Sunteți pe pagina 1din 3

Curs nr.

3 Muzeologie

Muzeograful
Muzeograful sau cercetătorul științific de muzeu este, alături de conservator și
restaurator unul dintre membrii care alcătuiesc grupul științific al oricărei instituții muzeale. El
are o serie de obligații profesionale care reies din standardele ocupaționale, acele prevederi
normative care stabilesc principalele atribuții și obligații pe care, el, este obligat să le respecte și
să le îndeplinească la locul său de muncă.
În afară de pregătirea sa universitară, care este obligatorie, și care este destul de diversă
ca domenii de specialitate, muzeograful trebuie să dobândeasc o pregătire profesională adecvată
și continuă. Doar așa poate deveni un bun specialist și își poate aduce contribuția la buna
funcționare a muzeului dar și la protecția patrimoniului acestuia.
Standardele ocupaționale sunt aplicate riguros în majoritatea muzeelor din lume. Ele
stabilesc în modul cel mai obiectiv, nivelul de competență profesională pe baza căruia se
realizează evaluarea activităților oricărui specialist din muzeu. Pentru muzeografii români, aceste
standarde sunt în curs de aplicare și prevăd următoarele elemente de evauare a competențelor:
1. În domeniul legislației ―> însușirea, înțelegerea și aplicarea corectă și în mod
consecvent a tuturor legilor, ordonanțelor, normelor care guvernează activitatea
instituțiilor muzeale ( ex.: Legea nr. 182/2000 privind legea patrimoniului cultural
național mobil, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, Legea
nr. 311/2003 a muzeelor și colecțiilor etc.)
2. În domeniul muzeologiei ―> trebuie să posede cunoștințe teroetice și practice
referitoare la specificul activităților muzeale, la gestionarea, evidența, conservarea
preventivă, securitatea și circulația obiectelor din patrimoniu și valorificarea acestora.
3. În domeniul cercetării științifice ―> să dovedească aptitudini, rigoare și integritate
științifică, să își orienteze cercetările spre prioritățile științifice ale muzeului, spre cele
locale sau naționale, să realizeze articole, studii, cataloage și repertorii și să
organizeze expoziții tematice.
4. În domeniul protecției patrimoniului ―> să își însușească atribuțiile, răspunderile,
răspunderile materiale și penale, să aplice conceptul modern de conservare
preventivă, să prevină degradarea, distrugerea, furtul sau alte situații care ar putea
pune în pericol patrimoniul.

1
Curs nr. 3 Muzeologie

5. În domeniul activității educative ―> să cunoască și să aplice practicile moderne de


practică educațională specifică muzeelor, să elaboreze proiecte, să organizeze
programe complexe și diverse care să promoveze cele mai varioate forme și module
de educație: religioasă, ecologică, morală, cetățenească etc., muzeul devenind astfel
un centru educativ.
6. În domeniul managementului cultural și marketingului muzeal ―> să dețină
cunoștințe referitoare la modul de elaborare a proiectelor de activități cultural-
educative, munca în echipă, modul de obținere a fondurilor, relațiile de parteneriat
etc.
7. În domeniul relațiilor publice ―> că creeze și să mediatizeze evenimente de dinteres
cultural, să cunoască opiniile publicului în legătură cu activitățile muzeului, să
colaboreze cu mass-media, să elaboreze și să interpreteze chestionare de opinie etc.
8. În domeniul autoevaluării ―> este obligat să aibă o imagine obiectivă asupra
propriilor realizări sau eșecuri, să elaboreze strategii corecte pentru îmbunătățirea
performanțelor sale profesionale.
Pe lângă aceste standarde, considerate obligații profesionale ale unui muzeograf, lumea
muzeografilor beneficiază și de un COD DEONTOLOGIC PENTRU MUZEE elaborat de
către I.C.O.M., referitor la normele de conduită profesională și morală a specialiștilor din muzee.
Acest cod de comportament este de fapt un Statut care reglementează raporturile dintre
specialiștii din muzee, precum și raporturile care trebuie să existe între instituțiile respective și
colaboratorii acestora. Codul I.C.O.M. a fost adoptat în cadrul celei de-a 15-a Adunare Genarală
a I.C.O.M. DE LA Buenos Aires, Argentina, 1986 și reactualizat în anul 2001 cân a avut loc a
20-a Adunare Generală la Barcelona. Orice muzeograf este obligat să cunoască cest cod,
deoarece el reprezintă pentru orice muzeu și pentru orice specialist în domeniu, un mijloc de
auto-reglementare profesională.
Astfel, vorbește de cele 10 porunci ale muzeografului, sintetizate dinn acest Cod și care se
referă la conduita generală a specialistului:
1. Muzeograful trebuie să înțeleagă că muzeul în care lucrează reprezintă o resposabilitate
publică, a cărei valoare, pentru comunitate, se află în proporție directă cu nivelul de
calitate al serviciilor oferite.

2
Curs nr. 3 Muzeologie

2. Muzeograful trebuie să respecte Codul deontologic al I.C.O.M., să fie loial față de


colegi, față de instituție și să acționeze în interesul ei.
3. Muzeograful trebuie să acorde o atenție specială conservării preventive, măsurilor de
protejare a mediului, a colecțiilor și a fiecărui obiect în parte.
4. Muzeograful trebuie să țină cont de faptul că restaurarea unor obiecte sacre poate fi
inacceptabilă pentru comunitățile care le-au creat și de care sunt, în continuare, legate.
5. Muzeograful trebuie să se asigure ca rămășițele umane afate în muzeu să fie așezate în
loc sigur, să fie tratate cu respect și să fie întreținute asemenea colecțiilor obișnuite.
6. Muzeograful trebuie să cunoască legislația națională, să nu participe la nici un fel de
comerț, vânzare și cumpărare cu bunuri culturale, să nu intre în conflict de interese cu
muzeul , să nu accepte favoruri, bani sau avantaje personale în schimbul unor favoruri.
7. Muzeograful trebuie să folosească orice ocazie pentru a informa și a educa publicul, cu
privire la obiectivele, scopul și aspirațiile profesiei sale, să împărtășească din
experiența sa publicului, colegilor, cercetătorilor și studenților din domeniul său de
activitate.
8. Muzeograful trebuie să nu răspundă la solicitările de estimare a valorii unui obiect,
decât dacă acesta vine de la un alt muzeu, o autoritate juridică sau guvernamentală ori
de la altă autoritate publică.
9. Muzeograful trebuie să nu accepte identificarea sau autentificarea unui obiect despre
care poate avea bănuiala că a fost achiziționat, transferat, importat sau exportat ilegal
sau ilicit, fiind obligat să informeze autoritățile competente despre situația acelui
obiect.
10. Muzeograful trebuie să recunoască faptul că munca în muzeu este o vocație care se
exercită tot timpul.
Iată că, muzeograful, este un specialist căruia îi revin multiple și complexe obligații
profesionale. El trebuie să își însușească și să își respecte statutul. Întreaga sa activitate este
destinată ocrotirii și valorificării patrimoniului, care reprezintă identitatea națională a unei
culturi.

S-ar putea să vă placă și