PĂRȚI DE PROPOZIȚIE (FUNCȚII SINTACTICE)

1. PREDICATUL
= partea de propoziție care arată ce face, cine este, ce este sau cum este subiectul.
Întrebări: cine este? ce este? cum este? ce face?

-PREDICAT VERBAL (PV) – exprimat prin verb predicativ sau interjecție predicativă
ex.: Scrie frumos. Uite un fluture!
-PREDICAT NOMINAL (PN) – exprimat printr-un verb copulativ (a fi, a ieși, a ajunge, a se face, a
deveni, a însemna, a părea, a rămâne) + nume predicativ
ex.: Maria se face avocată.

2. SUBIECTUL
= partea de propoziție care arată cine face acțiunea, cine o suferă sau cui i se atribuie o însușire.
Întrebări: cine? ce?

-EXPRIMAT: Copilul se distrează. A exersa ne ajută.

-NEEXPRIMAT:
inclus (pers. I și a II-a): Citesc mult. (eu) Mănânci des. (tu)
subînțeles (pers. a III-a): Nu se simțea bine. (ea/el)
nedeterminat: Scrie în ziarul de azi ce se întâmplă cu legile noi.

3. ATRIBUTUL
= partea de propoziție care determină un substantiv, un pronume sau un numeral cu valoare
pronominală.
Întrebări: care? ce fel de? al, a, ai, ale cui?

 Atribut substantival
-apozițional: Doamna Popescu e drăguță.
-prepozițional: Cartea de la Paul m-a ajutat.
-genitival: Floarea mamei este roșie.
-în D fără prepoziție: Acordarea de premii câștigătorilor este o bucurie.
 Atribut pronominal
-apozițional: Elena, ea, a participat la concurs.
-prepozițional: Cadoul de la el a fost o surpriză.
-genitival: Aleile acestuia sunt pline de frunze.
-în D cu prepoziție: Reușita grație ei m-a bucurat.
-în dativul posesiv: Și-a curățat bluza.
 Atribut adjectival
-adjectiv propriu-zis/ provenit din alte părți de vorbire: Cartea primită mi-a plăcut.
-numeral cu valoare adjectivală: Trei copii au venit în vizită.
 Atribut verbal
-verbe la moduri nepersonale: Dorința de a merge este mare.
 Atribut adverbial
-adverb: Întâlnirea de ieri a fost frumoasă.
 Atribut interjecțional
-interjecție: Un zgomot trosc m-a speriat.

4. APOZIȚIA
= construcția sintactică aflată într-o relație de echivalență cu altă structură. Prima parte a construcției
este baza, iar apoziția este obligatoriu postpusă bazei sale.
Întrebări: care?
  simplă: Sora ei, Marta, este foarte harnică.
 dezvoltată: Daniela, verișoara prietenului meu, este foarte dedicată în ceea ce face.

5. COMPLEMENTUL DIRECT
= partea secundară de propoziție care determină un verb sau o interjecție predicativă.
Întrebări: pe cine? ce?

ex.:
L-am vizitat pe Dan.
Am cumpărat doi iepurași.

6. COMPLEMENTUL INDIRECT
= partea de propoziție care determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție predicativă.
Întrebări: cui?

ex.:
Bravo vouă!
I-a spus copilului adevărul.

7. COMPLEMENTUL PREPOZIȚIONAL
= partea de propoziție care determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție predicativă.
Întrebări: despre cine/ce? cu cine/ce? la cine/ce? pentru cine/ce? de la cine/ce? etc.

ex.:
S-a întâlnit cu un prieten.
Am vorbit despre Dan.

8. CIRCUMSTANȚIALUL DE LOC
= partea de propoziție care determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție predicativă.
Întrebări: unde? de unde? până unde? încotro?

ex.:
S-a oprit în fața magazinului.
Hai la munte!

9. CIRCUMSTANȚIALUL DE TIMP
= partea de propoziție care arată timpul când se desfășoară o acțiune.
Întrebări: când? de când? până când?

ex.:
Ieri am fost la Paul.
Cartea cumpărată ieri este captivantă.
Hai acum în parc!

10. CIRCUMSTANȚIALUL DE MOD

= partea de propoziție care arată felul în care se desfășoară o acțiune.
Întrebări: cum? în ce fel? în ce mod?

ex.:
El lucrează cu atenție.
Hai repede!
 Textul argumentat corect este apreciat.

11. CIRCUMSTANȚIALUL DE CAUZĂ

= partea de propoziție care arată cauza unei acțiuni.
Întrebări: din ce cauză?

ex.: Tremură de frig.

12. CIRCUMSTANȚIALUL DE SCOP

= partea de propoziție care arată scopul unei acțiuni.
Întrebări: cu ce scop?

ex.:
În vederea admiterii, a făcut multe teste.
Hai la pescuit!

MIJLOACE DE ÎMBOGĂȚIRE A VOCABULARULUI

a) INTERNE

DERIVAREA – procedeul intern de îmbogățire a vocabularului, ce constă în obținerea unor cuvinte noi prin
adăugarea unor sufixe și/ sau prefixe la un cuvânt de bază.

DERIVAREA PARASINTETICĂ – constă în formarea unor cuvinte noi prin atașarea simultană a unui sufix
și a unui prefix la același cuvânt de bază.

ex.: îmbărbăta – format prin derivare cu prefixul „îm-” și sufixul „-a” de la cuvântul de bază bărbat.

COMPUNEREA – mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi, unind doi sau
mai mulți termeni diferiți. Termenii din care se formează un cuvânt compus își pierd de cele mai multe ori
sensul pe care îl au când există independent.

Procedeele de compunere sunt:

-alăturarea: câine-lup, de pe, despre;
-subordonarea: ciuboțica-cucului, coate-goale;
-abrevierea: CFR, Tarom.

CONVERSIUNEA (schimbarea valorii gramaticale) – este mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care se
formează cuvinte noi, prin trecerea de la o parte de vorbire la alta.

Trecerea de la o parte de vorbire la alta se face fără a se modifica forma cuvântului.

Conversiunea se deosebește, astfel, de celelalte două mijloace de îmbogățire a vocabularului, fiindcă în cazul
derivării se adaugă sufixe și prefixe, iar la compunere se adaugă cuvinte.

Prin conversiune se pot obține:

a. substantive din:
-adjective: Îmi place albastrul.
-verbe la participiu: Nu-mi plac alintații.
-verbe la supin: Mersul pe jos este plăcut.
-verbe la gerunziu: Suferindul stă la pat.
-pronume: Mi-am luat un nimic.
-adverbe: Am făcut un bine.
-interjecții: Se aude fâș-fâș.

b. adjective din:
-verbe la gerunziu: Văd coșuri fumegânde.
-adverbe: Îmi plac asemenea zile.

c. adverbe din:
-adjective: Cântă încet.
-verbe la participiu: Vorbește bâlbâit.
-substantive: Învăț și noaptea.

d. prepoziții din:
-adverbe: Pasărea stă deasupra crengii.
-substantive: A reținut grație concentrării.
-verbe la participiu: A terminat datorită sprijinului meu.

!!! Familia lexicală (familia de cuvinte) – cuprinde toate cuvintele obținute prin derivare, compunere și
conversiune de la un cuvânt de bază.

b) EXTERNE: împrumuturile din alte limbi.

ELEMENTE DE FONETICĂ ȘI LEXIC

ALFABETUL
AĂÂBCDEFGHIÎJKLMNOPQRSȘTȚUVWXYZ

NUMĂRUL DE LITERE ȘI DE SUNETE

!!! Grupurile de sunete CE, CI, GE, GI, CHE, CHI, GHE, GHI NOTEAZĂ:
 2 sunete – când nu există altă vocală în silabă
ex.: cinste – 6 litere, 6 sunete, chem – 4 litere, 3 sunete
 1 sunet – când există altă vocală în silabă
ex.: ceas – 4 litere, 3 sunete, gheață – 6 litere, 4 sunete
!!! O literă poate nota două sunete: x – cs (excursie – 8 litere, 9 sunete), -gz (exemplu – 7 litere, 8
sunete).

SEMIVOCALELE LIMBII ROMÂNE

E, I, O, U

MONOSILABIC = cuvânt care conține o singură silabă

PLURISILABIC = cuvânt care conține două sau mai multe silabe

DIFTONGUL = grupul de sunete format dintr-o vocală și o semivocală pronunțate în aceeași silabă.
ex.: moa-ră, pia-tră, ie-pu-re

TRIFTONGUL = grupul de sunete format dintr-o vocală și două semivocale pronunțate în aceeași
silabă.
ex.: beau, vreau, iau, tră-iau, le-oai-că

HIATUL = grupul format din două vocale care fac parte din silabe alăturate.
ex.: di-e-tă, a-u-rit, a-le-e

SINONIMELE = cuvinte cu formă diferită și înțeles asemănător.

ex.: prieten-amic

ANTONIMELE = cuvinte cu sens opus.

ex.: prieten-dușman

OMONIMELE = cuvinte cu aceeași formă și înțeles total diferit.

ex.: Bunica pune sare în ciorbă. Mingea sare foarte sus.

OMOFONELE = cuvintele care se pronunță la fel, dar se scriu diferit.

ex.: Vrei ceai sau cafea? Ce-ai mâncat la cină?

OMOGRAFELE = cuvintele care se scriu la fel, dar se pronunță diferit.

ex.: Bunica și-a uitat acele pe masă. Acele fete sunt colegele mele.

PARONIMELE = cuvinte aproape identice ca formă, dar diferite ca sens.

ex.: pronume-prenume, original-originar

CUVINTELE POLISEMANTICE = cuvintele care au mai multe sensuri, în funcție de context.

ex.: Cățelul meu are un cap frumos.
M-am lovit de capul patului.
Au primit câte 100 de lei de cap.
Constantin Brâncoveanu a plătit cu capul pentru îndrăzneala de a se opune turcilor.
Avram Iancu a fost capul revoluționarilor din Transilvania.

PLEONASMUL = o abatere de la exprimarea corectă, ce constă în repetarea sensului unu cuvânt prin
alt cuvânt/ structură.
ex.: coboară în jos, a reveni din nou, averse de ploaie, a conviețui împreună
 SENSUL CUVINTELOR

1. Sens propriu de bază = sensul obișnuit al cuvântului, fiind primul desemnat într-un dicționar
explicativ.
ex.: Pe mine mă doare umărul drept din cauza curentului.
2. Sens propriu secundar = derivat din sensul de bază și se bazează pe o analogie cu acesta.
ex.: Umerii obrajilor săi erau delicați.
3. Sens figurat = creează o figură de stil și are o expresivitate deosebită.
ex.: M-am sprijinit de umărul versului și am ajuns la stele.

Cerința 9
Compararea textului literar dat cu un altul citit,
prin prezentarea unei asemănări și a unei deosebiri

Un text care poate fi asociat cu fragmentul din... scris de... este textul... scris de...
Ambele texte...
Asemănarea dintre cele două texte se bazează pe...
Deosebirea dintre cele două texte este aceea că...

-tema naturii: „Lacul”, de Mihai Eminescu;

-tema iubirii: „Izvorul nopții”, de Lucian Blaga;
-tema prieteniei: „Aventurile lui Tom Sawyer”, de Mark Twain; „Platanos”, de Doina Ruști;
-tema călătoriei: „D-l Goe...”, de I. L. Caragiale;
-tema școlii/ artei: „Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade;
-tema fericirii: „Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupery;
-tema războiului: „Iliada”, de Homer;
-tema supranaturalului: „Harry Potter și piatra filozofală”, de J. K. Rowling;
-tema relațiilor din familie: „D-l Goe...”, de I. L. Caragiale
-tema amintirii: „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă;
-modele comportamentale: „Popa Tanda”, de Ioan Slavici;
-tema artistului: „Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade;
-tema relației dintre om și animal: „Dumbrava minunată” (relația Lizucăi cu Patrocle), de Mihail Sadoveanu
-tema dorinței de îmbogățire: „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale
-tema luptei dintre bine și rău: „Prâslea cel voinic și merele de aur”, basm cules de Petre Ispirescu
-tema pasiunii pentru citit și tema relației copii-părinți: „Matilda”, de Roald Dahl
-tema dorinței de a cunoaște: „Cireșarii”, de Constantin Chiriță

Tipare textuale

1. NARATIV – verbe, indici de timp și spațiu

2. DESCRIPTIV – detalii, substantive și adjective
3. DIALOGAT
4. EXPLICATIV – pentru că, de aceea, așadar
5. ARGUMENTATIV – consider, apreciez, mi se pare etc.
 SUBIECTUL AL II-LEA

- REZUMATUL
- TRANSFORMAREA VORBIRII DIRECTE ÎN VORBIRE INDIRECTĂ
- CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ (mijloace DIRECTE – de către narator, alte personaje sau
autocaracterizare – și INDIRECTE – gesturi, atitudini, îmbrăcăminte, nume, statut social etc.)
- TEXT NARATIV
- TEXT DESCRIPTIV (portret, autoportret, descrierea unui loc, a unui obiect, a unui sentiment etc.)
- TEXT DIALOGAT
- TEXT EXPLICATIV
- TEXT ARGUMENTATIV
- JURNAL

REDACTAREA UNEI SCRISORI

Data și localitatea 21 aprilie 2021, Boian

Adresarea către destinatar (Dragă/ Stimate...,)

Paragraf introductiv _______________________________________________________
______________________________________________________________________________
Două sau trei paragrafe în care îi comunicați destinatarului ceea ce vi se indică în cerință.
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________

Formula de încheiere (Cu drag, Cu stimă, Cu respect, Pe curând...,)

Semnătura autorului (Fodor Maria)

REDACTAREA UNUI E-MAIL

Către: paulapuscas23@gmail.com
Subiect: Examen Evaluare Națională

Adresarea către destinatar: Stimată doamnă profesoară, Dragă...,

Conținutul scrisorii electronice: Vă scriu pentru a vă ruga să îmi trimiteți fișe cu exerciții în vederea
pregătirii pentru Evaluarea Națională.

Formula de încheiere: Cu stimă,/ Cu respect,/ Cu prietenie, etc.

Numele celui care expediază e-mailul: Paula Pușcaș.
 COMENTAREA UNOR SECVENȚE DIN TEXTELE CITITE

Introducere: scurt rezumat

Cuprins: prezentarea conținutului secvenței și a semnificațiilor ei (ce vrea să comunice autorul prin această
secvență?)
Încheiere: concluzie (reluarea ideilor principale, pe scurt).