În urma devierii mingea este direcţionată spre un coechipier (în cazul contraloviturii mingea

rămâne la executant)care la rândul lui va continua acţiunea de joc începută, contribuind la creşterea
vitezei de joc. Această „deviere a mingii“ este o componentă indispensabilă a jocului modern actual,
prin care se face diferenţierea echipelor de top (ex. Chelsea, Barcelona, A.C. Milan, Steaua, Arsenal,
Ajax etc) Tehnica viitorului are la bază tocmai această transmite a mingii direct (deviere) fără preluare
spre coechipierul cel mai bine poziţionat contribuind la dinamica şi nu în ultimul rând la
spectaculozitatea jocului de fotbal.

Grupa a II-a

3.5.1.g. Lovirea mingii cu interiorul labei – latul

A doua grupă principală cuprinde procedeul de lovire a mingii cu interiorul labei (latul),
procedeu foarte des folosit de către jucătorii de fotbal datorită preciziei mari în dirijarea mingii.
Descrierea procedeului. Lovirea mingii cu latul este un procedeu uşor de executat şi mai
ales precis, în dirijarea mingii, datorită suprafeţei mari cu care vine mingea în contact. Tehnica lovirii
mingii cu latul poate fi însuşită relativ uşor. Însuşirea ei fiind uşurată de suprafaţa mare şi netedă a
labei piciorului, ceea ce face ca în şcoală învăţarea tehnicii jocului de fotbal să înceapă cu predarea
lovirii mingi cu latul (fig.13).

Figura 13
Biomecanica procedeului. Suprafaţa numită „latul“ este porţiunea aproximativ triunghiulară de
pe partea triunghiulară a labei piciorului, limitată de articulaţia degetului mare, osul călcâiului şi partea
interioară a osului gleznei.
Elanul se ia în linie dreaptă, şi nu trebuie să fie mai lung de 3-4 metri, deoarece nu poate
influenţa forţa loviturii. Elanul este uşor şi relaxat. După elan urmează aşezarea piciorului de sprijin
lateral faţă de minge la 10-15 cm. cu genunchiul uşor flexat, iar axa longitudinală a labei, aproape
paralelă cu direcţia loviturii.
Concomitent cu aşezarea piciorului de sprijin urmează potrivirea şi ridicarea piciorului care
execută lovitura. Piciorul este întors din şold în afară până vine în unghi drept faţă de direcţia pe care
trebuie să o urmeze mingea. Mai concret, între cele două tălpi în momentul lovirii mingi trebuie să fie
un unghi de 900. Genunchiul piciorului care execută lovitura va fi puţin flexat şi relaxat.
Pendularea piciorului spre spate nu trebuie exagerată. Trunchiul se apleacă puţin înainte,
privirea urmăreşte mingea, iar braţul opus piciorului de lovire flexat din cot este dus înainte, iar celălalt
rămâne lângă corp pentru menţinerea echilibrului.
Mişcarea de lovire propriu-zisă porneşte din articulaţia coapsei, după care urmează revenirea
bruscă a piciorului spre minge, iar în momentul lovirii articulaţiile genunchiului şi gleznei vor fi
încordate. Greutatea corpului se află mai mult pe călcâiul piciorului de sprijin. Lovitura propriu-zisă
este urmată de aşa-zisa „însoţire“. După executarea loviturii, nu oprim mişcarea piciorului, ci după
relaxarea articulaţiilor temporar încordate, o continuăm asigurând o cât mai îndelungată dirijare a
mingii (fig.14).

45
 Figura 14
Variante ale procedeului
Mişcarea descrisă mai sus se referă la lovirea mingilor oprite sau care se rostogolesc pe sol.
În cazul lovirii mingii cu latul întâlnim:
a) lovirea mingilor din aer;
b) lovirea mingilor din drob (care ating solul).

a) Dacă mingea vine din aer pe o traiectorie arcuită, tehnica loviturii cu latul va fi modificată,
astfel ca genunchiul piciorului care execută lovitura să fie flexat mai mult, în funcţie de necesităţi,
pentru ca laba piciorului să întâlnească mingea. Pendularea spre spate a piciorului şi însoţirea mingii
vor fi mai scurte. După cum se ştie unghiul de sosire şi unghiul de ricoşare a mingii sunt în principiu
egale, rezultă că axa longitudinală a labei piciorului va trebui potrivită de jucător în funcţie de unghiul
de sosire a mingii şi de direcţia în care doreşte s-o transmită. Poziţia corpului şi a braţelor rămân
neschimbate.
b) Tehnica lovirii mingilor ricoşate de pe sol nu se deosebeşte de cele descrise mai sus, dar
executarea loviturii este mai dificilă. Aceasta se referă la momentul ricoşării de pe sol, la aşa zisele
lovituri din „drob“. Executarea acestei lovituri este dificilă, fiindcă locul ricoşării determină cu precizie şi
locul luării poziţiei faţă de minge. Pentru executarea loviturii din „drob“ nu ajunge deci numai intenţia,
ci este necesar să ajungem efectiv la locul potrivit, exact în momentul în care mingea a ricoşat de pe
sol.
Conţinut tactic. Lovirea mingii cu latul este folosită pentru transmiterile mingii la distanţe scurte
şi medii; de asemenea mai este folosită în şutul la poartă, din apropiere.
Greşeli frecvente:
- aşezarea piciorului de sprijin cu vârful în afară, fapt care va duce la imprimarea unei
mişcări de rotaţie datorită forţei care nu se transmite în direcţia centrului ei. Aceeaşi
mişcare de rotaţie se poate produce şi datorită răsucirii incomplete a labei piciorului de
lovire în afară;
- o altă greşeală este lovirea mingii scurt, prin „pocnire“, fără o pendulare corespunzătoare
a piciorului spre spate şi însoţirea acesteia după lovire; urmare o lovitură lipsită de
precizie;
- în momentul executării loviturii articulaţiile nu sunt încordate. În consecinţă, suprafaţa de
lovire nu va fi rigidă, iar forţa mingii va slăbi.

46