Spre deosebire de celelalte taine, in care harul dumnezeiesc se împărtăşeşte
credincioşilor prin Preot în calitate de săvârşitor al acestora, Preoţia sau Hirotonia este taina prin care o persoană este consacrată in scopul de a săvârşi toate celelalte taine ca reprezentant al lui Hristos. Preotul este organul văzut prin care Hristos cel din Biserică lucrează nevăzut în Taine, sau acordă harul celor cărora li se administrează aceste Taine. Hristos, devenind nevăzut prin înăltare, Se foloseşte pentru lucrarea Sa asupra celor ce vor sã se uneascã cu El şi sã creascã în El, intrând şi dezvoltându-se spiritual în Bisericã, şi de un organ personal vãzut. Nevoia unor mijloace materiale sau a unor gesturi vãzute implicã şi nevoia unei persoane vãzute prin care Hristos sã lucreze în mod vãzut asupra celor ce doresc sã se uneascã cu El şi sã creascã în El. Lucrarea cea mai eficientã este de la persoanã la persoanã. Hristos ca persoanã lucreazã în modul cel mai eficient asupra persoanelor umane tot prin persoane umane. Numai o persoanã umanã poate sãvârşi acte expresive, adicã intenţionate, deosebite de mişcãrile neintenţionate ale naturii, şi poate rosti cuvinte care lãmuresc înţelesul celor ce se sãvârşesc, intenţia urmãritã de Hristos, prin Taine, adevăratul săvârşitor al tuturor . Aşadar, Preoţia este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat anume pregătit, sfinţindu-l, si aşezându-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti, impărtăşindu-i acestuia puterea de a invăţa cuvântul lui Dumnezeu şi de a-i conduce pe credincioşi pe calea mântuirii. Prin Preoţie cel ales continuă întreita slujire a Mântuitorului. De-a lungul istoriei, înca din perioada Vechiului Testament, au existat persoane care prin comportamentul şi prin faptele lor au constituit modele demne de urmat pentru cei ce doresc să dobândească această harismă a vorbirii de Dumnezeu. Avem aici ca exemplu pe toţi patriarhii şi profetii Vechiului Testament care S-au învrednicit să fie slijitori ai lui Dumnezeu şi propovăduitori ai cuvântului Său. Un alt exemplu îl reprezintă Sfinţii Trei Ierarhi (“Începătorii Preoţiei”) care constituie adevărate modele pentru Preoţi. Ei sunt cinstiţi în Biserica Ortodoxă ca cei trei mari Sfinţi ai Ortodoxiei care ne-au lăsat cele trei Sfinte Liturghii. Sfântul Grigorie de Nazians, care a fost un mare teolog, ne-a lăsat scrieri despre Dumnezeu, Sfânta Treime şi despre Duhul Sfânt şi ne-a învătat raportul în care trebuie să fim cu Sfânta Treime. Sfântul Vasile cel Mare ne-a învatat la rândul lui raportul în care trebuie să fim cu oamenii. El trece in istoria creştinismului drept întemeietorul operelor filantropice prin care ne-a învatat cum sa-i tratăm pe oameni; ne-a învatat cum să-L suljim pe Dumnezeu şi oamenii prin fapte. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur este acela care, prin excelentă, a fost un mânuitor neântrecut al cuvântului si un îndrumător pastoral. O lucrare monumentală a Sfântului Ioan Gură de Aur este “Tratatul despre preoţie” în care sunt prezentate rezolvările la cele mai mari probleme cu care s-a confruntat Biserica, de la începuturile ei şi până în perioada contemporană. Preotul trebuie sã se ocupe cu citirea si studierea Vechiului şi mai ales a Noului Testament; cãci Sfânta Scripturã este numită şi teologie în foarte multe locuri de cãtre Dionisie Areopagitul, iar Sfinţii Apostoli sunt numiţi de el teologi prin excelentã. “Sã te ocupi cu studierea teologiei dogmatice, mai ales a Sfântului Ioan Damaschin şi Panoplia dogmaticã a lui Atanasie, si sã citeşti învãţãturile teologice ale Sfinţilor Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Maxim Mãrturisitorul, Grigorie de Nyssa, Grigorie Palama, şi ceilalţi”(Filocalia vol 1). Aşadar de la doctrină, la faptă şi la propovăduire, iată drumul de la unul la altul al celor trei care, în fiecare preot, trebuie să fie unul. Noi trebuie să-i asimilăm, ca pe un întreg, ca modele convergente şi întregitoare pentru Preotul desăvârşit care trebuie să fie şi învăţător despre Dumnezeu, şi invăţător despre raporturile dintre oameni, şi care trebuie să fie şi propovăduitor al Cuvântului şi îndrumător pastoral, părinte duhovnicesc. Preotul în viaţa lui, în desfăşurarea vocaţiei lui cu credincioşii, în contactele lui cu credincioşii, cu necredincioşii sunt confruntaţi, ca şi toţi oamenii de altfel, cu multe necazuri. Sunt confruntaţi cu necunoscute despre lume, despre viaţa, despre om, despre materie, despre fiinţă, dar ei trebuie să apară, şi nu numai să apară ci şi să fie în faţa credincioşilor ca unii care cunosc, ca unii care ştiu, ca unii pentru care necunoscutul este cunoscut, ca unii care au soluţii, ca unii care au răspunsuri la marile intrebări ale oamenilor. Slujirile acestea ale preotului contribuie şi ele la întipãrirea lui Hristos in inima credincioşilor. Aceştia îşi realizeazã astfel şi ei preotia lor generalã cu ajutorul preoţiei slujitoare, nu numai ca aducãtori ai jertfelor lor personale, ci şi ca împãraţi peste patimile lor şi ca învãţãtori în familie şi în societate, sfinţindu-se prin toate aceste slujiri pe ei înşişi şi contribuind la sfinţirea lumii, dar fãrã sã facã aceasta ca reprezentanţi calificaţi ai Bisericii. Preotul, numai dacă poate să orienteze întreaga lui gândire, întreaga lui misiune prin învăţătura lui IIsus Hristos, numai atunci îşi va da seama ca poate fi un adevarat Preot, că are chemarea la preoţie şi va rămâne pe drumul care duce la ea. El trebuie să aibă, aşadar, drept criteriu permanent in faţă acest filtru care este Dumnezeu Iisus Hristos. Dacă îţi place sã teologhiseşti, urmeazã ceea ce te învaţã Purtãtorul-de- Dumnezeu şi Teologul Maxim, zicând: "Dorind sã teologhiseşti sã nu cauţi raţiunile referitoare la Dumnezeirea însăşi, adicã raţiunile despre Fiinţa cea mai presus de înţelegere, cãci nu poate sã gãseascã aceasta mintea omeneascã, nici mintea altcuiva afarã de Dumnezeu, ci sã cauti raţiunile despre El cât se poate, adicã energiile lui Dumnezeu precum sunt: veşnicia, nemãrginirea, bunãtatea, înţelepciunea, puterea Sa creatoare şi purtãtoare de grijã a toate, cãci dintre oameni acela este mai mare teolog care descoperã aceste raţiuni, cât se poate"(A doua sutã de capete despre dragoste, 27). Un model demn de urmat îl constituie Sfinţii in general căci Simeon Noul Teolog ne spune că sfinţii formează un lanţ de aur; sfinţii sunt verigile acestui lanţ, fiind uniţi unul cu altul prin dragoste, credinţa şi fapte. Ei nu răsplătesc răul cu rău, ei nu duşmănesc pe vrăşmaşi, ci se roagă pururi la Dumnezeu pentru toţi oamenii.