Pentru o şcoală care-şi respectă menirea şi pentru educatorii devotaţi profesiei, studierea
individualităţii copilului constituie o preocupare fundamentală.
            De-a lungul istoriei psihologiei, îndemnul pentru această preocupare a fost consecvent
de la Socrate şi Platon: „Trebuie să studiem natura omului, spre a-i descoperi înclinaţiile sale
durabile” şi până la Pestalozzi şi Rousseau: „Căutaţi şi vă cunoaşteţi mai bine copiii,
deoarece cu siguranţă nu-i cunoaşteţi”.
            Cunoaşterea copilului este un proces continuu, ce trebuie realizat sistematic şi
permanent pe toată durata şcolarizării, deoarece schimbările ce au loc în psihologia lui trebuie
cunoscute şi dirijate. Ritmurile de dezvoltare şi schimbare sunt variate de la un copil la altul,
ceea ce impune o cunoaştere diferenţială a acestuia pentru a evita dezvoltarea lor sporadică,
întâmplătoare.
Conţinutul şi formele activităţii  instructiv-educative desfăşurate în grădiniţă sunt
strict determinate de particularităţile psihologice, fără a neglija faptul că această condiţie se
conjugă pe fiecare treaptă de dezvoltare cu scopul procesului ca atare. Creşterea fizică şi
dezvoltarea psihică în primii 6-7 ani de viaţă nu constituie procese uniforme şi omogene. Fără
a fi total sincronice, aceste procese se desfăşoară în faze (stadii) constituind capitole distincte
ale aceleaşi „istorii individuale, fiecare având o structură psihică particulară ce se reflectă
într-un comportament caracteristic” (1).
Etapa cuprinsă între 3 şi 6-7 ani, vârsta „micului faun” este cea mai caracteristică din
viaţă – copilăria, cea în care viaţa mintală este mult mai bogată şi mai variată decât la vârsta
precedentă, este o  „copilărie prin excelenţă” (2).
Una din trăsăturile psihice dominante la această vârstă o constituie curiozitatea,
nevoia de a şti, de a afla, de a cunoaşte. Este perioada de „formare intelectuală” sau perioada
întrebărilor „de ce?”, este vârsta de aur a copilăriei, vârsta de exprimare, fără griji şi reticenţe
(3).
La vârsta de 6-7 ani procesele de cunoaştere cunosc o nouă etapă de dezvoltare, copiii
în marea lor majoritate, îndeplinind la această vârsta condiţiile care-i fac apţi de şcolarizare.
Activitatea perceptivă este adecvată, analizatorii vizuali, auditivi, kinestezici
înregistrează o dezvoltare mulţumitoare. Dirijaţi de învăţător, copiii vor distinge şi vor
recunoaşte lucrurile prezentate, culorile, diferite obiecte din mediul înconjurător, unele relaţii
dintre elemente.
Copilul de 6-7 ani este în stare să detaşeze un obiect din grupul altor obiecte, să
descompună notele obiectului şi pe baza lor să recompună obiectul în întregime, respectând
raporturile dintre părţi. E capabil să analizeze obiectele operând cu diverse criterii (formă,
mărime, culoare), după raporturile dintre viteză şi distanţă (arată cercetările lui Piaget).
La intrarea copilului în şcoală, nivelul orientării în spaţiu şi în timp este relativ scăzut.
„Raporturile spaţiale deja intuite-legate de ceea ce se înţelegere prin: aproape, lângă, sub, etc.
devin raporturi ce includ şi forme de distanţe. Evaluarea mărimii este la copiii de 6-7 ani încă
deficitară deoarece ei supraestimează mărimile” (4).
Pentru dezvoltarea percepţiei de timp se fac diverse exerciţii, ca perceperea unor
sunete care se repetă la intervale regulate de timp, executarea unei lucrări într-un timp
determinat, obişnuirea cu îndeplinirea regimului de zi, etc.
 Spiritul de observaţie este diferit de la un copil la altul. Rapiditatea şi precizia în
sesizarea unor fapte constituie caracteristici ale spiritului de observaţie. Acesta se formează
prin activităţi de educaţie plastică, excursii, vizite, lecţii de ştiinţe. La vârsta de 6-7 ani
reprezentările păstrează un caracter intuitiv-concret. De exemplu conţinutul unui fragment ce
ilustrează caracteristici ale primăverii va fi înţeles prin prisma experienţei personale şi a
tipului de reprezentări formate în contact nemijlocit cu mediul în care a trăit.
Activitatea instructiv-educativă asigură formarea unui fond de reprezentări şi noţiuni
cu caracter ştiinţific.
Preşcolaritatea este o vârstă de acumulare informaţională şi de elemente structurate,
esenţiale pentru procesul învăţării de mai târziu.
 „Deprinderile intelectuale reprezintă cadrul de mişcare al gândirii.
Ele sunt scheme cu grad diferit de generalizare, cu grad diferit de elasticitate sau rigiditate”
(5).
 Priceperile reprezintă moduri de a exercita facil diferite acţiuni învăţate. Ele cuprind
generalizări de deprinderi şi de cunoştinţe deja însuşite. În multe activităţi priceperea de a le
efectua premerge dobândirii deprinderilor. Ele reprezintă capacitatea de a şti să efectueze
acţiunea chiar dacă nu s-a ajuns la formarea deprinderilor respective. Prezenţa lor uşurează
procesul de însuşire a noi deprinderi. Împreună cu ele formează baza comportamentului
învăţat.
Priceperile sunt cunoştinţe realizate practic şi constă în posibilitatea dobândită prin
învăţare: de a executa o acţiune, de a utiliza practic şi eficient, în condiţii variate cunoştinţe
însuşite realizând o adaptare promptă la schimbări.
Cunoştinţele, priceperile şi deprinderile se întrepătrund şi se influenţează reciproc.
Deprinderea trebuie însuşită cât mai corect de la început, deoarece este mai greu să fie
restructurată. Condiţia fundamentală de formare a deprinderilor este exerciţiul.
Exerciţiul presupune o reluare conştientă a  operaţiilor de fiecare dată cu un anumit
scop, o reluare selectivă a operaţiilor, în funcţie de nivelul însuşirilor şi dificultăţilor, o
reluare a activităţii în condiţii schimbate. Exerciţiul este repetiţia frecventă şi tenace a unei
activităţi în vederea însuşirii şi perfecţionării ei, a formării de deprinderi şi a obţinerii de
performanţe; proba sau problema necesară procesului de învăţare.
În acest sens se pot desfăşura în cadrul activităţilor de educare a limbajului sau de
educaţie moral-civică, dezbateri pe teme ca: „La spectacol”, „În vizită”, „La aniversare”, „La
magazin”, urmărindu-se formarea şi consolidarea deprinderilor şi obişnuinţelor de
comportare civilizată. De asemenea „jocul capătă roluri psihologice tot mai complexe, funcţii
formative, funcţii de relaxare, funcţii de facilitare a adaptării copiilor la mediu, funcţii de
umanizare” (6).
Psihologi ca Decroly, Claparede, J. Piaget arată ca memoria este mai activă în joc. În
această condiţie copilul intuieşte cerinţele fixării şi păstrării sarcinilor care i se trasează.
Copilul învaţă şi reproduce cu plăcere poezii, reproduce un text după 2-3 lecturi. Fixarea este
fluctuantă şi adeseori superficială.
Jocul la vârsta de 6-7 ani este un teren de antrenare a atenţiei, de distribuire şi lărgire 
angajării psihice. Concentrarea creşte de la 20 – 25 minute în situaţii obişnuite şi chiar 45-50
minute în joc.
 Distribuirea atenţiei este dificilă, încât micul şcolar nu poate sa cuprindă şi să rezolve
în acelaşi timp mai multe activităţi. Flexibilitatea atenţiei, ca proprietate de a trece rapid de la
o activitate la alta este de asemenea slabă. Atenţia involuntară are o pondere mai mare faţă de
atenţia voluntară.
Folosirea metodei conversaţiei în predare, adresarea unor întrebări „de gândire”
deşteaptă curiozitatea elevilor şi le orientează atenţia involuntară spre materialul care se
predă. De asemenea selectarea materialului ce trebuie asimilat, folosirea unor mijloace
didactice adecvate duc la funcţionarea atenţiei voluntare.
Perioada preşcolară este o perioadă de mari achiziţii culturale, de intensă asimilare
intelectuală, de lărgire a înţelegerii şi a posibilităţilor gândirii, de a aborda situaţii, repere,
evenimente.  
„Până la 6-7 ani gândirea dobândeşte o operativitate generală (nespecifică) relativ
complexă cu o oarecare viteză ce pune în evidenţă constituirea unor operatori de bază pe
acest plan, figurile logice” (7).
Gândirea se manifestă în activităţi intelectuale, care în limbajul curent se numesc:
judecare, raţionare, înţelegere, explicare, invenţie, deducţie, abstractizare.
 Caracterizând sumar activitatea gândirii, reiese că şcolarul de 7 ani distinge bine
realitatea înconjurătoare de propria persoană, iar activitatea lui practică şi mintală se
îndreaptă mai mult înspre obiectele şi fenomenele ambianţei decât în direcţia propriei
persoane. Noţiunile micului şcolar sunt cu precădere concret-intuitive.
La începutul şcolarizării, raţionamentul copilului are un însemnat coeficient afectiv,
întrucât sentimentele şi interesele personale influenţează mersul gândirii spre anumite
concluzii (exemplu: Bunicile sunt bune pentru că ne aduc daruri). La 6 – 7 ani au o pondere
deosebită operaţiile intelectuale concrete.
Orice raţionament, orice dezvoltare de probleme constituie în acelaşi timp şi o
manifestare a creativităţii gândirii, deoarece se ajunge la o concluzie, la o soluţie nouă.
Învăţătorul are sarcina formării unor premize pentru dezvoltarea creativităţii.
Gândirea este strâns legată cu limbajul. Dezvoltarea exprimării verbale face
importante progrese. Vocabularul la 6 – 7 ani atinge între 1.500 – 2.500 cuvinte. Se dezvoltă
cerinţa internă de folosire de cuvinte noi, creaţii verbale şi fantezii verbale.
Expresivitatea vorbirii se amplifică, la fel nuanţarea şi intonaţiile. Propoziţiile devin
mai lungi şi mai complexe.
 „Comunicarea verbală forţează inteligenţa la o ordonare complexă a datelor ce se
comunică, ori precum se ştie, orice efort acţionează în mod complex formativ” (8).
Comunicarea verbală dobândeşte calităţi noi. Întrebările numeroase pe care copilul le
adresează adultului, subliniază prezenţa intereselor cognitive, primare ale elementelor
gândirii cauzate, dorinţa de a cunoaşte şi de a înţelege fenomenele din natură şi societate.
Atenţia învăţătorului trebuie să fie îndreptată şi spre cultivarea comunicărilor verbale
ale elevilor. Prin exerciţii de povestire ei trebuie să fie îndrumaţi să se exprime corect, să
emită mesaje care să poată fi recepţionate corect de către alţii.
 La copilul de 6-7 ani procesul imaginaţiei care constă în crearea de reprezentări şi
imagini noi prin prelucrarea şi combaterea reprezentărilor existente în memorie, se desfăşoară
la niveluri diferite.
„Imaginaţia reproductivă este caracterizată prin formarea imaginilor sugerate de
descrierea plastică a unor aspecte si fenomene din realitate”.
„Imaginaţia creatoare creează reprezentări caracterizate prin noutate şi originalitate”
(9).
Preşcolarul de 6-7 ani manifestă aptitudini. Domeniul muzicii, picturii, colajului sunt
abordate cu succes de copii.
În general la începutul şcolarităţii, imaginaţia reprezintă un conţinut redus. Copilul nu
posedă capacitatea de a face distincţia netă între planul realităţii şi cel al ficţiunii.
Jocurile de creaţie, filmele pentru copii, serbările şcolare, vizionarea de expoziţii etc.
sunt mijloace ce contribuie la dezvoltarea imaginaţiei.
La 6-7 ani se accentuează rolul conducător al scoarţei cerebrale în manifestarea
afectivităţii care devine mai bogată şi mai variată. La această vârstă copiii dau dovadă în
unele situaţii de capacitate de stăpânire a expresiilor emoţionale şi de frânare a manifestărilor
care nu sunt acceptate social. Ei sunt optimişti, veseli adesea chiar exuberanţi.
În privinţa efectelor primare, la şcolarii începători se pot observa adesea stări de frică
legate de viaţa de grup. Mulţi copii se tem de ridicol, se îngrijorează de eventualitatea unor
insuccese şcolare, etc.
Sentimentele de integrare socială şi prietenie sunt mai accentuate. De asemenea cele
de dominare şi agresivitate cresc în timpul şcolarităţii mici pentru a descreşte ulterior în
timpul şcolarităţii mijlocii.
Cunoaşterea particularităţilor psihoindividuale ale micului şcolar este absolut
necesară. Astfel se creează condiţiile şi căile cele mai potrivite pentru dezvoltarea complexă a
personalităţii fiecărui elev.
Bibliografie

(1) Debesse, Maurice –„Etapele educaţiei”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag. 12,

(2) Debesse, Maurice – „Etapele educaţiei” Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag. 39.

(3) Şchiopu, Ursula – „Psihologia copilului” Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, pag.
139.

(4) Şchiopu, Ursula şi Verza, Emil – „Psihologia vârstelor” (ciclurile vieţii), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag. 103.

(5) Bejet, Maurice – „Talent, inteligenţă, creativitate”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 121.

(6) Şchiopu, Ursula şi Verza, Emil – „Psihologia vârstelor” (ciclurile vieţii), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag. 120.

(7) Şchiopu, Ursula şi Verza Emil – „Psihologia vârstelor” (ciclurile vieţii), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag. 110.
 (8) Şchiopu, Ursula şi Verza, Emil – „Psihologia vârstelor” (ciclurile vieţii), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag. 114.

(9) Bogdan, Tiberiu şi Stănculescu, Ilie I. – „Psihologia copilului şi psihologia pedagogică”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973, pag. 197.