Sunteți pe pagina 1din 2

Tema 1: „Noţiuni generale privind managementul aprovizionării”

1.1 Aprovizionarea tehnico – materială: definiţie, rol, tendinţe actuale

Aprovizionarea poate fi definită ca un proces economic complex prin care agenţii


economici îşi asigură, în condiţiile de piaţă liberă resursele de materii prime, materiale,
echipamente tehnice, servicii etc , necesare pentru desfăşurarea neîntreruptă a activităţii lor cu
cheltuieli cât mai reduse şi cu un profit cât mai mare.

În literatura de specialitate sunt aşa noţiuni de aprovizionare cum ar fi:


1. Aprovizionare – cumpărare: acţiune de angajament financiar, tranzacţie monetară
efectivă, prin care se obţin anumite elemente materiale în schimbul eliberării unor
disponibilităţilor financiare.
2. Alimentarea: acţiune de finalizare a procesului de aprovizionare concretizată în trecerea
în consum a resurselor materiale în vederea transformării lor în produse finite.
3. Asigurarea: are o sferă de cuprindere mai mare decât aprovizionarea, pe care o include,
cuprinzând în plus acţiunea de completare a bazei materiale şi tehnice necesare, cu
resurse proprii, care se consumă în aceeaşi întreprindere în care se şi produc.
Practica economică a evidenţiat faptul că subsistemul aprovizionării are un rol important
în activitatea unităţilor producătoare, întrucât el asigură resursele materiale necesare, a căror
pondere în costurile totale este mare (peste 50%) .

În linii generale, acţiunile subsistemului aprovizionare trebuie să fie îndreptate către


reducerea costurilor prin modalităţi specifice ca:
1. Cumpărarea la preţuri mai mici
2. Selectarea celor mai avantajoase oferte şi condiţii de livrare
3. Promovarea înlocuitorilor
4. Depistarea unor furnizori potenţiali etc.

Putem evidenţia următoarele forme de evoluţie a subsistemului aprovizionării:


1. Faza de pasivitate: în care activitatea de aprovizionare materială este subordonată
subsistemului de producţie.
2. Faza de autonomie: în care la nivelul subsistemului de aprovizionare încep să se
elaboreze strategii proprii bazate pe eficientizarea activităţii
3. Faza de participare: în care subsistemul aprovizionare materială participă, prin punere la
dispoziţie a informaţiilor, datelor şi analizelor necesare la elaborarea strategiilor generale
de dezvoltare a întreprinderii.
4. Faza de integrare: în care acest subsistem participă efectiv la fundamentarea strategiei de
dezvoltare a întreprinderii.

În vederea acoperirii necesităţilor de resurse materiale, unităţile consumatoare pot utiliza


fie aprovizionarea directă de la producători, fie aprovizionarea intermediară.
Diferenţierea acestor forme de aprovizionare se face în funcţie de modul efectiv de
realizare a următoarelor trei acţiuni pe relaţia dintre producător şi consumator:
a) Organizarea relaţiilor de vânzare – cumpărare
b) Livrarea resurselor materiale
c) Achitarea contravalorii resurselor livrate

1.2 Intermediarii comerciali: importanţă şi funcţii

Activitatea de intermediere comercială este variată, în funcţie de modul de realizare a


acesteia apărând mai multe categorii de intermediari.
1. Angrosişti şi detailişti: cumpără mărfuri în nume propriu, în scopul revînzării lor la un
preţ mai mare decât cel plătit
2. Agenţii comerciali: (reprezentanţii, ataşaţii comerciali) ei prospectează piaţa, stabilesc
contracte cu clienţii potenţiali şi le transmit oferte sub titlu propriu.
3. Unităţile de servire comercială: unităţi de transport, bancare, antrepozite etc. Facilitează
spaţiile de distribuţie, fără a participa în mod direct la negocierile comerciale.

1.3 Managementul aprovizionării: necesitate, concept, obiective

În legătura cu natura complexă a procesului de aprovizionare şi a prezenţei unui şir de


factori care determină creşterea dificultăţii aprovizionării tehnico – materiale, apare necesitatea
conducerii unitare şi eficiente a acestuia.
Factori de influenţă
1. Prezenţa unor stări încordate de instabilitate politică sau economică, în diverse ţări ale
lumii, care afectează certitudinea şi securitatea relaţiilor comerciale în genere.
2. Politicile protecţioniste practicate de statele dezvoltate în tranzacţiile comerciale cu
statele în curs de dezvoltare
3. Evoluţiei oscilate a preţurilor de aprovizionare materială şi tehnică
4. Creşterea gradului de risc în angajarea relaţiilor comerciale cu furnizorii, datorită
blocajului economic şi financiar; apariţiei şi dispariţiei frecvente, pe piaţa internă a unui
mare număr de firme noi, a căror credibilitate este îndoielnică.

Managementul aprovizionării reprezintă acea componentă a managementului de


ansamblu al firmei (care asigură previziunea, organizarea, conducerea-coordonarea,
controlul - evaluarea procesului de aprovizionare, astfel încât să se atingă obiectivele generale
ale firmei în condiții de eficiență.

Obiectivul de bază al managementului aprovizionării îl constituie •asigurarea


completă și complexă a resurselor materiale necesare desfășurării continue a
activității firmei, •la locul, •la termenele și • în condițiile (cantitative și calitative)
solicitate, »cu un cost cât mai redus.

Pentru atingerea acestui obiectiv sunt necesare de efectuat anumite activităţi specifice ca:
1. Identificarea necesităţilor reale de resurse, a volumului şi structurii acestora.
2. Studiul pieţei interne şi externe de aprovizionare cu scopul depistării surselor reale şi
potenţiale de furnizare. Alegerea celor mai avantajoase condiţii, concomitent cu alegerea
resurselor care corespund în cea mai mare măsură cerinţelor de consum.
3. Negocierea şi concretizarea relaţiilor cu furnizorii prin încheierea contractelor de
aprovizionare
4. Stabilirea anticipată, organizarea raţională şi dotarea tehnică a spaţiilor de depozitare şi a
sistemului de alimentare a punctelor de consum.
5. Selectarea, angajarea, formarea, perfecţionarea şi motivarea personalului necesar
6. Analiza şi controlul acestor activităţi.

S-ar putea să vă placă și