3.

Reguli de redactare a unei lucrări ştiinţifice

Orice demers științific se finalizează sub forma unei lucrări științifice care poate îmbrăca
diferite forme: articol, studiu, referat, recenzie, raport de cercetare, carte, manual, dicționar,
monografie, tratat, crestomație, atlas, licență, disertație, teză de doctorat etc. Deci, ultima etapă a
oricărui demers științific, etapa în care sunt prezentate rezultatele, concluziile, constă în redactarea
respectivului material științific.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, orice lucrare științifică trebuie să respecte atât
canoanele referitoare la conținut, cât și cele referitoare la formă. Chiar dacă în unele situații, în
funcție de produsul științific, se impun anumite reguli de redactare, de structură a materialului (font,
paragraf, abstract, cuvinte cheie etc) există unele reguli generale de concepere și redactare a
materialelor științifice.

Tipologia lucrărilor de cercetare ştiinţifică1

– REFERAT, referate, s. n. Un referat este o compunere argumentativă, redactată după

normele de conţinut şi de stil academice, care indică măsura în care autorul a întreprins o cercetare
temeinică pe o problemă foarte punctuală, fie oferind un răspuns propriu la această problemă, fie
aducând argumente în plus pentru un răspuns deja oferit – Din germ. Referat. Un referat va avea
între 6-10 pagini şi se va sprijini în mod obligatoriu pe referinţe bibliografice, literatura consultată
exprimând măsura documentării în legătură cu problema cercetată şi va fi structurat în trei părţi:
introducere, corpul lucrării şi concluzii.
– RECENZIE, recenzii, s. f. Prezentare succintă (la apariţie) a unei opere literare sau
ştiinţifice, cu comentarii şi aprecieri critice. – Din germ. Rezension, it. Recensione. Recenzia va
avea ca titlu coordonatele lucrării recenzate [autorul lucrării, titlul lucrării, (în cazul în care lucrarea
este un articol, atunci se va preciza şi documentul în care a fost publicat), localitatea, editura, anul
apariţiei], urmate de numărul de pagini al volumului. Numărul de pagini recomandat este de circa 3-
5 pagini. O recenzie urmăreşte, în general, definirea problematicii generale în care se încadrează
lucrarea, identificarea poziţiei autorului raportată la problematică, analizarea structurii lucrării şi,
dacă este cazul, a particularităţilor acesteia, identificarea tezelor formulate de autor, evaluarea
critică generală a lucrării.
– LICENŢĂ ~e f. – 1) Lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare,
care permite exercitarea profesiei corespunzătoare. 2) Examen susţinut pentru a obţine acest grad
universitar. 3) Diplomă care confirmă acest grad. – Din fr. Licence, lat. Licentia. Lucrarea de
licenţă are între 50-80 pagini şi testează competenţele dobândite într-un anumit domeniu, reunind
cunoştinţe, abilităţi prin care studentul concepe şi realizează o cercetare independentă, pe care în
final o comunică în format scris şi prin prezentare orală, conform regulilor comunităţii ştiinţifice din
care face parte.
– DISERTAŢIE ~i f. 1) Lucrare ştiinţifică susţinută public pentru obţinerea unui grad ştiinţific
(de master); teză. 2) Expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific pe baza argumentelor
şi datelor dobândite prin studiu. Din fr. Dissertation, lat. Dissertation. Lucrarea de disertaţie are 40-
60 pagini şi prezintă cercetările şi descoperirile autorului într-o zonă disciplinară delimitată prin
programul de masterat absolvit. Spre deosebire de lucrarea de licenţă, în cazul lucrării de disertaţie,
abordarea este mai aplicată, se acordă o mai mare importanţă punctului de vedere personal al
autorului şi interpretării acestuia cu privire la problematica abordată, iar accentul cade pe aportul de
noutate prin cercetare şi mai puţin pe descrierea în cadrul lucrării a studiului lucrărilor anterior
publicate pe subiectul respectiv.
– DOCTORAT, doctorate, s. n. Teză care atestă stagiul de calificare ştiinţifică superioară,
efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obţinerii titlului de doctor; examen final,

1
M. Iatagan în Zenovic Gherasim, Etică și integritate academică, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2019, p. 194
 de susţinere a unei lucrări, dat pentru obţinerea acestui titlu; titlu de doctor obţinut în urma acestui
examen. – Din fr. Doctorat.
Teza de doctorat reprezintă o lucrare de cercetare care oferă o alternativă originală la o
problemă ştiinţifică majoră, atât prin cunoştinţele pe care le solicită, cât şi prin contribuţia autorului
la soluţionarea acesteia. Se recomandă ca o teză de doctorat să se încadreze în 150-200 de pagini.

În literatura ştiinţifică se regăsesc şi alte lucrări sau publicaţii ştiinţifice legate de învăţământ şi
de cercetarea didactică. Printre acestea se numără: rapoartele de cercetare, studiile ştiinţifice,
desfăşurate în scopul soluţionării unor probleme ştiinţifice într-un anumit domeniu, monografii,
remarcate prin amploarea lor şi prin detalierea unui subiect.

Manualele, culegerile de aplicaţii, cursurile universitare sunt comunicări redactate sau scrieri,
care tratează un anumit subiect, tipărite şi legate în volume (DEX, 2016).
Tratatul, elaborat de unul sau mai mulţi autori de referinţă într-un domeniu disciplinar, este o
lucrare ştiinţifică în care sunt expuse unele probleme fundamentale.
Dicţionarele reprezintă culegeri în ordine alfabetică a termenilor privitori la o anumită ştiinţă,
artă, ramură a tehnicii, explicaţi în aceeaşi limbă sau traduşi într-o limbă străină. (DEX, 2016). De
exemplu, Dicţionar român-francez, Dicţionar economic englez-român, român-englez etc.,
Dicționar de termeni literari, Dicționar de sociologie, Dicționar al gândirii sociologice etc.
Enciclopedia reprezintă cea mai completă formă de prezentare a literaturii ştiinţifice, care
oferă informaţii ştiinţifice ample din toate domeniile de cunoştinţe sau numai dintr-un domeniu
ştiinţific fundamental. De exemplu, „Enciclopedia Britanică” este o sursă de referinţă pentru toate
domeniile de informare. Conţine peste 28.000 de articole, ordonate alfabetic. Sunt prezentate,
printr-o selecţie riguroasă, informaţii despre fiecare domeniu al cunoaşterii: artă, afaceri, IT
(informatică), geografie, istorie, literatură, medicină, ştiinţe politice, filosofie, ştiinţă, sport. Ultima
ediţie este actualizată cu cele mai noi descoperiri din tehnologie, lumea afacerilor, îmbinând
tematicile clasice cu cele contemporane, respectiv, muzica rock, globalizarea, tehnologia digitală
sau sportul.
Conţine, de asemenea, cele mai recente hărţi geografice şi ale densităţii populaţiei, ale
răspândirii religiilor în lume sau ale fusului orar.
Articolul ştiinţific este o lucrare / expunere scrisă (de proporţii mai reduse, 10–20 pagini), cu
caracter publicistic, pe o temă politică, economică, ştiinţifică etc. (DEX, 2016). Articolele ştiinţifice
îmbracă diferite forme, de la cercetări originale la studii de caz, articole experimentale, descriptive,
noutăţi academice, opinii, ipoteze ştiinţifice etc..

Reguli de redactare a unei lucrări ştiinţifice

Nivelul ştiinţific al oricărei lucrări de cercetare poate fi realizat pe deplin în măsura în care, în
procesul de redactare se ţine seama de următoarele exigenţe generale:
 rigurozitatea ştiinţifică presupune ca în redactare să se utilizeze formulări corecte care să reflecte
în mod fidel procesul studiat;
 originalitatea constă în asigurarea, pe parcursul elaborării şi al redactării, a unui loc central
opiniilor personale ale autorului, a argumentelor şi a propriilor puncte de vedere exprimate;
 corectitudinea elaborării lucrării se referă la asigurarea corelaţiilor logice dintre abstracţia
ştiinţifică şi fenomenul empiric, real, la citarea altor autori, fără ruperea citatelor din contextul în
care au fost formulate, la argumentarea riguroasă a evaluărilor personale, la constituirea integrală a
lanţului de consecinţe favorabile şi nefavorabile ale unor ipoteze, la respectarea deplină a
deontologiei;
 eficacitatea textului constă în deschiderile, mai mici sau mai mari, pe care o lucrare le realizează în
serviciul beneficiarului şi progresul social; un text este eficient, nu doar atunci când se citeşte uşor,
ci mai ales atunci când îl pune pe gânduri pe cititor, oricare ar fi acesta;
 stilul redactării trebuie să fie personal (folosirea unui limbaj personal, care dezvăluie că autorul
stăpâneşte problema studiată, şi nu împrumutarea prin copiere a limbajului altor autori; când sunt
mai mulţi autori, coordonatorului îi revine sarcina să pună cât de cât de acord stilurile, însă fără să
încerce uniformizarea lor; să împletească stilul abstract cu cel concret, descriptiv-ilustrativ, dar fără
 să abunde în descrieri obositoare, inutile); concentrat şi direcţionat pe ideea centrală a lucrării,
susţinerea şi confruntarea acesteia cu alte idei, metode, concluzii; coerent, fără reveniri, repetări,
omisiuni sau treceri de la o problemă la alta; responsabil, adică să nu manifeste superficialitate faţă
de consecinţele directe şi indirecte, imediate şi întârziate, favorabile şi nefavorabile, fie ele
economice, sociale, politice, medicale sau de altă natură;
 acurateţea gramaticală şi literară, adică o bună stăpânire a limbii literare, ca şi a limbajului de
specialitate;
 eufonia4 – se referă la cât de plăcut sună textul. Ea se realizează prin utilizarea unor cuvinte
armonioase, potrivite, generate de fluenţa şi coerenţa limbajului.
Redactarea propriu-zisă a unei lucrări de cercetare reprezintă procesul de scriere a lucrării
ştiinţifice, aşa cum este ea concepută şi structurată în planul de redactare, care trebuie să fie cât mai
cuprinzător, coerent şi bine direcţionat pentru atingerea obiectivelor lucrării.

Planul de redactare este o continuare şi corectare permanentă a schiţelor şi proiectelor

tematice începute odată cu alegerea temei, cu desfăşurarea documentării bibliografice şi directe etc.
Acestea se întregesc şi definitivează pe baza cercetării propriu-zise, a elaborării şi verificării
ipotezelor şi a fundamentării concluziilor ştiinţifice la care s-a ajuns.
Planul de redactare a lucrării asigură:

Sistematizarea şi ordonarea problemelor, a ideilor şi concluziilor rezultate în urma cercetării

ştiinţifice desfăşurate în raport cu scopul şi tipul lucrării.
b) Enunţarea riguroasă a constatărilor, a tezelor şi concluziilor şi asocierea cu acestea a
argumentaţiei teoretice şi practice, pro şi contra, metodele de investigaţie, valenţele lor pozitive, dar
şi lipsurile acestora etc., în vederea distribuirii lor la locul potrivit, pe întreaga structură tematică a
lucrării.
c) Identificarea omisiunilor şi lipsurilor din sfera documentării şi calculelor şi luarea
măsurilor necesare de eliminare a tuturor insuficienţelor, omisiunilor şi repetărilor, inevitabile în
lucrări de proporţii şi cu mulţi autori.

Structura standard a unei lucrări de cercetare/articol științific

În funcţie de obiectivele cercetării şi de cerinţele specifice ale acesteia, structura oricărei
lucrări poate fi restrânsă sau extinsă. Nu există un format unanim acceptat, însă orice lucrare de
cercetare trebuie să conţină elemente de pre-text, elemente de text şi elemente post-text.

Elementele de pre-text sunt reprezentate de:

1. Titlul lucrării, care trebuie să fie concis, exprimat în puţine cuvinte, să fie relevant, riguros prin
formulare. De asemenea, titlul trebuie să fie astfel formulat încât să stimuleze interesul cititorului,
să fie inedit, dar şi reprezentativ pentru lucrarea publicată. Se recomandă ca titlul să cuprindă cel
puţin unul din cuvintele cheie ale lucrării.
2. Autorul/ autorii lucrării/ articolului. În lista autorilor trebuie menţionaţi toţi cei care au avut o
contribuţie la scrierea lucrării/articolului. Includerea unui autor care nu a participat în niciun fel la
elaborarea unui articolul constituie o încălcare a regulilor eticii publicării articolelor ştiinţifice. 5
Ordinea autorilor trebuie decisă de comun acord de către toţi coautorii. Calitatea de autor va fi
atribuită numai pentru contribuţii substanţiale în:
 concepţia şi proiectarea sau analiza şi interpretarea datelor,
 schiţarea articolului sau revizuirea critică a conţinutului său intelectual,
 aprobarea variantei finale a articolului, cea care va fi publicată.
Multe publicaţii solicită cel puţin un prenume întreg al autorului, în loc de iniţialele
prenumelor, întrucât există multe nume care au aceeaşi iniţială şi pot apărea confuzii.
Se recomandă folosirea prenumelor, urmate de numele de familie.
Nu se includ titlurile academice, profesionale, oficiale, militare sau religioase. Se vor nota
instituţiile de apartenenţă ale autorilor, folosind exponenţi sau asterisc, în funcţie de publicaţie,
 pentru a desemna apartenenţa fiecăruia. Se va indica autorul căruia îi va fi trimisă corespondenţa.
Într-o notă de subsol, se va scrie adresa poştală a acestuia, adresa de e-mail şi numărul de telefon.
3. rezumatul lucrării, care reflectă succint conţinutul lucrării, iar pentru un articol se recomandă ca
acesta să nu depăşească 350 – 400 de cuvinte. Rezumatul trebuie să fie un material de sine stătător
şi să aibă sens şi fără conţinutul articolului.
Ca structură, rezumatul trebuie să conţină informaţii despre context şi importanţa cercetării,
scopul şi obiectivele acesteia, metodologia cercetării, sumarul rezultatelor cercetării, valoarea
adăugată/contribuţia/originalitatea lucrării.

Modul de structurare a rezumatului poate fi diferit în funcţie de revistă sau editură.

4. termenii cheie sunt cuvinte relevante, definitorii pentru lucrarea de cercetare, care facilitează
accesul altor cercetători sau persoane interesate de o lucrare de cercetare. Oxford Dictionary
defineşte key-word ca fiind „un cuvânt informativ folosit într-un sistem de informaţii de regăsire,
pentru a indica conţinutul unui document.” Cuvintele cheie facilitează găsirea articolelor ştiinţifice
în bazele de date internaţionale, crescând şansele citirii şi citării acestora. Se recomandă ca lista
cuvintelor cheie să conţină 3-5 cuvinte sau expresii reprezentative pentru subiectul abordat.
5.
Elementele de text propriu-zise cuprind:
1. Introducere, context
Introducerea, având maximum 2-3 pagini, este acea parte a unei lucrări care oferă cititorilor
informaţia compactă dezbătută pe larg în cuprinsul lucrării. În introducere sunt prezentate tema
cercetării, contextul şi viziunea autorului cu privire la necesitatea abordării temei cercetate şi
argumentele ştiinţifice pentru propriile opinii.
Pentru a elabora o introducere corectă, lucrarea trebuie să fie finalizată sau autorul trebuie să
cunoască foarte bine toate părţile lucrării.
2. Stadiul cunoaşterii
Stadiul cunoaşterii reprezintă o sinteză a literaturii de specialitate din domeniul temei de
cercetare. Elaborarea stadiului cunoaşterii constă în prezentarea şi analiza critică a rezultatelor
teoretice şi aplicative pe tema studiată, aşa cum acestea au fost formulate şi explicate de cercetători
reprezentativi din literatura naţională şi internaţională de specialitate.
În redactarea acestei secţiuni a lucrării de cercetare trebuie avute în vedere delimitarea de
realizările altora şi precizarea contribuţiei (teoretice şi practice) a autorului în cadrul lucrării,
precum şi citarea corespunzătoare, corectă şi sistematică.
3. Scopul, obiectivele şi ipotezele cercetării
Metodologia cercetării se bazează pe următoarele aspecte:
 indică tipul cercetării (fundamentală sau aplicativă, cantitativă sau calitativă etc.);
 explică modul în care a fost studiată problema;
 specifică metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate în colectarea şi interpretarea datelor.
Metodologia cercetării porneşte întotdeauna de la un scop al cercetării, care se transpune în
unul sau mai multe obiective.
Scopul şi obiectivele cercetării arată ce urmăreşte cercetătorul pe tot parcursul procesului de
cercetare, ce îşi propune să descopere, să surprindă, să verifice, să demonstreze etc.
Din scopul cercetării derivă obiectivele specifice de cercetare, care sunt aspecte derivate din
scop, pe care cercetătorul îşi propune să le realizeze în diferite etape şi faze ale procesului de
cercetare.6 Scopul şi obiectivele cercetării trebuie să fie clare, concise, bine delimitate, corelate şi
necontradictorii.
Identificarea şi explicarea variabilelor cercetării: Variabila reprezintă orice aspect al
mediului sau al comportamentului, care îşi poate schimba valoarea. Dintr-o ipoteză pot fi desprinse
mai multe variabile. În cercetarea ştiinţifică se folosesc două tipuri de variabile:
 variabile independente, măsurabile, preluate efectiv de cercetător
 variabile dependente, care reflectă răspunsul subiectului observat şi înregistrat de către cercetător
4. Evidenţierea valorii adăugate a lucrării la teoria şi practica în domeniu – rezultatele cercetării
 În secţiunea rezultate se vor evidenţia răspunsurile la problema de cercetare şi la obiectivele
formulate. În cazul articolelor ştiinţifice, modul în care sunt prezentate rezultatele contribuie într-o
măsură decisivă la acceptarea sau respingerea acestora.
Cu cât un text este mai bine construit, cu cât limbajul este mai clar, concis, lipsit de
ambiguităţi, cu atât textul va fi mai uşor de citit şi de înţeles de către cititori.

Elemente de post-text
1. Concluziile cercetării au rolul de a evidenţia succint importanţa lucrării de cercetare şi de a sintetiza
contribuţiile lucrării.
Din punctul de vedere al structurii, concluziile cuprind elementele esenţiale ale lucrării,
elementele de noutate ale acesteia, aplicativitatea rezultatelor, limitele lucrării dar şi posibilele
direcţii/oportunităţi viitoare de cercetare.
Se recomandă ca în concluzii să nu se regăsească repetări ale unor idei din lucrare, trimiteri
bibliografice, noi date, deja analizate sau neanalizate.
2. Bibliografia este o componentă obligatorie pentru orice lucrare ştiinţifică, având rolul de a ghida
cititorul către materialele relevante în legătură cu subiectul articolului.
În întocmirea bibliografiei în conformitate cu principiile de etică şi integritate academică pot
apărea cele mai mari greşeli şi poate fi cel mai uşor încălcat principiul eticii şi integrităţii
academice. De aceea, în întocmirea acesteia autorul trebuie să ţină seama de unele recomandări,
cum ar fi:
 citarea se face cu acurateţe şi cuprinde doar materiale, articole, cărţi publicate;
 nu se face exces de citări;
 nu se includ referinţe bibliografice care nu au fost consultate;
 se va evita includerea în lista bibliografică a unor surse greu accesibile;
 toate citările din surse bibliografice făcute în text trebuie să se regăsească în lista de referinţe de la
sfârşitul articolului (lista de referinţe cuprinde toate sursele bibliografice care au fost citate, iar lista
bibliografică mai conţine, pe lângă aceste surse, şi altele, consultate pentru realizarea articolului, dar
care nu au fost citate în text).
Redactarea bibliografiei presupune consemnarea citărilor (trimiterilor) în textul lucrării,
precum şi menţionarea surselor în lista de referinţe de la sfârşitul lucrării. Introducerea lucrărilor în
text şi întocmirea unei liste de referinţe bibliografice sunt o dovadă a integrităţii ştiinţifice a
autorului, a credibilităţii sale, în acord cu deontologia profesională.
Prin inserarea unei citări într-un text propriu, autorul trebuie să respecte dreptul de autor al
persoanei care a evidenţiat prima dată ideile citate.
Autocitarea/autoreproducerea
Normele academice permit diverse forme de autoreproducere a contribuţiilor scrise sau
vorbite: reluarea într-o carte a unui text sau fragment de text propriu apărute anterior în periodice,
reluarea într-o publicaţie a unei contribuţii personale apărute deja într-o altă publicaţie, reluarea
într-un manual sau material didactic a unei contribuţii proprii publicate anterior într-o lucrare de
cercetare, republicarea aceluiaşi text personal într-o altă limbă şi alte autoreproduceri similare nu
sunt, în genere, considerate culpabile .
În toate cazurile, autorul are însă datoria morală de a preveni explicit cititorul de faptul că reia
un text sau material deja publicat, precizând unde anume a apărut acesta iniţial.
Există mai multe modalităţi de întocmire a surselor bibliografice . 8

Sistemul număr de ordine(autor – număr) în succesiunea citărilor în textul lucrării – lucrările

fiind introduse în lista referinţelor bibliografice după numerele de ordine deţinute în textul
articolului; aceste numere de ordine se introduc fie între paranteze, de exemplu [1], fie ca exponenţi,
la locul valorificării fiecărei referinţe, prin utilizarea funcţiei Insert Footnote.
Exemple de citare textul lucrării:
În prezent sistemul de învăţământ superior românesc se confrunta cu o subfinanţare acută [1],
sau „în prezent sistemul de învăţământ superior românesc se confrunta cu o subfinanţare acută” 1,
referinţa fiind postată în subsolul paginii.
În lista de referinţe bibliografice se va trece
1. Monica Delia Avramescu, Defectologie și logopedie, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2007;
1. Armenia Androniceanu, Fundamente privind elaborarea unei lucrări ştiinţifice, Editura
Universitară, Bucureşti, 2017 (ÎN SUBSOLUL PAGINII)
Acest sistem de citare este avantajos pentru lucrările de mici dimensiuni, care conţin o listă
relativ scurtă de referinţe.
Sistemul nume prim autor, în ordine alfabetică – anul publicării – lista referinţelor
bibliografice este realizată în ordinea alfabetică a numelui primului autor al lucrării incluse, la care
se ataşează anul publicării după reguli prestabilite, titlul lucrării, volumul în care apare o lucrare
(dacă este cazul unui jurnal, se marchează titlul cu caractere italice); editura care publică o carte,
oraşul, numărul jurnalului, urmate de intervalul cu paginile care conţin lucrarea citată, în cazul unui
articol într-un jurnal cu apariţie periodică.
Sistemul de referinţe Harvard (autor, anul publicării) este adoptat de cele mai multe reviste
ştiinţifice, date fiind numeroasele avantaje ale acestuia:
 permite o mai bună spaţiere a textului
 permite inserarea notărilor de genul idem, ibidem, op. cit.
 indiferent de câte ori apare o sursă citată în text se va trece în lista de referinţe o singură dată
 permite identificarea uşoară a autorilor, aceştia fiind menţionaţi în ordine alfabetică.
În articolul menţionat, de exemplu, putem avea următorul citat: universităţile au un rol
hotărâtor în asigurarea unei dezvoltări economice durabile, fiind responsabile de sprijinirea celor
trei piloni ai acesteia (economic social şi de mediu) care, la rândul lor, se bazează pe trei sisteme
intercorelate ale eficienţei: profitabilitate, bunăstare şi coeziune socială, sustenabilitate şi
echilibru ecologic dinamic (Zaman, 2014).
În lista de referinţe, lucrările se trec în ordinea alfabetică a autorilor, fără număr de ordine.
Iatagan, M, 2015, Challenges of the Romanian Higher Education System in the Context of
Globalization, Elsevier Procedia – Social And Behavioral Sciences, Vol. 180
Zaman, Gh., Vasile, V, 2014, Conceptual framework of economic resilience and vulnerability
at national and regional levels, Romanian Journal of Economics, nr. 2/2014, p. 5-18.

Stiluri de citare:

 Stilul APA (American Psychological Association) Ştiinţe sociale, economie, educaţie

(www.apastyle.org)
 Stilul MLA (Modern Language Association) Ştiinţe umaniste, arte, studii interdisciplinare
(www.mla.org/style)
 Stilul Chicago Ştiinţe umaniste, arte
www.chicagomanualofstyle.org
 Stilul Turabian Lucrări cercetare, disertaţii, teze doctorat
(www.press.uchicago.edu/books/ turabian/turabian_citationguide. Html)

Se recomandă ca trimiterile bibliografice, precum şi lista bibliografică finală să fie realizate

conform sistemului A:P:A: (American Psychological Association), utilizat frecvent în lucrările
ştiinţifice din domeniul socio-economic. Acest stil de citare este asemănător sistemului Harvard.

Reguli de citare în text şi scriere a bibliografiei

Citare în Bibliografie
text

Carte cu (Autor, an, Autor (anul) Titlul, locul apariţiei: editura, pagina.
un pagină) Exemplu:
autor Exemplu: Suciu, C M, (2005), Investiţia în educaţie, Bucureşti, Editura
(Suciu Economică, p.87
C.M, 2005,
p. 87)
 Citare în Bibliografie
text

Carte cu (Autor 1 şi Autor 1 şi Autor 2 (anul) Titlul, locul apariţiei: editura, pagina.
doi Autor 2, Exemplu:
autori an, Bruce, J D & Marcucci, P M, (2010), Financing Higher
pagină) Education Worldwide: Who Pays? Who Should Pay? , Johns
Exemplu: Hopkins University Press; 1 edition, p. 180
(Bruce şi
Marcucci,
2010, p.
180)

Mai multe (Autor 1a Exemple:

lucrări ale şi Autor Popescu, A. (2005a) Libera circulaţie a lucrătorilor în spaţiul
aceluiaşi 21b, an, Uniunii Europene, Bucureşti: Lumina Lex, p. 83
autor pagină) Popescu, A. (2005b) Organizaţii europene şi euroatlantice,
din Exemplu: Bucureşti: Editura Economică, p. 35.
acelaşi (Popescu,
an 2005a, p.
83)
(Popescu,
2005b, p.
35)

Publicaţii (Organism, MEN: Ministerul Educaţiei Naţionale (2016) Raport privind

guverna- an, starea învăţământului, Bucureşti, p. 19
mentale pagina)
(MEN,
2004, p.
19)

Articole (Autor, an, Autor (anul) Titlul, Revista, volum, număr (dacă se aplică),
ştiinţifice pagină) intervalul de pagini din revistă la care se găseşte articolul.
Exemplu: Exemplu:
(Iatagan Iatagan, M, 2015, Strategy for Financing the Romanian Higher
M., 2015, Education in the Perspective of 2025, Quality – Access to
p. 130) Success, Supplement 3, Vol. 16, p. 130

Capitol (Autor, an, Autor (anul), Titlul, numele editorului (ed.), Titlul volumului
dintr-o pagină) colectiv, locul apariţiei: editura, paginile capitolului din care s-a
carte Exemplu: citat.
(Byrne, Exemplu: Byrne, J. (1995),Disabilities in tertiary education’ în
1995, p. Rowan L. şi McNamee J. (ed.), Voices of a margin,
162) Rockhampton: CQU Press, pp. 157-173

Documen (Denumire Denumire organizaţie (anul) Titlul, numărul (dacă se aplică),

te organizaţie locul apariţiei: editura (dacă se aplică), pagina.
oficiale , an, Exemple: EACEA/ Eurydice, 2015, The European Higher
naţionale pagină) Education Area in 2015: Bologna Process Implementation
Exemplu: Report, Publications Office of the European Union, p. 12
(Eurydice,
2015, p.
155)

Documen (Autor, an, Autor (anul), Titlul, numele organizaţiei sau persoanei
te pagină) responsabile pentru site (dacă se aplică), [online] la adresa
disponibil Exemplu: …., data ultimei accesări.
e (EPEC, EPEC: European Expertise Centre (2012), Market Update–
 Citare în Bibliografie
text

online 2012, p. 3) Review of the European PPP Market in 2011, [online] la

adresa
http://www.eib.org/epec/resources/
epec_market_update_2011_en_web.pdf, accesat la data de
01.10.2018

Website- (EUROST Autor (anul), Titlu paginii web, [online] la adresa …., data
uri AT, 2018) ultimei accesări.
EUROSTAT (2018), Education systems), [online] la adresa
https://ec.europa.eu/eurostat/web/education-and-training/qualit
y/quality-reports, accesat la data de 01.12.2018.

Legislaţie (Legea Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, art. 150, Bucureşti,
Educaţiei Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 18.
Naţionale
nr.
1/2011),

Teze şi (Autor, an, Autor, numele de familie şi iniţiala prenumelui, anul apariţiei,
disertaţii pagină) titlul complet al lucrării, nivel, numele universităţii

Surse Autor sau Titlul documentului (web sau pagina web) [online] , Data de
electronic sursă, anul actualizare, dacă este disponibilă. Disponibil la adresa web/
e URL. [data accesării]
Exemplu
Piolatto A., 2010. "Education and selective vouchers," Working
Papers 177, University of Milano-Bicocca, Department of
Economics, revised Jan 2010, disponibil la adresa
https://ideas.repec.org/p/mib/wpaper/177.html. [Accesat la
data de 20 noiembrie 2018]

Pentru elaborarea unei lucrări de licenţă se recomandă consultarea a circa 50 de surse; în ceea
ce priveşte o lucrare de disertaţie, minimum 100 de materiale bibliografice, iar pentru studii
doctorale este necesară consultarea câtorva sute de resurse bibliografice.9

3. Anexele sunt secţiuni obligatorii pentru lucrările de absolvire, dar sunt facultative pentru redactarea
articolelor.
De obicei, la anexe sunt trecute tabele cu date de prelucrat sau prelucrate, dar care ocupă un
spaţiu mare şi nu sunt obligatorii în textul lucrării (unde se face doar trimitere la anexa respectivă),
chestionare, scheme, unele grafice etc.
Anexele sunt destinate includerii în lucrare a unor date şi informaţii (calcule, grafice, scheme,
sinteze sau extrase din legi, studii de caz) mai largi decât cele ce au fost utilizate în text; ele se
folosesc pentru a întări susţinerea tezelor şi ideilor, inclusiv a informaţiilor din text; se indică precis
sursa din care au fost construite sau extrase anexele.

Bibliografie
Androniceanu A., Fundamente privind elaborarea unei lucrări ştiinţifice, Editura Universitară,
Bucureşti, 2017
Brătianu, C., Dima, A. V., Vasilache, S., Ghid pentru elaborarea lucrărilor de licenţă şi de masterat,
Editura ASE, Bucureşti, 2016
Dinu V., Săvoiu Gh., Dabija D., C., A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific, Editura ASE,
Bucureşti, 2017
Nichici, A., Lucrări ştiinţifice, concepere, redactare, comunicare. Editura Politehnica, Timişoara, 2010
Răboacă Gh., Ciucur D., Metodologia cercetării ştiinţifice economice, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006
Şercan, E., Deontologie academică: ghid practic, Editura Universităţii din Bucureşti, 2017
Dicţionarul explicativ al limbii române (ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Academia Română, Institutul
de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2016
Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi
inovare
Legea nr. 319 din 8 iulie 2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare
HG nr. 929/2014 din 21 octombrie 2014 privind aprobarea Strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi
inovare 2014 – 2020