1.

Prin izvor de drept se înțelege actul juridic cu valoare normativă în care sunt cuprinse regulile
de drept.

Cel mai important izvor de drept este Legea. Ea conține reguli cu caracter obligatoriu,
investite cu forță juridică superioară tuturor celorlalte izvoare ale dreptului. Legea este adoptată de
către puterea legislativă care în sistemul nostru de drept este Parlamentul, constituit și funcționând
în sistem bicameral: Camera deputaților și Senatul.

Legile lui Manu (India antica) reprezinta un document legislativ versificat, având o puternica factura
religioasa si filosofica. Opera a brahmanilor, aceste legi exprima exigente morale în care se
recomanda blândetea si dragostea fata de toate vietuitoarele; fata de oameni se interzice orice
actiuni vatamatoare, chiar si gândul rau. Dreptatea este misiunea regelui; asa cum pestii se înghit unii
pe altii, asa si oamenii s-ar ucide între ei daca n-ar domni regele. Omenirea este cârmuita si protejata
de pedeapsa; numai "frica de pedeapsa îngaduie tuturor creaturilor miscatoare si nemiscatoare de a
se bucura de ceea ce le apartine si de a-si respecta îndatoririle" .

Cutuma ca regulă de conduită, a apărut din perioada dreptului geto-dac. Regula cutumiară
s-a aplicat doar în măsura în care aceasta nu contraveneea dispozițiilor de ordine publică romane.
În perioada interbelică, în doctrina românească s-au afirmat următoarele cu privire la cutumă:

“În viața socială oamenii încep să aplice în mod inconștient unele reguli de drept; pe urmă, aplicând
deseori acele reguli de drept, se desprind cu ele și ajung să-și dea seama, că așa, după cum s-a făcut
de atâtea ori în viața zilnică așa este drept și așa trebuie să fie”.

Exemplu: reglementarea din Codul civil cu privire la așezarea unei construcții la o depărtare de
hotarul despărțitor al celor două proprietăți depărtare stabilită de obiceiul locului. În acest caz legea
face trimitere la obiceiul locului, altfel spus la cutumă.

Doctrina are astăzi un foarte important rol în cunoașterea fenomenului juridic, în

cunoașterea relațiilor sociale supuse reglementării juridice în interpretarea și aplicarea corectă a
legii, în dezvoltarea și perfecționarea dreptului.

2. Constituția reprezintă legea supremă în România. Aceasta reglementează structura României

ca stat national, unitar și indivizibil, raporturile dintre puterea executive, legislative și judecătorească,
precum și dintre organismele Statului, cetățeni și personaele juridice.

Legile constituționale emană de la puterea constituantă – adică de la adunarea constituantă

care a fost aleasă și convocată pentru acest scop.

Legile organice reglementează domeniile de importanță majoră pentru stat, cum ar fi

frontierele țării, cetățenia română, stema țării și sigiliul statului, regimul juridic al proprietății și al
moștenirii, organizarea și desfășurarea referendumului.

Legile ordinare reglementează toate celelalte domenii care nu sunt acoperite de legea
organică. O lege ordinară nu poate amenda sau modifica o normă superioară, cum ar fi o lege
organică sau Consituția.

Actele normative emise de administrația publică central se emit numai pe baza și în

executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.
3. În funcție de criteriul raportului dintre conținut și formă distingem:

a. izvoare directe

b. izvorul material

c. izvorul formal

d. izvoare indirecte

(în funcție de acest criteriu, distingem izvorul material și izvorul formal al dreptului).

Considerat ca fiind cel mai important act normativ:

a. Constituția cu legile constituționale.

b. Hotărârile și Ordonanțele

c. Dispozițiile cu caracter normative

(Constituția reprezintă cel mai important act normative al unui stat sau legea fundamental a acestuia,

având caracter suprem).

Legea:

a. se subordonează celorlalte acte normative

b. i se subordonează toate celelalte acte normative

c. nu constituie un act normative

(Legea are o forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative).

După conținutul lor, legile pot fi:

a. legi fundamentale

b. legi materiale

c. legi procedural

d. legi constituționale

(în funcție de conținutul lor, legile pot fi materiale și procedurale).

Izvorul material reprezintă:

a. totalitatea condițiilor vieții materiale și spirituale care determină apariția unei reglementări sau
totalitatea condițiilor materiale de viața care determină conținutul voinței sociale generale.

b. forma pe care o îmbaracă sau prin care se exteriorizează voința social general pentru a devein
obligatorie.
(Izvorul material constituie totalitatea condițiilor vieții materiale și spirituale care determină apariâia
unei reglementări sau totalitatea condițiilor materiale de viață care determină conținutul voinței
sociale generale).