Reguli de redactare a unei lucrări ştiinţifice

Orice demers științific se finalizează sub forma unei lucrări științifice care poate îmbrăca
diferite forme: articol, studiu, referat, recenzie, raport de cercetare, carte, manual, dicționar,
monografie, tratat, crestomație, atlas, licență, disertație, teză de doctorat etc. Deci, ultima etapă a
oricărui demers științific, etapa în care sunt prezentate rezultatele, concluziile, constă în
redactarea respectivului material științific.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, orice lucrare științifică trebuie să respecte atât
canoanele referitoare la conținut, cât și cele referitoare la formă. Chiar dacă în unele situații, în
funcție de produsul științific, se impun anumite reguli de redactare, de structură a materialului
(font, paragraf, abstract, cuvinte cheie etc) există unele reguli generale de concepere și redactare
a materialelor științifice.

Tipologia lucrărilor de cercetare ştiinţifică

● REFERAT - Un referat este o compunere argumentativă, redactată după normele de
conţinut şi de stil academice, care indică măsura în care autorul a întreprins o cercetare
temeinică pe o problemă foarte punctuală, fie oferind un răspuns propriu la această
problemă, fie aducând argumente în plus pentru un răspuns deja oferit
● RECENZIE - Prezentare succintă (la apariţie) a unei opere literare sau ştiinţifice, cu
comentarii şi aprecieri critice.
● LICENŢĂ - Lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare,
care permite exercitarea profesiei corespunzătoare. 2) Examen susţinut pentru a obţine
acest grad universitar. 3) Diplomă care confirmă acest grad.
● DISERTAŢIE - Lucrare ştiinţifică susţinută public pentru obţinerea unui grad ştiinţific
(de master); teză. 2) Expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific pe baza
argumentelor şi datelor dobândite prin studiu.
● DOCTORAT - Teză care atestă stagiul de calificare ştiinţifică superioară, efectuat după
terminarea studiilor universitare, în vederea obţinerii titlului de doctor; examen final, de
susţinere a unei lucrări, dat pentru obţinerea acestui titlu; titlu de doctor obţinut în urma
acestui examen.

Reguli de redactare a unei lucrări ştiinţifice

Nivelul ştiinţific al oricărei lucrări de cercetare poate fi realizat pe deplin în măsura în care,
în procesul de redactare se ţine seama de următoarele exigenţe generale:
● rigurozitatea ştiinţifică presupune ca în redactare să se utilizeze formulări corecte care
să reflecte în mod fidel procesul studiat;
● originalitatea constă în asigurarea, pe parcursul elaborării şi al redactării, a unui loc
central opiniilor personale ale autorului, a argumentelor şi a propriilor puncte de vedere
exprimate;
● corectitudinea elaborării lucrării se referă la asigurarea corelaţiilor logice dintre
abstracţia ştiinţifică şi fenomenul empiric, real, la citarea altor autori, fără ruperea
citatelor din contextul în care au fost formulate, la argumentarea riguroasă a evaluărilor
personale, la constituirea integrală a lanţului de consecinţe favorabile şi nefavorabile ale
unor ipoteze, la respectarea deplină a deontologiei
 ● eficacitatea textului constă în deschiderile, mai mici sau mai mari, pe care o lucrare le
realizează în serviciul beneficiarului şi progresul social; un text este eficient, nu doar
atunci când se citeşte uşor, ci mai ales atunci când îl pune pe gânduri pe cititor, oricare ar
fi acesta;
● stilul redactării trebuie să fie personal (folosirea unui limbaj personal, care dezvăluie că
autorul stăpâneşte problema studiată, şi nu împrumutarea prin copiere a limbajului altor
autori; când sunt mai mulţi autori, coordonatorului îi revine sarcina să pună cât de cât de
acord stilurile, însă fără să încerce uniformizarea lor; să împletească stilul abstract cu cel
concret, descriptiv-ilustrativ, dar fără să abunde în descrieri obositoare, inutile);
concentrat şi direcţionat pe ideea centrală a lucrării, susţinerea şi confruntarea acesteia cu
alte idei, metode, concluzii; coerent, fără reveniri, repetări, omisiuni sau treceri de la o
problemă la alta; responsabil, adică să nu manifeste superficialitate faţă de consecinţele
directe şi indirecte, imediate şi întârziate, favorabile şi nefavorabile, fie ele economice,
sociale, politice, medicale sau de altă natură;
● acurateţea gramaticală şi literară, adică o bună stăpânire a limbii literare, ca şi a
limbajului de specialitate;
● eufonia – se referă la cât de plăcut sună textul. Ea se realizează prin utilizarea unor
cuvinte armonioase, potrivite, generate de fluenţa şi coerenţa limbajului.

Redactarea propriu-zisă a unei lucrări de cercetare reprezintă procesul de scriere a lucrării

ştiinţifice, aşa cum este ea concepută şi structurată în planul de redactare, care trebuie să fie cât
mai cuprinzător, coerent şi bine direcţionat pentru atingerea obiectivelor lucrării.

Planul de redactare este o continuare şi corectare permanentă a schiţelor şi proiectelor

tematice începute odată cu alegerea temei, cu desfăşurarea documentării bibliografice şi directe
etc. Acestea se întregesc şi definitivează pe baza cercetării propriu-zise, a elaborării şi verificării
ipotezelor şi a fundamentării concluziilor ştiinţifice la care s-a ajuns.
Planul de redactare a lucrării asigură:

Sistematizarea şi ordonarea problemelor, a ideilor şi concluziilor rezultate în urma

cercetării ştiinţifice desfăşurate în raport cu scopul şi tipul lucrării.
Structura standard a unei lucrări de cercetare sau articol științific
În funcţie de obiectivele cercetării şi de cerinţele specifice ale acesteia, structura oricărei
lucrări poate fi restrânsă sau extinsă. Nu există un format unanim acceptat, însă orice lucrare de
cercetare trebuie să conţină elemente de pre-text, elemente de text şi elemente post-text.

Elementele de pre-text sunt reprezentate de:

● Titlul lucrarii
● Autorul/ autorii lucrării/ articolului.
● rezumatul lucrării
● termenii cheie sunt cuvinte relevante

Elementele de text propriu-zise cuprind:

● Introducere, context
● Stadiul cunoaşterii
● Scopul, obiectivele şi ipotezele cercetării
 ● Evidenţierea valorii adăugate a lucrării la teoria şi practica în domeniu

Elemente de post-text
● Concluziile cercetării
● Bibliografia
În întocmirea bibliografiei în conformitate cu principiile de etică şi integritate academică
pot apărea cele mai mari greşeli şi poate fi cel mai uşor încălcat principiul eticii şi integrităţii
academice. De aceea, în întocmirea acesteia autorul trebuie să ţină seama de unele recomandări,
cum ar fi:
● citarea se face cu acurateţe şi cuprinde doar materiale, articole, cărţi publicate;
● nu se face exces de citări;
● nu se includ referinţe bibliografice care nu au fost consultate;
● se va evita includerea în lista bibliografică a unor surse greu accesibile;
● toate citările din surse bibliografice făcute în text trebuie să se regăsească în lista de
referinţe de la sfârşitul articolului (lista de referinţe cuprinde toate sursele bibliografice
care au fost citate, iar lista bibliografică mai conţine, pe lângă aceste surse, şi altele,
consultate pentru realizarea articolului, dar care nu au fost citate în text).

Stiluri de citare:

● Stilul APA (American Psychological Association) Ştiinţe sociale, economie, educaţie

(www.apastyle.org)
● Stilul MLA (Modern Language Association) Ştiinţe umaniste, arte, studii
interdisciplinare (www.mla.org/style)
● Stilul Chicago Ştiinţe umaniste, arte
www.chicagomanualofstyle.org
● Stilul Turabian Lucrări cercetare, disertaţii, teze doctorat
(www.press.uchicago.edu/books/ turabian/turabian_citationguide. Html)