Sfânta Treime în învățătura ordotoxă despre om

Credinţa în Preasfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe. Ea a fost

descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales a Noului Testament şi formulată apoi de Sfinţii Părinţi
ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice. Învățătura principală despre Sfânta Treime este
aceea că Dumnezeu este unic, o singură ființă dar întreit ca persoane. Dacă Dumnezeu nu ar fi
persoana, nu ar fi de fapt Dumnezeu deoarece un absolut impersonal n-ar putea fi simți de
conștiința omului ca forță. Caracterul de persoană iubitoare atrage cu existența a trei persoane,
adică a iubirii depline. Iubirea într-o singură persoană este egosită, în două este închisă iar abia în
trei persoane iubirea este deschisă și se obiectvizeză.

Credința creștina într-un singur Dumnezeu ca Ființă, dar in Trei Persoane: Tatal,
Fiul si Sfantul Duh, ne arată ca Dumnezeu este transcendent si imanent in acelasi timp, ca este
mai presus de lume, dar este în lume. Iar dovada iubirii supreme pe care Dumnezeu a facut-o
pentru om este aceea că l-a trimis pe singurul Său Fiu, care a murit pe Cruce pentru noi, ca noi să
ne curățim de păcate și să fim iarăși fii după har a lui Dumnezeu.

Sfânta Treime este strâns legată si de crearea omului, unde în prima carte a Sfintei
Scripturi ni se spune ca omula fost creat după chipul lui Dumenzeu, iar prezență cea mai simțită
a lui Dumnezeu cu noi se află în Biserica. Cum am spus și mai sus Sfânta Treime este baza
iubirii noastre, unde fără iubirea acesta desăvârșită și veșnică nu se poate vorbi despre iubirea din
lume.

Un alt lucru elementar referitor la relația dintre Sfânta Treime și om este acela că aceasta
este baza mântuiri și îndumnezeirii noastre datorită iubirii veșnice a lui Dumnezeu. Fiul lui
Dumnezeu descoperă Sfânta Treime așa arătând omului capacitatea sa de a fi fiu împreună cu
El. Fiul, prin chenoză devine ca om cu oamenii și Fiu al lui Dumnezeu, ridicând din nou omul la
starea de fiu. Prin Iisus Hristos se reface legatura cu Dumnezeu iar cu harul Duhului Sfânt ne
este mijloctă starea de fii a lui Dumnezeu.

Referitor la cele doua firi, cea umană si cea divină , Mântuiroul Iisus le a avut depline pe
amândoua, doar asa putea să ridice firea umană din starea de păcat în starea de curățire.

Sfânta Treime a creat pe om „după chipul și asemănarea Noastra” de unde reiese

originea omului. Trupul și sufletul au fost create în același timp. Menirea omului este aceea de a-
L preamări pe Dumnezeu și de a-L iubi. În raport cu toata creația omul are chemarea de a o
conduce.

Omul este purtător de chipul lui Hristos și trebuie să tindă spre chipul omului ceresc.
Acesta este o ființă cuvântătoare pentru că a fost creat după Logos și poartă în el însușirile
hristologice, adica, creator, stăpân și liber.
 În penultima zi a creației, cum reiese din referatul biblic, Dumnezeu l-a creat pe om ca o
încununare a întregii creaţii. După învăţătura Bisericii noastre, omul a fost creat de Dumnezeu
într-un mod aparte faţă de celelalte făpturi. Dacă celelalte făpturi au fost create prin cuvânt, omul
a fost creat printr-o intervenţie specială a lui Dumnezeu, atât cât priveşte trupul, cât şi sufletul.
Omul a fost creat de Dumnezeu printr-un act special. Nu doar prin Cuvânt, ci şi printr-o
intervenţie directă a lui Dumnezeu. Omul a fost creat la sfârşitul creaţiei, evidenţiind scopul
acesteia şi locul omului în ea. Omul, si cu el intreaga creatie, reprezinta darul lui Dumnezeu. Ca
o încununare a creației Dumnezeu, ca Dumnezeu personal creaza din iubire omul.

Dumnezeu a rânduit ca existența creată să fie ontoligc legată de om, care poatea ajunge
prin relația sa persoanlă cu Creatorul la îndumnezeire. Natura ține de om și nu se poate
îndumnezei făra el, deoarece prin căderea primilor oameni în păcat, toata lumea inclusiv creația
s-au alterat, a intrat păcatul și în ea.

În paradis omul a fost făcut bun foarte . Din sfânta Scriptura reiese faptul că Dumnezeu le
vorbea lui Adam si Eva iar în momentul căderii aceștia au pierdut comuniunea cu El. Tot
referitor la convorbirea omului cu Dumnezeu avem exemple cum Acesta s-a descoperit omului.
În vechiul testament, Dumnezeu i se descoperă lui Moise, întâi în chip de foc , apoi la primirea
legilor, față către față. Mai apoi lui Avraam, sub forma a trei îngeri, la stejarul Mamvri și
prorocilor prin Sfântul Duh care le insufla ceea ce să propovăduiască.

În noul testament, Dumnezeu se descoperă oamenilor mult mai mult, prin Fiul Său, care
prin moarte pe Cruce a săvârșit măntuirea noastră obictivă, unde prin măntuirea subietivă prin
credinta și fapte bune sub harul Duhului Sfănt să ne mântuim.

Așadar, omul este chemat mereu la dialog cu Dumnezeu și la întâlnirea cu El în primul

rând în cadrul natural . Unirea omului cu Dumnezeu pentru veșnicie este garantata si mijlocită
numai acolo unde Una din Persoanele dumnezeiesti S-a intrupat ca om pentru eternitate,
manifestand în aceasta iubirea eterna a lui Dumnezeu pentru om. Numai un Dumnezeu personal,
care este izvorul suprem si inepuizabil al iubirii și care îl considera pe om tot persoana, îl
prețuieste ca atare pe om și vrea să-l ridice în acest dialog al iubirii, dar fără a-i anula libertatea
de voință, deci numai daca omul voieste. De aceea, Treimea se reveleaz în mod esețial în opera
mântuirii si de aceea Treimea este baza mântuirii. Dumnezeu vrea sa întindă iubirea Sa de
Părinte al tuturor, ca fata de alți fii, prin Fiul Sau.