1

Universitatea Babeş–Bolyai, Cluj–Napoca

Facultatea de Litere
Anul universitar 2019 - 2020
Anul I, Semestrul II
Iniţiere în metodologia de cercetare ştiinţifică
Lect. univ. dr. Oana Boc (o_boc@yahoo.com)

Curs online 2

Textul ştiinţific – rezultatul activităţii de cercetare ştiinţifică.

Locul textului ştiinţific în cadrul unei tipologii textuale.
Textul ştiinţific de tip academic: specii şi norme textuale

1. Locul textului ştiinţific în cadrul unei tipologii textuale

Pentru a oferi o prezentare a textului ştiinţific (produs al activităţii de cercetare

ştiinţifică) este necesar să stabilim locul acestui tip de text într-un cadru mai larg, al unei
tipologii textuale, să-l delimităm de alte tipuri de texte.
Aşa cum ştim, cuvintele unei limbi sunt întotdeauna orientate spre o finalitate
discursivă, realizată la nivelul textelor, al actelor lingvistice particulare, al căror conţinut este
sensul: finalitatea practică, finalitatea ştiinţifică şi finalitatea poetică. Aceste finalităţi
delimitează zonele tipologice distincte ale textualităţii, orientând instituirea sensului textual
(dar şi receptarea lui) înspre:
- eficacitatea interacţiunii practice dintre oameni (finalitatea practică sau
pragmatică), în cadrul textualităţii pragmatice
- interpretarea ştiinţifică, teoretică sau logică a lumii (finalitatea ştiinţifică sau
apofantică), în cadrul textualităţii ştiinţifice
- „creaţia de lumi” prin imaginaţie (finalitatea poetică), în cadrul textualităţii
literare.
În textualitatea pragmatică şi în cea ştiinţifică (adică în textualitatea preponderent
informaţionalǎ sau „obiectiv-ştiinţifică”), sensul este de tip comunicativ-informativ, în timp
ce în textualitatea literară, sensul este simbolic-artistic (Coşeriu 1973/2000:247), presupunând
o articulare mult mai complexǎ şi de naturǎ diferitǎ, dar şi o interpretare radical distinctă şi
ireductibilă la textualitatea nonliterară. Ne vom opri în continuare doar asupra tipurilor
 2

textuale în care sensul este comunicativ-informativ (pragmatic şi ştiinţific), pentru a identifica

succint câteva dintre subtipurile şi speciile textuale care le corespund, cu aceeaşi intenţie de a
identifica locul textului ştiinţific, în general, şi a textului ştiinţific academic, în particular, într-
un cadru mai larg al textualităţii.

1.1. Textul pragmatic (textul cu finalitate pragmatică, definit mai ales prin criteriul
eficacităţii practice la nivel discursiv, dar şi prin strategii ale persuasiunii) poate fi clasificat în
următoarele subtipuri:

- Text oficial-administrativ (specii textuale: cererea, referatul, raportul de activitate,

darea de seamă, adeverinţa, curriculum vitae, procesul verbal est.)
- Text politic (specii textuale: electoral, parlamentar, oficial – între organisme sau
instituţii naţionale sau internaţionale -, declaraţii de presă, propagandistic, discursul
dizidenţei, text metapolitic: comentariu şi analiză politică etc.)
- Text publicitar
- Text publicistic (specii textuale: ştirea, interviul, ancheta, reportajul, editorialul etc.)
- Text formativ de abilităţi practice (manual de utilizare, carte de bucate etc.)

1.2. Textul ştiinţific (textul cu finalitate apofantică în instituirea sensului, vizând

interpretarea logică sau teoretică a lumii) se clasifică în funcţie de destinatar în următoarele
subtipuri (aşa cum precizează Daniela Rovenţa-Frumuşani):
- Text didactic (specific manualelor şcolare, cursurilor universitare etc.)
- Text de vulgarizare (în care informaţiile ştiinţifice dintr-un domeniu sunt transmise
într-un limbaj cât mai accesibil, pentru o largă categorie de cititori, cu scopul de a face
inteligibile unui public larg anumite descoperiri ştiinţifice)
- Text ştiinţific specializat adresat exclusiv unui cerc restrâns de specialişti. (Rovenţa-
Frumuşani1995).

2. Textul ştiinţific de tip academic: specii şi norme textuale

Textul ştiinţific de tip academic reprezintă o specie a textului ştiinţific specializat,

elaborat de cercetători şi de studenţi în cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică, inclusiv în
sistemul de învăţământ universitar. Conceptul modern de universitate presupune învăţare şi
cercetare deopotrivă şi tocmai de aceea finalizarea studiilor universitare presupune obligatoriu
elaborarea unei lucrări de licenţă.

2.1. Specii ale textului ştiinţific de tip academic: articolul ştiinţific, studiul ştiinţific,
comunicarea ştiinţifică, teza de licenţă/masterat/grad, teza de doctorat etc.
 3

2.1.1. Articolul ştiinţific

Articolul este „o lucrare de dimensiuni mai mari, având un pronunţat caracter de

originalitate, care tratează o temă ştiinţifică bine stabilită” (Rad 2008:75). Autorul urmăreşte o
anumită problemă enunţată şi delimitată clar de la început. Articolul este inclus într-un volum
colectiv sau într-o revistă de specialitate şi are în mod obligatoriu note, bibliografie şi un
rezumat într-o limbă de circulaţie internaţională1.

2.1.2. Studiul ştiinţific

M. Vulpe defineşte studiul ştiinţific drept o „lucrare ştiinţifică de mari dimensiuni,

rezultată din studierea, până în cele mai mici amănunte, a unui obiect al cunoaşterii” (Vulpe
2002:26). Aşadar, studiul ştiinţific este mai amplu (are o dimensiune mai extinsă) şi mai
complex (abordează o problematică mai variată) decât articolul ştiinţific. Însă, la fel ca şi
articolul ştiinţific, are note, bibliografie, uneori un rezumat într-o limbă de circulaţie
internaţională.
Tot studii (introductive) se numesc şi prefeţele unor lucrări ştiinţifice. Studiile pot
apărea în volume colective, în reviste de specialitate, ca studii introductive ale unor volume,
în lucrări reprezentând o culegere de studii ale unui autor.

2.1.3. Comunicarea ştiinţifică

Comunicarea ştiinţifică reprezintă o variantă orală a unui articol sau studiu ştiinţific.
Nu este în structura sa un text oral (Vulpe 2002:32). Comunicările ştiinţifice au loc în cercuri
restrânse de specialişti, în cadrul unor sesiuni ştiinţifice, colocvii sau congrese organizate
tematic pe secţiuni. Prezentarea trebuie să fie concisă, convingătoare şi să se încadreze în
timpul alocat de organizatori.

2.1.4. Teza de licenţă/masterat

Teza de licenţă/masterat reprezintă lucrarea care atestă absolvirea unei instituţii de

învăţământ superior şi condiţionează obţinerea diplomei de licenţă/masterat. Acesta reprezintă
doar rolul administrativ şi instituţional al tezei, dar, pe de altă parte, reprezintă proba
capacităţii absolventului de a elabora şi de a susţine o lucrare ştiinţifică într-un dialog
competent cu comisia.

1
Nu pot să nu remarc aici faptul că în ultima perioadă, rezumatele se cer aproape exclusiv în
limba engleză - care a devenit limba globală - în detrimentul celorlalte limbi. Din păcate, acest fapt
contribuie la amplificarea fenomenului de uniformizare lingvistică şi la diminuarea plurilingvismului,
chiar în mediul elitelor, a comunităţilor ştiinţifice.
 4

2.1.5. Teza de doctorat

Teza de doctorat reprezintă o lucrare elaborată în cadrul unui program doctoral care
cuprinde mai multe etape (prezentarea unor referate, frecventarea unor cursuri doctorale etc.).
Doctoratul este forma cea mai înaltă de organizare a învăţământului superior, bazându-se pe
cercetarea ştiinţifică. Teza de doctorat trebuie să conţină numeroase elemente de originalitate
specifice domeniului abordat.

2.1.6. Lucrarea de grad

Lucrarea de grad este necesară cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar

pentru obţinerea gradului didactic I.

2.2. Norme textuale implicite şi explicite ale textului ştiinţific de tip academic

Pentru a putea redacta în mod adecvat un text ştiinţific de tip academic este necesară,
pe lângă o cunoaştere foarte bună a domeniului abordat, şi dobândirea unor competenţe
specifice, mai exact, cunoaşterea şi însuşirea unor norme textuale implicite (presupuse în mod
obligatoriu, care condiţionează ştiinţificitatea) şi explicite (reperabile concret în text).
Normele implicite vizează, aşadar, acele condiţii de ştiinţificitate, despre care vorbeşte
Umberto Eco: originalitatea (noutatea) și utilitatea ştiinţifică. (Eco 1977/2006:55).
Aceste calităţi sunt reperabile în mod diferit în tipurile de texte ştiinţifice. De exemplu,
presupunem că o lucrare de doctorat are un grad mai înalt de originalitate decât o teză de
licenţă.

2.2.1. Originalitatea (sau noutatea)

Originalitatea reprezintă una dintre condiţiile sine qua non ale oricărui text ştiinţific.
Altfel spus, „cercetarea trebuie să afirme despre acest obiect lucruri care n-au mai fost spuse
ori chiar să revadă într-o optică diferită ceea ce s-a spus deja.” (Eco 2006:55). Însă, de aici nu
trebuie să se înţeleagă faptul că originalitatea constă în elaborarea unei teorii revoluţionare,
fapt care ar fi greu de realizat aproape în orice domeniu şi la orice nivel de cercetare.
Există multiple alte forme în care se poate manifesta originalitatea:
- alegerea temei (o temă care nu a mai fost abordată)
- reflecţii şi aprecieri personale diseminate pe parcursul lucrării
- concluzii parţiale sau generale
- comentarii critice
- analize de text
- conexiuni intertextuale
 5

- prezentarea unei opinii tradiţionale într-o nouă perspectivă, prin prisma unei teorii
recente sau printr-un studiu comparativ
- clarificarea unor noţiuni, concepte (prin compararea unor accepţiuni diferite sau
prin realizarea istoriculului unui concept)
- prezentarea unei sinteze clare a stadiului actual al cercetării unei anumite probleme
(stadiul prezent al cunoaşterii unei anumite epoci, opere sau doctrine, care să
sublinieze lacunele şi să indice noi drumuri de cercetare). Astfel, U. Eco consideră
că şi o teză descriptiv-sintetică (de compilaţie) îndeplineşte condiţiile de
ştiinţificitate (originalitate şi utilitate), dacă acest demers nu a mai fost realizat
înainte de altcineva: „Chiar şi o teză de compilaţie poate fi utilă din punct de
vedere ştiinţific, deoarece autorul a adunat şi a îmbinat unitar opiniile deja
exprimate de alţii asupra acelui subiect. Din acelaşi motiv, un ghid de instructiuni
despre cum se face o cuşcă pentru câini nu este o lucrare ştiinţifică, dar un studiu
ce compară şi analizeză toate metodele cunoscute în acest sens poate să aibă o
pretenţie modestă de ştiinţificitate” (Eco 2006:55).

2.2.2. Utilitatea ştiinţifică

Utilitatea ştiinţifică este astfel definită de U. Eco:
„O lucrare este ştiinţifică dacă (…) adaugă ceva la ceea ce comunitatea ştia deja şi
dacă toate studiile viitoare pe acest subiect vor trebui, cel puţin în teorie, să ţină
cont de ea. Fireşte, importanţa ştiinţifică este măsurată de gradul de
indispensabilitate pe care îl presupune contribuţia” (Eco 2006:55-56).

2.2.3. Obiectivitatea, formalismul şi rigoarea terminologică

Textul academic este obiectiv (impersonal), formal (exclude exprimarea colocvială,
familiară, informală) şi tehnic (presupune utilizarea unei terminologii specifice domeniului
abordat, precum şi precizarea riguroasă a accepţiunii conceptelor folosite). Caracteristicile
stilului ştiinţific (prezentate în cursul trecut) susţin, de fapt, tocmai aceste norme textuale
explicite specifice textului de tip academic.
Știm că în momentul în care vorbim sau scriem, selectăm, din paradigmele pe care ni
le oferă limba, cuvântul pe care îl considerăm cel mai potrivit şi, concomitent, formulăm
enunţul în planul sintagmatic. Scrierea, la fel ca vorbirea (dar poate nu atât de spontan),
presupune aceste două operaţii care funcţionează simultan: selecţie de pe axa paradigmatică
(actualizarea unei serii asociative virtuale din care se selectează un cuvânt) şi ordonare
 6

sintagmatică, în enunţ, în text. Această selecţie a cuvintelor din planul paradigmatic este
orientată în funcţie de referent, de designat, adică de obiectul la care ne referim. Astfel,
selecţia este una semantică, în care conţinutul cuvântului (semnificatul) relevă designatul.
Dar, aşa cum precizează D. Irimia, această selecţie semantică este concomitent şi „opţiune
stilistică” „determinată de individualitatea – umană, socială, culturală, lingvistică – a
emiţătorului, de atitudinea lui faţă de realitatea interpretată lingvistic şi faţă de destinatar”
(Irimia 1999: 40). Pentru a ilustra acest principiu al opţiunii stilistice teoretizat de D. Irimia,
principiu pe care îl consider relevant în explicarea normelor specifice textului academic, voi
oferi următorul exemplu: dacă dorim să ne referim la un bărbat în vârstă, putem selecta din
paradigma sinonimică oferită de sistemul limbii române unul dintre următoarele cuvinte:
bătrân, vârstnic, bătrânel, moş, moşuleţ, moşneag, boşorog. Deşi toate aceste cuvinte
actualizează acelaşi referent, totuşi există diferenţe care se situează la nivelul atitudinii
subiective faţă referent. Aşadar, pe lângă mărcile semantice (semele) care relevă referentul
(/bărbat/, /în vârstă/), fiecare cuvânt poartă în sine şi mărci stilistice, expresive, implicite,
care relevă o atitudine subiectivă a vorbitorului faţă acest referent: neutră (bătrân), afectivă
(bătrânel, moşuleţ), depreciativă, peiorativă (boşorog), neutru-respectuoasă (vârstnic) etc.
În textul academic recunoaştem o funcţionare specifică a principiului opţiunii stilistice
care îi determină profilul şi care contribuie la concretizarea şi la actualizarea normelor
textuale care sunt obiectivitatea, formalismul şi rigoarea terminologică.
Voi prezenta în continuare câteva dintre modalităţile prin care putem concretiza aceste
norme textuale specifice textului academic, în strânsă relaţie cu principiul opţiunii stilistice.
Întrucât obiectivitatea, formalismul şi rigoarea terminologică sunt dimensiuni care se
întrepătrund, se condiţionează reciproc în textul academic, modalităţile pe care le voi prezenta
şi exemplifica în continuare, chiar dacă vizează preponderent una din cele trei dimensiuni,
sunt valide pentru toate aceste aspecte.

Opţiunea stilistică este drastic limitată la terminologia specifică domeniului abordat,

pentru a asigura precizia şi rigoarea terminologică specifică acestui tip de text. Altfel spus,
opţiunea stilistică este orientată de „principiul specializării” (Irimia 1999:49), prin selectarea
unui lexic specializat, specific domeniului de cercetare. De aceea, este necesară însuşirea şi
dezvoltarea temeinică (prin studiu) a unei baze conceptuale specifice disciplinei abordate. De
exemplu:
 7

Într-un text din domeniul lingvisticii, nu vom opta pentru sintagma vagă, imprecisă şi
netehnică „totalitatea cuvintelor înrudite”, ci vom alege cuvinte sau sintagme riguroase din
punct de vedere conceptual şi terminologic, ca de exemplu: „paradigma cuvântului” sau, mai
specific, „familia lexicală”/„câmpul lexical”/„seria sinonimică”/ „câmpul semantic” etc.

De asemenea, opţiunea stilistică este orientată spre :

- selectarea unor cuvinte mai specializate semantic, cu o polisemie redusă şi care nu se
folosesc în stilul colocvial, familiar, în locul cuvintelor cu polisemie bogată (a da, a face, a
împărţi), care ar putea genera ambiguităţi. Altfel spus, trebuie să selectăm cuvintele mai
formale în locul celor mai informale. De exemplu2:
Autorul a făcut o analiză a metodelor utilizate. (a realizat, a propus).
Cercetătorul a descris o serie de aspecte pe care le-a împărţit în trei categorii (le-a clasificat).
Aceste strategii au rolul de a da autenticitate (a conferi).
Această grupare a numelor de străzi este relevantă (clasificare).
Analizele arată că nu-i destul să ne oprim la aceste aspecte.
Analizele demonstrează că nu este suficient să ne limităm la aceste aspecte.

- excluderea expresiilor familiare, a formulărilor uzuale, care au un grad mare de imprecizie;

de exemplu:
Aceste denumiri reflectă ideologia epocii şi mai ales dau la iveală ideile esenţiale pe care se
bazează doctrina comunistă. (relevă, evidenţiază)
Pentru a avea succes, propaganda s-a bazat pe reguli stricte. (pentru a-şi atinge scopul)
Ortografia este o chestiune de care ne lovim zi de zi, indiferent de domeniul de activitate.
(Ortografia reprezintă un set de norme pe care trebuie să le aplicăm constant, indiferent de
domeniul de activitate).

- evitarea formelor neaccentuate ale verbului a fi; de exemplu:

Caracterul manipulativ al propagandei nu-i recunoscut în epoca respectivă. (nu este
recunoscut)
Aceste definiţii nu-s clasificate. (nu sunt clasificate)

2
Am marcat cu albastru formele nerecomandabile şi cu verde, formele pe care le recomand.
 8

Obiectivitatea textului academic este asigurată prin păstrarea neutralităţii tonului

academic şi, în consecinţă, prin evitarea implicării subiective la nivel discursiv, prin
eliminarea mărcilor subiectivităţii. Această cerinţă se realizează prin:
- evitarea persoanei I cu valoare afectivă, subiectivă; de exemplu:
Suntem interesaţi să vedem cum s-a realizat fenomenul de propagandă. (Vom releva
modalităţile prin care s-a realizat fenomenul de propagandă.)

- evitarea interjecţiilor, deoarece acestea exprimă indicial starea emoţională; de asemenea,

evitarea unor cuvinte care exprimă emoţia sau starea afectivă; de exemplu:
Vai!
Dureros!

- evitarea adjectivelor calificative care relevă aprecierea, evaluarea personală etc.) şi

înlocuirea lor cu adjective sau sintagme neutre; de exemplu:
„mare romancier” (important)
„operă minunată” (de referinţă)
„abordare greşită” (puţin convingătoare)

- evitarea cuvintelor cu mărci stilistice implicite care relevă subiectivitatea autorului şi

selectarea unor cuvinte neutre, adică a cuvintelor fără conotaţii afective, apreciative sau
depreciative; de exemplu:
Aceste concepte operaţionale sunt extraordinare pentru analiza textului literar. (utile, valide)
În ultimul timp, observăm tot mai des că exprimarea, în general, şi ortografia, în special sunt
adevărate cenuşărese. (În ultimul timp, observăm tot mai des că sunt ignorate normele de
corectitudine în exprimare, în general, şi cele ortografice, în special.)

- evitarea semnele de punctuaţie care relevă starea de spirit a autorului, ca de exemplu, semnul
exclamării, punctele de suspensie; de exemplu:
Scriitorul S. Mitroi afirma că presa românească ar avea nevoie „de oameni care să ştie bine,
dar bine de tot, limba română.” Subscriem!... (Afirmaţia scriitorului S. Mitroi portivit căreia
presa românească ar avea nevoie „de oameni care să ştie bine, dar bine de tot, limba română”
este justificată.)
Nici scriitori nu sunt scutiţi de erori!!
 9

3. Concluzii

Indiferent de conţinut, de domeniu, sau de tema tratată, textul ştiinţific academic

trebuie să îndeplinească aceste condiţii de ordin general, care reprezintă norme textuale
implicite sau explicite: originalitate, utilitate ştiinţifică, obiectivitate, formalism şi rigoare
terminologică.

Bibliografie:

Coşeriu, Eugeniu, 1973/2000, Lezioni di linguistica generale, Torino, 1973 (traducere în

limba română de Eugenia Bojoga: Lecţii de lingvisticǎ generalǎ, Chişinǎu, Editura ARC
Eco, Umberto, 1977/2006, Cum se face o teză de licenţă, Editura Polirom, Iaşi (traducere din
limba italiană de George Popescu, Come si fa una tesi di laurea, RCS Libri, Milan, Bompiani,
1977);
Irimia, Dumitru, 1999, Introducere în stilistică, Editura Polirom, Iaşi.
Rad, Ilie, 2008, Cum se scrie un text ştiinţific, Editura Polirom, Iaşi.
Rovenţa-Frumuşani, Daniela, 1995, Semiotica discursului ştiinţific, Editura ştiinţifică,
Bucureşti.
Vulpe, Magdalena, 2002, Ghidul cercetătorului umanist. Introducere în cercetarea şi
redactarea ştiinţifică, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

Dragi studenţi,
Vă trimit noul curs şi toate gândurile mele frumoase. Sper ca aceste pagini şi cele care
vor urma (în care ne vom referi la elaborarea tezei de licenţă) să vă ajute la redactarea tuturor
textelor academice pe care o să le scrieţi în aceşti ani de facultate, dar şi în cei de după
facultate. Dacă aveţi întrebări, vă rog să îmi scrieţi pe mail şi o să vă răspund cât pot de
repede! Putem organiza şi consultaţii (la cerere) pe Zoom.
Eu sper să se termine cât mai repede acestă perioadă şi să ne revedem sănătoşi şi
voioşi. Până atunci vă urez să profitaţi din plin de această perioadă în care staţi acasă (să citiţi
ce vă place, să învăţaţi - ca să vă fie uşor în sesiune, să vă bucuraţi că sunteţi cu cei dragi, să
vă odihniţi, să vă jucaţi, să vedeţi filme, să faceţi prăjituri, să desenaţi, să scrieţi, adică să
faceţi tot ce nu aveaţi timp până acum şi tot ce nu veţi mai avea timp să faceţi când totul va
reveni la normal), astfel încât să reuşiţi să transformaţi această perioadă într-una de care să vă
amintiţi cu păcere! Sunt sigură că avem această putere să transformăm ceea ce ar putea părea
 10

apăsător şi greu în ceva frumos, în clipe fericite (şi să conştientizăm aceste clipe fericite, ca în
Muzeul inocenţei al lui Pamuk, din care v-am citit).

Multă sănătate! Aveţi grijă de voi şi bucuraţi-vă de timpul pe care îl petreceţi cu

cei dragi sau cu voi înşivă!

Cu drag,
Oana Boc