Pădurile de foioase 

sunt zone de vegetație în care predomină vegetația arboricolă și

angiospermică. Ele sunt prezente atât în zonele temperate, cât și în cele subtropicale și tropicale.
Limita între pădurile de foioase și cele de rășinoase se situează între altitudinile de 600-
1300 m, în funcție de relief, substrat și microclimat, care duc uneori și la inversiuni de vegetație.
Principalii arbori ai pădurilor de foioase sunt:  salcia,  teiul, 
castanul, aninul, carpenul, gorunul, plopul, magnolia, stejarul, fagul, mesteacănul, arțarul, frasinu
l, ulmul, salcâmul, gârnița, jugastrul etc. din punct de vedere taxonomic cuprinde familiile:
Altingiaceae, Betulaceae, Fagaceae, Buxaceae, Cornaceae, Fabaceae, Pyrinae, Tilioideae,
Lauraceae, Oleaceae, Platanaceae, Rosaceae, Sapindaceae, Aquifoliaceae, Ulmaceae, Salicaceae
și arborele Ginkgo biloba.
Toamna, când arborilor le cad frunzele, funcția lor de fotosinteză încetează.
 forma coroanei este determinată în funcție de locul de creștere: arborii izolați au
coroana în formă de cupolă sau de sferă, în timp ce, în cadrul masivelor forestiere,
dezvoltarea acesteia este limitată.
 în funcție de intensitatea luminii, frunzele prezintă caracteristici anatomo-
morfologice și fiziologice diferite: frunzele de lumină sunt mai mici, mai groase, cu o rețea
de nervuri mai densă și stomate mai numeroase, comparativ cu cele de umbră.
 indicele suprafeței foliare (ISF) depinde de valoarea aprovizionării cu apă și cu
substanțe minerale; el se micșorează în cazul unei aprovizionări insuficiente cu apă și
substanțe minerale; la pădurile pure de stejar ISF = 5 (în anii umezi poate fi mai mare). În
celelate păduri de foioase ISF poate depăși 8, pentru toate speciile, inclusiv și la arbuști (H.
Walter, 1974).
 singura formă de adaptare a speciilor vegetale împotriva temperaturilor scăzute
din timpul iernii o reprezintă călirea (modificări fizico-chimice în protoplasmă), proces
fiziologic care se produce toamna. Prin călire, rezistența la frig a mugurilor arborilor poate
crește de la -5 °C în toamnă, până la -25 °C și chiar -35 °C iarna; prin călire, arborii care
cresc la latitudini medii sunt protejați împotriva vătămărilor provocate de ger; decălirea se
produce primăvara, odată cu încălzirea aerului.
În aceste păduri trăiesc: lupul, vulpea, căprioara, mistrețul, jderul, veverița, pisica
sălbatică, sturzul, mierla, cucul, ciocănitoarea, privighetoarea, sticletele etc.
 Condiții ecologice
o climat răcoros, cu ierni nici prea severe nici prea lungi, cu veri scurte și
moderate sub raport termic.
o anotimpurile de tranziție, primăvara și toamna, caracterizate prin perioade
de frig, joacă un rol capital.
 o perioadele marcante de secetă sunt inexistente.
o precipitațiile sunt abundente (cca 400-500 mm/an) și repartizate uniform
pe parcursul anului.
o solurile sunt brune de pădure, mai mult sau mai puțin levigate; în funcție
de gradul de aciditate și de umiditate, ele corespund unor asociații vegetale clar
diferențiate.