Tema seminar saptamana 18-24.05.

2020

Student:NISTOR(HOREIC) ALEXANDRA IULIA

AN I IF
Departamentul pentru pregatirea personalului
didactic
 Ii poți da unui elev câte o lecție în fiecare zi, dar dacă îl poți îndruma să învețe stârnindu-i curiozitatea, el își
va dedica întreaga viață învățăturii."
Clay P. Bedford

Programa școlară tradițională și programa curriculară

Programa şcolară este parte a Curriculumului naţional. Termenul de curriculum derivă din limba
latină unde, printre altele, înseamnă drum către. Filosofia contemporană a educaţiei a evidenţiat diferenţa
dintre o educaţie bazată pe curriculum, adică având ca element central la toate etajele sale activitatea de
proiectare, şi programa analitică, document care are în centrul activităţii didactice ideea de programare a
traseului elevului către un ţel cunoscut şi impus doar de către adulţi. De aceea, programa analitică era
posesoarea în mod absolut şi univoc a tuturor componentelor procesului instructiv-educativ stabilit la nivel
central. Profesorul şi elevul erau doar simpli executanţi şi pacienţi ai unui program de instruire menit să
reproducă social o stare de fapt. Desigur, au existat numeroase excepţii de la această regulă, datorită
efortului şi profesionalismului a numeroşi învăţători şi profesori, care au ştiut să ţină seama de
caracteristicile psiho-pedagogice, de interesele şi aptitudinile specifice ale elevilor.
Conceptual, programele şcolare actuale se diferenţiază de „programele analitice” prin accentul pe
care îl pun pe interiorizarea unui mod de gândire specific fiecărui domeniu transpus în şcoală prin
intermediul unui obiect de studiu. Alături de planul cadru, planificarea calendaristică, manualul și ghidurile
auxiliare, programa școlară formează domeniul documentelor curriculare, care vizează finalităţile,
conţinuturile învăţării precum și strategiile, timpul necesar atingerii obiectivelor și evaluarea gradului de
succes în atingerea acestor obiective.
Programa școlară este un document curricular reglator, în care este prevăzută  într-o organizare
coerentă, oferta educaţională a unei discipline, în concordanţă cu statutul pe care aceasta îl are în planul
cadru de învăţământ (clasele la care se studiază, nivelul la care se studiază, aria curriculară căreia îi
aparţine, numarul de ore alocate prin planul cadru). Intens contestată și blamată pentru că ar promova un
sistem educaţional rigid, adesea considerată principalul vinovat pentru ca ar îngrădi creativitatea și spiritul
critic atât al profesorilor cât mai ales al elevilor, programa școlară este principalul document curricular care
programează demersul didactic către îndeplinirea obiectivelor. În ciuda tuturor controverselor, se poate
imagina procesul didactic în lipsa existenţei unei programe școlare?
În primul rând, programa școlară este principalul instrument de lucru aflat la dispoziţia
profesorului, prin care este stabilită oferta educaţională a unei discipline pentru un an școlar. De
asemenea, programa corelează obiectivele cu conţinuturile, cu strategiile și cu evaluarea, întrucât conţine
competenţele europene cheie, competenţele generale, competenţele specifice, conţinuturile învăţării și
sugestii metodologice care să ghideze și să susţină activitatea instructiv-educativă. Așadar, programa
școlară nu trebuie văzută ca o colecţie de reguli și termeni impuși de către factorii de decizie din educaţie,
ea oferă profesorului un ajutor, o structură clară care să orienteze progresul elevlui. Pentru ca elevul să
avanseze, pentru a accede la un nivel superior de învăţare, este necesar ca acesta să parcurgă niște etape,
iar continuitatea și evoluţia progresivă îi sunt asigurate prin intermediul programei școlare. Fără ghidarea
asigurată de programa școlară, profesorul nu poate fi sigur că a oferit cunoștinţele necesare trecerii cu
succes la nivelul următor de cunoaștere al unei discipline, fie că acest nivel este reprezentat de o altă clasă,
de un alt nivel de învăţământ sau chiar de o viitoare carieră profesională.
În al doilea rând, orice sistem de învățământ coerent are absolută nevoie de un document care să
promoveze ideea de ordine, de efort structurat către atingerea cu succes a obiectivelor. În absenţa unei
programe școlare, s-ar crea un haos general, în care fiecare profesor ar avea libertate totală în alegerea
conţinuturilor și a obiectivelor învăţării, ţinând seama numai de viziunile proprii asupra disciplinei pe care o
preda și aupra societăţii.  Programa școlară nu este numai un set de reguli impuse sistemului educaţional,
aceasta cuprinde informaţii necesare ancorării conţinuturilor și a finaliăţilor procesului didactic în
societatea actuală, în care elevul va trebui să fie integrat pe piaţa muncii. De asemenea, centrarea pe
formare de competenţe a programelor școlare moderne asigură o viziune de ansamblu asupra tuturor
disciplinelor de studiu, competenţele vizate neaparţinând exclusiv unei singure discipline, vizând astfel
transdisciplinaritatea. Astfel, formarea competenţelor generale: receptarea mesajelor orale, sau a
producerii mesajelor scrise, de exemplu, nu sunt vizate numai de o singura disciplină de studiu, pe
parcursul unui singur an școlar. Așadar, este nevoie să existe un instrument aflat la dispoziţia profesorilor
de diferite discipline care să-i ajute să urmarească progresiv formarea acestor competenţe.
Actualele programe şcolare subliniază importanţa rolului reglator al obiectivelor pe cele două
niveluri de generalitate: obiective cadru şi obiective de referinţă. Celelalte componente ale programei au
ca principal scop realizarea cu succes a obiectivelor de către elevi. În contextul învăţământului obligatoriu,
centrarea pe obiective reprezintă unica modalitate care face ca sintagma centrarea pe elev să nu rămână
un slogan fără conţinut.
Programa şcolară descrie oferta educaţională a unei anumite discipline pentru un parcurs şcolar
determinat. Noile programe şcolare cuprind:

 notă de prezentare;

 obiective-cadru;

 obiective de referinţă;

 exemple de activităţi de învăţare;

 conţinuturi ale învăţării;

 standarde curriculare de performanţă.

Nota de prezentare descrie parcursul obiectului de studiu respectiv, argumentează structura
didactică adoptată şi sintetizează o serie de recomandări considerate semnificative de către autorii
programei.
Obiectivele cadru sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate şi complexitate. Ele se referă la
formarea unor capacităţi şi atitudini generate de specificul disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai
multor ani de studiu.
 Obiectivele de referinţă specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc progresia în
formarea de capacităţi şi achiziţia de cunoştinţe ale elevului de la un an de studiu la altul. Acest mod de a
concepe obiectivele menţionate în programă are următoarele avantaje: oferă o imagine sintetică asupra
domeniului de cunoaştere modelat prin intermediul didacticii obiectului de învăţământ avut în vedere;
asigură evidenţierea unei dezvoltări progresive în achiziţia de competenţe de la un an de studiu la altul;
reprezintă un instrument conceptual care, utilizat corect la nivelul evaluării, oferă o hartă clară a evoluţiei
capacităţilor copilului şi posibilitatea stimulării acelor deprinderi insuficient formate şi dezvoltate; creează
premisele pentru deplasarea accentelor în activitatea didactică de pe transmiterea de informaţii pe
aspectele formative ale predării învăţării. Exemplele de activităţi de învăţare propun modalităţi de
organizare a activităţii în clasă. Pentru realizarea obiectivelor propuse pot fi organizate diferite tipuri de
activităţi de învăţare. Programa oferă cel puţin un exemplu de astfel de activităţi pentru fiecare obiectiv de
referinţă în parte.
Exemplele de activităţi de învăţare sunt construite astfel încât să pornească de la experienţa
concretă a elevului şi să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învăţare.
Conţinuturile sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă propuse.
Unităţile de conţinut sunt organizate fie tematic, fie în conformitate cu alte domenii constitutive ale
diferitelor obiecte de studiu.
Standardele curriculare de performanţă sunt standarde naţionale, absolut necesare în condiţiile
introducerii unei filosofii educaţionale centrate pe diversitate (standarde concretizate în existenţa unor
planuri-cadru de învăţământ, a unor noi programe şcolare şi a manualelor alternative). Ele reprezintă,
pentru toţi elevii, un sistem de referinţă comun şi echivalent, vizând sfârşitul unei trepte de şcolaritate.
Noile programe şcolare realizate pe arii curriculare se deosebesc de programele tradiţionale
prin:
- tipul de abordare a conţinutului domeniului ca perspectivă şi obiective;
- se precizează obiectivele pentru fiecare an de studiu al ariei respective;
- sunt sugerate temele opţionale la alegerea profesorului sau la decizia şcolii;
- se fac sugestii privind metodologiile de predare şi evaluarea elevilor în funcţie de
standardele naţionale de evaluare (se precizează nivelul minim, maxim şi mediu de
performanţă).
Observaţii:
• Noile programe şcolare sunt construite pe principiul flexibilizării şi descentralizării
curriculare, oferind profesorilor posibilitatea conceperii unor trasee curriculare diferenţiate
şi personalizate. Concret, alături de curriculumul nucleu sau obligatoriu (65-70%), există
curriculum la decizia şcolii (35-30%) care presupune libertatea opţiunilor pentru anumite
activităţi didactice, în funcţie de specificul zonei geografice sau al comunităţii din care face
parte şcoala.
• Între programa şcolară şi planul-cadru trebuie să existe unitate, în sensul că obiectivele,
tematica şi standardele pe care le pretinde programa trebuie să corespundă calitativ şi
 cantitativ normelor precizate în planul de învăţământ.
Totuși, consider că programa școlară nu este un document exhaustiv care să conţină soluţiile la
toate problemele pe care un profesor le poate întâlni în activitatea didactică; ea nu asigură necondiţionat
succesul atingerii obiectivelor. Depinde de arta profesorului să aleagă metodele și strategiile care să
asigure succesul demersului didactic.
În concluzie, programa școlară, este documentul  curricular care are rolul de a ajuta și de a ghida
eforturile profesorului în asigurarea atingerii obiectivelor și a finalităţilor procesului educaţional.

Manuale unice vs. manuale alternative

Manualul şcolar este unul dintre instrumentele de lucru pentru elevi, care detaliază sistematic
temele recomandate de programele şcolare la fiecare obiect de studiu şi pentru fiecare clasă.
Funcţiile pe care le îndeplineşte manualul sunt:
• funcţia de informare – se realizează prin mijloace didactice sau grafice specifice;
• funcţia de formare a capacităţilor şi de dobândire a cunoştinţelor pe care le vizează profesorul –se
realizează prin modul în care este prezentat conţinutul, prin exerciţiile pe care manualul respectiv le
propune;
• funcţia de antrenare a capacităţilor cognitive, dar şi afective în experienţa de învăţare;
• funcţia de autoinstruire şi de menţinere a interesului pentru învăţare – această funcţie depinde
foarte mult de tehnicile de autoevaluare pe care le foloseşte manualul.
Prezentăm sintetic mai jos diferenţele esenţiale dintre manuale tradiţionale şi cele moderne:
Manualul tradiţional Manualul modern
Operează o selecţie rigidă a conţinuturilor, din Operează o selecţie permisivă a conţinuturilor,
care rezultă un ansamblu fix de informaţii, din care rezultă un ansamblu variabil de
vizând o tratare amplă, de tip academic. informaţii, în care profesorul şi elevul au spaţiu
de creaţie.
Informaţiile sunt prezentate ca interpretare Informaţiile sunt prezentate astfel încât
standardizată, închisă, universal valabilă şi stimulează interpretări alternative şi deschise.
autosuficientă. Informaţiile constituie un scop Informaţiile constituie un mijloc pentru
în sine. formarea unor competenţe, valori şi atitudini.
Oferă un mod de învăţare care presupune Oferă un mod de învăţare care presupune
memorarea şi reproducerea. înţelegerea şi explicarea.
Reprezintă un mecanism de formare a unei Reprezintă un mecanism de stimulare a gândirii
cunoaşteri de tip ideologic. critice.

Condiţiile ce trebuie respectate în realizarea unui manual:

 didactice (modalităţi de redare a informaţiei, să respecte unui stil cognitiv adecvat vârstei, să nu se
limiteze la nivel reproductiv, să valorifice potenţialul informativ-formativ al conţinutului, să se
realizeze prelucrarea conţinuturilor pe criteriile coerenţei logice, al accesibilităţii, al diferenţierii, al
dozajului complexităţii sarcinilor, al stimulării activităţii independente, al clarităţii, al flexibilităţii, al
susţinerii atenţiei şi motivaţiei);
 psihologice (să se adapteze la particularităţile de vârstă, să activeze procesele psihice, să stimuleze
gândirea creatoare, învăţarea prin descoperire, independenţa şi activismul, diferenţierile
individuale, să susţină atenţia şi motivaţia);
  igienice (lizibilitatea textului sau a materialului ilustrat, calitatea hârtiei, a cernelii tipografice,
formatul manualului);

 estetice (calitatea tehnoredactării, ilustraţii, legare, colorit);

 ştiinţifice (structura logică, evitarea erorilor ştiinţifice, cantitatea şi calitatea informaţiei, nevoia de
inteligibilitate, substanţialitate, coerenţă, abordare interdisciplinară şi integrată a ştiinţelor);
 economice (rezistenţa la deteriorare, costuri).
Alte cerinţe:
- pentru o oră de curs să fie alocate 5-8 pagini la 2 rânduri,
- să prezinte conţinutul într-o formă esenţializată, explicită,
- să includă noi cuceriri ştiinţifico-tehnice,
- să evite istoricismul, cunoştinţele cu uzură morală, descriptivismul, repetările, paralelismele,
- să trezească curiozitate şi tensiune epistemică, necesitatea studierii şi altor surse bibliografice,
- să cuprindă după capitole mai importante întrebări şi exerciţii recapitulative, date prezentate
sintetic care să sprijine studiul individual.
Schimbările majore survenite în ultimii ani în ceea ce priveşte sistemul educaţional au creat noi
suporturi educaţionale, printre care se numără şi manualele alternative.  Programele şcolare aflate în
vigoare definesc în termeni generali informaţiile necesare formării educabililor, fără a preciza timpul
necesar asimilării fiecărei unităţi de conţinut. Acest aspect este deosebit de important, înlăturând o parte
din neajunsurile programelor vechi privind inadvertenţele dintre conţinut şi timpul alocat parcurgerii
acestuia.
Profesorului îi revine sarcina de a organiza instruirea în funcţie de toţi factorii implicaţi (obiective,
conţinuturi, progresie, aspecte metodologice, personalitatea şi potenţialul elevilor). Acelaşi rol îl are şi
autorul de manual în conceperea unui instrument util atât profesorului, cât mai ales elevului, şi care să
îndeplinească criteriile unui manual competitiv.
Manualul unic a fost „realizarea” unui sistem educativ în care se considera că cineva posedă
cunoaşterea exactă a ceea ce trebuie învăţat, şi mai ales a modului în care trebuie învăţat de către toţi
elevii la o anumită disciplină, într-o anume clasă. Astăzi lucrul acesta e total depăşit, aberant chiar, dacă
luăm în calcul că fiecare clasă de elevi are specificul ei şi că fiecare elev are o capacitate individuală şi un
ritm propriu de a asimila anumite cunoştinţe şi de a le raporta la propriul univers existenţial.
Aşadar, apariţia manualelor alternative a fost o necesitate, stimulând iniţiativa şi creativitatea la
nivelul practicii şcolare. Nivelul actual de acumulare a informaţiei presupune diversificare şi adaptare, fiind
greu de conceput că n manual unic ar putea reda corect şi fidel imaginea unui domeniu de cunoaştere. Iar
dacă acceptăm existenţa diferenţelor individuale între elevi, pentru o formare intelectuală adecvată este
absolut necesară o ofertă cât mai variată de instruire, capabilă să satisfacă orice cerere, venind în
întâmpinarea diferitelor nevoi, interese, stiluri etc.
Manualele alternative constituie „o variantă specifică de proiectare pedagogică a conţinuturilor
instruirii organizate ca oferte de învăţare diferenţiată adresate elevilor în cadrul unui anumit sistem şi
proces de învăţământ, determinat la nivel social-istoric” (Sorin Cristea).
În condițiile învățământului modern, presărat cu o serie de reforme și modificări constante ale
programelor școlare, însă nu și o actualizare și modenizare a manualelor alternative, oferite drept
instrument gratuit în demersul educativ, cadrul didactic este nevoit să identifice o paletă largă, interactivă,
de conținuturi și activități de învățare diferențiate, specifice particularităților vârstei elevilor, precum și
metode diverse de predare-învățare-evaluare, astfel ca motivația elevului pentru învățare să fie mereu vie,
rezultatele procesului instructiv-educativ să indice mereu un progres școlar.
Având în vedere evoluția societății românești postcomuniste, a mentalității românilor, oferindu-se
orizonturi mult mai largi din toate punctele de vedere, progresul constant al tehnologiei, preocupările și
interesele actuale ale elevilor, se impune și schimbarea și adaptarea programelor școlare, precum și a
manualelor alternative școlare, (lucrându-se în prezent la acest aspect), astfel ca să nu existe discrepanțe
între acestea.
Odată cu apariția manualelor alternative, s-a dezvoltat exploziv și industria ofertei educaționale, în
special a auxiliarelor curriculare, așa încât este necesară o analiză riguroasă a acestor materiale auxiliare,
pentru ca acestea să satisfacă întru totul sau într-un grad cât mai ridicat, cerințele educaționale, să fie
antrenante, mobilizatoare să ofere grade de dificultate diferite și conținuturile propuse să fie conforme cu
programa școlară în vigoare.
Adeseori se utilizează auxiliarele didactice în mod excesiv, însă auxiliarul didactic este, prin definiție,
un mijloc de învățământ care asigură eficientizarea activității didactice, activitate care se desfășoară pe
baza în baza unei programe școlare, însă învățământul românesc fiind un învățământ gratuit (10 clase),
Ministerul Educației pune la dispoziția elevilor și a profesorilor un suport didactic, numit manualul
alternativ, acesta fiind evaluat și aprobat. Însă, din păcate, manualele școlare nu au mai fost actualizate de
foarte mulți ani, acestea propunând uneori conținuturi depășite, învechite, neconforme cu programa
școlară aflată în vigoare sau cu interesele și preocupările elevilor, astfel că este absolut necesar să se
apeleze constant la auxiliare curriculare, care oferă o gamă largă de activități moderne de învățare,
stimulând creativitatea, interesul elevilor și totodată motivația acestora.
Deci, având în vedere contextul socio-educativ, ca procesul didactic să fie unul eficient, cu rezultate
deosebite ale învățământului românesc, pe lângă manualele școlare puse la dispoziția elevilor de
Ministerul Educației, este absolut necesar să se apeleze la auxiliarele curriculare, în demersul didactic, atât
pentru pregătirea de zi cu zi a lecțiilor, cât și pentru pregătirea cu ocazia participării la diverse concursuri și
olimpiade școlare sau în derularea unor activități extrașcolare. Și nu este doar un moft, acest aspect,
deoarece auxiliarele curriculare oferă diverse și vaste conținuturi actualizate, conform programelor școlare
în vigoare, metode moderne și antrenante, activități de învățare stimulative, texte multimodale, cadrul
didactic dovedindu-și măiestria selectând, îmbinând util și propunând elevilor conținuturi și activități de
predare-învățare-evaluare, prin mijloace si metode didactice adecvate, care le trezesc și le mențin elevilor
interesul, curiozitatea, atenția, motivația și dragostea pentru învățătură.
Intr-o majoritate covârşitoare, profesorii susțin ideea manualelor alternative. Cu toții sunt de părere
că epoca manualului unic a apus demult. Ne aflăm într-o societate liberă, într-o eră de explozie
informațională fără precedent. Omul, şcoala, societatea în ansamblu au nevoie de informație, de libertate
de alegere, de creativitate…
Evident că există păreri pro şi contra. „Sunt argumente şi de o parte, şi de alta. După părerea mea,
argumentele pentru manuale alternative sunt mai multe şi mai puternice. În primul rând, s-a dovedit de-a
lungul istoriei, competiția a fost cea care a determinat progresul. Un argument, cred eu, suficient de
puternic pentru a fi de partea manualelor alternative”, spune profesorul de matematică Ion Cicu, din
Bucureşti.
DECI, PANA LA URMA CARE DINTRE MANUALE AR FII MAI BUN PENTRU COPIII NOSTRI, ELEVII
NOSTRI?
 Simplu! Răspunsul ni-l oferă tot specialiştii în educație, care ne spun că într-o societate
democratică, manualul unic funcționează ca o frână în calea dezvoltării copilului, mai ales în contextul
informațional, social, cultural de astăzi. De aceea, manualul de astăzi nu mai trebuie să fie o sursă unică de
informare.
Sigur că editorii de carte şcolară, care, în ultimii ani au pus, uneori, câştigurile de pe urma
manualelor mai presus de calitatea acestora, au şi ei partea lor de vină. Dar lucrurile se pot şi trebuie să se
îndrepte, pentru că această revenire la monopolul de stat asupra cărții şcolare este, într-adevăr,
anacronică. La asta ar trebui să mediteze Ministerul Educației Naționale. Revenirea la manualele
alternative – dar la acele manuale câştigătoare în urma unei selecții dure după criteriul calității – reprezintă
într-adevăr revenirea la normalitate. Epoca manualului unic a apus definitiv.

SURSE BIBLIOGRAFICE:
1. Bocoş, M., Jucan, D., Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculum-ului. Repere şi
instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Piteşti,2008.
2. Creţu, C., Curriculum diferenţiat şi personalizat, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
3. Cucoş, C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.
4. Potolea, D., Neacşu, I., Iucu, R., Pânişoară, O., Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru
definitivat şi gradul II, Ed. Polirom, Iaşi, 2008.
5. http://www.constantincucos.ro/2017/10/cat-este-de-justificat-manualul-unic
6. https://revistaprofesorului.ro/manuale-unice-vs-manuale-alternative/