Sunteți pe pagina 1din 3

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI

Noțiunea de principiu desemnează într-o viziune general acceptată o regulă


fundamentală, o idee conducătoare, un element de bază, un punct de plecare, o
convingere sau o lege de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem politic,
economic, juridic, etc.
Principiile desemnează regulile de bază, fundamentale, care stau la baza
elaborării și aplicării dreptului, conturând cadrul general pentru conținutul
normelor juridice și direcțiile de realizare a acestora.
Rolul esențial al principiilor dreptului îl reprezintă punerea de acord,
corelarea sistemului juridic cu transformările sociale, afirmându-se în acest sens
că @principiile dreptului au o valoare explicativă, ele conținând temeiurile
existenței, evoluției și transformării dreptului@.
Principiile de drept pot fi formulate direct prin norme (de exemplu, principiul
egalității juridice a cetățenilor în dreptul constituțional), în vreme ce altele se
deduc prin interpretarea unor norme juridice (de exemplu, principiul
revocabilității actelor administrative, cunoscut în dreptul administrativ).
Normele juridice se raportează în permanență la principii:
 Normele juridice conțin și descriu o mare parte din principiile dreptului.
 Principiile dreptului își asigură funcționalitatea prin respectarea conduitei
prescrise prin normele juridice.
 Normele juridice au o valoare explicativă mult mai restrânsă față de
valoarea explicativă a principiilor.
 Principiile dreptului se deosebesc și de axiome, maxime sau aforisme
juridice, care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai
mic decât al principiilor fundamentale.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE:
-Principiile pot fi de inspirație filosofică, politică, socială sau pot avea
caracter preponderent tehnico-juridic. Între principii există o ierarhizare, un
raport de la general la particular.

Principiul asigurării bazelor legale de funcționare a statului:


-Statul de drept sau de legalitate, nu poate fi privit decât prin existența unor
norme juridice care să reglementeze funcționarea atât a statului, a întregului
său organism, cât și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor
-În statul de drept, întinderea puterii trebuie compensată de scurtimea duratei,
a mandatului celor care o dețin, izvorul oricărei puteri politice sau civile
trebuie să fie voința suverană a poporului să poată funcționa în mod real ca o
democrație.
-Acest lucru presupune ca prin norme juridice să se realizeze un echilibru al
puterii, eliminându-se astfel încurajările abuzului, a unor decizii discreționare
de către anumite structuri de putere.

Principiul libertății și egalității:


-Limitele libertății individului trebuie stabilite prin norme juridice, în așa fel
încât să corespundă idealului de viață al societății existent la un moment dat.
-Egalitatea oamenilor din punct de vedere juridic este naturală, toți oamenii
sunt egali în fața legii, însă această egalitate este concretizată prin norme
juridice.

Principiul responsabilității:
-Responsabilitatea este un fenomen social, ea reprezintă gradul de angajare al
individului în cadrul societății, în procesul integrării acestuia în colectivitate.
-Responsabilitatea revine numai omului liber care are liberatea de a acționa,
de a raționa și de a-și angaja conștient comportamentul, în orice domeniu al
socialului.

Principiul echității și justiției:


-Cuvântul echitate desemnează dreptate, cinste, omenie, justiției.
-Echitatea și justiția sunt într-o legătură desăvârșită, fiindcă una se explică
prin cealaltă.
-Cicero considera echitatea ca fiind un drept egal pentru toți cetățenii.
-Principiul echității își găsește aplicație atât în activitatea de legiferare, cât li
în activitățile concrete de aplicare a dreptului.
-Din principiul echității deducem noțiunea de justiție ca stare generală
ideală a societății, pentru asigurarea fiecărui individ în parte și pentru toți, a
satisfacerii drepturilor și intereselor legitime ale oamenilor.
-Justiția reprezintă unul din factorii esențiali de consolidare a celor mai
importante relații sociale, menită să asigure armonia și pacea socială la a cărei
realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale, juridice.

S-ar putea să vă placă și