Sistemul european (francez), recomandat tradiţional de Academia Română

BIBLIOGRAFIA se întocmeşte alfabetic (numerotată sau nu), după numele autorilor, cu menţionarea
opţională (între paranteze drepte) a anului în care a apărut prima ediţie a cărţii,

după modelul: Nume, Prenume, Titlul cărții, Editura, Locul, Anul

ex.: Frenţiu, Rodica, Haruki Murakami. Jocul metaforic al lumilor alternative, Editura Argonaut, Cluj-
Napoca, 2006.

– titlul cărţii se scrie cu litere cursive (italice), despărţindu-se prin virgulă atît de numele autorului, cît
şi de indicaţiile de editare

– în cazul antologiilor sau al volumelor colective, enciclopediilor, dicționarelor, numele

antologatorului este urmat, între paranteze, de indicaţia: (ed.) sau (coord.) dacă este un singur editor/
coordonator sau (eds.), (coord.) dacă sînt mai mulţi,

ex.: Boldea, Iulian (coord.), Mircea Muthu. În orizontul sintezei, Arhipeleag XXI, Târgu-Mureş, 2014

– titlurile de publicații periodice (reviste şi ziare), precum şi titlurile articolelor din periodice sau din
culegeri şi antologii de texte se dau cu caractere normale, între ghilimele,

ex.:Fitting, Peter, “The Concept of Utopia”, în “Utopian Studies”, Spring, 1998.

sau Autor, „Titlu articol”, în „Titlu Revistă”, volum, an apariţie, număr, an calendaristic, pagină

Citarea şi notele de subsol

Prin însăși natura sa, orice text științific se bazează pe o bibliografie bine selecționată și la care trebuie
să existe trimiteri riguroase. Aceste trimiteri se marchează prin citare și prin note de subsol care fac
trimiteri la referințele bibliografice folosite. Trimiterile bibliografice vor cuprinde în chip necesar
pagina/paginile la care se găseşte informaţia sau ideea la care se face trimitere.

Preluarea oricărei idei aparţinând unui autor se precizează prin nota de subsol, fie că este vorba de un
scurt citat, fie că este vorba de o parafrază (adică reformularea ideilor din referințele bibliografice cu
propriile cuvinte ale celui care redactează un text). Va fi evitată reproducerea in extenso a unor pasaje
din bibliografie. Atunci când această preluare este absolut necesară, pasajul va fi pus între ghilimele.
Referinţele

În cazul cărţilor: prenumele şi numele autorului (cel din urmă cu majuscule), titlul complet
(în italice), editura, locul apariţiei, anul apariţiei.
Exemplu: James S. COLEMAN, Foundations of Social Theory, The Belknap Press of Harvard
University Press, Cambridge, Mass., and London, 2000.

În cazul volumelor editate: prenumele şi numele editorului/editorilor (numele cu

majuscule), menţiunea [editor(s)/éditeur/editor] între ( ), titlul complet (în italice), editura,
locul apariţiei, anul apariţiei.
Exemplu: Gary MARKS, Larry DIAMOND (editors), Reexamining Democracy. Essays in Honor
of Seymour Martin Lipset, Sage Publications, Newbury Park, London, and New Delhi, 1992.

În cazul ediţiilor din autori clasici: prenumele şi numele autorului (cel din urmă cu
majuscule), titlul lucrării, consemnarea referinţelor la editare şi editor(i) potrivit paginii de
titlu, editura, locul apariţiei, anul apariţiei.
Exemplu: Charles-Louis de MONTESQUIEU, Pensées. Le Spicilège, edition établie par Louis
Desgraves, Robert Laffont, Paris, 1991.

În cazul traducerilor: prenumele şi numele autorului (cel din urmă cu majuscule), titlul
lucrării, consemnarea referinţelor la traducere şi traducător(i) potrivit paginii de titlu,
editura, locul apariţiei, anul apariţiei.
Exemplu: Georg Wilhelm Friedrich HEGEL, Principiile filozofiei dreptului sau elemente de
drept natural şi de ştiinţă a statului, traducere de Virgil Bogdan şi Constantin Floru, Editura
Academiri R.S.R., Bucureşti, 1969.

În cazul studiilor în volume editate/coordonate/colective: prenumele şi numele autorului

(cel din urmă cu majuscule), titlul complet al studiului (între ghilimele “ ”), menţiunea [In:], numele
editorului/lor, titlul complet al volumului (în italice), editura, locul apariţiei, anul
apariţiei, paginile între care se află studiul.
Exemplu: Russel HARDIN, “The Public Trust”, In: Susan J. PHARR, and Robert D. PUTNAM
(editors), Disaffected Democracies. What’s Troubling the Trilateral Countries?, Princeton
University Press, Princeton, N.J., 2000, pp. 43-68.

În cazul studiilor publicate în reviste: prenumele şi numele autorului (cel din urmă cu
majuscule), titlul complet al studiului (între ghilimele “ ”), numele revistei (în italice),
volumul, numărul, anul apariţiei, paginile între care se află studiul.
Exemplu: Tim BÜTHE, “Taking Temporality Seriously: Modeling History and the Use of
Narrative as Evidence”, American Political Science Review, vol. 96, no. 3, 2002, pp. 481-493.

În cazul recenziilor: prenumele şi numele autorului recenziei (cel din urmă cu majuscule),
urmat de menţiunea [recenzie la/review of/compte rendu de], prenumele şi numele
autorului recenzat (cel din urmă cu majuscule), titlul lucrării recenzate (în italice), editura,
locul apariţiei, anul apariţiei, urmate de menţiunea [ In: ], apoi numele revistei în care a
apărut recenzia (în italice), volumul, numărul, anul apariţiei, paginile între care se află
recenzia.
Exemplu: Lucien JAUME, recenzie la Luc FOISNEAU, Hobbes et la toute-puissance de Dieu,
PUF, Paris, 2000, In: Revue Française de Science Politique, vol. 51, no. 1-2, 2001, pp. 306-310.

În cazul paginilor web: adresa completă a paginii, urmată de data accesării.

Exemplu: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-24092009-AP/FR/3-24092009-AP-
FR.PDF, consultat la 27.09.2009.

Dacă cităm în text, în limba română, din lucrări în alte limbi, în traducerea noastră, aceste citate vor
apărea în text în original și vor fi marcate cu notă, iar la subsol se va oferi traducerea citatului. Uneori se
permite ca traducerea să lipsească: dacă lucrarea este de strictă specialitate, adresată unui public
specializat și dacă limba din care se citează este de mare circulație internațională. Ideal este ca, la primul
citat de acest fel, nota de subsol să menţioneze: „Citatele din lucrările în alte limbi decît limba
română apar în traducerea autorului acolo unde nu se menţionează traducătorul.” Dacă citatul
este dintr-o carte deja tradusă în limba română, este obligatoriu să folosim respectiva traducere, cu
menţionarea în notă a numelui respectivului autor...

ABREVIERI necesare în redactarea notelor:

– prima ocurenţă în note a unui autor, lucrări etc. se dă complet, exact ca în bibliografie (cu excepția
numelui, care se dă în ordinea obişnuită, fără virgulă, după modelul Prenume Nume), cu menţionarea
obligatorie a numărului paginii. De cîte ori apare o referinţă nouă, se dau în notă toate indicaţiile din
bibliografie.

– pentru referințele de pe internet (webografice), prima trimitere se face respectând tiparul:

Prenume Nume, „Titlul articolului”, http://www.adresasiteului, data publicării articolului, accesat ultima
dată pe data de xxxx, la URL: http://toata_bara_de_link a paginii, după care următoarele ocurențe
respectă tiparul bibliografic obișnuit

– idem sau id. – înseamnă “acelaşi autor” şi referă la autorul menţionat în nota imediat anterioară. Se
foloseşte dacă numele autorului este recurent în note consecutive.

– ibidem sau ibid. – înseamnă “în acelaşi loc” şi referă la lucrarea şi pagina menţionate în nota imediat
anterioară; dacă referinţa este aceeaşi lucrare, dar la o pagină diferită, se menţionează şi noul număr de
pagină (ex. Ibid., p.34). Pentru că referă la un titlu de operă, se dă cu caractere cursive (italice). Se
foloseşte dacă numele operei este recurent în note consecutive.
– op.cit. sau loc.cit., respectiv lucr.cit. – înseamnă “opera citată”, “locul citat”, respectiv “lucrarea
citată”, se dă cu cursive pentru că referă la o operă şi se foloseşte dacă utilizarea lui Idem, ibidem nu este
posibilă, pentru că între prima ocurenţă a unui autor, cu opera lui (în nota 2, să spunem), şi ocurenţa a
doua a aceluiaşi autor, cu aceeaşi operă (în nota 5, de pildă), există notele 3 şi 4 care referă la altceva.
Utilizarea acestei trimiteri este posibilă numai dacă bibliografia nu conţine mai multe titluri ale aceluiaşi
autor (caz în care, în loc de op. cit. vom folosi titlul operei la care trimitem, fără alte indicații).:

ex.: la nota 2 avem:

Rodica Frenţiu, Haruki Murakami. Jocul metaforic al lumilor alternative, Editura Argonaut, Cluj-
Napoca, 2006, p.15

la notele 3 şi 4 se trimite la alţi autori. Atunci, la nota 5 reţinem doar:

Rodica Frenţiu, op.cit., p. 39.

– apud – înseamnă “după” sau “după cum apare la” şi se utilizează pentru citatele preluate, adică referă
la un autor, operă, pagină citat(e) de un alt autor, operă, pagină, care se află în bibliografia noastră,

ex: Richard Rorty, Pragmatism, 1998, p.15, apud Doina Balahur, Protecţia europeană a drepturilor
omului, Editura Centrul de Studii Europene, Iaşi, 2006, p.4.

– cf. sau v., respectiv v. şi – înseamnă “confer” sau “vezi”, respectiv “vezi şi”, referă la lucrarea sau
lucrările în care apare argumentul (ideea, conceptul) pe care îl susţinem în text, cu cuvintele noastre (sau
în parafrază, dar nu în citat), acolo unde operăm nota. De exemplu, într-o lucrare unde susţinem ideea
că autorul este o ficţiune, vom marca o notă, iar în corpul notei vom da:

Cf., urmat de numele unui singur autor, cu titlul operei (după modelul din bibliografie) unde apare
această idee, sau chiar a mai multor autori, cu operele lor, unde ideea este prezentă. De fapt, cf.
introduce câte o mini-bibliografie pe o anumită temă pe care o atingem în argument. Cu cf., menţionarea
paginii sau a paginilor este opţională. Nu se foloseşte cf. pentru a da în notă autorul şi opera din care
este extras un citat din textul nostru. Dacă vrem să dăm referinţele unui citat din text, nota va conţine,
fără altă menţiune, numele, titlul şi restul indicaţiilor din bibliografie, cu numărul paginii menţionat
obligatoriu.

– v. sopra sau v. infra – înseamnă “vezi mai sus” şi “vezi mai jos” şi, utilizate într-o notă, trimit la nota
anterioară, respectiv următoare.

– passim – înseamnă “fără loc precizat, în trecere” şi referă la la lucrarea sau lucrările în care apare
argumentul (ideea, conceptul) pe care îl susţinem în text, înseamnând că argumentul nu este precizat la o
pagină anume. Nota va conţine indicaţia după modelul bibliografic, dar în loc de pagină apare passim
– subl.aut. sau s.a., respectiv subl.m. sau s.m. sînt urmate de o liniuţă de despărţire după care urmează
iniţialele celui care face sublinierea şi se dau între paranteze în corpul textului, unde apare o subliniere
în citatul dintr-un autor, operă: