CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR 3
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND CONCEPTUL DE

DEFICITUL BUGETAR
6
1.1. Deficit bugetar- noţiune privită prin prisma teoriilor 
7
1.2. Cauzele apariției deficitului bugetar 
8
1.3. Metodele de măsurare a deficitului bugetar

CAPITOLUL II. GESTIONAREA DEFICITULUI BUGETAR ÎN

REPUBLICA MOLDOVA
9
2.1. Politica bugetar-fiscală a Republicii Moldova instrument de gestiune a deficitului
bugetar
12
2.2 Sursele de finanţare a deficitului bugetar în Republica Moldovae
CAPITOLUL III. Direcţii strategice vizînd reducerea deficitului bugetar în

Republica Moldova
14
3.1. Situația bugetară în Republica Moldova
23
3.2. Măsuri de reducere a deficitului bugetar în Republica Moldova

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 26
BIBLIOGRAFIE 28
ANEXE 30

Capitol I: Abordări teoretice privind conceptul de Deficit bugetar

 1.1. Deficit bugetar ca o noţiune privită prin prisma teoriilor 
Bugetul statului este reflectarea situaţiei economice a ţării, de aceea constituirea, adoptarea şi
executarea acestuia se găsesc nu doar în atenţia puterii executive şi legislative, ci şi în atenţia opiniei
publice.
Problema deficitului bugetar vizează nu doar aspectele politice, dar şi cele sociale, precum
redistribuirea echitabilă a bunurilor sociale şi a distribuirea resurselor între generaţii. Nu se poate admite
ca o generaţie să-şi asume asupra sa riscuri exagerate, cauzate de generaţiile precedente. Însă, echitatea
distribuţiei deficitului bugetar între generaţii depinde de sistemul fiscal şi sistemul de cheltuieli al statului.
Economiştii ce pledează pro deficit bugetar, explică necesitatea unei astfel de politici pentru întărirea
economiei în condiţiile dispariţiei încrederii în capacitatea guvernării. După Keynes, economiştii susţin că
în aceste cazuri deficitul bugetar este necesar pentru restabilirea încrederii, anticipînd, astfel, recesiunea
sau depresia economică.
Aceste argumente pot fi justificate, dar nu întotdeauna acceptate, în deficitul bugetar, în condiţii
actuale, îşi găsesc reflectarea problemele de lungă durată, diferite de cele pe care le înanintează teoria
keynesistă.
Astfel, problemele deficitului bugetar trebuie analizate prin prizma consecinţelor de lungă durată, ce
se pot extinde asupra cîtorva generaţii la rînd.
Odată cu trecerea Republicii Moldova la economia de piaţă, elaborarea unui sistem eficient de relaţii
bugetare la toate nivelele autorităţilor publice devine o condiţie decisivă în realizarea reformelor.
Totodată, atît în aspect teoretic cît şi în aspect practic a constituirii bugetului, rolul şi importanţa acestuia,
ca instrument activ de influenţă asupra economiei, crează apariţia multor probleme, soluţionarea cărora ar
permite intensificarea influenţei bugetului asupra relaţiilor de piaţă şi au drept scop ieşirea ţării din criza
economică îndelungată. În legătură cu cele expuse, este logică analiza apariţiei deficitului bugetar şi
posibilităţile de remediere a acestuia.
Majoritatea guvernelor, atît în ţările dezvoltate cît şi în ţările în curs de dezvoltare, în ultimul timp şi
în ţările emergente, nu pot acoperi cheltuielile pe baza veniturilor, formînd astfel deficitul bugetar al
statului. Apare întrebarea despre dimensiunile admisibile ale deficitului, despre impactul acestuia asupra
economiei pe termen lung şi pe termen scurt, şi despre posibilitatea de acoperire a acestuia.
Odată cu trecerea la economia de piaţă problema deficitului bugetar a devenit una din problemele
primordiale, pe care guvernul Republicii Moldova este obligat să o soluţioneze.
Statul permanent se confruntă cu soluţionarea problemelor legate de inflaţie, şomaj, deficitului cronic
al bugetului de stat.
Deficitul bugetar – depăşirea cheltuielilor bugetare asupra veniturilor bugetare – este un fenomen
financiar, cu care pe parcursul istoriei s-au confruntat absolut toate ţările lumii.
Deficitul care provine din diferenţa dintre suma cheltuielilor publice ocazionate de plăţile prin
transferurişi cele pentru cumpărare de bunurişi servicii publice, pe de o parte,şi suma veniturilor publice,
pe de altă parte, este considerat deficit primar. Dacă se întregesc cheltuielile publice cu plăţile de dobânzi
aferente împrumutului public, se obţine deficitul total.
Deficitul total înregistrat într-un an poate fi divizat în două componente:
- deficitul structural, care apare atunci când bugetul ajustat în mod ciclic este în deficit. Bugetul
ajustat în mod ciclic se referă la o economie care asigură folosirea deplină a forţei de muncăşi reprezintă
deficitul/surplusul bugetar care va exista dacă economia asigură folosirea deplină a forţei de muncă (când
venitul naţional obţinut este egal cu venitul naţional potenţial);
- deficitul ciclic, care este definit ca deficitul bugetar total minus deficitul structural.
Dacă nu reuşesc să efectueze ajustarea cheltuielilor publice la nivelul veniturilor publice, autorităţile
publice trebuie să găsească soluţii pentru finanţarea deficitului bugetar creat.
Deficitul bugetar poate să apară atât în ţări cu economie dezvoltată, cât şi în ţări cu economie în curs
de dezvoltare sau în tranziţie, iar cauzele pot fi generate de propria economie sau de conjunctura
internaţională. Concret, printre aceste cauze se numără:

2
 ▪ nivelul şi fluctuaţiile produsului intern brut, care reprezintă una din cauzele interne ce duc la
apariţia sau creşterea deficitului bugetar, prin încetinirea ritmului de creştere a veniturilor publice. În
schimb, într-o economie dezvoltată, cu agenţi economici puternici, cu o pondere ridicată a populaţiei
ocupateşi cu o populaţie cu veniturişi averi ridicate, în care disciplina financiară este respectată, veniturile
publice care alimentează bugetul naţional se vor încasa în cuantum ridicatşi la termenele prevăzute, ceea
ce creează premisele acoperirii cheltuielilor publice;
▪ gradul de redistribuire a produsului intern brut poate conduce la dezechilibre între veniturileşi
cheltuielile publice, în condiţiile în care cresc componentele privind ajutorul deşomajşi asistenţa socială.
Pe de o parte, gradul redus de ocupare a forţei de muncă implică încasări bugetare mai scăzute din
impozitul pe venit, contribuţii la asigurări sociale ş.a., iar pe de altă parte, necesită eforturi suplimentare
din partea autorităţilor publice pentru protecţie socială;
▪ creşterea cheltuielilor publice pentru înarmare a fost adesea una dintre cauzele care au dus la
depăşirea veniturilor publice de către cheltuielile publice;
▪ fenomenele conjuncturale internaţionale îşi transmit influenţa prin intermediul cursului de schimbşi
al ratei dobânzii. Astfel, în anii ’70 - ’80, numeroaseţări (dezvoltateşi în curs de dezvoltare) s-au
confruntat cu deficite bugetare puternice în urma crizei petroluluişi accentuării cursei înarmărilor. În
funcţie de gradul de dezvoltare economică, diferite state au depăşit situaţia mai uşor sau mai greu, în
unele situaţii influenţele negative fiind propagate (transferate) de la ţări bogate spre ţări sărace.

1.2. Cauzele apariției deficitului bugetar

Sistemul economiei de piată aduce cu sine probleme ale deficitului bugetar împreună cu altele, cum
ar fi: rata inflației sau șomajul.
Existenţa deficitului bugetar conduce la:
▪ creşterea datoriei publice şi, implicit, a serviciului acesteia, respectiv cheltuielile publice privind
rambursările, dobânzile şi comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice. Paralel cu
sporirea cheltuielilor publice pe această cale, are loc o realocare a fondurilor publice în detrimentul
furnizării bunurilor şi serviciilor publice către populaţie;
▪ deficitul bugetar contribuie la creşterea ratei dobânzii pe piaţă, prin sporirea cererii de credite
publice necesare acoperirii deficitului. În plus, creditul public, intrând în competiţie cu creditul particular
(fenomenul de evicţiune), se opune investiţiilor private, încetinind ritmul creşterii economice;
▪ în condiţiile în care împrumutul public este contractat de o generaţieşi este achitat de o alta, apare o
distribuire între generaţii a beneficiilorşi costurilor acestuia, care poate fi considerată ca fiind inechitabilă,
în funcţie de scopul iniţial al creditului public.
În ultimii ani s-a produs o disociere între principiile echilibrului şi anualităţii bugetare concomitent
cu accentuarea rolului de instrument de intervenţie în activitatea economică al bugetului de stat prin
venituri, cheltuieli şi prin soldul acestuia.
Astfel, s-a emis tot mai des părerea potrivit căreia deficitul bugetar voluntar devine un mijloc de
relansare a activităţii economice, în condiţiile în care conjunctura nu are deja caracter inflaţionist.
În funcţie de nevoile perioadei, se poate acţiona asupra cererii de bunurişi servicii publice prin
utilizarea unor fonduri de acţiune conjuncturală. Astfel se realizează o politică bugetară suplă, în cadrul
căreia cheltuielile publice pot fi redimensionate în raport cu mărimea acestor fonduri. Totodată, în
condiţiile în care nu se operează modificări în reglementarea impozitelor, veniturile fiscale pot constitui
instrumente de reglare conjuncturală.
Apariţia acestuia este determinată de mai multe motive, printre care pot fi evidenţiate
următoarele:
• descreşterea producţiei sociale;
• chetuieli exagerate în realizarea programelor sociale aprobate;
• creşterea sectorului economiei tenebre;
• majorarea cheltuielilor marginale în cadrul producţiei sociale;
• emisiuni necondiţionate a banilor.

3
 1.3. Metode de măsurare a deficitului bugetar
Dezechilibrul financiar public este rezultatul cererii prea mari de resurse financiare
publice, în comparaţie cu fondurile ce se pot constitui la nivelul statului. Astfel, pentru a
exprima valoric acest decalaj, se utilizează cel mai frecvent conceptul de deficit bugetar.

În Republica Moldova, pentru măsurarea dezechilibrului financiar public se folosesc metode diferite,
înfuncţie de care se identifică un anumit tip de deficit bugetar respectiv:
 deficitul/surplusul bugetului general consolidat;
 deficitul/surplusul convenţional;
 deficitul/surplusul primar,
 deficitul/surplusul operaţional;
 deficitul/surplusul structural;
Utilizarea metodelor moderne pentru dimensionarea cât mai corectă a dezechilibrului financiar public a
condus la apariţia de noi tipuri de deficite/ surplusuri ale sectorului public.
Astfel, putem vorbi de deficit/surplus convenţional, primar, operational și structural:

- Deficitul/surplusul convenţional, calculat ca diferenţă între încasările şi plăţile efective,reprezintă

necesarul de finanţare a sectorului public. În metoda de măsurare a acestui tip de dezechilibru public,
veniturile nu includ împrumuturile interne şi externe. La nivelul cheltuielilor nu sunt luate în considerare
rambursările datoriei publice din acel an, însă se regăsesc dobânzile ladatoria publică.
- Deficitul/surplusul primar exclude din deficitul convenţional cheltuielile reprezentând dobânzile la
datoria publică. Acest indicator este utilizat în analiza ajustărilor ce trebuie realizate lanivelul politicii
fiscale.
- Deficitul/surplusul operaţional include deficitul primar şi dobânda reală plătită în contul datoriei
publice interne.
- Deficitul/surplusul structural exclude din deficitul convenţional încasările din privatizare, ce sunt
considerate surse de finanţare şi nu de venituri.

4
 Capitolul II: Direcţii strategice vizînd reducerea deficitului bugetar în
Republica Moldova

2.1. Politica bugetar-fiscală a Republicii Moldova instrument de gestiune a deficitului bugetar

Politica bugetar-fiscală pentru 2021 a fost aprobată de Guvern.  Dat fiind specificul anului 2020,
determinat de situația epidemiologică existentă la nivel național și internațional, dar și de calamitățile
naturale din sectorul agricol, s-au impus câteva adaptări ale politicilor publice de natură bugetar-fiscală.
Reieșind din această situație, majoritatea măsurilor sunt direcționate spre susținerea mai multor domenii
economice afectate de pandemie și de seceta severă din anul curent.
  Proiectul conține atât măsuri de diminuare a presiunii fiscale, cât și mecanisme noi de subvenționare,
în vederea susținerii relansării economice.
  Proiectul de lege a fost consultat cu autoritățile publice și asociațiile de business, fiind recepționate și
examinate peste 300 de propuneri. Totodată, au fost organizate mai multe ședințe cu mediul de afaceri și
cu alte părți interesate în cadrul cărora au fost discutate prevederile proiectului de lege și propunerile
acestora la legislația fiscală și vamală. De asemenea, proiectul de lege a fost discutat în cadrul Comisiei
naționale pentru consultări și negocieri colective și pe platforma Grupului de lucru al Comisiei de Stat
pentru reglementarea activității de întreprinzător.
 
Majoritatea propunerilor reflectate în proiect sunt așteptate și solicitate de mediul de afaceri. Printre
acestea, se numără:
-        uniformizarea cotelor impozitului pe venit;
-        majorarea scutirilor acordate persoanelor fizice, în special scutirii pentru persoane întreținute cu
50%;
-        reducerea de la 18% la 12% a cotei impozitului pe venit pentru persoanele care activează în
domeniul justiției;
-        extinderea termenului de aplicare a facilităților fiscale la impozitul pe venit pentru sectorul IT;
-        modificarea regimul TVA în agricultură prin aplicarea unei cote reduse a TVA pentru
îngrășăminte și fertilizanți concomitent cu aplicarea aceleiași cote a TVA pentru producția agricolă
primară;
-        reducerea cotei TVA de la 15% la 12% pentru sectorul HORECA;
-        extinderea Programului de rambursare a TVA până la 30 septembrie 2021 pentru producători
agricoli afectați de calamitățile naturale, în limita cuantumului impozitelor salariale achitate;
-        asigurarea concurenței loiale prin revizuirea tratamentului fiscal al mărfurilor importate prin
intermediul trimiterilor poștale internaționale, prin micșorarea plafonului neimpozabil de la 200 la 100 de
euro, începând cu 1 mai 2021 pentru procurările de pe platformele de comerț online;
-        stabilirea cotelor accizelor pentru anii 2021 - 2023, astfel fiind propusă creșterea anuală la
produsele din tutun cu 15%, băuturi alcoolice cu 5% și produse petroliere cu 9%;
-        instituirea mecanismului de subvenționare a creării locurilor de muncă, prin subvenționarea
salariilor în cazul angajării tinerilor, cetățenilor aflați peste hotare și persoanelor cu dizabilități - suma
alocațiilor din bugetul de stat pentru anul 2021 pentru programul respectiv constituie 200 milioane de lei
și altele.
 
 Politica bugetar-fiscală este o formă de intervenție indirectă a statului în economie, aplicabilă pe
piața bunurilor și serviciilor, intervenind cu precădere la ajustarea dezechilibrelor macroeconomice
interne. Este acea politică de gestionare a dezechilibrelor, care are drept scop macrostabilizarea
economică prin intermediul dimensionării impozitelor (taxelor), respectiv a cheltuielilor guvernamentale.

5
Politica bugetarfiscală, prin acțiunile pe care le întreprinde, urmărește stimularea activității economice, a
investițiilor, asigurarea protecției sociale, precum și susținerea unui principiu moral/ juridic, care cere
respectarea drepturilor fiecăruia în contribuția individuală la constituirea veniturilor.
Politica bugetar-fiscală realizată în Republica Moldova a asigurat atingerea unei anumite creşteri
economice. În primul deceniu al sec. XXI, Republica Moldova înregistrează primele ritmuri de creştere
economică. Anul 2000 a evidenţiat semne de relansare uşoară a economiei pe fondul scăderii inflaţiei.
Rata medie de creştere a PIB-ului, înregistrată până la criza economică mondială, în perioada 2000- 2008,
a fost de 5,9%. Totuşi criza economică globală a obnubilat considerabil perspectiva imediată a Republicii
Moldova. În 2009, Republica Moldova a înregistrat o cădere economică de 6,5%, dar anul 2010 a adus o
creştere de 6,9%. Anii 2016-2018 au fost marcați prin creșterea PIB-ul în medie cu 4,5%, depășind în
anul 2018 pragul de 10 miliarde de dolari. În anul 2019, PIB a atins, în valori nominale, 210,1 miliarde lei
în prețuri curente de piață, astfel, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, înregistrând o creștere cu
3,6% în termeni reali, respectiv, depășind 12 miliarde de dolari (la un curs mediu anual estimativ de 17 lei
pentru un dolar). De notat, că prognoza Ministerului Economiei și Infrastructurii arată în 2021 PIB-ul
Republicii Moldova va ajunge la circa 250 miliarde lei, în cazul unor creșteri economice anuale de 3,8%.

Această ascensiune a PIB-ului în 2019 se datorează creșterii economice a valorii adăugate brute
(VAB) Această ascensiune a PIB-ului în 2019 se datorează creșterii economice a valorii adăugate brute
(VAB) create în activități ca: „Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea
autovehiculelor și a motocicletelor; transportul și depozitarele; activitățile de cazare și alimentație
publicăˮ asigurând o pondere de 21,8% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 5,7%; urmată de
„Construcții”, cu o pondere de 8,6% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 15,9%; „Industria” – cu o
pondere de 14,2% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 2,6%; „Informațiile și comunicațiile” cu o
pondere mai redusă la formarea PIB (4,7%), dar care au înregistrat o creștere mai semnificativă a VAB
(cu 9,2%). Aceste activități au fost cele mai influente asupra creșterii economice în 2019. De asemenea,
volumul impozitelor nete pe produse a crescut cu 0,5%, astfel contribuind la creșterea și formarea PIB cu
3,6% și cu 13,5%, respectiv

În sfârşit, creşterea economică în Republica Moldova din ultimii ani a fost, în mare măsură, favorizată
de consumul intern finanţat de veniturile transferate în ţară de emigranţii moldoveni. Remiterile au ajuns
să domine viaţa economică din Republica Moldova. Remiterile au un rol deosebit în finanţarea
consumului menajelor, ce are o pondere de cca 90% în PIB, începând cu 2005 şi care determină dinamica
economiei naţionale. La capitolul recepţionarea remiterilor, Republica Moldova este printre liderii

6
mondiali, ponderea acestor fluxuri în PIB fiind una dintre cele mai mari în lume. Considerăm că, pe
termen mediu, Republica Moldova va rămâne dependentă de remiteri, iar economia va fi impulsionată de
consum. Perioada de creştere economică, de rând cu măsurile de politică bugetar-fiscală, au determinat o
evoluţie pronunţată a veniturilor la Bugetul Public Național.
În perioada 2015-2019 veniturile Bugetului Public Național au crescut în valoare nominală de la 43,6
mlrd.lei în 2015 până la 62,9 mlrd.lei în 2019, în 2020 estimându-se o creștere cu 8,9% (tabelul 1).
Totodată evoluţia acestora exprimată ca pondere în PIB are o tendinţă de diminuare de la 35,6% în 2015
până la 30,7% în 2019.

În perioada analizată, aportul cel mai mare asupra veniturilor publice le-au avut impozitele şi taxele
pe mărfuri şi servicii, în 2019 acestea constituind cca 64% în total venituri, înregistrând o creștere de
6,4% față de 2018, acest fapt denotă dependența economiei naționale de consum (în ianuarienoiembrie
2019 comerțul cu amănuntul a înregistrat o creștere reală de circa 13,7% și comerțul cu ridicata – o
creștere nominală de 16,1% față de perioada similară a anului 2018).
În perioada analizată am asistat la o creștere a contribuțiilor şi primelor de asigurări obligatorii cu
7,3%, deținând ponderea de circa 29% în volumul total al veniturilor bugetare și asigurând cca 25% din
creșterea totală a veniturilor. Respectiv, în anul 2019, Republica Moldova a primit granturi într-un volum
ce depășește de circa 4 ori volumul primit în aceeași perioadă a anului trecut. Organizațiile internaționale
au oferit, în această perioadă, de cinci ori mai multe granturi. Deși ponderea acestora este destul de joasă
(2,5%), această majorare a asigurat 25% din creșterea veniturilor totale.

7
2.2. Surse de finanţare a deficitului bugetar în Republica Moldova

O problemă foarte importantăşi de mare actualitate în legătură cu deficitul bugetar o reprezintă

depistarea şi îmbinarea modalităţilor de finanţare a acestuia.
Problema finanţării deficitului bugetar are două moduri de rezolvare: emisiunea monetarăşi împrumutul
de stat.
a) Emisiunea monetară(monetizarea deficitului bugetar) constă în vânzarea de active lichide băncilor
comercialeşi are un pronunţat caracter inflaţionist. În cadrul acestui proces, Ministerul Finanţelor Publice
vinde titluri de stat Băncii Naţionale, care, pe această cale, acordă statului un împrumut. Pe măsură ce
Banca Naţională achiziţionează titluri de stat, ea oferă băncilor comerciale rezerve suplimentare de active
lichideşi astfel sporeşte masa monetară din economie. Banca Naţională poate cumpăra titluri de stat de pe
piaţa secundară, ceea ce constituie un echivalent modern al emisiunii monetare.
Monetizarea deficitului bugetar are caracter inflaţionist până în momentul în care economia se îndreaptă
spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel mai ridicat al preţurilor. De asemenea, dacă autorităţile
publice decid să continue această politică de la un an la altul, va rezulta o creştere corespunzătoare a
ofertei monetare, accentuând inflaţia.
b) Finanţarea deficitului bugetar prin credit public. În general, împrumutul generează starea de
echilibru între nevoia crescută de resurse a debitoruluişi nevoia de fructificare a resurselor excedentare
aflate la creditori. Din cauza efectelor negative ale creşterii inflaţiei în situaţia monetizării deficitului
bugetar, soluţia rămasă pentru acoperirea acestuia este recurgerea la împrumuturi publice de pe piaţa
internă sau externă. Caşi în cazul agenţilor economici, este necesar ca „profitul” pe termen mediuşi lung
al împrumutului public contractat pentru finanţarea cheltuielilor publice să fie acoperitor pentru serviciul
datoriei publice.
Cu alte cuvinte, statul trebuie să utilizeze împrumutul pentru finanţarea de bunuri publice solicitate de
piaţă în ansamblul ei, astfel încât, pe cât posibil, să nu se producă o pierdere de utilitate din cauza alocării
resurselor prin intermediul deficitului bugetar.
În cadrul economiei, în condiţiile unui anumit volum al resurselor financiare libere, contractarea de
credite publice poate să conducă la reducerea investiţiilor particulare. Pentru ca pe ansamblu procesul
investiţional să nu aibă de suferit, ar trebui ca statul să utilizeze cheltuielile publice într-o proporţie mai
accentuată pentru investiţii productive (şosele, autostrăzi, construirea de spitale, investiţii în capital uman
etc.). Atâta timp cât investiţiile publice sunt la fel de productive caşi cele particulare, în viitor nu se vor
reduce nici stocul de capitalşi nici venitul naţional. Altfel spus, este necesar ca împrumuturile publice să

8
fie direcţionate către acele cheltuieli publice care finanţează bunuri de capital productive. În acest fel,
finanţarea unui deficit bugetar ridicat (politică bugetară expansio- nistă), deşi va tempera investiţiile
particulare, va conduce totuşi la o creştere economică, întrucât investiţiile totale nu sunt afectate.

Pentru finanţarea deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice emite titluri de stat pe care le vinde
către public, obligându-se să plătească annual deţinătorilor acestor înscrisuri (creditorilor) o anumită sumă
reprezentând dobândaşi apoi să ramburseze sumele împrumutate la scadenţă. Împrumutul public conduce
la reducerea rezervelorşi ofertei de monedă din economie.
Prin împrumutul public se acoperă deficitul bugetar pe termen scurt fără să aibă loc o creştere a
fiscalităţii, dar costurile legate de rambursarea împrumutului implică o creştere în viitor a cheltuielilor
publice (nemaifiind în totalitate dedicate finanţăriişi serviciilor publice viitoare).
În timp ce excedentul bugetar este o formă a economisirii publice, deficitul bugetar reprezintă
dezeconomisire publică (reducerea ratei de economisire la nivel guvernamental). Deficitul bugetar este
echivalent cu scăderea economisirii (economisirea naţională se situează sub nivelul celei particulare), iar
efectele ei pot fi pozitive sau negative.
Principalele surse de finanţare a deficitului bugetar în Republica Moldova sunt creditele BNM,
veniturile din realizarea hîrtiilor de valoare de stat, creditele altor instituţii financiare şi împrumuturile
externe.
Sursele externe, de asemenea, reprezintă una din resursele importante în acoperirea deficitului bugetar. Şi
în acelaşi timp, împrumuturile externe condiţionează creşterea datoriei externe a Republicii Moldova.
Astfel, rezultă că sursele de finanţare a deficitului bugetar conduc la majorarea datoriei interne şi externe,
iar creşterea acestora favorizează sporirea datoriei de stat.

Printre sursele principale de acoperire a deficitului bugetar în Republica Moldova se numără :

1. Finanţare bancară internă accelerează tempourile inflaţiei şi conduce în final la hiperinflaţie, ca parte
componentă inflaţionistă a achitării procentelor. La avantajele acestei surse putem atribui faptul că există
posibilitatea de a evita, pe termen scurt, sporirea datoriei externe şi, totodată, dimensiunile datoriei de stat
în calcule reale, apărute la începutul perioadei de transziţie, este în continuă descreştere
Este important de menţionat că accelerarea tempourilor inflaţioniste este condiţionată, în mare măsură,
de plata dobînzii aferente la împrumuturile bancare efectuate de guvern, similar situaţiei cu achitarea
dobînzilor aferente deţinătorilor de obligaţiuni, care ar fi condus la o presiune suplimentară asupra
echilibrului bugetar.
Pentru stoparea inflaţiei, guvernul va fi nevoit să achite dobînzile nu doar în baza sistemului bancar, ci să
apeleze şi la alte surse. În acest sens, finanţarea bancară va constitui doar o sursă temporară de acoperire a
deficitului bugetar.

Finanţarea bancară internă este aplicată în cazurile când:

• datoria externă este mare;
• ratele dobînzilor pe piaţa internă sunt menţinute la un nivel înalt, şi finanţarea privilegiată din sursele
externe este exclusă (de regulă, din motivul datoriei externe);
• datoria de stat internă a atins deja limita maximă – ceea ce, deseori, serveşte ca motiv al preţului înalt la
credite;
• rezervele sunt epuizate.
2. Finanţarea internă non-bancară poate părea una din cele mai raţionale metode de finanţare a
deficitului bugetar. Similar situaţiei cu finanţarea din surse externe, această metodă permite evitarea
presiunii inflaţioniste; analogic finanţării interne bancare metoda diminuiază presiunea asupra balanţei
comerciale şi sporirea datoriei externe. Însă, principalul dezavantaj, fără îndoială, este impactul
deflaţionist asupra altor sectoare ale economiei.
În baza celor expuse mai sus înaintăm următoarea constatare: finanţarea internă non-bancară va fi metoda
cu cele mai mici cheltuieli doar în cazurile când:

9
• este complicat procesul monitorizării eliberării creditelor sectorului privat;
• există o elasticitate relativă a ofertei interne;
• finanţarea din sursele externe este relativ costisitoare;
• există o datorie internă neînsemnată;
• se constată un deficit al altor tipuri de active;
• inflaţia, care însoţeşte perioada de trecere la economia de piaţă, a atins tempouri înalte şi este
inevitabilă.
3.Utilizarea surselor externe de finanţare aplică în viitor o povară nesemnificativă asupra echilibrului
bugetar şi în acest sens restrîns minimizează cheltuielile aferente perioadei de tranziţie. Însă, aceasta se
întîmplă doar în cazul cînd nivelul dobînzilor de pe piaţa internă depăşesc nivelul mondial şi există
posibilitatea de a menţine un curs valutar stabil.
Deoarece finanţarea din surse externe, conform condiţiilor modelului nostru corespunde sarcinii de
atenuare a restricţiilor la resurse, ea (finanţarea) diminuiază presiunea inflaţionistă. Deşi, în rezultatul
apariţiei deficitului comercial, economia se confruntă cu problema datoriei interne.
Deoarece balanţa comercială cu timpul se înrăutăţeşte, economia va fi nevoită tot mai mult să pună
accentul şi să se bazeze pe ramurile ce sunt orientate spre export, cu scopul de a evita apariţia crizei de
îndatorare.
În acest context rezultă, că atragerea disponibilităţilor din surse externe poate fi preferabilă pentru
economia în tranziţie când: se va reuşi negocierea finanţării de concesiune; pe piaţa internă va fi
înregistrat un deficit acut de capital în condiţiile profiturilor interne înalte; balanţa comercială va fi relativ
„sănătoasă” în prezenţa perspectivelor favorabile de extindere a pieţii; datoria internă va fi
nesemnificativă; persistă probabilitatea inflaţiei, în plus tentativele de a o evita devin sarcină primordială.
Nu este posibilă selectarea unei anumite metode de finanţare fără de a lua în calcul diferenţa dintre ratele
dobînzilor de pe piaţa internă şi de pe cea internaţională. Deficitul este acoperit dintr-un număr egal de
surse interne şi externe. Dar pentru primul caz cu dobînzi joase, iar pentru al doilea – cu dobînzi înalte,
indică că costul intern înalt al capitalului complică esenţial problema acoperirii deficitului. În cazul ratelor
dobînzilor mari deficitul bugetar se va menţine la un înalt nivel, tempourile inflaţiei se vor accelera
(deoarece o parte a cheltuielilor aferente achitării dobînzilor este acoperită, în fine, din credite bancare),
balanţa comercială se „deteriorează” (deoarece cealaltă parte a cheltuielilor aferentă achitării dobînzilor
este finanţată din surse externe).
În cazul cînd nu este posibil de a recurge la finanţarea din surse externe, comportamentul ratelor dobînzii
de pe piaţa internă devin indicatorul primordial al capacităţii economiei de a confrunta deficitul bugetar în
perioada tranziţiei.
În cazul lipsei restricţiilor la finanţarea din surse externe, nivelul dobînzilor de pe piaţa internă nu mai are
nici o importanţă.
Rezultatele obţinute în procesul acoperirii deficitului bugetar depind, de asemenea, de tempourile reale
ale creşterii economice.
Finanţarea bancară, în cea mai mică măsură, influenţează nivelul preţurilor în virtutea minimizării
restricţiilor ce ţin de ofertă.

10
11