LECTURA EXPLICATIVĂ

- metodă specifică în familiarizarea elevilor cu tehnici ale muncii cu cartea -

Orice act de învăţare se desfăşoară cu rezultate bune prin angajarea efortului personal al
celui ce învaţă. Învăţarea instrumentelor muncii cu cartea se realizează, de asemenea, prin
punerea elevilor în situaţia de a opera în mod independet cu elemente ale lecturii explicative.
Toate componentele de bază ale lecturii explicative pot constitui forme de muncă independente
sau semiindependentă la lecţiile de citire, în general, în toate împrejurările în care elevii sunt puşi
în situaţia să folosească manuale sau alte cărţi. Numai operând cu aceste instrumente ale muncii
cu cartea, elevii şi le vor putea însuşi, ca bunuri personale pe care să le utilizeze în munca lor
independetă: numai astfel vor învăţa cum să înveţe, prin mijlocirea cărţii.
Lectura explicativă este procesul prin care se asigură două achiziţii în legătură cu textul
literar: a-l înţelege şi a-l aprecia. După ce elevii au reuşit să-şi însuşească tehnica cititului, ei
trebuie să atingă un nou nivel, adică o nouă performanţă cerută elevului şi învăţătorului: ...să
facem pe fiecare elev să înţeleagă şi să simtă ceea ce a citit, să fie în stare să-şi reprezinte
imaginile, ideile, sentimentele pe care le conţin cuvintele şi propoziţiile, să asimileze pe deplin
ceea ce a citit, aşa cum ochiul fotografiază un personaj, o scenă, un peisaj pe care îl priveşte cu
atenţie. (Dottrens, 119) Conţinutul ei reiese cu claritate în evidenţă dacă analizăm componentele
numelui său: cititul şi explicaţia. Din realitatea desfăşurării ei se constată că sunt implicate mai
multe metode: povestire, demonstraţie, conversaţie, explicaţie.
Noţiunea de citire explicativă are un sens larg. Citirea explicativă înseamnă citirea
însoţită de explicarea conţinutului citit, în vederea înţelegerii acelui conţinut. Expicaţiile trebuie
să urmărească înţelegerea de către copii a ideilor care sunt expuse într-un anumit text de citire,
pe care să poată să le exprime clar în vorbirea lor.
În manualele de citire şi în listele de lecturi pentru clasele ciclului primar sunt
reprezentate texte literare care aparţin genului liric (în care autorul comunică propriile
sentimente) şi genului epic (autorul transmite sentimentele şi atitudinile sale prin intermediului
personajelor). Lipsesc textele din genul dramatic (scrise pentru a fi reprezentate pe scenă).
Textele cu caracter epic, datorită prezenţei întâmplărilor şi personajelor, repere concrete în
orientarea copiilor în problematica textului, plac mai mult.
 Caracteristicile textului epic se pot determina fără a recurge la noţiuni de teoria literaturii,
prin întrebări: cine povesteşte?/autorul; ce povesteşte?/o întâmplare, întâmplări, o acţiune; cine
săvârşeşte acţiunea?/oameni, animale cărora li se atribuie însuşiri omeneşti. Se comunică
elevilor că oamenii şi animalele care săvârşesc acţiuni într-o operă literară se numesc personaje.
În orice operă literară, fie lirică sau epică, există o evidentă organizare interioară a
materialului de viaţă prezentat de autor, fapt concretizat într-o anumită succesiune a
întâmplărilor sau a tablourilor, a stărilor sufleteşti. Învăţătorul va îndruma elevii în a înţelege şi a
descoperi această organizare internă.
Elevul sesizează – chiar de la această vârstă – că în unele opere epice studiate/citite acasă
are loc o luptă de interese între personaje sau grupuri de personaje, reprezentând principii
diametral opuse: binele şi răul. În timpul lecţiilor de interpretare a textului literar, elevii vor fi
ajutaţi să înţeleagă că această ciocnire de interese determină acţiunea din textul respectiv. În mod
firesc, ei se simt atraşi de spiritul binelui şi participă afectiv la ceea ce se prezintă în operă, trăind
momente de satisfacţie în momentul victoriei binelui.
Pentru a putea conduce şi ajuta elevii în analiza textelor narative, învăţătorul trebui să
aibă clare cunoştinţe de teorie literară. Nu pentru a le comunica elevilor, ci pentru a-şi clădi pe
ele demersul de interpretare a textului, în mod riguros. Ele îl vor ajuta să îşi clarifice sieşi
problemele de organizare internă a textului literar.
Totalitatea întâmplărilor/evenimentelor care se desfăşoară într-o operă literară (text epic
sau dramatic) constituie subiectul operei literare. Acesta cunoaşte mai multe momente:
a) Expoziţiunea – în cadrul acestui moment se prezintă locul, timpul şi personajele
principale. În anumite cazuri, pot absenta determinările de timp sau de loc, când acestea sunt
nesemnificative pentru mesajul textului.
b) Intriga – reprezintă motivul care reprezintă acţiunea din operă. Urmează imediat
după expoziţiune şi constă dintr-o acţiune, o atitudine, o afirmaţie etc.
c) Desfăşurarea acţiunii – cuprinde îmtâmplările determinate de intrigă. În general,
în lecturile destinate ciclului primar, desfăşurarea acţiunii cuprinde câteva momente.
d) Punctul culminant – este momentul în care ciocnirea/lupta dintre personaje atinge
gradul cel mai înalt. În analiza acestei etape se pot face referiri la valorile morale ale
personajelor.
 e) Deznodământul – stabileşte încheierea luptei între personaje/grupuri de personaje
prin trimful unuia. Pentru a-i face pe elevi să înţeleagă şi mai bine semnificaţia deznodământului,
învăţătorul poate să comunice el sau să le ceară elevilor să găsească o maximă, un proverb care
se potriveşte situaţiei prezentate.
În manualele de limba română există texte cu conţinut practic – ştiinţific şi texte cu
conţinut literar. Din prima categorie fac parte textele din domeniul ştiinţelor naturii, geografiei şi
istoriei. Predarea textelor cu conţinut practic – ştiinţific au următoarea structură:

I. Citirea explicativă e textelor cu conţinut practic – ştiinţific

1) Activitatea pregătitoare în vederea citirii
Această pregătire se realizează pe diferite căi:
a) Pe baza observaţiilor directe de către copii a: fenomenelor naturii, obiectelor,
prin experienţele sau experimentele făcute, prin vizite şi excursii. În felul acesta,
copii vor putea înţelege mai bine textul.
b) Prin recapitularea şi sistematizarea cunoştinţelor din lecţiile anterioare de citire,
ce au legatură cu noua lecţie.
c) Prin intuirea de tablouri, mulaje etc
2) Citirea şi analiza textului
Când textul e scurt se citeşte în întregime, iar când e lung, citirea explicativă se face
pe fragmente logice închegate. Citirea textelor cu conţinut practic – ştiinţific, se face de
către elevi, fără citirea model a învăţătorului. În felul acesta elevii îşi formează
deprinderea citirii unui material nou. Unele texte cu conţinut practic – ştiinţific care sunt
prezentate într-o formă literară, de exemplu legendele istorice, e bine să fie citite de
învăţător. Acesta trezeşte emoţii artistice, sentimente patriotice. Se procedează astfel:
a) Lectura se împarte pe fragmente de către învăţător. Fragmentele trebuie să aibă
un înţeles relativ deplin ce permite desprinderea ideii principale.
b) Se numeşte un elev care urmează să citească. El citeşte primul fragment.
c) Se explică apoi cuvintele neînţelese, cuvintele care n-au fost explicate înainte de
citire, în cadrul discuţiilor pregătitoare.
d) Elevii expun pe scurt cele citite în fragment.
 e) Elevii desprind şi formulează ideea principală din fragmentul citit, iar învăţătorul
o scrie pe tablă. În felul acesta, elevii se deprind să generalizeze cele citite. Ideea
se formează concis şi corect.
f) După ce s-a scos ideea principală, se trece la citirea fragmentelor următoare,
procedându-se ca la primul fragment.
3) Alcătuirea planului de idei al textului citit.
Totalitatea ideilor scrise pe tablă formează planul de idei al textului citit. Planul se
poate alcătui în mai multe feluri:
a) Sub formă de întrebări
b) Sub formă de titluri
c) Sub forma unor propoziţii enunţiative
Pentru fragmentele narative se pot folosi cu succes titluri, iar pentru fragmentele
descriptive se folosesc propoziţii enunţiative. Cea mai uşoară formă de plan o constituie
planul făcut sub formă de întrebări.
4) Recitirea textului
Recitirea trebuie să se facă în clasă. Scopul urmărit prin această citire constă în
consolidarea cunoştinţelor şi în dezvoltarea deprinderilor de citire. A doua lectură se face
pe unităţi didactice mai mici dând posibilitatea mai multor elevi să citească. În citirea
istorioarelor, povestirilor se insistă şi asupra unei citiri expresive pentru formarea unei
vorbiri plastice, colorate. Urmează apoi o citire selectivă, doar a pasajelor mai
semnificative.
5) Reproducerea celor citite
Elevii sunt puşi să reproducă conţinutul textului citit, fie pe bază de plan, fie pe
bază de întrebări puse de învăţător. Reproducerea se face pe rând de către mai mulţi elevi.
Ei îşi vor fixa conţinutul textului citit prin alte mijloace: alegerea unor ilustraţii, desene
adecvate, care se fac în clasă sau ca temă pentru acasă.
6) Tema pentru acasă
Li se dă elevilor să citească lectura, să răspundă în scris la întrebările de la
sfârşitul textului, să găsească ilustraţii corespunzătoare sau să întocmească ei desene
potrivite.
 Textele cu conţinut istoric sunt menite a da elevilor cunoştinţe despre trecutul şi prezentul
patriei noastre. Ele contribuie la educarea elevilor în spiritul resp respectului şi al preţuirii
tradiţiilor de luptă. Se prezintă sub formă de scrieri de popularizare sau de povestiri literare.
În etapa activităţii preagătitoare în vederea citirii textului e necesar să se determine
momentul istoric când a avut loc evenimentul înfăţişat în text (acum 1000 de ani, acum 500 de
ani). Predarea bucăţii poate începe prin povestirea conţinutului ei de către învăţător în loc de
lectura integrală model a bucăţii. Ca material ajutător se poate folosi harta istorică, ori cea
geografică. Pot fi puse chiar steguleţe pe hartă, care marchează desfăşurarea evenimentului.
Întocmirea hărţii istorice a evenimentului respectiv dă acestuia un caracter dinamic. O atenţie
deosebită trebuie acordată discuţiilor cu caracter generalizator.

Bibliografie

o Berca, M. Eliza, M. Ionescu, Metodica predării limbii române la clasele I – IV, Ed. did.
şi ped. Bucureşti 1975.
o Şerdean, Metodica predării limbii române la clasele I – IV, Ed. did. şi ped. Bucureşti
1988.
o Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii române în învăţământul primar, Ed. Emia
Deva 2003
o www.didactic.ro