Everet Shostrom

OMUL – MANIPULATOR

Călătoria internă de la manipulare la actualizare

Traducere engleză-rusă Владимир Данченко

Traducere rusă-română Vladimir Rotari

 Cuprins

Introducerea traducătorului(rusă-română)
Introducerea traducătorului(engleză-rusă)
Cuvînt înainte de Fritz Perlz
Introducere

Partea I. Omul în fața alegerii: manipulare sau actualizare

Capitolul 1 Problema

Capitolul 2 Manipulatorul
Motivele manipulării
Jocurile și manipularea
Schemele manipulative

Capitolul 3 Actualizatorul
Caracteristicile principale ale actualizatorului și ale manipulatorului
Diferența dintre relațiile manipulative și cele actualizate
Integrarea
Imperfecțiunea persoanelor autoactualizate

Partea II. Scopul actualizării

Capitolul 4 Contactul drept o alternativă manipulării

Contactul și fuga de el
Suprimarea emoțiilor drept mijloc de control

Capitolul 5 Exprimarea sinceră a emoțiilor

Natura emoțiilor
Manipularea cu emoțiile umane
Tehnicile de înșelare folosite de manipulatori
Congruența și actualizarea
Forme manipulative de comunicare
Forme actualizate de comunicare
Capitolul 6 Să ai încredere în tine Aici și Acum
Orientarea spre sine și spre alții
Concluzii
Încheiere

Capitolul 7 Libertatea și conștientizarea

Acceptarea sau refuzul de a lupta
Atotputerea sau omenia?
Conștientizarea

Capitolul 8 Controlul personal

Rolul religiei

Partea III Exemple de manipulare și actualizare

Capitolul 9 Copiii și părinții

Tipurile de copii-manipulatori
Părinte-manipulator
Metode de disciplinare
Teoria disciplinei
Părintele actualizat
Abordarea centrată pe actualizare
Drepturile părinților actualizatori

Capitolul 10 Adolescenții
Cum adolescenții manipulează părinții
Cum părinții manipulează adolescenții
Exemple
Relație actualizată între părinte și adolescent
Adolescentul actualizat

Capitolul 11 Îndrăgostiții
Jim și Jane
Mary și Marc
Marvin
 Marta
Concluzii

Capitolul 12 Învățători și elevi

Educarea manipulatorie și cea actualizată
Relația dintre adolescent și învățător
Manipularea elevilor
Manipularea profesorilor
Educarea actualizată

Capitolul 13 Soții și soțiile

Iubirea B și iubirea D
Furia și ura
Importanța/sensul conflictului
Lupta între parteneri
Stiluri de luptă destructive
Stiluri de luptă constructive
Capitolul 14 Venitul sau personalitatea

Partea IV. Procesul actualizării

Capitolul 15 Terapia actualizării

Terapia de grup drept metodă de a transforma manipulatorul în actualizator
Procesul terapiei de actualizare

Capitolul 16 De la manipulare la actualizare

Exemplul 1 Inginerul 43 ani
Exemplul 2 Casnica 25 ani
Exemplul 3 Doctor 43 ani
Exemplul 4 Studenta 26 ani
Exemplul 5 Preotul 36 ani
Exemplul 6 Eu însumi

Încheiere

10 drepturi ale persoanei actualizate

 Introducerea traducătorului

Pentru întîia oară ”Omul-Manipulator” a lui E. Shostrom a fost tradus ordinar pentru
”utilizare de serviciu” de centrul Uniunii pentru traduceri științifico-tehnice a
literaturii și documentației la sfîrșitul anilor 1970.

Traducerea a primit numărul A-34423, iar traducătorul nu poseda nici engleza, nici
subiectul psihologic discutat aici și din acest motiv cititorul trebuia în mare parte să
ghicească sau intuiască despre ce este vorba.

După ”Perestroică” cartea a fost tradusă din nou, fiind intitulată ”Anti-Carnegi sau
Omul-manipulator(Minsk1992), însă ”traducătorea” deși poseda engleza, mai
degrabă a scris propria ei înțelegere a cărții.

În 2002, o altă încercare de a prezenta publicului această cartea a fost efectuată de N.

Șevciuc și R. Cucearova. Analizînd rezultatul obținut și răspîndit cu rapiditate în
internet am înțeles că efortul lor a fost unul nesemnificativ și prea superficial încît
cititorii să înțeleagă despre ce a scris Shostrom.

Lucrarea din continuare este analiza paralelă a textului A-34423 și a originalului

englez. Textul deja a devenit mult mai accesibil și în concordanță cu scopul
autorului și cu asta aduc felicitări nouă tuturor.

Владимир Данченко,
Kiev, septembrie 2003
 Introducerea traducătorului

Deși pe parcursul acestei traduceri zic mai des ”el”, manipulatorul poate fi
și desigur este și ”ea”, ”el” fiind folosit mai des pentru comoditatea traducerii.
Chiar și ”băiatul bun”, unul dintre tipurile de manipulatori, poate fi ”ea”.

În carte se repetă de cîteva ori că o persoană actualizată ”își trăiește viața din
plin”, iar aceasta nu trebuie înțeles așa cum agenții economici ne sugerează. A
trăi viața din plin înseamnă a fi tu deplin prezent în ea.

Întîia oară am citit această carte în 2007, cînd devenisem student la psihologie.
Deși mi-a adus o prospețime și eliberare, nu mi-a venit atunci gîndul să o
traduc. Acum însă, generațiile ce vin, din motive și tendințe naționaliste,
resping cultura rusă împreună cu limba rusă. De asta această carte ar rămîne
necitită, iar darurile ei negustate.

Din 2007 am mai revenit la ea, precum revin la alte cîteva cărți (vreo 5 la
număr) ce mi-am propus să le recitesc anual.

Vă felicit pentru șansa de a face cunoștință cu această lucrare matură.

Vladimir Rotari
2021
 Introducerea lui Fritz Perlz

Cu cîțiva ani în urmă în mîini mi-a nimerit o carte cu titlul ”O vacă nu poate
locui în Los-Angeles”. În ea se povestea despre un mexican care aducea ilegal
rudele sale în SUA și îi învăța cum să se descurce în noua țară:”Priviți –
spunea el – americanii sunt cei mai blînzi oameni, dar un lucru ei nu îl pot
răbda. Nu trebuie să le dăm de înțeles în nici un fel că ei sunt trupuri.”

După părerea mea, aceasta e diagnoza cea mai exacta a bolii de care suferă
omul contemporan. El nu e viu. El e o marionetă adusă în acțiune de forțe
externe. Comportamentul lui și emoțiile lui pot fi prezise cu o exactitate mare
și de aceasta el amintește un trup însuflețit.
El e sigur la locul de muncă, dar e lipsit de porniri vii, de dorințe și initiative.
Viața lui e goală și fără sens. El e ocupat cu controlul și manipularea altora
încîlcit fără speranță de eliberare din schemele de manipulare a altora de către
el și a lui de către alții.

În această carte e descris cum noi pierdem capacitatea de a trăi și devenim

manipulatori. Devenind manipulatori începem a juca roluri, roluri în care nu
participă nici inima noastră, nici setea noastră de viață.

Omul contemporan înțelege și acceptă cu mare greu faptul că el e mort,

neautentic, că trăiește fără a fi viu. Totuși el își poate întoarce umanitatea dacă
ar risca să se deschidă vieții și să treacă din starea de indiferență și distantă a
manipulatorului în starea actualizării spontane și automanifestării.

Eu presupun că diada prezentată în această carte: moarte-viață(sau manipulare-

actualizare), poate egala diada ”boală-sănătate”. Aceste stări, prezentate astfel,
exprimă speranță și posibilitate de trecere și transformare. Conștientizarea
propriilor manipulări – este un pas care dă speranța de transformare.

Pe de altă parte, cum scria Eric Ericson:” suntem nevoiți să recunoaștem că...
afecțiunile psihice profunde se asociază cu lipsa oricărei speranțe interioare.
Din păcate psihologia și psihiatria contemporană nu i-a în calcul speranța.”

Modelul medicinal modern dezamăgește. El permite pacientului să rămînă în

starea sa problematică: ”Ce pot eu face – sunt bolnav. Sau - nu mă învinui, eu
sunt nevrotic. Sau – de toate e vinovată impulsivitatea mea.”
Dar dacă omul contemporan nu este bolnav psihic, atunci ce e cu el?

Conform lui William Glaser el e iresponsabil și trebuie să învețe să își asume

responsabilitate pentru ceea ce i se întîmplă.
Din punctul de vedere a lui Eric Bern, el joacă jocuri.
Albert Elis consideră că omul contemporan acționează în baza concluziilor
eronate.
După Everet Shostrom, el e manipulator, care întîi de toate trebuie să
conștientizeze propriile manipulări din relațiile cu ceilalți. Iar în al doilea rînd,
lui îi trebuiesc scopuri terapeutice clare, ce ar fi în stare să îl motiveze și
trezească la viață, dezvăluind potențialul său personal. În cartea de față se oferă
un model a persoanei actualizate.
Shostrom îi numește pe oamenii cu probleme manipulatori, adică indivizi care
încearcă cu ajutorul unor metode suicidale să controleze, exploateze și
folosească pe sine și pe alți oameni, de parcă ar fi corpuri neînsuflețite,
”obiecte”. Scopul terapiei este transformarea manipulatorului în actualizator,
adică într-un om care se comportă față de sine și de alții ca cu ființe vii, iar
problemele apărute nu le acutizează sau amînă cu manipulări, dar le abordează
cu actualizarea, manifestînd astfel potențialul care ne face pe toți să fim
oameni.

Desigur, înțelegerea metodelor manipulative ne poate ajuta pe toți, nu doar pe

”bolnavi”, iată de ce munca Dr. Shostrom de a detalia manipularea descriind
perechile ”conducător-condus” prezintă un interes practic pentru orișicine.
Din observațiile mele, diagnoza de ”manipulator”, într-adevăr trezește în
pacienți dorința de schimbare. Asta comparativ cu o diagnoză incurabilă, care
deseori descurajează persoana în a-și dori și a lucra pentru schimbare.

Simplitatea descrierii perechilor de manipulatori nu trebui să ne facă să

subestimăm informația. Dimpotrivă, ea descrie pe înțelesul tuturor și
conștientizarea nedificilă a prezenței manipulării deja e un pas spre actualizare.
Unica completare care aș aduce-o aici ar fi aceea că actualizarea de sine e
diferită de actualizarea impresiilor despre sine. În cazul întîi tu îndrăznești să
fii ceea cine ești, iar în cazul al doilea muncești să aduci la realitate un ideal
extern în care vrei să te transformi. În încheiere o să adaug că aceasta este o
carte bună. Ea va fi binevenită atît specialiștilor, cît și publicului larg.
Frederic S. Perlz
California
 Introducere

Omul modern – un manipulator.

Manipulator e și un vînzătorul experimentat care ne convinge să cumpărăm

mașina care nu ne este potrivită, și tatăl plin de emoții și convingere neclintită
referitor la corectitudinea sa în alegerea școlii și carierei fiului său.
Manipulator e profesorul care predă materialul elevilor uscat, fără a exprima
sincer propria părere, un copilaș drăguț care știe să îl convingă pe bunel să îl
lase să se joace în nisipieră, o secretară deloc proastă care distrage atenția
șefului de la greșelile ei de serviciu purtînd o fustă scurtă, un oaspete plictisit
care spune ”ce seară minunată” în loc să spună pur și simplu ”mulțumesc de
invitație”. Manipulator e adolescentul care îi șmecherește pe adulți cu ideea că
are nevoie de un ceas de 200 de dolari pentru a-i putea folosi la înnotul sub apă
și un bussinesman care a atins succesul(doar al său desigur) pe spatele
angajaților, care înseamnă pentru el ”ore-muncă cumpărate pe săptămînă”.
Desigur manipulator este și angajatul care mai întîi se interesează de bonusuri
și posibilități de a cîștiga ”pe lîngă” salariu, și omul sănătos care preferă să
primească 62 dolari și 50 cenți, decît să lucreze primind 65 dolari. Manipulator
e soțul care ascunde de soție cîți bani cîștigă cu adevărat, pentru a avea ceva
bani pentru cheltuieli proprii, și soția care se lingușește pe lîngă soț pentru ca el
să îi cumpere o rochie nouă fără a se gîndi dacă el își permite și ce trebuie să
facă pentru a-și permite. Manipulator este și preotul care predică banalități, și
părinții care îmbătrînind folosesc boala pentru a atrage atenția preaocupaților
lor copii, și politicianul care promite totul înafară de impozite mai mari.

Manipularea e o educație nocivă care trăiește în fiecare dintre noi. Scopul ei

este să indice nimicinicia altora după cît mai multe criterii astfel încît să poată
fi controlați. Manipulatorul nu ține cont de natura reală a altor ființe probabil
pentru că el nu o cunoaște pe a sa. Atunci cînd manipulează își închipuie că
obține niște beneficii, însă iarăși, acele beneficii nu îi aduc nici pacea, nici
statornicia, or ele sunt adresate unui Eu ireal, pentru care orice beneficiu nu
poate dura, fiind tot ireal.( Vedeți mai tîrziu exemple)

Desigur sunt excepții și nu orice manipulare e răul întruchipat. Uneori ea e

necesară pentru supraviețuire. Dar în majoritatea cazurilor ea produce daune
clare, deoarece maschează suferința adevărată, suferință care într-o zi poate
finisa într-o viață distrusă, familie destrămată sau carieră ratată.
Reprezentanții psihologiei umaniste consideră o adevărată tragedie faptul că în
consecință a unei manipulări infinite omul modern pierde aproape irecuperabil
capacitatea de a se exprima direct și ușor, devenind mai asemănător cu un
aparat agitat care își omoară timpul vieții pentru a păstra trecutul și a asigura
viitorul. Da, el vorbește despre emoțiile sale, dar el nu le simte. Lui îi place să
vorbească despre ceea ce îl îngrijorează, dar nu pare apt să stee față în față cu
sursa lor. El merge prin viață pipăind, folosind repetat un set larg de măști și
trucuri și fraze pregătite, fără să trăiască bogăția existenței.

Să clarificăm cîțiva termeni. Manipulatorul este persoana care exploatează,

folosește și/sau controlează pe sine și pe alții de parcă ar face asta cu obiecte,
lucruri.
Fiecare dintre noi este un manipulator într-o oarecare măsură, iar psihologia
modernă - Abraham Maslow și Kurt Goldstein - consideră că manipularea
chiar poartă în sine o sămînță de evoluție pe care o numesc auto-actualizare sau
auto-manifestare, aducerea la viață a posibilităților personale.
În comparație cu manipulatorul, actualizatorul(pasăre rar întîlnită în formă pură
în specia sa) – e un om care se privește pe sine și pe alții drept ființe vii,
înzestrate cu calități unice, capabile să își manifeste adevăratul EU. Paradoxul
este că noi însumăm atît manipulația cît și actualizarea, dar e în propriile
noastre forțe să înclinăm balanța înlocuind manipularea cu forme de
comportament actualizate.

Actualizatorul are încredere în propriile sale emoții și își cunoaște necesitățile

diferențiindu-le de preferințe, își permite să aibă dorințe și să facă greșeli, se
bucură de adversari puternici, la nevoie își propune ajutorul celor care au
nevoie de el și nu se teme uneori să fie agresiv constructiv.

Manipulatorul, pe de altă parte, s-a obișnuit să își ascundă emoțiile în spatele

rolurilor, anvergura cărora se întinde de la trufie indiferentă pînă la lingușenie.
Principalul motiv de ce el face asta e pentru că nu cunoaște posibilitățile sale.
Scopul cărții e să arate aceste posibilități!
Ideea scrierii acestei cărți mi-a venit pe 16 martie 1957 cînd am citit în ziarul
”Revista de sâmbătă” articolul lui Eric Fromm ”Omul nu e un obiect”. El
avertiza că... în condițiile economiei de piață și concurenței economice,
cunoștințele psihologice vor începe a fi folosite nu doar pentru ca lucrătorii să
muncească mai eficient, dar și pentru ca consumul clienților să fie mai intens.
De la manipularea în domeniul economic, pînă la manipularea în relații și
domeniul social rămîne un pas.

Deasemenea, doresc să descriu alternativa manipulării, cu speranța ca

generațiile care vin, să cunoască un alt mod de a trăi.
Desigur, o carte nu poate vindeca omul și celor care manipulează din greu le
trebuie ajutor terapeutic profesional. Totuși recunoașterea trucurilor
manipulatorii este un pas necesar și extrem de util oricui.

Everett L. Shostrom
 Partea I. Omul în fața alegerii: manipularea sau actualizarea.

Capitolul 1. Problema.

Ultimii 50 de ani ne-au permis să lărgim înțelegerea noastră despre procesul

prin care omul devine manipulator. De exemplu, știm că manipulatorul nu are
capacitatea de a se iubi și nu se poate folosi de propria experiență pentru a
simți ”plinătatea vieții”, avînd nevoie de alții care să îi spună cît de fericit este
pentru a se simți fericit.
Pentru manipulator, înțelegerea ființelor umane au un singur scop, întru a le
controla. Astfel, abia învățînd a merge, copilul învață repede să dee din
picioare, să plîngă și să demonstreze iritație atunci cînd nu primește ceea ce
dorește. Oamenii care-i formează mediul, pe de o parte acceptă asta, pe de altă
parte îl învață noi metode ale artei manipulării. Pînă la adolescență, persoana
deja are un arsenal bun, mai ales că după exemple nu e nevoie să meargă
departe.
Unele trucuri le învață de la tată, iar apoi le joacă cu copii mai mici, dîndu-
le ordine. Altele le ia de la mamă și tot le folosesc pentru a primi avantaje și
superioritate. Apoi vine televizorul care are o gamă largă de roluri
manipulatorii pe care copilul le învață. Mesajul e unul – cînd corespunzi
rolului ”bun”, ai drepturi, cînd nu poți corespunde, ascunde-te, or asta e o
slăbiciune.

Toate schemele manipulatorii ne sunt atît de obișnuite încît nici nu le

observăm și deosebim din limbajul de ansamblu, decît doar atunci cînd sunt
foarte evidente.
Paradoxul lumii moderne este că omul a aflat nenumărate lucruri despre
lumea din jur, dar pare adormit în ce privește propria sa rațiune și relații. Și
parcă asta nu aduce mare suferință, dar cît potențial creativ e pierdut... Cîți
oameni ar corespunde acestei statistici? Nu avem un număr, dar într-o măsură
oarecare, fiecare. Desigur, nu toți suntem manageri de vînzări sau
propăvăduitori, majoritatea dintre noi suntem pur și simplu oameni care nu
prea conștientizăm și nu ne prea îngrijorăm cum trăim.

Omul nu se naște manipulator. El învață manipularea pentru a se feri de

neplăceri și pentru a obține ce dorește, doar că învățarea aceasta e inconștientă,
iar alte alternative nu cunoaște.
Din nefericire pentru omul modern tot sistemul de învățămînt acum pare a
fi în slujba manipulării.
 De ce în școli, copiii sunt clasificați și înjosiți? Dacă elevul ar fi un gimnast
excelent, dar școala nu îi permite dezvoltarea potențialului în acest domeniu, să
însemne aceasta că viitorul acelui elev e fără lumină?
De ce educînd un fiu, tatăl trebuie să o facă impunîndu-și autoritatea și
corectitudinea? Dacă fiul își alege prieteni ”răi”, de ce tatăl îi spune că va avea
probleme, iar cînd le are îi spune – ți-am spus eu, în loc să îi spună – fiule, tu
singur îți alegi soarta. Dacă ai decis așa, fă așa și apoi mergi în închisoare, noi
oricum te vom aștepta să te întorci și te vom iubi pentru că ești fiul nostru”.
Aceste cuvinte ar fi mai potrivite decît o amenințare, mai ales dacă-s
conștientizate și asumate. Dar într-o familie de manipulatori, nu prea auzi așa
adresări, iar părinților, fiindu-le frică de propria imagine, siguranță, venit
ș.a.m.d. le pare mai corect să încerce să-l controleze pe fiu, pentru că ”așa este
corect”. Dar frica lor e adînc ascunsă or manipulatorul se teme cel mai mult ca
cineva să cunoască ceea ce el simte cu adevărat.

Ascunderea emoțiilor e o caracteristică clară a manipulatorilor. ”Mama mea a

murit” îmi spune un cunoscut avînd intonația unui prezentator de meteo. El atît
de tare se teme de emoțiile sale și le crede slăbiciuni, încît într-adevăr pare că a
pierdut capacitatea de a le simți. Și oare nu emoțiile ne deosebesc de obiecte
neînsuflețite?

Uneori clienții ce vin la terapie spun – eu sunt supărat pe d-stră, dar rostind
aceste cuvinte zîmbesc. Terapeuții foarte devreme învață să acorde atenția nu la
ceea ce spun clienții, dar la corespunderea dintre cuvinte și fapte. Dacă clientul ar
fi cu adevărat supărat el ar avea pumnii strînși, iar ochii ar arde de furie. Corpul
omului de obicei nu minte.

Manipulatorul trăiește de parcă ar juca poker, scopul lui fiind să ascundă

cărțile slabe și să le arate pe cele puternice. Asemeni unui jucător de poker
profesional, el învață să aibă o față indiferentă, în spatele căreia își ascunde frica
de înfrîngere/pierdere, dar și speranța unui cîștig mare. În societatea modernă, să
ai așa o față calmă atunci cînd pierzi un apropiat sau concediezi cîțiva lucrători,
se consideră ”tărie de caracter” admirabilă
Manipulatorul consideră că scopul său nu este să își trăiască viața așa cum
singur poate alege, dar pur și simplu să creeze niște impresii.
Unii spun la fiecare pas ”oo, ceea ce spuneți e foarte interesant”, deși ochii
lor afirmă opusul. În aceste cazuri eu pur și simplu le zic – eu nu vă cred.
Alții insistă să nu se folosească în anturajul său cuvinte necenzurate sau
dure, de parcă toți în jur trebuie să își ascundă emoțiile și atitudinile.
 Un alt paradox constă în aceea că deși locurile de muncă de azi ne oferă atîta
spațiu de creativitate, evoluție, manipulatorii evită orice risc și abordări noi,
alegînd strict ceea ce este ”normal”. Dacă produce careva greșeli, el neapărat
învinuiește de asta pe alții, dar nicidecum nu le recunoaște. Spune istorii care au
scopul să impresioneze și trezească mila, se justifică, dar limbajul corpului îl dă
de gol în întregime. Apropo, dacă celor apropiați le trebuie ceva timp ca să
înțeleagă manipularea, atunci actualizatorului nu-i trebuie timp, înțelege imediat
și buzele umflate, și zîmbetul de serviciu, și nesinceritatea și interesul fals.
Fiindcă nu are o față a sa, manipulatorul îmbracă măști, care precum crede el,
va plăcea auditoriului și va crea efectul dorit.

Manipulatorul aruncă praf în ochi, desigur îl știe pe Shakespear și aruncă cu

citate cu necesitate și fără. Nu contează că el a citit doar 4 rînduri dintr-o operă a
lui Shakespear, în schimb le-a memorizat și se dă drept cunoscător. Aceasta e o
altă caracteristică a manipulatorului – erudiția superficială pe care el o folosește
pentru a impresiona și a controla țintele. El nu se lasă oprit din a aduna informații
care îi vor da mai mult control și se poate arăta compasional doar pentru a scoate
amănunte profunde.

Un alt model de manipulator este ”marele” om de afaceri. El se dă printre

colegi drept un Alfa al secretarelor, deși la drept vorbind sexul nu îl satisface,
ci alege această activitate doar pentru a-și demonstra superioritatea. E un sport
manipulativ.

Este și altul pe care eu îl numesc ”smiorcăit”. Primele 15 minute ale întîlnirii

cu el, îl auzi cum descrie cît de greu îi este, deși în realitate afacerea lui
prosperă.

Manipulatorul exagerează responsabilitatea sa, ca un părinte cu un copil

bolnav, dar nu pe atît de grav cum se plînge. Sau poate să refuze cu totul
responsabilitatea cum fac cei care se plîng de politică și declară că nimic nu se
va schimba, în timp ce ei chiar nu produc nici o schimbare.

Unii dintre noi crează citate de care pare că ne ghidăm în viață – trebuie mereu
să fii amabil; niciodată nu te irita; niciodată nu fă ceea ce nu trebuie; clientul
mereu are dreptate. Oare chiar cineva crede că clientul mereu are dreptate?
Dar cine e mereu amabil și niciodată nu se irită? Majoritatea acestor reguli sunt
vorbe goale ale manipulatorilor.
Omul care nu manipulează își permite să devină iritat și să vorbească despre
asta, pe cînd manipulatorul se irită exagerat pentru a obține controlul asupra
altora sau insuflînd frică sau simț al vinovăției. Actualizatorul nu e mereu
amabil. El privește lumea așa cum ea este și nu îl deranjează maximele
superficiale. De obicei, atenția actualizatorului e focusată spre ceea ce este
important pentru el.

Manipulatorul își percepe activitățile drept procese plictisitoare pe care vrea să

le finiseze mai repede. El nu se poate bucura de moment sau trăi emoții
profunde. El consideră că timpul pentru distracție, plăceri, educație și creștere
este copilăria și tinerețea, iar după ele este loc doar pentru probleme și greutăți.
Reeșind din această filosofie, atingînd vîrsta adultă, el renunță la orice scop
înafară de cele care-i asigură stabilitatea.

Avraam Lincoln la timpul său ne-a lăsat o lecție utilă. Fiind refuzat în
Congresul American el a spus – dacă bunii oameni din înțelepciunea lor au
decis să mă lase pe planul secund, atunci așa să fie. Eu prea de multe ori am
fost dezamăgit încît să să mă întristez acum. Înțelegînd că concurența
presupune existența învingătorilor și învinșilor, el a început să se pregătească
de următoarele alegeri.

Iar acum comparați reacția lui Linolc cu reacția unui manipulator care nu a
reușit să fie avansat pe scara carierei. Venind acasă el își va învinui tatăl care
demult a murit, soția care în acea dimineață i-a pregătit un prost dejunul. Apoi
el se poate îmbăta sau îmbolnăvi, poate deveni apatic terorizînd pe toți din
jurul său cu o privire mohorîtă, declarînd astfel o revoltă tăcută contra tuturor.
El chiar ar putea să trîntească ușa și să plece.

Paralel cu dorința de a controla, manipulatorul simte continuu nevoia de a fi

ghidat de autorități. Sute de ani oamenii au căutat o oarecare autoritate care ar
decide pentru ei ce e greșit și ce e corect, ce e bine și ce e rău. Desigur rău e
ceea ce e rău pentru autoritate, iar bine e ceea ce pentru autoritate e plăcut. Dar
gravitatea psihologică a căutării unei autorități în exterior nu se termină prin
faptul că alții decit binele și răul. Gravitatea se mărește prin aceea că
manipulatorul începe a considera unele părți sau dorințe ale sale ”rele” și
începe o luptă internă pentru a le suprima, nega, elimina. Viața manipulatorului
devine un război civil și el niciodată nu pare sigur cum e bine și cum e rău să
trăiască.
 Alternativa excluderii este controlul firesc. Nu ar fi logic să tăiem mîna stîngă
pentru că ea scrie mai rău, sau să tăiem penisul pentru erecție. E nevoie să
folosim mîna dreptă pentru scris și partenerul potrivit pentru experiența
sexuală. La fel e și cu părțile noastre psihice. O persoană se va descurca de
minune ca clovn să distreze copiii și nu e nevoie să se forțeze să devină un
profesionist într-un domeniu în care se solicită seriozitate(nu vorbesc despre
responsabilitate care e necesară oriunde).
Așadar suprimarea modului nostru de a fi nu e necesară, iar dacă credem așa,
înseamnă că cineva, încă în copilăria noastră nu ne-a învățat să găsim medii
contructive unde putem fi așa cum suntem.

Comportamentul manipulativ eu îl numesc suicidal, iar cel actualizant –

creativ-artistic.

Eu pornesc de la aceea, că în relațiile cu alți oameni, dacă manipulăm, fiecare

dintre noi putem să ne manifestăm în 2 ipostaze – conducător sau condus(alte
diade potrivite fiind: tiran-jertfă, agresor-erou).

Conducătorul - este o persoană cu rol activ, energic, dominant, autoritar. Cel

condus este o persoană cu un rol pasiv, care cedează și se supune. Dar fiecare,
și cel conducător și cel condus se pot manifesta drept actualizatori, artistic,
conștient!

Manipularea nu e necesară în viață și nu aduce un folos real. Continuînd să

manipuleze, manipulatorul rămîne nesatisfăcut de sine și de lume sa.
Copilărescul său ”nu pot” devine adultul ”eu nu pot pentru că...(și urmează
justificări), deși psihologia nu e destinată pentru a justifica.
Oricum, descriind manipularea în termeni generali, să trecem la una mai
detaliată și să cunoaștem manipulatorii mai îndeaproape.
 Capitolul 2. Manipulatorul
Manipulator eu îl numesc pe omul care se comportă cu sine și cu alții ca cu
obiecte, lucruri ce trebuiesc folosite și controlate. El e obiect de studiu a științelor
modern scopul cercetărilor este să se cunoască cît mai multe despre om încît să
poată fi influențat din afară.
Eric Fromm spune că un obiect poate fi dezmembrat și părțile lui oricum pot fi
folosite, dar omul nu e un obiect. Nu e posibil să îl destrami fără a-l distruge și nu
e posibil să îl manipulezi fără a-i dăuna. Dar interesul modern este anume acesta,
să obișnuiască oamenii să aibă atitudini reciproce ca față de obiecte.
Omul azi nu mai e considerat om, dar consummator. Pentru vînzător el e
potențial compărător, pentru croitor – e costum, pentru cel care dă credite – un
cont în bancă. Eu de exemplu nu vreau să viu ”un cap” pentru tunsorul meu. Eu
vreau să fiu Everett Shostrom, o ființă completă, nedezmembrată. Cam asta
dorește fiecare dintre noi, să fie privită drept o persoană unică, vie și irepetabilă
în toată specie, deși mașina economică nu dorește să ne manifestăm astfel. Cu
marea sa armată de marionete, ea zilnic joacă un teatru al vînzării succesului și
frumuseții, puterii și influenței, pe care noi îl credem pentru că nu ne știm
adevărata valoare.

Deoarece așa un manipulator trăiește în fiecare dintre noi, haideți să încercăm

să îl scoatem la iveală și privim în ansamblu.

Să le privim mai îndeaproape pe rînd:

1. DICTATORUL. Își demonstrează puterea și autoritatea. Pentru a-și
controla jerfele el le suprimă, le dă ordine, face referință la alte autorități
care l-au ales pe el drept șef. Sunt cîteva tipuri de dictatori: supraveghetor;
despot, marele bos, zeitatea.
2. CÎRPA. De obicei joacă rolul de jertfă a dictatorului și reprezintă opusul
său direct. Cîrpa învață să se descurce măiestruos cu dictatorul. Ea își
manifestă sensibilitatea și vulnerabilitatea, uită, nu ține minte, nu aude, e
pasivă și tăcută. Tipuri de cîrpă: căscatul, prostul, cameleonul, rușinosul,
cel care cedează.
3. CALCULATORUL. Tinde cu orice preț să prezică și controleze totul și pe
toți. El minte, încălcește, păcălește, încearcă să întreacă în cunoștințe și să
verifice repetat pe toți. Tipuri: înșelătorul, seducatorul, escrocul, șantajistul.
4. LIPITORUL. Opusul calculatorului e lipitorul. El este accentuat dependent,
caută să fie condus, caută grija altora și e gata să se lase păcălit. El permite
altora să facă munca sa. Tipuri: parazitul, plîngăciosul, copilul mare,
ipohondricul, neputinciosul.
 5. HULIGANUL. Demonstrează agresivitate, duritate și rea-voință. El
controlează pe alții cu ajutorul amenințărilor. Tipuri: necenzuratul, veșnicul
înfuriat, amenințătorul, taie-capuri, cățeaua, scorpia, femeia rea de gură.
6. BĂIATUL BUN. Demonstrează mărinimie, grijă, atenție. El pur și simlu
omoară cu bunătatea sa. Cu el e mai greu să te înfrunți decît cu huliganul, doar
nu o să ataci un băiat bun! În conflict cu huliganul băiatul bun aproape mereu
învinge. Tipuri: grijuliul, pacifistul, drăgălașul, voluntarul.
7. JUDECĂTORUL. E accentuant critic și sceptic. El nu crede nimănui,
mereu critică și se plînge, e supărăcios și ranchiunos. Tipuri: criticantul,
atotștiutorul, denunțător, colecționerul de probe incriminatoare, detectivul,
moralizatorul, răzbunătorul.
8. APĂRĂTORUL. Opusul judecătorului. Demonstrează susținerea și
iertarea greșelilor. El îi strică pe cei din jur, permițîndu-le să întreacă măsurile
acceptate, dar și luîndu-le tuturor apărarea atunci cînd ei trebuie să răspundă
pentru propriile acțiuni. Astfel îi menține dependenți. În loc să se ocupe cu
propriile chestiuni, el se îngrijește de alții, luînd asupra sa rolul de tutore pe viață.
Tipuri: cloșca, consolatorul, patronul, mucenicul, ajutorul, altruistul.

Ca regulă manipulatorul prezintă un singur tip din aceste 8 sau poate fi și o

combinație din cîteva tipuri. Relațiile sale cu cei din jur se învîrt în jurul unor
scenarii proporționale cu rolurile ce le joacă. Atunci cînd manipulatorul alege un
rol pronunțat, el proiectează la cei din jur și se înconjoară inconștient cu persoane
ce reprezintă opusul, făcîndu-i astfel ținte ce le va controla. Soțiile ”cîrpe” au
deseori soți ”dictatori”.
În grupele de terapie e mai ușor să ne percepem, deoarece cu diferiți oameni ne
comportăm diferit și de asta suntem percepuți diferit, iar în consecință, primim
răspuns corespunzător de la ei. Totuși să facem concluzii despre oameni bazîndu-
ne pe vorbele altora despre ei, nu este o idee bună, pentru că mulți văd în cei
descriși doar propriile proiecții.

Motivele manipulării
Eu sunt de acord cu ideea lui Frederic Perlz care spune că motivul de bază al
manipulării este conflictul dintre tendința de a fi independenți și dorința de a găsi
suport în cei din jur.
Deoarece nu crede în propriile forțe, omul presupune că salvarea sa stă în
suportul altora, dar nici altora nu le poartă totală încredere. Din acest motiv el
începe a manipula pentru a-i controla pe alții și a se putea baza pe ei oricînd va
avea nevoie. El seamănă cu o persoană care refuză să conducă mașina dar
încearcă cu orice chip să dirijeze șoferul. Acest prim motiv al manipulării îl vom
numi – lipsa încrederii.

Eric Fromm indică un alt motiv al manipulării. El consideră că relația normală

dintre oameni este iubirea. Marile religii ale lumii ne îndeamnă să ne iubim
aproapele ca pe noi înșine, dar anume asta și este problema. Oare noi știm a ne
iubi? Mulți nici nu își dau seama că niciodată nu vor putea iubi aproapele cît încă
pe sine nu vor învăța să iubească.

Noi tindem să credem că cu cît mai perfecți suntem în ochii altora, cu atît mai
mult vom fi iubiți de ei. În realitate lucrurile stau invers: suntem iubiți mai mult
atunci cînd ne acceptăm și declarăm slăbiciunile omenești. Dar a merita iubirea
oricum nu e ușor și de aceasta manipulatorul e nevoit să se mulțumească cu
alternativa sa jalnică: puterea asupra sorții altora. El îi impune să facă ceea ce îi
place lui, să simtă ceea ce vrea el, cu alte cuvinte, să îl transforme pe altul în
obiectul lui supus.

Al treilea motiv al manipulării, consideră Jeims Budjetaly, este riscul și

nedeterminarea. Lumea e imprevizibilă, mereu se poate/n-i se poate întîmpla
orice și de aceea omul se simte neputincios.
În legătură cu aceasta, manipulatorul pasiv(condus)spune:”Ah, eu nu pot să
controlez totul, înseamnă că nu voi controla nimic”. Astfel omul se transformă pe
sine într-un obiect. Între manipulatorii conducători și cei conduși, aproape mereu
conduce cel ”condus”/pasiv. Drept exemplu poate fi o mamă care strigă că nu
mai poate face nimic cu copiii săi, iar copiii devin instantaneu mai supuși.

Manipulatorul activ(conducătorul) acționează altfel. El folosește neputința

altora. Controlînd pe alții el uită despre propria neputință față de lume.
Uitați-vă la părinții care nu se pot conforma ideii că copiii lor devin pe zi ce
trece mai independenți și într-o zi vor spune că nu mai au nevoie de părinți. Cum
să le mențină dependența? De obicei, părinții joacă roluri de ”conducători”, iar
copiii se alătură jocului în rolurile de ”conduși”. În așa relații părinții deseori
folosește condiționarea dacă-atunci. Dacă mănînci cartofele îți dau voie la
televizor, dacă îți faci lecțiile poți să te plimbi cu mașina. Dar și copiii prind
repede aceste trucuri și spun – dacă voi spăla vesela ce voi avea pentru asta?
Dacă tatăl lui Jim îi permite să conducă mașina în weekenduri, de ce eu nu am
voie? Un manipulator activ ar putea pur și simplu să țipe – fă cum eu am spus și
nu pune întrebări! Țin minte cum directorul colegiului în care eu cîndva am fost
elev spunea – mie nu-mi pasă de ce culoare e gardul colegiului atîta timp cît el e
albastru.
 Al patrulea motiv al manipulării vine de la Jay Heili, Eric Bern și William
Glasser. Lucrînd cu bolnavii psihic Heili a observat că ei se tem de relații
apropiate și le evită. Bern a presupus că oamenii joacă jocuri unul cu altul.
Glasser a presupus că unul dintre fricile de bază ale omului e frica de implicare în
relație. Reeșind din toate ipotezele omul pare a avea frica de relații profunde și
din acest motiv folosește niște ritualuri(manipulările) menite să păstreze distanța.

În sfîrșit al 5lea motiv l-a numit Albert Ellis. El afirmă că la vîrste mici creem
niște concluzii eronate despre viață și crescînd încercăm să adaptăm viața acelor
concluzii. Una din aceste concluzii eronate ar fi – trebuie toți să ne aprobe
gîndurile, pozițiile, acțiunile.
De asta ascundem ”greșelile”, ascundem iritația, arătăm doar ceea ce ar plăcea.

Jocurile și manipularea
Vreau să accentuez că spunînd manipulare eu presupun altceva decît s-a referit
Eric Bern în cartea sa ”Jocuri în care se joacă oamenii”. Manipularea e un stil de
viață, dar nu o joacă de unică folosință.
De exemplu soția-cîrpă nu joacă o singură dată jocul prin care îl face pe soțul-
dictator țap ispășitor. Ea face asta de-a lungul întregii vieți. Jocurile lui Bern
descriu fragmente din tot scenariul soției-cîrpă: te-am prins, ticălosule; uite cît eu
m-am străduit; calul-hăituit. Cu ele îl provoacă pe dictator să fie violent verbal și
fizic pentru ca ea să îl poată șantaja ulterior.

Schemele manipulative
Deosebim 4 tipuri de scheme manipulative:
1 Manipulatorul activ încearcă că controleze pe alții cu metode active. El evită
să manifeste slăbiciuni și joacă rolul unei personalități puternice. De obicei, el
folosește pentru asta statutul său profesional sau social: părinte, căpitan, profesor,
șef.
2 Manipulatorul pasiv e opusul celui activ. El decide că nu își poate controla
viața și cedează controlul celui activ. Cedarea sa o face cu plăcere și iscusință
prefăcîndu-se prost, fricos, nepriceput, iar ca răsplată primește slujba celui activ
și responsabilizarea celui activ. Pasivul nu poate fi vinovat de nimic, pentru că nu
el hotărăște, pentru el decizii i-a cel activ. Iar dacă o decizie nu e favorabilă,
pasivul accentuează mucenicia sa pentru a cîștiga din nou.
3 Manipulatorul indiferent se preface că nu e interesat de nimeni și nimic.
Fraza sa preferă ”mie mi-i totuna”. El se comportă față de alții de parcă alții nu ar
exista, nu ar fi reali. De fapt lui nu îi este totuna. Un exemplu a unui așa
manipulator este soțul sau soția care aduce vorba de divorț dar nu pentru a
divorța, ci pentru a obține mai mult control. Comportîndu-se cu alții ca cu niște
păpuși moarte, manipulatorul adoptă cu timpul aceeași atitudine față de sine. De
asta manipularea e suicidală.
Deasemenea, manipulatorii nu se relaxează niciodată, or ei mereu continuă
jocurile lor pentru control.
Controlul e considerat de manipulator podul salvator. Pentru a avea mai mult
control, el încearcă să cunoască cîte ceva din toate și să se prefacă a fi cîte ”un
cineva” în dependență de situație. Însă din motiv că atenția și efortul său sunt
ramificate excesiv, el petrecînd tot timpul agitat că poate pierde informațiile noi
apărute, ultimele noutăți, ultimele atitudini, ajunge să nu se dedice cu adevărat
niciunui domeniu, dar mai ales domeniului său, în care el are talent, în care s-ar
simți ca peștele-n apă, acolo încotro îl cheamă vocația, sufletul și astfel nu se
realizează în viață. Controlul nu e podul salvator și nici calea spre siguranță și
fericire. Realizarea de sine însă este TOTUL!
 Capitolul 3. Actualizatorul

Cum spuneam deja, scopul acestei cărți e să ofer o alternativă manipulării și să

indic o cale a transformării omului într-un ”patriot al personalității sale”.
Urmează să discutăm despre actualizator.
Acest termen l-am împrumutat de la Abraham Maslow. El a introdus în
psihologie termenul de personalitate autoactualizantă. O astfel de persoană își
manifestă potențialul interior mai activ decît media umană și drept consecință,
trăiește o viață mult mai bogată și plină.
Manipulatorii, în obiceiul lui de a controla pe alții, uită de sine. Ei încetează să
audă și să vadă în sine altceva decît ceea ce e util pentru controlul altora. Ei sunt
foarte ocupați pentru ca să se ocupe de viața lor, ocupîndu-se de viețile altora sau
de a lor, dar indirect și ineficient. Manipularea a devenit furtuna lor ce le-a
ocupat toată atenția. Desigur, manipulatorul poate vorbi despre apusuri de soare,
dar numai pentru că așa o cere situația, însă nu pentru că își oferă timp să le
savureze. El are un vocabular bogat, dar acelea-s doar cuvinte. El nu trăiește ceea
ce spune.
Pentru a-l trezi măcar cumva, psihologia folosește abordarea umanistă. În
trecut, psihologii credeau că putem înțelege sănătatea psihică, înțelegînd întîi
boala psihică. Maslow a propus altă tactică. După părerea lui, pentru a înțelege
sănătatea psihică, e nevoie să fie studiați oamenii care au atins satisfacție și
împlinire în viață, adică a ”campionilor sănătății psihice”! Maslow a îndemnat să
cercetăm oamenii fericiți.
Conform lui, doar 1 procent al omenirii sunt actualizatori. În schimb, fiecare
poate păși pe drumul spre manifestare conștientă.

Caracteristicile de bază ale manipulatorilor și acutalizatorilor

Stilul de viață a manipulatorilor stă pe 4 ”balene”: minciuna, inconștiența,

controlul și cinismul. Filosofia de viață a actualizatorului se evidențiază prin 4
caracteristici opuse: sinceritatea, conștientizarea, libertatea și încrederea.

Manipulatorii
1 Minciuna. Manipulatorii obțin
scopurile lor folosind diverse
trucuri, scheme. El joacă comedie,
lucrează pentru a crea impresii,
”simte” ceea ce e obișnuit să se
Actualizatorii
1 Sinceritatea. Actualizatorul e în
stare să își manifeste sincer
emoțiile, oricare ar fi ele(chiar și
de acelea care-s considerate
slăbiciuni, de către manipulatori).
simtă. El e mereu el însuși.
2 Inconștiența. Manipulatorul e 2 Conștientizarea. Actualizatorul e
cuprins de gîndurile sale interesat și alege să facă ceea ce îl
manipulative și de asta e interesează pe el. El se aude și se
inconștient față de viața din jurul vede bine, e conștient de
său și din interiorul său. De obicei standardele sale interioare.
îl cuprind plictiseala și apatia. Totodată e sensibil față de artă,
Deasemenea el nu observă ce e muzică, prezent.
important în viață. El vede și aude
doar ceea ce obișnuința de
manipulator ”îi arată”.
3 Controlul. Pentru manipulator 3 Libertatea. Actualizatorul e
viața e asemeni unei partide de șah. deschis și spontan. Recunoaște
El pare liniștit, dar în realitate se fricile, pentru că recunoscîndu-le
abține pe sine și suprimă pe alții. devine liber de ele.
Deasemenea el ascunde gîndurile
sale, fricile și speranțele, mințind
cînd eșuează și exagerînd cînd
cîștigă. Așa el încearcă să țină în
control pe alții.
4 Cinismul. Lipsa încrederii îl 4 Încrederea. Actualizatorul e
caracterizează pe manipulator. Nici încrezător. El crede în sine și crede
în sine, nici în alții. Cînd cineva îl altora. El e mereu în contact cu
ajută, el consideră asta o viața, conștient de ea și de
coincidență fericită pentru că greutățile ei, precum și de plăcerea
mereu se așteaptă la indiferență de încercărilor de a le depăși.
la ceilalți. Relațiile în închipuirea
lui se desfășoară doar conform a 2
scenarii: să conduci sau să fii
condus. În lumea sa nu sunt
prieteni, cadourile nu sunt decît
reciproce, crede că ajutorul primit
are un motiv ascuns etc.

Desigur, abordarea economică actuală, îngreunează actualizarea. Pînă la un

atac de cord, oamenii de afaceri nu își pun scopul să analizeze cum își trăiesc
zilele, ce efecte produc, cum influențează viața angajaților și a cumpărătorilor,
natura și viitorul.
Cum spunea Carl Gustav Iung, prima jumătate a vieții umane e destinată
atingerii scopurilor: educație, carieră, familie. A doua jumătate trebuie destinată
dezvoltării interioare, iar dacă cineva ignoră asta și își trăiește a doua jumătate
folosind legile din prima parte, atunci îl așteaptă doar dezamăgiri și obosește de
viață.

Diferența dintre relațiile manipulative și cele actualizate

Actualizatorul conștientizează și înțelege valoarea unicității sale. Martin Buber

spunea despre asta astfel:
”Fiecare om vine pe lume aducînd ceva unic, ceva care nu a mai fost
pînă la el. Și fiecare om trebuie să știe și să țină cont că e unic, că
niciodată pe lume nu a fost și nu va mai exista altul ca el, or să fi fost
cineva ca el, nu ar fi fost necesară venirea lui.
Fiecare om, venind cu noutatea sa, e chemat să o manifeste, dar nu să
repete alte reușite, oricît de mărețe nu ar fi ele.

Buber a descris diferența dintre manipulator și actualizator folosind

diadele EU-ASTA și corespunzător EU-TU. Cînd vezi în altul un obiect,
permiți și altora să se comporte cu tine ca cu un obiect, iar cînd îl vezi pe
altul ca pe o ființă vie, ești determinat ca și alții să țină cont de existența
ta vie!

Așadar, actualizatorul e persoana care se comportă cu sine și cu alții ca cu

ființe vii, integre, importante, fără a privi doar prin prisma a ceea ce poate primi
de la alții.

Nefiind în stare să se aprecieze la justa valoare, manipulatorul se simte

neînțeles, neacceptat, subestimat. Cu cît mai mult se devalorizează, cu atît mai
multe laturi ale sale el ascunde. Iar dacă se întîmplă ca laturile să se manifeste
involuntar, el spune – asta nu îmi e tipic mie, așa mi-a venit. Iubita se
devalorizează în ochii manipulatorului, devenind smiorcăită și sursă de dureri de
cap. Copiii se devalorizează în ochii manipulatorului devenind incontrolabili,
nesuferiți și cu inimi de piatră. Lumea se devalorizează în ochii manipulatorului
devenind un loc de luptă și greutăți în loc de poveste frumoasă cum o vedea în
copilărie.
Actualizatorul continuă să prețuiască totul, iar întîi de toate bogăția interioară
proprie. Datorită acestei bogății interioare el are încredere în alții, or de fapt nu
are nevoie să aibă încredere în ei. Datorită înțelepciunii sale, el îi iubește pe alții,
chiar dacă acei alții uneori se comportă neiubitor.
 Manipulatorul, considerînd că el însuși e insuficient, proiectează insuficiența
peste tot neamul omenesc. Nu îi ajunge nimic, iar răul e prea mult. El luptă și
desigur pierde, pe cînd actualizatorul nu privește viața drept o luptă, ci un proces
continuu de creștere. Conflictele asta și sunt, posibilități de manifestare a
propriului potențial, dar nu pierderea statutului după care urmează singurătatea și
moartea. Perspectivele negative sunt caracteristice manipulatorului, ori el le
exagerează din cauza neîncrederii sale în nimeni. Actualizatorul însă știe – după
fiecare pierdere, care poate să aibă loc, dar poate că nu, urmează un alt început.
Actualizatorul nu are nevoie de acceptarea altora. Trecînd prin experiențe dure,
el rămîne devotat adevărului de a fi el însuși și ”rămînînd întreg”, capătă tot mai
multă încredere în Eul propriu, în libertatea de a fi el însuși și astfel se acceptă
chiar cînd nu e acceptat de alții.

Acum voi spune poate ce-a mai importantă idee a cărții: manipulatorul e o
personalitate multilaterală, dar laturile sale se contrazic și blochează reciproc, iar
actualizatorul e aceeași personalitate multilaterală, dar a cărui laturi se
completează reciproc, creînd o sinergie.

În continuare ofer o alternativă pentru rolurile care le-am enumerat mai sus:
Dictatorul - liderul Cîrpa - compasionalul
Calculatorul – înțelegătorul Lipitoarea - recunoscătorul
Huliganul – luptătorul pentru Băiatul bun - susținătorul
drepturi
Judecătorul – motivaționistul Apărătorul – guru

1 Un dictator poate deveni un lider care duce după sine oameni, dar nu le
dictează unde să meargă. El are putere dar nu o folosește să domine.

2 Cîrpa poate deveni o persoană compasională, care nu doar își conștientizează

slăbiciunile și le acceptă, dar le acceptă și pe ale altora. Așa un om poate și să
asculte, nu doar să vorbească, el poate fi exigent, dar știe că poate să și greșească.
Actualizatorul îmbină în sine atît capacitatea de a conduce oamenii cît și de a-i
înțelege. El e ferm în pozițiile sale, dar ascultă pe cei care-l înconjoară.

3 Un calculator poate deveni un om atent, care vede și respectă caracteristicile

fiecăruia, dar nu le folosește pentru a exploata.
 4 Lipitoarea nu doar folosește ajutorul altora, dar e profund recunoscător
pentru el.
Actualizatorul îmbină în sine înțelegerea clară a propriilor caracteristici și
respectul față de ele.

5 Huliganul poate fi un insistent. El se bucură de adversari puternici, e direct și

deschis, dar nu violent și nu distruge. El își propune un scop și se îndreaptă
spre realizare lui.

6 Băiatul bun poate fi un grijuliu, dar unul sincer, care nu caută reciprocitatea.
Lui chiar îi pasă de oameni și poate iubi profund.
Actualizatorul îmbină în sine insistența și grija. El e energic în relațiile cu
oamenii, dar e grijuliu totodată față de necesitățile lor.

7 Judecătorul poate fi un motivaționist care exprimă liber și clar convingerile

sale fără a înjosi și judeca pe alții.

8 Apărătorul poate fi un ghid. În comparație cu apărătorul, el nu decide viața

altora, dar îi susține în căutările lor.
Actualizatorul îmbină în sine capacitatea de a se exprima și a se deschide
altora, deschizînd pe alții pentru drumul lor.

Integrarea
Omul fiind construit asemeni societății cu sistem politic bipartid sau asemeni
unei baterii cu plus și minus, dacă e manipulator atunci tinde să lupte cu sine
însuși și cu alții în care se regăsește, iar dacă e actualizator, atunci integrează
părțile sale creînd un întreg mai puternic.

Imperfecțiunea omului actualizat

Ar fi eronat să credem că omul actualizat e un supraom fără slăbiciuni. Deseori
un așa om e naiv, cheltuitor și fals. El poate fi neatent sau să irite cu insistența sa.
Dar oarecum e un om captivant. Avînd multe atuuri, defectele nu-i sunt străine.
Fructul actualizării nu e perfecțiunea, dar bucuria de a trăi, datorată integrării
laturilor puternice și slabe, și unice.
 Partea a II-a. SCOPUL ACTUALIZĂRII

Capitolul 4. Contactul drept alternativă a manipulării.

Relațiile dintre doi oameni pot fi numite actualizante dacă în ele participă
”nucleul” lor. Prin ”nucleu”, mă refer la profunzimea umană, la așa abordări pe
care persoana le-a gîndit și reeșind din propriile convingeri - nu le va regreta.

Exprimînd părți pasive sau active ale sale, actualizatorul oferă posibilitatea
altora să îl înțeleagă și să răspundă la deschiderea lui. Astfel, interiorul său se
”atinge” de interiorul altora, întărind pe fiecare în parte după asta.
Se știe că prietenii buni manifestă o sensibilitate înaltă față de schimbările de
dispoziție, schimbări pe care alții nu le observă. Ei parcă ar fi conectați la unul la
undele altuia și astfel pot sesiza cele mai mici tulburări. Astfel de conexiuni
profunde eu le numesc contact.
Soția care are un contact bun cu soțul, îl înțelege din jumătate de cuvînt, îi
înțelege zîmbetul sau tăcerea.

Pentru ca să înțelegem mai bine diferența dintre contact și manipulare, ne

putem imagina centrul/miezul unui cerc și periferiile lui. În miez este iubirea și
înțelepciunea sa, iar la periferii sunt ”calități de serviciu”. Un părinte cu un
contact bun va gîndi și acționa într-un fel – cu gîndul la bunăstarea de prezent a
copilului și cea de viitor, iar unuia manipulator, îi va păsa doar de sine, privind
copilul ca pe o povară, sau o piedică, sau un mijloc temporar de a obține
beneficii. Cu alte cuvinte, unui manipulator nu îi pasă de ceilalți. Un conducător
de taxi cu contact bun față de clienți, va vorbi și va asculta, unul manipulator
aproape în întregime va vorbi sperînd să obțină cu 5 lei mai mult sau pur și
simplu pentru a-și confirma ideile împietrite.

Totuși contactul nu e o stare continuă. Contactul e firav și de scurtă durată,

fiind nevoie să îl recreezi la fiecare reîntîlnire. Pentru actualizator e ușor să
restabilească contactul. Manipulatorul însă, cu fiecare manipulare nouă slăbește
legătura sa cu cei din jur și se îndepărtează. Cu manipulatorii activi oamenii
vorbesc cu lucruri generale sau nu vorbesc deloc. Cu cei pasivi, se prefac că îi
ascultă sau nu îi ascultă deloc. Ei par blocați în scenariile lor, iar cei pasivi par
mai ușor de scos de acolo, or nu primesc cu agresivitate sfaturile, comparativ cu
cei activi.
Unul din motivele care îl face pe manipulator să se teamă de contact – e
frica că îi vor fi descoperite intențiile și va fi judecat. (Ce intenții aveți? Chiar
merită să le ascundeți sau să vă rușinați de ele?) Pentru că se teme de refuz, el își
ascunde dorințele și le îndeplinește indirect. Pentru că se consideră ”nu destul de
bun”, el încearcă din răsputeri să pară bun, dar pentru ca alții să nu îl descopere
cum e cu adevărat, el păstrează distanța, nu crează contact.
Contactul real presupune un oarecare risc. Manipulatorul se teme de risc, de
izolare, ignorare, neglijență, îndepărtare care posibil toate le-a trăit în copilărie și
de asta nu se mai apropie de oameni cu inima deschisă. El preferă să îi controleze
în diferite feluri pe alții și nu crede că alții i-ar fi alături doar pentru că e un om
demn de iubire.

El nu dialoghează, dar conduce un discuție. El singur alege tema discuției. El

apreciază, nu ascultă, încearcă să convingă, nu să înțeleagă. Manipulatorul
încearcă să controleze discuția prin cîteva tehnici:
1 Negarea implicării în discuție: eu cred că are trebui să vă cereți scuze, deși
asta nu e treaba mea și eu nu o să mă implic. (adică el se implică, dar își neagă
implicarea). Spunînd ceva el poate da vina pe băutură, durerile de cap, pe uitare
sau să zică că alții au spus, nu el.
2 Negarea mesajului: oo, uitați de asta, nu acordați atenție, nu ai înțeles ce am
vrut să zic.
3 Negarea interlocutorului: eu pur și simplu vorbeam singur cu mine, nu
acordați atenție, eu doar gîndeam cu voce.
4 Negarea contextului sau a situației: voi mereu rîdeți de mine(adresare la
trecut), vă veți gîndi că mi-am ieșit din minți(adresare la viitor). În ambele cazuri
el evită contactul cu interlocutorul, fugind în trecut sau viitor.

Contactul și fuga de el

Pe de o parte manipulatorul nu poate crea contact profund, iar pe de alta nu

poate evita contactele superficiale. Cu toții ne simțim vinoveți cînd nu ne ducem
la o petrecere care nu ne este interesantă sau evităm un om cu care nu simțim că
nu mai avem ce discuta sau în genere ne e neplăcut. Ne simțim incomod să nu
respectăm regulile acestea sociale. Deasemenea din timp în timp orice om normal
are tendința în genere să nu vadă pe nimeni și nici să iasă din casă. Nu e nimic
anormal în asta ori toți ne mai săturăm din cînd în cînd de societate, companie,
relații. Dacă e să calculăm cît timp petrecem în compania oamenilor ar fi de la
sine înțeles că e firesc să dorim uneori singurătate.

Manipulatorii nu pot înceta discuțiile de care nu e cu adevărat interesat.

Frederic Perlz descrie 2 tipuri de astfel de manipulatori: ”lipitoarea” și
”îmbrățișarea mortală”. Lipitoarea e omul care nu te lasă în pace și continuă
insistent discuția, chiar dacă e clar că nu mai are despre ce discuta. Îmbrățișarea
mortală se ține de discuție ca cîinele de băț.

Încetarea unui contact nedorit poate fi atît manipulativ, cît și actualizant.

Plecarea sănătoasă din dialog e atunci cînd contactul nici nu e productiv, nici
plăcut, ci dimpotrivă, dureros. Actualizatorul încetează contactul și atunci cînd
trebuie să se asculte pe sine. Manipulatorul dimpotrivă – fuge de contact, dar nu
pentru a se lămuri în sine, dar pentru a fugi de emoții odată cu fuga de contact.

Suprimarea emoțiilor ca mijloc de control

Manipulatorul nu este în stare să exprime emoțiile de bază – furia, frica,

suferința, încrederea și iubirea și totodată suprimă – neliniștea, îndurerarea,
nemulțumirea și incomoditatea.

Neliniștea e ca foamea. Omul neliniștit/alarmat își reține acțiunile și e ocupat

cu suprimarea agresivității și așteaptă pasiv un moment mai bun.
Îndurerarea poate dura un timp nedeterminat, dacă să nu o lași să iasă afară
prin tristețe și plîns.
Nemulțumirea este emoția apărută ca consecință a suprimării fricii.
Manipulatorul, în loc să anunțe curajos ceea ce e important pentru el, se teme să
o facă, dar devine nemulțumit cronic.
Incomoditatea e dorința de a contacta, dar în același timp de a evita contactul.

Conștientizarea emoțiilor reținute și începutul exprimării lor sunt primii pași în

actualizare. Dezlegarea lor le poate transforma în emoții de bază: frică, suferință,
furie, încredere, iubire.
Actualizatorul nu se opune incomodității sau altor stări or știe că ele sunt tipice
oamenilor. Scopul lui e să exprime sincer propriile emoții.
 Capitolul 5. Exprimarea sinceră a emoțiior

”Nu vă întristați…stăpîniți-vă!... nu lua la inimă vă sfătuie manipulatorul. Ei, e

clar de ce face asta. Nu vă poate lăsa să fiți supărați pe el și vă ”adoarme”
emoțiile.
De asta, cea mai bună apărare de manipulare, în aproape de cazurile, este
exprimarea sinceră a emoțiilor!

Natura emoțiilor
Deși fiecare zi a noastră conține situații care ne trezesc emoții, mulți dintre noi
nu știm ce înseamnă să le simțim sau chiar să le exprimăm. Unii nici nu își dau
seama ce emoție simt în anumite momente. Din acest punct de vedere va fi util să
revedem 5 emoții de bază, de care am menționat în capitolul precedent.
1 Furia. Care sunt semnele fiziologice/corporale ale furiei? Ce spune corpul
vostru? Cum să înțelegeți că sunteți înfuriat? Dar cum știți cînd doriți să vă
bateți? În aceste momente corpul ”strigă” despre dorința asta. Respirația și pulsul
devin tot mai intense, mușchii se încordează și simți-ți un val de fierbințeală de la
sîngele înfierbîntat. Sunt multe situații care ne pot înfuria, iar cel mai rău ce
putem face cu această stare este să o blocăm.
2 Frica. Cum cunoști că îți este frică? Ce spune corpul? Ea dă semnale
contrare decît în furie. În gură se usucă, palmele se umezesc, pielea devine ca ”de
găină”.
3 Îndurerarea. Se pare că majoritarea dintre noi se teme să creeze suferință
cuiva și acesta e rezultatul manipulării. ”De ce nu ați reacționat” – ”Nu am vrut
să supăr pe nimeni”. Adică de ce ne lăsăm supărați și neglijați iar înapoi nu vrem
să supărăm...?

Nedorința de a supăra pe cineva este cu siguranță un simptom nevrotic. Într-

adevăr nu vrem să rănim pe cineva sau ne e frică că noi înșine vom fi răniți și
mai mult?
(persoanele nevrotice sunt așa tip de oameni care în urma unei educații ce a
insuflat simțul vinovăției și lipsa demnității aproape MEREU se simt vinoveți de
tot răul care se întîmplă oricui, oriunde. Persoanele psihotice sunt opusul
nevroticilor. Psihoticii aproape NICIODATĂ nu își atribui vreo responsabilitate,
ci învinuiesc pe alții de tot ce e rău.)
 Îndurerarea e poate starea cea mai greu de exprimat. Cînd vă simți-ți cu
adevărat răniți, vă întoarceți în copilărie, devenind copilul care caută apărarea
părintelui. Unul din semnele îndurerării sunt lacrimile. Din multe motive femeile
nu se tem să își manifeste îndurerarea, dar cu bărbații e altă situație. Cu siguranță
cîndva în copilărie un manipulator inconștient ne-a sfătuit: ”Johnny, băieții mari
nu plîng.”Mulți nu avem curajul de a ne întrista, deși cu timpul asta poate deveni
o povară mult prea grea.
4 Încrederea. Ea se simte ca o senzație de deschidere și relaxare. Deschidem
toate ferestrele sufletului nostru și spunem: iată-mă, sunt aici ca pe palmă și nu
mă tem. Avînd încredere redevenim noi înșine.
5 Iubirea. E cheia de aur, resursa care permite folosirea tuturor celorlalte
emoții. Shelly numea iubirea hrana poeților. Goldsmith – umilirea care egalează
tiranii cu robii. Totuși mie îmi place explicația dată de Rilke – iubirea e atunci
cînd două singurătăți se protejează, se ating și se salută.

Din punct de vedere psihologic e important să știm ce e iubirea. De asta vă

recomand cartea ”Drumul mai puțin umblat” de Scott Peck. Ideea centrală și
definiția de bază a iubirii oferită de Scott Peck este că iubirea e participarea
activă în evoluția celui pe care îl iubim.

Manipulatorii nu iubesc. Nefiind sinceri, ei nu ajută pe cei din jur să

evolueze.

E curios că toate aceste emoții sunt atît de învecinate. Observăm deseori că

pînă a deveni blînzi și gingași e nevoie să riscăm și dăm drumul la celelalte 4
emoții. Un om nu va avea relații îndelungate și profunde dacă în acele relații
nu se poate exprima din plin în prezența celuilalt. Dacă suntem în stare să
exprimăm față de celălalt furia, frica, suferința, încrederea înseamnă că între noi
sunt condiții în care iubirea poace exista cu adevărat.

Consilierii familiali preferă să lucreze cu ambii parteneri, deoarece dacă numai

unul dintre ei învață să își exprime emoțiile, asta poată dăuna mai tare relației.
Actualizatorii nu se forțează să creeze o familie ”fericită”, dar acea familie va trăi
din plin. Doi manipulatori se pot obișnui cu schemele de manipulare reciproce.
Dar relația dintre un actualizator și un manipulator e de neînchipuit. Pe de altă
parte, doi manipulatori pot crește împreună spre actualizare.
 Manipularea cu emoțiile umane
Cînd o persoană exprimă emoțiile de bază, înseamnă că el e pe calea
actualizării. Manipulatorul însă la fel înțelege importanța acestor emoții, dar le
folosește pentru a manipula, nu pentru că le simte.
Manipulatorii folosesc ura pentru a speria pe alții. Fiecare dintre noi am întîlnit
manipulatori care cu țipete sau limbaj brutal ne resping și sperie.

”Mai întîi încrucișați ochii. Apoi ridicați sprîncenele și încercați să coborîți

colțurile buzelor. În acest timp amintiți-vă de o situația în care ați fost foarte
tristă și îndurerată. Mai memorizați unele propoziții cheie, căci expresiile faciale
pot fi insuficiente.
Dute și te plimbă(și fie ca durerea mea de cap să nu te îngrijoreze.)
Nu te îngrijora pentru mine.
Eu defel nu sunt contra să rămîn acasă singură.
Eu sunt bucuroasă că asta s-a întîmplat cu mine, dar nu cu tine.
(fragment din cartea ”Cum să devii o mamă în familie de evrei”)

Încrederea. În domeniul vînzărilor escrocii folosesc încrederea pentru a

exploata. În engleză cuvîntul escroc (con artist) provide de la cuvîntul
încredere (confidence) și înseamnă jucător care crează încredere. Ei ne asigură
că produsul lor e cel mai bun pe piață, că compania lor e cea mai respectată din
lume, că ei înșiși vă doresc binele mai mult decît oricine și nu și-ar ierta dacă
ați fi nemulțumiți. Cînd se dovedește că totul a fost o iluzie frumos descrisă,
manipulatorul ne învinuiește spunînd că a avut prea multă încredere în noi, dar
noi nu am folosit produsul corect.

Manipulatorii folosesc și iubirea pentru a manipula, deși, menționez din nou, ei

înșiși nu iubesc. Dacă mă iubești cu adevărat, atunci... e o frază ilustrativă c
modului cum iubirea e folosită pentru a manipula.

Dan Grinberg propune mamelor(în glumă) 7 ”jertfe în numele iubirii” pe care

ele le pot folosi pentru ca să manipuleze fiii lor:

1 Încearcă să petreci o noapte întreagă în picioare pentru ca să-i

pregătești un dejun bun.
2 Rămîi fără prînz pentru ca să-i pui un măr în plus la școală.
3 Refuză la lucrul de voluntar pentru ca el să poată folosi mașina.
4 Trebuie să cad de acord cu existența fetelor în viața lui.
 5 Nu-i spune că ai leșinat de oboseală de 2 ori în magazin cînd i-ai
cumpărat cămașă. (dar asigură-te că el știe că tu nu o să-i spui despre
asta)
6 Cînd se întoarce de la dentist i-a ție durerea lui de dinți
7 Deschide fereastra în odaia lui ca să aibă mai mult aer, dar închide-o
în a ta pentru ca să nu creezi curent.

Tehnicile de înșelare folosite de manipulatori

Pentru a nu cădea sub influența manipulatorilor, e nevoie să îi recunoaștem și

apoi să le facem față spunînd sincer ce simțim față de modul lor de a ne
aborda. Drept contraacțiune ei tot vor încerca să folosească emoțiile lor fals
exprimate, pentru a restabili controlul.

Înlocuirea unei emoții cu alta este o tehnică des folosită de manipulatori.

Simțind durere sufletească(suferință/îndurerare) noi deseori preferăm să
exprimăm furia. Facem această alegere pentru că devenind furioși ca răspuns la
momentele cînd suntem manipulați, știm exact că vom primi o altă furie în
schimb. Dar dacă am exprima îndurerarea de la faptul că suntem manipulate,
nu știm ce reactive va exprima manipulatorul. Ea poate fi oricare, iar noi ne
temem de imprevizibil, mai ales de emoții imprevizibile. Alteori, cînd ne
temem iarăși mascăm asta cu furie.

Caruselul emoțional este o altă tehnică folosită inconștient de manipulatori.

Ei aruncă peste cei din jur o avalanșă de emoții fără a le da șansa să înțeleagă
ce și cum. Așa se comportă persoanele isterice. Ele aruncă emoții și învinuiri
una după alta, fără ca să poți reacționa la ele.

De exemplu o mamă care nu vrea să plece în weekend înafara orașului (așa

cum s-au înțeles din timp). Ea se preface că se simte rău. Ea învinuiește pe alții
că nu s-au pregătit și ea a obosit pregătind lucruri în locul lor. Ea învinuiește
soțul că e indiferent față de eforturile ei. În final ea poate să își amintească de
veterinarul care a tratat greșit pisica și a cerut prea mulți bani și astfel să îi facă să
se simtă toți confuzi, vinoveți și datori.

Emoții întîrziate. Eu m-am supărat pe tine săptămîna trecută, ar putea spune

un manipulator. Oare chiar i-a trebuit o săptămînă pentru ca să înțeleagă că a fost
supărat? Nu, desigur că nu. Pur și simplu atunci nu ar fi avut nici un beneficiu să
spună despre supărarea lui.

Egalarea lipsei emoțiilor cu normalitatea. Printre cunoscuții voștri probabil

sunt dintre cei care afirmă: eu cu soția avem relații minunate. Niciodată nu ne
certăm. Cînd aud așa ceva de obicei explodez – ce aiureală! Oamenii normali
seamănă cu hîrtia de șlefuit și trebuie să se roadă uneori și chiar dureros. Desigur
toți se ceartă, certele fiind parte a evoluției, înaintării în relații.

Identificarea emoțiilor cu factele. De exemplu un om îi spune altuia – ești un

prost. Dar acesta nu e un fact, ci o emoției. Nu e un fact pentru că el nu i-a
măsurat inteligența celuilalt, ci doar și-a exprimat nemulțumirea numindu-l prost.
Din păcate mulți luăm aceste afirmații drept adevăr, iar manipulatorii se folosesc
de noi cînd încercăm să îi convingem că nu suntem proști.

Simțirea cu mîna pe clanța ușii. Sunt unii manipulatori care exprimă cu mare
fierbințeală emoțiile lor manipulatorii, dar în caz că ele nu vor produce efectul
dorit, ei mereu au o cale de evadare, la propriu, din încăperea unde își joacă
piesa de teatru.

Congruența și actualizarea

Congruența, după Carl Rogers, este capacitatea de a înțelege exact emoțiile

noastre și a le exprima.

Manipulatorul nu este congruent. El exprimă adevăruri care nu sunt adevăruri

pentru toate părțile ființei sale. Unele dintre spusele sale îl arată caraghios, pentru
că este evident că el gîndește contrar celor spuse. La întrebarea ”Te superi?”,
manipulatorul poate răspunde nu, eu nu mă supăr, punînd acces pe nu. Corpul
lui se manifestă ca corpul unui om supărat, dar el refuză să recunoască asta.
Forme manipulative de comunicare

Cele mai multe legate de emoțiile noastre apar în timpul comunicării. Unele
probleme apar din cauza așteptărilor neexprimate. De exemplu, e ziua
onomastică a mamei și ea speră că îi va fi adusă cafeaua în pat deși ține această
speranță în secret și nu dă nici măcar un indiciu. Ziua începe, cafeaua nu i-o
aduce nimeni și ea devine bosumflată pe toată ziua.
 În viața de familie, partenerii au multe gînduri care cred că ceilalți le știu, le
citesc din creier, iar cînd nu se împlinesc, acuză de lipsă de iubire, atenție etc. Și
totul din cauza că ne temem să spunem ce ne dorim.

Actualizatorul nu vrea să trăiască nefiind înțeles și mai știe că multe conflicte

pot fi evitate datorită unei comunicări deschise și sincere. El nu așteaptă să se
producă o consecință gravă pentru a spune ceea ce știe. El comunică deschis totul
de la început. E destul să spui oamenilor ce vrei, dar nu să îi amețești cu
ghicitorile tale.

Alte probleme care apar în timpul comunicării sunt legate de modul cum
primim informația. Ar putea să pară că ignorăm informația, deși am primit-o.
Asta se întîmplă cînd cineva spune ceva care rănește, iar manipulatorul preferă să
se prefacă că nu a auzit.

O altă tehnică de a evita emoțiile e atunci cînd ne este adresat un compliment –

vai, ce de bine arăți. În loc să spunem mulțumesc și să ne bucurăm, întoarcem
săgeata atenției dinspre noi și răspundem – vai, dar și d-stră arătați foarte bine.
În aceste cazuri eu le spun clienților mei – voi pur și simplu furați din propria
grădină.

A treia greșeală în comunicare este atunci cînd răspundem cu ceea ce se

așteaptă, chiar dacă răspunsul nu corespunde cu realitatea. De ce credem că e
datoria noastră să facem pe toți să se simtă bine? Cum îți pare costumul meu?
întreabă cineva. E perfect, răspundem noi, deși în sine ne gîndim - cum a putut
alege așa costum?! De fapt ați fi putut spune că culoarea e originală sau tăieturile
sunt neobișnuite și plăcute sau chiar dacă spuneați că costumul nu e pe placul
vostru, oricum nimic grav nu era să se întîmple. Pur și simplu avem gusturi
diferite.
Și am putea spune altora păreri diferite și poziții diferite dacă nu ar fi
complexul Carnegie – influențează oameni și adună prieteni.

Și în final, manipulatorul poate răspunde intenționat opusul a ceea ce se

așteaptă de la el. De exemplu soția întreabă de soț dacă i-a plăcut supa, iar el,
bănuind un gînd ascuns sau pur și simplu pentru că nu vrea să îi ofere soției
satisfacția de a se simți bine sau dorind să se răzbune pe ea pentru altceva, îi
spune – să fiu sincer, nu e nici pe aproape bună comparativ cum o făcea mama.
 Forme actualizate de comunicare
Deși comunicarea actualizatorilor presupune sinceritate, actualizatorii
extroverți primesc informația și răspund rapid, iar cei introverți răspund mai
greu, deoarece procesează informația mai greu și aleg răspunsul cu precauție.
Așadar, e bine de ținut cont și de respectat faptul că unora le trebuie mai mult
timp pentru ca să răspundă sincer.
În cazurile cînd de la voi se așteaptă un răspuns imediat, puteți lungi procesul
de a răspunde în 3 pași – opriți-vă, conștientizați, reacționați. Poate dura un timp
și poate crea o confuzie în interlocutor, dar voi înșivă veți fi mulțumiți de
răspunsul dat și veți vedea că această tehnică funcționează.

Principalul principiu al actualizării spune că în relațiile actualizante nu trebuie

să fie mereu acord. Oamenii diferiți au viziuni diferite. E normal. Atunci de ce ne
forțăm să fim de acord cu alții sau îi forțăm pe alții să fie de acord cu părerea
noastră?
Desigur, în unele situații e nevoie să găsim un numitor comun și aceasta e
posibil cînd la doi oameni chiar le pasă unul de altul.

Actualizatorul percepe pericolul ce vine de la un manipulator indiferent.

Totuși, el niciodată nu se preface dezamăgit, indiferent sau nepăsător cu cei care
îi sunt dragi. El nu folosește fraze șablon – eu mă predau, tu ești imposibil. În loc
de aceasta, el spune sincer despre trăirile sale, dorințe și speranțe cu credința că
discuția deschisă e cea mai bună metodă de a păstra iubirea.

Capitolul 6 Să ai încredere în tine, aici și acum

Aș vrea să acord atenție fenomenului timpului. Manipulatorul și actualizatorul
percep timpul diferit. Pentru unii manipulatori timpul înseamnă trecutul, în care
ei se întorc pentru a găsi scuze, regrete, învinuiri, compromat. Pentru alți
manipulatori timpul înseamnă viitorul, în care ei desenează planuri frumoase și
fac promisiuni. Sunt și manipulatori care sunt în prezent. Ei mereu își bagă nasul
în treburile altora și vorbesc mult, dar realizează puțin.
”Manipulatorul-trecut” mereu are amintiri nedigerate, e foarte
supărăcios și poate chiar să se întristeze pînă la lacrimi amintinduși
ceva ce s-a întîmplat cu 20 de ani în urmă: de la acea ceartă cu tatăl
mă simt așa de rău și viața mea a pierdut orice sens. Sau eu mă simt
atît de vinovat după istoria aceea încît am încetat să -mi îngrijesc
copiii și soția. Sau dacă părinții m-ar fi forțat să mă duc la școală,
viața mea ar merita continuată...din cauza lor eu nu su nt bun la
nimic...

”Manipulatorul-viitor” trăiește în lumea viselor, planurilor, scopurilor,

așteptărilor și fricilor. El se îngrijorează total de viitor. Eu odată mă voi enerva și
mă voi întoarce la universitate. Dar acum am grija voastră; Vara următoare voi
transforma grădina noastră într-un colț de rai; Eu sunt atît de îngrijorat de ceea
ce se poate întîmpla, încît nu sunt în stare să fac ceva.

”Manipulatorul-prezent” e un individ implicat în activități fără sens, o ființă

agitată care evită să fie analizată. Eu acum sunt atît de ocupată încît nu am timp
nici pentru...; Am trei copii și soțul pe umeri, cînd aș putea să...?; Doar vezi cît
de mult muncesc! Cum îți vine la gură să îmi spui una ca asta?

Actualizatorul trăiește cu realitatea din jurul său. Asta nu înseamnă că el e

focusat doar pe prezent. Sigur că el are trecut. Sigur că are viitor, dar el nu
evadează în ele, ci le folosește pentru a da un sens mai clar prezentului.
În acest weekend voi lucra asupra proiectului meu de curs. Am adunat
materiale pentru el de la începutul semestrului și acum e nevoie să îl termin în
următoarele 3 săptămîni; Eu îmi voi finisa diploma în acest semestru. Am
calculat că dacă voi scrie în fiecare lună cîte un capitol, voi reuși.

Orientarea spre sine și orientarea sp re alții

Pentru a înțelege mai bine ce este actualizarea va trebui să înțelegem ce este
orientarea spre sine și orientarea spre alții.
Orientarea spre sine e rezultatul educației în urma căreia copilul are un fel de
busolă psihică internă, o voce internă. Această ”busolă” este instalată de părinți și
oamenii importanți pentru copil. La actualizatori ea indică interiorul, iar
manipuatorii sunt orientați în exterior și iau decizii și adoptă valori în dependență
de ce cred cei din jur.
Orientarea este o obișnuință, obișnuința de a consulta/cîntări gîndurile noastre
cu un set de valori. Acest set de valori poate fi intern sau extern.
Orientarea excesivă în sine poate dezvolta un tiran surd și insensibil față de
necesitățile altora. Poți avea încredere în ceea ce spun; Eu voi proceda așa cum
știu!
Orientarea spre exterior seamănă și cu un radar. Cu ajutorul lui manipulatorii se
feresc de posibilele riscuri. Copilul/adultul care se folosește de radar, mereu își
schimbă valorile în dependență de autoritățile care-l înconjoară și totodată mereu
trăiește cu frică față de oricine îl privește cu atenție. Crescînd astfel, copilul
devine un manipulator interesat în a conveni altora. Simțul fricii devine obsesia
de a fi acceptat și iubit. Ce vor gîndi oamenii?; Spuneți-mi, cum trebuie să
procedez?; Ce trebuie să fac ca totul să fie bine? întreabă manipulatorii.

Actualizatorul e liber chiar și față de propriile valori, în sens că e flexibil cu ele

și oricînd le poate înlocui folosindu-se de rațiune. Eu țin cont de părerea celor
care mă iubesc și apoi iau decizii; Eu adun toată informația disponibilă despre
cauze și efecte și apoi încredințez concluzia intuiției mele; Nu mă interesează
încercările lor de a mă presa. Mă interesează punctul lor de vedere.

Cercetările arată că actualizatorul folosește timpul eficient. Probabil asta e

legat de faptul că el se prețuiește și de asta își prețuiește și timpul. Sau, cum
spunea Abraham Maslow – ”el nu se pregătește pentru o viață plină, ci o
trăiește!”

Concluzii

”Acum, eu îmi amintesc greșelile mele” este diferit de ”eu plănuiesc să fac
acest lucru miercuri”.
Alte expresii care dau de înțeles că avem în față un actualizator: m-am
simțit atît de proaspăt cînd am lucrat azi în grădină; Superb! Ce de bine
e pur și simplu să alergi sărind în sus!; N-ar fi rău să mă culc un pic –
am muncit din plin; Mă simt ca peștele-n apă. Eu mă dedic 100% și fac
tot ce pot!

Observînd cu atenție ideea omului sănătos, ne dăm seama că el trăiește în

prezent și nu are nevoie de suport exterior pentru a alege ceea ce trăiește și a
trăi ce a ales.
Copiii trăiesc fără trecut, pentru că aproape nu îl au. Ei deasemenea nu pot
prezice viitorul și de asta nu trăiesc în viitor. Totuși adultul actualizat e diferit de
copii pentru că alegerile sale sunt conștientizate și asumate.

Încheiere
Manipulatorul e mereu în defensivă. Cel pasiv e un plîngăcios și acuzator care
caută iubire, iar cel activ încearcă să ne convingă de realizările lui care de fapt nu
există. Amăgirea celor din jur îi dă manipulatorului forță, dar dacă ar fi sincer
măcar cu sine el ar recunoaște că așa formă de manifestare este inutilă.
 Capitolul 7 Libertatea și conștientizarea
Noi credem că oamenii au anumite calități: unii sunt buni, alții răi, unii
înțelepți, alții proști, unii altruiști, alții altruiști. Nu e chiar așa. Oamenii sunt
asemeni rîurilor. Unele rîuri sunt mai largi într-o zonă, dar mai înguste în altele,
curg lin în anumite locații, dar au multe cascade în alte părți etc. La fel și oamenii
întruchipează toate calitățile existente, doar că manifestate în diferit procentaj.
Asta se referă și la manipulare și actualizare. Fiecare dintre noi are ambele
potențiale în sine, precum și libertatea de a alege.
Prin libertate eu nu presupun libertatea față de alții, dar mai degrabă mă refer
la libertatea de a mă actualiza. E libertatea de a alege cum să mă exprim.
Actualizatorul dă și libertate celor din jur. El înțelege că dacă ar încerca să
schimbe un manipulator, asta ar însemna că el însăși devine manipulator. Unui
manipulator poți să îi indici asupra manipulărilor, dar nu să îți iei angajamentul
pentru a-l schimba.
Pentru actualizator, viața nu e neapărat serioasă. Ea nu e un joc competitiv, ci
mai degrabă un dans, iar în dans nu cîștigă și nu pierde nimeni. E doar un proces
plăcut.
Pentru el e important să se bucure de proces, nu doar să se îndrepte spre
sfîrșitul procesului. El se poate bucura și de proces și de destinația finală.
Manipulatorul însă abordează totul atît de serios încît e mereu aproape de criză
de nervi.

Acceptarea sau refuzul de a lupta

Kareh Horny zice că acceptarea și refuzul de a lupta reprezintă
tendința umană de a extrage maximum folos din orice situație.

Jeims Budjetaly definește refuzul de a forța lucrurile drept ”permisiunea de a

fi”. El consideră aceasta drept o condiție a actualizării.

Alan Watts afirmă: pe mine mereu m-a fascinat legea contrară efortului. Cînd
vrei să te ții deasupra apei, apa te trage la fund, dar cînd vrei să înnoți spre fund,
apa te ridică în sus.

Lao Tseu spunea: cel care demonstrează, nu știe. Pentru a ști adevărul e
nevoie să renunți la cunoștințe. Și nimic nu e mai puternic decît golul pe care
oamenii încearcă să-l umple.
 Așadar, cu cît mai mult te forțezi, cu atît mai puțin reușești, iar unele
scopuri defel nu le poți atinge cu efortul. În psihoterapie, de exemplu, cu
cît persoana se străduie să ”devină altfel”, cu atît mai puțin îi reușește.

Lesly Farber scria despre imposibilitatea de ați dezvolta așa atuuri precum
înțelepciunea, demnitatea, bărbăția și umilința. Cu eforturi conștiente ele nu pot
fi obținute și dezvoltate.
”Sinceritatea o putem exprima la voință, dar numai prostul se va lăuda
cu înțelepciunea sa, cel mîndru cu umilința sa și cel fricos cu curajul său.
Putem munci să adunăm cunoștințe, dar nu putem obține
înțelepciune.”

Înțelegerea acestor situații e foarte importantă pentru actualizare ori

actualizarea fiind exprimarea unor calități mărețe, ea tot pare imposibil de
obținut prin efort. Dar există totuși o cale, omul poate obține orice, inclusiv
actualizarea, atunci cînd renunță la efortul de a o obține. În psihoterapie de
multe ori auzim cum clienții își propun să fie ”firești”, iar peste scurt timp ei
spun – pot să îmi ies din minți, eu cedez pentru că nu pot și gata. Cît nu ar fi
de paradoxal, dar în momentul cînd spune acestea el este firesc.
Clienții credincioși, cu cît se străduie să fie mai umili, cu atît devin mai
autoritari. E curios să observi că cel mai drăguț om e cel care nu se forțează
să fie drăguț.
De asta actualizarea nu înseamnă motivație, efort și antrenament. Ea cere să
găsești fericirea în creșterea personală care reprezintă nu un set de eforturi, ci
refuzul de la ele.

Sunt 2 caracteristici paradoxale ale actualizării:

Atotputerea sau omenia

Manipulatorul se crede un fel de zeitate căreia îi e permis să dirijeze viața
altora. Toate manipulările lui sunt tendințe spre atotputere, deși el desigur nu
recunoaște asta.
Dimpotrivă, actualizatorului îi e caracteristic omenescul, credința în propriile
capacități, aprecierea trează a limitelor sale și iubirea de sine, așa cum e el. Într-
un sens foarte profund, actualizatorul e o fire religioasă fiindcă crede că întreaga
sa ființă e creată de univers și merită încredere și recunoștință.
 Conștientizarea
Cu siguranță ideea cea mai prețioasă a acestei cărți este că omul nu trebuie să
fie un manipulator și nici jertfă de manipulator pentru a trăi o viață fericită. E
nevoie ca noi să conștientizăm manipulările străine și cele proprii or pe măsură
ce le conștientizăm ele scad din număr și intensitate a folosirii.

Un exercițiu propus de psihologia gestaltistă întru a dezvolta capacitatea de

conștientizare constă în aceea ca omul să învețe să se focusese pe momentele
mereu schimbătoare rămînînd centrat în sine pentru a observa ce simte în fiecare
nou moment. Terapeutul îi propune clientului să repete propoziția – aici și acum
eu conștientizez că...

Să observăm cum decurge următorul dialog:

Terapeutul:terminați propoziția – aici și acum eu conștientizez că...
Clientul: aici și acum eu conștientizez că mă te.
T: unde simțiți frica?
C: în vocea mea, care sună slabă, în mîinile mele care au devenit
umede și reci.
T:ce mai conștientizați?
C: gălăgia produsă de condiționer.
T: ce altceva?
C: eu simt textura palmei mele.
T: conștientizați că faceți lovituri cu piciorul?
C: eu conștientizez că lovesc cu piciorul.
T: pe cine ați dori să loviți?
C: pe dstră pentru că mă impuneți să fac așa exerciții prostești.

Aceste exemplu ilustrează cît e de important să conștientizăm evidentul.

Manipulatorul nu vede și nu aude mișcările ce le produce. Făcînd exerciții
asemeni celui de sus, el devine capabil să conștientizeze tot mai mult și devine
mai viu, mai conectat cu corpul său și deci cu prezentul. Deasemenea devine
capacbil să își observe propriile reacții spontane.

De ce conștientizarea e atît de importantă? Nu de puține ori se spune că ea

reprezintă scopul psihoterapiei. Chestia e că conștientizarea aduce schimbări
mari în persoană. În loc de a merge pe calea schemelor manipulative pregătite,
conștientizînd, devii capabil să iei noi decizii, actualizatoare.
 În mediul sigur oferit de psihoterapie, clientul poate să își permită să
conștientizeze și aprecieze critic formele sale de exprimare. Devenind conștient
de ele, el se eliberează.

Terapeutul: ce conștientizați acum?

Clientul: conștientizez că vreau să vă lovesc.
T: conectați-vă cu latura dstră care vrea să mă lovească.
C: eu vreau să vă lovesc pentru că nu doriți să luați decizia în locul meu.
T: acum puneți-vă în locul meu și răspundeți.
C: Gloria, tu niciodată nu te vei maturiza dacă vei permite altora să ieie
decizii pentru tine.
T: și ce aveți de zis?
C: aveți dreptate, dracul să vă ia!
Propunînd clientei să simtă manipularea și apoi să joace rolul celui pe care
încearcă să îl manipuleze(și pe care ea îl caută în sine), terapeutul îi deschide
potențialul actualizant.

Capitolul 8 Controlul personal

Înainte de a relata cum teoria expusă pînă acum poate fi

aplicată practică, doresc să vă fac cunoștință cu etica
autocontrolului firesc.
Cum am spus mai devreme omul poate fi activ sau pasiv, poate manifesta curaj
sau frică, gingășie sau agresivitate. Voi mai adăuga aici 2 caracteristici. Omul
poate fi conservator sau liberal.
Am ales aceste cuvinte pentru că ele sunt cunoscute oricui și pentru că în
fiecare dintre noi există așa o opoziție care nu luptă cu cealaltă, dar e
complementară ei.
Noi suntem educați să exprimăm doar forța, dar nu și slăbiciunea, doar curajul,
dar nu și frica, deși, de exemplu în calitate de părinte, e extrem de util să exprimi
frica față de copil, astfel el învățînd ce e periculos. Sănătatea psihică adevărată e
atunci cînd ținem minte că avem oricare calitate și opusul oricărei calități,
precum avem și alegerea liberă de a le exprima.
Bipolaritatea naturii psihice e la fel ca cea a naturii noastre fizice. Avem ochiul
stîng și drept, mîna dreaptă și stîngă... Desigur că ne putem folosi doar cu o mînă,
un ochi și o ureche, dar atunci și orizonturile se îngustează și la fel cum o
persoană cu un singur picior e considerată nu pe deplin sănătoasă, la fel persoana
cu calități psihice ”amputate” nu poate fi considerată sănătoasă.

Nu demult la mine a venit o clientă cu plîngerea că ea nu poate avea încredere

în soțul ei. Ea se temea că soțul plănuiește să o părăsească și m-a rugat să îi
salvez căsnicia. Cît ea vorbea eu o observam și aproape imediat am observat că
partea stîngă a corpului ei ar fi ca paralizată. Mîna stîngă statea nemișcată pe
genunchi în timp ce ea gesticula doar cu dreapta. Eu știam că ea e o persoană
conservativă, că lucrează educatoare la grădiniță deja de 20 de ani și în acel
mediu s-a obișnuit să nu facă nimic ce nu ar plăcea cuiva. La mine ea a ajuns în
urma recomandării medicului de familie din cuvintele căruia reeșea că ea nu are
nici o problemă de sănătate.
Eu am rugat-o ca în timp ce discutăm să gesticuleze cu mîna stîngă, dar nu cu
dreapta. La început, i-a fost greu să facă asta. Era clar că toată orientarea ei este
”dreaptă”. Ea mereu încerca să facă totul corect și nu își permitea să exprime nici
măcar păreri contradictorii. În consecință ea a pierdut vitalitatea iar soțul a
pierdut interesul față de ea.

Se știe că pictorii, pentru a obține un randament înalt al mîinii drepte, mai întîi
pictează cu mîna stîngă. Pictînd cu stînga, ei parcă își dezleagă dreapta. La fel și
clienta mea avea nevoie de terapie în care să îi ”dezleg stîngăcia” fizică și cea
mentală.

Nu aș vrea să se înțeleagă că conservativ înseamnă control total,

iar liberal – libertate totală. Nu, ele pur și simplu balansează
schimbîndu-se cu locul în exprimările noastre în dependență de
factori externi considerați și conștientizați de interiorul nostru.

Cînd o persoană se consideră doar liberală, ea proiectează și

învinuiște de prea mult conserv atism pe unii din anturajul său.
Conservatorul tot proiectează liberalismul în exterior. Liberalul
trebuie să își accepte latura sa conservativă, iar conservatorul pe
cea liberală. Astfel se crează un echilibru în interiorul persoanei,
dar nu între o latură a persoanei și opusul ei înafară.
În calitate de părinți, manipulatorii cred că scopul lor e să fie conservativi, dar
cu cît mai mult conservatism exprimă, cu atît mai liberali tind să devină copiii
lor. Ei chiar ascund de copii momentele de relaxare și liberalism (încălcare a
regulilor) pentru a avea dreptul ”moral” de a pretinde responsabilitate de la ei.
 Dacă ar alege sincer să exprime echilibrat ambele laturi ale lor, copii ar învăța
că există momente de relaxare și momente care cer responsabilitate.

Să vedem un caz a unui om de afaceri manipulator. El s-a adresat la terapeut

din motiv că se simte atras sexual de secretara sa. Problema este că el își atribuie
doar dorința sexuală, iar latura conservativă – reținerea, devotamentul,
sinceritatea – le proiectează soției. Dacă și-ar accepta latura conservativă,
terapeutul i-ar propune să își imagineze că are 2 puncte de vedere: liberal(”al
său„) și conservativ(”al soției”). Acceptîndu-se complet, i-ar fi mai ușor să se
controleze, purtînd un dialog intern:
T: deveniți trăirea care o simțiți în legătură cu această situație.
C: eu vreau și nu îmi pasă ce mă va costa.
T: bine. Acum vedeți ce spune latura dstră conservativă.
C: eu nu am nici o emoție conservativă.
T: eu mă gîndesc că aveți. Așteptați să se activeze latura conservativă.
C: (pauză lungă) hmm. Ei bine, cred că ea spune – tu ești sigur că vei plăti
orice cost?
T: și ce răspunde partea liberală?
C: ei aproape orice preț, numai dacă nu o să fac pe nimeni să sufere.
T: iar partea conservativă?
C: de ce crezi că nu vei crea nimănui suferință, mai ales ție însuți?
T: partea liberală?
C: ea spune – presupun că pentru orice trebuie de plătit
Acest dialog poate fi continuat, dar scopul său a fost să ilustrez cum un om
actualizat își acceptă și consultă natura bipolară, decît să proiecteze propriile
gînduri și emoții pe alții.

Să mai vedem un dialog între un profesor și elevul său.

Elevul: mă înnebunește morala tatălui cînd îmi spune să nu las școala.

T: hai să ne imaginăm că tatăl tău stă acolo. Spune-mi ce ar răspunde el?
E: tata spune – dacă lași școala, niciodată nu vei avea o meserie bună.
T: iar tu ce răspunzi?
E: oricum mă vor lua. De ce nu m-aș distra pînă mă vor lua la armată?
T: tata ce zice?
 E: tu doar nu știi precis dacă vei fi luat la armată sau nu. În acest timp ai
putea să înveți multe.
T: iar tu ce spui?
E: tu mereu vrei eu să lucrez, dar niciodată să nu mă distrez.
T: ce răspunde tatăl?
E: păi munca pentru asta și trebuie, ca să ai posibilitatea să te distrezi.
T: cine a spus asta?
E: la dracu!(elevul a conștientizat atunci că tatăl său proiectat este de fapt
propria sa gîndire).

Rolul religiei
Logica expunerii cere să privim și rolul religiei în formarea omului. Religia
care spune că omul nu poate avea încredere în sine, e o religie manipulatorie. Ea
presupune că dacă omul nu poate avea încredere în sine, atunci lui îi trebuie o
autoritate externă, iar bisericile devin intermediari care trag foloase din crearea
”legăturii cu Dumnezeu”.
Religia actualizată afirmă că Împărăția lui Dumnezeu este în interiorul nostru,
că încrederea în natura noastră creată de Dumnezeu e cea mai superioară religie.
În cazul întîi religia coboară omul la neputința unui copil, incapabil să se
descurce fără ajutorul altcuiva, adică a preoților. Religia din cazul doi are scopul
să dezvolte omul și să îi indice spre potențialul interior.
Preotul actualizant e cel care împarte durerea celui care se spovăduiește și
crește odată cu el. Preotul e mai degrabă un consultant în acest caz, decît o
autoritate fără păcate.
 PARTEA A III-a

EXEMPLE DE MANIPULĂRI și ACTUALIZĂRI

Capitolul 9. Copiii și părinții

Copiii nu rareori sunt manipulatori. Printre ei putem observa cîteva tipuri.

Mica cîrpă
Așa copil mereu se simte rău, abia mișcă picioarele. El chiar e gata să stee
toată ziua în pat, rotind ochii amețitor doar de ar face cineva ceea ce el trebuie să
facă. E un copil pasiv care manipulează folosind nu doar neputința sa inventată,
dar și nesiguranța, uitarea și neatenția – eu nu am văzut; știi unde îmi este
ghiozdanul? l-am căutat peste tot. El observă destul de repede puterea ce stă în
neputința sa și cu timpul imită neputința ca să obțină repetat putere.

Micul dictator
El conduce cu adulții prin supărări, țipete, bosumflări, demonstrează
încăpățînarea și nesupușenia. El bate din picioare și vrea să ne facă să lucrăm în
locul lui, el fiind mereu ”ocupat” cu tema de acasă și nu are timp.

Șmecherul Freddy
Și-a început drumul vieții cu lacrimi și primele 6 luni și-a antrenat plînsul cît a
putut. El a observat că lacrimile se răsplătesc cu atenție. El încă nu s-a gîndit de
ce plînge, dar deja a dat drumul la lacrimi și deja primește consolare, adulții îi
spun că îl iubesc și îl întreabă ce dorește.
Pînă la vîrsta școlară el nu a primit refuzuri serioase și de asta, la școală el
înlocuiește plînsul ineficient devenind un calculator. La lecția grea sau față de
duritatea profesorului pe Freddy începea să-l doară burta. Diminețile poate fi atît
de nefericit încît nu se poate îmbrăca singur, iar la fotbal mai mereu era ”grav
traumat”. El a înțeles că poate extrage mila oamenilor și o folosește cu succes.

Tom cel Mișto

Tom e contrar lui Freddy, fiind ”cu caracter”. El împinge, zădără, numește alți
copii se bate și scuipă. De jargoanele lui s-ar speria și un fotbalist. El iubește
pistoalele și cuțitele. Destul de devreme el a înțeles că un amestec de ură cu frică
poate face pe oameni controlabili și de asta el a devenit un Huligan începător. Cel
mai mult el urăște autoritățile deoarece ele îi scad din influență, sunt concurenții
lui. Din acest motiv țintele atacurilor sale sunt cel mai des părinții și profesorii.
Încrederea în sine devine rapit supraevaluare care-l face să îninteze pretenții față
de oricine. Se crează impresia că el are un aparat auditiv care se deconectează
exact atunci cînd profesorii și părinții încep a vorbi.

Carl învingătorul

Carl e o combinație dintre Tom și Freddy. De obicei el e cel mai mic dintre
frați și de mic învață arta concurenței. Școala e cel mai îndrăgit loc al său. Pe
părinți, colegi, frați și surori el îi percepe ca concurenți. A cîștiga și a domina
pentru el e mai important decît simplu să trăiască în familie și să învețe în școală.
Cu cît concurează mai mult cu atît competiția îi e mai dăunătoare. Da, el primește
note mari, dar odată cu ele cîștigă insomnia, izolare și lipsă de prieteni. Frică
permanentă pentru el vine de la oricine se descurcă bine în orice.

Părintele manipulator
Desigur că nu ne naștem manipulatori. Manipulatorii sunt creați din copii
sănătoși, dar crescuți de părinți manipulatori, care nu sunt clarificați cu propria
viață dar deja trebuie să educe alte ființe.
Părinții manipulatori consideră că scopul lor e să controleze fiecare pas al
copiilor lor. Controlul copiilor devine pentru ei o sursă de atotputere, ceea ce nu
au față de propria viață. Cu copiii ei sunt Dumnezeu. Principala expresie folosită
de un așa părinte sună – tu trebuie. Argumentele nu sunt folosite de părinți, doar
cerințe care nu se discută, dar se execută. Alte expresii sunt – tu vrei, de parcă
părintele chiar știe ce vrea copilul. Sau – tu nu vrei, tu nu trebuie, tu poți, tu
nu poți.
Două instrumente de control a părintelui e simțul vinovăției și insuflarea fricii
față de pedepse. Șantajarea e tot un instrument - să vezi cum o să am infarct din
cauza nebuniilor tale. Și chiar dacă peste mulți ani inima părintelui se va bate
regulat și bine, copilul său posibil nu se va elibera simțul vinovăției și de frica că
părintelui i se va opri inima din cauza lui. Și chiar dacă moare de moarte firească,
cineva din mătuși ar putea spune peste sicriul lui – s-a întîmplat așa devreme
pentru că tu la 3 ani nu mîncai terci prea bine. Adică, și cei din jur atribuie
copilului rolul de vinovat și îl controlează cu asta.

Mai sunt și alte tactici ale părinților. Ei pot zice – tu doar nu vrei să fii ca
Valentin? Sau – tu nu vrei ca oamenii să creadă că tu nu poți face asta; ce ar
zice lumea dacă te-ar auzi spunînd așa cuvinte?; da, cu așa copil nimeni nu va
prieteni.

Folosirea iubirii e un alt instrument, cel mai dureros dintre toate – dacă vei fi
așa prostuț eu nu te voi iubi; tu nu mă iubești dacă te comporți așa; eu te iubesc
atît de mult cînd primești note bune.
Altă tehnică e folosirea așteptărilor – tu nu vrei să crești la fel de mare și
puternic ca tata?; Eu sper că tu vei face cum eu am spus; În familia noastră toți
au învățat bine.

Cu siguranță ați recunoscut unele tactici și acum e timpul să ne putem

întrebarea – cît de eficiente sunt ele și oare nu ele-s de vină că copiii noștri
deseori fac contrariul a ceea ce așteptăm de la ei? Oare ele contribuie la
disciplinare și dezvoltă disciplina în copii?

Metode de disciplinare
Posibil că domeniul psihologiei care se referă la disciplinarea copiilor deține
rezultatele cele mai eronate. Recomandările oferite părinților sunt de fapt tehnici
de manipulare. E nevoie de o nouă filosofie a disciplinei.
O orientare e cea conform căreia copilul e disciplinat datorită unor factori
externi. Iar alta se referă la un set de valori pe care avîndu-le copilul apelează la
autodisciplină.
Disciplina externă e ghidată de recompensă și pedepse. Chiar și în zilele
noastre auzi expresii ale părinților care-ți par adecvați – dacă îți pare rău de
vargă, strici copilul sau copilul trebuie văzut dar nu auzit. Aceste expresii
părinții le susțin cu cuvinte jignitoare, pedepse, comparații dureroase, interdicții,
refuzul de a comunica.

Pedepsele se fac pentru a opri un comportament sau o emoție. Ele dezvoltă

grija nefondată și nevrozitatea. Ele trezesc ura față de pedepsitor, agresivitate, dar
și simț al vinovăției. Copiii încetează să se simtă protejați, dar și autosuficienți.
Fiind pedepsiți, ei consideră că pierd pentru totdeauna bunăvoința părinților și
cresc cu lipsă de încredere în sine.
Pînă la urmă, tot ce obțin părinții e inversul a ceea ce sperau să obțină prin
pedeapsă.

Chiar și studierea persoanelor întemnițate arată că închisoarea nu oprește și nu

corectează intenția criminală.
 Azi, cînd părinții sunt mai conștienți decît în trecut de metodele de manipulare
recomandate pentru educație, ei le refuză, dar pe de altă parte observă că oricum
nu pot obține un rezultat și par a pierde orice control asupra copiilor.
Mai întîi de toate, ei trebuie să înțeleagă că pentru sănătate emoțională, o
oarecare încăpățînare, caracter și chiar răutate sunt normal să fie exprimate de
copii în anumite măsuri.

Dacă între membrii familiei copilul se simte în siguranță, complet și important,

e puțin probabil ca el să manifeste probleme de disciplină.
(peste 23 de ani, în 1980, autoarele Adele Faber și Elaine Mazlish vor scrie
cartea ”Cum să vorbești ca copiii să asculte și cum să asculți ca copiii să
vorbească” după ce 10 ani, vor lucra cu 35 000 de grupuri de părinți. Cu
siguranță Everett Shostrom ar numi această carte – calea actualizată de a crește
copiii! Eu am tradus-o din limba engleză în 2010 și o pot pune la dispoziție în
format electronic.)

Observînd și acceptînd orice emoție a copilului, acesta se simte înțeles și cu

necesitățile împlinite. Astfel, părinții lucrează cu educarea emoțiilor, nu a
comportamentului, or comportamentul reese din emoții.
A lucra cu emoțiile nu e la fel de ușor cum a înainte ordine – nu atinge jucăria
altuia, nu te urca acolo etc. Copilul nu mai e privit ca o mașină ce poate fi
programată, dar ca o ființă cu propriile simțiri, intenții, dorințe. Atunci cînd se
ține cont de el și i se respectă bunăstarea, copilul va accepta și anumite limite
care se referă la respectarea și asigurarea bunăstării altor membri ai familiei.

Teoria disciplinării
Cînd părintele observă comportamentul și înțelege emoțiile, el poate acționa
față de copil la nivel de comportament sau emoții. Să exemplific.
1 Copilul se plînge de învățătorul său, adică își exprimă o emoție. Respectiv,
părintele ar trebui să asculte și să își exprime propriile emoții.
Copilul: unul trebuie să lucreze ca blestematul, iar altul primește o notă mare
doar pentru că se lingușește.
Părintele: cu toții avem nevoie de un loc în care să ne răcorim de emoțiile cele
mai fierbinți. Spune-mi totul.
Copilul: uneori am impresia că aș arunca în aer toată școala.
 E important să înțelegem că acestea sunt doar emoții și ascultîndu-le, e cea mai
sigură cale de a face ca ele să nu ajungă la acțiuni.(decît dacă părintele ar spune –
ce-i cu tine, cum poți să te gîndești să faci să explodeze școala?)

2 Înainte de a comite acțiunea.

Copilul: așa m-am săturat de școală încît aș fi în stare să-i stric toate
geamurile(spune ce simte și intenția de a acționa).
Părintele: da, eu văd că școala cu adevărat te înfurie. Dar hai să ne imaginăm
că strici cu adevărat toate geamurile acolo, ce se va schimba de la asta?

Părintele acceptă emoția copilului, dar punînd întrebarea corectă, e în stare să îi

oprească intenția de a acționa.

3 Aprecierea acțiunii deja săvîrșite.

Cînd copilul a certat un prieten și își justifică acțiunile, putem cataloga aceasta
la domeniul acțiunilor. Părintele nu știe dacă acțiunea e bună sau rea, pentru că
nu cunoaște situația în ansamblu.
Copilul: da, eu l-am certat pe Kim. El nu era corect.
Părintele: bine, spune-mi de ce crezi că el a fost greșit.

4 Un fel de pedeapsă.
Chiar cînd copilul a acționat comițînd ceva grav, părintele, alegînd
pedeapsa, e nevoie să îl anunțe pe copil că în lume există reguli și consecințe.
Astfel, pedeapsa nu va fi considerată o răzbunare a părinților, ci o consecință
creată de însăși copilul.(desigur nu e vorba de o pedeapsă fizică aici).
Părintele: eu vreau să vorbesc cu tine despre geamurile stricate la casa
Smith-ților. Nu știu dacă consecințele vor fi mai ușoare, dar poate ai și tu
ceva de spus.
În așa caz, părintele oferă copilului șansa să își exprime emoțiile și să-i fie
alături în timpul cînd va suferi consecințele, dar fără a-l elibera de
responsabilitate.

Există 7 principii care ne pot ajuta să disciplinăm copiii, dar fără a pierde
contactul cu ei.

1 separați emoțiile de acțiuni. Nu judecați copilul, chiar dacă e nevoie să

judecați fapta sa. Separarea acesta permite părintelui să accepte copilul în orice
condiții și să nu piardă atitudinea prietenoasă față de el. Astfel, copilul înțelege
că este iubit, dar din punctul de vedere al părinților acțiunile sale nu sunt dorite.
2 verificați copilul de prezența nevrozei. Faptele sale pot fi motivate de
probleme
emoționale mai adînci – critică, respingere, învinuiri, pedepse. În acest caz
pedepsele desigur nu ajută nicidecum.
3 oferiți șansa ca copilul să își expună emoțiile, chiar și cele mai răutăcioase.
4 dacă e nevoie de pedepsire, fie ca copilul singur să își aleagă o pedeapsă.
Experiența arată că copiii de obicei aleg o pedeapsă mai dură decît ar alege alții
pentru el. Alegerea desinestătătoare a pedepsei exclude faptul că el își va învinui
părinții pentru ea.
5 cînd copilul e pedepsit, fiți siguri că el știe de ce este pedepsit. El trebuie să
știe că în societate există reguli.
6 faceți disciplinarea nu doar o chestiune adultă. Discutați și cu copiii ce i-ar
ajuta pe ei să devină mai disciplinați, nu în general, dar cu referință la situații
concrete.
7 e nevoie de limitat faptele destructive și periculoase. Ascultați emoțiile,
dar orientați energia copilului înspre spații unde el o poate exprima fără a-și
dăuna sie, altora sau bunurilor materiale.
Părintele actualizat
Spre deosebire de manipulator, părintele actualizat e orientat nu spre
controlul, dar spre evoluția copilului. Deasemenea el nu e orientat
spre ce trebuie să fie, dar spre ceea ce este. El se străduie să îl accepte
pe copil așa cum este și să-l ajute să crească. Așa părinte nu împarte
lumea în lumea adulților și a copiilor. El cu copiii trăiește într -o
singură lumea, cea a personalităților. Haideți să privim cum un părinte
actualizat ar aborda pe Freddy, Tom și Carl.

În ce-l privește pe șmecherul Freddy, părintele actualizat privește stare lui ca

una de copilărie prelungită. Respectiv, sarcina sa constă în a-l ajuta pe Freddy să
crească mai repede. Pentru asta îi dă diverse sarcini: să meargă la magazin
singur, să aranjeze patul, să decidă cum folosește banii, să se îmbrace. Pe lîngă
asta, părintele îl laudă altora, fiind sigur că Freddy aude – ai știut că Freddy s-a
îmbrăcat azi singur? Astfel părintele îi dezvoltă respectul de sine. Pe lîngă asta,
pentru a-l debarasa de tendințele de a se arăta slab îi pot povesti despre copiii
bolnavi, despre problemele vecinilor, iar pentru a-l opri să calculeze mereu îi pot
cumpăra un cîine pe care îngrijindu-l va primi o răsplată nemăsurabilă.
 Lui Tom cel Mișto părinte se străduie să îi dezvolte capacitatea de a simpatiza
și susține. Astfel îi scad din furie și frică. Deasemenea îi încurajează acțiunile
corecte și critică în mod corect ceea ce e incorect. Ei deasemenea găsesc situații
în care accentuează că pentru a avea încredere în sine nu e nevoie să îi domini pe
alții.

Cît despre Carl învingătorul părintele actualizat se va strădui să-i dezvolte

simțul respectului de sine nu datorită unor succese și nu pentru că e mai bun decît
alții, ci pur și simplu, fără vreun motiv anume. El e învățat să lucreze contra stării
sale de persoană sură, nu contra persoanelor de succes.

Abordarea centrată pe actualizare

Să privim creșterea copiilor încă dintr-un punct de vedere. În momentul
nașterii, copilul e total neputincios. Dacă măcar unul din adulți nu-și va lua
responsabilitatea pentru creșterea lui, el va muri. Între copil și părinte există o
axă. La nașterea copilului ea indică 0% responsabilitate a copilului față de
existența sa și 100% a părintelui. La 12 ani axa ajunge 50% la 50%, iar la vîrsta
adultă(20 de ani) responsabilitatea părinților e 0% și a copilului devenit adult
100%.

Părintele actualizat înțelege că odată cu creșterea și educarea copiilor, are loc și

propriul său proces de creștere. El își dă seama că crește omenia sa, își dă seama
de unele limite ale sale. În paralel cu necesitățile copilului el ține cont și de
necesitățile sale.

Carta drepturilor părinților actualizați

1 Colaborați cu noi. Nu încercați să păreți mai mici decît sunteți cu adevărat
imitînd neputință și nepricepere. Haideți să creștem împreună și cu timpul să nu
mai depindeți de noi sau de alții.
2 Noi nu ne-am născut părinți, dar am devenit părinți în momentul nașterii
voastre. Vîrsta noastră ca părinți e la fel ca vîrsta voastră ca copii. Și noi avem
nevoie de susținere și ajutor. De noi depinde cum voi veți fi, dar și de voi
depinde ce fel de părinți noi suntem.
3 Noi ne străduim să spunem mai rar ”tu trebuie”, dar și voi străduiți-vă să
dezvoltați în sine responsabilitatea și fără ca să așteptați indicații să faceți
lucrurile din inițiativă proprie. Ne-ar plăcea să auzim uneori de la voi – hai că fac
eu asta.
4 Înțelegeți că noi adulții, putem greși la fel ca voi. Fiți înțelegători.
 5 Noi am vrea să auzim că prețuiți munca noastră. Nu uitați să spuneți
”mulțumesc”. E foarte plăcut să-l auzi.
6 Încercați să înțelegeți regulile noastre. Uneori noi cu adevărat știm ce e mai
bine pentru voi.
7 Nu așteptați că noi știm toate răspunsurile. Capacitatea de a înțelege
întrebarea e la fe de importantă ca cunoașterea răspunsului.
8 Țineți minte că ne e plăcut cînd vă interesați de chestiile noastre. Adulții nu
sunt mereu plicticoși.
9 Iubiți-ne, chiar și cînd sunteți siguri că nu suntem corecți. Părinții nu sunt zei
și nici îngeri. Nu suntem ideali, doar oameni.
10 Nu luați exemplu mecanic de la noi. Fiți voi înșivă, abordați viața creativ.
11 Încercați să ne tratați egal. Noi nu suntem robii voștri.
12 Noi tot avem nevoie de odihnă. Respectați-ne prietenii cum noi îi respectăm
pe ai voștri. Acțiunile noastre poate nu au mereu sens pentru voi, dar noi avem
dreptul la ele.
13 Casa ne aparține tuturor. Desigur lucrurile nu sunt la fel de prețioase cît
oamenii, dar încercați să le tratați cu grijă măcar pe cele care au o valoare
deosebită pentru noi.
14 Vrem să fiți partenerii noștri mai mici, dar nu vă comportați așa de parcă
noi am ieșit la pensie. Încă suntem activi și vii.
15 Luați propriile decizii, iar noi vă vom iubi indiferent dacă deciziile sunt
înțelepte sau nu.
16 Părinții tot cresc și evoluează. Peste cîțiva ani vom fi mai deștepți decît
acum. Dar pînă atunci, haideți să lucrăm împreună.
P.S. noi vă iubim.
 Capitolul 10 Adolescenții
După 5 minute de discuții ce această femeie am înțeles. Problema ei nu consta
că ea e un părinte neîmplinit, dar că e un părinte inconștient. Ea nu a înțeles la
timp necesitatea de a ”divorța” de copilul ei așa cum vine timpul oricărei mame
să divorțeze.
După o oră de discuție mama emoționată a luat decizia să nu urmeze sfatul
vecinilor de a fi mai dură, dar dimpotrivă, să își laude fiul pentru independența
crescîndă și să-l lase să devină adult fără scandaluri. Mama a decis să să nu îl țină
în copilărie, de dragul său, dar să își găsească noi interese cu care să își umple
golul apărut.
S-a dovedit că fiul ei de 15 ani nu e chiar atît de diferit de semenii săi. El era o
personalitate expresivă și asemeni adolescenților sănătoși, revoluționar. Acest
spirit revoluționar se poate manifesta prin haine caraghioase, coafuri aprinse,
jargoane. Tineretul e oarecum inventiv.

E păcat că părinții stau între adolescenți și toate noutățile căutate de ei. A fi de

acord cu părinții e un fel de rușine pentru adolescenți, ori ei doresc să decidă
singuri totul. Majoritatea timpului, adolescenții îl petrec înafara casei, cu semenii
și dacă părinții se opun acestei alegeri, ei pot distruge contactul cu copilul lor
pentru mult timp.

Situația cu adolescenții e veche ca lumea. Părinții pot intra în panică și se pot

întreba: unde am greșit, de ce asta se întîmplă cu noi, ce să facem acum?
Cel mai bun sfat de oferit părinților ese – nu faceți nimic. Plecarea
adolescenților ”la ai săi” e o etapă firească a creșterii lor. Dacă părinții nu se vor
amesteca și nu vor fi violenți, adolescenții vor crește din această etapă. Iubiți-i și
lăsați-i să crească.
Fiii rătăcitori mereu se întorc dacă părinții nu îi rețin evoluția prin panica lor.
Pentru mine, istoria biblică a fiului rătăcitor e despre răbdarea părinților care își
ajută adolescenții să devină oameni. Să nu uităm că acolo este și un frate mai
mare care însă nerenunțînd la dependența sa, a rămas un copil infantil.

E nevoie să așteptăm trecerea perioadei adolescentine. Nu e ușor și părinții

nerăbdători simțind începutul adolescenții, încep a striga panicați despre
”tragedia” prin care trec și despre ”generația asta nesuferită și periculoasă”.
Deși iubindu-se, adolescenții cu părinții se împart în 2 tabere și eu am
considerat să aduc aici lista manipulărilor cu ajutorul cărora ei încearcă să
domine unii pe ceilalți.
 Cum adolescenții își manipulează părinții

1. Lacrimi. Cînd ei vor ceva, plîng la figurat, dar și la propriu.

2. Amenințări. O să las școala. O să las totul și o să mă căsătoresc. Eu pot să
fiu în pericol.
3. Speculații. Dacă m-ai iubi, atunci...
4. Comparații. Nimeni nu are așa păr scurt cum mă pui să-l tai pe al meu.
Tatăl lui Billy i-a cumpărat Mustang. Toți au așa pulovere. Pe alții nimeni
nu îi pune să își spele mîinile în fiecare 5 minute. Toți se duc la acel
concert.
5. Șantajul. Probabil eu o să mă îmbolnăvesc. Tu doar știi că în prezența
oaspeților eu aș putea zice ceva în plus. Eu o să-i spun lui tata că ascunzi
această cheltuială de el.
6. Certarea unui părinte cu altul. Mama nu mă lasă la cinema, cum așa tată?
Roagă-l tu pe tata să-mi dee mașina căci el a refuzat, îți imaginezi?
7. Minciuna. Noi mergem la bibliotecă(cînd de fapt merg la petrecere). Eu nu
am făcut asta. Eu nu am luat aceea.
8. Mîhnitul. Suprimînd adolescentul, părintele face tot posibilul ca să-i ridice
dispoziția.

Cum părinții manipulează adolescenții

1. Promiterea bomboanei. Fă curat în ogradă și o să-ți dau bani pentru ce ai

vrut să-ți cumperi. Du gunoiul și o să primești bani de buzunar. Am 2 bilete la
fotbal și dacă vei fi băiat bun, mă voi gîndi ce să fac cu ele.
2. Amenințări. Dacă nu o duci cu mașina pe mătușa Ana, tu însuți vei merge
pe jos. Cred că ar trebui să mai vin pe la școală să mai văd ce note ai.
3. Comparații. Lui John nu i se permit atît de multe cît ție. Bill învață mai bine
ca tine. Mie îmi place Tom, el e atît de politicos.
4. Promisiuni false. Va veni timpul cînd ne vom duce la Disney Land. Eu voi
vorbi cu o persoană despre clubul de vară unde vrei să mergi. Eu mă voi strădui
ca tu să ai așa pullover.
5. Șantajarea. Cînd va veni tatăl de la lucru îi voi povesti totul. Profesorul tău
nu se va bucura prea tare dacă va afla cît timp tu dedici temei pentru acasă.
6. Boala ca metodă de control. Dacă nu te vei opri chiar acum, voi avea
infarct. Nu fă așa gălăgie căci mă doare capul.
7. Folosirea iubirii. Nu ai proceda așa dacă măcar un pic m-ai iubi.
 Comparînd aceste liste observăm că ei joacă același joc. Părinții, trebuind
oficial să fie responsabili, joacă rolul de manipulatori conducători, iar
adolescenții - de conduși.
Între ei începe o luptă extenuantă. Și ea nu e un joc. Fiecare e decis să învingă.
Adolescenții înțeleg astfel – dacă ei cîștigă, noi pierdem, a treia cale nu există.
Părinții sunt dușmani și concurenți care trebuie învinși și de asta aproape fiecare
situație e motiv de conflict.
Exemple
Sally se pregătește să meargă la școală avînd pe ea doar un maiou, deși afară e
destul de răcoros. Îmbracă și o bluză – îi zice mama – doar cu maioul îți va fi
frig. Fata răspunde – nu-mi iau bluza. La care mama, deja cu o voce ridicată - eu
sunt mama ta și vei face ce spun. Chiar acum îmbracă bluza.
Dacă învinge mama, fiica se va simți înjosită și va merge înfuriată la școală
făcînd planuri cum să se răzbune și pe mamă și pe școală. Poate ea va îmbrăca
bluza, iar peste 3 case o va dezbrăca.
Dacă învinge fiica, mama va rămîne nemulțumită. Ea poate să se descarce pe
soț că nu-i pasă de comportamentul fiicii... ziua oricum îi va fi ”stricată”.

Cum vedem, părinții tot cred în regula – dacă ei cîștigă, noi pierdem. Părintele,
fiind înnervat, poate spune – conform legii eu răspund de tine, căci încă ești
minor, așa că vei face ce eu spun! Responsabilitatea devine un simț al atotputerii.

Să presupunem însă că mama înțelege joaca. Dacă ea ar fi convinsă că viața nu

e neapărat o luptă și în ea e loc și de prietenie, atunci poate ar putea să o
convingă și pe fiica ei și între ele ar fi cu totul alte relații. Vorbind deschis și
sincer, ea ar motiva și fiica ca mai devreme sau mai tîrziu tot să vorbească
deschis și sincer.
Prietenii trăiesc după principiul – tu cîștigi, eu cîștig, tu pierzi, eu pierd. Dacă
mama ar gîndi așa, i-a ar putea presupune că scopurile ei au mult în comun cu
scopurile fiicii. Ea ar putea întreba – ești de acord că nici tu nici eu nu vrem ca tu
să răcești? Fiica ar fi de acord. Iar dacă așa, cum să obținem asta? Tu consideri
că nu ai nevoie de bluză. Fiica ar putea spune – nu e problemă că nu vreau să mă
îmbrac. Problema e că nu vreau să mă îmbrac cu bluza aceasta. Sunt gata să-mi
iau orice altă haină.
Datorită respectării fiicii sale, mama află cauza adevărată și rezolvă situația.
Bineînțeles că între mamă și fiică vor mai apărea conflicte, dar rezolvarea lor
poate fi reușită. Mama chiar ar putea să ieie altă decizie, lăsînd fiica să meargă la
școală doar în maiou și să răcească. O răceală e mai puțin grav decît pierderea
contactului cu mama.

Cu toții am evita multe probleme dacă am înțelege ce înseamnă cîștigul și ce

înseamnă pierderea. Pierderea și cîștigul sunt doar ideologii cu care măsurăm
calitatea vieții, deși ele sunt relative, or cum spunea Perlz – cîștigînd, mereu
pierdem ceva, iar pierzînd, mereu cîștigăm.

Mulți părinți se cred experți față de viața copiilor, dar expertiza lor se reduce
deseori la ”tu trebuie”. Karen Horney a numit asta ”tirania trebuismelor”. E
destul să ascultăm și să numărăm de cîte ori în dialogul dintre un părinte și un
copil se folosește trebuie.
În loc să creem un iad adolescenților noștri și să le punem în față sarcini și
standarde imposibile, putem să creștem împreună cu ei și să găsim soluții
creative la problemele ce apar.

Să mai vedem un exemplu:

Jim se ceartă cu tatăl în privința temei de acasă. El nu vrea să facă acum. Mai
întîi el vrea să se ducă cîteva ore cu prietenii la club să se joace. Fă lecțiile, apoi
poți pleca, îi spune tatăl. Și adaugă prietenos hai să vedem dacă viziunile noastre
față de viitorul tău coincid. Eu cred că amîndoi dorim ca tu să termini școala cu
bine, iar asta înseamnă inclusiv să îți faci temele la timp, corect? Jim cade de
acord cu asta, dar oricum vine cu altă propunere – eu mă voi trezi mîine foarte
devreme și voi pregăti temele. Bine spune tatăl, dar hai să ne înțelegem astfel,
dacă tu nu te vei trezi, atunci nu vei mai merge la club următoarea lună.
Tatăl a cedat, acceptînd planul fiului, dar l-a anunțat despre consecințe.

În alt exemplu, Mary și părinții ei nu poat ajunge la o înțelegere în privința

unei întîlniri.
Ea are doar 13 ani dar vrea să meargă la o cinema în aer liber, vineri seara cu
Jack. Ei nu vor ca ea să se întîlnească de una singură cu el și cu atît mai mult nu
în mașina lui.
Voi nici măcar la cinema nu-mi permiteți să merg, protestează Mary ca un
manipulator experimentat, doar ea știe că nu e vorba doar de cinema. Dar mama
nu îi susține jocul și spune – nu e adevărat. Noi nu suntem contra să mergi la
film. Noi nu vrem să fii neputincioasă în fața atracției sexuale pe care o simți.
Pînă cînd tu crezi că mergi la o simplă întîlnire, dar dacă Jack va parca într-un
loc dosit, ar putea să se întîmple orice. Atunci ai putea pierde capacitatea de a
decide ceva pentru că corpul tău va fi mai puternic decît tine. Trebuie să poți
prevedea urmările deciziilor tale. Mary zice – voi nu aveți încredere în mine.
Tatăl se implică – nu, noi pur și simplu nu avem încredere în așa situații.
Ce decizii pot fi luate? Cei implicați pot găsi cîteva:1) să meargă la cinema cu
autobuzul; 2) să meargă la cinema, dar la volan să fie tatăl lui Mary; 3) spre
cinema să conducă unul din părinții lui Jack; 4) să meargă la cinema cu un cuplu
mai adult, cu fratele ei și cu prietena acestuia.
Mary o alege pe ultima și deși se vaicără pe părinți, ea oricum nu-i consideră
dușmani.

Cineva ar putea obiecta că părinții sunt prea deschiși în ce privește temerile și

emoțiile, dar sinceritatea e o condiție necesară actualizării.

Relațiile actualizate între părinți și adolescenți

Sarcina de bază a părintelui actualizat este să îndrepte emoțiile adolescenților

în spații constructive. El înțelege că protestul e necesar creșterii adolescentului,
dar față de alții el are temeri să îl exprime.
Doroty Baruh propune 3 sarcini părinților: să înțeleagă adolescentul, să-i ofere
informație practică despre sex și să îl ajute să devină om independent.

Înțelegerea fără acceptare nu e posibilă. Permițînd adolescentului să își

exprime emoțiile fără frică, părintele îi permite inclusiv să fie dur. Mulți părinți
văd duritate ca pe o amenințare. Ei nu înțeleg emoțiile copiilor, pentru că nu le
înțelege pe ale lor. Iată de ce e important ca adolescentul să vină la terapie
împreună cu părinții.
Ei împreună caută metode de a exprima non-dăunător emoții dure: să le scrii pe
foi, să le desenezi sau să le exprimi într-o piesă de teatru, să le stingi practicînd
sportul.

Uneori ceea ce simte adolescentul și influențează acțiunile sale nu se află în

prezent, dar cîndva în trecut. Părintele trebuie să țină cont de asta.

Desigur părintele tot poate și chiar exprimă deschis furia și alte emoții negative
ce le simte. Făcînd asta dar fără a ataca, el primește înțelegere din partea
adolescentului său.
 Fiind atît de tulburată, adolescența poartă în sine multe pericole. De asta
părintele actualizat va înainta limite pentru a proteja adolescentul, pentru a
proteja bunurile materiale, pentru a respecta legea și normele sociale.

Adolescentul actualizat

Majoritatea adolescenților nu sunt atît de greoi și răi cum ne așteptăm noi. Mai
puțin de 2% dintre ei încalcă legea. Muzica lor, care atît de mult deranjează pe
adulți, pentru dînșii e firească. Ei și ce dacă e diferită de ceea ce noi ascultam?
Anii adolescentini sunt cei mai grei în drumul spre actualizare. Totuși
adolescenții pășesc pe el și îl parcurg fiecare în felul său.
1 Abordarea creativă. Adolescentul e un revoluționar creativ. El găsește în sine
curaj să protesteze folosind metode sănătoase. Protestul său poartă caracter
constructiv, el concentrîndu-se pe soluții.
2 Simțirea interpersonală. El nu e receptiv doar față de emoțiile semenilor, dar
și față de a părinților.
3 Conștientizarea. Fiind orientat să intre în lumea adulților, el dorește în paralel
să savureze la maxim prezentul. El simte înaintarea sa și scopurile sale, deși
trăiește aici și acum.
Adolescentul, ca și noi toți, e un manipulator care tinde să devină un
actualizator, iar scopul nostru ca părinți e să lăsăm asta să se întîmple.
 Capitolul 11 Îndrăgostiții
Jocul îndrăgostirii e vechi ca însăși viața. Încă de la Adam și Eva continuă
cearta despre cine a mîncat mărul cunoașterii. Multe învinuiri cad pe umerii Evei,
căci ea l-a convins pe Adam să muște, dar totuși Adam a mușcat.
Pentru jocul dragostei e nevoie de 2. De obicei bărbatul e activ, iar femeia
pasivă, dar cum vom vedea în continuare, ambii pot manipula intens.
E straniu că oamenii încă mai numesc acest joc de manipulări iubire. Avînd la
dispoziție atîtea cunoștințe, putem enumera și descrie manipulările dintre
îndrăgostiți.

Bărbatul manipulator, privește orice femeie ca pe o țintă sexuală. Femeile

pentru el sunt obiecte, lipsite de calități personale. Numărul ”învingerilor”, e
măsura bărbăției sale, iar starea celor ”cucerite” nu îi interesează.
Femeia manipulator folosește bărbații pentru a se simți mai atrăgătoare. Ea
atrage și alege așa bărbați care să-i întărească ideea că e atractivă. Actul sexual
nu e scopul ei cum naiv cred bărbații, dar demonstrarea atractivității sale este.
Des ea doar ”zădără” și cele mai sadiste dintre ele au plăcere să refuze bărbatul
cînd e cel mai excitat.
Să vedem cîteva exemple.

Jim și Jane
Ei s-au cunoscut în colegiu și peste cîteva întîlniri au devenit cuplu. Din
nefericire, ambii s-au dovedit a fi manipulatori și de aceea:
1 Ei mint. Nici unul nu e interesat de celălalt ca față de partener de căsnicie. În
loc de asta ei joacă comedie de parcă celălalt e ”unicul”/”unica”.
2 Ei nu sunt liberi. Nici Jim, nici Jane nu vor să riște și să caute alți parteneri,
doar e foarte comod să aibă oricînd ”la îndemînă” pe cineva.
3 Ei nu au încredere în sine, nu în capacitățile proprii de a continua căutările
partenerilor care nu doar ar plăcea altora, dar să placă și lor.
4 Ei nu conștientizează și nu vreau să conștientizeze toate limitele și
posibilitățile relațiilor din care fac parte.

Mary și Marc
Ei s-au întîlnit la o petrecere cît partenerii lor de căsnicie erau ocupați cu
altceva. Marc i-a propus lui Mary să ieie prînzul împreună și ea a căzut de acord.
După prînz, la care s-a consumat și alcool, Marc, fiind un manipulator activ i-a
propus să meargă la un motel apropiat. Mary, fiind un manipulator pasiv, ”s-a
supărat” de această propunere. Ei îi place să treacă prin ritualul de curtare și să
fie cucerită. De fapt, pe Marc tot îl place și ar merge cu el, de nu ar fi obișnuința
s-a de joc...
Această situație, în contextul manipulării, poate avea cel puțin 2 continuări: sau
ea va ceda și se va culca cu el, sau el va înțelege că această cucerire nu poate fi
ușoară și va renunța. Un manipulator mai insistent va mai cheltui ceva bani pe
mîncare și băutură.

Analiza: în ambele situații pe manipulatori nu îi interesează personalitatea

celorlalți, ei urmărind propriile interese. Ei se tem de implicarea emoțională și de
consecințele unei implicări necontrolabile, or manipulatorii vor să țină totul sub
control.
Mulți bărbați și femei nu vor să își privească atracțiile trupești prin prisma
moralității. Dar din moment ce află că de ei nu se interesează cu adevărat, dar
sunt priviți doar drept niște unelte de satisfacție, ei se simt deranjați de
manipulare.

Marvin
El e înfuriat! Toată noaptea s-a certat cu soția sa și a jurat că se va răzbuna pe
ea. A doua zi, mergînd la companie, el o privește deosebit de cald pe secretara sa
Milli și apoi o invită la prînz. După cîteva zile de curtare, cadouri și atenție,
secretara cade de acord să petreacă o noapte cu el. Pe de altă parte, secretara nu e
atît de naivă precum pare. Ea demult avea gîndul că patul bosului poate fi o
trambulină în cariera sa.

Analiza. Marvin e încîntat de intriga sa cu secretara, dar nu pentru că e atras de

ea, ci pentru că astfel se răzbună pe soția sa. El primește o satisfacție mare de la
gîndul că își înșeală soția.

Marta
Știe Martin sau nu, dar acasă îl așteaptă încă un manipulator, soția lui Marta.
Ea e bucuroasă cînd găsește în buzunarul lui o scrisoare de la Milli. Deci așa!
Cum ai putut! Strigă ea cu o furie exagerată și cu o bucurie ascunsă, căci
deacum îl are sub control pentru restul vieții.

Analiza. În loc să simtă durerea de a fi înșelată, ea cu bucurie întinde mînă

spre ciomag. Și va folosi acea armă ”pînă cînd moarte îi va despărți”. Acum ea e
mereu imună față de critica lui Martin, dar pe de altă parte mereu îi poate aminti
de scrisoarea găsită.

Acum să ne întoarcem la aceleași cazuri, dar să le privim dacă persoanele din

ele ar fi actualizatori.
Jim și Jane
Dacă tinerii îndrăgostiți sunt actualizatori, relația lor se zidește altfel.
1 Ei nu mint. Fiecare spune celuilalt despre schimbarea emoțiilor, dacă ea are
loc. Dacă unul îl privește pe celălalt drept partener de căsnicie, atunci așa și îi
spune, iar dacă nu, atunci nu îi insuflă nimic.
2 Ei sunt liberi. Dacă se întîmplă că relația dintre ei nu mai reprezintă o
valoare, fiecare poate risca și poate înceta relația. Pentru ei relațiile ”comode” nu
sunt o alegere.
3 Ei au încredere în sine și nu văd nici un motiv de a-l ținea pe altul în viața
proprie prin manipulări și intrigi.
4 Ei conștientizează părțile forte și neajunsurile relației. Aprecierea relației e
mereu dinamică și de asta importanța unuia pentru altul e mereu în schimbare.

Mary și Marc
Între mary și Marc deasemenea totul putea decurge diferit. Hai să ne întoarcem
la momentul cînd ei s-au întîlnit la petrecere. Ei s-au simțit atrași și între dînșii ar
fi putut exista următorul dialog:
Marc: e straniu, vă văd pentru întîia oară, dar simt că vreau să vă mai văd.
Mă simt atras.
Mary: știți, eu simt la fel. Dar așa ceva nu e acceptabil, nu credeți?
Marc: desigur că nu e acceptat, deși sentimentele mele spun că totuși e corect.
Mary: asta și mă îngrijorează. Ați fost des în situația cînd emoțiile contravin
normelor sociale?
Marc: prea des. Și știți ce, eu am devenit patriotul propriilor emoții profunde.
Acum trebuie să văd pe cineva, dar o să mă întorc la sfîrșitul petrecerii să aflu
care e răspunsul dstră.

Acesta a fost un dialor între 2 oameni actualizați, mximum sinceri în

manifestările lor. Marc e insistent în privința emoțiilor sale față de Mary, dar
totodată nu încearcă să manipuleze și să creeze niște relații pe care nu le vrea. Și
fiecare dintre ei simt conflictul intern și îl exprimă celuilalt.
Să vedem cum dialogul a continuat mai tîrziu:
 Marc: iată că m-am întors.
Mary: v-am așteptat.
Marc: vreți miercuri să luăm prînzul împreună?
Mary: da, eu voi fi la amiază ”La Bill”.

Acum iarăși vedem cît de deschiși sunt ei. Mary exprimă sincer bucuria de la
întoarcerea lui. Ambii au gîndit și au decis să încerce să se întîlnească din nou.
Miercuri, după un prînz plăcut și o discuție simplă, ei deschid teme mai
profunde.
Marc: noi ambii suntem căsătoriți. Dstră vă iubiți soțul, iar eu îmi iubesc
soția. Și totuși ne simțim atrași unul de altul. E riscant. Suntem oare pregătiți de
așa risc?
Mary: eu simt că sunt gata să risc, dar mai simt că dstră aveți rezerve.
Marc: se pare că aveți dreptate. Poate părea straniu, dar simt că mai mult
vreau să vă iubesc și protejez, decît să fac sex cu dstră.

E evident că ambii au grijă unul de celălalt. Mary a simțit că Marc are îndoieli
și a scos asta la iveală. Marc nu neagă îndoiala sa și exprimînd ce simte, ajunge
într-o profunzime nouă.

Marvin
Amintesc că Marvin, după cearta cu soția, vrea să se răzbune. Asta se poate
întîmpla și unui actualizator, deaceea să ne imaginăm că Marvin și secretara sa
Milli sunt actualizatori. Cum va decurge dialogul dintre ei:
Milli: o, dl Miller, cred că o luăm pe un drum greșit. Eu vă apreciez și port
respect profund în calitate de șef, dar și soția dstră îmi e plăcută.
Marvin: la dracu! Abia am început și chiar e nevoie să strici totul amintind de
soție?
Milli: eu mereu am avut impresia că sunteți fericit cu ea.
Marvin: asta așa pare dintr-o parte. Între noi e un război adevărat.
Milli: asta mă și îngrijorează. Posibil căutați un aliat în persoana mea.

Vedem că Milli e sinceră și mai mult se îngrijește de bunăstarea șefului, decît

de cariera sa.
 Marta
O întrebare încă fără răspuns pentru mulți este cum să reacționezi cînd
partenerul te înșeală. Cea mai tipică reacție este – protestul furios, așa cum a
reacționat Marta.
Cu mare măiestrie această întrebare e abordată de Karen Horney. Ea admite că
problema nu e în înșelăciunea fizică, dar în vulnerabilitatea emoțională a ”părții
nevinovate”.
Cînd Marta spune – cum TU ai putut, ea de fapt spune – cum MIE mi s-a
întîmplat așa ceva? Eu sunt prea bună ca să mi se întîmple așa ceva.

Dacă Marta ar fi actualizator, ea ar recunoaște că așa situație se poate întîmpla

oricui. Ea s-ar gîndi deasemenea la propria ei contribuție în ce privește
înșelătoria, or înșelătoriile soților nu are loc fără implicarea soțiilor.
Metaforic vorbind, Marvin a împușcat, dar glonțul în pușcă l-a pus Marta.
Fiind actualizator, ea ar conștientiza dauna dorinței de a controla în continuare
soțul refuzîndu-i divorțul.
Și în final, dar cel mai important, este ca ea să ierte soțul, atît de dragul lui, dar
mai ales pentru bunăstarea proprie. A purta pică cuiva e ca și cum ai purta o
sticlă cu otravă din care bei cîte o înghițitură de fiecare dată cînd îți amintești de
înșelătorie. De asta iertarea e importantă.

Concluzii
În jocul pe nume ”iubire” e aproape imposibil să ne abținem de la manipulări.
Fiecare suntem atrași să vedem în partener o țintă sexuală, dar nu o personalitate.
Cel mai complicat e să fii sincer față de propriile emoții, deși e posibil și necesar
pentru fericire.

Cazurile descrise de mine sunt reale. Terapeuții zilnic aud așa cazuri.

Iubirea, pentru actualizator, nu e doar o emoție și o atracție. Ea reprezintă și

grija față de celălalt. Dacă dorința sexuală nu e o dorință de a te apropia de
celălalt, dar urmărește alt scop(întărirea egoului, competiție cu prietenii prezenți
sau din trecut, dovedirea propriei sexualități, frica de singurătate, dorința de a
domina sau de a fi dominat), atunci acel sex e manipulativ.
 Capitolul 12 Învățătorii și elevii
Clasa școlară e un pămînt propice pentru manipulări. Unul din principalele
motive este că administrația cere de la profesori să mențină disciplina, ceea ce
pentru majoritatea se egaleză cu controlul. Dar, cum am mai spus, controlul
folosit chiar și cu cele mai bune intenții, coboară oamenii la nivel de obiecte.
În clasă, John și Mary devin bife și note în catalog.
Unii copii se opun încercărilor de a fi egalați cu toții și controlați. Profesorii îi
numesc elevi ”grei” , iar trăsnăile lor se memorizează peste ani: rîd la lecții, fac
mimici, pun întrebări periculoase, comentează...
Pentru a face față, învățătorul trebuie să fie un geniu – sau el însăși să devină
manipulator, ceea ce mulți aleg. Poate vă amintiți tacticile manipulative ale
profesorilor – se uită țintă la tine, strigă pe nume, țin după lecții, dau note mici și
fac însemnă în agendă cu referire la disciplină, amenință vă vor chema părinții,
pun în colț, amenință, iau în derîdere, alungă din clasă, trimit la director, te pun
în altă bancă, insuflă vinovăție.
Ce se observă e că toate sunt negative și au scopul de a întări controlul. Cît de
trist nu ar fi, deși școala se declară locul creativității, artistismului, inventivității,
independenței și dezvoltării, din cauza manipulării ea crează efecte contrare. E un
paradox fără o soluționare simplă.

Procesul educativ manipulator și cel actualizat

Haideți să privim problema disciplinei nu ca una comportamentală, dar prin

prisma interesului față de cele studiate. Statistic se știe că interesul școlar al
elevilor scade. Ce ne spune asta? Nu îi sunt interesante temele su poate ceva
înafara școlii îi trezește interesul? Sau poate învățătorii sunt plicticoși. Multe
cercetări arată că anume lipsa entuziasmului profesoral e miezul problemei.
Să vedem cîtev exemple de dialoguri ce au loc în clase. Observați singuri care
profesor manipulează și care e actualizator.

Ted: unde sunt mai multe furnici, înăuntru sau înafară?

Învățătorul a: eu nu le-am întrebat. Hai să ne concentrăm la tema
lecției.
Î b: sincer să fiu, nu știu. Ai putea să le urmărești și să afli.

Studentul: nu știu ce temă să aleg pentru curs – Școala și delicvența

juvenilă sau Dezvoltarea inteligenței la delicvenți.
Î a: ambele teme sunt potrivite. Ce te face să stai la îndoială?
 Î b: eu aș vrea să scrii pe tema Dezvoltarea inteligenței la delicvenți

Mary: mi-ar plăcea să cos acest desen pe fustița surorii mele.

Î a: acum suntem la lecția de desen, nu de croitorie.
Î b : ce idee bună! Află dacă asta se poate face la lecția de croitorie.

Dan: de ce între tendoane e o conexiune dublă?

Î a: vom vorbi mîine despre asta. Azi cercetăm mușchii.
Î b: hmm, de ce asta te uimește?

Jane: pisica noastră îndoaie spinarea și scoate un sunet șuierînd cînd

cineva se apropie de puiii ei.
Î a: noi nu suntem interesați cum pisicile își apără puiii. Noi vorbim
de culorile ce le ajută să se apere pe păsări.
Î b: ai observat absolut corect. Aceea tot e o formă de apărare.
Păsările se protejează cu culori ce le ascund în mediul lor de trai, iar
pisicile cu ghearele.

Actualizatorul mereu accentuează importanța interesului elevilor, chiar dacă el

nu pare legat cu tema lecției. Dimpotrivă, manipulatorul dă de înțeles elevilor că
interesul lor nu e important sau e chiar prostesc. Cum aceste 2 răspunsuri
afectează interesul și motivația elevilor?

Mai am și un alt șir de recomandări pentru profesori:

1 Asigurați-vă că ați înțeles despre ce sunteți întrebați. În timpul comunicării,
oamenii în loc să audă cuvintele altora, își gîndesc propriile gînduri. Dacă
ambii interlocutori fac asta, atunci ei nu întrețin un dialog, ci monologuri
paralele. În consecință, mulți învățători predau o lecție întreagă o temă despre
care nimeni nu i-a întrebat nimic. Profesorul se poate simți un maiestru, dar
elevii rămîn nedumeriți. Sinceritatea profesorului cînd el zice că nu a înțeles, e
un semn de respect și elevii îl apreciază.
2 Nu de puține ori întrebarea e mai valoroasă decît răspunsul. O întrebare bună,
indică faptul că elevul a înțeles tema. Un răspuns rapid, scurtează înțelegerile
ce pot fi asimilate. Răspunsurile rapide, pot obișnui elevii să se încredințeze în
experiența altora, decît să cerceteze ei singuri. Fiind satisfăcuți cu răspunsurile
altora, elevii/studenții încetează să își pună întrebări și să caute explicații.
Profesorii manipulatori au plăcere să se dee drept experți și să răspundă repede,
dar cei actualizați nu se vor grăbi.
 Uneori, în spatele unei întrebări e ceva mult mai mult decît dorința de a auzi
răspunsul. Cînd un elev al claselor primare întreabă – cum credeți, copilul mereu
trebuie să asculte de mama sa? nu e ușor de oferit un răspuns. Posibil copilul nici
nu vrea un răspuns, ci doar să vorbească cu învățătorul și de asta îi dă o întrebare
pentru a înțelege dacă învățătorul e un om de încredere. Dacă învățătorul va
răspunde – da, mama mereu trebuie ascultată, atunci cu siguranță elevul nu va
mai dori să discute și poate va fi lipsit de o experiență bună în viața sa și va
rămîne cu o idee greșită pentru mulți ani înainte. Dacă va răspunde – nu, elevul
iarăși nu se va simți încrezut că poate dezvolta dialogul. Un răspuns de genul –
aaa, tu probabil ai vrea să știi în ce situații e bine să asculți mama și în care
situații poți să nu asculți de ea, sigur ar lăsa o ușă deschisă pe care elevul va dori
să intre mai tîrziu.

În general vorbind, fiecare întrebare a copilului e o încercare de

autodezvoltare. Dacă vom fi atenți, îi vom ajuta să crească și îi vom păstra
interesul față de creștere. Răspunsurile manipulative frînează evoluția lui.

Relația dintre adolescent și învățător

Vîrsta adolescentină reprezintă o problemă deosebită în învățămînt, a cărei

gravitate crește de la frecventarea obligatorie. Deasemenea, școala poate cenzura
ziarul școlar, impune uniformă și înainta cerințe stricte față de accesorii, coafuri,
poate supraveghea adunările elevilor. În așa condiții profesorii încep a fi
percepuți drept părinți. Dar pot ei fi părinți? Dar cum rămîne cu rolul lor de
profesori, cine îl face acum?
De fapt, adolescenților le sunt indiferenți profesorii. Ei sunt focusați spre relații
cu semenii, iar școala e doar locul unde-și întîlnesc semenii, dar nu unde se
învață.
Un alt motiv al dezinteresului adolescenților față de școală, este atitudinea
profesorilor. Ei văd în adolescenți niște copii încă infantili, ceea ce înfurie elevii
și deseori îi împinge pe calea manipulărilor.
La o adunare a profesorilor un adolescent a rostit – profesorii sunt mincinoși.
Ei spun că se îngrijorează pentru noi, dar tot ce vor e să arate mai bine datorită
nouă. Ei se deranjează de coportamentul nostru, deoarece el le strică imaginea,
dar de noi lor nu le pasă.
 Manipulările elevilor

Iată cîteva din tehnicile învățate de elevi pentru a manipula profesorii:

1 ciocnirea profesorului cu părinții. Mama mea spune că aceasta e o sarcină

prostească; Eu nu am putut face tema de acasă pentru că am avut oaspeți ieri;
tatăl meu nu crede în asta.
2 neputința. Mie nu îmi reușește, ajutați-mă.
3 boala. Vizita cabinetului medical, mai ales în perioada lucrărilor de control.
4 lingușenia. Sunteți cea mai bună profesoară din cîte eu știu.
5 ciocnirea unui profesor cu altul. Iată la lecțiile d-lui Edward e vesel.
6 punerea responsabilității pe umerii profesorului. Eu aș învăța engleza mai
bine, dacă lecțiile ar fi mai interesante.

Manipulările folosite de profesori

1 Sistema de pîrîtori. Ei învață pe copii să spioneze unul pe altul, cine fumează,
cine vorbește necenzurat sau face șotii.
2 Ținerea elevului ”în suspensie”. Elevilor incovenienți profesorii mereu le
spun cuvintele – nu știu dacă voi reuși să te trec clasa...
3 Umilirea. Copiii greu mereu sunt înjosiți față de colegii lor su chiar întreaga
școală.
4 Pedepsirea cu note. Cu notele se încearcă atît controlul elevului cît și a
părinților acestuia.
5 Comparații neplăcute. Elevului i se amintește ocazional de frații/surorile mai
mari care au fost eminenți.

Educația actualizată
Învățătorilor manipulatori le este cel mai greu să se descurce cu elevii
creativi, a căror performanțe sunt mai mari decît media. Așa elevi au ideii
”dubioase”, ei rezolvă problemele în propriul stil, fac lucrări ce conțin și umor
și libertate de exprimare. Ei nu se conformează ușor și lasă cu adevărat urme
importante după dînșii. Deși sunt nevoiți să își apere dreptul de a fi originali, ei
reușesc cumva.
 Unii profesori se plîng că sunt încărcați și nu au timp și forțe pentru așa elevi și
nici pentru cursuri despre manipulare și actualizare. Eu îmi amintesc de Joane, o
profesoară de 28 de ani care datorită directorului ei și cursurilor de relaționare
interpersonală, a devenit un profesor actualizat.
Am simțit o ușurare mare cînd am înțeles că copiii nu așteaptă de la
mine doar obiectul predat, dar mult mai mult. Eu am ce să le ofer și o
fac cu drag, dar mă temeam că nu voi fi înțeleasă corect de colegi și
părinți. Eu știu bine matematica și o predau bine. înainte credeam că e
tot ce trebuie și ce se poate să ofer. Acum eu educ copiii nu matematica.
Cînd recunosc că ceva nu cunosc observ cum le ofer mult mai mult, decît
dacă le-aș oferi orice răspuns. Mult m-au ajutat și elevii mei. Cînd l-am
întrebat pe Eddy ce l-a făcut în acest an să învețe mai bine ca în
precedentul el a spus – pentru că acum, cînd sunt cu dumneavoastră,
eu mă plac mai mult.

Capitolul 13 Soții și soțiile

Căsătoriile au loc în ceruri, spune biblia. Psihologia însă tot mai mult
consideră că căsătoriile trebuie să se întîmple aici, pe pămînt.
Eu nu mă îndoiesc că și dstră aveți o ideea ce înseamnă căsătoria și acum veți
avea șansa să verificați această idee.
În acest capitol vor fi 18 afirmații și veți putea spune ”da” sau ”nu” la ele, așa
cum alegeți și vă pare corect.
1 Iubirea exclude alte emoții, așa că sau iubești, sau nu iubești, a treia variantă
nu există.
2 Nu e rațional să te comporți copilărește în căsnicie.
3 Iubiții nu pot fi prieteni.
4 Gelozia e periculoasă, o amenințare pentru căsnicie.
5 Căsnicia e devenirea a două persoane una singură.
6 Suprema dovadă de iubire este să pui necesitățile partenerului mai sus de ale
tale.
7 Soția trebuie să înțeleagă că căsătorindu-se devine într-un sens oarecare
proprietatea soțului.
8 Partenerii trebuie să permită unul altuia să se folosească reciproc cînd e
nevoie.
9 Soția trebuie să satisfacă sexual soțul oricînd el vrea asta.
10 Furia e opusul iubirii și ea nu are loc între doi oameni ce se iubesc.
11 Mai bine să nu te superi, dar să critici.
 12 Toate emoțiile trebuie fondate.
13 În timpul certurilor e permisibil să rănim pe celălalt.
14 Dacă partenerii sunt deștepți, într-o căsnicie nu vor apărea conflicte.
15 Oamenii trebuie să își rețină emoțiile și să nu țipe unul la altul.
16 În căsnicie e nevoie să fie evitate lacrimile.
17 Iubiții nu trebuie să se certe. Iubirea rezolvă orice nemulțumire.
18 Dacă îți iubești partenerul, mereu îl vei susține, chiar și în cearta cu copiii.

Căsnicia e o relație apropiată/intimă, iar în fiecare relație apropiată apar emoții

puternice.

Iubirea B și Iubirea D

Abraham Maslow deosebește iubirea belșug și iubirea deficit. Cînd iubim pe

cineva în forma B, atunci îl respectăm, îl admirăm și nu avem cerințe exagerate
față de partener. Drept consecință, sentimentele noastre nu sunt ușor de rănit, iar
pentru că așteptări avem puține, reese că fericirea noastră nu depinde de partener.
Iubind D, noi folosim partenerul pentru a compensa deficitul care-l avem sau
credem că avem.
În iubirea B partenerul e scopul final. În iubirea D partenerul e mijlocul spre
ceva.
Iubind D, noi spunem partenerului cum trebuie să fie, dar nu îi mulțumim
pentru cum este.
Iubitorul B nu încearcă să corecteze pe cel iubit, iar cel D se comportă ca un
sculptor manipulator.

Ura și furia

În cupluri există agresiune și ar fi cazul să vedem sursa ei.

1 Învrăjbirea. E negativă și destructivă. Nu e o emoție, dar o atitudine. Ea se

manifestă prin priviri agresive, tăcere și exprimări sarcastice.
2 Furia. O emoție foarte importantă care poate ajuta la crearea contactului
dintre parteneri. Unde e furie nu e indiferență.
 3 Nemulțumirea, revolta. Sunt emoții care vor să insufle simțul vinovăției. Eu
nu înțeleg de ce cînd ajung acasă mîncarea încă nu e pregătită; dacă m-ai iubi
nu te-ai duce în fiecare weekend fără mine la pescuit.
4 Vinovăția/învinuirea. E paradoxal, dar cu cît aflăm mai mult ce e corect și
greșit, cu atît se pare că facem mai multe greșeli. Vina cuiva poate veni de la
ceea ce el face și de la ceea ce nu face. Vina poate fi reală, dar poate fi și o
nemulțumire de sine însăși. Cel care se străduie să fie mai des corect, e foarte des
nemulțumit că alții pot face ceea ce el nu poate face.
5 Îndurerarea. Poate veni de la aceea că unul dintre parteneri nu se
intersează/nu respectă rudele altuia, uită de un eveniment important, nu susține
ideea altuia ș.a.

E important să știm că relații lipsite de durere există doar în medii artificiale.

Suferința e prezentă în orice relații, pe parcursul lor și la finalizare, cînd cineva
moare.
Suferința poate fi o motivație pentru agresiune și dacă știm aceasta, e mai ușor
să acceptăm atacurile, să le oprim și să fim alături de parteneri așa cum ei au
nevoie la moment.
Soția: cît poate asta continua? Tu îmi dai prea puțini bani pentru
întreținerea casei!
Soțul: îmi pare că în vocea ta e mai multă durere, decît ură.
Soția: da, mi-e dureros că nu pot să mă îmbrac demn.

Din acest exemplu se vede cît de important e să deosebești supărarea de durere.

La fel, în spatele criticii se poate ascunde frica. Iar cea mai periculoasă atitudine
e indiferența. Cît partenerul e înfuriat, critic, supărat sau nemulțumit, relația mai
are șanse, dar dacă el e indiferent asta înseamnă că relația e moartă.

Semnificația conflictelor
Se crede că conflictul e exprimarea emoțiilor negative apărute atunci cînd
necesitățile partenerilor nu sunt împlinite. Din punctul meu de vedere, conflictul
nu trebuie evitat. El poate fi constructiv. El include exprimarea emoțiilor, nu doar
rațiuni logice. În timpul conflictului emoțiile se exprimă de la sine, așa că el
poate servi o situație de dezvoltare pentru parteneri. Partenerii actualizați
respectă părerile reciproce, așa cum oamenii de știință respectă rezultatele
cercetărilor reciproce. Așadar, ar trebui să fim recunoscători conflictelor.
 Luptele între căsătoriți

În cele mai sănătoase căsnicii, conflictele sunt inevitabile. Oamenii vii,

interesați, neindiferenți unul față de altul, mai devreme sau mai tîrziu vor
conflicta, vor negocia, adică vor crește.
Ei chiar au nevoie de ciocniri, de altfel se vor sufoca. Majoritatea cuplurilor se
tem să exprime emoții puternice și cred că trebuie să se comporte rațional și să
convingă partenerul nu cu emoții, ci cu argumente. În realitate, în spatele
nedorinței de a exprima emoțiile stau mai multe frici: cea de a fi rănit, cea de a
răni, cea de a fi părăsit. În timpul conflictelor emoțiile se suprimă, dar după
aceasta ei rămîn iritați și se agață de fleacuri.
Conflictele familiale presupun exprimarea emoțiilor puternice, iar emoțiile
puternice uneori merită să fie acceptate ca normale. Să vedem un exemplu de
conflict manipulativ:
Soția: eu presupun că la sfîrșit de săptămînă pleci din nou?
Soțul: iar eu observ că încă nu am plecat, dar deja mă cicălești.
Soția: poți vedea cu ochiul liber cum familia noastră se destramă.
Soțul: de acord. Nu știu cum am rezistat atîta timp împreună.
Soția: tu niciodată nu ai înțeles cît de singură mă simt, e atît de greu
să stau mereu cu copiii.(ea acum vrea să-i trezească compasiunea)
Soțul: iar tu nu m-ai înțeles niciodată cum e să întreții toată casa și
terfele tale.
Soția: bine. Eu voi merge la lucru. Iar copiii îi vei îngriji tu. Sau vom
găsi pe cineva care să aibă grijă de copilașii noștri.
Soțul: ”ea va merge la lucru”! dar tu nu poți face nimic! Cel puțin
nimic pentru ce se plătește. (el subestimează capacitățile ei).

Actualizatorii, în timpul conflictelor, mai mult conștient decît inconștient

își dau seama de bipolaritatea existentă. Se are în vedere că orice ciocnire
reprezintă o întîlnire a 2 poziții cu adevărat importante pentru fiecare dintre
părți. Actualizatorii își exprimă clar poziția lor și ascultă cu atenția să
înțeleagă poziția celuilalt.

Soțul: la dracul, eu înțeleg că lipsa mea în weekend nu-ți place, dar nu

am de ales.
Soția: de fiecare dată găsești treburi în loc să stai cu mine și copiii.
Eu mă simt atît de singură.
 Soțul: eu înțeleg că ești tristă din cauza că rămîi singură și nu petrec
timpul cu tine.
Soția: eu tot înțeleg că trebuie să lucrezi pentru ca să ne ajungă de
toate.

În acest dialog soțul înțelege și vorbește dinpoziția soției și invers.

Unele concluzii.
Dacă vom crede că emoțiile noastre sunt firești și ne vom convinge că răsplata
pentru exprimarea lor este de fiecare dată un pas spre creșterea noastră, atunci
vom învăța să le manifestăm pe toate, fie că sunt dușmănoase sau pozitive.
Cînd emoțiile negative sunt exprimate, cele pozitive obțin acces în conștiință.
De asta, cînd simțim emoții negative, să percepem aceasta drept o șansă de a
deveni mai apropiat de partener, dezvăluind calitățile personale și pășind peste
frică.

O căsnicie fericită e un atelier al creșterii. Personalitatea noastră crește de la un

conflict la altul cu adversari demni.

Stiluri de luptă destructive

1 scuzări înainte de vreme.
2 refuzul de a lua lupta în serios.
3 fuga, tendința de a evita confrontarea: pleci de acasă, te culci, taci.
4 folosirea cunoștințelor intime despre partener pentru a-l șantaja.
5 pseudoacordul – cînd lași impresia că ești de acord cu partenerul, dar ascunzi
gînduri și emoții.
6 atac indirect. Atac nu direct asupra partenerului, dar asupra a ce îi este
prețios.
7 minciuni. Cînd dă speranțe false, promisiuni pe care nu le va îndepini
vreodată.
8 ”psihoanaliza”. Cînd partenerul manipulator încearcă să explice celuilalt
proveniența emoțiilor.
9 adevărul incomplet.
10 dezechilibrarea. Crearea unor emoții negative cum ar fi panica,
insecuritatea, amenințări.
11 trădarea. Cînd nu încearcă să-și apere partenerul în situații grele sau să îl
susțină cînd cineva îl atacă.
 Stiluri constructive de luptă
1 Pentru ciocniri, persoanele actualizate mai mult prefer ă să aleagă un
timp aparte, cînd nu vor implica persoane terțe. Manipulatorii preferă
să atragă spectatori și să găsească aliați. Alegînd un timp aparte, ei au
răgaz să își audă, analizeze și înțeleagă emoțiile.
2 Fiecare dintre parteneri își exprimă neapărat și emoțiile pozitive.
3 Ei exprimă emoțiile negative, toate.
4 Fiecare se asigură că a înțeles ce spune celălalt.
5 Discuția nu sare de la o temă la alta, cel puțin nu pînă se încheie o temă.
6 Partenerii nu se tem să arate vulnerabilitatea lor precum și ce e important
pentru ei.
7 Se decide cum fiecare poate fi de folos celuilalt.
8 Nici o mascaradă. Fiecare spune ce gîndește și exprimă ce simte.
9 Se pot decide zile fără ceartă, cînd ei se bucură de pace și de un sex bun.
10 Se pregătesc de următoare ciocnire, pentru că ele oricum vor veni, iar fiind
prevăzute, sunt mai puțin agresive.

E clar că fiecare partener e individual. Fiecare are istoria sa, așteptările sale,
stereotipuri proprii, mod de a manifesta emoțiile, mod de a reacționa la
manifestarea emoțiilor altuia. Din acest motiv fiecare are nevoie de un timp
individual pentru a învăța arta conflictului și a o practica.

Apropo, răspunsul la toate cele 18 întrebări de la începutul capitolului, este NU.

 Capitolul 14 Venitul sau personalitatea?

Scriind exemple pentru această carte, am observat că în ele sunt prezenți

oameni din domeniul de afaceri care avînd succes în mediul financiar, au
probleme interpersonale de manipulare cu partenerii, copiii, prietenii. M-am
întrebat, oare școlile de afaceri nu educă manipulatori? Și consider că răspunsul
este DA, or personalitatea nu mai e personalitate, dar mașină de făcut bani...

În realitate, e greu să vezi în fiecare personalitatea, căci unele afaceri au 1500

de angajați și încă mai mulți clienți.

Chiar și mie, în calitate de psihoterapeut, îmi vine greu să tratez clienții drept
personalități, atunci cînd vine finalul sesiunii și e nevoie să fiu plătit de ei pentru
serviciile mele.
Vreau să zic că conflictul interior al oamenilor de afaceri nu îmi e străin și
probabil nu le e străin în general psihologilor și terapeuților.
Și nu e doar plata pentru sesiuni, dar e și cabinetul, impozite, secretarul meu
care tapează aceste cuvinte și multe altele. În mine există inevitabil terapeutul cu
omul de afaceri.
Unii clienți încearcă să-mi insufle că datoria mea e să le acord toată atenția și
să fac bine pentru ei și de asta sunt îndatorat să mă întîlnesc cu ei chiar și cînd nu
mai au bani. Aceasta e o manipulare din partea lor.

Clienții diverselor afaceri tot cer maximul, amenințînd că pleacă la concurenți.

Dar și busines-manii știu a manipula elegant atunci cînd oferă cartele de reduceri.
Noi credem că datorită cartelei economisim bani, dar de fapt prețul produsului
deja era suficient de mare încît din el să se reducă un pic și tot în acel preț a intrat
și costul acelei cartele de reducere.

În vînzări dilema personalitate-venit e și mai profundă. Abraham Maslow

propune oamenilor de afaceri să încerce să vadă în cumpărători ființe raționale,
care preferă produse și servicii calitative și le pot deosebi de cele necalitative,
care înțeleg că ceea ce se oferă ”din contul companiei” este de fapt inclus în
costul produselor și de asta, așa clienți merită sinceritate totală și chiar pot fi
orientați spre concurenți pentru a obține produsul căutat.
Înțeleg că pentru mulți vînzători recomandările lui Maslow sună ca o utopie,
totuși multe afaceri prosperă avînd exact o așa atitudine, căci e puțin probabil ca
cuiva să-i placă să fie tratat ca un nepriceput sau chiar prost. Noi doar înțelegem
că nu e nici o legătură dintre fumat și bărbăție sau fumat și sexualitate sporită.
 Cei care ne vînd asigurări vor să ne temem sau să ne simțim vinoveți că nu
asigurăm în nici un fel viitorul copiilor.
Cei care ne vînd săpun, vor să credem că de la noi chiar vin mirosuri urîte.

Clienții mei și prietenii mă întreabă deseori cum să reușească în afaceri fără

manipulări. Sincer, nu pot să dau un răspuns convingător. Eu presupun că această
întrebare atinge miezul sistemului nostru capitalist. Putem noi oare să continuăm
să facem afacerim, păstrînd totodată valoarea omenească care declarăm că o
respectăm?
”Patrioții adevărați își iubesc țara așa cum este, dar doresc să o vadă și mai
bună.” Cred că la moment, eu aș spune la fel și despre sectorul afacerilor. Chiar
și businesmanii se gîndesc la aceste efecte ale afacerilor lor. Ei simt contradicția
care pe de o parte ne cere să fim competitivi și să cîștigăm bani înlăturînd
concurenții, iar pe de alta, așa cum îndeamnă religia, să fim ca frații și să trăim
frățește.

Așadar, eu nu am ajuns la un răspuns satisfăcător în alegerea personalității sau

venitului. Telefonul însă continuă oricum să îmi sune și noi clienți din mediul de
afaceri îmi cer consultații.
Mai avem de căutat soluții cu seriozitate și sper că generațiile ce vin să le
găsească.
 Partea a IV-a Procesul de actualizare

Capitolul 15 Terapia actualizării

Bine, dacă eu sunt manipulator, cum să devin actualizator? Cum eu pot să
transform soțul-manipulator sau soția manipulatoare, fiul sau fiica, șeful, rudele?
Eu sper că multora le va fi suficient folos să citească această carte. Cei care au
suferit și experimentat suficiente manipulări, le propun descrierea terapiei care se
aplică în aceste cazuri.
Terapia e unicul proces gradual în care are loc transformarea
manipulatorului în actualizator. Mă refer atît la terapia individuală, cît
și cea de grup.
Am observat că lucrul în grup e foarte eficient pentru părinți. Ei vin o dată în
săptămînă, discută, joacă roluri, fac teste, împart experiențe, ascultă lecții. La
fiecare întîlnire ei învață cum să prevină dezvoltarea problemelor emoționale la
copiii lor, cît și cum să devină părinți mai eficienți în ansamblu.

O altă metodă promițătoare este ”marafonul terapeutic” cînd 12 oameni se

întîlnesc pentru discuții de 12-16 ore. Izolarea cu excepția mersului la viceu nu e
permisă. Participanții mănîncă în aceeași cameră. Fiind atîta timp împreună, ei
încep să fie ei înșiși. Chiar de la bun început ei se înțeleg să fie absolut sinceri, să
exprime sincer ce simt și gîndesc, cît de banale sau stranii nu ar fi. Eu recomand
așa experiență oricui cine vrea să se cunoască.

Pentru oameni diferiți se recomandă o terapie diferită. Finalul terapiei vine

atunci cînd omul se simte funcțional în mediul său de trai.
E bine de menționat că nu fiecare are nevoie de o terapie. Uneori omul are
nevoie doar de o atitudine prietenoasă, grijulie și atentă. De fapt, în viață avem
multe situații și condiții terapeutice, fie prietenia, fie lecțiile unui învățător bun,
crizele și conflictele.

În continuare voi enumera 9 părți componente ale procesului de terapie. Ele

toate au efect bun asupra dezvoltării actualizării.

1. Grija. Aici se are în vedere atenția și interesul sincer cu scopul de a ajuta

clientul cu ceea ce el cere și cu ceea ce el nu știe încă că are nevoie să fie
ajutat. Grija e principalul instrument contra manipulărilor.
2. Întărirea convingerilor intuitive. Clienta: eu îmi iubesc soțul. Terapeutul:
ați putea repeta asta? Clienta: eu îmi iubesc soțul. Terapeutul: o, de data
 aceasta în spatele cuvintelor aud și sens. Clientul: eu încep să înțeleg că
soția mă folosește. Terapeutul: azi chiar înțelegeți totul mai bine.
3. Ciocnirea. Cu scopul de a ajuta exprimarea clientului, chiar dacă știe că va
crea o ciocnire, terapeutul își exprimă deschis emoțiile. Ciocnirea e
sinonimul contactului și el înlocuiește controlul, principala armă a
manipulatorului.
Clientul: (vorbește fără oprire). T: opriți-vă și lăsați-mă să spun. C: (vorbește
încordat cu intonație supărată) T: încetați să vă smiorcăiți! C: cred că mama
mea era foarte sentimentală. T: iar eu cred că mama d-stră s-a comportat ca o
cățea! C: sper că nu o să mă ofensați azi? T: dstră faceți azi cu mine ceea ce
faceți cu cei de acasă, vreți să mă cuceriți cu bunătate.
4. Simțirea. Terapeutul asigură securitatea psihologică în care el să își poată
exprima liber emoțiile fără a se teme că va distruge relații sau va crea impresii
rele. Terapeutul: (îi oferă clientului o cutie de șervețele dîndu-i de înțeles că e ok
să înceapă a plînge) C: azi nimic nu merge cum trebuie! T: azi sunteți
supărat(arătînd că înțelege și acceptă emoțiile clientului) C: ascultați, ea chiar
m-a adus la limite. T: v-ați întristat cînd ați auzit cuvinte ei... C: (stă tăcut, cu
ochii umezi) T: e așa de greu de vorbit despre asta...

5. Analiza interpersonală. Terapeutul analizează jocurile manipulatorii din

relația sa cu clientul, căci ele îl direcționează spre teme importante pentru client,
dar care acesta le evită. C: (e tăcut) T: așteptați ca eu să spun ceva? C: (pornește
vorba despre apelul din noaptea trecută) T: m-ați sunat la 3 de noapte pentru ca
să vă răzbunați că l-am susținut pe soțul d-stră? C: nu meritați banii care eu îi
plătesc. De ce nu îmi spuneți ce să fac T: încercați să îmi spuneți ce eu trebuie să
fac așa cum faceți cu copiii dstră...

6. Analiza modelelor cognitive. Se pare că toți noi adunăm ideile vieții după
principiul ”meselor cu autodeservire”. Adică luăm de aici o idee, de colo alta și
nici nu le verificăm, dar nici piedici nu ne pune nimeni. În consecință încercăm
să creem un tablou complet al lumii, dar desigur eșuăm. Terapeutul analizează
modelele construite de clienți și îi încurajează să-l corecteze și îmbogățească. C:
în trecut eu niciodată nu mă lăsam criticată și nu lăsam oamenii să știe ce
simt.T: eu cred că acum nu vă temeți de critică, dar o acceptați cu interes; C:
doamne, eu nu mi-am dat seama cît e de bine să trăiești aici și acum, în loc să îți
plănuiești mereu viitorul! T: o, văd că ați înțeles cît de important e să trăiești în
prezent; C: acum am înțeles cît de important este să anunț ce așteptări am de la
alte persoane. T: îmi place că începeți să aveți grijă de dstră; C: în realitate nu e
atît de rău să spui ce gîndești atunci cînd ești supărat. T: eu consider că e super
să poți fi pozitiv-agresiv; C: acum eu văd cît de minunat e să fii lîngă oamenii
dragi. T: dstră emanați o căldură care o simt chiar și eu.

7. Întărirea. Terapeutul întărește comportamentul care favorizează creșterea

clientului și adaptarea lui socială și totodată e opus autodistrugerii. Iată un
exemplu de întărire... C: (vorbește despre mulți oameni). T: (cînd clientul
vorbește despre mama sa, își face însemnări pentru a-l îndemna pe client să
acorde aceeași atenție mare cuvintelor sale cît acordă terapeutul) Alt exemplu.
C: e întîia oară cînd eu nu mi-am pierdut autocontrolul. T: nu-i așa că ați primit
o satisfacție de la asta? Altul. C: (vorbește despre lucruri nesemnificative,
evitînd temele importante) T: (păstrează tăcerea descurajînd clientul să mai evite
semnificativul).

8. Autoexpunerea. Terapeutul își dezvăluie unele istorii și unele metode

proprii de blocaj, încurajînd clientul să facă același lucru. C: v-a fost vreodată
atît de frică? T: odată m-am speriat groaznic; C: nu ați simțit niciodată asta
pentru că sunteți psiholog. T: terapeuții tot sunt oameni. Aceste emoții nu-mi
sunt străine; C: eu cred că nu sunt frumoasă. T: cînd eram adolescent tot așa
credeam; C: pun pariu că nu vă simțiți singur niciodată. T: uneori mă simt.

9. Trăirea repetată. Cînd repeți o experiență negativă povestind-o, îi scazi

impactul emoțional care-l are asupra ta. Iar dacă istoria e pozitivă, emoțiile
pozitive devin mai puternice.

Terapia de grup

Terapia de grup poate transforma un manipulator într-un actualizator. E în plus

să spun că aceasta e la fel de minuțioasă ca și o opertație la creier. Rezultatele ei
nu aduc folos doar participanților, dar și terapeutului, fiincă actualizarea e mereu
o provocare. Să privim un exemplu mai îndeaproape.

Întîlnirea s-a început la ora 7 seara într-o odaie spațioasă. De data aceasta au
venit 8 persoane, 4 bărbați și 4 femei. Noi mereu ne străduim să avem un număr
egal de peroane de gen diferit. Între ei un inginer, un doctor, un vînzător de
mobilă, un profesor școlar, o soră medicală, o casnică, o învățătoare și o secretară
tinerică. Ultima era cea mai tînără, avînd vreo 20 de ani, iar cei mai în vîrstă erau
inginerul și doctorul, cîte 50 de ani. Fiecare dintre ei reprezintă graduri diferite de
manipulare sau actualizare.
Fiecare au probleme personale și interpersonale. Sora medicală de exemplu,
pierde soțul și nu poate înțelege de ce el nu vede în ea o femeie. E bine de
accentuat că ea e îmbracată în haine masculine și arată bărbătos. Casnica de lîngă
dînsa suferă de plictiseală. Copiii ei au crescut și acum ea nu știe, să divorțeze
sau să înceapă să meargă la lucru sau ambele. Profesoara ar dori să se mărite, dar
nu poate găsi candidatul potrivit. Secretara drăguță se îngrijorează de încercările
șefului de a o cuceri(foștii ei șefi tot au făcut asta) și se întreabă – de ce asta se
întîmplă mereu cu mine?
Bărbații au alte probleme, dar nu foarte diferite. Doctorul are probleme cu
soția, vînzătorul destul de drăguț a divorțat deja de 2 ori și se pare că se îndreaptă
spre al 3-lea divorț. Inginerul, deși e priceput în meseria sa, nu poate găsi limbă
comună cu oamenii, mai ales cu echipa de femei de la locul lui de muncă.
Învățătorul dorește grozav să ajungă director, dar nu îi reușește nici într-un fel.
Prima treime a sesiunii de 3 ore voi lucra în pereche cu colega mea terapeut.
Ea are 38 de ani, e atrăgătoare și îmbrăcată cu gust, e căsătoriă, cu copiii și
lucrează asupra propriei actualizări. În grup participă și clienți de-ai mei și de-ai
ei, dar fiecare dintre noi vom lucra cu oricare sau cu toți reeșind din reacțiile
noastre spontane.
Eu încep. Așadar, la ce vă gîndiți astăzi?
Doctorul răspunde primul. E o persoană impunătoare și cu vîrsta se observă că
adună kg în plus. Eu observ că ochii lui devin mai umezi cînd se adresează
vînzătorului de mobilă – data trecută eu m-am întristat cu adevărat cînd ați spus
că permit soției mele să mă jignească.
Desigur, o așa afirmație este actualizantă – să te arăți vulnerabil în fața unui
grup de oameni.
Inginerul, auzind asta, își mușcă o buză și se agită pe scaun. Începe să miște un
picior. E un bărbat care nu are trecere la femei, dar oricum joacă rolul unui
savant excelent. Problema lui e că el se teme de propriile emoții. Auzind o
afirmație actualizantă, el simte un disconfort. Criza sa psihologică se citește pe
fața-i. El sau trebuie să-l critice pe doctor sau să înțeleagă cum spusele doctorului
i-au atins valorile.
Cui vreți să-i dați un picior? Îl întreb pe neașteptate pe inginer. Vreau să-i dau
una lui Ted, zice el uitîndu-se la doctor. Femeile mereu vor va bărbații să se
simtă vinoveți și cel mai rău ce puteți face este să le dați șansa să vă atingă. Iar
întreb – ce-i rău să permiți oamenilor să te atingă verbal?
Discutăm asta în următoarele 30 minute. Inginerul fiindcă a avut dificultăți de
relaționare cu mama sa, cu soția și în genere simte iritare cînd vine vorba de
femei, se teme să se expună, chiar după 30 minute, chiar dacă alții se expun
scoțînd emoții care-i arată vulnerabili, slabi, greșiți...El ar trebui să înțeleagă că
oamenii nu se strică, noi ne topim, lăsînd lacrimile să curgă în terapie, așa cum
sîngele curge în chirurgie. Da, e dureros, dar aceasta e calea de a evita durere din
viitor. Dictatorii, huliganii și judecătorii se luptă cu lacrimile cu ajutorul
încrîncenării și de asta au des accese neașteptate de furie.
Lacrimile, spune inginerul, sunt pentru femei și copii, nu pentru bărbați. În vocea
lui se aude furie. Mai spuneți asta odată – insist eu. Lacrimile nu-s pentru
bărbați. Eu – mai tare! El – LACRIMILE...NU-S PENTRU BĂRBAȚI.
Tremură. Văd că tremurați, tremurați mai tare! El încearcă, bărbia îi tremură, din
ochii lui curg lacrimi. Femeile chiar vă jignesc – îi spune el doctorului – pe mine
tot m-au jignit toată viața.
Scena s-a sfîrșit. Criza a avut loc. Clientul trăiește ceea de ce s-a ferit atît de
mult.
Ca să ajungă la această etapă, clientul a frecventat grupul terapeutic jumătate
de an și mai are în față în 6 luni. Dacă nu se va speria și nu va înceta terapia,
poate dezvolta relații de încredere în acest grup și poate învăța să manifeste
îndurerarea sa în mod firesc. Treptat, el va scade din ceea ce consideră ”bărbăția
sa” și va exprima mai des emoțiile ce le considera tipice doar femeilor și copiilor.
El poate deveni actualizator, iar economia țării poate avea și un om sensibil.

Funcția terapeutului este să accepte manipulatorul ca personalitate, dar totodată

să îl frustreze acolo unde el încă manipulează și refuză să trăiască emoțiile ce
însoțesc conflictul și creșterea. Terapeutul observă agitația clienților în legătură
cu sectoarele ”fiebinți” în care ei au nevoie de dezvoltare.

Deși în timpul sesiunilor noi discutăm cu unul sau doi clienți, oricum toți sunt
implicați prin identificarea cu experiențele altora.
Conflictul în terapie are un alt sens, unul pozitiv, decît înțeles în viața de zi cu
zi.
Actualizatorul apreciază critica și salută conflictele știind că la finalul lui îl
așteaptă o satisfacție de la creșterea persoanală, dar și de la aceea că va învăța
ceva de la ceilalți.
Salutînd critica, lui însă nu îi trebuiesc complimente pentru a fi fericit, or știe
că majoritatea complimentelor sunt lingușeală. Dar totuși acceptă total
complimentele profund gîndite și făcute de persoane apropiate.
 Ceea ce e valabil la nivel personal, e valabil și pentru terapia de grup, în care
participanții observă unii la alții laturi nedezvoltate care necesită atenție.

Procesul terapiei actualizante

1 Descrierea manipulării. Discutînd cu clientul, terapeutul observă manipulări
ce se repetă și astfel determină tipul de manipulator(cîrpă, huligan...). În
continuare el descrie clientului ceea ce crede a fi manipulări și încearcă să afle de
ce clientul le folosește și ce foloase crede că obține. Folosul se analizează pe
termen scurt, dar și pe termen lung. De obicei e destul de ușor de arătat că pe
termen lung manipulările nu aduc nicicui vreun folos.

2 Restabilirea echilibrului interior. Cînd formele de manipulări sunt scoase la

iveală, terapeutul roagă clientul să le demonstreze conștient. Atunci se înțelege
cruditatea lor. La fel noi putem ruga Cîrpa să se comporte asemeni Dictatorului și
prin această metodă scoatem la iveală din nou manipularea și opusul ei, în
continuare clientul fiind apt să găsească un mijloc între cele două.
3 Integrarea. Pentru a integra calitățile de actualizator, încurajăm clientul să
manifeste mai întîi calitățile opuse manipulărilor sale, adică acelea pe care el le
evita atît de mult timp(băiatul bun trebuie să acuze, lipiciosul să calculeze...).
După aceasta, clientul devine apt să aleagă conștient reacția sa, fără a manifesta
automat reacția manipulativă, care el credea că îi dă avantaj sau îl protejează.

Capitolul 16 De la manipulare la actualizare

Am decis să închei cartea cu istoriile ce le spun cîțiva oameni despre
experiența lor de actualizare.
Sunt oameni reali, care și-au conștientizat manipularea și au pornit pe drumul
actualizării. Unii au în spate 2 luni de terapie, alții 2 ani.

Exemplul 1. Inginerul, 43 ani

Eu sunt manipulator
Cu 2 luni în urmă nici nu bănuiam asta. Eram cel mai sincer, deschis și non-
manipulator om pe care-l cunoșteam. Dar de fapt eu nu conștientizam cu îmi
trăiesc viața. Orbirea mă făcea să mă mișt pe pipăite provocînd durere mie și
altora.
 Am venit la terapeut cu 2 probleme mari: 1 nu mai putea face față presiunilor
de la muncă, din vînzări și 2 relația cu soția ea era tot mai rea, iar înafara acestei
relații nu prea aveam altele. Eram speriat și simțeam că nu mă îndrept defel
încotro m-aș simți mai bine.
În timpul terapiei am înțeles aproape imediat că în viață foarte rar am fost
sincer cu mine însăși. Manifestam doar emoțiile sigure, spuneam doar gînduri
pozitive și ascundeam mereu ceea ce putea crea conflicte. Eu evitam certurile cu
ajutorul tăcerii și nesiguranței. Tăcerea era unealta mea atît de apărare, cît și de
atac. Soția mea este un luptător activ și o certăreață, iar eu sunt un manipulator
pasiv. De asta eu în mod ”firesc”(și cu succes) m-am luptat cu ea ani mulți. De
obicei, ea mă lăsa în pace. M-am scufundat de tot în rolul cîrpei.
Eu am fost, cum am înțeles, un manipulator pasiv, obținînd de la oameni ce
voiam prin trucuri fricoase și slăbiciuni jucate.
Să conștientizez aceste forme de manipulări nu a fost ușor. M-am luminat abia
la a treia sesiune de terapie. Am fost atacat, expus altora și despuiat în întregime.
Tot ce ascundeam a apărut la suprafață. A fost seara cea mai groaznică din viața
mea.
Dar tot în acea seară m-am luminat și m-a cuprins o nouă înțelegere despre
mine. (ce dureros a fost!). Mi-a trebuit o săptămînă să îmi revin și toată
săptămîna am tot blestemat terapetul pentru ce a făcut cu mine. Apoi viața nouă a
început a înflori în mine. Învingînd frica, am început să experimentez acasă și la
lucru noile mele calități.
Odată, în timpul certei cu soția i-am spus totul ce aveam adunat timp de mulți
ani. Știam că e periculos, dar mă simțeam bine și eram sigur că e corect să-i spun
totul. Cînd am terminat ea mi-a spus oare crezi că eu nu înțelegeam asta tot
timpul? Tăcerea ta, indiciile tale, faptele tale, toate vorbeau despre asta.
Era șocat. Sinceritatea nu m-a distrus nici pe mine, nici pe ea. De fapt, am
devenit mai apropiați decît eram vreodată. Din acel moment relația noastră a
început să se dezvolte. Era pentru întîia oară cînd mi-am învins frica de a fi eu
însumi și rezultatul a fost pe măsură!
Am încercat să fac aceeași la lucru. La început a fost strașnic, căci credeam că
voi pierde bani. Totuși am îndrăznit! La început i-am explicat șefului că în urma
schimbărilor organizaționale recente sunt supraîncărcat și nu mai am posibilitatea
să îmi fac munca în măsura în care vreu și se așteaptă. Peste 2 săptămîni totul s-a
schimbat spre bine. La fel am început a spune ”nu” oamenilor care cereau să fac
ceea ce era responsabilitatea lor, nu a mea. Am pus pe masa mea un cuțit mare,
ca simbol că tai tot ce era în plus.
Foarte repete situația la muncă s-a schimbat radical. Acum nu mă forțez și nici
supraîncarc. Am timp să plănuiesc și chiar să iau decizii creative. Acum înțeleg
că singur eram vinovat de poverile mari. Eu am fost cauza problemelor proprii
din motiv că nu mă respectam destul.
Alte recompense care au venit asupra mea au fost relații mai bune cu colegii și
cumpărătorii și chiar vînzări mai multe.
Cred că cel mai mult m-a ajutat pregătirea mea de a risca ușurată de saturația
de la starea în care trăiam.

Acum mă încurajez să risc din nou și din nou și cel mai bun motivator e
succesul meu inițial.
Oamenii din viața mea brusc au devenit adevărați.
Încă sunt începător, am multe de aflat despre mine și viață. Sunt încă un
manipulator, dar risc mai des și știu că sunt pe drumul corect, iar la trecut nu mă
mai întorc.

Exemplul 2. Casnica, 25 ani

Eu sunt manipulator.
Încă de mică am înțeles că pentru a evita furia și dezacordul altora, e suficient
să mă prefac slabă și pasivă. Din nefericire, astfel am creat barieră între mine
familie, prieteni și soț. Izolîndu-mă de ei, am rămas singură și am devenit
depresivă.
Pentru a compensa lipsa comunicării și goliciunii interioare, am început să
mănînc mult.
Adunînd kilograme, deveneam tot mai nefericită. Scăpam totul din
mîini și nu aveam nici o dorință să scriu.
Cînd am început să practic terapia, am simțit că găsesc cheia
depresiei mele.
De 5 ani în urmă, de cînd m-am măritat și am plecat să trăiesc cu soțul, mă tot
urmărea dorința de a-mi vizita părinții. Am avut nevoie de 2 luni de terapie ca să
înțeleg că mi-am pierdut familia. Mereu îmi revenea în minte spusele care ziceau
cît de fericit e omul cînd are o familie unită. Și deși eram de acord cu asta,
înăuntru simțeam o panică pentru că nu eram parte a unei așa familii. Uniți erau
fratele, mama și tatăl.
Cînd într-un final mi-a acceptat frica și amarul, am reușit să merg la părinți și
să le spun despre suferințele, nefericirea mea și simțul nimiciniciei. Pentru întîia
oară am simțit iubirea și grija lor. În acel moment bariera dintre noi a căzut și nu
a mai apărut vreodată.
 Această barieră dispărea tot mai mult pe măsură ce deveneam un om tot mai
mult simțitor. M-am acceptat cum sunt și am început să devin tot mai mult așa
cum îmi doream. Mi-a dispărut obsesia să-mi văd părinții și să mănînc.
Relația cu soțul tot am început să o îmbunătățesc. Acum înțeleg că nu doar
jucam rolul Cîrpei și Lipitoare, dar proiectam soțului rolul de Dictator și
Judecător. El era ”băiatul rău” care nu mă aprecia, așa ”mică și săracă”. Apoi am
înțeles că nu îi permiteam să îmi devină apropiat, de frică să nu devin controlată.
Asta îmi permitea să fiu în siguranță, chiar dacă nefericită.

Știu că pedepseam soțul adunînd kilograme. Era unica cale de a-l controla.
Acum, că am devenit mai sinceră, îmi exprim deschis nemulțumirile și furia. Pas
cu pas am devenit capabilă să fiu emoțiile mele și să savurez viața.
Eu simt că descopăr și dezvolt laturile mele puternice și slabe. Soțul meu nu
mai este cel care controlează, iar eu cea controlată. Am transformat slăbiciunea
mea în simțire și recunoștință. Eu devin actualizator, dar am observat că cu cît
mai mult mă strădui să devin astfel, cu atît mai mult mă simt mai puțin a fi eu
însumi.
Cel puțin învăț și îmi accept procesul.

Exemplul 3. Doctorul, 43 ani

Eu sunt manipulator.
Țin minte cum mama spunea că de mic arătam așa liniștit și neputincios, încît
trebuia să pună o bucată de tifon la nasul meu pentru ca să se asigure că respir.
De copil am mers la școala de misioneri unde am fost învățat să fiu ”bun”. În
același timp mi-au spus că tata stă cu Dumnezeu în ceruri și mă urmărește. Nu
îndrăzneam să fiu ”rău”, deși m-am pomenit în acest rol cînd mi-am supărat
mama. Într-un final am devenit manipulatorul ”băiatul cel bun”.
Mergînd la colegiul preferat de mama, mi-a fost foarte greu. Doar datorită unui
efort titanic am reușit să reușesc în primele semestre. ”Băiatul bun” a devenit
”studentul bun”.
După absolvirea medicinei, am conștientizat cît de grea și responsabilă e
munca de doctor. Oamenii mureau, în pofida eforturilor mele. Doar planurile de
viitor îmi permiteau să evadez de emoțiile, dezamăgirile și simțul vinovăției din
prezent. Fiindu-mi frică de greutăți, am început să activez în echipă cu alți doi
doctori mai experimentați. Ei mi-au înlocuit mama.
 Mai tîrziu, în timpul războiului din Coreea, mi-am dat seama din nou cît de
neîncrezut și rușinos sunt. Totuși operațiile chirurgicale cu care salvam soldații,
mi-au permis să mă reabilitez. Tot atunci m-am căsători cu o fată în prezența
căreia simțeam că nu trebuie să mă prefac altcineva.
Dar nu a durat mult. După Coreea, am trăit un timp bine, dar mai apoi soția s-a
retras în sine avînd probleme în propria ei familie și eu nu am știut ce să fac. Ne-
am despărțit.
A trecut un timp și am decis să particip la un training de sensibilizare, întru a-
mi înțelege ai bine pacienții. Acolo însă am descoperit că miezul problemelor
mele erau în mine. De atunci înaintez încet pe drumul lung al terapiei. Grupul în
care eram de cîteva luni, mă călărea ca pe un ”băiat bun” care nu spune ”nu”.
Aceasta m-a enervat și m-a trezit într-un final.
Datorită grupului am înțeles manipulările mele și posibilitățile. Am înțeles că
încercam să manipulez și terapeutul pentru ca el ”să mă corecteze”.
Eu des mă regăsesc în pacienții mei care se încredințează în mine în totalitate
și nu vor să ieie responsabilitate față de propria sănătate. Îmi e neplăcut să văd
cum manipulez. Încă nu pot deschis și spontan să mă cert cu soția sau să vorbesc
deschis despre ce simt. Pot să umblu cîteva zile mahmur și iritat. Dar totodată mă
simt tot mai mult actualizat pentru că recunosc aceste jocuri. Acum, în căutarea
încrederii de sine, mă bazez tot mai puțin pe statutul meu de medic, dar mai mult
pe personalitatea proprie.

Exemplul 4. Studenta, 26 ani

Eu sunt manipulator.
Uneori sunt manipulator jucînd rolul unei fetițe mici. Știu că nimeni nu va
îndrăzni să rănească un copil micuț și încerc să mă apăr cu asta, ferindu-mă de
oameni, pericolele și riscurile vieții.
Alteori mă protejam prefăcîndu-mă derutată și că nu înțeleg ce se întîmplă. Ce
poți face omului care nu știe ce se întîmplă?
Am ales aceste strategii probabil pentru că m-am dezvoltat mai mult pe plan
intelectual, decît emoțional. Eu eram Calculator. Calculînd, țineam oamenii la
distanță, dar și viața, emoțiile intime, prietenia adevărată. A fi Calculator era atît
de eficient încît și în grupul de terapie alții se țineau ”la distanță” de mine și se
temeau să mă atace. Cînd ei totuși se apropiau prea mult, eu părăseam grupul.
Pentru ca să nu mă facă să plec, ei mă lăsau în pace sau mă atacau cu jumătate de
forță. Chiar și terapeutului îi găseam despre ce să vorbească numai să fie ocupat
de altceva, nu de mine și totodată îi ceream să spună cum eu să mă comport și ce
să decid.
Acum știu mai mult ce fac și ce gîndesc. Renunț la rolul de copil, dau întrebări
și mă deschid sincer în fața altora, chiar dacă nu voi crea o impresie bună. Încep
să înțeleg că a ști totul și a avea mereu dreptate nu mă apropie de oameni. E greu,
dar îmi accept greșelile și permit ca alții să le discute și mai știu că lor nu le e tot
una de mine. Accept că nu sunt ideală. Mă percep mai real. Accept fricile mele și
la metodele de a le depăși sănătos.
Eu dau întrebări oamenilor ca să aflu ce cred ei despre mine și le spun ce cred
despre ei, fără frică de a răni. Spun ce gîndesc și simt fără a mă ascunde în
spatele propozițiilor plăcute, iar asta nu strică relațiile, dar le întărește.
Știu că încă nu trăiesc o viață completă, dar privind înapoi, mă încurajez să
merg înainte.

Exemplul 5. Preotul, 36 ani

Eu sunt manipulator.
Ca să recunosc aceasta, am avut nevoie de toată sincertitatea mea. De obicei
spovedania e treaba creștinului care vizitează biserica, nu a preotului. Dar eu am
dat jos nimbul sfințeniei și recunosc slăbiciunile, îndoielile, ideile eronate,
greșelile morale.
Eu sunt doar o ființă omenească. Relațiile mele cu alți oameni conțin deseori
minciuni, inconștiență, control și cinism. Asta nu se întîmplă intenționat sau
conform unui plan. De obicei, eu manipulez inconștient și manipulările sunt
firești pentru mine.
Într-untimp eu chiar mă consideram ”ideal”. Credeam că am depășit
stereotipurile bisericii pentru că mă îmbrăcam nu ca toți preoții, conduceam nu
așa mașini cum conduc preoții, nu dădeam întîlnire la așa femei cum dau întîlnire
preoții și nu m-am căsătorit cu o soție asemănătoare cu cea a preoților(știți cum
arată o preotească tipică...). Ca urmare, alți preoți și mulți creștini se adresau la
mine. Dar de principalul stereotip nu m-am eliberat, de cel al judecătorului și
idealului moral.
Îmi reușea bine să îmi fac munca. Cel puțin așa credeam eu. Și cei din susul
scării ierarhice ai bisericii erau mulțumiți de mine, dar și creștinii. Dar în acest
”succes” eu mă pierdeam pe mine. Abiea în ultimii doi-trei ani am înțeles că
singurătatea, îngrijorarea, golul și disperarea ce o văd în alții sunt proiecția a ceea
ce simțeam eu însumi. Cu cît îmi dădeam mai mult seama de aceasta, cu atît
sufeream mai mult, dar fiindcă cei din jur continuau să vadă în mine un model al
moralității și fericirii, conștientizarea venea greu.
Eram de fapt foarte dependent de alții.
Relația mea cu soția era (și într-o măsură mică mai este și acum)
manipulatorie. Ea mă privește ca pe un Dictator Măreț, nu ca pe o plastilină, așa
cum ar fi adevărat, iar eu întrețineam iluzia aceasta. Față de soție mai făceam
încă două mari greșeli. Întîi de toate nu o lăsam să fie ea însăși și să practice
anumite activități care le prefera, iar în al doilea rînd nu îi recunoșteam fricile și
slăbiciunile mele. Proiectînd asupra ei neputința mea, jucam rolul de Apărător și
astfel o controlam. Deși ea era capabilă să fie sensibilă și să simtă empatic, sunt
sigur că i-am tocit sensibilitatea. Pentru a mă mulțumi eu știu că ea se prefăcea a
fi așa cum nu este și nu poate fi.

Biserica a devenit pentru mine loc de evadare. Eu mă țineam de standardele

morale, simțind în adîncuri groază de la recunoașterea fricilor mele. ”Dumnezeu”
a devenit profesia mea. Evadam în această profesie de familie, lumea reală și eu
însumi.
Am fost născut într-o familie săracă și needucată, de unde am venit cu ambiții
mari. Pe de altă parte simțeam cu adevărat dorința de a predica și a sluji
oamenilor. Ambițiile deseori au cauzat un simț al vinovăției care clocotea în
mine.

După terapie, încep treptat să accept că în mine este mîndrie, dar și umilitate.
Eu sunt egoist, dar și altruist. Sunt insistent și dependent. Eu iubesc și urăsc.
Admir și disprețuiesc. Sunt slab și puternic.
Cîtă satisfacție de la viață am pierdut din cauza că fiecare succes îl asociam cu
ambiția de a urca pe scara profesională...

Dar acum joaca pe nume viață a devenit cea mai importantă. Am mai multă
încredere în mine, înțeleg ce simt și am curaj să mă exprim. Mă bucur de la
comunicarea cu alții și chiar dacă mai am tendința să îi ”corectez” și ghidez pe
toți, refac prioritățile și aleg mai întîi să fiu soț, tată, om și apoi preot.

Acum mă inspiră tot mai mult cuvintele lui Martin Buber - în viața de apoi, nu
voi fi întrebat de ce nu am fost Budha, voi fi întrebat – de ce nu am fost Martin
Buber.

Eu însumi. Devenind personalitate

Mă gîndesc că înaintarea în carieră m-a împiedicat să fiu un om mai de succes.
Dacă nu aș fi fost ocupat cu practica psihologică și scrierea de articole, aș fi putut
fi un tată mai bun pentru copiii mei, atunci cînd ei aveau nevoie de asta. Acum că
au crescut și se îndepărtează, comportamentul lor mă rănește. Sper că atenția din
timpul adolescenței și începutului adulției, vor compensa lipsa ei din copilărie. Ei
m-au învățat cel mai mult cît de greșit e să încerci să controlezi un om.
 Copiii nu sunt proprietatea părinților. Și totodată îmi e greu să îi las să crească
și să se distanțeze. Eu pot sfătui părinți de adolescenți să facă asta, dar mie
însumi îmi e nespus de greu.
Mă cred un psihoterapeut bun deoarece sunt deschis spre analiza trăirilor
proprii, dar deschiderea aceasta e ca un cuțit cu 2 ascuțișuri, or eu mă tem de
critică și suferință. Drept urmare deseori ocolesc anumite profunzimi ale
discuțiilor.

Urmărindu-mi manipulările, simt cum tot mai mult devin actualizator. Dar cel
mai important e că simt că devin mai mult om. Ideea este că omul poate și face
greșeli, dar totuși crește. Psihologul nu trebuie să fie model de perfecțiune, dar
model de om și clienții deasemenea trebuie să fie opriți să ne privească drept
modele.

Eu înțeleg că spunînd acestea, risc să cobor în ochii cititorilor, dar mai înțeleg
că trebuie să fiu eu însumi, indiferent cum apar altora. Eu sunt așa cum sunt și
sunt patriotul ființei proprii or decît să mă imaginez deja perfect, eu aleg să fiu eu
însumi și știu de unde să pornesc pentru a face următorul pas în calea
autoactualizării.

Încheiere
”Venindu-și în fire” omul simte cea mai vindecătoare și benefică schimbare
dintre toate disponibile. Asta nu se întîmplă numai după perioade de atracții
iraționale cînd omora tipul și ardea viața... Omul își revine după niște perioade
despre care știe doar el. De parcă și-ar freca ochii și ar vedea lumea așa cum
este, precum și locul său în lume. Revenindu-și, el se trezește din iluzii. El se
apreciază just, pe sine și posibilitățile sale. El renunță de la presupuneri, își
cunoaște tempoul, știe în ce să găsească sprijin și pășește. Deși iluziile sale se
destramă, asta nu-l destramă și pe el.
Woodrow Wilson ”When a Man comes to Himself”
 10 drepturi ale persoanei actualizate
1 Eu am dreptul să îmi apreciez singur comportamentul, gîndurile și
emoțiile și să răspund pentru consecințele lor.
Punctul de vedere al manipulatorului: eu nu pot de unul singur să îmi analizez
viața. Asta o pot face doar autorități și oameni care văd mai bine.

2 Eu am dreptul să nu mă scuz și să nu îi explic comportamentul.

Punctul de vedere al manipulatorului: eu trebuie să explic altora
comportamentul meu și să le dau socoteală de el.

3 Eu am dreptul singur să decid încît sunt responsabil de rezolvarea

problemelor altor oameni.
Punctul de vedere al manipulatorului: am mai multe responsabilități față de
unele instituții și unii oameni, decît față de mine. E de dorit să jerfesc propria
energie pentru folosul altora.

4 Eu am dreptul să îmi schimb părerea.

Punctul de vedere al manipulatorului: dacă am spus o părere, nu o mai schimb
niciodată. Dacă aș schimba, ar trebui să recunosc că am greșit și să mă scuz.
Aș dovedi că sunt incompetent și incapabil să iau decizii.

5 Eu am dreptul să greșesc și să răspund pentru greșelile mele.

Punctul de vedere al manipulatorului:eu nu trebuie să greșesc, iar dacă greșesc,
atunci trebuie să mă simt vinovat. E mai bine cînd eu și deciziile mele sunt
controlate.

6 Eu am dreptul să spun ”nu știu”.

Punctul de vedere al manipulatorului: e de dorit ca eu să pot răspunde la orice
întrebare.

7 Eu am dreptul să fiu independent de bunăvoința altora.

Punctul de vedere al manipulatorului: este de dorit ca oamenii să se comporte
bine cu mine, să mă iubească. Eu am nevoie de ei.

8 Eu am dreptul să iau decizii care nu au logică.

Punctul de vedere al manipulatorului: trebuie să respect logica și rațiunea și să
motivez tot ce fac. E rațional doar ceea ce e logic.
9 Eu am dreptul să spun ”eu nu te înțeleg”.
Punctul de vedere al manipulatorului: eu trebuie să fiu atent și să ”citesc
gîndurile” celorlalți. Dacă nu o să reușesc, nimeni nu mă va iubi.

10 Eu am dreptul să spun ”asta nu mă interesează”.

Punctul de vedere al manipulatorului: trebuie atent și cu implicare emoțională
să mă implic în tot ce se întîmplă în lume. Poate nu voi reuși, dar trebuie să
încerc.