Funcțiile Parlamentului European

1. Funcția legislativă a PE
 Anterior Tratatului de la Lisabona, potrivit art. 192 TCE, Parlamentul
European „participă” la procesul ce conducea la adoptarea actelor comunitare, nu în
sensul de a pune în evidență un simplu rol „contributiv, participativ” – nedecizional
la acest proces – ci pentru a pune în lumină faptul că procesul legislativ
comunitar se caracteriza prin cooperarea mai multor instituții și organisme
comunitare, chiar dacă participarea acestora, este adevărat, avea ponderi
diferite. Astfel, Consiliul era organul legislativ principal, urmat de Parlamentul
European, în timp ce, în principiu, Comisia avea (ca și în prezent) competența de
inițiativă legislativă și de executare a actelor comunitare. Comitetul Economic și
Social și Comitetul Regiunilor, ca și Comisia, în aceeași măsură, aveau (ca și în
prezent) statutul de participanți la procesul legislativ comunitar.
 În prezent, prin Tratatul de la Lisabona, funcția legislativă în Uniunea
Europeană revine, în principiu, în egală măsură PE și Consiliului, care este
exercitată, potrivit art. 289 TFUE, prin:
procedura legislativă ordinară (procedura co-deciziei), ce constă în
adoptarea în comun de către PE și Consiliu a unui act legislativ (a unui
regulament, a unei directive sau a unei decizii) la propunerea Comisiei,
numită și procedura co-deciziei. Această procedură este definită la art.
294 TFUE;
 procedura legislativă specială, ce constă în adoptarea unui act
legislativ (a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii) de către
PE cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea
PE, la inițiativa unui grup de state membre sau a PE, la recomandarea BCE
sau la solicitarea CJUE sau a BEI.
Dintre procedurile speciale, menționăm: concilierea, cooperarea, avizarea
(procedura avizului conform).
2. Funcția bugetară a Parlamentului European
Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu o
procedură legislativă specială, adoptă bugetul anual al Uniunii (potrivit art. 314
și art. 315 TFUE). Fiecare instituție a Uniunii întocmește până la 1 iulie o situație
estimativă a cheltuielilor sale pentru exercițiul bugetar anual.

1
 Comisia grupează aceste situații într-o propunere de proiect de buget, căreia îi
atașează un aviz care poate conține estimări diferite (o estimare a veniturilor și o
estimare a cheltuielilor).
Comisia trebuie să prezinte această propunere de proiect PE și Consiliului
până la data de 1 septembrie a anului care precede execuția bugetară. Până la
convocarea unui comitet de conciliere, Comisia poate modifica proiectul de buget în
cursul procedurii.
Consiliul adoptă poziția sa asupra proiectului de buget, pe care o transmite,
alături de motivele care au condus la adoptarea poziției respective, PE până la data
de 1 octombrie a anului care precede anul execuției bugetului.
Dacă în termen de patruzeci și două de zile de la transmitere, PE:
 aprobă poziția Consiliului, bugetul este adoptat;
 nu a luat o hotărâre, bugetul este considerat aprobat;
 adoptă amendamente, proiectul astfel modificat se transmite Consiliului și
Comisiei. În acest caz, președintele PE, în consens cu președintele Consiliului,
convoacă fără întârziere comitetul de conciliere. În situația în care Consiliul
informează PE că aprobă toate amendamentele sale, în termen de zece zile,
comitetul de conciliere nu se mai întrunește.
Comitetul de conciliere are misiunea de a ajunge, pe baza pozițiilor PE și ale
Consiliului, la un acord asupra unui proiect comun în termen de douăzeci și una
de zile de la data convocării sale.
Comisia participă la toate lucrările comitetului de conciliere și ia toate
inițiativele necesare pentru a promova apropierea pozițiilor PE și ale
Consiliului.
Parlamentul și Consiliul aprobă proiectul comun, având la dispoziție
paisprezece zile calculate de la data la care comitetul de conciliere și-a dat acordul
pentru aprobarea proiectului comun (în termen de douăzeci și una de zile).
În termenul prevăzut anterior, de paisprezece zile:
 bugetul este considerat adoptat definitiv potrivit proiectului comun dacă PE și
Consiliul aprobă fiecare proiectul comun sau nu iau o hotărâre, ori în cazul în
care una dintre aceste instituții aprobă proiectul comun, iar cealaltă nu ia o
hotărâre;
 Comisia prezintă un nou proiect de buget dacă PE și Consiliul resping
proiectul comun, ori în cazul în care una dintre aceste instituții respinge
proiectul comun, iar cealaltă nu ia o hotărâre;
2
  Comisia prezintă un nou proiect de buget dacă PE respinge proiectul comun,
iar Consiliul îl aprobă;
 PE aprobă proiectul comun, dar Consiliul îl respinge, PE poate decide, într-un
termen de paisprezece zile de la data respingerii de către Consiliu,
confirmarea tuturor sau doar a anumitor amendamente.
În cazul în care unul din amendamentele PE nu este confirmat, se reține poziția
aprobată în comitetul de conciliere referitoare la linia bugetară care face obiectul
acestui amendament. Pe această bază, bugetul este considerat adoptată definitiv.
De asemenea, Comisia poate prezenta un nou proiect de buget dacă, în
termenul inițial de douăzeci și una de zile acordat comitetului de conciliere,
acesta nu ajunge la un acord asupra unui proiect comun.
Președintele PE constată că bugetul este adoptat definitiv dacă procedura de
adoptare a bugetului a fost îndeplinită, potrivit art. 314 par. 1 și 7 TFUE.

*
 Referitor la „Execuția bugetului și descărcarea bugetară” (art. 317-319
TFUE), Parlamentului European și Consiliului li se prezintă anual de către
Comisie:
- conturile exercițiului încheiat, aferente operațiunilor bugetare,
comunicându-se, de asemenea, și un bilanț financiar care descrie activul și pasivul
Uniunii;
- un raport de evaluare a finanțelor Uniunii bazat pe rezultatele obținute,
raportându-se în special la indicațiile PE.
În ceea ce privește controlul asupra execuției bugetare, potrivit art. 78 din
Regulamentul de procedură, revine PE prin încredințarea acestei sarcini comisiilor
competente pentru buget și control bugetar.
 De asemenea, Parlamentul are competența de a acorda, la recomandarea
Consiliului, descărcarea Comisiei de execuția bugetară (art. 319 TFUE). În acest
scop, PE analizează, ulterior Consiliului, conturile, bilanțul financiar și raportul de
evaluare menționat anterior.
 În exercitarea funcției bugetare, PE și Consiliul adoptă prin regulamente:
a) normele financiare care definesc, în special, procedura care trebuie adoptată
pentru stabilirea și execuția bugetului și pentru predarea și verificarea conturilor;
b) normele de organizare a controlului răspunderii participanților la execuția
bugetului, în special a ordonatorilor și contabililor (art. 322 par. 1 TFUE).
3
 3. Funcția de control politic a PE se exercită în moduri diferite.
 Funcția de control a PE asupra Comisiei începe a se exercita, în primul rând,
prin alegerea candidatului pentru funcția de președinte al Comisiei.
Pe durata mandatului Comisiei, Controlul PE se exercită după cum urmează:
- poate cere Comisiei să prezinte orice propunere corespunzătoare privind
chestiunile despre care consideră că necesită elaborarea unui act al Uniunii pentru
punerea în aplicare a tratatelor. Dacă nu prezintă propuneri, Comisia comunică PE
motivele sale (art. 225 TFUE);
- Parlamentul este pe deplin informat de Comisie despre cooperarea acestei
instituții cu statele membre și coordonarea acțiunilor lor pentru realizarea
obiectivelor menționate de tratat în cadrul politicii industriale (art. 173 par. 2
TFUE);
- în contextul posibilității membrilor Comisiei de a asista la toate ședințele
Parlamentului aceștia sunt audiați, la cererea lor, în numele Comisiei, potrivit unei
proceduri orale [art. 230 alin. (1) TFUE];
- Comisia este obligată să răspundă oral (prin unul sau mai mulți membri) sau în
scris la întrebările care îi sunt adresate de Parlamentul European sau de
membrii acestuia [art. 230 alin. (2) TFUE];
- Comisia prezintă raportul general anual Parlamentului European, pe care
acesta îl dezbate în ședință publică (art. 233 TFUE).
Raportul general este însoțit de un raport anual asupra situației agricole în
Uniune1, un raport asupra politicii în domeniul concurenței, un raport anual despre
realizarea obiectivelor din domeniul politicii sociale (art. 159 TFUE), un raport
privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale
(la fiecare trei ani, potrivit art. 176 TFUE), un raport anual prezentat de
Ombudsmanul European despre rezultatul investigațiilor sale [art. 228 par. 1 alin.
(3) TFUE], un raport anual privind execuția bugetului (art. 318 TFUE) și un raport
anual privind realizarea obiectivelor în domeniul combaterii fraudei (art. 325 par. 5
TFUE).
De asemenea, în raportul său anual către PE, Comisia consacră un capitol special
evoluției sociale în Uniune. PE poate invita Comisia să elaboreze rapoarte pe
probleme specifice ale situației sociale (art. 161 TFUE).
Aceste rapoarte constituie pentru Parlament o sursă de informare asupra
activității instituțiilor Uniunii.
1
Această practică a început în 1975, la cererea Parlamentului European.

4
 - se instituie comisii parlamentare care pregătesc deciziile ce se iau de
Parlament, care vor stabili contacte cu membrii Comisiei, mai ales când Parlamentul
nu se află în ședință efectiv. În cadrul lor sunt audiați membrii Comisiei și alți
oficiali;
- Comisia răspunde în fața PE, în calitate de organ colegial (art. 234 TFUE).
Astfel, PE, sesizat printr-o moțiune de cenzură privind activitatea Comisiei, se
poate pronunța asupra acestei moțiuni numai după cel puțin trei zile de la
depunerea acesteia și numai prin vot deschis. În cazul în care moțiunea de cenzură
se adoptă cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate și de către
majoritatea membrilor care compun PE, membrii Comisiei trebuie să demisioneze
colectiv din funcțiile lor, iar Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică
de securitate trebuie să demisioneze din funcțiile pe care le exercită în cadrul
Comisiei. Aceștia rămân în funcție și continuă să gestioneze afacerile curente până
la înlocuirea lor (art. 17 TUE). În acest caz, mandatul membrilor Comisiei numiți
pentru a-i înlocui expiră la data la care ar fi trebuit să expire mandatul membrilor
Comisiei obligați să demisioneze colectiv din funcțiile lor.
Acest instrument este îndreptat însă numai împotriva întregii Comisii, ca organ
colegial, nu și împotriva comisarilor în mod individual.
Acest instrument are limita de a nu putea fi folosit decât împotriva întregii
Comisii, ca organ colegial, nu și împotriva comisarilor în mod individual. În anul
2000, Comisia și Parlamentul European au semnat o Convenție-cadru, potrivit
căreia, atunci când Parlamentul își exprimă neîncrederea față de un membru al
Comisiei, președintele Comisiei va considera serios dacă nu cumva este cazul să îi
ceară comisarului respectiv să demisioneze. Tratatul de la Nisa, mai mult decât acest
aranjament politic, a modificat art. 217 TCE [alin. (1), (3) și (4), în prezent abrogate
prin Tratatul de la Lisabona], prevăzând că un comisar este obligat să-și prezinte
demisia dacă președintele Comisiei i-o cere. În anul 2005 Convenția-cadru a fost
modificată, în sensul că atunci când Parlamentul își exprimă neîncrederea față de un
comisar președintele Comisiei ori cere comisarului să demisioneze, ori îi explică
decizia Parlamentului.
 Parlamentul poate constitui comisii temporare de anchetă pentru a
examina pretinsa încălcare a normelor de drept sau cazurile de administrare
defectuoasă de către instituțiile Uniunii sau alte organe ale acesteia.
În îndeplinirea sarcinilor sale, PE, la cererea unui sfert dintre membrii săi, poate
constitui o comisie temporară de anchetă pentru a examina, fără a aduce atingere
5
atribuțiilor conferite prin TFUE altor instituții sau organe, oficii sau agenții, pretinsa
încălcare a normelor de drept sau administrare defectuoasă în aplicarea dreptului
Uniunii, cu excepția cazului în care faptele afirmate sunt examinate de o instanță
judecătorească și atât timp cât procedura jurisdicțională nu este încheiată [art. 226
alin. (1) TFUE].
Comisia temporară de anchetă își încetează existența prin depunerea raportului
său [art. 226 alin. (2) TFUE].
Modalitățile de exercitare a dreptului de anchetă se stabilesc de PE, hotărând prin
regulamente, din proprie inițiativă, în conformitate cu o procedură legislativă
specială, după aprobarea de către Consiliu sau Comisie.
 Orice cetățean al Uniunii, precum orice persoană fizică sau juridică având
reședința sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa
Parlamentului, cu titlu individual sau în asociere cu alți cetățeni sau cu alte
persoane, o petiție privind un subiect care ține de domeniile de activitate ale
Uniunii și care îl privește în mod direct (art. 227 TFUE).
Se recunoaște, astfel, oricărui cetățean al UE, precum și oricărei persoane fizice
sau juridice rezidentă sau având sediul său statutar într-un stat membru, un drept de
petiționare. Acest drept a fost introdus de TMs în TCE prin art. 21, în prezent
reformulat prin art. 20 par. 2 lit. d) TFUE, potrivit căruia „cetățenii Uniunii se
bucură, printre altele, de dreptul de a adresa petiții Parlamentului European, de a se
adresa Ombudsmanului European, precum și dreptul de a se adresa instituțiilor și
organelor consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile tratatelor și de a primi
răspuns în aceeași limbă” [în condițiile
art. 20 par. 2 lit. d) și art. 227 TFUE].
Petițiile trebuie să privească direct petiționarul, iar petiția să privească un subiect
care are legătură cu dreptul Uniunii.
Pentru ca petițiile să fie declarate admisibile, Comisia parlamentară pentru
petiții reține următoarele criterii:
1. petițiile să se raporteze la conținutul tratatelor și la dreptul derivat al Uniunii;
2. petițiile să se raporteze la subiecte care, deși nu sunt legate cu exactitate de
dreptul Uniunii, pot totuși să se refere la o evoluție previzibilă a Uniunii;
3. petițiile să se raporteze la activitățile unei instituții sau ale unui organ al
Uniunii.
 Parlamentul numește Mediatorul European, denumit și Ombudsman,
pentru valorificarea dreptului de petiționare menționat anterior.
6
 Mediatorul European este abilitat să primească plângerile ce provin de la orice
cetățean al Uniunii sau de la orice persoană fizică sau juridică cu reședința sau sediul
social într-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasă în
activitatea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, cu excepția Curții
de Justiție a UE în exercitarea funcțiilor acesteia. Acesta investighează plângerile
primite și întocmește un raport cu privire la acestea [art. 228 par. 1 alin. (1) TFUE].
Numai în aparență ar exista un conflict de competență între Comisia parlamentară
și Mediator, în realitate, prima soluționează petițiile prin care sunt reclamate
neregulile sesizate în statele membre, în timp ce Mediatorul are în vedere numai
petițiile ce privesc „abuzurile” comise de instituțiile, organele, oficiile și agențiile
Uniunii, spre exemplu: abținerile nejustificate ale acestora, acțiunea contradictorie cu
obligațiile legale, discriminarea, abuzul de putere, lipsirea sau refuzul ilegal de
informație, inechitatea, neglijența.
Misiunea Ombudsmanului este de a efectua investigațiile pe care le consideră
justificate, din proprie inițiativă sau pe baza plângerilor care i-au fost adresate direct
sau prin intermediul unui membru al PE,, cu excepția cazului în care pretinsele fapte
fac sau au făcut obiectul unei proceduri judiciare [art. 228 par. 1 alin. (2) TFUE].
Dacă Mediatorul a constatat un caz de administrare defectuoasă, acesta sesizează
instituția, organul, oficiul sau agenția în cauză, care dispune de un termen de trei luni
pentru a-i comunica punctul său de vedere, apoi va transmite un raport
Parlamentului și instituției în cauză. Cu privire la rezultatul acestor investigații, este
informată și persoana care a formulat plângerea [art. 228 par. 1 alin. (2) TFUE].
De altfel, în fiecare an Mediatorul prezintă un raport Parlamentului despre
rezultatele investigațiilor sale [art. 228 par. 1 alin. (3) TFUE].
Referitor la mandatul Ombudsmanului, potrivit art. 228 par. 2 TFUE, se
precizează următoarele:
- Ombudsamnul este ales, după fiecare alegere a PE, pe durata legislaturii, pe
cinci ani;
- mandatul acestuia poate fi reînnoit;
- poate fi destituit de Curtea de Justiție a UE, la plângerea PE, în cazul în care nu
mai îndeplinește condițiile necesare exercitării funcțiilor sale sau a comis o abatere
gravă.
Ombudsamanul își exercită funcțiile, potrivit mandatului său, în deplină
independență. În acest sens, acesta nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni din
partea vreunui guvern, instituție, organ, oficiu sau agenție. Se va supune, prin
7
urmare, numai statutului și condițiilor generale de exercitare a funcțiilor sale stabilite
de Parlamentul European, care hotărăște prin regulamente din proprie inițiativă, în
conformitate cu o procedură legislativă specială, după avizul Comisiei și cu
aprobarea Consiliului.
Pe durata exercitării mandatului, Ombudsmanul nu are dreptul să exercite nicio
altă activitate profesională, remunerată sau nu (art. 228 par. 4 TFUE).
 Funcția de supraveghere și control a PE se exercită și în privința
Consiliului, dar în foarte puține cazuri, datorită poziției de egalitate a acestor
instituții în privința exercitării funcțiilor legislative și bugetare în cadrul Uniunii.
Exemplificăm în acest sens:
- art. 36 alin. (2) TUE, potrivit căruia PE poate adresa Consiliului întrebări sau
poate formula recomandări (inclusiv Înaltului Reprezentant pentru PESC) în cadrul
PESC;
- în cadrul politicii economice Consiliul adoptă o recomandare care stabilește
orientările generale ale acestei politici și cu privire la care informează Parlamentul
European (art. 121 par. 2 TFUE).
4. Funcțiile consultative ale PE. Anterior AUE, Consiliul a îndeplinit, în
exclusivitate, calitatea de for legislativ, fiind obligat, prin acest statut, să consulte PE
înaintea adoptării unui act comunitar. Prin AUE, ca și prin tratatele ulterioare
acestuia, crescând puterile PE în procesul decizional, s-au redus proporțional și
cazurile în care această instituție era consultată în vederea adoptării unui act
legislativ.
Funcțiile consultative ale Parlamentului rezultă din prevederi specifice ale
tratatelor, spre exemplu, atunci când Consiliu are obligația legală de a consulta
Parlamentul, fie în cazul în care această instituție urmează să dea un aviz conform,
fie consultativ. Totuși, Consiliul a fost de acord de nenumărate ori să consulte
Parlamentul și în cazurile nestipulate expres în Tratat (anterior tratatului de la
Lisabona, cu referire la TCE).
Consultarea reprezintă cea mai simplă formă de participare a
Parlamentului la procesul legislativ, instituția având, prin această atribuție, mai
degrabă un rol participativ, decât decizional, motiv pentru care considerăm că
Tratatul de la Lisabona a reglementat-o ca funcție separată.
Formularea utilizată de tratate în acest caz este „Consiliul adoptă dispozițiile
(…) după consultarea PE” sau „Consiliul adoptă o decizie după consultarea
PE” (spre exemplu, art. 332, art. 333, art. 127 par. 6, art. 129 par. 4, și altele TFUE).
8
 Atunci când Consiliul emite acte legislative (regulamente, directive sau decizii),
consultarea Parlamentului este inițiată de către Consiliu pe baza propunerii
înaintată de către Comisie. Atâta timp cât Consiliul nu a luat o hotărâre (în privința
emiterii actului normativ), Comisia își poate modifica propunerea pe tot parcursul
procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii (art. 293 par. 2 TFUE). Prin
aceasta, se permite Comisiei să țină cont de o eventuală opinie a Parlamentului prin
înaintarea unei propuneri modificate conform acestei opinii.
În anul 1990 (februarie) Comisia a propus un „Cod de conduită” prin care să se
asigure o cooperare mai eficientă în procesul decizional, Parlamentul având un rol
mai important în domeniul relațiilor externe. Consultarea Parlamentului este
obligatorie, deși opiniile acestuia nu au acest caracter. Spre exemplu, în actele
legislative adoptate trebuie menționat faptul că a fost consultat Parlamentul [art. 296
alin. (2) TFUE2], iar atunci când este expres prevăzut de Tratat acest lucru,
consultarea Parlamentului constituie o „cerință procedurală esențială”, iar
neconformitatea Consiliului cu această cerință reprezintă un motiv pentru anularea
de către Curtea de Justiție a reglementării în cauză. Prin urmare, dacă instituția
Consiliului a luat o hotărâre cu nerespectarea obligației de consultare a
Parlamentului, ea poate fi declarată nulă.
De asemenea, actul normativ adoptat de Consiliu nu trebuie să menționeze dacă
opinia Parlamentului a fost favorabilă sau nu, cu excepția situației în care pentru
aderarea de noi state Tratatul solicită „avizul conform”, iar obținerea unui aviz
negativ în acest caz oprește procesul de aderare.
Un act normativ ce constituie o modificare la propunerea Comisiei nu poate fi
adoptat de Consiliu decât prin vot unanim (art. 293 par. 1 TFUE).
Tratatele fac referire expresă la noțiunea de aviz în puține rânduri, iar
atunci când o face, nu se exprimă în legătură cu natura acestuia, conform sau
consultativ.
Avizul ce urmează a fi dat este, de cele mai multe ori, consultativ, deoarece
atunci când Tratatul a avut în vedere ca avizul să fie conform, textul legal al acestuia
a precizat acest lucru, considerăm noi, și prin utilizarea formulei „după
aprobarea Parlamentului”, de exemplu, art. 329 par. 1 și altele, toate TFUE,
cazuri care se încadrează însă în procedură referitoare la „avizul conform”.

2
Art. 296 alin. (2) TFUE prevede în acest sens că „actele juridice se motivează şi fac trimitere la propunerile, cererile sau
avizele prevăzute de tratate”.

9
 5. Parlamentul European alege președintele Comisiei (art. 14 par. 1 TUE). În
acest sens, Consiliul European propune PE un candidat la funcția de președinte al
Comisiei. Acest candidat este ales de PE cu majoritatea membrilor care îl compun.
Dacă acest candidat nu întrunește majoritatea, Consiliul European propune, în
termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European în
conformitate cu aceeași procedură (art. 17 par. 7 TUE).
6. Statutul jurisdicțional al Parlamentului European. Dacă, inițial, la
începuturile construcției comunitare Parlamentul avea doar calitatea de a interveni în
cazurile aflate pe rol, ulterior, poziția sa a fost consolidată. Potrivit hotărârilor Curții
de Justiție (cele anterioare Tratatului de la Lisabona), i se recunoaște și calitatea de a
introduce acțiuni directe în fața acesteia. Curtea a acceptat acțiunile intentate de
Parlament împotriva reglementărilor Consiliului cu condiția ca acțiunile respective
să aibă ca obiect asigurarea prerogativelor Parlamentului – susținute pe mijloace
întemeiate exclusiv pe încălcarea acestor prerogative – cu scopul de a se asigura
echilibrul instituțional în Uniune/Comunitate.
Și pe cale legislativă, potrivit art. 263 TFUE (fost art. 230 TCE, modificare
introdusă de TMs), Curtea controlează legalitatea actelor legislative, a actelor
Consiliului, ale Comisiei și ale BCE, altele decât recomandările și avizele, și a
actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte
juridice față de terți.
Parlamentul poate avea calitatea de pârât în cadrul următoarelor acțiuni:
- acțiunea în anulare (art. 263 TFUE). Actele Parlamentului pot fi supuse
controlului de legalitate ca efect al modificării art. 230 par. 1 TCE (în prezent, art.
263 TFUE), prin TMs. În reglementarea anterioară nu era prevăzută o asemenea
posibilitate, dar ea a fost admisă în jurisprudența Curții;
- acțiunea referitoare la abținerea instituțiilor Uniunii de a acționa (acțiunea în
carență, potrivit art. 265 TFUE);
- trimiterea preliminară în interpretare și în examinare de validitate a actelor
adoptate de instituțiile Uniunii (art. 267 TFUE).
Prin Tratatul de la Nisa, Parlamentul European a fost inclus între instituțiile
care au legitimare activă deplină [art. 263 alin. (2) TFUE], fără a se mai face vreo
referire la protejarea prerogativelor sale (nemaifiind prevăzut alături de Curtea de
Conturi și de BCE ca având competența de a introduce acțiuni în scopul protejării
prerogativelor sale).

10
 De asemenea, Parlamentul poate fi invitat de către Curte spre a-i furniza
informații în cadrul acțiunilor directe sau al trimiterilor pentru obținerea unei
hotărâri preliminare.
 Statutul jurisdicțional al Parlamentului European este pus în lumină și de
regulamentul de procedură al acestei instituții. Astfel, se prevede că „în termenele
stabilite de tratate și de statutul CJUE pentru acțiunile introduse de instituțiile UE
sau de persoane fizice sau juridice, PE examinează legislația Uniunii și măsurile
de punere în aplicare pentru a se asigura că tratatele, în special în ceea ce
privește drepturile Parlamentului, au fost respectate în totalitate”. Acțiunea este
introdusă la Curtea de Justiție, de către Președinte, în numele Parlamentului, în
conformitate cu recomandarea comisiei competente.
7. Alte competențe ale Parlamentului European
 PE își alege președintele și biroul dintre membrii săi (art. 14 par. 4 TUE).
 Parlamentul își adoptă regulamentul de procedură, hotărând cu majoritatea
voturilor membrilor săi. Actele Parlamentului sunt publicate în condițiile prevăzute
în tratate și de acest regulament (art. 232 TFUE).
 PE, hotărând prin regulamente din proprie inițiativă, în conformitate cu o
procedură legislativă specială, stabilește statutul și condițiile generale privind
exercitarea funcțiilor membrilor săi (art. 223 par. 2 TFUE).
 PE și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu o procedură
legislativă ordinară, stabilesc statutul partidelor politice la nivel european
[menționate la art. 10 alin. (4) din TUE], în special regulile de finanțare a acestora
(art. 224 TFUE).
 PE, hotărând prin regulamente din proprie inițiativă, în conformitate cu o
procedură legislativă specială, stabilește statutul și condițiile generale de
exercitare a funcțiilor Ombudsmanului, după avizul Comisiei și cu aprobarea
Consiliului (art. 228 par. 4 TFUE).
 Parlamentul, la propunerea comisiei competente, desemnează o persoană
pentru comitetul format din șapte persoane însărcinat să controleze capacitatea
candidaților de a exercita funcțiile de judecător și avocat general în cadrul
Curții de Justiție și în cadrul Tribunalului (art. 107a din Regulamentul de
procedură al PE).
 Numește membrii Curții de Conturi, în condițiile art. 108 din
Regulamentul de procedură al PE.

11
  Numește membrii Comitetului Director al Băncii Centrale Europene, în
condițiile art. 109 din Regulamentul de procedură al PE.
 PE poate încheia acorduri interinstituționale. PE poate încheia acorduri cu
alte instituții în contextul aplicării tratatelor sau în scopul îmbunătățirii sau
clarificării procedurilor. Aceste acorduri se pot prezenta sub formă de declarații
comune, de schimburi de scrisori sau de coduri de conduită sau de alte instrumente
adecvate.

Atribuțiile Parlamentului European în cadrul acțiunii externe

a Uniunii
 Parlamentul European trebuie consultat:
 în cazul încheierii unor acorduri între Uniune și unul sau mai multe
state sau organizații internaționale, în condițiile art. 218 TFUE, când
Consiliul adoptă decizia privind încheierea acordului, „după aprobarea
PE” (în cazul avizului conform) sau „după consultarea Parlamentului”
(în cazul avizului consultativ, potrivit competenței sale consultative).
 Parlamentul European trebuie informat:
 cu ocazia încheierii unor acorduri formale privind un sistem al cursului de
schimb al monedei euro în raport cu monedele statelor terțe. În acest caz,
președintele Consiliului informează PE cu privire la adoptarea,
modificarea sau renunțarea la cursurile centrale ale euro.
 În cadrul PESC, „Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate consultă periodic Parlamentul cu privire la aspectele
principale și opțiunile fundamentale din domeniul politicii externe și de securitate
comună și ale politicii de securitate și apărare comună și îl informează în privința
evoluției acestora”. Acesta se asigură că punctele de vedere ale PE să fie luate în
considerare în mod corespunzător. Reprezentanții speciali pot fi implicați în
activitate de informare a PE.
Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări
Consiliului și Înaltului Reprezenatnt. „Parlamentul European organizează de două
ori pe an o dezbatere privind progresele înregistrate în domeniul punerii în aplicare a
PESC, inclusiv a politicii de securitate și apărare comună” (art. 36 TUE).

Relațiile Parlamentului European cu parlamentele naționale

12
  Între Parlamentul European și parlamentele naționale au fost stabilite legături
formale de cooperare, materializate, inițial, prin întâlniri sistematice între
președinții parlamentelor naționale și, ulterior, prin întâlniri sistematice ale
fracțiunilor și comisiilor parlamentare.
Printr-o Declarație (nr. 14 atașată la TCE, anterior Tratatului de la Lisabona),
TMs a prevăzut că, atunci când este nevoie, Parlamentul European și parlamentele
naționale să se reunească sub forma „Conferinței parlamentelor”, urmând ca acest
for să fie consultat în privința principalelor orientări ale UE, fără a se aduce atingere
competențelor Parlamentului European și parlamentelor naționale.
 Parlamentele naționale ale statelor membre sunt informate periodic de către
Parlament cu privire la activitățile sale.
În acest sens, în baza art. 9 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale
în UE, se organizează și promovează o cooperare interparlamentară concretă și
constantă, care se negociază în baza unui mandat încredințat Conferinței
președinților, după consultarea Conferinței președinților de comisie.
În acest scop, în 1989 a fost creat, în cadrul unei reuniuni, la Madrid, COSAC –
Conferința inter-parlamentară a organismelor specializate în afaceri europene,
la care membrii parlamentelor naționale ale statelor membre ale UE au convenit să
consolideze rolul parlamentelor naționale în raport cu problemele comunitare, prin
reunirea lor în Comitete pentru Afaceri Europene.
COSAC a fost recunoscut în mod oficial într-un Protocol la Tratatul de la
Amsterdam, care a fost încheiat de către șefii de stat sau de guvern în luna iunie
1997. Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în UE a intrat în vigoare
la 1 mai 1999.
Potrivit acestui protocol, COSAC, printre altele, poate adresa instituțiilor UE
orice contribuție pe care o consideră adecvată cu privire la activitățile legislative ale
UE.
Obiectivele COSAC sunt:
1. să permită un schimb permanent de informații, precum și cele mai bune
practici și opinii cu privire la problemele Uniunii, în afaceri, între parlamentele
naționale și Parlamentul European;
2. să asigure exercitarea efectivă a competențelor parlamentelor naționale în UE,
în special în zona de monitorizare a principiilor subsidiarității și proporționalității;
3. să promoveze cooperarea cu parlamentele din țările terțe.

13
 COSAC se întrunește în reuniuni bianuale, fiecare parlament național este
reprezentat de șase membri. Parlamentele naționale din țările candidate și țările în
curs de aderare trimit în calitate de invitați câte trei observatori.
În contextul acestor preocupări, Tratatul de la Amsterdam a prevăzut într-o
„Declarație privind rolul Parlamentelor naționale în UE” că este important să se
încurajeze o mai mare participare a parlamentelor naționale la activitățile UE,
urmând ca guvernele statelor membre să aibă în vedere ca propunerile Comisiei să
fie transmise în timp util parlamentelor naționale pentru informare sau pentru o
eventuală examinare.
 Potrivit Tratatului de la Lisabona, legăturile formale dintre parlamentele
naționale și PE sunt consacrate expres în TFUE. În acest sens, Parlamentele
naționale contribuie activ la buna funcționare a Uniunii (art. 12 TUE):
- prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele
naționale și cu PE, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor
naționale în cadrul UE, menționat anterior;
- prin participarea, în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție, la
mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest
spațiu, în conformitate cu art. 70 TFUE, și prin implicarea în controlul politic
al Europol și în evaluarea activităților Eurojust, în conformitate cu art. 88 și
art. 85 TUE.
 În primul rând, pentru promovarea și consolidarea cooperării operaționale în
materie de securitate internă, în cadrul Consiliului se instituie un comitet permanent,
la ale cărei lucrări pot fi implicați reprezentanții organelor, ai oficiilor și ai agențiilor
în cauză ale Uniunii. Parlamentul European și parlamentele naționale sunt
informate cu privire la derularea acestor lucrări (art. 70 TFUE).
 În al doilea rând, Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin
regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura,
funcționarea, domeniul de acțiune și atribuțiile Eurojust. Aceste regulamente
stabilesc, de asemenea, condițiile de implicare a Parlamentului European și a
parlamentelor naționale la evaluarea activităților Eurojust [art. 85 par. 1 alin.
(2) TFUE].
 În al treilea rând, Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin
regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc structura,
funcționarea, domeniul de acțiune și atribuțiile Europol. Aceste regulamente
stabilesc, de asemenea, procedura de control al activităților Europol de către
14
Parlamentul European, la care parlamentele naționale sunt asociate [art. 88 par.
2 alin. (2) TFUE].
 La propunerea Președintelui, Conferința președinților desemnează membrii
delegației Parlamentului la COSAC și le poate conferi acestora mandat. De altfel,
Conferința președinților desemnează membrii delegației PE la orice conferință sau
organism echivalent la care participă reprezentanți ai parlamentelor și îi conferă
acesteia un mandat în conformitate cu rezoluțiile pertinente ale Parlamentului.

CONSILIUL EUROPEAN
1. Reglementarea instituției Consiliului European anterior Tratatului de la
Lisabona
 Temeiul juridic al Consiliului European este cuprins în următoarele
dispoziții:
- art. 13 TUE;
- art. 15, art. 26, art. 27 și art. 42 alin. (2) TFUE.
 Consiliul European, compus din șefi de stat și de guvern, nu trebuie
confundat cu Consiliul (Uniunii Europene), format din câte un reprezentant din
fiecare stat membru, la nivel ministerial, împuternicit (abilitat) să angajeze guvernul
acestui stat membru (art. 16 TUE), sau cu Consiliul Europei, înființat în anul 1949,
care s-a circumscris domeniului social-cultural.
 Prin Tratatul de la Maastricht, în art. D – care a reluat aproape identic
dispozițiile din Actul Unic – Consiliul European dobândește un statut oficial. Rolul
său este de a da impulsurile necesare dezvoltării Uniunii și de a defini orientările
sale generale.
Consiliul European nu participă la procesul formal de luare a deciziilor
stabilit prin tratatele comunitare. El se pronunță numai din punct de vedere
politic, iar sarcina punerii în aplicare a politicii comunitare revine instituțiilor
comunitare, în special Consiliului UE.
În acest domeniu, TMs, în art. 13 alin. (1) și (2), precizează rolul Consiliului
European, pentru ca în alin. (3) să precizeze modul de conlucrare al acestuia cu
Consiliul UE în aplicarea politicii comunitare, după cum urmează:
- definește principiile și orientările generale ale politicii externe și de
securitate comună, inclusiv pentru problemele care au implicații în domeniul
apărării;
15
 - stabilește strategii comune care vor fi implementate la nivelul Uniunii, în
domeniile în care statele membre au interese comune importante. Strategiile comune
precizează obiectivele și durata lor, precum și mijloacele care vor trebui furnizate de
Uniune și de statele membre;
Modul de conlucrare al Consiliului European cu Consiliul UE în/și pentru
punerea în aplicare a politicii comunitare se realizează astfel:
- deciziile necesare pentru definirea și implementarea politicii externe și de
securitate comună sunt luate de Consiliul UE, pe baza orientărilor generale
stabilite de Consiliul European;
- Consiliul UE recomandă Consiliului European strategii comune și le pune
în aplicare, în special prin adoptarea unor acțiuni comune și a unor poziții comune;
- Consiliul UE asigură unitatea, coerența și eficacitatea Uniunii.
 Tratatul de la Amsterdam a confirmat statutul Consiliului European ca
principală sursă a impulsului pentru integrarea Europei. Consiliul European are cel
mai înalt statut politic. Astfel, potrivit art. 99 alin. (3), Consiliul European,
deliberând pe baza raportului Consiliului UE, adoptă concluzii de orientare
generală a politicilor economice ale statelor membre și ale Comunităților. Pe
baza acestor concluzii, Consiliul UE, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o
recomandare care stabilește orientările generale.
Prin urmare, din această perspectivă, Consiliul European nu se prezintă ca
instituție a Comunităților sau a Uniunii, fiind considerat în doctrină că „există și
acționează mai curând ca un super-Consiliu, în componența precizată”.
 Prin Tratatul de la Nisa, potrivit art. 4 alin. (3) TMs, Consiliul European
trebuie să prezinte Parlamentului un raport asupra fiecăreia dintre reuniuni și un
raport anual cu privire la progresele realizate de Uniune (dispoziție preluată și de
Tratatul de la Lisabona).
 Actele Consiliului European. Deciziile de principiu ale Consiliului
European au fost adoptate de acesta chiar înainte de a fi fost făcută o propunere din
partea Comisiei sau ca Parlamentul European să fi fost consultat, ceea ce a
determinat ca unele din hotărârile sale să aibă caracter discreționar. Hotărârile sale
nu au fost adoptate potrivit procedurii prevăzute în tratatele comunitare (înainte de
Tratatul de la Lisabona), deoarece nu au reprezentat acte ale unei instituții
(comunitare). Neavând, prin urmare, efectele juridice ale unui act comunitar, nu au
intrat în sfera controlului jurisdicțional al Curții de Justiție și nu au făcut obiectul
unei trimiteri preliminare în interpretare sau în examinare de validitate, în condițiile
16
art. 234 TCE (art. 267 TFUE) și art. 156 Euratom 3. Din această cauză, actele
Consiliului European nu au putut modifica obligațiile statelor membre stabilite prin
dispozițiile Tratatelor Comunitare sau prin actele instituțiilor comunitare.
Cu toate acestea, în cadrul Consiliului European, de la primele reuniuni ale
acestuia și până recent4, s-au luat importante decizii referitoare la: introducerea
alegerilor directe, extinderea Comunităților, materii bugetare, acorduri asupra noilor
bugete sau corectarea lor, acordarea de ajutoare suplimentare pentru cele patru țări
comunitare considerate mai puțin dezvoltate (Spania, Grecia, Portugalia și Irlanda),
Uniunea Economică și Monetară, reforma politicii agricole comune etc.

2. Consiliul European potrivit Tratatului de la Lisabona

 Potrivit Tratatului de la Lisabona, Consiliul European are statut de
instituție a Uniunii Europene (art. 15 TUE, art. 235-236 TFUE), oferă Uniunii
impulsurile necesare dezvoltării acesteia, îi definește orientările și prioritățile
politice generale.

3. Componența și organizarea Consiliului European

 Consiliul European este compus din șefii de stat și de guvern ai statelor
membre, precum și din președintele său și din președintele Comisiei.
Prin urmare, statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de șefii
de stat și de guvern, care, la rândul lor, răspund în mod democratic fie în fața
parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor lor [art. 10 alin. (2) TUE].
Atunci când ordinea de zi o impune, fiecare membru al Consiliului European
poate decide să fie asistat de un ministru și, în ceea ce privește pe președintele
Comisiei, de un membru al Comisiei [art. 15 alin. (3) TUE]. În imobilul unde se
desfășoară reuniunea Consiliului European participă numai delegații al căror acces
este autorizat. Delegațiile al căror acces este autorizat în imobilul în care are loc
reuniunea Consiliului European nu pot depăși 20 de persoane pentru fiecare stat
membru și pentru Comisie și cinci persoane pentru Înaltul Reprezentant. Acest
număr nu cuprinde personalul tehnic care efectuează sarcini specifice de securitate

3
A se vedea B. Ştefănescu, Trimiterea prejudiciară în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, Revista de Drept
Comunitar nr. 1/2003, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, pp. 88-90; I.M. Militaru, Trimiterea prejudiciară în faţa Curţii Europene de
Justiţie, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 101 şi urm.
4
Anterior Tratatului de la Lisabona.

17
sau de sprijin logistic. Numele și funcțiile membrilor delegațiilor în cauză se notifică
în prealabil Secretariatului General al Consiliului.
 Președintele Consiliului European este ales cu majoritate calificată de
Consiliul European pentru o durată de doi ani și jumătate. Mandatul acestuia poate fi
reînnoit o singură dată.
Consiliul European are dreptul să pună capăt mandatului președintelui său în caz
de împiedicare sau de culpă gravă în conformitate cu procedura prin care a fost ales.
Competențele președintelui Consiliului European, potrivit art. 15 par. 6 TUE,
sunt:
- prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European;
- asigură pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare
cu președintele Comisiei și pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale;
- acționează pentru facilitarea coeziunii și a consensului în cadrul Consiliului
European;
- prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a sa;
- asigură, la nivelul său și în această calitate, reprezentarea externă a Uniunii în
probleme referitoare la politica externă și de securitate comună (PESC), fără a aduce
atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politică de securitate.
Președintelui Consiliului European îi este interzis să exercite un mandat național.
De asemenea, președintele Consiliului European poate convoca, în cazul în care
evoluția internațională o impune, o reuniune extraordinară pentru a defini liniile
strategice ale politicii Uniunii în raport cu această evoluție [art. 26 alin. (1) TUE].
Președinția este responsabilă pentru aplicarea regulamentului de procedură și
asigură buna desfășurare a lucrărilor.
 Consiliul European și președintele acestuia sunt asistați de un Secretariat
General, sub autoritatea unui Secretar General, care are următoarele atribuții:
- asistă la reuniunile Consiliului European;
- ia toate măsurile necesare pentru organizarea lucrărilor Consiliului European;
- are răspundere deplină în gestionarea creditelor înscrise în secțiunea II –
Consiliul European și Consiliul – a bugetului și adoptă măsurile considerate
necesare pentru a asigura gestionarea corespunzătoare a creditelor;
- execută creditele în conformitate cu dispozițiile regulamentului financiar
aplicabile bugetului Uniunii.

18
  Sediul. Reuniunile Consiliului European au loc de obicei la Bruxelles5.

4. Funcționarea Consiliului European

 Reuniunile Consiliului European. Consiliul European se întrunește de
două ori pe semestru la convocarea președintelui său [art. 15 alin. (3) TUE].
În perioada crizei, care s-a prelungit și în prezent, Consiliul European a fost
nevoit să se întrunească mai des.
Spre exemplu, în 2012, acesta s-a întrunit de patru ori. În plus, au avut loc
următoarele reuniuni: o reuniune extraordinară a Consiliului European, două
reuniuni informale ale membrilor Consiliului European și patru reuniuni ale șefilor
de stat sau de guvern din zona euro (denumite și summit-urile din zona euro). În
2015, acesta s-a întrunit de patru ori. În plus, au avut loc următoarele reuniuni: trei
reuniuni la nivel înalt ale zonei euro și trei reuniuni la nivel înalt extraordinare
privind migrația6.
Reuniunile Consiliului European nu sunt publice.
Cu cel puțin un an înaintea începerii semestrului și în strânsă cooperare cu statul
membru care deține președinția pe durata semestrului respectiv, face publice datele
preconizate pentru reuniunile Consiliului European care urmează să se desfășoare pe
durata respectivului semestru.
Consiliul European se poate întruni și în reuniune extraordinară atunci
când situația se impune, la convocarea președintelui [art. 15 alin. (3) TUE].
Întrunirile Consiliului European au loc la Bruxelles, iar în situații excepționale,
președintele Consiliului European, cu acordul Consiliului Afaceri Generale și al
Comitetul Reprezentanți Permanenți, hotărând în unanimitate, poate decide ca o
reuniune a Consiliului să se desfășoare în alt loc.
Fiecare reuniune ordinară a Consiliului European se desfășoară pe o perioadă
de maxim două zile, cu excepția cazului în care Consiliul European sau Consiliul
Afaceri Generale decide altfel, la inițiativa președintelui Consiliului European.
La lucrările Consiliului European participă Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politică de securitate [art. 15 alin. (2) TUE].
Membrul Consiliului European care reprezintă statul membru care asigură
președinția Consiliului prezintă Consiliului European, în consultare cu președintele
5
Pentru motive excepționale, spre exemplu, o grevă a controlorilor de trafic aerian din ianuarie 2012 aproape a forțat liderii
de stat să se întâlnească la Luxemburg.
6
A se vedea P. Novak, aprilie 2017. Fișe tehnice privind Uniunea Europeană, Consiliul European,
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.3.6.html.

19
său, lucrările Consiliului. La lucrările Consiliului European poate fi invitat și
Președintele Parlamentului European pentru a fi audiat; schimbul de opinii între
reprezentanții celor două instituții are loc la începutul reuniunii Consiliului
European, cu excepția cazului în care această instituție decide altfel, în unanimitate.
La aceste reuniuni pot avea loc întâlniri cu reprezentanți ai statelor terțe, ai
organizațiilor internaționale sau alte personalități doar în mod excepțional, cu acordul
prealabil al Consiliului European, hotărând în unanimitate, la inițiativa președintelui
acestei instituții.
Membrii Consiliului European se reunesc, de asemenea, în formate informale,
care sunt denumite de obicei „reuniuni (informale)” ale șefilor de stat sau de
guvern, cum ar fi cea care a avut loc la Bratislava între cele 28 de state membre, la
16 septembrie 2016.
Membrii acestuia se reunesc, de asemenea, sub forma unei conferințe
interguvernamentale în cazul în care urmăresc să încheie tratate: spre exemplu,
Tratatul privind Mecanismul european de stabilitate din 2 februarie 2012, Tratatul
privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța din 2 martie 2012 și Acordul
privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la Fondul unic de rezoluție din 21
mai 2014.
 Referitor la cvorumul necesar pentru adoptarea deciziilor prin vot, se impune
prezența a două treimi dintre membrii Consiliului European, fără a intra în acest
cvorum președintele Consiliului European și al Comisiei.
Potrivit art. 15 alin. (4) TUE, Consiliul European se pronunță prin consens, cu
excepția cazului în care tratatele dispun altfel. În caz de vot, fiecare membru al
Consiliului European poate primi delegare din partea unui singur membru [art. 235
alin. (1) TFUE]. De asemenea, în cazul în care Consiliul European se pronunță prin
vot, președintele acestuia și președintele Comisiei nu participă la vot.
 Consiliul European hotărăște, pentru situații diferite, cu majoritate
calificată și cu majoritate simplă.
Astfel, hotărăște cu majoritate calificată când:
 adoptă o decizie de stabilire a listei formațiunilor Consiliului, altele decât cea
de Afaceri generale și cea de Afaceri externe [potrivit art. 16 alin. (6) TUE];
 adoptă o decizie referitoare la președinția formațiunilor Consiliului, cu
excepția celei Afaceri Externe [în conformitate cu art. 16 alin (9) TUE].
Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se definește diferit,
potrivit art. 16 alin. (4) TUE și art. 238 alin. (2) TFUE, după cum urmează:
20
 1. potrivit art. 16 alin. (4) TUE, majoritatea calificată este egală cu cel puțin
55% din membrii Consiliului European, cuprinzând cel puțin cincisprezece dintre
aceștia și reprezentând state membre care întrunesc cel puțin 65% din populația
Uniunii [art. 16 alin. (4) TUE]. Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puțin
patru membri ai Consiliului European, în caz contrar se consideră a fi întrunită
majoritatea calificată;
2. potrivit art. 238 TFUE alin. (2), prin derogare de la art. 16 TUE – nou și sub
rezerva dispozițiilor stabilite de Protocolul privind dispozițiile tranzitorii,
majoritatea calificată este egală cu cel puțin 72% din membrii Consiliului European
reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puțin 65% din populația
Uniunii.
Consiliul European hotărăște cu majoritate simplă în chestiuni de procedură,
precum și pentru adoptarea regulamentului de procedură [art. 235 alin. (3) TFUE],
sau în procedura de revizuire ordinară a tratatelor [art. 48 alin. (2) și (3) TUE].

5. Funcțiile Consiliului European

Funcțiile Consiliului European sunt prevăzute, în principiu, în art. 15 TUE, care
prevede că acesta oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi
definește orientările și prioritățile politice generale. Consiliul European nu
exercită funcții legislative.
Pe lângă funcțiile menționate de art. 15 TUE, Consiliul European
îndeplinește unele atribuții considerate organice, care țin exclusiv de
organizarea instituțiilor Uniunii, în timp ce altele țin de funcționarea acestora.
 1. Consiliul European, adoptă în unanimitate, la inițiativa PE și cu aprobarea
acestuia, o decizie de stabilire a componenței PE [art. 14 alin. (2) ultima teză
TUE].
2. Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune PE un
candidat la funcția de președinte al Comisiei. În condițiile în care candidatul
respectiv nu întrunește majoritatea prevăzută de tratat, Consiliul European propune
un nou candidat [art. 17 alin. (7) TUE].
3. Consiliul European numește Comisia în baza unui vot de aprobare din
partea PE [art. 17 alin. (8) TUE].
4. Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, cu acordul președintelui
Comisiei, numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și

21
politică de securitate. Consiliul European poate pune capăt mandatului acestuia în
conformitate cu aceeași procedură [art. 18 alin. (1) TUE].
 Consiliul European are și o competență decizională. Astfel, în cadrul
acțiunii externe a Uniunii și având la bază principiile și obiectivele acesteia
(prevăzute la art. 21 TUE):
5. Consiliul European identifică interesele și obiectivele strategice ale
Uniunii și ia decizii în privința acestora [art. 22 alin. (1) TUE]. Deciziile
Consiliului European, în cadrul acțiunii externe, privesc:
- politica externă și de securitate comună – PESC, precum și celelalte domenii
ale acțiunii externe a Uniunii;
- relațiile Uniunii cu o țară sau o regiune sau pot aborda o anumită tematică.
Consiliul hotărăște în unanimitate, la recomandarea Consiliului (art. 22 TUE).
6. Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabilește
obiectivele și definește orientările generale ale PESC, inclusiv în ceea ce privește
chestiunile având implicații în materie de apărare [art. 26 alin. (1) TUE].
Consiliul European adoptă deciziile necesare în acest domeniu.
7. Politica externă și de securitate comună – PESC este definită și pusă în
aplicare de Consiliul European și Consiliu, care hotărăsc în unanimitate, cu excepția
cazului în care tratatele prevăd altfel. PESC este pusă în aplicare de Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate și de statele
membre [art. 24 alin (1) TUE]. Și în cadrul competenței de definire și punere în
aplicare a PESC, Consiliul European și Consiliul au competența de a adopta
decizii, fiind exclusă adoptarea de acte legislative [art. 31 alin. (1) TUE].
8. Consiliul European și Consiliul reprezintă cadrul legal pentru ca statele
membre să se pună de acord în orice chestiune de interes general în domeniul
PESC, în vederea definirii unei abordări comune (art. 32 TUE).
9. Consiliul European hotărăște în unanimitate în privința definirii treptate
în cadrul PESC a unei politici de apărare comună a Uniunii [art. 42 alin. (2)
TUE].
 Consiliul European are competență în procedura de revizuire a
tratatelor.
10. În cadrul procedurii de revizuire ordinară a tratatelor, Consiliul
European poate adopta (...) cu majoritate simplă o decizie favorabilă examinării
modificărilor propuse, caz în care președintele acestei instituții convoacă o

22
Convenție compusă din reprezentanți ai parlamentelor naționale, ai șefilor de stat
sau de guvern ai statelor membre ai PE și ai Comisiei (art. 48 TUE).
De asemenea, Consiliul European poate decide cu majoritate simplă (...) să nu
convoace Convenția în cazul în care amploarea modificărilor nu o justifică.
11. În cadrul procedurii de revizuire simplificată a tratatelor, potrivit art. 48
alin. (6), Consiliul European:
- poate adopta o decizie de modificare, integrală sau parțială, a dispozițiilor părții
a treia din TFUE;
- hotărăște în unanimitate (...) în cazul unor modificări instituționale în domeniul
monetar;
- poate adopta decizii prin care autorizează Consiliul fie pentru ca acesta să
hotărască cu majoritate calificată într-un anumit domeniu unde hotărăște, de obicei,
în unanimitate, fie pentru adoptarea unor acte legislative în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, în cazul în care dispozițiile TFUE prevăd ca actele
legislative respective se adoptă în conformitate cu procedura legislativă specială.
 Consiliul European are competență în acțiunea de retragere a unui stat
membru din Uniune.
12. Consiliul European primește notificări de intenție din partea statelor
membre care hotărăsc să se retragă din Uniune și poate hotărî în unanimitate,
în acord cu statul membru, să proroge termenul de doi ani de la intrarea în
vigoare a acordului de retragere a statutului membru (art. 50 TUE).
13. Consiliul European primește sesizări din partea Consiliului în cazurile în
care un membru al Consiliului declară că un proiect de act legislativ, necesar pentru
instituirea liberei circulații a lucrătorilor, nu corespunde condițiilor impuse de tratat
(cu referire la TFUE, respectiv art. 48). Consiliul European are dreptul:
a. să retrimită proiectul Consiliului, caz în care încetează suspendarea procedurii
ordinare;
b. nu acționează în niciun fel sau solicită Comisiei să prezinte o nouă propunere
[art. 48 lit. a) și b)].
 Consiliul European are o competență decizională și de examinare în
cadrul Titlului V – Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (TFUE).
14. Cu privire la „Cooperarea judiciară în materie penală”, Consiliul European
poate adopta, în același timp sau ulterior, o decizie prin care să extindă atribuțiile
Parchetului European pentru a include combaterea criminalității grave de
dimensiune transfrontalieră și în scopul modificării corespunzătoare a dispozițiilor
23
din TFUE [art. 86 alin. (2)] în ceea ce privește autorii și coautorii infracțiunilor
grave care afectează mai multe state membre [art. 86 alin. (4) TFUE].
15. Cu privire la „Cooperarea polițienească”, Consiliul European examinează
proiectul de măsuri, referitor la cooperarea operativă între autoritățile în
domeniu, al unui grup de cel puțin nouă state membre cu privire la care Consiliul nu
a reușit să obțină unanimitatea [art. 87 alin. (3) TFUE].
16. În cadrul „Politicii economice”, Consiliul European dezbate concluziile
privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre și ale
Uniunii ce se desprind din raportul de proiecte elaborate de Consiliu [art. 121 alin.
(2) TFUE].
17. Cu privire la „Politica monetară”, Consiliul (...) decide care state membre ce
fac obiectul unei derogări numai după discutarea criteriilor pe care trebuie să le
îndeplinească statele membre, în cadrul Consiliului European [art. 140 alin. (2)
TFUE].
18. În cadrul politicii de „ocupare a forței de muncă”, Consiliul European
primește anual un raport comun privind această politică, inclusiv cu privire la
punerea în aplicare a liniilor directoare privind ocuparea forței de muncă, întocmit
de Consiliu și Comisie [art. 148 alin. (5) TFUE].
19. În cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist sau este
victima unei catastrofe naturale sau provocate de om, celelalte state membre îi oferă
asistență la solicitarea autorităților politice ale acestuia în baza unei clauze
solidaritate. În acest context, pentru a permite Uniunii și statelor membre să
acționeze în mod eficient, Consiliul European procedează periodic la evaluarea
amenințărilor cu care se confruntă Uniunea (art. 222 TFUE).
20. Consiliul European și guvernanța economică7

Din anul 2009, datorită crizei bancare mondiale, Consiliul European a hotărât
în privința unor acorduri8 ad-hoc sau temporare prin care mai multe state membre
să primească pachete de ajutoare financiare.
S-a propus ca, în viitor, ajutoarele financiare să fie acordate prin intermediul
Mecanismului european de stabilitate permanent, ce are ca temei juridic
7
A se vedea P. Novak, aprilie 2017. op. cit.
8
Mecanismul European de Stabilitate a aprobat eliberarea unei tranșe de 8,5 miliarde de euro din programul de asistență
convenit cu Grecia (iulie 2017). Acordul a fost aprobat de principiu, ceea ce înseamnă că va deveni efectiv numai după ce Fondul
va primi asigurări specifice și credibile din partea partenerilor europeni ai Greciei pentru a asigura sustenabilitatea datoriei și cu
condiția ca programul economic al Greciei să continue; https://www.dcnews.ro/fmi-imprumut-pentru-grecia-acord-cu-
atena_551234.html .

24
Decizia 2011/199/UE a Consiliului European care a modificat art. 136 TFUE 9.
Decizia menționată a intrat în vigoare la 1 mai 2013, în urma ratificării de către
toate statele membre.
Guvernele statelor membre, cu participarea Comisiei, a Parlamentului și a
BCE, au elaborat un tratat internațional – Tratatul privind stabilitatea, coordonarea
și guvernanța (denumit și „Pact fiscal”) – care permite un control mai strict al
politicilor bugetare și socio-economice ale statelor membre. Din ce în ce mai mult,
acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la rolul Comisiei Europene și al
Parlamentului European în guvernanța economică a zonei euro.
21. Consiliul European emite orientări politice privind reforma
macroeconomică, fiscală și structurală și politicile de sporire a creșterii economice
(în primul semestru, în reuniunea sa de primăvară).
22. Consiliul European aprobă recomandări care decurg din evaluarea
programelor naționale de reformă elaborate de Comisia Europeană și discutate în
cadrul Consiliului (la reuniunea din iunie).
23. Este implicat, în negocierea cadrului financiar multianual (CFM), în care
joacă un rol esențial în atingerea unui acord politic privind chestiunile politice-
cheie din Regulamentul privind CFM, precum limitele cheltuielilor, programele de
cheltuieli și (resurse de) finanțare.

6. Relațiile Consiliului European cu alte instituții ale Uniunii

 Consiliul European și Comisia. Deși Consiliul European ia decizii

independent de alte instituții ale uniunii, totuși Tratatul de la Lisabona menține o
legătură la nivel organizațional între Consiliul European și Comisie, ținând seama
de faptul că președintele Comisiei este membru fără drept de vot al Consiliului
European, iar înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de
securitate participă la dezbateri. De asemenea, Consiliul European solicită
Comisiei să prezinte rapoarte pregătitoare pentru reuniunile sale.
 Consiliul European și Parlamentul European. Președintele Consiliului
European prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a
Consiliului European. Președintele Consiliului European se întâlnește lunar cu
președintele Parlamentului, precum și cu liderii grupurilor politice. Spre exemplu,
9
A fost adoptată la 25 martie 2011. În prezent, Decizia 2011/199/UE a Consiliului European de modificare a art. 136
TFUE reprezintă temeiul juridic pentru mecanismele de stabilitate, cum este spre exemplu Mecanismul european de stabilitate.

25
în februarie 2011, a fost de acord să răspundă la întrebări scrise adresate de
deputați în Parlamentul European în legătură cu activitățile sale politice.
De asemenea, și Parlamentul poate exercita o anume influență informală:
- prin prezența președintelui său la reuniunile Consiliului European;
- prin reuniunile liderilor de partide în cadrul familiilor politice europene
corespunzătoare, înaintea reuniunilor Consiliului European;
- prin rezoluțiile pe care le adoptă privind, punctele de pe ordinea de zi a
reuniunilor, rezultatul întâlnirilor și rapoartele formale prezentate de către
Consiliul European.
 Consiliul European și PESC. Președintele Consiliului European asigură
reprezentarea externă a Uniunii în chestiuni referitoare la PESC, fără a aduce
atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate. Acesta din urmă, a cărei funcție a fost creată prin Tratatul de
la Lisabona, propune și pune în aplicare politica externă în numele Consiliului
European.

26