Radiochimia este o ramură a chimiei care se ocupă cu studiul radioactivității (atât naturale cât

și artificiale) și utilizarea radioizotopilor în studiul proceselor chimice.[1] Radiochimia include

activități precum:

1. metode radiochimice de analiză

2. aplicații ale radionuclizilor în discipline din afara ariei chimiei (de exemplu, medicina)
3. chimia (în directă relație cu fizica) radioizotopilor
4. chimia materialelor puternic radioactive
5. metode de marcare izotopică
Radiochimia este strâns legată de chimia nucleară, care se referă la: (a) studiul proprietăților
elementelor de la sfârșitul sistemului periodic (pentru care detectarea radiațiilor nucleare este
esențială), (b) studiul chimic al proprietăților nucleare (precum structura nucleului atomic,
reacțiile nucleare și dezintegrările radioactive, (c) studiul chimic al fenomenelor macroscopice în
care sunt implicate procese nucleare (de exemplu, radiocronologia, astrofizica etc.) și (d)
aplicarea tehnicilor de analiză bazate pe fenomene nucleare (precum analiza prin activare sau
utilizarea trasorilor radioactivi) în studiul problemelor științifice dintr-o varietate de domenii
științifice sau tehnice.
Radiochimia și chimia nucleară nu trebuiesc confundate cu chimia radiativă (chimia radiațiilor),
domeniu care se ocupă cu studiul efectelor chimice induse de către radiațiile ionizante.
După descoperirea fenomenului de radioactivitate (1896), aplicațiile practice ale acestuia s-au
dezvoltat rapid. Astfel, de mare notorietate este utilizarea fisiunii nucleare în reactori nucleari
energetici, respectiv bombe atomice. Alături de aceste aplicații industriale sau militare, studiul
radioactivității naturale sau induse (artificiale) și-a găsit aplicații practice
în arheologie, biologie, chimie, cosmologie, dozimetria
radiațiilor, ecologie, geologie, istorie, fizică, medicină, diferite ramuri industriale etc. Din
păcate, testele și accidentele nucleare au indus publicului larg frica
de radioactivitate (radiofobie), atât în absența cunoștințelor solide de radioprotecție, cât și din
cauza dificultății de a stăpâni total complexitatea fenomenologică și tehnologică
asociată fisiunii și fuziunii nucleare.
În prezent, în majoritatea statelor lumii există un control strict asupra producerii, deținerii și
utilizării substanțelor radioactive (surse de radiații) și a generatorilor de radiații. România este
parte a convențiilor internaționale referitoare la utilizarea pașnică a surselor de radiații,
neproliferarea armamentului nuclear, monitorizarea dozimetrică a personalului expus
profesional, eliberarea surselor de radiații în mediul înconjurător etc.