ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE TRANZIÞIEI
JUSTIÞIA SOCIALÃ ÎN PERIOADA DE TRANZIÞIE ÎN ROMÂNIA:
OPINII STUDENÞEªTI
SEPTIMIU CHELCEA RADU LUCIAN
Universitatea Bucureºti Institutul Naþional
de Informaþii
INTRODUCERE
În 1991, James R. Kluegel, David S. Mason
ºi Bernard Wegener (SUA) au iniþiat un
program de cercetare a opiniei publice despre
justiþia socialã în cinci þãri foste comuniste:
Bulgaria, Cehia, Germania de Est, Rusia ºi
Ungaria. În 1996, au reluat investigaþia în cele
cinci þãri, menþinând aproximativ 80% din
întrebãrile incluse în chestionarul iniþial.
Datele obþinute cu ajutorul chestionarului au
fost comparate, pe eºantioane reprezentative
la nivel naþional pentru populaþia de peste 18
ani din fiecare þarã, cu datele rezultate din
anchetele fãcute în 1991 în trei þãri capitaliste:
Germania de Vest, Marea Britanie ºi SUA.
Concluziile programului de cercetare, datele,
indicii ºi întrebãrile din chestionare au fost
prezentate în studiul Postcomunist Tran-
sition. Public Opinion about Market Justice,
1991-1996, publicat recent în European So-
ciological Review (1999, 15, 3, 249-283).
Pornind de la acest studiu, am încercat sã
aflãm opiniile studenþeºti despre justiþia
socialã în perioada de tranziþie în România. Am
utilizat aproximativ douã treimi din întrebãrile
menþinute în investigaþia din 1996 ºi am
prelucrat datele astfel încât sã permitã analize
comparative atât cu þãrile foste comuniste, cât
ºi cu þãrile capitaliste dezvoltate.
Aspecte teoretice generale
privind justiþia socialã
Termenul de „justiþie socialã” desemneazã
în psihosociologie judecãþile oamenilor
CRISTIAN CIUPERCÃ
Institutul Naþional
de Informaþii
despre ceea cea este drept, cinstit just, onest,
bun, echilibrat în relaþiile sociale, la nivelul
grupurilor ºi organizaþiilor. Psihosociologia
justiþiei sociale are ca obiect de studiu justiþia
subiectivã, urmãrind sã înþeleagã „ceea ce
oamenii gândesc cã este drept sau rãu, just
sau nejust, cinstit sau necinstit, precum ºi
modul în care oamenii justificã aceste
judecãþi” (Tyler, Boeckmann, Smith ºi Huo,
1997, 4). Ea trateazã „originea sentimentelor de
satisfacþie ºi insatisfacþie cu veniturile, refe-
ritoare la grupuri, precum ºi la autoritãþi ºi
norme de guvernare, în care oamenii sunt
implicaþi în relaþie unii cu alþii” (Tyler, 1995,
572). Cercetãrile din acest domeniu s-au
concentrat in jurul a cinci probleme: 1)
Judecãþile despre justiþie ºi injustiþie
influenþeazã sentimentele ºi atitudinile
oamenilor? 2) Ce criterii utilizeazã oamenii
pentru a determina când se procedeazã just?
3) Cum rãspund comportamental oamenii la
justiþie ºi injustiþie, când ei decid cã acestea s-
au produs?
4) De ce se intereseazã oamenii de justiþia
socialã? 5) Când se intereseazã oamenii de
justiþia socialã? (Tyler, Boeckmann, Smith ºi
Huo, 1997, 13). In legãturã cu fiecare din
aceste întrebãri s-au propus teorii explicative
ºi s-au fãcut numeroase investigaþii empirice,
astfel cã în prezent justiþia socialã constituie
un câmp de cercetare consistent. Cercetãrile
psihosociologice empirice au pus în evidenþã
cã satisfacþia cu veniturile, cu autoritãþile ºi
normele de guvernare este influenþatã de jude-
cãþile oamenilor despre ceea ce este drept,
corect, just. Pe de altã parte, „ceea ce simt

6
oamenii despre justiþie constituie o importantã
bazã a reacþiilor faþã de alþii” (Tyler,
Boeckmann, Smith ºi Huo, 1997, 4). Aºa cum
remarca ºi ªtefan Boncu, „S-a demonstrat cã
percepþiile asupra nedreptãþii se aflã în strânsã
legãturã cu sentimentele de furie ºi invidie, cu
depresia ºi cu scãderea stimei de sine”
(Boncu, 1999, 188).
În literatura de specialitate se apreciazã cã
Samuel A. Stouffer ºi colab.(1949) sunt cei
care au lansat conceptul de „privaþiune
relativã” (relative deprivation) pentru a
explica relaþia surprinzãtoare dintre situaþia
obiectivã a soldaþilor din forþele armate
aeriene ale SUA în cel de-al doilea rãzboi
mondial ºi sentimentul lor subiectiv de
satisfacþie faþã de respectiva situaþie. Mai
concret, deºi aceºtia beneficiau de un sistem
de promovare în grad privilegiat, ei manifestau
o anumitã nemulþumire faþã de modul în care
obþineau promovarea, ºi aceasta datoritã
comparaþiilor pe care le fãceau cu militarii din
alte arme. Robert K. Merton ºi A. S. Kitt (1950)
au teoretizat cã satisfacþia subiectivã nu
rezultã ca o simplã reacþie la ceea ce în mod
obiectiv oamenii obþin, ea fiind influenþatã de
comparaþiile cu veniturile altora. Oamenii pot fi
satisfãcuþi chiar în condiþiile unor venituri mici
ºi, dimpotrivã, pot trãi o stare de insatisfacþie,
cu toate cã veniturile lor sunt mari. Cu alte
cuvinte, sentimentul de satisfacþie nu
constituie, în mod necesar, o oglindã a con-
diþiilor de trai obiective. Aceasta este esenþa
teoriei privaþiunii relative, care aratã cã sta-
rea de nemulþumire apare când existã o
discrepanþã între aºteptãrile oamenilor, între
ceea ce cred ei cã meritã, ºi ceea ce obþin în
realitate. Dupã T. R. Gurr (1970), se pot
distinge trei modele ale privaþiunii relative,
fiecare dintre ele putând duce la revoltã sau
rebeliune: privaþiunea de diminuare
(decremental deprivation), rezultatã din
discrepanþa ce apare când expectaþiile rãmân
constante, dar capacitatea de a le atinge
descreºte; privaþiunea de aspiraþie
(aspirational deprivation) ce apare în
situaþia în care capacitãþile rãmîn constante, în
timp ce expectaþiile cresc; privaþiunea de
progres (progressive deprivation), specificã
situaþiei de creºtere mai accentuatã a
SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
expectaþiilor, comparativ cu dezvoltarea
capacitãþilor.
Teoria privaþiunii relative „oferã
cercetãtorilor din domeniul ºtiintelor sociale
un mod elegant de explicare a inconsistenþelor
aparente dintre natura obiectivã a
experienþelor oamenilor ºi reacþiile lor la aceste
experienþe” (Tyler, Boeckmann, Smith ºi Huo,
1997, 15). Autorii anterior citaþi apreciazã cã,
prin accentul pus pe merit ºi pe onestitate,
teoria privaþiunii relative constituie propriu-
zis o teorie a justiþiei sociale.
Lucrând în cadrul teoriei privaþiunii
relative, W. G. Runciman (1966) a introdus
distincþia între privaþiunea individualã
egoistã, rezultatã din comparaþia
interindividualã, ºi privaþiunea de grup
fraternalã, produsã de comparaþia
intergrupuri. O persoanã poate aprecia despre
sine cã este lipsitã de ceea ce i se cuvine pe
drept sau poate gândi cã întregul grup (etnic,
profesional, religios, de aceeaºi vârstã sau
sex) din care face parte este într-o astfel de
situaþie. Judecãþile despre privaþiunea
individualã sau de grup nu coincid
întotdeauna: oamenii considerã cã grupul din
care fac parte este nedreptãþit, dar cã ei
personal, nu. În sens contrar, existã
posibilitatea de a gândi cã personal eºti pe
nedrept lipsit de anumite avantaje, deºi grupul
de care aparþi nu suferã o astfel de situaþie. De
exemplu, s-a constatat în cercetãrile de teren
cã femeile au tendinþa de a considera cã la
muncã în general ele sunt deprivate, însã nu ºi
din punct de vedere personal.
Teoria echitãþii ( G. C. Homans, 1958;
J. S. Adams, 1965; G. F. Wagstaff ºi T. J.
Perfect, 1992; E. Walster, G. W. Walster ºi
E. Berscheid, 1978) extinde considerabil pu-
terea de explicare în domeniul justiþiei sociale.
Modelul echitãþii în schimburile sociale,
propus de J. S. Adams (1965), se fondeazã pe
ideea proporþionalitãþii între contribuþii ºi
rãsplatã.
Aplicarea principiului echitãþii în relaþiile
de muncã s-a dovedit a fi un factor de
stimulare a productivitãþii (G. S. Leventhal,
1980). În spiritul justiþiei sociale, este echitabil
ca acei care au performanþe superioare sã
primeascã recompense mai mari, iar cei cu
JUSTIÞIA SOCIALÃ
performanþe scãzute sã obþinã recompense
mai mici. Când o persoanã îºi comparã
contribuþiile ºi recompensele cu o altã
persoanã, ecuaþia exprimã o situaþie echitabilã.
Conform principiului echitãþii, satisfacþia ºi
comportamentele oamenilor trebuie raportate
la judecãþile lor despre ceea ce este echitabil,
nu numai la rãsplata obiectivã a contribuþiei ce
o aduc. Existã inechitate când beneficiile sau
recompensele nu sunt direct proporþionale cu
aportul ºi contribuþiile. Percepþia inechitãþii
induce disconfort psihic, precum ºi o tendinþã
de a acþiona pentru restabilirea echitãþii.
Aceasta se poate realiza prin douã modalitãþi:
pe cale cognitivã ºi pe cale acþionalã. În primul
caz, de regulã, cei suprarecompensaþi (indivizi,
grupuri, organizaþii) încearcã sã reducã în plan
cognitiv contribuþiile celorlalþi sau sã spo-
reascã valoarea beneficiilor primite de aceºtia,
fireºte, tot în plan cognitiv. În judecãþile lor
apar distorsiuni în legãturã cu input-urile lor,
percepând în mod eronat cã au adus
contribuþii mai mari decât în realitate (K. J.
Gergen, J. S. Morse ºi K. A. Bode, 1974). Cei
dezavantajaþi (subrecompensaþi) încearcã prin
diferite acþiuni sã restabileascã echitatea, fie
prin revoltã socialã, fie prin revendicarea de
compensaþii sau prin reducerea performan-
þelor pentru a corespunde nivelului
recompenselor. Un alt tip de reacþie la injustiþie
este datã de acceptarea situaþiei. J. S. Adams
(1965) a demonstrat cã disconfortul psihic ºi
tendinþa de a acþiona în vederea impunerii
echitãþii se manifestã mai puternic la cei
subrecompensaþi, decât la cei
suprarecompensaþi, aceºtia din urmã trãind
totuºi sentimentul vinovãþiei. Aºa cum
subliniazã Tom R. Tyler (1995, 573), o
contribuþie importantã la dezvoltarea teoriei
echitãþii a avut-o distincþia între echitatea
actualã ºi echitatea psihologicã.
Morton Deutsch (1975, 1985) a atras aten-
þia asupra faptului cã oamenii evalueazã
(beneficiile) utilizând judecãþi despre ceea ce
este drept sau nedrept conform unor principii
diferite: echitate, egalitate ºi trebuinþe
relative. La nivel microsocial existã tendinþa
de a privilegia principiul echitãþii, în timp ce
la nivel macrosocial (societal) distribuþia pe
baza principiului echitãþii este consideratã
7
incorectã, nedreaptã, considerându-se cã
oamenii sunt foarte inegali. E. Barrett-Howard
ºi T. R. Tyler (1986) au testat relaþia dintre
scopuri ºi principiile justiþiei, sugeratã de
Morton Deutsch, constatând cã atunci când
scopul îl constituie productivitatea, oamenii
au tendinþa de a utiliza principiul echitãþii;
când vizeazã armonia în cadrul colectivitãþii
fac apel la principiul egalitãþii, iar când
urmãresc binele indivizilor adoptã ca standard
al justiþiei sociale principiul trebuinþelor
relative.
S-a constat cã judecãþile despre echitate
sunt influenþate de locul responsabilitãþii
(locus of responsabillity) pentru situaþiile
create. G. S. Leventhal ºi J. V. Michaels (1971),
J. Grinberg (1980), H. Lamm, E. Haiser ºi
V. Schanz (1983) au gãsit în cercetãrile lor
experimentale cã în cazurile în care oamenii
implicaþi au o responsabilitate în producerea
fenomenelor, norma egalitãþi prevaleazã faþã
de norma echitãþii. Pãrinþii alocã bunuri
copiilor lor în mod egal, chiar dacã input-urile
lor sunt inegale, ºi aceasta pentru cã la vârste
mici copiii au o responsabilitate redusã în
legãturã cu comportamentele lor (R. Cross,
P. A. Jones ºi R. Card, 1988). Într-un studiu
recent, Graham F. Wagstaff (1997) a demontrat
cã decizia de alocare a recompenselor este
influenþatã de vârsta persoanelor implicate.
Experimental, rezultatele au arãtat cã 98% din
persoanele testate au adoptat norma egalitãþii
când era vorba de copii de ºapte ani, 84% când
sunt implicaþi copii de ºaisprezece ani ºi doar
30% când se alocã recompense adulþilor
(Wagstaff, 1997, 447).
Principiul egalitãþii în alocarea recom-
penselor este foarte seducãtor la prima vede-
re, în sensul cã insistã ca indiferent de contri-
buþii, toþi oamenii sã primeascã aceeaºi
gratificaþie. La o privire mai atentã, constatãm
cã nu toþi participanþii la realizarea unei sarcini
experimentale în laborator sau de muncã în
societate sunt satisfãcuþi de distribuirea re-
compenselor prin aplicarea principiului ega-
litãþii. Cei care au contribuþii mai mari nu
considerã just sã fie rãsplãtiþi în acelaºi mod
(cantitativ ºi calitativ) cu cei care au input-uri
reduse. În studiile de laborator a rezultat cã
aplicarea principiului egalitãþii conduce la ar-

8
monia ºi solidaritatea între membrii grupurilor,
precum ºi la un nivel de satisfacþie înalt (R.
Bales, 1950 ).
Cel de-al treilea principiu al justiþiei sociale
este cel al trebuinþelor relative, care
sugereazã cã recompensele ar trebui alocate
proporþional cu trebuinþele oamenilor: celor
care au trebuinþe mai mari sã primeascã mai
mult, fãrã a mai judeca efortul lor social. Po-
litica de asigurare de cãtre stat a unui nivel
minim de asistenþã pentru fiecare cetãþean
exprimã în fond o transpunere în viaþa socialã
a principiului trebuinþelor relative. De
asemenea, acordarea ajutorului umanitar în
cazul unor catastrofe naturale sau sociale
urmeazã acelaºi principiu: primesc ajutoare în
primul rând cei care au cea mai mare trebuinþã
de ele. În alt context, Karl Marx (1818 - 1883)
considera cã principiul trebuinþelor relative va
fi aplicat în comunism, unde justiþia socialã se
va realiza dupã regula „de la fiecare dupã
capacitãþi, fiecãruia dupã trebuinþe” (cf.
Michener, DeLamater ºi Schwartz, 1986, 393).
Referindu-ne la principiile echitãþii, egalitãþii ºi
trebuinþelor relative, se poate spune cã „nici
un model al justiþiei nu este mai bun decât
altul; diferitele modele reflectã pur ºi simplu
scopuri diferite ºi uneori contradictorii ale
societãþii” (Feldman, 1985, 459).
Abordarea justiþiei sociale pe baza mo-
delului recompenselor ºi al comparãrii (justiþia
distributivã) a fost completatã în anii 70,
adãugându-se criteriul procedural: cum se iau
deciziile privind distribuirea echitabilã a
bunurilor. J. Thibaut ºi L. Walker (1975) au
avansat ipoteza cã oamenii evalueazã
recompensele nu numai în funcþie de valoarea
lor, ci ºi în funcþie de modul în care s-a decis
alocarea respectivelor recompense. Teoria
justiþiei procedurale are aplicabilitate în
organizaþii, în sfera politicã, în câmpul
educaþiei ºi al relaþiilor interpersonale.
Judecãþile cu privire la justiþia proceduralã
influenþeazã puternic evaluarea instituþiilor ºi
regulilor de guvernare. În mod deosebit,
justiþia proceduralã are importanþã când este
necesarã intervenþia unei a treia pãrþi în
condiþiile în care negocierile bilaterale au
eºuat. În perspectiva acestei teorii se poate
explica de ce oamenii acceptã decizii
SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
nefavorabile lor: deoarece apreciazã cã modul
de luare a deciziei a fost corect. Numeroase
cercetãri de teren au pus în evidenþã efectele
justiþiei procedurale în cadrul organizaþiilor (R.
Folger ºi J. Greenberg, 1985; J. Greenberg,
1987; B. H. Sheppard ºi alþii, 1992), al relaþiilor
interpersonale (E. Barrett-Howard ºi T. R.
Tyler, 1986;
M. Senchak ºi H. Reis, 1988), al activitãþilor
politice (T. R. Tyler, K. Rasinski ºi McGraw,
1985) ºi educative (T. R. Tyler ºi A. Caine,
1981), precum ºi faptul cã oamenii fac
distincþie între justiþia distributivã ºi justiþia
proceduralã.
O formã specialã a justiþiei sociale este
justiþia retributivã, care vizeazã modul cum
reacþioneazã indivizii în situaþiile de încãlcare a
regulilor sociale, de transgresare a normelor
sociale. Cercetãrile privind justiþia retributivã
urmãresc sã releve ce sentimente au oamenii
faþã de diferitele sancþiuni aplicate când se
încalcã regulile sociale, ce tip de sancþiuni
sunt considerate drepte ºi cât de severe pot fi
ele (Tyler, Boeckmann, Smith ºi Huo, 1997,
104). ªi în acest domeniu s-au realizat cercetãri
exemplare, precum cea a lui Tom. R. Tyler ºi R.
Weber (1983) despre atitudinile cetãþenilor
faþã de pedeapsa capitalã. S-a constatat cã
valorile sociale legate de autoritarianism
constituie sursa principalã a suportului pentru
menþinerea pedepsei cu moartea. Dacã
pedepsirea încãlcãrii regulilor sociale este
„cea mai veche ºi universalã, cea mai
semnificativã social” (Hogan ºi Emler, 1981,
131) formã a justiþiei sociale, cu siguranþã cã
cercetãrile în acest domeniu se vor amplifica ºi
adânci în continuare.
Credinþa într-o lume dreaptã – teorie
schiþatã de Melvin J. Lerner în anii 1960 ºi
definitiv formulatã cãtre sfîrºitul anilor '70 - se
fondeazã pe trebuinþa de bazã a oamenilor de a
fi corecþi ºi postuleazã existenþa justiþiei în
lume. Conform acestei justiþii, fiecare primeºte
ceea ce meritã ºi meritã ceea ce primeºte. Când
realitatea dezminte aceastã credinþã, oamenii
sunt motivaþi sã distorsioneze judecãþile lor
despre justiþia socialã pentru a oferi suport
credinþei într-o lume dreaptã. De asemenea,
când acþioneazã împotriva altora, de exemplu
în rãzboi, ei se angajeazã într-un efort cognitiv
JUSTIÞIA SOCIALÃ
pentru justificarea acþiunilor lor pentru „a le
vedea” ca fiind „juste” (vezi Tyler, 1995, 575).
Mai multe cercetãri
(Z. Rubin ºi L. A. Peplau, 1973; R. M.
Sorentino ºi J. Hardy, 1974) au evidenþiat
legãtura directã dintre credinþa într-o lume
dreaptã ºi religiozitate. S-a demonstrat cã
relaþia depinde de confesiunea religioasã: la
catolici ea fiind prezentã, însã la protestanþi ºi
evrei, nu (R. L. Zweigenhaft ºi alþii, 1985).
S-a ajuns la concluzia cã fenomenul „credinþa
într-o lume dreaptã” este multidimensional. În
acest sens, A. Furnham ºi E. Procter (1989) au
propus sã se dividã credinþa într-o lume
dreaptã în trei componente: componenta
personalã (referitoare la controlul asupra
mediului nonsocial), componenta
interpersonalã (vizând controlul asupra altor
persoane) ºi componenta sociopoliticã (legatã
de controlul asupra fenomenelor economice ºi
politice). A fost astfel creatã Scala
multidimensionalã a credinþei într-o lume
dreaptã (MBJWS), cu ajutorul cãreia cercetãri
recente au pus în evidenþã o asociere pozitivã
puternicã între componenta personalã a
credinþei într-o lume dreaptã ºi religiozitate ºi
lipsa de asociere între cele douã credinþe când
se au în vedere componentele interpersonale
ºi sociopolitice (Croizer ºi Joseph, 1997, 510).
S-a pus întrebarea: „De ce acþioneazã oamenii
în acord cu ipoteza unei lumi drepte?” Un prim
r ã s p u n s principiul echitãþii în distribuþia veniturilor.
l-a dat chiar Melvin J. Lerner când a calificat
credinþa într-o lume dreaptã ca un mecanism
de protecþie a self-ului: îi considerãm pe cei
care suferã cã îºi meritã soarta, pentru cã
lumea în care trãim este justã, noi nu trebuie sã
intervenim. K. B. Smith ºi D. N Green (1984) au
gãsit o corelaþie negativã între credinþa într-o
lume dreaptã ºi generalizarea inechitãþilor
sociale ºi, la aceeasi populaþie, o corelaþie
pozitivã întere aceastã credinþã si percepþia
dreptãþii inegalitãþilor sociale. Alþi cercetãtori
(A. Furnham ºi B. Gunter, 1984; Z. Rubin ºi L.
A. Peplau, 1975; G. F. Wagstaff, 1983) au pus
în evidenþã relaþia dintre credinþa într-o lume
dreaptã ºi atitudinea negativã faþã de sãrãcie,
precum ºi dintre aceasta ºi tendinþa de a
atribui victimei rãspunderea pentru situaþia în
care se gãseºte. Philip B. Mohr ºi Giuseppa
9
Luscri (1995) au stabilit cu ajutorul scalei
credinþei într-o lume dreaptã (JWB) cã
„persoanele care au ales cariera asistenþei
sociale sunt mai puþin înclinate sã considere
lumea ca inerent justã, dar nu mai mult
înclinate sã o vadã ca firesc injustã” (Mohr ºi
Luscri, 1995, 102). Aceasta conduce la
concluzia cã trebuie intervenit pentru ca
lumea în care trãim sa fie într-adevãr justã.
FUNDAMENTELE TEORETICE ALE
STUDIULUI OPINIEI PUBLICE DESPRE
JUSTIÞIA SOCIALÃ ÎN TRANZIÞIA
POSTCOMUNISTÃ
James R. Kluegel, David S. Mason ºi
Bernard Wegener (1999) pornesc în studiul lor
de la definiþia datã de R. E. Lane (1986), cel care
a introdus acest termen în ºtiinþele social-
politice, justiþiei sociale a societãþii bazate
pe economia de piaþã (market justice) ca „un
set de norme ºi credinþe intercorelate
implicând preferinþa pentru criteriul inegalitãþii
recompenselor faþã de criteriul egalitãþii ºi al
trebuinþelor [relative – n.n.], precum ºi pentru
limitarea intervenþiei guvernului în economie”
(dupã Kluegel, Mason ºi Wegener, 1999, 249).
În continuare vom folosi sintagma justiþie
capitalistã pentru a desemna justiþia socialã a
societãþii bazate pe economia de piaþã. Esenþa
justiþiei sociale capitaliste o constituie
Justiþia distributivã reprezintã „regulile sau
criteriile care definesc modul în care resursele
unui grup trebuiesc repartizate între membrii
sãi” (Kellerhals, 1993/1996, 147). Principiul
echitãþii în ordinea economicã în þãrile
capitaliste dezvoltate: profitul este just ºi
inegalitatea veniturilor este dreaptã. În plus,
principiul echitãþii constituie un suport
puternic pentru capitalism, aºa cum rezultã din
sondajele de opinie publicã realizate de
R. L. Lane, 1986; E. Roller, 1994 º.a.
Dupã R. L. Lane (1986), pentru ca justiþia
socialã capitalistã sã fie consideratã corectã,
trebuie ca oportunitãþile sã fie percepute ca
fiind deschise. James R. Kluegel ºi E. R. Smith
(1986) au identificat la populaþia din S.U.A. un
silogism al oportunitãþilor, prin care se
justificã inegalitãþile economice. În baza

10
acestui silogism oamenii deduc cã indivizii
sunt responsabili pentru situaþia lor
economicã ºi conchid cã inegalitatea este
dreaptã, în general.
În legitimarea inegalitãþii sociale, credinþa
despre avuþie are un rol important (L. R. Della-
Fave, 1980, 1986). Corespunzãtor statusurilor
sociale, oamenii obþin venituri diferenþiate.
Comparând propriul status social cu cel al
altora, oamenii „neavuþi” ajung sã perceapã cã
ceea ce obþin ei este echitabil. Aceastã
percepþie îi încurajeazã – dupã cum susþine R.
L. Lane (1986) – sã munceascã mai mult ºi
pentru a câºtiga mai mult.
D. R. Kinder ºi D. R. Kiewiet (1981) au
identificat între factorii care influenþeazã op-
þiunea pentru un candidat politic existenþa
unei evaluãri sociotrope (sociotropic
evaluation), adicã aprecierea condiþiilor
economice generale, chiar dacã aceste
condiþii nu îl afecteazã direct pe cel care face
evaluarea. James R. Kluegel, David S. Mason
ºi Bernard Wegener (1999, 252) considerã cã
evaluarea sociotropã constituie un suport
pentru justiþia socialã capitalistã în perioadele
de creºtere a prosperitãþii, chiar dacã de
aceastã prosperitate nu beneficiazã încã
indivizii care fac o evaluare pozitivã. Aceeaºi
Tabelul 1. Repartiþia studenþilor dupã profilul facultãþii
SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
evaluare sociotropã a constituit suport ºi
pentru justiþia socialã a socialismului, în
condiþiile accentuãrii austeritãþii economice;
cei care nu erau afectaþi de penuria de
alimente, de bunuri etc. apreciau normele de
repartiþie a veniturilor în socialism ca fiind
corecte, juste, drepte.
În afara determinanþilor colectivi ai jus-
tiþiei sociale, în cercetarea despre tranziþia
postcomunistã, J. R. Kluegel ºi alþii (1999) au
luat în considerare ºi factorii socio-demo-
grafici ºi statusul socio-economic
(denumindu-i determinanþi individuali),
apreciind cã „schimbarea în poziþia economicã
este foarte probabil sursa schimbãrii normelor
ºi credinþelor [referitoare la justiþia socialã –
n.n.]” (Kluegel ºi alþii, 1999, 253).
METODOLOGIA CERCETÃRII OPINIEI
STUDENÞILOR DESPRE JUSTIÞIA
SOCIALÃ DIN PERIOADA
DE TRANZIÞIE ÎN ROMÂNIA
Persoanele investigate. Au rãspuns la
întrebãrile chestionarului de cercetare 694 de
studenþi din centrele universitare Bucureºti ºi
Braºov, de la facultãþi din toate profilele de
învãþãmânt superior, cu excepþia celor militare.
JUSTIÞIA SOCIALÃ
Repartiþia studenþilor dupã profilul facultãþilor
este prezentatã în Tabelul 1.
În cadrul eºantionului ad libitum, cei mai
numeroºi au fost studenþii de la facultãþile de
ºtiinþe economice, ºtiinþe inginereºti ºi ºtiinþe
sociale. Numãrul lor fiind mai mare, am încercat
sã comparãm rãspunsurile pe aceste tipuri de
facultãþi pentru a verifica legãtura dintre
specificul pregãtirii universitare ºi opiniile
studenþilor privind justiþia socialã. Apro-
ximativ 40% din eºantion l-au constituit
studenþii ºi 60% studentele. Pe ani de studii,
cei mai mulþi au fost studenþi din anul I (44,5%)
ºi din anul al II-lea (34,1%). Studenþii din anii
terminali (anul IV ºi anul V) reprezintã 5,8% din
eºantion. Restul de 14,8% îl constituie
studenþii din anul al III-lea. Fiind vorba de un
eºantion nereprezentativ, concluziile studiului
nostru au doar valoarea de a sugera orientarea
opiniei studenþilor spre susþinerea justiþiei
sociale socialiste sau spre susþinerea justiþiei
sociale capitaliste.
Procedeul. Aplicarea chestionarului s-a
fãcut colectiv, prin tehnica extemporalului, în
perioada martie - aprilie 2000. Operatori de
anchetã au fost studenþii de la departamentul
de sociologie al Facultãþii de sociologie ºi
asistenþã socialã, care efectuau practica la
Centrul de studii socioumane. Organizarea
D) Inegalitatea economicã
F) Proiecþii pozitive
asupra bogãþiei
F) Proiecþii negative
asupra bogãþiei
Fig.1. Valorile indicilor justiþiei sociale
11
sondajului de opinie în centrul universitar
Braºov s-a realizat de cãtre doamna lector
univ. dr. Marcela Luca. Îi mulþumim ºi pe
aceastã cale.
Mãsurarea justiþiei sociale. Conform
modelului propus în studiul lui James R.
Kluegel, David S. Mason ºi Bernard Wegener
(1999, 257), am construit un chestionar cu 34
de întrebãri închise ºi 4 întrebãri deschise,
traducând indicatorii (14 întrebãri) ºi inclu-
zând încã 24 de întrebãri noi în vederea
determinãrii unui numãr de ºapte indici:
A. Principiul egalitãþii, ca indice format
din rãspunsurile la întrebãrile 2 ºi 3, exprimã
justiþia bazatã pe distribuþia egalã a
recompenselor (veniturilor, bogãþiei) ºi este
caracteristic, în general, societãþii socialiste;
B. Principiul echitãþii (indice rezultat ca
medie aritmeticã ponderatã a rãspunsurilor la
întrebãrile 4, 5 ºi 6) justificã inegalitatea în
repartiþia bunurilor, proporþional cu contri-
buþia fiecãruia, ºi este specific societãþii
capitaliste;
C. Intervenþia guvernului în procesele
economice a rezultat ca medie aritmeticã
ponderatã a rãspunsurilor la întrebãrile 7, 8 ºi
9. În societãþile capitaliste dezvoltate
intervenþia statului în organizarea economicã
este limitatã;

12
D. Inegalitatea economicã legitimã, ca
rezultat al aplicãrii principiului echitãþii, a fost
mãsuratã cu ajutorul a trei indicatori:
întrebãrile 12, 13 ºi 14. Cu cât valoarea
indicelui este mai mare, cu atât este mai mare
suportul de legitimare a sistemului economic
prezent, însemnând cã oamenii beneficiazã de
oportunitãþi deschise tuturora;
E. Proiecþia negativã asupra bogãþiei se
referã la factorii incriminaþi de lege ce au fãcut
ca în prezent unii oameni sã fie bogaþi
(întrebãrile 25, 26 ºi 33);
F. Proiecþia pozitivã asupra bogãþiei, ca
indice, se compune din trei indicatori
(întrebãrile 26, 27 ºi 28) ºi exprimã credinþa cã
bogãþia este rezultatul determinãrii indivi-
duale;
G. Raportul corect al salariilor se referã
la proporþia salariului considerat corect pentru
managerul unei întreprinderi ºi salariul pe care
îl meritã pe drept un muncitor necalificat, din
aceeaºi întreprindere (întrebãrile 16, 17 ºi 18).
S-au calculat mediile aritmetice ponde-
rate ºi deviaþia standard pentru rãspunsurile
la fiecare întrebare (indicator). S-a aplicat
testul t, s-au verificat corelaþiile dintre
rãspunsurile la întrebãri (coeficientul r) ºi s-a
utilizat analiza de varianþã.
REZULTATELE
Cei mai mulþi studenþi (N = 377, repre-
zentând 54,3% din eºantion) declarã cã sunt
preocupaþi mult (38,9%) ºi foarte mult (15,4%)
de problemele de justiþie socialã, adicã de
dreptate ºi corectitudine în relaþiile dintre
oameni. Doar unul din zece dintre studenþii
chestionaþi apreciazã cã astfel de probleme îi
intereseazã puþin (5,0%) ºi foarte puþin (2,7%).
Tabelul 2. Indicii principiilor egalitãþii ºi echitãþii, dupã apartenenþa la gen
(masculin/feminin) (N = 690)
SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
Distribuþia rãspunsurilor la întrebarea vi-
zând acceptarea justiþiei sociale aproximeazã o
curbã în formã de L, ceea ce sugereazã cã
studenþii mai degrabã dezaprobã decât aprobã
împãrþirea în mod egal a bogãþiei. Se pronunþã
împotriva distribuþiei egale a bogãþiei 63,5%
dintre studenþi. Mai puþin de o cincime din
studenþii chestionaþi considerã cã este just sã
primeascã toþi aceleaºi recompense, indiferent
de contribuþia la bunãstarea societãþii. Cel de-
al doilea indicator al principiului egalitãþii
(întrebarea 3) configureazã o curbã bimodalã,
ceea ce conduce la concluzia existenþei a douã
curente de opinie: de acord cu redistribuirea
veniturilor la cei care au mai mult (26,4%) ºi
împotriva acestui mod de egalizare a
veniturilor (31,8%). Cei mai mulþi dintre
studenþii care au completat chestionarul
resping ideea redistribuirii veniturilor (47,5%).
Indicele vizând principiul egalitãþii are
valoarea 2,55 (Figura 1).
Majoritatea studenþilor declarã cã sunt de
acord cu principiul echitãþii: indicele are
valoarea 3,28. Peste jumãtate din studenþii
chestionaþi (51,7%) sunt de acord cã numai
prin diferenþierea mare a veniturilor poate fi
stimulat efortul individual. Aproape douã tre-
imi dintre ei (63,5%) sunt de acord cã oamenii
îºi asumã responsabilitãþi suplimentare numai
dacã obþin venituri mai mari. În fine, într-o mai
micã mãsurã, studenþii (40,8%) sunt de acord
cã este drept ca oamenii de afaceri sã obþinã
profituri mari, pentru cã, în cele din urmã,
profitã toatã lumea. Diferenþa statisticã dintre
indicii principului egalitãþii ºi principiului
echitãþii este semnificativã. În opinia
studenþilor este drept ca oamenii sã primeascã
recompense (sã obþinã venituri) conform
principiului echitãþii, nu dupã principiul
JUSTIÞIA SOCIALÃ
Tabelul 3. Indicii principiilor egalitãþii ºi echitãþii dupã profilul facultãþii ºi dife-
renþa dintre aceºti indici (N = 302).
egalitãþii. Procentul celor care sunt de acord ca
unii sã obþinã profituri mai mari este dublu
(40,8%) faþã de cel al studenþilor care sunt de
acord cã cel mai corect mod de distribuire a
bogãþiei este egalitarismul (18,7%). Proporþia
rãspunsurilor la întrebãrile 2 ºi 5 se inverseazã
în ceea ce priveºte dezacordul: procentul celor
care nu sunt de acord ca oamenii sã primeascã
pãrþi egale este aproape de douã ori mai mare
(63,5%) decât procentul studenþilor care
resping ideea ca unii sã obþinã profituri mari
(33,0%). În majoritatea lor, studenþii sunt de
acord cã stimularea eforturilor individuale
(51,7%) ºi cã asumarea responsabilitãþilor
suplimentare (63,5%) se obþin numai prin
diferenþierea veniturilor. Cea mai mare parte a
studenþilor apreciazã cã inegalitatea
economicã este dreaptã. Indicii principiului
egalitãþii ºi ai principiului echitãþii au valori
diferite la studenþi, comparativ cu studentele
Tabelul 4. Frecvenþa rãspunsurilor „De acord” ºi „Acord deplin” în legãturã
cu intervenþia guvernului (în %)
13
(Tabelul 2).
Douã treimi dintre studenþi îºi manifestã
dezacordul cu împãrþirea egalã a veniturilor ºi
jumãtate dintre ei aprobã obþinerea de profituri
mai mari de cãtre oamenii de afaceri (vezi
rãspunsurile la întrebãrile 2 ºi 5). Studentele,
într-o proporþie mai micã decât studenþii,
resping principiul egalitãþii veniturilor ºi, de
asemenea, într-o proporþie mai micã acceptã
principiul echitãþii. Diferenþa statisticã între
indicii principiului egalitãþii la studenþi ºi la
studente este semnificativã t (682) = 2,111, p <
0,35 (mf = 2,615, mm = 2,495 ), ceea ce ne
conduce la concluzia cã datele cercetãrii
noastre susþin ipoteza tendinþei la femei de
acceptare a principiului distribuþiei
recompenselor în mod egal. De asemenea, s-a
constat existenþa unei diferenþe statistice
foarte înalt semnificative între indicii
principiului echitãþii la studenþi, comparativ cu

14
studente: t (677) = 4,032, p < 0,001 (mf = 3,1818,
mm = 3,4165). Aceste rezultate întãresc
concluzia cu privire la orientarea accentuatã
spre principiul egalitãþii femeilor ºi orientarea
mai accentuatã spre principiul echitãþii a
bãrbaþilor (Tabelul 2).
S-au înregistrat diferenþe înalt
semnificative statistic între studenþii din
facultãþile cu profil de ºtiinþe economice,
inginereºti ºi sociale (Tabelul 3).
Analiza de varianþã simplu factorial
(F (2,397) = 9,744, p < 0,001) a arãtat cã
rãspunsurile la întrebãrile ce intrã în
componenþa indicilor principiului egalitãþii ºi a
principiului echitãþii sunt puternic influenþate
de profilul celor trei tipuri de facultãþi.
În ceea ce priveºte intervenþia guvernului
în organizare economicã a vieþii sociale, opi-
niile studenþilor sunt nuanþate în funcþie de
problemele puse în discuþie: 85,4% dintre
studenþi sunt de acord cu faptul cã guvernul
ar trebui sã garanteze fiecãrui cetãþean un
standard de viaþã decent; 66,3% cã ar trebui sã
asigure locuri de muncã pentru toþi, dar numai
24,1% cã ar trebui sã impunã o limitã maximã a
veniturilor personale. În legãturã cu o astfel de
intervenþie a statului, studenþii se declarã în
proporþie de 65,5% în dezacord. Studentele,
comparativ cu studenþii, acceptã într-o
proporþie mai mare intervenþia guvernului în
economie: 88,4 sunt de acord cã statul ar
trebui sã garanteze fiecãrui cetãþean un
standard de viaþã decent (faþã de 82,1% dintre
studenþi); 70,0% (comparativ cu 61,8% dintre
studenþi) apreciazã cã guvernul ar trebui sã
asigure locuri de muncã pentru toþi cetãþenii ºi
26,3% (21,1% dintre studenþi) exprimã acordul
cu intervenþia guvernului pentru limitarea
veniturilor personale. ªi în funcþie de profilul
facultãþilor au apãrut unele diferenþieri:
studenþii de la facultãþile cu profil de ºtiinþe
inginereºti acceptã, într-o mãsurã mai mare
decât cei de la facultãþile cu profil de ºtiinþe
economice ºi ºtiinþe sociale, intervenþia
guvernului în reglementarea problemelor
economice (Tabelul 4).
Principiul echitãþii justificã inegalitatea
economicã a oamenilor. Cât de corect este
aplicat acest principiu în perioada de tranziþie
în România ? Opiniile studenþilor, în
SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
majoritatea lor (între 77,8% ºi 57,7%) sunt
negative ºi în legãturã cu faptul cã astãzi în
România oamenii sunt recompensaþi pentru
efortul lor (66,3% resping o astfel de afirmaþie),
pentru competenþa lor (57,7% exprimã
dezacordul lor) ºi cã, în consecinþã, obþin ceea
ce au nevoie pentru un trai decent (doar 5,4%
dintre studenþi considerã cã într-adevãr
oamenii obþin ceea ce au nevoie pentru un trai
decent; aproape opt din zece studenþi
chestionaþi resping o astfel de afirmaþie).
Aproximativ 10-15% sunt de acord cã în
România astãzi oamenii sunt corect
recompensaþi, atât în ceea ce priveºte
competenþa, cât ºi corespunzãtor efortului
depus. Studentele au o opinie mai criticã decât
studenþii cu privire la legitimitatea inegalitãþii
economice: ºapte din zece studente îºi exprimã
dezacordul cu afirmaþia cã oamenii sunt
recompensaþi pentru efortul lor ºi pentru
competenþa lor (la studenþi sase din zece în
ceea ce priveºte efortul ºi cinci din zece, în
ceea ce priveºte recompensarea competenþei).
Mai mult de 80% dintre studente apreciazã cã
oamenii nu obþin ceea ce au nevoie pentru un
trai decent: studenþii fac o asemenea apreciere
negativã într-o proporþie mai micã (73,9%).
Studenþii ºi studentele de la facultãþile cu
profil de ºtiinþe sociale apreciazã mai critic
situaþia satisfacerii nevoilor pentru un trai
decent. Astfel, 86,5% dintre aceºtia îºi exprimã
dezacordul cu actuala stare de lucruri, faþã de
76,3% dintre studenþii de la facultãþile cu profil
de ºtiinþe inginereºti ºi 73,2% dintre studenþii
de la facultãþile cu profil de ºtiinþe economice.
Faptul cã în România existã bogaþi ºi sãraci
nu mai trebuie demonstrat. În perioada de
tranziþie postcomunistã unii au acumulat
multã bogãþie ºi alþii multã sãrãcie. Nu
discutãm aici care este proporþia dintre bogaþi
ºi sãraci, pentru situaþia actualã a societãþii
noastre. Ne intereseazã ce proiecþii au studen-
þii asupra bogãþiei. Ce factori cred studenþii cã
au contribuit la îmbogãþirea unora? Cel mai
frecvent, dupã opinia studenþilor, au interve-
nit factori negativi, precum corupþia (54,6%),
traficul de influenþã (38,3%) ºi structurile
mafiote (32,3%). Indicele proiecþiei negative
asupra bogãþiei, pe ansamblul eºantionului de
studenþi, este de 4,07%, ceea ce înseamnã cã,
JUSTIÞIA SOCIALÃ
în opinia lor, factorii negativi (corupþia, traficul
de influenþã ºi structurile mafiote) au
intervenit deseori în ultimii zece ani în
procesul de creare a unor persoane bogate în
România. Studenþii, comparativ cu studentele,
au o proiecþie negativã mai accentuatã asupra
bogãþiei (indicele = 4,15, comparativ cu 4,02 –
indicele pentru opinia studentelor). În opinia
studenþilor, corupþia (55,5%), traficul de
influenþã (40,7%) ºi structurile mafiote (37,5%)
au intervenit de foarte multe ori în procesul
îmbogãþirii. Studentele opineazã cã aceºti
factori au intervenit, însã într-o proporþie mai
redusã: corupþia (55,0%), traficul de influenþã
(36,4%) ºi structurile mafiote (28,9%). Cei care
se pregãtesc în ºtiinþe sociale au o proiecþie
negativã mai accentuatã asupra bogãþiei
(indice = 4,10) decât cei în ºtiinþe inginereºti
(indice = 4,04) ºi economice ( indice = 4,02 ).
Aºa cum am precizat, cu cât valoarea indicelui
este mai mare, cu atât proiecþia asupra bogãþiei
este mai puternic negativã.
În ceea ce priveºte proiecþia pozitivã
asupra bogãþiei, a rezultat cã, în opinia
studenþilor, unii oameni s-au îmbogãþit în tran-
ziþia postcomunistã datoritã unor calitãþi
psihomorale pe care le-am inclus în
chestionar: inteligenþa, cunoºtinþele
profesionale ºi munca bine fãcutã.
Aproximativ 16% din eºantionul de studenþi
opineazã cã inteligenþa i-a ajutat de foarte
multe ori pe unii sã devinã bogaþi, iar circa 7%
considerã cã munca bine fãcutã ºi
cunoºtinþele profesionale au intervenit în
procesul îmbogãþirii.
Indicele proiecþiei pozitive asupra bogã-
þiei, pentru întregul eºantion, este 3,39,
inferior celui al proiecþiei negative. Diferenþa
dintre cei doi indici este statistic
semnificativã. Studenþii (indice = 3,42),
comparativ cu studentele (indice = 3,34), au o
proiecþie pozitivã mai accentuatã, dar
diferenþa nu este statistic semnificativã. Pe
tipuri de facultãþi, este de remarcat cã la ºtiinþe
inginereºti (indice = 3,07) existã o proiecþie
pozitivã asupra bogãþiei mai accentuatã decât
la ºtiinþe sociale (indice = 3,49) ºi la ºtiinþe
economice (indice = 3,56).
În fine, proporþia dintre salariile
directorilor generali ºi cele ale muncitorilor
15
necalificaþi, consideratã justã, este 1/6.
Aproximativ o cincime din totalul studenþilor
investigaþi opineazã cã salariul unui director
general ar trebui sã fie de zece ori mai mare
decât al unui muncitor necalificat din aceeaºi
întreprindere. Faþã de un muncitor calificat,
directorul general ar fi corect sã câºtige de
patru ori mai mult, iar faþã de un specialist cu
studii superioare de douã ori mai mult. ªi în
aceastã privinþã, studentele, comparativ cu
studenþii, au considerat corect un raport între
salarii mai mic. Pentru studente proporþiile
sunt 1/5, 1/3, respectiv 1/2 pentru raportul
dintre salariul directorului ºi al unui muncitor
necalificat, al unui muncitor calificat ºi,
respectiv, al unui specialist cu studii
superioare. Pentru studenþi, la aceleaºi
comparaþii, propoþiile sunt 1/7, 1/5, 1/2. Aceste
date sunt în concordanþã cu tendinþa
studentelor de a accepta, într-o mãsurã mai
mare decât studenþii, principiul egalitãþii în
distribuirea recompenselor. Studentele ºi
studenþii de la facultãþile cu profil de ºtiinþe
sociale opineazã ca fiind corect raportul 1/5; 1/
3; 1/2 între salariile celor trei categorii de
personal din orice întreprindere. Ceilalþi
studenþi, de la profil ingineresc ºi economic,
considerã just raportul 1/7;1/5; 1/2.
DISCUÞIE ªI CONCLUZII
Studenþii chestionaþi sunt de acord într-o
mai mare mãsurã cu principiul echitãþii decât
cu principiul egalitãþii (indicele principiului
echitãþii = 3,28; indicele principiului egalitãþii =
2,55). Cu alte cuvinte, ei considerã mai corectã
justiþia socialã capitalistã decât justiþia socialã
socialistã. Cum se poate explica opinia mai
favorabilã a studenþilor faþã de justiþia socialã
capitalistã? S-a schimbat în sens pozitiv
statusul socio-economic al studenþilor în
perioada de tranziþie postcomunistã?
Rãspunsul, din pãcate, este negativ, dacã
luãm în considerare degradarea generalã a
calitãþii vieþii în România ultimilor zece ani,
bursele insuficiente, condiþiile de viaþã
nesatisfãcãtoare ale studenþilor (cãmine,
cantine, facilitãþi la transport etc.), taxele
percepute, scumpirea exageratã a bunurilor
culturale (manuale universitare, cãrþi, caiete,

16
biletele la instituþiile de spectacol º.a.m.d.).
Dacã schimbarea pozitivã obiectivã a
statusului socio-economic al studenþilor în
perioada de tranziþie postcomunistã nu s-a
produs, atunci – considerãm noi –
legitimarea justiþiei sociale capitaliste de
cãtre studenþi se poate explica prin
evaluarea sociotropã pe care aceºtia o fac.
Evaluarea sociotropã se fondeazã, din
punctul nostru de vedere, pe acþiunea a doi
factori: influenþa procesului instructiv-
educativ ºi influenþa mass media. Acþiunea
primului factor a fost pusã în evidenþã prin
diferenþele dintre opiniile studenþilor de
facultãþile cu profil de ºtiinþe economice,
ºtiinþe inginereºti ºi ºtiinþe sociale în legãturã
cu justeþea principiului echitãþii ºi principiului
egalitãþii. Cu cât studenþii sunt mai bine
informaþi în legãturã cu mecanismele
economice ale societãþii, cu atât mai
puternicã este adeziunea lor la principiile
capitaliste de organizare a vieþii sociale
care justificã inegalitatea economicã a
cetãþenilor. Influenþa mass media în formarea
ºi schimbarea atitudinilor ºi opiniilor a fost
teoretizatã ºi verificatã în numeroase cercetãri
psihosociologice empirice (vezi Chelcea, 1994,
204-227 pentru o trecere în revistã). Am
considerat axiomaticã relaþia dintre mass
media, atitudini ºi opinii.
În investigaþia noastrã s-a constatat încã o
datã cã ºi apartenenþa la genul biologic
(masculin sau feminin) genereazã o anumitã
diferenþiere a opiniilor despre justiþia
socialã: studentele acceptã într-o mai mare
proporþie decât studenþii cã principiul
egalitãþii este just, chiar dacã în ansamblul lor
opineazã, ca ºi studenþii, cã principiul echitãþii
este cel corect.
Dar cât de puternic legitimeazã opiniile
studenþilor justiþia socialã capitalistã? Com-
paraþia cu datele sondajelor realizate în 1991 ºi
în 1996, în mai multe þãri capitaliste dezvoltate
ºi în unele þãri foste comuniste, ne poate ajuta,
deºi trebuie sã avem în vedere decalajul de
timp privind momentul efectuãrii sondajelor
de opinie, precum ºi faptul cã în România ºi-au
exprimat opiniile cei mai instruiþi, dacã nu chiar
cei mai inteligenþi tineri, iar în celelalte þãri
persoane din toate categoriile de vârstã (de
SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
peste 18 ani), având niveluri de ºcolaritate
scãzut, mediu ºi superior (Anexa B).
Studenþii din România – judecând dupã
eºantionul ad libitum investigat – opineazã,
în aceeaºi proporþie cu populaþia din SUA
(1991), cã cel mai corect mod de distribuire a
bogãþiei este cel conform cu principiul
echitãþii. Dintre þãrile foste comuniste, doar în
Cehia ºi Ungaria s-a înregistrat o proporþie
atât de redusã a celor care apreciazã corectã
justiþia socialã socialistã (douã din zece
persoane chestionate; în Cehia proporþia este
ºi de 13%). În alte þãri proporþia celor care
considerã justã repartiþia egalã a bogãþiei este
semnificativ mai mare (aproape o treime din
totalul populaþiei). Comparativ cu opiniile
populaþiei din þãrile foste comuniste, cu
excepþia fostei Germanii de Est (OD),
opiniile studenþilor din România sunt cel
mai intens favorabile principiului echitãþii
(peste 50%). Totuºi, raportat la proporþia
celor care considerã just principiul echitãþii
în statele capitaliste dezvoltate, opiniile
exprimate de studenþii români în favoarea
principiului echitãþii sunt mai puþin
frecvente (în minus cu 10% ºi 20%).
În legãturã cu cea de-a doua notã dife-
renþialã a justiþiei sociale capitaliste faþã de
justiþia socialã socialistã, intervenþia statului
în relaþiile economice, opiniile studenþilor din
România sunt mai puternic favorabile,
comparativ cu opiniile populaþiei din þãrile
capitaliste dezvoltate, cât ºi cu cele din þãrile
foste comuniste. Proporþional, aproape de trei
ori mai mulþi studenþi din România decât
persoane din S.U.A. considerã cã guvernul ar
trebui sã reglementeze procesele economice.
Opiniile studenþilor în legãturã cu
intervenþia guvernului sunt apropiate de cele
exprimate de populaþia din foste state
comuniste, ceea ce poate fi explicat, probabil,
prin inerþia mentalitãþilor.
Opiniile studenþilor pun sub semnul
întrebãrii inegalitãþile economice din perioada
de tranziþie. Cu excepþia opiniilor înregistrate
în Bulgaria, pãrerea studenþilor este cel mai
puþin favorabilã modului în care sunt
recompensaþi cetãþenii, atât comparativ cu
situaþia din þãrile capitaliste dezvoltate, cât ºi
cu situaþia din þãrile foste comuniste. Însã 10 -
JUSTIÞIA SOCIALÃ
15% din respondenþii români sunt de acord cã
în þara lor oamenii sunt corect recompensaþi
pentru efortul ºi competenþa lor. În statele
foste comuniste proporþia celor care
considerã legitimã inegalitate economicã a
oamenilor în þara lor este de aproximativ trei ori
mai mare ºi în statele capitaliste de circa cinci
ori mai mare.
În corelaþie cu opiniile despre legitimitatea
inegalitãþii economice, proiecþiile negative
asupra bogãþiei sunt cele mai intens exprimate
în Romania: de douã ori mai mulþi studenþi
decât respondenþii din þãrile capitaliste
dezvoltate apreciazã cã bogãþia unora se
datoreazã corupþiei. Studenþii din România
exprimã opinii apropiate de cele ale populaþiei
din alte state foste comuniste (cu excepþia ex-
R. D. Germanã unde, proporþional, numãrul
celor care cred cã bogãþia se datoreazã
corupþiei este de douã ori mai mic: 40% în fosta
R.D.G.; 85% în România). Aproximativ o treime
dintre studenþii chestionaþi considerã cã în
îmbogãþirea unor persoane în perioada de
tranziþie acumulãrile financiare de dinainte de
revoluþie a intervenit deseori (21,2%) ºi de
foarte multe ori (11,4%). În general, studenþii
sancþioneazã, prin opiniile exprimate, dorinþa
de îmbogãþire rapidã, prin orice mijloace. În
legãturã cu aceasta, Max Weber (1864 - 1920)
arãta cã „dorinþa de câºtig bãnesc cât mai mare
nu are în sine nimic de-a face cu capitalismul.
[…] Lãcomia neînfrânatã de câºtig nu este nici
în cea mai micã mãsurã egalã cu capitalismul ºi
cu atât mai puþin cu spiritul sãu. […] Ca-
17
pitalismul este într-adevãr identic cu aspiraþia
spre câºtig, printr-o activitate capitalistã
continuã, raþionalã, spre un câºtig mereu
reînnoit; spre rentabilitate” (Weber, 1920/
1993, 8-9). Tocmai acest spirit capitalist nu s-a
format ºi nu s-a afirmat încã in societatea
româneascã postdecembristã.
În condiþiile în care proiecþia negativã
asupra bogãþiei, în opinia studenþilor, este
foarte accentuatã, era firesc sã fie foarte re-
dusã proiecþia pozitivã asupra bogãþiei. Stu-
denþii din România, comparativ cu populaþia
din alte state foste comuniste ºi din unele
state capitaliste dezvoltate, exprimã în cea mai
micã proporþie opinii favorabile asupra
îmbogãþirii unora: în S.U.A., Germania de Vest
(WD) ºi Marea Britanie (UK) ºase din zece
respondenþi apreciazã cã bogãþia unora este
urmare a cunoºtinþelor profesionale ºi a
muncii bine fãcute; în Rusia ºi Bulgaria, mai
mult de patru din zece; în România mai puþin
de patru din zece. Capacitatea de asumare a
riscului, precum ºi capacitatea managerialã –
ca proiecþie pozitivã a douã treimi din studenþi
– au contribuit cel mai mult la acumularea
bogãþiei. Mai puþin au contribuit la îm-
bogãþirea unor persoane capacitatea lor de
comunicare cu alþii (36,7%) ºi capacitatea de a
întreþine relaþii demne cu toþi oamenii (14,3%).
Doar unu din zece studenþi apreciazã cã
bogãþia s-ar datora corectitudinii în afaceri.
Investigaþia realizatã, prima pe aceastã
temã din þara noastrã, a pus în evidenþã cã
 SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
18

ANEXA A. Chestionarul utilizat ºi frecvenþa rãspunsurilor la fiecare întrebare (în procente)

Universitatea Bucureºti
Centrul de cercetãri socioumane

CHESTIONAR
Întreprindem un studiu psihosociologic privind opinia studenþilor despre justiþia socialã în
perioada de tranziþie din România. Dorim sã aflãm opiniile dv. despre mersul lucrurilor în þara
noastrã.
Ca ºi dv., sunt rugaþi sã completeze acest chestionar studenþi din alte facultãþi din Bucureºti
ºi din alte centre universitare, stabilite aleator.
Vã rugãm sã rãspundeþi la toate întrebãrile încercuind cifra variantei de rãspuns care
corespunde opiniei sau situaþiei dv. Unde este cazul, formulaþi dv. rãspunsul în scris.
Rãspunsurile sunt confidenþiale ºi chestionarul este anonim. Datele din chestionar vor fi
prelucrate statistic, iar concluziile studiului nostru vor fi prezentate într-o lucrare ºtiinþificã
intitulatã România în tranziþie. De sinceritatea rãspunsurilor dv. depinde valabilitatea acestor
concluzii.
Vã mulþumim pentru ajutor!
1. Unii oameni se intereseazã de felul în care merg lucrurile în þarã, alþii nu. Pe dv. vã preocupã
problemele de justiþie socialã (dreptate, corectitudine, echitate în relaþiile dintre oameni)?

Sunteþi de acord sau în dezacord cu enunþurile de mai jos?

JUSTIÞIA SOCIALÃ
19

15. ªi acum, vã rugãm sã ne spuneþi dacã directorul general (managerul) al unei întreprinderi
industriale ar trebui sã aibã salariul mai mare decât ceilalþi angajaþi din respectiva întreprindere.

Numai pentru cei care au rãspuns DA la întrebarea anterioarã.

16. De câte ori ar trebui sã fie mai mare salariul unui director general (manager) decât salariul unui
muncitor necalificat din aceeaºi întreprindere?
N = 535 m = 5,95

17. Dar decât salariul unui muncitor calificat?

N = 528 m = 4,11

18. ªi decât salariul unui specialist cu studii superioare?

N = 503 m = 1,84
 SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
20

Dupã pãrerea dv., cât de frecvent au intervenit în România, în ultimii zece ani, urmãtorii
factori, datoritã cãrora unele persoane sunt astãzi bogate?

35. Profilul facultãþii pe care o urmaþi:

Artã…(3,2%); Arhitecturã…(3,5%); ªtiinþe agricole…(7,2%); ªtiinþe economice…(23,2%);
ªtiinþe exacte…(3,8%); ªtiinþe inginereºti…(24,5%); ªtiinþe juridice…(3,6%); ªtiinþe
medicale…(5,7%); ªtiinþe ale naturii…(4,3%); ªtiinþe sociale…(10,7%); Teologie…(5,4%); Altele
(Care?_____________) ...(4,9%)

36. Anul de studii: 1...(44,8%); 2...(34,4%); 3...(14,9%); 4...(4,5%); 5...(1,3%)

37. Sexul: Masculin 1...(40,0%); Feminin 2...(60,0%)

38. Profesia tatãlui dv.:

Agricultor…(1,5%); Avocat…(1,2%); Economist…(6,6%); Funcþionar cu studii medii…(4,9%);
Funcþionar cu studii superioare…(1,9%); Inginer…(22,3%); Liber profesionist…(3,6%);
Manager…(2,7%); Medic…(2,7%); Muncitor calificat…(18,1%); Muncitor necalificat…(0,6%);
Ofiþer…(4,8%); Pensionar…(9,3%); Profesor…(6,4%); Subofiþer…(0,6%); Tehnician…(7,0%);
Maistru...(4,9%); Altele...(3,7%)ANEXA B. Frecvenþa rãspunsurilor „De acord” (4) ºi „Deplin
acord” (5), pe þãri, în 1991, 1996 ºi 2000 (în procente)
JUSTIÞIA SOCIALÃ
21

Nota. Cu excepþia României, unde s-a apelat la un eºantion ad libitum de studenþi, în celelalte þari
sondajul de opinie s-a facut pe eºantioane reprezentative la nivel naþional, pentru populaþia de peste 18

ani.
Adams, J. S. (1965). Inequity in social exchange. In L. Berkowitz (ed.), Advances in Experimental Social
Psychology (vol. 2, pp. 267-299). New York: Academic Press.

22
BIBLIOGRAFIE
Bales, Robert F. (1950). Interaction Process Ana-
lysis. Riding M.A.: Addison-Wesley.
Baron, Robert A. ºi Byrne, Donn. [1974] (1981).
Social Psychology: Understanding Human
Interaction (ediþia a III-a). Boston: Allyn and
Bacon, Inc.
Barrett-Howard, E. ºi Tyller, Tom R. (1986).
Procedural justice as a criterion in allocation
decisions. Journal of Personality and Social
Psychology, 50, 296-304.
Boncu, Stefan. (1999). Social justice in a diverse
society de T. R. Tyler, R. J. Boeckmann, H. J.
Smith ºi Y. J. Huo (recenzie). Psihologia
socialã, 4, 188-190.
Chelcea, Septimiu. (1994). Personalitate ºi socie-
tate în tranziþie. Bucureºti: Editura ªtiinþa ºi
Tehnica S.A.
Croizer, Simon ºi Jozeph, Stephen. (1997). Re-
ligiosity and Sphere-Specific. Just World
Beliefs in 16- to 18- Year Olds., 137, 4, 510-
513.
Della-Fave, L. R. (1980). The meck shall not
inherent the earth. American Sociological
Review, 45, 955-971.
Della-Fave, L. R. (1986). Toward an explanation
process. Social Forces, 65, 476-500.
Deutsch, Morton. (1975). Equity, equality, and
need: What determines which value will be
used as the basis for distributive justice?
Journal of Social Issues, 31, 137-149.
Deutsch, Morton. (1985). Distributive Justice; A
Social Psychological Perspective. New York:
Yale University Press.
Feldman, Robert S. (1985). Social Psychology.
Theories, Research, and Applications. New
York: McGraw-Hill, Inc.
Gergen K.,, Morse, S. J. ºi Bode, K. A. (1974).
Overpaid or overworked? Cognitive and
behavioral reactions to inequitable rewards.
Journal of Applied Social Psychology, 4, 259-
274.
Gurr, T. R. (1970). Why Men Rebel. Princeton:
Princeton University Press.
Hogan, R. ºi Emler, N. P. (1981). Retributive
justice. In M. J. Lerner ºi S. C. Lerner (eds.),
The Justice Motive in Social Behavior. New
York: Academic Press.
Homans, George C. (1958). Social behavior and
exchange. American Journal of Sociology, 63,
597-606.
Kellerhals, Jean. [1993] (1996). Justiþie
distributivã. În R. Boudon, Ph. Besnard, M.
Chercaoui ºi B.-P. Lécuyer. Dicþionar de
sociologie (pp. 147-148). Bucureºti: Editura
SOCIOLOGIE ROMÂNEASCÃ
Univers Enciclopedic.
Kinder, D. R. ºi Kiewiet, D. R. (1981). Sociotropic
politics: the American case. British Journal of
Political Sciences,11, 129-161.
Kluegel, James ºi Smith, E. R. (1986). Belifs about
Inequity. New York: Aldine de Gruyter.
Kluegel, James, R., Mason, David S. ºi Wegwner,
Bernard. (1999). Postcommunist Transition.
Public Opinion about Market Justice, 1991-
1996. European Sociological Review, 15, 3,
249-283.
Lane, R. E. (1986). Market justice, political justice.
American Political Science Review, 80, 383-
402.
Lerner, Malvin J. (1980). The Belief in a just World.
New York: Plenum.
Leventhal, G. S. (1980). What should be done with
equity theory? New approaches to the study
of fairness in social relationships. In K.
Gergen, M. Greenberg ºi R. Willis (eds.),
Social Exchange (pp. 27-55). New York:
Plenum.
Merton, R. K. ºi Kitt, A. S. (1950). Contribution to
the theory of reference group behavior. În R.
K. Merton ºi P. F. Lazarsfeld (eds.), Conti-
nuities in social research: Studies in the scope
and method of "The American Soldier" (pp.
40-105). Glencoe IL: Free Press.
Michener, Andrew A., DeLamater, John D ºi
Schwratz, Shalom H. (1986). Social Psycho-
logy. San Diego: Harcourt Brace Jovanovich,
Publishers.
Mohr, Philip B. ºi Luscri, Giuseppa. (1995). Social
work orientation and just world beliefs. The
Journal of Social Psychology , 135, 1, 101-103.
Myers, David G. [1983] (1987). Social
Psychology (ediþia a III-a). New York:
McGraw-Hill, Inc.
Roller, E. (1994). Ideological basis of the market
economy; attitudes toward distribution
principles and the role of gouvernmental in
Western and Eastern Germany. European
Sociological Review, 10, 105-117.
Runciman, W. G. (1996). Relative deprivation and
social justice: A study of attitudes to social
inequality in twentieth-century England.
Berkeley: University of California Press.
Smith, K. B. ºi Green, D. N. (1984). Individual
correlates of the belief in a just world. Psy-
chological Reports, 54, 435-438.
Stouffer, Samuel A., Suchman, E. A, DeVinney, L.
C., Star, S. A. ºi Williams, R. A.,Jr. (1949). The
American soldier: Adjustments during army
life (vol. 1). Princeton: Prtinceton University
JUSTIÞIA SOCIALÃ
Press.
Thibaut, J. ºi Walker, L. (1975). Procedural
justice. A psychological analysis. New Jersey:
Laurence Erlbaum.
Tyler, Tom R. (1995). Social Justice. În Anthony
S. R. Mansted ºi Miles Hewstone (eds.), The
Blackwell Encyclopaedia of Social Psychology
(pp. 571-576). Oxford: Blackwell Publishers
Ltd.
Tyler, Tom R., Boeckmann, Robert J.,Smith,
Heather J. ºi Huo, Yuen J. (1997). Social
Justice in a Diverse Society. Bouldner:
Westview Press.
ABSTRACT
Based on a ad libitum college student sample
(N = 694), our survey highlighted the fact that
these accept to a larger extent capitalist
justice, based on the equitable distribution of
resources, compared with the principle of so-
cialist justice, based on egalitarian principles.
This points toward a few peculiarities of
postcommunist transition in Romania: a
certain inertia about the role of the state in the
economy, the lack of open opportunities for all
the citizens as well as the existence of an
overwheamingly negative projection on
wealth differences. Other findings of the
23
Wagstaff, Graham F. (1997). Equity versus
equality in allocation to adults and children.
The Journal of Social Psychology, 137, 4, 445-
448.
Walster, Elaine, Walster, William G. ºi Berscheid,
Ellen. (1978). Equity: Theory and Research.
Boston: Allen & Bacon.
Weber, Max. [1920](1993). Etica protestantã ºi
spiritul capitalismului. Bucureºti: Editura
Humanitas.
study, concern gender differences in
perception of justice (the female students
accept to a larger extent the principle of egality
compared with the male students), as well as
the differences made by the degree pursued.
We situated our data in a comparative
perspective, using data from surveys based
on the same methodology in 1991 in
developed capitalist countries: (former) West
Germany, Great Britain, USA, as well as the
data from 1996 from five former Communist
countries Bulgaria, Czech Republic, Russia
and Hungary.