Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Istorie și Filosofie

Poporul Zulu
Fișă etnografică

Chișinău 2012
Denumirea poporului- Zulu
Areal de răspîndire- Teritoriile orientale și centrale ale Republicii Sud-Africane,
concetrîndu-se în Zululand din provincia Natal
Apartenenţa etnolingvistică- familia limbilor bantu-sudaneze

Cultura Materială
Ocupațiile
Comunitățile Zulu aveau un șir de îndeletniciri, care constau într-o largă diversitate. Ei se ocupau cu
agricultura, păstoritul, meșteșugăritu și fierăria.
Agricultura
Muncile agricole erau efectuate de femei, ele foloseau săpăligile din os sau lemn, cu ajutorul lor
scormoneau în pămînt, apoi cu un băț făceau gropi de cîțiva centimetri și aruncau acolo semințele.
Pentru a-și lărgi teritoriile ei defrișau pădurile. Pe loturile de pămînt se cultiva o gamă foarte largă de
grîu care era rezinstent la secetă, fasole, patate dulci, castravete, iar mai tîrziu apare și cultura
porumbului.
Păstoritul reprezenta o activitate specifcă pentru bărbați, iar cirezile de vite reprezentau semnul
bogăției posesorului lor.
Populațiile zulu sînt cunoscuți ca fierari neîntrecuți,reușind să furnizeze toate uneltele necesare
comunității. Fierăria era situată în afara satului, era topit în gropi, unde minerul și mangalul erau
așezate în straturi alternative, utilizînd un burduf din piele de capră.
Meșteșugurile
Ei nu cunoșteau roata olarului, însă olăritul era practicat ca meșteșug, de către femei de foarte mult
timp.Argila, uscată și pisată, se amestecă cu cioburi de vase stricate.Cu mîna se modelează fundul pe
care se așează inele de argilă, realizîndu-se forma dorită. După 24 de ore pereții vasului sînt neteziți
cu mîna. Urmează uscarea și arderea direct pe foc. După răcire, vasele din argilă mai fină sunt frecate
cu grăsime vegetală și cu grafit, căpătînd o culoare neagră.

Așezările
Așezările sînt niște cătune mici izolate, dispuse sub forma a trei cercuri concentrice: gardul exterior,
colibele și curtea pentru animale. Gardul era ridicat din crengile împletite din măr sălbatic. Curtea
centrală pentru vite era înconjurat de un gard foarte solid, formînd din două rînduri de pari între care
se împletesc orizontal crengi groase. În centru era o platformă înaltă unde ardea focul și împiedica
pătrunderea animalelor sălbatice.
Locuința are acoperișul sub forma unei cupole. Începutul lucrărilor locuinței era realizată de bărbați,
pe cînd finisarea era realizată de femei. Scheletul cupolei este acoperit cu trestie.În interiorul
locuinței pe sol, se presară pămînt afînat, luat din mușuroaiele de furnici, care se trasează și apoi se
freacă cu o piatră formînd o veritabilă ”pardoseală”. Vatra era în centrul locuinței, iar aprinderea
focului pentru prima dată era efectuat cu ajutorul unui ritual, efectuînd numai de bărbați.

Veșmintele
Haina de zi cu zi era universală, de la simplul om la căpetenie: o centură de piele fixată în jirul
șoldurilor,de care este prins un șorț, de lungini diferite, din piele de vițel.Pentru perioadele mai reci
purtau o manta pe spate.Bărbații utilizează diferite podoabe, de urechi se atîrnau cercei din fildeș,
corn sau lut ars.
Costumul femeilor este compus dintr-o bucată de piele neagră, înfășurată în jurul trupului.Pe
frunte, femeile măritate purtau o bentiță din fibre vedetale iar părul îl au prins intr-un coc vopsit cu
grăsime și ocru roșu. Iar fetele tinere aveau părul tuns scurt, frecat cu argilă și grăsime.
Costumul războinicului zulu era frumos, deoarece el dorea să impresioneze pe adversarii lui. Armele
folosite de el erau lancea,scutul, arcul cu săgeți și cuțitul.Ținuta unui comandant era dintr-un veșmînt
cu falduri, confecționate din piele de maimuță, lung pînă la genunchi, de care atîrnau cozi albe de
vacă.

Relațiile sociale
Celula societății la Zulu o constitia familia. Ele erau mari și în ele se închegase un tip inchis de
economie și nu aveau loc relațiile de schimb dintre comunități. Forma de organizare superioară era
clanul totemic încluzînd pe cei care aveau un strămoș comun. Rezidența era patrilocală, iar tinerii
căsătoriți trăiau în casa tatălui soției.Autoritatea soțului față de soție era nelimitată. De fapt, soțiile și
vitele erau averea bărbaților zulu.

Societatea zulu includea și o organnizare pe 4 clase de vîrstă: luswane- copiii, licegu-tinerii între 17-
27 ani, războinicii- lipsiți de drepturile politice și indvodza- bărbații căsătoriți și viteji, și cei ce
dețineau puterea politică. În fruntea comunității se afla un șef, care era zeitatea supremă pe pămînt.
Iar după moarte, spirutul său urma să se bucure și de autoritatea de dincolo.La Zulu, moștenitor nu
era fiul primei soții, ci a celei mai tinere.

Cultura spirituală
La poporul zulu persista cultul duhurilor strămoşilor. Principalul totem al tribului zulu era șarpele.
Era un trib războinic, și principala zeitate era Unkulunkulu (căpetenia). El le-a dat vraci pentru ai
vindeca și focul pentru a prepara hrana.Cei plecați în lumea de dincolo urcă la cer. Zeitățile lor sunt
legate de fenomenele naturale, la loc de mare cinste, în panteon aflindu-se ”Stăpîna Cerului” și
”Fiica pămîntului”. O caracteristică specifică lor, era că tinerele nu aveau voie să manînce carne de
elefant sau porc, deoarece se spunea că copiii vor moșteni trăsăturile animalelor respective.Femeilor
le era interzis de a pronunța numele soțului, dearece asta le putea aduce necazuri.Singurul care putea
intra în contact cu zeii era vrăjitorul sau șamanul, care se ocupa cu magia neagră- bolonyi. Vrăjitorul
era obligat la celibat.Atribuția lor principală era vindecarea și indepărtarea bolii.

Bibliografie
Cîrciumaru Marin; Mărgărit Marina; Etnologia. Popoare și civilizații; Tîrgoviște, 2003;