Sunteți pe pagina 1din 14

METODOLOGIA SCRIERII MEDICALE.

PREZENTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE

1. TIPURI DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE


2. REDACTAREA UNEI LUCRĂRI: REGULI DE BAZĂ, CONCEPEREA TEXTULUI ÎNTR-
O LIMBĂ DE CIRCULAŢIE INTERNAŢIONALĂ
3. ORIGINALITATE ŞI RAPORTARE LA INFORMAŢIILE BIBLIOGRAFICE
4. ALEGEREA REVISTEI ADECVATE PENTRU PUBLICARE, NORME
INTERNAŢIONALE DE PUBLICARE
5. TEHNICI DE PREGĂTIRE A MANUSCRISULUI ŞI TEHNOREDACTARE
6. PREGĂTIREA UNEI LUCRĂRI PENTRU EXPUNERE ORALĂ: REGULI DE BAZĂ,
REALIZAREA MATERIALULUI (FOLII, DIAPOZITIVE), REZUMATUL
7. PREGĂTIREA UNEI LUCRĂRI ÎN FORMAT POSTER
8. REFERATE GENERALE: SCOP, ELABORARE, PREZENTARE

1. TIPURI DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE


- clasificare:
- articole ştiinţifice
- referate generale
- lucrări de diplomă
- teze de doctorat
 Diferite categorii de articole ştiinţifice
- diversitate în raport cu obiectivele urmărite
- maniere de exprimare diferită, fiecare corespunzând unui tip de articol bine definit
- încadrarea într-o anumită clasă/categorie oferă informaţia primară asupra obiectivului general al
articolului – orientarea lecturii
- clasificare
- după obiectivul urmărit
- Articol original
- Editorial
- Caz clinic
- Scrisoare către redacţia unei reviste
- Articol de trecere în revistă (Revue general/Survey)
- Actualităţi (Mise au point, Update)
- Recenzia – Analiza comentată (Review)
- Articol didactic
- după tipul publicaţiei
- reviste (periodice)
- volume de conferinţă/congres/simpozion (Preprints of… , Proceedings
of …)
- volume prezentând colecţii de articole pe un anumit domeniu
2. REDACTAREA UNEI LUCRĂRI: REGULI DE BAZĂ, CONCEPEREA TEXTULUI
ÎNTR-O LIMBĂ DE CIRCULAŢIE INTERNAŢIONALĂ
(prezentare conformă cu Recomandările pentru manuscrisele trimise revistelor biomedicale –
Comite International des Redacteurs des Journaux Medicaux)
2.1. REGULI DE BAZĂ ALE REDACTĂRII ŞTIINŢIFICE
- se are în vedere următorul mod de organizare pe secţiuni, în redactarea unei lucrări ştiinţifice:
Titlul, Autori (cu afiliere), Textul articolului, Mulţumiri, Furnizarea de extrase, Referinţe
bibliografice, Rezumat (incluzând cuvinte-cheie)
- obiectivul redactării ştiinţifice: transmiterea unui mesaj ştiinţific, în care primează valoarea
conţinutului
- redactarea ştiinţifică se raportează la principii care s-au dezvoltat progresiv şi care impun rigoare
ştiinţifică, sub raport stilistic fiind ghidată de tehnici specifice demersurilor ştiinţifice, şi nu
artistice (literare)
- existenţa unei relaţii coerente între formă, modalitatea de redactare şi fond (conţinut ştiinţific)
- o concepere riguroasă conduce la o enunţare clară, care permite o difuzare largă şi o percepţie
adecvată în rândul celor interesaţi
- alegerea celei mai adecvate formulări pentru ideile şi faptele care vor fi raportate
- realizarea unei exprimări simple şi clare, care să faciliteze lectura
- realizarea unei forme concise
- calităţi îndeplinite de o lucrare ştiinţifică:
- interesul ştiinţific
- nivelul redactării ştiinţifice (precis, clar şi concis)
- buna utilizare a limbii în care este scrisă
- cunoaşterea principiilor de redactare ştiinţifică permit o evaluare rapidă a unui articol, fără
parcurgerea integrală a textului
- De ce scriem? Necesitatea/obligaţia de a publica pentru a obţine credite pentru cercetare, sau
pentru a accede la o poziţie în ierarhia universitară a favorizat proliferarea numărului de articole şi
de reviste şi a condus chiar la apariţia fraudelor în cercetare
- Cum Scriem? Nu este important doar numărul de articole publicate, ci în primul rând valoarea lor,
motiv pentru care instituţiile de prestigiu au stabilit, pentru candidaţii la concursuri, un număr
limitat de articole, care sunt evaluate, în principal, sub aspectul originalităţii (exemplu:
Universitatea de Medicină Harvard – 7 articole pentru conferenţiar, 10 articole pentru profesor)
- valoarea unui articol poate fi cuantificată şi prin numărul de citări în alte lucrări, o atare
cuantificare reprezentând o măsură pentru impactul contribuţiilor articolului asupra evoluţiei
cercetărilor într-un anumit domeniu
- necesitatea cunoaşterii principiilor de redactare ştiinţifică medicală a condus la crearea unor
departamente de învăţământ specializate:
- Baylor College of Medicine, Houston – Departamentul de Comunicare Ştiinţifică
- Universitatea Rockefeller, New York – program de 18 luni pentru redactorii ştiinţifici profesionişti
- Clinica Mayo, Rochester – Departament de Redactare Medicală, cursuri pentru studenţi şi
practicieni
- Institutul de Ştiinţă şi Tehnologie, Cardiff – cursuri de redactare ştiinţifică organizate de unul
dintre editorii de la British Medical Journal
- în Franţa, în 1975, se propune crearea unei structuri de învăţământ pentru redactarea medicală pe
trei nivele:
- câteva ore pentru studenţi din ciclul 1 şi 2 – pentru a învăţa să redacteze o observaţie
despre un bolnav, o boală sau răspunsul la o întrebare de examen
- 20-30 de ore pentru studenţii din ciclul 3 – pentru a-i ajuta să redacteze lucrarea de
diplomă, sau rezumate de cercetare
- aprofundat – pentru medicii care colaborează cu comitetele de redacţie ale revistelor
medicale
- 1987, Franţa – Asociaţia pentru Dezvoltarea Învăţământului şi Cercetării în Redactarea Medicală –
masterat în cadrul Institutul Superior de Comunicare şi Management Medical
 Stilul de redactare ştiinţifică
- precis, clar, concis
- principii:
- utilizare adecvată a timpurilor la care sunt puse verbele: timpul trecut pentru tot
ceea ce exprimă experienţa personală a autorului, timpul prezent pentru noţiuni
bine stabilite şi unanim acceptate
- utilizarea aceluiaşi cuvânt pentru a desemna o aceeaşi noţiune, fără ajutorul
sinonimelor care pot crea confuzii
- evitarea expresiilor literare şi a cuvintelor inutile
- evitarea utilizării diatezei pasive (atunci când poate crea impresia de anonimat
privind autorul – ca subiect logic al construcţiei gramaticale) şi folosirea
(neabuzivă) a diatezei active cu pronumele persoanei întâia, uzual plural (care
indică exact implicarea autorului în realizarea studiului)
- urmărirea concordanţei informaţiilor numerice care apar atât în text, cât şi
tabele/figuri
- precizia
- lipsa de precizie în redactarea unui articol ştiinţific ridică suspiciuni asupra rigorii cu care
a fost efectuată cercetare respectivă
- reflectată cel mai clar în capitolele Material şi metodă, Rezultate
- coerenţa comentariilor din text, privind datele din tabele/figuri
- inserarea procentelor face dificilă lectura – există o corespondenţă de adjective şi adverbe
care pot fi folosite, prezentarea unui tabel de corespondenţă fiind recomandată pentru
articolele de natură didactică
- claritatea
- utilizarea cuvintelor simple şi a unei sintaxe corecte
- expansiunea limbii engleze ca limbă ştiinţifică este parţial datorată şi faptului că permite
utilizarea unui vocabular restrâns, simplu şi clar
- limba în care se scrie trebuie să fie înţeleasă şi de un străin care nu are decât noţiuni de
bază ale vocabularului (evitarea formulărilor colocviale în favoarea exprimărilor
convenţionale)
- alegerea ordinii cuvintelor în titlu, sau la începutul unei fraze sau paragraf – noţiunea de
poziţie forte, contribuind la reţinerea atenţiei cititorului
- utilizarea virgulei pentru evita ambiguităţile – este permisă virgula înainte de “şi”
- evitarea utilizării etc. la sfârşitul unei secvenţe de termeni, atunci când este necesară
identificarea completă a tuturor termenilor
- utilizarea abrevierilor internaţionale – pentru unităţi de măsură, când urmează după cifre
- utilizarea abrevierilor care substituie un cuvânt/câteva cuvinte; abrevierile trebuie anunţate
şi pot fi utilizate în rezumat şi/sau în text, dacă termenul respectiv se repetă mai mult de 3-
4 ori
- concizia
- evitarea adjectivelor şi adverbelor inutile
- evitarea pleonasmelor
- semnalarea unui fapt se face direct, fără a specifica intenţia de semnalare
- evitarea repetiţiilor (exemple: titlul în prima frază din rezumat, rezumatul în introducere,
rezultatele în discuţii, introducerea în discuţii sau concluzii)
- nu înseamnă suprimarea unor idei care sunt indispensabile pentru înţelegerea textului;
autorul trebuie să enunţe fiecare etapă a raţionamentului său, chiar şi dacă etapele i se par
evidente; nu se face apel la imaginaţia cititorului şi nu cititorul trebuie să facă deducţia
2.2. CONCEPEREA TEXTULUI ÎNTR-O LIMBĂ DE CIRCULAŢIE INTERNAŢIONALĂ
- în condiţiile unor cunoştinţe medii de limbă, se recomandă:
- iniţial, elaborarea unui text în limba maternă
- traducerea textului de către autor
- în final, verificarea traducerii de către un specialist
- traducerea implică abilităţi de scriere în limba respectivă, care să garanteze atât corectitudinea din
punct de vedere ortografic şi gramatical, precum şi utilizarea terminologiei medicale adecvate
- în tehnoredactarea computerizată, se poate face apel la utilizarea speller-ului şi a fondului lexical
de tip tezaur
- de evitat: realizarea unei traduceri cuvânt cu cuvânt, întrucât organizarea frazeologică este
specifică fiecărei limbi
- pentru persoanele cu ample cunoştinţe de limbă, este oportună conceperea lucrării direct în limba
străină respectivă (economie de timp substanţială)
3. ORIGINALITATE ŞI RAPORTARE LA INFORMAŢIILE BIBLIOGRAFICE
3.1. Articolul original
- prezintă o anumită activitate de cercetare:
- abordarea unui domeniu de cercetare nou – direcţii prioritare
- testarea unei ipoteze
- rezultate în diverse domenii ştiinţifice în care există deja cercetări
- structură (IMRAD):
- Introducere – scopul, obiectivele cercetării
- Material şi metodă – cum a fost realizată cercetarea
- Rezultate – ce s-a observat (cu rigurozitate)
- Discuţii – comentarii asupra cercetării în general şi a rezultatelor în special
- referinţele – rol de a justifica afirmaţiile autorilor, în special în introducere şi discuţii
- publicabil în periodice şi/sau volume
 Titlul
- scop: enunţă conţinutul articolului, cu maximum de precizie şi concizie (10-15 cuvinte)
- constituie, împreună cu rezumatul, un ansamblu autonom în raport cu restul articolului, dar
dependent de acesta, în măsura în care reprezintă reflectarea directă a articolului
- alegerea titlului: utilizarea de cuvinte cheie (indexare corectă)
- cuvintele informative plasate la început, în poziţia forte care atrage atenţia
- rol atractiv şi de selecţie
- alegerea articolelor după titlu: Current Contents, Index Medicus, Medline
- de evitat:
- titlu prea concis – nu reflectă conţinutul specific al articolului
- titlu prea detaliat – riscă să fie prea lung
- secvenţializarea titlului – subtitluri
- expresiile inutile, fără conţinut informativ
- un titlu este cu atât mai lung cu cât subiectul abordat este mai precis – el facilitează evaluarea
articolului prin lectură rapidă
 Autorii
- primul autor: a realizat esenţa studiului sau a dirijat studiul, a redactat manuscrisul
- unic autor: pentru editoriale, actualităţi
- şeful de serviciu/departament sau directorul laboratorului figurează ca autor dacă a iniţiat
cercetarea, a reunit echipa, a obţinut mijloacele financiare, a controlat derularea studiului, a
analizat cu obiectivitate expunerea rezultatelor şi calitatea redactării; de obicei, figurează pe ultima
poziţie, asigurând credibilitatea, în condiţiile în care ceilalţi autori sunt mai puţin cunoscuţi în
comunitatea ştiinţifică
- numărul autorilor este variabil, în funcţie de mărimea echipei de cercetare
- ordinea autorilor indică gradul de contribuţie adus la cercetare
- în cazul lucrărilor elaborate de un colectiv cu mai mulţi autori, unul dintre autori (uzual, primul
autor) este persoană de contact (corespondenţă, corectură, furnizare de extrase, asumarea
transferului dreptului de proprietate intelectuală © - copyright)
- citarea autorilor în referirile bibliografice (conform International Committee of Medical Journal
Editors) – completă când numărul de autori este ≤ 6, numai primii 6 când numărul de autori este ≥
7
- studii multicentrice
- număr limitat de autori, cu mulţumiri în final celorlalţi participanţi la cercetare
- semnează asociaţiile care au realizat cercetarea, numele autorilor fiind citate în notă
de subsol, în funcţie de gradul de implicare sau alfabetic
 Introducerea
- două scopuri informative:
- general, creând o legătură între cunoştinţele autorului şi cele ale cititorilor şi
permiţând acestora conturarea unei idei clare şi concise asupra subiectului abordat
- special, indicând scopul pentru care a fost realizată cercetarea, astfel încât să suscite
interesul cititorului
- orice cititor trebuie să înţeleagă de ce a fost realizată cercetarea şi care au fost obiectivele
urmărite, fără să facă apel la elemente de înţelegere suplimentare
- structurată în raport de revista aleasă pentru publicare şi, respectiv, de nivelul de pregătire a
cititorilor
- cantitatea de informaţii oferită este invers proporţională cu nivelul presupus de cunoştinţe al
cititorilor revistei:
- reviste cu caracter general – introduceri detaliate
- reviste specializate – introducere concisă, dar orientată pe profilul revistei
- organizare:
- aspectul general al subiectului – actualizare scurtă, destinată cititorilor care nu cunosc bine
subiectul, permiţându-le astfel înţelegerea fondului; singura parte a unui articol original
care poate prezenta conotaţii pedagogice
- aspectul particular al problemei care a fost abordat
- scopul studiului – clarificarea unui aspect controversat, acoperirea unor lacune în
cunoştinţele existente, testarea unei ipoteze
- toate afirmaţiile, chiar şi cele unanim admise, trebuie dublate de referinţe bibliografice –
pertinente, recente şi accesibile, selectate în ordinea importanţei
 Material şi metodă
- indică:
- materialul studiat
- elemente testate
- criteriile de evaluare
- date precise, astfel încât cititorul să le poată reproduce sau verifica
- de evitat:
- introducerea de comentarii personale
- introducerea de descrieri lungi şi obositoare
- introducerea unor rezultate
- menţionarea unor elemente care nu au legătură cu scopul studiului
- utilizarea unui stil telegrafic
Materialul
- populaţia luată în analiză, modalitatea de selecţionare, eşantionul, descriere
- bolnavi: serie consecutivă/neconsecutivă, studiu retrospectiv sau prospectiv, studiu randomizat sau
nerandomizat, studiu deschis sau orb, studiu caz-martor, studiu pe serii scurte
- animale de experienţă: specie, origine, durata observaţiei, condiţii de creştere
- suşe celulare: modalitatea de obţinere şi conservare – mediu de cultură, pH, temperatură, adiţia
unor substanţe
- uneori, este dificil de separat capitolul Material şi metodă de capitolul Rezultate – reunire sub
denumirea Observaţii clinice (articole tip caz clinic)
Elemente testate – metodă
- acţiunea unui medicament – doza zilnică, modul de administrare, orarul de administrare
- rezultatele unei intervenţii chirurgicale – descriere
- valoarea unui examen radiologic/anatomopatologic/biologic
- modificarea constantelor într-un model experimental
- se specifică:
- denumirea chimică şi fabricantul pentru reactivi, substanţe
- tipul, originea şi fabricantul pentru aparate
Criteriile de evaluare a elementelor testate
- utilizate pentru aprecierea rezultatelor
- exemple:
- complicaţii
- supravieţuire
- variaţii ale parametrilor biologici
- se specifică şi se descriu detaliat metodele folosite (teste statistice de analiză şi validare)
- se precizează referinţele bibliografice, în cazul preluării parţiale/integrale a unei metode sau
procedeu
- se respectă terminologia biomedicală internaţională (pentru medicamente, bacterii, viruşi,
elemente anatomice)
 Rezultate
- exprimă finalizarea scopului cercetării
- constituie baza pentru discuţii
- redactare obiectivă, impersonală, neutră
- concordanţă în prezentarea informaţiilor numerice (text, figuri, tabele)
- trebuie prezentate în evoluţie cronologică (rezultate imediate, rezultate tardive)
- permite cititorului să-şi formuleze propriile concluzii, înainte de a le confrunta cu cele ale
autorului
- prezentare completă:
- rezultate pozitive
- rezultate negative – informaţie posibil utilă într-o cercetare diagnostică, prognostică,
sau pentru a evita un tratament ineficace
- de evitat:
- “pierderea” unui rezultat, în acest capitol, şi “regăsirea” sa în capitolul Discuţii sau în
rezumat
- prezentarea rezultatelor marginale, care nu sunt legate de scopul cercetării
- efectuarea de comentarii personale
 Discuţii
- scop: interpretarea cercetării realizate
- comentarii personale, spre deosebire de celelalte capitole care utilizează un stil impersonal
- reflectă cultura ştiinţifică, inteligenţa autorilor şi gradul de elaborare al lucrării
- obiective (ordine obligatorie):
- precizează dacă scopul cercetării a fost atins sau nu (prin prezentarea sintetică a
principalelor rezultate legate direct de scop), subliniază aportul adus de cercetare în
progresul cunoştinţelor în domeniu
- judecă calitatea şi validitatea rezultatelor – discuţie critică şi obiectivă asupra materialului
utilizat, metodelor folosite, interpretării rezultatelor
- compară rezultatele personale cu cele ale altor autori (facilitare prin figuri şi tabele
comparative, care permit evitarea repetărilor, şi prin comentarea referativă, fără a enunţa
detaliat ce conţin graficele/figurile respective) şi explică diferenţelor apărute (datorate
particularităţilor materialului şi metodei)
- uneori, poate exista o concluzie finală (în funcţie de revistă)
- de evitat:
- depăşirea obiectivelor fixate în Introducere
- discutarea subiectului în ansamblu, şi nu a lucrării (tendinţe pedagogice)
- repetarea elementelor prezentate în Introducere
- citări inexacte – rezultate incorecte, idei incorect preluate
- lipsa referinţelor bibliografice
- utilizarea unui stil literar (expresii emoţionale)
- lungimea excesivă
 Rezumatul
- scop: prezintă esenţa informaţiilor articolului, într-o manieră condensată
- orientează cititorul asupra conţinutului articolului
- reproductibil, alături de titlu, într-un număr mare de documente (repertorii bibliografice)
- include în final un set de cuvinte-cheie, uzual selectate conform MeSH – Medical Subject
Headings
- respectă structura IMRAD la articol original – rezumat informativ
- prezintă conţinutul general al articolului şi planul urmărit la articolele tip actualităţi, trecere în
revistă – rezumat indicativ
Rezumatul unui articol original
- organizare:
- ideea principală din Introducere, fără a repeta titlul – timpul trecut
- metoda de lucru enunţată succint – timpul trecut
- rezultatele detaliate, cu cifre şi date statistice – timpul trecut
- concluzia principală – timpul prezent
- nu conţine referinţe bibliografice, tabele, figuri, note, chiar abrevieri
- lungime – funcţie de revistă (150-300 cuvinte)
- corespondenţă cu informaţiile existente în articolul in extenso
 Mulţumiri
- persoanelor care au contribuit la realizarea cercetării, dar a căror participare nu justifică includerea
în rândul autorilor (anatomopatologi, radiologi)
- persoanelor care au asigurat un suport financiar pentru realizarea cercetării
- şefului de departament, în cazul în care nu a contribuit direct la cercetare
- personalului tehnic (tehnicieni, asistenţi de cercetare, secretare)
- inserarea textului: în funcţie de indicaţiile fiecărei reviste: notă de subsol, anexă, la sfârşitul
articolului, înainte de referinţe
- scurte
 Furnizarea de extrase
- limitată, în funcţie de posibilităţile financiare ale fiecărui colectiv, deoarece extrasele trimise de
reviste sunt în număr limitat (maxim 50-100), şi frecvent se percep taxe pentru ele
 Referinţe bibliografice
- scop: justificarea tuturor faptelor/datelor enunţate – principiu fundamental într-un demers ştiinţific
- permit trimiterea cititorului la: articole, tratate, monografii, documente oficiale, baze de date, alte
forme de publicaţii
- excesul nu reflectă întotdeauna multitudinea de cunoştinţe, ci, mai degrabă, absenţa spiritului
critic; unele reviste limitează numărul referinţelor bibliografice pentru toate tipurile de articole,
exceptând trecerile în revistă
- se citează numai documente publicate, citite şi alese pentru valoarea lor
- citarea unei referinţe poate fi repetată de mai multe ori într-un articol
- localizare în text:
- după enunţarea faptului/informaţiei respective – în interiorul sau la sfârşitul unei fraze
- în capitolele Introducere, Material şi metodă, Discuţii
- în tabele, grafice, figuri
- în titluri şi subtituluri paragrafelor – pentru articole tip actualităţi
- alegerea referinţelor:
- din bibliografia asupra subiectului (ansamblul articolelor şi cărţilor scrise despre un
subiect precis)
- autorul selecţionează şi reţine acele documente pe care le consideră cele mai
pertinente şi mai accesibile pentru cititor
- toate referinţele citate sunt prezentate, sub formă de listă, la sfârşitul articolului
- erori posibile:
- greşeli în transcrierea referinţei – dificultăţi în găsirea articolului
- greşeli în citarea conţinutului referinţei – inadvertenţă între faptul enunţat şi articolul citat
- se evită a face referiri la:
- articole greu accesibile
- teze de doctorat
- rezumate ale lucrărilor prezentate la congrese, publicate în periodice
- scrisori către redacţie
- articole acceptate pentru publicare (in press, to appear)
- nu se fac referiri la:
- rezumate ale lucrărilor prezentate la congrese, nepublicate în periodice
- articole trimise pentru publicare (submitted)
- comunicări orale
- sistemul de referinţe:
a) sistemul “autor-dată” (“autor-an”) – Harvard
b) sistemul numeric secvenţial – Vancouver
c) sistemul alfabetic numeric
a) sistemul “autor-dată” (“autor-an”) – Harvard
În text
- în cazul a 1 sau 2 autori se citează primul autor, respectiv ambii autori, şi anul de publicaţie
- mai mult de doi autori – se citează primul autor, urmat de “et coll.” sau “et al”
În lista de referinţe
- clasificare fără număr de ordine, alfabetic, de la prima literă a numelui primului autor al articolului
- mai multe referinţe ale aceluiaşi prim autor – clasificate după ordinea alfabetică a primei litere a
celui de-al doilea autor, etc.
- mai multe referinţe ale aceloraşi autori – clasificate după anul de publicaţie, începând cu data cea
mai îndepărtată
- mai multe referinţe ale aceloraşi autori, cu acelaşi an de publicaţie – se adaugă “a, b, c, d,…” după
anul de publicaţie şi se clasează în această ordine (la citarea în text, se includ “a, b, c, d,…”)
- numele ultimului autor este precedat de “and”, “et” sau “şi”
- îngreunează citirea textului
- facil pentru autor, care poate introduce uşor o referinţă nouă
b) sistemul numeric secvenţial
În text
- referinţele sunt numerotate cu cifre arabe, în ordinea apariţiei, în paranteze
- dacă o referinţă este citată de mai multe ori, se păstrează numărul atribuit prima dată
- într-o paranteză, referinţele sunt clasificate în ordine crescătoare şi separate prin virgule
În lista de referinţe
- clasificarea se face prin numărul de ordine corespunzător în text, fără criteriu alfabetic
- facilitează lectura, neîncărcând articolul cu nume de autori
- dificil pentru autor, care dacă introduce o nouă referinţă trebuie să renumeroteze toate referinţele
următoare, existând riscul de eroare
c) sistemul alfabetic numeric
În text
- referinţele sunt citate printr-un număr de ordine, indicat în paranteze, care are corespondent în lista
de referinţe (ordonată alfabetic, şi nu în ordinea citării)
În lista de referinţe
- clasificarea se face alfabetic, de la prima literă a numelui primului autor
- fiecare referire din lista rezultată primeşte un numărul de ordine în secvenţa naturală, număr care
se citează în text
- obligatoriu, se respectă indicaţiile de redactare ale revistei
MODALITĂŢI DE ILUSTRARE
 Figuri şi tabele
- specifice pentru capitolul Rezultate
- limitează riscul de a repeta aceleaşi informaţii în capitolul Rezultate (prezentare) şi în capitolul
Discuţii (ca bază de comentarii)
- maximum de informaţii într-un minimum de spaţiu, într-o formă sintetică şi clară
- uneori, este util să concepem figurile şi tabelele înainte de a redacta textul
- autonomie informaţională – prin titlu, legendă, note de subsol
- exprimă clar ceea ce este dificil de redactat şi obositor de citit
- referire în text, numerotarea fiind în ordinea referirii
- tabelul: informaţii numerice
- figura: informaţii grafice – desene, curbe, diagrame, fotografii
- alegerea modalităţii de ilustrare depinde de:
- obiectivul vizat, răspunzând unei intenţii precise (uzual, articolele originale conţin tabele,
iar articolele didactice conţin figuri)
- numărul şi natura datelor
- reproducerea dintr-o altă publicaţie necesită autorizaţia titularului (drept de autor, copyright)
- de evitat: exprimarea sub formă de tabel a unor informaţii care pot fi enunţate clar în text
Figurile
- numerotate cu cifre arabe – numerotarea corespunde ordinii de apariţie în text, fiind obligatorie
minimum o referire
- legendă subiacentă, conţinând toate elementele necesare înţelegerii figurii: explicaţia simbolurilor,
abrevieri, scală
- uzual, în etapa de manuscris trimis spre publicare, toate legendele aferente unui articol sunt
grupate pe o pagină separată, plasată la sfârşitul manuscrisului
- pe verso-ul figurilor se scrie: numărul, orientarea, numele primului autor sau primele două cuvinte
din titlu (confidenţialitate)
- tipuri de reprezentări grafice:
- diagrame cu sectoare de cerc (“camembert”, “pie”) – recomandată pentru
prezentarea procentajelor (< 7 sectoare)
- diagrame cu coloane verticale sau orizontale (histograme) – recomandate pentru
compararea statică a diferitelor cifre, poate indica deviaţia standard (< 7 zone)
- traiectorii (curbe de distribuţie) – x (abscisa – variabila independentă) este
variabila de control sau explicativă, y (ordonata – variabila dependentă) este
variabila de măsurat sau explicată; graficul reprezintă în manieră dinamică
evoluţia variabilei y în funcţie de x
- reprezentări prin puncte (“scattergram”, “nuages de points”) – recomandate pentru
concretizarea datelor individuale (distribuţia lor) sau pentru concretizarea
existenţei/absenţei unei corelaţii între variabila x şi y; punctele trebuie să fie
suficient de mari pentru a fi uşor identificate; se pot adăuga: coeficientul de
corelaţie “r”, gradul de libertate, curba de regresie, semnificaţia statistică “P”
- modalitate de realizare asistată de calculator: exploatarea facilităţilor oferite de programe (medii
software) pentru reprezentări grafice şi interpretare statistică (exemple: MS-Windows, MS-Excel
etc.)
Tabelele
- spaţiu ocupat în pagina tipărită: o coloană sau două coloane
- titlu: situat deasupra, informează asupra conţinutului
- număr coloane > dublu număr rânduri – inversare
- semnificaţii uzuale:
- capetele de coloane – variabile măsurate sau explicate (unităţi de măsură)
- capetele de rânduri – variabile controlate sau explicative (unităţi de măsură)
- tabelele ce conţin date comparabile trebuie să prezinte aceleaşi informaţii, structurate în aceeaşi
ordine şi folosind aceleaşi unităţi de măsură
- alinierea datelor este realizată în raport cu virgula/punctul zecimal, precizând acelaşi număr de
poziţii zecimale pentru variabilele cu aceeaşi semnificaţie
- informaţii lipsă – se precizează “absent”, evitând simbolurile matematice (-, 0)
- pot conţine abrevieri, explicate în titlul tabelului sau în note de subsol
 Ilustraţiile
- prezentate sub formă de fotografii sau imagini digitizate, alb-negru/color
- exemple: radiografii, preparate microscopice, EKG, EEG
- în economia lucrării, ilustraţiile sunt tratate drept entităţi de tip figură (folosind o numerotare
comună pentru ilustraţii şi figuri, acelaşi mod de referire în text şi acelaşi mod de concepere a
legendei)
- suplimentar, legenda ilustraţiilor conţine informaţii specifice despre scala de referinţă, ordinul de
mărire, coloraţiile histologice;
- pentru ilustraţiile ce conţin chipuri umane se recomandă acoperirea ochilor, în scopul păstrării
anonimatului
3.2. Editorialul
- scris la cererea comitetului de redacţie al unei reviste
- scurt – număr redus de pagini
- autorul/autorii – autoritate în materia abordată – prezintă liber opiniile personale, analizează
lucrările deja publicate, formulează ipoteze, propun noi direcţii de cercetare
- se evită citarea rezultatelor originale, personale, faţă de care se păstrează/se adoptă o atitudine
neutră
- statistic – cel mai citit tip de articol
- editorial “tematic” – număr de revistă dedicat (parţial/integral) unei teme; creează o privire de
ansamblu asupra temei, punctând contribuţiile articolelor publicate
3.3. Cazul clinic
- raportează o observaţie, cu comentarii scurte
- 4-6 pagini
- semnalează:
- elemente originale privind fiziopatologia unei afecţiuni
- noutatea unui demers diagnostic
- eficacitatea unui tratament
- uzual, periodicele limitează numărul de cazuri clinice publicate per apariţie/număr
- în redactare trebuie evitate: (i) o trecere în revistă a literaturii, pornind de la un caz izolat, (ii)
consideraţii didactice, sub pretextul comentării unei observaţii
- publicabil în periodice şi/sau volume
Discuţia anatomo-clinică
- bazată pe problemele diagnostice şi terapeutice ridicate de un caz
- articol de instruire
- publicaţii consacrate – exemple: New England Journal of Medicine (“Case Record” sau “Clinico-
Pathological Conference” – Massachusetts General Hospital), Les Annales de Medecine Interne,
Le Concours Medical
Conferinţa clinică
- expune problemele diagnostice şi terapeutice ale unei observaţii clinice
- fiecare punct este discutat de un specialist diferit
- articol de instruire incluzând şi o aducere la zi a temei, cu referiri concrete la observaţia raportată
- publicaţii consacrate – exemple: Annals of Internal Medicine
3.4. Scrisoare către redacţia unei reviste
- problematică abordată:
- caz clinic scurt
- date preliminarii asupra unei cercetări de mai lungă durată, pentru a putea revendica, în
viitor, prioritatea preocupărilor în domeniu
- comentarii/opinii contradictorii asupra unui articol deja publicat în revista respectivă
- răspuns
- posibilitate de comunicare între autori – cititori
- scurtă – 2 pagini, < 6 referinţe
- rapiditate în publicare – comparativ cu apariţia unui articol original
- ulterior, rezultatele prezentate pot face obiectul unei publicaţii detaliate
3.5. Trecerea în revistă (revue generale, survey)
- prezentare cât mai completă a cunoştinţelor asupra unui subiect, pornind de la o analiză exhaustivă
a lucrărilor publicate
- caracter monografic – abordare globală – aspecte clasice, şi perspective deschise
- autorul/autorii – personalităţi ştiinţifice, cu contribuţii notabile în domeniu
- referinţe bibliografice – acoperă întreaga istorie a subiectului (uzual, de ordinul sutelor)
- organizarea conţinutului:
- tratează un subiect precis, clar enunţat în introducere
- precizează sursele utilizate pentru adunarea informaţiilor
- indică criteriile folosite pentru axarea discuţiilor pe anumite referinţe bibliografice
- analizează metodologia şi validitatea rezultatelor raportate în diversele studii citate
- rezumă, în final, datele şi rezultatele pertinente
- sugerează orientarea cercetărilor pentru studiile viitoare
- publicabil în periodice şi/sau volume
3.6. Actualităţi (mise au point, update)
- ca obiectiv, se situează între editorial şi trecerea în revistă
- autorul/autorii – au lucrări reprezentative în domeniu
- elaborat la cererea comitetului de redacţie a unei reviste sau a organizatorilor unei manifestări
ştiinţifice
- abordează un subiect restrâns, pornind de la (i) publicaţiile apărute în ultimii ani şi (ii) experienţa
personală a autorilor
- diferenţa între cele două surse informative (i), (ii) trebuie să apară clar
- referinţe bibliografice relevante (uzual, de ordinul zecilor)
- organizarea conţinutului:
- introducere – justificarea actualizării subiectului
- articolul de fond
- evită simpla juxtapunere a rezultatelor contradictorii
- explică contradicţiile, prezintă părerea personală a autorilor
- propune soluţii pentru a rezolva controversele
- permite cititorilor clarificarea ideilor despre subiect
- publicabil în periodice şi/sau volume
3.7. Recenzia – analiza comentată (review)
- analiza – comentarea articolelor apărute în cursul ultimelor luni în alte reviste, sau analiza –
comentarea unor volume (tratate, monografii, etc)
- autorul/autorii – bun cunoscători ai subiectului
- 2-3 pagini
- organizarea conţinutului – două părţi:
- (i) rezumarea articolului/volumului
- (ii) comentarea critică asupra validităţii rezultatelor şi asupra originalităţii în abordarea
subiectului
3.8. Articolul didactic/pedagogic
- obiectiv: instruirea într-un anumit domeniu
- bună cunoaştere a subiectului
- capacitate de a se adresa unei clase largi de cititori interesaţi de subiect, bazându-se pe un fond
minimal de cunoştinţe specific domeniului
- bibliografia indicată – permite cititorului o aprofundare a subiectului
- publicabil în periodice şi/sau volume
4. ALEGEREA REVISTEI ADECVATE PENTRU PUBLICARE, NORME
INTERNAŢIONALE DE PUBLICARE
- revistele ştiinţifice sunt cotate şi clasificate, în funcţiile de articolele publicate – revistele de
cotaţie maximă publică doar articole de înaltă ţinută ştiinţifică
 Alegerea revistei
- decizia se ia înainte de a începe redactarea articolului, pentru ca redactarea să se conformeze
indicaţiilor pentru autori din revista respectivă
- obligatoriu: consultarea anterioară a mai multor numere din revista respectivă
- criterii de alegere:
- corespondenţa dintre subiectul articolului şi specificul revistei
- aprecierea impactului articolului, în cazul publicării într-o revistă de specialitate, sau
într-o revistă cu caracter general (grad de adresabilitate, arie de difuzare a revistei)
- evaluarea şanselor de acceptare a articolului – în raport cu politica editorială a revistei
şi cu auto-aprecierea calităţii articolului

 Norme internaţionale de publicare


- în conformitate cu Recomandările pentru manuscrisele trimise revistelor biomedicale – Comite
International des Redacteurs des Journaux Medicaux
5. TEHNICI DE PREGĂTIRE A MANUSCRISULUI ŞI TEHNOREDACTARE
- succesiunea etapelor de redactare:
- alegerea titlului
- respectarea tipului de informaţie specific fiecărei secţiuni
- ordinea în elaborarea secţiunilor depinde de fiecare autor în parte, şi de tipul studiului
- rezumatul se redactează în final
- există variante de pregătire a manuscrisului, în raport cu instrucţiunile pentru autori ale fiecărei
reviste
- uzual, se solicită manuscrise dactilografiate la două rânduri, cu spaţiu lateral suficient (pentru
uşurinţa lecturii şi efectuarea comentariilor de către recenzori)
- uzual, se solicită pagină/pagini separate pentru:
- titlu şi autori
- rezumat
- text
- mulţumiri
- referinţe bibliografice
- figuri
- tabele
- legende
- original + un număr de copii
- scrisoare de însoţire
- documente care atestă permisiunea de reproducere a unor materiale deja publicate (figuri,
ilustraţii)
- recent, se solicită trimiterea manuscrisului şi în format electronic, pe dischetă sau prin Internet,
folosind tipul/tipurile standard de fişiere recomandate de revista respectivă: doc (Word), wp
(WordPerfect), tex (Latex), rtf, pdf, ps
- tehnoredactare computerizată, folosind unul din procesoarele de text sus-amintite
6. PREGĂTIREA UNEI LUCRĂRI PENTRU EXPUNERE ORALĂ: REGULI DE BAZĂ,
REALIZAREA MATERIALULUI (FOLII, DIAPOZITIVE), REZUMATUL
6.1. REGULI DE BAZĂ
- uzual, expunerea orală face apel la mijloace vizuale de prezentare: diapozitive, folii
- planul de prezentare este organizat asemănător cu planul unei lucrări scrise
- timpul limitat (7-15 minute) impune o restricţie de dimensiuni a textului
- concentrare pe două-trei idei fundamentale, fără a se încerca expunerea cât mai multor informaţii,
într-o manieră accelerată
- organizare:
- introducerea – explică scopul cercetării, fiind adaptată la nivelul de cunoştinţe al
auditoriului
- material şi metodă – limitare la elementele esenţiale
- rezultate – partea cea mai importantă, i se alocă durata cea mai mare din timpul expunerii;
se prezintă rezultatele cele mai valoroase prin noutate sau prin perspectivele pe care le
oferă, ca aplicabilitate
- comentariile – două-trei puncte care subliniază elementele de originalitate aduse şi/sau
direcţiile de cercetare deschise
- modalitatea de prezentare depinde de personalitatea şi experienţa comunicatorului
- se recomandă:
- vorbirea liberă, privind auditoriul
- câteva note scrise, ca suport pentru expozeul liber
- un ritm lent, o tonalitate coborâtă la începutul fiecărei fraze (pentru că vocea are tendinţa
să urce)
- o atitudine calmă
- utilizarea indicatorului luminos atunci când este necesar
- repetiţii (pentru formarea unui stil şi verificarea încadrării în timp)
- prevederea posibilelor întrebări, pentru a putea formula răspunsurile rapid, clar şi precis
6.2. REALIZAREA MATERIALULUI
- etape:
- elaborarea textului diapozitivelor/foliilor
- conceperea prezentării în întregime (comentarea fiecărui diapozitiv/folie plus elemente ce
asigură legătura dintre acestea)
- reevaluarea textului diapozitivelor/foliilor, urmată de eventuale modificări
- tehnici:
- fotografiere
- editare computerizată (Microsoft PowerPoint, Microsoft Word etc.)
- stabilirea materialului adecvat pentru timpul alocat expunerii:
- diapozitive/folii susţin toată expunerea – o durată de timp de 10 minute poate însemna
prezentarea a maximum 12 diapozitive/folii
- diapozitive/folii susţin parte din expunere – o durată de timp de 10 minute poate însemna
prezentarea a numai 5 diapozitive/folii, din care 1-2 cu informaţii generale, 3-4 ilustrând
rezultatele
- utilizarea graficelor şi tabelelor asigură concizia expunerii şi implicit economie de timp
- diapozitivele/foliile:
- esenţiale pentru: ilustrarea examenului histopatologic, radiologic, prezentarea curbelor,
histogramelor
- rezultatele de tip similar trebuie prezentate în acelaşi stil (fie grafice, fie tabele, fie curbe);
rezultatele diferite pot utiliza stiluri diferite de prezentare
- facilitează urmărirea prezentării de către auditoriu
- este recomandabil ca:
- textul să fie scurt şi sistematizat, punctând etapele prezentării, permiţând
o expunere liberă (şi nu o lectură)
- să se scrie 8-10 linii de text, cu 7-8 cuvinte pe rând – format A4 landscape
(considerat optim)
- fiecare diapozitiv să aibă titlu/subtitlu
- figurile şi graficele, respectiv tabelele să aibe legende, respectiv titluri
corespunzătoare
- să se evite “sufocarea” cu date organizate în tabele
- să fie gata cu o săptămână înainte de comunicare
6.3. REZUMATUL
Rezumatul (lucrare pentru congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii)
- informativ, asemănător celui pentru un articol original, cu câteva particularităţi:
- rezultate – tabel, grafic
- cel mult 1-2 referinţe bibliografice citate
- spaţiu de redactare – limitat de un cadru-tip, care permite reproducerea directă în volumul
de rezumate
- respectarea instrucţiunilor de redactare: număr de cuvinte, tip de caracter, spaţii rezervate pentru
titlu/ autor
7. PREGĂTIREA UNEI LUCRĂRI ÎN FORMAT POSTER
- “comunicări afişate”
- formă de prezentare cu utilizare din ce în ce mai largă pentru congrese – la ora actuală marile
reuniuni ştiinţifice internaţionale organizează susţinerea lucrărilor originale sub formă de postere
- avantaje:
- posibilitatea de contact direct cu persoanele interesate de conţinutul posterului
- posibilitatea de discutare a rezultatelor, fără limită de timp, cu alţi cercetători care lucrează
la aceeaşi temă
- mijloc de comunicare vizuală, punând în valoare figurile, ilustraţiile şi tabelele
- materialul afişat poate fi consultat fără limită de timp, chiar în lipsa autorului
- dezavantaje:
- participarea publicului nu este implicită, ca într-o sală de conferinţe
- spaţiul de prezentare este limitat
- timpul de pregătire şi preţul sunt mai mari, comparativ cu diapozitivele
 Reguli de realizare/prezentare
- cunoaşterea instrucţiunilor pentru autori, specifice manifestării ştiinţifice respective: mărimea şi
formatul posterului, locul (indicat prin număr) şi ora de instalare, perioada în care autorii trebuie
să fie prezenţi lângă poster
- iniţial se realizează o machetă ce permite stabilirea echilibrului între text şi ilustraţii, pornind de la
informaţiile pe care intenţionăm să le prezentăm (se selecţionează un număr limitat de informaţii
relevante)
- textul trebuie să fie lizibil de la o distanţă de aproximativ 1 metru – litere de un centimetru, bold,
majuscule pentru titlul secţiunilor
- utilizarea culorilor adecvate pentru creşterea atractivităţii
- indicaţii pentru ordinea de citire a panourilor (numerotare, săgeţi)
- facilităţile oferite de utilizarea calculatorului permit realizarea posterelor folosind programe
speciale, cu listare separată a fiecărui panou – fapt ce simplifică transportul şi asamblarea
- titlul – litere suficient de mari, informativ dar concis (pentru a nu descuraja vizitatorii),
provocator, eventual interogativ (pentru a atrage vizitatorii)
- autorii, afilierile – subiacent titlului, litere mai mici
- conţinutul – organizat pe multiple panouri, corespunzătoare diferitelor secţiuni: Introducere,
Material şi metodă, Rezultate, Concluzii; modalitatea de aşezare a panourilor este în funcţie de
forma şi mărimea posterului: distincte, independente sau asamblate pe un singur carton
- Introducere, Concluzii – fraze scurte, clare, sub formă de afirmaţii succesive, individualizate
- elementele grafice – rol capital, asigură atractivitatea posterului; utilizate pentru descrierea
materialului şi metodei şi, mai ales, pentru prezentarea sintetică a rezultatelor; titlu scurt,
informaţii concise, rezumând semnificaţia figurii/graficului/tabelului
8. REFERATE GENERALE: SCOP, ELABORARE, PREZENTARE
 Scop
- trecere în revistă critică a literaturii asupra unui subiect – caracter monografic
- realizează un index al referinţelor bibliografice greu accesibile
- constituie un ghid pentru interpretarea datelor acumulate în urma consultării bibliografiei
 Elaborare
- documentarea laborioasă, exhaustivă
- evaluarea competentă a materialului bibliografic
- sinteza şi organizarea în manieră personală a materialului bibliografic
 Prezentare
- urmărirea regulilor generale ale unei comunicări orale
- pregătirea diapozitivelor/foliilor
- structurarea textului prezentării în funcţie de timpul acordat (20 minute – o oră)
- sistematizare după un plan prestabilit, care poate fi urmărit cu uşurinţă de către auditoriu, prin
marcarea fiecărui titlul/subtitlu pe diapozitivele/foliile destinate fiecărei secţiuni/fiecărui capitol
- auditoriu:
- membrii unui departament
- membrii unui cerc ştiinţific studenţesc
- participanţii la o sesiune de comunicări/referate