Sunteți pe pagina 1din 7

Capitolul 10 – Cum se poate dezvolta fiecare

inteligență în parte

În acest capitol îți propun să treci în revistă câte trei modalități


de dezvoltare a fiecăreia dintre cele 4 inteligențe. Scopul este foarte
pragmatic: să ai idei de acțiuni concrete pe care le-ai putea pune
în practică pentru tine sau pentru partenerii tăi de învățare (copii,
profesori, alți părinți). Ideile sunt inspirate din cartea lui Stephen
Covey (Al optulea obicei) și merită să fie folosite cu încredere
pentru că ele reprezintă fundația unei serii de activități concrete
pe care le poți face cu copilul tău sau le poți sugera profesorilor
lor. Începem cu dezvoltarea inteligenței fizice, pentru că e mai
ușor de explicat.
1. Dezvoltarea Inteligenței Fizice
a) Alimentație rațională
„Eşti ceea ce mănânci!” spun orientalii. Au foarte mare
dreptate. Să ne gândim şi că cei mai mulți oameni sunt mai atenți
ce benzină pun în maşină decât ce combustibil folosesc pentru
a-şi menține nivelul energetic.
Foarte important e să menținem un echilbru între alimentele
acide şi cele alcaline. Simplu spus: mănâncă alimente vii, doarece
au conținut ridicat de alcalinitate, întăresc sistemul imunitar,
eliberează energie repede.
Alimentele acide, carnea, zaharurile îngroaşă sângele,
îngreunează oxigenarea corpului, corpul reacționează mai greu
la diversele provocări de genul viruşilor şi sistemul imunitar e
afectat.
Corpul ştie cel mai bine ce are nevoie şi ne trimite „pofte”.
Totuşi e foarte util să înțelegem cum se combină cele 6 gusturi în a
ne permite să obținem elementele necesare unei bune funcționări.
Combinați cât mai echilibrat alimentele dulci, sărate, amare, acre,
astringente şi picante.
Cantitatea şi calitatea apei pe care o bem zilnic influențează
hotărâtor nivelul energetic al nostru pe timpul unei zile.
Nutriționiştii sunt de acord cu un consum de 2 litri de apă pe zi,
din surse controlate.
b) Exerciții fizice moderate practicate regulat
De ce am avea nevoie de exerciții fizice? Nu mă obosesc şi aşa
suficient urcând patru etaje în fiecare zi? Nu mă scol direct obosit
de dimineață, aş fi şi mai obosit dacă aş face sport.
Este foarte frecvent acest dialog, mai ales dacă persoana în
cauză nu a practicat un sport pe o perioadă suficient de îndelungată
pentru a obține beneficii vizibile. Este aproape comic cum unii
oameni se hotărăsc brusc să facă sport și la prima experiență
exagerează atât de tare încât ajung să fie imobilizați apoi de dureri
câteva zile după. În mod evident și-au reconfirmat așa inutilitatea
de a face sport.
Este aici o lecție importantă de reținut: exercițiile fizice (aerobe/
anaerobe / stretching). Ele trebuie planificate înainte pe o perioadă
de câteva zile cu ajutor specializat, fie de la un instructor, fie de
la un prieten care este activ sportiv. După o perioadă corpul se
obişnuieşte cu efortul şi eliberează în organism hormoni de tipul
endorfinei (molecula fericirii – în paranteze fie spus, o putem
simți şi când mâncăm ciocolată).
Din propria mea experiență pot spune că sunt puține lucruri
cu care pot compara senzația de bine obținută după o şedință de
exerciții fizice în care corpul este „îmbibat” de endorfine.
c) Odihnă, relaxare, evitarea stresului negativ
Este suficient să realizăm că orice motor turat la maxim la un
moment dat va ceda, dacă nu are perioade de respiro. De aceea
este important să îți stabilești perioade de relaxare, mai ales dacă
ești genul de persoană care „preferă” să muncească din greu. În
plus, câteva tehnici de respirație sau exerciții fizice dedicate
eliminării stresului te vor ajuta să îți păstrezi energia și vitalitatea
la nivel optim.
2. Dezvoltarea Inteligenței Mintale
a) Studiu sistematic şi disciplinat
Persoanele care se dedică studiului continuu, creşterii şi
dezvoltării sunt acelea care au abilitatea de a se schimba şi a se
adapta la realitățiile mereu noi ale vieții şi devin complet echipați
să producă rezultate în toate domeniile vieții lor.
Singura noastră securitate economică constă în capacitatea
noastră de a satisface nevoi umane. Astfel, cu cât condițiile
devin mai vitrege, cu atât nevoile umane devin mai clare. Dacă
suntem puternici, activi, alerți, cu minți care învață, vom ateriza
întotdeauna în picioare indiferent de provocare.
O minte care se dezvoltă are nevoie de stimuli puternici care
să o hrănească şi să-i ofere un mediu propice pentru expansiune.
De aceea, marile personalități cu o minte expansivă şi curioasă,
îşi cultivă nevoia de cunoaştere cu domenii extrem de variate. De
exemplu, o să vi se pară ciudat să aflați că un număr semnificativ
de doctori au nevoie să citească filozofie.
b) Cultivarea conştiinței de sine
Conştiința de sine implică toate cele patru inteligențe şi este
specifică omului. Este o altă formulare a spațiului dintre stimul
şi răspuns – spațiul în care facem o pauză pentru a lua o decizie.
Păcatul cel mai mare pe care îl facem este să considerăm presu-
punerile, teoriile şi paradigmele noastre ca fiind implicit adevărate.
Există mai multe metode prin care se poate cultiva conştiința
de sine printre care: ținerea unui jurnal, cererea de feed-back de la
anturaj, petrecerea de timp în solitudine sub formă de rugăciuni
sau meditație.
c) Însuşirea deprinderii de a învăța învățându-i pe alții şi de
a aplica ceea ce am învățat.
Aproape toată lumea este de acord că învățarea se produce cel
mai repede în momentul în care predai acel lucru şi că învățătura
este internalizată în momentul în care trăieşti ceea ce ai învățat.
Să ştii şi să nu aplici înseamnă practic să nu ştii. A învăța şi a nu
face înseamnă a nu învăța.

În România există o vorbă „Fă ce zice popa, nu ce face


popa!” Este evident un exemplu de disociere între învățatură şi
comportament care are şanse extrem de mici să producă efecte.

Un citat care îmi place spune că: „Profesorii pot învăța elevii
doar ceea ce sunt şi nu ceea ce ştiu!”, tocmai datorită nevoii de a fi
fidel modului de a fi şi comportamentului vizibil.

3. Dezvoltarea Inteligenței Emoționale

a) Proactivitatea

A fi conştient de sine, de libertatea şi puterea de a alege stau la


baza proactivității.

Cu alte cuvinte eşti conştient de spațiul între stimul şi răspuns,


eşti conştient de moştenirea genetică, de educația primită şi de
forțele mediului care acționează împrejurul tău.

Spre deosebire de animale, tu poți face alegeri inspirate privind


modul tău de a acționa. Simți că eşti sau că poți deveni forța
creativă a vieții tale.

Aceasta este cea mai importantă decizie!

b) Empatia

Lumea în care trăim astăzi suferă de prea mult zgomot. Suferă


de insatisfacția de a se face auzită şi înțeleasă. De aceea este cu
atât mai necesar să înțelegem înainte de a ne face înțeleşi. Este o
abilitate rară în ziua de astăzi, să poți să elimini filtrele prin care
priveşti viața şi să intri în inimile şi mințile altor oameni. Empatia
este arta de a deveni foarte sensibili social şi de a înțelege situația
înainte de a-ți exprima punctul de vedere şi de a cere să fii înțeles
la rândul tău.
c) Abilitățile comunicaționale sociale

Avem aici o combinație între gândirea de tip win-win, dorința


de înțelegere reciprocă şi necesitatea de a avea o colaborare
creativă.

În societatea de astăzi în care networkingul a devenit parte


integrantă a vieții de zi cu zi şi în care cei mai buni prieteni pot
fi despărțiți de un ocean, dar apropiați de forumuri şi chaturi, în
care „sharing” a devenit un cuvânt folosit zilnic.

Sharing-ul este combinat cu extinderea ideii de web 2.0 unde


oamenii interacționează punând în comun cele mai bune resurse
ale lor, a devenit falimentară ideea de „omul este o insulă”.

YouTube.com a fost vândut pentru 1.6 miliarde de USD


tocmai datorită potențialului imens de a conecta oameni între ei,
platforme care ajută oameni să facă „sharing” a bucății din viața
lor sau a lucrurilor care lor li se par interesante sau distractive.

4. Dezvoltarea Inteligenței Spirituale

a) Integritatea

Înseamnă a fi aliniat cu cele mai înalte valori morale ale tale,


credințe şi conştiință şi să ai o conexiune cu Infinitul.

Integritatea începe cu propria persoană. Cu promisiuni făcute


şi împlinite față de propria persoană. Am simțit pe pielea mea,
când îți faci o promisiune pe care nu ți-o ții, ceva în tine moare
puțin.

În acelaşi fel în momentul în care îți ții promisiunea, ceva


se extinde în tine, ajunge pe un teritoriu nou şi îți transmite
o senzație de bine. Unul din modurile în care îți poți dezvolta
integritatea este prin efort fizic. Pentru mine alergarea ultimului
kilometru pe care mi l-am propus este şi cel mai greu lucru, dar şi
cel mai plăcut. Tentația de a abandona se diminuează vertiginos
după o serie de promisiuni ținute.
b) Semnificația
Înseamnă să ai o contribuție în viața oamenilor şi în cauze în
care crezi.
Un mod simplu de a găsi semnificația este de a întreba „Ce este
necesar să fac în prezentele condiții având situația dată, care ar fi
o modalitate înțeleaptă de a face lucrurile?”
Este important în momentul în care ne alegem o profesie sau
un job să ne punem întrebări pentru toate cele 4 inteligențe: corp/
minte/inimă/spirit. Ce anume îmi place să fac şi fac bine? Pot să
trăiesc de pe urma acestei profesii? Pot învăța să devin mai bun?
Vreau să plătesc prețul de a învăța?
În momentul în care semnificația se diminuează sau dispare,
apar frustrările, nemulțumirile, sentimentul de neîmplinire,
abuzurile de substanțe sau în relații. O persoană care nu trăieşte
o viață cu semnificație este predispusă schimbărilor bruşte de
comportament.
c) Misiunea
Înseamnă să îți armonizezi munca şi talentele tale unice cu
chemarea ta (scopul tău în viață sau misiunea ta).
Este cea mai importantă parte a întregii analize pe care o ai
de făcut asupra persoanei tale. Ce te împlineşte ca om? Ce te face
distinct dar în acelaşi timp de ajutor pentru ceilalți? Care simți că
e misiunea ta în viață? Fără o identificare cu acuratețe, viața ta va
arăta ca o căutare a „Sfântului Graal” doar că pentru tine căutarea
nu se face în exteriorul tău, ci în interiorul tău.
Viziunea mea pentru tine este că răspunzând pe îndelete și în
mod repetat la întrebările pe care le găseşti în pagina următoare,
vei putea lua decizii mult mai bune în viitor.
Odată luate aceste decizii, te transformi într-un model pentru
copiii tăi și într-o sursă de inspirație pentru dascălii lor.
Întrebări pentru identificarea misiunii personale
Ce îmi place să fac atât de mult, încât aş plăti pentru asta?

Dacă aş câştiga la LOTO un milion de euro, ce aş face cu ei?

Ce aş face dacă aş fi absolut sigur(ă) că este imposibil să dau greş?

Care sunt abilitățile mele care îmi dau energie? (la final simt că
am mai multă energie decât la început).

Care sunt activitățile despre care prietenii mei spun că mă


reprezintă? (că am talent sau „chemare” pentru ele)

S-ar putea să vă placă și