Noțiuni generale despre Sfânta Euharistie.

În ordinea simplă a vieții noastre sunt fapte care, indiferent de cine au fost săvârșite, au prin ele însele
repercusiuni importante asupra celor din jur. Multe din aceste fapte se pot întâmpla fără să ne dăm
seama, dar când acestea au un impact destul de simțitor, ajungem să înțelegem gravitatea lor și să avem
reacție.

Prin persoana lui Iisus Hristos, mai exact prin activitatea săvârșită de el, prin Jertfa sângeroasă de pe
Cruce, moartea, învierea Sa și Înălțarea de-a dreapta Tatălui, a realizat mântuirea obiectivă a
oamenilor. Pe lângă aceasta, omul trebuie să primească și personal mântuirea, pe care o poate dobândi
prin Sfintele Taine, adică prin Botez unde ne coborâm cu Hristos în iad și ne ridicam prin învierea Lui, iar
prin Sfînta Taina a Euharistiei ca unire cu El, săvârșită în mod nesângeros pe altarele din Bisercă. Din
învățătura Bisericii cunoaștem că Sfintele Taine sunt în număr de șapte, și acestea sunt: Sfânta Taină a
Botezului, Sfânta Taină a Mirungerii, Sfânta Taină a Euharistiei, Sfânta Taină a Pocăinței sau a
Mărturisirii, Sfânta Taină a Maslului, Sfânta Taină a Cununiei și Sfânta Taină a Hirotonie.

Raportându-ne la titlul acestei lucrări, Taina despre care vom consemna unele noțiuni generale este cea
a Euharistie

Pentru întreaga Biserică Ortodoxă, săvârșirea Tainei Euharistiei reprezintă inima vieții întregi comunități,
fiind atât Taina prin care Hristos vine în mijlocul Bisericii Sale pentru a se revărsa asupra tuturor
creștinilor dar mai ales a Trupului și Sângelui Său, fiindcă în El sălăsluiește plinătatea dumnezeirii
(Coloseni 2,9). Încă din primele secole ale Bisericii, Sfânta Taină a Euharistiei s-a aflat în centrul
comunității creștine, săvârșirea euharistică constituind cea mai profundă realizare a făgăduinței lui
Hristos: ”Și iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”(Matei 28, 20). Altfel spus,
Liturghia Euharistică recapitulează și actualizează întreaga lucrare mântuitoare și sfințitoare a lui
Dumnezeu. Euharistia este pentru învățătura ortodoxă o “reîntrupare tainică , totdeauna prezentă și
continua a Logosului”

Iar ca cineva să devină părtaș cu adevărat al jertfei cu Hristos nu este de ajuns ca se împărtășescă doar
pasiv cu Trupul și Săngele Domnului, ci el trebuie să devină jertfă vie adusă lui Dumnezeu. Realizând
astfel lucrurile, întreaga noastra activitate referitoare la mântuire constă în unirea dintre jertfa lui
Hristos și jertfa noastră. Așadar, ca să înțelegem mai bine aceasta este absolut necesar să recurgem la
învățăturile Bisericii pentru a aprofunda importanța Euharistiei.

1.1 Instituirea Tainei Euharistiei

Împrejurările în care a fost instituită Sfânta Euharistie le avem de la cei patru Evangheliști, unde aceștia
spun că a avut loc ziua de 14 spre 15 Nisan. În seara de joi se înjunghia un miel de un an care se mânca
fript la foc ( Ieșire 12, 8) cu ierbri amare fără să se frângă vreun os. Privitor la Sfânta Euharistie, Sfântul
Evanghelist Matei ne relatează: “Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi,
dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat,
zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă
spre iertarea păcatelor.”Matei 26,26-28.
Deci, cel care a instituit Sfânta Împărtășanie a fost Iisus Hristos în Joia Mare, înconjurat de către ucenicii
Săi, iar locul săvârșirii, după unii teologi ar fi casa părinților Sfântului Evanghelist Marcu.

Referitor la elementele euharistice folosite pentru săvârșirea acesteia, au fost vinul și pâinea dospită.
Mântuitorul a dat poruncă de a se săvârși Sfânta Euharistie apostolilor și urmașilor acestora (Luca 22, 19)
pentru a o realiza întru pomenirea Lui, adică de a-L aduce jertfă pe altare până la sfârșitul veacurilor.
Momentul prefacerii elementelor euharistice are loc în timpul epiclezei de unde avem mărturie de la
Sfântul Evanghelist Matei unde ni se spune : “Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând
ucenicilor”(Matei 26,26) dar și de la sfinții părinți, în special Sfântul Chiril al Alexandriei și Sfântul
Atanasie cel Mare.Epicleza constitue mometul central al jertfei săvârșite de Hristos.

1.2Sfânta Euharistie în Vechiul Testament:jertfa lui Melchisedec

După ce am văzut momentul instituirii Sfintei Euharistii, încontinuare vom încerca să arătăm evolutia pe
care aceasta a avut-o în decursul secolelor. Dar mai întâi vom prezenta prefigurări ale Sfintei
Împărtășanii în Vechiul Testament.Una dintre cele mai mari prefigurări ale Sfintei Euharistii în carțile
Vechiului Testament și foarte comentată de către Sfinții Părinți și scriitorii bisericești este Jertfa
prefigurativă a lui Melchisedec. Aceasta a avut loc cu două mii de ani înaitea lui Hristos și pe scurt arată
întoarcerea lui Avraamdin campania sa împotriva lui Kedarloamer și prin care atacurile lor i-au îngreunat
situația fratelui său Lot, găsindu-se în valea Șave, Melchisedec , a adus vin și pâine și l-a binecuvântat pe
Avram și pe Dumnezeu, iar acesta i-a dat zeciuială din toate capturile lui(Facere 14, 20). Despre aceste
preot, Melchisedec, Scriptura nu ne spune prea multe ci doar că era”preot al Dumnezeului Celui Preînalt
”(Facere 14, 18). De unde înțelegem că jertfa pe carea a adus-o Melchisedec se aseamană pe buna
dreptate cu jertfa adusă de Hristos în noaptea în care a fost vândut.

1.3 Profeția lui Maleahi

Referitor la profeția acestuia, trebuie amintit că profeții mereu au fost împotriva jerfelor iudaice și de
aceea Maleahi după ce îi ceartă pe iudei pentru păcatele lor spune următoarele:” Căci, de la răsăritul
soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de
tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri, zice Domnul
Savaot.”Maleahi 11,11-12. Din aceste versete reiese că tămâia și jerfta curată nu se referă la jertfa
iudaică sau la jertfa de pe cruce a Mântuirorului ci la faptul că tămâia faptelor bune și jertfa euharistică
reprezintă elementele propriului cult pentru al preaslăvi pe Dumnezeu. Cele două exemple trebuie
înțelese ca prefigurării îndepărtate în acord cu întregul caracter al Vechiul Testament.

1.4 Euharistia în decursul primelor trei secole

Primele data referitoare la jertfa euharistică le avem în Didahia celor 12 Apostoli, chiar daca aceasta a
fost descoperită în anul 1873 de către mitropolitul Filotei într-un codice de la Ierusalim.Datele găsite cu
privire la Euharistie se regăsec în capitolele IX, X și XIV. În capitolul XIV ni se relatează cum creștinii se
adunau în același loc în ziua de dumincă ca să frângă pâinea, lucru ce reprezenta Euharistia . Iar în
capitolele IX și X ni se prezintă două rugăciuni, una pentru binecuvântarea paharului, iar a doua pentru
binecuvnatarea pâinii, unde ni se accentuează că doar cei botezați se pot împărtăși. După
binecuvântarea elementelor euharistice în aceste capitole se regăsește și o rugăciune care urmează
după împărtășire. Acestea ne duc cu gândul că rugăciunile cuprinse în capitolele X și IX au un conținut
asemănător dar și că nu este vorba doar de o simpla cină sau agapa ci are loc Sfanta Taina a Euharistiei.

1.5 Iustin Martirul și Filozoful

Cele scrise de el ar reprezenta primele dovezi din istorie referitoare la Euharistie, deoarece
însemnătatea lor stă în forma unică a tuturor celorlate liturghii diferite.Sfântul Iustin dovedește că pe
timpul lui exista o singură practică liturgică care era aceiași peste tot în lume.Acesta vorbește în scrierile
sale despre prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului Hristos în Euharistie cu transformarea
elementelor naturale și jertfa euharistică vazută ca o oferire a trupului lui Hristos. În capitolele 65, 66 și
67 din Apologia I ne expune săvârșirea liturgică în Biserica creștină din timpul său. La Sfântul Iustin apar
doua împrejurări în care se făcea Euharistia, acestea fiind după botez iar a doua în așa numita zi a
soarelui. În prima situație, după botezul neofitului poporul primea de la diaconi pâinea și vinul sfințite,
iar al doilea caz, se adunau toți în același loc și primeau împărtășanie, iar cei care nu erau prezenți li se
trimiteau acasă cu ajutorul diaconilor. Iar cu privință la săvârșitori, Sfântul Iustin precizează că era adusă
“de cei vrenici”(Dial. 117) sau “de întâi-stătători“ care reprezentă același lucru.În capitolul 65 ne este
prezentă schema euharistica post-baptismală și în capitolul 67 euharistia duminicală:

1) Lecturile biblice și apoi comentariile la ele, atât cât va permite timpul.

2) Predica întâistătătorului.

3) Rugăciuni generale pentru toți cei de față

4) Aducerea de pâine, vin și apă

5) Întâistătătorul le ia și aduce laudă, slavă, mulțumire și rugăciune mai mult timp

6) Un Amin spus cu bucurie de către toți.

7) Diaconii împart celor de față pâinea și vinul cu apă ce au fost spre mulțumire și le duc și celor
care au lipsit.

1.6 Constituțiile Sfințior Aposoli

Acestora nu li se cunosc timpul ți locul autorului dar sunt teologi care susțin că au fost scrise în Orientul
apropiat. Constituțiile Apostolice vorbes foarte des despre Euharistie, mai ales în carțile a II-a și a VIII-
a.Acestea fac comparație cu jertfa iudaică și spun că doar jertfa euharisctică este bine primită înaitea lui
Dumnezeu. Deci jertfa euharistică este nesângerosă și cuvântătoare care să dureze până la sfârșitul
veacurilor, nu ca cele din Vechiul Testament care au fost desființate. Aceasta Taina a Euharistie este
lucrul dat de Hristos în Noul Testament Apostolilor Săi la Cina cea de Taină. Despre elementele naturale
care se folosesc la aceasta Taină, ni se spune că acestea după invocarea Duhului Sfânt sunt transformate
în adevăratul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos.În Constituțiile Apostolice ni se relatază clar, ca
aceasta jertfă este adusă de către episcopi și preoți, nicidecum unui laic.În cele două cărți sunt cuprinse
si scheme reprezentative ale jertfei săvârșite de episcopi și preoți:
1) Lecturi Biblice:a) Pentateuh; b) Profeți; c) Psalmi; d) Faptele Apostolilor; e) Evanghelia citită de
preot sau diacon

2) Predica- rostită de toți preoții, iar la urmă de către episcop

3) Concedierea catehumenilor și penitenților

4) Rugăciunea credincioșilor

5) Unul din diaconi vine cu aducerea jertfei

6) Un diacon, stând langă episcop, zice: “Ca nimei asupra cuiva, nimeni cu fățărnicie”.Apoi
sărutarea păci: aparte între bărbați și femei;

7) Rugăciunea diaconului pentru întreaga Biserică, pentru întreaga lume

8) Binecuvântarea episcopului- cf. Psalmului 27:8 “Mântuiește, Doamne, poporul Tău și

binecuvintează moștenirea Ta ”pe care ai dobândit-o și ai câsâștigat-o cu însuși Sângele Hristosului
Tău(Fapte 20:28) și ai numit-o preoție împărătească și neam sfânt(I Petru 2:9).

9) După aceasta, să se săvârșească jertfa.Poporul stă în liniște și se roagă

10) Toți se împărtășesc în ordine. În acest timp se păsezc ușile să nu intre un necredincios sau
botezat.

1.7 Sfântul Ciprian al Cartaginei

Aceasta venerabil episcop din jumătatea secolului al treilea s-a confruntat cu multe probleme din cauza
persecuțiilor din timpul împăratului Decius. El s-a confruntat cu probleme legate de cei care veneau
nepregâtiți la sfânta Împărtășanie, la nevalidarea Euharistiei în afara Bisericii și nevalidarea ei chiar în
mijlocul Bisercii, ea nefiind săvârșita corect, unde preoții foloseau doar apa.Privitor la cei care doreau să
se împărtășeașcă, dar au slujit idololilor, Sfântul Ciprian le impune ca mai întâi să se pocâiască, apoi să se
mărturisească iar în ultima fază să se curețe. Cu referire la a doua problema Sfântul Ciprian formulează
doua dintre cele mai dure pricipii, unde spune că în afara Bisericii nu este Duhul Sfânt și că Sfintele Taine
sunt “ex opera operandis”.Iar la a treia problema referitoare în special Sfintei Euharistii, Sfântul Ciprian
scrie epistola 63, unde tratează importanța săvârșirii corecte a Sfintei Împărtășanii.

O altă sursă importantă pentru a vedea evoluția euharistiei din primele trei secole este Evhologhiul lui
Serapion, episcop de Tmuis din secolul al IV-lea, lucrare ce a fost găsit în anul 1894. Aceasta este după
părărea unor teologi, o trecere de la liturghia primară a Bisericii la cea bizantină.

Biserica din Aquileia

Această descoperire s-a realizat în anul 1909, unde după nenumărate săpături s-au găsit pasaje
cu mozaic.Aici se pare că a fost construită o biserică pentru creștini, iar între anii 314-326, Împăratul
Constantin a avut reședința aici, unde se pare ca el a ordonat să se construiască mozaicuri pentru
creștini .Construcția era destul de mare, deoarece cuprindea mai multe săli, închinate diferitelor
activități și din cele descoperite în săpăturile realizate se putea observa o anumita dezvoltare a
bizantinilor.
 Cam acestea ar fi principalele surse din primele trei secole cu referire la săvârșirea Euharistiei de
către comunitățile creștine. Dacă până la perioada de după sfinții Apostoli nu ne era clar în totalitate,
după mărturia Sfântului Iustin avem un izvor mult mai bogat iar prin Constituția Sfinților Apostoli, avem
primul exemplu de rugăciune euharistică.

1.8 Euharistia după primele trei secole

Din secolul al IV-lea au început să se concretizeze texte mai exacte ale Anaforalei. Au apărut texte puse
pe seama Sfântului Iacov, ruda Domnului în Ierusalim, a sfântului Marcu în Egipt și Sfântul Pavel la Roma.
Aceste texte vechi ale anaforalei fac parte din din riturile primare care sunt : - ritul siro-caldeian, aflat în
uz la sirieni și iacobiți

-ritul alexadrin, în Egipt și Etiopia

- ritul antiohian, cel mai răspândit în Răsărit

- ritul constantinopolitan, început să se dezvolte din anul 330, a devenit ritul

dominant în Răsărit.

Aceste rituri au adus la mai multe dezbateri referitoare la Liturghie, ea fiind partea exterioară a
Anaforalei, unde Sfântul Marcu al Efesului la sinodul de la Ferrara-Florența a arătat că punctul comun al
tututor liturghiilor este epicleza. Vedem că în Biserica Ortodoxoă avem o singură Liturghie bizantină dar
cu două anaforale tot bizantine: a Sfântului Vasile cel mare și a Sfântului Ioan Gură de aur.

Anaforaua lui Serapion

Aceasta cuprindea rugăciunile euharistice, dar față de anaforaua Traditio Apostolica, întâlnim cântarea
Sfânt, Sfânt, Sfânt dar lipsește cântarea Benedictus. Rugăciunea de la anaforaua lui Serapion:

”Vrednic şi drept lucru este a Te lăuda, mări şi preaslăvi pe Tine, Tatăl nefăcut al Unului-Născut
Iisus Hristos. Pe Tine Te lăudăm, Dumnezeu nefăcut, necercetat, negrăit şi necuprins pentru orice
făptură creată. Pe Tine Te lăudăm Cel ce eşti făcut cunoscut de Fiul Tău Unul-Născut, Care prin El ai fost
rostit, tâlcuit şi făcut cunoscut firii făcute, Care faci cunoscut pe Fiul şi descoperi sfinţilor slavele din jurul
Lui. Cel ce eşti făcut cunoscut, văzut şi tâlcuit sfinţilor de Cuvântul născut de Tine. Pe Tine Te lăudăm,
Tată nevăzut, Dătătorule al nemuririi, Izvorul vieţii, Izvorul luminii, Izvorul oricărui har şi oricărui adevăr,
Iubitorule de oameni şi Iubitorule al săracilor, Care împaci pe toţi şi prin venirea Fiului Tău iubit îi tragi la
Tine pe toţi. Te rugăm fă-ne oameni vii; dă-ne Duhul Luminii ca să Te cunoaştem pe Tine Cel Adevărat şi
pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Dă-ne pe Duhul Sfânt, ca să putem rosti şi povesti tainele Tale
negrăite. Să grăiască în noi Domnul Iisus Hristos şi Duhul Sfânt să Te preamărească prin noi. Căci Tu eşti
mai presus de orice stăpânie, putere şi domnie şi de orice nume numit nu numai în veacul acesta, dar şi
în cel viitor. Înaintea Ta stau mii de mii şi zeci de mii de zeci de mii de îngeri [Dn 7, 10], arhangheli,
tronuri, stăpâniri şi puteri. Înaintea Ta stau cei mai cinstiţi doi serafimi cu câte şase aripi, care cu două
aripi îşi acoperă feţele, cu două picioarele, cu două zboară şi strigă «Sfânt»”

Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare

Istoria acestei anaforale este rezultatul lucrării a vechii anaforale din Capadocia, unde erau îmbinate idei
teologice din zona alexandrină și cea antiohiană. Sunt multe date despre aceste texte scrise de Sfântul
Vasile, în care ni se spune că Sfântul Vasile l-a rugat pe Dumnezeu șase zile la rând pentru a-l ruga să
scrie rugăciunea anaforalei.Sunt unii teologi, ca rusul Nikolai Uspenskiy care afirma următoarele: Așadar,
Vasile cel Mare, în baza Anaforalei preniceene a Bisericii sale, a alcătuit una nouă, mai lungă, descriind
mai pe larg însușirile postatice ale Persoanelor Sfintei Treimi și a istoriei iconomiei mântuirii neamnului
omenesc-ceea ce nu l-a împedicat să păstreze, în parte textul preniceean...

Ca generalizarea a acestei anaforale ni se dau date din anul 520 de un oarecare diacon Petru, și în cele
din urmă la Canonul 32 al Sinodului Trulan din 691.Pentru a vedea mai clar unitatea textului anaforalei, îl
voi reda aici parțial, fără intervenția stranei: "Cu aceste fericite Puteri, Stăpâne, Iubitorule de oameni, şi
noi, păcătoşii, strigăm şi grăim: Sfânt eşti cu adevărat şi Preasfânt şi nu este măsură sfinţeniei Tale şi
drept eşti întru toate lucrurile Tale; căci, cu dreptate şi cu chibzuire adevărată, ne-ai adus toate; că,
zidind pe om, luând ţărână din pământ, şi, cu chipul Tău, Dumnezeule, cinstindu-l, l-ai pus în raiul
desfătării, făgăduindu-i, întru paza poruncilor Tale, viaţă fără de moarte şi moştenirea veşnicelor
bunătăţi. Dar, neascultându-Te pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Care l-ai făcut pe dânsul, şi amăgirii
şarpelui supunându-se şi, dat fiind morţii, pentru păcatele sale, l-ai izgonit pe dânsul, cu judecata Ta cea
dreaptă, Dumnezeule, din rai în lumea aceasta, şi l-ai întors în pământul din care a fost luat, rânduindu-i
lui mântuirea cea din a doua naştere, cea prin Însuşi Hristosul Tău. Că nu Te-ai întors până la sfârşit de la
zidirea Ta, pe care ai făcut-o, Bunule, şi nici n-ai uitat lucrul mâinile Tale, ci, în multe chipuri, l-ai cercetat
întru îndurările milei Tale: prooroci ai trimis, minuni ai făcut prin sfinţii Tăi, care au bineplăcut Ţie, din
fiecare neam; grăitu-ne-ai nouă prin gura proorocilor, slujitorii Tăi, mai înainte vestindu-ne mântuirea ce
avea să fie; Lege ne-ai dat spre ajutor; îngeri ai pus păzitori".

Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur

Această Anafora, este redactarea vechii anaforale antiohiene sau mai numită a celor doisprezece
Apostoli. Mulți au spus că Sfântul Ioan a scris textul anaforalei în timp ce era preot iar după ce a ajuns
arhiepiscop de Constantinopol a introdus-o ca pe un secundară că acolo se săvârșea anaforaua Sfântului
Vasile cel Mare, adusă fiind de către Sfântul Grigorie de Nazianz, pe timpul cât fusese arhiereu de
Constantinopol.Alte surse, cum ar fi Codex Barberini 336 din secolul al VIII –lea ,manuscris ce conține
două anaforale, menționează că se află două rugăciuni ale Sfântului Ioan, una pentru catehumeni și una
pentru Intrarea Mare. Vom reda textul anaforalei Sfântului Ioan, ca în continuare să realizăm o analiză a
celor două anaforale bizantine:” Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti cânta Tie, pe Tine a Te binecuvânta,
pe Tine a Te lauda, Tie a-Ti multumi, Tie a ne închina în tot locul stapânirii Tale; Căci Tu eşti Dumnezeu
negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi acelaşi fiind; Tu şi Unul-Născut Fiul Tău,
şi Duhul Tău cel Sfânt; Tu din nefiinţă la fiinţă ne-ai adus pre noi, şi căzând noi, iarăşi ne-ai ridicat, şi nu
Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit Împărăţia Ta ce va să fie; "Pentru
toate acestea mulţumim Ţie şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le
ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate ce s-au făcut nouă;
Mulţumim Ţie si pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre deşi stau
înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte
şase aripi, care se înalţă zburând cântarea de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind;”

Începutul tuturor anaforalelor îl reprezintă praefatio, unde în primele patru secole era cel mai diferit
cadru,deoarece săvârșitorul putea să aducă liber lauda față de Dumnezeu, unde observăm că la Sfântul
Vasile dar și la Sfâantul Ioan, acest început exprimă adevârul de credință.Sfântul Irineu de Lyon afirma
că: Învățătura noastră este în concordanță cu Euharistia, iar Euharistia confirmă învățătura .

Un alt lucru important din rugăciunile euharistice este sanctus, care în ebraică este scris kidush și se
traduce prin sfințire. Această rugăciune conține elemente și idei de preamărire a sfințeniei lui
Dumnezeu. Urmează institutio sau cuvintele de instituire ”Luați, mâncaîi...și Beți dintru acesta totți..” ne
este prezentat textul anamnezei.

După anamneză, ambele Anaforale au o epicleză, prin care se invocă Duhul Sfânt.Dacă ne uităm atent la
cele două, în afăra de cuvintele ”prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt ” ele au un conținut diferit.
Referitor la acest lucru teologia ortodoxă afirmă că finalitatea epiclezei constă în prefacerea pâinii și a
vinului în Trupul și Sângelui lui Hristos.

Așadar, încă de la început, epicleza a fost pusă în legătură cu darurile euharistice, iar darurile euharistice
deasupra cărora era rostită rugăciunea, au fost mereu diferențiate de celelate jertfe .

Îm decursul istorie anaforaua a fost rostită de preot și de episcop cu glas tare pentru întregul popor, dar
cu timpul acest obicei s-a pierdut. După epoca Sfântului Ioan Gură de Aur, tendința spre rostirea
rugăciunilor în taină a devinit din ce în ce mai mare.Dar au fost și personalități care s-au luptat pentru ca
acest lucru să nu se întâmple. Una dintre acestea a fost Împăratul Justinian (527-565) care, prin Novela
137 a interzis tuturor episcopilor și preoților să rostească în taină rugăciunea anaforalei . Acesta folosind
ca baza textul scripturistic de la Romani, 10, 10 ”căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se
mărturisește spre mântuire”. Împăratul Justinian nu a reușit să împiedice această trece în taină a rostirii
celor mai importante rugăciuni.

Locul și importanța euharistiei în viața eclezială

Teologia Ortodoxă ne învață că nu putem să dobândim mântuirea singuri, prin forțele noastre prorii, ci
prin intervenția divină a lui Dumnezeu prin harul divin.Prin Harul divin și cu ajutorul Sfintelor Taine
efortul creștinului depășește limitele naturalului și este din ce în ce mai conștient de de realitatea vieții
sacramentale . Pentru ca această unire să fie completă, ea trebuie să îți găsească încununarea tainică cu
Dumnezeu în Sfânta Taină a Euharistiei. Bineînțeles că pentru împărtășirea cu Sfânta Euharistie omul
trebuia să împlinească taina Botezului și cea a Mirungerii.