UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ Lect. univ. dr.

Sabin Sabadoș

Norme academice de redactare a textelor cu caracter științific

Considerăm oportun a fi cunoscute regulile care califică o lucrare scrisă ca fiind academică
pentru că, de-a lungul parcursului universitar, veți fi invitați să redactați mai multe tipuri de texte:
lucrări de seminar, referate, rapoarte, recenzii etc. Or, redactarea acestora ca formă de prezentare nu
este o operațiune complet liberă, ci este supusă unor categorii de norme (specifice cerute de fiecare
profesor, generale în funcție de tipul de text și de convențiile de scriere) ce pot exercita presiuni
semnificative asupra autorului. Cunoașterea și exersarea acestor norme duce la dobândirea unor
deprinderi de scriere și comunicare inidispensabile absolvenților de studii superioare.
Prima recomandare este să folosiți, pe tot parcursul elaborării textelor, Dicționarul explicativ
specific limbii în care se redactează lucrarea și a unui ghid gramatical de scriere corectă.
Având în vedere progresul tehnologic și practica curentă din mediul academic devenit
aproape indispesabil de mijloacele IT (calculatorul, laptop, tabletă, kindle, smartphone, imprimanta,
xeroxul, videoproiectorul etc.) propunem în continuare câteva reguli generale de tehnoredactare a
textelor:
- formatul documentului – .doc .docx sau .pdf;
- hârtie – format A4, imprimată pe o singură parte;
- margini – se va utiliza valoarea 2,5 cm (Page Setup – Margins);
- corp de literă – Times New Roman – 12 puncte;
- spațierea rândurilor – 1,5 puncte;
- alinierea paragrafelor – Justify;
- folosirea semnelor diacritice specifice limbii în care redactați este obligatorie;
- numerotare pagini – toate paginile vor fi numerotate cu cifre arabe, în centrul părții de jos a
paginilor;
În continuare prezentăm o adaptare a normelor Academiei Române privind referințele
bibliografice folosite în elaborarea textelor academice coroborate cu practica universitară. În acest
sens trebuie precizat din capul locului că un text academic trebuie să țină seama de foarte multe
elemente cum sunt: notele de subsol, prescurtările specifice (sintagmele latinești specifice textelor
ștințifice), sursele indirecte, indexuri, lista abrevierilor, bibliografie etc.
Prin natura sa, textul academic se fundamentează pe o bibliografie atent selecționată, la care
trebuie să existe trimiteri riguroase marcate prin citare și note de subsol (References – Insert
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ Lect. univ. dr. Sabin Sabadoș

Footnote). Folosirea notelor de subsol este esențială deoarece acestea aduc un plus de informație
care nu-și găsește locul în text și crează un loc pentru mențiuni, polemici, argumente pro și contra,
explicații suplimentare etc. De regulă notele menționate pe o pagină trebuie să se regăsească în
subsolul paginii respective și trebuie să conțină informații în următoarea ordine: prenumele (eventual
la bărbați inițiala) și numele autorului (opțional cu majuscule), titlul lucrării (scris italic), (facultativ:
traducere, studiu, prefață, introducere de...), volumul, editura, orașul, anul, pagina. Spre exemplu:

1
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Prelegeri de estetică, Traducere de D. D. Roșca, vol. I, Editura
Academiei R. S., București, 1966, p. 35.
sau
1
T. VIANU, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Ed. pentru Literatură, București, 1968, p. 55.

Prescurtările specifice sunt sintagme latinești intrebuințate fie pentru evitarea repetițiilor fie
pentru a oferi o aprofundare mai mare a mesajului transmis de autor. Este necesar ca cele mai uzuale
sintagme să fie cunoscute și utilizate corect după cum urmează:

Ibidem - În același loc, tot acolo, în aceeași lucrare [Prescurtat: ibid., ib.]. Sintagma se
folosește în cadrul notelor de subsol consecutive atunci când întreaga notă se repetă (același autor
aceeași lucrare), diferită fiind doar pagina. De exemplu:

1
Nicolai HARTMANN, Estetica, în românește de Constantin Floru, studiu introductiv de
Alexandru Boboc, Editura Univers, București, 1974, pp. 91-92;
2
Ibidem, p. 93;
3
Ibidem. (aceeași pagină)

Idem – același, la fel, în mod identic, tot așa. [Prescurtat: id.]. Sintagma se folosește în cadrul
notelor de subsol care apar consecutiv pe aceeași pagină și fac trimitere la același autor, lucrări
diferite (numele lui se înlocuiește cu Idem). De exemplu:

1
T. VIANU, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Ed. pentru Literatură, București, 1968, p. 55.
2
Idem, Originea și valabilitatea valorilor, în Opere, vol. 8, Ed. Minerva, București, 1979, p. 33.

Op. cit. – În lucrarea citată; Loc. cit. – În locul citat; Art. cit. – Articolul citat. Sintagmele se
folosesc în cadrul notelor de subsol atunci când se au în vedere lucrări citate anterior. De exemplu:

1
T. VIANU, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Ed. pentru Literatură, București, 1968, p. 55.
2
Nicolai HARTMANN, Estetica, Editura Univers, București, 1974, pp. 91-92.
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ Lect. univ. dr. Sabin Sabadoș

3
T. VIANU, op.cit., p. 56;

Apud. – înseamnă după sau la și se folosește de regulă în cazul unor citări indirecte. Mai exact
atunci când se citează un autor, deși nu a fost studiat în mod direct ci prin intermediul lucrării unui alt
autor. În această situație, lucrarea din poziția 1 va fi cea a autorului citat la care s-a avut acces prin
studierea lucrării intermediare menționată după Apud.= citat după sau prin intermediul... (ordinea
cronologică). Spre exemplu:

1
Plotin, Enneade, I, 6, 2, apud. Tudor Vianu, Estetica, Editura Univers, București, 1974, pp.
100-101.

Nota bene!!! A nu se confunda citarea „apud.” cu forma de citare „în” care se folosește de regulă cu
scopul de a indica întregul din care face parte capitolul, articolul, studiul etc. citat. Reținem și faptul
că, exceptând cazurile când accesul la un anumit text chiar nu este posibil (lipsa traducerii,
necunoașterea limbii în care a fost scris textul etc.), citarea prin „apud.” este de preferat a fi evitată
deoarece denotă o oarecare lipsă de rigoare științifică sau chiar lacune de informare.

et. al. – înseamnă și alții – se folosește într-o enumerare de persoane spre deosebire de etc.
(et caetera, adică și celelalte lucruri – și așa mai departe) care se folosește după o enumerare de
lucruri și niciodată după o enumerare de persoane. Această prescurtare se folosește de regulă atunci
când lucrarea are mai mult de 3 autori, caz în care poate fi amintit numai primul autor urmat de et. al.

supra (mai sus) și infra (mai jos) se folosesc atunci cand se face referire la un pasaj din textul
curent și apar în combinație cu prescurtarea p. (de exemplu: V. supra p. 7).

cf. – sau confer – înseamnă compară ceea ce spun cu ... . Această prescurtare se poate utiliza
și în combinație cu alte prescurtări. De exemplu: cf. Ibidem... ; cf. Idem... ; cf. Tudor Vianu, op. cit. ...
etc.

passim – înseamnă ici și colo (peste tot în text). Este de preferat a fi utilizat atunci când
informația citată este numeroasă și larg răspândită în textul sursă și nu se poate face trimitere doar la
una sau cateva pagini.

[s. a.] – sublinierea autorului și [n. a.] – nota autorului – se utilizează atunci când autorul
dorește să sublinieze câteva cuvinte în cadrul citatului; la fel și în cazul unor intervenții explicative ale
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ Lect. univ. dr. Sabin Sabadoș

autorului care vor fi [menționate cursiv între paranteze drepte urmate de n.a.]. În cazul în care
citatele nu sunt redate integral, omiterea unor cuvinte sau fragmente de text se notează cu trei
puncte de suspensie între paranteze drepte – […];
p. – pagina.
pp. – paginile.
V. (sau vezi) – se folosește pentru a indica sursa utilizată în ansamblul.

Surse web – pentru citarea unui material disponibil online se vor preciza următoarele
elemente: prenumele (eventual la bărbați inițiala) și numele autorului (opțional cu majuscule), titlul
lucrării (scris italic), [notă despre document, versiunea documentului, data publicării online de autor
etc.] disponibil la URL (adresa de internet): linkul, data accesării (data când am accesat efectiv noi
informația citată). De exemplu:

1
David HUME, Of the Standard of Taste, [eseul a fost publicat inițial în anul 1757, reprodus
online de Julie C. Van Camp în anul 1997], disponibil la URL:
https://web.csulb.edu/~jvancamp/361r15.html , accesat în data de 7 martie 2017.

Bibliografia – se trece la sfârșitul textului și cuprinde lista tuturor surselor consultate.

Nota bene !!! absența bibliografiei la sfârșitul textului trezește în mod justificat suspiciuni.
De regulă lista bibliografică se structurează pe două paliere: materiale tipărite (cărți, volume,
capitole, articole, lucrări, conferințe tipărite etc.) și surse web (articole, lucrări, conferințe, bloguri,
site-uri disponibile și consultate online). Enumerarea tuturor lucrărilor se face în ordinea alfabetică.
De exemplu:

BIBLIOGRAFIE
1. HARTMANN, Nicolai, Estetica, Editura Univers, București, 1974;
2. HEGEL, Georg Wilhelm Friedrich, Prelegeri de estetică, Traducere de D. D. Roșca, vol. I, Editura
Academiei R. S., București, 1966;
3. VIANU, Tudor, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Ed. pentru Literatură, București, 1968;
4. VIANU, Tudor, Originea și valabilitatea valorilor, în Opere, vol. 8, Ed. Minerva, București,
1979.

Surse web:
1. Editura Academiei Romane http://www.ear.ro
2. Universitatea de Arte din Târgu-Mureș http://www.uat.ro/
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREŞ Lect. univ. dr. Sabin Sabadoș

3. HUME, David, Of the Standard of Taste https://web.csulb.edu/~jvancamp/361r15.html