EDUCAŢIA COPILULUI FĂRĂ VIOLENŢĂ

1 PAS - Cum să vă înţelegeţi mai bine cu copilul:

STABILIŢI REGULI ÎN VIAŢA FAMILIEI
Cu intenția de a-i proteja, deseori, părinţii/adulţii au tendinţa de a impune multe reguli copilului. De fapt,
regulile sunt importante pentru copii, deoarece, atunci când sunt corect formulate, ele prevăd care vor fi
acțiunile ce urmează. O regulă ar trebui să spună copilului ce aşteaptă cei din jurul lui ca el să facă. Stabiliţi
câteva reguli, limite şi nu vă abateţi de la ele. Un copil învaţă nu doar din ceea ce îi spuneţi, dar mai ales din
ceea ce vede că faceţi. El se va aştepta ca şi dvs. să respectaţi regulile pe care le-aţi stabilit şi să vă ţineţi
promisiunile. Dacă daţi importanţă celor stabilite anterior, copilul vă va respecta şi pe dvs. mai mult.
Stabiliţi reguli împreună, nu le impuneţi. Dacă sunt stabilite şi respectate, regulile ajută membrii familiei să
reducă numărul conflictelor şi să menţină o atmosferă de comunicare eficientă şi relaţii sănătoase. Iată câteva
lucruri de ţinut cont atunci când stabiliţi regulile familiei:
Regulile să fie stabilite treptat, pe măsură ce copilul creşte, înţelege mai multe şi este capabil să le respecte.
Copiii au nevoie de limite şi de disciplină ca să se simtă în siguranţă. Totuşi, prea multe reguli pot fi simţite ca
un control asupra vieţii lor. Cel mai bine este să stabiliţi 5-7 reguli pentru situaţii în care sănătatea şi siguranţa
tânărului pot fi în pericol. Lăsaţi-l să ia singur decizii în celelalte situaţii. Pentru a stabili reguli, trebuie să vă
clarificaţi ce aşteptaţi de la adolescent şi ce comportamente le consideraţi inacceptabile.
Regulile trebuie să fie stabilite împreună cu copiii. Când iau parte la aşa discuţii, copiii şi tinerii sunt mult
mai dispuşi să respecte înţelegerea la care s-a ajuns. Pentru că astfel nu le impuneţi nimic. Când negociaţi, îi
ajutaţi să simtă că au un anumit control asupra propriei vieţi şi că opinia lor este importantă. Fiecare regulă
trebuie formulată şi discutată împreună, într-o atmosferă calmă, acordând un timp special pentru aceasta. La
fel, trebuie discutate consecinţele pentru copil atunci când regula nu va fi respectată, dar şi beneficiile
respectării fiecărei reguli.
Să fie puţine. Cu cât nevoia de structură şi control este mai mare, cu atât tendinţa de a pune reguli pentru
orice, va fi mai mare. Este bine să aveţi cel mult 5 reguli. Dacă numărul lor este mai mare, va fi greu să
urmăriţi respectarea, iar regulile a căror respectare nu este monotorizată îşi pierd foarte uşor valoarea.
Accentul trebuie să fie pus pe acele comportamente care se vrea a fi văzute la copil sau pe cele de care se vrea
să se scape.
Regulile trebuie formulate comportamental şi pozitiv. Părinţii apelează la reguli pentru a face copilul să
aibă un comportament dorit de ei. Deseori, când formulează aceste reguli, ei recurg la metoda interdicţiei,
indicând copilului ce NU se poate de făcut: „Nu arunca”, „Nu fugi”, „Nu striga”, „Nu împinge”, „Nu atinge”.
În asemenea situaţii, copilul nu ştie ce SĂ facă, pentru că nu i se spune acest lucru. Iată de ce, regula trebuie
să conţină comportamentul pe care îl aştepţi de la copil: „Pune cărțile pe raft, iar îmbrăcămintea în dulap”,
„Mergi la pas”, „Când vorbeşte o persoană, așteaptă să-și termine gândul, apoi poți vorbi tu”, „Atinge gingaş”
etc.
Ambii părinţi trebuie să fie de acord cu regulile stabilite. Doar aşa copilul poate să însuşească regulile, să
se obişnuiască cu disciplina. Dacă un părinte nu e de acord cu cerinţele celuilalt, este mai bine să discute
despre aceasta mai târziu, când copilul nu este prezent, şi să încerce să ajungă la un numitor comun. Altfel,
copilul va învăţa să obţină ceea ce-şi doreşte profitând de neînţelegerile părinţilor, iar relaţiile dintre membrii
familiei vor avea de suferit.
Consecinţe. Regulile sunt ca şi legile. Dacă adultul nu le monitorizează, atunci nici cel mic nu le va respecta.
Copilul trebuie să ştie clar ce urmează să se întâmple dacă regulile nu vor fi respectate. Consecinţele trebuie
stabilite împreună cu el. E bine să înțeleagă că atunci când a ales să încalce regula, a ales să suporte şi
consecinţa.
Regulile trebuie afişate la vedere, desenate sau scrise pe înțelesul copilului, pentru a nu fi uitate. Este
important ca regulile să fie vizibile. Doar pentru că au fost verbalizate nu garantează că ele vor fi memorizate.
Mai este important ca copii să fie sprijiniţi în procesul de învăţare a regulilor. Faptul că încă nu respectă o
regulă poate însemna că el încă are nevoie de ajutor pentru a o învăţa.
Aţi vrea să protejaţi copilul de orice experienţă neplăcută, dar, dacă nu-l lăsaţi să facă propriile greşeli şi să
înveţe propriile lecţii de viaţă, nu va fi pregătit să ia decizii bune, se va descurca cu greu de sine stătător. Daţi-
i voie să încerce lucruri noi, să iasă cu prietenii, să meargă în drumeţii sau să participe la orice altă activitate
care îl ajută să se dezvolte şi să capete experienţă.
Încrederea nu exclude controlul. Controlaţi echilibrat activităţile copilului, fără a limita nevoia sa de
cunoaştere şi exprimare şi aşa ca să vă simţiţi liniştit(ă) şi dvs. Lăsaţi tânărul să capete experienţă şi fiţi gata să
interveniţi când are îndoieli sau dificultăţi. Asta înseamnă inclusiv să simtă consecinţele luării unor decizii
greşite.
Majoritatea adolescenţilor ştiu unde au greşit şi discuţiile nesfârşite de după fiecare lucru care v-a supărat doar
îl vor sâcâi. Nu-l certaţi şi nu-l jigniţi. O dată ce i-aţi spus că este rău, obraznic, egoist, leneş, prost, neatent
sau orice altceva, i-aţi pus o etichetă. Şi dacă el ia de bună eticheta, va începe să se comporte ca atare. Îşi va
spune: „Nu are rost să fac eforturi, aşa sunt eu, leneş.” Sau „Ce am de pierdut? Oricum mă crede obraznic.”
Dacă respectați recomandările menţionate anterior, cazurile când copilul se comportă inacceptabil, se vor
micşora simţitor. Însă, nu te aştepta ca neînțelegerile dintre voi să dispară cu totul. Oricât de bine ar funcţiona
aceste recomandări, vor apărea momente când trebuie să reacționați la un comportament nedorit sau nepotrivit
al copilului.
2 PAS - „Dacă etichetăm copilul negativ, el ajunge să se conformeze acelor
etichete şi să se comporte exact așa”
De multe ori, mesajele adulților au legătură doar cu rezultatul final al copilului. Se apreciază reuşitele şi în
mică măsură se observă progresul pentru celelalte rezultate. În loc să insistaţi pe ce a greşit, spuneţi copilului
ce a făcut bine şi ce a mai rămas de făcut. Apreciaţi nu doar rezultatul final, dar şi faptul că a încercat, s-a
străduit.
Adulţii au suficientă experienţă şi ar trebui să-şi direcţioneze potenţionalul în favoarea copilului. Uneori poate
fi nevoie să repetaţi sau să explicaţi clar ce aţi avut în vedere când aţi spus una sau alta. Explicaţi pe înţelesul
copilului de ce trebuie să se comporte într-un fel sau altul şi ce aveţi în vedere când îi spuneţi: „să fii
cuminte”, „să nu-ţi faci de cap” sau „să nu ieşi din vorba bunicilor sau rudelor”.
Spuneţi vorbe care să-i încurajeze
Copiii pot fi sensibili la ceea ce le spun adulţii. În special adolescenţii. Ei se simt răniţi atunci când sunt
criticaţi. În diferite situaţii, la telefon sau în perioada vizitelor, nu uitaţi să le spuneţi vorbe care să-i
încurajeze:
VORBE CARE ÎNCURAJEAZĂ:
“CRED CĂ ÎŢI REUŞEŞTE SĂ…”
“SUNT CONVINS CĂ VEI REUŞI SĂ…”
“CÂND FACI LUCRURILE CARE ÎŢI PLAC, ÎŢI REUŞEŞTE!”
“VĂD CĂ ÎŢI MERGE BINE LA GRĂDINIŢĂ…”
“ŢI-A REUŞIT ASTA CONTINUĂ!”
Folosiţi laude care nu umilesc şi critici care nu jignesc. Copiii se simt stânjeniţi atunci când sunt lăudaţi şi
consideră că nu merită. Ba uneori se poartă dinadins urât ca să demonstreze că v-aţi înşelat. Pentru ca laudele
să aibă efect, descrieţi ceea ce vedeţi sau auziţi sau descrieţi ce simţiţi dvs. în legătură cu asta. Evitaţi să îl
comparaţi cu alt copil: „Cel mai bun”, „Mai bun decât...”.
Încurajaţi copilul, vorbindu-i cuvinte care să-i sporească încrederea în forţele proprii. De încurajări au nevoie
şi copiii cu comportamente problematice. Ei au toate şansele pentru a dezvolta un comportament adecvat,
spune psihologul Tatiana Turchină. „Experienţa a demonstrat că în fiecare copil există calităţi extraordinare,
este nevoie doar de un efort pentru a descoperi acest potenţial. Chiar şi în acel „bătăuş” ar putea să existe nişte
interese, curiozităţi, abilităţi constructive şi dacă le descoperi şi mobilizezi în direcţia potrivită, s-ar putea ca
acel comportament de „bătăuş” să dispară", explică Tatiana Turchină.
Pentru a „îmblânzi” copiii cu comportamente problematice, uneori este de ajuns de trecut de la etichete
negative la cele pozitive. „Dacă etichetăm copilul negativ, el ajunge să se conformeze acelor etichete şi să se
comporte corespunzător. Este ca o lege nescrisă. Cu cât îi zici mai mult că este bătăuş sau răul clasei, el se
identifică cu această etichetă şi continuă să se comporte exact aşa. De aceea, mai potrivit ar fi să-l etichetăm
pozitiv (dacă tot se obișnuiește să se apeleze la etichete), să-i descoperim potenţialul şi să-l încurajăm să facă
ce-i reuşeşte bine. Astfel, el se va identifica cu acel comportament şi se va purta ca atare. Aici trebuie să
contribuie atât părinţii cât şi cadrele didactice. Niciunul nu este mai superior, doar că, învăţătorul ştie mai bine
ce poate copilul în materie de cunoştinţe şi din prizma comportării lui în cadrul unui colectiv, grup, iar
părintele îşi cunoaşte copilul de mic, din altă perspectivă”