UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ conf. univ. dr.

Sabin Sabadoș

Norme academice de redactare a textelor cu caracter științific

Considerăm oportun a fi cunoscute regulile care califică o lucrare scrisă ca fiind

academică pentru că, de-a lungul parcursului universitar, veți fi invitați să redactați mai multe
tipuri de texte: lucrări de seminar, referate, rapoarte, recenzii etc. Or, redactarea acestora ca
formă de prezentare nu este o operațiune complet liberă, ci este supusă unor categorii de
norme (specifice cerute de fiecare profesor, generale în funcție de tipul de text și de
convențiile de scriere) ce pot exercita presiuni semnificative asupra autorului. Cunoașterea și
exersarea acestor norme duce la dobândirea unor deprinderi de scriere și comunicare
inidispensabile absolvenților de studii superioare.
Prima recomandare este să folosiți, pe tot parcursul elaborării textelor, Dicționarul
explicativ specific limbii în care se redactează lucrarea și a unui ghid gramatical de scriere
corectă.
Având în vedere progresul tehnologic și practica curentă din mediul academic devenit
aproape indispesabil de mijloacele IT (calculatorul, laptop, tabletă, kindle, smartphone,
imprimanta, xeroxul, videoproiectorul etc.) propunem în continuare câteva reguli generale de
tehnoredactare a textelor:
- formatul documentului – .doc .docx sau .pdf;
- hârtie – format A4, imprimată pe o singură parte;
- margini – se va utiliza valoarea 2,5 cm (Page Setup – Margins);
- corp de literă – Times New Roman – 12 puncte;
- spațierea rândurilor – 1,5 puncte;
- alinierea paragrafelor – Justify;
- folosirea semnelor diacritice specifice limbii în care redactați este obligatorie;
- numerotare pagini – toate paginile vor fi numerotate cu cifre arabe, în centrul părții
de jos a paginilor;
În continuare prezentăm o adaptare a normelor Academiei Române privind referințele
bibliografice folosite în elaborarea textelor academice coroborate cu practica universitară. În
acest sens trebuie precizat din capul locului că un text academic trebuie să țină seama de

1
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ conf. univ. dr. Sabin Sabadoș

foarte multe elemente cum sunt: notele de subsol, prescurtările specifice (sintagmele latinești
specifice textelor ștințifice), sursele indirecte, indexuri, lista abrevierilor, bibliografie etc.
Prin natura sa, textul academic se fundamentează pe o bibliografie atent selecționată,
la care trebuie să existe trimiteri riguroase marcate prin citare și note de subsol (References –
Insert Footnote).

Folosirea notelor de subsol este esențială deoarece acestea aduc un plus de informație
care nu-și găsește locul în text și crează un loc pentru mențiuni, polemici, argumente pro și
contra, explicații suplimentare etc. De regulă notele menționate pe o pagină trebuie să se
regăsească în subsolul paginii respective și trebuie să conțină informații în următoarea ordine:
prenumele (eventual la bărbați inițiala) și numele autorului (opțional cu majuscule), titlul
lucrării (scris italic), (facultativ: traducere, studiu, prefață, introducere de...), volumul, editura,
orașul, anul, pagina. Spre exemplu:
1
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Prelegeri de estetică, Traducere de D. D. Roșca, vol. I, Editura
Academiei R. S., București, 1966, p. 35.
sau
1
T. VIANU, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Ed. pentru Literatură, București, 1968, p. 55.

Prescurtările specifice sunt sintagme latinești intrebuințate fie pentru evitarea

repetițiilor fie pentru a oferi o aprofundare mai mare a mesajului transmis de autor. Este
necesar ca cele mai uzuale sintagme să fie cunoscute și utilizate corect după cum urmează:

Ibidem - În același loc, tot acolo, în aceeași lucrare [Prescurtat: ibid., ib.]. Sintagma se
folosește în cadrul notelor de subsol consecutive atunci când întreaga notă se repetă (același
autor aceeași lucrare), diferită fiind doar pagina. De exemplu:
1
Nicolai HARTMANN, Estetica, în româneşte de Constantin Floru, studiu introductiv de Alexandru
Boboc, Editura Univers, Bucureşti, 1974, pp. 91-92;
2
Ibidem, p. 93;
3
Ibidem. (aceeași pagină)

Idem – același, la fel, în mod identic, tot așa. [Prescurtat: id.]. Sintagma se folosește în
cadrul notelor de subsol care apar consecutiv pe aceeași pagină și fac trimitere la același
autor, lucrări diferite (numele lui se înlocuiește cu Idem). De exemplu:
2
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ conf. univ. dr. Sabin Sabadoș

1
T. VIANU, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Ed. pentru Literatură, București, 1968, p. 55.
2
Idem, Originea și valabilitatea valorilor, în Opere, vol. 8, Ed. Minerva, București, 1979, p. 33.

Op. cit. – În lucrarea citată; Loc. cit. – În locul citat; Art. cit. – Articolul citat
Sintagmele se folosesc în cadrul notelor de subsol atunci când se au în vedere lucrări citate
anterior. De exemplu:
1
T. VIANU, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Ed. pentru Literatură, București, 1968, p. 55.
2
Nicolai HARTMANN, Estetica, Editura Univers, Bucureşti, 1974, pp. 91-92.
3
T. VIANU, op.cit., p. 56;

Apud. – înseamnă după sau la și se folosește de regulă în cazul unor citări indirecte.
Mai exact atunci când se citează un autor, deşi nu a fost studiat în mod direct ci prin
intermediului lucrării unui alt autor. În această situaţie, lucrarea din poziţia 1 va fi cea a
autorului citat la care s-a avut acces prin studierea lucrării intermediare menționată după
Apud.= citat după sau prin intermediul... (ordinea cronologică). Spre exemplu:
1
Plotin, Enneade, I, 6, 2, apud. Tudor Vianu, Estetica, Editura Univers, Bucureşti, 1974, pp. 100-101.

Nota bene!!! A nu se confunda citarea „apud.” cu forma de citare „în” care e folosește de
regulă cu scopul de a indica întregul din care face parte capitolul, articolul, studiul etc. citat.
Reținem și faptul că, exceptând cazurile când accesul la un anumit text chiar nu este posibil
(lipsa traducerii, necunoașterea limbii în care a fost scris textul etc.), citarea prin „apud.” este
de preferat a fi evitată deoarece denotă o oarecare lipsă de rigoare științifică sau chiar lacune
de informare.

et. al. – înseamnă și alții – se folosește într-o enumerare de persoane spre deosebire de
etc. (et caetera, adică și celelalte lucruri – și așa mai departe) care se folosește după o
enumerare de lucruri și niciodată după o enumerare de persoane. Această prescurtare se
folosește de regulă atunci când lucrarea are mai mult de 3 autori, caz în care poate fi amintit
numai primul autor urmat de et. al.

supra (mai sus) și infra (mai jos) se folosesc atunci cand se face referire la un pasaj
din textul curent și apar în combinație cu prescurtarea p. (de exemplu: V. supra p. 7).

3
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ conf. univ. dr. Sabin Sabadoș

cf. – sau confer – înseamnă compară ceea ce spun cu ... . Această prescurtare se poate
utiliza și în combinație cu alte prescurtări. De exemplu: cf. Ibidem... ; cf. Idem... ; cf. Tudor
Vianu, op. cit. ... etc.

passim – înseamnă ici și colo (peste tot în text). Este de preferat a fi utilizat atunci
când informația citată este numeroasă și larg răspândită în textul sursă și nu se poate face
trimitere doar la una sau cateva pagini.

[s. a.] – sublinierea autorului și [n. a.] – nota autorului – se utilizează atunci când
autorul dorește să sublinieze câteva cuvinte în cadrul citatului; la fel și în cazul unor
intervenții explicative ale autorului care vor fi [menționate cursiv între paranteze drepte
urmate de n.a.]. În cazul în care citatele nu sunt redate integral, omiterea unor cuvinte sau
fragmente de text se notează cu trei puncte de suspensie între paranteze drepte – […];
p. – pagina.
pp. – paginile.
V. (sau vezi) – se folosește pentru a indica sursa utilizată în ansamblul.

Surse web – pentru citarea unui material disponibil online se vor preciza următoarele
elemente: prenumele (eventual la bărbați inițiala) și numele autorului (opțional cu majuscule),
titlul lucrării (scris italic), [notă despre document, versiunea documentului, data publicării
online de autor etc.] disponibil la URL (adresa de internet): linkul, data accesării (data când
am accesat efectiv noi informația citată). De exemplu:
1
David HUME, Of the Standard of Taste, [eseul a fost publicat inițial în anul 1757, reprodus online de
Julie C. Van Camp în anul 1997], disponibil la URL: https://web.csulb.edu/~jvancamp/361r15.html ,
accesat în data de 07 mai 2020.

Bibliografia – se trece la sfârșitul textului și cuprinde lista tuturor surselor consultate

(vezi în acest sens modul de prezentare al bibliografiei de la finalul acestui material).
Nota bene !!! absența bibliografiei la sfârșitul textului trezește în mod justificat
suspiciuni.
De regulă lista bibliografică se structurează pe două paliere: materiale tipărite (cărți,
volume, capitole, articole, lucrări, conferințe tipărite etc.) și surse web (articole, lucrări,

4
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ conf. univ. dr. Sabin Sabadoș

conferințe, bloguri, site-uri disponibile și consultate online). Enumerarea tuturor lucrărilor se

face în ordinea alfabetică. De exemplu:

BIBLIOGRAFIE
1. HARTMANN, Nicolai, Estetica, Editura Univers, Bucureşti, 1974;
2. HEGEL, Georg Wilhelm Friedrich, Prelegeri de estetică, Traducere de D. D. Roșca,
vol. I, Editura Academiei R. S., București, 1966;
3. VIANU, Tudor, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Ed. pentru Literatură, București, 1968;
4. VIANU, Tudor, Originea și valabilitatea valorilor, în Opere, vol. 8, Ed. Minerva,
București, 1979.

Surse web:
1. Editura Academiei Romane http://www.ear.ro
2. Universitatea de Arte din Târgu-Mureș http://www.uat.ro/
3. HUME, David, Of the Standard of Taste https://web.csulb.edu/~jvancamp/361r15.html