Sunteți pe pagina 1din 1

Micul dejun dintre Barack Obama și Vladimir Putin

Proaspătul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, îl


întâlnește pe Vladimir Putin, prim ministrul Federației Ruse în dimineața zilei
de marți, 7 iulie 2009, pentru a lua micul dejun. Întâlnirea dintre cei doi lideri
are loc la reședința prezidențială Novo-Ogarevo, aflată la vest de Moscova.
Barack Obama este însoțit de către membri ai delegației americane: consilierul
de securitate națională, generalul Jim Jones, sub-secretarul Afacerilor Politice,
Bill Burns și directorul departamentului de Afaceri cu Rusia al Consiliului
Național de Securitate, Mike McFaul.

Odată ajunși pe terasa reședinței, Putin îi indică lui Barack Obama locul
unde să se așeze atât el, cât și însoțitorii lui. Președintele Statelor Unite face o
remarcă cu privire la aptitudinile de limba engleză ale unui oficial rus,
încercând să inițieze un dialog cu prim ministrul Rusiei. Cu toate acestea,
atenția lui Putin este îndreptată asupra micului dejun aflat pe masă. Discuția
dintre cei doi lideri este purtată cu ajutorul translatorului Alexey Sadykov,
membru al Departamentului de Suport Lingvistic al Ministerului Afacerilor
Externe al Rusiei, pe aproape toată perioada micului dejun, Putin și Obama
evitând contactul vizual.
În timpul discuțiilor politice, oficialii au fost serviți cu tradiționalul ceai
rusesc făcut în samovar. Bucătarul prezent la întâlnire folosește o cizmă pe post
de suflătoare cu scopul de a menține cărbunii din interiorul samovarului aprinși,
fierbând, astfel, apa.

S-ar putea să vă placă și