părerea la fiecare oră. Societăţile
occidentale sunt în fierbere. Prin comparaţie, cele orientale sunt
extrem de stabile, dar membrii lor nu cunosc nivelul mai profund al
experienţei sexuale.
Aşa cum spuneam, mai există şi un alt fel de stabilitate pe nivelul
spiritual. Bărbatul şi femeia care reuşesc să se întâlnească măcar o
dată pe acest nivel simt că au devenit nna pentru tot restul vieţii lor.
Aici nu se produc schimbări. Umanitatea are nevoie de stabilitatea
acestui nivel.
Experienţa sexuală de care v-am vorbit eu se petrece pe al
treilea nivel, cel spiritual. Dorinţa mea este să vă prezint
dimensiunea spirituală a sexului. Dacă veţi înţelege ce vă spun, veţi
realiza inclusiv faptul că iubirea unei mame pentru copilul ei face
parte integrantă din acest tip de sex.
Unii vor spune că este o afirmaţie absurdă. Ce tip de relaţie
sexuală poate exista între o mamă şi copilul ei? Aşa cum spuneam
mai devreme, dacă un bărbat şi o femeie se pot întâlni măcar o dată
pe nivelul spiritual, dacă sufletele lor pot fuziona pentru o clipă,
beatitudinea pe care o vor Minţi cei doi îi va uni de-a pururi. V-aţi.
gândit însă vreodată ci» un copil rămâne în pântecul mamei sale
timp de nouă luni, timp în care existenţa sa este una cu cea a mamei
sale? Soţul se uneşte cu soţia sa timp de o clipă, în timp ce copilul
rămâne una cu mama timp de nouă luni! Aşa se explică de ce o
femeie nu va reuşi niciodată să atingă un nivel atât de profund de
intimitate cu soţul ei ca şi cu fiul ei. Nu are cum. Soţul nu o
cunoaşte pe nivelul existenţial decât pentru o singură clipă, după
care cei doi sunt nevoiţi să se despartă. Ei se apropie pentru un
moment, după care gata.
A.

155
 In schimb, atunci când se află în pântecul matern, copilul
respiră acelaşi aer ca şi mama sa. Inima sa bate în acelaşi ritm cu
inima mamei sale. El este una cu sângele şi cu viaţa acesteia. Nu
are încă o existenţă individuală, fiind una cu mama sa. De aceea,
nici o femeie nu va cunoaşte vreodată împlinirea supremă fără a fi
trecut prin experienţa maternităţii. Nici un bărbat nu va putea
satisface vreodată
o femeie aşa cum poate face un copil. Nici un soţ nu-i va putea
dărui vreodată fericirea pe care i-o oferă un copil. O femeie nu se
simte niciodată completă până când nu devine mamă. Frumuseţea
ei se manifestă în toată splendoarea sa numai după ce a cunoscut
deliciile maternităţii. De aceea, relaţia dintre fiinţa femeii şi fiinţa
copilului ei este foarte profundă.
Acesta este şi motivul pentru care atunci când devine mamă,
interesul faţă de sex al oricărei femei se diminuează. Nu aţi
observat acest lucru? Femeia a gustat dintr-o experienţă mai
profundă - maternitatea. De aceea, pasiunea ei pentru sex scade.
Timp de nouă luni a fuzionat cu o altă fiinţă; de aceea, atracţia ei
faţă de sex nu mai poate fi la fel de mare. Mulţi bărbaţi rămân
uimiţi de apatia soţiilor lor, căci faptul că au devenit taţi nu
înseamnă mare lucru pentru ei. Transformarea unei femei în mamă
atrage însă după sine o mare schimbare.
Instituţia tatălui nu reprezintă o relaţie la fel de profundă.
Tatăl nu simte acea unitate spirituală profundă

156
 cu cel căruia i-a dat viaţă. El reprezintă o simplă instituţie
socială. De altfel, copilul se poate naşte şi fără această
/V

instituţie. In schimb, relaţia cu mama sa este foarte profundă, ceea

ce explică fericirea acesteia. După ce dă naştere unui copil, orice
femeie capătă o anumită nobleţe spirituală.
A

In cazul în care comparaţi o femeie care tocmai a devenit

mamă cu o alta care nu a devenit, veţi constata ce diferenţă există
între ele. Prima are o strălucire aparte, emană energie, are o stare de
calm, la fel ca a unui râu care a ieşit din munţi şi a ajuns la câmpie.
în cazul femeii care nu a devenit mamă, energia are o altă vibraţie,
la fel ca a râului care nu a ieşit încă din munţi. Ea este agitată,
grăbită, geme la fel ca o cascadă. După ce devine mamă, orice
femeie se linişteşte.
Aşa se şi explică - între altele - de ce femeile extrem de
pasionale, situaţie frecvent întâlnită în Occidentul modem, nu
doresc să devină mame, simţind instinctiv că după maternitate
atracţia lor faţă de sex se va diminua. Ele preferă să îşi cultive
pasiunea erotică, refuzând deliciile maternităţii.
Numeroase guverne occidentale sunt preocupate de această
stare de lucruri. Ce se va întâmpla cu populaţia ţărilor lor dacă ea
va continua? Guvernele ţărilor orientale sunt îngrijorate de creşterea
excesivă a populaţiei. Nu este însă cazul în vest. Ce se poate face
dacă atâtea femei decid să nu devină mame, ştiind că îşi vor pierde
interesul faţă de sex? Legal, nu se poate face nimic împotriva lor.
Legile pot forţa un eventual program de control al naşterilor, dar M U
poţi da o lege prin care să obligi o femeie să devină mamă.
Această problemă a depopulării ţărilor occidentale este
A

mai stringentă decât suprapopularea unei ţări ca India. Intr-o ţară cu

un exces de populaţie poate fi dată o lege prin care să forţezi
descreşterea ei, dar nu poţi face acelaşi lucru într-o ţară care are un
deficit de populaţie. Nimeni nu poate fi
_ A

forţat să facă copii. In următoarele 200 de ani această problemă va

atinge proporţii endemice în Occident. Populaţia în creştere a
ţărilor din Orient va aduce
157 cu sine
o dominaţie a acestora în restul lumii. Puterea occidentalilor va
descreşte. Ei vor fi nevoiţi să le convingă din nou pe femei să
devină mame. Există deja psihologi care insistă asupra necesităţii
căsătoriilor între copii. în caz contrai-, afirmă ei, pot apărea
pericole. O femeie care a atins maturitatea nu va mai fi interesată să
devină mamă, considerând că este mai plăcut să se bucure de sex.
De aceea, este de preferat ca femeile să se căsătorească de tinere,
ca să nu le intre în cap alte idei.
De altfel, acesta a fost unul din motivele pentru care orientalii
au adoptat cândva căsătoriile aranjate. Ei ştiau că cu cât o fată
devine mai matură, cu atât mai profundă devine înţelegerea ei, şi cu
cât apucă să guste mai mult din plăcerea sexuală, cu atât mai mică
va fi dorinţa ei de a deveni mamă. Păcat, căci femeia nu ştie cât de
mari pot fi desfătările maternităţii decât după ce devine mamă! Este
imposibil să ştii dinainte.
De ce se simt femeile atât de fericite după ce devin mame?
Deoarece au experimentat sexul la nivel spiritual cu copiii lor. Aşa
se explică inclusiv intimitatea dintre mamă şi copil, care nu are
egal în nici un alt tip de relaţie. O femeie şi-ar da viaţa pentru
copilul ei. în schimb, nu şi-ar putea imagina niciodată ce ar
însemna să îi ia viaţa acestuia. Ar fi în stare să îşi ucidă chiar soţul
- lucru care se întâmplă mai frecvent decât aţi putea crede - numai
pentru a-şi apăra

158
 copilul. De altfel, multe femei creează acasă o asemenea
A

atmosferă de parcă chiar l-ar ucide! In ceea ce îl priveşte însă pe

copilul ei, ea nu îşi poate imagina aşa ceva. Relaţia dintre ei este
mult prea profundă.
Dacă relaţia unei femei cu soţul ei poate atinge acelaşi iu vel
de intensitate, acesta îi va apărea la fel ca un copil, nu ca un soţ.
Doresc să-i întreb pe bărbaţii prezenţi la această întrunire dacă
în clipele lor de maximă iubire şi intimitate cu soţiile lor nu s-au
comportat la fel ca nişte copii cu mamele lor. Ştiţi de ce sunt atât de
atrase mâinile bărbaţilor de sânii femeilor? Ei repetă inconştient
gestul pe care îl lăceau pe vremea când erau copii sugari. Ori de
câte ori un bărbat este copleşit de dragoste faţă de iubita sa, mâna sa
n atinge inconştient sânii. De ce? Ce relaţie au sânii cu sexul? Sexul
nu are nimic de-a face cu sânii. Singura asociere pe care o putem
face în privinţa sânilor este cea dintre mamă şi copil. Pentru copil,
sânul mamei sale icprezintă sursa de viaţă. De aceea, atunci când se
simte plin de iubire faţă de iubita sa, orice bărbat redevine un fiu!
1 >ar ce fac femeile în acest timp? Mâna lor atinge inconştient
* a pul bărbatului. Degetele lor îi mângâie părul. La fel ca \i în
cazul de mai înainte, este un gest inconştient, o amintire de pe
vremea când îi mângâia părul copilului ei.
Aşa se explică de ce, atunci când iubirea înfloreşte plenar pe
nivelul spiritual, soţul redevine un fiu. De altfel, mi putem vorbi de
o experienţă pe acest nivel până când soţul nu a redevenit fiu.
Această experienţă este posibilă, dar marea majoritate a oamenilor
nu ştiu acest lucru.
Relaţia dintre soţ şi soţie nu este decât o pregătire în vederea
atingerii acestui nivel. Ea nu reprezintă apogeul
relaţiei de cuplu. Este doar începutul călătoriei, nu sfârşitul. Din
acest motiv, bărbatul şi femeia sunt tot timpul în conflict. O
călătorie înseamnă o stare de agitaţie. Pacea nu poate fi atinsă decât
la sfârşitul ei, când omul a atins destinaţia. Un soţ nu poate fi
niciodată împăcat cu soţia sa, căci cei doi se află abia la mijlocul
călătoriei. Din păcate, marea majoritate a oamenilor pier în timpul
călătoriei; ei nu ajung la capătul acesteia. Din acest motiv, există
întotdeauna o stare de conflict între soti si soţii. între cei care se
iubesc!
Din nefericire, nici soţul şi nici soţia nu înţeleg motivul real al
acestei stări de tensiune, al acestei lupte. Fiecare crede că a făcut
alegerea greşită. Soţul este convins că totul ar fi fost perfect dacă s-
ar fi însurat cu o altă femeie, iar soţia crede că lucrurile ar fi stat cu
totul altfel dacă s-ar fi măritat cu un alt bărbat.
Doresc să insist însă asupra faptului că aceasta este experienţa
tuturor cuplurilor din lume. Chiar dacă vă schimbaţi soţul sau soţia,
situaţia nu se va schimba cu nimic. Este ca şi cum aţi schimba
umerii în timp ce căraţi un sicriu către cimitir: la început simţiţi o
mică uşurare, dar în scurt timp constataţi că greutatea a redevenit
aceeaşi. Experienţa occidentalilor, în care divorţul a devenit la
ordinea zilei, ne
7
demonstrează că noua soţie se dovedeşte
■> 1

în scurt timp la fel ca cea de dinainte, iar noul soţ nu diferă cu nimic
de cel anterior.
Motivul nu este unul de suprafaţă, ci unul profund. El nu are
nimic de-a face cu un anumit bărbat sau cu o anumită femeie, ci cu
faptul că relaţia dintre un bărbat şi o femeie este o călătorie, un
proces. Ea nu reprezintă destinaţia finală,
scopul în sine. Destinaţia nu va putea fi întrezărită decât atunci când
femeia va redeveni mamă, iar bărbatul fiu.
De aceea, eu afirm cu tărie: între mamă şi copilul ei există o
relaţie amoroasă, dar de tip spiritual. Atunci când intre un bărbat şi
o femeie se naşte o relaţie spirituală de acelaşi tip, femeia îşi pierde
atributul de soţie şi redevine mamă, iar bărbatul îşi pierde atributul
de soţ şi redevine un
160
l iu. Abia atunci pot experimenta cei doi adevărata fericire, din care
se naşte apoi celibatul.
Aşadar, nu trebuie să credeţi că între o mamă şi copilul ci nu
există nici un fel de relaţie amoroasă. Avem de-a face cu o
asemenea relaţie, dar de tip spiritual. De altfel, ca să spunem
lucrurilor pe nume, singura relaţie pe care o putem
A

numi iubire este aceasta. In clipa în care devine spiritual, sexul se

transformă în iubire.

Întrebarea 3:
Nu te putem accepta pe tine ca o autoritate în domeniul sexual.
Noi am venit să te întrebăm de Dumnezeu, şi tu ai început să ne
vorbeşti despre sex. Haide, vorbeşte-ne despre
I himnezeu.
Nu stiu dacă ati observat vreodată, dar este inutil să > ■> 7 il
întrebi de Dumnezeu pe cineva pe care nu îl consideri o autoritate în
domeniul sexual. Ce ţi-ar putea spune despre ultima treaptă a scării
cineva care nu ştie nimic despre prima treaptă? Dacă nu puteţi
accepta ceea ce vă spun în legătură cu sexul, nu ar trebui să mă
întrebaţi nici în legătură cu Dumnezeu. Dacă nu pot vorbi despre
primul pas, ce competenţă aş avea eu să vorbesc despre ultimul?
Există însă un motiv profund care stă la baza acestei întrebări: până
acum, sexul şi Dumnezeu au fost consideraţi
duşmani de moarte. Până acum, învăţătorii voştri v-au spus că cei
care se află în căutarea transcendenţei nu au nimic de-a face cu
sexul, şi invers. Acestea sunt însă prostii. Călătoria sexuală este
începutul călătoriei către Dumnezeu. Această imensă atracţie către
sex nu este altceva decât o căutare a transcendenţei, şi acest lucru
explică de ce nu poate deveni vreodată sexul satisfăcător. Omul nu
se simte niciodată împlinit ca urmare a unui act sexual. Acest
sentiment nu apare decât atunci când el realizează starea de
divinitate.
161
 Pe de altă parte, cei care îl caută pe Dumnezeu, opunându-se
sexului, nu se află cu adevărat în căutarea lui Dumnezeu; ei nu
practică altceva decât un fel de escapism în numele spiritualităţii.
Pentru a scăpa de sex, ei se ascund în spatele lui Dumnezeu, în
spatele transcendenţei. Fac acest lucru pentru că se tem de sex,
tocmai pentru că sunt atraşi dc acesta. De aceea, îşi caută refugiul în
tot felul de mantra-t şi rugăciuni, în speranţa că vor uita de sex.
Ori de câte ori vă întâlniţi cu un om care repetă numele lui
Dumnezeu, priviţi-1 cu atenţie: veţi constata că în spatele
incantaţiilor sale răsună ecoul atracţiei lor sexuale. Dacă prin faţa sa
trece o femeie, el începe să repete obsesiv: „Rama, Rama, Rama“,
numărându-şi mărgelele rozariului cu o viteză sporită şi ridicând
vocea. De ce procedează aşa? Pentru că dorinţa sexuală începe să îl
preseze, iar aceşti escapişti încearcă să o sufoce, să o suprime,
repetând numele lui Dumnezeu. Dacă asemenea trucuri ieftine ar
putea schimba viaţa oamenilor, lumea s-ar fi schimbat de multă
vreme, devenind mai bună! Din păcate, lucrurile nu sunt deloc atât
de simple.
Eu afirm altceva: dacă doriţi să înţelegeţi aspiraţia
dumneavoastră către transcendenţă, este absolut necesar să
înţelegeţi dorinţa sexuală. De ce? Este ca şi cum cineva ar dori să
ajungă din Bombay în Calcutta. El încearcă să afle totul despre
destinaţia sa - în ce direcţie se află etc., dar nu ştie nimic despre
punctul de plecare. Cum ar putea ajunge el în Calcutta? Mai întâi de
toate, el trebuie să ştie totul despre oraşul Bombay. „în ce loc se află
oraşul în care mă aflu acum?“ Abia apoi se poate interesa el de
oraşul Calcutta, locul în care doreşte să ajungă. Dacă nu deţine
informaţiile necesare legate de oraşul Bombay, cele referitoare la
('alcutta devin inutile, căci călătoria porneşte din Bombay.
I Aicrurile trebuie puse la locul lor. începutul este primul, iar
sfârşitul vine abia după aceea.
162
 Unde vă aflaţi dumneavoastră acum? Spuneţi că vă doriţi să
faceţi călătoria către supraconştiinţă - foarte bine.
I )ar unde vă aflaţi acum? Vă aflaţi pe nivelul sexual. Sunteţi
copleşit de dorinţe sexuale. Acesta este punctul de plecare, locul din
care trebuie să faceţi primul pas pentru a vă începe călătoria. De
aceea, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să înţelegeţi locul
în care vă aflaţi. Pentru a putea realiza potenţialul trebuie să începeţi
prin a realiza ceea ce este actual. Pentru a afla ce puteţi deveni, este
necesar mai întâi să ştiţi cine sunteţi. Pentru a înţelege ultimul pas
trebuie să începeţi prin a-1 înţelege pe primul, căci acesta vă va
pava calea către ultimul pas al călătoriei. Dacă faceţi primul pas
greşit, cum aţi mai putea ajunge la destinaţia corectă?
De aceea, este mai important să înţelegeţi acum sexul decât
supraconştiinţa. De ce este acest lucru atât de important? Este
important deoarece nu aveţi cum să
înţelegeţi supraconştiinţa fără a înţelege mai întâi sexul. Vă rog, nu
îmi cereţi ceva imposibil.
A

In ceea ce priveşte chestiunea autorităţii, de unde ştiţi

dumneavoastră dacă eu reprezint o asemenea autoritate sau nu?
Dacă priviţi astfel lucrurile, orice aş spline eu este lipsit de
importanţă pentru dumneavoastră. Dacă afirm că deţin această
autoritate, afirmaţia mea este lipsită de relevanţă. Dacă afirm că nu
deţin această autoritate, la fel.
Părerea mea este să faceţi experimente cu sexul şi să
descoperiţi singur dacă deţin această autoritate sau nu. Nu veti
cunoaşte adevărul afirmaţiilor mele decât dacă veti
> y ^ 7

face aceste experimente. Nu există nici o altă cale.

De pildă, dacă v-aş spune că ştiu cea mai bună cale de a învăţa
înotul, v-aţi putea îndoi de afirmaţiile mele. Singurul răspuns pe care
vi l-aş putea da în acest caz ar fi să vă invit să veniţi la râu cu mine.
163
Dacă sfaturile mele sunt utile, ele vă vor ajuta să treceţi râul. Abia
atunci vă veţi convinge că ele au fost autentice.
Cel care mi-a pus întrebarea a afirmat că o asemenea autoritate
nu ar putea fi decât cineva ca Freud. Doresc să-i explic acestui
prieten că Freud nu ştia nimic despre ceea ce am vorbit eu. Freud nu
s-a ridicat niciodată deasupra nivelului mental. El nu-şi putea nici
măcar imagina existenţa
A

sexului spiritual. întreaga operă a lui Freud se referă la sexul bolnav:

la comportamentul isteric, la masturbare, la asemenea lucruri. El a
făcut cercetări asupra sexului bolnav şi pervers, asupra domeniului
patologic. Nu a dorit altceva decât să descopere un tratament pentru
aceste boli. Freud a fost medic. De altfel, studiile sale s-au făcut în
Occident, unde prevalează sexul psihologic. Nu putem descoperi în

164
întreaga sa operă un singur caz pe care să-l putem considera sex
spiritual.
De aceea, dacă doriţi să investigaţi adevărul celor spuse de
mine, nu aveţi la dispoziţie decât o singură referinţă, iar aceasta este
Tantra. De mii de ani, oamenii au încetat să se mai gândească la
Tantra. Această cale a făcut primii paşi în ridicarea sexului până la
dimensiunea spirituală. Templele din Khajuraho, Puri şi Kornak sunt
mărturii vii în această direcţie. Aţi fost vreodată la Khajuraho? Aţi
văzut imaginile de acolo? Dacă o veţi face, veţi experimenta două
lucruri minunate: mai întâi, veţi constata că deşi priviţi imaginile
unor cupluri angrenate în acte amoroase, nu veţi simţi nimic vulgar.
Nu veţi avea sentimentul că priviţi ceva urât sau rău contemplând
imaginile acelor bărbaţi goi şi ale acelor Icinei goale. Mai mult, veţi
constata chiar că veţi simţi un sentiment de pace, o senzaţie sacră
care vă va înmărmuri. Sculptorii care au creat acele imagini aveau o
cunoaştere foarte profundă a sexului spiritual.
Ce feţe au acele statui... Dacă priviţi faţa unui bărbat .illat în
plin proces de copulaţie, dacă îl priviţi în ochi, veţi constata ceva
animalic, ceva urât în ei, o dorinţă oarbă, bestială. Când o femeie
descoperă această privire în ochii unui bărbat, chiar dacă acesta îi
este iubit ea îl percepe ca pc un duşman, nu ca pe un prieten. Oricât
de mult l-ar iubi, el îi apare ca un mesager al iadului, nu al cerului.
Dacă priviţi însă feţele sculptate la Khajuraho, parcă aţi vedea laţa
unui Buddha sau a unui Mahavira. Seninătatea pe care
o au întipărită pe ele este seninătatea stării de samadhi.
< ontemplarea acelor statui nu trezeşte în inimă nici o dorinţă
vulgară, doar o stare de pace, de sacralitate. Veţi fi uimiţi '..i
constataţi acest lucru.
Dacă atunci când vedeţi imaginea nudităţii sunteţi tulburaţi, vă
recomand insistent să mergeţi la Khajuraho. Din acest punct de
vedere, el reprezintă un monument unic pe pământ la ora actuală.
165
Evident, moraliştii din India au fost întotdeauna de părere că zidurile
sale ar trebui acoperite cu argilă, pentru a nu trezi dorinţe desfrânate
în inimile celor care le privesc. Am rămas cu gura căscată când am
auzit acest lucru!
Constructorii templului de la Khajuraho ştiau că cel care va
privi timp de o oră statuile sculptate de ei va fi eliberat de dorinţa
sexuală. Timp de mii de ani, oamenii au meditat în faţa lor.
Obsedaţii sexuali erau trimişi la Khajuraho, unde li se cerea să
contemple şi să mediteze în faţa acelor imagini.
Uimitor este faptul că deşi avem acces la acelaşi adevăr în
experienţa noastră de zi cu zi, noi nu îl remarcăm niciodată. Spre
exemplu, dacă treceţi pe lângă doi oameni care se ceartă, vă simţiţi
obligaţi să vă opriţi şi să urmăriţi ce se întâmplă. De ce? V-aţi gândit
vreodată la ceea ce se petrece atunci când urmăriţi cearta altor
persoane? Oricât de urgente ar fi treburile pe care le aveţi, lăsaţi
totul deoparte şi rămâneţi o jumătate de oră contemplând cearta lor.
Ce aveţi de câştigat de pe urma acesteia? Există într-adevăr un
beneficiu. Atunci când priviţi doi oameni certându-se, instinctul
animalic al violenţei care există adânc înrădăcinat în interiorul
dumneavoastră trece printr-un proces de catharsis, risipindu-se. La
fel se petrec lucrurile şi cu cei care contemplă imaginile de la
Khajuraho timp de o oră. Dorinţele lor sexuale nebuneşti, perverse,
dispar.
Un om s-a dus la psihiatru cu o problemă: era furios pe şeful
său. Orice i-ar fi spus acesta, se simţea imediat umilit, insultat,
dorind să îşi scoată pantofii din picioare pentru a-1 lovi cu ei.
Cum şi-ar fi putut lovi însă şeful? Este greu să găseşti un
angajat care să nu-şi dorească să-şi lovească şeful la un moment dat.
Asemenea angajaţi sunt foarte rari. Orice şef ştie acest lucru; la fel şi
angajaţii. Un angajat se simte profund rănit pentru că este „un
simplu angajat“ şi doreşte sa se răzbune pentru acest lucru. Dacă s-ar
166
putea răzbuna, nu ar mai fi însă un simplu angajat. De aceea, tot ce
poate face el este să îşi reprime sentimentele, simţindu-se neajutorat.
Aşa a procedat şi omul nostru, dar la un moment dat N a
îmbolnăvit, fiind convins că şi-ar putea lovi cu adevărat şeful într-o
bună zi. De aceea, el a început să meargă desculţ la serviciu. Nici
chiar aşa, nu a scăpat însă de obsesie. Ori «Ic câte ori îşi vedea şeful,
mâinile sale se îndreptau automat către picioare. Din fericire, îşi
lăsase pantofii acasă, aşa că sc simţea uşurat.
Nu se putea elibera însă de pantofi numai lăsându-i acasă.
Aceştia continuau să îi obsedeze mintea. Când se iuca cu creionul,
desena inconştient numai pantofi. Obsesia sa a crescut atât de mult
încât a început să se teamă că şi-ar putea ataca cu adevărat şeful.
De aceea, si-a anuntat familia că cel mai bun lucru ar fi să nu se
mai ducă deloc la serviciu, că dorea să se pensioneze. Starea sa de
tulburare, le-a spus el membrilor
l ainiliei, atinsese un nivel atât de ridicat, încât nu mai avea nevoie de
propriii săi pantofi: era în stare să smulgă pantofii altcuiva numai
pentru a-şi lovi şeful. Mâinile sale căpătaseră mişcări ameninţătoare,
îndreptându-se instinctiv către pantofii colegilor săi. Auzind această
confesiune, familia sa s-a gândit că omul nostru a înnebunit şi l-a
trimis la psihiatru.
Acesta i-a spus că nu trebuie să-şi facă griji, căci boala sa era
vindecabilă. El l-a sfătuit pe bolnav să îşi atârne acasă un tablou al
şefului său şi să îl lovească cu pantoful de cinci ori în fiecare
dimineaţă. Trebuia să respecte cu stricteţe acest ritual aproape
religios, la fel cum făcea cu rugăciunea de dimineaţă. In plus, trebuia
să-l repete şi seara, imediat după ce se întorcea de la slujbă.
Prima reacţie a omului a fost: „Ce prostie!“, deşi în interiorul
său se simţea deja mai bine. Era chiar fericit. Şi-a atârnat aşadar
tabloul şefului acasă şi a început să practice ritualul prescris.
A

încă din prima zi, când s-a dus la birou după ce a lovit tabloul
de cinci ori cu pantoful, a trăit o nouă experienţă: nu mai simţea
aceeaşi furie împotriva şefului. După două săptămâni, devenise chiar
167
foarte politicos cu acesta. Şeful său a observat şi el schimbarea
angajatului său, dar nu ştia ce se întâmplă cu acesta. De aceea, l-a
întrebat:
/V

- In ultimul timp ai devenit foarte politicos, foarte ascultător şi

chiar amabil. Ce s-a întâmplat?
- Mai bine nu mă întreba, căci nu-ţi pot spune nimic, i-a
răspuns angajatul.
Ce se întâmplase de fapt? Cum poate schimba lovirea unei
fotografii comportamentul unui om? Simplu: prin acest paliativ,
dorinţa omului de a-şi lovi şeful cu pantoful s-a evaporat.
Temple ca cele de la Khajuraho, de la Kornak şi de la Puri ar
trebui să existe în fiecare sat, în fiecare colt de
7
> ţară. Celelalte temple
nu sunt deloc necesare, căci nu au

168
nimic ştiinţific. Ele reprezintă simple dovezi ale unei gândiri
primitive. Cele de la Khajuraho au însă o semnificaţie extrem de
profundă. Toţi cei cu mintea obsedată de sexualitate ar trebui să le
viziteze şi să mediteze asupra imaginilor ilustrate pe ele. întorşi
acasă, ei îşi vor simţi inima uşurată, vor trăi din nou starea de pace.
Tantricii sunt singurii care au încercat să transforme sexul în
spiritualitate, dar moraliştii, aceste suflete malefice care vorbesc
despre moralitate, nu au permis ca mesajul lor să ajungă la mase. De
altfel, ei sunt şi cei care se opun mesajului meu.
După prima mea conferinţă pe acest subiect ţinută la lîombay,
am primit o scrisoare de la cineva în care acesta uni spunea: „Dacă
nu încetezi să vorbeşti de aceste lucruri, ai putea fi împuşcat“. Aş fi
dorit să-i răspund, dar omul s-a dovedit suficient de laş pentru a nu
semna şi a nu-şi da adresa. S-a temut probabil să nu îl reclam la
poliţie. Oricum, dacă este prezent - şi sunt convins că este... se
ascunde probabil în spatele unui copac sau al unui zid - doresc să-l
asigur că nu am intenţia să-l reclam la poliţie. Ar putea loarte bine
să-mi spună numele şi adresa, ca să pot măcar să-i răspund. Dacă
nici aşa nu are curajul să facă acest lucru, îi voi da răspunsul acum,
ca să-l poată auzi.
Mai întâi de toate, aş dori să-i spun că dacă m-ar împuşca,
vorbele mele ar căpăta o importanţă mult mai mare, căci ar deveni
cele ale unui martir. Dacă Iisus Christos nu ar fi fost crucificat,
lumea l-ar fi uitat cu mult timp în urmă. Într-un fel, se poate spune că
persecutorii săi i-au lacut un serviciu.
Am auzit chiar că Iisus însuşi şi-ar fi planificat propria
crucificare. El a dorit să fie ucis, ştiind că în acest fel
vorbele sale vor trăi de-a pururi, fiindu-le de folos milioanelor de
oameni. Această variantă mi se pare foarte probabilă, căci Iuda, cel
care l-a vândut pentru 30 de arginţi, a fost unul dintre cei mai iubiţi
discipoli ai săi. Este greu de crezut că cineva care a petrecut atâţia
ani alături de Iisus l-ar fi putut vinde pentru 30 de arginţi, dacă Iisus
însuşi nu i-ar fi cerut acest lucru, conspirând astfel în favoarea
crucificării sale, pentru ca vorbele sale să rămână de-a pururi
nemuritoare, apropiind astfel milioane de oameni de mântuire.
Dacă Mahavira ar fi fost crucificat la rândul lui, la ora actuală
ar fi putut exista 300 de milioane de jainişti, nu doar trei milioane,
aşa cum se întâmplă. Dar Mahavira a murit în pace. Probabil nici nu
a auzit că poţi muri şi crucificat. Nimeni nu a încercat să-l crucifice,
iar el nu a făcut nici un demers în această direcţie.
Astăzi, jumătate din lumea în care trăim este creştină. Singura
explicaţie este aceea că Iisus a murit pe cruce, spre deosebire de
Buddha, Mohamed, Mahavira, Krishna sau Rama. Este posibil ca
într-o bună zi, întreaga lume să devină creştină. După cum vedeţi,
beneficiile crucificării nu sunt de lepădat. De aceea, doresc să-i
sugerez amicului meu să nu se grăbească atât de tare să mă împuşte,
căci s-ar putea să obţină exact efectul invers celui dorit.
Un al doilea lucru pe care doresc să i-1 transmit este că nu
trebuie să-şi facă probleme, întrucât nu am nici o intenţie să mor în
patul meu. Voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a mă asigura că
cineva mă va împuşca. Voi face singur acest lucru, nu trebuie să se
grăbească. Când va sosi timpul, voi dori ca cineva să mă împuşte.
Viaţa este utilă, dar atunci când eşti asasinat, moartea poate deveni
la rândul ei utilă. O moarte prin glonţ poate realiza uneori ceea ce nu
a reuşit viaţa.
Până acum duşmanii au făcut mereu aceeaşi greşeală
- cei care l-au otrăvit pe Socrate, cei care l-au ucis pe Mansoor, sau
Godse, cel care l-a ucis pe Mahatma Gandhi. Godse nu şi-a dat
seama că nimeni nu ar fi reuşit vreodată să îl facă nemuritor pe
Gandhi aşa cum a reuşit el, prin asasinarea lui. Atunci când a fost
împuşcat, Gandhi şi-a împreunat mâinile în semn de respect. Această
namaste, această împreunare a mâinilor, a avut o semnificaţie
deosebită. Ea reprezenta un semn de mulţumire pentru faptul că
ultimul şi cel mai bun discipol al lui Gandhi a apărut în sfârsit: cel
care avea să-l facă nemuritor. Dumnezeu i-a trimis exact omul de
170
care avea nevoie.
Scenariul vieţii este extrem de complex; lucrurile nu sunt
niciodată atât de simple cum par. Cel care moare în pat moare pentru
totdeauna, în timp ce cel care moare de glonţul unui asasin continuă
să trăiască.
în timp ce i se pregătea otrava, câţiva prieteni l-au întrebat pe
Socrate ce trebuie să facă cu trupul său după moarte. „Să fie cremat
sau înmormântat?“ Socrate a început să râdă şi le-a răspuns:
„Nerozilor! Nu vă veţi putea folosi niciodată de trupul meu. Eu voi
continua să trăiesc şi după ce voi nu veţi mai fi. Felul în care am ales
să mor mă va lace nemuritor!“
Aşadar, prietene... dacă eşti de faţă... nu te pripi. Dacă le vei
grăbi prea tare, cel care vei pierde vei fi tu. Eu nu voi fi rănit. Eu nu
pot fi ucis de un glonţ; fac parte din categoria celor care le
supravieţuiesc gloanţelor. De aceea, nLI te grăbi prea tare să mă
împuşti. Pe de altă parte, nu-ţi face probleme, căci nu am de gând să
mor în pat. Această modalitate de a muri nu mi se pare potrivită; mi
se pare o risipă, o moarte inutilă. Moartea trebuie să servească şi ea
la ceva.
în sfârşit, doresc să îţi repet: nu trebuie să-ţi fie teamă să îţi
semnezi scrisorile, nici să menţionezi adresa pe ele. Când voi simţi
că mi-a venit timpul să mor ucis de glonţ, voi veni singur la locul de
întâlnire, astfel încât să nu poată fi nimeni acuzat.
Există mulţi fanatici ai religiei. Acest sărman autor al scrisorii
trebuie să aibă convingerea că protejează astfel religia. Mi-a scris
probabil convins că eu doresc să distrug religia, pe care el o apăra.
Până aici, intenţiile sale sunt de-a dreptul corecte. Sentimentele sale
sunt sincere şi, în viziunea lui, extrem de religioase. Din păcate
pentru el, tocmai cei din categoria lui sunt cei care au adus atâta haos
în această lume. Intenţiile lor sunt cât se poate de bune, dar
inteligenţa lor este aceea a unui oligofren.
De mii de ani. aceşti asa-zisi oameni morali si cei de
171
 / ■» - i i

teapa lor au ridicat obstacole în calea cunoaşterii adevărurilor vieţii,

nepermiţând adevărului să iasă la lumină. Din cauza lor, ignoranţa s-
a răspândit în întreaga lume, iar umanitatea
A

a căzut în bezna neagră a ignoranţei. In mijlocul acestei ignoranţe,

aceşti moralişti îşi construiesc amvoane de unde predică despre
adevărurile lor.
A

In ziua când umanitatea se va trezi, când oamenii vor deveni

mai buni, când primele raze de adevăr se vor naşte în sufletele lor,
când viaţa lor va tinde să devină cu adevărat religioasă, aceşti
predicatori vor deveni inutili. Ei nu îşi vor mai găsi locul în această
lume. Un predicator nu este util decât atât timp cât poporul rătăceşte
în întuneric.
Un medic nu este necesar într-un sat decât atâta vreme cât
există oameni bolnavi. Dacă oamenii nu se vor mai îmbolnăvi,
medicul va deveni inutil. Profesiunea medicală reprezintă un
veritabil paradox, căci existenţa medicului depinde de capacitatea
oamenilor de a se îmbolnăvi. Aparent, medicul îşi tratează cu
afecţiune pacienţii, dar în sinea sa el speră ca ei să se îmbolnăvească.
Iar dacă izbucneşte o epidemie, îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru
acest lucru, căci afacerile îi înfloresc.
Să vă spun o poveste:
A

Intr-o noapte, un grup de prieteni a dat o mare petrecere

într-o crâşmă. Au mâncat şi au băut, petrecând până după
/\

miezul nopţii. In timp ce se pregăteau de plecare, proprietarul

crâşmei i-a spus nevestei sale:
- Slavă cerului că ne trimite asemenea cheflii. Dacă vor mai
urma şi alţii, în scurt timp mă voi îmbogăţi.
Cel care plătea factura a auzit cuvintele sale şi i-a cerut
proprietarului să se roage pentru prosperitatea afacerii sale, căci va
avea şi el de câştigat. Curios, proprietarul l-a întrebat cu ce se ocupă.
- Sunt antreprenor de pompe funebre, i-a răspuns acesta.
172
Afacerea mea prosperă atunci când oamenii mor pe capete.
Cam la fel se petrec lucrurile şi cu medicii. Deşi profesiunea lor
constă în a-i vindeca pe oameni, cu cât aceştia se îmbolnăvesc mai
des, cu atât mai mult prosperă afacerea lor. De aceea, în sinea lor ei
speră că pacienţii lor nu se vor vindeca prea rapid. Aşa se explică de
ce durează atât de mult până când pacienţii se vindecă, în special cei
bogaţi. Pacienţii săraci se vindecă mult mai rapid decât cei bogaţi,
căci medicii îi expediază mult mai curând. Profitul lor vine de la cei
bogaţi; de aceea, au grijă ca aceştia să nu se vindece prea curând. De
altfel, nici nu este prea greu, căci cei bogaţi se simt tot timpul
bolnavi. Ei reprezintă cel mai bun răspuns la rugăciunile medicilor.
Situaţia predicatorilor nu diferă prea mult. Cu cât oamenii sunt
mai imorali, cu cât există mai multe elemente antisociale, mai multe
vicii şi mai multă corupţie, cu atât /V

mai mare devine prestigiul lor. In vremuri de haos social este mult
mai multă nevoie de ei pentru a-i învăţa pe oameni să respecte non-
violenţa, să fie cinstiţi, să respecte poruncile sacre, şi aşa mai
departe. Dacă toţi oamenii ar fi împăcaţi, disciplinaţi, cinstiţi şi
senini, profesiunea lor ar dispărea de la sine.
De ce credeţi că există mai mulţi predicatori şi lideri spirituali
în India decât în orice alt loc de pe pământ? De ce are fiecare sat
propriul său predicator, guru, lider spiritual sau preot? De ce există
atâţia oameni sfinţi în această ţară?
Nu pentru că ar fi o ţară extrem de religioasă, în care nu se
nasc decât sfinţi şi profeţi, ci pentru că ia ora actuală a devenit ţara
cea mai imorală şi mai lipsită de religiozitate
din lume. De aceea abundă sfinţii si moraliştii. Aceasta a
• * » i

devenit boala rasei noastre.

Un prieten mi-a trimis odată un articol decupat dintr-o revistă
americană. îmi cerea părerea în legătură cu anumite afirmaţii făcute
aici. Era vorba de un articol plin de umor, în care autorul afirma că
173
principala caracteristică naţională a unui popor poate fi determinată
îmbătându-1 pe unul din locuitorii respectivei ţări. Dacă un olandez
se îmbată, spunea articolul, el se aşază la masă şi refuză să se mai
scoale de la ea. Dacă bea ceva mai mult, un olandez mănâncă 2-3
ore la rând. Dacă un francez se îmbată, el simte nevoia să cânte şi să
danseze. Dacă un englez se îmbată, el se va retrage intr-un colţ,
ignorându-i pe cei din jur. Englezii sunt foarte interiorizaţi, iar
atunci când se îmbată, devin chiar mai lăcuti. Si astfel, articolul
continua oferind caracteristicile diferitelor naţionalităţi în funcţie de
comportamentul oamenilor la beţie.
Din greşeală sau din ignoranţă, articolul nu menţiona insă nimic
despre comportamentul indienilor. Prietenul meu in-a întrebat care ar
putea fi acesta. Ce se întâmplă când un indian se îmbată? I-am
răspuns imediat, spunându-i că toată lumea stie cum reacţionează un
indian atunci când se îmbată: •> ?
el începe să se roage! Aceasta este principala noastră caracteristică
rasială.
Tot acest număr nesfârşit de predicatori, asceţi, călugări şi gurii
reprezintă un semn al unei boli extrem de răspândite ni ţara noastră,
al unei imoralităţi generalizate. Cel mai ciudat este însă faptul că nici
unul dintre aceşti oameni nu i m doreşte cu adevărat ca imoralitatea să
dispară, să fie
A

eradicată. In caz contrar, profesiunea lor ar dispărea de pe laţa

pământului. Dorinţa lor ascunsă este ca boala să continue, ba chiar să
se amplifice.
Cea mai uşoară cale de a răspândi boala constă în a mi Ie
permite oamenilor să cunoască marile adevăruri ale vieţii, în a te
asigura că nimeni nu devine ancorat în centrele profunde ale puterii
sale interioare. In acest fel, răspândirea imoralităţii şi a corupţiei va
continua la infinit. Dacă oamenii vor înţelege în ce constau aceşti
centri interiori de putere, imoralitatea lor va dispărea rapid.
Doresc să vă atrag din nou atenţia asupra faptului că
174
< mirul de care depinde în cea mai mare măsură imoralitatea
oamenilor este cel sexual. Acesta este centrul cel mai
esenţial, rădăcina cea mai fundamentală a oricărei perversiuni şi a
oricărei forme de corupţie. Aşa se explică de ce predicatorii, aşa-zişii
voştri oameni religioşi, nu doresc niciodată să discute despre acest
centru.
Cineva mi-a trimis un bilet în care mi-a scris: „Nici un sfânt,
nici un mare suflet religios nu vorbeşte vreodată despre sex. Marele
respect pe care ţi l-am purtat până acum s-a diminuat considerabil de
când te-am auzit vorbind despre acest subiect“.
Doresc să-i răspund: nu este nimic rău în a vorbi despre sex.
înainte, când aveai un respect atât de mare pentru mine, era ceva în
neregulă. Este mult mai bine aşa cum stau acum lucrurile, când ţi-ai
pierdut respectul. Ce nevoie ai să mă respecţi? V-am cerut eu
vreodată să mă respectaţi? Dacă am obţinut asemenea rezultate,
înseamnă că am greşit undeva. De aceea, dacă ţi-ai mai pierdut din
respect, mă
A

văd obligat să îţi mulţumesc. înseamnă că nu mă mai confunzi cu un

mare sfânt.
Dacă mi-aş fi dorit vreodată să devin un „mare sfânt“, m-as fi
simţit foarte tulburat în urma acestui bilet, mi-as fi cerut chiar scuze.
Din fericire, nu am fost niciodată un mahatma, un „mare suflet“, şi
nici nu-mi doresc să devin vreodată. După părerea mea, nu poate
exista om mai nevrednic şi mai egoist decât acela care doreşte să
devină un mahatma în această lume plină de tristeţe şi de durere. Să
te consideri un suflet nobil într-o lume plină de tristeţe mi se pare cu
adevărat un păcat.
Eu îmi doresc ca umanitatea în ansamblul ei să devină mare, nu
eu. Zilele marilor suflete s-au apropiat de sfârşit. Acum este necesară

175
naşterea unei umanităţi măreţe, nu a unui om mare. Au existat destui
oameni mari în această lume, şi la ce bun?
De aceea, m-am bucurat: ccl puţin am reuşit să deziluzionez pe
cineva! Măcar un om şi-a dat seama că r.u sunt un suflet mare.
Chestiunea nu este lipsită de importanţă. Poate că cel care mi-a scris
biletul credea că mă va tenta astfel, că mă poate convinge să nu mai
vorbesc despre asemenea subiecte, în speranţa să fiu etichetat drept
un suflet mare. Cam aşa au fost ispitiţi oamenii până acum să devină
mari sfinţi şi mari clarvăzători. In mod firesc, ei nu au vorbit
niciodată despre acele subiecte care le-ar fi putut pune în pericol
statutul de sfinţi. Pentru a-şi salva statutul, au fost dispuşi să facă
orice compromisuri, indiferent de preţul plătit de ascultătorii lor.
Personal, nu sunt interesat de statutul de suflet nobil. Nici măcar
în imaginaţie nu sunt atras de acesta. Ori de câte ori cineva mă
compară cu un mahatma, mă simt sufocat.
De altfel, în zilele noastre este infinit mai uşor să devii un
maharishi, un mahatma, decât aţi putea crede, întotdeauna a fost
uşor. Lucrul cu adevărat dificil este cum sa-i faci pe ceilalţi oameni
să devină mari, să evolueze către măreţie? Cum putem atinge cu toţii
acest obiectiv?
Speranţa mea este că ceea ce v-am spus despre subiectul sexului
vă va ajuta să vă găsiţi o nouă direcţie în viaţă, iar sexualitatea
dumneavoastră renăscută vă va transforma treptat sufletul.
Asa cum sunteti acum, 7sunteti doar una cu sexualitatea
i y •>

dumneavoastră, nu şi cu sufletul dumneavoastră. Cândva, .i(i putea

deveni una cu sufletul. Cum se poate petrece însă acest lucru?
Exclusiv printr-o transformare completă a
energiei dumneavoastră sexuale, prin sublimarea tot mai înaltă a
acesteia.

întrebarea 4:
Sunt foarte multe întrebări referitoare la conferinţa noastră de
176
ieri. Mă voi referi în continuare la câteva aspecte.
Spuneam ieri că ar trebui să faceţi eforturi constante pentru a
conştientiza măcar un crâmpei din starea de samadhi în timpul
actului amoros, din acel fulger care străluceşte chiar în mijlocul
acestuia. Fulgerul străluceşte o singură
A

clipă, după care dispare. încercaţi să conştientizaţi această stare şi să

înţelegeţi ce reprezintă ea. încercaţi să o cunoaşteţi, să faceţi
cunoştinţă cu ea. Dacă o veţi putea surprinde măcar un singur
moment, veţi realiza că nu sunteţi doar una cu trupul. Pentru o
clipă, veţi fi o conştiinţă fără
A

trup. In acea fracţiune de secundă vă veţi transforma în altceva; veţi

deveni una cu sufletul dumneavoastră. Dacă veţi surprinde măcar
un crâmpei din acea glorie fără seamăn, veţi putea continua apoi să
o căutaţi prin meditaţie. Ea nu poate fi plenar realizată şi
experimentată decât prin meditaţie. Când această cunoaştere se va
integra perfect în viaţa dumneavoastră, în ea nu va mai exista loc
pentru sex.

/\ _

întrebarea 5:
Ce s-ar întâmpla cu procrearía dacă sexul ar dispărea
complet, aşa cum ne înveţi tu? Dacă toată lumea ar experimenta
starea de supraconştiinţă, deci inclusiv celibatul, ce s-ar întâmpla
cu generaţiile viitoare?
Cu siguranţă, tipul de procreaţie actual ar dispărea. El este
minunat pentru câini, pisici şi viermi, dar nu şi pentru oameni. Să
fie aceasta singura cale? - această producţie inconştientă de copii,
această procreaţie accidentală, haotică, în urma căreia se nasc copii
pe bandă rulantă? Uitaţi-vă cât de aglomerată a devenit această
lume! Populaţia planetei a explodat, atingând proporţii atât de
incredibile încât dacă nu va fi controlată în scurt timp, peste o sută
de ani nu ne vom mai putea face loc nici măcar cu coatele prin
mulţime! Peste o sută de ani ne vom simţi în permanenţă ca şi cum
ne-am afla pe stadion, participând la un eveniment cultural sau
sportiv. Oriunde ne-am afla, ne vom simţi ca la o adunare publică.
Nu va mai fi necesar (nici posibil) să convoci atunci o adunare
publică, întrucât mulţimea va crea în permanenţă această impresie.
întrebarea celui care mi-a trimis acest bilet este corectă. Dacă
toată lumea ar practica celibatul, cum s-ar mai putea naşte copiii?
Doresc să-i explic un lucru acestui prieten, şi ar trebui să fiţi şi
voi, restul, atenţi, întrucât este foarte semnificativ: copiii pot fi
procreaţi şi de către celibatari, dar scopul acestei ;icţiuni capătă cu
totul alte dimensiuni. Aşa cum se petrec lucrurile la ora actuală,
copiii se nasc accidental ca urmare a actului sexual. Nimeni nu face
dragoste cu scopul de a avea un copil. Oamenii fac sex din cu totul
alte motive; copii i care se nasc apar accidental. Ei sunt nişte oaspeţi
i ic invitaţi, şi ştim cu toţii că un oaspete neinvitat nu este primit cu
aceeaşi căldură ca unul invitat.
Ştim cu toţii cum îi tratăm pe cei care apar neinvitaţi.
I ,e pregătim cel mai bun pat, le servim o masă cu totul specială, îi
întâmpinăm cu zâmbete largi şi le facem complimente, dar totul este
numai la suprafaţă; în interior nu dăm dovadă de prea multă
simpatie pentru ei,

178
gândindu-ne în permanenţă: „Oare când au de gând să plece
nesimţiţii?“
? 1

Copiii care apar neinvitaţi au parte de acelaşi comportament

lipsit de amabilitate. Acesta este destinul lor. La urma urmei, nu i-a
dorit şi nu i-a chemat nimeni. Inimile părinţilor lor nu au tânjit după
ei. Atunci când au făcut dragoste, părinţii lor doreau cu totul
altceva. Ei sunt doar nişte efecte secundare, un fel de neghină care
vine odată cu bobul de grâu.
De aceea, încă din timpurile Vasayanei, s-au făcut eforturi de
a separa sexualitatea de naşterea copiilor. Aşa s-au născut
programele de control al naşterilor. Au fost inventate mijloace
artificiale care să le permită oamenilor să se bucure de sex fără a
risca să aibă copii. De mii de ani, oamenii au făcut eforturi să separe
sexul de procreaţie. Chiar şi scripturile ayurvedice străvechi
menţionează remedii pentru evitarea concepţiei. Miniştrii sănătăţii
din epoca noastră sunt la fel de preocupaţi de acest lucru ca şi
medicii de acum 4-5.000 de ani, din perioada Ayurvedei. De ce? De
ce au încercat dintotdeauna oamenii să inventeze mijloace care să le
permită să practice sexul fără a risca să procreeze? Deoarece copiii
cad întotdeauna într-un moment nepotrivit, aducând cu ei povara
responsabilităţii. în plus, există riscul major ca femeia să îşi piardă
apetitul pentru sex după naştere.
Nici bărbaţii nu îşi doresc mai mult copii. Chiar dacă îi
doresc, îi doresc pentru că nu au moştenitori, nu pentru că iubesc cu
adevărat copiii. Ei îşi iubesc averea şi se gândesc cu groază că nu au
cui să o lase moştenire. Atunci când un bărbat îşi doreşte un copil,
nu vă lăsaţi amăgiţi: nu este vorba de o iubire a sufletului său pentru
un eventual fiu. Nici vorbă. El a muncit din greu şi a strâns o
anumită avere, pe care acum nu are cui să o lase. Cine ştie în
mâinile cui va pica ea după moartea sa? Are nevoie de un
179
moştenitor, de cineva născut din sângele său, care să-i prezerve
averea.
Nimeni nu îşi doreşte copii de dragul copiilor. Dimpotrivă,
oamenii au încercat dintotdeauna să-i evite, dar ei continuă să apară,
complet neinvitaţi. Noi dorim să ne bucurăm de sex, şi pac!, apare
un copil... De aceea, putem spune că majoritatea copiilor sunt efecte
secundare ale sexualităţii, ceea ce explică de ce sunt atât de slabi, de
bolnăvicioşi si de trişti atunci când se nasc.
Copiii pot apărea şi în viaţa unui celibatar, dar nu ca efecte
secundare ale unui act sexual. Actul amoros este practicat atunci cu
unicul scop de a procrea, nu ca un scop ¡ 1 1 sine. Când te deplasezi
către o anumită destinaţie, atenţia la nu este focalizată asupra
mijlocului de transport cu care călătoreşti.
5

Oamenii care şi-au încheiat călătoria către supraconştiinţă, care

au atins starea de celibat, vor continua să dorească să aibă copii, dar
aceşti copii vor fi rezultatul intenţiei lor conştiente, nu nişte efecte
accidentale. Actul de procreaţie va fi cu adevărat un act de creaţie!
Sexul nu va fi altceva decât un instrument în acest scop.
Ascultaţi cu atenţie: dacă până acum s-au făcut tot felul de
eforturi pentru a găsi mijloace prin care oamenii să se poată bucura
de sex evitând procreaţia, noua umanitate va face eforturi pentru a
putea concepe copii evitând sexul, înţelegeţi ce vreau să spun?
Atunci când brahmacharya, celibatul, se va răspândi pretutindeni,
cercetările vor fi orientate către descoperirea unor mijloace prin care
să poată
l i procreaţi copii evitând sexul. Acesta este chiar reversul
situaţiei prezente, când cercetările sunt orientate către descoperirea
unor mijloace prin care oamenii să se poată bucura de sex fără a
procrea. Iar acest lucru este absolut posibil; nu este nici măcar foarte
dificil.
Vă asigur că nu există nici un pericol ca în urma practicării
celibatului să se ajungă la sfârşitul lumii. Dimpotrivă, dacă veţi
180
continua să produceţi copii în ritmul actual, lumea se va sfârşi cu
siguranţă, chiar şi fără a arunca bomba atomică sau cu hidrogen.
Această creştere explozivă a populaţiei planetei, această coadă
nesfârşită de copii, această umanitate viermuindă născută din
sexualitate va sfârşi prin a se autodistruge.
Celibatul va permite naşterea unui nou tip de oameni. Aceştia
se vor bucura de o longevitate mai mare, pe care nici măcar nu v-o
puteţi imagina la ora actuală. Ei se vor bucura de o sănătate de fier,
fiind complet eliberaţi de boli. Creierul lor va fi genial. Viaţa lor va
fi diferită din toate punctele de vedere! Oamenii vor avea cu toţii o
religiozitate înnăscută.
La ora actuală, noi ne naştem nereligioşi, trăim într-o stare
lipsită de religiozitate şi murim fără a descoperi divinitatea. Aşa se
explică de ce vorbim zi şi noapte numai despre religie. Noii oameni
nu vor mai simţi nevoia să vorbească despre religie, căci aceasta va
fi însăşi modul lor de existenţă. Omul vorbeşte numai de lucrurile de
care nu are parte în viaţă. Nimeni nu vorbeşte astăzi despre sex,
deoarece acesta este chiar modul nostru de viaţă. Toată lumea
vorbeşte însă despre Dumnezeu, tocmai pentru că vieţile noastre nu
au nimic de-a face cu el. Vorbele noastre încearcă să compenseze
ceea ce ne lipseşte în viaţă.

181
 Poate că aţi remarcat că femeile bârfesc mai mult decât bărbaţii.
Se spune chiar că este foarte dificil să îţi imaginezi două femei stând
una lângă alta fără să vorbească.
Am auzit că în China s-a ţinut odată un mare concurs pentru a-1
selecta pe cel mai mare mincinos din ţară. Câştigătorul urma să
primească un premiu consistent. De aceea, toţi marii mincinoşi s-au
adunat şi şi-au anunţat participarea la concurs. Când i-a venit rândul,
unul dintre ei a spus: „Odată, m-am dus în parc şi am văzut două
femei stând liniştite pe o bancă şi păstrând tăcerea timp de cinci
A

minute“. In public s-a produs o agitaţie de nedescris. Toată lumea

aplauda şi fluiera: „Cu siguranţă, nu poate exista o minciună mai
mare ca aceasta! Acesta este cel mai mare
A

mincinos între toţi! îşi merită cu prisosinţă premiul“. Şi el a câştigat

concursul.
De ce vorbesc femeile atât de mult? Bărbaţii trebuie să lucreze,
dar femeile nu prea au ce să facă. Când nu ai nici o activitate,
singurul lucru care îţi rămâne de făcut pentru a-ţi alunga plictiseala
rămâne vorbitul. Această trăsătură feminină defineşte perfect
caracterul naţional al Indiei. Aici, nimeni nu face nimic. Toată lumea
vorbeşte la infinit...
Omul nou, omul născut din celibat, nu va vorbi atât de mult. El
îşi va trăi intens viaţa. El nu va vorbi despre n-ligie, dar o va trăi
direct. Religia nu va mai exista ca
■ uhiect separat, ci va face parte integrantă din viaţă. Este n
minune chiar şi numai să ne imaginăm o asemenea fiinţă umană.
Au existat şi până acum asemenea fiinţe umane, dar acestea s-au
născut în condiţii absolut excepţionale. Din
* aud în când, extrem de rar, se naşte câte un om de o
frumuseţe atât de mare încât nici chiar hainele nu îl mai pot pune în
valoare. Aşa a fost Mahavira. De aceea, el a trăit dezbrăcat. Ştirea
că a apărut un asemenea om s-a răspândit cu repeziciune. Oamenii
s-au adunat din toate colţurile pentru a-1 vedea. Era la fel de frumos
ca o statuie de marmură. Deşi numele său real era Vardhamana,
„Luptătorul“, oamenii i-au spus Mahavira - Marele învingător.
Gloria celibatului strălucea atât de puternic în el încât oamenii au
fost copleşiţi. Părea că nu face parte din această lume. Din când în
când se naşte un Buddha, un A

Christos, un Lao Tse. In întreaga istorie a umanităţii, abia dacă

putem număra o duzină sau două de asemenea oameni.
O să vă minunaţi, dar în ziua în care copiii se vor naşte din celibat...
„Cum, copii născuţi din celibat?“ - o.A

să mă întrebaţi. Dar eu vorbesc despre cu totul altceva. In ziua când

copiii se vor naşte din celibat, toţi oamenii din lume vor fi perfecţi
din punctul de vedere al frumuseţii, al inteligenţei, al puterii, astfel
încât nu le va lua mult până când vor cunoaşte conştiinţa universală.
Cunoaşterea lor va fi la fel de naturală cum este pentru noi somnul.
Dacă un om suferă de insomnie şi tu îi spui că este posibil să adormi
imediat ce pui capul pe pernă, te va
A

considera un mincinos ordinar. Iţi va spune: „Eu mă răsucesc de o

mie de ori, mă ridic din pat, îmi număr mătăniile, număr oi, dar
nimic nu mă ajută, nu pot să dorm. Si tu îmi spui că poţi adormi
instantaneu, de îndată ce îţi pui capul pe pernă? Eşti un mare
mincinos. Eu am încercat toate remediile, dar nici unul nu mi-a fost
de folos. Sunt nopţi în care nu reuşesc să pun geană pe geană“.
30-40% dintre rezidenţii marilor oraşe precum New York din
America sunt nevoiţi să ia pastile de dormit. Există

183
voci care afirmă că în circa o sută de ani nici o persoană din
America nu va mai putea adormi în mod natural, că toţi vor avea
nevoie de somnifere. In India probabil că acest lucru nu se va
întâmpla mai devreme de 200 de ani, dar se va întâmpla totuşi, căci
liderii indieni sunt ferm hotărâţi să îi concureze pe americani. Ei
spun tot timpul: „Nu putem rămâne în urma lor. Trebuie să
concurăm cu ei în orice privinţă, chiar dacă nu avem de-a face decât
cu o boală“.
Este posibil ca în circa 500 de ani de acum înainte întreaga
umanitate să fie nevoită să ia somnifere pentru a putea adormi.
Imediat după naştere, copiilor li se vor da somnifere în loc de lapte,
căci nu s-au putut bucura de o clipă de pace în pântecul matern! Va
fi foarte greu să îi convingi atunci pe oameni că cu 500 de ani în
urmă semenii lor obişnuiau să adoarmă imediat ce puneau capul pe
pernă. Nimeni nu va putea crede acest lucru.
în mod similar, va fi extrem, de dificil să îi convingi pe cei
născuţi din starea de celibat că au existat vremuri c ând oamenii erau
necinstiţi, când furau şi tâlhăreau, că obişnuiau să se sinucidă, să
consume otrăvuri, să se înjunghie unii pe alţii, să ducă războaie. Va
fi extrem de dificil ca acei oameni să creadă aşa ceva.
Până acum, procreaţia a fost rezultatul sexualităţii, al unei
sexualităţi care nu a putut depăşi nici o clipă limitele fiziologiei.
Există însă şi un nivel spiritual al sexualităţii, iar din el se
poate naşte o nouă umanitate.
A

In ultimele patru zile am repetat de mai multe ori cum se poate

naşte această nouă formă de viaţă. M-aţi ascultat m multă răbdare,
cu iubire şi cu o stare de pace, cu atât mai meritorii cu cât este foarte
greu să îţi păstrezi cumpătul când auzi asemenea lucruri. Trebuie să
fi fost o mare încercare pentru voi.
Cineva mi-a spus chiar că s-a temut ca oamenii să nu se ridice
în picioare, protestând pentru oprirea conferinţelor, căci asemenea
lucruri nu trebuie spuse. I-am răspuns: „Umanitatea ar fi avut mult
184
mai mult de câştigat dacă în lume ar fi existat mai mulţi oameni
curajoşi. Cine crezi tu că are curajul să se ridice şi să protesteze,
împiedicând pe cineva să vorbească? Dacă în această ţară ar fi
existat asemenea oameni curajoşi, toate prostiile care se predică de
secole aici ar fi încetat de multă vreme. Din păcate, ele nu au
încetat. Mi-aş dori să existe un om atât de curajos încât să-mi
interzică să mai vorbesc. Ar fi o plăcere să discut cu
o asemenea persoană!“
Ati ascultat aşadar cu multă iubire afirmaţiile mele, ■> ■> •>
~ despre care unii s-au temut că vor stârni proteste... Aţi fost cât se
poate de deschişi, şi pentru aceasta vă rămân îndatorat. Dorinţa mea
cea mai vie este ca energia sexuală a tuturor celor de faţă să devină
o scară care să îi conducă în templul supraconştiinţei. Vă mulţumesc
din inimă.
A

In final, mă închin în faţa Dumnezeului care există în fiecare

dintre voi. Vă rog să-mi acceptaţi această ofrandă plină de respect.

Partea a II-a SPIRITUALITATEA

SEXULUI
 ANIHILAREA CONDIŢIONĂRII SEXUALE
Omul este singura fiinţă care îşi poate reprima energiile, dar şi
singura care le poate transforma. Nici o altă fiinţă nu poate face acest
lucru. Reprimarea şi transformarea reprezintă două aspecte opuse ale
aceluiaşi fenomen.
Copacii există. Animalele există. Păsările există. Ele nu pot
face însă nimic în legătură cu existenţa lor. Fac pur şi simplu parte
integrantă din ea. Nu pot ieşi în afara ei.
Nu au nici un cuvânt de spus. Sunt perfect integrate în
energia lor, de care nu se pot separa.
Singurul care poate face acest lucru este omul. El se
poate observa de la distanţă. îşi poate privi energiile ca şi cum ar fi
separat de ele, după care le poate fie reprima, fie transforma.
Reprimarea nu înseamnă altceva decât ascunderea anumitor
energii care există, înseamnă să nu le permiţi să îşi capete propria lor
identitate, să se manifeste aşa cum sunt. Transformarea înseamnă
introducerea unei schimbări, transferul energiilor într-o altă
dimensiune.
Să luăm spre exemplu sexul. Această energie are ceva care ne
face să ne simţim stânjeniţi atunci când vine vorba de ea. Parţial,
acest lucru se datorează faptului că este susţinut de societate, dar
această explicaţie nu este suficientă, căci de-a lungul timpului au
existat tot felul de societăţi, dar nici una nu a putut accepta cu
uşurinţă sexul.
Există ceva în acest fenomen al sexualităţii care ne face să ne
simţim stânjeniţi, vinovaţi, conştienţi de sine. Despre ce ar putea fi
vorba? Chiar dacă nu ne-ar fi vorbit nimeni despre sex, chiar dacă nu
ne-ar fi ţinut nimeni predici în legătură cu el, tot ne-am simţi
stânjeniţi. De ce?
Mai întâi de toate, sexul reprezintă cea mai profundă
dependenţă a noastră. El reprezintă o dovadă că avem nevoie de
altcineva pentru plăcerea noastră. Fără un partener, această plăcere
devine imposibilă. Aşadar depindem de altcineva, iar egoul nostru
189
nu poate accepta cu uşurinţă acest lucru. El se simte rănit. De aceea,
cu cât cineva este mai egoist, eu atât mai puternic se va împotrivi el
sexului.
Aşa-zişii voştri sfinţi sunt împotriva sexului nu pentru că acesta
ar fi ceva rău, ci din cauza egourilor lor uriaşe. Ei nu pot concepe să
depindă de altcineva, să se roage de altcineva pentru a obţine ceva.
Nimic nu răneşte mai profund
egoul decât sexul.
/\

In al doilea rând, fenomenul sexului incumbă automat

posibilitatea de a fi respins. Nu este niciodată sigur dacă partenerul
te va accepta sau te va respinge. Celălalt poate oricând să spună nu.
Şi nici o altă respingere nu este mai dureroasă decât aceasta: să
încerci să te apropii de altcineva din iubire şi să fii respins. Această
respingere dă naştere unui sentiment de teamă. Egoul îţi şopteşte la
ureche că este mai bine să nu încerci deloc decât să fii respins.
Aşadar, dependenţă şi posibilitatea de a fi respins... Lucrurile
merg chiar mai departe. Atunci când faci sex, devii la fel ca un
animal. Egoul nu se poate împăca deloc cu această idee, căci nu
există nici o diferenţă între un câine care face sex şi el însuşi. Ce
diferenţă există? Subit, nu te mai poţi controla şi devii la fel ca un
animal, în timp ce toţi predicatorii, toţi moraliştii îţi susură la
ureche: „Nu te comporta la fel ca un animal! Nu fii un animal!“ Nu
poate fi imaginată o condamnare mai mare.
Nici o altă activitate nu transformă mai mult omul într-un
animal ca sexul, căci nici o altă activitate nu este la fel de naturală ca
acesta.
Orice altceva am face, avem posibilitatea să devenim
nenaturali. De pildă, să luăm alimentaţia. Noi am creat atâta
sofisticare în jurul acestui act încât nu mai semănăm
/s

deloc cu animalele. In esenţă, actul de a mânca este unul animalic,

dar mesele pe care le aranjăm noi, manierele pe care trebuie să le
respectăm la masă, toată cultura şi eticheta pe care am creat-o în
jurul acestui act ne-au permis să ne distanţăm de ele.
190
 Animalelor le place să mănânce singure. De aceea, orice
societate are grijă să le inoculeze indivizilor ideea că nu este bine să
mănânci singur, că trebuie să împărtăşeşti acest act cu familia, cu
prietenii, să inviţi oaspeţi la masă. Nici un animal nu este interesat de
familie, de prieteni sau de oaspeţi atunci când mănâncă. El doreşte să
fie singur.
Dacă un om doreşte să fie singur când mănâncă, ceilalţi se
grăbesc să-l acuze că se comportă la fel ca un animal, că nu doreşte
să împărtăşească cu ceilalţi, că nu este deloc sofisticat. Oamenii au
creat în jurul actului de a mânca atât de multă sofisticare încât
foamea în sine nu mai este deloc importantă; singurul care contează
este gustul mâncării. Animalelor nu le pasă de gust.
Foamea este o necesitate de bază. Dacă îsi satisface
»

această necesitate, animalul este mulţumit. Omul nu se mulţumeşte

însă cu atât. Pentru el, gustul devine mai important decât foamea. La
fel manierele, felul în care mănânci, nu ce mănânci.
Omul a reuşit să-şi creeze o lume artificială în toate privinţele,
dar nu şi în ceea ce priveşte sexul. Animalele trăiesc goale. De
aceea, omul a respins nuditatea. Dacă cineva doreşte să stea gol,
întreaga civilizaţie îi sare în cap, ca şi cum ar ataca înseşi
fundamentele ei. De aceea există atâta înverşunare împotriva
nudităţii în întreaga lume.
Dacă te plimbi gol pe stradă, nu faci rău nimănui, nu practici
nici un fel de violenţă. Eşti absolut inocent. Dar întreaga lume
devine brusc agitată, poliţia te arestează şi te aruncă în închisoare. Şi
totuşi, nu ai făcut rău nimănui! O crimă are loc atunci când faci ceva,
nu când nu faci nimic, când te plimbi pur şi simplu gol! De ce există
această reacţie atât de exagerată din partea societăţii?
Societatea nu este atât de indignată nici măcar în cazul unui
criminal adevărat. Acest lucru ini se pare curios. Crima este
considerată ceva uman. Animalele nu comit asasinate. Ele ucid
pentru a se hrăni, dar acest lucru nu echivalează cu un asasinat. De
altfel, nici un animal nu
191
îşi ucide semenii din propria specie, numai
omul. De aceea, crima este considerată un act uman, iar societatea o
acceptă. Nuditatea nu poate fi însă acceptată, căci ne reaminteşte
tuturor că suntem animale. Oricât de mult ne-am ascunde sub haine,
animalul rămâne de fată.
Oamenii se împotrivesc nudităţii pentru simplul motiv că
aceasta le reaminteşte de propria lor nuditate, iar acest
A

lucru le răneşte egoul. îmbrăcat, omul nu mai arată la fel ca un

animal. Când face dovada manierelor elegante la masă, el nu se mai
comportă la fel ca un animal. Cel mai religios lucru este considerat
mersul la biserică sau la templu. De ce? Pentru că nici un animal nu
merge la biserică, nici un animal nu se roagă vreodată. Acest gest
este absolut uman, o diferenţiere netă fată de animale.
• 3 ?
Sexul este o activitate animalică. Orice aţi face, oricât v-aţi
ascunde, orice obstacole aţi crea în jurul lui, faptul în sine rămâne
animalic. Atunci când practici un act sexual, devii la fel ca un
animal. Din această cauză, oamenii nu reuşesc să se bucure de sex.
Egoul lor nu le permite să devină în întregime nişte animale.
Aşadar, marele conflict este între ego şi sex. Cu cât omul este
mai egoist, cu atât mai înverşunat va fi el împotriva sexului. Cu cât
el este mai puţin egoist, cu atât mai implicat va fi el în actul amoros.
Dar chiar şi cel mai altruist dintre oameni se va simţi vinovat într-o
oarecare măsură, ceva mai mică, dar totuşi...
Când omul se implică în totalitate în actul amoros, cgoul lui
dispare. Cu cât acest moment se apropie, cu atât mai mare devine
teama care pune stăpânire pe el. De aceea, oamenii nu se implică
foarte mult în actul sexual. Ei fac din el un spectacol superficial, ca
să demonstreze că fac dragoste. Dacă ar face cu adevărat dragoste,
întreaga lor civilizaţie ar dispărea instantaneu. Ei ar trebui să renunţe
complet la minte, cu toate gândurile ei: despre religie, despre
filozofie etc. Subit, ei s-ar simţi la fel ca nişte animale sălbatice, ar
simţi nevoia să urle, să ţipe, să geamă, să i’âfâie. Limbajul uman ar
dispărea ca prin farmec. Sunetele
ii LI ar dispărea, dar ele ar semăna cu cele scoase de animale.
192
Subit, ar trebui să renunţe Ia întreaga lor civilizaţie, pentru care s-au
luptat milioane de ani.
Acest lucru explică teama lor. Din cauza ei, iubirea a devenit
aproape imposibilă. Iar teama este cât se poate de
l .ală, nu este o fantasmă, căci atunci când rişti să îţi pierzi egoul
parcă înnebuneşti. Devii sălbatic şi orice se poate întâmpla atunci.
Iar tu ştii foarte bine ce s-ar putea întâmpla. Ai putea ucide pe
cineva, ţi-ai putea ucide iubita, i-ai putea mânca trupul, căci în
asemenea momente controlul dispare cu desăvârşire.
Pentru a evita acest scenariu apocaliptic, reprimarea pare calea
cea mai uşoară. Poţi să îţi reprimi această energie, nepermiţând decât
manifestarea unei părţi mici din ea, atât cât să nu fi pus în pericol,
atât cât să-ţi permită să nu-ţi pierzi definitiv controlul. Atât timp cât
îţi vei păstra controlul, vei putea continua să manipulezi energia. îi
vei permite să se manifeste până la un punct, după care o vei
reprima.
Reprimarea este un instrument de protecţie, o măsură de
securitate, de care religia a ştiut să se folosească din plin. Ea a
exploatat această teamă de sex, făcându-i pe oameni să se teamă
chiar mai tare. Sexul a devenit un păcat capital, iar preoţii au putut
să spună: „Până când dorinţa ta sexuală nu va dispărea cu
desăvârşire, nu vei putea intra în împărăţia
A

lui Dumnezeu“. Intr-un fel, au dreptate, şi totuşi nu au.

Eu afirm altceva: până când sexul nu va dispărea
/\

complet, nu veţi putea intra în împărăţia lui Dumnezeu. Sexul nu

poate dispărea însă decât dacă este acceptat în întregime - nu
reprimat, ci transformat.
Religiile au exploatat teama şi tendinţa omului către egoism.
Ele au creat numeroase tehnici de reprimare, dar preţul acestora este
foarte mare, căci întreaga energie a omului este divizată, iar părţile
sale intră în conflict unele cu altele, anihilând astfel viaţa.
193
 Sexul este energia cea mai vitală, aş putea spune singura
energie pe care o aveţi. Nu vă luptaţi cu ea. Nu veţi face altceva
decât să vă pierdeţi timpul şi viaţa. Mai bine transformaţi-o. Dar cum
poate fi făcut acest lucru? Cum poate fi sexul transformat? Dacă veţi
înţelege în ce constă teama, veti obţine si indiciul necesar.
y •> 5 5

Teama apare din cauza senzaţiei că v-aţi putea pierde controlul,

după care nu veţi mai putea face nimic. Eu vă învăţ o nouă formă de
control: acela al sinelui martor, nu
7
5
cel al minţii manipulatoare. Afirm cu tărie nu numai că acesta este
posibil, dar că el este atât de natural încât nici nu veti simţi că sunteti
cel care controlează. Atunci când
1 5 5

devii un martor, controlul se petrece spontan. A

Conştientizaţi actul sexual. Fiţi martorul lui. In acest fel, nu

veţi mai avea de ce să vă temeţi de sălbăticie. Sălbăticia are o
frumuseţe a ei. Numai un om sălbatic este cu adevărat frumos. O
femeie care nu este sălbatică este lipsită de frumuseţe, căci sălbăticia
echivalează în acest caz cu viaţa. Omul devine atunci ca un tigru
sălbatic, sau ca o căprioară care aleargă prin pădure... şi cu greu
poate fi imaginat un tablou mai frumos!
Scopul nostru nu este însă să devenim inconştienţi, aşa cum sunt
animalele. Dacă veţi deveni inconştienţi, forţe necunoscute vor pune
stăpânire pe dumneavoastră. Altfel spus, vă veţi afla sub controlul
acelei forţe pe care noi, orientalii, o numim karma. Această forţă
reprezintă reacţia tuturor faptelor comise de dumneavoastră în trecut.
Toate aceste condiţionări pot pune stăpânire pe dumneavoastră,
orientându-vă în direcţii care pot deveni periculoase pentru
dumneavoastră sau pentru alţii. Dacă veţi rămâne însă un martor,
condiţionarea generată de trecut nu vă mai poate influenta.
Această metodă reprezintă chiar procesul de transformare a
energiei sexuale. Faceţi dragoste, dar rămâneţi lucizi. Observaţi cu
atenţie tot ceea ce se petrece; nu rataţi nimic. Observaţi ce se petrece
în corpul dumneavoastră, în mintea dumneavoastră, în energia
dumneavoastră lăuntrică, noul circuit care se creează, felul în care se
194
deplasează electricitatea corpului. Atunci când faci dragoste,
electricitatea corpului se mişcă altfel. Ea devine una cu electricitatea
partenerului, a soţului sau a soţiei. Se creează astfel un circuit
energetic, pe care îl puteţi conştientiza. Dacă sunteţi suficient de
atenţi, îl puteţi simţi. Vă veţi simţi ca un vehicul de energie vitală
aflată în mişcare. A

Păstraţi-vă luciditatea. In acest fel, în curând veţi deveni

conştient de faptul că cu cât acest circuit este mai bine închis, cu atât
mai golită de gânduri devine mintea. Gândurile încep să „cadă“ din
ea la fel ca frunzele dintr-un copac. Mintea devine astfel din ce în ce
mai goală.
Păstraţi-vă luciditatea şi în curând veţi constata că deşi
continuaţi să existaţi, egoul dumneavoastră a dispărut. Nu veţi mai
putea spune „eu“. Se va petrece astfel un fenomen minunat: vă veţi
dizolva, împreună cu partenerul dumneavoastră, într-un ocean de
energie.
Această fuziune nu trebuie să se producă însă inconştient; în
caz contrar, veţi rata tot procesul. Veţi avea parte de un act sexual
minunat, dar nu vă veţi transforma. Actul amoros va fi perfect, dar
nu va genera efecte. Veţi continua să vă deplasaţi în acelaşi cerc
închis. Veţi dori să repetaţi mereu şi mereu aceeaşi experienţă.
Experienţa va rămâne minunată, dar va deveni o rutină. De fiecare
dată când o veţi experimenta, veţi simţi dorinţa de a o repeta. Cu cât
o veţi repeta mai des, cu atât mai mult o veţi dori. Vă veti mişca
astfel într-un cerc vicios. Nu veti creste, ci » > > ■> ' doar veţi
repeta aceeaşi mişcare circulară.
Mişcarea circulară nu este indicată, căci nu permite creşterea.
Energia este pur şi simplu risipită, chiar dacă experienţa a fost
frumoasă. Ar fi fost atât de simplu să schimbaţi puţin direcţia, şi aţi
fi putut obţine atât de mult... Aţi fi putut atinge chiar transcendenţa,
folosindu-vă de aceeaşi energie. Aţi fi putut trăi o stare de extaz, dar
dumneavoastră preferaţi să vă risipiţi energia în experienţe de
moment. Treptat, aceste experienţe vor deveni plictisitoare, căci
repetiţia excesivă conduce
195 întotdeauna la plictiseală. Când senzaţia
de noutate se pierde, apare plictiseala.
Dacă vă veţi păstra luciditatea, veţi constata mai întâi
o schimbare a circuitului energetic din interiorul corpului.
/V

In al doilea rând, veţi constata o golire a minţii de gânduri. Şi în

sfârşit, veţi constata dispariţia egoului din inimă.
Aceste trei aspecte trebuie observate cu cea mai mare atenţie.
Când şi egoul a dispărut, se poate spune că energia sexuală a devenit
o energie a meditaţiei. Deşi sunteţi împreună, nu mai puteţi spune că
faceţi sex. Aţi fost deja transportaţi într-o altă lume.
Despre acest fenomen vorbeşte Shiva în Vigyan Bhairav
Tantra1, atunci când se referă la transmutaţie.

1
Comentariile lui Osho referitoare la Vigyan Bhairav Tantra au fost
publicate sub titlul Cartea
196secretelor.
Transmutaţia înseamnă o transformare a fiinţei, iar acest lucru este
posibil prin cultivarea stării de martor.
Dacă veţi practica reprimarea, veţi deveni aşa-zise fiinţe umane
- superficiale, golite în interior, fără sevă, fără autenticitate, fără
coloană vertebrală. Dacă nu veţi reprima energia, dar o veţi lăsa să
facă orice doreşte, veţi deveni la
fel ca nişte animale - frumoşi, mult mai frumoşi decât
* * >i

aşa-zişii oameni civilizaţi, dar simple animale, fără luciditate, fără

conştiinţă, fără să realizaţi cât de mare este potenţialul
dumneavoastră.
Dacă vă veţi transforma însă energia, veţi deveni nişte fiinţe
divine. Când spun „divine“, nu exclud cu totul animalul sălbatic, cu
toată frumuseţea lui. Acesta nu este respins sau negat. El este
prezent, dar într-o formă transfigurată, lucidă. Frumuseţea sălbăticiei
nu dispare. Civilizaţia nu dispare nici ea, dar devine spontană, nu
mai este forţată. Prin transformarea energiei, natura se întâlneşte cu
Dumnezeu - natura cu frumuseţea ei, Dumnezeu cu graţia lui.
A

Aşa se naşte un înţelept. înţeleptul nu este altceva decât o

întâlnire a naturii cu Dumnezeu, a creaturii cu creatorul ei, a corpului
cu sufletul, a aspectelor inferioare cu cele superioare, a pământului
cu cerul.
Lao Tse spunea că atunci când cerul şi pământul se întâlnesc,
se naşte Tao. La acest fenomen mă refer eu acum.
Cheia acestui proces este starea de martor. Va fi însă greu să
deveniţi martorii actelor dumneavoastră sexuale dacă nu vă veţi
strădui mai întâi să deveniţi martorii altor activităţi, mai simple, din
viaţa dumneavoastră. De aceea, trebuie să cultivaţi această stare
întreaga zi; altminteri, vă veţi amăgi singuri. Dacă nu poţi deveni un
martor atunci când mergi pe stradă, este imposibil să devii martorul
197
unui act amoros. Dacă nu poţi deveni martorul unui proces atât de
simplu cum este mersul pe stradă, cum ţi-ai putea păstra luciditatea
în timpul unui act sexual, care este atât de profund? Este imposibil...
vei cădea imediat în inconştienţă. Voi sunteţi inconştienţi chiar şi
când mergeţi pe stradă.
a

încercaţi să deveniţi conştienţi şi veţi constata că după numai câteva

secunde ati uitat de intentia voastră. Atunci când vă plimbaţi,
încercaţi să vă repetaţi continuu: „Sunt conştient
dc faptul că merg, sunt conştient de faptul că merg...“.
/\

Veţi constata că după câteva secunde aţi şi uitat. In mintea

dumneavoastră va apărea un alt gând, care vă va duce într-o altă
direcţie. Apoi, subit, vă veţi aduce aminte: „Am uitat“. I >acă un act
atât de banal cum este mersul nu poate fi practicat într-o stare de
luciditate, cum aţi putea face acest lucru în mijlocul unui act sexual?
A

încercaţi aşadar mai întâi cu lucruri simple: când

A

mâncaţi, când mergeţi, când vorbiţi. încercaţi în permanenţă.

I accţi un efort constant. Lăsaţi corpul şi mintea dumneavoastră să
stie că doriţi să deveniţi conştient.
■>■}*•>

Abia atunci, într-o bună zi, veţi constata că puteţi deveni

martorul unui act amoros. Când acest lucru se va produce, veţi
experimenta o stare de extaz - primul indiciu
A

d graţiei divine. începând din acel moment, sexul nu va mai fi sex.

Mai devreme sau mai târziu, el va dispărea cu (olul, iar
dumneavoastră veţi deveni un brahmacharya, un piacticant al
celibatului.
Atunci când veţi cunoaşte extazul generat de
• onşlientizarea actului amoros, întreaga dumneavoastră viaţă va fi
transformată. Veţi deveni un zeu. Cum se comportă un zeu?
Pe de o parte, el nu este deloc dependent; este absolut
A

independent. îşi dăruieşte iubirea tuturor, dar nu din necesitate, ci

dintr-o prea mare abundenţă. Aproape că îi faci un bine acceptând-o,
198
atât de multă are. Pe de altă parte, un zeu este un creator. Atunci când
sexul se transformă, viaţa devine un proces creator. Sexul însuşi este
o forţă A

creatoare. In ipostaza sa inferioară, el creează fiinţe noi. Domeniul în

care se manifestă creativitatea sa este biologia. Când energia sexuală
este transformată, ea pătrunde într-o
A

altă lume a creativităţii. In faţa ei se deschid posibilităţi infinite.

Nu vreau să spun cu asta că veţi începe neapărat să pictaţi, să
scrieţi poezii sau să sculptaţi. Cert este că indiferent ce veţi face, va fi
un act creator, o activitate artistică.
MORALITATE SI IMORALITATE
*

Care este viitorul moralităţii sexului?

Moralitatea sexului nu are nici un viitor. De fapt, însăşi
combinaţia dintre sex şi moralitate a otrăvit până acum
moralitatea. Aceasta a devenit atât de orientată către sex încât
şi-a pierdut celelalte dimensiuni - care sunt infinit mai
importante. Un gânditor moral nu ar trebui să fie foarte
preocupat de sex.
Adevăratele sale preocupări ar trebui să fie: adevărul,
sinceritatea, autenticitatea, integritatea, ca să nu mai vorbim
de conştiinţă, meditaţie, luciditate, compasiune şi iubire.
în trecut, moralitatea a devenit aproape sinonimă cu
condamnarea sexului. Ea a acordat astfel sexualităţii o putere
covârşitoare, excesivă. Dacă spui despre cineva că este imoral,
toată lumea înţelege că este ceva în neregulă cu viaţa sa
sexuală. Invers, dacă afirmi că este o persoană foarte morală,
toţi înţeleg că aceasta respectă întru totul regulile referitoare la
viaţa sexuală impuse de societate. Moralitatea a devenit astfel
unidirecţională. Acest tip de moralitate nu poate avea un
viitor. Putem spune că este pe moarte. De fapt, a şi murit. Voi
purtaţi în spate un cadavru.
 Sexul nu ar trebui tratat cu atâta seriozitate. El este un joc,
ceva amuzant: două persoane care se joacă cu energiile lor
corporale. Dacă sunt fericite, cei din jur nu ar trebui să îşi facă
probleme. Nu fac rău nimănui - doar se bucură de energiile lor. Este
ca un dans al celor două energii. Societatea nu ar trebui să fie
preocupată de el. Ea nu ar trebui să intervină decât în cazul în care
acest joc este practicat cu rs.
t t

forţa, în care cineva îl impune altcuiva prin violenţă. In caz contrar,

jocul nu face rău nimănui.
In viitor va apărea o viziune complet diferită despre sex.
Acesta va deveni mai amuzant, mai distractiv, mai prietenos, nu va
mai fi tratat cu aceeaşi seriozitate ca în prezent. Până acum, a
distrus atâtea vieţi inutil, a creat o povară atât de mare! A generat
gelozie, posesivitate, dominaţie, certuri, condamnări - absolut
INUTIL.
Sexualitatea este ceva simplu, un fenomen biologic. Nimeni
nu ar trebui să-i acorde prea multă importanţă. Marea ei
semnificaţie apare doar atunci când energia este transformată şi
sublimată în dimensiuni superioare, devenind din ce în ce mai
spirituală. Pe de altă parte, ea nu va putea deveni mai spirituală
dacă va fi tratată cu aceeaşi seriozitate ca şi în prezent.

Doctorul Biber a rămas uimit în faţa cazului pe care

A

îl avea în faţă. Ii făcuse studentei tot felul de teste, dar rezultatele

nu erau concludente. In cele din urmă, a fost nevoit să recunoască:
- Nu ştiu exact despre ce este vorba. Ar putea fi o simplă
răceală sau ai putea fi gravidă.
- Sigur sunt gravidă, i-a răspuns fata. Nu cunosc pe nimeni
care să-mi fi putut transmite o răceală.
Clarice şi Sheffield luau un mic dejun târziu. Apartamentul lor
era complet răvăşit după cheful de azi- noapte.
200
 - Scumpo, mă văd nevoit să te întreb. Cu tine am făcut
dragoste azi-noapte în bibliotecă?
- Pe la ce oră? l-a întrebat Clarice.

Nu vă faceţi probleme în legătură cu viitorul moralităţii

sexului. Aceasta va dispărea complet. Viitorul nu va cunoaşte decât
o viziune diferită asupra sexului. Atunci când acesta nu va mai
copleşi cu atâta putere moralitatea, aceasta din urmă va fi eliberată
şi se va putea ocupa de alte probleme, mult mai importante.
Adevărul, sinceritatea, cinstea, integritatea, serviciul,
compasiunea, meditaţia - acestea ar trebui să fie grijile moralităţii,
căci ele sunt singurele care vă pot transforma viaţa.

De ce se împotrivesc toate religiile sexului? Şi de ce nu se

împotrivesc oamenii?
Toate religiile se împotrivesc sexului pentru că aceasta este
singura manieră în care vă pot face nefericiţi, vinovaţi, liste singura
manieră în care vă pot transforma în nişte mari păcătoşi.
Sexul reprezintă unul din cele mai fundamentale adevăruri ale
vieţii. El este atât de important încât dacă cineva afirmă că este ceva
rău, vă poate pune în încurcătură. Realitatea este că nu puteţi scăpa
de el. De altfel, pentru a atinge iluminarea nici nu este necesar să
scăpaţi de el. Dimpotrivă, dacă veţi pătrunde adânc în interiorul lui,
iluminarea se va produce mult mai uşor, căci cel care a
cunoscut iubirea în profunzime poate aprofunda şi meditaţia.
Momentele cele mai profunde ale actului amoros oferă crâmpeie din
starea de meditaţie.
De altfel, aşa a fost descoperită meditaţia, starea de
A

samadhi, starea de satori. In momentele profunde ale actului amoros,

mintea dispare. Gândurile, timpul şi spaţiul - dispar. Omul devine una
cu totalitatea. Omul păstrează amintirea acestor momente şi doreşte
în mod natural să le retrăiască pe o cale mai simplă. în singurătate,

201
fără să depindă de
altcineva. Atunci când depinzi de altcineva, aceste momente
/\

nu pot fi decât trecătoare. întrebarea este cum să retrăieşti această

stare în mod permanent, astfel încât să devină însăşi natura ta.
Religiile se împotrivesc sexului pentru că ştiu foarte bine că
acesta îi oferă omului cea mai mare plăcere dintre toate. De aceea,
doresc să otrăvească această bucurie. Dacă omul renunţă la această
bucurie, convins că sexul reprezintă un păcat, el nu se va mai putea
bucura de el, iar energia sa va începe să se mişte într-o altă direcţie.
De pildă, el va deveni mai ambiţios.
Un om cu adevărat sexual nu este ambiţios. De ce? El nu îşi
doreşte să devină primul ministru sau preşedintele ţării. De ce? Pentru
că energia care se transformă în ambiţie nu este altceva decât o
energie sexuală reprimată. Un om liber din punct de vedere sexual nu
va încerca să devină cineva, pentru că este deja fericit aşa cum este.
De ce şi-ar da osteneala să acumuleze bani? Atunci când nu ai parte
de iubire, acumulezi bani. Banii reprezintă un substitut pentru iubire.
Nu veţi găsi niciodată un om plin de iubire care să acumuleze bani, la
fel cum nu veţi găsi niciodată iubire la un om care acumulează bani.
Este imposibil. Banii reprezintă un substitut, o pseudo-poveste de
iubire. Dacă te temi să faci dragoste cu o femeie (sau cu un bărbat),
poţi face dragoste cu dolarii. Este mult mai simplu.
Ati văzut vreodată cum reacţionează un avar atunci când dă de
bani? Aţi văzut lumina care i se aprinde în ochi, felul în care i se
transfigurează faţa, ca şi cum ar privi o femeie frumoasă? Daţi-i o
bancnotă de o sută de dolari şi priviţi felul în care o atinge, în care o
pipăie. Gura sa începe să saliveze. Este o poveste de iubire în toată
regula. Priviţi felul în care îşi deschide casa de bani. Parcă l-ar privi
pe Dumnezeu în faţă. Banii sunt Dumnezeul lui, iubirea lui mai
presus de orice.
Priviţi felul în care reacţionează un om ambiţios care îşi doreşte
să ajungă prim ministru 202 sau preşedinte... Ambiţia tiu este altceva
decât o energie sexuală redirecţionată, iar cea care îi schimbă direcţia
este societatea. Mă întrebaţi: „De ce se împotrivesc toate religiile
sexului?“ Se împotrivesc sexului deoarece aceasta este singura cale de
a vă face nefericiţi, vinovaţi, temători. In acest fel, puteţi fi
manipulaţi. Reţineţi acest adevăr fundamental: dacă reuşeşti să sperii
pe cineva, îl vei putea manipula cu uşurinţă. Dar mai întâi,
/N

trebuie să-l sperii. In acest fel, îl vei putea domina. Dacă nu este
speriat, cum l-ai putea domina? El nu îţi va permite
A

acest lucru. Iţi va spune: „Pleacă de aici. Cine eşti tu pentru a mă

domina pe mine?“ De aceea, mai întâi trebuie speriat.
Şi nimic nu îi sperie mai mult pe oameni decât două lucruri:
moartea şi sexul. Religia le-a exploatat pe amândouă. Ea insistă,
repetându-i la nesfârşit omului că va muri, pentru ca acesta să spună:
„Ce trebuie să fac? Cum să mă comport? Cum să trăiesc?“ Este
suficient pentru ca religia să vină şi să îi vorbească despre rai şi iad,
despre lăcomie şi profit, despre pedeapsă şi răsplată.
Mai presus decât moartea este însă sexul. Moartea sperie, dar ea
nu a venit încă. Mulţi oameni îşi spun: „Bine, când voi muri voi mai
vedea ce se întâmplă. Deocamdată mai trăiesc încă. Voi mai trăi
probabil încă 50 de ani de acum înainte, aşa că de ce să-mi fac
probleme?“ Omul nu are o viziune de lungă durată. El nu are un
radar. Nu îşi dă seama ce se va întâmpla peste 50 de ani. Dacă îi vei
spune: „Vei muri mâine“, îl poţi speria - dar peste 50 de
A

ani?... Iţi va răspunde: „Aşteaptă, nu-i nici o grabă. Deocamdată lasă-

mă să îmi văd de treburi“. Ar putea chiar să se grăbească, căci nu mai
are „decât 50 de ani la dispoziţie“. De aceea, doreşte să fie lăsat să
mănânce, să bea, să petreacă...
De aceea, al doilea motiv de teamă, sexul, este mult mai
înfricoşător decât primul. Sexul reprezintă deja o problemă. Moartea
va fi cândva o problemă; se va petrece cândva în viitor. Sexul
reprezintă însă o problemă actuală, din prezent. De aceea, religiile s-
au grăbit să contamineze energia sexuală. Ele le-au băgat în cap
oamenilor că sexul este203un păcat, ceva rău, ceva urât, care îi va trimite
în iad. Ele doresc să îi domine pe oameni. Aşa se explică de ce se
împotrivesc sexului.
Dorinţa mea nu este să vă domin. Dimpotrivă, doresc să fac din
voi nişte oameni complet liberi. Şi nu există decât două lucruri care
vă pot elibera: pe de o parte, adevărul că sexul nu reprezintă un păcat,
ci un dar de la Dumnezeu, o graţie divină, iar pe de altă parte, că nu
există moarte. Veţi trăi de-a pururi, căci ceea ce există nu poate
dispărea. Nimic nu se schimbă vreodată, totul se transformă. Formele
se pot schimba, numele la fel, dar realitatea va continua să existe.
Eu nu doresc să vă fac să vă simţiţi vinovaţi. Nu doresc să vă
sperii. Dimpotrivă, doresc să vă eliberez de orice spaimă, astfel încât
să puteţi trăi în mod natural şi spontan, fără să fiţi dominaţi de nimeni.
Această spontaneitate va atrage după sine iluminarea. Atunci, sexul va
dispărea, la fel ca şi moartea.
în cazul meu au dispărut. De ce nu ar dispărea şi în cazul
dumneavoastră? De aceea, nu vă faceţi probleme. Cu cât veţi cunoaşte
mai multe lucruri despre aceste chestiuni, cu atât mai uşor vă va fi.
Cunoaşterea permite depăşirea
A

oricărei probleme. In caz contrar, veţi fi la fel ca toţi ceilalţi oameni

religioşi care nu înţeleg despre ce este vorba: veţi avea dorinţe, dar le
veţi reprima, şi nu veţi scăpa astfel niciodată de sex.
Să vă spun o poveste frumoasă. Vă invit să meditaţi asupra ei:
într-un viitor apropiat, umanitatea s-a autodistrus ca urmare a
unui holocaust nuclear. De aceea, la poarta raiului s-a format o coadă
uriaşă, la capătul căreia Sfântul Petru decide cine urmează să intre în
rai şi cine nu.
La o anumită distanţă de poartă, un american stă la coadă,
frângându-şi mâinile. La un moment dat, el aude un murmur, care se
transformă treptat într-un zgomot asurzitor de aplauze. Aude strigăte
în tot felul de limbi: „Bravo!
/V

Bravissimo! încă o dată! Bis! Hip, hip, ura!“.

- Ce se petrece? îi întreabă el agitat pe cei din faţă.
în sfârşit, cineva se întoarce către el şi îi strigă:
- Sfântul Petru 204
tocmai ne-a spus: actele sexuale nu se
pun!
Aţi înţeles poanta? Sexul nu are nimic de-a face cu
iluminarea. Cel puţin, nu o împiedică. Dimpotrivă, el ajută la
naşterea ei, care devine astfel mai naturală. Cu cât veţi fi mai
naturali, evitând anormalităţile, cu atât mai uşor vă veţi putea
apropia de ea.
De aceea, eu nu mă împotrivesc sexului. De altfel, eu nu mă
împotrivesc nici unui aspect, cu excepţia atitudinilor nenaturale,
perverse.

Nu crezi că oamenii se tem de excese, în condiţiile în care nu

ar exista nici un fel de reprimare?
Această teamă este generată de aceleaşi interese oculte de care
vorbeam mai devreme. După părerea mea, excesele sunt de preferat
reprimării. Cel puţin vă permit să atingeţi starea de fuziune, fără a
vă simţi vinovaţi. De altfel, eu nu cred că un om suficient de
inteligent pentru a renunţa la reprimare nu va fi suficient de deştept
pentru a se feri de excese, inteligenţa se situează întotdeauna la
mijloc.
Este posibil ca atunci când este eliberată de reprimare, o
persoană să se scufunde o vreme în excese, dar ea nu va prelungi
prea mult timp această stare de lucruri. în curând, ea se va stabili la
mijloc, căci îşi va da seama că riscă să cadă în cealaltă extremă. De
aceea, eu nu mi-aş face atâtea probleme.
Să luăm exemplul hainelor. Cine foloseşte prea multe haine?
Omul este liber să îşi pună pe el câte haine vrea, dar cine face
excese în această privinţă? El este liber să doarmă, dar cine doarme
24 de ore din 24? Are libertatea de a mânca ce doreşte, dar cine
poate mânca încontinuu?
Comparaţi domeniile în care sunteţi cu adevărat liberi. Vi se
pare că faceţi excese? Sunteţi liberi să faceţi duş.
205
înseamnă acest lucru că nu vă mai opriţi, din duşuri? Ar însemna că
aveţi nevoie de un tratament psihiatric. Problema nu se pune în
termeni de reprimare sau exces, ci de mod de viaţă natural sau
nenatural.
Sexul este un fenomen natural. La început, atunci când sexul
devine liber pot apărea anumite excese. Acest lucru mi se pare
normal. Spre exemplu, jainiştii ţin în fiecare an
A

un post negru de zece zile. In acest interval de timp ei nu se gândesc

la altceva decât la mâncare, şi nu-i condamn. Mi se pare chiar
natural. Le este foame. Ei îşi fac continuu planuri cu privire la cea
de-a unsprezecea zi: ce vor mânca, A

ce feluri delicioase îşi vor pregăti. Intr-adevăr, în primele 2-3 zile de

după post ei mănâncă prea mult. Acest lucru este natural. Lucrurile
se petrec la fel ca în cazul unui pendul. Dacă îl duci într-o parte şi îi
dai drumul, nu te poţi aştepta să se oprească exact la mijloc.
Impulsul cinetic îl va conduce mai întâi către cealaltă extremă, dar el
va scădea în timp, şi mai devreme sau mai târziu, pendulul se va
opri.
în cazul vostru, acest impuls a fost creat de reprimare. Chiar
dacă cjneva face excese, responsabilitatea le aparţine celor care îi
învaţă pe oameni să îşi reprime energia.
De aceea, nu cred că trebuie să vă temeţi prea mult de excese.

Ce este pornografia şi de ce îi atrage ea atât de mult pe

oameni?
Pornografia nu este altceva decât un efect secundar al
s\

reprimării religioase. In privinţa ei, întregul merit le aparţine

preoţilor. Pornografia nu are nimic de-a face cu fotografii sau cu
producătorii de filme. Ea este gestionată în întregime de către
biserică, de către oamenii religioşi.
In starea sa naturală, primitivă, omul nu are înclinaţii către
pornografie. Intr-o societate în care toţi oamenii trăiesc goi nu poţi

20 9
 /V

vinde Playboy. Este imposibil. Cine ar cumpăra aşa ceva? Şi cine ar

putea privi cu plăcere asemenea porcării?
A

întregul merit pentru apariţia pornografiei le aparţine

oamenilor religioşi. Ei şi-au reprimat atât de puternic energia încât
mintea lor a devenit la fel ca un vulcan. Bărbaţii *

doresc să vadă corpul femeilor. Nu este nimic rău în asta. Este o

simplă dorinţă, cât se poate de umană.
Gândiţi-vă cum ar arăta o lume în care copacii ar purta
/\

haine! In schimb, oamenii... Am auzit că în Anglia există cucoane

care îşi acoperă câinii cu haine special croşetate pentru ei. Gândiţi-
vă cum ar arăta un cal sau o vacă dacă ar purta haine! Cu siguranţă,
ar apărea atunci o nouă formă de pornografie. Cineva ar publica
fotografia nudă a unui copac, iar oamenii care o vor cumpăra o vor
ascunde în Biblie şi o vor privi pe ascuns!
Toată această demenţă s-a născut ca urmare a reprimării
religioase.
Lăsaţi omul să fie liber, să stea gol. Nu s]3un că trebuie să
stea tot timpul gol, dar nuditatea ar trebui acceptată. Pe plajă, la
piscină, acasă... nuditatea ar trebui acceptată. Copiii
ar trebui să facă baie cu mama si cu tata. Nu este necesar
1
ca tatăl să se închidă în baie atunci când intră în ea. Copiilor ar
trebui să li se permită să intre, să se joace, apoi să iasă
A

liberi. In acest fel, pornografia va dispărea.

Orice copil doreşte să cunoască. „Cum arată tati?“ Nu este
nimic greşit în asta. Procesul ţine de inteligenţa sa naturală, de
curiozitate. Dacă nu ştie cum arată cu adevărat tata şi mama, în
mintea sa pot apărea gânduri ciudate. Nu
el este bolnav, ci părinţii, dar boala lor se reflectă în mintea

211
copilului.
Nu zic să staţi goi la birou sau în fabrica în care lucraţi.
Cel mult dacă este cald... Oricum, nuditatea nu trebuie să
devină o obsesie. Ascunderea obsesivă a trupului în spatele
hainelor este însă ceva urât.
Şi încă ceva. Din cauza hainelor, corpul se urâţeşte, căci
simte că nu vă pasă de el. Nu vă pasă decât cum arată faţa
dumneavoastră. Ce contează dacă pântecul dumneavoastră
creşte continuu? Doar îl puteţi ascunde. Dacă nu este expus,
coipul se urâţeşte. Dacă aţi practica nuditatea, v-aţi gândi puţin
înainte de a mânca încontinuu. Puneţi o sută de oameni să stea
goi şi veţi vedea cum se ruşinează. Marea majoritate vor dori
imediat să se ascundă. Ceva nu este în regulă. De ce se petrec
astfel lucrurile? Pentru că nu le pasă decât de faţa lor. De
aceasta se îngrijesc, ignorându-şi în schimb restul corpului.
Acest lucru nu este corect.
Dacă s-ar acorda mai multă libertate nudităţii, orice ţară ar
deveni mai frumoasă. Nimic nu este mai frumos decât un corp
gol. Nu este deloc de mirare că femeile americane sunt mai
frumoase decât indiencele, care îşi acoperă întregul corp cu
SAn-urile lor.
Nuditatea ar trebui să fie ceva natural, la fel cum sunt
/\

animalele, copacii şi întreaga natură. In acest caz, pornografia

ar dispărea instantaneu.
Pornografia nu este altceva decât un fel de masturbare
mentală. Dacă nu ţi se permite să iubeşti o femeie sau un
bărbat, dacă nu ţi se permite să intri într-un contact intim cu
oamenii, mintea începe să fiarbă la fel ca o oală sub presiune.
De aceea, ea începe să se masturbeze. Pornografia

204
 îi este de mare ajutor. Ea îi oferă imaginea unor femei
fmmoase, a unor bărbaţi frumoşi, iar mintea începe să viseze,
simte un fior.
Deşi este lângă tine, soţia nu îţi mai oferă de mult un
asemenea fior. Deşi este vie, lângă ea te simţi mort. Sunt
bărbaţi care îşi imaginează alte femei chiar şi în timp ce fac
dragoste cu soţiile lor. Ei îşi imaginează scene din Playboy. Nu
pot face dragoste cu soţiile lor decât atunci când fantezia le
proiectează în minte imaginea altor femei. De fapt, nici nu fac
dragoste cu soţiile lor, aşa cum nici acestea nu fac dragoste cu
ei. Cine ştie la ce actor se gândesc ele! Practic, în patul
conjugal sunt patru persoane! Din cauza acestei aglomeraţii, cei
doi soţi nu se mai întâlnesc deloc. Ei uită să stabilească
contactul cu persoana reală, fiind captivaţi de cea imaginară.
Trebuie să ştiţi că masturbarea, fie ea mentală sau fizică,
este o perversiune. Ea nu există în natură. Nu apare decât în
grădinile zoologice. Aici, animalele încep să se masturbeze. Ori
de câte ori conjunctura devine nenaturală, apare masturbarea.
De pildă, în armată soldaţii simt cum energia lor sexuală creşte
până la limita nebuniei. Ei simt că dacă nu vor scăpa de ea, vor
înnebuni. în toate căminele pentru fete sau băieţi, în care
persoanelor de sex opus nu li se permite intrarea, pornografia
este foarte savurată. Ea îi ajută pe tineri să se masturbeze.
Nimeni nu vorbeşte însă direct despre aceste lucruri. Mulţi
dintre cei de faţă se simt deja ofensaţi: cum îmi permit eu să
vorbesc de aşa ceva? Eu nu doresc însă decât să vă clarific
anumite aspecte, pentru ca voi să deveniţi din ce în ce mai
naturali. Atracţia pe care o exercită pornografia asupra voastră
nu indică altceva decât că mintea voastră se află într-o stare de
anormalitate. Nu este nimic rău în a fi interesat de o femeie
frumoasă, dar să cumperi o revistă cu fotografii ale unor femei
goale pentru a te excita este de-a dreptul o prostie. Cam asta se
întâmplă cu pornografia.

212
 Am auzit un banc bun. Ascultaţi cu atenţie, căci nu este
lipsit de semnificaţie.
Un soţ avea unele bănuieli în ceea ce o privea pe soţia sa,
aşa că a angajat un detectiv particular ca să descopere dacă
aceasta avea un amant sau nu. După numai două zile, acesta -
un imigrant chinez - s-a întors deja cu raportul. Avea capul
spart şi bandajat.
- Ce s-a întâmplat? a întrebat soţul, nemaistăpânindu-şi
curiozitatea. Ai obţinut vreo dovadă?
- Ei bine, i-a răspuns detectivul, azi dimineaţă, după cc ai
plecat la serviciu, m-am ascuns în faţa casei. După o liunătate
de oră a venit un bărbat şi a intrat în casă cu o cheie. M-am
urcat într-un copac şi am privit ce se întâmplă m dormitor.
Bărbatul o săruta pe soţia dumitale, iar aceasta
ii răspundea la sărut. Cei doi au început să se joace unul cu
celălalt. Am început şi eu să mă joc cu mine însumi, aşa că am
căzut din copac.
Cam aşa se petrec lucrurile şi cu pornografia.
Feriţi-vă de perversiunile de orice fel. Iubirea este ceva
frumos. Simpla visare nu este deloc frumoasă. De ce? Simplu:
dacă ai la dispoziţie realitatea, ce rost mai are să
A

cauţi ceea ce este ireal? In ultimă instanţă, chiar şi realul se

dovedeşte a fi iluzoriu. Ce să mai spunem atunci despre iluzia
propriu-zisă?...
Aş vrea să repet acest lucru: mai devreme sau mai târziu,
chiar şi ceea ce este real se dovedeşte a fi iluzoriu.
Ce rost are atunci să alergi după ceva care este din start o iluzie?
Căutaţi iubirea adevărată. într-o bună zi, veţi descoperi că
până şi aceasta dispare. Abia când veţi transcende complet
sexualitatea... Nu vreau să spun cu asta că trebuie să urmăriţi
transcenderea sexualităţii, Doamne fereşte! Prin transcenderea ei
înţeleg de fapt pătrunderea adânc în interiorul ei, în iubire, până
când veţi descoperi că nu există ' nimic acolo, iar această
descoperire vă va înălţa mai presus de actul fizic. Veţi începe să
plutiţi pe deasupra pământului, vă vor creşte aripi. Această stare de
transcendenţă înseamnă brahmacharya. Aceasta este adevărata
stare de celibat. Ea nu are nimic de-a face cu efortul, şi cu atât mai
puţin cu reprimarea.
Un om care îşi reprimă energia nu va putea atinge
• /v
-t

niciodată starea A
de brahmacharya. In schimb, el va fi atras
de pornografie. In vechile scripturi indiene există descrieri ale unor
înţelepţi aşezaţi în meditaţie, prin faţa cărora trec femei extrem de
frumoase, care îi ispitesc. Ele încearcă să îi seducă dansând goale
în jurul lor. Legendele afirmă că
ele sunt trimise de Dumnezeu pentru că acesta se teme că
dacă vor atinge iluminarea, ei vor deveni concurenţii lui.
Dumnezeu se teme de această concurentă. De aceea, ori de
•> 7

câte ori cineva se apropie prea tare de cer, de iluminare, el îi trimite

femei frumoase pentru a-1 seduce.
Evident, totul este o fantasmagorie. Nu există un Dumnezeu
invidios, nici femei frumoase trimise din cer. Aici avem de-a face
cu o pornografie curată. Aceşti rishi, aceşti aşa-zişi clarvăzători şi-
au reprimat atât de mult sexul încât atunci când se apropie
periculos de mult de centrul fiinţei lor, energia lor reprimată
explodează. în această
explozie ea produce tot felul de imagini mentale, tot ceea ce au reprimat
ei atâta vreme. Este o panoramă mentală, atât de viu colorată încât pare
de-a dreptul autentică. Deşi atât de aproape de înţelepciune, chiar şi ei
sunt amăgiţi de ea, crezând că acele femei chiar sunt de faţă.
Intraţi într-o peşteră şi încercaţi să practicaţi forţat celibatul timp
de trei luni. Veţi constata că deveniţi un mare clarvăzător - că începeţi
să aveţi vedenii! Asta înseamnă să fii „un mare clarvăzător“! Veţi
214
începe să vedeţi femei frumoase coborâte din cer, dansând goale în
jurul y'V

dumneavoastră, încercând să vă seducă. In realitate, ele nu vor fi decât

imagini ale minţii dumneavoastră. Atunci când omul este privat de
realitate, visele sale încep să pară aproape reale. Este ceea ce psihologii
numesc halucinaţii.
In vremurile de altădată nu exista revista Playboy, aşa că aceşti
rishimuni trebuiau să depindă de propriile lor resurse. Astăzi lucrurile
au devenit mult mai simple...
Nu uitaţi însă că chiar şi ceea ce este cu adevărat real se dovedeşte
mai devreme sau mai târziu ireal. De aceea, nu vă lăsaţi atraşi de
mrejele irealităţii. Pătrundeţi adânc în realitate, faceţi din ea o
experienţă deosebită. Eu nu mă împotrivesc acestui lucru, dimpotrivă, îl
susţin. Pătrundeţi adânc în interiorul sexualităţii, şi într-o bună zi veţi
deveni un brahmachari, vă veţi trezi în afara sexului.
Asta nu înseamnă că iubirea va dispărea din viaţa dumneavoastră.
Dimpotrivă, o veţi cunoaşte cu adevărat pentru prima oară, dar va fi un
alt tip de iubire. Buddha o numea compasiune - o iubire rece, nu
fierbinte, ca cea sexuală. Fiinţa dumneavoastră va deveni atunci o
binecuvântare. Prezenţa dumneavoastră va fi suficientă
 pentru ca oamenii să înceapă să iubească. Iubirea se va revărsa
pretutindeni în jurul dumneavoastră.
Da, în fiinţa dumneavoastră se va naşte o mare compasiune. De
fapt, este vorba de aceeaşi energie sexuală, eliberată însă de obiectul ei
amoros. Nu este o energie reprimată forţat, ci una eliberată în mod
conştient. Prin sublimare, energia sexuală se transformă în iubire, în
compasiune.

Ce tip de societate pot crea oamenii a căror minte subconştientă

devine pragmatică şi care se pot dispensa cu uşurinţă de ea?
j y

Această chestiune este extrem de complexă. Are mai multe

dimensiuni, dar putem aduce câteva lămuriri. Unu: o societate nu
devine cu adevărat bună decât dacă copiii nu sunt învăţaţi să creadă în
antagonismul dintre corp şi conştiinţă. Nu trebuie să li se spună
niciodată copiilor: „Te afli în acest corp“ sau „Posezi acest corp“, ci
„Tu eşti una cu corpul“. Evident, nu mă refer aici la concepţia
materialistă despre lume şi viaţă. O fiinţă spirituală nu se poate naşte
decât din fuziunea dintre conştiinţă şi corp.
Copilul se naşte ca o unitate. Noi suntem cei care îl separăm în
două. Prima separare care se produce este cea între corp şi conştiinţă.
Semănăm astfel în el sămânţa schizofreniei. El nu va mai reuşi decât cu
mare greutate să îşi găsească unitatea pierdută. Cu cât va creşte mai
mult, cu atât mai mare va deveni acest decalaj, iar un om în interiorul
căruia există o prăpastie nu poate fi un om normal. Cu cât prăpastia este
mai adâncă, cu atât mai nesănătos va fi el, căci corpul şi mintea nu sunt
separate decât de către limbaj. Noi suntem fiinţe psihosomatice, un
ansamblu

.
2Î6
 minte-corp, în simultaneitate. Cele două aspecte nu pot fi
despărţite.
De aceea, pentru ca o societate să devină bună trebuie să avem
grijă să nu creăm minţi schizofrenice, căci, după ce este creată prima
diviziune, cea dintre minte şi corp, apar nenumărate alte diviziuni.
Altfel spus, omul o apucă pe calea diviziunii. Mintea sa va continua să
se dividă la nesfârşit.
Mă întreb uneori dacă vă daţi seama că sunteţi divizaţi între
conştiinţă şi corp. Cine simte această diviziune, simte de asemenea că
există o diferenţă între jumătatea inferioară şi cea superioară a corpului.
Evident, cea inferioară este „rea“, iar cea superioară este „bună“. Dar
unde începe jumătatea superioară şi unde se sfârşeşte cea inferioară?
Noi nu suntem niciodată împăcaţi cu jumătatea inferioară a trupului
nostru - niciodată! Aşa se explică de ce nu suportăm nuditatea, de ce
trebuie să ne acoperim cu haine. Ce prostie! De ce nu suportăm
nuditatea? Pentru că atunci când rămânem goi, trupul nostru devine
una. Noi avem de regulă două tipuri de haine: un rând pentru jumătatea
inferioară a corpului şi altul pentru cea superioară. Această diviziune
este strict legată de diviziunea pe care o facem între cele două jumătăţi.
Când rămâi gol, nu mai poţi spune care este jumătatea inferioară şi care
este cea superioară. Atunci, devii una.
De aceea, cei care divid omul nu se simt în largul lor atunci când
contemplă nuditatea. Ce să mai vorbim de nuditatea interioară... Dacă
nu eşti pregătit să contempli un corp gol, cum ai putea fi pregătit pentru
marele vid interior, infinit mai profund? Dacă nu îţi poţi privi nici
măcar goliciunea trupului, cum ţi-ai putea privi în faţă conştiinţa goală?
Hainele pe care le purtăm nu sunt o simplă îmbrăcăminte. Ele au
la bază o întreagă filozofie, şi încă una foarte nesănătoasă. Aceasta
porneşte de la premisa că trupul este divizat; la fel şi mintea conştientă,
cea inconştientă şi cea subconştientă - după care diviziunile continuă.
Atunci când se naşte, copilul reprezintă o unitate. Când moare, el
devine o mulţime! Ce nebunie! Fiinţa lui
7
•> 7

217
a fost divizată în o mie de părţi, care au sfârşit prin a se lupta între ele,
risipindu-i astfel energia. De fapt, nici nu putem vorbi de moarte.
Practic, avem de-a face cu un proces de sinucidere. Toţi oamenii se
sinucid, căci risipirea energiei nu înseamnă altceva. Foarte rar se
întâmplă ca un om să moară cu adevărat! Marea majoritate se sinucid,
se otrăvesc singuri. Metodele sunt diferite, dar la baza lor stă
întotdeauna diviziunea.

Aşadar, o societate bună, morală, cu adevărat religioasă, nu va

permite niciodată diviziunea copiilor săi. De unde apare însă acest
proces de diviziune? Cum se manifestă el? Care este punctul său de
pornire?
Psihologii moderni ştiu foarte bine la ora actuală că diviziunea
începe atunci când copilul îşi atinge organele
y\

genitale. In această clipă, întreaga societate devine agitată, convinsă că

se petrece ceva rău. Părinţii, fraţii, întreaga familie devin agitaţi.
Cuvintele, gesturile lor - toate transmit acelaşi mesaj: „Vai, nu atinge
acel loc!“
Copilul nu poate înţelege ce se întâmplă. El reprezintă
o unitate. De aceea, nu poate înţelege de ce nu-şi poate atinge trupul.
Unde greşeşte? El nu a aflat încă faptul că omul s-a născut din păcat.
Nu cunoaşte încă Biblia, nu ştie nimic despre religii, nu a avut nici un
învăţător moral, nu a cunoscut nici un mahatma. De aceea, nu poate
înţelege de ce trebuie să evite acea parte a trupului său.
Problema este cu atât mai delicată cu cât organele genitale
reprezintă partea cea mai sensibilă a corpului, cea care îi oferă cea mai
mare plăcere. Atingerea lor este prima experienţă plăcută pe care o
trăieşte copilul, prima conştientizare a propriului său trup, a faptului că
acesta îi poate oferi plăcere, că este ceva valoros. Psihologii moderni
afirmă că chiar şi un copil de trei luni poate avea o stare de orgasm, şi
încă una dintre cele mai profunde. El îşi poate simţi organele sexuale la
apogeu, iar corpul său începe să vibreze. Aceasta este prima sa
experienţă corporală, dar părinţii i-o otrăvesc, căci i-o interzic. De ce i-
218
o interzic? Pentru că si lor li s-a interzis când erau mici. Nu există nici
}

un alt motiv.
Şi astfel apare prima diviziune, cea dintre minte şi corp. Copilul
începe să se teamă şi se simte vinovat. Va continua să se atingă, dar de
acum înainte trebuie să se ascundă. Şi astfel, noi îi transformăm pe cei
mici în nişte criminali. Ei îşi ating trupul pentru că acest lucru este
natural, dar încep să verifice dacă este cineva de faţă, dacă mama îi
priveşte. Dacă nu este nimeni de faţă vor continua să se atingă, dar
această atingere nu le va mai oferi aceeaşi plăcere ca mai înainte, din
cauza stării de vinovăţie.
Această teamă va continua pe durata întregii lor vieţi. Nimeni nu
se simte în largul său atunci când trăieşte experienţe sexuale. Oamenii
au nenumărate asemenea experienţe, dar nimeni nu mai trăieşte extazul
profund şi împlinirea interioară pe care acest act ar trebui să le-o ofere.
însăşi rădăcina actului este otrăvită, din cauza sentimentului de
vinovăţie.
Oamenii se simt vinovaţi din cauză că fac dragoste. Ei se simt
nişte „păcătoşi“, şi asta din cauza primei diviziuni pe care le-a
indus-o societatea: că anumite părţi ale corpului sunt „bune“, în timp
ce altele sunt „rele“. Ce prostie! Ori întregul corp este bun, ori
întregul corp este rău. La nivelul lui, nimic nu este separat. Acelaşi
sânge curge prin toate părţile sale. Acelaşi sistem nervos îl animă.
Totul este una în interiorul lui, dar mintea copilului nu mai acceptă
acest lucru. Mai mult, societatea i-a otrăvit prima sa bucurie. De
acum înainte, copilul nu va mai fi niciodată plenar fericit.
Oamenii vin zilnic la mine cu tot felul de întrebări, iar eu ştiu
că principala problemă cu care se confruntă nu este meditaţia, nici
religia, ci viaţa lor sexuală. Doresc din toată inima să-i ajut, dar mă
simt neajutorat. Dacă le-aş explica despre ce este vorba, nu s-ar mai
întoarce niciodată. Vor începe chiar să se teamă de mine, căci le este
teamă de propria sexualitate. Despre sex nu avem voie să vorbim!

219
/V

Putem vorbi despre Dumnezeu, despre orice altceva, dar nu despre

sex. Drama este că problemele lor nu au nimic de-a face cu
Dumnezeu! Dacă Dumnezeu ar reprezenta o problemă, aceasta ar
putea fi rezolvată cu uşurinţă, dar nu Dumnezeu este problema.
Principala lor problemă este sexul. Ei nu se pot bucura de nimic,
căci nu se pot bucura de
A

primul dar pe care li l-a oferit natura, existenţa-mamă. îşi refuză

această bucurie, şi din acest motiv nu se mai pot bucura de nimic.
Un om care nu se poate bucura de sex nu poate pătrunde adânc
în interiorul meditaţiei, căci atunci când dă de prea multă fericire
începe automat să se teamă. Această asociere poate merge foarte
departe. Oamenii au creat o barieră. In continuare, ei îşi divid
mintea, căci dacă nu pot accepta partea sexuală a corpului lor nu o
vor accepta nici pe cea mentală. Sexul nu este numai un fenomen
corporal, ci şi unul mental. De altfel, orice există este deopotrivă
corporal şi mental, reţineţi acest lucru. Aşadar, sexul este deopotrivă
trupesc şi mental; de aceea, partea mentală care se gândeşte la sex
trebuie reprimată. Această parte reprimată nu va dispărea, ci va trece
în subconştient. Ea le scapă astfel oamenilor de sub control. Partea
conştientă a minţii este infinit mai mică decât subconştientul. Ea
este utilă pentru rutinele de zi cu zi, nimic mai mult. Cei care se
cramponează de ea trăiesc extrem de superficial. Vegetează, îşi
câştigă existenţa, îşi construiesc o casă, dar nu cunosc viaţa, căci îşi
contestă 90% din totalitatea minţii lor. Voi nu puteţi fi niciodată
totali, şi numai un om total poate deveni un sfânt. Până când nu vă
veţi cunoaşte totalitatea, nu veţi avea parte de sfinţenie.
Aşadar, primul şi cel mai elementar lucru care trebuie făcut
pentru a crea o nouă societate, mai bună, o societate cu adevărat
religioasă, constă în a nu crea diviziuni. In viziunea mea, cel mai
mare păcat între toate îl reprezintă crearea diviziunilor. Lăsaţi copiii
să rămână o unitate. Lăsaţi-

220
i să crească în acest fel, acceptând tot ce există în interiorul lor. Dacă
le acceptă acum, cu atât mai uşor le va fi mai târziu să îşi
transceandă aceste aspecte. Ei îşi vor putea transcende inclusiv
sexul, inclusiv natura instinctuală. Le vor transcende însă
acceptându-le unitatea, nu reprimân- <lu-le. Vor putea să le
transceandă tocmai pentru că vor fi fiinţe unitare, căci din unitate se
naşte o mare putere.
 Aceşti copii vor putea renunţa la obsesii, la tot ceea ce s-ar
putea transforma într-o boală. Vor avea putere. Vor dispune de o
mare energie, nedivizată, cu ajutorul căreia vor putea schimba orice.
Un copil divizat nu poate face nimic. Mintea sa conştientă
reprezintă doar o fracţiune infinitezimală a conştiinţei sale, în timp
ce mintea sa subconştientă (asupra căreia nu are control) reprezintă
cea mai mare parte. El este nevoit să se lupte întreaga viaţă cu
o energie uriaşă, beneficiind de o forţă minoră. Destinul său este să
fie continuu înfrânt. De aceea, el se simte frustrat şi ajunge să-şi
spună: „Această lume este o suferinţă continuă“.
Această lume nu trebuie să însemne o suferinţă continuă,
reţineţi acest lucru! Voi sunteţi cei care creaţi suferinţa, din cauza
diviziunii voastre. Vă luptaţi practic cu voi înşivă, si astfel creaţi
suferinţa.
î ' ■> •> y

Aşadar, mai întâi de toate: nu mai creaţi diviziuni. A

Lăsaţi copiii să crească aşa cum se nasc, ca o unitate. In al doilea

rând, învăţaţi-i să îşi cultive mai degrabă flexibilitatea decât
atitudinile prea fixe. Ce înţeleg prin flexibilitate? Nu-i învăţaţi să se
comporte într-un anume fel, nu le mai spuneţi că cutare lucru este
bun şi cutare lucru rău, căci viaţa este un flux. Ceea ce este bun
acum poate deveni rău în clipa următoare, şi invers.
învăţaţi-i pe copii să fie mai degrabă conştienţi, să afle singuri
ce este bun şi ce este rău. Nu puneţi niciodată etichete. Nu le spuneţi
că un mahomedan este rău pentru că este mahomedan, iar un hindus
este bun pentru că este hindus. Nu îi mai învăţaţi asemenea lucruri,
căci binele şi răul nu sunt noţiuni imuabile. Nu le creaţi atitudini
rigide. Invăţaţi-i să fie mai conştienţi, să afle singuri ce este bine şi
ce este rău. Ştiu că este mult mai dificil decât să pui ctichete. Voi
aplicaţi etichete şi creaţi tot felul de categorii. „Cutare este hindus.
Deci, este un om bun. Cutare este mahomedan. Deci, este un om
rău“. Decideţi în ceea ce priveşte un individ înainte chiar de a-1
privi în faţă. Eticheta decide în locul dumneavoastră. Nu cultivaţi
atitudinile rigide; cultivaţi flexibilitatea. Nu le spuneţi copiilor ce
222
este bun şi ce este rău. Spuneţi-le că trebuie să afle singuri acest
lucru. Antrenaţi-le mintea astfel încât să investigheze singură.
Această atitudine flexibilă are mai multe dimensiuni. Nu îi
învăţaţi pe copii atitudinile monogame. Nu le spuneţi: lubeşte-mă
pentru că sunt mama ta“, căci este posibil să le creaţi astfel o
incapacitate de a mai iubi pe altcineva. Când ajung la maturitate,
aceşti copii-adulţi (aşa le spun eu) continuă să îşi păstreze
convingerile rigide căpătate în copilărie. Ei nu îşi pot iubi soţia
pentru că nu au învăţat ..a îşi iubească decât mama. Soţia nu poate fi
o mamă, la Id cum mama nu poate fi şi soţie simultan; de aceea, ei i-
ontinuă să îşi cultive fixaţia maternă. Se aşteaptă ca soţia ■.a se
comporte la fel ca mama - nu neapărat conştient.
I >acă nu se comportă la fel ca mama, nu se mai simt în largul lor.
Problema devine chiar mai complexă: dacă soţia mc.epe să se
comporte la fel ca şi mama, ei se simt la fel (Ic stânjeniţi, căci se
presupune că ea ar trebui să se comporte altfel, ca o soţie.
Aşadar, o mamă nu ar trebui să-i spună niciodată
• opilului ei: „Iubeşte-mă pentru că sunt mama ta“. Ea trebuie
• a şi ajute copilul să iubească cât mai mulţi oameni. Cu cât
< opilul este mai „poligam“, cu atât mai bogată va fi viaţa a . El
nu se va simţi niciodată fixat într-un anumit loc.
< >iiunde se va deplasa, va putea să iubească. Indiferent cu cine
va intra în contact, va putea să-l iubească. Nu le spuneţi copiilor că
au datoria să îşi iubească mama, sora sau fratele. Nu le spuneţi:
Cutare este un străin, deci nu trebuie să-l iubeşti. El nu aparţine
familiei noastre, religiei noastre, ţării noastre; de aceea, nu trebuie
să-l iubeşti“. Dacă îi învăţaţi asemenea lucruri, nu veti face altceva
decât să îi mutilati.
7
» 7

Spuneţi-le: „Iubirea înseamnă fericire. De aceea, iubeşte pe toată

lumea. Cu cât vei iubi mai mult, cu atât mai puternic vei creşte“.
Oamenii care iubesc mai mult duc o viaţă mult mai împlinită.
Noi suntem cu toţii extrem de săraci, pentru că nu putem iubi.
Cu cât iubeşti mai multe persoane, cu atât devii mai capabil să
iubeşti pe toată lumea. Dacă nu iubeşti decât o singură persoană, în
223
final nu vei mai fi capabil să o iubeşti nici măcar pe ea, căci
capacitatea ta de a iubi se va reduce la zero. Inima ta se va împietri.
Este ca şi cum i-am spune unui copac să îşi taie toate rădăcinile, cu
excepţia uneia singure. Dacă va face aşa ceva, copacul va muri.
Noi am creat o minte monogamă, incapabilă de iubire. Aşa se
explică de ce există atât de multe războaie, atâta cruzime, atâta
violenţă, în numele religiei, al politicii, al ideologiei. Orice prostie
este bună dacă îţi dă prilejul să devii violent. Priviţi cum le
strălucesc ochii oamenilor când aud că a izbucnit un război, când
pot lua parte la luptă, când sunt eliberaţi de interdicţia de a ucide. în
război, ei pot ucide pe oricine doresc. Culmea este că se simt mai
fericiţi ca oricând. Când iubesc pe cineva, nu se simt la fel de
fericiţi.
Priviţi un câmp de luptă şi veţi vedea foarte multă
/V

bucurie. In viaţa lor obişnuită, când nu au voie să ucidă, ochii

oamenilor sunt de regulă stinşi, lipsiţi de viaţă. Nimeni nu se simte
în largul lui. Viaţa pare lipsită de sens. Creaţi o situaţie în care
cineva capătă dreptul de a ucide şi el se va trezi la viaţă. De ce? Noi
am atrofiat capacitatea de a iubi a oamenilor. Copiii se nasc cu
capacitatea de a iubi pe toată lumea, întregul univers. Această
capacitate este atât de mare încât dacă le-o diminuăm, ei încep
practic să moară.
De ce creăm acest monopol al iubirii, această atitudine
posesivă? De fapt, este un cerc vicios. Mama nu se simte împlinită
nici ea. Nu a iubit pe nimeni, nu a fost iubită, aşa că acum devine
posesivă cu copilul ei. Doreşte să-i orienteze acestuia iubirea
exclusiv către ea. Nimeni altcineva nu mai are dreptul să fie iubit de
copilul ei. Ea doreşte să-i frângă toate celelalte rădăcini. Copilul îi
aparţine în exclusivitate. Aceasta nu este iubire, este o formă de
violenţă. Psihologii afirmă că cei mai importanţi ani din viaţă sunt
primii şapte. Ceea ce se face în aceşti şapte ani nu mai poate fi
desfăcut, învăţăturile primite în aceşti ani devin structura interioară a
copilului, temelia pe care îşi va construi acesta viaţa. De aceea,
învăţaţi-i pe copii să nu fie posesivi, să iubească pe toată lumea, fără
224
să pună condiţii sau etichete.
Accentul trebuie pus pe iubirea în sine, nu pe meritele celor
iubiţi. Iubirea este în sine frumoasă; ea generează împlinire. De
aceea, iubiţi cât mai mult, nu contează pe
cine si de ce. Această fluiditate a iubirii vă va învăţa că
î >

există o viaţă superioară, care vă va putea conduce către divinitate.

Iubirea este fundamentul rugăciunii. Dacă nu aţi iubit din
abundenţă, cum v-aţi putea ruga? Cum aţi putea fi recunoscători?
Pentru ce să fiţi recunoscători? Ce alt motiv de recunoştinţă există?
Aşadar, viaţa reprezintă începutul, iar iubirea culmea. Dacă iubiţi
foarte mult, vine un moment în care deveniţi conştient de faptul că
universul este plin de iubire. Dacă nu aţi iubit pe nimeni, totul vi se
pare plin de ură, dc gelozie. Din păcate, oamenii pun accentul invers:
ei îşi doresc să primească iubire, nu să o dăruiască. De aceea, toţi se
simt frustraţi, căci nimeni nu îi iubeşte. Un om care îşi dăruieşte
iubirea nu se va simţi niciodată frustrat. De aceea, accentul trebuie
pus pe oferirea iubirii, nu pe primirea ei. Toată lumea încearcă să
ciupească puţină iubire A

de undeva, dar iubirea nu poate fi ciupită. In schimb, poate fi dăruită

la infinit, fără a se epuiza vreodată. Iar viaţa nu rămâne niciodată
indiferentă. Dacă dăruieşti ceva, viata îti ? '•>•>

întoarce de o mie de ori. Nu trebuie să te gândeşti însă la acest lucru

atunci când dăruieşti.
Copiii ar trebui învăţaţi aşadar să iubească mai mult, şi mai
puţin să facă matematică, istorie şi geografie. Geografia, matematica
şi istoria nu le vor folosi prea mult în viaţă. Iubirea le va aduce însă
beneficii incomensurabile. Nimic nu se compară cu ea. Dacă dispui
de totul, dar îţi lipseşte iubirea, viaţa ta va părea un gol imens. Aşa
apare anxietatea.
Prin urmare, cel de-al doilea lucru pe care ar trebui să-l reţineţi
este acela că trebuie să-i învăţaţi pe copii să iubească. Nici un efort
nu ar trebui precumpănit în această direcţie. Din păcate, voi vă
temeţi, aşa că nu le permiteţi să iubească prea mult. Dacă vor fi prea
225
generoşi cu iubirea lor, ce se va întâmpla cu instituţia căsătoriei, cu
celelalte instituţii atât de solide ale lumii moderne? Nu vă gândiţi că
instituţia căsătoriei nu a însemnat niciodată altceva decât o suferinţă
/"v

de lungă durată, ascunsă în spatele unor feţe zâmbitoare. In cel mai

bun caz, ea nu reprezintă decât convenienţă, un contract.
Nu vreau să spun cu asta că dacă cineva iubeşte mai multe
persoane nu mai trebuie să se căsătorească niciodată. Cert este că el
nu se va căsători exclusiv din iubire, ci va urmări un ideal mai
profund. Pare greu de înţeles, dar este cât se poate de simplu: dacă
un om are capacitatea de a iubi foarte multe persoane, nu va fi dispus
să se căsătorească cu una dintre ele numai pentru că o iubeşte.
Oricum, iubeşte foarte multă lume, fără a fi neapărat căsătorit cu toţi.
Noi îi forţăm pe cei care se iubesc să se căsătorească, pentru că
suntem incapabili să iubim în afara căsătoriei. De aceea, am ajuns să
punem un semn de egalitate între cele două: iubirea şi căsătoria. In
realitate, căsătoria ar trebui să servească altor scopuri, mai profunde:
intimitatea, comuniunea, anumite obiective pe care nu le putem
realiza singuri, care presupun o unitate de spirit. Din cauza societăţii
însetate de iubire în care trăim, noi limităm căsătoria la iubirea
romantică.
Sexul nu poate fi niciodată un fundament solid pentru o
căsătorie, căci el reprezintă prin esenţa sa doar joacă şi distracţie.
Dacă te căsătoreşti cu cineva pentru a face sex, te vei simţi frustrat,
căci distracţia dispare odată cu noutatea, iar în locul ei se instalează
plictiseala. Căsătoria se referă mai degrabă la prietenie, la o
intimitate extrem de profundă. Ea implică, desigur, şi iubirea, dar nu
în exclusivitate. Căsătoria este o instituţie spirituală. Există atâtea
lucruri care nu pot fi realizate de unul singur. Chiar şi propria
creştere spirituală are nevoie de un punct de reper, de o oglindă, de
cineva cu care poţi fi suficient de intim pentru a te deschide complet
în faţa sa.
Căsătoria nu are nimic de-a face cu sexul. Acesta poate
-A

fi practicat, dar poate fi la fel de bine evitat. In esenţă,

226
căsătoria reprezintă o comuniune spirituală profundă. Când un copil
se naşte din această comuniune, el va avea din start un fundament
spiritual. Din păcate, căsătoriile noastre au ca fundament plăcerea
sexuală. Ce fel de copii se pot naşte din acest tip de comuniune?
Celălalt motiv care stă la baza căsătoriei moderne este iubirea
romantică. După părerea mea, aceasta este o formă de boală. Din
cauza incapacităţii noastre de a iubi foarte mulţi oameni, noi
acumulăm foarte multă iubire. Când aceasta găseşte o ocazie
potrivită, se revarsă în întregime asupra persoanei alese. Femeia
iubită devine astfel un înger. Bărbatul iubit devine un zeu. Când
energia s-a epuizat şi noi revenim la starea noastră obişnuită,
constatăm că ne-am amăgit singuri. îngerul se dovedeşte doar o
femeie obişnuită. Zeul se dovedeşte un bărbat comun.
Această nebunie romantică se datorează educaţiei noastre
monogame. Dacă i se permite să iubească, omul nu acumulează
tensiuni care să se reverse apoi exploziv. După
părerea mea, iubirea romantică nu este posibilă decât într-o
/\

societate extrem de bolnavă. Intr-o societate normală nu poate

exista. Iubirea va exista, dar nu iubirea romantică.
A

Intr-o societate normală, căsătoriile se vor realiza pe un fundament

mai profund şi nu vor atrage frustrări. Dacă la baza unei căsătorii nu
stă iubirea, ci comuniunea, ea poate deveni un excelent antrenament
pentru cultivarea transcenderii egoului, căci porneşte din start de la
premisa că nu este o relaţie de tip „eu şi tu“, ci una de tip „noi“. Din
nefericire, oamenii nici măcar nu ştiu că o asemenea relaţie ar putea
exista. Tot ce cunosc ei este ceva urât: o ceremonie cu feţe vopsite,
care acoperă golul interior.
în sfârşit: copiii trebuie educaţi într-o manieră pozitivă,
niciodată într-una negativă. Orice le-aţi spune, puneţi accentul pe
latura pozitivă. Numai aşa vor putea creşte ei, devenind cu adevărat
nişte indivizi. Ce înţeleg printr-un accent pe latura pozitivă? Noi
227
accentuăm întotdeauna aspectele negative. Le spunem copiilor: „Poţi
iubi pe cineva, dar nu îi poţi iubi pe toţi“. Aceasta este o educaţie
negativă.
/V t

Dimpotrivă, ar trebui să le spunem: „Ii poţi iubi pe toţi ceilalţi, chiar

dacă nu îl poţi iubi pe acesta“. Capacitatea de a iubi ar trebui
orientată către cât mai mulţi oameni. Evident, sunt şi oameni pe care
nu îi poţi iubi, iar iubirea nu trebuie niciodată forţată. Accentul nu
trebuie însă pus pe: „Nu îl pot iubi pe cutare“. Romeo spune: „Eu o
iubesc numai pe lulieta. Nu pot iubi pe nimeni altcineva“. Această
afirmaţie este de tip negativ, căci contestă tot restul lumii.
O atitudine pozitivă ar suna astfel: „Nu îl pot iubi pe acest om,
dar pot iubi tot restul lumii“. Gândiţi întotdeauna în termeni pozitivi.
Dacă veţi adopta o atitudine negativă, veţi fi înconjurat de propria
dumneavoastră negativitate. Nu veţi vedea înjur decât lucruri
negative: „Cutare nu este bun pentru că minte“. Chiar dacă minte,
omul respectiv trebuie să aibă şi calităţi. De ce să nu priviţi
ansamblul? De ce sunteţi preocupat numai de minciunile sale? Sau:
„Cutare este un hoţ“. Chiar dacă este un hoţ, omul respectiv
înseamnă mult mai mult decât atât. Chiar şi un hoţ poate avea calităţi
pozitive. De altfel, fără asemenea calităţi nici nu ar putea fi un hoţ
bun. încercaţi să priviţi întotdeauna latura pozitivă a lucrurilor.
Un hoţ este curajos. De ce nu îi admiraţi curajul? Un mincinos
este de regulă un om inteligent, căci nu poţi spune o minciună
reuşită dacă nu dispui de inteligenţă. Minciuna necesită mult mai
multă inteligenţă decât adevărul. Orice idiot poate spune adevărul,
dar nu oricine reuşeşte să îi păcălească pe cei din jur cu minciunile
sale. Un om care spune o grămadă de minciuni trebuie să le ţină
minte pe toate, ca să nu se încurce între ele.
Societatea în care trăim a creat minţi negative. De aceea, este
uşor să vezi în jur numai aspecte negative. Ele există, căci viaţa nu
poate fi numai pozitivă. Extrema opusă este necesară pentru a
echilibra lucrurile. Dacă veţi pune însă accentul pe lucrurile
228
negative, copiii voştri îşi vor trăi întreaga viaţă într-un univers
negativ. Toţi li se vor părea răi, iar atunci când toată lumea este rea
este uşor să devii egoist - căci numai tu te simţi bun.
Noi îi învăţăm pe copii să vadă pretutindeni ceva rău. In acest
fel. ei încep să se simtă „buni“. Noi îi forţăm să fie astfel, iar prin
comparaţie, ei încep să creadă că toţi ceilalţi sunt răi. Cum poate fi
însă cineva bun într-o lume rea? Este imposibil. Nu poţi fi cu
adevărat bun decât într-o lume bună. O societate bună nu se poate
naşte decât dintr-o minte pozitivă. Chiar dacă vă confruntaţi cu ceva
negativ, urmăriţi întotdeauna să vedeţi cealaltă latură a lucrurilor.
Dacă un copil găseşte un aspect bun chiar şi în ceva rău, puteţi
spune că i-aţi dăruit ceva. Când va creşte, va fi un om fericit. Dacă i-
aţi dăruit o minte negativă, capabilă să descopere un aspect negativ
chiar şi în ceva pozitiv, viaţa lui va fi un iad.
Paradisul înseamnă să trăieşti într-o lume pozitivă. Iadul
înseamnă să trăieşti într-o lume negativă. Acest pământ a devenit un
iad din cauza minţilor noastre negative. O mamă nu îi poate spune
copilului ei: „Uite, acea femeie este frumoasă“. Cum i-ar putea
spune aşa ceva? Numai ea este frumoasă; nimeni altciieva nu poate
fi la fel de frumoasă ca mama. Un soţ nu îi poate spune soţiei sale:
„Priveşte cât de frumoasă este femeia aceea care traversează
strada!“ O spune, dar în sinea s?, nu cu voce tare. Dacă soţia sa este
lângă el, îi este teană să o spună chiar şi în sinea sa. El sc teme chiar
să pricească în jur. De aceea evită bărbaţii să iasă undeva alături de
soţiile lor. La urma urmei, de ce să nu-i spui soţiei că o altă femeie
este frumoasă, dacă este? De ce trebuie să te temi de ceva natural?
O mamă nu siportă să-şi audă copilul spunând despre n altă
femeie că aste frumoasă. Ea încearcă să-i cultive acestuia
sentimental că numai ea este frumoasă, iar restul In inii este urâtă. îr/
final, copilul descoperă că până şi mama a este urâtă, căci cum poţi
vedea frumuseţea într-o lume m ată? Tatăl, profesorii, toţi îi spun
copilului: „Eu sunt unicul posesor al adevărului“.
A

In zen, maeştrii 229

obişnuiesc să îşi trimită discipolii la oponenţii
lor. Adeptul rămâne alături de maestrul său timp
< Ic un an, iar când este pregătit, maestrul îi spune: „Acum du te
la oponentţil meu. El îţi va spune tot ce nu ţi-am spus eu“.
Nu poţi sa nu respecţi un asemenea maestru. El are (aria de
caracter să te trimită la oponentul său pentru a afla
• calaltă faţă a lucrurilor: „Eu ţi-am spus anumite lucruri, dar ele nu
reprezintă întregul adevăr“. Nimeni nu poate '.pune întregul adevăr.
Cum ar putea? Totalitatea este atât dr mare...
Aşadar, creaţi în minţile copiilor voştri o atitudine pozitivă, iar
lumea lor va fi una mai bună. Subiectul este loarte complex; de
aceea, va trebui să îl discutăm mai pe l a r g.

230
 După ce au mâncat fructul din pomul cunoaşterii, Adam şi Eva
au devenit pentru prma oară conştienţi de goliciunea lor şi s-au
ruşinat. Care este semnificaţia profundă care se ascunde în spatele
acestui sentiment? Pe de altă parte, se afirmă că fructul interzis al
cunoaşterii se referă la cunoaşterea sexului. Cart este părerea ta în
legătură cu această afirmaţie?
/V

in sine, natura este inocentă. Când omul devine conştient de ea,

se nasc însă numeroase probleme, căci el interpretează tot ceea ce
este natura* şi inocent. Odată interpretate, lucrurile nu mai sunt nici
inocente şi nici
A

naturale. In sine, natura este inocentă. Interpretările diferite ale

omului generează însă vinovăţie, conceptul de păcat, de moralitate,
de imoralitate.
\
Legenda lui Adam şi a Evei afirmă că atunci când cei doi au
mâncat din fructele Pomului Cunoaşterii Binelui si Răului, ei au
devenit conştienţi de goliciunea lor şi s-au ruşinat. înainte erau goi,
dar nu erau conştienţi de acest lucru. Conştientizarea goliciunii a
creat o prăpastie. Atunci A

când devii conştient de ceva, începi să îl evaluezi. In acest fel, te

diferenţiezi de lucrul respectiv, te situezi în afara lui. Spre exemplu:
Adam a fost gol. Orice om se naşte la fel ca Adam, gol, dar copiii nu
sunt conştienţi de goliciunea lor. Ei nu o pot interpreta, spunând că
este bună sau rea. Nu sunt conştienţi, deci nu o pot interpreta. Când
Adam a devenit conştient de faptul că era gol, în mintea sa s-a
produs o judecată de valoare. El a interpretat goliciunea ca fiind rea.
Toate animalele din jurul său erau goale, dar ele nu erau
conştiente de goliciunea lor. Adam a devenit conştient, şi odată cu
această conştiinţă, el a devenit unic. Şi-a dat
 seama că goliciunea îl rnnea pe picior de egalitate cu animalele, iar
el nu dorea ¿est lucru. Nici un om nu acceptă să fie comparat cu un
animal.
Când Darwin a venţ pentru prima oară cu teoria evoluţiei, a
apariţiei speciei umane din alte specii animale, întreaga lume i s-a
opus cu Vehemenţă. Omul s-a considerat întotdeauna un descendent
ll lui Dumnezeu, doar cu puţin mai prejos decât îngerii. Să îţi
imaginezi că părintele umanităţii a fost o maimuţi este greu de
conceput, chiar imposibil. Dumnezeu a fost ttintotdeauna Tatăl, iar
Darwin venea acum cu o teorie nouă care îl detrona pe Dumnezeu şi
punea în locul lui o maim iţă. Chiar şi Darwin s-a simţit
vinovat, căci era un om rel gios. Chiar şi lui i s-a părut
revoltător faptul că dovezile onduceau către ideea că omul
<!
face parte din lumea animalelor, că nu
Aşadar, Adam s-a simţ diferă cu nimic de acestea.
ruşinat. Această ruşine s-a
născut din comparaţia sa cq animalele. într-un fel, era mtr-adevăr
diferit de acestea, căci acum era conştient de sine. Omul s-a îmbrăcat
cu hairie numai pentru a se diferenţia de animale. Tot ceea ce ne-ar
putea apropia de animale ne provoacă silă. Când cineva se comportă
la fel ca un animal, ne grăbim să-i atragem atenţia: „Ce faci? Ce, eşti
un animal?“ Noi condamnăm orice comportament de tip animalic.
De pildă, condamnăm sexul, pentru că este un gest animalic.
Odată cu constiinta de sine s-a născut si condamnarea:
■> î 5

iii cazul de faţă, condamnarea animalelor. Această condamnare a

născut toate aceste reprimări, căci omul este mtr-adevăr un animal.
Ce-i drept, el poate transcende animalul din el, dar asta reprezintă cu
totul altceva. El

232
aparţine însă lumii animalelor. îşi poate transcende acest statut, dar
provine din lumea apimalelor. Este posibil ca într-o bună zi să nu
mai fie un ajimal, dar nu va putea nega niciodată rădăcinile sale
animai ce. Acestea există. Atunci când acest gând a pătruns pentru
prima oară în mintea omului, că reprezintă ceva diferit de animale, el
a început să reprime orice tendinţă care i se părea că provine din
moştenirea sa animalică. Această reprimare a creat o diviziune. De
aceea, orice om)este divizat: în esenţa sa, el rămâne un animal, dar
aspeaul său intelectual, cerebral, refuză să accepte acest lucru,
gândind în termeni abstracţi, cum ar fi originea sa „divinji“. Altfel
spus, omul nu se identifică decât cu o parte din mintea sa, în timp ce
îşi contestă cealaltă parte.
Noi am creat diviziuni dliar şi la nivelul corpului fizic.
Jumătatea inferioară a corpului este condamnată. Ea nu este
inferioară numai din punct d£ vedere fizic, ci şi din punct de vedere
abstract, al valorii de sine. Jumătatea de sus nu este doar jumătatea
de sus -jeste jumătatea superioară. Noi ne simţim vinovaţi că avem
şi o jumătate inferioară. Dacă ne întreabă cineva: „Care este sediul
conştiinţei tale?“, indicăm întotdeauna către cap, fără a sta prea mult
pe gânduri. Capul este sediul intelectului, a părţii cerebrale a fiinţei
noastre. Noi ne identificăm cu intelectul, nu cu trupul. Dacă chiar
insistă cineva, suntem dispuşi să ne acceptăm jumătatea superioară a
corpului, dar nu şi pe cea inferioară. Aceasta este întotdeauna
condamnată.
De ce? Corpul reprezintă o unitate. El nu cunoaşte diviziuni.
Capul şi picioarele sunt una. La fel, creierul şi organele genitale. Ele
funcţionează ca un tot unitar. Pentru a putea condamna însă sexul,
noi am ajuns că condamnăm întreaga jumătate inferioară a corpului.
Păcatul a intrat în conştiinţa lui Adam în clipa în care, pentru
prima oară în viaţa sa. s-a simţit diferit de restul animalelor. Iar sexul
este ceva atât de animalic. Personal, folosesc termenul de „animalic“
ca simplu fapt, fără nici o intenţie peiorativă. Cel mai animalic între
toate lucrurile este sexul, căci el reprezintă însăşi originea şi sursa

233
vieţii, ba chiar viaţa însăşi. Odată cu conştiinţa de sine, Adam şi Eva
au devenit constienti de sexualitatea lor. Ei au încercat
T ?

să-şi ascundă nu numai organele exterioare ale sexualităţii,

/\

ci însăşi conştiinţa acesteia. In acest fel, ei au creat prima diviziune

între mintea conştientă si cea subconstientă.
5 » ■>

La fel ca şi corpul, şi mintea este unitară. In cazul în care

condamnăm o anumită parte a ei, aceasta tinde să
devină subconstientă. Noi nu mai dorim să stim de ea, ne
■> î '

temem de ea, şi atunci ea dispare, dar nu definitiv, ci numai din

planul nostru conştient. Creăm astfel o barieră, un zid în interiorul
conştiinţei noastre. Tot ceea ce condamnăm aruncăm dincolo de zid,
pentru a putea uita de aceste lucruri. Ele nu dispar însă, ci continuă
să fie active, dar din acel plan inconştient. Continuă să ne controleze
viaţa, dar dintr-un loc secret, astfel încât să putem pretinde în
continuare că nu există.
Partea condamnată a fiinţei noastre a devenit inconştientă. De
aceea, noi nu ne dăm seama că inconştientul ne aparţine în egală
măsură. Visăm noaptea despre aceste lucruri - avem vise erotice sau
violente, de pildă, visăm că ne-am ucis soţia. Dimineaţa nu ne
simţim deloc vinovaţi,
■5 } i > 1

căci nu a fost decât un simplu vis. In realitate, nu a fost un simplu

vis. Nimic nu este atât de simplu. A fost visul nostru; el aparţine
conştiinţei noastre. Dimineaţa, când ne identificăm din nou cu planul
conştient, spunem: „A fost doar un vis accidental. Nu are nimic de-a
face cu mine, cu
ceea ce gândesc eu“. Nu ne simţim niciodată asociaţi în
/\

vreun fel cu visul nostru. In realitate, visul a fost într-adevăr al

nostru; noi l-am creat şi noi am fost cei care am acţionat în interiorul
lui. Deci, în vis, noi am fost cei care ne-am ucis soţia, sau care am
violat pe cineva.
Din cauza acestui fenomen al condamnării, Adam si 7
*

234
Eva au început să se teamă, ruşinându-se de goliciunea lor. Ei au
încercat să-şi ascundă trupurile, iar mai târziu chiar şi minţile.
Urmaşii lor fac acelaşi lucru. Ei acceptă ceea ce societatea în care
trăiesc consideră a fi „bun“ şi resping în subconştient ceea ce
societatea consideră a fi „rău“. Subconştientul devine astfel un fel
de coş de gunoi uriaş. Noi aruncăm tot felul de lucruri în el, dar ele
nu dispar, ci rămân acolo, continuând să opereze din profunzimile
fiinţei noastre şi influenţându-ne în fiecare moment. Mintea noastră
conştientă este absolut neputincioasă împotriva subconştientului,
căci ea nu este decât un efect secundar al societăţii în care trăim, în
timp ce subconştientul este partea noastră naturală, biologică. El
este cel care dispune de energie, de forţă. De aceea, noi continuăm
să ne gândim la lucruri „bune“ şi să facem lucruri „rele“.
Se spune că Sfântul Augustin ar fi zis odată: „Doamne, iată
singura problemă cu care mă confrunt: tot ceea ce consider că
trebuie să fac, nu fac niciodată, şi tot ceea ce consider că nu trebuie
să fac, fac întotdeauna“. Aceasta este o problemă universală, nu
doar a Sfântului Augustin. Este o problemă a tuturor celor divizaţi
între mintea conştientă şi cea subconştientă.

235
 De îndată ce s-a ruşinat, Adam s-a divizat în două. El s-a
ruşinat de sine însuşi. Instantaneu, partea de care s-a ruşinat a fost
aruncată din mintea sa conştientă, devenind
■> 7 '

inconştientă. De atunci, umanitatea a dus o viaţă fragmentată. Şi de

ce, mă rog, s-a ruşinat el? Doar nu era nici un predicator, nici un
moralist lângă el, care să-i spună să se ruşineze.
De îndată ce omul devine conştient, în fiinţa sa pătrunde egoul.
El devine un observator. Fără conştiinţa de sine, el rămâne parte
integrantă din oceanul existenţei. Dacă un val al oceanului ar deveni
conştient de sine, el şi-ar crea instantaneu un ego separat de cel al
oceanului. Dacă ar putea deveni conştient de sine, gândind: „Eu
sunt“, el nu s-ar mai putea considera ca fiind una cu oceanul. Ar
deveni ceva diferit, separat, un ego distinct. Cunoaşterea creează
egoul.
Copiii nu au un eu, întrucât sunt lipsiţi de cunoaştere. Ei sunt
ignoranţi, iar egoul nu se poate naşte din ignoranţă. Cu cât cresc, cu
atât mai pronunţat devine egoul lor. Oamenii bătrâni au egouri foarte
pietrificate, cu rădăcini foarte puternice. Acest lucru este cât se poate
de natural. Egourile lor au existat timp de 70-80 de ani, au o istorie
îndelungată.
Marea majoritate a oamenilor nu reuşesc să-şi aducă aminte
nimic din primii ani ai copilăriei. Ei nu pot regresa m timp dincolo
de vârsta de 4-5 ani, cel mult 3 ani. Ce s-a întâmplat în aceşti primi
trei ani? Doar au existat, s-au petrecut tot felul de lucruri. De ce nu
şi le pot aminti? Simplu: deoarece egoul lor nu exista în acea vreme,
aşa că A

nu are cine să-şi amintească. Intr-un fel, se poate spune că mi existau

deloc. Dacă ar fi existat cineva, şi-ar fi amintit.
I >ar nu a existat nimeni.

2J7
 Memoria apare numai după naşterea egoului, căci are nevoie
de un centru de care să se agate. Dacă nu există egoul, de ce s-ar
putea agăţa memoria? Trei ani nu reprezintă
o perioadă scurtă, iar pentru copil fiecare moment reprezintă
un eveniment. Totul i se pare fenomenal, nimic nu este
/\

banal pentru el. In mod normal, omul ar trebui să-şi amintească

foarte multe lucruri din această perioadă, mai ales primele zile de
viaţă, când totul era plin de culoare, totul era nou si fascinant. El nu-
si aminteşte însă nimic. De
i ? 1

ce? Pentru că nu a existat un ego care să-şi aducă aminte.

Din clipa în care începe să se simtă separat de ceilalţi, în
conştiinţa copilului apare vinovăţia şi ruşinea. El simte exact ce a
simţit Adam. Adam şi-a dat seama că este gol, la fel ca şi animalele,
la fel ca restul naturii. El dorea însă să fie diferit şi unic, nu ca toţi
ceilalţi. Numai din această unicitate îşi poate trage seva egoul. De
aceea, primul său act a fost acela de a-şi ascunde goliciunea. Şi
astfel, Adam a devenit diferit. Nu mai era un animal.
Atunci când se nasc, copiii sunt la fel ca Adam. De îndată ce în
conştiinţa lor apare ruşinea, în ei se naşte omul. Un copil nu este
încă un om. El nu devine om decât atunci când începe să se simtă
separat, diferit de ceilalţi, când capătă un ego. Nu religia este cea
care vă incumbă sentimentul de vinovăţie - ea nu este decât un
catalizator. Cel care face acest lucru este egoul. Religia nu face
decât să exploateze acest sentiment, dar asta este o altă chestiune.
Părinţii fac acelaşi lucru. Orice tată îi spune fiului său: „Ce faci? De
ce te comporţi la fel ca un animal? Nu mai râde! Nu mai plânge! Nu
mai fă cutare sau cutare lucru!“ Auzind că este comparat cu un
animal, egoul copilului se simte rănit. Pentru a-i da satisfacţie, el
ascultă directivele părinţilor săi şi intră în rând cu lumea.
Să fii un animal este ceva beatific, căci animalele sunt libere.
Ele cunosc o libertate profundă, putând merge oriunde doresc.

238
Pentru ego, comparaţia cu ele este însă dureroasă. De aceea, el are de
ales. Dacă alege libertatea, va fi comparat tot timpul cu un animal,
adică va fi condamnat - atât în această lume cât şi în cealaltă.
Societatea îl va arunca în iad. De aceea, el trebuie să se comporte „ca
un om, nu ca un animal“. Această atitudine alimentează egoul.
După apariţia egoului, copilul începe să devină centrat în
acesta. El nu mai face decât acele lucruri care sunt pe placul egoului
său. Nimeni nu îşi poate însă nega cu desăvârşire natura. Aceasta
continuă să ne afecteze pe toţi. De aceea, omul începe să trăiască
două vieţi, una pre- adamică şi alta post-adamică. El începe să
trăiască o dublă
A

existenţă. îşi cultivă o faţă pe care o poate arăta publicului şi alta

ascunsă. Esenţa sa este ilustrată însă întotdeauna de faţa sa ascunsă,
particulară. Orice om este la fel ca Adam, un animal gol, dar nimeni
nu se poate prezenta aşa în public. Noi nu îi arătăm publicului decât
faţa noastră post-adamică, în care totul este curat şi corespunde
normelor sociale. Această faţă nu este însă reală. Este faţa pe care
ne-am dori să o avem.
De aceea, orice om trebuie să treacă în permanenţă de la o faţă
la alta, de la faţa publică la cea privată, şi invers. Acest proces este
foarte dureros, căci risipeşte inutil foarte multă energie. Eu nu spun
să vă comportaţi la fel ca animalele. Nici nu aţi mai putea, chiar dacă
aţi vrea. Odată mâncat, fructul interzis nu mai poate fi returnat. El a
devenit una cu sângele şi cu carnea noastră. Este imposibil să îl mai
scoatem din stomac şi să ne ducem la Tatăl, spunându-i: „Iată, îţi
returnez acest fruct al cunoaşterii. Iartă-mă“. Este imposibil să ne
mai întoarcem la starea pre-adamică, la starea de dinainte de
cunoaştere. Putem transcende însă această cunoaştere, putem trece
dincolo de ea. Putem atinge un alt fel de inocenţă - inocenţa
conştiinţei supreme.
Există două tipuri de inocenţă. Una este inocenţa datorată lipsei
de cunoaştere, pe care o au copiii mici, dar şi animalele. Egoul nu
există în această stare; de aceea, fiinţa este inocentă. Ea există ca

239
parte integrantă a existenţei cosmice. Nu. ştie că reprezintă o parte
din marea existenţă. Nu ştie nimic. Există, dar nu ştie acest lucru.
Evident, în această stare nu există suferinţă, căci suferinţa nu poate
exista în afara cunoaşterii. Pentru ca să poată suferi, fiinţa ar trebui
să fie conştientă de suferinţa sa. Cum poţi suferi dacă nu esti
conştient? 1 5

Să spunem că sunteţi supus unei operaţii chirurgicale. Dacă

sunteţi conştient, suferiţi. Dacă sunteţi inconştient, nu suferiţi. Chiar
dacă piciorul vă este tăiat, nu suferiţi deloc, pentru simplul motiv că
nu există nimeni care să înregistreze această suferinţă.
Dumneavoastră sunteţi inconştient. Nimeni nu poate suferi atunci
când este inconştient. Cu cât eşti mai conştient, cu atât suferi mai
tare. Aşa se explică de ce cu cât cunoaşterea sa devine mai
complexă, suferinţa omului se amplifică.
Oamenii primitivi nu suferă la fel de mult ca omul modern - nu
pentru că ar fi mai buni decât acesta, ci pentru că sunt mai ignoranţi
decât el. Chiar şi în societatea noastră, sătenii sunt mai inocenţi
decât orăşenii. De aceea, ei nu suferă la fel de mult ca cei din urmă.
Din acest motiv, mulţi filozofi au ajuns la concluzia greşită că toată
lumea ar trebui să redevină primitivă, să se întoarcă în junglă, în
pădure, la natură. Rousseau, Tolstoi si Gandhi sunt numai câteva
nume ale unor asemenea gânditori. Concluzia lor este însă greşită,
căci omul care a apucat să trăiască în civilizaţie va continua să
sufere si dacă se întoarce într-un sat, sau în
■j 7

natură. Sătenii pur şi simplu nu au cunoscut acest tip de suferinţă.

Rousseau vorbea întruna de întoarcerea la natură, dar nu s-a
dezlipit nici o clipă de Paris. Personal, nu părea prea atras de
întoarcerea la ţară. A descris minunat poezia vieţii la ţară,
frumuseţea şi inocenţa acesteia, dar el nu s-a dus niciodată acolo.
Dacă s-ar fi dus, şi-ar fi dat seama că omul civilizat continuă să
sufere aşa cum nici un sătean nu a făcut-o vreodată, căci cunoaşterea
dobândită nu mai poate fi aruncată. Ea face parte integrantă din

240
fiinţa omului, este una cu el! Cum te-ai putea arunca pe tine însuţi?
Adarn s-a ruşinat. El şi-a conştientizat goliciunea. Egoul
A

este una cu raţiunea. In acea clipă, Adam a atins un centru, chiar

dacă era unul fals. în acest fel, el a devenit diferit de restul
universului. Copacii au continuat să existe, la fel şi stelele, tot restul
naturii, dar Adam a devenit o insulă în marele ocean - o insulă de
suferinţă. Viaţa sa a devenit în sfârşit viaţa sa, nu mai era parte
integrantă din marea viaţă cosmică. Odată cu această revelaţie, în
fiinţa sa s-au născut conflictele. Pentru a continua să exişti, să
supravieţuieşti, trebuie să lupţi împotriva tuturor.
Animalele nu cunosc aceste tensiuni interioare. Deşi par să se
lupte unele cu altele, această imagine este deformată, din cauza
proiecţiei ideilor noastre asupra lor. Ele nu se luptă. Pentru egoul
uman, totul este o luptă. Animalele par să lupte pentru existenţa lor,
dar nu o fac.
Nu fac altceva decât să curgă cu existenţa cosmică. Chiar şi atunci
când fac ceva, nu ele sunt cele care acţionează. Ele doar ascultă de
un fenomen natural.
Dacă un leu ucide o căprioară pentru a-şi asigura hrana, nu el
face acest lucru. Acţiunea sa nu are nimic de-a face cu violenţa. Este
un simplu fenomen natural, generat de foame. Nu există o
individualitate flămândă, ci doar foamea, un mecanism care îşi caută
mâncarea. Singura fiinţă violentă este omul, căci numai el
acţionează cu adevărat. Omul ucide fără să-i fie foame. Leul nu ar
face niciodată aşa ceva, căci cea care ucide în el este foamea, nu el.
Un leu nu va ucide niciodată un alt animal din joacă. Conceptul de
vânătoare
i s-ar părea absolut ridicol. Acesta nu poate exista decât pentru om.
Omul ucide din joacă, pentru a se amuza. Dacă leul este satisfăcut,
el nu va ucide, nu va manifesta nici un fel de violenţă, nici o dorinţă
de a juca jocuri perverse. Foamea este cea care ucide în locul lui.
Natura reprezintă un flux cosmic. Aflat în mijlocul acestui

241
flux, Adam a devenit conştient de sine însuşi, căci a mâncat din
fructele pomului cunoaşterii. Cunoaşterea îi fusese interzisă până
atunci. Nu mânca din fructele Pomului Cunoaşterii!“ - îi poruncise
Dumnezeu. Adam nu a ascultat porunca şi a căzut. Ulterior, el nu a
mai putut da înapoi. Biblia afirmă chiar că toţi oamenii care se vor
naşte pe pământ vor suferi din cauza neascultării lui Adam, pentru
că Adam va renaşte în fiecare dintre ei.
De ce trebuie să suferim noi pentru fapta altcuiva? Istoria se
repetă în fiecare zi. Orice copil se naşte la fel ca Adam, după care
este expulzat din Grădina Paradisului. Aşa se explică toată nostalgia
poeţilor, pictorilor, artiştilor în general. Toţi artiştii manifestă o mare
nostalgie pentru perioada copilăriei.
Toată lumea consideră că perioada copilăriei a fost minunată,
frumoasă, utopică, şi toţi şi-ar dori să se întoarcă la ea. Chiar şi
bătrânii aflaţi pe patul de moarte îşi amintesc cu nostalgie de
copilărie, de frumuseţea şi fericirea care o caracterizează, de fluturi,
flori, vise şi poveşti cu zâne. Orice copil se află în Ţara Minunilor,
nu numai Alice.
De ce este copilăria atât de minunată, atât de fericită? Deoarece
copilul face încă parte integrantă din fluxul cosmic. El nu are nici o
responsabilitate, este perfect liber, nu ştie ce înseamnă conştiinţa, nu
este împovărat de nimic. Există, dar fără un scop anume. Când
copilul creşte, în el apare egoul, şi odată cu el, conflictele şi lupta.
Totul devine o responsabilitate, o înlănţuire, iar libertatea de
odinioară dispare.
Psihologii afirmă că religiile nu fac altceva decât să reflecte
această nostalgie, această dorinţă secretă a omului de a reveni la
copilărie. Ei merg chiar mai departe, susţinând că, în ultimă instanţă,
fiecare om tânjeşte după revenirea în pântecul matern, căci aceasta
este perioada în care fiinţa a făcut plenar parte integrantă din fluxul
cosmic. Ea nu trebuia să-şi caute hrana, căci universul o hrănea cu
mâna lui. Nu (rebuia nici măcar să respire de una singură, căci

242
universul avea grijă de asta. Copilul nenăscut nu este conştient de
mama sa. El nu este conştient nici măcar de sine. Nu stie
> >

ce înseamnă conştiinţa.
Pântecul matern este Grădina Edenului. Povestea lui Adam se repetă
în fiecare om. El se naşte, apoi mănâncă
din fructul cunoaşterii, căci creşterea este sinonimă cu
•>* i

asimilarea cunoaşterii. Acest proces este inevitabil. De aceea,

nu se poate spune că Adam s-a răzvrătit. Răzvrătirea face parte
integrantă din procesul de creştere. Adam nu ar fi putut face altceva:
el trebuia să mănânce fructul. Orice copil trebuie să se răzvrătească,
să fie neascultător. Viaţa însăşi îi cere acest lucru. El trebuie să plece
de lângă mamă, de lângă tată, tânjeşte după această libertate, are
dorinţe şi vise. Procesul este inevitabil.
Care este semnificaţia profundă a acestui proces? Cunoaşterea
duce la naşterea egoului. Egoul conduce la comparaţie, la judecăţi
de valoare, la individualizare. Omul nu se mai consideră un animal.
El face totul pentru a ascunde faptul că este un animal. Totul! Cu
toate eforturile sale, realitatea nu poate fi ascunsă. In schimb,
adevărul ei devine unul pervertit. De aceea, ori de câte ori
perversiunea ascunsă iese la iveală, omul se comportă mai rău ca un
animal. Atunci când devine violent, nici un animal nu poate concura
cu el. Cum ar putea un animal să comită atrocităţi de genul celor de
la Hiroshima, sau din Vietnam? Numai omul poate face aşa ceva.
Nu există comparaţie pentru faptele sale.
Prin comparaţie cu Hiroshima, violenţa tuturor animalelor din
istorie nu este altceva decât o joacă cu păpuşi. Violenţa omului este
o violenţă acumulată, ascunsă. Cu cât acumulează mai multă
violenţă, cu atât mai ruşinat se simte el, căci ştie prea bine ce se
ascunde înlăuntrul lui. Ştie că nu poate scăpa de această energie.
A existat un psiholog care a făcut experimente cu realităţile
ascunse ale omului. Spre exemplu, cineva i-a spus că nu se simte
atras de femei. El s-a autoconvins de acest lucru, şi i-a convins şi pe

243
cei din jur. Adam este silit însă de legile naturii să fie atras de Eva,
la fel cum Eva este obligată să fie atrasă de Adam. Aceasta este
natura umană. Ea poate fi transcensă, dar atunci omul devine un
Buddha.
Buddha nu va spune însă niciodată: „Eu nu sunt atras de
femei“, căci a spune aşa ceva înseamnă că gândeşti în termeni
precum atracţia şi repulsia. El nu va spune: „Femeile îmi fac silă“,
căci repulsia nu poate exista în absenţa atracţiei. Dacă îl întrebi pe un
Buddha ce simte, el îţi va răspunde
simplu: „Bărbaţii şi femeile şi-au pierdut relevanţa pentru
_/\
mine. Eu nu sunt nici bărbat, nici femeie. In orice bărbat se ascunde
o femeie, şi în orice femeie se ascunde un bărbat“.
Revenind la psihologul nostru, acesta a avut drept pacient un
bărbat care i-a spus că el nu se simte atras de femei. La prima
vedere, nimic nu părea să-l scoată din starea lui de detaşare faţă de
sexul opus. Psihologul i-a arătat atunci zece fotografii ale unor
obiecte diferite. Una dintre ele ilustra o femeie goală. Psihologul nu
privea fotografiile, ci se uita direct în ochii pacientului său. El ţinea
fotografiile cu faţa către pacient şi cu spatele la el, astfel încât nu le
putea vedea. Psihologul i-a spus
pacientului: „Dacă nu eşti atras de femei, voi şti acest lucru.
/\

Iţi voi spune când priveşti poza femeii goale doar uitân- du-mă în
ochii tăi, fără a vedea eu însumi poza“.
Când a venit rândul pozei cu pricina, el i-a spus: „Acum
priveşti femeia goală“. Se pare că pupilele pacientului se dilataseră.
Acest proces este involuntar; el nu poate fi controlat. Este o acţiune-
reflex. Ochii au din construcţie această capacitate. Un bărbat poate
spune: „Nu mă simt atras de femei“, dar această afirmaţie îi aparţine
doar minţii sale conştiente. Subconştientul său nu poate fi însă
deturnat de la legile naturii.
Atunci când omul ascunde o anumită realitate, aceasta va
continua să îl manipuleze din centrul ei ascuns, iar el se va simţi din

244
ce în ce mai ruşinat. Cu cât civilizaţia este mai înaltă şi cu cât
cultura este mai superioară, cu atât mai mare este ruşinea pe care o
simt oamenii! Cu cât omul se ruşinează mai tare atunci când vine
vorba de sex, cu atât mai civilizat este el. Civilizaţia este
echivalentă cu schizofrenia, cu diviziunea, cu boala mentală. Şi totul
a început de la Adam.
Biletul continuă: „Se afirmă că fructul interzis al cunoaşterii se
referă la cunoaşterea sexului. Care este părerea ta în legătură cu
această afirmaţie?“
Fructul interzis al cunoaşterii se referă la cunoaşterea
7
i

sexului, dar nu numai la acest lucru. Sexul este prima formă de

cunoaştere, dar şi ultima. Primul lucru pe care îl cunoaşte fiinţa
atunci când se naşte în planul umanităţii este sexul. Atunci când
părăseşte umanitatea, ea trece din nou printr-o experienţă sexuală.
Sexul este cea mai importantă experienţă, este alfa şi omega.
Copilul va rămâne copil până când se va maturiza din punct de
vedere sexual. Atunci când devine matur din acest punct de vedere,
el se transformă într-un bărbat. Odată cu maturizarea sexuală,
întreaga lume se schimbă pentru el. Ea nu i se mai pare la fel, căci
felul în care priveşte el însuşi viaţa s-a schimbat. Când copilul
începe să devină conştient de diferenţierea dintre sexe, el părăseşte
copilăria şi se îndreaptă cu paşi repezi către starea de adult.
în vechile texte biblice, cuvântul „cunoaştere“ avea o
semnificaţie sexuală (în limba ebraică). De pildă, găsim în Biblie
fraze de genul: „El nu şi-a cunoscut soţia timp de doi ani“, sau „Ea
nu şi-a cunoscut soţul timp de doi ani“, ceea ce însemna că cei doi
nu au întreţinut relaţii sexuale timp de doi ani. „El şi-a cunoscut
pentru prima oară soţia în acea zi“ - însemna că bărbatul a avut
primul său raport sexual cu soţia sa în acea zi. în limba ebraică
veche, termenul de „cunoaştere“ se referă la „cunoaşterea sexuală“.
De aceea, este corect să interpretăm legenda lui Adam în acest fel:
atunci când a mâncat pentru prima oară din fructul interzis, el a

245
cunoscut pentru prima oară experienţa sexuală.
Sexul este sursa primordială a vieţii. Fără el, nu ar putea exista
viaţă. Viaţa există numai datorită sexului, iar dispariţia ei se produce
tot prin intermediul acestui act. De aceea, iluminaţi precum Buddha
sau Mahavira au afirmat că dacă nu îti transcenzi dorinţa sexuală, vei
renaşte mereu7 ? 7
»

şi mereu. Nu poţi transcende viaţa, căci dorinţa sexuală conduce

automat la o nouă renaştere. In ultimă instanţă, sexul nu înseamnă
numai să dai naştere unei alte fiinţe; el se referă chiar la propria ta
naştere. El operează într-un dublu sens. Pe de o parte, contribui la
reproducerea speciei prin naşterea unor alte fiinţe la fel ca tine. Pe de
altă parte, şi acest lucru este chiar mai important, te reproduci pe tine
însuţi, repetând la infinit acelaşi proces al naşterii. Când Adam a
devenit conştient de actul sexual, el a avut o primă cunoaştere. Dar
sexul nu a reprezentat decât începutul. A urmat apoi tot ceea ce ştiţi.
Psihologii afirmă că orice formă de curiozitate reprezintă un act
sexual. Dacă cineva se naşte impotent, lui îi va lipsi cu desăvârşire
curiozitatea. Nu va fi interesat nici măcar să descopere adevărul, căci
în esenţa ei, curiozitatea este de sorginte sexuală. Copiii se joacă cu
corpul lor pentru a descoperi părţile ascunse ale acestuia. Acesta este
începutul curiozităţii, dar şi al ştiinţei, al cărei scop este acela de a

246
 descoperi tot ce este încă ascuns, tot ceea ce nu este cunoscut.
Deloc întâmplător, cu cât o persoană este mai sexuală, cu atât
mai inventivă se dovedeşte ea. Oamenii inteligenţi au de regulă un
apetit sexual foarte mare. Inteligenţa este direct proporţională cu
energia omului, căci sexul echivalează cu dorinţa de a scoate la
lumină realitatea ascunsă, nu numai realitatea ascunsă în propriul
corp, nici măcar cea ascunsă în corpul unui partener de sex opus, ci
orice fel de realitate ascunsă.
De aceea, o societate care reprimă sexul nu poate fi foarte
ştiinţifică, întrucât ea condamnă practic curiozitatea. Din acest punct
de vedere, Orientul nu a făcut niciodată dovada unui geniu ştiinţific,
căci a reprimat prea puternic sexualitatea. Atât timp cât creştinismul
a avut un cuvânt greu de spus, nici Occidentul nu a excelat în
domeniul ştiinţific. Abia în ultimii 300 de ani, când puterea
creştinismului s-a redus dramatic, a ieşit la iveală geniul ştiinţific
occidental. Eliberarea energiei sexuale a condus inclusiv la
eliberarea curiozităţii stiintifice.
7 •> 7

O societate liberă din punct de vedere sexual va fi o societate

foarte avansată din punct de vedere tehnologic şi ştiinţific, în timp ce
o societate care interzice sexul va rămâne înapoiată din acest punct
de vedere. Odată cu sexul, totul se trezeşte la viaţă. Nu vă opuneţi
atunci când copilul dumneavoastră începe să se revolte, pe măsură ce
se maturizează din punct de vedere sexual, căci nu aveţi nici
o şansă. Procesul face parte din cursul firesc al naturii. Prin venele
copilului începe să curgă un nou tip de energie, un nou tip de viaţă;
de aceea, este firesc ca el să se revolte. Tot acum, el începe să
inoveze, să schimbe. Este dornic să inventeze lucruri noi, să
experimenteze un nou mod dc viaţă, să creeze o nouă societate.
Visele sale se schimbă, devenind mai utopice. Dacă veţi condamna
sexul, tineretul nu se va mai revolta. Oriunde se produc în lume,
revoltele tinerilor au întotdeauna la bază libertatea sexuală.
A

In trecut nu existau revolte ale tinerilor, căci energia lor era

mult prea reprimată din cauza condamnării sexului. Reprimând
energia, revoltele nu mai sunt posibile. Dacă eliberezi energia
sexuală, dai frâu liber tuturor revoltelor posibile.
Orice formă de cunoaştere are o dimensiune sexuală. De aceea,
este corect să spunem că atunci când a mâncat fructul interzis, Adam
a devenit conştient de dimensiunea sexuală. Simultan, el a devenit
însă conştient de foarte multe alte lucruri. Toată această explozie a
cunoaşterii, a inventivităţii, a explorării necunoscutului, a lunii şi a
celorlalte planete, are la bază dorinţa sexuală. Putem spune fără să
greşim că ea va continua, mergând până foarte departe, căci în epoca
noastră energia a fost eliberată, şi ea îl va conduce pe om către cele
mai extraordinare aventuri.
Odată cu conştiinţa actului sexual, Adam a început o călătorie
de lungă durată. Participăm cu toţii la această călătorie, căci sexul nu
reprezintă doar o funcţie a corpului nostru, ci însăşi fiinţa noastră.
Ne naştem din cauza lui şi murim din cauza lui, epuizaţi. Naşterea
are la bază un act sexual, iar moartea reprezintă o moarte a
sexualităţii. Când simţiţi că energia dumneavoastră sexuală s-a
epuizat, puteţi
l i siguri că moartea vă este aproape.
La 35 de ani sunteţi la apogeu. După această vârstă energia
sexuală intră în declin şi omul începe să îmbătrânească. Pe la 70 de
ani el moare. Dacă energia sexuală ar atinge apogeul la vârsta de 50
de ani, omul ar trăi probabil 100 de ani. Occidentalii vor atinge în
curând această speranţă de viaţă, căci la vârsta de 50 de ani ei se
comportă deja ca nişte copii. Acesta este un lucru bun. Arată că
societatea este vie. Speranţa de viaţă poate fi astfel prelungită.
Dacă un om de 100 de ani s-ar putea purta la fel ca un
adolescent, el ar trăi probabil 200 de ani, căci sexul reprezintă
energia vieţii. Tinereţea şi bătrâneţea depind de ea. Naşterea şi
moartea depind în egală măsură de ea. Mai mult: oameni ca Buddha,

248
Mahavira şi Krishna afirmă că dorinţa sexuală stă la baza renaşterii.
Altfel spus, nu numai corpul actual este guvernat de sex, ci şi toate
corpurile care vor urma în vieţile următoare.
De aceea, nu este deloc greşit să spunem că atunci când a
devenit prima oară conştient, Adam a devenit conştient de
sexualitatea sa. Acest fapt nu poate fi contestat. Creştinismul l-a
interpretat însă greşit, şi din această interpretare s-au născut multe
aberaţii. Teologii au tras concluzia că din cauza ruşinii pe care a
simţit-o atunci când a devenit conştient de sexualitatea sa, sexul
reprezintă un păcat - păcatul originar. Nu este aşa. El reprezintă
lumina primordială. Adam nu s-a ruşinat pentru că sexul este ceva
rău, ci pentru că şi-a dat seama că acesta reprezintă un gest animalic,
iar el nu dorea să fie comparat cu animalele. Dc aceea, şi-a propus
să se opună sexualităţii, să o izgonească din viaţa sa. Aceasta este
interpretarea pe care a dat-o religia, care a devenit astfel principalul
opozant al sexualităţii, şi implicit al vieţii.
Adevărata religie nu se opune sexualităţii. Dimpotrivă, ea
reprezintă un efort de a transcende această energie. Dacă te
împotriveşti unui aspect nu îl vei putea depăşi niciodată.
De aceea, toţi misticii şi sfinţii creştini se luptă cu sexul până
pe patul de moarte. Ei sunt ispitiţi în fiecare moment, chiar dacă nu e
nimeni de faţă. Cea care îi ispiteşte este propria lor minte, energia
reprimată de ei. Aceşti sfinţi trăiesc într-o lume a torturii, în care se
luptă constant cu ci însisi.
Religia înseamnă să transcenzi, nu să te opui. Dacă doreşti să
transcenzi această lume, trebuie mai întâi să îţi transcenzi
sexualitatea. Energia sexuală este absolut necesară pentru procesul
de transcendere a acestei lumi. Ea este cea care te poate conduce
dincolo, dar nu poate face acest lucru dacă i te împotriveşti.
Dimpotrivă, trebuie să faci efortul de a o cunoaşte mai bine.
Cunoaşterea înseamnă eliberare. Cu
r ?

249
c at ajungi să o cunoşti mai mult, cu atât mai mult te apropii dc
momentul în care vei deveni plenar conştient de ea, iar
A

;iceastă energie va dispărea. In lumina conştiinţei pure, energia este

transformată, sublimată. Ea intră într-o altă dimensiune.
Sexul face parte dintr-o dimensiune orizontală. Când omul
devine plenar conştient, el capătă o dimensiune verticală. Această
schimbare a direcţiei energiei este numită trezirea lui kundalini.
Atunci când energia sexuală se deplasează în plan orizontal, ea nu
poate conduce decât la reproducere, atât a speciei cât şi a propriei
fiinţe. Când ea mcepe să se deplaseze vertical, într-un sens
ascendent, omul iese în afara existenţei fizice (a roţii renaşterilor şi
morţilor, după cum spun budiştii). Aceasta este cea de-a doua
naştere despre care vorbesc toate religiile, naşterea într-un nou trup
glorios, într-o altă dimensiune a existenţei. Budiştii au numit această
naştere spirituală nirvana. Alţii i-au spus moksha, eliberarea, sau
mântuirea. Numele său contează mai puţin.
Aşadar, există două căi. Adam a devenit conştient de
sexualitatea sa, pe care a reprimat-o. Energia sa a început astfel să se
deplaseze într-un plan orizontal, iar el a continuat să se lupte cu ea,
într-o angoasă continuă, conştient în permanenţă de animalul ascuns
în interiorul lui, dar pretinzând că acesta nu există. Acest proces este
repetitiv, şi omul îl poate relua vieţi la rând, într-un cerc vicios. La
fel de bine, el poate ieşi însă în afara cercului. Aceasta este a doua
cale. Ea nu are la bază reprimarea, ci cunoaşterea. De aceea, eu
doresc să vă spun altceva: dacă tot aţi mâncat fructul interzis al
pomului cunoaşterii, acum mâncaţi întregul pom. Aceasta este
singura cale prin care mai puteţi ieşi în afara acestui cerc vicios. Nu
lăsaţi nici măcar o singură frunză nemâncată! Numai aşa vă veţi
putea elibera de cunoaştcrc. Nu există nici o altă cale.
Ce vreau să spun cu asta? Dacă tot aţi devenit conştienţi, atunci
fiţi conştienţi până la capăt. Luciditatea parţială reprezintă o
problemă. Fiţi ori ignoranţi în întregime, ori conştienţi în întregime.

250
Totalitatea este echivalentă cu beatitudinea. O fiinţă perfect
ignorantă este fericită. Nu ştie că este fericită, dar este. Aşa se petrec
lucrurile în timpul somnului profund fără vise. Omul este profund
fericit, chiar dacă nu ştie acest lucru. El îşi dă seama cât de fericit a
fost abia când se trezeşte perfect refăcut după oboseala de dinainte.
Să revii la o ignoranţă deplină a devenit imposibil după ce ai
apucat să guşti din cunoaştere. De aceea, singura cale care v-a mai
rămas este să deveniţi plenar conştienţi. Numai aşa veţi cunoaşte
beatitudinea. De aceea, mâncaţi întregul pom al cunoaşterii, cu tot
cu rădăcini. Mergeţi până la capăt. Numai în acest fel veţi atinge
statutul de buddha, de iluminat. Buddha a mâncat întregul pom al
cunoaşterii. Nu mai putea cunoaşte nimic în plus, aşa că tot
ce i-a rămas a fost constiinta existentei sale. Această
•>•> î

conştiinţă simplă reprezintă însă revenirea în Paradis. Poarta prin

care omul a ieşit din el nu mai poate fi regăsită. Ea a dispărut pentru
totdeauna. El poate descoperi însă o poartă nouă, prin care să intre
din nou. Iar ceea ce i-a promis diavolul lui Adam atunci când l-a
tentat se va împlini: omul va deveni la fel ca un zeu. Satana a avut
dreptate, într-un fel. Cine mănâncă din fructele cunoaşterii devine la
fel ca un zeu.
Nouă ne este greu să acceptăm acest lucru în starea actuală în
care ne aflăm, căci trăim într-un fel de iad. Din cauza tentaţiei
diavolului, noi trăim în iad. Suntem întotdeauna divizaţi, trăim parcă
între două lumi. Ne aflăm într-o angoasă constantă. La prima vedere,
diavolul l-a amăgit pe Adam, şi implicit pe noi toţi. Povestea nu s-a
terminat însă. Voi o puteţi termina, şi abia atunci veţi putea decide
dacă diavolul a avut dreptate sau nu. Mâncaţi întregul pom al
cunoaşterii, şi veţi deveni la fel ca zeii.
Omul care a devenit plenar conştient îşi pierde statutul uman.
El devine o fiinţă dumnezeiască. Umanitatea este un fel de boală, o

251
senzaţie continuă de disconfort2. Animalele sunt perfect sănătoase,
pentru că fac parte din totalitate. La fel şi zeii. Cuvântul englezesc
holy (sfânt) este foarte inspirat. El înseamnă să fii de o puritate
absolută, dar şi să faci parte din totalitate [n.n. în limba engleză,
whole (se citeşte lumi, cuvânt asemănător cu holy), înseamnă
totalitate]. Cine nu este total, nu poate fi sfânt. Şi nu există decât
două feluri de totalitate: cea a animalelor si cea a zeilor.

~N. Tr. Joc de cuvinte în original: di.sea.se înseamnă boală. Scris

despărţit: dis-ease, înseamnă disconfort, a nu fi în largul tău.

252
 ILUZII SI REALITĂTI
9 9

Occidentalii par să fie obsedaţi de sex. Indivizii sunt

bombardaţi cu tot felul de tehnici şi imagini pornografice. ('um
se explică atunci că ei sunt atât de blocaţi, fiind incapabili să
adopte o abordare mai apropiată de viziunea laiitrică asupra
sexualităţii?
Chestiunea nu ţine de Occident sau de Orient. Ambele »
alegorii de oameni sunt obsedate de sex, evident, în maniere
loarte diferite. Occidentalii sunt indulgenţi, iar orientalii irpresivi,
dar obsesia este aceeaşi. Adevărata întrebare este: <lc ce sunt
occidentalii atât de indulgenţi? Această indulgenţă ■. a născut
din 2.000 de ani de aplicare a metodelor de
i oprimare creştină.
Orientalii continuă să aplice aceste metode şi astăzi. Mai
devreme sau mai târziu, vor deveni şi ei indulgenţi. Mintea
omului se deplasează la fel ca un pendul: de la ■.lângă la dreapta,
apoi invers. Reţineţi: chiar dacă se drplasează într-o anumită
direcţie, pendulul acumulează deja torţa care îl va sili mai târziu
să o apuce în direcţia inversă.
< ’n cât avansează mai mult într-o anumită direcţie, cu atât
mai mare devine energia care îl va forţa să o apuce în
• lirccţia inversă. Când o societate este excesiv de represivă, ea
acumulează energia care o va transforma într-una indulgentă, şi
invers.
Deja se petrece un fenomen curios. Occidentul a devenit
indulgent de câteva decenii şi deja reapar tendinţele represive.
Există tot mai multe culte care predică astăzi necesitatea
celibatului. De pildă, mişcarea Hare Krishna, la care au aderat
zeci de mii de oameni. Apar peste noapte tot felul de culte noi, şi
toate au un numitor comun: ideea că sexul trebuie reprimat.

253
Indiferent că îşi trag originile din yoga, zen sau creştinism, toate
predică necesitatea reintroducerii reprimării energiei sexuale. Cât
de curând, Occidentul va redeveni represiv.
Pe de aită parte, în Orient numărul revistelor pornografice
creşte de la o zi la alta. Orientalii sunt din ce în ce mai interesaţi
de filmele pornografice. Orientul a fost întotdeauna mai lent, mai
leneş. De aceea, procesul dc dezgheţ a durat ceva mai mult aici.
Occidentalii sunt ceva mai rapizi. Orientul tinde însă către
Occident, şi invers. Aici este toată problema. Pendulul se mişcă
dintr-o parte în alta, dar nimic nu se schimbă.
Procesul este vechi de când lumea. Mai devreme sau mai
târziu, orice societate represivă va deveni indulgentă. Când
energia a devenit atât de reprimată încât nu se mai poate
continua, ea explodează: oamenii parcă o iau razna. Când o
societate devine excesiv de indulgentă, ea îşi dă seama că nu face
decât să îşi risipească inutil energia. Oamenii nu se simt mai
mulţumiţi. Dimpotrivă, ei încep sii se simtă frustraţi. încep să se
gândească din nou la brahmacharya, la celibat. „Poate că cei din
vechime aveau totuşi dreptate“.
Şi în Orient s-au petrecut aceste lucruri. La început, religia
hindusă era extrem de indulgentă. Ea nu era deloc represivă.
Clarvăzătorii hinduşi erau oameni căsătoriţi. Mai mult, li se
permitea să aibă şi metrese sau concubine. Puteau chiar să
cumpere femei, căci în acele zile, oamenii erau vânduţi la piaţă la
fel ca orice alte mărfuri.
Nu vă luaţi după cei care vă vorbesc în termeni apologetici
despre Epoca de Aur din India. Nu a existat niciodată o asemenea
epocă de aur. Nici chiar în vremea lui Rama... Hinduşii vorbesc
foarte mult de Ramarajya, de /V

regatul lui Rama, considerat apogeul civilizaţiei. In acea vreme

oamenii erau însă vânduţi la piaţă, iar femeile erau considerate o

254
simplă proprietate. Dacă aveai un oaspete şi acestuia îi plăcea
una din femeile din casa ta, puteai să i-o vinzi fără nici un fel de
probleme. Chiar şi aşa-zişii sfinţi aveau numeroase asemenea
femei. Erau oameni foarte indulgenţi, lucru ilustrat de toate
legendele din acea vreme.
Aţi văzut probabil templele închinate zeului Shiva. Statuile
sale nu sunt altceva decât nişte simboluri falice, dar dacă le
priveşti cu atenţie, constaţi că sunt înzestrate deopotrivă cu
organe genitale masculine şi feminine. Ele ilustrează fuziunea
dintre un bărbat şi o femeie. Iată ce \|>une legenda:

într-o zi, Vishnu şi Brahma s-au dus să îl viziteze pe Shiva...

Cei trei alcătuiesc trinitatea hindusă. Brahma i« prezintă
creatorul, Vishnu susţinătorul, iar Shiva distrugătorul. Toate cele
trei forţe sunt necesare pentru a menţine creaţia. Unul creează,
altul susţine, iar cel de-al ireilea distruge, pentru ca primul să
poată recrea. Şi ciclul ' (uitinuă la infinit.
Aşadar, Brahma şi Vishnu s-au dus să îl vadă pe Shiva. Se
pare că paznicul palatului era adormit, aşa că cei doi au intrat
fără permisiune şi au nimerit peste Shiva exact când acesta făcea
dragoste cu soţia sa, Parvati. Zeul era total absorbit în actul său
amoros, îmbătat de pasiune. Cine ştie? Poate luase chiar vreun
drog, căci se ştie că obişnuia să folosească asemenea substanţe
halucinogene! Marijuana, haşişul şi opiul nu îi erau deloc
necunoscute lui Shiva.
Acesta a continuat aşadar să facă dragoste, iar Brahma şi
Vishnu au rămas privindu-1. Mari zei! Ar fi putut să spună
măcar: „Scuze!“, apoi să iasă, dar ei nu! Se pare că scena le
plăcea... Era pornografie pe viu! Actul amoros a continuat timp
de şase ore, iar cei doi zei nu şi-au putut dezlipi privirile. Era ca
un film care nu se mai termina, deşi singura scenă care se repeta

255
la infinit era actul amoros al lui Shiva cu soţia sa.
Dar Brahma şi Vishnu erau foarte furioşi. Când Shiva a
terminat, ei i-au spus:
- Am aşteptat timp de şase ore şi tu nici nu ne-ai băgat în
seamă. De aceea, te blestemăm ca lumea să-şi aducă aminte de
tine numai raportându-se la organele tale sexuale.
Aşa se face că toate templele şivaiste sunt pline de
simboluri falice. Shiva este asociat cu organul său sexual.

Aşadar, la început hinduşii erau foarte indulgenţi. La fel

erau şi zeii lor. Dar apoi s-a produs o reacţie; pendulul a început
să oscileze în cealaltă direcţie. Budismul şi jainismul s-au
revoltat împotriva acestei indulgenţe, creând o lume foarte
represivă, cu o moralitate foarte îngustă.
India se află încă şi astăzi sub influenţa lor, dar se
deplasează lent către extrema opusă, către indulgenţă. Este
influentată de Occident, de filmele si cărţile occidentale.
Occidentul este influenţat de budism, de zen, de Patanjali, de
yoga, de meditaţie, iar Orientul este influenţat de Playboy!
Oamenii citesc revista Playboy şi o ascund între coperţile
Bhagavad-gita-ei!
Dumneavoastră spuneţi: „Occidentul pare să fie obsedat de
sex“.
Acest lucru este adevărat, dar nu numai în ceea ce
A .

priveşte Occidentul. întreaga umanitate a fost dintotdeauna

obsedată de sex, şi va rămâne astfel până când vom schimba
întregul gest alt. Până acum, gestalt- ul a fost asociat cu
dualitatea reprimare/indulgenţă, indulgenţă/reprimare, cu
mişcarea între aceste două extreme. Pentru a iesi în afara ? >
acestui cerc vicios, va trebui să ne oprim exact la mijloc.
Aţi încercat vreodată să opriţi pendulul unui ceas la mijloc?

256
Ce se întâmplă atunci cu ceasul? Acesta se opreşte. Timpul se
opreşte în loc. Acesta este scopul meu. Eu nu doresc să fac din
voi nici nişte oameni indulgenţi, nici nişte reprimaţi. Doresc să
fiţi echilibraţi, chiar la mijloc. Numai aici devine posibilă
transcendenţa şi numai aşa vom putea crea o umanitate care să nu
fie nici occidentală, nici orientală. Avem cu toţii nevoie urgentă
de această umanitate, care să aibă o nouă viziune, care să fie
eliberată de limitările trecutului.
Biletul continuă: „Cum se explică atunci că ei sunt atât de
blocaţi, fiind incapabili să adopte o abordare mai apropiată de
viziunea tantrică asupra sexualităţii?
Viziunea tantrică nu este nici represivă, nici indulgentă.
Experienţa tantrică nu este posibilă decât dacă adeptul pătrunde
adânc în interiorul meditaţiei; altfel nu. El nu poate cunoaşte
Tantra decât dacă devine tăcut, liniştit,
A

împăcat cu sine însuşi. In caz contrar, Tantra devine la rândul ei

un pretext pentru indulgenţă, o religie nouă. Numele nu vor
schimba niciodată ceva. Fiinţa este cea care trebuie schimbată.
/s

întreaga umanitate suferă de obsesie, fie datorită

/S.

indulgenţei, fie datorită reprimării. întreaga umanitate este

obsedată de sex 24 de ore din 24.
Psihologii au descoperit că orice bărbat se gândeşte la femei
cel puţin o dată la trei minute, şi orice femeie se gândeşte la
bărbaţi cel puţin o dată la şase minute. Această diferenţă
provoacă mari probleme. Poate că tocmai în ea rezidă explicaţia
neînţelegerii dintre bărbaţi şi femei.
Sexul tantric nu are nimic de-a face cu sexualitatea. El este
o formă de meditaţie. Meditaţia trebuie să înglobeze întreaga
viaţă. Orice aţi face, faceţi într-o stare de meditaţie. Mergeţi ca şi
cum aţi medita, mâncaţi într-o stare contemplativă. Dacă faceţi
dragoste, faceţi dragoste într-o stare de meditaţie. Meditaţia
trebuie să devină una cu viaţa dumneavoastră, 24 de ore pe zi.

257
Numai atunci se va produce transformarea. Numai atunci veţi
putea transcende sexul, corpul şi mintea. Numai în acest fel veţi
putea deveni pentru prima oară conştient de divinitatea
dumneavoastră, de starea de extaz, de adevăr, de eliberare.

Sunt toate dorinţele la fel? De ce îmi doresc atât de mult

iubirea?
s\

In esenţa lor, toate dorinţele sunt la fel. Ele derivă din

aceeaşi stare de nemulţumire faţă de tine însuţi, aşa cum esti.
*

în esenţă, o dorinţă înseamnă să tânjeşti după ceva cc nu

există. Ea reprezintă o plângere împotriva existenţei. Omul îşi
spune: „Nu asta doresc eu să fiu. Nu asta este casa în care doresc
să stau. Nu aceasta este femeia pe care doresc să o iubesc şi de
care doresc să fiu iubit. Nu pot fi mulţumit trăind în această
lume, în această societate, în acest corp, în această minte“.
Dorinţa înseamnă nemulţumire, o speranţă că în viitor se va
schimba ceva. Ea poate fi tradusă astfel: „Nu sunt mulţumit de
lumea în care trăiesc, dar sper să descopăr o altă lume, în care să
pot trăi fericit“. Nu veţi găsi însă niciodată o altfel de lume,
pentru că voi nu aţi învăţat decât
un singur lucru, şi anume cum să fiţi nemulţumiţi. /\

Nu aţi fost mulţumiţi nici ieri, nici alaltăieri. In copilărie

nu ati cunoscut armonia între dumneavoastră si lumea în
/\

care v-aţi aflat. In tinereţe nici atât. La bătrâneţe s-a petrecut

acelaşi lucru, dar continuaţi să speraţi că veţi descoperi cândva o
lume cu care să vă simţiţi în armonie. Acest lucru este imposibil.
în limba hindi, cuvântul pentru ieri şi pentru mâine este
acelaşi. Acest lucru mi se pare extrem de semnificativ! Noi
spunem kal indiferent dacă ne referim la ziua de ieri sau la cea de
mâine. Semnificaţia este că ziua de mâine nu va diferi cu nimic
de cea de ieri, că viitorul nu este altceva decât o repetare a
trecutului. De aceea, nu mai aşteptaţi viitorul, căci acesta nu va fi

258
decât o repetare a trecutului.
Absenţa dorinţelor echivalează cu eternul prezent, cu starea
de mulţumire: ceea ce există este bun. Aceasta este singura cale
posibilă, singura manieră posibilă de a trăi. Alta nu există. Cine
adoptă o asemenea viziune se simte imediat cuprins de o stare de
pace.
Adoptaţi această viziune. Bucuraţi-vă de fiecare moment,
de ceea ce vi se întâmplă. Fiţi recunoscători pentru viaţa pe care
o aveţi.
A

In ultimă instanţă, toate dorinţele sunt la fel, căci natura lor

este identică. Diferenţele nu apar decât atunci când nu ne gândim
la semnificaţia supremă a dorinţei.
Mă întrebaţi: „De ce îmi doresc atât de mult iubirea?“
Dorinţa de iubire poate avea trei semnificaţii diferite
- depinde numai de dumneavoastră pe care aţi ales-o.
Semnificaţia ei supremă este aceeaşi ca în cazul oricărei alte
dorinţe, şi anume că nu sunteţi fericit cu viaţa pe care o aveţi.
Sunteti convins că veti fi mai fericit alături dc
> 5 J
/■v

altcineva. Acest lucru este o prostie. In plus, este absolut

imposibil. Dacă nu sunteţi fericit nici măcar cu propria
dumneavoastră viaţă, cum aţi putea fi fericit cu altcineva?! De
altfel, nu veţi reuşi niciodată să atrageţi o altă persoană să
trăiască alături de dumneavoastră decât pentru că nu este fericită
cu propria ei viaţă; altminteri, de ce i-ar păsa de dumneavoastră?
Nu poţi convinge pe altcineva să trăiască alături dc tine
decât pentru că persoana respectivă este prinsă în aceeaşi
capcană a nefericirii ca şi tine.'Două persoane nefericite se pot
întâlni. Nici una dintre ele nu este satisfăcută de viaţa pe care o
are. Fiecare speră că celălalt o va face fericită. Fiecare speră într-
un miracol, dar asemenea miracole nu se petrec.

259
 Două persoane nefericite nu se pot face fericite reciproc.
Tot ce pot face ele este să îşi dubleze nefericirea. Este o simplă
chestiune de aritmetică. Ele vor deveni foarte, foarte
A

nefericite. In realitate, nefericirea lor se va înzeci, căci va ti

potenţată de nefericirea celuilalt. Cei doi se vor urî, vor dori să se
răzbune unul pe celălalt. Vor fi convinşi că au fost înşelaţi de
partener, căci „mi-a promis o grădină de trandafiri, şi nu dă
semne că ar fi capabil să-mi ofere aşa
ceva“.
Toate promisiunile de acest fel se dovedesc neadevărate,
căci ce poţi promite într-o stare de nefericire? Ce poţi dărui
atunci când eşti nefericit? Cum poţi împărtăşi când nu ai nici tu?
Nu poţi dărui decât ceva ce ai. Dacă eşti Icricit, poţi dărui
fericire. Dacă eşti nefericit, nu poţi dărui decât nefericire. Dacă
eşti trist, nu poţi dărui decât tristeţe.
Mă întrebaţi: „De ce îmi doresc atât de mult iubirea?“
Depinde de dumneavoastră.
Ar putea fi o simplă dorinţă de sex. Aceasta este explicaţia cea
mai simplă, care se rezolvă cel mai uşor. In acest caz, nici nu
merită să vorbim de iubire. Oamenii se icferă întotdeauna la
dorinţele lor sexuale ca si cum acestea ar confunda cu iubirea. De
A
altfel, ei confundă practic orice
/"V

eu iubirea: „îmi place îngheţata“, „îmi place casa în care

A /\ A

.iau“, „îmi place câinele meu“, „îmi place golful“, „îmi iubesc
soţia“3. •>

„Iubire“ este unul dintre cuvintele cele mai greşit l<dosite.

Noi îl folosim în orice context, indiferent dacă se potriveşte sau
nu. De aceea, dacă simt nevoia să facă sex, oamenii folosesc
cuvântul dragoste. Sexul este o formă extrem de rudimentară de
iubire, o formă primitivă, ABC-ul iubirii. El nu poate pătrunde
foarte adânc în interiorul acesteia şi nu poate genera o satisfacţie
prea mare.

260
 O altă posibilitate ar fi să vă referiţi cu adevărat la iubire. In
acest caz, sunteti un om fericit si doriţi să
' t
1 5

împărtăşiţi această fericire cu alte persoane. Fericirea pe care o

trăiţi vă copleşeşte. Când iubirea se traduce printr-o dorinţă
sexuală, omul este pur şi simplu copleşit de această energie,
dorind să se elibereze de ea. Tot ce doreşte el este un partener
care să îl ajute să se elibereze de surplusul de energie. Iubirea
sexuală este un act prin excelenţă fizic. Dacă nu vă referiţi la
acest lucru, ci la iubirea adevărată, înseamnă că debordaţi de
fericire. In acest caz, inima dumneavoastră simte nevoia să
celebreze, să sărbătorească, să îşi împărtăşească starea cu alţii.
Sexul este o comuniune la nivelul corpului fizic. Iubirea este o
comuniune la nivelul inimii.
Mai există şi o a treia posibilitate. Eu o numesc rugăciune.
Dacă şi-a transcens chiar şi inima, întreaga fiinţă a omului simte
o nevoie disperată să înflorească, să se dăruiască celor din jur.
Această stare este chiar mai presus decât iubirea. Este starea de
rugăciune.
Actul sexual se produce între două corpuri. Se poate
produce chiar şi între un corp viu şi unul mort. Aşa se petrec
lucrurile atunci când mergeţi la prostituate. Prostituata nici
măcar nu este de faţă. Numai corpul ei este prezent. Ea vă pune
la dispoziţie trupul ei, după care se refugiază într-o altă lume. De
vreme ce nu v-a iubit niciodată, cum ar putea fi prezentă? Acesta
este întregul secret al prostituţiei. O prostituată uită pur şi simplu
de client, gândindu-se la iubitul ei, visând la acesta. Lipsit de
suflet, corpul ei devine practic mort. Clientul îl poate folosi, dar
numai ca pe un instrument. Este ceva îngrozitor să faci dragoste
cu un corp mort.
Acest lucru nu se întâmplă însă numai cu prostituatele. Din
păcate, se întâmplă, vai!, chiar şi cu propria soţie. Dacă între soţi
nu mai există iubire, soţia poate să dispară, deşi corpul ei îşi

261
îndeplineşte datoria conjugală. Actul amoros devine astfel un act
de prostituţie. Este o formă de prostituţie mai sigură, mai
convenabilă, mai institutionalizată, dar diferenţa nu este de
calitate - cel mult de cantitate.
Atunci când faci dragoste cu cineva care nu este prezent,
sau invers, când faci dragoste cu cineva fără ca tu să fii prezent,
singurele care se întâlnesc sunt cele două
A

corpuri fizice. întregul proces este un act mecanic. Adevărata

iubire constă într-o întâlnire între două fiinţe, între două prezenţe,
nu între două absenţe. Cele două fiinţe se suprapun, fuzionează,
iar din această fuziune se naşte o imensă bucurie, o stare de pace,
de tăcere.
Majoritatea oamenilor religioşi se opun sexului tocmai
pentru că nu au înţeles ce înseamnă iubirea. Ei o identifică cu
sexul, cu aspectul ei cel mai grosier. De aceea, sunt foarte
înverşunaţi împotriva ei. Ei nu au cunoscut niciodată frumuseţea
iubirii, ci doar aspectul ei cel mai urât: sexul. Dacă veţi vedea
vreodată un sfânt propovăduind împotriva sexului, puteţi fi siguri
că acesta nu a cunoscut niciodată iubirea. Iar cel care nu a
cunoscut niciodată iubirea nu a cunoscut nici rugăciunea,
indiferent ce ar pretinde el, căci rugăciunea nu este altceva decât
iubire sublimată, la fel cum iubirea nu este altceva decât energie
sexuală sublimată. Aceasta este piramida ierarhică. Baza ei este
sexul, iar vârful rugăciunea. între cele două extreme se află
iubirea.
Atunci când eşti deschis în faţa prezenţei unei alte persoane,
când această prezenţă te face să te simţi împlinit,

262
 când îţi conferă o stare de fericire, putem vorbi de
comuniune, iubirea poate avea şi o dimensiune sexuală, dar în
acest caz energia sexuală este elevată, nu mai este una grosieră.
Sexul însuşi capătă o calitate diferită.
Atunci când iubeşti o persoană, sexul se petrece spontan.
Avem de-a face în acest caz cu un fenomen de comuniune, nu cu
împlinirea unei dorinţe. Nu este ceva planificat de minte. Este
pur şi simplu o împărtăşire a prezenţei, care conduce inclusiv la
o întâlnire între cele două corpuri. Calitatea actului amoros este
cu totul diferită
în acest caz.
/\

In iubire, sexul fie dispare, fie este transformat. Mai întâi

este transformat, apoi, treptat, dispare. Se naşte astfel
o altă calitate a iubirii, una superioară: rugăciunea. în rugăciune
nu mai avem deloc de-a face cu sexul. între cele două extreme se
află iubirea.
Iubirea permite ambele posibilităţi. Ea se poate întinde
până la rădăcinile ei, integrând energia sexuală, dar poate atinge
şi vârful suprem: rugăciunea. Iubirea aceleiaşi persoane poate
avea conotaţii sexuale, dar poate conduce şi la meditaţie. Iubirea
are capacitatea de a se dilata în ambele direcţii. Este ca un râu
care atinge ambele maluri. Uneori, chiar şi corpul este atât de
puternic transfigurat încât poţi recunoaşte în el zeul sau zeiţa.
Abia în acest stadiu putem vorbi de rugăciune.
Atunci când fiinţa se orientează către rugăciune, sexul
dispare complet. Este imposibil să mai cazi de la această
înălţime în abisul sexualităţii. Rugăciunea reprezintă celălalt
mal. Ea nu are un contact direct cu sexualitatea, cu malul opus.
Puntea de legătură este iubirea. De aceea, iubirea reprezintă
CEA MAI COMPLEXĂ experienţă umană, căci ea permite
întâlnirea dintre două maluri opuse. In iubire se întâlnesc materia
şi spiritul, corpul şi sufletul, creatorul şi creaţia sa. De aceea, nu
263

4
rataţi nici o oportunitate de a creşte în iubire.
Dumneavoastră mă întrebaţi: „Sunt toate dorinţele la fel?
De ce simt o dorinţă atât de mare de a iubi?“ Depinde.
Trebuie să daţi singur răspunsul la această întrebare. Eu nu
am de unde să ştiu. Trebuie să vă observaţi singur. Dacă
sentimentele pe care le simţiţi sunt de natură sexuală, foarte bine.
Nu este ceva ruşinos. Este natural. Totul începe de aici. Nu
ascundeti aceste sentimente, nu le raţionalizaţi.
■> ' •> > Acceptaţi-le aşa cum sunt.
Urmăriţi să le înţelegeţi, apoi orientaţi-le din ce în ce mai mult
către iubire, către partener, către sufletul său, nu către corp.
Dacă ceea ce simţiţi este iubire pură, orientaţi-o către
rugăciune. Iubiţi persoana partenerului, dar amintiţi-vă de
A

Dumnezeu. Imbrăţişaţi-vă partenerul, dar nu uitaţi de Dumnezeu.

Mângâiaţi corpul său, dar nu uitaţi că mâna care mângâie îi
aparţine lui Dumnezeu. Pătrundeţi din ce în ce mai adânc în
această fuziune cu divinitatea.
Eu nu vă pot oferi răspunsul. Va trebui să-l găsiţi singur.
Chiar dacă v-aş da un răspuns, l-aţi interpreta aşa cum doriţi.
Chiar dacă v-aş vorbi despre rugăciune, dacă energia
dumneavoastră rămâne blocată la nivelul sexului, veţi da
cuvintelor mele o interpretare sexuală.
Sunt ani de când afirm că religia reprezintă o punte de
legătură între sex şi supraconştiinţă. M-au auzit tot felul de
oameni. Cei obsedaţi de sex se gândesc: „Aha, deci
supraconştiinţa nu este altceva decât sex“. Ei reduc starea de
samadhi la un act sexual. Cei care trăiesc cu adevărat .starea de
samadhi devin foarte fericiţi şi îşi spun: „Aha, deci nimic nu
trebuie condamnat. Chiar si actul sexual conţine în el un sâmbure
de samadhi. Putem accepta acest act, îl putem integra fără ca
starea de pace să dispară, căci acolo unde nu există conflict,
există numai starea de pace“.

264
 Am vorbit cu mulţi oameni, dar fiecare înţelege cuvintele
mele în funcţie de nivelul său de conştiinţă. Vreau să vă spun o
anecdotă, ca să nu adormiţi.
Mulla Nasruddin s-a dus odată la doctor. Era extrem de
bătrân şi arăta destul de slăbit. Doctorul i-a spus:
- Nasruddin, vorbeşte-mi de viaţa ta amoroasă. Se pare că
pierzi prea multă energie.
- Viaţa mea amoroasă este foarte simplă, i-a răspuns
Nasruddin. De patru ori pe săptămână fac dragoste cu soţia mea.
De patru ori pe săptămână fac dragoste cu secretara mea, şi de
patru ori pe săptămână fac dragoste cu dactilografa mea.
Doctorul era îngrozit.
- Nasruddin, vei să te sinucizi? A sosit timpul să îţi iei
destinul în propriile mâini.
- Fac şi asta, tot de patru ori pe săptămână, s-a grăbi!
Nasruddin să îl asigure.
înţelegerea depinde de nivelul fiecăruia. Chiar dacă cu
vorbesc de rugăciune, fiecare înţelege ce poate. Cel mai bine este
să observaţi singuri, să pătrundeţi în propriii dumneavoastră
minte, în mecanismul ei de funcţionare
Si mai este ceva: nu condamnaţi niciodată. O minlr
7 9

care condamnă nu va putea niciodată să înţeleagă viaţa. Nu

emiteţi niciodată judecăţi de valoare. Nu evaluaţi. Fiţi un simplu
observator. Atunci când emiţi o judecată de valoare, nu îi permiţi
minţii să se deschidă complet. Propria judeca! ;i devine o
barieră. Dacă sunteţi deja convins că sexul reprezintă un păcat,
cum v-aţi mai putea accepta sexualitatea? O veţi sufoca. Vă veţi
amăgi singur. O veţi raţionaliza. Veţi descoperi tot felul de
argumente şi filozofii pentru a o ascunde.
Nu vă cramponaţi niciodată de prejudecăţi. Lăsaţi existenţa
să devină transparentă în faţa dumneavoastră. Din punctul meu
de vedere, tot ceea ce există este bun. Este vorba de propria

265
dumneavoastră minte, de propriul dumneavoastră corp, de
propria dumneavoastră energie. Cel mai important lucru este să
observaţi cu claritate ceea ce există. începând din acest moment,
lucrurile pot începe să se schimbe.
Dacă dorinţa dumneavoastră de iubire este una sexuală,
nu trebuie să vă faceţi probleme. Bine că nu sunteţi /\

impotent! Priviţi lucrurile din această perspectivă. înseamnă că

dispuneţi de energie. Nu aveţi decât să o folosiţi. Aţi auzit
vreodată de o persoană impotentă care să fi devenit iluminată?
Eu nu am auzit, şi credeţi-mă, nici nu s-a întâmplat. Nu ar fi
posibil. Un om impotent este cel mai sărac om de pe suprafaţa
pământului, căci nu poate cunoaşte iluminarea. Oricât de mult ar
încerca, nu va putea deveni iluminat, căci nu are energia pe care
să o transforme.
Şi vreau să vă mai spun ceva: ori de câte ori cineva a atins
iluminarea, a fost cu siguranţă un om cu o mare energie sexuală!
Oamenilor cu o energie călduţă nu li se întâmplă niciodată nimic.
Ei se complac în propria lor viaţă insignifiantă. Iluminarea nu
apare decât la oamenii care dispun de o energie fierbinte.
Buddha avea o energie foarte fierbinte. El a dus o viaţă
extrem de sexuală, din care s-a născut o înţelegere
/V

loarte mare. Intr-o bună zi, când şi-a dat seama cât de multă
energie risipeşte inutil, şi-a canalizat-o într-o altă direcţie, către
iubire, rugăciune, compasiune, meditaţie.
/V
Energia este însă aceeaşi! In lume nu există decât o singură
energie, iar aceasta este energia sexuală. Chiar şi Dumnezeu
creează cu ajutorul acestei energii. Orice copil
A

se naşte în urma unui act sexual. înflorirea unei flori este /V

un act sexual. Cântecul cucului la fel. Priviţi înjur! întreaga lume

debordează de energie sexuală. Aceasta este singura energie care
există! întregul univers este confecţionat din ea. De aceea, nu o
mai condamnaţi. Plutiţi pe val, şi ea vă va dezvălui o nouă

266
dimensiune, o nouă altitudine.
Prima poartă care se deschide este cea a iubirii. A doua este
cea a rugăciunii. Dar nu puteţi începe decât de acolo de unde vă
aflaţi. De aceea, prima dumneavoastră datorie este să aflaţi unde
sunteţi, iar acest lucru nu îl poate face nimeni altcineva în locul
dumneavoastră.
Priviţi cu atenţie. Dacă nu veţi condamna, dacă nu veţi
justifica, dacă nu veţi pune etichete bune sau rele, dacă nu vă veţi
dovedi un puritan moralist, dacă veţi rămâne un simplu
observator - veţi putea vedea, căci adevărul se află înlăuntrul
dumneavoastră, acolo unde se află energia. De îndată ce îl
descoperiţi, puteţi începe lucrul.
Dacă energia dumneavoastră este acumulată în centrul
sexual, nu trebuie să vă faceţi probleme. Amintiţi-vă un singur
lucru: nu faceţi niciodată dragoste cu o persoană pe care nu o
iubiţi. Aceasta este o perversiune, căci nu faceţi decât să cultivaţi
în continuare obsesia dumneavoastră faţă de sex. Faceţi dragoste
numai cu o persoană pe care o iubiţi. Dacă nu vă aflaţi lângă
persoana iubită, aşteptaţi. Atunci când iubeşti o persoană, iubirea
direcţionează automat în sus energia. De îndată ce se produce
acesl

267
 fenomen, iubirea devine atât de satisfăcătoare încât sexul începe
să îşi piardă din importanţă. Sexul nu a condus niciodată la
satisfacţie. Dimpotrivă, el nu face decât să amplifice insatisfacţia.
Sexul nu poate conduce la împlinire.
Nu întreţineţi relaţii sexuale decât cu o persoană iubită. In
acest fel, iubirea şi sexul vor deveni asociate, iar iubirea este un
centru mult mai puternic. Când energia îl descoperă, ea nu mai
simte nevoia să se întoarcă la bază. Dacă simţiţi că sunteţi plin de
iubire, nu vă mai duceţi să vă rugaţi în biserici, temple sau
moschei. Acest lucru este o prostie. Tăceţi la fel ca prima oară:
rugaţi-vă împreună cu iubitul sau iubita dumneavoastră. De pildă,
înainte de a face dragoste, creaţi o atmosferă de rugăciune. Sau,
după ce aţi făcut dragoste - cultivaţi o atmosferă de rugăciune.
Cea mai bună variantă este însă a treia: rugaţi-vă în timpul
actului amoros.
Dacă iubirea devine asociată cu meditaţia, energia c apătă
un nou curs ascendent. Când ea atinge centrul cel mai înalt,
sahasrara, deasupra capului se deschide ceea ce orientalii
numesc „lotusul cu o mie de petale“. El nu se deschide însă decât
atunci când energia atinge culmea supremă.

Există trei centri de bază: centrul sexual, centrul inimii şi

sahasrara - lotusul cu o mie de petale. Centrul inimii este situat
la mijloc, între sahasrara şi centrul sexual. El ie prezintă puntea
de legătură între cei doi centri. Nimeni mi poate sări direct din
centrul sexual în lotusul cu o mie de petale. Orice om trebuie să
treacă mai întâi prin iubire, prin centrul inimii. De aici, energia
poate fi orientată în ambele direcţii. Nu este nimic rău în asta.
Când ea atinge

268
sahasrara, când lotusul interior cunoaşte înflorirea supremă,
sexul dispare cu desăvârşire. Pur şi simplu, el nu mai există.
în actul sexual nu putem vorbi de rugăciune. în rugăciune
nu putem vorbi de sex. Cele două extreme se întâlnesc însă în
iubire. De aceea repet eu tot timpul că iubirea reprezintă poarta
care permite pătrunderea atât în această lume, cât şi în cealaltă.
Iubirea este o poartă care se deschide în ambele direcţii.
Iisus avea dreptate atunci când spunea că Dumnezeu este
iubire. Eu aş spune însă invers: iubirea este Dumnezeu. Cred că
această afirmaţie este chiar mai aproape de adevăi decât
afirmaţia lui Iisus.
y

Care este abordarea zemdui faţă de sex? Adepţii zeu par să

aibă un gen neutru, un fel de aură asexuaţii Zenul nu are nici un
fel de atitudine fată de sex. Oriei atitudine înseamnă că mai eşti
încă obsedat. Dacă cinev;i are o atitudine împotriva sexului, el
are o anumită atitudine Dacă este în favoarea sexului, are o
atitudine inversă. Ce li două atitudini merg mână în mână, la fel
ca roţile unei carete. Nu sunt deloc duşmane; sunt prietene,
parteneri în aceeaşi afacere.
Zenul nu are nici un fel de atitudine faţă de sex. I )c
/•V

ce ar trebui să aibă o anumită atitudine? In acest luciu constă

întreaga frumuseţe a zenului - el reprezintă o cah în întregime
naturală. Dumneavoastră aveţi vreo atitudini în ceea ce priveşte
băutul apei? Sau alimentaţia? Ori privinţa somnului? Nu aveţi
I I I

nici un fel de atitudine.

Ştiu că există nebuni care au atitudini chiar şi în cce.i ce
priveşte aceste aspecte extrem de naturale ale vieţii, <1* pildă,
că omul nu ar trebui să doarmă mai mult de cinci ou pe noapte.
Pentru ei, somnul este un fel de păcat; de aceea, omul nu ar
trebui să doarmă prea mult. în India există chiar oameni care nu
recomandă mai mult de trei ore de somn. Am întâlnit o persoană

269
care nu a mai dormit de zece ani, fiind venerată de diferiţi adepţi
pentru acest unic motiv. Nu are nici un fel de alte talente
creatoare. Poate că nu este decât un insomniac. Poate că nici
măcar nu este un talent, poate că pur şi simplu nu poate dormi.
Omul a devenit atât de nevrotic încât nu se mai poate iclaxa.
De altfel, arată ca un nebun. Dacă nu doarme timp de zece ani,
omul are toate şansele să înnebunească. Şi lotuşi, există adepţi
care îl adoră pentru acest lucru, considerând că a atins o mare
realizare. Ce realizare este ¡ista? Omul este doar o persoană
anormală, bolnavă. Să dormi este ceva natural. De aceea, este
normal ca dacă nu dormi să fii foarte tensionat. Asa si este omul
nostru.
1 J

Probabil că în interior este un fel de vulcan în fierbere! < ¡ândiţi-

vă puţin: să nu dormi timp de zece ani! Da, dar .icum acest lucru
a devenit o mare investiţie, care îi aduce beneficii. Nebunia lui i-
a adus mii de adepţi care îl adoră.
Aceasta este una din cele mai mari nenorociri care s-au
produs de-a lungul timpului: faptul că oamenii au adorat lol felul
de lucruri patologice, lipsite de creativitate. Din .ieest motiv,
există persoane care şi-au creat o atitudine inclusiv în privinţa
somnului. Sau în privinţa hranei. Ai voie să mănânci cutare, dar
nu ai voie să mănânci altceva. Nu ai voie să mănânci decât atât,
nici un gram în plus. Aeeşti oameni nu-şi ascultă trupul. Lor nu
le pasă dacă ii cestuia îi e foame sau nu. Au o anumită idee
preconcepută
i doresc să o impună naturii.
Zenul nu are nici un fel de atitudine faţă de sex. Zenul este
o cale simplă, extrem de simplă. Este inocent. Este ca un copil.
Tot ce spune el este că atitudinile de orice fel nu sunt necesare.
De ce? - Dumneavoastră aveţi vreo atitudine în ceea ce priveşte

270
strănutul? E bine sau e rău să strănuţi? E un păcat sau o virtute?
Nu, nu aveţi nici o atitudine. Personal, am întâlnit odată un om
care avea o atitudine împotriva strănutului. Ori de câte ori
strănuta, începea să recite o manîra pentru a se proteja. Omul
aparţine unei secte mici, care se ghidează după principii stupide.
Adepţii ei cred că ori de câte ori omul strănută, sufletul iese din
corp. Dacă nu-ţi aminteşti de Dumnezeu, este posibil ca el să nu
se mai întoarcă. De aceea, imediat ce strănuţi trebuie să-ţi
aminteşti de Dumnezeu, pentru ca sufletul să se întoarcă înapoi
în corp. Dacă se întâmplă să mori în timp ce strănuţi, ajungi
drept în iad.
Oamenii se grăbesc să adopte o atitudine în privinţa
oricărui subiect. Odată cu atitudinile, inocenţa lor dispare, iar
aceste atitudini încep să îi controleze. Zenul nu este nici pentru,
nici împotriva lucrurilor. El afirmă că tot ceea ce este obişnuit
este bun. Să fii un nimeni, un nimic, să nu ai o ideologie, un
caracter...
Caracterul înseamnă automat un anumit tip de nevroză.
Ceva s-a fixat în tine. Caracterul înseamnă trecutul tău, o formă
de condiţionare, de cultivare. Când capeţi un caracter, esti
întemnitat în el, nu mai esti liber. Este ca si cum ai
> 5 ' 1 *

purta o armură, ca şi când ţi-ai purta închisoarea cu tine, oriunde

te-ai duce. Ce-i drept, este vorba de o închisoare foarte subtilă.
Un om adevărat nu are nici un fel de caracter.
Ce înţeleg eu prin a nu avea nici un fel de caracter? Un om
lipsit de caracter este eliberat de trecut. El acţionează în funcţie
de circumstanţele momentului prezent. Numai asemenea oameni
pot fi cu adevărat spontani. Ei nu au nevoie de amintiri pentru a
şti cum trebuie să procedeze. Dacă, atunci când te confrunţi cu o
anumită situaţie, te raportezi la trecut pentru a afla cum trebuie
să procedezi, putem spune că ai un anumit caracter. Atunci, îţi
întrebi trecutul: „Cum trebuie să procedez?“ Dacă nu ai nici un

271
fel de caracter, priveşti pur şi simplu situaţia în faţă, iar aceasta
decide în locul tău ce trebuie să faci. Este vorba de un răspuns
spontan, nu de o reacţie.
Zenul nu are un sistem de convingeri prestabilit. Lucrul
acesta este valabil inclusiv în ceea ce priveşte sexul. Zenul nu
spune nimic în legătură cu acest subiect. Aceasta este calea
supremă. Chiar şi Tantra are un cuvânt de spus în privinţa
sexului. Ea reprezintă un remediu: încearcă să dreagă ce a stricat
societatea. Societatea a reprimat sexul, iar Tantra încearcă să
corecteze acest lucru, pentru a restabili echilibrul. Umanitatea s-a
înclinat prea mult către stânga; Tantra vine şi recomandă
redresarea către dreapta. Uneori, pentru a restabili echilibrul, este
nevoie chiar să te înclini foarte mult către dreapta. Aţi văzut
vreodată un acrobat care merge pe sârmă? Pentru a-şi păstra
echilibrul, el poartă în mână o prăjină. Dacă simte că s-a înclinat
prea mult către stânga, se îndoaie imediat către dreapta. Dacă
simte că s-a înclinat prea mult către dreapta, se îndoaie către
stânga. în acest fel, reuşeşte tot timpul să rămână la mijloc.
Tantra nu este altceva decât un remediu.
Societatea a creat o minte represivă, orientată către A

aspectele negative ale vieţii, care se opune bucuriei. Intre altele,

societatea este foarte înverşunată împotriva sexului. De ce?
Pentru că dacă le permiţi oamenilor să se bucure de

272
plăcerile sexuale, nu îi mai poţi transforma la fel de uşor în
sclavi. Acest lucru devine imposibil. Un om fericit nu mai poate
accepta să fie sclav. Fericirea atrage după sine o anumită
libertate.
Nu poţi recruta voluntari pentru război din rândul oamenilor
fericiţi. Este imposibil. De ce s-ar duce ei la război? Un om care
şi-a reprimat sexualitatea este însă dornic să meargă la război,
căci nu s-a bucurat niciodată de viaţă, devenind incapabil să îşi
manifeste în vreun fel creativitatea. El nu mai ştie să facă decât
un singur lucru: să distrugă, întreaga sa energie a devenit
distructivă şi otrăvitoare. Nu numai că este gata să meargă la
război, dar de-abia aşteaptă, căci vrea să ucidă, să distrugă cu
orice preţ.
Atunci când îi ucide pe semenii săi, el are un fel de bucurie
perversă, asimilată cu penetrarea. Dacă ar fi descoperit această
bucurie a penetrării în actul amoros, ea ar fi fost ceva frumos.
Atunci când penetrezi, plin de iubire, trupul unei femei,
săvârşeşti un act spiritual. Dacă străpungi însă trupul unui alt om
cu o sabie, cu o suliţă sau cu un glonţ, faci ceva odios, violent,
distructiv. La nivel subconştient, această acţiune îţi oferă însă un
substitut pentru actul penetrării.
Dacă oamenilor li s-ar permite întreaga libertate de a fi
fericiţi, nimeni nu ar mai simţi nevoia să distrugă. Oamenii
capabili să iubească nu sunt niciodată distructivi. Cei care stiu să
iubească si să se bucure simultan de viată nu cunosc * * * simţul
competitivităţii. Acestea sunt problemele majore cu care se
confruntă astăzi umanitatea.
Oamenii primitivi nu sunt niciodată la fel de competitivi ca
oamenii moderni. Ei se bucură de viaţa lor. De ce şi-ar dori o
casă mai mare, un cont mai mare în bancă? La ce

27(5
 bun? Dacă eşti fericit alături de femeia sau de bărbatul tău,
dansând împreună dansul vieţii, ce rost ar mai avea să tc agiţi an
după an, sperând ca în final să ai un cont bancar foarte mare, care
să îţi permită să te bucuri de pensie? De altfel, acea zi a bucuriei
şi relaxării nu vine niciodată. Ar fi imposibil să vină, căci
întreaga ta viaţă ai fost şi ai rămas un ascet.
Reţineţi acest lucru: oamenii de afaceri sunt nişte asceţi.
i ■» •> ?

Iii au renuntat la toate bucuriile vieţii în favoarea acumulării

> ? dc bani. Un om care a
cunoscut fiorul şi extazul iubirii nu va fi niciodată competitiv. El
va fi fericit chiar dacă nu va câştiga decât pâinea cea de toate
zilele. Aceasta este
semnificaţia cuvintelor lui Iisus: „Dă-ne nouă astăzi pâinea
/\

cea de toate zilele“. Noi nu avem nevoie de mai mult. In zilele

noastre, cuvintele lui Iisus par nişte aberaţii. El ar fi trebuit să
spună: „Dă-ne nouă astăzi un cont bancar mai mare“. Cum să
ceri numai pâinea cea de toate zilele? Ei hi ne, un om fericit nu
cere niciodată mai mult. Bucuria sa
ii este de ajuns.
Numai oamenii neîmpliniţi se simt competitivi, căci
A

nu sunt mulţumiţi cu viaţa pe care o au. îşi doresc întotdeauna un

alt fel de viaţă. „Trebuie neapărat să ajung la Delhi şi să devin
preşedinte“. Sau la Casa Albă, sau mai ştiu eu unde... „Trebuie să
ajung la cutare destinaţie. Numai acolo voi găsi fericirea“.
Oriunde s-ar afla, ei nu descoperă insă niciodată această fericire;
de aceea, sunt tot timpul pe «Irum. Cei care au cunoscut deja
fericirea nu doresc niciodată să se deplaseze altundeva. De ce s-
ar duce la Delhi? La ce Imn? Sunt atât de fericiţi chiar acum, în
locul în care se află. Nevoile acestor oameni sunt foarte reduse.
Practic, ei nu au dorinţe. Evident, au necesităţi, dar nu şi dorinţe.
Necesităţile pot fi îndeplinite; dorinţele niciodată. Necesităţile
sunt naturale; dorinţele sunt ceva pervers.

277
 La ora actuală, întreaga societate depinde de un singur
A

lucru; reprimarea sexuală. In caz contrar, economia însăşi ar fi

sabotată, distrusă. Războiul ar dispărea de pe suprafaţa
pământului, iar politica şi-ar pierde orice semnificaţie. Ce să mai
vorbim de politicieni... Banii înşişi şi-ar pierde A.

valoarea dacă oamenilor li s-ar permite să iubească. întrucât nu li

s-a permis acest lucru, banii au devenit un substitut pentru iubire,
au devenit iubirea lor. Vedeţi aşadar că avem de-a face cu o
strategie subtilă. Sexul trebuie reprimat, căci altminteri întreaga
structură a societăţii s-ar duce de râpă.
Singurul factor capabil să declanşeze o revoluţie în această
lume este iubirea. Comunismul a dat greş, fascismul a eşuat,
capitalismul este în declin. Toate ism-ele au dat greş, căci toate
au reprimat sexualitatea. Acesta este punctul comun între
Moscova şi Washington, între Beijing şi Delhi. Toate guvernele
lumii sunt de acord în această privinţă: că sexul trebuie controlat,
că oamenilor nu trebuie să li se permită bucuria inocentă a
sexului.
Pentru a redresa balanţa este nevoie de Tantra. Ea
reprezintă remediul. De aceea, ea insistă aparent excesiv asupra
sexului. Aşa-zisele religii afirmă că sexul reprezintă un păcat. De
aceea, Tantra afirmă că el reprezintă unicul fenomen sacru.
Tantra reprezintă un remediu. Zenul nu reprezintă nici un
remediu. El se referă la acea stare în care boala a dispărut.
Evident/odată cu boala a dispărut şi remediul. Dacă te-ai
vindecat de boală nu mai continui să porţi tot timpul la tine
sticluţa cu remediul. O arunci la coşul de gunoi.
Societatea este împotriva sexului. Tantra îşi propune să
ajute umanitatea, dăruindu-i înapoi dreptul de a facc dragoste.
Odată restabilit acest echilibru, apare zenul. El nu mai are nici un
fel de atitudine. Zenul înseamnă sănătate.

278
 Wilhelm Reich afirmă că „Toţi pacienţii suferă de tulburări
genitale. Ei trebuie să se vindece în acest plan. De aceea, noi
trebuie să descoperim şi să distrugem orice atitudine patologică
ce împiedică. împlinirea potenţialului orgasmic“. Este reală
această afirmaţie şi poate fi folosită ca ca fundament pe care să
poţi construi o terapie (atât din perspectiva terapeutului cât şi
din aceea a pacientului)?
Da. Un organism sănătos este întotdeauna capabil să îşi
atingă potenţialul orgasmic. El reprezintă un flux în mişcare.
J

Când un om fericit râde, întregul său corp se cutremură de

râs. El nu râde numai cu buzele sau cu faţa sa. Chiar şi degetele
de la picioare contribuie la râsul său. Hohotele de râs trec prin
întregul său organism, ca nişte unde energetice. Corpul său
bioenergetic dansează, străbătut de aceste unde. Când un om
sănătos este trist, el este trist cu totalitatea fiinţei sale. Atunci
când este furios, este în întregime furios. Atunci când face
dragoste, face acest lucru cu toată fiinţa sa, nu se gândeşte la încă
şapte lucruri.
Nici măcar nu este corect să spunem că face dragoste.
Expresia occidentală „a face dragoste“ este vulgară, căci
dragostea nu poate fi făcută. Atunci când se află în mijlocul unui
act amoros, omul sănătos este dragoste, nu face dragoste. El
devine una cu energia iubirii. De altfel, la fel procedează el orice
ar face. Dacă merge, este una cu energia mersului. Dacă sapă o
groapă, devine una cu energia săpatului.
Un om sănătos nu este o entitate; el este un proces dinamic.
Am putea spune chiar că el nu este un substantiv, ci un verb, că
nu este un râu, ci o inundaţie. El curge continuu, în toate
dimensiunile, dând pe afară. Orice societate care împiedică acest
proces este patologică. Orice persoană care se simte inhibată de
acest proces este bolnavă, este handicapată. Fiinţa ei nu
funcţionează în totalitate; numai o parte din ea este activă.

279
 Multe femei nu ştiu ce înseamnă orgasmul. Mulţi bărbaţi nu
cunosc orgasmul total. Majoritatea oamenilor nu trăiesc decât un
orgasm local, la nivel genital. Ei simt un mic val la nivelul
organelor genitale, şi gata! Ei nu se simt ca şi cum întregul lor
corp s-ar scălda într-un bazin, ca şi cum s-ar pierde într-un abis.
Timp de câteva clipe, timpul se opreşte şi mintea nu mai
funcţionează. Timp de câteva clipe omul nu mai ştie cine este.
Acesta este orgasmul total.
Omul este bolnav şi patologic din cauza societăţii în care
trăieşte, care l-a schilodit. Ea nu-i permite să iubească în
totalitate, să fie furios în totalitate, să fie el însuşi. Societatea îi
impune o mie şi una de reguli.
Dacă doriţi să fiţi cu adevărat sănătoşi, trebuie să scăpaţi
mai întâi de inhibiţii, să desfaceţi toate nodurile plasei în care v-a
prins societatea. Societatea în care trăim este criminală, dar nu
avem alta la dispoziţie. De aceea, nu putem face nimic altceva,
deocamdată. Fiecare trebuie să se descurce pe cont propriu în
această societate patologică, şi cea mai bună cale constă în a
deveni orgasmic din toate punctele de vedere.
Dacă mergeţi să înotaţi, înotaţi în totalitate; deveniţi una cu
înotul. Deveniţi verbul, nu substantivul. Dacă alergaţi, deveniţi
una cu alergarea; nu vă limitaţi la a fi un alergător. La Jocurile
voastre Olimpice participă numai alergători, egouri,
competitori... oameni ambiţioşi. Dacă puteţi alerga fără ca
alergătorul să fie prezent, alergarea dumneavoastră se transformă
în zen. Devine un fel de meditaţie. Dansaţi, dar fără a fi un
dansator, căci dansatorul îşi manipulează partenera şi nu este
total. Lăsaţi dansul să vă conducă acolo unde vrea el.
Aveţi încredere în viaţă, lăsaţi-o să facă ce doreşte cu
dumneavoastră. Veţi constata că, treptat, ea va distruge inhibiţiile
cu care vă confruntaţi, iar energia ei va începe să curgă în acele
zone care până atunci i-au fost interzise.
Orice aţi face, nu uitaţi de această idee: lăsaţi energia să

280
curgă mai liber. Dacă ţineţi pe cineva de mână, implicaţi-vă în
totalitate în acest gest. Tot îl ţineţi de mână; de ce să risipiţi
atunci acest moment? Ţineţi-1 cu adevărat de mână!
A

In caz contrar, veţi avea două mâini moarte care se susţin

reciproc, fiecare întrebându-se când îi va da drumul cealaltă.
Dacă vorbiţi, faceţi acest lucru cu pasiune: în caz contrar, îi veţi
plictisi chiar pe cei care vă ascultă şi pe dumneavoastră înşivă.
Viaţa ar trebui trăită cu pasiune, ca o vibraţie care pulsează,
ca o energie colosală. Orice aţi face, faceţi din toată inima. Dacă
nu puteţi, mai bine nu acţionaţi. Nu vă obligă nimeni să faceţi
ceva anume, dar dacă tot faceţi ceva, faceţi-o din toată inima.
în acest fel, inhibiţiile dumneavoastră vor dispărea treptat,
iar viaţa dumneavoastră îşi va regăsi cursul firesc. Vă veţi regăsi
astfel adevăratul trup, adevărata minte.
Societatea vi le-a schilodit, căci ea strică tot ce atinge. Nu
permite decât anumite lucruri, nişte fante înguste, care reduc
dramatic vizibilitatea. Societatea nu vă permite să vedeţi în
totalitate.
Asta este ceea ce eu numesc o minte sănătoasă. O minte
sănătoasă este o minte orgasmică, extatică.

De ce este asociat întotdeauna sexul cu mânia, gelozia,

cruzimea, lăcomia, posesivitatea, violenţa, şi niciodată cu
bucuria, amuzamentul, iubirea, prietenia şi celelalte calităţi
sublime cu care obişnuieşti să îl asociezi tu?
Sexul nu are nimic de-a face cu gelozia, mânia şi
posesivitatea. Din păcate, diferitele interese care au guvernat
această planetă au condiţionat mintea omului astfel încât să poată
exploata însăşi sursa energiei vieţii - sexualitatea - în folos
propriu.
Spre exemplu, atât bărbaţii cât şi femeile sunt prin natura
lor poligami. Fiinţa umană este poligamă, dar toate societăţile i-
au impus monogamia. De aici apar o grămadă de necazuri. Ele

281
nu derivă din sex, ci din monogamie.
Omul se trezeşte legat pe viaţă de un partener de cuplu.
Chiar şi în cazul alimentaţiei este ceva firesc să mai schimbi din
când în când mâncarea. Să ai întotdeauna de-a face cu acelaşi
partener, cu aceeaşi hartă pe care ai explorat-o de o mie de ori...
Eşti nevoit să o explorezi din nou, dar nu mai există nimic de
explorat. Este normal să te plictiseşti. Din când în când, ţi se pare
normal să te mai poţi bucura şi de un alt partener.
Dacă societatea ar fi condusă de oameni inteligenţi, dornici
să vă ajute să vă descoperiţi întregul potenţial, nu de oameni care
doresc să vă exploateze, gelozia ar dispărea de pe pământ. Soţia
ar înţelege că din când în când soţul ei are nevoie de o altă
femeie, la fel cum ea are nevoie de un alt bărbat. Acest lucru este
perfect natural. La urma urmei, suntem oameni.
Ce este rău în a juca tenis cu un partener astăzi, şi cu
/*\

altul mâine? Ce rost are să fii gelos în acest caz? In cazul unui
sport, nu se pune problema geloziei. Sexul nu este altceva decât
un joc de tenis: două energii care se întâlnesc şi fuzionează. De
altfel, după inventarea pilulei anticoncepţionale, veşnicul
argument al religiilor a dispărut cu desăvârşire.
Dintotdeauna, religiile au susţinut că monogamia este
A

necesară din cauza copiilor. Intr-o societate poligamă, cine ar fi

responsabil pentru creşterea copiilor? Pilula a condus la
rezolvarea acestei probleme. Biologia nu mai reprezintă acum un
obstacol în calea sexului liber. Aşa se explică de ce repet eu
întruna că după descoperirea focului, cea mai mare descoperire a
umanităţii a fost pastila anticoncepţională.
Acolo unde nu mai există gelozie nu mai există nici mânie,
iar calităţile de care vorbesc eu frecvent încep să apară automat.
Cum ar putea să nu se nască un sentiment profund de prietenie
între o femeie care îi lasă bărbatului întreaga libertate pe care şi-o
doreşte acesta şi un bărbat care nu încearcă să îşi posede vreodată

282
partenera? Cum să nu se nască o mare intimitate între un sot si o
soţie care îşi tolerează reciproc libertatea?
Soţia îi poate povesti soţului cum a fost celălalt bărbat.
Bărbatul îi poate povesti la rândul lui soţiei cum s-a purtat
cealaltă femeie. Aceste lucruri nu trebuie ascunse. Prietenia
permite revelarea lor. Societăţile care au existat până acum nu au
permis însă niciodată acest lucru. -Nu aveau nici un interes. Tot
ce îşi doreau ele era ca oamenii să se plictisească, fiind siliţi să se
suporte reciproc odată pentru totdeauna. Oamenii plictisiţi, care
suferă, nu se vor revolta. Ei nu îşi vor atinge niciodată apogeul
inteligenţei, căci plictiseala distruge orice potenţial creator.
De ce era Xantipa atât de supărată pe Socrate? De ce
obişnuia ea să-l lovească? De ce a turnat odată apă fierbinte pe el
în timp ce îi pregătea baia de dimineaţă? Se spune că apa i-a ars
jumătate din faţă, care a rămas vânătă pentru tot restul vieţii sale.
Ce anume o supăra atât de tare?
Xantipa era deranjată că Socrate era mai preocupat de
discipolii săi decât de ea. Tocmai le vorbea acestora în timp ce s-
a petrecut incidentul cu apa fierbinte. Soţia sa îi repeta întruna:
„Hai la masă. Micul dejun este gata“. Dar pentru un om ca
Socrate micul dejun nu reprezintă nimic prin comparaţie cu o
conversaţie plină de spirit.
Când nu a mai suportat, Xantipa l-a opărit cu apă fierbinte.
Socrate a fost însă unul dintre cei mai mari oameni din istorie. El
si-a sters fata si si-a continuat conversaţia ca
y » 9 * ■> ■>

şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Unul din discipoli l-a întrebat:

„Nu înţeleg, cum poţi să tolerezi o astfel de femeie?“
Socrate i-a răspuns: „Nu o tolerez. Adevărul este că m-a
ajutat să înţeleg foarte multe lucruri, cum ar fi, spre exemplu,
virtutea răbdării. Pentru asta îi sunt recunoscător. Chiar adineauri
mi-a dat o altă lecţie: chiar dacă cineva toarnă apă fierbinte pe
tine, îţi poţi păstra luciditatea. Fără ajutorul ei, nu m-aş fi gândit

283
niciodată că acest lucru este posibil“. Socrate nu se supăra
niciodată pe soţia sa. Era întotdeauna plin de compasiune faţă de
ea.
Când două persoane îşi acordă reciproc libertatea de care au
nevoie, experienţele lor devin mai bogate. Poate că mai există
încă o comoară ascunsă în interiorul soţiei tale, pe care nu ai
descoperit-o până acum. Făcând dragoste cu o altă femeie, o poţi
descoperi. Cealaltă femeie te poate ajuta enorm în acest scop.
După experienţa cu ea, descoperi subit noi unghiuri, noi spaţii, pe
care nu le-ai explorat până acum la soţia ta... Le-ai descoperit
mai întâi în cealaltă femeie, iar acum începi să le cauţi la soţia ta.
Orice femeie este unică. La fel, orice bărbat.
Bărbaţilor ar trebui să li se permită să intre în contact cu cât
mai multe femei cu putinţă. La fel, femeilor ar trebui să li se
permită să intre în contact cu cât mai mulţi bărbaţi cu putinţă. în
acest fel, ambele categorii se vor îmbogăţi - în experienţe, în
intimitate, în prietenie. Oamenii vor descoperi astfel profunzimi
ale iubirii pe care încă nu le cunosc.
Dar intereselor oculte care conduc lumea nu le convine ca
voi să fiţi inteligenţi, bogaţi în experienţe, să vă atingeţi
potenţialul maxim, căci în acest fel puteţi deveni periculoşi
pentru ele. Voi nu puteţi rămâne sclavi decât dacă sunteţi lipsiţi
de experienţă şi săraci în inteligenţă, nişte soţi
controlati de soţiile lor. Nu veti face nici un efort de a vă
î > ?

distinge într-un domeniu sau altul, ştiind că soţia dumneavoastră

vă va trage imediat înapoi, acolo unde vă este locul.
Cât despre soţii, acestea au fost închise în casă. Ele simt
nevoia să se răzbune, şi asupra cui o pot face? Cine este
responsabil pentru această stare de lucruri? Singurul care le stă la
îndemână este soţul.
Această situaţie neplăcută în care vă aflaţi este propria

284
voastră creaţie.
Scopul meu este să vă ajut să înţelegeţi că iubirea nu este o
marfă. Gândirea voastră este de tipul următor: dacă soţia îşi
petrece timpul alături de un alt bărbat timp de câteva zile,
valoarea ei va scădea. Când se va întoarce acasă,
A

ea va fi golită de iubire. In realitate, iubirea nu este o marfă.

Experienţa alături de un bărbat diferit o poate ajuta pe soţie să se
descopere pe sine dintr-o altă perspectivă. Este posibil chiar să
se întoarcă acasă cu o iubire mai mare, oferindu-vă o mare
surpriză, prezentându-vă o faţă pe care nu aţi cunoscut-o
niciodată.
Personal, militez pentru îmbogăţirea vieţii. Voi aţi fost
menţinuţi într-o stare de sărăcie continuă, deopotrivă din punct
de vedere psihologic, spiritual, fizic, numai cu scopul ca un
număr redus de oameni să poată deveni preşedinţi, prim miniştri,
regi sau regine, papi, ayatolahi... De dragul câtorva oameni,
întreaga umanitate a fost sacrificată!
Dorinţa mea este să vă revoltaţi împotriva eforturilor
acestora de a vă răpi libertatea.
In viziunea mea, libertatea reprezintă experienţa supremă,
cea mai frumoasă, cea mai divină între toate.
Nu acceptaţi niciodată, pentru nici un motiv, ca libertatea
să vă fie răpită. Păstraţi-o intactă, cu orice preţ. In acest fel, veţi
deveni oameni adevăraţi. La ora actuală nu sunteţi decât nişte
păpuşi. Nu există nimic real în voi. Din cauza acestei amăgiri, vă
simţiţi mizerabil.
Realitatea are capacitatea de a vă elibera de această tristeţe,
de a vă proiecta într-o lume a binecuvântării. Acesta este regatul
în care încerc să vă conduc eu.
Care este relaţia dintre sex şi moarte?
Am afirmat în repetate rânduri că omul se teme atât de sex,

285
cât şi de moarte. Ambele concepte reprezintă nişte tabuuri pentru
el. Nimeni nu vorbeşte despre sex, la fel cum nimeni nu vorbeşte
despre moarte.
Noi păstrăm tăcerea în privinţa acestor două lucruri. Am
păstrat tăcerea secole la rând. Cele două subiecte au ajuns tabuuri
care nu pot fi nici măcar menţionate. Dacă auzim pomenindu-se
vreun cuvânt în legătură cu ele, ceva în interiorul nostru începe
să tremure.
Avem de-a face cu un fenomen profund de reprimare. Din
cauza lui, am creat chiar cuvinte-substitut. Occidentalii nu spun
niciodată că „fac sex“. Ei afirmă că „fac dragoste“. Expresia este
un substitut. De altfel, este absolut falsă, căci dragostea
reprezintă o cu totul altă dimensiune. Sexul este sex, nu dragoste.
Iubirea poate include sexul, dar chiar şi în acest caz, calitatea
acestuia este diferită.
/V

In mod similar, noi nu vorbim niciodată direct despre

moarte. Dacă cineva moare, folosim expresii-substitut, precum „a
plecat la ceruri“, sau „a trecut în lumea celor drepţi“. Noi nu
privim niciodată moartea în faţă.
Aura care înconjoară sexul şi moartea este plină de falsitate.
Dacă doi tineri urmează să se căsătorească, ei nu pomenesc nici
un cuvânt despre sex, deşi tocmai acesta este principalul motiv
pentru care se căsătoresc majoritatea tinerilor. Oamenii au creat o
iluzie în jurul căsătoriei, dar în realitate, scopul principal al
acesteia este sexul. Ei au creat un întreg ritual, extrem de
complex, al căsătoriei, cu unicul scop de a ascunde această
realitate. De ce? De ce există un tabu atât de puternic în jurul
acestor două concepte? Pe de o parte, ele sunt puternic legate
între ele.
Iată cum văd eu această legătură: mai întâi, omul se naşte în
urma unui act sexual. Sursa oricărei naşteri este sexul. Moartea
nu este decât polul opus al naşterii. Ea se ascunde chiar în

286
interiorul naşterii. De aceea, omul intuieşte relaţia profundă care
există între sex şi moarte. La fel ca şi naşterea, moartea nu se
poate petrece în afara actului sexual.
Unii se vor întreba probabil ce se întâmplă cu acele
organisme care nu se nasc în urma unui act sexual, ci a unei
simple diviziuni celulare, precum amoebele şi bacteriile.
Amoebele nu fac decât să se hrănească şi să crească. La un
moment dat, corpul lor se divide în două, căci devine atât de
mare încât amoeba nu se mai poate mişca. Corpul nu poate creşte
decât până la o anumită limită, după care se împarte în două.
Cele două corpuri continuă să crească, după care se împart din
nou în două. Nu avem de-a face cu un act sexual, ci doar cu un
proces de diviziune. Din acest motiv, amoebele sunt nemuritoare.
Ele nu mor, căci nu fac sex.
Omul nu va putea deveni nemuritor până când nu va
descoperi un nou mijloc de reproducere. Dacă s-ar putea naşte în
afara sexului, el nu ar mai muri niciodată. Moartea face parte
integrantă din actul sexual, la fel ca şi naşterea.
Putem înţelege relaţia dintre cele două concepte şi altfel.
Toti cei care au fost fascinaţi de subiectul nemuririi si toate
> ? ?tradiţiile care au încercat să îi
confere omului nemurirea s-au împotrivit sexului. Yoga, în
special hatha-yoga, a încercat tot felul de metode pentru a
prelungi viaţa omului. Aşa se explică de ce hatha-yoga se
împotriveşte sexualităţii. Ea afirmă că dacă doreşti să îţi
prelungeşti viaţa va trebui să eviţi sexul, căci acesta nu face decât
să te apropie din cc în ce mai mult de moarte.
Dar voi v-aţi născut deja; de aceea, sunteţi deja implicaţi în
sex până peste cap. Indiferent dacă îl reprimaţi sau îl manifestaţi,
lucrurile nu se schimbă prea mult. Aţi cunoscut deja o extremă a
mişcării pendulului; urmează cu siguranţă cealaltă.
Sexul şi moartea sunt două fenomene profund înrudite

287
 /S

inclusiv dintr-o altă perspectivă. Intr-un act sexual profund omul

simte o anumită moarte, ca si cum nu ar mai exista.
7 ?

Entitatea sa individuală fuzionează cu cea a partenerului,

/V.

dispărând. In locul ei începe să se manifeste o forţă superioară,

care preia controlul asupra ambilor parteneri. Actul sexual începe
ca un act voluntar, dar nu se încheie niciodată ca atare. La un
moment dat, mecanismul voluntar este preluat de unul
involuntar. Subconştientul preia controlul asupra minţii
conştiente. Egoul dispare, fiind înlocuit de o altă putere, non-
egotică. Odată cu dispariţia egoul ui, omul simte că moare el
însuşi.
Aşa se explică de ce oamenii foarte egoişti nu pot trăi
orgasmul sexual. Ei nu acceptă abandonarea totală. Nu-i pot
îngădui subconştientului să preia în întregime controlul. Rămân
conştienţi din punct de vedere mental şi încearcă să controleze
întregul proces. De aceea, ei nu pot atinge un orgasm sexual
profund. Cu cât omul devine mai civilizat, cu atât mai mică este
posibilitatea ca el să cunoască orgasmul. Acel moment beatific în
care egoul dispare şi în care fiinţa se scufundă în existenţă
echivalează cu o anumită moarte - moartea egoului, a planului
conştient, a individualităţii.

288
 De aceea, cei care se tem de sex se tem implicit şi de
moarte, şi invers. Ei se tem că: „Mă voi rătăci. De unde ştiu eu
dacă mă voi putea întoarce vreodată?“ Nimic nu este sigur. Cine
ştie dacă se vor întoarce înapoi sau dacă vor continua să meargă
tot mai departe, dispărând complet?
Aceeaşi teamă apare în timpul meditaţiei. Aceasta este
similară în multe privinţe unui orgasm profund. Dintr-un anumit
punct de vedere, este acelaşi lucru.
Psihologia modernă, îndeosebi cea a lui Jung, a redescoperit
un vechi concept tantric. Tantra afirmă că orice om este bisexual.
Nici un bărbat nu este 100% bărbat. In el se ascunde o femeie.
Nici o femeie nu este 100% femeie.
/V. _
In ea se ascunde un bărbat. Orice individ uman este bisexual.
Chiar dacă nu este întotdeauna foarte evident, sexul opus se
ascunde în profunzimile subconştientului.
/V

In meditaţia profundă se declanşează o stare de orgasm,

obţinută nu prin fuziunea a doi indivizi de sexe diferite, ci prin
fuziunea cu polaritatea opusă dinlăuntrul propriei fiinţe. Cele
două polarităţi se întâlnesc la acest nivel: femeia
/V

interioară şi bărbatul interior. întâlnirea se produce la nivel

spiritual, nu fizic. Cele două polarităţi, yin şi yang, fuzionează,
devin una, se întrepătrund. Meditaţia nu este altceva decât un
orgasm sexual extrem de profund între cele două polarităţi opuse
ale fiinţei. De aceea, în timpul ei apare acelaşi fenomen de
teamă.
Dacă veţi pătrunde adânc în interiorul meditaţiei, într-o
bună zi, mai devreme sau mai târziu, veţi ajunge în faţa morţii.
Veţi şti că urmează să muriţi. Teama vă va sufoca. Din cauza ei,
aţi putea chiar reveni înapoi. Dacă o veţi face, veţi rata o ocazie
cu totul deosebită, care nu apare decât foarte rar în viaţa omului.
Fiinţa trece prin foarte

289

.
multe vieţi înainte de a trăi acest moment de orgasm interior
profund, când bărbatul interior şi femeia interioară se întâlnesc,
când polarităţile opuse fuzionează. Acesta este
momentul în care aveţi sansa de a deveni o unitate, dar
•> i 7

teama va fi prezentă, căci egoul va dispărea. Eul dumneavoastră,

aşa cum îl cunoaşteţi, imaginea dumneavoastră de sine, se vor
pierde. In urma acestui proces
se va naşte o altă fiinţă, care nu are nici cea mai mică
/\ #
legătură de rudenie cu cea veche. întregul trecut va muri. De
aceea apare teama.
Omul se confruntă cu moartea atât în meditatie cât si
j *

în orgasmul sexual profund. Cel care învinge însă devine capabil

de confruntarea supremă: cea referitoare la moartea egoului. Cine
află că se poate pierde, continuând totuşi să existe, cine îşi dă
seama că acest proces nu reprezintă efectiv o pierdere, ci
dimpotrivă, un câştig, cine descoperă că fuziunea nu înseamnă
moarte, ci viaţa eternă - devine nemuritor. Corpul lui poate muri,
el poate pierde tot ceea ce are, dar fiinţa sa - însăşi temelia
existenţei sale - va rămâne eternă.
Acest proces este profund benefic. Actul sexual al celui care
a experimentat moartea în acest fel devine un act spiritual, o
meditaţie. Cel care a cunoscut moartea alături de un partener de
cuplu exterior, de un iubit sau de o iubită, va putea pătrunde cu
uşurinţă în interiorul meditaţiei, creând acelaşi fenomen, dar în
interiorul lui.
Acest lucru este posibil. Nu este uşor, dar poate fi realizat.
Când omul realizează fuziunea plenară a polarităţilor sale opuse,
sexul exterior va dispărea. La urma urmei, el A

nu reprezintă decât un substitut pentru sexul interior. In viziunea

mea, acest sex interior poartă numele de meditaţie.
Omul este singur, într-un orgasm profund cu polaritatea sa

290
 opusă.
In orice situaţie v-aţi confrunta cu moartea, conştientizaţi
profund acest proces. Nu îl lăsaţi să vă scape. Moartea este ceva
minunat, un mare mister, mai mare decât viaţa. Viaţa vă permite
să câştigaţi lumea exterioară, această lume amăgitoare. Moartea
vă permite să câştigaţi eternitatea. Ea este poarta către nemurire.
Socrate se afla pe patul de moarte. Otrava pătrunsese adânc
în trupul lui, dar faţa sa avea întipărită pe ea o expresie de-a
dreptul beatifică. Prietenii l-au întrebat: „Socrate, vei muri în
câteva clipe. De ce arăţi atât de fericit? Nu am mai văzut
niciodată pe cineva murind cu o expresie atât de beatifică pe faţă.
Ce se întâmplă?“
Socrate le-a răspuns: „Mă aflu în pragul morţii, al marelui
mister. Viaţa nu înseamnă nimic prin comparaţie cu ea. In faţa
mea se deschide necunoscutul, nesfârşitul, o lume pe care nu am
putut-o explora niciodată până acum. Am pornit în marea
călătorie. Mă pierd pe mine, dar câştig întregul univers, întreaga
existenţă“.
Nu vă temeţi de moarte. Teama de moarte nu face decât să
vă împiedice să trăiţi marile experienţe: iubirea, meditatia si
extazul.
> •>

De ce devin oamenii atât de contractaţi şi de stânjeniţi în

faţa contactelor fizice, oricât de simple ar fi acestea (cum ar fi,
de pildă, îmbrăţişarea)?
De secole, omul a fost condiţionat să se simtă stânjenit în
privinţa corpului său. Toate religiile i-au spus că dacă doreşte să
devină spiritual, trebuie să se împotrivească trupului. Dacă
doreşte să cunoască lumea de dincolo, trebuie
să renunţe la lumea prezentă. îmbrăţişarea este o experienţă
extrem de senzuală. Ce să mai vorbim însă de ea, când până şi
atingerea a fost interzisă?

291
 Această programare la care v-a supus religia este atât de
inumană încât dacă aţi putea renunţa subit la religie şi dacă aţi
uita complet trecutul, aţi trăi o imensă explozie de căldură şi
iubire. V-aţi putea atinge, îmbrăţişa, şi pentru
prima oară în viaţă v-aţi simţi vii.
/\

In trecut s-au făcut toate eforturile pentru ca oamenii să se

simtă cât mai puţin vii, nişte simpli supravieţuitori, care abia
mai respiră, care se târăsc către mormânt, aşteptând ca moartea
să vină si să-i ia.
Corpul uman este un miracol atât de frumos. El reprezintă
circumferinţa voastră, parte integrantă din fiinţa pe care o aveţi.
Cine contestă circumferinţa nu va putea pătrunde niciodată în
centru. Centrul este sursa fiinţei. El nu poate fi împotriva
periferiei, căci nu ar putea supravieţui nici măcar un moment
fără ea. Corpul reprezintă sursa sa de hrană.
Vedem pretutindeni în jurul nostru oameni aproape morţi,
somnambuli care merg în somn, oameni care suferă din o mie şi
unul de motive. Şi totul porneşte de la o singură cauză:
împotrivirea faţă de corpul fizic. Centrul şi circumferinţa au fost
despărţite în mod violent. Pentru a ajunge la altcineva, trebuie
mai întâi să trecem de circumferinţa sa.
Atunci când se salută, orientalii evită să îşi strângă
mâinile. Gestul li se pare nespiritual. Să intri în contact cu
corpul unei alte persoane, cu căldura sa... In Orient îmbrăţişarea
este complet interzisă, căci se consideră că este un gest sexual.
Nici vorbă! Este cu siguranţă un gest
senzual, dar nu unul sexual. Este bine să clarificăm aceşti ' •>
doi termeni.
Un om viu este senzual. Altfel spus, toate simţurile sale
funcţionează perfect, la maximum de capacitate. El vede mai
bine decât ceilalţi oameni. Când îi strângi mâna, nu te simţi de

292
parcă ai strânge creanga unui copac. Atingerea sa este vie, are
un limbaj al ei, poartă un mesaj. Gestul îţi transferă o parte din
energia sa, la fel cum el primeşte o parte din energia ta.
întâlnirea dintre două energii reprezintă întotdeauna un
motiv de bucurie. Este ca întâlnirea dintre doi dansatori pe ring,
dintre două instrumente muzicale care cântă în armonie,
completându-se reciproc. Din păcate, nici chiar în Occident,
unde oamenii îşi strâng mâinile, energiile nu se întâlnesc.
Explicaţia este legată de creştinism. Oamenii îşi strâng mâinile,
dar energia lor nu se transferă celuilalt, ci dimpotrivă, pare să se
contracte. Teama de sexualitate, de senzualitate, de a nu fi
acuzaţi că sunt interesaţi de corpul celuilalt, îi face pe oameni
să se contracte, la fel ca nişte arici.
Dacă eşti surprins că priveşti o femeie mai mult de trei
secunde, eşti acuzat de lipsă de politeţe. Trei secunde nu
înseamnă mare lucru. Chiar şi când mergi pe stradă este greu să
le eviţi. Dacă pe lângă tine trece o femeie frumoasă, o
Cleopatră, ai dreptul la trei secunde. După aceea privirile se
întâlnesc şi totul devine o atingere de la distanţă, ca în cazul
folosirii unei telecomenzi. Dacă priveşti în ochi o femeie mai
mult de trei secunde, ea se va simţi ofensată, ca şi cum ai fi
penetrat-o cu privirea ta. în plus, eticheta nu permite să îţi
întorci privirea de mai multe ori după o femeie.
Ştiţi care este semnificaţia cuvântului „respect“? Respectul
nu înseamnă cinstire, ci a privi din nou, a fi încântat de ceea ce
vezi. Re-spect... A privi din nou... şi din nou... Cine ştie, poate
îţi vei schimba traseul şi o vei urmări pe respectiva!
/V

Intr-o societate mai umană ca a noastră femeile nu s-ar

simţi ofensate. De altfel, în adâncurile fiinţei lor ele nu se simt
ofensate nici acum. Chiar şi după toate aceste secole de

293
condiţionare, sentimentul lor de jignire este superficial.
A

In adâncurile fiinţei ele se bucură în mod natural. Dimpotrivă,

consideră o insultă dacă bărbaţii nu se uită înapoi după ele. Să
nu priveşti în ochi un bărbat sau o
A

femeie este umilitor. înseamnă că respingi persoana respectivă,

că nu te comporţi cu amabilitate.
A

îmbrăţişarea este chiar mai intimă ca privirea. Dacă simpla

privire a unui om te ofensează, dacă atunci când îi strângi mâna
te simţi obligat să îţi contractezi energia, ce să mai vorbim de o
îmbrăţişare... Oamenii folosesc expresii precum: „a fost
întâmpinat cu căldură“, dar în realitate acest lucru se întâmplă
foarte rar. Oamenii se întâmpină cu răceală, căci atunci când se
întâlnesc, energiile lor se contractă. Mâinile lor nu iradiază
căldură, ci răceală. Oamenii religioşi se simt în pericol dacă îşi
transferă căldura palmei de la unul la celălalt. Cine ştie, poate
că lucrurile nu se vor opri aici...
Dacă un simplu gest cum este strângerea mâinii îţi poate
oferi o asemenea bucurie, îmbrăţişarea completă a trupului îţi
va oferi o bucurie de o mie de ori mai mare. Cât despre actul
amoros, ce să mai vorbim... Toate acestea sunt simple etape.
Atunci când îmbrăţişezi pe cineva, eşti foarte aproape de el, dar
încă separat. Actul amoros înseamnă să pătrunzi mai adânc în
interiorul lui.
Sfinţii, mântuitorii, profeţii voştri - toţi au fost nişte
oameni foarte vicleni. Ei v-au interzis primul pas, ştiind că
lucrurile derivă unele din altele şi că mai devreme sau mai
târziu aveţi toate şansele să sfârşiţi într-un orgasm sexual
profund.
Nu veţi găsi însă niciodată această intensitate în lumea

294
exterioară. Chiar dacă se îmbrăţişează, oamenii o fac conform
etichetei. în realitate, distanţa dintre ei este mai mare decât cea
a stelelor - milioane de ani-lumină. Aţi conştientizat vreodată ce
simţiţi atunci când vă îmbrăţişaţi? * ^ » > » > Voi nu simţiţi
nici un fel de bucurie. Vă faceţi doar datoria. Vă îmbrăţişaţi
tatăl sau mama,
y1 y '
sora sau fratele, dar fără a
>

vă implica prea profund în acest gest. Teama de sex v-a fost atât
de adânc programată încât vă interzice orice implicare mai
serioasă.
A

In viziunea mea, căldura este echivalentă cu viaţa.

Atunci când o împărtăşeşti, ea se amplifică. Cu cât o
/\

împărtăşeşti mai mult, cu atât devine mai mare. In plus, căldura

fiecărui individ are o calitate specifică, numai a ei. Dacă vă veţi
rafina senzualitatea, veţi constata că strângerea mâinii unor
persoane diferite vă transferă energii diferite. Calitatea, forţa,
intensitatea, savoarea, parfumul fiecărei strângeri de mână
diferă de la un individ la altul. Dacă strângerea mâinilor este
însă rece, dacă îmbrăţişarea seamănă cu întâlnirea a două
schelete într-un cimitir, nu veţi simţi nici o diferenţă.
Viaţa vă conferă unicitate. Moartea vă distruge această
unicitate. Două corpuri moarte sunt absolut identice, în timp
ce două corpuri vii nu sunt niciodată la fel. Existenţa nu crede
în copiile la indigo. Ea nu creează decât originale.
Dacă vă veţi cultiva senzualitatea, veţi rărîiâne surprins să
descoperiţi de câte comori nu v-aţi putut bucura până acum.
Chiar şi atingerea unei rochii frumoase vă va oferi un sentiment
de bunăstare interioară. Rochia nu este vie, dar dumneavoastră
sunteţi. Simţurile dumneavoastră funcţionează la maximum de
capacitate. Nu aţi remarcat niciodată? Atunci când porţi
anumite haine te simţi murdar, chiar dacă sunt curate. Dacă îţi

295
porţi hainele la fel cum îşi poartă oamenii de afaceri costumele
lor cenuşii, nu ai cum să simţi mare lucru. Nu mai poţi simţi
nici măcar oamenii; cum să simţi o haină?
Eu vă spun însă, şi ştiu ce spun: dacă vă veţi cultiva
senzualitatea, chiar şi lucrurile obişnuite - hainele, o băutură
rece, o ceaşcă fierbinte de cafea sau de ceai, mirosul cafelei,
parfumul ceaiului - vi se vor părea vii, îmbogăţindu-vă din ce în
ce mai mult viaţa. Iar procesul continuă la infinit, nu are limite.
Poţi să te îmbogăţeşti la infinit. Depinde numai de numărul de
programe subconştiente la care eşti dispus să renunţi.
Doctrinele religioase ale creştinilor, hinduşilor,
mahomedanilor, par diferite între ele. Totul este însă doar o
gimnastică a logicii, un joc al semanticii. In esenţă, mesajul lor
este acelaşi: de a face din oameni nişte fiinţe moarte. Evident,
ele nu vă vor spune acest lucru în faţă, ci se vor folosi de
cuvinte frumoase, precum renunţarea la lucrurile profane,
lumeşti.
Este ciudat că nu v-aţi dat seama de un lucru simplu: pe de o
parte, ele vă învaţă să renunţaţi la lume, la plăcerile

296
ei, la căldura ei, la bogăţiile ei, la iubirea ei, pentru a vă bucura
de aceleaşi lucruri înmiit, în Paradis. Pe de altă parte, tot ele vă
cer să renunţaţi la lăcomie.
Cu greu îmi pot imagina un mesaj mai contradictoriu. Iar
voi le ascultaţi cu gurile căscate, vă lăsaţi programaţi de aceste
prostii, şi nu mai sesizaţi contradicţia. Pe de o parte vă cer să
renunţaţi la anumite lucruri, iar pe de altă parte vi le promit
înmiit.
Ce să înţelegem din asta? Că participaţi la un fel de loterie
spirituală? De afaceri nu poate fi vorba, căci în afaceri nu puteţi
obţine decât un profit de câteva procente. Dar să câştigi înmiit?
De aceea, toţi oamenii lacomi au devenit religioşi. Răsplata
care li se promite pentru sacrificiile lor este imensă. Creştinii,
mahomedanii şi evreii nu cred decât într-o singură viaţă pe
pământ. Cei circa 70 de ani petrecuţi pe pământ nu contează
practic prin comparaţie cu eternitatea de după. De aceea,
sacrificarea a 70 de ani pentru a câştiga fericirea eternă nu pare
mare lucru. In realitate, este un simplu act de lăcomie.
Povestea este însă mai complicată. Dacă toate aceste
lucruri reprezintă un păcat în această lume, înseamnă că sfinţii
voştri care ajung în Paradis comit aceste păcate înmiit. Pe
pământ, tot ce puteţi face este să comiteţi aceste păcate timp de
70 de ani, şi asta nu tot timpul, căci mai trebuie să şi mâncaţi,
să dormiţi, să vă bărbieriţi, să mergeţi la lucru, să vă certaţi cu
soţia, cu vecinii, să vă duceţi la tribunal ca să vă judecaţi cu ei,
să faceţi politică, să mergeţi la biserică, sau la sinagogă... Ce
mai rămâne din 70 de ani? Chiar şi şapte ore mi se pare prea
mult.
Oamenii dorm o treime din viaţă. în restul timpului au
foarte multe lucruri de făcut. Se uită la meciuri de fotbal,
la Jocurile Olimpice. Se duc la filme, joacă cărţi. Număraţi toate

29H
activităţile pe care le faceţi şi veţi constata cu surprindere că nu vă
rămân nici măcar şapte ore pentru a păcătui! Pentru şapte ore de
bucurie, căldură şi iubire vi se propune o eternitate - şi ce
eternitate!
Să vă spun o glumă... Un maestru a murit. După câteva zile.,
a murit şi unul din discipolii săi. Poate că nu mai putea trăi fără
maestrul lui. Cine ştie? La urma urmei, în timpul vieţii a riscat
totul pentru a trăi alături de maestrul lui. Şi-a pierdut pasiunea de
a trăi - aşa că a murit.
Evident, adeptul nostru era absolut convins că va ajunge în
Paradis. Nu fusese un om obişnuit. Fusese un discipol important al
unui mare maestru. Bineînţeles, chiar a ajuns în Paradis. De-abia
intrat, el a rămas cu gura căscată, văzându-şi maestrul la umbra
unui copac, cu Marilyn Monroe aşezată în poala sa, goală.
Oripilat, discipolul si-a închis ochii.
El a spus:
- Doamne! Ce se întâmplă?
Apoi şi-a amintit că cei care renunţă la plăceri în această
lume primesc de o mie de ori mai mult în lumea de dincolo. Cum
s-ar spune, nu era nimic rău în ceea ce făcea maestrul său. De
aceea, a căzut la picioarele acestuia şi i-a spus:
A

- Invăţătorule, ai demonstrat ceea ce ne-ai învăţat tot timpul,

şi anume că cei care renunţă la plăceri în această viaţă vor primi
de o mie de ori mai mult în lumea de
dincolo.
/\

înainte ca maestrul să poartă rosti un cuvânt, Marilyn

Monroe i-a răspuns enervată:
- Idiotule! Nu eu sunt răsplata lui. El este pedeapsa mea...
Religiile nu v-au spus decât poveşti. V-au dat speranţe într-o
altă lume, dar v-au răpit totul în lumea prezentă. Iar aceasta este
unica lume care există. Nu există nici o altă lume. Da, această
lume se extinde în infinitate. Ea are mai multe dimensiuni, dar
este singura lume care există. Iar această perioadă de 70 de ani
reprezintă o perioadă de antrenament.
Religiile vă păcălesc. Mână în mână cu liderii voştri politici,
ele distrug aceşti 70 de ani de bucurie, binecuvântare, extaz şi
iubire. Dacă vă lăsaţi astfel amăgiţi, puteţi fi siguri că nu veţi
cunoaşte niciodată Paradisul, căci nu aţi absolvit această şcoală de
70 de ani. Unicul lucru pentru care v-aţi antrenat în timpul ei este
iadul. Aţi suferit, v-aţi torturat singuri, aţi postit, aţi practicat
celibatul. Nu aţi fumat, nu aţi băut, nu aţi savurat nici măcar
mâncarea cu care v-aţi hrănit.
Unul din principiile fundamentale ale hinduismului le
impune adepţilor săi să nu savureze mâncarea. Cum ar putea
aceşti oameni să devină senzuali? Gustul este un simţ.
Voi nu puteţi simţi gustul aşa cum pot face eu. Sunt în
măsură să afirm acest lucru, căci am fost şi eu cândva la fel de
insensibil ca voi, asa că acum cunosc ambele fete ale monedei.
Chiar dacă vă aflaţi alături de mine atunci când privesc un răsărit
de soare, voi nu puteţi vedea ce văd eu. Ochii voştri şi-au pierdut
sensibilitatea.
Pentru a înţelege muzica clasică a Orientului ai nevoie de o
ureche foarte sensibilă, foarte disciplinată, foarte bine antrenată.
Muzica orientală este extrem de subtilă. Acelaşi lucru este valabil
însă şi în ceea ce priveşte celelalte simţuri.

301
 Specialiştii consideră că există cinci simţuri, deşi mai nou se
vorbeşte si de un al saselea simt, ascuns la nivelul ? ? > > 7
urechilor. Vechile obiceiuri mor însă foarte greu. Acest al şaselea
simţ este mai important decât celelalte. De aceea este ascuns la
nivelul urechilor, pentru ca nimic să nu-1 poată deranja. Acesta
este simţul echilibrului.
Atunci când bei prea mult alcool, acest simţ este afectat. Nu
mai poţi merge în linie dreaptă, te împleticeşti. Mai presus de
orice, nu vă împleticiţi! Atunci când primeşti o lovitură la cap şi ţi
se pare că întreaga lume din jur începe să se mişte, când îţi pierzi
echilibrul şi cazi, cel care este lovit este de fapt acest al şaselea
simţ.
Dacă toate cele şase simţuri funcţionează la maxim, viaţa
devine infinit mai bogată.
Atunci când afirm despre mine că sunt un guru al celor
bogaţi, nu mă refer la faptul că printre discipolii mei se numără
Rockefeller, Ford, Morgan şi clanul Kennedy. Eu vorbesc despre
adevăratele bogăţii. Dolarii nu înseamnă nimic pentru mine. Ce
bogăţie îţi oferă ei? Adevărata bogăţie este oferită de simţuri.
Deveniţi din ce în ce mai senzuali. Aveţi grijă de corpul
vostru, căci şi acesta are grijă de voi. Nu vă veţi putea revanşa
niciodată pentru toate serviciile pe care vi le oferă. El face atât de
multe pentru voi. Ce aţi făcut în schimb voi pentru el? Postiţi,
practicaţi celibatul, staţi goi la soare, sau în frig. Şi toţi aceşti
maniaci au fost cinstiţi de-a lungul timpul ca nişte mari eroi ai
umanităţii.
Scăpaţi de aceşti eroi. Cu toţii ar trebui să fie închişi. Au
nevoie de tratament psihiatric, căci sunt pur şi simplu nebuni. Din
păcate, aceşti profeţi şi Mesia nebuni v-au impresionat minţile
delicate cu ideile lor ciudate.
Ce ne poţi spune despre SIDA?
Pot să vă spun câte ceva despre SIDA, deşi nu sunt medic.
De altfel, această boală nu este o simplă boală. Este un fenomen
care transcende limitările profesiei medicale.
302
 Din punctul meu de vedere, nu este o simplă boală; tocmai
de aceea este atât de periculoasă. Nu este exclus ca ea să ucidă
două treimi din populaţia globului. în esenţă, ea înseamnă
incapacitatea organismului de a se mai opune
A

bolii. încetul cu încetul, bolnavul devine vulnerabil în faţa a tot

felul de infecţii, pierzându-şi capacitatea interioară de a li se
opune.
Din perspectiva mea, umanitatea îşi pierde dorinţa de a trăi.
Atunci când un om îşi pierde această dorinţă de a trăi,
rezistenţa sa scade imediat, căci corpul respectă indicaţiile minţii.
Corpul nu este altceva decât un slujitor foarte conservator al
minţii. El îşi slujeşte stăpâna cu religiozitate. Dacă mintea îşi
pierde dorinţa de a trăi, corpul îşi va reduce pe loc capacitatea de
a se opune bolilor, şi implicit morţii. Evident, medicii nu acordă
nici o importanţă dorinţei de viaţă a pacienţilor lor. De aceea am
şi acceptat să spun aceste câteva cuvinte.
SIDA va deveni o problemă atât de acută pe întregul glob
încât este bine să aveţi şi o altă perspectivă asupra ei.
Dorinţa de a trăi îşi are rădăcinile în dorinţa sexuală. Atunci
când omul îşi pierde pofta de viaţă, cea mai vulnerabilă zonă a sa
devine cea sexuală. Aici va lovi moartea.
Vă reamintesc că eu nu privesc lucrurile din perspectiva
unui medic, întrucât nu aceasta este profesia mea. Eu vă
A

ofer o perspectivă diferită asupra lucrurilor. înclin însă să cred că

perspectiva mea este mult mai corectă decât perspectiva acestor
aşa-zişi cercetători, căci analizele lor sunt superficiale. Ei nu
privesc cauza, ci cazurile. Nu fac altceva decât să colecteze date,
fapte concrete.
Eu procedez altfel. Privesc lucrurile nu din perspectiva
faptelor exterioare, ci din interior. încerc să pătrund cât mai adânc
în interiorul problemei pe care încerc să o elucidez. Ignor pur şi
simplu aspectele superficiale, care reprezintă apanajul
specialiştilor.
Pătrunzând adânc în interiorul acestei boli, am constatat că
fenomenul cel mai perfect asociat cu pofta de viaţă este sexul.
303
Dacă dorinţa de a trăi intră în declin, sexualitatea va deveni
vulnerabilă. Aşadar, SIDA nu are nimic de-a face cu
homosexualitatea sau heterosexualitatea.
Din punctul meu de vedere, cauzele acestei boli sunt de
natură spirituală.
Omul a ajuns într-o fundătură din care nu mai poate ieşi.
Nu ar avea nici un sens să se întoarcă înapoi, căci
experienţele sale anterioare au fost complet lipsite de
/V

semnificaţie. Iar înainte nu mai există o cale. In fata lui nu ? » se

întinde decât abisul. Aflat în această situaţie, el îşi pierde dorinţa
de a trăi, iar acest lucru nu este deloc de mirare.
S-a dovedit pe cale experimentală că dacă un copil nu este
crescut de oameni plini de iubire, de părinţi iubitori, în mijlocul
fraţilor şi surorilor, oricât de bine ar fi hrănit, corpul său începe să
se ofilească. Necesităţile organice ale trupului său sunt asigurate,
copilul este bine îngrijit din punct de vedere medical, dar nu mai
creşte.
Să fie vorba de o boală? Pentru medici, totul poate fi privit
din perspectiva unei boli, căci ei nu caută decât faptele exterioare.
în realitate nu este însă vorba de o boală.
Dorinţa de a trăi a copilului nu se trezeşte deloc în acest caz.
Pentru aceasta, el are nevoie de căldură sufletească, de feţe pline
de iubire, de copii cu care să se joace, de bunătatea şi duioşia unei
mame, - de un mediu care să-l ajute să înţeleagă că viaţa are
foarte multe comori de oferit, multe bucurii, dans, joacă, că ea nu
reprezintă doar un deşert, ci îi oferă un număr infinit de
posibilităţi.
Copilul trebuie să descopere aceste posibilităţi în ochii celor
din jurul său, în trupurile lor. Abia atunci se va trezi
-A.

în el dorinţa de a trăi. In caz contrar, el se va ofili si va muri. Nu

va suferi propriu-zis de o boală fizică. Pur şi simplu, se va ofili şi
va muri.
SIDA reprezintă acelaşi tip de fenomen, dar la extrema
opusă. Copilul orfan se ofileşte şi moare, căci dorinţa lui de a trăi
304
nu apucă să se trezească. SIDA se află la extrema opusă: omul
adult se simte subit la fel ca un copil orfan al existenţei. Acest
sentiment duce la dispariţia poftei de viaţă. Iar când dorinţa de a
trăi dispare, prima zonă afectată este sexualitatea, căci aceasta
reprezintă sursa vieţii.
De aceea, atât timp cât omul trăieşte, speră, are ambiţii şi se
raportează tot timpul la ziua de mâine, el poate uita de ziua de
ieri, chiar şi de cea de astăzi, care este la fel de lipsită de
semnificaţie ca şi cea de ieri... dar continuă să spere în ziua de
mâine, când totul se va schimba ca prin farmec... Religiile acestea
v-au dat atâtea speranţe... Din păcate, ele au eşuat. Creştinismul,
iudaismul, S\

hinduismul - toate au eşuat. In interior, oamenii şi-au pierdut

speranţa. Religiile nu i-au putut ajuta cu nimic, căci nu le-au
oferit niciodată vreun adevăr. Politicienii nu i-au putut ajuta cu
nimic, căci nu au avut niciodată această intenţie. Ei s-au folosit
doar de o strategie pentru a-i exploata pe oameni. Mai devreme
sau mai târziu, omul va trebui să se maturizeze, iar acest lucru a
început deja să se întâmple.
Oamenii încep să realizeze că au fost înşelaţi de preoţi, de
părinţi, de politicieni, de pedagogi. Ei au fost hrăniţi din toate
direcţiile cu speranţe false. Când cineva îşi dă seama de acest
lucru, dorinţa lui de a trăi se diminuează dramatic, iar prima zonă
afectată va fi sexualitatea. Aceasta este explicaţia SIDA-ei pentru
mine.A

In viziunea mea, SIDA este o boală existenţială. De aceea,

medicii vor avea mari dificultăţi să o vindece, până când nu îi vor
descoperi rădăcinile. Din acest motiv, remediile lor nu vor avea
efecte. Singura cale de vindecare rămâne în acest caz meditatia,
*

Meditaţia este singurul remediu care poate elibera energia,

readucând-o în lumea prezentului etern. Cel care meditează nu
mai simte nevoia să se proiecteze într-un viitor abstract, într-un
paradis care există cine ştie pe unde. Fiecare moment al vieţii

305
reprezintă un paradis în sine.
Dacă ne referim strict la calificarea pe care o am, eu nu ar
trebui să spun nimic despre SIDA. Nu am făcut nici măcar un curs
de prim ajutor! De aceea, vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala de a mă
băga acolo unde nu-mi fierbe oala. De altfel, vă asigur că voi
continua întotdeauna să foc acest lucru3.

3
Nota editorului american: Punctul de vedere exprimat de Osho nu trebuie
înţeles în sensul că SIDA ar avea o origine exclusiv psihologică. De altfel, el a
fost una dintre primele persoane care au sesizat pericolele pandemiei de SIDA,
încă din anul 1984, recomandând insistent luarea unor măsuri stricte de
siguranţă în timpul practicilor sexuale, iar de îndată ce au devenit disponibile,
le-a recomandat adepţilor săi să îşi facă în mod regulat teste HIV.
306
 Partea a III-a
NICI PĂCAT, NICI ORIGINAR
APLICAREA TEORIEI ÎN PRACTICĂ

Este atât de uşor să te îndrăgosteşti. Atunci, de ce este atât

de greu sa iesi dintr-o relaţie amoroasă? Sunt atât de
O > f

multe discuţii, certuri, lacrimi, angoase... Eu nu doresc să rănesc

persoana cu care am fost într-o asemenea relaţie, căci continui să
am sentimente puternice faţă de ea. Sunt atât de încurcat. Ce îmi
poţi spune în legătură cu acest subiect?
Ce mai este de spus? Totul s-a terminat!
Să te îndrăgosteşti este atât de uşor. Este ca şi cum ai cădea
într-o groapă4; să ieşi din ea este mult mai greu. Va trebui însă să
ieşiţi, căci atunci când iubirea dispare, groapa devine un iad. Din
vechea poveste de iubire nu mai rămân decât certurile, cicăleala şi
tot felul de răutăţi venite din ambele părţi. Nimeni nu doreşte să
îşi rănească partenerul sau partenera, dar din cauză că se simte el
însuşi rănit, îl (o) răneşte la rândul lui, proiectându-şi nefericirea
asupra sa.
Cel mai bun moment de a mă întreba ce aveţi de făcut nu este
acesta, ci cel în care începeţi să vă îndrăgostiţi, când încă nu aţi
căzut în groapă. V-aş putea învăţa atunci să practicaţi o cu totul
altă poveste de iubire, numită a te
A

5
ridica întru iubire . In acest caz, nu vor mai exista probleme. Să
te înalţi pe aripile iubirii este cât se poate de uşor, iar ieşirea dintr-
o asemenea relaţie devine infinit mai uşoară, căci te ajută forţa
gravitaţiei. Să cazi este uşor; de aceea, aveţi grijă ca acesta să fie
4
N. Tr. Joc de cuvinte, pornind de la expresia anglo-saxonă pentru a te
îndrăgosti: to fall in Iove (a cădea în iubire).
5
N. Tr. Aluzie la aceeaşi expresie (a cădea/a te ridica în iubire; to fall/îo
rise in Iove).
pasul doi; pasul unu trebuie să fie urcuşul.
Dumneavoastră aţi făcut deja pasul cel simplu; acum
urmează cel dificil. Sunteţi nevoit să suportaţi toate aceste lacrimi
şi toate aceste conflicte, dar nimic nu va mai putea readuce înapoi
iubirea.
Trebuie să înţelegeţi un lucru simplu: iubirea aceea de care
vorbiţi dumneavoastră nu poate fi controlată. Dumneavoastră aţi
căzut în ea. Nu v-aţi putut împotrivi la vremea respectivă acestui
proces. Pur şi simplu s-a întâmplat. Dar iubirea este ca o briză
uşoară - vine şi pleacă. Acesta nu este un lucru rău, căci dacă ar
rămâne pe loc, ar deveni pestilenţială.
Ar trebui să faccţi amândoi un efort pentru a înţelege că deşi
iubirea a dispărut, nu aveţi nici un motiv să vă urâţi reciproc, căci
nici unul dintre dumneavoastră nu este vinovat de distrugerea
iubirii. Nici unul dintre dumneavoastră nu a creat iubirea. Ea a
venit şi a plecat, la fel ca o briză, iar dumneavoastră v-aţi bucurat
de aceste momente. Fiţi recunoscători şi ajutaţi-vă reciproc să
ieşiţi din groapă. Atunci când te afli în groapă, nu ai altă cale.
Bărbatul ar trebui să-şi dovedească buna creştere, oferindu-şi
umerii pentru a ajuta femeia să iasă prima din groapă. La sfârşit,
se va descurca el cumva, căci este mai puternic.

309
 Din păcate, nimeni nu mă întreabă niciodată nimic înainte să
se îndrăgostească. Ciudat lucru! Timp de 35 de ani am aşteptat ca
cineva să mă întrebe cum trebuie să se îndrăgostească. Nimeni nu
a făcut-o însă. Dacă ar fi făcut-o, i-aş fi spus: „Nu cădea niciodată
în dragoste; ridică-te întru iubire“. Iar ridicarea pe aripile iubirii
este cu totul altceva.
Ridicarea pe aripile iubirii înseamnă să înveţi, să te
✓V

transformi, să te maturizezi. In ultimă instanţă, ea vă ajută să

creşteţi, iar două persoane adulte nu se ceartă niciodată. Ele
încearcă să se înţeleagă una pe cealaltă, să îşi rezolve problemele.
Cine încearcă să se înalţe în iubire nu mai cade, căci înălţarea
presupune un efort personal, iar iubirea născută din acest efort
poate fi controlată. Căderea în iubire nu presupune nici un efort.
Când cazi în iubire, ceva se rupe. De aceea, cu cât această
iubire dispare mai repede, cu atât mai bine. In caz contrar, rişti să
fii prins în o mie şi una de capcane. Din cauza lor este atât de
dificil să te desparţi mai târziu de fostul partener de cuplu.
Când cazi în iubire, nu îţi mai pui întrebări. Atunci când te
îndrăgosteşti nu par să existe probleme, dar când încerci să te
desparţi, toate experimentele prin care ai trecut în timpul lunilor şi
anilor în care aţi stat împreună - şi care la vremea respectivă au
reprezentat un mare dar din partea naturii - devin nişte obstacole.
J

Voi vă faceţi tot felul de promisiuni... Nu se pune problema

că aţi minţi sau că aţi încerca în mod conştient să vă înşelaţi. în
momentele de iubire aceste promisiuni par să vină direct din inima
voastră, dar când aceste momente dispar... şi este obligatoriu să
dispară, căci povestea dumneavoastră de iubire a fost o cădere, şi
nimeni nu poate rămâne în această stare o veşnicie. Cineva trebuie
să se
A

ridice din nou. In momentul în care despărţirea se apropie, toate

aceste promisiuni devin nişte obstacole.
/V

înălţarea în iubire este un proces spiritual.

Căderea în iubire este un proces biologic.
Biologia este oarbă. De aceea se spune că iubirea este oarbă.
310
Iubirea de care vorbesc eu nu este însă oarbă şi poate fi cu
uşurinţă practicată de oricine. Nu trebuie decât un mic efort...
Iubirea trebuie să se nască din tăcere, din luciditate, din
meditaţie. Ea nu înlănţuie niciodată. Cum ar putea crea iubirea
nişte cătuşe pentru persoana iubită? Dimpotrivă, ea conferă o
libertate din ce în ce mai mare. Cu cât iubirea devine mai
puternică, cu atât mai mare devine această stare de libertate; cu
atât mai mult accepţi persoana partenerului aşa cum este. Nu mai
încerci să schimbi această persoană.
Una din cele mai dramatice probleme ale lumii în care trăim
se datorează faptului că îndrăgostiţii încearcă să schimbe persoana
pe care o iubesc. Ei nu înţeleg că dacă aceasta se va schimba,
iubirea lor va dispărea, căci ei s-au îndrăgostit de ea aşa cum arată
acum, nu într-o altă ipostază.
înălţarea în iubire îţi permite să înţelegi că fiecare are dreptul
la propriul său teritoriu, pe care tu nu ai dreptul să-l încâlci.
Dacă iubirea echivalează cu libertatea, necesitatea despărţirii
dispare. Ideea separaţiei apare numai atunci când vezi că te
transformi într-un sclav, căci nimănui nu-i place JL

sclavia.
Dar voi nu mă întrebaţi decât ce trebuie să faceţi atunci,
când vă aflaţi pe fundul gropii pentru a ieşi afară din ea. Un lucru
este cert: eu nu am de gând să intru în groapă alături de voi pentru
a vă ajuta să ieşiţi de acolo! Din această perspectivă, va trebui să
vă descurcaţi singuri. Dacă aş intra să vă ajut, voi doi aţi ieşi, iar
eu aş rămâne pe fundul gropii! iar eu nu mai cunosc pe nimeni pe
care să-l întreb: „Bine, dar eu cum mai ies de aici?“
De altfel, eu nu am acceptat niciodată sfaturile pe care nu le-
am cerut personal. Sfaturile sunt singurul lucru pe care toată
lumea se grăbeşte să-l ofere pe gratis, dar nimeni nu-si dă
osteneala să le urmeze. De ce ar face-o? Sfaturile
J

pe care nu le-ai cerat nu pot fi prea înţelepte. Un om. înţelept nu

încearcă niciodată să îşi impună ideile în faţa altor persoane. Dacă
cineva îl întreabă, el îşi spune părerea. Nimeni nu este însă obligat

311
să o urmeze. Nu este ceva care „trebuie“ făcut.
De aceea, tot ce vă pot spune este că v-aţi oferit până acum
unul altuia numeroase momente frumoase, de neuitat. Preţuiti-le si
fiti recunoscători unul fată de celălalt.
•> •> i * y

Despărţirea nu ar trebui să fie urâtă, de vreme ce întâlnirea a fost

atât de frumoasă.
Aveţi o datorie faţă de existenţă să vă despărţiţi frumos.
Uitaţi tot ce v-aţi promis reciproc. Acele lucruri au fost adevărate
la vremea când au fost rostite, dar timpul le-a schimbat.
Dumneavoastră înşivă v-aţi schimbat. Vă aflaţi amândoi la o
intersecţie, gata să o apucaţi în direcţii diferite. Poate că nu vă veţi
mai întâlni niciodată. De aceea, despărţiţi-vă într-o manieră cât
mai nobilă. Dacă veţi înţelege că despărţirea este absolut necesară,
indiferent de maniera în care se va produce, atunci de ce să nu o
faceţi cu graţie? Aţi putea trăi în amintirea celuilalt, la fel cum şi
el ar y\

putea trăi în amintirea dumneavoastră. Intr-un fel, momentele

trăite împreună vor continua să vă îmbogăţească de-a pururi. Dar
pentru asta, va trebui să vă despărţiţi frumos.
Acest lucru nici măcar nu este dificil, dacă aţi înţeles ce este
iubirea - care este un fenomen într-adevăr dificil. V-aţi îndrăgostit
fără să vă gândiţi, dar aţi înţeles foarte rapid că iubirea a dispărut.
Acceptaţi acest adevăr şi nu vă învinovăţiţi reciproc, căci nimeni
nu este responsabil. Ajutaţi-vă unul pe celălalt şi despărţiţi-vă
prieteni.
Atunci când se despart, foştii iubiţi devin de multe ori
duşmani. Ciudat mod de a-ţi arăta recunoştinţa. Cei doi ar trebui
să rămână prieteni. Când iubirea se transformă în prietenie,
sentimentele de vinovăţie dispar, la fel ca şi
4 /N

senzaţia că ai fost înşelat, exploatat. In realitate, nu se pune

problema de exploatare. Pur şi simplu, aţi fost orbiţi de energia
biologică.
Eu vorbesc de un alt tip de iubire. Aceasta nu se încheie
312
într-o relaţie de prietenie, ci începe printr-o asemenea relaţie. Ea
începe în tăcere, în luciditate. Această iubire este propria voastră
creaţie, deci nu este oarbă.
O asemenea iubire poate dura de-a pururi, devenind din ce
în ce mai profundă.
Sensibilitatea ei este imensă. Cel care practică acest tip de
iubire simte nevoia partenerului înainte ca acesta să înceapă să
vorbească. Am cunoscut personal câteva cupluri (un număr foarte
mic, ce-i drept) care nu au căzut în iubire, ci s-au înălţat pe aripile
ei. Cel mai miraculos aspect mi s-a părut faptul că aceşti oameni
nu mai trebuiau să îşi vorbească. Dacă bărbatului îi era sete, iubita
îi aducea apă, fără ca el să ceară acest lucru. Totul se desfăşura
prin sincronicitate. Dacă persoanei iubite îi este sete, la fel trebuie
să-ţi fíe şi ţie. Transferul de idei şi senzaţii se produce
instantaneu. Cuvintele nu mai sunt necesare. Jocul energiilor este
direct; nu mai are nevoie de limbaj.
O asemenea iubire nu aşteaptă nimic de la celălalt. Ba îi este
recunoscătoare că acesta acceptă ce are ea de oferit. Nu se simte
ameninţată, pur şi simplu pentru că nu există nici o ameninţare la
adresa ei.
într-o asemenea iubire, sexul se poate întâmpla să apară
spontan, dar apoi va dispărea cu lunile, iar în final va dispărea cu
totul. De altfel, chiar şi atunci când se produce, el nu mai are
nimic sexual. Este doar o manieră de a fi împreună, de a fuziona
unul cu celălalt, un efort de a atinge profunzimile celuilalt.
Sexualitatea nu mai are nimic de-a face cu reproducerea biologică.
Cei doi iubiţi înţeleg treptat că în timpul actului amoros nu
fuzionează decât trupurile lor. De aceea, încetul cu încetul, sexul
dispare din viaţa lor, iar între ei începe să se producă un alt tip de
întâlnire, la nivelul energiilor. O simplă ţinere de mâini poate
însemna mai mult decât orice orgasm, căci este suficientă pentru
ca energiile să fuzioneze.
Orgasmul sexual este un act fizic. El se referă la nivelul cel
313
mai de jos. De aceea, greşiţi dacă îl numiţi iubire. Iubirea este un
cuvânt atât de frumos. Atunci când spuneţi: „M-am îndrăgostit
(am căzut în iubire)“, voi îi daţi o conotaţie atât de urâtă. Măcar
rostiţi adevărul. Spuneţi: „Am căzut în sex“. Iubirea nu poate
decât să te ridice. Niciodată nu îţi pune piedică.
Dar mai întâi de toate va trebui să ieşiţi din groapă. Ajutaţi-
vă unul pe celălalt. Biologia nu vă va ajuta prea mult în această
direcţie. încercaţi mai degrabă să fiţi umani.
A. f

înţelegeţi că iubirea care v-a unit cândva nu mai există. Ochii vi s-

au deschis în sfârşit. Nu încercaţi să-l amăgiţi pe celălalt că încă îl
mai iubiţi, că mai simţiţi ceva pentru el, dar ce puteţi face?...
Acest comportament ipocrit nu foloseşte ia nimic. Spuneţi-i direct:
„Sentimentele pe care
A

îe aveam pentru tine au dispărut. îmi pare sincer rău. Mi-aş fi

dorit să continui să te iubesc, dar aceste sentimente au dispărut.
Ştiu foarte bine că nici tu nu mă mai iubeşti“. De îndată ce aţi
înţeles amândoi acest lucru, ajutaţi~vă unul pe celălalt, ca doi
oameni adevăraţi, să ieşiţi afară din groapă.
Atât timp cât vă veţi ajuta reciproc, nu vor fî probleme. Din
păcate, în asemenea cazuri fiecare doreşte să iasă el primul din
groapă, fără să-i pese ce va face celălalt. Mai rău, fiecare îl trage
pe celălalt în jos, încercând să profite de el. Explicaţia este
simplă: teama. Vechea iubire a dispărut, dar noul nu a apărut încă.
Nimic nou nu se poate petrece într-o groapă. Mai întâi de toate
trebuie să ieşi afară din ea. De aceea, există această teamă de
necunoscut. Trecutul a fost atât de frumos încât ai dori să-l repeţi.
încerci chiar să forţezi acest lucru; celălalt încearcă şi ei. Dar
aceste lucruri nu pot fi controlate.
O iubire forţată nu are nimic de-a face cu iubirea. Ce fel de
sărut poate fi acela dat sub ameninţarea cuţitului? Buzele se pot
atinge, dar privirile sunt aţintite asupra larnei cuţitului... O iubire

314
forţată nu poate fi numită iubire. Şi amândoi ştiţi foarte bine ce
este iubirea, căci aţi avut parte de ea, fie şi numai pentru câteva
momente. De aceea, nu vă veţi putea amăgi reciproc. Ajutaţi-vă
unul pe celălalt să ieşiţi din groapă şi despărţiţi-vă frumos. Iar
data viitoare încercaţi să nu mai cădeţi, ci să vă ridicaţi. Nu vă
mai lăsaţi dominaţi de factorul biologic. Ascultaţi de vocea
conştiinţei.

Gelozia pare să fie o problemă atât de mare într-o relaţie

amoroasă - atât în cazul meu, cât şi. în acela al tuturor celor pe
care îi cunosc. Ce ne poţi spune despre ea? De unde provine ea?
Gelozia nu este un factor primar, ci un efect secundar al
actului sexual.
Ori de câte ori te simţi atras sexual de cineva, în mintea ta
pătrunde gelozia, căci atracţia sexuală nu este tot una cu iubirea.
Atunci când iubeşti cu adevărat nu ai cum să fii gelos.
încercaţi să înţelegeţi. Atunci când eşti atras sexual de cineva
ţi-e teamă, căci sexul nu reprezintă propriu-zis o relaţie, ci o
exploatare. Eşti ataşat sexual de un bărbat sau de o femeie. De
aceea, te temi că femeia s-ar putea duce cu un alt bărbat, sau
bărbatul cu o altă femeie. Nu este vorba de o relaţie, ci de o
exploatare reciprocă. Vă exploataţi unul pe celălalt, dar nu vă
iubiţi, şi o ştiţi foarte bine. De aceea vă este teamă.
Această teamă se transformă cu uşurinţă în gelozie. Nu veţi
permite ca celălalt să plece cu altcineva. Vă luaţi toate măsurile de
securitate, astfel încât partenerul să nu poată nici măcar să
privească pe cineva de sex opus. Chiar şi o simplă privire poate fi
un semnal de alarmă. Bărbatul nu trebuie să vorbească cu o altă
femeie, căci vorbitul... vă este pur şi simplu teamă că ar putea
pleca cu ea. De aceea, îi închideţi toate porţile, toate posibilităţile
ca acest bărbat să se gândească la o altă femeie.
Apare însă o problemă. Când toate porţile sunt închise,
bărbatul moare, devine un prizonier, un sclav, şi este imposibil să
315
iubeşti un lucru mort. Nu poţi iubi pe cineva care nu este liber,
căci iubirea nu este frumoasă decât atunci când este dăruită în
mod voluntar, nu când este cerută sau impusă.
Voi începeţi prin a face aranjamente de securitate, iar când
persoana partenerului moare, vă treziţi că iubiţi un obiect. O fiinţă
iubită este o persoană; o soţie devine un obiect. Soţul devine şi el
un obiect care trebuie păzit, posedat, controlat. Cu cât controlul
asupra sa este mai mare, cu atât mai mult îl ucideţi, căci el îşi
pierde libertatea. El rămâne lângă dumneavoastră, dar nu din
iubire, căci cum ai putea iubi pe cineva care te posedă? Nu mai
simţi că ai de-a face cu un prieten, ci cu un duşman.
Sexul generează gelozie, dar aceasta din urmă este un efect
secundar. De aceea, nu se pune problema să renunţaţi la gelozie,
căci nu puteţi renunţa la sex. Problema este cum puteţi transforma
sexul în iubire, căci numai atunci va dispărea gelozia.
Atunci când iubeşti cu adevărat pe cineva, iubirea ta
reprezintă cea mai bună garanţie de securitate. Atunci când iubeşti
cu adevărat, ştii că persoana iubită nu poate pleca cu altcineva. Şi
chiar dacă ar pleca, nu te-ai opune, căci în asemenea chestiuni nu
se poate face nimic. Ce s-ar putea face? Tot ce ai putea face ar fi
să o ucizi, dar o persoană moartă nu-ţi va mai folosi la nimic.
Atunci când iubeşti cu adevărat pe cineva, ai încredere în el.
Dacă totuşi te părăseşte, înseamnă că nu te-a iubit, şi oricum nu
poţi face nimic în această direcţie. Este o înţelegere superioară, pe
care numai iubirea o poate genera, şi care exclude cu totul gelozia.
Aşadar, dacă simţiţi o stare de gelozie, aflaţi că nu iubiţi. Nu
faceţi decât să jucaţi un joc, prin care ascundeţi dorinţa
dumneavoastră sexuală în spatele iubirii. Iubirea reprezintă doar o
faţadă. Realitatea pe care o ascunde este sexul.
/\

In India, gelozia este imensă, căci iubirea nu cslc permisă

aproape de loc. Majoritatea căsătoriilor sunt aranjate. Soţul se
teme întotdeauna. Ştiind că totul nu este decât un aranjament,
soţul se teme că soţia sa va pleca cu altcineva. La fel şi invers.
316
Căsătoria lor a fost aranjată de părinţi, de astrologi, de societate.
Nimeni nu i-a întrebat pe soţi. De multe ori, ei nici nu se cunosc
înainte de căsătorie. Acest lucru explică teama lor. Soţia se teme,
soţul se teme, şi amândoi se spionează reciproc. Cum s-ar mai
putea naşte iubirea în aceste condiţii?
Cum ar putea creşte iubirea pe acest sol al fricii? Cei doi pot
trăi împreună, dar nu putem vorbi de un trai în comun. Ei nu fac
decât să se tolereze reciproc, să meargă mai departe împreună,
într-o manieră chinuită. Este o chestiune de pragmatism. Poţi
gestiona o asemenea căsătorie, dar nu poţi cunoaşte fericirea în
mijlocul ei. Ea nu va deveni niciodată un eveniment festiv, o
sărbătoare. Va rămâne o afacere împovărătoare.
Şi astfel, soţul devine mort înainte de a muri. La fel şi soţia.
Căsnicia rămâne un aranjament între două persoane moarte care
nu fac decât să se răzbune reciproc, căci fiecare dintre ei l-a ucis
pe celălalt. O poveste care ar fi putut fi frumoasă devine un
coşmar: răzbunare, mânie, gelozie.
în Occident se petrece acelaşi fenomen, dar la extrema
opusă. Occidentalii au renunţat la căsătoriile aranjate, lucru
benefic, dar din păcate, el nu a condus la mai multă iubire, ci doar
la o eliberare a sexului. Când sexul devine liber, omul se teme
întotdeauna, căci el reprezintă prin esenţa lui un aranjament
temporar. Astăzi eşti cu această fată, dar ieri a fost cu altcineva, şi
mâine va pleca de asemenea cu o altă persoană. Ea nu îţi aparţine
decât în noaptea aceasta.
Cum ar putea fi această relaţie intimă şi profundă? Este
limpede că întâlnirea nu se poate produce decât la suprafaţă în
aceste condiţii. Fuziunea nu se poate produce, căci ea are nevoie
de timp, de maturizare, de o intimitate profundă, de traiul în
comun. Nu poţi avea acces la profunzimile ultime ale partenerului
după numai câteva clipe de plăcere...
Aceasta nu este o poveste de iubire, ci doar o întâlnire între
două cunoştinţe. Poţi chiar să nici nu îţi cunoşti
A

317
partenerul. In Occident este posibil să cunoşti o femeie în tren, să
faci dragoste cu ea şi apoi să scapi de ea la staţia următoare. De
multe ori nu îi afli nici măcar numele.
Atunci când sexul devine o afacere atât de trivială, în care
singurele care se întâlnesc sunt suprafeţele, profunzimile rămân
neatinse. Oamenii ratează adevărul, esenţa misterioasă, căci nu îţi
poţi cunoaşte propria profunzime decât atunci când altcineva o
scoate la lumină. Nu poţi deveni conştient de fiinţa ta interioară
decât cu ajutorul unei alte persoane. Adevărata iubire nu se
trezeşte în tine, scoţând la iveală profunzimile ultime ale fiinţei
tale, decât într-o relaţie de mare intimitate. Numai aşa poţi ajunge
să te descoperi pe tine însuţi.
Există numai două modalităţi de a face această descoperire.
Una este meditaţia, în care cauţi singur în profunzimile fiinţei
tale, fără ajutorul unei alte persoane, iar cealaltă este iubirea, în
care te foloseşti de ajutorul persoanei iubite. In acest fel, cei doi
îndrăgostiţi se ajută reciproc, creând un cerc perfect. Cu cât
iubirea este mai profundă, cu atât mai mare devine revelaţia legată
de sine. Gelozia nu poate creşte însă pe acest sol. Iubirea nu are
nimic de-a face cu gelozia. Cele două vibraţii nu pot convieţui
împreună. Iubirea are întotdeauna încredere. Chiar dacă partenerul
nu se ridică la înălţimea acestei încrederi, iubirea îl acceptă aşa
cum este, ştiind că, în caz contrar, l-ar distruge.
încrederea nu poate fi impusă cu forţa. Asta încearcă gelozia.
Ea face toate eforturile pentru a menţine un climat de încredere,
dar eşuează întotdeauna în demersul său, căci încrederea nu poate
fi menţinută cu forţa. Ori există, ori nu există. Mai mult decât atât
nu poţi face. Dacă există, bine. Dacă nu, cel mai bun lucru ar fi să
vă despărţiţi.
Nu vă luptaţi însă pentru a o impune, căci nu aveţi nici o
şansă. Nu faceţi decât să vă pierdeţi timpul şi să vă risipiţi viaţa.
Atunci când iubeşti pe cineva, iar fiinţa ta profundă comunică cu
fiinţa sa profundă, totul este minunat. Dacă nu puteţi trăi această
318
stare de comuniune reală, mai bine despărţiţi-vă din start. Nu
încercaţi însă să o impuneţi cu forţa, căci acest lucru este
imposibil. Nu numai că vă veţi pierde timpul, dar vă veţi şi răni
reciproc. La sfârşit, veţi relua întregul proces alături de o altă
persoană, repetând însă aceleaşi greşeli.
Dacă nu există încredere, despărţiţi-vă. Cu cât mai repede, cu
atât mai bine. In caz contrar, capacitatea dumneavoastră a de a
iubi va fi profund afectată. Dacă vă veţi despărţi rapid, capacitatea
dumneavoastră de a iubi va rămâne intactă şi veţi putea relua
acelaşi proces alături de o altă persoană, mai potrivită - poate -
pentru dumneavoastră.
Viaţa este scurtă, iar capacitatea de a iubi a omului foarte
delicată. Ea poate fi cu uşurinţă distrusă, după care nu se mai
poate face nimic.
Am auzit că Winston Churchill a fost invitat odată să
vorbească într-un mic club de prieteni. Toată lumea ştia că
Churchill era un beţivan notoriu. De aceea, toţi s-au amuzat atunci
când gazda l-a prezentat pe Churchill cu aceste cuvinte: „Sir
Winston a băut atât de mult vin încât dacă l-am turna în această
sală, nivelul lichidului mi-ar ajunge până la înălţimea capului“.
Sala era foarte mare şi era evident că omul glumea.
Winston Churchill s-a ridicat, a privit undeva în zare, apoi
spre tavan, care era foarte sus, după care a spus cu tristeţe: „Mai
am atât de mult, şi mi-a rămas atât de puţin timp“.
La fel stau lucrurile şi cu iubirea: sunt foarte multe lucruri de
făcut, iar timpul este foarte scurt. De aceea, nu vă risipiţi energia
în certuri, gelozie şi conflicte. Mergeţi mai departe, dar dacă vă
despărţiţi, faceţi-o într-o manieră prietenească.
Căutaţi o altă persoană, care să vă iubească. Nu vă
cramponaţi de cineva cu care nu vă potriviţi. Nu vă înfuriaţi, căci
este inutil, şi nu încercaţi să impuneţi cu forţa un climat de
încredere acolo unde nu există. Este un demers sortit din start
319
eşecului. Vă veţi pierde timpul şi energia, şi nu veţi înţelege acest
lucru decât atunci când va fi prea târziu. De aceea, despărţiţi-vă şi
continuaţi să căutaţi.
Iubirea are întotdeauna încredere. Dacă descoperă că îi este
imposibil să menţină acest climat, ea preferă să se despartă într-o
manieră prietenească. Nu se ceartă niciodată. Sursa geloziei este
sexul. De aceea, descoperiţi mai întâi iubirea. Nu vă limitaţi la o
relaţie exclusiv sexuală.
India a dat greş cu căsătoriile sale aranjate. Occidentul a
eşuat si el cu „iubirea sa liberă“.
Indienii nu cunosc iubirea din cauza calculelor făcute de
părinţii lor. Societatea indiană nu le permite tinerilor să se
îndrăgostească, ştiind că acest lucru poate fi periculos. Nimeni nu
poate şti din start unde poate conduce această stare. Liderii indieni
s-au dovedit inteligenţi, dar această inteligenţă a sufocat din start
iubirea.
Occidentalii nu sunt la fel de deştepţi, dar au un spirit rebel şi
mult mai tânăr, aproape copilăresc. Ei au eliberat sexualitatea,
punând-o la dispoziţia tuturor. Nu este nevoie să cauţi prea
departe pentru a găsi iubirea. Mai bine bucură-te de sex. Poţi
scăpa astfel mult mai ieftin!
Occidentul a ratat iubirea din cauza sexului. Orientul a ratat-
o din cauza institutiei căsătoriei. Un om lucid nu se simte însă nici
occidental, nici oriental. Iubirea nu are o poziţie geografică.
Concentraţi-vă eforturile asupra iubirii. Cultivaţi-o în inima
dumneavoastră, căci o inimă plină de iubire atrage întotdeauna o
altă inimă, la fel de iubitoare. Veţi găsi cu siguranţă persoana care
vi se potriveşte. Dacă sunteţi însă gelos, dacă nu vă interesează
decât sexul, dacă nu trăiţi decât pentru a vă asigura o securitate
aparentă, nu veţi găsi niciodată o asemenea persoană.
Iubirea este o cale periculoasă şi numai cei curajoşi pot
călători pe ea. La fel ca şi meditaţia, ea nu se adresează decât celor
320
curajoşi. Nu poţi cunoaşte însă divinitatea decât mergând pe una
din aceste două căi: iubirea sau meditaţia. Descoperiţi care este
calea care vi se potriveşte şi împliniţi-vă destinul.
Ce vrei să spui atunci când afirmi: „Meditaţi asupra
problemelor cu care vă confruntaţi“? Oferă-mi o explicaţie direct
legată de problema geloziei, cu care mă confrunt.
Atunci când vă recomand să meditaţi asupra unei probleme,
nu mă refer în nici un caz la un proces de gândire. Nu vreau să
spun că trebuie să vă concentraţi asupra ei, nici chiar să o
contemplaţi. Atunci când vorbesc de meditaţie, eu mă refer la un
proces prin care deveniţi martor. Oricare ar fi problema cu care vă
confruntaţi - mânia, gelozia, sexualitatea, lăcomia, egoul -
remediul este unul si acelaşi.
7 î

Dacă suferiţi de gelozie, priviţi cu luciditate şi detaşare felul

în care apare acest sentiment în fiinţa dumneavoastră, în care pune
stăpânire pe dumneavoastră, în care vă întunecă minţile,
încercând să vă manipuleze. Priviţi cu luciditate maniera în care
acţionează, încercând să vă atragă pe căi pe care nu aţi fi dorit
niciodată să mergeţi, creând o stare inevitabilă de frustrare,
distrugându-vă energia şi lăsându-vă deprimat. Priviţi toate aceste
lucruri.
Nu adoptaţi însă o atitudine de condamnare, căci în acest fel
începe deja procesul de gândire. Priviţi faptele în faţă, fără nici o
atitudine negativă, fără a le condamna, fără a le aprecia în nici un
fel. Lăsaţi o distanţă între dumneavoastră şi respectivele fapte, ca
şi cum nu aţi avea nimic de-a face cu ele. Examinaţi-le ştiinţific,
la fel cum procedează savanţii în laboratoarele lor.
Una dintre cele mai importante descoperiri ştiinţifice la nivel
planetar a fost observaţia lucidă, nedublată de judecăţi de valoare.
Atunci când face experimente, un savant nu se grăbeşte să tragă
concluzii. Dacă ar porni de la nişte premise preconcepute, nu ar
mai fi om de ştiinţă. Concluziile sale i-ar influenţa experimentul.
321
 Am citit odată o carte... In America, oamenii sunt foarte
superstiţioşi. Ei se tem de numărul 13. De pildă, în hotelurile
americane nu veţi găsi niciodată camere cu numărul 13. După 12
vine 14, căci nimeni nu doreşte să stea într-o cameră cu numărul
13. Nu există nici chiar un etaj cu numărul 13! După etajul 12 vine
etajul 14, căci cine ar dori să stea la etajul 13?
Cineva a scris aşadar o carte, în care a adunat sute de fapte,
care demonstrau că această teamă de numărul 13 nu este o simplă
superstiţie, ci un adevăr. Autorul a adunat informaţii despre
persoane care s-au sinucis pe data de 13. Evident, mii de oameni
se sinucid în această dată, Ia fel cum se sinucid însă şi pe data de
12, şi pe 14 etc., dar omul nostru nu a adunat decât faptele care s-
au petrecut pe data de 13. Nu i-a fost greu să adune numeroase
dovezi, căci statistica îţi permite să tragi orice concluzie doreşti.
Dintre miile de fapte, le-a adunat numai pe acelea în care oamenii
se aruncau de la etajul al 13-lea, sau din camere cu numărul 13...
Când şi-a terminat lucrarea, omul mi-a adus-o să o citesc. I-am
spus:
- Ai făcut un lucru extraordinar!
Mi-a răspuns:
- Am lucrat aproape cinci ani la ea.
Adunase milioane de fapte. A adăugat:
- Cine mai poate spune acum că totul e doar o superstiţie?
r\

- Ar mai trebui să faci un lucru, i-am spus eu. Iţi va

/V

mai lua cinci ani, dar merită. încearcă acum să găseşti toate faptele
referitoare la numărul 12!
Omul pornise de la o părere preconcepută: că era ceva în
neregulă cu numărul 13, că acesta atrăgea ghinion. De aceea, a
ajuns exact la concluzia de la care pornise.
- După ce termini cu numărul 12, am continuat eu, mai fă
ceva. Studiază timp de cinci ani toate faptele pozitive care se
petrec în legătură cu numărul 13. Caută poveşti legate de camere
de hotel cu numărul 13, cu etajul 13 de la diferite hoteluri, cu ziua

322
de 13, şi află toate lucrurile pozitive care se petrec. Abia atunci
vei putea trage o concluzie cu adevărat ştiinţifică. Până atunci, nu
putem vorbi decât de o prejudecată.
Concluziile a priori fac din voi nişte credincioşi, nu nişte
oameni de stiintă.
5 7 J

Revenind la oile noastre, atunci când vă spun că trebuie să

meditaţi, mesajul meu este să priviţi cu detaşare şi luciditate. Fiţi
la fel ca un om de ştiinţă în laboratorul său.
A

In cazul de faţă, laboratorul este mintea. Observaţi faptele, dar

fără păreri preconcepute. Nu condamnaţi, nu aprobaţi. Nu spuneţi
niciodată: „Gelozia este ceva rău“. Cine ştie? Nu spuneţi: „Mânia
este ceva rău“. Da, vi s-a spus acest lucru, dar una este ce spun
ceilalţi şi alta este experienţa directă. Experimentaţi cu existenţa.
Nu vă grăbiţi să spuneţi da sau nu până când nu aţi trecut personal
printr-o experienţă. Nu emiteţi judecăţi de valoare. Veţi constata
cu surprindere că în urma acestui proces, gelozia sau mânia devin
ele însele nişte miracole.7

Ce se întâmplă atunci când priveşti cu luciditate, fără păreri

preconcepute? începi să vezi prin lucruri. Gelozia devine
transparentă. Ii înţelegi imediat stupiditatea. Nu este o decizie
personală, o concluzie a minţii. Dacă aţi tras deja o asemenea
concluzie, aţi ratat întregul proces.
Totul se petrece de la sine, fără nici o decizie personală. Pur şi
simplu veţi vedea lucrurile aşa cum sunt. Ce este
A

această gelozie? In ce constă energia ei? Priviţi-o în faţă, la fel

cum aţi privi un trandafir. Când mintea nu a tras deja concluzii
preconcepute, vederea este foarte clară. Priviţi faptele, iar ele vor
deveni transparente. Veţi înţelege astfel
A

cât de stupidă este gelozia. In acest fel, ea va dispărea de la sine.

Nu va fi nevoie să renunţaţi dumneavoastră la ea.

Doamna Weissman şi-a comandat un portret. Când artistul a

terminat, el i l-a prezentat:
323
 - Cum vă place?
- E drăguţ, a răspuns ea, dar aş dori să adăugaţi o brăţară de
aur pe fiecare încheietură, un colier de perle la gât, nişte cercei cu
rubine la urechi, o tiară cu smaralde, iar pe fiecare deget aş dori să
apară câte un inel cu un diamant de 20 de carate.
- Bine, i-a spus artistul, uimit, dar nu înţeleg... De ce doriţi
să distrugeţi un tablou bun cu toate aceste podoabe vulgare?
- Soţul meu aleargă după o fetişcană, i-a explicat doamna
Weissman. De aceea, când voi muri, doresc ca tipa să
înnebunească văzând că nu primeşte bijuteriile pe care le-am
purtat eu.

Priviţi-vă în faţă gelozia şi veţi vedea cât de tare vă

înnebuneşte! Simpla privire vă va vindeca.
Reţineţi: eu nu vă învăţ să renunţaţi la gelozie. Cei care vă
spun că trebuie să renunţaţi la ea nu înţeleg nimic. Eu vă învăţ
doar să priviţi cu luciditate, cu detaşare, să meditaţi, şi tot ceea ce
este stupid va dispărea de la sine
- căci cine este dispus să poarte în continuare nişte podoabe
stupide? Dacă nu veţi realiza personal această stupiditate, nu vă
va rămâne decât să o reprimaţi, să o condamnaţi. Nu o veţi
cunoaşte personal. O veţi arunca la subsolul subconştientului
dumneavoastră, unde va continua să fiarbă, amplificându-se.
Această creştere este chiar mai periculoasă, căci ea se produce în
subteran. Va fi o creştere canceroasă, care se va răspândi,
afectându-vă întreaga viaţă. Mai devreme sau mai târziu, va
exploda, iar în acel moment vă va distruge.

Paddy a primit cinci ani de puşcărie, împreună cu prietenii

săi, un englez şi un scoţian. Judecătorul le-a spus celor trei că pot
lua cu ei în puşcărie un singur lucru: ceea ce îşi doresc mai mult
pe lume. Englezul a optat pentru o blondă, scoţianul pentru o ladă
de whisky, iar Paddy pentru mai multe cartuşe de ţigări. După
trecerea celor cinci ani, cei trei au fost eliberaţi pe rând. Englezul
324
a ieşit alături de blonda sa, arătând complet epuizat. Scoţianul a
ieşit sughiţând şi împleticindu-se. Ultimul care a ieşit a fost
Paddy, cu o mină extrem de frustrată. Care credeţi că au fost
primele sale cuvinte:
- Are cineva un foc?

De ce mă tem atât de tare atunci când cineva încearcă să se

apropie de mine?
Toată lumea se teme mai mult sau mai puţin. Aşa se explică
de ce nimeni nu le permite celor din jur să se apropie prea tare de
el, de ce toţi oamenii evită iubirea. Uneori, ei o evită chiar în
numele iubirii. Oamenii se ţin reciproc la distanţă. Ei nu le permit
celor din jur să se apropie dincolo de o anumită limită.
De ce există această teamă? Oamenii se tem ca ceilalţi să nu
descopere golul lor interior dacă se apropie prea tare. Nu este o
teamă de ceilalţi, ci de sine. Voi nu v-aţi putut accepta niciodată
golul interior. V-aţi creat o suprafaţă extrem de sofisticată, o faţă
frumoasă şi zâmbitoare, cuvinte bine alese, un corp elegant, pe
scurt, o persona perfectă. A

Aceasta este însă numai suprafaţa dumneavoastră. In spatele

ei se ascunde un gol imens. De aceea, vă temeţi că dacă cineva se
apropie prea tare, va putea vedea dincolo de mască, dincolo de
surâsul dumneavoastră elegant, dincolo de cuvinte. Iar acest lucru
vă înspăimântă. Ştiţi foarte bine că dincolo nu mai există nimic.
Totul există doar la suprafaţă, nu aveţi nici un pic de profunzime.
De aici teama.
Nu vreau să spun cu asta că nu aţi putea avea o anumită
profunzime. Orice om dispune de o asemenea profunzime, dar
nimeni nu face primul pas. Acesta constă în a accepta golul
interior cu bucurie, detaşându-te de el. Dacă veţi continua să-l
evitaţi la infinit, nu veţi permite nimănui să se apropie de
dumneavoastră. Dacă vă veţi bucura de acest gol interior, veţi fi
cât se poate de deschis şi îi veţi invita pe cei din jur să se apropie
şi să privească în altarul intimităţii dumneavoastră. Atunci când
325
este acceptat, acest vid capătă o anumită calitate. Când este
respins, el capătă o calitate cu totul diferită. Diferenţa se produce
în mintea dumneavoastră. Dacă îl respingeţi, golul interior
seamănă cu moartea. Dacă îl acceptaţi, el devine însăşi sursa
vieţii.
Numai meditaţia vă va ajuta să vă deschideţi în faţa celor din
jur. Numai ea vă poate permite să conştientizaţi golul interior cu
bucurie, ca pe o sărbătoare, ca pe o muzică celestă. Numai ea vă
va ajuta să scăpaţi de această teamă în faţa propriei goliciuni
interioare, transformând-o într-un veritabil altar, într-un refugiu,
într-un adăpost. Ori de câte ori veţi fi obosit, vă veţi putea retrage
în acest adăpost, veţi putea dispărea în el. Când veţi începe să vă
iubiţi golul interior, bucurându-vă de el, mii de lotuşi vor înflori
pe lacul acestui vid.
Dar voi vă temeţi atât de tare de acest gol încât refuzaţi să îl
priviţi în faţă. Faceţi toate eforturile de a-1 evita. Preferaţi să
ascultaţi un radio, să mergeţi la film, să priviţi la televizor, să citiţi
ziarul sau un roman poliţist, să faceţi orice, numai să-l evitaţi.
Când sunteţi prea obosiţi, adormiţi şi visaţi, dar continuaţi să nu-1
priviţi în faţă, să nu vă apropiaţi niciodată prea tare de el, să nu-1
îmbrăţişaţi. Aceasta este explicaţia.
Mă întrebaţi: „De ce mă tem atât de tare atunci când
/V

cineva încearcă să se apropie de mine?“ Intr-un fel, este o mare

revelaţie. Toată lumea se teme de acest lucru, dar puţini oameni
reuşesc măcar să-l conştientizeze.
Lumea se fereşte de intimitate, de apropiere. Oamenii le
permit celor din jur să se apropie numai în anumite condiţii foarte
stricte: de pildă, să le fie soţ sau soţie, să doarmă noaptea cu ei în
pat. Chiar şi aşa, ei mai continuă să menţină un zid invizibil faţă
de celălalt. Cercetaţi acest lucru şi veţi descoperi un zid foarte
transparent, un zid din sticlă, care continuă să vă despartă de
partenerul de viaţă. Dincolo de el nimeni nu are acces, nici chiar
soţul sau soţia. Cele două intimităţi nu se întâlnesc niciodată.
326
Fiecare are propriile sale secrete. Nimeni nu este 100% deschis
faţă de celălalt.
Nici chiar atunci când iubiţi voi nu îi permiteţi celuilalt să
pătrundă până la capăt în fiinţa voastră. Reţineţi însă: dacă aţi
face-o, aţi experimenta o stare de beatitudine pc care acum nu o
cunoaşteţi. Când corpurile a doi îndrăgostiţi fuzionează, ei trăiesc
o stare de orgasm fizic. Când două minţi fuzionează, se produce
un orgasm psihologic. Când două spirite devin una, orgasmul este
spiritual.
Mulţi dintre cei de fată nu au auzit de ultimele două
> ? categorii de orgasme. Chiar şi
orgasmul fizic este o raritate printre oameni. Foarte puţini oameni
ating orgasmul fizic; de aceea, au şi uitat că acesta există. Ei
confundă ejacularea cu orgasmul. Bărbaţii sunt convinşi că au
orgasm, pentru că ejaculează. 80% dintre femei cred că nu au
orgasm, pentru că în cazul lor nu se produce o ejaculare, la fel ca
în cazul bărbaţilor. Ejacularea nu are însă nimic de-a face cu
orgasmul. Ea nu reprezintă altceva decât o eliberare locală, o
pierdere de energie sexuală. O pierdere reprezintă un fenomen
negativ. Orgasmul este cu totul altceva. El reprezintă un dans al
energiilor, nu o pierdere. Orgasmul este o stare extatică, în care
energia începe să curgă liber, inundând întregul corp. Este o stare
fizică, dar nu sexuală. Fiecare celulă a corpului se bucură de ea.
Este o stare regeneratoare, urmată de o mare pace.
Oamenii nu trăiesc prea des nici măcar această stare. Cum să
le vorbeşti atunci de orgasmul psihologic? Atunci când îi permiţi
unei persoane să se apropie foarte mult de tine - unui prieten, unei
iubite, unui fiu, unui părinte, unui maestru, nu contează cui - când
îi permiţi să vină atât de aproape încât minţile voastre se
întrepătrund, se produce un salt într-o altă dimensiune, mult
superioară orgasmului fizic.
Pentru cel care cunoaşte orgasmul psihologic, orgasmul fizic îşi
pierde complet atractivitatea. El devine un biet substitut.
A

327
 In mod similar, orgasmul psihologic nu se compară nici pe
departe cu cel spiritual, care se produce atunci când două spirite
fuzionează. Prin spirite înţeleg două viduri, două zerouri. Reţineţi:
două corpuri se pot atinge. Ele nu pot fuziona cu adevărat, din
cauza densităţii materiei. Cum ar putea ocupa acelaşi spaţiu două
corpuri fizice? Este imposibil. In cel mai bun caz, tot ce pot face
ele este să se apropie foarte mult. Chiar şi în iubirea sexuală, cele
două corpuri nu ating o stare de fuziune reală. Penetrarea este
extrem de superficială, o simplă atingere - căci două obiecte fizice
nu pot coexista în acelaşi spaţiu. Dacă eu stau în acest scaun,
nimeni altcineva nu mai poate sta în el. Dacă o piatră ocupă un
anumit loc, nu mai poţi pune altceva în acel loc, căci spaţiul este
ocupat.
Obiectele fizice ocupă un anumit spaţiu. De aceea, ele nu
pot decât să se atingă. Aşa se explică toate suferinţele legate de
iubire. Cei care nu cunosc decât iubirea fizică se vor simţi
întotdeauna mizerabil, căci ei nu pot decât să se atingă reciproc,
iar marea aspiraţie interioară a sufletului lor este să fuzioneze cu
partenerul. Două obiecte fizice nu pot deveni însă unul. Este
imposibil.
Comuniunea este ceva mai bună în cazul a două minţi.
Acestea se pot apropia mult mai mult. Nici chiar două gânduri nu
pot ocupa însă acelaşi spaţiu, căci şi ele sunt tot nişte obiecte,
chiar dacă subtile. Atingerea lor este mult mai intimă, la fel ca
între două lichide, dar tot mai există o diviziune subtilă. Când se
întâlnesc corpurile a doi îndrăgostiţi, ele par nişte pietre care se
ating. Când se întâlnesc două minţi, este ca şi cum ai amesteca
apa cu uleiul. Comuniunea este mult mai bună, dar fuziunea tot nu
este deplină.
Două gânduri nu pot ocupa niciodată acelaşi spaţiu. Mintea
nu se poate gândi niciodată la două lucruri simultan. Pentru ca un
alt gând să poată pătrunde în ea, primul trebuie să plece. La un
anumit moment, în minte nu poate exista mai mult de un singur

328
gând. De aceea, chiar şi prieteniei îi lipseşte ceva. Orgasmul
psihologic este superior celui fizic, dar nu se compară cu cel
spiritual.
Penetrarea spirituală este singura posibilitate de a fuziona
plenar cu altcineva - căci spiritul înseamnă spaţiu vid. Două viduri
pot fi împreună. Dar de ce numai două? ÎNTREGUL vid al lumii
poate fi una cu vidul individual, ocupând acelaşi spaţiu. Acest
lucru este simplu, căci vidul nu este solid, la fel ca obiectele, nici
lichid, la fel ca apa sau gândurile. El nu conţine nimic în sine.
Puteţi deveni una cu oricât de multe viduri doriţi.
Atunci când veţi deveni capabili să vă conştientizaţi şi să vă
bucuraţi de vidul individual, le veţi putea permite celor din jur să
se apropie de dumneavoastră. Mai mult decât atât, ei vor fi
întotdeauna bineveniţi în fiinţa dumneavoastră, căci nimeni nu
poate pătrunde în fiinţa altcuiva dacă nu se deschide la rândul lui.
Nu există nici o altă cale.
De aceea, mi se pare de bun augur faptul că mă întrebaţi de
ce vă temeţi atunci când altcineva se apropie de
A . f

dumneavoastră. înseamnă că aţi devenit cât de cât conştient de

vidul dumneavoastră interior. Acum, tot ce aveţi de făcut este să
vă amplificaţi această conştientizare. Transformaţi-o într-o
experienţă sublimă. Pătrundeţi în acest vid şi veţi avea surpriza să
constataţi că vidul este tot una cu meditaţia, cu ceea ce eu numesc
divinitate. Veţi deveni astfel un templu, deschis în faţa oricărui
străin care doreşte să intre înăuntru.

De ce fac femeile atâtea eforturi pentru a fi atrăgătoare în

faţa bărbaţilor, deşi pe de altă parte resping în mod atât de
categoric dorinţele sexuale ale acestora?
Aceasta este o strategie politică. Femeilor le place să fie
atrăgătoare, căci acest lucru le conferă putere. Cu cât sunt mai
atrăgătoare, cu atât mai mare este puterea lor asupra bărbaţilor. Şi
cine nu doreşte să fie puternic? Majoritatea oamenilor luptă
329
întreaga lor viaţă pentru putere.
De ce vă doriţi voi atât de mult banii? Pentru putere. De ce
vă doriţi să deveniţi prim miniştri sau preşedinţi de ţară? Pentru
putere. De ce vă doriţi respectabilitate, prestigiu? Pentru putere.
De ce vreţi să deveniţi sfinţi? Pentru putere.
Oamenii caută cu toţii puterea, deşi fac acest lucru în
maniere diferite. Voi nu le-aţi lăsat femeilor altă sursă de putere
decât trupul lor. Aşa se explică de ce sunt atât de interesate să
devină atrăgătoare. Nu aţi remarcat că femeile moderne sunt mai
puţin interesate de acest lucru? De ce credeţi că se întâmplă aşa
ceva? Pentru că au căpătat drepturi politice pe care altădată nu le
aveau.
Femeia modernă nu mai este la fel de înlănţuită ca altădată.
Ea se poate lupta direct cu bărbatul pentru un grad universitar, ca
om de afaceri sau în plan politic. De aceea, nu mai este atât de
preocupată să devină atrăgătoare.
Bărbaţii nu au fost niciodată foarte preocupaţi de înfăţişarea
lor fizică. De ce? Acesta a fost dintotdeauna apanajul femeilor,
căci a fost unica sursă de putere la care aveau acces acestea.
Bărbaţii aveau la dispoziţie atât de multe alte surse încât
cultivarea înfăţişării fizice i-ar fi făcut să pară mai degrabă
efeminaţi, ridicoli.
Lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Au existat în trecut
epoci în care femeile erau la fel de libere ca bărbaţii. Aceştia din
urmă erau în acele vremuri la fel de interesaţi de înfăţişarea lor ca
şi femeile. Priviţi imaginea lui Krishna
- cât de frumoase sunt robele sale din mătase, câte podoabe
poartă, ce cercei, ce coroană făcută din pene de păun. Frumuseţea
lui este orbitoare.
A

In acele vremuri, bărbaţii şi femeile erau liberi. Puteau face

orice doreau. A urmat apoi o epocă lungă şi întunecată, în care
femeile au fost reprimate. Motivul? Preoţii şi aşa-zişii voştri sfinţi.
Sfinţii voştri s-au temut întotdeauna de femei,
? 5 1 ? 7

330
căci acestea par atât de puternice. Ar putea anula sfinţenia unui
sfânt în numai câteva minute.
Se spune că o mamă încearcă timp de 25 de ani să facă din
fiul ei un înţelept, după care vine o altă femeie şi în numai două
minute face din el un nătâng. Aşa se explică de ce nu-şi pot ierta
niciodată soacrele nurorile. Niciodată! Timp de 25 de ani s-au
chinuit să facă din fiii lor nişte oameni inteligenţi, şi în numai
două minute totul s-a dus pe apa sâmbetei! Cum le-ar putea ierta
ele pe aceste femei?
Din cauza sfinţilor voştri femeile au fost condamnate. > ■>

Teama lor în faţa femeilor a condus la reprimarea acestora.

Nemaiavând la dispoziţie nici o altă sursă de putere, de
competiţie, femeile au început să cultive unicul lucru care nu le
putea fi luat: frumuseţea lor fizică.
Mă întrebaţi: „De ce fac femeile atâtea eforturi pentru a fi
atrăgătoare în faţa bărbaţilor?“ Pentru putere. Cine nu doreşte să
fie puternic? Până când nu va înţelege că puterea este distructivă,
violenta, că nu aduce nimic bun, omul va continua să fie fascinat
de ea.
Mă întrebaţi apoi: dacă tot fac atâtea eforturi pentru a fi
atrăgătoare, de ce îi resping femeile pe bărbaţi? Din acelaşi motiv.
Femeia nu îşi poate păstra puterea decât dacă aţâţă bărbatul, la fel
ca momeala pusă în faţa câinilor la curse, atât de aproape, şi totuşi
imposibil de prins. Numai aşa devine ea cu adevărat puternică.
Dacă le-ar cădea prea uşor pradă bărbaţilor, puterea sa ar dispărea
imediat. De îndată ce bărbaţii le exploatează sexualitatea, de
îndată ce se folosesc de ele, puterea femeilor dispare. De aceea,
ele îşi cultivă atractivitatea, dar îi ţin pe bărbaţi la distanţă. îi
provoacă, îi seduc, dar când aceştia se apropie prea tare, le spun
pur şi simplu nu.
Logica este simplă. Dacă ar spune da, ar fi reduse la un
simplu mecanism; ar fi folosite. Şi nimănui nu-i place să fie
folosit. Este reversul aceleiaşi politici a puterii. Puterea înseamnă
capacitatea de a te folosi de ceilalţi. Dacă altcineva se foloseşte de
331
tine, puterea ta dispare. Eşti redus la neputinţă.
De aceea, nici unei femei nu-i place să fie folosită. Iar
bărbaţii s-au folosit de ele timp de milenii la rând. Iubirea a
devenit ceva dispreţuit. Ea ar trebui să fie valoarea supremă, dar
nu este - căci bărbaţii s-au folosit de femei, iar acestea s-au opus
în mod natural. Nimănui nu-i place să devină o marfă.
Aşa se explică de ce atâţia soţi dau din coadă în faţa soţiilor
lor, care se pretind nişte sfinte, mai presus de prostiile care le trec
prin minte bărbaţilor lor. Femeile pretind că nu sunt interesate de
sex, că acesta este ceva „oribil“. Vă asigur că sunt la fel de
interesate de sex ca şi voi, dar nu-şi pot manifesta acest interes,
căci în caz contrar v-aţi grăbi imediat să abuzaţi de ele, folosindu-
le la fel ca pe o marfă.
De aceea, femeile continuă să îşi cultive atractivitatea,
contestându-vă apoi dreptul de a vă bucura de ea. Aceasta este
satisfacţia puterii. Mai întâi vă atrag, ca şi cum aţi fi nişte păpuşi
trase de sfori, după care vă spun nu, reducân- du-vă la neputinţă.
Veţi continua apoi să daţi din coadă în faţa lor, iar ele se vor
bucura.
Această poveste este murdară. Ea înlocuieşte iubirea cu o
politică a puterii. Situaţia trebuie schimbată, iar acest lucru nu este
posibil decât prin crearea unei noi umanităţi, a unei lumi noi, în
care iubirea să nu mai fie o chestiune de putere. Lăsaţi măcar
iubirea în afara jocurilor voastre de putere. N-aveţi decât să vă
bucuraţi în continuare de bani, de puterea voastră, dar lăsaţi
iubirea în afara acestei politici.
Iubirea are o valoare imensă. Nu faceţi din ea o marfă ieftină.
Din păcate, voi aţi procedat exact invers.

Recrutul a sosit la garnizoana Legiunii Franceze din deşert.

Curios, şi-a întrebat caporalul ce poate face un bărbat pentru a se
distra în acest loc izolat.
Caporalul i-a zâmbit cu înţelegere şi i-a răspuns:
- Vei vedea.
332
 Tânărul a rămas uimit.
- Bine, dar, din câte remarc, aveţi mai bine de 100 de bărbaţi
la această garnizoană, şi nici o femeie.
- Vei vedea, a repetat caporalul.
A t

In după-amiaza aceleiaşi zile, în curtea interioară a

garnizoanei au fost aduse 300 de cămile. Ca la un semnal, bărbaţii
parcă au înnebunit. Ei s-au repezit asupra cămilelor şi au început
să facă dragoste cu ele.
Recrutul şi-a văzut caporalul grăbindu-se pe lângă el şi l-a
prins de mânecă.
- Acum văd ce-ai vrut să spui, dar tot nu înţeleg. Sunt 300
de cămile şi numai 100 de bărbaţi. De ce se grăbeşte atunci toată
lumea să pună mâna pe o cămilă?
- Ce? i-a replicat caporalul, şocat. Vrei să rămânem cu cele
urâte?

Nimeni nu doreşte să rămână cu o parteneră urâtă, chiar dacă

este vorba de o simplă cămilă. De aceea, femeile fac toate
eforturile să devină frumoase, sau cel puţin să arate astfel. De
îndată ce îi prind pe bărbaţi în mrejele lor, ele încearcă să scape,
căci totul nu este decât un joc. Dacă bărbaţii încearcă să se
îndepărteze, ele se apropie din nou de ei. Dacă bărbaţii se apropie,
ele se îndepărtează. Este un simplu joc, care nu are nimic de-a
face cu iubirea. Este de-a dreptul inuman, dar aşa se întâmplă
lucrurile de secole şi aşa vor rămâne, până când nu veţi schimba
ceva în profunzime.
Reţineţi: orice fiinţă are o demnitate a ei şi nimeni nu are
dreptul să o reducă la o simplă marfă, la un obiect. Respectaţi-i pe
bărbaţi şi respectaţi în egală măsură femeile, căci esenţa lor este
deopotrivă divină.
Cât despre ideea că bărbatul este cel care face dragoste cu
femeia, uitaţi de ea, căci este o prostie. Ea conduce la impresia că
bărbatul este cel care acţionează, iar femeia nu este decât un
333
obiect asupra căruia acţionează acesta. Expresia este înşelătoare,
creând sentimentul că bărbatul reprezintă partea activă, iar femeia
partea pasivă, receptivă. Aceasta impresie este profund greşită.
Ambele părţi participă în egală măsură la jocul amoros, ambele
sunt active, chiar dacă în maniere diferite. Receptivitatea este
maniera femeii de a participa la joc, dar ea nu are nimic de-a face
cu pasivitatea inertă.
Nu trebuie să credeţi că numai voi sunteţi cei care acţionaţi
asupra femeilor. Ele acţionează în egală măsură asupra voastră.
Fiecare din cele două părţi are un rol de o importanţă covârşitoare
în jocul amoros - dăruindu-se celuilalt, oferindu-şi energia.
Fiecare reprezintă o ofrandă în templul iubirii, în templul zeului
iubirii. In urma acestui act de dăruire, zeul iubirii pune stăpânire
pe amândoi. Este un moment foarte sacru. Cine îl percepe ca atare
îşi schimbă radical comportamentul faţă de partener.
Nu este nimic rău în a încerca să fii frumos. Urâţenia apare
doar atunci când această frumuseţe este doar aparentă. Nu este
nimic rău în a încerca să fii atrăgător. Urâţenia apare doar atunci
când te foloseşti de atractivitatea ta pentru a-i manipula pe alţii.
Manipularea este un act de viclenie. De altfel, toţi oamenii sunt
frumoşi în mod natural. Nu aveţi nevoie de machiaje pentru a
deveni mai frumoşi. Machiajul este ceva urât. Adevărata
frumuseţe se manifestă prin simplitate, prin inocenţă, prin
naturaleţe şi spontaneitate. Nu folosiţi această frumuseţe ca o armă
în politica puterii, în acest fel, nu veţi face decât să o profanaţi.
Veţi comite un sacrilegiu. A

Frumuseţea este un dar al naturii. Impărtăşiţi-o, dar nu vă

folosiţi de ea pentru a-i domina pe ceilalţi, pentru a-i supune.
Soţul meu mă iubeşte atât de mult încât nu s-a gândit
niciodată la o altă femeie, deşi trăim împreună de aproape 25 de
ani. Aproape că nu-mi vine sa cred, dar este adevărat. Ce poţi să-
mi spui în legătură cu acest lucru?
Nici mie nu-mi vine să cred!
334
 A fost odată un om al cărui nume era: Incredibil. Era
căsătorit cu o femeie foarte drăguţă şi cei doi alcătuiau împreună
un cuplu foarte reuşit.
A

Intr-o zi, Incredibil s-a simţit atât de bolnav încât şi-a dat
seama că este pe moarte. De aceea, el şi-a chemat soţia şi i-a spus:
- Draga mea, am suportat întreaga mea viaţă acest nume
idiot. Acum, că sunt pe moarte, te rog să-mi promiţi un singur
lucru: că nu vei pune acest nume pe mormântul meu. Poţi să
gravezi pe piatra de mormânt câteva rânduri sau să îmi pui o
fotografie, dar nu pomeni nimic de nume, căci nu doresc să îl port
cu mine în eternitate.
Soţia a fost de acord. După ce omul a murit, ea i-a aşezat pe
mormânt o piatră pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Aici
odihneşte un bărbat care nu si-a înşelat
7 7
1 7 1

niciodată soţia“.
■t

Toţi drumeţii care treceau pe lângă mormântul omului nostru

nu aveau însă decât un singur comentariu de făcut: „Incredibil!“

Aşadar, fie soţul dumneavoastră este mort, fie este nebun.

Sau poate că v-aţi căsătorit cu un Buddha! Dar mă întreb ce face
un tip ca Buddha lângă dumneavoastră?

Două prietene vorbeau odată pe plajă:

- Desigur, toate aceste fete tinere, aproape complet
dezbrăcate, reprezintă o tentaţie constantă pentru soţii noştri..., a
spus una.
- Poate, i-a răspuns cealaltă, dar eu am o încredere absolută
în soţul meu. Acesta este îndrăgostit nebuneşte de mine.
- O, i-a spus prima, şi nu are nici un moment când îşi revine
la normal?

Atunci când iubeşte pe cineva, bărbatul (la fel ca şi femeia)

va iubi cu siguranţă mai multe persoane, căci iubirea nu poate fi
limitată la o singură persoană. Dacă există, ea nu poate fi limitată.
335
Dacă nu există deloc, atunci problema dispare din start.
Iubirea este ca respiraţia. Nu poţi avea încredere în cineva
care spune: „Nu respir decât atunci când sunt cu
A

tine. In restul timpului nu respir deloc“. Cum ai putea crede o

asemenea afirmaţie? Dacă nu ar respira în restul timpului, omul ar
fi mort. Iubirea este respiraţia sufletului.
Din păcate, noi i-am condiţionat de secole pe oameni să
creadă asemenea aberaţii, creând o cantitate incredibilă de ură, de
posesivitate, de gelozie şi de suferinţă în această lume. I-am
condiţionat pe oameni să creadă că iubirea nu se poate produce
decât între două persoane. Dacă există, ea este un fenomen
declanşat între doi oameni; în caz contrar, ea nu este autentică.
Adevărul este exact pe dos: dacă este redusă la numai două
persoane, iubirea nu este autentică. Este o pseudo-iubire. Cele
două persoane pretind că se iubesc, dar sunt nesincere una faţă de
cealaltă, şi chiar faţă de sine.
Dacă un bărbat este atras de frumuseţe, cum ar putea evita el
să privească alte femei frumoase şi cum ar putea pretinde că nu
este atras de ele? Singura modalitate ar fi să îi ucizi interesul faţă
de frumuseţe, dar în acest caz, el nu va mai fi interesat nici de
frumuseţea soţiei sale. Exact acest lucru s-a întâmplat: din cauza
acestei credinţe stupide că iubirea nu poate exista decât între două
persoane, aceasta a dispărut complet de pe pământ. Singura
posibilitate de a te descurca pe această planetă constă în a nu-ţi
iubi soţia, în a-ţi ucide instinctul iubirii, în a-ţi reprima orice
atracţie faţă de frumuseţe, în a uita că aceasta există. Un asemenea
bărbat nu-şi va iubi însă niciodată soţia, reţineţi. El poate pretinde
că o iubeşte, poate face toate gesturile necesare care să îi inducă
această părere, dar vor fi gesturi goale, fără conţinut. La fel, dacă
unei femei i se spune: „Nu poţi iubi alţi bărbaţi decât pe soţul
tău“, ea îşi va pierde mai devreme sau mai târziu interesul chiar
faţă de acesta.
Aşa se explică de ce există atâtea certuri între soţi, de ce nu

336
mai vezi o căsnicie fericită. Toţi cei căsătoriţi sunt trişti sau
furioşi, şi este firesc să fie astfel, căci toţi pretind că se iubesc, dar
în realitate nimeni nu iubeşte pe nimeni.
Adevărul este că orice bărbat atras de frumuseţe va fi
interesat de mai multe femei, ia fel cum orice femeie atrasă de
frumuseţe va fi interesată de mai mulţi bărbaţi. Este posibil ca ea
să fie interesată mai mult de o anumită persoană, poate chiar să-şi
dorească să trăiască împreună cu aceasta, dar interesul ei faţă de
alţi bărbaţi nu va dispărea instantaneu, odată cu această decizie.
Din păcate, dacă soţul se plimbă cu soţia şi îi spune: „Priveşte
acea femeie. Cât de frumoasă este!“, imediat apar necazurile.
Ştiind acest lucru, soţul preferă să se abţină. Nu este nimic rău în
această afirmaţie. Dimpotrivă, ar trebui să vă bucuraţi că aveţi un
soţ viu, sănătos, capabil să se bucure încă de frumuseţe, sensibil în
faţa acesteia. Nu aveţi nici un motiv să fiţi geloasă.
Dar, vai! Soţul nu poate spune aşa ceva. Dimpotrivă, va
pretinde chiar că nu a văzut deloc femeia în cauză. De fapt, a
văzut-o foarte bine, dar preferă să poarte ochelari de soare, numai
pentru ca soţia să nu-şi dea seama încotro priveşte! Va găsi tot
felul de pretexte pentru a o putea privi în continuare - de pildă, ar
putea vorbi de frumuseţea copacului de alături. Evident, copacul
nu îl interesează deloc. Ceea ce îl interesează pe el este femeia
care stă la umbra lui! Soţia îşi dă seama foarte bine de unde
provine acest interes subit faţă de copac...
La fel, o femeie nu îi poate spune soţului ei: „Priveşte, ce
bărbat frumos!“ Soţul s-ar simţi ofensat, egoul lui ar fi rănit. Toţi
cred că „Nimeni nu poate fi mai frumos ca mine“.
/N.

Evident, aceasta este o prostie, in realitate, orice om este unic.

Fiecare are ceva ce alţii nu au. Poate că acest bărbat are ochi mai
frumoşi ca tine. Poate că tu ai un nas mai frumos ca el, dar ce te
faci cu ochii? Poate că faţa ta este mai frumoasă, dar ce te faci cu
corpul său bine proporţionat?
Dacă ar fi mai inteligenţi, oamenii ar aprecia aceste lucruri.
Mai mult, s-ar ajuta reciproc să le aprecieze. Ei ar trebui să fie

337
primii care să recunoască: „Ai dreptate, acea femeie este
frumoasă. Acel bărbat este atrăgător“. Nu este nimic rău în asta.
Această apreciere nu trebuie neapărat să distrugă iubirea care vă
leagă. Dimpotrivă, o poate amplifica. O comunicare atât de
autentică nu poate fi decât o hrană pentru iubire. Orice minciună
conduce la dispariţia iubirii, la crearea unei distanţe între cei doi
îndrăgostiţi.
Niharika, ajută-1 pe soţul tău să se trezească din nou la viaţă,
să-şi recapete sănătatea, să fie din nou sensibil. Probabil că ai avut
o contribuţie decisivă la această stare de lucruri, dar te asigur că
nu este sănătoasă. Este patologică. Dacă îţi spune că nu s-a gândit
niciodată în viaţă la o altă femeie, adu-ţi aminte că şi tu eşti
femeie. Nu eşti altceva. Chiar dacă eşti soţia lui, acest lucru nu
schimbă cu nimic lucrurile. Dacă şi-a pierdut interesul faţă de
femei - şi doar există atâtea femei frumoase pe acest pământ
înseamnă că şi l-a pierdut şi faţă de tine. Cine ştie, poate că tu eşti
unica responsabilă pentru această stare de lucruri.
Aşa se explică de ce spui tu însăţi: „Aproape că nu-mi vine
să cred, dar este adevărat“.
Nu-ţi vine să crezi pentru că tu însăţi te gândeşti la alţi
bărbaţi, deci cum l-ai putea crede? Dacă toate femeile se gândesc
la alţi bărbaţi, cum poţi crede că soţul tău nu se gândeşte la alte
femei?
A

In realitate, atunci când un bărbat face dragoste cu o femeie,

în special dacă cei doi sunt căsătoriţi, în pat se află patru persoane.
Bărbatul se gândeşte la o altă femeie, iar femeia la un alt bărbat.
Femeia se gândeşte la Mohammed Aii, iar bărbatul la Sophia
Loren, şi totul merge ca pe roate!
De aceea preferă oamenii să nu facă dragoste la lumina zilei.
Ei fac dragoste noaptea, de preferinţă cu luminile stinse, pentru a-
şi putea da frâu liber imaginaţiei. în realitate, diferenţele între
oameni nu sunt nici pe departe atât de mari. Actul amoros
reprezintă o fuziune a esenţelor, iar la acest nivel diferenţele

338
dispar cu totul. Ele nu se manifestă decât la suprafaţa lucrurilor.
De aceea, nu este nimic rău în a fi interesat de alte persoane.
Ajutaţi-vă partenerii, căci aceştia au nevoie de ajutorul vostru.
Experienţa m-a învăţat că femeia este de regulă cea care îl
distruge pe bărbat. Bărbatul pretinde că deţine controlul, dar
lucrurile stau întotdeauna pe dos. Femeia are o încredere atât de
deplină în puterea ei că îi permite bărbatului să vorbească de
pretinsa sa putere, ştiind că asta nu îi ştirbeşte cu nimic adevăratul
statut.
Ea gândeşte cam aşa: „Aceasta este diviziunea muncii între
noi: tu ai dreptul să vorbeşti despre putere, ai această libertate, dar
eu sunt adevărata stăpână în casa mea“.

într-o zi, m-am dus să îl văd pe Mulla Nasruddin. L-am găsit

ascuns sub pat. L-am întrebat:
- Ce s-a întâmplat? De ce stai ascuns sub pat?
Chiar atunci a intrat soţia lui Mulla şi i-a strigat:
- Laşule! Ieşi imediat de sub pat şi îţi arăt eu cine e stăpân în
casa noastră!
Mulla i-a răspuns:
- Nimeni nu mă poate forţa să ies de sub pat! Eu sunt
stăpânul, aşa că pot să stau oriunde poftesc!
Soţia lui Mulla era foarte grasă, aşa că nu putea intra sub pat.
Curios, am întrebat-o:
- Ce ai de gând să faci în această situaţie?
- Aşteaptă niţel! mi-a răspuns ea. In curând se face ora
prânzului, aşa că va trebui să iasă de sub pat! De altfel, atât timp
cât se află sub pat, nu are decât să vorbească de faptul că el e
stăpân aici. Deasupra patului, eu ştiu foarte bine cine este
adevăratul stăpân!
Ajută-ţi bietul tău bărbat. Probabil că l-ai distrus, fără să ştii
ce faci, desigur. Strategiile feminine sunt foarte subtile. Readu-1
la viaţă din mormântul în care l-ai băgat. Abia atunci îşi va
339
recăpăta el interesul faţă de tine, şi îţi va fi recunoscător pentru
asta.
Toate cuplurile ar trebui să reţină acest lucru: un cuplu nu
înseamnă că devii stăpânul celuilalt, ci doar tovarăşul sau
prietenul lui. Nu consideraţi că o relaţie de cuplu este veşnică. Ea
nu are nimic de-a face cu posesivitatea. Oamenii nu sunt nişte
lucruri pe care le poţi poseda; ei trebuie respectaţi. Nu pot fi
folosiţi la fel ca nişte obiecte. Soţii se folosesc de soţiile lor,
soţiile de soţi, şi toată lumea se minunează de ce este atât de
nefericită planeta pe care trăim.
Această suferinţă este inutilă. 99% din ea este propria
noastră creaţie. Restul de 1% se datorează unor cauze obiective,
căci coipul nostru este limitat. El poate îmbătrâni, se poate
îmbolnăvi, mai devreme sau mai târziu va muri, dar toate aceste
suferinţe cumulate nu depăşesc mai mult de 1%. Dacă 99% din
această suferinţă ar dispărea, toată lumea ar accepta cu detaşare
restul de 1 %, iar problemele umanităţii nu ar mai exista.

Ieri ne-ai vorbit de homosexualitate şi ne-ai făcut să râdem

la gândul că toţi bărbaţii ar putea merge plimbându-se de mână
pe străzi şi spunându-şi „ iubitule “. Sunt de acord cu râsul, dar
uneori pare să semene cu o bătaie de joc. Fiind eu însumi
homosexual, m-am simţit foarte afectat. Explică-ne cum trebuie
să reacţionăm în faţa unor asemenea hohote de râs dacă suntem
homosexuali, negri, evrei, sau dacă aparţinem oricărei alte
minorităţi?
Nu eşti singurul homosexual prezent. Există destui
homosexuali şi lesbiene la cursurile noastre. Este o lume în
miniatură. Grădina mea conţine tot felul de flori. Este mai degrabă
o junglă decât o grădină. Iar eu accept pe toată lumea - chiar şi
plantele sălbatice. Toată lumea este binevenită.
De ce ai fost singurul care s-a simţit deranjat? Există
homosexuali foarte bine cunoscuţi de faţă. De fapt, nici n-am ştiut
340
până acum că eşti unul dintre ei. De ce te-ai simţit deranjat? De ce
nimeni altcineva nu s-a simţii deranjat? Pentru că ceilalţi au
învăţat să accepte. Aceasta este întreaga esenţă a învăţăturii mele.
Acceptaţi-vă aşa cum sunteţi. Nu vă auto-condamnaţi, nu vă
judecaţi, nu faceţi judecăţi de valoare. Eşti homosexual - şi ce
dacă? Bucură-te de acest lucru, căci existenţa te-a făcut astfel.
Aceasta este maniera A

lui Dumnezeu de a se manifesta prin tine. începând cu Socrate,

umanitatea a dat homosexuali foarte mari.
Dacă vei privi îndelungata istorie a homosexualilor, vei
rămâne surprins: cuplurile lor au fost întotdeauna mai stabile şi
mai frumoase decât ale heterosexualilor. Aproape toţi marii poeţi,
pictori, muzicieni, artişti - au avut o tendinţă către
homosexualitate. Trebuie să existe o conexiune. De ce au această
tendinţă marii artişti? Pentru că ei sunt oameni inventivi, nu se
mulţumesc niciodată cu lucrurile aşa cum sunt. Ei încearcă tot
timpul să descopere senzaţii noi.
Heterosexualitatea este un fenomen natural, un dat al naturii.
De aceea, oamenii inventivi încearcă modalităţi noi de a stabili
relaţii dc cuplu. Imaginaţia lor nu are limite. Să iubeşti tot timpul
numai femei pare să devină o rutină. Aceşti oameni îşi doresc
experimente noi. Practic, ei au creat homosexualitatea, căci sunt
nişte inventatori.
Unii au mers chiar mai departe. Au devenit bisexuali. Un
bisexual este mai complet decât un homosexual. El este mai fluid.
Se poate adapta deopotrivă alături de o femeie şi alături de un
bărbat. Senzaţiile lui sunt mult mai bogate. Nu se va plictisi
niciodată. Dacă nu îşi va găsi o iubită, îşi va găsi cu siguranţă un
iubit.
Probabil că tu te simţi vinovat în profunzimile fiinţei tale.
Altminteri, ai fi râs alături de ceilalţi şi te-ai fi bucurat de glumă.
De fapt, eu nici nu sunt responsabil pentru rostirea acelor cuvinte.
Ghici cine este responsabil?... Nu cred că vei ghici. Papa!

341
 Papa a făcut odată o vizită la Pământul Sfânt. în ultima zi a
vizitei, s-a dus pe Muntele Calvarului şi s-a rugat. Pe drumul de
întoarcere părea de-a dreptul iluminat, cu cădelniţa sa în mână.
Un homosexual care l-a privit tot timpul de la distanţă, fără să-l
recunoască, a venit la el, l-a tras uşor de mânecă şi i-a spus:
- Bună, iubito! Ţi-a luat foc poşeta!

Ideea mi-a venit de la acest papă! De aceea, te rog, nu te

simţi ofensat. Eu nu am nimic cu nimeni, nici cu negrii, nici cu
evreii, nici cu homosexualii. întregul meu mesaj este unul de
acceptare.
Dar nu eu sunt cel care inventează aceste glume. Prietenii
mei mi le trimit în permanenţă. Dacă ştii vreo glumă împotriva
heterosexualilor, nu ezita să mi-o trimiţi. Te asigur că o voi repeta
public.
Au existat femei care mi-au scris că glumele mele au ceva cu
persoanele de sex feminin. Ce pot face? Trimiteţi-mi glume
împotriva bărbaţilor! Nu eu inventez aceste glume.
Oamenii sunt cei care mi le trimit. Trimiteţi-mi orice fel de glume
şi eu le voi folosi în discursurile mele.
Acest sentiment de vinovăţie nu este însă bun. In adâncurile
fiinţei tale, tu te simţi ca şi cum ai greşi undeva, şi acest lucru te
doare. Ai o rană în interior. Ai ascuns-o, dar ea nu s-a vindecat.
Dacă îmi înţelegi mesajul, scote-o la lumină. Numai astfel se va
putea vindeca ea. Lasă soarele şi vântul să o vindece. Descoper-o!
Nu este nimic greşit în faptul că eşti ceea ce eşti. Nu ar trebui
să te intereseze opiniile celorlalţi. Dacă doi bărbaţi se simt bine
împreună, nimeni nu are dreptul să intervină în fericirea lor. Nici o
lege, nici un guvern, nici o religie, nici o biserică - nu au acest
drept. Dacă doi bărbaţi sunt fericiţi împreună, este dreptul lor
legitim. Cu toţii dorim ca lumea în care trăim să devină fericită,
iar aceşti doi bărbaţi contribuie cu fericirea lor la marea fericire
colectivă.
Dacă două femei sunt fericite împreună, lumea în care trăim

342
devine ea însăsi mai fericită. Nu le faceţi să se simtă
vinovate. Din păcate, senzaţia de vinovăţie
>j

persistă, căci de-a lungul timpului vi s-a spus dintotdeauna că

homosexualitatea este un păcat, şi încă unul din cele mai mari.
O să rămâneţi surprinşi, dar au existat state în America, cu
numai o sută de ani în urmă, în care homosexualitatea se pedepsea
cu închisoarea pe viaţă. Au existat chiar ţări în care pedeapsa era
decapitarea.
Umanitatea a dat dovadă de multă prostie în trecut, iar aceste
condiţionări au rămas în subconştientul colectiv.

Un ventriloc se plimba odată cu maşina pe un drum de ţară.

Privirile i-au fost atrase de o fermă mare. Le-a cerut proprietarilor
permisiunea de a vizita ferma, şi aceştia i-au acordat-o.
Când a ajuns la grajduri, ventrilocul s-a gândit să se distreze
puţin. De aceea, el a început să necheze la fel ca şi caii, scoţând
însă cuvinte inteligibile.
Speriat la culme, ghidul a ieşit din grajd şi i-a strigat
fermierului:
- Sam, animalele au început să vorbească! Dacă oaia aia
nebună îţi spune ceva despre mine, să ştii că este o minciună
sfruntată!

Aşa iese la lumină vinovăţia - când te aştepţi mai puţin. Nu o

poţi ascunde la infinit. Mai devreme sau mai târziu, va găsi ea o
cale de a se manifesta.
Tu îţi condamni propria homosexualitate. Aşa se explică
biletul tău. Dacă nu te-ai fi condamnat singur, ai fi râs şi tu la
gluma mea, la fel ca şi ceilalţi! Până când nu devine capabil să
râdă de sine, omul nu va cunoaşte niciodată cu adevărat adevărata
bucurie şi frumuseţe a râsului. Este foarte uşor să râzi de alţii; este
un act de cruzime, de răutate. Atunci când râzi de tine, actul
capătă însă o conotaţie spirituală. Din păcate, noi continuăm să ne
ascundem în spatele argumentelor noastre raţionale.
343
 De pildă, tu ai ajuns la concluzia că am ofensat comunitatea
homosexuală. Te asigur că eu nu sunt un heterosexual, aşa cum nu
sunt nici homosexual, nici bisexual. De aceea, nu pot fi împotriva
unora sau altora. Eu nu mai aparţin lumii sexului. Aceasta şi-a
pierdut orice semnificaţie pentru mine. De aceea, vă pot accepta
pe toţi.
Aşa-zişii voştri sfinţi nu vă pot accepta pe toţi, căci ei
continuă să aparţină lumii sexului. Au rămas fiinţe sexuale
- reprimate, obsedate, împotrivindu-se sexului, dar atunci când te
împotriveşti nu dovedeşti decât că ai rămas la Ici de obsedat. Eu
nu sunt nici pentru, nici contra. Pentru mine, pur şi simplu nu
contează. Sexul este un simplu joc cu care oamenii continuă să se
amuze. Nu are nici o conotaţie serioasă. Este ceva copilăresc.
Sper că va veni ziua când veţi trece de această etapă a
copilăriei, iar atunci se va petrece un fenomen cu totul inedit. In
Orient noi îl numim brahmacharya. Occidentalii nu au un cuvânt
echivalent pentru el - căci în Occident conştiinţa nu a ajuns
niciodată la asemenea înălţimi. Cuvântul celibat reprezintă o
traducere limitată, cu conotaţii mai degrabă urâte.
A fi „celibatar“ înseamnă a nu fi implicat în acte sexuale;
este un cuvânt negativ. Un celibatar nu a transcens neapărat
sexualitatea; pur şi simplu, el se abţine de la ea. Brahmacharya
înseamnă „a trăi la fel ca Dumnezeu“. Aceasta este traducerea ei
literală. Ce înseamnă acest lucru? înseamnă că sexualitatea a
dispărut complet. Flacăra fiinţei nu mai scoate deloc fum. Când
sexualitatea a dispărut complet, întreaga sa energie devine liberă
să se manifeste ca iubire pură, ca şi compasiune. A

Simţindu-te ofensat, tu te-ai expus singur. Intr-un fel, acest

lucru este benefic. Nu te mai simţi vinovat. Nuditatea fiinţei este
întotdeauna benefică. Nu te mai teme, căci aceasta este singura
cale de a te cunoaşte pe sine.
Există o legendă care spune că Sigmund Freud şi Cari Jung
au călătorit odată împreună într-un tren. Jung a început să-l
psihanalizeze pe Freud, pătrunzând din ce în ce mai adânc în
344
psihicul său, în încercarea de a ajunge la sursa nevrozei sale.
Freud era o fiinţă foarte evazivă. De aceea, când Jung s-a apropiat
suficient de mult de esenţa lui Freud, el i-a cerut nerăbdător să-şi
reveleze adevăratul sine, esenţa fiinţei sale.
- Nu pot, a refuzat Freud. Ar însemna să renunţ la
autoritatea mea.
Auzind aceste cuvinte, Jung s-a relaxat şi a oftat:
A

- In acest caz, i-a spus el, ţi-ai pierdut-o deja.

Un om adevărat este întotdeauna pregătit să îşi expună

esenţa, pentru că nu are nimic de care să se teamă. Atunci când a
spus: „Nu îmi pot expune şinele real, căci mă tem că aş renunţa
astfel la autoritatea mea“, Freud a recunoscut că poartă o mască,
un pseudo-sine. A purtat această mască întreaga sa viaţă. Deşi a
fost părintele psihanalizei, nu s-a lăsat niciodată psihanalizat el
însuşi. Discipolii săi au încercat de multe ori acest lucru, dar el i-a
refuzat de fiecare dată, căci se temea.
Legenda de mai sus conţine un simbolism profund: Freud se
temea să se expună aşa cum este, de teama de a nu-şi pierde
autoritatea. Un om cu adevărat autoritar nu se va teme niciodată
că şi-ar putea pierde această autoritate. Este imposibil să pierzi o
calitate atunci când face parte din esenţa ta. De altfel, aceasta este
diferenţa dintre un om autoritar şi un despot. Despotul nu are o
autoritate reală. El pretinde acest lucru, dar trebuie să-l impună cu
forţa. Un om cu adevărat autoritar nu se terne să-şi expună esenţa,
căci autoritatea sa nu este impusă din exterior, ci reprezintă o
calitate intrinsecă fiinţei sale.
Jung a avut dreptate atunci când s-a relaxat şi a spus:
„înseamnă că deja ţi-ai pierdut-o“.
Se spune că de atunci a început râca dintre Freud .şi Jung.
Cei doi nu au mai găsit niciodată o cale de comunicare. După
părerea mea, nu Jung a fost responsabil pentru această prăpastie,
ci Freud. Acesta suferea de numeroase nevroze, dar nu a permis

345
nimănui să-l psihanalizeze.
Scopul meu este să vă ajut să vă expuneţi într-o nuditate cât
mai deplină, oricine aţi fi. Dorinţa mea este să descopăr cine
sunteti si să scot acest adevăr la lumină. Uneori, » -> 7 procesul
este dureros, şocant. Vă poate ofensa, vă poate răni, dar aveţi
puţină răbdare. Orice proces chirurgical este dureros la început.

îmi iubesc foarte mult iubitul, iar relaţia noastră este

minunată atunci când suntem împreună, dar ori de câte ori văd că
este interesat de o altă femeie, chiar daca nu face altceva decât să
vorbească cu ea, devin incredibil de geloasă. Nu doresc să îi las
impresia că nu-i acord libertatea de care are nevoie, dar îmi este
extrem de greu să îmi ascund acest sentiment de gelozie. Ce mă
sfătuieşti?
Gelozia nu este benefică, dar o gelozie reprimată este chiar
mai periculoasă decât dacă este manifestată. Sfatul ideal ar fi să nu
mai fii deloc geloasă, dar dacă gelozia există deja, nu pot decât să
te sfătuiesc să îţi manifeşti acest sentiment.
Absenţa geloziei ar fi de dorit, dar ea nu apare decât după
maturizarea deplină a fiinţei. Un om care nu este gelos este cu
adevărat un om realizat, un om matur din punct de vedere
spiritual. Numai cel care s-a acceptat 111 totalitate şi care se simte
fericit cu sine, fără a se compara vreodată cu altcineva, poate fi cu
adevărat lipsit de gelozie. Gelozia apare întotdeauna ca urmare a
unei comparaţii.
De pildă, să spunem că iubeşti o persoană, care îţi răspunde
ia această iubire. într-o bună zi, constaţi că persoana iubită se
simte atrasă de altcineva, şi imediat începi să compari. De vreme
ce te părăseşte, înseamnă că a găsit pe cineva mai bun decât tine,
sau mai frumos decât tine.
Chiar dacă nu întotdeauna vă daţi seama de acest proces,
cam aşa se derulează lucrările: în mintea voastră apare ideea că
partenerul de cupîu a găsit pe cineva mai bun sau mai frumos

346
decât voi, căci altminteri nu v-ar fi părăsit. Acest sentiment vă
creează o senzaţie de inferioritate, şi astfel începe gelozia. De
aceea, voi creaţi tot felul de obstacole încercând să distrugeţi
această posibilitate.
Absenţa geloziei nu devine posibilă decât printr~o acceptare
de sine totală, mai presus de orice comparaţie. Atunci, chiar dacă
partenerul de cuplu decide să plece cu altcineva, în mintea ta nu
se naşte nici un fel de comparaţie. Faptul că el este atras de o altă
femeie rămâne un simplu fapt. Nu trebuie neapărat să intri în
conflict cu cealaltă femeie, sau să-ţi faci o părere proastă despre
tine. Practic, tu nu eşti implicată cu nimic.
Această stare nu este însă posibilă decât atunci când devii
atât de perfect integrată încât să poţi trăi fără un iubit, să poţi fi la
fel de fericită chiar şi când eşti singură, atunci când iubirea nu mai
este o necesitate, ci doar un simplu joc. Dacă eşti iubită, bine,
dacă nu, tot bine.
Egoul nu mai este deloc implicat în acest joc. Dacă un bărbat
te iubeşte, acest lucru nu înseamnă că te-a ales pe tine mai presus
de tot restul femeilor de pe pământ. La fel, el nu îţi mai apare ca
fiind cel mai perfect bărbat din lume.
Atunci când gândeşti în aceşti termeni, dacă unul din cei doi
parteneri îşi pierde interesul faţă de celălalt, acesta din urmă se
simte rănit, căci nu mai este în vârful topului.
Cam aşa se petrec lucrurile în lumea voastră. Realitatea
trebuie însă să fie acceptată. La ora actuală, nu ai de ales decât
între două posibilităţi: să îţi exprimi sau să îţi reprimi gelozia.
Gelozia reprimată poate fi extrem de periculoasă. Cel puţin, dacă
îţi manifeşti gelozia, poţi scăpa de ea; nu o acumulezi în fiinţa ta.
Gelozia reprimată rămâne în interiorul fiinţei, iar mai devreme sau
mai târziu va exploda. Când te vei aştepta mai puţin, ea va
exploda. Paharul se va umple şi ultima picătură, deşi aparent
neînsemnată, va declanşa explozia. Vei arăta atunci ca o nebună,
347
căci reacţia ta va părea absolut excesivă.
Poate că iubitul tău va citi o carte, fără să te privească.
Aceasta va fi ultima picătură. Ii vei lua cartea şi o vei arunca,
spunând.: „Cum poţi să citeşti cu mine de faţă?“
Această reacţie pare cu totul exagerată. Cartea nu este o
femeie, dar ea va deveni un simplu pretext, şi tot ce ai adunat atâta
timp în tine va exploda. Iubitului tău i se va părea însă ciudat -
pentru o simplă carte!... Tu însăţi te vei simţi stânjenită, ştiind
foarte bine că nu acesta este motivul real.
De aceea sunt atât de stupide relaţiile voastre. Atunci când
trebuie să vă manifestaţi, voi reprimaţi, iar atunci când nu este
cazul, totul explodează. Este de preferat să te manifeşti atunci
când simţi că trebuie să o faci; cel puţin, vei exploda în contextul
potrivit, nu vei părea stupid.
Mai mult, gelozia nu va avea timp să se acumuleze, să
devină imposibil de stăpânit. Este mult mai bine să îi spui
iubitului tău că eşti geloasă. Nu trebuie să-l învinovăţeşti de ceva;
este suficient să expui faptele. Nu trebuie să-i spui ce anume să
facă. Acest lucru nu este absolut deloc necesar. Dacă doreşte cu
adevărat să plece cu o altă femeie, o va face oricum. Cum te-ai
putea opune? Orice om în această situaţie este neajutorat.
A

înainte de a deveni iubitul tău a fost cu o altă femeie. Atunci

nu ţi s-a părut nefiresc. La fel de normal este să plece de la tine la
altcineva. Trebuie să accepţi realitatea. Dacă nu ar fi fost atât de
instabil în sentimentele sale, nu ar fi ajuns cu siguranţă nici la
tine, ar fi rămas cu femeia de dinainte. Fiind instabil, te-ai putut
bucura de câteva clipe de plăcere alături de el. Acum a sosit
timpul să meargă mai departe. Nu este nimic rău în asta.
Nu-1 face să se simtă vinovat. Spune-i simplu: „Mă simt
geloasă. Nu este vina ta. Fă ceea ce crezi că trebuie să faci. Dacă
eu nu-mi pot controla gelozia, cum ai putea
să-ti controlezi tu atractia fată de alte femei?“ M-ai înţeles?
> >)*

„Dacă eu nu-mi pot reprima gelozia, de ce ţi-ai reprima

348
tu sentimentele faţă de alte femei? Eşti la fel de neajutorat
/\

ca şi mine. Eu una, te înţeleg. Inţelege-mă şi tu pe mine“.

A

In viziunea mea, orice relaţie are nevoie de acest gen de

înţelegere. Nu-1 face să se simtă vinovat. El nu te întreabă de ce te
simţi geloasă. La urma urmei, nimeni nu ar trebui să fie gelos. Dar
nimeni nu se poate lupta cu realitatea.
De aceea, nu-ţi reprima gelozia; dacă o vei reprima, te vei
otrăvi singură. Când iubitul îţi va lua mâna în mâna sa, aceasta va
fi rece. Fluxul de energie va înceta; mâna ta nu-i va mai oferi
căldura ei. Cum ţi-ai mai putea manifesta căldura, când ştii că el
îţi distruge fericirea? Chiar dacă iubitul tău va continua să facă
dragoste cu tine, tu vei rămâne rece, fără să-i permiţi accesul la
energia ta, fără să-i mai
arăţi vreun semn de iubire. Te vei complace în relaţie, ca şi cum ai
tolera-o cu greu. Vei începe să îţi arăţi plictiseala.
Toate aceste procese se vor declanşa automat, din cauza
geloziei care va continua să îţi otrăvească fiinţa. De aceea, cel mai
bine este să scapi de ea. Dacă te simţi furioasă, manifestă-ţi furia.
Chiar acum, când o simţi! Nu acumula această nebunie, scapă de
ea. Ori de câte ori simţi asemenea sentimente negative, exprimă-
le, atât timp cât sunt vii. Te asigur că ele nu îţi vor distruge relaţia.
Dimpotrivă, îi vor da viaţă.
Nu te mai gândi la faptul că aceste sentimente ar putea dura
o viaţă întreagă. Nimic nu durează de-a pururi. De aceea, atât timp
cât există, manifestă-le plenar. Nu le lăsa să se răcească. Mai
devreme sau mai târziu, trecând prin asemenea experienţe
repetate, te vei maturiza. Gelozia va dispărea de la sine. Te vei
simţi fericită indiferent dacă acest bărbat va dori să îşi
împărtăşească energia cu tine sau cu altcineva. Este un om liber,
poate face orice doreşte cu energia sa. Nimeni nu este stăpânul
altcuiva. Noi suntem propriii noştri stăpâni, dar nu avem drepturi
asupra celor din jur. Dacă le îngăduim să fie liberi, iubirea noastră
pentru ei va creşte la infinit.

349
 De aceea, la ora actuală acesta este singurul lucru pe
care îl poţi face. Nu-1 face să se simtă vinovat. Dacă eşti
/\

geloasă, spune-i acest lucru. Infurie-te, sparge o farfurie...

■>
Trânteşte usa. Fă ceea ce simţi nevoia să faci... Dar nu
j >

trebuie să te învăţ eu ce să faci atunci când eşti furioasă, sunt

convins... Femeile au acest talent înnăscut.

Nu-mi place prea mult sexul, iar iubitul meu pare destul de afectat
de acest lucru. Reflectând asupra, acestei
probleme, am. descoperit că nu m-am simţit niciodată absolut
sigură în relaţiile pe care le-am avut Cred că m-am folosit
întotdeauna de sex numai pentru a-mi păstra partenerul,
limitându-mă să pretind că îmi face plăcere.
Din câte se pare, nu te-ai bucurat niciodată de iubire. Ai avut
o atitudine politică în această privinţă. Te-ai folosit de ea pentru
alte scopuri.
Uneori, omul se simte singur şi se implică într-o relaţie
amoroasă pentru acest unic motiv. Alteori, el se simte bine pentru
că îl poate domina pe celălalt. De aceea, se foloseşte de sex ca de
o momeală. Există oameni atât de egoişti încât se folosesc de
puterea lor de a-i cuceri pe ceilalţi, repetând acest proces la
infinit. Ei se bucură de puterea lor de a-i domina pe ceilalţi, nu de
iubire. Cred că în aceasta constă problema ta.
Când o asemenea persoană face un cuplu cu altcineva, apar
problemele. Ce rost mai are să facă dragoste cu persoana
respectivă, de vreme ce a cucerit-o deja? Şi-a adjudecat deja
victoria, deci ce rost mai are să facă dragoste cu ea? Interesul
politic a dispărut odată cu primirea votului.
în cazul tău, explicaţia pare să fie legată de atitudinea ta
greşită faţă de iubire. Nu te-ai bucurat niciodată de valoarea ei
intrinsecă; te-ai limitat să te foloseşti de ea pentru a obţine alte
beneficii. Odată atins scopul, îţi pierzi interesul faţă de actul
amoros, faţă de iubire, faţă de propriul partener. Ce motive mai
350
are atunci acesta să rămână alături de tine, dacă nu îi permiţi nici
măcar să îţi atingă trupul? La ce bun? Dacă nu îi permiţi lui să îţi
atingă trupul, nu i~l vei atinge nici tu pe al lui, căci aceste
sentimente sunt reciproce. Ce rost mai are atunci să rămâneţi
împreună? Stai singură. Altminteri, nu vei cunoaşte decât
suferinţa iubirii, nu şi frumuseţea ei. Nu veţi face decât să vă
călcaţi continuu pe nervi.
Dacă nu simţi nici o plăcere, dacă nu simţi o satisfacţie
profundă atunci când eşti împreună cu el, ce rost are să perpetuezi
la infinit aceste certuri, aceste conflicte? Ele pot fi tolerate doar
atât timp cât îţi rămâne ceva de care să te bucuri, dar dacă nu mai
există nimic care să-ţi facă plăcere, ce rost are să continuaţi?
Despărţiţi-vă. De altfel, acest lucru nu te va ajuta cu nimic, căci de
îndată ce îţi vei regăsi libertatea, vei reîncepe din nou vechile tale
jocuri, te vei simţi din nou liberă să domini pe cineva, să îţi încerci
norocul pentru a face din altcineva o victimă. locul este însă
vicios. Până când ajungi să îţi cucereşti noul partener, pretinzi că
eşti fericită, plină de iubire, dar de îndată ce ţi-ai atins scopul,
întreaga fericire dispare.
De aceea, sfatul meu este să nu renunţi neapărat la relaţia
actuală, ci mai degrabă la acest joc mental. Corpul este ceva
frumos. Dacă cineva te iubeşte, va dori să-ţi atingă
A

trupul. De ce simţi această repulsie? Iţi urăşti cumva corpul?

Probabil că da. Nu-ţi vine să crezi că acest bărbat îţi atinge trupul
care ţi se pare murdar. Ţie nu-ţi vine să-l atingi, iar el se joacă cu
el, se bucură de el... De aceea, bărbatul devine subit respingător în
ochii tăi. Din păcate, mulţi oameni au fost condiţionaţi în acest fel,
că trupul lor este respingător.
Corpul uman este cel mai frumos lucru din lume. Nici o
floare nu poate concura cu el în frumuseţe. Este cea mai complexă
floare din natură.
De aceea, iubeşte-ţi trupul, bucură-te de el. Atinge-1 şi
savurează acest lucru. Este un miracol, cum s-a putut naşte din
materie o frumuseţe atât de imaterială. Bucură-te inclusiv atunci
351
când altcineva îţi atinge trupul cu satisfacţie. Sexul nu înseamnă
altceva decât fuziunea dintre două energii. El nu dispare decât
atunci când cei doi parteneri se pot întâlni într-un plan superior...
Există, într-adevăr, asemenea nivele superioare, dar ele nu se opun
corpului fizic. Te rog să reţii acest lucru.
Există nivele superioare de fuziune, dar ele nu se opun
corpului fizic - ci îl transcend. Totul începe cu corpul, care este
apoi transcens. Nu îţi poţi transcende însă corpul până când nu
treci prin experienţa lui. Sursa transcendenţei este corpul.
De aceea, nu-ţi fie frică de iubire, iubirea trupească este
ceva benefic - dar nu trebuie să te opreşti la acest
A

nivel. încearcă să descoperi nivele superioare de comunicare. Va

veni o vreme când o simplă atingere de mâini va avea un
potenţial orgasmic atât de puternic încât orgasmul fizic va păli în
faţa lui. O simplă privire în ochii partenerului va fi de ajuns
pentru a te transporta într-o altă lume. Va veni apoi un moment în
care simpla amintire a celui iubit va fi suficientă pentru a-ţi oferi
un orgasm, o stare de fericire infinită, care te va străfulgera din
creştet până la tălpi, dându-ţi fiori în tot trupul... cutremurat de o
energie divină.
Aceste nivele sunt posibile, dar numai dacă nu te opui
trupului. Este foarte important să înţelegi că atât timp cât se
opune trupului, omul nu poate depăşi nivelul fizic. Cel care se
opune materialismului nu este altceva decât un materialist, căci
nu poţi scăpa de lucrurile împotriva cărora opui rezistenţă.
Dacă doreşti să îţi transcenzi cu adevărat trupul, începe prin
a-1 iubi atât de profund încât să-l faci să îţi dezvăluie chiar şi cele
mai intime secrete ale sale, spunându-ţi: „Pătrunde mai adânc. Ţi-
ai câştigat acest drept. Nu rămâne
A

pe verandă. Intră în interior. întregul palat îţi aparţine“.

De aceea, decât să renunţi la relaţia actuală, mai bine dă-ţi
silinţa, fă toate eforturile necesare. Dacă nu te poţi bucura de un

352
simplu act amoros, nu vei putea ajunge niciodată la rugăciune.
Niciodată! Căci rugăciunea nu este altceva decât un act amoros în
care partener îţi este totalitatea. De aceea, deschide-ţi inima.
Atinge-i corpul iubitului tău cu respect. îngăduie-i să-ţi atingă la
rândul lui trupul. Invită-1 să facă acest lucm cu acelaşi respect.
Bucură-te de aceste senzaţii, căci reprezintă un dar de la
Dumnezeu. Probabil că esti influentată însă de nişte idei creştine.
î 7 T ?

înclin să cred că în spatele tău se află nişte popi care te

manipulează... nişte voci care continuă să condamne, nişte
condiţionări. Renunţă la toate prostiile acestea. Spune-le adio
tuturor creştinilor pe care îi duci în spate. Fii o păgână
- eu însumi sunt păgân - şi ia-ţi-1 ca învăţător pe Epicur.
Schimbă~ti atitudinea.
Am intuit întotdeauna că ai o ideologie foarte rigidă.
Expresia feţei tale este rigidă, corpul tău este rigid. Topeşte-te!
Nu te obligă nimeni să rămâi la stadiul unui bloc de gheaţă.
/\

Incălzeşte-te niţel.
Osho se adresează în continuare iubitului femeii: Ajut-o să
iasă din castelul ei de gheaţă. S-a încuiat acolo, iar tu poţi s-o
ajuţi. Iubeşte-o chiar mai mult decât până acum. Singurul limbaj
pe care îl va înţelege este limbajul iubirii. Cât despre tine, doresc
să-ţi spun trei lucruri: Unu: iubeşte-o mai mult, dar nu-i mai cere
să facă sex, decât dacă îţi va cere ea însăşi acest lucru. Practică
această abstinenţă timp de cel puţin o lună. In caz contrar,
eforturile tale vor crea în ea o rezistenţă. Aşadar, fii plin de iubire,
deschide-te faţă de Dumnezeu, dar nu-i mai cere să facă sex.
Multe femei au în minte ideea greşită că singurul lucru
pentru care le doresc bărbaţii este sexul. De aceea, se simt ca o
marfă pe tarabă. Din acest motiv, sunt foarte reticente, căci ştiu că
dacă cedează, vor fi folosite şi îşi vor pierde dominaţia asupra
bărbaţilor. Singura lor modalitate de a-i domina pe bărbaţi constă
în a le refuza actul sexual, în a-i înfometa. Ele ştiu că dacă nu le
cedează bărbaţilor, aceştia să învârt în jurul lor ca nişte căţeluşi,

353
dând din coadă - şi se bucură, in acest fel, ele fac din voi sclavii
lor.
Nu mai faceţi presiuni asupra femeilor şi veţi rămâne
surprinşi: situaţia se va inversa complet. Ele vor fi cele care se vor
învârti în jurul vostru, dând din coadă, căci şi ele au la fel de
multă nevoie de sex ca şi voi. Le place chiar mai mult decât vouă,
căci orice femeie are o capacitate de a savura sexul mai mare ca
bărbaţii. Pentru bărbaţi, sexul nu este decât o poveste de o clipă.
Pentru femei este mult mai mult. Bărbatul este ca un cerc mare,
având în interior un cerculeţ mic - nevoia sa sexuală. In cazul
femeii, situaţia este inversă: sexul este un cerc mare, având în
interior un cerculeţ mic - ea însăşi.
Femeile se bucură de sex cel puţin la fel de mult ca şi voi,
dar nu doresc să vă arate acest lucru, conştiente că nu v-ar mai
putea domina. De aceea, fac pe mironosiţele, se abţin, devin
rigide, încercând să vă convingă că nu le pasă deloc de această
chestiune. Vă cedează dacă le rugaţi frumos, dar în acest caz
trebuie să le fiţi recunoscători. Le deveniţi astfel obligaţi. Aceasta
este politică.
De aceea, timp de o lună nu-i mai cere să facă dragoste cu
tine. Va reveni astfel rapid cu picioarele pe pământ, şi vei vedea
că se va simţi din ce în ce mai atrasă de tine. () poţi ajuta, dar
numai dacă nu îi vei mai cere să facă dragoste. Fii alături de ea,
plin de iubire. Dacă îţi cere să faceţi dragoste, foarte bine. Dacă
nu îţi cere acest lucru, fii un domn şi nu i-1 impune cu forţa.
Aşteaptă.
Al doilea lucru: este evident că ea are o atitudine foarte
înverşunată împotriva corpului ei. De aceea, nu-i mai atinge
corpul cu intenţii senzuale. Dacă simţi o dorinţă sexuală, abţine-te
de la a-i mai atinge corpul. Spune-i aşa: „Nu doresc să te ating,
căci simt o dorinţă sexuală în acest moment“. Atinge-i corpul
numai atunci când te afli într-o stare de reculegere, într-o stare
meditativă, plină de iubire, dar nu şi de pasiune. înţelegi ce vreau

354
să spun?
Ori de câte ori simţiţi o dorinţă sexuală, voi le cereţi femeilor
să facă dragoste cu voi. Sunteţi înfometaţi. Mintea voastră nu se
mai gândeşte la altceva decât la sex. Orice atingere devine în acest
caz un joc ai seducţiei. Mesajul ei profund este unui singur:
„Tânjesc după trupul tău“. Abţine-te de la aceste gesturi, cei puţin
timp de o lună. Dacă te simţi fericit şi satisfăcut, fără intenţii
sexuale, îi poţi atinge fără probleme corpul. Chiar şi atunci, fă-o
cu religiozitate. Vei vedea că se bucură, conştientă că nu doreşti să
o posezi. în acest fel, o vei putea ajuta să iasă din această atitudine
de condamnare a propriului corp.
Şi al treilea lucru: nu mai staţi atât de mult timp împreună.
Acesta este unul din principalele motive pentru care atâtea poveşti
de iubire sunt distruse. Bucură-te de spaţiul tău privat şi acordă-i
şi ei intimitatea de care are nevoie. întâlniţi-vă din când în când,
staţi împreună, dar nu 24 de ore din 24. Las-o singură, astfel încât
să i se facă dor de tine. în caz contrar, prezenţa ta va deveni
obositoare.
Este ca si cum ai mânca la infinit aceeaşi mâncare. Oricât * •> de
mult ţi-ar plăcea, la un moment dat atingi o senzaţie de satietate.
>

Nu mai staţi împreună atât de mult timp. Toţi îndrăgostiţii

din lume ar trebui să aplice această politică. Cu cât lipseşti mai
mult din viaţa ei, cu atât mai mult îi vei lipsi. Când vei veni la ea,
va fi mult mai dornică să te primească. Creează-i mai întâi pofta
de mâncare şi abia apoi bucuraţi-vă împreună de masă.
Aplică cele trei lecţii şi vei vedea că totul va fi bine. Nu-ţi fă
probleme.

Cu siguranţă, nu am reuşit să transcend sexul Cum se

explică atunci, că ori de câte ori fac dragoste, mi se pare că ceva
este în neregulă?
Ţi se pare că ceva este în neregulă pentru simplul motiv că
nu ai pătruns niciodată în profunzimile sexului, sau poate că nu ai
355
ajuns prea departe. Nu ai putut renunţa la condiţionările din
mintea ta. Nu ai fost capabilă să te dizolvi în el nici măcar un
singur moment. Ai făcut dragoste, dar nu ai uitat nici o clipă de
vinovăţia pe care v-au indus-o tuturor preoţii. Nu ai făcut
niciodată dragoste într-o stare de inocenţă, la fel ca o virgină.
/\
Nu fi surprinsă de faptul că am folosit acest cuvânt.
in accepţiunea mea, o persoană virgină este o fiinţă care se bucură
de sex într-o manieră inocentă. Eu nu vorbesc acum de
virginitatea fiziologică, ci de o stare psihologică profundă, la
limitele spiritualităţii. Din această perspectivă, a fi virgin
înseamnă a face dragoste fără ideile preconcepute impuse de alţii.
Foarte rar veţi găsi o persoană cu adevărat virgină,
/V

căci societatea v-a contaminat pe toţi. încă de mici vi s-a inoculat

ideea că sexul reprezintă un păcat, că este ceva urât, animalic, că
reprezintă un obstacol între voi şi Dumnezeu. Aţi făcut cunoştinţă
cu sexul purtând în minte
aceste idei, după care vă miraţi că nu vă puteţi bucura
/\

plenar de el. încercaţi să pătrundeţi în actul amoros, dar un lung şir

de preoţi stă în spatele vostru şi vă trage de mânecă. Cum să
avansaţi? Voi nu cunoaşteţi decât parţial sexul.
Chiar şi atunci când îl practicaţi, preoţii din mintea voastră
ţipă într-una, condamnându-vă la focurile Gheenei. Conştiinţa
voastră de veghe nu reprezintă altceva decât vocea preotului care
v-a fost inoculată în minte. Acesta este unul din cele mai mari
blesteme care apasă asupra umanităţii de multe secole încoace.
Oamenii de ştiinţă moderni au descoperit o metodă mult mai
eficientă pentru a face acelaşi lucru: ei introduc electrozi în
creierul uman. Acesta este lipsit de sensibilitate, deci pacientul nu
poate şti că i s-a introdus un electrod în el. Acest lucru este
demonstrat de numeroase fapte petrecute în timpul războiului: au
existat oameni împuşcaţi în cap care au uitat că au un glonţ în
creier. Abia după ani de zile, glonţul este descoperit accidental. Iar
ei nici măcar nu erau conştienţi de acest lucru!
A * ■ • «

356
 In interior, creierul este lipsit de sensibilitate. Dacă vi s-ar
introduce o piatră în creier, voi nu aţi şti nimic. La fel stau
lucrurile şi cu electrozii.
Unul dintre cei mai faimoşi psihologi ai epocii moderne,
Delgado, a făcut experimente cu animale. El a introdus un electrod
în creierul unui taur. Acum, animalul era uşor de controlat din
exterior. Este suficientă o cutiuţă cu câteva butoane introdusă în
creierul lui şi taurul va face orice îi spui. Un mic mesaj transmis
pe calea undelor îl va determina să devină foarte agresiv, fără să
aibă nici un motiv. Nimeni nu l-a provocat din exterior; nu a văzut
nici o haină roşie, nu i-a ieşit în cale nici un sannyasin. Este
suficientă însă o mică apăsare pe buton pentru a-i stimula centrul
furiei din interiorul creierului, şi animalul va ataca.
Când Delgado a realizat pentru prima oară experimentul, s-
au adunat 50.000 de spectatori pentru a asista la el. Tuturor li s-a
oprit respiraţia. Nu mai văzuseră vreodată un taur atât de feroce,
iar experimentul s-a realizat în Spania, unde oamenii se pricep la
tauri. Era limpede că Delgado urma să fie ucis, cu atât mai mult
cu cât nu avea nici un fel de protecţie, doar acea mică cutiuţă.
Taurul s-a apropiat din ce în ce mai mult de el, şi chiar când
se afla la doi paşi, iar lumea începuse deja să se gândească: „S~a
terminat cu el!“, Delgado a apăsat pe un alt buton, iar taurul s-a
oprit imediat. Parcă ar fi fost hipnotizat.
Delgado afirmă că acelaşi experiment poate fi făcut şi cu
oamenii. El şi-a continuat experimentele cu cobai, lăsându-le
inclusiv cutiuţa cu butoane la îndemână. Unul din electrozi le-a
fost conectat la centrul sexual. N-o să vă vină să credeţi, dar
cobaii parcă au luat-o razna. Nu mai făceau altceva decât să apese
pe buton - de 60 de ori pe minut! La fiecare secundă aveau câte un
orgasm, iar corpurile li se cutremurau de bucurie. Zi şi noapte, ei
au A.

continuat să apese pe buton, renunţând chiar şi 1a somn. In cele

din urmă, au intrat în comă, epuizaţi. Nu mai aveau nevoie de
357
femele. Nu mai aveau nevoie de nimic altceva.
Cam la fel se petrec lucrurile şi atunci când faceţi voi
dragoste. Femeia apasă pe butonul conectat la centrul sexual din
interiorul creierului bărbatului, iar bărbatul face acelaşi iucru cu
centrul sexual ai femeii. Delgado vine şi spune că această metodă
este depăşită. Este suficient să purtaţi la voi o cutiuţă micuţă, pe
care o puteţi ţine în buzunar, şi orgasmul este garantat.
Această descoperire este una dintre cele mai periculoase,
căci poate fi folosită de politicieni, de orice dictator. Electrozii pot
fi introduşi în creierele copiilor fără ca cineva să ştie. Este
suficientă o operaţie minusculă, prin care în creierele acestora se
introduce un dispozitiv electronic minuscul, de mărimea unui
nasture, care să-i facă să devină ascultători.
Practic, Delgado a creat un fenomen mai periculos decât
bomba atomică. Din păcate, majoritatea oamenilor nu
A

i'-au înţeles pe deplin implicaţiile. întregul viitor al umanităţii

poate fi schimbat cu ajutorul acestei invenţii. Oamenii nu vor
dispărea, dar vor deveni nişte maşini, îşi vor pierde independenţa,
şi odată cu ea umanitatea.
Acelaşi lucru l-au făcut de-a lungul timpului preoţii.
Metodele ior erau mai puţin sofisticate, dar au funcţionat de
minune. Ei au creat o psihoză colectivă, un lucru
A

echivalent cu un dispozitiv electronic. încă din copilărie, ei v-au

repetat acelaşi lucru: că sexul este un păcat. La şcoală, la biserică,
acasă - oriunde v-aţi afla, ei perorează împotriva sexului. Au creat
astfel un mecanism în mintea voastră. Ideea repetată de mii de ori
v-a hipnotizat, devenind parte integrantă din fiinţa voastră.
Metoda lor nu diferă cu nimic de cea a lui Delgado. Tot ce a
făcut Delgado a fost să-i dea o bază mai ştiinţifică, mai precisă,
mai sofisticată, dar adevăraţii ei descoperitori au fost preoţii. Ei au
aplicat această metodă umanităţii timp de 5.000 de ani. De îndată
ce această idee vi se inoculează în minte, preotul pătrunde în
interiorul vostru. Nici chiar atunci când faceţi dragoste nu

358
rămâneţi singuri. Preotul continuă să tragă de sfori, strigându-vă:
„Ceea ce faci este A

un păcat. Vei putrezi în focul iadului!“ In timp ce faceţi dragoste,

mintea voastră vizualizează focul iadului...
A

îmi scrii în bilet: „Cu siguranţă, nu am reuşit să transcend

sexul“. Nu l-ai transcens, dar nici nu ai reuşit să pătrunzi în
interiorul lui, căci acesta este primul pas care conduce mai târziu
la transcendenţă. Numai cei care pătrund în totalitate pot atinge
transcendenţa. Cunoaşterea vă ajută să transcendeţi. Experienţa vă
eliberează.
Drama este că preotul nu vă permite să experimentaţi
întreaga frumuseţe a sexului, eliberarea pe care v-o conferă
el, bucuria fără seamăn pe care v-o transmite. De aceea,
/\

mintea devine obsedată de sex. In schimb, atunci când îl

practicaţi, vă aflaţi într-o dilemă. Nu reuşiţi să pătrundeţi adânc în
interiorul lui; de aceea, rataţi experienţa.
Atunci când nu faceţi dragoste, mintea voastră visează la
sex, căci ea are nevoie de această experienţă. Este o aspiraţie
naturală, firească, pe care mintea doreşte să şi-o împlinească.
Când faceţi dragoste, preotul din mintea voastră vă trage înapoi.
Singura soluţie care vă rămâne este pornografia: mintea voastră
nu se gândeşte la altceva decât la sex, visele voastre reflectă
această aspiraţie, despre comportamentul vostru ce să mai
vorbim... Pozitiv sau negativ, cert este că acest fenomen vă
obsedează. Dar ori de câte ori îl practicaţi, preotul vă trage de
mânecă. Delgado se află şi el prezent, apasă pe buton, iar voi vă
opriţi ca prin farmec. La numai câţiva paşi de victimă, taurul se
opreşte.
Nu este de mirare că experienţa vă lasă un gust amar, un
sentiment de frustrare. Din cauza acestei frustrări, vă doriţi să
repetaţi din nou experienţa. Aceasta este dilema pe care au creat-o
preoţii. Umanitatea nu a avut vreodată un duşman mai mare decât
359
clasa preoţească.
In acest fel, nu vei transcende niciodată sexul. Cel mult, vei
deveni perversă, dar nu îl vei transcende. Transcendenţa nu va
apărea decât atunci când vei pătrunde adânc în interiorul sexului şi
îi vei înţelege esenţa, când vei realiza că adevărata ta aspiraţie nu
se referea la experienţa sexuală, ci la cu totul altceva. Sexul nu
reprezintă decât un pretext pentru a trăi o altfel de experienţă.
Numai cei care trăiesc plenar experienţa sexuală îşi dau seama în
ce constă aceasta.
în ce constă această altfel de experienţă? în bucuria deplină a
orgasmului sexual timpul dispare. Odată cu el dispare şi egoul.
Aceasta este experienţa după care tânjiţi voi. în timpul orgasmului
sexual profund timpul şi egoul dispar. Bucuria de a pluti în
eternitate, nedivizat de ego,
este imensă. Odată înţeles acest lucru, sexul va dispărea
/\

pentru totdeauna. In locul lui va rămâne aspiraţia de a scăpa de

ego şi de timp, dar nu pentru o singură clipă, ci pentru
/N

o perioadă cât mai lungă. In timpul actului amoros, lumina nu

durează decât un moment. Apoi, întunericul se instalează din nou.
Această lumină poate fi aprinsă însă de-a pururi prin
meditaţie. Cei care meditează ies în afara timpului şi îşi transcend
limitările egoului. Ceea ce voi trăiţi în timpul orgasmului sexual
timp de o singură clipă, Buddha trăieşte timp de 24 de ore din 24.
De aceea, el nu mai simte nevoia de sex. Asta înseamnă
transcendenţa.
Transcendenţa nu devine posibilă decât atunci când omul a
realizat întregul secret al sexului. Acest secret este simplu: sexul
reprezintă un instrument natural, biologic, care vă ajută să
deveniţi conştienţi pentru o clipă de puterea meditaţiei. Primii
iluminaţi ai umanităţii au descoperit meditaţia prin intermediul
sexului. Acest lucru este garantat, căci sexul este un fenomen
natural. Meditaţia reprezintă o descoperire, nu un fenomen
natural. Ea înseamnă chiar transcenderea naturii.
360
 Continui apoi în bilet: „Cum se explică atunci că ori de câte
ori fac dragoste, mi se pare că ceva este în neregulă?
Simplu: cele două aspecte sunt interdependente. Nu ai
transcens sexul şi nici nu îl vei putea transcende până când nu vei
simţi că totul este în regulă. Ideea că există ceva în neregulă cu el
le aparţine lui Delgado, societăţii, religiei în care te-ai născut
accidental. Alţii sunt cei care ţi-au băgat-o în cap, la fel cum şi lor
le-a fost băgată în cap de alţii.
Din cauza ei, fiinţa ta a fost divizată. Continui să faci ceva
cu care inima ta nu este în întregime de acord. Pe de altă parte, nu
i te poţi opune, căci inima ta nu este pe deplin de acord nici cu
acest lucru. Dorinţele inimii te trag în direcţii diferite, iar fiinţa ta
este transformată în cioburi.
Te rog să mă crezi: fenomenul este mult mai complicat decât
ţi se pare. Cu cât este reprimat mai puternic, cu atât mai atractiv
devine un fenomen. Cu cât îl experimentezi mai puţin, cu atât mai
fascinat eşti de el. Descoperi modalităţi perverse de a-1 practica.
în cel mai bun caz, îţi întoarce întreaga viaţă cu susu-în jos.
Cineva mi-a trimis o poezioară drăguţă6:
Un bătrân din Darjeeling,
Mergea odată către Ealing.
La poartă era o plăcuţă pe care scria:
„Nu scuipaţi pe jos“,
Aşa că bătrânul a scuipat pe tavan.
Ce altceva aţi putea face? Dacă nu vi se permite să
staţi în picioare, ce vă mai rămâne de făcut? Cel mult
shirshasana, celebra postură yoghină a statului pe cap. Aceasta
6
N. Tr. Este vorba de un limerick, poezioare tradiţionale englezeşti, scrise în
cinci versuri în care primele două rimează cu cel de-al cincilea, iar versurile 3
şi 4 rimează între ele. Sunt foarte amuzante si au întotdeauna un tâlc. De
aceea, redăm în această notă si originalul, pentru cunoscătorii de limba
engleză: There was an old man from Darjeeling/ Who was travelling from
Hyde Park to Ealing./ A sign on the door/ Said: „Don’t spit on the floor“,/ So
he carefully spat on the ceiling./
361
pare singura consecinţă logică a reprimării.
Reprimarea nu vă va ajuta niciodată să ajungeţi la
transcendenţă. Numai exprimarea vă poate ajuta în această
direcţie.
Lăsaţi preotul să dispară. Renunţaţi la toate sentimentele de
vinovăţie. Stiu că este dificil, căci aceasta
7
> ?

este starea actuală aminţii voastre, susţinută de întreaga

societate. Toată lumea crede în ea. Dacă veţi renunţa la ea vă veţi
simţi foarte singuri, vă va fi teamă - căci nu veţi mai face parte
din turmă. Nu veţi mai fi o simplă oaie, veţi deveni un individ. Iar
singurătatea poate fi înspăimântătoare.
De aceea, oamenii continuă să meargă cu turma. Turma
repetă aceleaşi vechi prostii, aceleaşi superstiţii, aceleaşi
nonsensuri stupide. Aceste lucruri le fac rău oamenilor, dar ei
continuă să le repete, căci dacă nu ar mai crede în ele, ar rămâne
singuri. Iar oamenii se tem de moarte de singurătate.
Aveţi nevoie de mult curaj pentru a rămâne singuri.
Experimentaţi cu viaţa şi cu energia vieţii şi refuzaţi să acceptaţi
obstacolele, indiferent din ce surse ar proveni ele. Dumnezeu v-a
dăruit această energie. Folosiţi-o şi pătrundeţi adânc în interiorul
vieţii.
Sexul este una din cele mai profunde experienţe la care are
acces omul. Partea cea mai frumoasă constă în faptul că dacă
pătrundeţi suficient de adânc în interiorul lui, îl puteţi transcende.
Veţi deveni astfel nişte celibatari autentici, dar numai trecând prin
experienţa sexului, mergând până la capăt cu această experienţă.
Eu vă învăţ să pătrundeţi adânc în interiorul sexului şi al
iubirii, dar numai cu scopul de a transcende aceste experienţe.
Scopul meu este să vă ajut să treceţi dincolo.
A

In caz contrar, veţi rămâne prizonieri ai acestui pământ. Nu veţi

putea zbura niciodată la cer. Fără a trece dincolo, veţi rămâne
prizonierii biologiei, parte integrantă a lumii animale. Nu veti
deveni nici măcar oameni - ce să mai vorbim de divinitate?
362
 Dacă veţi transcende sexul, veţi transcende însuşi regnul
animal, veţi sparge închisoarea biologică, veţi zbura mai presus de
acest pământ. Pentru prima oară în viaţă, veţi putea contempla
stelele, vă veţi scălda în lumina cosmosului. Mai devreme sau mai
târziu, veţi sfârşi prin a auzi muzica sferelor, îndreptându-vă astfel
către adevăratul vostru destin, către adevărata împlinire.
Animal, uman, divin - acestea sunt cele trei nivele care există
în orice fiinţă umană. Nivelul animal se referă
5

la sexualitate, cel uman la iubire, iar cel divin la rugăciune.

Energia este aceeaşi, dar expresia ei ia forme din ce în ce mai
înalte: noroi, lotus, mireasmă.
Vă rog, nu mai scuipaţi pe tavan! Scuipaţi pe podea. Fiţi
naturali. Reţineţi acest paradox: cea mai bună cale de a transcende
natura constă în a fi pe deplin natural. /V

Mintea voastră este pervertită de preoţi. încercaţi să

conştientizaţi acest lucru. Condiţionarea este de lungă durată. Au
trecut atâtea secole de când suntem condiţionaţi, şi ni se spune din
toate direcţiile că trebuie să respectăm ce este vechi. Cu cât ceva
este mai vechi, cu atât mai mult trebuie să-l respectăm.
La urma urmei, de ce s-au opus preoţii cu atâta vehemenţă
sexului? Buddha-şii nu s-au opus niciodată. Ei au militat pentru
transcendenţă, la fel ca şi mine. Transcenderea sexualităţii a fost
interpretată însă ca o atitudine împotriva sa, lucru absolut greşit.
Buddha-ş ii au spus întotdeauna: „Transcendeţi sexul“, dar
nu s-au împotrivit niciodată acestuia. Sexul reprezintă trambulina
care permite marele salt.
Preoţii nu au înţeles însă niciodată ce au vrut să spună
buddha-ş ii. Ei le-au interpretat cuvintele aşa cum le-au înţeles ei.
Au tras concluzia: „Nu mai faceţi sex. Evitati sexul. Ascultaţi ce a
spus Buddha“. Transcenderea sexului a devenit astfel o luptă
împotriva acestuia. Procesul este vechi de când lumea. Unul spune
ceva, iar ceilalţi înţeleg exact pe dos.

Asta îmi aminteşte de un spectacol de operă. O trupă de

363
artişti veterani a dat un spectacol într-un orăşel de provincie.
Bătrânul tenor al trupei şi-a dat toată osteneala să scoată trilurile
din Paiaţe, cutremurându-se de plâns, dar răcnind din toate
puterile.
La sfârşitul ariei, unul dintre ascultători s-a ridicat în
picioare şi l-a ovaţionat: „Bravo! Bravissimo!“
Vecinul său a rămas uimit să vadă că cineva din sală poate
ovaţiona o performanţă atât de penibilă. El s-a întors către
entuziast si l-a întrebat:
- Chiar ţi-a plăcut cum a cântat?
- Nu i-am aplaudat vocea, a răspuns acesta, ci aplombul său
colosal.

Este foarte uşor să interpretezi greşit ce spune cineva. Voi

trăiţi în valea întunecată, iar buddha-şii trăiesc pe culmile însorite.
Cuvintele lor aparţin planului căruia îi aparţin ei. Până când ajung
la voi, îşi schimbă complet conţinutul. Nu mai rămâne din ele
decât ecoul unui ecou.
Cei care le interpretează sunt de regulă cei mai vicleni dintre
voi. Ei devin apoi preoţii voştri, sub pretextul că: „Noi am înţeles.
Vă vom explica şi vouă. Iată, acesta este înţelesul“.
Buddha-şn au fost interpretaţi întotdeauna greşit, şi la fel se
vor petrece mereu lucrurile. Este un proces natural, care nu poate
fi evitat, căci pe culmile însorite se vorbeşte o altă limbă decât în
văile întunecate ale ignoranţei. Limbajul dimineţii nu este acelaşi
cu limbajul nopţii.
Vor exista însă întotdeauna oameni vicleni care vor deveni
mediatorii buddha-şilov. Ei vă vor spune: „Noi ştim cc a vrut să
spună Buddha. Vă vom traduce noi cuvintele sale“.
Şi mai este un motiv: această interpretare care afirmă că
buddha-ş ii au ceva împotriva sexului le conferă preoţilor o mare
putere asupra voastră. Dacă veţi transcende sexul, preoţii nu vor
deveni mai puternici, dar dacă îl veţi reprima, puterea lor va creşte
imens, căci această reprimare vă va face să vă simţiţi vinovaţi,
364
nenaturali, urâţi, într-un conflict interior continuu, risipindu-vă
energia într-un război civil. Cu fiecare zi care trece veţi deveni
din ce în ce mai slabi, si cu cât veti fi mai slabi, cu atât mai uşor le
va fi lor să vă domine.
Preoţii au devenit extrem de puternici, dar numai din cauza
slăbiciunii voastre. Puterea lor este strâns legată de slăbiciunea
voastră. Dacă veţi deveni puternici, importanţa lor va păli de la
sine.
In viziunea mea, atunci când pe pământ se va naşte o nouă
umanitate, cu indivizi puternici, care iubesc viaţa, fericiţi, care
gândesc şi se comportă pozitiv - preoţii vor dispărea de pe această
planetă. Cui îi va mai păsa atunci de preoţi? Viaţa vă poate învăţa
orice.
Atunci când înveţi de la viaţă, îi poţi înţelege mult mai uşor
pe buddha-şi, căci viaţa trăită plenar conduce la acele experienţe
ale culmilor însorite pe care trăiesc ei. La început, aceste
experienţe apar şi dispar, la fel ca nişte fulgere, dar cel puţin îţi
oferă un crâmpei din ceea ce trăiesc ei, din acele culmi ale
conştiinţei plenare. Şi astfel, comunicarea cu buddha-sii devine
mult mai uşoară.
Dacă preoţii ar dispărea ca mediatori, comunicarea dintre voi
si buddha-si ar deveni infinit mai uşoară. In realitate, ei nu sunt
deloc mediatori. Nu reprezintă nişte punţi de legătură, ci nişte
ziduri, nişte bariere. De aceea mă opun eu tuturor preoţilor.
Dacă vă puteţi găsi un maestru, acceptaţi-1 din toată inima,
dar evitaţi-i pe preoţi. Evitaţi-i pe toţi cei care nu au cunoscut
personal adevărul, ci doar repetă ca nişte papagali ce le-au spus
alţii. Dacă intuiţi că cineva a cunoscut adevărul, dacă simţiţi ceva
ca un parfum în prezenţa lui, acceptaţi-1 din toată inima. Nu rataţi
acea ocazie, căci buddha-şii sunt rari. In schimb, preoţii sunt cu
milioanele.
Din când în când drumul tău se intersectează cu cel al unui
buddha, şi nu se ştie când se va mai repeta acest lucru. Poate că va
dura vieţi la rând. De aceea, atunci când destinul vostru se
365
intersectează cu cel al unui buddha, nu rataţi ocazia; pariaţi totul
pe ea! Dacă vă întâlniţi cu o autoritate veritabilă în domeniul
adevărului... Şi reţineţi un lucru: autoritatea nu este tot una cu
autoritarismul. Omul care deţine adevărul este foarte smerit. Cel
autoritar este arogant; A

nu ştie ce înseamnă smerenia. In realitate, el doar pretinde că

deţine o autoritate, dar aceasta se bazează pe Vede, pe Coran, pe
Biblie, nu îşi are sursa în propria sa fiinţă. Nu reprezintă
experienţa sa personală.
Iisus a fost un om cu autoritate.
Se spune că cineva l-a întrebat odată:
A

- In virtutea cărei autorităti vorbeşti?

» T

El dorea să spună: „Vorbeşti în numele lui Moise, Avraam

sau Ezechiel? Ce autoritate stă la baza cuvintelor tale? Cea a
Talmudului? Cea a clarvăzătorilor din vechime, a profeţilor?“
Iisus i-a răspuns:
- Vorbesc în numele Meu. înainte să fi fost Avraam, Eu
Sunt.
Avraam trăise cu 3.000 de ani înainte, şi totuşi Iisus
A

a spus: „înainte să fi fost Avraam, Eu Sunt. Eu sunt sursa,

începutul şi sfârşitul. Dacă veţi pătrunde adânc în interiorul fiinţei
voastre, Mă veţi găsi pe Mine“.
Dacă vă intersectaţi vreodată calea cu o persoană care
reprezintă această sursă, sacrificaţi totul pentru a rămâne în
preajma sa. Reţineţi însă un lucru, ea nu vă va spune niciodată:
„Urmează-mă“. Vă va spune doar: „Fii alături de mine“. Mesajul
este cu totul altul. El vrea să spună: „Fii una cu mine. Stabileşte o
punte între tine şi mine“, iar această punte este însăşi arta de a fi
discipol.
Dacă vă întâlniţi cu un buddha şi îi permiteţi acest lucru, el
îşi va revărsa energia în fiinţa voastră. Comuniunea cu un maestru
nu se stabileste la nivelul comunicării verbale, ci al energiei. Veţi
înţelege atunci că nici un buddha nu se împotriveşte vreodată
366
vieţii. Ei militează întotdeauna pentru viaţă. Viaţa înseamnă
Dumnezeu. Cum s-ar putea împotrivi ei vreodată acesteia?
Preoţii se împotrivesc întotdeauna vieţii, pentru că ei nu pot
avea putere asupra voastră decât dacă sunteţi slabi. Trezind în voi
resentimente împotriva vieţii, ei vă transformă în fiinţe slabe. Şi
astfel, în viaţa voastră apar tot felul de perversiuni.
Voi nu aţi aflat încă ce înseamnă cu adevărat sexul. Aţi făcut
dragoste, aţi făcut gesturi de iubire, dar ele au rămas doar la nivel
fiziologic. Nu aţi reuşit niciodată să le sublimaţi la nivel spiritual.
Aţi rămas nişte începători. Nu aţi participat niciodată cu adevărat
la misterul sacru al acestui fenomen.
Voi nu ştiţi să participaţi, şi de aici se nasc toate problemele.
Nu cunoaşteţi limbajul participării, arta de a te pune la unison cu
energiile partenerului, de a te conecta cu el pe toate nivelele
energetice - nu numai pe cel al trupului, ci şi pe cel mental, pe cel
al sufletului; nu numai pe nivelul centrilor inferiori, ci şi pe cel al
centrilor superiori.
Nimeni nu ştie nimic despre aceste lucruri. Reţineţi: la
animale totul reprezintă un instinct (inclusiv sexul). La om totul
reprezintă o artă. De pildă, dacă aduceţi un taur în grădina
dumneavoastră, acesta nu va mânca decât anumite ierburi,
lăsându-le pe celelalte neatinse. El nu este conştient de ceea ce
face, dar opţiunile sale sunt prestabilite. Nu este vorba de o
opţiune, ci de o alegere mecanică. Taurul funcţionează la fel ca un
robot. El este o fiinţă instinctuală.
în cazul omului, nimic nu este instinctual. Omul a fost
eliberat din lanţul instinctelor, iar acesta este un veritabil miracol.
El dispune de un anumit grad de libertate.
Aşa se explică de ce oamenii mănâncă aproape orice. Nici un
animal nu ar putea mânca ce mănâncă omul. Alimentatia sa este
fixă. Am studiat o vreme obiceiurile alimentare ale oamenilor care
trăiesc în diferite regiuni ale lumii şi am rămas cu impresia că
practic nu există nimic care să nu fie mâncat într-un colţ sau altul

367
al lumii.
Oamenii mănâncă insecte, şerpi... Şerpii sunt consideraţi o
delicatesă în China. Africanii mănâncă furnici. Copiii mici le
prind şi le bagă direct în gură. Nu există nimic pe pământ care să
nu fie mâncat de oameni.
A

In mod similar, nu există nimic care să nu fie condamnat de

aceştia într-un colt sau altul al lumii. Totul a fost condamnat.
Oamenii au o libertate absolută.
Dacă ar asculta de instincte, omul ar trebui să fie vegetarian,
căci intestinele sale demonstrează dincolo de orice îndoială că el
nu a fost creat pentru a mânca alimente din came. Toate animalele
carnivore au intestinele scurte, căci lor le ajunge o singură masă
pe zi. Omul are intestine foarte Iun ai, la fel ca animalele erbivore.
Leul poate mânca o singură dată pe zi. O maimuţă mănâncă
însă toată ziua. Cine se hrăneşte numai cu vegetale trebuie să
mănânce mult mai des. O mare parte din substanţa acestora este
alcătuită din fibre, care nu pot fi asimilate de organism. Carnea
este asimilată însă în totalitate, căci aparţine unui animal care a
asimilat deja hrana vegetală. Este ca şi cum ai mânca o hrană gata
pregătită. Plantele nu pot fi asimilate decât într-o perioadă lungă
de timp, motiv pentru care tranziţia lor intestinală durează mult
mai mult. De aceea, intestinele erbivorelor sunt mult mai lungi.
Din punct de vedere fiziologic omul este un vegetarian, dar
el şi-a pierdut instinctul natural. Aşa se explică de ce alimentaţia
sa este atât de variată, lucru pe care nu îl veţi întâlni la nici un
animal. La fel, capacitatea de relaţionare a omului este aproape
infinită: sunt oameni heterosexuali, auto-sexuali, homosexuali,
bisexuali, care fac sex individual, în perechi sau în grup. Omul are
libertatea de a alege. Această libertate îl poate transforma într-un
caz patologic sau într-un Buddha. Depinde numai de el cum se
foloseşte de ea.
Libertatea este un fenomen periculos. Importanţa lui este
capitală, dar rămâne foarte periculos. Ea îţi permite să te înalţi la
368
nivelul zeilor, dar te poate şi coborî mai prejos de animale. Nici un
animal nu poate cădea mai jos decât nivelul căruia îi aparţine.
Singurii care au căzut au fost Adam si Eva. Toate celelalte
animale au rămas în Grădina Paradisului, unde continuă să
trăiască şi astăzi. Nici un alt animal în afara omului nu a gustat din
fructele pomului cunoaşterii; nici măcar şarpele, care a convins-o
pe Eva, nu s-a atins de aceste fructe. Chiar şi el continuă să
trăiască în Grădina Edenului. Aţi auzit vreodată vorbindu-se de
căderea şarpelui? Eu nu am auzit.
Omul dispune de o libertate imensă. De aceea, el poate
cădea, căci nu mai este limitat la instinctele sale. Nu este la fel ca
un copac, înrădăcinat, fixat la sol. El se poate deplasa. Rădăcinile
sale nu sunt fixe, ci mobile. Această calitate este cu totul specială,
dar foarte puţini oameni se folosesc corect de ea.
Puteţi cădea, la fel ca Adarn, sau vă puteţi înălţa la cer, la fel
ca Iisus.
Sexul este un proces care trebuie învăţat. Din păcate, nu
există nici o şcoală care să predea această materie. Practic, orice
om are dreptul să vă otrăvească existenţa vorbind împotriva
sexului, dar nimănui nu i se permite să deschidă o şcoală în care
să vă înveţe maniera corectă de a face dragoste. Nimănui nu i se
permite să facă din sexualitate o artă.

A fost odată un băiat care a naufragiat pe malul unei insule

deşertice la vârsta de patru ani. Băiatul a trăit acolo mulţi ani,
până când a împlinit 21 de ani. La un moment dat, valurile au
adus la ţărm o blondă splendidă.
Cei doi s-au întâlnit.
- Cine esti tu? l-a întrebat fata.
- Sunt singurul locuitor al acestei insule, i-a răspuns băiatul.
- Şi ce faci toată ziua? l-a întrebat ea.
- Vânez, pescuiesc şi mă urc în copaci. Câteodată mă aşez
pe stânca de acolo şi arunc pietricele în ocean.
- Bine, dar cum te descurci în privinţa sexului? a insistat ea.
369
 - A sexului? Ce înseamnă sex?
Ca să fie bine înţeleasă, fata i-a făcut o demonstraţie chiar
acolo, pe malul mării. Când cei doi au terminat, ea l-a întrebat:
- Ei bine, ce părere ai?
- Hm! Toate bune şi frumoase, dar uite ce ai făcut cu movila
mea de pietricele...

Omul trebuie să fie învăţat. El nu are un instinct pe carc să se

bazeze; de aceea, orice este posibil pentru el. Dacă nu vi se dă
direcţia corectă, voi rătăciţi prin întuneric.
-A,

In şcoala lui Pitagora discipolii erau învăţaţi cum pot

transcende sexul pătrunzând adânc în interiorul lui. Aşa se explică
de ce Pitagora a fost atât de persecutat, torturat,
/V

exilat dintr-un oraş în altul. întreaga sa viaţă, a fost nevoit

A

să se mute de pe o insulă pe alta. In cele din urmă, a fost nevoit să

facă din şcoala sa o învăţătură secretă. Experienţele sale erau
foarte frumoase, iar el dorea să le împărtăşească semenilor săi, dar
aceştia nu erau pregătiţi să le asculte. De aceea, a fost nevoit să
ţină totul în secret.
Secretul nu este altceva decât un aranjament pentru siguranţa
personală. Pitagora a fost nevoit să practice această secretomanie
pentru a scăpa cu viaţă. Numai discipolii care ajungeau pe nivelul
ultim de iniţiere aflau care sunt adevăratele secrete. Acestea erau
transmise numai pe cale orală; nimeni nu avea dreptul să le noteze
în scris. Nici chiar Lysis nu le-a menţionat. Cuvintele sale ascund
însă foarte multe secrete. Dacă aţi şti să citiţi printre rânduri...
Afirmaţiile lui sunt foarte simple: „Aveţi grijă de sănătatea
voastră“. Ce secret ar putea ascunde această frază? Sau, calea de
aur: „Rămâneţi întotdeauna la mijloc“. De ce să ţii secretă această
învăţătură? Nu veţi găsi nici măcar un singur secret în sutra-ele
sale. Dacă acestea ar ascunde vreun secret, ar fi fost de mult arse.
A

In ziua în care Pitagora a murit, întreaga sa şcoală a fost arsă

din temelii. Discipolii săi au fost ucişi, masacraţi, iar tradiţia

370
secretă pe care o adusese pentru prima oară în Occident (Pitagora
a studiat în Orient) a fost distrusă.
Aceasta a fost întotdeauna reacţia mulţimii în faţa marilor
iniţiaţi.
Omul trebuie să înveţe tot ce are de făcut: cum să mănânce,
cum să facă dragoste, cum să fie. Dacă nu i se predau aceste
lucruri, el rămâne într-o stare ambiguă, ca şi cum ar fi neterminat.
Instinctul - atât cât i-a mai rămas - îl îndeamnă uneori să facă
anumite lucruri bune, dar nu are o direcţie clară în viaţă.
Voi trebuie să învăţaţi ce este sexul. De câte ori afirm aşa
ceva, mulţi înţeleg că vreau să spun că ei nu au practicat niciodată
un act sexual. Eu mă refer însă la altceva: voi ati 7

cunoscut sexul, dar într-o manieră extrem de superficială.

Cunoaşterea voastră nu a devenit încă o artă, o filozofie. Unii
aveţi copii, şi din acest motiv sunteţi convinşi că ştiţi ce este
sexul.
A avea copii nu înseamnă că ştii ce este sexul. Să faci copii
este la fel de uşor ca aprinderea sau stingerea unui întrerupător.
Asta nu înseamnă însă că ştiţi şi ce înseamnă electricitatea. Există
oameni care cred că înţeleg electricitatea pentru simplul motiv că
ştiu cum să aprindă un bec.

Am auzit o poveste frumoasă despre inventatorul primului

bec electric: Thomas Edison. El a făcut diferite încercări cu tot
felul de materiale, care au durat trei ani. Când a reuşit, totul părea
un miracol. Pentru prima oara, omul avea acces la electricitate.
Această putere uriaşă, această energie colosală, a putut fi
canalizată în interesul fiinţei umane. Iar Edison a lucrat timp de
30 de ani, din care în ultimii trei în mod continuu, pentru a
descoperi cum poate fi realizat acest lucru.
Evident, în clipa în care primul bec s-a aprins, Edison a
rămas ca vrăjit. Orele treceau una după alta, dar el continua
A

371
să îl privcască înmărmurit. In cele din urmă, soţia sa l-a întrebat:
- Ai înnebunit? Ce naiba faci acolo, cu becul ăla stupid în
mână?! Vino la culcare!
Se spune că Edison a plâns auzind expresia „becul ăla
stupid“. El i-a răspuns soţiei sale:
- Cum îndrăzneşti să spui că este un „bec stupid“? Ştii tu ce
este electricitatea?
- Ştiu, i-a răspuns ea, căci îl văzuse deseori aprinzând un
aparat electric sau altul. Ştiu ce este electricitatea. Apeşi pe
întrerupătorul acela, îl porneşti sau îl opreşti.

Şi iată o altă poveste pe care am auzit-o despre Edison. Se

spune că s-a dus odată într-un mic orăşel, pentru a-şi petrece un
week-end. Elevii şcolii se aflau în serbare şi prezentau tot felul de
lucruri pe care le confecţionaseră ei înşişi. Edison s-a dus şi el la
serbare, desigur, incognito. Printre obiectele prezentate erau şi
câteva aparate electrice simple. Edison l-a întrebat pe unul dintre
inventatorii lor dacă stie ce este electricitatea.
T

- Ce este electricitatea? l-a întrebat băiatul. Nu, nu ştiu, dar

o să-l întreb pe profesorul meu. Aşteaptă puţin.
S-a întors în scurt timp cu profesorul, un absolvent de
universitate, iar Edison l-a întrebat ce este electricitatea.
- Nimeni nu pune asemenea întrebări, i-a răspuns
profesorul, nervos. Electricitatea este electricitate. Bine, stai
puţin. Am să-l întreb pe director. Este doctor în fizică, aşa că îţi
va putea răspunde cu siguranţă.
Directorul a venit şi a încercat să-i ofere o explicaţie. Dar
cum să-i explici aşa ceva lui Edison? Acesta a fost unul din cele
mai mari genii ale umanităţii, primul om care a ştiut totul despre
electricitate, inventatorul a cel puţin o mie de invenţii. Evident,
nici directorul şcolii nu îl cunoştea însă. El s-a lansat în tot felul
de explicaţii savante, dar Edison i-a tăiat-o:
- Nu înţeleg. Explică-mi ce este electricitatea, pur şi simplu.
Tu nu îmi răspunzi la întrebare, ci îmi oferi tot felul de argumente
372
colaterale.
Directorul a început să transpire abundent. O mulţime din ce
în ce mai mare de oameni se adunase deja în jurul
rv. _

lor. In cele din urmă, lui Edison i s-a făcut milă. El i-a spus:
- Nu-ţi fă probleme. Eu sunt Thomas Edison şi nici chiar eu
nu ştiu ce este electricitatea.

Simplul fapt că aţi făcut copii nu înseamnă că ştiţi ce este

sexul. Acesta reprezintă un fenomen mult mai complex decât
electricitatea - este un fel de bioelectricitate, o energie pe care
ştiinţa nu a descoperit-o încă. Este un fenomen complet diferit.
Electricitatea pe care o cunoaşteţi voi nu este decât suportul
material al energiei sexuale. Altfel spus. energia sexuală
reprezintă aspectul spiritual al electricităţii. Aceasta din urmă este
un fenomen mort. Sexul este un

373
fenomen viu, un fel de electricitate plus viaţă. Reprezintă o sinteză
superioară, care nu a fost încă descoperită.
Au existat oameni care au încercat să pună bazele ştiinţifice
ale acestei energii, dar societatea i-a respins şi i-a torturat.
Wilhelm Reich a fost o asemenea persoană, dar a fost condamnat
şi închis într-o casă de nebuni. Omul nu era deloc nebun. A fost
unul din cei mai mari savanţi ai acestui secol, dar a făcut greşeala
să se atingă de unul din marile tabuuri impuse de preoţi şi de
politicieni. A pătruns prea adânc în misterul pe care preoţii şi
politicienii nu doreau să-l dezvăluie oamenilor de rând, căci i-ar
putea elibera pe aceştia. De aceea, el a fost persecutat toată viaţa,
fiind în cele din urmă închis într-un azil de nebuni. A murit
condamnat ca un criminal, ca un nebun, fără să fie nici una, nici
alta.
La fel s-au petrecut lucrurile de-a lungul timpului şi cu
Tantra. Această ştiinţă s-a dezvoltat fragmentar timp de 3.000 de
ani, dar de fiecare dată societatea a distrus aceste fragmente,
speriată că ele i-ar putea dezvălui omului marile secrete care l-ar
putea transforma într-un individ liber.
Voi nu ştiţi ce este sexul. Dacă doriţi să aflaţi, spuneţi-le adio
preoţilor. Aruncaţi la coş toate prostiile pe care vi le-au inoculat ei
despre sex. Experimentaţi liber, cu inocenţă. Pătrundeţi adânc în
interiorul lui, la fel ca într-o rugăciune, căci este unul din cele mai
sacre lucruri care există, un fel de sfânta sfintelor. El este cel care
permite naşterea vieţii, şi implicit cel care vă poate conduce la
sursa acesteia. Dacă veţi pătrunde adânc în interiorul energiei
sexuale, veţi descoperi acolo mâna lui Dumnezeu.
Sexul trebuie să devină un act de meditaţie, iar pentru asta trebuie
să învăţaţi arta de a-1 practica. Sexul nu trebuie
să fie niciodată o afacere grăbită, un fel de punct ochit, punct
lovit. Savuraţi-1. Faceţi din el un ritual. Aşa s-au născut ritualurile
tantrice. Pregătiţi-vă înainte să-l practicaţi. Deschideţi-vă inimile,
deveniţi mai sensibili. Atunci când te pregăteşti pentru un act
amoros, te pregăteşti să intri într-un templu. Nu intraţi decât dacă
vă aflaţi într-o stare de rugăciune.
Nu intraţi într-o stare pasională. Intraţi cu inima smerită şi
veţi afla astfel secretul sexului. Nu intraţi cu intenţia de a-1
exploata pe celălalt, ci cu dorinţa de a împărtăşi o experienţă
sublimă cu el. Nu intraţi pentru a vă uşura de o energie în exces -
aceasta este forma cea mai inferioară a sexualităţii. Octava
superioară a acestei uşurări este extazul. Uşurarea este un act
negativ.
Este adevărat, sexul vă poate uşura de o anumită povară, dar
în acest fel nu faceţi decât să rataţi aspectul său pozitiv. Energia
sa vă poate hrăni, poate fi transformată, purtându-vă pe aripile ei
pe culmi pe care nu le bănuiţi încă. Eliberarea de energic
reprezintă forma inferioară a sexului. Este ca un fel de strănut.
A

In ipostaza sa superioară, sexul are o imensă putere

creatoare. Energia sa nu este aruncată în afara fiinţei, ci
recirculată pe planurile superioare. Ea se înalţă, ridicându-se mai
presus de forţa gravitaţiei. Ajunge să străpungă astfel chakra-ele
superioare. Nu mai reprezintă doar o eliberare, ci un zbor extatic.
Numai atunci veţi afla că în momentul culminant al orgasmului,
egoul şi timpul dispar. De îndată ce veţi afla acest lucru, nu veţi
mai avea nevoie de sex. Acesta îşi va fi revelat secretul, cheia de
aur. /V

In continuare, veţi putea căuta această cheie fără a mai

practica acte sexuale. Veţi putea să vă aşezaţi într-o postură de
zazen, în vipassana. Puteţi rămâne astfel în tăcere, uitând de ego
şi de timp. Veţi atinge aceleaşi înălţimi, dar le veţi putea păstra
mult mai mult timp.

Deşi te-am auzit deseori spunându-ne să ne bucurăm atunci

când facem dragoste, de cele mai multe ori mă simt extrem de
serios în asemenea momente, ca şi cum aş fi amorţit. Parcă mi-ar
fi teamă să mă bucur. Nu înţeleg ce se întâmplă? Poţi să-mi
explici?

375
 Toată lumea înţelege ce se întâmplă, inclusiv tu.
Este vorba de condiţionare. Ţi s-a spus de atâtea ori că sexul
reprezintă un păcat, încât, atunci când faci dragoste, această
condiţionare se interpune imediat între tine şi iubita ta. începi să te
simţi vinovat şi serios, gândindu-te: „Doamne, ce fac? Fac ceva
rău, condamnat de Iisus, de Buddha, de Confucius“.
Simţi că faci ceva interzis de către marii oameni religioşi. Nu
eşti decât un om mărunt şi te împotriveşti întregii istorii a
umanităţii, cu toţi mântuitorii şi profeţii ei. Este normal să te simţi
serios, ca şi cum ai fi amorţit.
Seriozitatea este apanajul morţilor. Ai văzut vreodată un
mort râzând? Sau măcar zâmbind?
Râsul aparţine vieţii, la fel cum seriozitatea aparţine morţii.
Un om cu adevărat viu nu este niciodată serios; el simte nevoia să
se joace tot timpul. Vouă vi s-a spus întotdeauna că sexul este un
păcat, iar eu vă repet într-una că este doar un joc. Cum să nu fi
încurcat când te trezeşti între aceste două extreme? Vă asigur însă
că nu este un păcat. Dacă ar fi fost un păcat, existenţa v-ar fi creat
pe altă cale, nu cu ajutorul organelor genitale. Ce nevoie ar fi avut
de ele? Natura ar fi găsit ea siguranţă o altă cale pentru naşterea
copiilor.

Un cuplu din secolul XXI călătorea odată către o planetă

îndepărtată. Când au ajuns pe ea, au dorit să afle tot ce se putea,
căci era o planetă vie. Pe ea trăiau fiinţe umane, animale şi plante.
Deşi nu semănau întru totul cu cele de pe pământ, îţi puteai da
seama care sunt unele şi care sunt altele. Cei doi şi-au propus să
afle cât mai multe despre noua planetă descoperită, căci în curând
trebuiau să plece din nou către pământ, pentru a raporta ce anume
au descoperit.
Au intrat aşadar în prima casă care le-a ieşit în cale. Oamenii
erau foarte amabili. Ei i-au întrebat:
- Doriţi ceva? O băutură rece, una caldă?

376
 Cei doi au răspuns:
- Nu, mulţumim. Mai târziu. Mai întâi, am dori să aflăm
câteva lucruri despre această planetă.
La rândul lor, gazdele erau interesate să afle detalii despre
pământ. Ele le-au spus:
- Foarte bine, căci şi noi dorim să aflăm mai multe despre
planeta voastră. Iar primul lucru pe care dorim să-l ştim este
următorul: cum faceţi copii?
Cei doi au rămas cam neplăcut surprinşi, căci pe pământ
nimeni nu pune asemenea întrebări. Ştiind însă că nu sunt
supravegheaţi, bărbatul a îndrăznit să răspundă:
- Explicaţia este destul de dificilă, aşa că eu şi soţia mea
vom face dragoste în faţa voastră. în principiu, aceasta este
modalitatea de a face copii.
Când cei doi au început să facă dragoste, gazda şi soţia sa au
început să râdă ca nebunii. Nu le venea să creadă că aceasta este
modalitatea pământenilor dc a lacc copii. Mai întâi de toate,
sărmana femeie se afla sub animalul acela uriaş, care făcea flotări
deasupra ei! Ciudată poveste!
Din cauza râsului lor, cei doi pământeni au devenit încă şi
mai stânjeniţi. Bărbatul s-a oprit din actul amoros si i-a întrebat:
- Ce anume este atât de amuzant?
Gazda i-a răspuns:
- Râdeam pentru că aşa ne facem noi cafeaua! Cât despre
copii, avem o metodă mult mai simplă.
El i-a luat pe cei doi de mână şi i-a condus către frigider.
Acolo se aflau două borcane. Unul conţinea un lichid de culoare
verde, iar celălalt un lichid de culoare roşie. Omul a amestecat
cele două lichide, după care a închis frigiderul. Pământenii nu
puteau înţelege cum se poate face un copil pe această cale. Gazda
le-a spus:
- Peste nouă luni, din amestecul celor două lichide se va
naşte un copil. Vedeţi voi, în lumea noastră este mult greu să faci

377
cafea. Să faci copii este cât se poate de uşor.

Dacă existenţa ar fi dorit ca sexul să reprezinte un păcat, v-ar

fi oferit o altă cale de a face copii. Existenţa nu are nimic
împotriva sexului. De altfel, el nu se reduce numai la oameni.
Sfinţilor voştri le plac foarte mult florile, uitând, în ignoranţa lor,
că acestea nu sunt altceva decât nişte organe sexuale ale plantelor.
Există un organ masculin al florii şi unul feminin. Evident,
cele două organe nu se pot îmbrăţişa şi nu pot face dragoste la fel
ca oamenii - deşi acest lucru ar fi mult mai plăcut pentru ele. De
aceea, sunt nevoite să se folosească de fluturi şi de albine pentru a
îşi transporta sperma către ovulele feminine.
De ce credeţi că florile sunt atât de viu colorate? Şi de ce
emană un parfum atât de atrăgător? Nu de dragul vostru. Parfumul
lor este menit să atragă insectele. Dacă nu ar fi atât de frumos
colorate şi dacă nu ar emana un parfum atât de atrăgător, nici un
fluture, nici o albină nu ar fi atât de nebuni să se aşeze pe ele.
Pentru a atrage insectele, florile au fost nevoite să îşi creeze o
forţă magnetică. Fenomenul este însă în întregime sexual.
Păsările, animalele, »

întreaga existenţă, depind de sex pentru ca viaţa să se poată naşte.

Religiile voastre se împotrivesc existenţei. Ele vă spun că
sexul reprezintă un păcat, iar celibatul o virtute. Toată lumea ştie
însă ce fel de celibat se petrece în mănăstiri...
Chiar ieri am aflat de cazul unui preot catolic condamnat la
un an şi jumătate de închisoare pentru că în timp ce predica din
spatele amvonului virtutea celibatului, sub amvon făcea dragoste
cu un băiat de 15 ani. Cazurile de acest fel sunt nenumărate. Si
aceşti oameni sunt cei care vă vorbesc de celibat, înnebunindu-vă
de cap. Au înnebunit întreaga umanitate.
Eu afirm altceva: că sexul reprezintă un joc, o distracţie. Voi
nu puteţi accepta însă această idee, din cauza condiţionării
voastre, care vă spune că sexul reprezintă un păcat. De la păcat la

378
distracţie, saltul este de-a dreptul cuantic. Dar ce pot face eu?
Sexul este o distracţie.
Renunţaţi la condiţionare. Vă asigur că nu veţi pierde nimic.
Nu veţi avea decât de câştigat renunţând la ideea de păcat. La
urma urmei, deşi ştiţi că este un păcat, iar celibatul o virtute, voi
tot faceţi dragoste. Ce arată acest lucru? Că A

aceste idei nu vă pot perverti în totalitate natura. In schimb, vă pot

înceţoşa mintea. Ori de câte ori faceţi dragoste, mintea voastră
este plină de asemenea prostii.
Preoţii nu au reuşit să anihileze sexul de pe pământ, dar au
reuşit să-l otrăvească. Atunci când fac dragoste, oamenii se simt
divizaţi. Minţile lor sunt otrăvite de tot felul de teologii împotriva
sexului, în timp ce corpurile lor sunt angrenate în actul amoros. Ei
fac dragoste, dar nu sunt în totalitate prezenţi.
Ejacularea prematură atât de frecventă în zilele noastre nu
este o boală psihologică, ci una religioasă, căci mintea se teme
atât de tare de păcatul pe care îl comite încât se grăbeşte să
termine cât mai repede. Responsabilitatea acestei boli le aparţine
lui Iisus, Mahomed, Mahavira. Nu este vina voastră. Natura vă
forţează să nu rămâneţi celibatari. Din păcate, voi nu vă puteţi
bucura atunci când faceţi dragoste, căci mintea voastră vă sâcâie
tot timpul, spunându-vă că ceea ce faceţi este greşit.
Ar trebui să vă filmaţi pe video în timp ce faceţi dragoste şi
să priviţi caseta din când în când. Veţi rămâne surprinşi să
constataţi cât de crispaţi sunteţi. Vă grăbiţi atât de tare, de parcă v-
ar forţa cineva să faceţi ceea ce faceţi, de parcă cineva ar sta pe la
spate cu o puşcă aţintită asupra capului vostru: „Fă dragoste, că
altfel...“. Priviţi de asemenea faţa partenerei de cuplu, cât de
schimonosită este. Acesta nu se poate numi orgasm. Este o
aiureală totală.
Femeia se gândeşte la bărbat ca la ceva murdar. Fiind soţia
lui, nu i se poate împotrivi. îşi face datoria, conştientă însă că
păcătuieşte. Cum ar putea ajunge în acest caz la orgasm? Nici
măcar nu este prezentă. Zace pe pat, aproape ca un cadavru. De
379
altfel, nici un bărbat nu îşi doreşte ca femeia să fie foarte activă în
pat, căci atunci nu o mai percepe ca pe o doamnă.
Cuvântul lady (doamnă) provine de la lay (a zace, a sta
nemişcat). „Fă-ţi treaba şi termină cât mai repede“. Vă grăbiţi atât
de tare, iar mintea voastră este atât de agitată, încât nu puteţi
ajunge la orgasm. Simpla ejaculare nu este echivalentă cu
orgasmul. Este o simplă pierdere de energie.
La rândul ei, femeia are un alt ritm. In lumea naturii,
masculul şi femela au acelaşi ritm. Ei ajung simultan la starea
orgasmică, căci animalele nu au auzit niciodată că sexul ar fi un
păcat. De aceea, nu se grăbesc deloc.
Mintea voastră nu este de acord cu ceea ce faceţi. De aceea,
vă grăbiţi să terminaţi cât mai repede, pentru a scăpa de mustrările
ei. Femeia are un ritm mult mai lent decât bărbatul. Mecanismul
ei este foarte delicat, căci întregul ei corp musteşte de erotism.
Din acest punct de vedere, bărbatul este mult mai sărăcit. La cl,
numai organele genitale au o încărcătură erotică. Corpul rămâne
un simplu apendice agăţat de organele genitale, menit să le
permită acestora să
funcţioneze.
f

La femeie, întregul corp este sensibil din punct de vedere

erotic. De aceea, este normal ca trupul ei să aibă nevoie de mai
mult timp pentru a începe să vibreze de bucurie, pentru a se
încălzi. Dar chiar în clipa în care femeia începe să simtă ceva,
bărbatul strănută. Şi-a terminat treaba, s-a întors pe partea cealaltă
şi a adormit. Mai mult decât atât, mai şi sforăie. Foarte multe
femei mi-au spus că după ce fac dragoste plâng toată noaptea.
Cum să nu plângă, când au de-a face cu asemenea bărbaţi?
Femeia nici nu a început şi bărbatul a şi terminat.
Din cauza învăţăturii religioase, sexul a devenii penii u
bărbat un fel de somnifer. Relaxat, eliberat de povara energetică,
mintea lui nu mai are energia necesară pentru a rămâne trează. De
aceea, el adoarme. Nu acesta este însă scopul actului amoros. Nu
380
aveţi decât să luaţi un somnifer, sunt destule mărci pe piaţă; nu
aveţi nevoie de o femeie pentru aceasta. Este o veritabilă insultă
pentru femei să fie transformate în somnifere.
/V
Femeile nu pot experimenta orgasmul la fel de rapid.
In India, 98% dintre femei nu ştiu ce este acela un orgasm, în
limba hindustani nici măcar nu există un cuvânt pentru orgasm.
Chiar şi în Occident, femeile au devenit conştiente de acest drept
al lor din naştere abia în ultimii 30 de ani. Din păcate, dreptul lor
din naştere se opune întregii tradiţii creştine şi iudaice. Bărbaţii ar
trebui reeducaţi pentru a le permite femeilor să se bucure de
dreptul de a experimenta cel mai frumos extaz, senzaţia orgasmică
în care egoul şi timpul dispar, iar asupra lor coboară o stare de
pace şi de fericire care nu poate fi descrisă în cuvinte.
Bărbaţii trebuie să înveţe să practice preludiul, să se joace cu
trupul femeii înainte de a face dragoste cu ea, pentru ca acesta să
aibă timp să se încălzească, să tremure de excitaţie. Ei nu trebuie
să înceapă actul amoros decât atunci când simt că trupul femeii
este pe deplin pregătit pentru acesta. Şi nu uitaţi: atunci când
faceţi dragoste, nu păstraţi Biblia între voi. Nu cred că există
cineva care să poată face dragoste cu o Biblie între el şi iubita lui.
Uitaţi toate prostiile cu care aţi fost condiţionaţi şi faceţi
dragoste lent, cu delicateţe.
Dacă aţi vedea un bărbat care îşi soarbe ceaşca de ceai dintr-
o singură înghiţitură, l-aţi considera un idiot. Nu ar face decât să-
şi ardă cerul gurii, şi ar irosi în plus şi ceaiul. Orice cunoscător ştie
că ceaiul se bea cu înghiţituri mici.
Procedaţi la fel şi cu actul amoros. Aşteptaţi până când
A #

trupul femeii este pregătit. Ingăduiţi-i să se bucure de feminitatea

ei. Renunţaţi la această etichetă de „doamnă“. Lăsaţi-o să fie
activă, căci în acest fel va ajunge mai rapid la orgasm. Dacă zace
ca moarta, nu există nici o speranţă...
Şi încă ceva: după ce aţi atins amândoi orgasmul, mai este o
etapă de parcurs - postludiul. V-aţi oferit reciproc atât de multă

381
bucurie, şi totuşi, voi vă grăbiţi să adormiţi, fără un mulţumesc,
fără pic de recunoştinţă. Singurul mod corect de a vă arăta
recunoştinţa constă în a vă juca din nou cu trupul femeii, lăsând-o
la rândul ei să se joace cu trupul dumneavoastră.
Să nu credeţi că singurele femei active, care ştiu să se joace
cu trupul partenerului lor, sunt prostituatele. Oricărei femei i-ar
plăcea acelaşi lucru, dar se tem că dacă ar face aşa ceva, ar fi
considerate nişte prostituate. Există atâţia bărbaţi care se bucură
de nişte soţii minunat de frumoase, şi totuşi continuă să se ducă la
prostituate! De ce credeţi că se întâmplă acest lucru? Pentru că
printre prostituate nu se numără nici o doamnă.
Ei singuri sunt responsabili pentru această situaţie.
Prostituatele îi satisfac mai mult decât soţiile lor, pentru simplul
motiv că sunt plătite pentru a le satisface toate plăcerile. Din acest
punct de vedere, sunt nişte profesioniste. Soţia nu este decât o
amatoare, la fel cum sunteti si voi.
* 7 * i

De altfel, staţi liniştiţi, căci există şi bărbaţi care se

prostituează. La fel cum mergeţi voi la prostituate pot proceda şi
soţiile voastre - pot apela la profesionişti, la
oameni care cunosc toate mijloacele prin care pot aduce <>
femeie pe culmile plăcerii. De ce nu faceţi voi acest lucru?
După părerea mea, dacă sexul ar deveni cu adevărul un joc,
prostituatele ar dispărea de pe suprafaţa pământului. Nici o femeie
nu ar trebui să decadă atât de mult încât să-şi vândă iubirea. Lăsaţi
cel puţin iubirea în afara pieţei, căci ea nu reprezintă o marfă. Nici
un preţ nu este suficient de mare pentru valoarea ei.
Un bărbat care merge la prostituate decade la rândul lui.
Femeia care îşi vinde trupul sfârşeşte prin a se auto- condamna
singură (cel puţin în subconştientul ei), căci ea vinde ceva
nepreţuit.
Reţineţi însă un lucru: prostituatele nu vor dispărea decât
atunci când vor dispărea şi preoţii.
Cei care au forţat milioane de femei să devină prostituate
382
sunt preoţii, căci ei au creat în mintea voastră ideea că sexul
reprezintă un păcat. Aceste două lucruri sunt interdependente, iar
eu merg întotdeauna până la rădăcina lucrurilor. De aceea vă
repet, tot timpul: bucuraţi-vă de sex ca de un joc minunat.
Acum, că au fost inventate pastilele anticoncepţionale, nu
mai trebuie să vă faceţi probleme în privinţa copiilor. Acum nu
mai aveţi nici un fel de responsabilitate. Distracţia poate fi totală.
Bucuraţi-vă de ea! Nu mai ascultaţi vocea minţii. Spuneţi-i
preotului din interior să se ducă dracului. Dumneavoastră faceţi
dragoste, iar el vă ţine predica de duminică!
Iubirea este ceva atât de frumos... Ar trebui să învăţaţi arta de a
iubi, la fel cum ar trebui să învăţaţi arta de a trăi.
Dacă vă puteţi permite acest lucru, faceţi întotdeauna
dragoste într-o cameră special destinată acestui scop, căci ea
reprezintă un templu. Ori de câte ori intraţi în această
cameră, lăsaţi-vă papucii la uşă, şi odată cu ei şi mintea.
/\

Lăsaţi-vă mintea în papuci. înainte de a face dragoste, nu uitaţi să

faceţi un duş, să vă curăţaţi trupul. Meditaţi apoi timp de câteva
minute. Transformaţi actul sexual într-o experienţă minunată.
Nu aprindeţi lumini electrice în această cameră. Aprindeţi
lumânări. Ardeţi nişte beţişoare parfumate. Creaţi o anumită
atmosferă romantică. Nu vă certaţi niciodată în camera pentru
făcut dragoste. Dacă nu sunteţi bine dispus, mai bine evitaţi cu
totul actul amoros.
Voi ignoraţi atât de multe lucruri. în patul în care faceţi
dragoste cu soţia voastră vă certaţi cu ea, vă bateţi, aruncaţi cu
perne unul în celălalt... Nu înţelegeţi că fiecare act, fiecare gest,
fiecare gând are o vibraţie a sa. în camera pentru iubit nu ar trebui
să existe nici o altă vibraţie decât cea a iubirii.
Iubirea ar trebui să fie unicul vostru Dumnezeu. Iar în
prezenţa lui Dumnezeu nu trebuie să fiţi serioşi, ci ca nişte copii,
jucăuşi. Nu trebuie decât să înţelegeţi despre ce este vorba, iar
această înţelegere vă va transforma.
383
 Aş dori să avansez mai mult în relaţia pe care o am cu iubita
mea. Din păcate, orgasmele mele sunt foarte reduse în intensitate
şi se petrec întotdeauna prematur.
Nu există nici un standard şi nici o modalitate de a evalua ce
anume este prematur şi ce nu. îndeosebi în Occident au apărut în
ultima vreme tot felul de probleme care înainte, pe vremea când
oamenii nu vorbeau atât de mult despre orgasm, nu existau.
Sunt oameni care pot continua să facă dragoste timp de
câteva minute, în timp ce alţii pot face acest lucru orc întregi. Unii
nu rezistă mai mult de câteva secunde. Dacă nu reuşeşti să faci
dragoste mai mult de câteva secunde şi afli că altcineva poate
prelungi actul amoros minute la rând, începi să simţi că îţi lipseşte
ceva. Personal, mi se pare o prostie. Experienţa propriu-zisă a
orgasmului este aceeaşi, indiferent dacă se petrece după trei
secunde sau după trei minute, după trei ore sau după trei zile.
Orgasmul nu are nimic de-a face cu durata procesului. El se
produce la sfârşitul acestuia, aşa că nu contează dacă procesul a
durat trei secunde sau trei minute. Din perspectiva orgasmului,
timpul de dinainte nu are nici o relevanţă. înţelegi? Orgasmul
reprezintă apogeul final. în cazul tău, acest apogeu se produce mai
rapid ca la alţii, dar important este că se produce!
Dacă vei mai continua să te compari cu alţii, lucru posibil
astăzi, de când cu Masters şi Johnson 8, şi cu toate celelalte studii
care se fac, nu vei face decât să devii din ce în ce mai confuz.
Depinde. Corpul fiecăruia funcţionează diferit de al celuilalt. Nu
ai de ce să-ţi faci probleme. De altfel, dacă îţi faci probleme,
capacitatea ta de concentrare va fi şi mai redusă. Cu cât îţi faci mai
multe probleme în ceea ce priveşte orgasmul, cu atât mai greu se
produce acesta. De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l reţii
este să nu te mai gândeşti la el.
Toate animalele din lume, de la cele mai mici şi până la
elefanţi, experimentează orgasmul, dar nici unul nu se gândeşte cu
teamă dacă nu cumva acesta s-a produs prea

384
s
Autori celebri ai unor studii referitoare la sexualitate.
rapid. Din fericire pentru ele, animalele nu îi citesc pe Masters şi
Johnson. De aceea, ele nu uită să se bucure! Singurul animal care
suferă de impotenţă este omul. Explicaţia cea mai frecventă a
impotenţei este îngrijorarea. Dacă te gândeşti tot timpul la
performanţele tale sexuale, acestea îţi vor fi afectate. Şi totul
începe de la comparaţii. Mai întâi te compari cu altcineva şi ţi se
pare că eşti în inferioritate, apoi începi să-ţi faci probleme, te
gândeşti că îţi lipseşte ceva, că orgasmul tău nu este aşa cum
trebuie, încetul cu încetul, întregul mecanism este dat peste cap.
Acest proces este unul inconştient. Nu trebuie să faci un efort
deliberat pentru a atinge orgasmul. Orgasmul fiecăruia îi aparţine
personal, şi nimeni nu ar trebui să se compare din acest punct de
vedere cu altcineva. Ardeţi toate cărţile pe care le aveţi pe această
temă şi uitaţi de ele.
Un al doilea lucru: în ultimii ani, mintea occidentală a fost
condiţionată să creadă că bărbatul trebuie neapărat sa satisfacă
femeia, iar femeia trebuie să satisfacă bărbatul. Acum, ambele
categorii sunt încurcate. Bărbatul se uită să vadă dacă femeia este
satisfăcută. Dacă nu este satisfăcută, înseamnă că nu se pricepe, că
nu este suficient de viril. Dacă simţi că nu eşti suficient de viril, te
îndrepţi deja cu /V

paşi mari către impotenţă. Iţi pierzi încrederea în sine. Femeia se

uită la rândul ei dacă bărbatul este satisfăcut. Dacă i se pare că
acesta nu a ajuns la acel extaz de care vorbeşte toată lumea în
zilele noastre, i se pare că ceva este în neregulă cu ea. Şi astfel, un
act sexual care ar fi putut fi atât de frumos este corupt.
Nu vă mai faceţi griji în legătură cu aceste probleme. Lăsaţi
natura să-şi urmeze cursul firesc. Dacă vă iubiţi partenera sau
partenerul de cuplu, este foarte bine. Atunci când iubirea este
prezentă, Lotul pare satisfăcător. Nu vii obligă nimeni să împliniţi
cine ştie ce standarde, pentru simplul motiv că nu există standarde.
Uitaţi de aceste prostii, altminteri veţi avea necazuri mari.
Bucuraţi-vă pur şi simplu de jocul amoros. Dacă trăiţi orgasmul,
385
este suficient. Dacă îl trăiţi mai rapid, nu-i bai. Aşa funcţionează
trupul dumneavoastră.
Viaţa este extrem de complicată. Uneori se întâmplă ca dacă
bărbatul are prea multă energie sexuală, orgasmul sau să se
producă foarte rapid, pentru că nu o poate controla. Acest lucru
este valabil îndeosebi la vârste mai fragede. Cu cât bărbatul
avansează în vârstă, cu atât mai lent se produce orgasmul. Se
întâmplă de multe ori ca un bărbat mai vârstnic să satisfacă în mai
mare măsură o femeie tânără decât unul de vârsta ei. Explicaţia
este simplă: cel vârstnic nu mai are atâta energie sexuală.
Orgasmul lui se produce mai lent. Dacă doriţi să îmbătrâniţi
prematur, sunt de acord să vă dau câteva sfaturi şi veţi îmbătrâni
foarte repede (chicoteli). Dar după aia să nu veniţi să vă plângeţi!
Sunteti un bărbat tânăr si sănătos. La bătrâneţe o să
■> .* >

veniţi şi o să vă plângeţi de o altă problemă - că orgasmul se

produce prea lent! Nu vă faceţi probleme. Sunt lucruri care nu
trebuie făcute în mod deliberat. Actul amoros este unul dintre ele.
Fiţi cât mai spontan şi ceea ce trebuie să se petreacă se va petrece.
Corpul este foarte înţelept şi ştie ce are de făcut. Uitaţi pur şi
simplu de el, timp de o lună. Scoateţi-vă complet corpul din minte.
Lăsaţi-1 să se descurce
asa cum stie.
* i

Ori de câte ori simţiţi nevoia să faceţi dragoste, faceţi

dragoste. Şi daţi-vă drumul! Nu vă mai gândiţi la timp. înainte de
a face dragoste, dansaţi, cântaţi, apoi faceţi dragoste, iar în final
meditaţi. Acesta este cel mai frumos
/V

moment pentru meditaţie. întreaga energie este eliberată, iar omul

se simte într-un alt spaţiu... într-un loc minunat, creat într-un mod
natural de eliberarea sexuală. Când energia sexuală este eliberată,
omul se află într-un templu; de aceea, nu este cazul să mergeţi la
culcare. Este momentul ideal pentru a asculta muzică, pentru a
dansa, pentru a medita sau pentru a sta pur şi simplu în tăcere,
privind stelele. Rămâneţi tăcut si lucid.
■> j

386
 Aşadar, daţi-vă drumul la maxim! Voi procedaţi întotdeauna
invers. Orice aţi face, sunteţi mult prea civilizaţi.
Jocul amoros nu este o chestiune de know-how, o tehnică
/\

precisă care poate fi îmbunătăţită. In cazul său, tehnicile devin

distructive. Cei care practică tehnici amoroase îşi pierd energia
iubirii. Devin mecanici. Acceptaţi-vă aşa cum sunteţi. Sunteţi un
bărbat în putere, nu unul slab.
Nu vă mai gândiţi dacă vă satisfaceţi sau nu partenera. Nu vă
gândiţi nici măcar dacă ea vă satisface sau nu. Gândiţi-vă numai la
dumneavoastră. Dacă sunteţi satisfăcut, foarte bine! La rândul ei,
ea trebuie să se gândească la ea. Dacă este satisfăcută, bine!
Uneori, se întâmplă să apară şi insatisfacţii; acestea fac parte din
viaţă. Sunt cazuri în care bărbatul nu face dragoste decât pentru că
aşa doreşte partenera lui. Alteori, totul devine o simplă rutină.
Dacă nu o faci, femeia ar putea crede că nu o mai iubeşti. De
aceea, preferi să îţi faci datoria, indiferent dacă ai chef sau nu.
Sunt cazuri în care îţi vine pur şi simplu să faci dragoste
- nu stii nici tu de ce. Poate că nu ai altceva mai bun de făcut. S-a
întrerupt curentul electric şi nu poţi să te uiţi la televizor.
Am să vă spun o poveste reală. S-a întâmplat într-un oraş din
America. Uzina electrică din localitate a cedat, iar pana de curent
a durat nouă zile. Toate femeile din oraş au rămas gravide.
Oamenii nu aveau pur şi simplu ce să Iaca. Se plictiseau. Când
stai într-o cameră întunecată, ce altceva ai putea face decât
dragoste? Acest gen de dragoste nu îţi va aduce însă niciodată
satisfacţii. Nu faceţi dragoste decât atunci când simţiţi o pasiune
imensă, o dorinţă absolut arzătoare. Dacă nu simţiţi aceste lucruri,
spuneţi-i partenerei sau partenerului: „Scuză-mă! Nu simt nimic,
aşa că nu are nici un rost“. Prefăcătoria nu ajută la nimic în acest
caz. Dacă veţi înceta cu ea, veţi constata că performanţele
dumneavoastră vor creste foarte mult. Si mai există o
1 5

problemă: oamenii fac dragoste mult prea des. Totul a devenit o

rutină pentru ei. Autorităţile medicale au venit cu ideea falsă că
sexul este bun pentru sănătate. Cine ştie ce ţi se poate întâmpla
387
dacă nu faci dragoste în fiecare zi. Unii au ajuns chiar să spună că
dacă nu faci suficient de mult dragoste, rişti să faci un atac de
cord!
Sunt oameni care au trăit bine mersi ani de zile fără să facă
dragoste. Iubirea fizică nu reprezintă o necesitate chiar atât de
mare pentru corp. Este mai degrabă un lux, şi ar trebui folosită ca
atare. Ar trebui practicată cât mai rar, ca şi cum ar reprezenta o
sărbătoare. Nu ar trebui transformată niciodată în rutină. Sexul nu
reprezintă hrana noastră cea de toate zilele. El trebuie păstrat
pentru anumite ocazii speciale, când simţi că pluteşti, când te
trezeşti parcă într-o altă lume. Sexul ar trebui să fie considerat un
fel de cadou,de care nu te bucuri decât în anumite zile speciale.
A • * « > « (

In caz contrar, poate deveni plictisitor. Voi faceţi dragoste zilnic,

la fel cum mâncaţi, cum vă beţi ceaiul sau cum
faceţi baie. La un moment dat, vătreziţi că a devenit
plictisitor - nici o zi nu diferă cu nimic de celelalte.
Faceţi din iubire ceva special, căci este cu adevărat specială.
Aşteptaţi întotdeauna momentul potrivit. Oamenii aleg aproape
întotdeauna momentul nepotrivit pentru a face dragoste.
Experienţa m-a învăţat că după ce se ceartă, majoritatea cuplurilor
fac dragoste. La început se înfurie, apoi se ceartă, după care se
simt vinovaţi, încep să se urască pe ei înşişi, şi în compensaţie, fac
dragoste unul cu celălalt. Acest lucru a devenit aproape un clişeu.
Cu greu poţi găsi un moment mai nepotrivit pentru a face
dragoste. Cum ar putea fi satisfăcător un asemenea act amoros?
Aşteptaţi întotdeauna momentul potrivit. Asemenea
momente nu se produc prea des. Nimeni nu le poate controla, deci
nimeni nu ştie când vin. Atunci când apar, sunt ca nişte daruri de
la Dumnezeu. Fără să stii de ce, te simţi de
» 5 7
1

parcă ai pluti, de parcă ai face parte dintr-o altă lume. Simţi că ai

devenit imponderabil. Sunt zile în care te simţi atât de deschis
sufleteşte încât i-ai putea dărui partenerei de cuplu orice, numai
pentru a o face fericită. Acestea sunt momentele potrivite. începeţi
388
prin a medita împreună, dansaţi, cântaţi, şi faceţi dragoste chiar în
timp ce dansaţi, în timp ce cântaţi, în timp ce meditaţi. Veţi
constata că actul dumneavoastră amoros va avea o calitate
diferită, sacră.
Iubirea poate avea un gust divin, dar şi un gust demoniac.
Din păcate, 99% din ceea ce se petrece pe această planetă are un
gust demoniac. Până când nu veţi descoperi gustul divin al iubirii,
nu veţi trăi o satisfacţie reală. Indiferent dacă faceţi dragoste
foarte mult timp sau foarte puţin, nu veţi cunoaşte satisfacţia
iubirii. Abia când veţi descoperi sacralitatea ei veţi afla ce
înseamnă fericirea şi împlinirea deplină.
Aşadar, timp de o lună, luaţi-o încet. Şi meditaţi asupra celor
spuse de mine.

Mă simt absolut blocată în ceea ce priveşte relaţiile mele cu

bărbaţii. Există atâtea certuri si atâtea tensiuni
r t

între noi încât nu reuşesc aproape niciodată să ajung la orgasm.

Nu mai ştiu cum să procedez.
Vă recomand un lucru... Sunteţi mult prea obsedată de
orgasm, în mod inutil. Renunţaţi timp de trei luni să vă mai gândiţi
la orgasm. Puneţi accentul pe jocul amoros, pe aspectul său ludic,
nu pe scopul final. Atunci când te gândeşti prea mult la orgasm,
actul amoros devine un fel de afacere, iar orgasmul se produce
foarte greu. Aici e toată dilema: dacă nu urmăreşti decât orgasmul,
acesta devine foarte greu de atins, căci nu te implici suficient de
mult în actul care permite producerea lui. Mintea ta este obsedată
de orgasm. Te întrebi dacă de data aceasta îl vei avea sau nu, iar
această obsesie îţi paralizează centrul sexual.
Centrul sexual nu se poate deschide decât în absenţa fricii, a
gândirii de orice fel, când mintea nu se gândeşte la viitor, când nu
este orientată către un anumit scop, când omul se joacă pur şi
simplu. Este atât de frumos să te joci cu trupul unei fiinţe iubite,
lăsând-o să se joace la rândul ei cu trupul tău. Sunt două trupuri
care dansează, cântă, se îmbrăţişează, se mângâie unul pe celălalt.
389
Totul este ca o simfonie superbă. Ce rost mai are să te gândeşti la
orgasm în asemenea condiţii? Aceasta este frumuseţea jocului
amoros, şi exact atunci se produce... Nu trebuie să te gândeşti însă
la el.
Timp de trei luni, vă recomand să uitaţi totul despre orgasm.
Chiar dacă veţi trăi orgasme, nu vă gândiţi cu satisfacţie că de data
aceasta v-a reuşit pasienţa. Nu vă gândiţi deloc la ele, nici înainte,
nici după. După trei luni, întoarceţi-vă la mine.
Veţi vedea că lucrurile revin la normal. Problema
dumneavoastră este una mentală. Dacă nu experimentaţi
orgasmul, vă simţiţi frustrată, lipsită de iubire, neiubită, simţiţi că
nu aveţi un partener potrivit. Apoi vă înfuriaţi şi întreaga
dumneavoastră energie devine agresivă, violentă. Este aceeaşi
energie sexuală. Dacă nu este eliberată, ea devine tensionată.
Dacă este eliberată, vă relaxează.
Atunci când eşti tensionat, mânia funcţionează aproape la fel
ca un orgasm. De fapt, este un anti-orgasm. Polaritatea ei este
opusă. Este un fel de orgasm al urii, în timp ce orgasmul obişnuit
este un orgasm al iubirii. Atunci când urlă sau distrug ceva,
oamenii simt o mare eliberare. Este însă o eliberare distructivă,
născută din violenţă. După cum vedeţi, violenţa şi sexul sunt
înrudite. Atunci când au parte de sex, oamenii sunt mai puţin
violenţi. Când nu au parte, devin distructivi.
Aşa se explică de ce sexul nu a fost niciodată permis în
armată. Dacă soldaţii ar avea parte de iubitele lor, ei şi-ar pierde
din agresivitate. Starea lor de furie reţinută trebuie menţinută în
permanenţă. Când energia lor începe să fiarbă, neputându-se
exprima în maniera umană firească, ei devin inumani. De altfel,
toate armele - sabia, suliţa, glonţul - nu sunt altceva decât proiecţii
ale organelor sexuale care încearcă să pătrundă în corpul
duşmanului. Sunt oameni care simt un veritabil orgasm atunci
când ucid. Aşa se nasc marii criminali. Au existat destule cazuri
în care un criminal şi-a ucis chiar partenera de sex, în timp ce
făcea dragoste cu ea. Dorea să obţină un dublu orgasm, un fel de
390
culme a culmilor! Mm! Chiar în timpul orgasmului sexual, cl îşi
ucidea partenera prin strangulare, în încercarea de a uăi simultan
un orgasm al iubirii şi unul al urii.
Aşadar, timp de trei luni, bucuraţi-vă pur şi simplu dc iubire.
Orgasmul va avea grijă să se producă atunci când trebuie, şi
lucrurile vor reintra în normal.

După ce am divorţat de prima mea soţie, am simţit un mare

dezgust faţă de sex. De atunci, nu am mai reuşit să am vreodată
un orgasm, cu excepţia cazului în care fumez marijuana. La. fel se
petrec lucrurile şi astăzi, deşi sunt cu adevărat îndrăgostit de
partenera mea actuală.
Şi simţiţi nevoia de a face ceva pentru a schimba această
stare de lucruri?
Uneori, noi ne creăm singuri probleme de care nu avem
nevoie, după care ne facem continuu griji în ceea ce le priveşte. în
America zilelor noastre, absenţa orgasmului tinde să devină o
problemă psihologică de masă, atât de mult se vorbeşte despre
acest subiect.
Secole la rând, el nu a reprezentat nici o problemă. Nimănui
nu-i păsa de el. Şi dintr-o dată, de circa 20-30 de ani încoace, de
când cu Masters şi Johnson, cercetările acestora au devenit
publice. Oamenii citesc de sublima experienţă a orgasmului şi de
marea relaxare care îi urmează, aşa că încep să se lăcomească, să
tânjească după ea. De aici se nasc toate problemele. Şi nu este
vorba de o problemă individuală, ci de una colectivă.
Ea se naşte din comparaţie. Dacă nu vă veţi grăbi să scăpaţi
de această obsesie, ea va deveni din ce în ce mai gravă, iar
lucrurile se vor înrăutăţi. Oamenii nu devin cu adevărat interesaţi
de aceste probleme decât odată cu vârsta.
îndeosebi în Occident, unde se crede că sexul este echivalent cu
viaţa. Dacă nu mai faci sex, înseamnă că viaţa ta s-a terminat.
Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii simt că energia lor
sexuală nu mai este la fel de susţinută ca pe vremuri. De aceea, ei
391
intră în panică! Sunt dispuşi aproape la orice: iau medicamente,
fumează droguri, fac exerciţii de yoga, aplică diferite tehnici. Unii
preferă să îşi găsească o parteneră mai tânără, sau mai atrăgătoare,
sau se duc la prostituate. Cu totii simt nevoia să facă ceva!
Şi astfel se naşte neîncrederea, iar aceasta creşte cu fiecare zi,
căci nimeni nu întinereşte odată cu trecerea timpului. Cu cât
neîncrederea devine mai mare, cu atât mai mult te gândeşti la ea,
şi cu atât mai puternic se amplifică. Dacă te gândeşti prea mult la
orgasm, chiar şi un orgasm natural, care îţi era cu uşurinţă posibil,
devine imposibil pentru tine, căci nici un orgasm nu se poate
produce decât pe fundalul unei minţi lipsite de griji.
Problema este mintea. Spre exemplu, să spunem că faci
dragoste, dar în mintea ta se inoculează ideea că vei rata din nou...
te apropii... te apropii... dar teama devine din ce în ce mai mare,
mintea este divizată de corp, şi este natural să ratezi.
Sugestia mea este să nu încercaţi să rezolvaţi această
problemă. Mai bine uitaţi de ea. Renunţaţi la asemenea gânduri -
sunt numai prostii! De ce vă faceţi probleme? Orice s-ar întâmpla,
este binevenit. Bucuraţi-vă de clipă, într-o bună zi, veţi constata că
orgasmul se produce. El nu se poate produce decât pe fundalul
lipsei de griji.
O iubiţi, ea vă iubeşte, deci nu aveţi de ce să vă faceţi ? 7 •> 7 ? »
probleme. Atunci când ne iubim cu adevărat, noi avem
tendinţa să ne acceptăm inclusiv limitările. Dacă iubita
dumneavoastră vă iubeşte cu adevărat, stie foarte bine că
îmbătrâniţi, aşa că lucrurile nu vor mai fi întotdeauna la fel ca
altădată. Vor fi diferite. Nu se vor mai repeta la fel de des. Dar
iubirea are capacitatea de a descoperi intimităţi noi. Actul amoros
va fi mai puţin sexual, dar va deveni mai profund.
Atunci când este excesiv de sexuală, iubirea nu pătrunde
niciodată suficient de adânc. Ea se cantonează la nivelul corpului
fizic. Pe măsură ce sexul corporal dispare în mod natural din viaţa
omului, între parteneri se poate naşte o nouă poveste de iubire -
între minţile lor. Această poveste este mai profundă decât prima.

392
Dacă cei doi practică împreună meditaţia, apare şi o a treia
posibilitate, încă şi mai sublimă. Iubirea devine nu numai
necorporală, ci şi non-mentală. Aceasta este adevărata
binecuvântare.
Binecuvântarea nu are nimic de-a face cu orgasmul fizic.
Chiar şi atunci când acesta se produce, corpul zvâcneşte timp de o
secundă sau două, după care totul se termină. Nu este mare
scofală. Chiar dacă aţi trăi un orgasm perfect, nu aţi realiza mare
lucru. Toate animalele trăiesc
A

orgasme perfecte. Şi ce dacă? In cel mai bun caz, puteţi

experimenta şi dumneavoastră un orgasm perfect, la fel ca cel al
animalelor.
Nu vreau să spun cu asta că orgasmul este ceva rău. Vreau să
spun doar că nu trebuie să vă faceţi probleme. Orgasmul nu
înseamnă altceva decât mult zgomot pentru nimic. Mintea
occidentală nu are însă ce face si simte nevoia să aibă o ocupaţie.
Altminteri, i s-ar părea că nu trăieşte.
Aveţi maşini, case, conturi în bancă - acum aveţi şi orgasme.
Orgasmul a devenit noua religie. Nimeni nu mai discută despre
Dumnezeu, despre viaţa de apoi... Cine ştie? Poate că există, poate
că nu. Acum, toată lumea discută numai despre orgasm, se
cramponează de el, se gândeşte numai la el.
Sugestia mea este să uitaţi pur şi simplu de orgasm. Spuneţi-
vă: „Totul este în regulă. Dacă se produce, bine, dacă nu, tot bine.
Eu voi fi mulţumit“. Şi într-o bună zi, din senin, veţi constata că
se produce. Nu vi-1 doriţi însă din nou şi din nou. Atunci când se
produce, bine, iar atunci când nu se produce, tot bine. Nu cădeţi
din nou în greşeala de a face din el o obsesie.
După ce s-a produs, uitaţi de el. Bucuraţi-vă pur şi simplu de
faptul că sunteţi împreună. De altfel, actul amoros nici măcar nu
ar trebui să fie obligatoriu. Nimeni nu vă forţează să-l practicaţi.
Uneori, simpla şedere împreună, privitul stelelor şi strângerea
mâinilor pot fi suficiente. Şi vă asigur că o asemenea experienţă
poate fi mult mai profundă decât orice orgasm!
393
 Din când în când, staţi pur şi simplu împreună... fără să vă
gândiţi la nimic.
Sexul a devenit un fel de activitate lucrativă. Este ceva care
trebuie făcut, pentru a-ţi demonstra valoarea. Altminteri, femeia ar
putea crede că nu o mai iubeşti, că nu faci destul pentru ea. Ce fel
de iubire este asta? Trebuie să faci ceva!
Nu faceţi niciodată vreun efort în ceea ce priveşte iubirea.
Fiţi împreună, aveţi grijă unul de celălalt, cultivaţi-vă
sentimentele reciproce. Meditaţi, rugaţi-vă împreună, dansaţi...
Uneori, în timp ce dansaţi, vă rugaţi sau meditaţi împreună, veţi
simţi nevoia de a face dragoste. Nu va fi ceva voluntar, se va
petrece pur şi simplu. Aceste momente au o frumuseţe de vrajă.
/\

In aceste clipe, nu dumneavoastră sunteţi cel care (ace

dragoste, ci Dumnezeu prin intermediul dumneavoastră. Mintea
este complet lipsită de griji. Dacă vrea sau nu să aibă un orgasm,
este treaba lui Dumnezeu, nu a dumneavoastră. De ce v-aţi face
griji inutile? Dacă vrea, Dumnezeu poate face orice.
Aşadar, meditaţi, rugaţi-vă, dansaţi împreună, ascultaţi
muzică, priviţi stelele... Din când în când, se va întâmpla, în mod
natural, spontan... Nu pregătiţi momentul, nu vă gândiţi la el. Nu
faceţi repetiţii mentale. Nu staţi la birou, gândindu-vă că odată
ajuns acasă, o să faceţi dragoste cu soţia. Este o copilărie...
Uitaţi totul despre orgasm! Când îi va sosi clipa, se va
petrece, apoi veţi uita din nou de el. Aşa se petrec lucrurile într-o
iubire adevărată. Nu aveţi nimic de demonstrat. Iubita
dumneavoastră stie că o iubiţi; dumneavoastră stiti că ea vă
5 5 7
7 »

iubeşte. Nu este necesar să faceţi alte eforturi, suplimentare. Dacă

veţi adopta această atitudine, ceva nou se va petrece în fiinţa
dumneavoastră. Cu sau fără orgasm, iubirea dumneavoastră se va
amplifica. Iar la momentul potrivit, se va petrece...
Nu este o promisiune pe care v-o fac. In caz contrar, aţi
începe să aşteptaţi împlinirea ei. Eu nu fac preziceri. Spun doar că
este ceva natural. Orgasmul nu poate fi declanşat decât dacă

394
mintea este lipsită de griji. Este o consecinţă a unei stări sufleteşti.
Dacă nu există tensiuni A

interioare, de ce nu s-ar petrece? Este imposibil! Intr-un trup

relaxat, dublat de o rninte lipsită de griji, fiorul este mult mai
profund, iar energia începe să pulseze.
Aşadar, prima regulă: uitaţi de orgasm. Dacă îi experimentaţi
vreodată, bucuraţi-vă de el, mulţumiţi-i lui
Dumnezeu, apoi uitaţi din nou de el. Nu vă aşteptaţi să-l retrăiţi a
doua zi.
Mintea este foarte lacomă. De aici vi se trag toate suferinţele.
Uneori se întâmplă, iar mintea începe să îşi facă planuri pentru a
doua zi - trebuie neapărat să se repete şi a doua zi. Astăzi s-a
întâmplat tocmai pentru că nu v-aţi gândit la el. Acum vă gândiţi
la el, deci întreaga situaţie s-a schimbat. De aceea, mâine nu se va
mai repeta. Văzând că nu se mai repetă, mintea dumneavoastră
începe să se agite: poimâine trebuie neapărat să se repete! Şi
astfel, repetarea orgasmului devine imposibilă.
Aţi privit o floare şi v-aţi bucurat de frumuseţea ei. După 24
de ore, doriţi să reluaţi experienţa. Căutaţi din nou floarea,
convins că veţi retrăi acelaşi fior. Fiorul nu mai revine însă, căci
repetiţia nu poate fi niciodată la fel de pasionantă ca experienţa
directă. Ieri l-aţi simţit, căci ieri aţi fost prezent. Printr-un miracol,
s-a produs o întâlnire reală între dumneavoastră şi trandafir. Nu aţi
aşteptat această întâlnire, iar trandafirul nici atât. întâlnirea a fost
spontană; aţi privit trandafirul în faţă, şi acesta a roşit.
Acum, mintea dumneavoastră îşi face calcule, convinsă
că dacă va privi din nou floarea, va fi fericită. Fiorul nu
se mai repetă însă, iar floarea nu are nici o vină. Ea este
la fel de prezentă ca şi ieri, căci nu v-a aşteptat în mod /\ ^
premeditat. întâlnirea s-ar fi putut produce din nou. Floarea
A

nu a greşit cu nimic. înseamnă că greşeala vă aparţine.

Aşadar, dacă se petrece într-o bună zi, dacă trăiţi un moment
frumos, o clipă de iubire, bucuraţi-vă de ea, fiţi recunoscător, iar
apoi ştergeţi această amintire din minte. Nu purtaţi după
dumneavoastră povara amintirilor psihologice. De aceea sunt
395
copiii atât de fericiţi. Cu cât avansează în vârstă, cu atât mai puţin
fericiţi devin ei. Copiii nu se aşteaptă la nimic. Această atitudine
spontană îi face să se bucure de tot ce întâlnesc în cale. Pentru ei,
totul este nou şi încântător.
De aceea, respectaţi această regulă, şi uitaţi de toate
problemele.

Cât timp o să continuăm să fim obsedaţi de această stupidă

problemă a sexului? Eu mă apropii de 60 de ani şi tot nu reuşesc
să scap de această obsesie.
Sexul nu are nimic de-a face cu vârsta. Chiar şi la 600 de ani
el va continua să fie prezent. El depinde de luciditate, nu de
vârstă. Reţineţi un lucru: atunci când îmbătrâneşte, omul nu se
maturizează neapărat. Poţi să ai 60 de ani din punct de vedere
fiziologic, şi numai 12-14 ani din punct de vedere psihologic. O
persoană de 14 ani nu poate să nu fie obsedată de sex, iar marea
majoritate a oamenilor nu depăşesc această vârstă psihologică.
Vârsta mentală medie a umanităţii este de 12 ani. Este de
necrezut cum oamenii refuză să se maturizeze. De ce rămân ei la
această vârstă? Pentru că aceasta este vârsta la care se maturizează
impulsul sexual, iar societatea refuză să îi ajute să depăşească
acest moment. Orice societate îşi doreşte ca membrii ei să rămână
înfometaţi din punct de vedere sexual, căci numai asemenea
oameni pot fi utili unei societăţi bolnave. Un om obsedat de sex
poate fi orientat în orice direcţie, căci energia lui fierbe în
interiorul său. Poţi să-l orientezi cătrc bani. Energia sa sexuală,
privată de un alt obiect asupra căruia să se focalizeze, se va
orienta în întregime asupra banilor. Banii vor deveni iubita
omului, A

Dumnezeul lui, şi toată viaţa va alerga numai după ei. In mod

evident, el nu va scăpa nici de obsesiile sale sexuale, căci banii nu
îi vor oferi o satisfacţie reală. Poţi să aduni oricât de mulţi bani,
dar cum ţi-ar putea satisface ei această necesitate elementară?
Societatea v-a amăgit; v-a dat o jucărie.
Acest proces începe chiar de la naştere. Copilul vrea lapte,
396
iar mama îi dă un biberon! Bietul copil suge biberonul şi crede că
este sânul mamei sale. Până unde poate merge răutatea omului?
Această atitudine nu diferă cu nimic de cea a politicienilor voştri.
Este diplomaţie curată, înşelătorie pe faţă. Bietul copil este prea
mic pentru a face deosebirea între un biberon şi sânul mamei. El
este amăgit. Nu este de mirare că atâţia copii ajung mai târziu să
îşi dispreţuiască părinţii, să îi urască.
Dacă veţi întreba un psihanalist, pe oricine: „Care este
problema fundamentală cu care se confruntă oamenii?“, veţi
rămâne surprins să constataţi că acesta nu vă va da un nume de
boală: o nevroză, o psihoză, schizofrenie, isterie etc., ci vă va
răspunde: „Mama“. De ce este mama principala problemă care îi
înnebuneşte pe oameni? Pentru că ea este prima care a învăţat
copilul ce înseamnă amăgirea. Ea este prima punte de comunicare
a copilului cu lumea exterioară. De aceea, el nu mai poate avea
încredere în nimeni. Dacă nu poate avea încredere nici măcar în
propria sa mamă, cum ar putea avea încredere în altcineva? Pe
vremea când plângea şi dorea să fie îmbrăţişat... căci trebuie să
ştiţi: un copil are la fel de multă nevoie de căldură sufletească ca
şi de lapte. Aceasta este una din necesităţile psihologice cele mai
profunde ale copilului.
La ora actuală s-a dovedit ştiinţific că dacă un copil primeşte
hrana de care are nevoie, dar nu şi căldura sufletească, el se
ofileşte şi moare. Chiar dacă supra vieţuieşte, el rămâne retardat şi
bolnăvicios pentru tot restul vieţii. Ceva continuă să-i lipsească. El
nu are nevoie numai de laptele mamei, ci şi de căldura sânului
acesteia. Acest element a ajuns să fie considerat esenţial pentru
dezvoltarea corectă a copilului.
Atunci când plânge, copilul mic nu poate spune: „Mamă,
vreau să fiu îmbrăţişat“, căci nu ştie încă să A

vorbească. Plânsul lui nu are însă altă semnificaţie. In loc să fie

mângâiat, el primeşte un ursuleţ de pluş, sau o altă jucărie cu care
să se joace. Este înşelat de la bun început. Una vrea el, şi alta
primeşte. La fel vor continua lucrurile pentru tot restul vieţii sale.
397
 Când copilul ajunge la maturitate sexuală, societatea îl învaţă
să fie ambiţios. Toată lumea îi spune: „Fii primul la şcoală, intră
la universitate - fii întotdeauna primul! Orice ai fi, orice ai face,
trebuie să fii primul“. Societatea îi creează astfel dorinţa de a fi
mereu primul, indiferent ce ar face. în acest fel, energia sa sexuală
capătă o altă direcţie dccât cea normală.
Societatea nu urmăreşte decât să îi schimbe cursul natural al
energiilor. Ea îi spune: „Dacă nu vei avea o maşină scumpă, o
casă uriaşă şi un cont bancar cu multe zerouri, vei fi un nimeni“.
Şi astfel, tânărul începe să alerge după lucruri. Poate că nu are
nevoie de o casă atât de mare. O căsuţă mai mică este de multe ori
mai frumoasă, căci este mai uşor de întreţinut. Pe de altă parte,
nevoile lui nu sunt dc regulă atât de mari încât să aibă neapărat
nevoie de o casă cu foarte multe camere pentru a şi le satisface.
Ideea i-a fost inoculată însă din copilărie: „Dacă nu vei avea o
casă impunătoare, vei fi considerat un incapabil“. Casa cea mare
devine pentru el un simbol al împlinirii, la fel ca şi banii în bancă.
Acestea nu sunt însă decât simboluri goale, lipsite de conţinut. în
profunzimile fiinţei sale el va rămâne neîmplinit. Va tânji după
ceva, nici el nu va şti după ce. Din adâncuri, conştiinţa îi va şopti:
„Fii natural, lasă-ţi energia să curgă în albia ei firească, spontană“.
Mă întrebaţi: „Cât timp o să continuăm să fim obsedaţi de
această stupidă problemă a sexului?“
în primul rând, nu înţeleg de ce o numiţi stupidă, înseamnă
că sunteţi furios pe ea. Sexul nu este deloc stupid. Este posibil ca
dumneavoastră să fiţi stupid, dar nu sexul. Sexul este sex. Omul se
poate bucura în mod inteligent de el, sau poate cădea în capcanele
sale, din prostie. Inteligenţa şi prostia caracterizează omul, nu
sexul. De altfel, dacă îi veţi spune într-un fel sau altul, dacă îl veţi
condamna, problema nu va dispărea, ci va continua să persiste.
Chiar şi când veţi avea 80 de ani vă veţi confrunta cu aceeaşi
problemă. De fapt, cu cât corpul dumneavoastră va deveni mai
slăbit, cu atât mai puternic va exploda această problemă

398
în constiinta dumneavoastră.
» Î

Nu mai spuneţi că este o problemă stupidă. Nu ea este

stupidă, ci dumneavoastră.
Acceptaţi sexul. Este o energie naturală, însăşi sursa
A

vieţii. Intr-adevăr, există lucruri foarte frumoase şi dincolo de el;

există spaţii infinite. Sexul poate conduce către aceste bucurii, dar
poate aduce şi multă suferinţă. Fericirea şi suferinţa pot fi generate
în egală măsură de sex, căci el reprezintă un punct de întâlnire
între cer şi pământ, între suflet şi corp. De aceea, el oferă accesul
la amândouă extremele: îţi poate oferi aripi într-o singură clipă, iar
în clipa următoare ţi le poate tăia. Acum îţi oferă o stare de extaz,
iar în secunda următoare intri în agonie. Acum tc afli pe culmea
însorită, iar în clipa următoare ai coborât în valea întunecată.
Sexul oferă ambele variante.
Omul trebuie să înveţe deopotrivă care sunt culmile şi care
sunt văile. El trebuie să înveţe să facă distincţia între ele din
propria sa experienţă, nu pornind de la ce îi spun alţii. Numai
propria dumneavoastră experienţă sexuală vă va putea elibera de
sex. Nu încercaţi însă să vă eliberaţi, căci nu veti reuşi niciodată.
» •>

Eu afirm cu totul altceva: eliberarea de sex este o consecinţă,

un efect secundar. Ea vine de la sine, nu poate fi obţinută direct. O
puteţi trăi din când în când, dacă adoptaţi o atitudine jucăuşă,
meditativă. Coboară asupra A

dumneavoastră ca un dar de la Dumnezeu. încetul cu încetul,

văzând culmile însorite, apoi din nou văile întunecate, veţi învăţa
să faceţi distincţia între ele. Treptat, în fiinţa dumneavoastră se va
naşte un martor, care va contempla cu egală detaşare culmile şi
văile. Conştiinţa dumneavoastră va trece astfel printr-o revoluţie,
iar dumneavoastră veţi deveni centrat în sufletul-martor. Această
stare de martor este brahmacharya, adevăratul celibat. Ea nu este
o stare care se opune sexului, ci una care îl transcende.
A

In caz contrar, veţi continua să fiţi obsedat de sex până în

399
ultima clipă. Veţi muri, dar nu vă veţi gândi la Dumnezeu, ci la
sex. De aceea, voi renaşteţi chiar în clipa în care muriţi. Nu trec
nici măcar câteva minute, pentru că muriţi cu ideea de sex în
minte. Părăsiţi acest corp, dar vă doriţi să renaşteţi în altul, căci
sexul nu poate fi împlinit decât prin intermediul unui corp.
în desertul însorit al Mexicului trăiau odată o mătuşica
bătrână şi cele patru nepoţele ale ei.
într-o zi, Pancho Villa şi banda sa de tâlhari revoluţionari au
intrat în casa celor cinci femei. Acostându-le în patio, banditul li
s-a adresat:
- Această casă este rechiziţionată, iar voi vă aflaţi în
* 7 î

mâinile noastre.
- Noi suntem neajutorate, a exclamat una din fete, aşa că ne
vom supune, dar te rugăm, cruţ-o pe sărmana noastră mătuşică.
- Taci din gură! i-a strigat banditul. Războiul e război!
Sexul nu are nimic de-a face cu vârsta, ci doar cu
luciditatea, cu un nivel de conştiinţă superior.
Deveniţi martorul iui şi nu-1 mai numiţi o problemă stupidă.
Deveniţi inteligent, priviţi, contemplaţi, observaţi. Nimic din ceea
ce vi s-a dăruit nu vi s-a dăruit inutil. Dacă aţi primit un dar,
înseamnă că ceva se ascunde în spatele lui. Voi nu puteţi vedea
decât prima treaptă a scării, căci ochii voştri nu sunt deschişi, iar
fiinţa voastră nu este conştientă. De aceea, voi nu vedeţi decât
prima treaptă a scării - sexul. Treapta cea mai de sus este starea de
samadhi. Dacă aţi putea vedea întreaga scară, aţi rămâne surprins:
sexul reprezintă poarta care conduce către samadhi.
/\

însăşi ideea de samadhi s-a născut în mintea acelor oameni -

extrem de puţini la număr, din păcate - care au reuşit să obţină o
fericire orgasmică deplină în urma actului sexual. Ei au devenit
astfel conştienţi de faptul că dincolo de sex mai există ceva, ceva
care nu are nici o legătură cu
A

sexul. In starea orgasmică profundă timpul dispare, mintea şi

400
egoul la fel. Acest fenomen nu mai are nimic de-a face

401
cu sexul. Cert este că din cauza lui, în fiinţă se naşte o marc
fericire. Nici această fericire nu are nimic de-a face cu sexul, dar
fără acesta din urmă nu s-ar fi putut ajunge la ea.
Primii tantrici, primii oameni care au făcut experimente cu
sexul - numele lor s-a pierdut, probabil că au trăit cu mii de ani în
urmă - au fost cei dintâi care au trăit starea de samadhi. Ei au
privit cu atenţie, au meditat şi au descoperit un lucru: sexul nu
reprezintă decât un declanşator fiziologic al unui proces care poate
fi atins şi în afara sexului, prin meditaţie. Pentru a trăi această
stare nu trebuie neapărat să faci sex. De îndată ce si-au dat seama
că această stare 5

în care timpul şi mintea dispar poate fi obţinută şi prin alte

mijloace - prin metode de yoga, taoiste, tantrice, sufite - ei au
descoperit cheia. Dar primul pas în descoperirea acestei chei a fost
sexul.
Sexul a stat la baza religiei, iar experienţa sexuală a condus
la prima experienţă a stării de samadhi. De aceea, nu-i mai spuneţi
o problemă stupidă. Pătrundeţi adânc în interiorul lui, jucaţi-vă cu
el, meditaţi asupra sa. încercaţi să înţelegeţi, căci eliberarea nu
vine decât prin înţelegere. Nu există o altă cale.
/%

îmbătrânesc şi îmi pierd interesul faţă de femei. Ce pot să

fac?
Continuaţi! Nu este nimic rău în a-ţi pierde interesul faţă de
femei. De altfel, vă asigur că interesul dumneavoastră nu va lipsi
nici unei femei. Dimpotrivă, vor fi foarte fericite.
în Occident, de când Freud a deschis cutia Pandorei, toată
lumea a rămas cu ideea că trebuie să-şi păstreze virilitatea până la
sfârşit, căci sexul este sinonim cu viaţa. Indiferent dacă ai 70 sau
80 de ani, trebuie să-ţi păstrezi interesul faţă de sex. Dacă ţi-1
pierzi, înseamnă că nu mai eşti interesat de viaţă, că nimeni nu
mai are nevoie de tine, că ai devenit inutil. Poţi să mori, sau poţi
candida pentru Parlament, căci nimeni nu mai are nevoie de tine.
Ideea că sexul este sinonim cu viaţa este lipsită de orice
fundament. Ele sunt sinonime numai într-o anumită etapă a vieţii.
De pildă, în copilărie ele nu sunt deloc sinonime. La maturitate
devin sinonime, dar către bătrâneţe nu mai reprezintă acelaşi
lucru. Există diferite etape. Copilul nu este interesat de sex. Omul
tânăr este interesat numai de sex.
A

In Occident toată lumea face eforturi să îşi păstreze tinereţea.

Nimeni nu îşi doreşte să îmbătrânească. Oamenii continuă să se
amăgească singuri că au rămas tineri. Sunt descoperite tot felul de
panacee, de elixiruri, care să-i ajute să-şi păstreze de-a pururi
tinereţea. Iar oamenii se dovedesc atât de naivi încât sunt dispuşi
să facă orice pentru a obţine aceste elixiruri miraculoase.
Bătrâneţea este considerată un fel de boală. A fi bătrân înseamnă
a fi bolnav. Această viziune este greşită.
Bătrâneţea are propria sa frumuseţe, propriile ei comori, la
fel ca şi tinereţea. De altfel, comorile la care au acces numai
oamenii bătrâni sunt mai preţioase decât cele la care au acces
tinerii, căci oamenii bătrâni au cunoscut deja tinereţea, au trecut
prin ea, şi-au trăit iluziile şi nu mai pot fi amăgiţi la fel de uşor. Ei
au ajuns la înţelepciune, şi-au redescoperit inocenţa. Când sexul
dispare, omul redescoperă un anumit gen de inocenţă. El redevine
un fel de copil, dar un copil matur.
/s

In Orient, viziunea asupra vieţii diferă fundamentai.

Orientalii îi respectă pe cei vârstnici, nu pe tineri, căci bătrâneţea
este considerată culmea vieţii, destinaţia finală a acesteia. In
Occident, bătrânii sunt ceva de care trebuie să te descotoroseşti,
să-i arunci la gunoi, în cine ştie ce azil. Nimeni nu doreşte să aibă
ceva de-a face cu bătrânii, ca şi cum aceştia ar fi lipsiţi de orice
valoare. Şi totuşi, ei şi-au trăit viaţa şi au învăţat tot felul de
secrete ale acesteia. Ar
putea fi profesori minunaţi pentru tineri.
/\

In Orient, tradiţia consideră că tinerii trebuie învăţaţi de cei

vârstnici, căci aceştia din urmă si-au trăit viata si au
' 1 7 7 7

înţeles-o. Ei le pot oferi tinerilor o direcţie în viaţă, căci dispun de

403
mai multă maturitate, de mai multă claritate mentală. Bătrâneţea
este vârsta la care orice om se pregăteşte în vederea morţii, iar
acesta este examenul suprem, cel care îţi permite călătoria către
necunoscut. Dacă îţi păstrezi interesul faţă de sex la această
vârstă, el te va împiedica să te pregăteşti în vederea morţii. Acest
lucru se întâmplă în Occident.
A

In Occident oamenii nu acceptă încă moartea ca făcând parte

din viaţă. Moartea reprezintă un tabu, la fel cum era sexul acum o
sută de ani. Acum un secol nimeni nu vorbea despre sex. Era
imposibil să vorbeşti sau să scrii ceva despre acest subiect. Era un
tabu atât de mare încât în epoca victoriană doamnele obişnuiau să
acopere până şi picioarele scaunelor, căci tot picioare erau, iar un
picior nu ar trebui să fie vreodată descoperit.
Freud a generat o mare revoluţie. Acum, lumea aşteaptă un
alt Freud pentru a distruge tabuul morţii. El a distrus tabuul
sexului, şi trebuie să recunoaştem că lumea a devenit mai bună.
Freud a fost unul din marii binefăcători ai umanităţii. Acum avem
nevoie de un alt Freud, care să distrugă tabuul morţii - chiar mai
mare decât primul.
Moartea trebuie să fie acceptată. Odată cu acccptarea ei,
omul va începe să-şi accepte şi bătrâneţea. Orice acceptare
presupune inclusiv o relaxare interioară. Dacă îţi pierzi interesul
faţă de sex, te poţi concentra mai bine asupra morţii. Reţineţi un
lucru: sexul si moartea sunt două polarităţi opuse ale aceluiaşi
fenomen. Dacă eşti interesat de sex, cum te-ai putea pregăti în
vederea morţii? Atenţia ta va rămâne focalizată asupra sexului, şi
astfel vei rata momentul morţii.
Cea mai bună pregătire în vederea morţii o reprezintă
meditaţia. De aceea, acesta este răspunsul meu la întrebarea
dumneavoastră: meditaţi. Pregătiţi-vă pentru moarte. Nu-i nici o
problemă dacă nu mai sunteţi interesat de femei. Deveniţi interesat
de propriul sine. Femeia este exterioară sinelui. A sosit timpul să
deveniţi interesat chiar de propria dumneavoastră fiinţă.
Descoperiţi-vă şinele. Porniţi în marea călătorie interioară.
404
 Mă întrebaţi: „Ce trebuie să fac?“
Acceptaţi această pierdere a interesului fată de femei. Nu
încercaţi să forţaţi o revenire. Dacă se petrece de la sine, este cu
totul altceva.

Am auzit o poveste...
La vârsta de 76 de ani, Max s-a întors într-o noapte în
apartamentul său şi a rămas uimit să găsească aici o fată de 18 ani.
- Hei, fato, precis eşti o hoaţă, i-a strigat el. Am să chem
poliţia.
- Domnule, l-a implorat fata, dacă mă arestează iarăşi, mă
vor condamna pentru foarte mulţi ani. Vă rog, nu chemaţi poliţia.
- îmi pare rău, dar trebuie să o fac! a insistat Max.
- Ascultaţi, a strigat fata. Vă dau orice. Vă ofer trupul
meu.
- Bine, a fost de acord bătrânul. Scoate-ţi hainele şi treci în
pat.
Fata s-a dezbrăcat, iar Max a urmat-o imediat în pat. A
încercat timp de 20 de minute să facă dragoste cu ea, dar în cele
din urmă a renunţat, epuizat.
- Inutil, a oftat el. Mi-e imposibil. N-am ce face, trebuie să
chem poliţia.

Iar dumneavoastră mă întrebaţi ce trebuie să faceţi? Ce vreţi

să faceţi, să chemaţi poliţia? Terminaţi cu prostiile. vScăpaţi de
obsesie. Orientaţi-vă întreaga energie care v-a mai rămas către
apropierea morţii. Priviţi moartea în faţă. Aceasta este cea mai
înaltă experienţă pe care o poate trăi cineva. Dacă puteţi privi
moartea în faţă, veţi descoperi că sunteţi nemuritor. Aceasta este
singura cale de a deveni nemuritor, de a afla că singurul care
moare este trupul, că sufletul nu poate muri. De îndată ce veţi
descoperi acest lucru, veţi fi pregătit pentru marea călătorie, iar
atunci când moartea va veni cu adevărat, îi veţi râde în faţă.
405
 Cel care îi poate râde în faţă morţii, care poate cânta şi dansa
în faţa ei, într-o stare de interiorizare profundă,
A.

trăieşte un orgasm infinit mai presus de cel sexual. In timpul

orgasmului sexual, o părticică infimă din energia vieţii părăseşte
trupul, dar acest lucru este suficient pentru a simţi o mare
relaxare. In procesul morţii, întreaga energie a vieţii părăseşte
corpul fizic. Nici un orgasm sexual nu se va putea compara
vreodată cu acest orgasm cosmic.
Nu ratati momentul morţii. Ea vă va oferi cel mai
y *

frumos dar al vieţii, darul de despărţire. Foarte puţini oameni

conştientizează acest dar, căci nimeni nu este pregătit pentru acest
moment. Moartea îi ia prin surprindere. Ei sunt atât de
înspăimântaţi, de obsedaţi de sex, încât continuă să se cramponeze
de viaţa pe care o lasă în urmă.
Unul din secretele cunoscute dintotdeauna în Orient a fost
acesta: dacă un bărbat care continuă să fie interesat de sex moare,
el moare cu o erecţie. Acest semn arată că bietul om nu era
pregătit pentru moarte. Chiar şi în faţa morţii, el continua să aibă
fantezii erotice. Se întâmplă întotdeauna. Dacă nu veţi învăţa arta
meditaţiei, dacă în clipa morţii veţi continua să aveţi fantezii
sexuale, vă veti trezi că faceţi dragoste în imaginaţie.
Această modalitate de a muri nu este foarte demnă. Este
chiar o insultă îa adresa morţii, la adresa lui Dumnezeu, şi chiar la
adresa dumneavoastră. Lăsaţi interesul faţă de sex să dispară. A
cam sosit vremea. Relaxaţi-vă şi A

redescoperiţi absenţa sexualităţii. In acest fel, veţi deveni mai

centrat. Nu mai alergaţi după femei. începeţi să alergaţi după
propriul dumneavoastră sine. Nu puteţi alerga în ambele direcţii.
Pregătiţi-vă. Moartea vă poate bate la uşă în orice moment.
Nimeni nu ştie dinainte când va sosi. Bucuraţi-vă cât mai mult
timp de meditaţie. Transformaţi energia sexuală într-o energie a
meditaţiei. Este aceeaşi energie; numai direcţia ei se schimbă. Ea
nu mai curge descendent şi către exterior, ci ascendent şi către

406
interior. Această energie va deschide pentru dumneavoastră
bobocul Florii de Aur. Acesta este marele secret.
Aţi ajuns pe o cale naturală acolo unde trebuie, iar
dumneavoastră mă întrebaţi: „Ce trebuie să fac?“ îmi cereţi o
reţetă prin care să regăsiţi accesul la sexualitatea care
A

dispare. îmi cereţi o cârjă, un remediu pentru a putea continua să

jucaţi acelaşi joc stupid chiar şi la această vârstă înaintată.
Când eşti tânăr, poţi să-l joci, căci atunci eşti lipsit de minte.
Sunt foarte rari tinerii preocupaţi de meditaţie şi de suflet. Aceştia
sunt adevărate genii. Dacă însă nu devii meditativ nici la
bătrânete, atunci chiar că îti dovedeşti prostia.
Este normal să te prosteşti atunci când eşti tânăr. Acest lucru
face parte integrantă din procesul de creştere; te ajută. Partenerul
de cuplu devine oglinda în care te poţi privi, pentru a descoperi
cine eşti. Iubirea este foarte utilă din
A

acest punct de vedere. In final va trebui să rămâi însă cu tine

însuţi. Nu te poţi ataşa de reflecţia din oglindă. Trebuie să rămâi
singur. Puritatea acestei stări de singurătate este infinită. Fericirea
pe care ţi-o conferă ea este eternă.
A sosit, momentul. Renunţaţi la interesul dumneavoastră faţă
de femei şi veţi descoperi, aproape simultan, un nou interes:
interesul faţă de meditaţie. Vă veţi putea bucura astfel de ultimul
dar pe care vi-1 poate oferi viaţa; o moarte meditativă, o moarte
trăită în starea de samadhi, în extaz. Veţi cunoaşte astfel
experienţa orgasmică supremă. Nu veţi mai dori niciodată să
reveniţi la această viaţă, la acest corp, la această închisoare.
Acesta a fost dintotdeauna scopul suprem al orientalilor:
accla de a nu mai renaşte. Toate aceste renaşteri urmate de moarte
sfârşesc prin a deveni un proces plictisitor. în ultimă instantă, totul
se reduce la un vis. Nici măcar nu este un vis frumos, ci mai
degrabă un coşmar.
De aceea, sugestia mea este următoarea: v-aţi trăit viaţa, aţi
407
cunoscut plăcerile trupeşti, aţi învăţat ce era de învăţat cu ajutorul
relaţiilor exterioare - acum a sosit timpul să vă orientaţi atenţia
către interior.

Trebuie oare să le spunem copiilor adevărul în chestiunile

legate de sex, indiferent de vârsta lor?
Dintotdeauna, părinţii şi-au pus problema ce anume să
A

le spună copiilor şi ce să nu le spună. In trecut, strategia aleasă a

fost aceea de a nu le spune nimic despre realităţile vieţii, să evite
aceste fapte cât mai mult timp posibil, tocmai pentru că se temeau
atât de tare de ele.
A

însăşi expresia „realităţi ale vieţii“ reprezintă un eufemism.

Ea nu face altceva decât să ascundă o realitate simplă. Pentru a nu
pomeni cuvântul ,sex“, oamenii au preferat să folosească această
metaforă: „realităţile vieţii“. Ce realităţi? - ar fi putut spune foarte
bine „sex“.
/N

întreaga istorie a umanităţii a trăit cu această amăgire, dar

copiii descoperă mai devreme sau mai târziu realitatea. De fapt, ei
o descoperă chiar mai devreme decât cred părinţii, dar din păcate
o descoperă într-o manieră greşită. Adună singuri informaţii, iar
cei responsabili pentru greşelile pe care le fac sunt părinţii lor.
Informaţiile pe care le găsesc provin din surse greşite, de la
oameni perverşi. Poartă apoi cu ei aceste convingeri întreaga
viaţă, şi totul numai din
A

vina voastră. întreaga lor viaţă ulterioară poate fi afectată de

informaţiile greşite pe care le-au primit în copilărie.
La ora actuală există foarte multe informaţii greşite despre
sex. Chiar şi în acest secol XX, oamenii continuă să trăiască într-o
imensă ignoranţă referitoare la acest subiect. Nici chiar medicii nu
stiu cu adevărat ce este sexul, nu îi cunosc complexitatea. Ar
trebui să ştie aceste lucruri, dar chiar şi ei adună informaţiile care
circulă pe piaţă. Sexul nu este predat ca subiect de sine stătător în
nici un colegiu medical, deşi reprezintă un domeniu atât de
complex. Ce-i drept, ei cunosc fiziologia sexului., dar acesta nu
408
poate fi redus la fiziologie. Există şi nivele mai profunde ale
sexualităţii: cel psihologic şi cel spiritual. Există o psihologie şi o
spiritualitate a sexului. Fiziologia nu reprezintă decât aspectul său
de suprafaţă. S-au făcut multe cercetări în ceea ce priveşte
fiziologia sexuala, iar în sccolul în care trăim se cunosc mai multe
informaţii despre acest subiect decât
s-a ştiut vreodată înainte; si totuşi, această cunoaştere nu
* ' i ■» ~ ■>

este încă foarte aprofundată.

Oamenii se tem, pentru că şi părinţii lor s-au temut, iar
această teamă a ajuns o epidemie. Voi vă temeţi şi nu doriţi să le
spuneţi nimic copiilor în legătură cu acest subiect.
Aveţi datoria de a le vorbi copiilor despre sex. Mai mult
decât atât, trebuie să le spuneţi adevărul. Nu le vorbiţi în metafore
şi nu îi amăgiţi. Pe termen lung, adevărul iese întotdeauna la
lumină, iar dezamăgirea provocată de minciună poate fi cruntă.

- Mami, noi ne primim pâinea de la Dumnezeu?

- O, da, Barbara.
- Şi de Crăciun, Moş Crăciun este cel care ne aduce
cadourile?
- Aşa este.
- Şi de ziua mea, cea care îmi aduce daruri este zâna cea
bună?
- Îhîm...
- Si frăţiorul meu a fost adus de barză?
1 5

- Corect.
- Atunci la ce naiba mai foloseste tata?

Cel mai bine este să le spuneţi copiilor adevărul! Nu vreau să

spun că trebuie neapărat să săriţi cu gura asupra lor şi să le spuneţi
tot felul de lucruri, indiferent dacă doresc să le ştie sau nu. La ora
actuală, în Occident a început să prevaleze această metodă, din
cauza psihologilor. Oamenii le spun copiilor adevărul indiferent

409
dacă aceştia doresc să-l afle sau nu. Această atitudine este la fel
de greşită ca şi prima. Aşteptaţi! în cazul în care copilul doreşte să
afle, spuneţi-i adevărul. Dacă nu vă întreabă nimic, nu vă grăbiţi
să îi spuneţi ceva, căci este evident că subiectul nu îl interesează
încă.

Toată familia se afla la masă. Tatăl aproape că s-a înecat

când băieţelul lui în vârstă de opt ani l-a întrebat:
- Tati, eu de unde am venit?
Inroşindu-se tot, tatăl i-a răspuns:
- Păi, cred că a sosit timpul să avem o discuţie ca de la
bărbat la bărbat. După cină îţi voi vorbi despre păsări şi albinute.
- Ce păsări şi albinuţe? i-a spus copilul dezamăgit. Frankie,
copilul vecinilor, mi-a spus că el a venit din Chicago. Vreau să
ştiu şi eu de unde am venit.
Aşadar, aşteptaţi. Vă vor întreba singuri. Nu trebuie să vă
grăbiţi.
EPILOG
ÎN CĂUTAREA TOTALITĂTII

Motivul pentru care sexul a ajuns atât de condamnat se

datorează religiilor, care s-au opus dintotdeauna tuturor bucuriilor
omului. Interese oculte doreau ca omul să fie ţinut în ignoranţă, să
sufere, să nu-şi descopere în nici un fel pacea, seninătatea,
liniştea. Scopul lor era să se opună prin toate mijloacele oricărei
posibilităţi ca omul să se bucure.
De ce era acest lucru atât de important pentru aceste
interese? Pentru că ele doreau să focalizeze mintea omului către
lumea de dincolo. Dacă omul ar fi cu adevărat fericit în această
lume, ce nevoie ar avea el să se preocupe de lumea de dincolo?
Singura raţiune pentru ca el să accepte o altă lume este suferinţa în
lumea actuală. Lumea de dincolo nu există în sine; ea există însă
datorită suferinţelor omului. Religiile au procedat astfel pentru a
410
le face rău oamenilor. Ele au amplificat această suferinţă, ura,
mânia, rănile sufleteşti ale oamenilor - şi totul în numele lui
Dumnezeu, a unor cuvinte frumoase.
Preoţii vorbesc despre iubire, dar distrug orice posibilitate ca
oamenii să cunoască această iubire aici, pe pământ. Ei vorbesc
despre pace, dar creează toate premisele pentru ca oamenii să
plece la război. Strategia lor este cât se poate de simplă: le
vorbeşti oamenilor despre lucruri frumoase, despre tot felul de
ideologii, şi în timp ce ei se pierd în retorică, le tai rădăcinile şi îi
separi de sol, de energia care îi menţine în viaţă.
Energia vieţii este sinonimă cu energia sexuală.
Toate societăţile au realizat că unica forţă care poate sta în
calea teoriilor despre Dumnezeu este sexul. Dacă omul este
împlinit din punct de vedere sexual, el nu mai are nevoie să
vorbească despre Dumnezeu, pentru că îşi simte viaţa deja
împlinită. Dacă sexul este însă reprimat, condamnat, otrăvit, dacă
omul se simte vinovat din cauza lui, Dumnezeu poate trăi la
infinit. Conceptul de Dumnezeu îsi trase enersia din sinuciderea
omului.
Nu este mai puţin adevărat că societăţile care reprimă sexul
au devenit civilizate, bogate, filozofice şi ştiinţifice. Societăţile
care se bucură de sex, din care la ora actuală nu au mai rămas
decât foarte puţine - cele aborigene - sunt sărace şi necivilizate.
Evoluţia lor a fost diferită de cea a societăţilor care reprimă sexul.
Această realitate le-a dat avânt susţinătorilor religiilor, care au
venit cu argumentul că societăţile în care oamenii se bucură de sex
au rămas sărace şi înfometate. Cu cât sexul este reprimat mai
puternic, cu atât mai mare este rafinamentul cultural. Această
realitate a devenit o dovadă în sine a faptului că reprimarea
sexului s\

este absolut necesară. In caz contrar, omul ar fi redus la stadiul de

barbar. Dintr-o anumită perspectivă, acest lucru este chiar
adevărat.
Personal, nu am nimic împotriva sexului. Pentru mine, acesta
411
este la fel de sacru ca şi orice alt element al vieţii. Nu există nimic
cu adevărat profan, la fel cum nu există nimic cu adevărat sacru.
Viaţa reprezintă un flux unic; diviziunile de orice fel sunt impuse
de mintea omului şi sunt false. Sexul reprezintă însuşi centrul
vieţii. De aceea, trebuie să înţelegeţi ce s-a întâmplat în decursul
timpului.
/V. ^ ,
începând din clipa în care oamenii au început să îşi reprime
sexualitatea, energia lor a început să îşi caute noi canale de
manifestare. Energia nu poate rămâne niciodată statică. Aceasta
este una din legile sale fundamentale. Ea este întotdeauna
dinamică. Dacă îi închizi o poartă, ea va deschide altele, dar nu va
rămâne stagnantă. Dacă fluxul ei natural este împiedicat, va
continua să curgă pe alte căi, nenaturale, Aşa se explică de ce
societăţile care au reprimat sexul au devenit bogate.
Atunci când îţi reprimi impulsul sexual, trebuie să găseşti un
substitut pentru iubirea ta, un obiect asupra căruia să ţi-o reverşi.
Femeia a devenit periculoasă - poarta iadului. Toate scripturile au
fost scrise de bărbaţi. De aceea, numai femeile au devenit poarta
iadului. De ce nu şi bărbaţii? Dacă femeia este poarta iadului, este
evident că numai bărbaţii pot ajunge aici, căci femeile vor rămâne
ceea ce sunt - nişte porţi. Se pare că iadul este plin de bărbaţi, un
club masculin şovin.
A

In realitate, femeia nu este poarta iadului, dar dacă mintea

omului a ajuns să fie condiţionată astfel încât să creadă acest
lucru, omul are nevoie de un obiect asupra căruia să îşi reverse
iubirea. De ce credeţi că există atâta lăcomie în această lume? De
ce aleargă oamenii ca nebunii după bani? Aceştia au devenit
obiectul iubirii lor. Energia vieţii şi-a schimbat cursul firesc,
orientându-se către bani. Dacă cineva îi va sili vreodată să renunţe
la bani, energia va trebui să-şi găsească un curs nou.
Alţii şi-au ales drept obiect al iubirii lor politica, ridicarea pe
treptele puterii, din ce în ce mai sus. Un politician îşi doreşte
funcţia de preşedinte sau de prim ministru cu aceeaşi ardoare cu
412
care îşi aşteaptă un îndrăgostit iubita.
Acest lucru este o perversiune. Energia altor persoane este
direcţionată către educaţie. Obiectul iubirii lor devin cărţile. Unii
devin religioşi. Obiectul iubirii lor devine
Dumnezeu. Dacă veţi privi cu atenţie vieţile aşa-zişilor sfinţi,
/\

veţi rămâne uimiţi. întotdeauna m-a mirat faptul ca un geniu ca

Sigmund Fread nu a observat acest lucru. El ar fi trebuit să
studieze viata Maicii Thereza, a Maicii Meera si a altor ’ 7 ?
sfinte, căci femeile sunt mai directe în această privinţă. Cântecele
Meerei sunt pline de pasiune, căci ea şi-a refuzat orice companie
masculină; Dumnezeu a fost unicul ei iubit. Evident, totul s-a
petrecut în imaginaţia ei, dar curios este faptul că această
imaginaţie a căpătat accente de-a dreptul romantice. Ea vorbea cu
Krishna, Dumnezeul în care credea. Dormea cu el. Evident, nu
putea dormi cu adevăratul Krishna, aşa că l-a înlocuit cu o
statuetă, pe care o strângea la piept atunci când se culca.
Cântecele ei despre Krishna au conotaţii sexuale; nu există nici o
îndoială în această direcţie. O spune cu gura ei: „Sunt măritată cu
tine, Doamne. Nu îţi pot aparţine decât ţie. Nu pot aparţine
nimănui altcuiva. Tu eşti inima mea, iar eu te aştept numai pe
tine, şi voi continua să te aştept o întreagă eternitate. Iţi pregătesc
în fiecare seară patul, împodobindu-1 cu flori minunate, apoi te
aştept, dar tu nu vii“. Mai poate avea cineva vreo îndoială că în
mintea ei, Krishna a devenit obiectul iubirii sale? Dacă Freud ar fi
studiat viaţa Meerei, el ar fi descoperit argumente noi, extrem de
puternice, în favoarea tezei sale, potrivit căreia dacă îţi reprimi
energia sexuală, aceasta continuă să curgă, dar pe alte canale.
Energia trebuie să rămână în mişcare. Una din căile pe care o
poate lua este cea religioasă, iar preoţii sunt fericiţi în acest caz.
Dacă o ia pe o cale academică, cei fericiţi vor fi oamenii de
stiintă. Cert este că energia trebuie să facă
1 5 O

ceva; de aceea s-au dezvoltat în atâtea direcţii socictăţilc care

reprimă sexul.
Da, ele au devenit extrem de civilizate, şlefuite, educate,
413
ştiinţifice, tehnologizate. Dar cu ce preţ? Oamenii şi-au pierdut
complet bucuria de a trăi, pacea interioară. Ei nu mai ştiu ce
înseamnă liniştea. Nu mai ştiu să iubească.
Iubirea poate fi proiectată asupra unui obiect imaginar, dar în
acest caz ea nu mai poate conduce la împlinire. Poţi să scrii poezii
despre Krishna sau despre Iisus, dar aceste poezii nu îţi vor oferi
experienţa iubirii. Sufletul tău va rămâne înfometat. De aceea,
societatea s-a îmbogăţit în toate felurile posibile, dar individul a
murit. Ce rost mai are o societate civilizată, educată, rafinată, dacă
individul a murit?
Societatea nu mai este altceva decât o sumă de cadavre
ambulante, evident, foarte culturalizate. Toate vorbesc engleza cu
un accent de Oxford. Chiar şi aşa, ele rămân tot nişte cadavre.
Devin mari lideri religioşi, mari politicieni, dar dacă priveşti în
interiorul acestor oameni, nu descoperi nimic. Ei nu au nici un fel
de substanţă, nici un pic de suflet. Dacă sunt blocaţi într-o
anumită direcţie, o iau în altă direcţie, fără nici un fel de
probleme.
Societăţile care nu au reprimat sexul au rămas subdezvoltate,
pentru simplul motiv că sunt fericite. Ele nu au mai avut energie
pentru a alerga după bani, pentru politică, pentru Dumnezeu.
Membrii lor cântă şi dansează. Trăiesc în colibe mici, dar cu o
arhitectură frumoasă. Duc o viaţă curată. Criminalitatea este zero
în aceste societăţi, căci membrii lor nu mai au energie.pentru a
comite crime. Dacă nu există crime, nu există nici nevoia de
justiţie, de tribunale, de judecători, de poliţişti. Dacă toată lumea
este fericită şi nu se simte vinovată pentru acest lucru, ce rost ar
mai avea confesiunea în faţa unui preot catolic?
Oamenii care trăiesc în aceste societăti sunt fericiţi si nu
cunosc sentimentul de vinovăţie, căci nimeni nu le-a spus
vreodată că fericirea este un păcat. De aceea, ei nu au preoţi,
catedrale, temple, sinagogi. Din punctul nostru de vedere, ei nu au
cultură. Ceea ce noi înţelegem prin cultură nu există la ei; de

414
aceea, ei ne apar ca fiind „sălbatici". Nu au o religie, nu au cărţi
sacre, universităţi, biblioteci - cum ar putea să fie civilizaţi?
A

In schimb, cunosc o stare profundă de mulţumire interioară.

Am trăit printre asemenea oameni şi nu i-am văzut niciodată
plângându-se de ceva. Practic, ei nu au probleme. Acceptă viaţa
aşa cum este şi se bucură cât pot de mult de ea. Trăiesc fericiţi,
mor fericiţi, - fără să se teamă de viaţă, dar nici de ceea ce va
urma după moarte. Nu le pasă de toate aceste lucruri, căci nu mai
au energie pentru ele. Desigur, din rândurile lor nu se va naşte
niciodată un George Bernard Shaw. Viaţa lor este în sine o
poveste atât de frumoasă încât nu mai au nevoie de un George
Bernard
Shaw. Pictează, dar picturile lor nu seamănă cu ale lui Picasso. Nu
au energie pentru aşa ceva. Se limitează să picteze mici obiecte pe
pereţii caselor lor. Fac muzică, dar muzica lor este simplă.
Singurele lor instrumente muzicale sunt tobele. Din când în când
se adună şi dansează pe aceste ritmuri. Instrumentele lor muzicale
nu sunt sofisticate. Din rândurile lor nu se va naşte niciodată un
Yehudi Menuhin sau un Ravi Shankar. Pur şi simplu nu au nevoie
de aşa ceva.
Dorinţa mea ar fi ca voi să deveniţi deopotrivă vii, dar şi
bogaţi, în toate privinţele. Nu doresc să alegeţi între aceste două
dimensiuni. Nu îmi propun să vă reduc la stadiul de aborigeni, dar
nici nu mi-ar plăcea să vă văd extrem de civilizaţi, să văd că
alergaţi numai după bani, putere şi prestigiu. Nu îmi doresc ca voi
să deveniţi politicieni sau preoţi. îmi doresc în schimb să aveţi o
viaţă cât mai intensă.
A

In viziunea mea, adevărata cultură nu se poate naşte decât dintr-o

viată intens trăită.
*

Aborigenii trăiesc o viaţă împlinită, dar nu foarte intensă.

Societăţile civilizate au creat tot felul de lucruri, dar omul pentru
care le-au creat a dispărut cu mult timp în urmă. Ele construiesc
415
zgârie-nori, dar au uitat pentru cine o fac. Omul este o fiinţă
moartă. De aceea, ar trebui mai degrabă să îi construiască
morminte, nu zgârie-nori. Nimeni nu are nevoie de morminte atât
de înalte. Doi metri pe 0,60 sunt suficienţi.
Aşadar, pe de o parte îi avem pe aborigeni, vii - dar care nu
trăiesc foarte intens. Ei nu ştiu că energia vieţii se poate dilata.
Poţi să te mulţumeşti şi cu forma ei naturală, dar foarte multe
dimensiuni îţi vor rămâne necunoscute. Nu vei cunoaşte niciodată
zborul pe aripile muzicii, rafinamentele picturii şi sculpturii,
extazul meditaţiei. Vei trăi aproape la fel ca animalele - mulţumit.
Toate animalele sunt mulţumite. Ati văzut vreodată un
animal nemulţumit, plictisit, spunându-vă: „Viaţa mea este
groaznică. Mă poţi ajuta...?“ Nu, ele nu au asemenea probleme.
Ele se limitează să trăiască, şi trăiesc infinit mai bine decât asa-
zişii oameni civilizaţi, căci aceştia au încetat pur şi simplu să mai
trăiască. Ei s-au sacrificat pe sine de dragul civilizaţiei, al culturii
şi tehnologiei.
Opţiunea mea nu se îndreaptă către această direcţie.
Eu doresc ca voi să vă ridicaţi mai presus de animale, şi
singura modalitate în acest sens constă în dilatarea energiei
/V

de care dispuneţi. In viziunea mea, adevărata religiozitate constă

în expansiunea energiei, pentru a deveni simultan un Zorba
Grecul si un Buddha.
Zorba este 100% viu, dar nu ştie nimic despre dimensiunile
superioare. El se târăşte fericit la sol, deşi ar putea să-şi deschidă
aripile şi să-şi ia zborul. Dar el nu ştie că are aceste aripi.
Şeful lui este un om educat, bogat, cu o vastă cultură
- dar se simte absolut mizerabil, este tot timpul nefericit. Zorba îi
spune la un moment dat: „Şefule, ai o problemă: gândeşti prea
mult. De ce nu trăieşti? Nu înţeleg de ce trebuie să te gândeşti tot
timpul... La ce te ajută? Trăieşte! Vino cu mine!“
El îşi ia instrumentul muzical, îşi târăşte şeful pe malul

416
râului şi începe să cânte şi să danseze. Şeful lui rămâne nemişcat,
simţindu-se extrem de stânjenit. Ce vor crede
oamenii dacă îl vor vedea alături de acest nebun? Desi nu 1

dansează, se teme deja de ce vor spune oamenii... Zorba îl trage de

mânecă şi îi spune: „Hai, dansează!“
Şeful îi răspunde: „Nu ştiu să dansez“.
Zorba: „Nimeni nu ştie să danseze. Dansul nu este ceva ce
trebuie învăţat. Mişcă-te în ritm şi va veni singur la tine. Eu îţi
cânt. Tot ce ai tu de făcut este să începi să te mişti“.
Văzând că nu scapă de gura lui, şeful începe să se
/V

mişte, iar Zorba continuă să tragă de el. In cele din urmă, el uită
complet de cultură, civilizaţie, educaţie - şi pentru prima dată în
viaţă realizează că este viu, că poate dansa. Picioarele sale nu sunt
făcute numai pentru a merge.
Regretul meu este că Zorba a murit înainte ca eu să-l pot
cunoaşte. Dacă as fi avut această ocazie, l-as fi învătat ceva
> î ' 7 î

în plus: că mai există un fel de dans, chiar mai înalt decât cel pe
care îl practica el. Nu ştiu de ce, dar sunt absolut convins că m-ar
fi înţeles, căci el a parcurs deja etapele inferioare. De aceea, cred
că le-ar fi înţeles cu uşurinţă pe cele superioare.
Metodele pe care le aplic eu pentru a vă ajuta să vă dilataţi
energia sunt legate de meditaţie. Energia este la fel ca o sămânţă...

Mi-am amintit o poveste. Un bătrân foarte bogat avea trei fii.

Problema era că cei trei erau gemeni, aşa că aveau
/V

aceeaşi vârstă. In Orient, fiul cel mare moşteneşte întreaga avere a

tatălui său. De aceea, bătrânul nostru îşi punea problema cărui fiu
să îi lase averea pe care o adunase întreaga viaţă.
El s-a dus la un înţelept şi l-a întrebat: „Ce trebuie să
/\

fac? Cum îmi pot stabili moştenitorul?“ înţeleptul i-a spus ce si

cum. Bătrânul s-a întors acasă, le-a dat celor trei fii câte o mie de

417
monede de argint şi le-a spus:
- Mergeţi la piaţă şi cumpăraţi seminţe de flori.
Cei trei au plecat şi au cumpărat seminţe. Dinspre
piaţă au început să se îndrepte către locuinţa bătrânului o
sumedenie de căruţe cu seminţe, căci o mie de monede de argint
însemnau o grămadă de bani, şi să iei numai seminţe de ei... După
ce toţi trei şi-au adus seminţele, fiii l-au întrebat pe tată:
- Şi acum, ce trebuie să facem?
Tatăl le-a răspuns:
- Eu voi pleca într-un pelerinaj. Poate dura un an sau doi,
maximum trei. Datoria voastră este să păstraţi aceste seminţe si să
mi le dati atunci când mă voi întoarce acasă.
Atenţie! Acesta este un test. Cel care va proceda cel mai
•>■> j

înţelept îmi va moşteni întreaga avere. Aşadar, vedeţi ce

faceţi.
f

După care a plecat în pelerinaj.

Primul fiu s-a gândit: „Ciudat test. Dacă se va întoarce după
trei ani, seminţele vor fi uscate, dar el va dori seminţe vii. De
aceea, cel mai bine ar fi să le vând din nou la piaţă şi să păstrez
banii. Când se va întoarce, voi cumpăra alte seminţe, proaspete“.
O gândire foarte logică. Aşa a şi procedat.
Cel de-al doilea fiu s-a gândit: „Nu mi se pare corcct felul în
care a procedat fratele meu, căci tata a fost foarte clar: ’Va trebui
să-mi înapoiaţi aceleaşi seminţe’. De aceea, mai bine le păstrez“.
După care a dus seminţele în pivniţă şi a încuiat-o, spunându-şi:
„Când va veni tata, îi voi da cheia, iar el va găsi în pivniţă exact
seminţele pe care mi le-a lăsat“.
Cel de-al treilea fiu a avut o altă idee. El s-a gândit:
„Seminţele păstrate în pivniţă vor muri. Ele au nevoie de pământ.
Când se va întoarce tata, seminţele din pivniţă nu vor mai fi
aceleaşi, căci vor fi moarte. Nu vor mai putea încolţi, deci cum le
mai poţi numi aceleaşi seminţe? Seminţele pe care ni le-a lăsat
tata pot încolţi. Din ele pot creşte plante. O singură sămânţă poate
418
produce un milion _ A

de alte seminţe. Tocmai de aceea ni le-a lăsat în grijă. In schimb,

când se va întoarce, din ele nu va putea răsări nici măcar un singur
lăstar. Nu cred că aceasta este calea“.
De aceea, el s-a dus în spatele casei, unde aveau foarte
/\

mult pământ, şi a semănat seminţele. In fiecare an, ele au produs

de o mie de ori mai multe seminţe. După trei ani, când s-a întors
tatăl, lui nu i-a venit să-şi creadă ochilor: întregul ţinut era
acoperit cu flori! De aceea, el a spus: „Cel de-al treilea fiu al meu
merită moştenirea, căci el va sti ? *>

cum să o sporească“.
O singură sămânţă poate înverzi întregul pământ.
Un singur crâmpei din energia voastră poate umple această
planetă de cântece şi dansuri.
O singură scânteie este de ajuns. Dacă veţi şti să o cultivaţi,
din ea se va naşte un foc de artificii, chiar dacă la ora actuală nu
este decât o flacără micuţă. Meditaţia nu înseamnă altceva decât
efortul de a mări această flacără interioară, pentru ca ea să devină
o vâlvătaie.
Scopul meu este de a vă ajuta să redescoperiţi inocenţa lui
Zorba, a copiilor mici, a aborigenilor. Va trebui să fiţi la fel de
inocenţi ca si Adam, înainte de a fi dat afară din Paradis. Pe de
altă parte, va trebui să învăţaţi metode prin care să vă cultivaţi
sămânţa conştiinţei, astfel încât oriunde aţi privi, să nu vedeţi
decât florile fiinţei dumneavoastră, pretutindeni, astfel încât să nu
mai simţiţi decât parfumul dumneavoastră, 24 de ore pe zi. Veţi
constata atunci că nu veţi putea păstra acest parfum numai pentru
dumneavoastră. Toată lumea se va putea bucura de el.
Atunci când înfloreşte un trandafir, parfumul lui se
răspândeşte pretutindeni. Mireasma sa nu cere permisiunea
trandafirului pentru a se răspândi. Nu are de ce. Simpla deschidere
a bobocului de trandafir echivalează cu această permisiune.

419
 In clipa în care conştiinţa voastră va înflori în meditaţie se va
produce o explozie de proporţii imense.
Muzica va continua să existe, dar ea va căpăta o dimensiune
spirituală. Veţi continua să dansaţi, dar dansul nu va mai avea
conotaţii sexuale. Poeziile voastre nu vor mai fi pasionale şi
neîmplinite, ci vor fi pline de iubire. Ele vor semăna cu mantra-
ele din Upanishade. Fiecare cuvânt născut din această împlinire va
exprima divinitatea.
Ştiinţa nu va dispărea de pe pământ, dar va deveni creatoare.
Ea va susţine viaţa, nu i se va opune.
Nimic din ceea ce există la ora actuală nu va dispărea, dar
totul va căpăta o calitate diferită.
Până acum nu au existat decât cele două tipuri de
/s

societăţi despre care v-am vorbit. împreună, noi voiri alcătui un

nou tip de societate, o alternativă reală, propusă pentru prima oară
pe această planetă. Până acum, nimeni nu a avut curajul să se
gândească la om ca la un Zorba-Buddha. Zorba nu ştie nimic
despre Buddha, la fel cum nici Buddha ştie nimic despre
IUI

existenţa lui Zorba. Cei doi reprezintă jumătăţi ale fiinţei umane.
Dorinţa mea este să fac din voi nişte oameni totali, •>■)~

reunind într-o singură fiinţă ambele jumătăţi.

St. Martin’s Press
Cartea despre sex

Celebrarea sexului ca o poartă către supraconştiinţă şi fericire

Viziunea asupra sexului care rezultă din această carte este

sănătoasă, naturală, inocentă şi eliberată de vinovăţie şi
reprimare. De aceea, ea nu are nimic de-a face cu pornografia şi
perversiunea. în timp ce alte cărţi oferă tehnici şi practici
amoroase, această lucrare prezintă o viziune asupra
dimensiunilor subtile, psihologice şi spirituale ale sexului.

420
Răspunzând unor oameni de toate vârstele şi de toate religiile,
Osho ne învaţă cum putem începe o nouă călătorie către
supraconştiinţă şi fericire, prin acceptarea şi celebrarea sexului
ca un dar primit din partea naturii.

„La fel ca şi în cazul anumitor invenţii uimitoare, din când

în când apare câte o carte care te face să gândeşti: ’De ce nu mi-
a spus nimeni până acum aceste lucruri?’ CARTEA DESPRE
SEX te ajută să îţi redescoperi umanitatea, ajutându-te să te
bucuri de ea, nu să te simţi vinovat.
Reprezintă o mare revelaţie, capabilă să le dăruiască cititorilor
o stare de pace, de încredere în sine şi de curaj“.
- Eugene Kennedy, autor al lucrării Rana nevindecată:
Biserica, preoţia şi chestiunea sexualităţii

„Eu sunt începutul unei conştiinţe noi, care nu are nimic

de-a face cu cea veche“. Aceste cuvinte ale lui Osho ne arată
cât de diferită consideră el că este filozofia sa faţă de
A

vechile traditii ale Orientului si Occidentului. In această carte el

abordează subiectul sexualităţii din această perspectivă. Mai
întâi, demonstrează că aceasta nu reprezintă un obstacol în
calea evoluţiei spirituale şi a iluminării, ci dimpotrivă, o
expresie a energiei biologice şi o poartă către cunoaşterea de
sine. în al doilea rând, el consideră că sexualitatea reprezintă
primul pas către realizarea iubirii - forţa centrală a existenţei.
Sexul nu mai trebuie respins, ci trebuie să devină parte
integrantă din noul tip de sfânt pe care îl propune el: Zorba
Buddha, o îmbinare inseparabilă a principiilor lumeşti cu cele

442
divine. Din această perspectivă, Osho răspunde la diferite
întrebări referitoare la sexualitate, de la ejacularea prematură la
orgasm, de la gelozie la diferenţele care există între bărbaţi şi
femei.
Viziunea lui Osho asupra sexului diferă fundamental de
cea a religiilor, care îl etichetează ca fiind un păcat. Ea contestă
inclusiv valorile morale care domină astăzi în lumea în care
trăim. Dar tocmai îndrăzneala ei, la care se adaugă calitatea
spirituală de excepţie a viziunii sale, o face să fie atât de
fascinantă pentru noi.
„Sexul este unica energie de care dispuneţi. El este
energia vieţii“.
(extras din Cartea despre sex)

Indiferent dacă suntem dispuşi să acceptăm sau nu acest

lucru, sexul reprezintă o problemă extrem de importantă pentru
noi toţi. Expunerea lui Osho începe cu o descriere a importanţei
iubirii în viaţă. El explică faptul că această iubire nu poale
exclude sexualitatea biologică, întrucât aceasta ne este inerentă
prin naştere. Din această perspectivă rezultă că tendinţa
religiilor şi a societăţii în general de a asocia mereu sexul cu
păcatul, cu imoralitatea, cu „diferenţa între bine şi rău“, - a
făcut foarte mult rău umanităţii. Osho descrie pe larg toate
efectele pe care le-a avut reprimarea sexuală asupra oamenilor,
din cauza faptului că au condamnat sexul.
A

In paginile acestei cărţi ni se oferă o perspectivă

fascinantă asupra unor probleme legate de sex, precum
ejacularea prematură, gelozia, rolul intimităţii şi diferenţele

443
care există între bărbaţi si femei. Din ea rezultă că sexul
reprezintă un dar fundamental pe care omul îl primeşte de la
natură. Cartea ne învaţă că orgasmul ne oferă un crâmpei din
transcendenţă, o clipă în care uităm de timp şi de minte,
devenind conştiinţă pură. Aceasta este calea biologicului de a
ne orienta către conştiinţă, pentru a ne cunoaşte astfel mai bine
pe noi înşine.
Ni se spune că avem doar două opţiuni: să ne reprimăm
sexualitatea, devenind astfel dependenţi de pornografie şi
perversiuni, şi contribuind la declinul umanităţii, sau să ne
bucurăm cu inocenţă de ea, într-o stare de relaxare şi respect,
care ne va permite să ne simţim împliniţi, aşa cum a stat în
intenţia naturii atunci când ne-a făcut acest dar.
DESPRE AUTOR

Osho este unul dintre cei mai cunoscuţi şi

controversaţi în văţători spirituali. Viaţa şi în văţăturile lui
au influenţat milioane de oameni, de toate vârstele. A fost
considerat de către ziarul londonez „Sunday Time drept“

unul dintre „cei o mie de creatori ai secolului 20“; iar de

către ziarul indian „Sunday Mid-Day“, drept unul dintre
cei zece oameni — alături de Ghandişi Buddha - care au
schimbat destinul Indiei.
Despre activitatea sa, Osho spunea că ajută la crearea unui nou
tip de fiinţe umane. Obişnuia să caracterizeze acest nou tip
uman, drept „Zorba-Buddha “ capabil, pe de o parte, să se
bucure de plăcerile lumeşti precum Zorba Grecul şi, pe de altă
parte, să trăiască în calmul şi liniştea caracteristică lui
Buddha.
Unicitatea lui Osho constă în faptul că nu încearcă să ofere
soluţii sau dogme, ci instrumente pe care oamenii să le

444
folosească în viaţa de fiecare zi, pentru a se realiza: „Răspunsul
este în voi. Eu doar vă ajut să conştientizaţi potenţialul de care
dispuneţi. “
Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii despre viaţa
şi activitatea lui Osho vizitaţisite-ul: www.osho.com sau
citiţi cartea „Autobiografia unui mistic
nonconformist“apărută la
Editura Mix.

445
 Alte cărţi de Osho, apărute la Editura Mix:

• PROFETUL de Kahlil GIBRAN comentat de OSHO

• CARTEA DESPRE FEMEI
• CARTEA DESPRE BĂRBAŢI
y

• CARTEA DESPRE COPII

• AUTOBIOGRAFIA UNUI MISTIC NONCONFORMIST •
EMOŢIILE
y

• FARMACIE PENTRU SUFLET • TAROTUL ZEN

• CARTEA DESPRE EGO

447
 In această carte, Osho - omul care a inspirat milioane de
oameni din America şi din întreaga lume - descrie o
perspectivă unică asupra sexului, pe care îl prezintă ca pe o
poartă către cunoaşterea de sine.

Viziunea lui Osho asupra sexului diferă fundamental de

cea a religiilor, care îl etichetează ca fiind un păcat. Ea
contestă inclusiv valorile morale care domină astăzi lumea
în care trăim. Dar tocmai îndrăzneala ei, la care se adaugă
calitatea spirituală de excepţie a viziunii sale, o face să fie
atât de fascinantă pentru noi.

Indiferent dacă suntem dispuşi să acceptăm sau nu,

sexul reprezintă o problemă extrem de importantă pentru
noi toţi. Expunerea lui Osho începe cu o descriere a
importanţei iubirii în viaţă. El explică faptul că această
iubire nu poate exclude sexualitatea biologică, întrucât
aceasta este inerentă prin naştere. Din această perspectivă
rezultă că tendinţa religiilor şi a societăţii, în general, de a
asocia mereu sexul cu păcatul, cu imoralitatea, cu
„diferenţa între bine şi rău“ - a făcut foarte mult rău
umanităţii. Osho descrie pe larg toate efectele pe care le-a
avut reprimarea sexuală asupra oamenilor, din cauza
faptului că au condamnat sexul.

ISBN 973-8471-39-7 9 789738 47 1399

 N. Tr. în limba engleză,
I Iove se traduce atât
prin „iubesc“, cât
i prin „îmi place“.

449