MIJLOACE DE ÎMBOGĂȚIRE A VOCABULARULUI

a) INTERNE

DERIVAREA – procedeul intern de îmbogățire a vocabularului, ce constă în obținerea unor cuvinte noi prin
adăugarea unor sufixe și/ sau prefixe la un cuvânt de bază.

Cuvântul de bază este elementul fundamental pentru formarea unor cuvinte noi. Rădăcina este alcătuită din
sunetele comune cuvântului de bază și tuturor cuvintelor obținute de la acestea. Între cuvântul de bază și
rădăcină pot exista diferențe.
ex.: măr – cuvântul de bază, merișor are rădăcina mer
nepot – cuvântul de bază, nepoțel are rădăcina nepoț

Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate la sfârșitul rădăcinii.

ex.: inimos – inim (rădăcină) + os (sufix)

Sufixele sunt:
 gramaticale, când creează forme ale cuvintelor în vorbire (de ex.: în forma verbală cumpărasem, grupul
de sunete -se- reprezintă sufixul timpului mai-mult-ca-perfect al modului indicativ);
 lexicale, când formează cuvinte noi (-aș din copilaș).

Sufixele diminutivale formează cuvinte care denumesc obiecte sau însușiri considerate de vorbitor mai mici
decât obiectele sau însușirile denumite de cuvântul de bază. Cuvintele obținute se numesc diminutive.
Diminutivele au de cele mai multe ori valoare afectivă.

Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înainte rădăcinii. Prefixele nu se scriu separat decât în
cazul prefixului ex- cu sensul de fost (ex.: ex-președinte).

DERIVAREA PARASINTETICĂ – constă în formarea unor cuvinte noi prin atașarea simultană a unui sufix
și a unui prefix la același cuvânt de bază.
ex.: îmbărbăta – format prin derivare cu prefixul „îm-” și sufixul „-a” de la cuvântul de bază bărbat.

Seriile derivative se formează când baza unui cuvânt derivat este un alt cuvânt derivat (de ex.: grădină + suf.
-ar = grădinar + suf. -ie – grădinărie).

COMPUNEREA – mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi, unind doi
sau mai mulți termeni diferiți. Termenii din care se formează un cuvânt compus își pierd de cele mai multe ori
sensul pe care îl au când există independent.

Procedeele de compunere sunt:

-alăturarea – când termenii din care este compus cuvântul nu depind unul de altul: câine-lup, de pe, despre;
-subordonarea – când unul dintre termenii din care este compus cuvântul este în relație de subordonare față de
celălalt: ciuboțica-cucului, coate-goale;
-abrevierea: CFR, Tarom.

Există și elemente savante de compunere, provenite din greacă și din latină, având circulație
internațională: 
auto‐ („de la sine, însuși, propriu“)
bio‐ („referitor la viață“)
geo‐ („referitor la pământ“)
hidro‐  („referitor la apă“)
 macro‐ („mare“)
micro‐  („mic“)
poli‐ („mai mulți“)
pseudo‐  („fals“)
tele‐ („departe, la distanță“)
zoo‐ („referitor la animale“) etc.

Abrevierea se poate face:

- cu inițiale ale cuvintelor (ONU/O.N.U. – Organizația Națiunilor Unite)
-cu inițiale și fragmente de cuvinte (Tarom/TAROM – Transporturile Aeriene Române)
-cu fragmente de cuvinte (Petrom – „petrol“ și „românesc“)
-cu fragmente de cuvinte și cuvinte (Romgaz – denumire a unei companii de furnizare a gazelor naturale
în România).

Cuvintele obținute prin abreviere cu inițiale se scriu cu punct de abreviere sau fără punct de abreviere.
Conform DOOM2 , este preferată scrierea fără punct.
Nu toate abrevierile sunt cuvinte compuse. Unele abrevieri sunt prescurtări ale unor cuvinte
obișnuite: N (nord), dr. (doctor), art. (articol), ian. (ianuarie) etc.
Ortografia cuvintelor compuse este complexă. În cazuri de ezitare, se recomandă consultarea DOOM2 .

Familia lexicală sau familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele formate de la un cuvânt de bază prin

derivare, prin compunere și prin trecerea unui cuvânt dintr-o clasă gramaticală în alta, cum sunt adjectivele
provenite din participiu.

CONVERSIUNEA (schimbarea valorii gramaticale) – este mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care se
formează cuvinte noi, prin trecerea de la o parte de vorbire la alta.

Trecerea de la o parte de vorbire la alta se face fără a se modifica forma cuvântului.

Conversiunea se deosebește, astfel, de celelalte două mijloace de îmbogățire a vocabularului, fiindcă în cazul
derivării se adaugă sufixe și prefixe, iar la compunere se adaugă cuvinte.

Prin conversiune se pot obține:

a. substantive din:
-adjective: Îmi place albastrul.
-verbe la participiu: Nu-mi plac alintații.
-verbe la supin: Mersul pe jos este plăcut.
-verbe la gerunziu: Suferindul stă la pat.
-pronume: Mi-am luat un nimic.
-adverbe: Am făcut un bine.
-interjecții: Se aude fâș-fâș.

b. adjective din:
-verbe la gerunziu: Văd coșuri fumegânde.
-adverbe: Îmi plac asemenea zile.

c. adverbe din:
-adjective: Cântă încet.
-verbe la participiu: Vorbește bâlbâit.
-substantive: Învăț și noaptea.
 d. prepoziții din:
-adverbe: Pasărea stă deasupra crengii.
-substantive: A reținut grație concentrării.
-verbe la participiu: A terminat datorită sprijinului meu.

b) EXTERNE: împrumuturile din alte limbi.

Împrumuturile lexicale sunt cuvinte luate din alte limbi și care constituie un mijloc extern de îmbogățire
a vocabularului.
Acestea se deosebesc de cuvintele moștenite în română din limba latină. Cuvintele moștenite trec din limba
mai veche, latina, în limba nouă, româna, păstrându-și sensul, dar modificându-și, adeseori, forma după niște
legi clar definite de specialiști. Altfel spus, există o continuitate între cuvintele moștenite și cele din limba
română, în timp ce cuvintele împrumutate au fost doar preluate într-un anumit moment și introduse în
vocabularul altei limbi. Limba română moștenește cuvinte din latina populară, puțin deosebită de cea clasică (de
exemplu: ploaie vine din cuvântul neatestat din latina populară, plovia și nu din cel din latina
clasică, pluvia). De asemenea, limba română moștenește cuvinte și din limba vorbită de daci, care nu a putut fi
totuși reconstituită.
Împrumuturile apar în urma contactului dintre două limbi, fiind favorizate de mai mulți factori: conviețuirea
unor populații în același teritoriu, vecinătatea geografică, raporturile culturale, economice, politice etc.
Împrumuturile pot fi făcute pe cale directă, prin contactul dintre vorbitori sau pe cale indirectă, prin
intermediul lucrărilor scrise, deci al cunoașterii unei alte limbi decât cea maternă.

Împrumuturile pot fi:

 mai vechi, din slavă (drag, a iubi, prieten), din turcă (ciulama, iaurt, murdar), din greacă (a agonisi,
conopidă, tacticos), din maghiară  (a făgădui, oraș, viclean);
 mai moderne, din franceză (elev, nostalgic, a soluționa), din engleză (design, volei, weekend), din
italiană (adagio, pizza, scadență), din germană (crenvurst, rucsac, ștecăr), din latină (colocviu, etern,
fabulă).

Neologismele sunt cuvinte mai recente împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii prin

derivare sau compunere, având obligatoriu un component nou.
Neologismele au pătruns în limba română începând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea, în special
din limba franceză și din limba latină, pe cale savantă, producând modernizarea limbii române. Astfel, acestea
înlocuiesc multe cuvinte din turcă și din greacă: epidemie îl înlocuiește pe molimă, arteziană pe havuz,
rege pe rigă, casetă pe besactea.
Astăzi, cele mai multe împrumuturi neologice sunt din limba engleză, unele adaptându-se la limba
română  (miting, fotbal), altele păstrându-și forma din limba de origine (hobby, smartphone).