ETICĂ ȘI

INTEGRITATE
ACADEMICĂ

Lect. Univ. Dr. Alexandru Șerbănescu

Curs on-line
ELABORAREA LUCRĂRILOR DE
CERCETARE

ASPECTE PRACTICE
Indiferent că ne referim la un articol științific, un referat, ori o lucrare de absolvire a unui ciclu de învățământ, este esențial să avem în vedere aspecte
practice legate de sistematizarea unei astfel de lucrări de cercetare și să nu uităm că aceste scrieri sunt menite să fie citite de alte persoane decât
autorul.
Indiferent că este vorba de o comisie de evaluare, de alți studenți sau absolvenți sau de către o varietate largă de cititori interesați, care lecturează
respectivul studiu într-o publicație, o culegere de texte sau la biblioteca universitară, lucrarea trebuie să fie clară.

Cititorul trebuie să fie lămurit încă din faza de introducere ce anume urmează să citească:
- Subiectul principal enunțat clar;
- Structura logică a narațiunii, pe capitole ori secțiuni ale lucrării;
- Modalitatea de abordare a temei: inventariere, experiment, aplicare a unor metode și tehnici, dezvoltarea unui subiect abordat anterior etc;
- Scopul cercetării: confirmarea/infirmarea unei teorii/ipoteze, realizarea unor experimente personale, o noutate/inovare în legătură cu un subiect
anume;
- O noutate absolută, o invenție, prezentarea unui concept nou, revoluționar, a unei tehnici inedite etc;

După lecturarea introducerii, cititorul ar trebui să poată decide dacă este în continuare interesat sau nu să parcurgă tot textul, ori este interesat doar de
un capitol sau o secțiune a lucrării.
Structura logică a expunerii

1. Prezentarea ideii – Ce conține lucrarea/articolul? „În acest studiu urmărim tema/problema/chestiunea X sub aspectul Y, prin metoda Z.Exemplu:
urmărim aplicarea tehnologiilor multimedia în domeniul coregrafiei din spațiul european din ultimele două decenii, prin metoda analizei comparative
între principalele curente și tendințe din domeniu. Obiectivul acestui studiu este să arătăm că există o tendință de convergență a …

2. Studierea literaturii de specialitate ori a surselor de încredere de culegere a informațiilor – Ce s-a mai scris/studiat pe acest subiect? Cum a fost
abordată tema? Ce lipsește din aceste scrieri/analize? Pregătiți astfel terenul pentru a evidenția de ce studiul dumneavoastră este util
cititorului

3. Expozeul cercetării personale – Prezentarea ideii centrale, evidențierea elementelor de originalitate, de noutate, motivarea importanței cercetării
dumneavoastră, argumentarea ideii

4. Concluzia – Rezumatul cercetării, reactualizarea firului narativ, prezentarea concluziei la care ați ajuns. Este concluzia o confirmare ori o
infirmare a ipotezei de lucru de la care a pornit lucrarea dumneavoastră?
Aspecte de cursivitate a narațiunii

- Dacă unele noțiuni necesită o definiție, explicație, oferiți-o într-o notă de subsol ori într-o anexă-glosar. Orice divagare de la firul expunerii va îngreuna
lectura;
- Utilizați, pe cât posibil, sinonime ori expresii echivalente pentru a evita repetiția excesivă a unui cuvânt ori expresie;
- Fiecare propoziție trebuie să aibă un predicat. Dacă acesta este neexprimat, el trebuie să fie ușor de înțeles;
- Evitați frazele foarte ample, care glisează prin mai mult de trei propoziții. Este de preferat o exprimare fragmentată în fraze mai scurte, fiecare cu o
idee-două, astfel încât cititorului să îi fie clară delimitarea logică a expunerii;
- Paragrafele cuprind, de regulă, o idee ori o componentă clară a unui concept și se întind pe câteva rânduri. O pagină cuprinde cel puțin 3 paragrafe;
- Dacă un citat foarte amplu perturbă firul narativ, dar este absolut necesar, acesta poate fi prezentat sub forma unei note, în subsolul paginii;
- Urmăriți o logică clară a inventarierii autorilor/lucrărilor, cercetărilor: cronologic, geografic, în ordinea crescătoare ori descrescătoare a
aportului/importanței în tema discutată, ori astfel încât ordinea de expunere să aibă sens. Menționați cum abordați inventarierea;
- Dacă realizați o prezentare prin analogie, faceți clar acest lucru prin a începe un paragraf cu „Similar abordării lui X, Y realizează….”, „Asemenea
precursorilor săi, Y….”, „Y se plasează în concordanță cu demersurile lui X”; dacă realizați o analiză comparativă, utilizați exprimări pregătitoare de
tipul „Spre deosebire de X,Y….”, „Contrar metodei lui X,Y alege să …”, „În contrast cu X care…,Y optează pentru...”
- Sugestiile de mai sus se aplică și pentru a prezenta propriile demersuri prin analogie ori comparație cu ale altor autori/cercetători
Sugestie

Un articol științific ori o lucrare de cercetare mai complexă, care urmează a fi prezentată spre evaluare unei comisii ori făcută publică sub altă formă, ar
trebui citită de către cel puțin o persoană, alta decât autorul (de preferat una sau mai multe persoane reprezentative pentru publicul căreia îi este adresată
lucrarea). O lucrare de absolvire pentru specializarea Teatru ar putea fi lecturată de un coleg, de un actor, de un profesor din domeniu ori un pasionat.

Beneficii

- Corectarea unor erori de exprimare/gramaticale/de utilizare a diacriticelor, aspecte aparent neimportante, care tind să scape autorului, dar care sunt
deranjante pentru cititori;
- Remedierea unor exprimări inadecvate pentru nivelul de instruire al autorului ori al publicului – narațiune prea simplă ori mult prea tehnică pentru a
putea fi înțeleasă de cititor;
- Obținerea unei impresii generale asupra lucrării, din partea unei persoane de încredere;
- Sugestii noi de abordare, îndrumarea de a elimina unele secțiuni irelevante/redudante, ori de a introduce idei noi, de a insista asupra unor aspecte mai
interesante/relevante;
- Posibilitatea de a corecta erori grave, de atribuire a unor citări, de traducere și adaptare incorectă a unor termeni din alte limbi etc
Cititorului ar trebui să îi fie ușor să urmărească sursele unei lucrări de cercetare; autorului îi revine sarcina de a sistematiza corect referințele bibliografice
din notele de subsol.

Când sunt citate succesiv mai multe lucrări ale aceluiași autor, se va folosi Idem (pronume latin care înseamnă „acelaşi).

Mircea Eliade susţinea că asocierea pământului cu omul, şi ȋn special cu femeia s-a concretizat ȋn paleolitic, odată cu descoperirea şi practicarea agriculturii, prin „solidaritatea mistică ȋntre om şi
vegetaţie", astfel că "fertilitatea pământului este solidară cu fecunditatea feminină; prin urmare, femeile devin responsabile de belşugul recoltelor, căci ele cunosc misterul creaţiei. Este vorba despre
un mister religios, pentru că guvernează originea vieţii, hrana şi moartea. Glia este asimilată femeii. Mai târziu, după descoperirea plugului, munca agarară e asimilată actului sexual.“1

Ȋn miturile americane este reluată imaginea Pamântului-Mamă (Terra Mater sau Tellus Mater): „...primii oameni au trăit un timp ȋn sânul mamei lor, adică ȋn străfundurile pământului, ȋn măruntaiele
sale. Ȋn aceste străfunduri telurice ei duceau o viaţă pe jumătate omenească: erau, ȋntr-un anumit fel, nişte embrioni ȋncă imperfecţi. Aşa afirmă cel puţin indienii lenni-lenape sau delaware care
locuiau ȋn Pennsylvania de azi: conform miturilor lor, Creatorul, cu toate că pregătise pentru ei la suprafaţa pământului toate lucrurile de care se bucură acum, a hotărât ca oamenii să mai rămână
câtva timp ascunşi ȋn pântecele Mamei lor telurice, ca să se dezvolte mai bine, ca să se maturizeze“2

_________________
1 Mircea Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Traducere şi postfaţă de Cezar Baltag, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, pp. 37-38
2 Idem, Mituri, vise şi mistere, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 167
Când sunt citate succesiv mai multe secțiuni ale unei lucrări anume, se va folosi Ibidem (adverb latin care se traduce prin „tot acolo”)

1. Leonid Uspensky, Teologia icoanei, traducere de Teodor Baconski, Bucureşti, Editura Anastasia, 2004, p. 98.
2. Ibidem, p. 6.
[adică: Leonid Uspensky,Teologia icoanei, trad.T. Baconski, Bucureşti, Editura Anastasia, 2004, p. 6.]

Când sunt citate succesiv două secțiuni ale aceleași lucrări, iar respectivul autor este folosit ca sursă bibliografică cu o singură lucrare, se va utiliza Op.
cit. (din latinescul opus citatum, adică „opera citată”), deci este un caz particular față de cel menționat anterior.

Mircea ELIADE, op. cit., p. 247

Când sunt utilizate extrase dintr-un autor în mod indirect, adică din altă lucrare care îl citează pe respectivul autor, se va utiliza apud (prepoziţie latină
care înseamnă „la” sau „după”, cu sensul de „preluat de la”).
apud Lelia Pȋrvan Rus, „Forma feminină ȋntre simbol şi reprezentare“, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 16

Când se face referire la un fragment care în lucrarea-sursă este cuprins pe mai multe pagini (fie începe la sfârșitul unei pagini și se încheie pe următoarea,
fie este vorba despre un concept care în lucrarea-sursă este cuprins pe mai multe pagini), referința anterioară va lua următoarea formă:
Lelia Pȋrvan Rus, „Forma feminină ȋntre simbol şi reprezentare“, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, pp. 16-18
Observații

- Unele instituții recomandă ca prescurtările obişnuite (op. cit.; art. cit.; idem, ibidem) nu se vor folosi decât în cadrul aceluiaşi capitol, altfel
reidentificarea sursei riscă să devină dificilă;
- Dacă se citează din mai multe opere ale aceluiaşi autor, trimiterea la titlu se poate face sub o formă abreviată, urmată de indicarea paginii/paginilor;
- Cele mai frecvente prescurtări în note sunt:
• cf. = confer, compară;
• v. = vezi;
• p. = pagina;
• pp. = paginile;
• t. = tomul;
• şi urm. = şi următorul/următorii/următoarele; (sg.)
• vol. = volumul;
• ed. = ediţia;
• ed. cit. = ediţia citată (neitalic!)
• loc. cit. = locul citat;
• op. cit. = opera citată (italic!);
• art. cit. = articolul citat;
Observații (continuare)

• ms. = manuscrisul;
• mss. = manuscrisele;
• passim = în mai multe locuri;
• ş.a. = şi alţii; şi altele;
• et al. = şi alţii; şi altele;
• s.v. = sub voce (pentru trimiteri la articole de dicţionare, glosare etc., unde nu sunt folosite indicaţiile de pagini).
- Precizările: „n.a.”, „n.t.”, „n.r.” se plasează la sfârşitul notei, în paranteze, urmate de punct;