PROCES DE REGLAJ PSIHIC

Definirea voinței
• Voinţa reprezintă un proces reglatoriu de
mobilizare prin limbaj a energiei psiho-
nervoase pentru depăşirea obstacolelor şi
îndeplinirea scopurilor propuse.

• Voinţa este o capacitate şi un proces de

conducere a activităţii sub toate aspectele ei.
(P.P.Neveanu)
• Este un sistem de autoreglaj superior, întrucât este
efectuat precumpănitor prin cel de-al doilea sistem de
semnalizare (limbajul) ce implică scopul şi un plan elaborat
conştient, organizarea forţelor proprii prin stăpânirea
unora şi mobilizarea şi angajarea convergent finalistă a
altora.

• Voinţa este capacitatea individului de a iniţia,

determina şi acţiona, dar şi capacitatea de a amâna,
frâna, inhiba tendinţele spre acţiune.

• Ea include:

• puterea de impulsiune (acțiune) şi

• puterea de inhibiţie. (M.Zlate)

• Specificul psihologic al voinţei îl reprezintă efortul

voluntar.
• Nivelul voluntar se subordonează din punct de
vedere structural funcţiei reglatoare a conştiinţei
iar din punct de vedere instrumental, se conectează la
susbsistemul motivaţional, favorizând şi optimizând
finalizarea motivului în scop.

• Elementele sale definitorii vor fi:

• intenţionalitatea (acţiunea este intenţionată),

• analiza prealabilă a condiţiilor, a raportului
dintre scop şi mijloc
• deliberarea şi decizia
• efortul
• Obstacolul devine pilonul central în jurul căruia se
structurează şi dezvoltă mecanismul reglării de tip
voluntar şi voinţa ca dimensiune psihică.

• Activitatea nu are o organizare uniformă şi o

desfăşurare întotdeauna pe aceleaşi trasee şi
coordonate.

• Ea variază semnificativ atât în funcţie de tabloul

stărilor psihofiziologice interne ale persoanei cât şi de
caracteristicile situaţiilor obiective- grad de
complexitate, nivel de dificultate, noutate.
• Efortul voluntar şi respectiv voinţa nu se identifică
şi nu decurg nemijlocit din forţa fizică musculară sau
forţa sistemului nervos (tipul puternic), ci reprezintă
expresia dezvoltării şi consolidării mecanismelor
conştiinţei în cursul ontogenezei prin
confruntarea sistematică şi directă cu greutăţi şi
obstacole de diferite genuri.

• În funcţie de natura sarcinilor, efortul voluntar se

poate concentra mai mult în plan intelectual sau în
plan motor (munca intelectuală şi munca fizică), dar şi
actul voluntar integral, include ambele verigi, atât
intelectuală cât şi motorie (fizică), chiar dacă în
proporţii diferite.
• Prin mobilizarea şi canalizarea selectivă a energiilor
necesare activităţii şi prin direcţionarea lor spre
atingerea scopurilor propuse, voinţa devine o condiţie
subiectivă (psihică) esenţială a succesului şi a
înaltelor performanţe în orice activitate.

• Presupunând aşadar un însemnat consum energetic,

efortul voluntar duce inevitabil şi la fenomenul de
oboseală (musculară, neuropsihică) a cărui amplitudine
depinde de intensitatea şi durata efortului şi de
• tipul de sistem nervos al subiectului.

• Oricât ar fi de important şi necesar în cadrul activităţii,

efortul voluntar trebuie încadrat în limite rezonabile,
pentru a preveni astfel acumularea în timp a efectelor
oboselii zilnice, ce pot deveni dăunătoare stării de sănătate
(surmenajul, astenia).
Structura actului voluntar
• Ca formă şi expresie al nivelului conştient al
psihicului, activitatea voluntară se caracterizează prin două
atribute esenţiale:
– diferenţierea şi determinarea pregnantă a verigilor
componente- motivul, mijlocul şi scopul

– prezenţa condiţionării atât în declanşarea acţiunii, cât şi în

modul de desfăşurare a ei.

– De aici decurge şi caracterul serial discursiv şi multifazic

al structurii şi desfăşurării actului voluntar.
 • Fazele actelor voluntare

1. actualizarea unor motive şi proiectarea pe

baza lor a unui scop

2.analiza şi lupta motivelor, compararea şi

evaluarea alternativelor prezente la un
moment dat în câmpul conştiinţei,

3.deliberarea sau luarea hotărârii,

4.executarea hotărârii,

5.evaluarea rezultatelor (feed-back-ul).

 Însuşirile voinţei
• Voinţa este un proces superior format în timpul vietii, spontan sau
dirijat dar în dependenţă de întreaga dezvoltare a personalităţii.
Formarea ei presupune interiorizarea actului de comandă-supunere.

• Cele mai importante calitati ale voinţei sunt: puterea sau forţa,
perseverenţa, consecvenţa, fermitatea, independenţa.

• 1. Forţa exprimă capacitatea mecanismelor de autoreglare, de a

mobiliza şi concentra energia neuropsihică şi musculară în vederea
asigurării rezistenţei la efort.

• 2. Perseverenţa constă în menţinerea efortului voluntar la nivel

optim atât timp cât este necesar pentru atingerea scopului, în pofida
diverselor piedici şi dificultăţi ce se pot ivi în cale.
• Opusul ei este renunţarea care duce la deconectarea mecanismelor
de mobilizare energetică, pe măsură ce atingerea scopului întârzie şi
pe traiectoria spre scop apar obstacole noi sau eşecuri.
 3) Consecvenţa se exprimă în stabilitatea scopului
şi a liniei de conduită în concordanţa dintre
convingeri şi acţiune, dintre vorbă şi faptă.
 Ea se integrează în structura caracterului şi devine
o trăsătură axiologică (valorică) a personalităţii.
 Opusul consecvenţei este inconsecvenţa,
instabilitatea şi fluctuaţia deciziilor, a hotărârilor
şi scopurilor, în discrepanţa dintre convingeri şi
acţiune, dintre vorbă şi faptă.
• 4) Fermitatea reflectă stabilitatea deciziilor şi hotărârilor
luate în diferite situaţii în pofida tentativelor potrivnice ale
celor din jur, de a ne determina să revenim asupra lor,
pentru a le modifica sau anula.

• Opusul fermităţii este influenţabilitatea sau oscilaţia.

Comportamentul devine ezitant şi fluctuant, el fiind până
la urmă ghidat nu atât de propriile convingeri şi decizii cât
şi de influenţele celor din jur.

• 5) Independenţa exprimă capacitatea unei persoane de a-

şi organiza şi duce viaţa pe cont propriu, pe baza
iniţiativelor, hotărârilor şi scopurilor proprii.
• Opusul ei este dependenţa, care constă în absenţa unui
orizont şi a unor repere existenţiale clare, în dificultatea
sau imposibilitatea de a lua o hotărâre sau de a trece la
acţiune fără sprijin din partea altcuiva.
• Calităţile voinţei prezentate mai sus se află într-o
permanentă relaţie de interdependenţă şi condiţionare
reciprocă.