SISTEMUL ELECTORAL

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SISTEMUL ELECTORAL

Alegerea prin vot a reprezentanților (deputați, senatori, președinte, autorități locale) dă naștere
unui sistem de relații sociale specifice, care datorită conținutului lor de relații de putere sunt
reglementate prin norme juridice de drept constituțional.
Reglementarea acestor relații sociale prin constituție și prin legea electorală dă expresie
unei instituții distincte a dreptului constituțional, sub denumirea de sistem electoral.
Sistemul electoral se prezintă sub forma unui ansamblu de norme juridice regăsite în actul
fundamental și în legea electorală prin care sunt stabilite drepturile electorale ale
cetățenilor, condițiile de exercitare a acestora, precum și garanțiile care asigură suportul
practic al exercitării lor.
Normele electorale stabilesc obligațiile organelor de stat în ce privește alegerile, regulile de
organizare și desfășurare a acestora, precum și modul de stabilire, centralizare și
comunicare a votării.
În literatura de specialitate se face deosebirea între drepturile prevăzute în Constituție și
celelalte drepturi în materie, recunoscute prin legea electorală.
În primul caz, constituțiile recunosc întotdeauna dreptul de a alege și dreptul de a fi ales.
În ce privește dreptul de a alege, el figurează în unele constituții cu această denumire sau
cu denumirea de drept la vot.

Constituția din țara noastră prevede că votul este:

Universal – cetățenii români, sub rezerva vârstei de 18 ani și aptitudinilor intelectuale și
morale, au drept de a vota. Opusul votului universal este votul selectiv, cenzitar sau capacitar.
Egal – rezultă în mod direct din aplicarea principiului constituțional al egalității cetățenilor în
drepturi și presupune ca fiecare cetățean să dispună de un număr egal de voturi pentru
alegerea aceluiași organ de stat, iar circumscripțiile electorale să fie egale ca număr de
locuitori.
Direct – alegătorii își exprimă direct și personal acordul sau dezacordul privind candidații
propuși.
Secret – posibilitatea electorilor de a-și manifesta liber voința cu privire la candidații propuși,
fără ca această manifestare să fie cunoscută altora. (uniformitatea bultetinelor de vot,
imprimarea pe acestea doar a mențiunilor strict necesare, introducerea buletinului de vot în
urnă în mod personal, etc.)
Liber exprimat – posibilitatea titularului dreptului la vot de a participa sau nu la algeri, spre
deosebire de votul obligatoriu, anterior practic în România, sau astăzi în unele țări.

SCRUTINUL ELECTORAL
 Termenul de scrutin provine din latinescul scrutinium și reprezintă modalitatea prin
care alegătorii își desemnează reprezentanții.
  Este vorba despre modul în care se repartizează mandatele în Parlament, în funcție de
voturile obținute.
 În practica constituțională modernă sunt practicate două mari tipuri de sisteme
electorale, diferențiate prin modul de atribuire al mandatelor (scrutin)
 Sistem majoritar – sunt aleși candidații care au obținut numărul cel mai mare de
voturi. Acest sistem cunoaște la rândul său două moduri de scrutin:

în funcție de modalitatea de propunere a candidaților – scrutin majoritar

uninominal și scrutinul de listă
în funcție de numărul de tururi de alegeri organizate – scrutin majoritat cu unul
sau două tururi
Sistemul reprezentării proporționale – numărul de mandate se atribuie proporțional cu
numărul de voturi obținute, asigurând și reprezntarea minorităților politice.
Presupune scrutin de listă (fără a exclude astfel candidaturile independente) și totodată un
singur tur de scrutin, cum este în sistemul nostru actual.
Scrutinul uninominal – presupune ca alegătorul să voteze pentru un singur candidat într-o
circumscripție electorală. În varianta actuală, membrii Parlamentului României sunt
desemnați prin scrutin de listă, iar scrutinul uninominal este prevăzut numai în cazul
alegerii șefului de stat și a primarilor.
Suntem în prezența unui singur tur de scrutin atunci când mandatul se atribuie imediat
candidatului care obține cel mai mai număr de voturi, fiind astfel suficientă majoritatea
simplă sau relativă.
Al doilea tur de scrutin se practică atunci când în primul tur sunt aleși candidații care au
obținut majoritatea absolută (jumătate plus unul din numărul celor înscriși pe listă). Pentru
mandatele nedistribuite în primul tur, se organizează al doilea tur de scrutin, fiind suficientă
majoritatea relativă (cazul alegerii președintelui României sau, în reglementarea din 2004, a
primarilor).
Are avantajul simplității, fiecare circumscripție electorală desemnând în principiu un
singur candidat.
Se creează și posibilitatea unei legături mai strânse între alegători și aleși.
Datorită numărului mai mare de circumscripții electorale, respectiv structuri implicate în
organizarea și conducerea acestor operațiuni vor rezulta și cheltuieli mai mari. Vor fi
implicate și cheltuilei mai mari pentru desfășurarea campaniei electorale, fiind favorizați
implicit candidații care le pot suporta.
Nu este tocmai favorabil pluralismului politic.
Scrutinul de listă – presupune ca alegătorul să aleagă mai mulți candidați în același timp,
adică să voteze pentru o listă de candidați. În acest sistem partidele politice capătă un rol mai
important, scrutinul relevându-se mai mult ca o opțiune politică. Scrutinul de listă presupune
ca propunerile de candidați să fie făcute de partide și formațiuni politice. Se pot asocia pe
liste, însă, și candidați independenți.
Presupune condiționarea alegerii prin pragul electoral la nivel național.
Un alt potențial punct slab al scrutinului de listă este ruperea legăturii dintre electori și cei
aleși, votându-se mai degrabă un program și nu un candidat.
Presupune și unele dificultăți procedurale legate de calculele și operațiunile de efectuat la
nivel național, mai greu de înțeles de către electorat, favorizând conflicte și contestații.

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA ALEGERILOR

Stabilirea datei alegerilor reprezintă operațiunea de debut în organziarea și desfășurarea
acestora. În general, durata de timp cuprinsă între actul de stabilire a momentului alegerilor și
ziua desfășurării acestora ține cont de operațiunile electorale și de succesiunea acestora, în
practica constituțională întâlnindu-se cel mai adesea regula că data alegerilor se stabilește cu
cel puțin 60 de zile înaintea votării (uneori, numai 45 de zile).
Data alegerilor poate fi stabilită prin lege sau printr-un act al Guvernului.
În majoritatea sistemelor constituționale, ziua alegerilor este duminica (inclusiv în România).
Circumscripțiile electorale reprezintă cadrul organizatoric teritorial în care se desfășoară
operațiunile electorale.
În cazul alegerii șefului de stat întreaga țară reprezintă o circumscripție electorală, iar în
cazul alegerii deputaților, senatorilor sau consilierilor se presupune divizarea acesteia, aleșii
reprezentând grupe de cetățeni sau colectivități grupate pe anumite criterii.
De exemplu, pentru alegerile parlamentare din anul 2016 în România au fost constituite
circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe, o circumscripție în municipiul
București și o circumscripției pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara
țării.
Numărul circumscripțiilor electorale depinde nu numai de numărul celor care vor fi aleși,
ci și de tipul de scrutin practicat (un număr mai mare în cazul scrutinului uninominal).
Acest număr poate fi stabilit prin Constituție sau Legea electorală sau de către anumite
autorități (Guvernul) după unele criterii legale.
Legea votului uninominal din anul 2008 stabilea, de exemplu, că fiecare dintre județele
României reprezintă pentru alegerile parlamentare o circumscripție electorală, la care se
adaugă municipiul București și o circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul în
străinătate.
Numerotarea circumscripțiilor electorale se poate realiza fie prin lege (alegeri
parlamentare), fie de către autoritățile publice desemnate prin lege (Guvernul). Stabilirea
numărului celor care urmează să fie aleși în fiecare circumscripție electorală revine
autorităților stabilite de lege și respectă criterii legale.
Registrul electoral, listele electorale permanente sau suplimentare reprezintă principalul
instrument pentru identificarea și nominalizarea alegătorilor.
Autoritățile publice competente în întocmirea listelor electorale permanente sunt Autoritatea
Electorală Permanentă, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și primarii.
Registrul electoral – reprezintă o bază de date centralizată în care sunt înscriși toți cetățenii
români, inclusiv cei cu domiciliul în străinătate, care au împlinit vârsta de 18 ani, cu drept de
vot. Este structurat pentru cetățenii români cu domiciliul în România pe unități
administrativ-teritoriale, iar pentru cei cu domiciliul în străinătate, pe țări și localități.
Pentru fiecare alegător, datele înscrise în Registrul electoral sunt: data nașterii, CNP-ul, țara
în care își are domiciliul sau reședința, adresa de domiciliu, adresa de reședință, seria și
numărul cărții de alegător, seria și numărul actului de identitate.
Listele electorale permanente – pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe
teritoriul național se întocmesc de către primarul comunei, orașului sau municipiului ori al
secotrului municipiului București, după caz, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în
Registrul electoral și comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorității
Electorale Permanente care funcționează la nivelul județului pe teritoriul căruia se află
localitatea.
Ele cuprind cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, se întocmesc de către
Autoritatea Electorală Permanentă și stau la baza delimitării secțiilor de votare organizate
în străinătate.
Se întocmesc pe localități și cuprind pe toți cetățenii cu drept de vot care domiciliază în
localitatea pentru care ele au fost întocmite.
Ele cuprind: numele și prenumele, domiciliul alegătorilor, CNP-ul, seria și numărul actului
de identitate, seria și numărul cărții de alegător, numărul circumscripției electorale pentru
fiecare tip de scrutin și numărul secției de votare.
Listele electorale suplimentare – se întocmesc și se semnează de către președintele biroului
electoral al secției de votare și cuprind persoanele care se prezintă la vot și fac dovada că
domiciliază pe raza secției de votare respective, însă au fost omise din listă.
Persoanele respective pot vota numai în baza actului de identitate și a cărții de alegător.
Legea electorală permite uneori cetățeanului să voteze în localitatea în care se află la data
votării, evidența acestora realizându-se prin listele electorale speciale, întocmite de către
birourile electorale ale secțiilor de votare și cuprinzând numele, prenumele, domiciliul, data
nașterii, numărul și seria actului de identitate al alegătorului.
În noua reglementare, fiecare cetățean cu drept de vot exprimă opțiunea în secția de votare în
a cărei listă electorală este înscris, de pe raza localității în care își are domiciliul sau reședința,
cu excepția candidaților, care pot vota la una dintre secțiile de votare din cadrul
circumscripției unde candidează.
Structurile implicate în desfășurarea alegerilor, în afara partidelor, formațiunilor politice,
Guvernului, prefecților, primarilor, etc., sunt stabilite prin Constituție și prin legile
electorale: Autoritatea electorală permanentă, Biroul Electoral Central, Birourile electorale
județene, oficiile electorale, Birourile electorale de circumscripție și Birourile electorale ale
secțiilor de votare. Desemnarea membrilor acestor birouri, precum și atribuțiile exercitate de
aceștia, sunt prevăzute de legea electorală.
În vederea exercitării concrete a dreptului de vot se organizează secții de votare în comune,
orașe și municipii, ca delimitări teritoriale, în raport cu numărul de alegători.
La aceeași secție de votare alegătorul votează pentru toți deputații și senatorii din
circumscripția electorală în care acesta are dreptul să voteze, precum și pentru președintele
României, dacă alegerile au loc simultan (alegeri generale).

Secțiile de votare se organizează astfel:

în localitățile cu populație de peste 1.500 de locuitori – câte o secție de votare la 1.000 –
1.500 de locuitori
în localitățile cu populație sub 1.500 de locuitori – o singură secție de votare
Se pot organiza secții de votare și în satele sau grupele de sate cu populație până la
1.000 de locuitori, situate la o distanță mai mare de 3km față de sediul secției de votare
din reședința comunei.
Propunerea candidaților se poate face de către partide, formațiuni politice sau coaliții
de partide, fiind admise și candidaturi independente, în condițiile legii.
Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile
prevăzute de art. 37 din Constituția României republicată pentru a fi alese.
Modelul buletinului de vot este necesar pentru asigurarea uniformității acestora, dar
și pentru secretul votului. Acest model se stabilește prin lege în mod detaliat.
Premergător alegerilor se desfășoară campania electorală, în cadrul căreia partidele,
candidații acestora sau simpatizanții lor își popularizează platformele politice pentru
a câștiga electoratul. Legea electorală stabilește în detaliu procedura stabilirii datei
începerii și încheierii acesteia, precum și modul de desfășurare a acesteia.
Desfășurarea votării se realizează la data stabilită, în cadrul secțiilor de votare și
potrivit cu listele electorale permanente, legea electorală reglementând toate aspectele
legate de organizarea propriu-zisă a procesului de votare.

STABILIREA REZULTATELOR VOTĂRII ȘI ATRIBUIREA MANDATELOR

Pentru stabilirea rezultatelor votării trebuie ținut cont de noțiunile de majoritate simplă
(jumătate plus unul din alegătorii prezenți la vot), majoritate absolută (jumătate plus unul
din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale), majoritate relativă (situație în care
sunt obținute cele mai multe voturi, exprimând comparația cu rezultatele celorlalți
candidați) și majoritate calificată (calificată prin lege, de exemplu 2/3 din totalul voturilor
sau votanților ori altă proporție).
În cazul în care doi candidați obțin același număr de voturi, suntem în situația balotajului,
departajarea nefiind posibilă decât prin repetarea alegerilor cu participarea numai a celor
în cauză.

În ce privește atribuirea mandatelor – în sistemul majoritar acestea sunt atribuite

listelor sau candidaților care obțin majoritate absolută sau simplă, în funcție de numărul
de scrutinuri practicat. Sistemul majoritar privește scrutinul uninominal.

În sistemul reprezentării proporționale - atribuirea mandatelor se face în mod

diferențiat:
În primul rând, se procedează la stabilirea coeficientului electoral într-o circumscripție dată,
obținut prin împărțirea numărului voturilor exprimate de la numărul mandatelor atribuite
unei circumscripții electorale. Ulterior, se procedează la repartizarea acestor mandate între
listele în competiție, împărțind cu coeficientul electoral numărul voturilor obținute de fiecare
listă.
După prima operațiune rămân însă unele resturi electorale (voturi neutilizate și mandate
nedistribuite), impunându-se o nouă repatiție. Aceasta din urmă se poate face prin
reprezentarea proporțională apropiată și reprezentarea proporțională integrală.
I. Reprezentarea proporțională apropiată – se face în cadrul circumscripției electorale și nu
pe plan național, utilizând ca metode fie sistemul celor mai mari resturi, fie sistemul celor
mai mare medii. Acest sistem avatajează partidele mici.
II. Reprezentarea proporțională integrală – calculele electorale sunt transferate la nivel
național, putând fi folosite și în acest caz două metode: calcularea rezultatelor la nivelul
întregii țări ca unică circumscripție electorală, ducând la desemnarea parlamentarilor de
către partide și nu de către electorat, cea de-a doua metodă presupune repartizarea resturilor
la nivel național, voturile neutilizate de fiecare listă la circumscripțiile electorale fiind
cumulate, iar repartizarea mandatelor neatribuite realizându-se, de regulă, după criteriul
coeficientului electoral (Italia, România).
Atribuirea mandatelor parlamentare este adesea condiționată, în sistemul scrutinului de listă
și reprezentării proporționale de obținerea unui număr minim de voturi valabil exprimate,
exprimat ca procent, de regulă la nivel de țară.
În cazul alegerilor pentru Președinte, CCR publică rezultatul alegerilor în presă și în
Monitorul Oficial pentru fiecare tur de scrutin și validează rezultatul alegerilor pentru
președintele ales. Un exemplar al actului de validare se înaintează Parlamentului în vederea
depunerii jurământului prevăzut de Constituție.
În cazul deputaților și senatorilor, cei aleși vor primi un certificat doveditor al algerii,
eliberat de Biroul electoral al circumscripției, pe baza repartizării mandatului. Validarea
tuturor mandatelor revine, după caz, Camerei Deputaților sau Senatului.