Lectura explicativă – metodă fundamentală în abordarea textului literar-artistic

Lectura explicativă este metoda cel mai des folosită în abordarea textului literar-
artistic, fiind considerată o metodă tradiţională pe care se pot dezvolta multe alte modalităţi
moderne, interactive sau din gândirea critică. În manualele şcolare sunt prezente texte
aparţinând unor opere literare reprezentative pentru epoci diferite, clasice şi/sau moderne.
În general , se începe cu texte epice, care au o structură mai clară, dar nu lipsesc nici
textele lirice , chiar dacă sunt mai codificate. De altfel, metoda lecturii explicative se poate
aplica riguros ştiinţific doar din clasa a III-a, când este posibilă abordarea noţională ,
ştiinţifică la toate disciplinele.
Structura algoritmică a metodei :
- date generale despre operă şi autor (eventual fişa biografică);
• lectura expresivă (model) a textului este făcută de învăţător sau cu ajutorul unor
înregistrări, deoarece o astfel de lectură înlesneşte înţelegerea operei, influenţând
receptarea mesajului;
• verificarea nivelului primei impresii printr-o conversaţie scurtă referitoare la text;
• citirea integrală, cu voce tare, a textului de către elevi;
• citirea textului pe fragmente şi analiza acestora prin: explicarea cuvintelor şi expresiilor
artistice din fiecare fragment (cu ajutorul manualului, al dicţionarului, prin alte mijloace);
identificarea semnificaţiilor contextuale ale acestora; descoperirea elementelor epice
(întâmplări, personaje, momente ale acţiunii); specificul limbajului artistic, stilul, arta de a
povesti; conversaţia care duce la interpretarea textului; exerciţii de vocabular; discutarea
semnelor de punctuaţie (însemnate pentru stabilirea relaţiilor dintre personaje sau dintre
personaje şi autor) şi a semnelor ortografice;
• recitirea integrală a textului de către mai mulţi elevi, urmată de o conversaţie
generalizatoare;

• alcătuirea planului de idei (ora a II-a), după reluarea lecturii pe fragmente şi după
crearea unei succesiuni de întrebări şi răspunsuri care să conducă la ideea principală;
extragerea ideilor principale se realizează cu elevii (dirijaţi de învăţător); acestea pot avea
forme variate: propoziţii interogative, propoziţii enunţiative, titluri şi trebuie scrise pe tablă
şi în caiete, de către elevi;
• citirea de încheiere a textului; desprinderea mesajului;
 • citirea planului de idei de către elevi, urmată de povestirea parţială şi integrală a
textului; găsirea valenţelor estetico-etice ale textului prin asociere cu alte opere cunoscute
de elevi sau cu proverbe (maxime);

• caracterizarea personajelor (ora a III-a); reliefarea trăsăturilor acestora şi modalităţile

de caracterizare, evidenţiind valorile artistice ale textului;
• integrarea textului în gen, specie literară, găsirea unor particularităţi artistice prin care
se demonstrează aparteneţa textului la arta literară;
• consolidarea formării deprinderii de receptare a mesajului unui text artistic prin
efectuarea de exerciţii : de citire, de vocabular, de ortografie şi punctuaţie, de creaţie
continuarea în alt mod a povestirii, găsirea unui alt deznodământ etc).
Această metodă se poate asocia şi cu metode interactive de grup sau cu alte
metode moderne, formele de organizare frontale, individuale, în echipă, alternând cu
variante de comunicare orală sau scrisă.
Particularităţile metodei lecturii explicative derivă din natura textului care se
studiază. Astfel, dacă textul epic are un conţinut informativ evident (istoric, geografic),
atunci accentul cade pe valoarea de document a acestuia, recurgându-se la
interdisciplinaritate şi urmărind formarea la elevi a capacităţii de a opera cu informaţii
cvasiştiinţifice în comunicarea orală şi scrisă.
În cazul în care textul aparţine genului liric (poezie, proză), atunci metoda trebuie
adaptată structurii unui astfel de text şi vom avea în vedere punerea în evidenţă a temei,
motivelor literare, ideilor poetice pe care le generează. Fragmentele operei lirice urmează ,
de obicei, strofele sau tablourile realizate artistic de poet. Poezia lirică nu are acţiune,
exceptând prezenţa unei eventuale componente epice, cu semnificaţii în planul trăirii lirice.
De aceea, ideile principale se pot dezvolta eventual într-o descriere (de natură, portret), iar
în decodarea textului accentul cade pe găsirea de semnificaţii ale figurilor de stil pe care
se întemeiază limbajul metaforic al poeziei. Pentru descifrarea acestui limbaj figurativ sunt
necesare crearea demersurilor didactice (întrebare-răspuns), care să pornească de la
sensul propriu al cuvântului/expresiei şi trecând prin sensuri secundare să ajungă la
semnificaţiile din poezie, semnificaţii ce pot fi descoperite şi în structura prozodică. Reuşita
lecţiilor de literatură depinde ,în mare măsură, de sensibilitatea şi inventivitatea
învăţătorului, care printr-o metodologie aparte poate să-şi atingă obiectivele afective şi
cognitive propuse.
 Lectura suplimentară trebuie să facă obiectul unor lecţii aparte în care să existe
preponderent prilejuri de meditaţie, de reflecţie, de introspecţie, toate determinate de fapte
inedite, atractive, desprinse din opere literare ce pot genera astfel de momente. Altfel
spus, conţinuturile acestor lecţii se impune să fie constituite din opere literare alese de
comun acord cu elevii, eventual şi cu părinţii lor, iar odată stabilite acestea să devină
suportul fundamental pentru formarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare într-un text
citit. Învăţătorul stabileşte o structură deschisă orei de lectură suplimentară, elevul având
acces la cadrul decizional al actului diadactic. Aceasta înseamnă, în primul rând, că lecţia
nu se suprapune, ca formă şi nici din punctul de vedere al conţinutului, peste lecţiile
obişnuite de Limba şi literatura română, ieşind din stereotipia mai ales didactică uşor de
prevăzut. Cadrul acesta trebuie să fie nou, de îndrumare a lecturii, cu un grad de
independenţă ridicat, iar comentariile realizate pentru lecturile deja efectuate să
corespundă setei de cunoaştere a elevilor şi căutărilor acestora. Dirijarea „învăţării”
srealizează din umbră, lăsându-i pe elevi să selecteze, săasocieze, să se raporteze la
propria experienţă de viaţă, să emită judecăţi, să aibă trăiri variate, să aibă certitudini sau
îndoieli, să generalizeze. Textul literar trebuie abordat în aşa fel încât să răspundă la 2
întrebări esenţiale:”Ce ni se comunică?” şi „Cum se comunică?” . Metodologia aleasă ar
trebui sî permită trecerea cu uşurinţă de la o problemă la alta în funcţie de necesitatea
momentului (lecturi fragmentare, ilustrative, argumentări, exerciţii de stilistică, structurări
ale operei , dramatizări, procese literare, fişe de lectură etc). Considerăm că imperativul
educativ al unor astfel de proiecte şi proiectări se impune prin găsirea înţelesurilor a 3
cuvinte : „a şti, a simţi, a face”.