Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea din București, Facultatea de Litere, Departamentul Științe ale

Comunicării, Colectivul Științele Informării și Documentării

Colocviul ştiinţific anual al


studenţilor, masteranzilor,
doctoranzilor şi alumnilor bibliologi
 Acasă
 Parteneri&Sponsori
 Tematică
 Înscriere/Premii
 Program
 Contact
 Ediții precedente
                                                Norme minimale de redactare a lucrărilor științifice

Lucrările științifice se redactează pe pagină A4, dimensiuni standard, cu 12, caractere drepte, spațiere
interliniară la un rând și jumătate 1,5. În acest scop, se folosește opțiunea Line spacing > 1,5
lines din meniul Format > Paragraph.

Formatul de text prevede margini albe de 2,5 cm (sus, jos, dreapta, stânga). Pentru stabilirea
dimensiunilor se folosește opțiunea Page Setup > Margins din meniul File.

Alineatele sunt de 1 centimetru și se generează folosind opțiunea Intentation din meniul Format >


Line Spacing Options > Paragraph > Sperial First Line By 1cm. Este recomandat ca pe o pagină să
nu figureze mai mult de patru- cinci alineate. Între ele nu se lasă spații libere. Alinierea paragrafelor
se face la stânga și la dreapta (Justify).

Paginile se numerotează în partea de jos, în mod centrat. Se generează automat în Word (clic Insert >
Page Numbers > Alignment > Center). Pagina de titlu nu se numerotează.

Pentru titlu sa va folosi fontul Times New Roman, caractere aldine (bolded) mărimea corpului de
literă 18. După titlu se va lăsa un spațiu de 12 puncte.
Pentru subtitluri se vor folosi caractere aldine (bolded) și cursive (italic) mărimea corpului de literă
12. Înaintea subtitlurilor se va lăsa un spațiu de 10 puncte.

Redactarea textului, a notelor de subsol, a bibliografiei şi a anexelor trebuie să respecte principiul


consecvenței pe tot parcursul lucrării. Scrierea cu diacritice este obligatorie.

Pentru notele de subsol și bibliografia finală se va folosi standardul bibliografic ISO-690.

Notele de subsol conțin în general referințele bibliografice, astfel încât sursa unei informații să poată
fi aflată imediat. Ele se generează automat în Word, dând clic pe butonul Insert > Reference >
Footnote. Se numerotează cu cifre arabe și se despart de corpul textului printr-o linie orizontală
(generată odată cu inserarea notelor).

Notele de subsol se redactează cu font Times New Roman, mărimea corpului de literă 10, caractere
drepte, spațiere interliniară la un rând. Se aliniază, ca și textul propriu-zis, la stânga și la dreapta
(Justify).

În corpul textului, numărul notei se inserează la umărul cuvântului. Între cuvânt, numărul notei și
semnul de punctuație care urmează nu se lasă spațiu liber. La sfârșit de propoziție sau de frază se
respectă ordinea următoare: ghilimele închise + notă + punct.

Prescurtări folosite în notele de subsol

Atunci când în seria notelor de subsol se face de mai multe ori trimitere la aceeași lucrare sau la
același autor, se folosesc următoare abrevieri:

- op. cit. – înseamnă „opera citată” și se folosește întotdeauna scris cu litere mici, prescurtat și
subliniat cu italice atunci când o anume operă a unui autor este citată de mai multe ori pe parcursul
lucrării, dar nu succesiv, ci la distanță. Când opera se citează prima oară, trimiterea se face în
întregime, urmând ca la trimiterile următoare să se folosească op. cit.
- Ibidem, prescurtat Ibid. – înseamnă „aceeași operă”, „în același loc” și se folosește atunci când
avem de-a face cu citarea succesivă a aceluiași autor și a aceleiași lucrări. Dacă, în plus, trimiterea se
face și la aceeași pagină, atunci nota de subsol va conține doar indicația Ibid. Dacă numărul paginii
diferă, atunci acesta va fi precizat astfel: Ibid., p. ....

- Idem, prescurtat Id. – înseamnă „același autor” și se folosește pentru a evita repetarea numelui
autorului atunci când avem de-a face cu citarea succesivă a aceluiași autor, dar operele din care se
citează sunt diferite.

- apud – înseamnă „după”, „la” și se folosește atunci când în text se face trimitere la o sursă din care
nu se citează direct, dar care apare citată în lucrarea din care este preluată. Astfel, în nota de subsol 
se va cita sursa primară și se menționează apud.

- confer, prescurtat cf. – înseamnă „confruntă”, „compară” și se folosește atunci când se indică o


comparație între puncte de vedere diferite sau asemănătoare.

- passim – înseamnă „pe alocuri” și se folosește atunci când autorul unei lucrări se află în situația de a
cita informații de pe un număr mare de pagini al unei alte lucrări. Pentru a evita încărcarea textului cu
o multitudine de note, se face o singură notă de subsol, în care indicația de pagină se înlocuiește cu
termenul passim.

În afara prescurtărilor acceptate în limbajul științific, precum cele menționate mai sus, nu se folosesc
alte prescurtări în textul lucrării.

Bibliografia

Bibliografia cuprinde lista tuturor surselor de informație folosite la redactarea lucrării și se plasează
la sfârșitul lucrării, după anexe.

Pentru asigurarea unei mai bune vizibilități a materialelor utilizate, rândul care urmează după rândul
care indică numele și prenumele autorului se va retrage spre dreapta cu 1 cm.
Toate titlurile din notele se subsol trebuie să se regăsească în bibliografie.

Bibliografia se organizează în ordine alfabetică, după numele autorilor, dar și pe categorii


(Bibliografie primară, Bibliografie secundară etc.)

Dacă în bibliografie apar mai multe lucrări scrise de același autor, acestea se trec în ordine
cronologică, începând cu cea mai veche.

Dacă același autor a publicat două sau mai multe lucrări în același an și ordinea cronologică nu poate
fi identificată, acestea se ordonează alfabetic după titlu.

Anexele

Anexele cuprind tabele, figuri, grafice, hărți, imagini care se numerotează consecutiv și se identifică
prin menționare în partea stângă a paginii: Anexa 1, 2, 3 etc.

Figurile și imaginile trebuie însoțite de legendă, care se plasează sub acestea și se scriu cu Times
New Roman, corp de literă 10.

Legenda imaginilor conține, în ordine, următoarele informații: nume, prenume, titlu (scris în italic),
dată, materiale, dimensiuni, loc de conservare.

S-ar putea să vă placă și