Un Sfânt în aşteptare: Părintele Arsenie Boca

Pr. Conf. univ. Dr. Irimie Marga, Sibiu

Primele canonizări oficiale în Biserica Ortodoxă Română au avut loc în anii 1950 şi
1955. Ele s-au reluat abia după anul 1990 şi continuă până astăzi. Un ultim proces de canonizare,
care se află încă în desfăşurare, este şi cel al Părintelui Arsenie Boca, despre care vrem să
amintim acum.
Procesul de canonizare al Părintelui Arsenie Boca a început în Episcopia, respectiv
Mitropolia, în care se află mormântul acestuia. Astfel, în data de 26 noiembrie 2015, a avut loc o
şedinţă comună a Sinoadelor mitropolitane din Transilvania la sediul Episcopiei Devei şi
Hunedoarei, unde s-a hotărât alcătuirea unei Comisii de teologi şi de oameni de ştiinţă care să
studieze viaţa şi activitatea părintelui Arsenie, în vederea alcătuirii unui referat general, a unui
studiu-document, pe care apoi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Ardealului să-l propună
aprobării Sfântului Sinod, în vederea canonizării părintelui Arsenie. Au urmat apoi două alte
întruniri ale acestei Comisii, şi anume în 16 aprilie 2016 şi 31 octombrie 2016.
Cât va mai dura acest proces nu putem să spunem şi, în principiu, nu putem să spunem
nici rezultatul lui. Aşa cum am amintit mai sus, actul canonizării are un caracter constatator al
sfinţeniei, iar nu un caracter constitutiv sfinţeniei. Aici pe pământ nimeni nu poate să facă pe
cineva sfânt, numai Dumnezeu este Cel Care decide cine merită să ajungă în Împărăţia Lui, adică
devine sfânt. Organismele Bisericii au doar capacitatea de a constata sfinţenia unui sfânt, de a o
recunoaşte ca atare şi de a o proclama oficial. De aceea în acest proces trebuie răbdare,
rugăciune, înţelepciune şi har pentru a nu greşi.
Reprezentanţii desemnaţi au adunat şi mai adună documentele oficiale şi verifică
autenticitatea şi credibilitatea lor. Criteriul fundamental al canonizării este Ortodoxia credinţei şi
a vieţii Părintelui Arsenie Boca. Punctul de plecare l-a constituit cultul spontan pe care-l aduc
credincioşii acestei persoane cu viaţă sfântă. De aceea mişcarea duhovnicească de la Prislop are
un mare rol în procesul de canonizare.
Având în vedere aceste aspecte, dosarul de canonizare a Părintelui Arsenie a fost
înaintat spre analiză Sinodului mitropolitan, care l-a aprobat în şedinţa din 5 septembrie 20191.
De acolo a fost trimis Comisiei Canonice a Sf. Sinod, care l-a reanalizat şi l-a înaintat, spre
aprobare, Sfântului Sinod.
La şedinţa Sf. Sinod din data de 28 octombrie 2019, s-a luat hotărârea continuării
cercetării şi completării dosarului de canonizare a Părintelui Arsenie Boca şi transmiterea acestei
propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români2.
După decizia Sf. Sinod care se va lua în viitor, va urma, în principiu, proclamarea
oficială, prin evenimente liturgice speciale şi prin documente oficiale. Abia în baza acestor
documente oficiale, Părintele Arsenie Boca va putea fi introdus în calendar, în cărţile de cult
(Mineie), şi i se vor alcătui slujbe proprii (acatiste, canoane liturgice etc.).
Pregătirea dosarului durează un timp relativ îndelungat, pentru ca nu cumva graba
omenească şi superficialitatea să denatureze obiectivitatea constatărilor asupra vieţii şi
Ortodoxiei persoanei în cauză. Duhul Sfânt lucrează în timp, cu tihnă. Tot ce nu este de la Duhul
Sfânt se diluează şi dispare în timp.
După părerea mea, în cazul Părintelui Arsenie nu există piedici reale şi obiective în
calea canonizării oficiale. Au existat şi mai există unele voci critice, fapt care – omeneşte
vorbind – este firesc. Nici Mântuitorul nu a scăpat de ele. Dar cred că aceste păreri sunt
rezultatul unei cunoaşteri superficiale sau preconcepute la adresa Părintelui Arsenie. Sunt de fapt
nişte ispite. O astfel de ispită este cea care-l priveşte pe Părintele Arsenie mai mult ca un vrăjitor
sau ghicitor, decât ca un adevărat înainte-văzător cu duhul3.
O altă ispită vine din partea celor care îi aduc acuze politice. Or, Părintele Arsenie nu a
făcut nici un fel de politică, decât numai „politica” lui Hristos. Alţii îi subestimează arta şi
mesajul ei. Toate acestea, însă, nu au nici o putere, pentru s-a constatat că lucrarea Părintelui
Arsenie a venit de sus.
Cultul spontan adus acum Părintelui Arsenie Boca este diferit de cultul oficial al unui
sfânt, pentru că o persoană aflată în proces de canonizare se pomeneşte în pomelnice la morţi, i
se fac încă parastase şi nu este invocată, ca sfânt sau sfântă, în rugăciunile Bisericii. După
canonizare, sfântului nu i se mai fac parastase şi poate fi invocat în rugăciuni, în acatiste, în
slujbe de laudă aduse sfinţilor.
În esenţă, însă, cultul spontan stă la baza cultului oficial, de aceea credincioşii au
început venerarea Părintelui Arsenie ca sfânt, potrivit sentimentelor şi evlaviei lor personale. De
aceea cultul spontan, în esenţă, nu diferă de cel oficial, pe care-l pregăteşte.
Pe Părintele Arsenie Boca l-am perceput, mai întâi, ca un mare vizionar, aşa cum cred
că n-a mai existat în istoria neamului nostru. Cunoştea atât necazurile personale ale oamenilor,
dar mai ales ştia cauzele lor. Acest fapt îi cutremura pe oameni şi prin aceasta a reuşit să schimbe
1
https://ziarullumina.ro/fara-categorie/regionale/transilvania/sinod-mitropolitan-al-mitropoliei-ardealului-la-deva-
147636.html.
2
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-
149152.html.
3
De exemplu, marele duhovnic Părintele Arsenie Papacioc, a avut cuvinte foarte aspre la adresa Părintelui Arsenie
Boca, dar lucrul acesta nu trebuie să ne mire. Oamenii, până sa ajungă sfinţi, au avut greşelile lor. Sunt nenumărate
exemple de sfinţi care, aici pe pământ, au avut unele certuri şi neînţelegeri între ei, fapt care nu le scade din aura
sfinţeniei pe care au dobândit-o prin ispăşirea păcatelor lor (de ex. Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Teofil al Alexandriei
s-au aflat într-un conflict aprig deschis). Astfel la noi, la români, sunt multe exemple prin care renumiţi duhovnici s-
au poziţionat diferit, polemic, faţă de unele aspecte duhovniceşti şi nu numai. De pildă, Părinţii Ioan Iovan şi Cleopa
Ilie au avut păreri total opuse cu privire la împărtăşirea continuă, dar asta nu le scade cu nimic din valoarea lor
duhovnicească. Fiecare aplică în viaţa lui situaţia care i se potriveşte mai mult. Din fericire, căile spre Împărăţia lui
Dumnezeu sunt nenumărate, iar în casa Tatălui ceresc multe locaşuri sunt.
multe vieţi. Cunoscând trecutul dădea oamenilor sfatul cel mai potrivit, calea de urmat. Cei care
l-au ascultat au ajuns departe. Cei care nu l-au ascultat – şi nu au fost puţini – şi-au adus aminte
cu amar de cuvintele Părintelui Arsenie.
O altă trăsătură unică a Părintelui Arsenie a fost felul în care el a văzut legătura dintre
Biserica mare (ecclesia maior) şi Biserica mică (ecclesia minor), adică familia. Această legătură
a mărturisit-o într-un mod cu totul aparte, pornind de la convingerea că credinţa din Biserica
mare trebuie transpusă şi trăită deplin într-o viaţă de familie creştină adevărată. Cu alte cuvinte
putem spune că Părintele Arsenie cunoştea cât de credincioşi sunt oamenii, după felul în care
trăiau în familie, până la cele mai mici detalii ale vieţii intime. Convingerea existenţei lui
Dumnezeu se transpune în convingerea prezenţei lui Dumnezeu în actul procreaţiei, cu toate
aspectele lui. Degeaba ne numim creştini în public, dacă în viaţa privată de familie, în maxima
noastră intimitate, ne comportăm ca ateii.
În acest sens este binecunoscută atitudinea Părintelui Arsenie, după ce oamenii veneau
la el şi spuneau câţi copii au, el întreba: ceilalţi copii unde sunt? Majoritatea amuţeau... Apoi
spunea: mai bine mori, decât să omori! Nimeni nu mărturisea tragedia avortului ca Părintele
Arsenie. Dezastrul din viaţa de familie, din viaţa noastră intimă, nu poate fi acoperit de
formalismul şi falsa evlavie pe care noi deseori le afişăm. Mai cred că vărsarea de sânge pe care
a prevestit-o Părintele Arsenie nu este numai cea de la revoluţie, cât mai ales vărsarea de sânge
care a urmat prin liberalizarea avorturilor.
Pentru mine Părintele Arsenie mai este şi un călăuzitor unic şi de neegalat. Aş putea să
spun că viziunea lui asupra vieţii creştine autentice din Biserica mare şi din Biserica mică
(familia) a schimbat modul de a teologhisi al multora, i-a făcut să pună preţ pe forţa şi
sinceritatea cuvântului, a influenţat definitoriu nenumărate persoane şi familii.
Răbdarea şi tenacitatea cu care Părintele Arsenie a învins abuzurile de putere ale
autorităţilor civile, dar şi ale autorităţilor bisericeşti ale vremii, m-au impresionat foarte mult. Şi
astăzi Părintele Arsenie mă mângâie, când văd că abuzurile de putere nu încetează. Setea şi
abuzul de putere este cea mai mare slăbiciune umană. De fapt mi-e milă de acele persoane care
abuzează de putere, pentru că le văd nefericite, iar familiile lor suferă datorită acestui păcat. Dacă
l-ar urma mai bine pe Părintele Arsenie şi-ar schimba viaţa, spre binele lor, dar mai ales al
Bisericii. Credinţa în Judecata de Apoi, la care toţi vom da seama de ceea ce am făcut, a fost la
Părintele Arsenie sensul rezistenţei lui în faţa tuturor ispitelor civile şi bisericeşti.
La cunoaşterea vizionară, cu duhul, a Părintelui Arsenie se adaugă cunoaşterea
ştiinţifică a Părintelui Arsenie, în baza studiilor sale de medicină şi de belle-arte. În baza acestor
cunoaşteri, Părintele Arsenie a făcut o legătură revelatoare, unică şi incontestabilă, între
medicină şi viaţa spirituală. Mai exact, Părintele Arsenie vorbea, cu mai bine de 50 de ani în
urmă, de legătura dintre păcat şi genele umane.
Despre înscrierea păcatelor în structura noastră genetică şi transmiterea lor pe cale
genetică la urmaşi, nu a mai vorbit nimeni până la Părintele Arsenie. Genetica abia acum
descoperă, tot mai mult, ceea ce Părintele Arsenie spunea cu mult înainte, că în genele noastre se
găsesc înscrise, toate informaţiile despre noi, talentele, degenerările, bolile, înclinaţiile,
sentimentele etc. E suficient să citim cartea „Cărarea Împărăţiei”, unde viziunea teologico-
medicală a Părintelui se dovedeşte revelatoare.
Un alt exemplu priveşte modul în care Părintele Arsenie a făcut legătura dintre viaţa
duhovnicească şi glandele cu secreţie internă. Nu intru în detalii, dar cei care cunosc mesajul
Părintelui Arsenie ştiu de glanda cu secreţie internă care aparţine şi bărbatului, dar şi femeii, în
viaţa conjugală, şi cât de nocivă este cea mai populară metodă anticoncepţională, considerată de
majoritatea oamenilor, ca cea mai inofensivă. Este evident că despre aşa ceva n-a mai vorbit
nimeni până la Părintele Arsenie.
Ce să mai spunem despre darurile artistice ale Părintelui Arsenie. Pictura Părintelui
Arsenie este fascinantă. Câtă frumuseţe filocalică şi splendoare mistică vedem în icoanele
împărăteşti de la Prislop, în elementele decorative, bogate, din tradiţia românească
brâncovenească, întâlnite pe coperţile Filocaliilor româneşti sau în iconostasul de o fineţe rară,
de la mânăstirea Prislop. De neegalat rămâne şi integrarea cosmică a clopotniţei Părintelui
Arsenie, de la mânăstirea Prislop. Prin toate acestea, şi altele asemenea, Părintele Arsenie ocupă
un loc unic, inconfundabil, între duhovnicii României.
Mesajul mişcării duhovniceşti pe care a iniţiat-o, nu este şi nu poate fi altul decât
mesajul propovăduirii Părintelui Arsenie, cuprins în predicile lui, în scrierile lui, în pictura lui,
mai ales în multele rostiri (apoftegme) pe care le-a spus Părintele. Aş aminti aici câteva:
„Nu irosiţi energia genezică”,
„Feciorie până la Cununie şi fidelitate până la moarte”,
„Nici refuz, nici abuz”,
„În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”,
„Mai bine mori, decât să omori”,
„Cele 5 principii ale vieţii creştine: oxigen, glicogen, somn, curăţie şi credinţă”
Actualitatea acestor ziceri este mişcătoare şi automat naşte întrebarea: împlinim sau nu
aceste cuvinte?
Esenţa învăţăturii Părintelui Arsenie este esenţa învăţăturii noastre creştine, pentru că
Părintele Arsenie n-a adus o altă învăţătură. Părintele Arsenie doar ne-a actualizat această
învăţătură, ne-a prezentat-o într-un mod unic şi revelator, ne-a făcut să ne îndrăgostim de
Hristos, de Biserica Lui, de Sfintele Taine, şi să-I urmăm calea spre mântuirea noastră. De aceea
este şi greu să cuprindem în câteva cuvinte această învăţătură.
Cred, însă, că sinteza cea mai bună a făcut-o chiar Părintele Arsenie, în cuvintele scrise
pe icoana Mântuitorului Iisus Hristos, de pe iconostasul de la mânăstirea Prislop, şi care sună în
felul următor:
„Nu te teme, turmă mică... Unde sunt doi sau trei adunaţi adunaţi în numele Meu, acolo sunt
şi Eu în mijlocul lor.
Iată Eu sunt cu voi - Trup şi Sânge - în toate zilele până la sfârşitul veacului. Dar fericiţi cei
cu inima curată.
Deci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte vi se vor da
vouă.
Nu fiţi cu spinii grijilor în inimă. Ci dă-Mi Mie inima ta.
Dacă vrea cineva să vină după Mine să se lapede de sine, să-şi ia crucea sa, în fiecare zi, şi să-
Mi urmeze Mie.
Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, ba încă şi de viaţa sa, nu poate să fie
ucenicul Meu.
În lume necazuri veţi avea, din pricina Mea, căci vă vor ocărî şi vă vor prigoni pe voi, şi,
minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.
Iar când vor începe să fie toate acestea, prindeţi suflet şi ridicaţi capetele voastre, pentru că
răscumpărarea voastră s-a apropiat.
Îndrăzniţi deci, Eu am biruit lumea.
Iată stau la uşa ta şi bat...”.
Bibliografie:
DURĂ, Nicolae, O nouă canonizare în Biserica Ortodoxă Rusă. Actul sinodal din 6 octombrie 1977, în:
”Ortodoxia” 2 (1980), 430-431.
GRIGORIŢĂ, George, Sfintele și Dumnezeieștile Canoane în Biserică: între tradiţie eclezială și necesitate
pastorală. O analiză a izvoarelor teologiei canonice în actualul context ecleziologic, Bucureşti, 2017, 234p.
Handbuch des katholischen Kirchenrechts, edit. de Joseph Listl, Hubert Müller, Heribert Schmitz, Verlag Friedrich
Pustet, 1983, Regensburg, p. 844-845.
MARGA, Irimie, Actualitatea sfintelor canoane, în: ”Revista Teologică” 3 (2002), p. 41-46.
Modelul adevărat de viaţă creştină – Părintele Arsenie Boca, în: „Arthos” 22 (2016), Cluj-Napoca, p.4-12.
MARGA, Irimie, Duhul Sfânt lucrează în timp, cu tihnă. Despre posibila canonizare a Părintelui Arsenie Boca (I),
în: „Sibiu 100%”, 376 (2016), p. 11.
MARGA, Irimie, Părintele Arsenie cunoştea cât de credincioşi sunt oamenii după felul în care trăiau în familie (II),
în: „Sibiu 100%”, 377 (2016), p. 11.
MARGA, Irimie, Ortodoxia credinţei şi a vieţii, criteriu fundamental pentru canonizare, în: „Lumina de Duminică”,
27 noiembrie 2016, p. 6-7.
PĂCURARIU, Mircea, Sfinţii daco-romani şi români, Iaşi, 1994.
STAN, Liviu, Despre „recepţia” de către Biserică a hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, în: Studii Teologice 7-8
(1965), p. 395-401.
STAN, Liviu, Despre Canonizarea Sfinţilor în Biserica Ortodoxă, în: Liviu Stan, Biserica şi Dreptul. Studii de
drept canonic ortodox, edit. de Irimie Marga, vol. V („Probleme canonice actuale”), Editura Andreiana, Sibiu, 2014,
p. 286-308.
STAN, Liviu, Canonizarea Sfinţilor după învăţătura şi după rânduielile Ortodoxei, în: Liviu STAN, Biserica şi
Dreptul. Studii de drept canonic ortodox, edit. de Irimie Marga, vol. V („Probleme canonice actuale”), Editura
Andreiana, Sibiu, 2014, p. 309-326.
STAN, Liviu, Despre rânduiala canonizării solemne a sfinţilor în Ortodoxie, în: Liviu Stan, Biserica şi Dreptul.
Studii de drept canonic ortodox, edit. de Irimie Marga, vol. V („Probleme canonice actuale”), Editura Andreiana,
Sibiu, 2014, p. 327-351.
STĂNILOAE, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Bucureşti, 1978.
SCHWENDENWEIN, Hugo, Das neue Kirchenrecht. Gesamtdarstellung, Verlag Styria, Graz, 1984.
ŞESAN, Milan, Sfinţii români, în: “Îndrumătorul Bisericesc”, Alba-Iulia, 1978, p. 155-158.
VLAICU, Patriciu, Canon și Libertate - Împărtășirea continuă din experiența Bisericii, Editura PUC, Cluj-Napoca,
2013.